Arta este o necesitate sufletească sau o preocupare inutilă?

Arta este cunoscută ca fiind una dintre cele mai profunde modalități de exprimare
subiectivă a unor sentimente, senzații, trăiri sau idei.
Conform Teoriei Formelor dezvoltată de Platon, lumea este o copie a lumii ideilor,
astfel tot ce ține de material nu poate exista decât dacă se conformează prototipurilor deja
existente ale lumii. Sufletul nostru se aseamănă ideilor căci el este nemuritor și poate cunoaște
o lume pe care noi nu o putem înțelege, inteligibilă, acesta fiind încarcerat în corpul nostru
muritor, iar rolul sufletului este să ne pregătească pentru moarte ca în final să se elibereze de
închisoarea trupului și să se întoarcă în lumea ideilor.
Arta astfel fiind definită ca mod de expresie și comunicare a ideilor, acestea din urmă
ținând de suflet, având același fundament, putem să considerăm arta ca un vehicul de
transpunere a sufletului în creația artistică, subiectiv însă în concordanță cu cei în asentiment
cu creatorul. În acest mod putem să explicăm  senzația de ușurare sufletească ce o trăiesc și
mărturisesc artiștii, pentru cei încărcați emoțional care găsesc procesul formării creației
artistice ca fiind cel mai potrivit pentru ei de a se exprima, poate deveni o necesitate
sufletească.
Filosoful John Stuart Mill definește acțiunile ca fiind corect proporționale cu tendința
lor de a promova fericirea, iar fericirea reprezintă prezența plăcerii și absența durerii:
“prezența frumosului, a decorativului, a delectării” (John Stuart Mill). Prin urmare un obiect
de artă care provoacă unui om plăcere prin a-l privi poate fi considerat util pentru că satisface
o necesitate de ordin interior, sufletesc. Un exemplu potrivit pentru acest caz este biserica
Sagrada Familia, o clădire foarte apreciată din punct de vedere estetic al arhitecturii și din
acest motiv, foarte vizitată. Fațada Gloriei este principala fațadă a Sagrada Familia și se
numește așa pentru că sculpturile de aici simbolizează originile omului, problemele sale,
drumurile pe care le va urma și scopul acestuia. Utilitatea acesteia crește deci prin împlinirea
celor ce o vizitează, prin primirea unor răspunsuri, dar și în dezvoltarea economica locală,
crescând turismul căci a fost vizitată de 2,26 milioane de turiști în anul 2004.
Din punct de vedere însă al utilității egoiste, filosoful Jeremy Bentham acceptă
utilitatea ca fiind un principiu al valorilor morale motiv pentru care o acțiune poate fi judecată
în funcție de fericirea pe care o aduce unui anumit număr de indivizi. Prin urmare un obiect de
artă, toate având caracterul individualității de altfel, nu poate sa provoace aceeași plăcere
pentru toată lumea și sunt cu atât mai puține șanse să găsească corespondenți în număr mare.
Oamenii se formează pe fonduri diferite, au trăit diferite experiențe, au fost crescuți în diverse
medii iar majoritatea nu au aceleași principii, cu atât mai puțin idei. Nu împărtășesc adesea
aceleași emoții din acest motiv nu o să găsească utilitate un număr mare de oameni în artă.
Toate domeniile artistice în care activează oamenii există datorită faptului că rasa
umană este plină de pasiune. Medicina, dreptul, afacerile, inginerie, acestea sunt activități
nobile și necesare pentru a susține viața dar frumusețea, romantismul, dragostea, pentru asta
rămânem în viață și desigur sunt exprimate în poezii, picturi, sculpturi, ș.a.m.d. Care este
rostul muncii, al luptei pentru a rămâne în viață dacă nu avem un scop care să ne facă să vrem
să trăim?
Rousseau credea că arta este o activitate nefolositoare. Eu personal, față de Rousseau,
consider că arta este o preocupare și pe plan personal și emoțional. Ca și persoană care a
manifestat un interes pentru mai multe astfel de activități pot afirma că în momentul în care
am trecut prin perioade mai dificile ale vieții mele am găsit alinare cântând la pian niște
creații ale lui Chopin, cunoscut pentru sentimentalismul melodiilor sale, ori făcând
autoportrete care să exprime exact tristețea, căci ambele îmi oferă sentimentul de eliberare
când cele mai ambigue și puternice trăiri nu pot fi pur și simplu exprimate în alt mod.  Iar
elementul ce face arta specială este că poate conecta oamenii din cele mai diferite medii,
contexte social politice, având experiențe diferite și totuși pare că asemănătoare căci
sentimentele la bază sunt aceleași deși le trăim în mod diferit. Ca și exemplu se potrivește
mărturisirea scriitoarei Ileana Vulpescu: “N-am ascultat niciodată concertul de vioară de
Mendelssohn-Bartholdy fără să plâng. Ca și când aș fi vărsat din mine un sac de durere. Nu
știu de ce îmi aflu toată viața în concertul ăsta. Ce să fi avut Mendelssohn-Bartholdy cu-o
amărâtă de țărancă din inima Olteniei. Cine-știe-ce dureri s-or fi prelins și din sufletul lui în
acest concert”. Arta alină dureri, îi poate ajuta pe oameni să treacă mai departe.
Ce face arta pentru oameni se poate observa dacă privim în mai multe direcții
însă în principal ea dovedește esența umană, faptul că noi ne definim ca și ființe superioare
prin faptul că suntem dotați cu abilitatea de a judeca și de a gândi, totodată conștienți de
finalul inevitabil al morții. Astfel ajungem în cele din urmă să ducem o existență în care
încercăm să împăcăm partea sufletească, să o pregătim pentru trecerea în neființă, în diferite
moduri, arta fiind printre cele mai utilizate pentru că poate ajuta, fie prin apreciere, fie prin
creare, în înțelegerea celor ce altfel nu pot fi explicate, poate lina dureri și amăgiri prin
provocarea plăcerii și alungarea sentimentului de singurătate, îndeplinind unele dintre cele
mai nobile scopuri în viață, de a ajuta alți oameni: „Și dintr-odată mă ducea gîndul că-n
haosul de neînțeles al vieții, în lipsa ei de logică și de finalitate, arta reprezenta o justificare a
ceea ce se cheamă creatură dotată cu judecată și cu certitudinea morții. Îmbogățirea minții și-
ndulcirea sufletului, învelirea lui în milă ca-ntr-un aluat sînt valori adevărate ale unei vieți.”
(Ileana Vulpescu).

În altă ordine de idei, omul prin natura sa caută mai întâi utilul iar odată găsit
înfrumusețarea acestuia căci lucrurile existente de la sine nu pot îndeplini întotdeauna
fanteziile oamenilor, prin urmare caută provocarea sentimentului de plăcere în frumosul
subiectiv: „Frumusețea artistică ia naștere așadar, ca o satisfacție a simțului frumosului și a
fanteziei active (imboldul creației)” (C. Dumitrescu-Iași). Se poate constata astfel că arta e
nelipsită în viața tuturor celor ce au existat, există dau vor exista prin faptul că frumusețea este
prezentă peste tot, în natură, dar și în existența de zi cu zi, în modul ne aranjăm lucrurile sau
pe noi înșine, cum alegem să ne îmbrăcăm ori să vorbim, tot ce pornește de la noi este o
proiecție a ideilor noastre, a sufletului nostru. Omul se definește cum am menționat prin
partea sa materială, corpul, dar mai ales prin cea spirituală, sufletul.

Arta și sufletul sunt în directă legătură pentru că cele două coexistă în ființa umană.
Arta nu ar exista dacă nu ar porni de la ideile ce izvorăsc din suflet iar sufletul nu poate face
omul dacă acesta nu îl oglindește prin arta conștientă sau inconștientă de a fi.
 Bibliografie

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Utilitarism
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Sagrada_Fam%C3%ADlia
 „Studii de estetică” de C. Dumitrescu Iași, editura Științifica