Trăind dincolo de măşti…

O lună de când am început. Al patrulea articol care aşa cum

v-am obişnuit până acum va încerca să coboare în străfundul
umanului pentru a descoperi de ce noi, de ce aşa, de ce nu
altcumva. Sunt întrebări existenţiale la care fiecare dintre noi
avem câte un mod de a răspude. Acesta este modul meu şi vă
mulţumesc pentru timpul pe care mi-l acordaţi.

Încearcă să fii ceea ce eşti, dar nu fi cum nici tu n-ai vrea să

fii. Inteligenţa e zefirul firii. Nici nu strica zefirul, nici nu
dezamăgi firea.

De multe ori încercăm să părem ceea ce nu suntem. Din

varii motive recurgem la acest clişeu pentru a da bine în faţa
celorlalţi. Fie că este vorba de situaţia în care altcineva se laudă
cu ceva şi vrei şi tu să fii în centrul atenţiei sau că vorbim de o
mască pe care ţi-o pui în interese proprii, sau orice alt motiv ar
fi, trebuie să fim noi. Atunci când încerci să pari ceea ce nu eşti,
nu faci altceva decât să te camuflezi. A fugi de tine e congruent
cu a te degrada. De ce zic “nu fi cum nici tu n-ai vrea să fii”?
Pentru că cee ce vrem să afişăm s-ar putea să nu ne facă plăcere
să vedem la alcineva. Falsitatea şi denaturarea sunt lucruri pe
care nu ne dorim să le vedem la nimeni. Atunci de ce eu să fiu
ceea ce vreau ca alţii să nu fie. Vorbeam într-un articol precedent
despre complexitatea umană. Omul (oricare ar fi el) este atât de
amplu şi profund încât nu are nevoie de un plus valoare pentru a
se face remarcat. Valoarea unui om nu constă în ceea ce
transmite celorlalţi. Dacă tu emani o pseudo-energie celorlalţi
dar tu pe interior eşti gol, lipsit de esenţă, lipsit de consistenţă,
înseamnă că nu ai dăruit celorlalţi nimic. Ceea ce dăruim altora
trebuie să fie 80% din noi. Nu putem oferi ceea ce noi nu
deţinem. Asta înseamnă să fii cum nu eşti. Să oferi ceva ce nu ai
de oferit. Ipocrizia aceasta vine din dorinţa ori de a ajuta dar,
defapt nu ajuţi cu nimic, ori din dorinţa de a părea ceea ce nu
eşti şi atunci te amăgeşti singur. Nu ai cum să-ţi clădeşti o
imagine perfidă deorece prin ea va transpare persoana ta. Şi
atunci când crezi că ceea ce ai plăsmuit dă roade, ajungi să
regreţi că nu ai putut oferi celor din jur ocazia de a te descoperi
pe tine ci i-ai obligat să cunoscă, să încerce să descopere, un alt
tu. Penibilitatea extrovertirii perfide va fi de mii de ori mai
agonică decât un eşec personal asumat, bazat pe realităţi şi varii
experienţe ale vieţii. Poate ce am ales să vorbesc astăzi pare
ciudat, neobişnuit, dar cu toate acestea este un subiect delicat şi
des întâlnit. În care unii oamei se complac, îşi creează propria
lume şi propriul confort în jurul pseudo-personalităţii lor, şi într-
o zi, inevitabil ajung să se lovească de crunta şi prea barbara
realitate a vieţii.
Nu risipiţi inteligenţa pe lucruri netrebuincioase. Inteligenţa
nu este talent. Este raţionament cu care toţi suntem înzestraţi dar
pe care cu toţii suntem îndemnaţi să-l cultivăm cultivăm.