UPS „Ion Creangă”

Facultatea Arte Plastice și Design

Tema 2
GENEZA ISTORIEI ARTELOR
CA ȘTIINȚĂ

Dr. Ludmila Moisei

 Tema 2
Geneza Istoriei artelor ca știință

1. Conceptul de artă, creație artistică, spiritul artelor.

Trăsăturile caracteristice ale artei
Funcțiile artei
Locul și rolul artei în activitatea oamenilor
Opinii despre artă și rolul artistului în
antichitate.Concepțiile lui Platon, Socrate și Aristotel
despre rolul artei în societate.
 Conceptul despre artă
Termenul „artă” provine din latinescul ars - pricepere,
iscusinţa de a lucra un obiect oarecare, creație
artistică.
Priceperea constă în cunoaşterea regulilor, deci nu
există artă fără reguli, fără prescripţii.
Efectuarea unui obiect numai după inspiraţie sau
fantezie, fără a respecta anumite reguli, era contrariul
artei și creației artistice.
 Creația artistică?
1. Activitate practico-materială (transformarea obiectelor
din natură).
2. Activitate spirituală (înțelegerea lumii, pătrunderea
legilor ei, aprecierea emoțională a realității, formarea
conștiinței oamenilor).
3. Activitatea practică și spirituală (edificiu arhitectural,
statuie, tablou, dans, spectacol, teatru).
 Scopul creațiilor?

Scopul operelor de artă- menite să acționeze asupra

conștiinței oamenilor, să îmbogățească și să dezvolte
ideile, sentimentele, aspirațiile lor.
Arta – activitate spirituală
 De ce este nevoie de artă ca activitate
spirituală?
Arta, spre deosebire de gîndirea științifico-filosofică
(filosofie, știință, morală etică), oglindește lumea în
imagini afective, oferă o cunoaștere profund
emoțională, acționînd intens asupra simțurilor
noastre.
Arta este o calitate complimentară, menită să exprime
concret și emoțional conținutul exprimat în lucrarile
științifico-filozofice.
 Opera de artă
Creația artistică este o activitate umană specifică,
activitatea care reprezintă oglindirea omului și a
societății.
Creînd un obiect de artă, omul se întipărește pe el
însuși, se exprimă în acel obiect în integritatea sa umană
vie (calități fizice, emoționale, intelectuale).
Opera de artă dezvăluie măiestria, gradul de dezvoltare
și îndemînare a ,mâinilor, intensitatea și bogăția
sentimentelor, profunzimea și noblețea gândirii,
caracteristica societății în care a crescut artistul.
 Opera de artă
Apare ca rezultat al unei activități (statuie, edificiu,
tablou) sau reprezintă o activitate ce se desfășoară în
fața noastră (muzică, dans, spectacol).
Artistul exprimă trăsăturile specifice ale vieții epocii
sale și multilaterale calități și aptitudini ale omului
 Spiritul artelor
Arta nu are existență proprie. Există doar artiști
Nu există motive proaste să disprețuiești o operă de
artă. Există motive injuste de a disprețui o operă de
artă.
(Ernest Gombrich)
Ne place ce ne amintește de ceva, facem conexiune cu
realitatea
P.P. Rubens. Portretul fiului Nicolas, 1620
A. Durer. Mama artistului, 1514
 Copiii jucând zaruri (E. B. Murillo), 1670
Interior cu femeie curățând mere (P. de Hooch)
 Spiritul artelor
Gustul și canoanele frumosului variază la infinit,
noțiunea de frumusețe a abstractă.
Ceea ce e valabil pentru frumuseţe e valabil şi pentru
expresie.
În realitate, deseori expresia unei figuri pictate face ca
ea să ne placă sau nu. Unii sunt atraşi de o expresie
uşor de înţeles care, chiar prin aceasta, îi emoţionează
profund.
Ingeri...
Mellozo da Forli. Înger, 1480
Hans Memling. Înger, 1490
 Spiritul artelor

Când Guido Reni, pictor italian din secolul al XVII-lea, a

reprezentat faţa lui Hristos pe cruce intenţia lui era cu
siguranţă ca spectatorul să poată regăsi în ea toate
suferinţele şi toată slava Patimilor.
Capul lui Hristos,
Guido, Reni, 1639
Maestru toscan, Hristos pe cruce, cca 1175-1225,
detaliu dintr-un crucifix.
Florenţa, Galleria degli Uffizi
A. Durer, Iepure, 1502
Rembrandt, Elefant, 1637
Sf. Matei, Caravaggio.
.
Sf Matei
 Tipurile operelor de artă
Filosoful Hippolyte Taine, Philosophie de l⁾ art:
1. Aparțin tuturor timpurilor (universale)
2. Aparțin generațiilor unui secol
3. Decad odată cu generația în care s-au produs
 În ce spirit trebuiesc studiate operele
de artă?
1. Să înlăturăm formule estetice și prejudecăți ale artei pentru a nu risca
sa respingem multe opere de artă, care n-ar corespunde formulei alese
de noi.
2. Să evităm metodele subiective (formule estetice ale propriului gust
aplicate conștient sau inconștinet, lucrarea buna, rea, mediocră).
3. Ne axăm pe idealul artistului,pe mediul în care a trăit, pe concepția sa
estetică și mentalitatea proprie corelată cu cea subiectivă, cauzele care
au determinat făurirea operei sale.
Empatizăm cu sufletul artistului, idealul și gustul epocii sale.
Doar așa vom întelege opera de artă, cauzele care au determinat
nașterea, dezvoltarea și decăderea unui curent artistic. Arta ca și
societatea are un început, o inflorire și o decadență, datorită anumitor
împrejurări.
 În ce spirit trebuiesc studiate operele
de artă?
Istoria artei nu va zice „disprețuiți arta olandeză, căci e
grosolană și nu gustați decît arta italiană. Ea nu va zice
disprețuiți arta gotică, căci e bolnavicioasă și nu
gustați decît arta greacă. Ea lasă fiecăruia libertatea de
a urma predilecțiunile sale particulare, de a prefera
ceea ce este conform temperamentului său și de a
studia ceea ce corespunde propriului său spirit”.

Filosoful Hippolyte Taine, Philosophie de l⁾ art

Trăsăturile caracteristice ale artei
1. Produce frumosul;
2. Redă realitatea;
3. Conferă obiectelor formă;
4. Trăsătura caracteristică a artei este expresia;
5. Trăsătura caracteristică a artei e ceea ce suscită
trăiri estetice;
6. Trăsătura caracteristică a artei constă în a
provoca un şoc.
 Funcțiile artei
Funcția cognitivă a artei (subiectul cunoașterii este lumea întreagă): specificul cogniției
creative - descoperirile din artă au descoperiri sub aspectul relațiilor umane. Arta duce
experiența unei anumite persoane la nivel universal. Arta este capabilă să avanseze
abandonul realității.
 
Funcția educativă și ideologică a artei. Arta are capacitatea de a inspira, de a forma
anumite idei și idei estetice, de a purta o anumită ideologie. Funcția educațională nu este
primară, dar influența acestei funcții nu poate fi subestimată, efectul nu poate fi vizibil
pentru persoană și societate.
 
 Funcția comunicativă a artei. Această funcție poate fi realizată ca un dialog între o
persoană care creează o imagine artistică și o societate care o percepe, iar în cadrul acestei
funcții, se deschide un dialog între oameni din generații diferite de epoci, țări, culturi și
grupuri etnice.

Funcția estetică și etică a artei. Cea mai importantă funcție a artei este asociată cu
plăcerea estetică a percepției imaginii artistice și formarea anumitor decoruri culturale.
 Funcțiile artei
Instinct de bază al armoniei, ritmului. Aici arta nu se manifestă într-o
formă materială, ci într-o dorință senzuală și interioară de armonie și
frumusețe.
Un sentiment de mister.  Se crede că arta - este una dintre căile de a simți
legătura cu universul. Această senzație apare în mod neașteptat când privim
imaginile, ascultăm muzică etc.
Imaginația.  Prin artă, o persoană are capacitatea de a aplica imaginația
fără restricții.
Apel la mulți.  Arta permite creatorului să apeleze la întreaga lume.
Ritualuri și simboluri.  Unele culturi moderne au ritualuri, dansuri și
spectacole vibrante. Ele sunt un fel de simboluri și, uneori, moduri de a
diversifica evenimentul. În sine, ei nu urmăresc nici un scop, dar
antropologii văd în fiecare mișcare semnificația inerentă procesului de
dezvoltare a unei culturi naționale
 Funcțiile artei
Locul și rolul artei în activitatea oamenilor:
Un mijloc de comunicare. În cea mai simplă formă, arta este o
modalitate de comunicare între oameni, prin care pot fi transmise
informații.
Divertisment. Arta este capabilă să creeze o dispoziție adecvată,
ajută la relaxarea și distragerea de la probleme.
De dragul psihoterapiei. Psihologii folosesc adesea arta pentru
scopuri medicinale. Tehnica, bazată pe analiza figurii, face posibilă
efectuarea unui diagnostic mai precis, artterapie
Propaganda. Arta poate fi, de asemenea, o modalitate de propagare
a propagandei, datorită căreia se poate influența imperceptibil
formarea de noi gusturi și dispoziții în rândul publicului.
 Opinii despre artă

Primii care au emis judecăţi de valoare şi au analizat

statutul artistului precum şi procesul prin care se naşte
obiectul artistic au fost filosofii din antichitatea clasică
greacă (Democrit, Aristotel, Platon, Socrate)
 Concepții despre artă
Arta în antichitate, dar şi în Evul Mediu, cuprindea nu
numai artele frumoase, ci şi meseriile şi o parte dintre
ştiinţe.
Acele arte ce presupuneau un efort intelectual erau
numite liberale, adică libere de orice efort fizic, iar cele
ce presupuneau o muncă fizică erau denumite vulgare,
sau obişnuite (mecanice).
 Concepții despre artă
Artele liberale (gramatica, retorica, logica, aritmetica,
geometria, astronomia şi muzica) erau considerate
superioare.
Pictura şi sculptura arhitectura şi arta
Teatrului presupuneau un efort fizic şi erau
considerate arte vulgare.
 Concepții despre artă
Renaşterea a păstrat noţiunea clasică a artei, dar a insistat spre separarea
artelor frumoase de meserii şi de ştiinţe şi la ataşarea poeziei în sfera artelor.
Marsilia Ficino, îndrumătorul academiei platoniciene din Florenţa, a inclus
în artele liberale arhitectura şi sculptura.
Un alt gânditor, Giovanni Pietro Capriano, în a sa poetica din 1555, Despre
adevărata artă poetică folosea sintagma „arte nobile”. Aici intrau
poezia, pictura şi sculptura pentru că ele se adresează simţurilor noastre
cele mai nobile.
În secolul al XVI-lea, Francisco da Hollanda, vorbind despre artele plastice,
folosise întâmplător expresia de „arte frumoase” („boas artes”, în
portugheză). Această expresie, care nouă ni se pare firească, n-a fost
acceptată imediat.
În anul 1744, Giambattista Vica propusese denumirea de „arte plăcute” şi în
acelaşi an James Harris propunea pe aceea de „arte elegante”.
 Concepții despre artă
Denumirea de arte frumoase apare trei ani mai târziu, în 1747,
la Charles Batteux. Acesta enumera cinci arte frumoase: pictură,
sculptură, muzică, poezie şi dans, precum şi două ce le erau
apropiate: arhitectura şi elocvenţa.
De la mijlocul secolului al XVIII-lea nu mai încăpea nici o
îndoială că meseriile sunt meserii şi nu arte. Atunci semnificaţia
termenului „artă” s-a schimbat, sfera lui s-a redus, ajungând să
cuprindă numai artele frumoase. S-a păstrat doar numele de artă
şi s-a născut o noţiune nouă. Denumirea de „arte frumoase” s-a
referit doar la artele plastice, nu şi la muzică sau poezie.
Ultimul cuvânt în problema artei, în secolul al XVIII-lea,
l-a avut E. Kant.
 Concepții despre artă
În Critica puterii de judecare, E. Kant separa artele în mecanice şi estetice şi apoi în plăcute şi
frumoase.
Artele frumoase:
1. arte ale adevărului (arhitectura)
2. arte ale aparenţei (pictura).
Pornind de la ideea că există trei moduri de expresie şi de comunicare a gândirii şi a sentimentelor, şi
anume, cuvintele, sunetele şi gesturile, Kant consideră că acestora le corespund trei genuri de arte
frumoase.
Astfel poezia şi elocvenţa se slujesc de cuvinte, muzica de sunete, iar pictura, sculptura şi arhitectura
de gesturi.
La generaţia ce a urmat după Kant s-au conturat mai multe clasificări apriorice ale artelor. Schelling
clasifica artele după criteriul raportului lor faţă de infinit, iar Schopenhauer le raporta
la voinţă.
După opinia lui Hegel, artele se împărţeau în simbolice, clasice şi romantice. El nu se călăuzea după
speciile artelor, ci după stilurile ce se manifestă succesiv în cadrul diverselor specii.
În secolele al XIX-lea şi al XX-lea arta a fost mereu concepută în mod larg, aşa încât noţiunea nu
include numai cele şapte arte ale lui Batteux, ci şi fotografia, filmul, diversele obiecte uzuale, artele
mecanice, utilitare, aplicate.
 Discuții despre sfera și conținutul
artei
În prima jumătate a secolului al XIX-lea a apărut formula „artă
pentru artă pentru artă”.
Filosoful Victor Cousin, într-un curs universitar din 1818,
spunea: „În natură şi-n artă frumosul are legătură numai cu el
însuşi. Arta nu-i o unealtă, ci are propriul său ţel.” Se proclamă
astfel existenţa scopurilor exclusiv estetice ale artei.
De-a lungul timpului artei i s-au impus şi alte exigenţe:
profunzimea şi conţinutul de idei, înţelepciunea şi nobleţea
trăirilor. Platon cerea ca arta „să amintească esenţa
autentică”, Michelangelo – „să deschidă zborul spre
cer”, Hegel credea că arta e „cunoaşterea legilor
spiritului”.
 Discuții despre sfera și conținutul
artei
Imprecizia noţiunii de artă este creată şi de alte aspecte
discutabile:
a. arta include sau nu literatura;
b. e înţeleasă fie ca operă, fie ca iscusinţa de a produce opera;
c. când se vorbeşte despre ea ca şi cum ar fi unică, având
multe variante, când se pretinde că sunt tot atâtea arte
câte variante.
Aşa că nu există un consens în ceea ce priveşte
conţinutul noţiunii de artă, iar căutările în direcţia
definirii ei nu oferă un rezultat satisfăcător.
.

Vă mulțumesc!
Categoriile artei
Artele expresive (dansul, muzica, teatrul)
Artele plastice (pictura, sculptura, grafică)
Ambele sunt legate indisolubil prin 2 laturi: reflectarea
realității, crearea imaginii artistice și exprimarea
forțelor și capacităților de creație ale omului.
Arte expresive versus arte plastice
Artele expresive pun în prim-plan expresia forțelor
creatoare ale omului, armonii create de om.
Artele plastice, situează în prim plan oglindirea
realității.
Cel mai bun exemplu în aces caz este natura statică
(moartă) a pictorilor olandezi din se XVII.
Natura moartă vorbeste despre modul de viață,
exprimă sentimente de mîndrie, bucurie, glorifică
bogățiile materiale create de oameni (țesături...)
Kojinov, p. 39.
Arte expresive versus arte plastice
Imaginea artistică din pictură ne red viața oamenilor
în înfățișarea ei nemijlocită, în forma vieții însăși în
timp ce într-o cladire, ornament, dans (arta expresivă),
viața este oglindită în formă generalizată prin semne,
simboluri care exprimă o înțelegere și apreciere a vieții.
De ex, simbolica unei catedrale, o broderie cu motive
pitorești, mișcări ale dansatorilor.
Scopul artei nu consta în a copia simpli chipul
oamenilor contemporani, ci în a exprima o intelegere
aprofundată a esenței lor umane.
Arta plastică în contemporaneitate
Caracter eronat axat pe fotografie, film // reproducerea
ușoară s cu exactitate maximă a obiectelor.
În trtecut arta plastică îndeplinea sarcina de a copia din
natură, portrtetele picturale și sculpturale ale oamenilor
înlocuiau fotografiile de azi. Pînzele mari – intipărirea
evenimentelor de seamă sau o localitate, păstrare pentru
urmasi; statuile și gravurile – material ilustrativ-didactic.
Asemenea opere de artă care au doar caracter informativ,
nu reprezintă decît copii, lipseste ce-i mai important-
sufletul artei: o idee profundă și bogată despre om și
societate și apreciare estetică a acestora.
Scoaterea la iveală a calit negative
arta veche si contemporană
Mulți artisti, propunindu-și sarcina aptent simplă de
a reda chipuri omenesti, în realitatea, depășeau
limitele, cereând imagini artistice adînci,
generlizatoare despre esența omului – consecinte
intersante. (Ex. Rembrandt și goliciunea sufletească a
negustorilor olandezi, p. 78 Kojinov, portretele create
de sculptorul rus Șubin, ce evidenâiau aroganța și
josnicia spirituală a demnitarilor de pe vremea
împărătesei Ecaterina.)
Arta autentică
În arta autentică redarea chipului nu este decît un mojloc de
creare a imaginii. Scopul artistului constă în a descoperi și a
întruchipa esența adevărată a oamenilor din vremea sa,
insușirile contradictorii in raport cu idealul estetic.
Pentru atingerea acestor scopuri artistul nu trebuie să redea
precis și minuțios trăsăturile fenomenelor pe care le
ănfățișează. El redă și subliniază doar acele detalii care sunt
necesare pentru întruchiparea ideilor sale și a reprez, estetice.
Fara imagini vii, clare artistul nu poate reda complexitatea
trăsăturilor determinate de dezvoltare fizică, rațiune bogăția
sentimentelor.. Imaginile concrete sunt doar un mijloc pentru
întruchiparea conținutului lăuntric.
Arta autentică versus copii
Greșită părerea conform căreia valoare unui satui,
portret este determinată de măsura în care seamănă
cu oamenii vii. Asta este o repetare a ceea ce există în
viață.
Sculptorul și pictorul trebuie nu doar să repreoducă
ceea ce există, dar sa creeze ceva nou, detalii, atitudini,
sentimente.
Genurile artelor plastice
Artele plastice reprezintă o etapă superioară în
dezvoltarea artei
Pictura
Sculptura
Grafica
Sculptura
Imaginea artistică creată intr-o figură monocromă din
piatră, lemn, lut, metal, care redă doar forma corpului
omenesc.
În etape timpurii opere sculpturale minuțios colorate
impresia de om viu.
Modelele autentice superioare sunt operele sculpturale din
marmură albă ale grecilor antici.
Figurile de ceraă răspîndite în sec XVII, manechinele din
vitrise nu au tangență cu arta.
Renunțarea la redarea culorii, eliberează sculptura de copii
și iluzia perceperii oamenilor reali.
Formele sculpturii
Portretul sculptural (bustul)
Basoreliful
Statui mici decorative
Domeniul principal- statule ce înfățișează corpuri
omenești în prim-plan și în intregime, -reprezentarea
onului desăvîrșit, frumos, avînd armonie autentică a
corpului, minții și sufletului (Venus din Milo, Apollo
din Bedevere, David de Michelangelo).
Deosebirea operelor de sculptură
de alte arte plastice?
Omul apare în ea în afara oricăror împrejurări, o
oricărui fond, silueta spațială și infățișarea complexă a
omului.
Opera sculpturală întruchipează, dezvoltarea, forța
fizică, libertatea, agilitatea corpului, intelepciunea,
libertatea și forța lăuntrică, profunzimea și puritatea
stărilor sufletești.
Fprța princiopală a măiestriei artei sculpturale constă
în această întruchiparer materială a idealului uman.
Premise dezvoltarii multilaterale și libere a
omului (Grecia, Renastere)
Alte sculpturi scot la iveală încălcarea integrității
armonioase a omului (sculptorul belgian Meunier, p.
82 Kojinov).
Opera arhitecturală – imaginea artistică
generalizatoare a societății respective, sculptura însă
creează imaginea artistică generalizată a omului
contemporan și numai prin ea intelegem anumite
particularități ale societății care i-a dat nastere.
Sculptura monumentală
Statui grandioase instalate în piețele oraselor, in
apropiere de edificii, oglindiri ale omului, redare
plastică directă a trupului omenesc.
Statuia lui Ștefan cel Mare întruchipare artistica a
epocii, întruchipara puterii creatoare, popor
revoluționar glorios
Statuia
Nu doar o oglindire a omului, dar li o operă a omului,
intruchipara puterii lui creatoare.
Sculptorul, chiar dacă intentioneaza să redea o
anumită persoană, el îi crează silueta în stil propriu.
La această activitatea creatoare participă gîndirea,
imaginația, sentimentele și măiestria degetelor
puternice, ăntiparite in operă.
Artistul se exprimă în dimensiunile statuii, în
atitudinea pe care i-o imprimăș și chiar în materialul
ales de el.
Elmente expresive ale sculpturii
Ritmul
Forma
Statuia este așezată în spațiu, avînd un caracter
organizat mai mult sau mai puțin armonios.
Ănclinarea trupului, poziția capului, a mîinilor și
picioarelor au o anumită simetrie.. Ritmul statuii este
chemat să exprime o anumită intentie a artistului, și,
pe de altă parte, să imprime statuii o maximă
integritate și un caracter finit.
De exemplu, o figură avîntată în mersul ei înainte face
o flexiune „neverosimilă, capătă o musculstură
extraordinar dedzvoltată”.
Într-o autentică operă de sculptură există o unitate
organică, un raport de îmbogățire reciprocă între
mijloacele plastice și cele expresive, care creează
imaginea artistică conștientă și vie a omului.
Pictura

Este o oglindire a lumii, o redare nemijlocită a

înfățișării ei senzitive, cu ajutorul culorilor, liniilor și
efectelor de clarobscur, proprii aceste arte.
Opera de pictură este o cpie a fenomenelor
din realitate?
nu?. Un pictor adevărat nu doar redă imaginile, el gîndeste în
imaginile sale picturale. Coloritul tabloului, caracterul liniilor
și compoziția generală, amplasarea pesonajelor, nu doar
redau forma și culoartea obiectelor, dar exprimă idei și
sentimente.
Despre acest lucru scria Vincent Van Gogh.: Vreau să fac
portetul unui prieten, un artist căruia îî trec prin cap vise
mărețe...Aș fi vrut să introduc în tablou apreciarea mea și
dragostea pe care i-o nutresc.... Am sa-l pi9cterz la început
asa cum este, atît de precis, cum imi va sta in putere. Dar
tabloul nu poate fi terminat astfel. Ca să-l desăvîrșesc vreau sa
fiu liber colorist...p. 87 Kojinov.
Importanta culorii
Latura cea mai importantă a picturii – culoarea.
Folosirea rațională a culkorilor ii oferă pictorului
posibilitatea de a crea imagini artisticer cu un profund
conținut lăuntric.
Rolul culorii în portret
Se pare ca coincide cu portretul pictural cu cel
sculptural
Portret pictural vesus sculptural
Portret pictural Portret sculptural
Imagine artistică Forma tridimensională a
muticoloră, plană a feței întregului cap
Redă strălucirea vibrantă Redă caracterul reliefat
a ochilor, cele mai fine al frunții, tăietrura
nuanțe ale culorii ochilor, forma gurii și a
Frămîntarea vieții bărbiei
lăuntrice, redată prin Suprinde caracterul-
jocul complex de umbră latura fundamentală
și lumină.
Rembrandt- maestru la portetului, pictor
olandez
Portretul cumnatei Fața ușor inclinată, învăluită
intr-o lumină blinda.
Imaginea generează multe idei.
Extrase din trăsăturile de pe fața
ei: resemnare plină de neliniste
tristete amară, preocupare
încordată. Ii sunt innaccesibile
gindurile și sentimentele voioase,
siguranta, mindria calmă.
Ne dăm seama în sufletrul ei-
presimțirea morșii.
Tot aici vedem latura artistică a
poetului.....p. 89
Peisajul- formă a picturii
Peisajul apare relativ târziu. Pictorul parca ne duce la
cele mai adînci izvoare naturale ale dezvoltării omului.
Omul se simte făcînd parte din ea.
Pictorul dezvaluie activitatea omului ca o continuare
rațională a naturii însăsi. Mpentru a trai in aceasra
lume, omul trebuie sa fie puternic, frumos, măreț.
Arta graficii
Desenele, gravurile, lotografiile, afisele.
E greu de trasat o limită precisă între aceste arte.
De exemplu tablurile în acuarelă sunt trecute cînd la
pictură, cînd la grafică
Particularitățile graficii
Se diferențiază de pictură prin folosirea culorii
Grafica este monocromă, chiar dacă se folosește
policromia, ea poartă caracter expresiv și nu plastic
propriu-zis.
Mijloacele principale: liniile și coloritul operei
Arta afișului
Arta fotografiei
Artele plastice înfățișează în mod nemijlocit
fenomene din realitate, aduc în fața privitorului
asemănări ale obiectelor reale, asemănări ale fețelor și
corpurilor omenești sau chiar ale unor scene întregi
din viața oamenilor.