Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea Nationala de Arta Bucuresti

Sectia Pictura
Master an I - Corina Angela Raiciu
“Arta ca idee ca idee”
(J. Kosuth)

OBIECTUL şi ARTA CONCEPTUALA

Apărută la New York in 1965, arta conceptuala acorda supremaţie ideii şi îşi are rădăcinile
în atitudinea dadaistă a lui Marcel Duschamp, care prin ready-made, repune în discuţie noţiunea
tradiţională de opera de arta. Duchamp marcheaza viitorul artei moderne şi contemporane şi
pune bazele artei conceptuale- arta ca idee (parafrazat de Kosuth- arta ca idee ca idee) şi muta
accentul de la placerea estetica către dezbaterea de idei între opera( autor) şi public (receptor).
Termenul de arta conceptuală a fost folosit pentru prima data de Henry Flynt în 1961 în legatură
cu gruparea Fluxus. Definiţiile artei conceptuale variază in funcţie de artişti, dar toţi sunt de
acord cu Flynt (materialul artei conceptuale este conceptul). Arta conceptuală se dezvolta ca o
reacţie la estetica formala a artei minimaliste şi la atotputernicia artei pop. Mişcarea ajunge şi în
Europa, în Germania, Franţa şi Marea Britanie.
În evoluţia acestei mişcarii se remarcă câteva expoziţii: “Când atitudinile devin formă”
(Berna, 1969), “Conception” (Leverkusen, 1969), “Arta conceptuala si aspectele conceptiei”
(New York, 1970). Mişcarea se defineşte cu un plus de precizie cu prilejul Bienalei tinerilor
artişti din 1971 în Paris ca şi la Expoziţiile Documenta de la Kassel. În Romania, a avut loc la
Timişoara, expoziţia “Studiu”, în cadrul ei prezentându-se aspecte ale artei conceptuale.
Arta conceptuală este o artă în care conceptul sau ideea implicate în lucrare, au prioritate in
faţa procupării pentru esteticul tradiţional. Una dintre primele definiţii ale conceptualismului a
fost data de artistul Sol LeWitt în "Paragraphs on Conceptual Art", Artforum, iunie 1967. :
"În arta conceptuală, ideea sau conceptul este cea mai importantă parte a lucrarii. Când un artist
foloseşte o forma de arta conceptuală, înseamna ca toate planurile şi deciziile sunt făcute dinainte
şi execuţia este o chestiune de rutină. Ideea devine o maşină care produce arta.". Conceptualiştii
au încercat să protesteze şi împotriva artei instituţionalizate, adică a obiectelor de artă prezentate
în galerii, muzee etc., şi au încercat să detroneze negustorii de obiecte de artă de la rolul
autoasumat de proprietari şi distribuitorii de artă. Lawrence Weiner, autorul faimoasei culegeri
de proiecte artistice nerealizate «Statements» (Declaraţii), spunea că atunci când cineva află
despre o operă de artă pe care a conceput-o el (L.W.), acel cineva devine imediat posesorul ei.

1
«Nu am la dispoziţie nici o posibilitate de a intra în mintea acelui cineva, ca să-mi scot de acolo
arta mea!», afirma artistul. Adică, opera multor artişti conceptualişti( Yoko Ono, Robert Barry,
Weiner, etc) e cunoscută sub forma de documentaţia pe care opera respectivă o generează:
fotografii, texte, imagini video, discuţii.
Ideiile pot fi operă de arta. Ele se înlanţuiesc şi sfârşesc uneori prin a se materializa, dar nu
toate ideile au nevoie să se materializeze, scrie pictorul minimalist Sol Le Witt in Sentences on
Conceptual Art (1969). Reflecţia asupra limbajului, semiologiei, filozofiei, meditaţiei asupra
fundamentului artei se substituie complet creatiei obiectului .Arta conceptuala este forma
artistica ce pune Ideea mai presus decit obiectul. Artistii conceptuali au reacţionat împotriva
lumii artistice comerciale. Au folosit semiotica, feminismul, arta, cultura populara, iar
documentarea gindirii artistice a luat locul obiectului artistic . Curând, termenul a definit forme
ce nu erau picturi sau sculpturi, cum ar fi Performance, Instalatie, Video Art, si forme pe care
majoritatea privitorilor le vad numai in desene sau fotografii (Earth Art). La predecesori i-aş
aminti pe Rauchenberg cu Portretul lui Iris Clark, o telegrama cu menţiunea acesta “Acesta este
portretul lui Iris Clark, daca aşa spun eu”(1961) si cu Desenul lui De Kooning sters (1953), Yves
Klein cu Sensibilitatea (sa) imateriala si pictoriala(1962), pe care incerca sa o vanda in cadrul
unor ceremonii pe Sena in schimbul unei frunze de aur si altii: Isidore Isou, Piero Manzoni,etc.
În SUA, Joseph Kosuth (n.1945) este pricipalul promotor al artei conceptuale. El da
întâietate ideii şi limbajului. Trebuie părăsite ‘’aparenţele pentru concept’’, scrie el şi trage
concluzia tautologică “arta este definiţia artei”. In 1965 cu One and three chairs, prezinta acelaşi
scaun de trei ori, sub trei forme diferite-obiectul ca atare, in trei dimensiuni, şi 2 fotografii alb
negru, una îl reprezinta identic frontal, alta care îl defineşte prin cuvinte, printr-un text extras
dintr-un dicţionar englez-francez.. Nici o intervenţie a mâinii artistului, în afara compunerii celor
2 elemente, nici o referinţa la arta în sens clasic. Ideea de scaun este aici importantă. Prin acest
montaj, Kosuth vrea sa transmita că : arta nu mai este o arta de obiecte si de realizari materiale,
ea devine propriul sau obiect. Scaunul este definiţia scaunului. Arta este definiţia artei.
Kosuth refuză radical opera de arta traditională şi tot ceea ce o reprezintă înca din
Renaştere: reprezentarea aparenţelor orchestrate de scenografie, compoziţie, perspective, colorit,
ornament. .Kosuth substituie obiectului conceptul.

2
Hans Hache, de origine germana se stabileşte in SUA, in 1965, interesat de discursul social
şi politic, de relaţiile între arta şi politic, denunţa cultura de mecenat a multinaţionalelor Cartier
şi Total şi expune “Les Must de Rembrandt’’, o fotografie cu manifestanţi negri.
Denis Oppenheim işi pune intrebări despre arta şi funcţia artistului şi pune în scena natura şi
o confruntă cu realitaţile conceptuale: dirijează semănăturile unui seceriş a cărui recoltă va fi
sterilă, împiedica accesul într-un muzeu printr-o incercuire cu caini, etc.
Mel Bochner abordează conceptualul experimental, iar John Baldessari lucrează asupra
limbajului şi realizează tablouri din litere si texte, picteza legendele fotografiilor reportate pe
panză. Se intereseaza de semiologia privirii, de “construcţia” sa, de semnele pe care le emite.
Lawrence Weiner şi Robert Barry dau prioritate textelor şi comentariilor. Weiner în 1968
formuleaza “Declaration of Intend”, cel mai important “statement” dupa cel al lui Le Witt
“Paragraphs on Conceptual Art". Barry încearca să comunice o opera de arta prin telepatie
–“Telepathic piece” in 1969. Weiner înscrie fraze în cataloage şi pe peretii locurilor de expunere.
Prin litere şi punctuaţie se defineşte ca un sculptor conceptual: “Sculptura exista chiar în cuvinte,
exista realmente în materialele la care fac referinţă cuvintele .
Conceptualista Yoko Ono, publica in 1964 „Grapefruit”, colaboreaza cu mulţi artişti şi
muzicieni ( casatorită cu J. Lennon) cunoscută pentru numeroase performance-uri, printre care şi
„Cut piece”.
Jeff Koons, conceptualist la început cochetează cu mai multe curente, cunoscut pentru
reproducerile la scară largă a unor obiecte banale, cum ar fi animalele din baloane. Caracteristica
principală a manierei în care acest artist lucrează este utilizarea unei cromatici pure, intense şi
materialele folosite în lucrările sale, de cele mai multe ori de factură neconvenţională. Unii critici
observă în arta acestuia elemente specifice de kitsch şi o atitudine comercială de factură cinică.
Artistul recunoaşte că nu există semnificaţii ascunse în operele sale.
În Franţa, Daniel Buren, din grupul B.M.P.T., rămâne fidel reprezentarilor minimale care
vehiculează intotdeauna un concept, o idee de-a lungul acţiunii, provocării, instalării operelor
etc.
Terry Atkinson fondează în Marea Britanie în 1968 revista Art and Language, alaturi de
David Bainbridge, Michael Baldwin, Harold Hurell, iar in 1969, redactor şef este Joseph Kosuth.
Ei abordeaza arta ca pe un limbaj. Primul numar se intituleaza “ Journal of Conceptual Art”.

3
Sculptorul şi artistul german conceptualist Joseph Beuys (1921- 1986), asociat si cu
mişcarea Fluxus este interesat de sintaxa , de performance şi de conceptele sociale.
Numerosi artişti devin conceptuali- John Cage, Dan Graham, Les Levine, Tom Marioni, Robert
Morris, Edward Ruscha, Tarsua Yamamoto şi alţii.
Belgianul Broodthaers va lucra cu obiecte găsite şi va realiza colaje conţinînd text scris. În
1968 - el instalează în casa sa din Bruxelles un Musée d'Art Moderne, Départment des Aigles
(Muzeul de Artă Modernă, Departamentul Vulturilor). Acestuia îi vor urma alte 11 evenimente
din cadrul "muzeului" său, cîteva dintre ele ţinute la Düsseldorf. Una dintre aceste manifestări
este şi Entretien avec un chat, înregistrată chiar în oraşul german. Discuţia cu pisica pe care el o
iniţiază ia drept subiect arta conceptuală. Cei doi discută despre tablouri, tablouri invizibile, par
doi experţi aflaţi într-un muzeu în faţa operelor de artă. Dialogul lor pare cît se poate de serios şi
artificial în acelaşi timp, de o preţiozitate excesivă. Răspunsurile pisicii vin prompt, într-un
mieunat cît se poate de răspicat şi expresiv. Dar să ne gîndim puţin: limba pisicii este una
ininteligibilă, şi ea pare simbolul teoreticianului, criticului de artă încifrat, inaccesibil. Pe de altă
parte, să-i vorbeşti unui animal despre lucrări de artă, deci unei fiinţe care nu poate înţelege
nimic din asta, te trimite la un raţionament simplu: arta este foarte departe de oamenii simpli, de
publicul larg. Ea este deschisă doar către specialişti, închisă într-o instituţie, strict pour les
connaisseurs. Limbajul preţios al lui Broodthaers, cuvintele bine alese fac critica unor
teoreticieni ai artei care vorbesc între ei şi pentru ei, unui public restrâns. Artistul belgian nu face
altceva decît să repete mecanic aceeaşi replică la infinit, dar îi schimbă intonaţia mereu şi o
transformă ba într-una negativă, ba într-una afirmativă. E o frază cult: Ceci n'est pas une pipe -
This is not a pipe - Aceasta nu este o pipă. Jucîndu-se cu marca negaţiei, aceasta dispare brusc
atunci cînd artistul spune: Ceci est une pipe - Aceasta este o pipă. Fraza discutată atât de mult
este însăşi o definiţie a operei de artă, a reprezentării: e faimosul tablou al lui René Magritte (din
1926.
Mi-a atras atenţia şi Andrei Cadere, conceptualist român, ale cărui lucări au fost expuse în
2009, la MNAC. Născut în 1934, la Varşovia, unde tatăl lui era diplomat, Andrei Cădere
urmează studiile la Bucureşti. La Paris, are comportamentul tipic unui artist conceptualist. Se
face cunoscut mergând peste tot, pe stradă, în cafenele, în restaurant şi chiar în expoziţiile altor
artişti, cu o bară pe umăr şi aşezând-o într-un colţ. Interesant, bara reuşea întotdeauna să se

4
individualizeze, să-şi afirme prezenţa. O dată a fost chiar dat afară dintr-un muzeu, explicându-i-
se că este interzisă intrarea cu umbrele!
În 1967, expune la Târgul Experimental de Artă de la Paris. Doi ani mai târziu, prezintă la
Salonul de primăvară un tablou în relief, format din semibaghete colorate şi, în acelaşi an,
înfăşoară portalul clădirii American Center din capitala Franţei cu 750 de metri de sfoară, în
cadrul proiectului Work in Progress al artistului Christian Boltanski.
În 1971, participă la Bienala Tinerilor de la Paris, în secţiunea conceptualistă. Urmează
expoziţia Documenta 5 de la Kassel (1972). Artistul îşi plimbă barele, devenite emblematice,
prin toată Europa şi la New York, într-un fel de plimbări – performance, încercând să inducă
ideea independenţei operei de contextul artistic instituţionalizat.
Alexandru Chira (n. 1947), artist conceptualist, traieşte şi lucreaza la Bucuresti şi Tăuşeni,
autor al unor “opera deschise” şi al ansamblului “Desemne spre cer pentru ploaie si curcubeu” de
la Tăuşeni, pentru A. C. este important drumul parcurs de la obiect la proiect.
Mircea Cantor (n.1977) locuieşte şi lucrează în Paris si Cluj. “Modul poetic în care Mircea
Cantor utilizează materiale, imagini, animale şi locuri oferă o meditaţie elocventă asupra
contradicţiilor lumii contemporane şi condiţiei umane. Lucrările sale au o frumuseţe care te
urmăreşte", consideră Suzanne Cotter, curator principal la Modern Art Oxford. În funcţie de
context M.C. utilizeaza medii de exprimare foarte diferite: de la video sau fotografie unde
formele sunt sugerate într-o manieră aproape efemeră cum ar fi spre exemplu anunţuri din ziare,
mergând mai departe pâna la obiecte şi instalaţii.
Young British Artists conduşi de Damian Hirst, sunt consideraţi neoconceptualiştii anilor 90,
cu toate ca arta lor se bazeaza mult pe obiect.
În perioada contemporană criticii vorbesc despre latura conceptuală în arta multor artişti,
care au preluat aspecte din mişcarea conceptualistă: critica socială/politică, ideea/informaţia
folosită ca mediu, fie ca ei lucrează cu instalaţie, performance, net art sau electronic/digital art.
Aşadar, dupa ce şi-a însuşit faptul ca arta devine din ce in ce mai conceptuală începand de
la Renaştere, o parte din conceptualism şi-a definit demersul printr-o radicală despărţire de
obiect. Renunţarea totală la obiect aşa cum şi-a propus el este imposibilă pentru ca revelaţia
conceptualistă este posterioară contactului cu obiectul. În prima fază obiectul de artă este un
readymade, o instalaţie sau un obiect oarecare în care într-adevar sunt împachetate idei. Însa
acestea se disting abia mai târziu, iar primul contact al publicului cu opera de arta conceptuală se

5
face tot mijlocită de obiect. Digerarea ulterioară şi curiozitatea faţa de orice fel de informaţie din
culisele obiectului de artă este o realitate devenită din ce în ce mai pregnantă în zilele noastre.
Odata ce o modă, un stil devine un fenomen al culturii de masă publicul incepe să fie interesat
foarte mult de bucataria internă a autorului, de ideile şi stilul său de viaţa şi astfel apar atât
revistele de scandal cât şi cele de specialitate. Pentru artist obiectul de arta este momeala prin
care aduce publicul în fata textului folosit în special pentru a-i starni curiozitatea faţă de acel
text. De acea demersurile conceptualiste nu au putut renunţa total la obiect ci doar l-au
marginalizat, l-au ironizat sau l-au presupus undeva in referinţa. Însa obiectul concret al
conceptualismului este tocmai cheia atenţiei publicului asupra textului infiltrat în el. Uneori
textul devine el însuşi un ansamblu obiectual de semne prin deformarea literelor cuvântului sau a
rândurilor sale. Primul caz este al Graffiti-ului iar cel de-al doilea este foarte bine ilustrat de
lucrarea „Cuadro escrito” a conceptualistului Leon Ferrari.
Literatura sau muzica au pus probleme in plus. Aşadar conceptualismul s-a trezit în faţa unei
dileme majore: dacă renunţă total la obiect devine literatura prin excelentă. Literatura este prin
definiţie o arta conceptuală deoarece nu foloseşte obiectul, ci reprezentările mentale ale acestuia,
cuvintele. Orice cuvânt în masura în care este subiect gramatical presupune un ansamblu de
termen si concept. De aceea, indiferent de gradul de profunzime filozofică, teoretică în general a
conceptelor folosite literatura este o artă eminamente conceptuală.
Aşa s-a îintamplat cu unele experimente ale japonezului Nomura Hitoshi care pe data de 6
iulie 1970 a facut nişte minirapoarte despre mediul urban proxim observat din cabinele telefonice
alese la întamplare. Textul fiecărui astfel de miniraport reflecta viaţa banală a oraşului şi abia
dacă acoperă o pagină. Exprimarea este uneori infantilă fapt ce dă o notă de bizar. În acest caz
diferenţierea de literatura experimentală este foarte greu de facut.
În orice caz inclusiv literatura nu poate renunţa total la obiect. Culoarea şi textura hârtiei,
imaginea copertei, mirosul cărţii sunt elemente cu care psihicul cititorului asociază sensurile
cuvintelor scrise acolo. Suportul cuvintelor fie el ecran, fie el hârtie ,fie glasul omenesc sau
altceva constituie obiectul însuşi de care conceptualismul nu se poate lipsi în nici un caz.
Recunoaşterea faptului că o idee poate fi interesanta în sine aşa acum s-a întamplat cu
conceptualiştii în special Kosuth sau LeWitt reprezinta un anumit nivel social de inţelegere a
artei. În lucrarea sa teoretica „Arte colonial contemporá neo” Luis Camnitzer numeşte obiectul
„ready-made” ca „pachet in care introducem idei” . La fel ca si obiectele lumii şi ideile sunt

6
multe şi nu toate foarte interesante din punct de vedere artistic. Putem accepta că toate sunt arta,
dar în aceeaşi masura putem accepta că unele sunt mai valoroase decat altele, respectiv în măsura
în care produc în noi anumite reacţii spirituale. Lucrarea lui Joseph Kosuth „Art as idea, as idea”
care constă în definiţia luată din dicţionar a cuvantului „meaning” (semnificaţie) conţine şi date
ezoterice, ironice legate de faptul că publicul nu cunoaşte însuşi sensul cuvântului „meaning” cu
care pretinde că inţelege arta, însa acestea deja pot fi plasate in zona conţinutului latent al
respectivei lucrari.
Arta conceptuală neagă necesitatea existenţei unor obiecte artistice de felul celor care ar
putea fi expuse şi depozitate într-o galerie; ea se manifesta prin declarţii, happening -uri,
prezentări ale travaliului artistic şi exemplificari ale procesului de geneză, toate purtând marca
efemerului în ceea ce priveşte corporalitatea lor, dar cu o atât mai durabilă persistenta în
memoria celor implicaţi direct.

Bibliografie:
-Fride-Carrasat, Patricia si Marcade Isabelle, Mişcări artistice în pictura, Rao, Bucureşti, 2004;
-Godfrey, Tony, Conceptual Art A& I,( Art and Ideeas), Phaidon Press, London, 1998,
-Guţa , Adrian, Cursul de Istoria artei, an III,+ seminar Oana Tanase, notiţe
-Prut, Constantin, Dicţionar de artă modernă şi contemporană, Univers Enciclopedic,
Bucureşti,2002
-http://en.wikipedia.org/wiki/Conceptual_art