http://www.dex.

ro/text/curente+artistice

Dex curente artistice

ARTA ( fr., lat.) s. f. 1. Forma a activitatii umane si a constiintei, constind in realizarea
de structuri expresive capabile sa genereze si sa comunice emotii specifice complexe, la
care participa, atit in actul creatiei cit si in acela al receptarii, senzorialitatea, intuitia,
afectivitatea si inteligenta. De-a lungul istoriei sale, creatia artistica, pastrindu-si
specificitatea de geneza, contine si transmite in limbaj propriu datele despre realitatea
obiectiva sau subiectiva pe care artistul o traverseaza. Aceasta apartenenta la o dubla
realitate confera artei statutul de dimensiune constitutiva a umanului. Parte integranta a
culturii, a. indeplineste un rol important in societate prin functiile cognitiva si educativa
care-i sint implicite. Opera de a. = opera realizata prin activitatea artistica creatoare.
Om de a. = persoana care desfasoara o activitate artistica sau care studiaza probleme de
arta. Arte frumoase = denumire data grupului de arte alcatuit din: pictura, sculptura,
grafica (in trecut si arhitectura, poezie, muzica si dans). Arte plastice v. plastic. A.
decorativa v. decorativ. A. populara = ansamblu de creatii artistice, de obicei anonime,
realizate de popor (literatura, muzica, dansuri, obiecte de arta plastica sau de arta
decorativa). A. poetica v. poetic (3). A. pentru a. = formula exprimind teza autonomiei
absolute a a. fata de societate. In sec. 19, ca reflex al dezacordului dintre adeptii tezei si
mediul existent, a.p.a. era indreptata impotriva didacticismului, academismului si
influentelor mentalitatii filistine in arta. A. 1900 (a. noua) = miscare artistica generata de
ideile estetice europene de la sfirsitul sec. 19 si inceputul sec. 20. Corespunde
urmatoarelor curente artistice: art nouveau in Franta, Jugendstil sau Secession in
Germania si Austria; modern-style in Anglia, stil Floreale in Italia, stil Coup de fouet
in Belgia, scoala din Glasgow in Scotia, stil Joventud in Spania, Tiffany style in
S.U.A. etc. Se defineste ca o tentativa de integrare a artei in viata sociala, astfel situinduse in curentul general al avangardei democratice. Trasatura generala a miscarii este
cautarea unei noi si moderne sinteze a artelor. La inceputul sec. 20, a. 1900 marcheaza
arhitectura, decoratia, pictura, sculptura si artele grafice pe teritoriul Romaniei. Ecouri ale
acestei miscari se simt in opere lui St. Luchian, N. Vermont, Hollosy Simon, Th. Pallady,
Kimon Loghi, D. Paciurea, Cecilia Cutescu-Stork, Al. Ziffer, A. Popp, I. TheodorescuSion, N. Tonitza. In cadrul a. 1900 din Romania apar formele originale ale stilului
neoromanesc din arhitectura, promovat de I. Mincu, P. Antonescu, Gh. Sterian, N. GhikaBudesti. Importanta este si scoala Secession de arhitectura si decoratie din Transilvania.
A. cinetica = curent artistic international, raspindit in al cincelea deceniu al sec. 20 prin
opere semnate de V. Vasarely, B. Munari, J.R. Soto, J. Tinguely, N. Schoffer, P. Bury. Se
caracterizeaza prin experimentarea unor miscari in opera de arta, de la cele mecanice si
luminoase la cele electromagnetice, supuse unor calcule si programe de tip stiintific. A.
concreta = curent artistic european din cadrul miscarii abstracte moderne, caracterizat
printr-o mare libertate compozitionala. Principiile curentului sint teotetizate de seful
grupului, Theo van Doesburg, in Manifestul artei concrete (1930). 2. Indeminare intr-o
activitate; pricepere, maiestrie. Indeletnicire care cere indeminare si pricepere. Arte
grafice = tehnica reproducerii si multiplicarii, sub forma de imprimate sau de carti, a

originalelor scrise sau desenate de obicei in creion, carbune, creta sau penita. Arte
liberale = (in ev. med.) cele sapte discipline care constituiau invatamintul scolastic,
grupate in ciclurile trivium si quadrivium. A. militara = parte a stiintei militare care
studiaza teoria si practica pregatirii si ducerii actiunilor de lupta si a razboiului.
JUGENDSTIL s. n. curent artistic ilustrat in grafica, arta decorativa, arhitectura, pictura,
aparut la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX in Germania si apoi in restul Europei,
caracterizat prin importanta acordata esentializarii formei si prin bogatia decoratiei cu
motive vegetale. [Pr.: iugandstil] Cuv. germ.
PRERAFAELITISM s. n. curent artistic aparut in Anglia la mijlocul sec. XIX care,
pornind de la ideea ca apogeul picturii este reprezentat de inaintasii lui Rafael, a militat
pentru o arta de rafinament, antiacademica, paseista, literaturizanta, ezoterica,
moralizatoare. [Pr.: -fa-e-. Var.: prerafaelism s. n.] Din fr. preraphaelitisme.
LEGISLATOR, legislatori, s. m. Legiuitor. Fig. Persoana care stabileste regulile unei
arte sau ale unui curent artistic. Din fr. legislateur, lat. legislator.
CONSTRUCTIVISM s. n. curent artistic aparut dupa primul razboi mondial, care
concepe realitatea intr-o viziune de forme geometrice (uneori abstractioniste) si care lupta
pentru puritatea si simplitatea liniilor. Din fr. constructivisme.
EXPRESIONISM s. n. curent artistic si literar aparut in Germania la inceputul sec. XX,
care pune accent pe intensitatea expresiei. [Pr.: -si-o-] Din fr. expressionnisme.
curent (artistic, de idei) s. n., pl. curente
ABSTRACTIONISM n. curent artistic contemporan, caracterizat prin reductia abstracta
si incifrarea imaginii. [Sil. abs-trac-ti-o-] /<fr. abstractionnisme
ACADEMISM n. curent artistic constand in imitarea servila a modelelor artei clasice sau
antice. /<fr. academisme, germ. Akademismus
CONSTRUCTIVISM n. curent artistic care concepe creatia artistica ca o constructie
arbitrara din forme lipsite de continut emotiv. /<fr. constructivisme
LEGISLATOR ~i m. 1) Organ public care are misiunea de a elabora legi; putere
legislativa. 2) Persoana in drept sa legifereze; legiuitor. 3) fig. Persoana care stabileste
regulile unei arte sau ale unui curent artistic. /<fr. legislateur, lat. legislator
COSTUMBRISM s.n. curent artistic spaniol care a inceput sa se manifeste cam pe la
mijlocul sec. XIX cu precadere in literatura, dar si in pictura, redand in operele lui
caracteristice scene de viata si moravuri. [< sp. costumbrismo, cf. costumbre morav,
obicei].
EXPRESIONISM s.n. 1. curent artistic si literar modern, aparut in Germania la
inceputul sec. XX, caracterizat printr-o puternica tendinta de exprimare spontana a
trairilor interioare (stari de spaima, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin
tensiune extatica, punand accent pe subiectivitate, pe irational. 2. Orice forma de arta care
vizeaza intensitatea expresiei. Stil de arhitectura care acorda prioritate expresiei prin
stilizari (exagerate). (din fr. expressionnisme)
MANIERISM s.n. 1. Afectare; superficialitate. 2. (Med.) Comportament gestual afectat
la unii schizofrenici. 3. (Arte) Procedeu formalist de realizare a unei opere literare sau
artistice prin folosirea afectata si insistenta a unor mijloace de expresie create de un altul
sau de artist insusi. 4. curent artistic aparut in Italia in sec. XVI, care reprezinta in pictura
o arta ce se adreseaza unei minoritati cultivate. [Pron. -ni-e-. / cf. fr. manierisme, it.
manierismo].

VERISM s.n. curent artistic si literar aparut in Italia in sec. XIX, tributar influentei
naturalismului francez, care isi propune sa prezinte realitatea asa cum este, fara a exclude
aspectele vulgare si hidoase. [Cf. it. verismo, fr. verisme].
LEGISLATOR s.m. (Rar) Legiuitor; (fig.) persoana care stabileste regulile unei arte sau
ale unui curent artistic. [Cf. fr. legislateur].
REALISM s.n. 1. curent in arta si in literatura care promoveaza intelegerea adanca si
redarea realitatii obiective in trasaturile ei tipice. (In ideologia marxista) Realism
socialist = concept estetic desemnand tipul de arta care isi propune reflectarea veridica,
istorica concreta a realitatii in dezvoltarea ei. Noul realism = curent artistic marturisind
predilectie pentru folosirea nemijlocita a obiectelor aflate in preajma artistului (afise
decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de culoare etc.), care se aplica prin
lipire pe tabloul-obiect. (curent) Atitudine care tine seama de realitate; simt al realitatii.
2. Conceptie opusa idealismului subiectiv prin teza conform careia lumea externa are o
realitate independenta de subiectul cunoscator. [Cf. fr. realisme].
SUPRAREALISM s.n. curent artistic si literar de avangarda din sec. XX, care neaga
gandirea logica si isi indreapta toata atentia asupra irationalului, inconstientului, viselor si
fenomenelor de automatism, considerandu-le ca fiind unica modalitate revelatoare a
veritabilei noastre esente si potentialitati. [Pron. -re-a-. / < supra- + realism, dupa fr.
surrealisme].
COSTUMBRISM s. n. curent artistic spaniol care a inceput sa se manifeste, pe la
mijlocul sec. XIX, in literatura si pictura, redand in operele lui caracteristice scene de
viata si moravuri. (< sp. costumbrismo)
LEGISLATOR s. m. legiuitor; (fig.) cel care stabileste regulile unei arte, ale unui curent
artistic. (< fr. legislateur)
MINIMAL, -A adj. minim (I). program (sau plan) ~ = program (sau plan) care
cuprinde un ansamblu de sarcini minime, ce trebuie indeplinite in prima urgenta; pret ~ =
pretul cel mai mic cu care se poate vinde o marfa; arta ~a = curent artistic care imbina
pictura cu sculptura, reducand totul la elementele esentiale (formele geometrice). (< fr.
minimal)
MURALISM s. n. curent artistic din sec. XX caracterizat prin mari picturi murale pe
teme populare sau pentru propaganda nationala. (< fr. muralisme)
POSTIMPRESIONISM s. n. ansamblul curentelor artistice care, dupa sfarsitul sec.
XIX, s-au separat de impresionism. (< fr. postimpressionnisme)
POSTMODERNISM s. n. curent artistic, tendinta care urmeaza dupa modernism. (<
engl. postmodernism)
REALISM s. n. 1. curent in filozofia scolastica care sustinea ca notiunile generale ar
avea o existenta reala, obiectiva, precedand existenta lucrurilor individuale. conceptie
care recunoaste ca lumea este o realitate independenta de subiectul cunoscator. ~ critic
= denumire a mai multor curente din filozofia contemporana care recunosc realitatea
lumii externe, dar interpun intre subiect si obiect datul sau esentele, ajungand la
concluzii agnostice sau idealist-obiective; ~ naiv = materialismul spontan al vietii
cotidiene, convingerea izvorata din practica vietii, potrivit careia lucrurile exista
independent de constiinta omeneasca si se reflecta in ea. 2. curent in arta si literatura care
promoveaza intelegerea adanca si redarea realitatii obiective in trasaturile ei tipice;
orientare, tendinta generala a artei din toate timpurile de a reflecta veridic realitatea.
noul ~ = curent artistic marturisind predilectie pentru folosirea nemijlocita a obiectelor

aflate in preajma artistului (afise decupate, fragmente de fotografii sau texte, tuburi de
culoare etc.), care se aplica prin lipire pe tabloul-obiect. 3. atitudine care tine seama de
realitate, simt al realitatii. (< fr. realisme)
VERISM s. n. curent artistic si literar aparut in Italia la sfarsitul sec. XIX, care, sub
influenta naturalismului francez, isi propunea sa prezinte realitatea vietii cotidiene,
intemeiata pe observatie si analiza, pe veridicitate. (< it. verismo, fr. verisme)
AFRICAN, A ( Africa) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din
populatia bastinasa de rasa negrid-australoida a Africii. 2. Adj. Care apartine Africii sau
populatiei ei, privitor la Africa sau la populatia ei. Arta a. (sau arta neagra) = arta care
s-a dezvoltat in strinsa legatura cu cultul si obiceiurile tribale, prezentind o mare
diversitate de la un grup de populatie la altul. Ea se manifesta mai ales in sculptura
antropomorfa si animaliera (figuri de sefi si stramosi, totemuri, masti etc.), in tesaturi, in
orfevrarie si in obiecte de uz zilnic. Se caracterizeaza prin acuitatea observatiei, stilizarea
expresiva si prin sensul simbolic al imaginilor. A influentat curentele artistice din sec. 20
(fovism, cubism, expresionism).
AVANGARDISM s. n. 1. Atitudine a unor elemente care, adoptand o masca
revolutionara, se abat in fapt de la strategia si tactica partidului, neaga rolul conducator al
acestuia si, netinand seama de etapa revolutionara respectiva, recurg la masuri premature.
2. curent artistic care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate. Din avangarda
+suf. -ism.
PRERAFAELITISM (PRERAFAELISM) (< engl., fr.) s. n. 1. curent artistic aparut in
Marea Britanie in jurul anului 1849, sub influenta teoriilor estetice ale lui J. Ruskin (in
literatura) si ale lui D. G. Rossetti (in arta) si ca o reactie impotriva caracterului
conventional al artei victoriene si a lipsei de ideal din epoca industrializarii. Considerand
ca apogeul picturii l-a constituit perioada inaintasilor lui Rafael, p. milita pentru o
intoarcere la puritatea artei acestora. Influenta manierista a desenului spiritualizat si a
coloritului delicat se asociaza unui misticism estetizant. Reprezentanti: W. H. Hunt, J. E.
Millais, T. Woolner, F. G. Stephens, J. Collinson, Christina Rossetti, E. Burne-Jones, G.
Frederic Watts. Organul oficial al p. a fost revista The Germ. 2. curent estetizant in
literatura sec. 19, care condamna poezia decadenta si admitea literatura inaintasilor.
READ [ri:d], Sir Herbert Edward (1893-1968), scriitor, eseist, critic literar si de arta
englez. Prov. univ. la Edinburgh. Promotor al curentelor artistice moderne (Forma in
poezia moderna, Semnificatia artei, Filozofia artei moderne, Imagine si idee,
Originile formei in arta). Sinteze critice (Fazele poeziei engleze, Eseuri de critica
literara). Lirica imagistica cu implicatii metafizice (Metamorfozele lui Phoenix, O
lume in razboi, Poeme, Ferma lunii). Memorialistica.
JUGENDSTIL [jugndstil] (cuv. germ.; Jugend, titlul unei reviste) s. n. curent artistic
manifestat in Germnaia in grafica, arta decorativa, pictura, arhitectura, la sfarsitul sec. 19
si inceputul sec. 20. Este echivalent cu modern-style-ul si art nouveau. Reprezentanti: F.
Stuck, W. Trubner, M. Klinger, H. Obrist, A. Endell. V. si arta 1900.
AVANGARDISM s. n. 1. Atitudine fals revolutionara prin care se recurge la masuri
premature, care nu tin seama de etapa de dezvoltare respectiva. 2. curent literar-artistic
care lupta impotriva formelor si traditiilor consacrate, recurgand adesea la formule
indraznete sau excentrice (care ar reprezenta arta viitorului). Avangarda +suf. -ism.

FUTURISM s. n. curent literar-artistic aparut in Italia, la inceputul sec. XX, care exalta
promovarea noului, a prezentului care prefigureaza viitorul. Din fr. futurisme, it.
futurismo.
NATURISM s. n. curent literar-artistic sau atitudine caracterizate prin atentia acordata
reflectarii naturii (1), prin cultul pentru natura. Cult al naturii (1) sau al unor forte
personificate ale ei. Din fr. naturisme.
DECADENTISM s. n. Denumire generica data tendintelor unor curente literar-artistice
de la sfarsitul sec. XIX si inceputul sec. XX de catre propriii protagonisti, care opun
realitatii o lume a starilor de spirit subiective, considerata ca singura autentica. V.
simbolism. Din fr. decadentisme.
FUTURISM s.n. curent literar-artistic de la inceputul sec. XX, care proclama un spirit de
fronda, o negatie totala a formelor traditionale si o orientare spre cultul masinismului, al
ritmului halucinant al civilizatiei si al tehnicii moderne. [Cf. fr. futurisme, it. futurismo].
DECADENTISM s. n. 1. denumire data unor curente literar-artistice de la sfarsitul sec.
XIX, caracterizate prin disolutie a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2.
miscare literar-artistica europeana, caracterizata prin revolta impotriva rigiditatilor scolii
parnasiene, cultivarea brutala a inovatiilor formale si a senzatiilor tari, prin rafinament
stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva in simbolism. (< fr. decadentisme)
FUTURISM s. n. curent literar-artistic de la inceputul sec. XX, care proclama un spirit
de fronda, o negatie totala a valorilor traditionale si o orientare spre irational, spre cultul
masinismului, al ritmului trepidant al vietii moderne. (< fr. futurisme, it. futurismo)
NATURISM s. n. 1. curent literar-artistic caracterizat prin tendinta de a reflecta natura,
prin cultul pentru natura. teorie care afirma ca ideal moral intoarcerea la natura. 2.
cultul religios al naturii. 3. teorie care afirma ca numai fortele naturale pot vindeca.
sistem terapeutic bazat exclusiv pe factori naturali. (< fr. naturisme)
DADA (cuv. fr., in limbajul copiilor calut) s. f. Denumire data de catre Tristan Tzara
curentului literar artistic initiat de el. Cuvantul a fost scos la intamplare din Larousse,
T. Tzara atragand atentia ca el este numai un simbol de revolta si negatie.
DADAISM s. n. curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin
negarea oricarui raport intre gandire si expresia artistica, prin ridicarea hazardului la
rangul de principiu de creatie; dada. Din fr. dadaisme.
TEORIE, teorii, s. f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste
reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care
descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de
fenomene. Loc. adv. In teorie = in mod abstract, speculativ. 3. (In sintagme) Teoria
informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale
posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura
a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si
metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare
a materiei, in care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate intr-o forma
valabila atat pentru viteze relative mici ale corpurilor, cat si pentru viteze relative foarte
mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] Din
fr. theorie, lat. theoria.
NEOBAROC s. n. curent si stil artistic (manifestate indeosebi la inceputul sec. XIX)
care incearca sa reinvie barocul. [Pr.: ne-o-] Din engl. neobaroque.

SUPRAREALISM s. n. curent literar si artistic aparut in prima jumatate a sec. XX, care
pune accentul pe activitatea spontana a imaginatiei si pe exploatarea zonelor irationalului
in creatia artistica. [Pr.: -re-a-] Supra- + realism (dupa fr. surrealisme).
CURENT, -A, curenti, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgator, usor,
fluent. 2. (Despre an, luna) Care este in curs; prezent. De fiecare zi, zilnic; actual.
Lucrari curente. Cont curent = cont deschis la banca de o intreprindere, de o institutie
sau de persoane particulare, unde se depun si de unde se ridica sumele pentru a fi utilizate
dupa nevoie. 3. (Despre preturi) Existent intr-un moment dat; in curs. Moneda curenta
= moneda cu valoare circulatorie. Care circula; obisnuit, uzual. Expresii curente. 4. (In
sintagma) Apa curenta = instalatie de apa potabila care poate fi folosita in permanenta in
locuinte. II. S. m. 1. (Si in sintagma curent de aer) Deplasare, miscare a unei mase de aer
dintr-un loc intr-altul, cauzata de o diferenta de temperatura; flux. 2. Miscare a apei in
directia pantei; curs. Curent marin (sau oceanic) = miscare a apei in mari si oceane. 3.
(Si in sintagma curent electric) Deplasare ordonata, intr-o anumita directie, a purtatorilor
de sarcina electrica. Curent electric continuu = curent electric al carui sens si a carui
intensitate nu variaza periodic in timp. Curent electric alternativ = curent electric al carui
sens si a carui intensitate variaza periodic in timp. Intensitate a curentului electric. III.
S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, stiintifice, artistice) care sunt adoptate la un
moment dat de un numar mai mare de oameni. Curent literar (sau artistic) = miscare
artistica sau literara care reuneste un numar de scriitori sau de artisti in baza unui
program estetic si a unor inclinatii (relativ) comune. Expr. A pune (sau a tine pe cineva)
in (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se
tine, a fi) in (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se
tine, a fi) in (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. Din fr.
courant.
ANTIARTA s.f. 1. curent in creatia artistica a ultimelor decenii ale sec. XX, avand un
caracter contestatar fata de arta academista. 2. Creatie artistica lipsita de autenticitate.
[Cf. fr. antiarte].
CLASICISM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii si artei greco-latine; atitudine
estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a observa fenomenele in lumina
universalului si de a inchega intr-un sistem stabil, armonios si proportional elementele
frumosului in conformitate cu anumite norme, tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat
al perfectiunii formelor. Arta si literatura greceasca din sec. V-IV i.e.n., cand acestea au
atins apogeul, bazandu-se pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si senina. 2.
curent literar si artistic aparut in Franta si raspandit apoi in Europa apuseana in sec. XVIIXVIII, care avea ca model de creatie operele antichitatii greco-latine. 3. Ansamblul
caracterelor unei opere clasice; perfectiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate in
creatie. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].
FOLK s.n. curent in muzica, sculptura, arta grafica etc., care propaga preluarea unor
traditii populare. Preluare a motivelor folclorice cu mijloace moderne, originale.
Productie artistica care are la baza principiile acestui curent; folclor prelucrat artistic. [<
engl. folk].
TEORIE s.f. 1. Reflectare sistematizata, generalizata a unui ansamblu de cunostinte si de
idei, privind unele domenii ale realitatii obiective sau ale constiintei sociale. 2. Ansamblu
de principii care servesc ca indrumator in practica; ansamblu de cunostinte, de idei, de
ipoteze care dau explicatia unor fenomene etc. Teorie a literaturii = ramura a stiintei

literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si
speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de
versificatie etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. theorie, lat., gr. theoria].
ANTIARTA s. f. 1. arta lipsita de continut. 2. curent in avangarda artistica a ultimelor
decenii cu caracter contestatar fata de arta academista. (< fr., engl. antiart)
DADAISM s. n. curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin
negarea si rasturnarea valorilor artistice, existente, cultivand ilogicul, arbitrarul irational,
suprimarea oricarei legaturi dintre gandire si expresie in literatura, colajele, alaturarea
incoerenta de linii si de culori in artele plastice; dada. (< fr. dadaisme)
FOLK I. s. n. 1. curent in muzica, sculptura, arta grafica etc., care propaga prelucrarea
unor traditii populare. 2. productie artistica avand la baza principiile acestui curent;
folclor prelucrat artistic. II. adj. inv. care apartine folkului (I). (< engl. folk)
NEOBAROC, -A I. adj. care apartine unui stil succesor barocului. II. s. n. curent si stil
artistic de la inceputul sec. XIX, care incearca sa reinvie barocul. (< fr. neobaroque)
SUPRAREALISM s. n. curent literar si artistic de avangarda din sec. XX, care, negand
gandirea logica si activitatea premeditata a ratiunii in procesul creatiei artistice, preconiza
o totala libertate de expresie, punand accentul pe irational, inconstient, pe vise si pe
automatismul psihic si verbal. (dupa fr. surrealisme)
TEORIE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi si concepte organizate intr-un sistem logic
care descriu si explica un domeniu al realitatii obiective sau al constiintei sociale. 2.
ansamblu de principii care servesc ca indrumator in practica. a literaturii = ramura a
stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile
si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile
de versificatie etc. lectie de instruire militara. 3. cunoastere speculativa, ideala,
independenta de aplicatii. (< fr. theorie, lat., gr. theoria, germ. Theorie)
DADAISM s. n. curent literar si artistic nascut in Europa in perioada Primului Razboi
Mondial, caracterizat prin ruptura de valorile existente, cultivand ilogicul si exaltand
irationalul. Din fr. dadaisme.
REALISM (< fr.) s. n. 1. Atitudine care tine cont de realitate, asa cum este ea. 2.
(FILOZ.) (In Ev. Med.) Conceptie, opusa nominalismului, potrivit careia universaliile au
o existenta substantiala reala independent de gandirea noastra (Duns Scotus). 3. (In epoca
moderna) Conceptie, opusa idealismului, potrivit careia lucrurile exista independent de
faptul ca sunt percepute sau nu. R. critic = doctrina care admite realitatea lumii
inconjuratoare, dar sustine ca experienta senzoriala depinde de mental (R.W. Sellars, G.
Santayana, A.O. Lovejoi). R. naiv = doctrina dupa care experienta senzoriala reprezinta
calea de acces directa a subiectului la lucrurile lumii exterioare. R. politic = atitudine
intemeiata pe analiza si aprecierea atenta, multilaterala, a fenomenelor si evenimentelor
socio-politice interne si internationale, de luare in considerare a tendintelor de dezvoltare
a realitatii. 4. Atitudine in creatia artistica si literara care vizeaza reprezentarea obiectiva
a realului sau a posibilului in datele sale esentiale, caracteristice. Trasaturile specifice r.
se regasesc in operele literare si artistice din toate epocile, apartinand celor mai diferite
curente sau scoli (Plaut, Petronius, Martial, fabliaux-urile medievale, Rabelais,
Boccaccio, Chaucer s.a.; portretistica romana, pictura flamanda si olandeza, lucrarile
fratilor Le Nain sau cele ale lui Gericault etc.). Denumire data miscarii artistice si
literare aparute in sec. 19, care, de pe pozitiile r.(3), se opunea romantismului si
academismului neoclasicist. R., a carui expresie filozofica este pozitivismul, aduce

refuzul imaginarului si descrierea realitatii imediate, cultul observatiei sociale si

psihologice, obiectivitatea si stilul impersonal al autorului, tinzand sa faca din opera
literara un tablou al societatii contemporane. Teoretizat de Champfleury, r. a fost ilustrat
de operele lui Stendahl, Merimee si mai ales Balzac in Franta, Dickens si Thackeray in
Anglia, Gogol in Rusia s.a. Spre sfarsitul sec. 18 si in sec. 20, r. se generalizeaza,
diversificandu-se, adaptandu-se evolutiei specifice fiecarei literaturi, capatand in general
trasaturi naturaliste. In Rusia apare sub numele de scoala naturala, teoretizat de
Belinski, Dobroliubov, Cernisevski. In Romania aspecte realiste au coexistat, in perioada
pasoptista, cu romantismul si clasicismul, r. marcand scrierile lui C. Negruzzi, M.
Kogalniceanu, N. Filimon, impunandu-se definitiv in perioada marilor clasici prin I.
Slavici si I. L. Caragiale. Intre cele doua razboaie a fost ilustrat prin operele lui L.
Rebreanu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, G. Calinescu s.a., largindu-si
apoi tematica si valentele interpretative in concordanta cu noile realitati sociale. In artele
plastice, manifestul r. il constituie Inmormantarea din Ornans (1849) a lui Courbet,
care, alaturi de Daumier si de pictorii de la Barbizon (Millet, Th. Rousseau), a fost
principalul exponent al r. Alti reprezentanti: A. von Menzel, W. Homer, T. Eakins, F.
Leibl, M. Munkacsy, I. Repin si, in general, peredvijnicii. O serie de curente si
experimente artistice ale sec. 20 se leaga de unele aspecte ale r. (r. fantastic, r. magic, r.
poetic, noul r., hiperrealismul s.a.). In Romania, r. s-a manifestat, cu nuante diferite, in
operele lui N. Grigorescu, I. Andreescu, St. Luchian, C. Ressu s.a. R. magic = curent
literar german, aparut dupa 1945, amestecand elemente realiste cu psihologia (H. Kasack,
E. Langgasser) si sud-american, cu caracter politic si social (M.A. Asturias). R. socialist
= doctrina estetica adoptata in U.R.S.S. (1934) sub influenta determinanta a lui A.
Jdanov, promovand ca unic scop evocarea si glorificarea omului nou, constructor al
socialismului. Dupa al Doilea Razboi Mondial a fost impus in toate tarile socialiste.
SCOALA, scoli, s. f. 1. Institutie de invatamant public, unde se predau elementele de
baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; invatatura,
invatamant. Localul, cladirea in care este instalata si functioneaza institutia de mai sus.
Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de invatamant. 2.
Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de invataturi; mijloc, sistem de instruire intr-un anumit
domeniu; p. ext. invatatura, experienta dobandita pe aceasta cale. 3. Fig. curent, miscare
stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza in jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a
acestei miscari. Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. Din bg., scr., rus.
skola, pol. skola.
TEMATICA, tematici, s. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari literare,
artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. Fr. thematique. (< gr.).
TEMATIC, -A, tematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de o tema, privitor la o tema,
facut pe anumite teme. 2. Adj. (In sintagma) Vocala tematica = vocala care nu poate fi
considerata nici sufix, nici desinenta, si care, adaugata la radacina unui cuvant, formeaza
impreuna cu aceasta o tema. 3. S. f. Totalitatea temelor sau tema esentiala a unei lucrari
literare, artistice, stiintifice, a unui curent literar, a unei epoci etc. Din (1, 2) fr.
thematique, (3) germ. Thematik.
STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate
pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II.
1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui
continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere,

unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor,
epocilor sau scolilor artistice nationale. Figura de stil = v. figura (4) [in DEX 98, DN].
3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. Stil de munca = fel de a concepe munca si
de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos stilet].
AVANGARDISM ( avangarda) s. f. 1. Miscare intelectuala din primele decenii ale sec.
20, caracterizata prin cautarea unor solutii radicale, revolutionare, printr-o ruptura
hotarita cu trecutul si traditiile. 2. Denumire generica data unor curente si grupari literarartistice (futurism, cubism, dadaism, suprarealism etc.) aparute la inceputul sec. 20, care
incercau sa sparga canoanele artei traditionale, academice, recurgind la formule
indraznete, uneori excentrice. In literatura si arta romana a. devine o prezenta activa
indeosebi in perioada interbelica, grupindu-se in jurul publicatiilor Contemporanul, 75
H.P., Integral, Unu, Punct s.a.
STIL1 s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci,
activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui
curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor
lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor,
unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ~ functional = varietate a limbii literare, intrun anumit domeniu de activitate. maniera, mod personal in care un scriitor, un
compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a
actiona. in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic =
denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de
metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.)
parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)
SUPREMATISM s. n. Grupare artistica rusa care se incadreaza in curentul
abstractionismului geometrizant. Din rus. suprematizm.
GEOMETRIZANT adj. v. SUPREMATISM s. n. Grupare artistica rusa care se
incadreaza in curentul abstractionismului geometrizant. Din rus. suprematizm. [DEX
'98]
CLASICISM n. 1) Ansamblu de trasaturi proprii marilor opere literare si artistice ale
antichitatii greco-romane, bazate pe un ideal de frumusete armonioasa, echilibrata si
senina. 2) curent in arta si cultura europeana, aparut in sec. XVIII in Franta, caracterizat
prin cultul pentru cultura greco-romana, prin cautarea perfectiunii in forma, prin respectul
pentru masura, prin gustul pentru analiza psihologica, prin ordine, echilibru si claritate. 3)
Ansamblu de productii literare si artistice al autorilor care tin de acest curent. /<fr.
classicisme
REALISM s. n. Miscare, curent, atitudine in creatia sau teoria literara si artistica avand
ca principiu de baza reflectarea realitatii in datele ei esentiale, obiective, caracteristice.
Nume generic pentru conceptiile filozofice care recunosc existenta independenta a
obiectului de subiect, precum si posibilitatea de a cunoaste obiectul. Realism critic =
curent in filozofia contemporana, care recunoaste realitatea lumii materiale, dar interpune
intre subiect si obiect un al treilea element, de natura spirituala, denumit dat sau
esenta. Realism socialist = teorie estetica (opusa teoriilor arta pentru arta,
formalismului, artei abstracte si nonfigurative etc.) potrivit careia arta este o forma a
constiintei sociale. Realism naiv = termen prin care este desemnat, uneori, materialismul
spontan al vietii cotidiene, convingerea proprie oricarui om, izvorata din practica vietii de
toate zilele, potrivit careia lucrurile exista independent de constiinta omeneasca si se

reflecta in aceasta. curent in filozofia scolastica medievala care considera ca notiunile

generale constituie realitati de sine statatoare si anterioare lucrurilor individuale.
Atitudine a omului care are simtul realitatii; spirit practic. [Pr.: re-a-] Din fr. realisme.
CROCE, Benedetto (1866-1952), filozof neohegelian, istoric, estetician, critic literar si
om politic liberal italian. Prof. univ. la Napoli. Participant la miscarea antifascista si de
eliberare nationala. Creator al unui sistem de Filozofia spiritului, C. este cunoscut mai
cu seama datorita Esteticii sale, conceputa ca stiinta a expresiei si lingvistica
generala. A acordat intuitiei un rol esential in procesul creatiei artistice. Critic al
intuitionismului irationalist, al pozitivismului si al curentelor moderniste in arta. M. de
onoare al Acad. Romane (1921).
curent3 ~e n. Ansamblu de teorii, idei, opinii (politice, stiintifice, artistice etc.) care isi
gasesc un numar mare de adepti. A pune (sau a tine pe cineva) la ~ a informa pe
cineva asupra unei chestiuni. A fi (sau a se pune sau a se tine) la ~ a se informa despre
mersul unui lucru. /<fr. courant
curent s.n. Ansamblu de idei, de opinii (politice, stiintifice, artistice etc.) adoptate la un
moment dat de un numar mare de oameni. curent literar = miscare literara de o anumita
amploare, care constituie o rezultanta generala a tendintelor unei anumite epoci. [< fr.
courant].
CONSTRUCTIVISM s.n. 1. Orientare estetica, aparuta dupa primul razboi mondial in
artele plastice, literatura si muzica, care tinde sa coboare creatia artistica la nivelul unui
tehnicism pur, golind arta de continutul ei emotional. 2. curent in arhitectura care sustine
ca forma arhitecturala trebuie sa fie expresia exclusiva a structurii constructive a cladirii.
3. Conceptie care recunoaste rolul activ, creator al gandirii in procesul cunoasterii.
Conceptie a scolii intuitioniste din filozofia matematicii, potrivit careia activitatea
constructiva, rational-intuitiva este baza exigentei matematice. [Cf. fr. constructivisme,
germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].
INTUITIONISM s. n. curent filosofic care opune ratiunii intuitia, conceputa ca o
facultate analoga cu instinctul, cu simtul artistic sau cu revelatia divina, considerand ca
aceasta ar patrunde nemijlocit in esenta obiectelor. [Pr.: -tu-i-ti-o-] Din fr.
intuitionnisme.
FOTOGRAFISM s.n. curent in pictura si plastica care urmareste sa redea natura
exagerat de fidel, fara forta artistica creatoare. [< germ. Photographismus].
FOTOGRAFISM s. n. curent in pictura si plastica care urmareste sa redea natura
exagerat de fidel, fara forta artistica creatoare. (< germ. Photographismus)
ORFISM s. n. 1. curent religios din Grecia antica care preconiza dualismul suflet-corp si
credinta in metempsihoza. 2. miscare artistica, partial influentata de futurismul italian,
care, prin folosirea culorilor pure, crea impresia de miscare si luminozitate, anuntand
astfel arta abstracta. (< fr. orphisme)
INTUITIONISM s.n. 1. curent filozofic irationalist care opune ratiunii intuitia,
conceputa ca o facultate analoga cu instinctul, cu simtul artistic sau cu relatia divina,
considerand ca aceasta ar patrunde nemijlocit in esenta obiectelor. 2. Orientare
metodologica care respinge logica ca stiinta ce preceda matematica, considerand ca
scopul acestora se reduce la construirea si intuirea formatiilor matematice si logice. 3.
curent idealist-subiectiv care sustine ca notiunile morale nu pot fi fundamentate decat in
mod intuitiv. [Pron. -ti-o-. / < fr. intuitionnisme].

INTUITIONISM s. n. 1. curent filozofic irationalist care opune ratiunii intuitia,

conceputa ca o facultate analoaga cu instinctul, cu simtul artistic sau cu revelatia divina,
considerand ca aceasta ar patrunde nemijlocit in esenta obiectelor. 2. orientare
metodologica care nu accepta logica drept stiinta ce preceda matematica, considerand ca
scopul acestora se reduce la construirea si intuirea formatiunilor matematice si logice. 3.
curent idealist-subiectiv care sustine ca notiunile morale nu pot fi fundamentale decat in
mod intuitiv. (< fr. intuitionnisme)
NEOROMANTISM n. (in sec. XIX) 1) curent in literatura si arta, aparut ca reactie
impotriva naturalismului, care se bazeaza pe estetica romantismului. 2) Tendinta artistica
contemporana care porneste de la romantism. [Sil. ne-o-] /<fr. neo-romantisme
NEOROMANTISM s.n. 1. curent in literatura moderna universala de la sfarsitul sec.
XIX, aparut ca o reactie impotriva naturalismului. 2. Tendinta artistica moderna, care se
inspira din romantism. [Cf. fr. neo-romantisme].
NEOROMANTISM s. n. 1. curent in literatura moderna universala de la inceputul sec.
XX, aparut ca o reactie impotriva naturalismului. 2. tendinta artistica moderna care se
inspira din romantism. 3. directie in filosofie care, pastrand cadrul teoretic al
romantismului, anunta existentialismul si neospiritualismul. (< fr. neo-romantisme)
NEOREALISM s. n. 1. curent in filozofia contemporana care identifica constiinta cu
existenta, redusa la un complex de senzatii independente. 2. doctrina literara sau artistica
inspirata din realism. miscare artistica in cinematografia italiana contemporana, care se
manifesta printr-o tendinta de apropiere de problemele sociale, de viata cotidiana a
oamenilor obisnuiti. (< fr. neorealisme, it. neorealismo)
FOTOGRAFISM n. curent extrem in arta plastica si in pictura care prezinta lucrurile
zugravite cu o fidelitate exagerata, fara elemente de creatie artistica; naturalism
extrem. /<germ. Photographismus
DECADENTISM s.n. 1. Denumire generala pentru curentele antirealiste aparute in
literatura si arta claselor pe cale de disparitie, caracterizate prin involutie, regres sau
disolutie a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. Curent, nascut in Franta
la sfarsitul sec. XIX, care se supune rigiditatilor scolii parnasiene si in buna masura
naturalismului, apropiat ca formula artistica de simbolism, in care, pana la urma, se va
dizolva. [Cf. fr. decadentisme, it. decadentismo].
NATURALISM n. 1) Conceptie filozofica conform careia nu exista nimic in afara
naturii. 2) curent in literatura si arta care tinde sa reproduca in mod riguros realitatea, fara
a ocoli aspectele vulgare ale naturii omenesti, negand generalizarile artistice si inlocuind
legitatile sociale cu cele biologice. 3) Stil ornamental care contine motive din natura
(plante, animale etc.). /<fr. naturalisme
RENASTEREA, epoca in istoria Europei, care cuprinde, in linii generale, sec. 14-16,
perioada de tranzitie de la societatea medievala la cea moderna. R. a inceput in Italia,
unde au aparut mai intai germenii relatiilor capitaliste, dar a fost un fenomen general
european, care s-a dezvoltat, mai curand sau mai tarziu, in cadrul societatii medievale,
cunoscand deosebiri de la o tara la alta, in functie de etapa istorica si de situatia specifica,
de traditie etc. In epoca R., se dezvolta burghezia, incepe emanciparea taranimii, iar
nobilimea pierde treptat suprematia economica, pastrandu-si doar preeminenta politicosociala. Cu exceptia Italiei si a Germaniei, de exemplu, in care faramitarea politica s-a
mentinut multa vreme, se formeaza statele centralizate in jurul monarhiei (Franta, Spania,
Anglia), care incurajeaza expansiunea comerciala, protejeaza creditul si sprijina industria.

In epoca R. au loc marile descoperiri geografice (calatoriile lui Henric Navigatorul,

Vasco da Gama, Cristofor Columb, Fernando de Magellan s.a.), care au spart limitele
vechii lumi cunoscute, punand bazele comertului mondial si grabind, prin exploatarea
noilor teritorii cucerite, procesul acumularii capitalului. Ca urmare a acestor schimbari
din economie si din structura sociala, incep sa apara statele nationale moderne, care
corespund cel mai bine cerintelor de dezvoltare a relatiilor capitaliste si a noii clase
burgheze. Statele moderne cu interesele lor nationale se substituie pe arena europeana
celor doua mari entitati cu vocatie universala Biserica catolica si Imperiul a caror
rivalitate pentru hegemonie dispare. Acestor transformari social-economice si politice
profunde le-a corespuns un avant fara precedent si in domeniul culturii, o perioada de
inflorire a artei, literaturii, stiintei, gandirii social-politice si filozofice. Purtatorii noii
culturi si ideologii, ei, umanistii, au considerat epoca lor o epoca de renastere
spirituala, intemeiata pe reinvierea culturii antice greco-romane, dupa o lunga perioada de
intuneric si de decadere. Umanistii au creat o cultura noua, profana, in centrul careia se
afla omul, opusa culturii impregnate de dogmele si invataturile ecleziastice ale societatii
medievale. Ascetismului si pesimismului medieval, R. i-a opus o conceptie noua,
optimista, despre lume, patrunsa de increderea in om si in natura, de idealul unei fericiri
terestre. Invatatii R. au facut elogiul culturii, al studiilor umaniste ca mijloc de innobilare
si de desavarsire a omului, au formulat idealul unei dezvoltari multilaterale a
personalitatii, a omului universal, intruchipat in figura unor titani ai creatiei si ai actiunii,
ca Leonardo da Vinci, Michelangelo sau Durer. R. a promovat spiritul critic, asezand
ratiunea mai presus de credinta si de traditie. Ea a pus bazele stiintelor moderne ale
naturii, a initiat istoriografia moderna, intemeiata pe o conceptie laica si pe studiul critic
al izvoarelor, a asigurat triumful limbilor vulgare in literatura. Stiintele naturii au
cunoscut in epoca R. un puternic avant. Din aceasta epoca dateaza inceputurile stiintelor
moderne ale naturii, intemeiate pe experiment si pe aplicarea matematicii. Ramurile
stiintei care se dezvolta cu precadere sunt: mecanica cereasca si terestra si, in stransa
legatura cu ele, disciplinele matematice. Cea mai mare realizare stiintifica a epocii o
constituie crearea sistemului heliocentric de catre Copernic, care a dat o lovitura decisiva
viziunii traditionale, care plasa Pamantul in centrul Universului. Galilei pune bazele
cinematicii, iar Kepler descopera legile miscarii planetelor. In matematica se dezvolta
mai cu seama algebra si geometria (Tartaglia, Ferrari, Cardano). In domeniul medicinii,
A. Vesalius pune bazele anatomiei moderne, iar M. Serveto descopera circulatia mica a
sangelui. Un progres considerabil au inregistrat cunostintele tehnice; se raspandesc
armele de foc, de dezvolta considerabil industria textila, mineritul, metalurgia, fabricarea
hartiei, constructiile de corabii (in legatura cu exploatarile geografice). Tot din aceasta
perioada dateaza inventia tiparului in Europa (sfarsitul sec. 15), a telescopului (sfarsitul
sec. 16 si inceputul sec. 17). In filozofie, trasatura caracteristica generala a R. a constituito orientarea sa antiscolastica. In cursul sec. 14-15 a predominat reluarea si dezvoltare,
potrivit cu conditiile specifice ale epocii, a curentelor filozofice antice. Ganditorii R. au
apelat la stoicism pentru a crea o o morala independenta de rigorile preceptelor religioase,
bazata cu precadere pe ratiune si pe natura, pentru a proclama triumful omului asupra
Fortunei (sortii). Ei au indreptat epicureismul impotriva ascetismului medieval (L.
Valla), scepticismul impotriva dogmelor bisericii (Montaigne). Reprezentantii Academiei
florentine (Marsilio Ficino, Pico della Mirandola) au pornit de la Platon si neoplatonism
pentru a fundamenta teza unitatii dintre om si natura, dintre spirit si corp, cultul

frumosului ca intruchipare sensibila a divinului, conceptie care a influentat arta R.

Neoaristotelicienii de la Universitatea din Padova au tras chiar concluzii ateiste din
doctrina Stagiritului (P. Pomponazzi). Umanistii R. au dezvoltat o noua conceptie despre
om, promovand ideea demnitatii omului ca fiinta libera, autonoma, creatoare (Pico della
Mirandola, T. Campanella). Conceptiei pesimiste despre om, ca faptura supusa permanent
pacatului, i-au opus teza naturii bune a omului (Erasm, Rabelais, Vittorino da Feltre),
fundamentand astfel pedagogia umanista. In filozofia naturii, conceptia despre
insufletirea intregului cosmos exprima, intr-o forma naiva, fantastica, ideea unei materii
active, care isi desfasoara prin sine insasi bogatia formelor (G. Bruno); conceptiile
magice si astrologice sugerau ideea conexiunii universale (Paracelsus). Filozofia R.
culmineaza cu conceptiile legate nemijlocit de stiintele noi ale naturii. Aceste concepte
fundamenteaza metodele cercetarii experimentalo-matematice a naturii (Leonardo da
Vinci, Galilei), opun finalismului determinismul, formuleaza conceptul modern al legilor
naturii (Galilei, Kepler). Formarea statelor nationale s-a oglindit in epoca R. in
conceptiile politice care au negat caracterul divin al puterii de stat, marcand emanciparea
teoriei politice si juridice de sub tutela teologiei (Machiavelli, Bodin). In epoca R. apar si
primele doctrine utopice; ele zugravesc imaginea unei societati viitoare in care
proprietatea privata va fi desfiintata (T. Morus, T. Campanella). Istoriografia R. a impus o
viziune laica asupra evolutiei societatii, incercand, pe baza studiului critic al izvoarelor,
sa detecteze raportul dintre social si individual in desfasurarea procesului istoric
(Machiavelli, Guicciardini). Umanismul renascentist a avut ecouri puternice si in tarile
Europei Centrale (istoricul A. Bonfini in Ungaria, marele pedagog J.A. Komensky in
Cehia, ganditorul A. Modrzewski-Frycz si poetul J. Kochanowski in Polonia etc.).
Literatura R. a pus bazele creatiei literare europene moderne. Dante a promovat in opera
lui, alaturi de elementele mistico-fantastice, un filon umanist. Creatia prin excelenta
satirica la adresa principiilor etice ale societatii medievale a unor scriitori ca Villon sau
Chaucer apartine aceleiasi perioade de tranzitie spre modernitate. Petrarca ilustreaza prin
versurile sale, pentru prima data in literatura, bogatia eului, Boccaccio opune
bigotismului medieval spiritul laic, burghez si popular, exalta dragostea descatusata de
prejudecatile ascetice. Lorenzo de Medici, Angelo Poliziano, Luigi Pulci, Lodovico
Ariosto si Torquato Tasso au cultivat o poezie a temelor mitologice si cavaleresti
impletite cu cele de inspiratie populara, care celebreaza placerea si bucuria de a trai. In
Franta, realismul satiric al R. este reprezentat in primul rand de creatia lui Rabelais,
strabatuta de un optimism si de un umor de resurse populare. Clemont Marot si poetii
Pleiadei au inaugurat o poezie de inspiratie pastorala si contemporana, cu bogate referiri
la mitologia greco-romana. In Spania, literatura R. este ilustrata indeosebi prin romanul
picaresc, ai carei reprezentanti au fost Mateo Aleman y de Enero, Quevedo y Villegas
Francisco Gomez s.a Filonul realist-satiric al literaturii spaniole renascentiste este
stralucit valorificat de Cervantes in Don Quijote, primul roman al literaturii moderne.
Epopeea Luisiadele a portughezului Luis de Camoes cuprinde, alaturi de idei cu
caracter renascentist, aluzii polemice ale vremii. In Anglia, R. este dominata de
personalitatea lui Shakespeare, a carui opera oglindeste dramatic atat crepusculul
societatii medievale cat si tensiunile embrionare ale societatii moderne. In Germania,
datorita unor conditii specifice, umanismul R. (Ulrich von Hutten, Hans Sachs s.a.) s-a
dezvoltat si sub haina reformei religioase in lupta cu Biserica catolica, impunandu-se prin
spiritul sau pronuntat popular si prin ideea unitatii nationale. Cartile populare care au

circulat in sec. 15-16 (Burghezii din Schilda, Doctor Faust si Till Eulenspiegel) au
contribuit la raspandirea in mase a spiritului R. In arhitectura, artele plastice si
decorative, stilul R. a aparut intai in Italia in sec. 15. In concretizarea noilor idealuri
umaniste, artele vizuale, care s-au inspirat dupa modelul operelor clasice greco-romane,
dar fara a le copia, au detinut un rol hotarator. Viziunea unui univers organizat, inteligibil
a determinat noua structura a imaginilor artistice si orientarea lor spre oglindirea realitatii
obiective si concrete, spre figurarea spatiului real. Cunoasterea artistica si cea stiintifica
se impletesc in activitatea multor creatori de seama (L.B. Albertini, Leonardo da Vinci, A.
Durer s.a.). Incercand sa patrunda legile frumusetii (de structura, proportii, ritm etc.), ei
au contribuit la dezvoltarea stiintelor ajutatoare artei (perspectiva, optica, tehnologia
culorii, anatomia artistica etc.). In aprecierea operelor de arta, principalele criterii aveau
in vedere claritatea, echilibrul si armonia ansamblului. In epoca R., rolul artistului a
evoluat de la cel al mestesugarului medieval (de obicei anonim) la cel al creatorului care
semneaza opera, proclamandu-si astfel individualitatea artistica. Sculptura si pictura se
desprind de arhitectura si, pe langa arta monumentala (pictura murala si decoratiile
sculpturale), se dezvolta pictura de sevalet si sculptura de postament. Desenul este
apreciat ca opera de sine statatoare, iar gravura cunoaste o mare raspandire, raspunzand
prin posibilitatea de multiplicare, ca si textul tiparit in noile tipografii, necesitatilor
publicului numeros al oraselor. In Italia, R. cuprinde urmatoarele perioade: Prerenasterea
(sec. 14), R. timpurie (sec. 15), R. (c. 1500-1530), R. tarzie (sfarsitul sec. 16) si are
urmatoarele centre principale: in sec. 15 numeroase scoli locale la Florenta, Siena,
Venetia, Padova, Urbino etc., iar in sec. 16 la Roma si Venetia. Arhitectura R. se
caracterizeaza prin revenirea la principiile constructive romane, cu dominanta orizontala
si zidurile pline. In sec. 15 s-au adoptat (prin renumitii arhitecti L.B. Alberti, F.
Brunelleschi) elemente antice, ca arcade semicirculare, coloane etc. In sec. 16 s-a
dezvoltat tema planului central cu elevatie piramidala (D. Bramante, Michelangelo),
desavarsindu-se compozitia ritmica a fatadelor (ex. Palatul Pitti din Florenta). In
sculptura, opera lui Donatello rezuma evolutia artei sec. 15, de la statuile care
impodobeau biserica, la portretul laic si monumentul ecvestru (Ghiberti, Jacopa della
Quercia, Verocchio, Luca della Robbia s.a.). In sec. 16, Michelangelo realizeaza deplina
dezvoltare a sculpturii de ronde-bosse. In pictura, trasaturile innoitoare din creatia lui
Giotto sunt dezvoltate, la inceputul sec. 15, in pictura murala de florentinul Masaccio,
alaturi de Fra Angelico, Uccello etc., apoi, in a doua jumatate a sec., de Piero della
Francesca, Mantegna, Botticelli, Signorelli etc., iar pictura de sevalet este ilustrata cu
precadere la Venetia (familia Bellini). In sec. 16, apogeul picturii R. este atins in operele
lui Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio, Michelangelo Buonarotti (ultimul lucrand mai ales
la Roma) si in cele ale venetienilor Giorgione, Tiziano, Veronese, Tintoretto. Artele
decorative au atins un inalt nivel artistic (matasurile si catifele venetiene si genoveze,
majolica din Faenza sau din Urbino, sticlaria de Murano etc.). Evolutia generala a stilului
a fost de la simplitate (sec. 15) spre fast si maretie (sec. 16). In Tarile de Jos, inceputurile
R. au loc in sec. 15 in pictura fratilor Van Eyck, a lui Memling etc. In arhitectura si in
decoratie persista inca stilul gotic. In sec. 16, sub influenta artei italiene, ia nastere
curentul romanist, cei mai de seama pictori raman insa credinciosi traditiilor populare
locale, folosindu-le in largirea tematicii sau in crearea unei viziuni artistice moderne (H.
Bosch, Pieter Brueghel cel Batran, Lucas van Leyden). In Germania, R. a avut loc la
sfarsitul sec. 15 si in prima jumatate a sec. 16 numai in cateva orase, printre care

Nurnberg. In arhitectura, in sculptura si in decoratie, fondul traditional gotic este asimilat

in noua structura constructivista renascentista. In pictura, limbajul gotic expresionist
ramane determinant in opera lui A. Durer, H. Holbein cel Tanar si L. Cranach se remarca
o eliberare sub semnul tendintei de laicizare. Gravura are un rol major in concretizarea
noilor conceptii artistice, opera lui A. Durer fiind in aceasta privinta reprezentativa. In
Franta, arta R. se dezvolta abia in sec. 16 la Curtea regala, primele ei elemente apar in
miniaturile lui Fouquet (sfarsitul sec. 16). Castelele de pe Loara reprezinta sinteze intra
traditia gotica si influenta italiana, asimilata treptat in cadrul scolii de la Fontainebleau.
Apare stilul original al R. franceze (aripa palatului Louvre, construita de arhitectul P.
Lescot, si opera sculptorului J. Goujon). In artele plastice se remarca portretul (in
sculptura G. Pilon, in desen si in pictura Jean si Francois Clouet s.a.). In artele decorative
capata o mare dezvoltare tapiseria si ceramica (B. Palissy). In Spania, influenta artei
italiene s-a manifestat direct, prin import de opere de arta, sau prin formarea unor artisti
locali (Juan de Juanes, Alejo Fernandez etc.). In tarile din centrul si rasaritul Europei,
stilul R. se manifesta mai ales in arhitectura. In Polonia este reprezentat prin Castelul
Wawel din Cracovia (1507-1563) si prin capela funerara a lageonilor, capodopera a R.
polone, prin loggia primariei din Pozna etc. In Cehia prin Pavilionul Belvedere din
Praga, in Ungaria prin vestigiile palatului lui Matei Corvin de la Buda, iar in Rusia prin
unele elemente integrate unor constructii din Kremlinul Moscovei, ca Palatul cu fatete
dupa modelul Palatului diamantelor din Ferrara. In muzica, R. incepe in sec. 14,
prelungindu-se pana spre sfarsitul sec. 16. Influenta R. se manifesta pentru prima oara in
Italia, in Ars nova florentina, in care stilul polifonic devine caracteristic si pentru
lucrarile laice, iar muzica, emancipandu-se de comandamentele ecleziastice, devine
expresia sentimentelor laice. Poezia lirica a lui Dante si Petrarca e talmacita in muzica de
Fr. Landino, Ghirardello, G. da Cascia etc. Forma muzicala predominanta este
madrigalul. In Franta, P. de Cruce, G. de Machault, Cl. Janequin, Cl. de Jeune, G.
Costeley sunt reprezentantii cei mai de seama ai spiritului R. In scoala franco-flamanda,
in special compozitorii de origine franceza sunt exponentii idealului estetic al R.,
intruchipat in chansonul francez. O pregnanta nota individuala caracterizeaza influenta R.
in lucrarile maestrilor stilului cromatic (L. Marenzio, G. di Venosa si C. de Rore). In
muzica scolii venetiene (Andrea si Giovanni Gabrielli si A. Willaert) se observa
diminuarea rolului polifoniei in favoarea armoniei. Palestrina si O. di Lasso (care a
activat si in Germania, alaturi de H.L. Hassler), reprezentand culmea polifoniei vocale,
exprima atat in lucrarile laice, cat si in cele liturgice, in modul cel mai cuprinzator,
umanismul R. In epoca R. apar primele suite si sonate instrumentale. R. tarzie cunoaste
aparitia genului inovator al operei, iar in domeniul muzici corale de ample proportii,
cantata si oratoriul. In Tarile Romane, R. s-a manifestat prin umanismul transilvanean
(sec. 15-16), iar mai tarziu in Moldova si in Tara Romaneasca, prin marii carturari din
sec. 17 si inceputul sec. 18, umanismul romanesc, avand trasaturi specifice, generate de
caracterul sau mediat si tardiv. Prin mijlocirea inaltului cler si a marii nobilimi, aflate in
stranse relatii cu Roma, R. a influentat puternic arhitectura transilvaneana. Caracteristic
stilului R. este capela Lazoi a catedralei Sf. Mihail din Alba Iulia. In acelasi stil au fost
transformate, in sec. 16, si castele nobiliare. S-au construit pe plan dreptunghiular, cu
curte interioara, castelele din Vintu de Jos, Cris si Sanmiclaus, cel din urma avand doua
loggia suprapuse, formate din arcade in semicerc. Casele burgheze din orase au adoptat

formele noi in special in decoratia portilor si a ferestrelor (casa Gollner din Sibiu, casa
Halphard din Cluj s.a.).
ACADEMISM s.n. Spirit, maniera, fel de a se comporta academic. Maniera in arta
care cultiva un ideal de frumusete rece si conventionala. curent in arta sec. XIX,
constand in imitarea servila si fara originalitate a modelelor antice sau clasice; (peior.)
lipsa de originalitate a unor opere artistice, viziuni estetice sau modalitati de expresie
artistica. [Cf. fr. academisme, germ. Akademismus].
SIMBOLISM (< fr.) s. n. 1. curent literar aparut in Franta in 1885 si raspandit apoi in
toate literaturile europene. Anuntat prin unele laturi ale romantismului tarziu (Novalis,
Tieck, E. A. Poe, Gerard de Nerval), dar mai ales prin poezia lui Baudelaire, s. a aparut ca
o reactie fata de tendintele pozitiviste, de scientismul naturalist si de obiectivismul
parnasienilor. Considerand lumea reala drept un ansamblu de simboluri, senzatiile nefiind
decat semne ale ideilor in sens platonician, poetul simbolist cauta sa interpreteze
semnificatiile profunde ale lumii intuind in corelatiile acestor semnificatii unitatea ideala
a Universului. De aici interesul pentru poezia sinestezica a corespondentelor. Cultivand
valentele muzicale ale cuvantului, virtualitatile sale incantatorii si sugestive, orchestratia
savanta a versificatiei, s. a investigat zone tematice noi, specifice (orasul tentacular,
taverna, spleenul si nevrozele, nostalgia plecarilor, melancoliile autumnale etc.). Miscare
artistica complexa, neomogena, s. a inglobat tendinte si grupari diverse, de la poetii
blestemati (Rimbaud, Corbiere, Mallarme, Verlaine), care au premers de fapt
constituirea curentului, pana la grupul simbolist propriu-zis (G. Kahn. Viele-Griffin,
Stuart Merill) si la instrumentalismul lui Rene Ghil. In celelalte tari europene, s. a
cunoscut trasaturile distincte, conditionate de traditiile literaturilor nationale, fiind
reprezentat, printre altii, de Verhaeren, Rodenbach, Swinburne, T. S. Elliot, Yeats, Rilke,
Trakl, Block, Esenin, Briusov, Ruben Dario, M. Machado y Ruiz, Ungaretti, Montale. In
literatura romana s. a fost anuntat de creatia lui Macedonski (care l-a si teoretizat) si de
revista si cenaclul sau Literatorul. Dupa 1900, s. s-a dezvoltat in climatul literar
posteminescian si ca o reactie antisamanatorista, fiind sustinut teoretic indeosebi de Ov.
Densusianu. S. romanesc a cultivat ca motive predilecte tristetea orasului provincial,
dorinta evadarii in necunoscut, lumea circului, compasiunea pentru dezmostenitii vietii
etc. si a imbogatit tehnica si universul poetic, numarand printre reprezentantii sai pe: G.
Bacovia, I. Minulescu, D. Anghel, Stefan Petica, N. Davidescu, Elena Farago, Emil Isac
s.a. S. literar a avut ecou si in artele plastice, unde, respingand spiritul pozitivist si
observatia atenta a lumii senzoriale manifestate de impresionism, s. se caracterizeaza prin
primatul acordat imaginatiei, evocarilor unor trairi afective prin imagini simbolice.
Manifestul s., publicat de A. Aurier, in 1891, la Paris, il socotea pe Gauguin drept un
reprezentant ideal; G. Moreau, Puvis de Chavannes, O. Redon se incadreaza de asemenea
in acest curent. Dezvoltat in mai multe directii, in primul rand a cautarilor tematice, dar si
a constituirii unui limbaj plastic specific, s. a adus o serie de contributii originale, care se
regasesc in unele manifestari artistice de la sfarsitul sec. 19 si inceputul sec. 20: Scoala de
la Pont-Aven, nabistii, arta 1900, expresionismul, suprarealismul, pictura metafizica s.a.
Ecouri ale s. se gasesc si in arta plastica romaneasca, de ex. operele de tinerete ale lui St.
Luchian, la D. Paciurea, la Cecilia Cutescu-Storck. 2. S. fonetic = capacitate a structurii
fonetice a unor cuvinte de a sugera sau de a intari notiunea pe care o desemneaza sau o
anumita atitudine fata de ea, legatura dintre un sunet sau un grup de sunete si o anumita
semnificatie; este mai evident la interjectii si, in special, la onomatopee.

POEZIE, poezii, s. f. 1. Modalitate a literaturii care exprima mesajul artistic cu ajutorul

imaginilor expresive, al unui limbaj concentrat, al afectivitatii, al rimei, al ritmului etc.;
(concr.) creatie literara in versuri. Totalitatea compozitiilor in versuri ale unui poet, ale
unui curent literar, ale unui popor etc. 2. Fig. Caracter poetic al unei opere literare, al unui
peisaj, al unei situatii; farmec, frumusete, incantare. [Pr.: po-e-] Din fr. poesie.
REALISM n. 1) filoz. Conceptie filozofica care sustine ca lumea externa este o realitate
independenta de subiectul cunoscator. 2) (in arta si in literatura) Metoda artistica de
creatie care are drept principiu esential reflectarea realitatii. 3) Intelegere clara a
conditiilor de desfasurare a unei activitati; atitudinea celui care are simtul realitatii; spirit
practic. 4) (in filozofia medievala in opozitie cu nomina-lism) curent care considera ca
notiunile generale (universale) sunt realitati de sine statatoare, anterioare atat intelectului,
cat si obiectelor individuale. [Sil. re-a-] /<fr. realisme, germ. Realismus
ARTS AND CRAFTS [a:ts nd kra:fts], societate artistica de arte si meserii organizata
sub conducerea lui W. Crane, in 1888 la Londra, cu scopul de a promova originalitatea si
valoarea in artele aplicate, opunindu-se productiei industriale de serie. Preocuparea
pentru obiectul de uz curent s-a extins si asupra arhitecturii, avind la baza conceptia
despre confortul fizic si spiritual al spatiului de locuit sub semnul valorii si al esteticului.
Ea a influentat stilul 1900 si sta la baza conceptiei artei ambientale a sec. 20.
ROMANTISM s. n. Miscare artistica si literara aparuta la inceputul sec. XIX ca o reactie
impotriva clasicismului si regulilor lui formale, care a preluat traditiile nationale si
populare, promovand cultul naturii, lirismul, fantezia si libertatea de expresie.
Ansamblu de aspecte care caracterizeaza curentul romantic; inclinare spre lirism, spre
individualism, spre visare, spre melancolie. Romantism economic = curent utopic
aparut in economia politica, in secolul trecut. Din fr. romantisme.
ROMANTISM s. n. 1. miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec.
XVIII si inceputul sec. XIX, ca o reactie impotriva clasicismului, prin suprimarea
regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si imaginatie si prin
zugravirea de eroi exceptionali. 2. ansamblu de aspecte proprii curentului romantic;
inclinare spre lirism, spre visare, spre melancolie. 3. perioada in istoria muzicii prin
ruperea echilibrului formelor clasice in favoarea libertatii si fanteziei, prin intensitatea si
spontaneitatea expresiei. 4. (fil.) denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca
metoda de cunoastere, pe libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe
pasiuni si interese in morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. (< fr.
romantisme)
ARHITECTURA ( fr., lat.) s. f. 1. Stiinta si arta de organizare si construire a spatiilor
necesare vietii si activitatii umane. Avind o dubla determinare, functionala si artistica,
evolutia a. depinde de tipurile de materiale folosite intr-o anume epoca (lemn, piatra,
caramida, beton), de destinatia cladirii (locuinte, cladiri de cult, cladiri industriale,
militare etc.) si de climatul spiritual in care apare. Elementele de baza ale a. volumul,
suprafata si planul organizate dupa un anumit ritm, caracterizeaza stilurile arhitectonice.
In functie de conceptia epocii, inclinata catre functional sau catre spiritual, a. accentueaza
fie structura constructiilor (a. clasica greceasca, Renasterea, a. sec. 20), fie forma
generala si decorul, in scopul crearii unui sentiment sau accentuarii specificului national
(a. egipteana, baroca, neoromaneasca). Dupa destinatia edificiilor, a. este impartita in: a.
civila, a. religioasa, a. militara, a. industriala etc. A. peisagistica = stiinta si arta de a
interveni asupra peisajului, in scopul obtinerii unui spatiu cu valente estetice. Latura cea

mai importanta o constituie arta gradinilor. A. sculptura = curent aparut dupa al doilea
razboi mondial, ca reactie la cubismul interbelic, care urmareste integrarea a. in peisaj
prin apropierea aspectului ei exterior de forma sculpturala, sau, chiar, prin crearea unor
sculpturi locuibile. P. ext. Aspectul compozitional al unei opere artistice; structura. 2.
(INFORM.) Arhitectura calculatoarelor = asamblarea subsistemelor functionale intr-un
calculator numeric, pentru a obtine performantele impuse in conditii de cost avantajoase.
ROMANTISM s.n. 1. Miscare literara si artistica, aparuta in Europa la sfarsitul sec.
XVIII si inceputul sec. XIX ca o reactie impotriva clasicismului, caracterizata prin
suprimarea regulilor formale, prin introducerea notelor de lirism, de sensibilitate si de
imaginatie si prin zugravirea figurilor exceptionale. Ansamblu de aspecte proprii
curentului romantic; inclinare spre visare, spre melancolie; romantiozitate. 2. Romantism
filozofic = denumire data teoriilor care pun accent pe intuitie ca metoda de cunoastere, pe
libertatea si spontaneitatea de gandire si de fapta, precum si pe pasiuni si interese in
morala, ca o reactie contra filozofiei clasice, rationale. [< fr. romantisme].
FECUND, -A, fecunzi, -de, adj. 1. (Biol.) Care este apt sa se reproduca; (sens curent)
care se inmulteste usor si repede; prolific. (Despre pamant, terenuri) Care da multe
roade, care produce mult; roditor, productiv, fertil, manos. 2. Fig. (Despre idei, imaginatie
etc.) Bogat. 3. Fig. (Despre oameni) Care scrie, compune, produce, publica mult, care are
capacitatea de a da, usor si repede, opere de creatie, productii artistice sau stiintifice.
Din fr. fecond, lat. fecundus.
CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel
mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2.
curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin
imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin
urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine,
echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei
creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. Din fr.
classicisme.
CLASICISM s. n. 1. atitudine estetica fundamentala, caracterizata prin tendinta de a
observa fenomenele in lumina universalului si de a inchega intr-un sistem stabil,
armonios si proportional, elementele frumosului in conformitate cu anumite norme,
tinzand spre un tip ideal, senin si echilibrat al perfectiunii formelor, care caracterizeaza
cultura antichitatii greco-latine si alte momente ale diverselor culturi dominate. 2. curent
in arta si literatura europeana din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor
antichitatii greco-latine, prin suprematia principiilor morale, prin triumful ratiunii asupra
sentimentelor si fanteziei, prin cultul pentru adevar si natural, prin respectarea stricta a
anumitor reguli, prin ordine, echilibru si claritate. 3. perioada in istoria culturii universale
si nationale ale carei creatii reprezinta maximum de realizare artistica si modele demne
de urmat. (< fr. classicisme)
CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste
ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa
canoanele obisnuite, traditionale. (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea
substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul
veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care
concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei

situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3.
Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. Din fr. classique, lat. classicus.
curent, -A I. adj. 1. (despre vorbire) curgator, fluent. 2. (despre an, luna) in curs; prezent.
(fig.) care circula; obisnuit, uzual. 3. apa ~a = apa care curge de la robinet. 4. (mat.)
punct ~ = punct mobil care parcurge o curba. II. s. m. 1. deplasare a unei mase de apa sau
de aer intr-o anumita directie. 2. miscare orientata a particulelor incarcate cu sarcini
electrice. 3. parama ce trece printr-un sistem de scripeti cu care se ridica barcile. III. s. n.
ansamblu de idei, de teorii politice, stiintifice, artistice etc., rezultanta generala a
tendintelor unei anumite epoci. a se pune (sau a se tine) la ~ = a se informa. (< fr.
courant)
BAROC, A ( fr.) adj. Stil ~ (si substantivat, n.) = stil artistic care s-a dezvoltat in Europa
in tarile catolice, ca arta a Contrareformei, in sec. 16, 17 si 18. Caracterele principale in
arhitectura au fost: gustul pentru colosal si grandios, frecventa folosire a liniei curbe,
exuberanta decoratiei. A aparut intii in Italia (L. Bernini, F. Borromini, P. da Cortona), s-a
raspindit apoi in Germania (fratii Asam, J.L. von Hildebrandt, B. Neumann, J. Fischer
von Erlach); in Spania capata aspectul unei arte nationale (stilul churrigueresc), forma
sub care a fost ulterior introdus in America Latina. Sculptura se caracterizeaza prin
compozitia cu multe axe, prin dinamismul formelor (L. Bernini, B. Permoser, H. de
Keyser, P. Puget, A. Cano). In pictura, apar schema compozitiei in diagonala sau virtej,
efectele perspectivale (racursi,, trompe loeil) si de clarobscur puternice, cultivindu-se cu
precadere temele grandilocvente si o expresivitate uneori teatrala a gesticii (Rubens,
Tiepolo, Guido Reni, Magnasco, Ribera, Zurbarran, Murillo). In arhitectura Tarilor
Romane, b. apare in Moldova sec. 17. Insinuat in decoratia unor monumente de epoca
brincoveneasca, stilul b. nu va afecta in mod evident expresia arhitecturii din Tara
Romaneasca, in schimb, in varianta constantinopolitana, va influenta plastica
monumentala din Moldova sec. 18. Transilvania a cunoscut in sec. 18 o puternica
afirmare a artelor plastice de stil b. In pictura, el nu a patruns decit in anume elemente de
recuzita decorativa. Sculptura de stil b., ca si pictura, are in Tarile Romane o prezenta
discontinua. In Tara Romaneasca, epoca brincoveneasca si sec. 18 manifesta o evidenta
atractie pentru repertoriul inflorit al acestui stil, dar adaptindu-l unei ordonante mai clare.
Dintre artele decorative si aplicate, cel mai mult a suportat influenta stilului b. argintaria.
In literatura, stilul b. se manifesta printr-o viziune antitetica asupra lumii (viata si
moarte, timp si eternitate, aparenta si iluzie), prin instabilitate, patetism, extravaganta si
neliniste; aduce o intriga diversificata si complicata, cu un stil dilatat, ornamentat excesiv,
cu metafore surprinzatoare. Fixat in genere intre sfirsitul sec. 16 si prima jumatate a sec.
18, se regaseste intr-o serie de curente (eufuism, gongorism, conceptism, culteranism,
marinism, rococo) la poetii metafizici, in opera lui Lope de Vega, Torquato Tasso,
Garcilaso de la Vega, Fernando de Hererra, Gongora y Argote s.a. In muzica, b. este
considerat ca o perioada intermediara intre Renastere si clasicism. Incepe prin afirmarea
monodiei acompaniate, in special in operele lui Monteverdi, atingind punctul culminant
in creatia instrumentala si vocala a lui J.S. Bach. P. ext. Stil literar incarcat, retoric,
excesiv ornamentat.

http://rogallery.com/Picasso/E01-period1.htm


........................
http://ro.scribd.com/doc/92611325/Arhitectura-secolului-XX#scribd
de Misha Crutoi 6.mai 2012
Notre Dame du Haut,19511954, RonchampFora bisericii Notre Damedu Haut rezid n multitudineaei de
sensuri. Ea este n acelaitimp perfect stabil i la un pasde prbuire solid, nrdcinatotre Dame du Haut,
vedereinterioar, 19511954,RonchampAcoperiul masiv de la NotreDame du Haut pare s respire,ndoinduse sub propria greutatepe msur ce inhaleaz. Gol pe

dinuntru, acoperiul este ntinspeste un cadru interior i sprijinitde coloane ascunse n ziduri.O fant pentru
lumin separzidurile i acoperiul.n sol, cu ziduri groase i unacoperi proeminent toate goalela mijloc.
Cldirea este defensivca un castel, dar atrage spaiuldirect n inima ei. Acoperiulunificator se repede n jos,
sprepmnt i se nal totodatspre cer. Finisajele nelefuitei detaliile esenializate par s nu aib nimic din

esteticaprodus mecanic a vilei Savoye.Totui, cartezianismul logicii careguvernase casele timpurii alelui Le
Corbusier rmne prezentn modelul planului de la NotreDame du Haut.

Bruno Taut:zona Potcoavei Britz,plan general,19251933, Berlinn zona Britz au fostadoptate diverse schemede
proiectare. Cldireacentral n form depotcoav era organizatn jurul unei curiinterioare. Alte cldirierau mult
distanateuna de alta i plasaten iruri paralele pedirecia nord-sud, pentrua maximiza expunereala lumin.

..

[ascunde]
Articolele acestei sptmni sunt Biserica Sfntul Ilie - Hanul Colei din Bucureti,
Ely Culbertson, Revolta minerilor de la Motru din 1981 i Universitatea din Lund.
Oricine poate contribui la mbuntirea lor.

Istoria arhitecturii
De la Wikipedia, enciclopedia liber

Acest articol este o parte

a seriei de articole despre
Istoria arhitecturii
Arhitectura neolitic
Arhitectura n Egiptul antic
Arhitectura mesopotamian
Arhitectura clasic
Arhitectura Greciei antice
Arhitectura roman
Arhitectur bizantin
Arhitectura medieval
Arhitectura romanic
Arhitectura gotic
Arhitectura renascentist
Arhitectura baroc
Arhitectura neoclasic
Arhitectura neogotic
Arhitectura modern
Arhitectura post-modern

Categorie:Istoria arhitecturii

Visul unui architect

Complexul de la Stonehenge
Istoria arhitecturii urmrete evoluia arhitecturii de la primele locuine construite de
omul primitiv pn la structurile monumentale moderne, arhitectur ale crei stiluri au
avut diverse forme, n funcie de spaiul geografic i perioada istoric respectiv.

Cuprins

1 Arhitectura preistoric (500 000 .Hr. - 10 000 .Hr.)

o 1.1 Arhitectura neolitic
2 Arhitectura antic (10 000 .Hr. - 500 .Hr.)
o 2.1 Arhitectura egiptean
o 2.2 Arhitectura mesopotamian
o 2.3 Arhitectura persan
3 Arhitectura clasic (500 .Hr. - 500 d.Hr.)
o 3.1 Arhitectura egeean
3.1.1 Creta
3.1.2 Micene
3.1.3 Troia
o 3.2 Clasicismul greco-roman
3.2.1 Grecia antic

3.3 Stilul elenistic

3.3.1 Arhitectura roman
4 Arhitectura asiatic
o 4.1 Arhitectura chinez
o 4.2 Arhitectura hindus
o 4.3 Arhitectura japonez
5 Arhitectura islamic
6 America precolumbian
o 6.1 Aztecii
o 6.2 Mayaii
o 6.3 Incaii
7 Arhitectura viking
8 Africa
9 Arhitectura paleocretin
10 Arhitectura medieval (500-1500)
o 10.1 Arhitectura bizantin
o 10.2 Arhitectura romanic
o 10.3 Arhitectura gotic
11 Arhitectura renascentist (1500-1800)
12 Barocul
o 12.1 Stilul Rococo
13 Neoclasicismul
o 13.1 Istoricismul
o 13.2 Exotismul i Eclectismul
14 Arhitectura industrial (secolele XVIII-XX)
o 14.1 1708-1835
o 14.2 1836-1913
o 14.3 1914-1950
o 14.4 Art Nouveau
o 14.5 Stilul Art Deco
o 14.6 Funcionalismul
o 14.7 Stilul avangardist
o 14.8 coala Bauhaus
o 14.9 Stilul internaionalist
15 Arhitectura modern (dup 1950)
o 15.1 Arhitectura modernist
o 15.2 Blobitectura
o 15.3 High-tech
o 15.4 Expresionismul
o 15.5 Futurismul
o 15.6 Deconstructivismul
o 15.7 Post-modernismul
16 Viitorul arhitecturii (dincolo de secolul XXI)
17 Bibliografie
18 Legturi externe
o

Arhitectura preistoric (500 000 .Hr. - 10 000 .Hr.)

Locuine descoperite la Skara Brae (Scoia) i datnd din neolitic (3100 - 2500 .Hr.)
Primele locuine folosite de oameni erau temporare i mobile, reflectnd stilul de via
nomad, de tipul vntor-culegtor. Materialele uor transportabile, cum ar fi pielea
animalelor, oasele, lemnele, lutul i nmolul, au constituit principalele materiale de
construcie. Structurile astfel obinute au disprut n totalitate. Cele mai vechi adposturi
descoperite pn azi dateaz de 500 000 ani, fiind construite de Homo erectus lng
Chichibu, Japonia, unde s-au gsit urme de guri ntr-un strat de cenu vulcanic.
Vestigii mai recente dateaz de acum 400 000 de ani i au fost descoperite n situl de la
Terra Armata, n Frana, unde punctul de susinere al adpostului din nuiele erau
coloanele de piatr.

Dolmen

Arhitectura neolitic
n Asia de Sud-Est, cultura neolitic apare cu zece milenii .Hr. n zona Levantului i se
rspndete ctre est (zonele asiatice) i vest (regiunea mediteran).
Arhitectura neolitic n spaiul european s-a dezvoltat cu precdere la sfritul
neoliticului (al treilea mileniu .Hr.) n zonele de coast ale Europei, mai ales zona vestic

a continentului. Se caracterizeaz prin marile ansambluri megalitice (menhire, dolmene,

cromlech-uri).

Construciile megalitice de la Carnac

Complexul de menhire de la Er Grah

Templul megalitic Ggantija (Insula Gozo)

Dolmenul de la Plouharnel (Bretania)

Dolmenul Lo Morrel dos Fados de la Ppieux (Aude, Frana)

Dolmenii de la Man-Bras Erdeven (Morbihan)

Arhitectura antic (10 000 .Hr. - 500 .Hr.)

Primele construcii ale oamenilor preistorici au fost corturile din piei de animale susinute
de stlpi de lemn. n zonele n care lemnul era o raritate, pentru susinerea construciei
erau folosite oase de mamut (pn n anii 10 000 .Hr.) n jurul anului 6000 .Hr. ns,
oamenii au nceput s foloseasc crmizi de ml uscat i lemn pentru construirea caselor.
Acopereau pereii cu o tencuial fin, pe care pictau ornamente ntrebuinnd colorani
din plante. Podelele erau goale ori acoperite cu paie sau piei de animale. Mobila era
compus din mese i paturi, fcute din crmizi de ml. Pentru a se feri de intemperii,
primii oameni i fceau acoperiuri din stlpi de lemn acoperii cu crengi i frunze, cu
paie sau cu straturi groase de pmnt prins ntre rdcini de ierburi. n zonele cu clim
cald se fceau acoperiuri plate, pentru ca razele soarelui s se reflecte i n cldiri s fie
rcoare. Casele din Ierusalim aveau de pild, acoperiuri plate i mprejmuite cu parapete.
n regiunile temperate, acoperiurile erau nclinate, pentru ca apa de ploaie s se scurg
repede.
Prin 4000 .Hr., sumerienii din Mesopotamia i construiau casele din stuful din mlatini.
Ei fceau acoperiuri mari i curbate din mai multe straturi de stuf, dar acestea nu rezistau
foarte mult timp, fiind nlocuite o dat la un interval de ani. n jurul anului 3000 .Hr.,
oamenii din Europa, Egipt, America de Sud, Orientul Mijlociu i China au nceput s
utilizeze piatra ca material de construcii. La nceput au utilizat piatra necioplit. Apoi, pe
msur ce uneltele de metal au evoluat, ei au nceput s taie piatra n blocuri mai mari,
rectangulare. Acestea erau aezate unele peste altele. Peste perei se ridicau acoperiuri
plate sau nclinate. n Europa, primii agricultori europeni i construiau case cu perei din
plas mpletit din rmurele i acoperite cu lut, ca s nu ptrund vntul, ploaia sau
ninsoarea. Adesea, ei decorau pereii cu pigmeni extrai din plante. Prin 2000 .Hr.,
chinezii nlau case cu stlpi de lemn i acoperiuri mpletite din paie. Cldirile din
antichitate serveau ca locuine, ca adposturi pentru animalele domestice, pentru
depozitare, unele aveau destinaii religioase, iar altele serveau drept morminte. Spre
deosebire de construciile din ml i lemn, construciile din piatr s-au pstrat pn n
ziua de azi.

Ierihon

Imagine zoomorf gravat pe unul dintre stlpii de la Gobekli Tepe.

Ierihonul este considerat ca cea mai veche aezare urban din lume, precum i aezarea
cu primele fortificaii din lume. El este populat din aproximativ 9000 .Hr.
Fortificaiile excavate indic faptul c oraul vechi a fost construit acum aproximativ
12.000 de ani, deci undeva spre sfritul perioadei mezolitice (circa 10000 .Hr.). Este
astfel primul ora cu ziduri de aprare din lume (cunoscut pn n prezent). Ceea ce este
interesant este c zidurile au fost ridicate nainte de descoperirea agriculturii n zona
oriental cu cel puin 1.000 de ani. Iar construciile sunt anterioare piramidelor cu 4.000
de ani. La prima vedere, colina de doar 20 m nlime, fcut de om, un amestec de ruine
construite peste altele anterioare, acoperite de praf i aluviuni, este dezamgitoare. Dar
arheologul Kathleen Kenyon a descoperit, n urma excavaiilor din 1952-1958, o
adevrat comoar, un turn masiv, din piatr, cu un diametru de 8 m, nalt de 8 m, legat n
partea interioar de un zid gros de 4 m. El a fost datat n perioada neolitic, fiind distrus
n jurul anilor 8000-7000 .Hr. De asemenea, ea a demonstrat c oraul a fost distrus i
reconstruit succesiv, descoperindu-se peste 23 de straturi. Pentru a se apra, au construit
ziduri nalte de 2 m n jurul locuinelor, precum i turnul de aprare. Accesul n vrful lui
se fcea pe o scara cu trepte tiate n piatr. S-a mai descoperit i o ni n perete, care a
fost interpretat drept altar. Zidul de aprare a fost extins n timp i nlat, fiind n cele
din urma alctuit din crmizi de pmnt arse, cptuit n exterior cu blocuri masive de
piatr. Aceste construcii monumentale reflect organizarea social i centralizarea
autoritii din acea perioad.

Gbekli Tepe, Urfa

Catal Hyk

Catal Hyk
Descoperirile recente fcute n situl arheologic, sanctuarul Gbekli Tepe din Turcia au
schimbat perspectiva istoric, conform creia, doar populaiile agricole stabilite au ridicat
monumente importante. Templele monolitice descoperite la Gobekli Tepe dateaz din anii
9000 .Hr. i nu au putut fi construite dect de vntori-culegtori, deoarece n aceea
perioad agricultura nc nu se dezvoltase. Structura sanctuarului alctuit din stlpii de
calcar n form literei "T" este gravat cu desene zoomorfice i are o nlime de pn la 7
metri i o greutate de 50 de tone. Acesta este primul sit din lume care demonstreaz
iscusina vntorilor-culegtori n construirea unor structuri complexe durabile.
Destinaia acestei construcii este necunoscut, fiind consacrat fie unor ceremonii
religioase, fie unui proiect tiinific.
Schimbrile climatice din perioada neolitica (8000 .Hr.-3000 .Hr.) au determinat
dezvoltarea i extinderea agriculturii, aspect care a condus la apariia unei societi
stabile, care i-au investit energia n construcia de locuine permanente, realizate din
lemn, nuiele i tencuial sau crmid i piatr. Catal Hyk este unul dintre cele mai
timpurii i vaste situri neolitice, iar aezarea, care dateaz din anii 7000 .Hr., avea o
populaie ce depea 10000 de locuitori n perioada de apogeu. Nu existau strzi, iar
terasele de pe acoperiuri reprezentau cai de acces n locuinele construite din crmid i
nmol.
Civilizaiile timpurii s-au dezvoltat n numeroase regiuni, inclusiv n America i n China.
Civilizaiile care s-au stabilit n Orientul Mijlociu, n jurul Mrii Mediterane i n nordul
Indiei, sunt printre cele mai vechi i mai bine cunoscute. Primele civilizaii au aprut, n
general, odat cu dezvoltarea culturilor agricole irigate. Comunitile compacte i stabile
care s-au format n aceste condiii aveau o organizare social ce urmreau simplificarea
modului de construcie i susinerea sistemelor de irigare sau a altor proiecte importante.
Pe Valea Indului, primele vestigii ale civilizaiei dateaz din perioada 3300-1700 .Hr.,
dezvluind o execuie arhitectural remarcabil pentru vremea respectiv. Strzile erau

proiectate pe un model de reea uniform, iar cldirile rectangulare erau dotate cu sisteme
de canalizare concepute astfel nct s separe apa folosita de cea curat. Locuitorii
aezrilor de pe Valea Indului sunt printre primii din lume care au folosit arcul, ca
element de arhitectur.

Arhitectura egiptean
Articol principal: Arhitectura n Egiptul antic.

Piramidele din Giza

Vechile orae egiptene erau construite din chirpici i crmid. Fiind construite pe valea
inundabil a Nilului, acestea s-au degradat i au fost distruse. Urmele descoperite
ilustreaz stiluri variate de temple, construite din coloane de piatr i lintouri
(buiandrugi), sau faade de piatr gravate i piramide.
Religiozitatea egiptenilor se reflect i n arhitectura acestora. Aceasta cuprindea:

temple de cult, nchinate zeilor sau faraonilor;

morminte, care exprimau importana pe care egiptenii o acordau vieii de dincolo.
Oamenii bogai construiau mastabale, iar faraonii piramide. Exemple: mastabalele
de la Abydos, Piramida lui Kheops, Khephren i Mikerinos, piramida n trepte a
lui Djoser de la Sakkarah, piramida romboidal de la Daur.
temple funerare, care erau construcii de mari dimensiuni, uneori spate n stnc,
exemple: templul reginei Hatepsut de la Deir el-Bahri, templul funerar al lui
Tutankhamon din Valea Regilor, mormntul lui Ramses al II-lea de la Abu
Simbel, templele de la Luxor i Karnak.

Unul dintre cei mai vechi arhiteci cunoscui este considerat Imhotep, sub a crui
ndrumare a fost ridicat piramida de la Saqqarah, prima construcie monumental din
piatr. Piramidele egiptene, simbol al Egiptului antic, sunt cele mai mari monumente din
piatr de pe pmnt.
Coloanele templelor erau mpodobite cu diverse sculpturi ce imitau modele vegetale:
palmier, de lotus, papirus.

Mastaba

Piramida de la Saqqara

Templul de la Karnak

Templul lui Horus

Coloan ornamental

Templul de la Abu Simbel

Obeliscul de la Luxor

Templul reginei Hatepsut

Templul de la Luxor

Templul lui Isis,Philae

Templul lui Isis,Philae

Stilurile coloanelor egiptene

Model de cas egiptean

Granar

Arhitectura mesopotamian

Zigguratul din Ur, vechi de peste patru milenii

Palatele popoarelor mesopotamiene (sumerieni, akkadieni, asirieni, babilonieni) erau
vaste, impuntoare. Deoarece piatra i lemnul erau rare n acest regiune, ca material de
construcie se utilizau crmizile din pmnt uscat (crude) arse la soare. n jurul anului
2300 .Hr., ncepe s fie utilizat i crmida ars n cuptoare, iar ca liant bitumul. Din
mileniul I .Hr. se introduce i crmida smluit. Bogat decorate, aveau intrri, scri i
turnuri monumentale. Ca ornament, se utilizau forme n relief, crmida smluit i
policrom.
O alt inovaie o constituie introducerea arcurilor i a bolilor care nlocuiete clasica
structur trilitic (stlp i grind).
Civilizaia mesopotamian a creat ziguratul, templu cu mai multe nivele, avnd la partea
superioar un sanctuar. Cel mai cunoscut zigurat este celebrul Turn Babel. Palatele
suveranilor Sargon al II-lea, Assurbanipal i Nabucodonosor, precum i oraele Ur,
Assur, Ninive, Dr-Sarrukn sunt mrturii ale unei vechi tradiii arhitecturale.
Exemple: Poarta zeiei Itar, Grdinile suspendate ale Semiramidei, Templul lui Marduk
(Turnul Babilonului)

Orasul Babilon-reconstuctie

Anticul oras Babilon

Zidurile orasului Babilon

Gradinile Suspendate

Turnul lui Marduk

Poarta lui Ishtar

Arhitectura persan
Ca i la mesopotamieni, palatele persane erau de mari dimensiuni i bogat ornamentate.
Perii au mai construit morminte spate n stnc (hipogee).
Exemple: Palatul lui Darius I de la Susa (din care s-a pstrat doar relieful cu "Friza
arcailor"), Palatul lui Xerxes de la Persepolis, precum i alte palate la Pasargade, Susa i
Ecbatana.

Frescele de pe palatul din Susa,reprezentnd arcaii peri

Persepolis

Arhitectura clasic (500 .Hr. - 500 d.Hr.)

n oraele societilor antice, construciile se fceau din piatr, ca s fie solide i durabile,
fiind deseori placate cu roci decorative precum marmura. Pentru un aspect mai
impresionant erau realizate manual. Existau deja unelte i dispozitive, schelele, care
permiteau ridicarea edificiilor mari i arcadelor sofisticate. Grecii erau buni arhiteci.
Studiul matematicii le-a servit n proiectarea unor cldiri bine proporionate, n armonie
cu peisajul. Prin 300 .Hr., grecii fceau planuri de urbanism, proiectnd n detaliu orae
ntregi i dispunnd strzile dup un caroiaj. Pn i constructorii din America Central
foloseau planificarea urbanistic. n alte regiuni, oraele s-au dezvoltat pornind de la
aezri iniiale-sate, fortree, porturi sau ntretieri de drumuri-avnd un mod de
dispunere mult mai puin ordonat.
Romanii au adoptat multe idei ale grecilor, dar au descoperit i tehnici noi. Una dintre
acestea a fost obinerea betonului, n jurul anului 200 .Hr. La nceput, betonul era utilizat
la fundaii, dar nu dup mult timp a fost inclus n structura zidurilor i a acoperiurilor
unor imense domuri. Romanii au mai realizat arcade pentru case, poduri i apeducte. Prin
secolul II d.Hr., n oraele romane existau blocuri de apartamente cu 4-5 etaje, numite
insulae. Oraele romane au constituit germenii oraelor aglomerate din zilele noastre.
Obiectivele construciilor au devenit mult mai ambiioase i mai sofisticate. n Imperiul
Roman, Persia, India, China i Mexic s-au realizat drumuri pavate, care permiteau o
circulaie mai rapid i folosirea carelor pentru transportarea unor poveri mai mari. Apa
era trimis, prin canale sau prin apeductele nlate, s alimenteze oraele.

n America Central s-au ridicat piramide i alte construcii imense n centre religioase
impresionante de proporii. Toat munca acesteia a necesitat adunarea i organizarea unui
numr mare de oameni, asigurarea hranei lor precum i a materialelor de construcii. Era
nevoie de arhiteci, supraveghetori i constructori, ca sa aleag materialele i s
coordoneze lucrrile. S-a fcut un important progres n activitile practice, n
cunoaterea matematicii i implicit a principiilor de realizare a construciilor. Meseriile
aferente construciilor, cunoscute astzi, au aprut n perioada respectiva. n toat lumea,
tehnicile s-au mbuntit, chiar i n cele mai simple societi, i n sate, chiar dac din
cauza folosirii lemnului, care se deterioreaz rapid, din acele cldiri au rmas doar cteva
urme. n zonele de clima rece s-au descoperit noi metode de a contracara frigul i
umezeala. n regiunile calde s-au realizat construcii rcoroase i umbroase, cu arcade,
iluminat i ventilaie adecvate. Maiaii au construit piramide nalte, care s depeasc
nlimea arborilor din jungla nconjurtoare. Milioane de blocuri din piatra au fost
finisate, ridicate i crate cu spinarea pentru construirea prii de sus.

Arcul

Vil

Baia Public

Circus Maximus

Forumul lui Traian

Teatre i amfiteatre

Roma-macheta

Arhitectura egeean
Creta
Creta a reprezentat locul de batin al celei mai timpurii civilizaii europene, civilizaia
minoic. Membrii acesteia au construit pan n anul 2000 .Hr. palate i aezri cu
drumuri pavate. Palatul din Cnossos, construit n 1500 .Hr., era alctuit din peste 1000 de
camere, situate la etaje diferite, beneficiind de alimentare cu ap prin apeducte, de
sisteme sanitare i de canalizare. Trstura specific a arhitecturii minoice consta n
forma coloanelor, mai nguste la baz i cu diametrul tot mai mare ctre vrf.
Trunchiurile de chiparos folosite pentru coloane erau nfipte n pmnt invers, pentru a
preveni nmugurirea. Aceast estetic s-a pstrat pn i atunci cnd minoicii au trecut la
folosirea coloanelor de piatr. Palatul cretan nu are aspect de fortrea precum cel
mesopotamian, deoarece primejdia invaziilor exterioare era mai mic. Din acest motiv,
accentul nu cade pe zidurile de fortificaie, ci pe deschiderea ctre peisaj i pe confort.

Ruinele Palatului din Knossos, vechi de aproape patru milenii.

Exemple: palatele de la Knossos, Phaistos.

Palatul din Knossos

Interior

Delfini pictai
Micene
Popor de rzboinici, micenienii aveau palatele fortificate, nconjurate de ziduri groase din
blocuri de piatr nefasonat (ziduri ciclopice) i prevzute cu turnuri de aprare. n
interior aveau o camer central, numit megaron, care era o sal de mari dimensiuni.
Megaronul va fi preluat de greci n construcia templelor.
Exemple: palatele de la Micene i Tirint.
Mormintele miceniene sunt de form circular i acoperite cu o cupol. Cele ale famililor
bogate puteau avea un diametru i de peste 10 m. Exemplu: mormintele regale de la
Micene (mormntul lui Atreu).
Troia
Ca i n cazul cetii din Peloponez, aezrile din Troia sunt dominate de construciile de
tip megaron. Ca material de construcie se utiliza piatra, crmida crud sau lemn. n
cadrul aezrii Troia II a fost identificat i o colonad, prima cunoscut n arhitectura
greac.

Poarta Leului al palatului din Micene

Intarea n mormntul lui Atreu

Zidurile Troiei

Clasicismul greco-roman
Grecia antic
Vezi i : Arhitectura Greciei antice

Partenonul, aa cum arat astzi

Templul Zeiei Nike

Templele i teatrele greceti reprezentau cldiri mree ale Greciei antice. Templele erau
construite pe piloni, fiind alctuite din structuri rectangulare nchise, cu acoperiuri joase,
ce se sprijineau pe coloane. Teatrele erau prevzute cu locuri pentru ezut (gradene),
amplasate circular i pe niveluri diferite (trepte). Arhitectura greceasc a motenit
numeroase elemente din culturi i timpuri diferite. Coloana doric a aprut pentru prima
dat pe teritoriul Greciei antice mbinnd capitelul micenian cu o coloan vertical de
form conic, n stilul arhitectural al egiptenilor, cu care grecii au avut legturi strnse
nc din sec. VII .Hr. Coloana doric a fost apoi nlocuit cu coloana ionic, originar din
Asia Mic. Prima coloan corintic se afl n templul lui Apollo Epicurius din Bassae. Ea
pornete de la stilul ionic, ns reprezint un capitel floral elaborat. Acest stil a devenit
popular odat cu dezvoltarea civilizaiei romane.
Arhitectura Greciei antice ilustreaz interesul grecilor pentru organizarea oraelor-state,
realizarea de construcii funcionale pentru necesitile lor materiale i spirituale i
stabilirea unor principii estetice.

Pentru a obine perfeciunea construciilor, grecii au inventat ordinele de arhitectur:

doric, elaborat n perioada arhaic, se caracterizeaz prin robustee, forme

puternice i decoraii sobre.
ionic, elaborat n aceeai perioad, este mai bogat decorat i are proporii mai
zvelte i elegante.
corintic, aprut mai trziu, la sfritul perioadei clasice, este asemntor cu
ionicul, dar are capitelul mai bogat decorat.

Edificiile construite de greci au constituit adevrate modele pentru arhitectura roman.

Printre forme constructive amintim:

agora (piaa public): centrul spiritual, juridic, politic i comercial al comunitii,

templul: lcauri de cult nchinate zeilor,
teatrul: loc public destinat desfurrii spectacolelor,
stadionul: loc public destinat ntrecerilor sportive i olimpiadelor,
palestr: construcie mai mic, acoperit, pentru ntrecerile de gimnastic sau
luptelor corp la corp,
monument comemorativ: construit n cinstea unor evenimente importante sau
unor eroi,
mausoleu,
bibliotec,
muzeu,
pinacotec.
Acropole (gr:"oraul de sus")

Apogeul arhitecturii monumentale greceti a fost atins prin realizarea templelor de pe

Acropola Atenei, devenite ulterior tezaur al ntregii umaniti.
Arhitectura greac clasic se regsete n numeroasele temple care s-au pstrat n
coloniile greceti din sudul Italiei i din Sicilia.
Printre construciile monumentale ale Greciei antice menionm: Farul din Alexandria,
Acropola din Atena, Partenonul, Templul Atenei Nike, Erechteionul.

Partenonul

Templul lui Artemis din Efes

Altarul din Siracuza

Stoa lui Attalus

Acropolisul

Agora din Tyr

Templul lui Hefaistos

Amfiteatrul de la Delphi

Mausoleul din Halicarnas

Atena

Amfiteatrul de la Delphi

Stadionul din Epidauros

Teatrul lui Dionis

Templul lui Zeus Olimpianul

Farul din Alexandria

Stilul elenistic
Dup nfrngerea suferit de atenieni n rzboiul peleponesiac cu Sparta, [[Grecia]] a
cunoscut un haos politic i economic. Redresarea a nceput abia n perioada lui Alexandru
cel Mare, odat cu dezvoltarea civilizaiei elenistice. Noul imperiu a nlesnit rspndirea

stilului arhitectonic grecesc i nflorirea economic, favoriznd dezvoltarea unei

arhitecturi impresionante. Scrile grandioase au devenit un motiv destul de popular, iar
fostele locuine modeste ale grecilor s-au transformat n construcii somptuoase,
coloanele fiind mpodobite cu statui reprezentnd oameni nstrii. n acest context au
existat voci care au considerat transformrile ca fiind decadente, o ntruchipare a
exceselor imperiului i a abandonrii simplitii.
Arhitectura roman
Articol principal: Arhitectura roman.

Colosseum
Arhitectura greceasc a contribuit cu influene semnificative la dezvoltarea arhitecturii
romane, elementele greceti fiind folosite n scop decorativ sau la faade. n comparaie
cu vechile civilizaii, romanii au creat principii constructive noi, exploatnd mai bine
calitile materialelor i introducnd materiale noi ca cimentul. Structura cldirilor
romane se baza pe bolile i zidurile de piatr i beton, i nu pe sisteme cu stlpi i grinzi
ca la arhitectura greac. Bolta i cupolele le-au permis romanilor s zideasc spaii mai
mari, fr a folosi stlpii de susinere intermediari. Romanii au iniiat utilizarea
amestecului de beton n construcii, fabricat din var, moloz, ap i cenu vulcanic,
acoperind suprafee mari. Acesta a permis dezvoltarea construciilor la o scar
nemaintlnit pn atunci realizndu-se cldiri monumentale ca: Panteonul,
Colosseumul. Descoperirea betonului ca material de construcie va revoluiona
arhitectura, stabilindu-se noi concepii spaiale. Construciile se realizeaz mai rapid i au
mai mult stabilitate. Aezrile romane se construiau dup un plan de sistematizare n
form rectangular, n jurul a dou drumuri largi care formau axele nord-sud i est-vest.
Forumul, predecesorul pieei publice, era construit pe agora greceasc i se afla la
intersecia dintre aceste dou drumuri, fiind nconjurat de cldiri publice, de exemplu,
bazilici (sli de judecat i activiti comerciale), temple i arce de triumf. Statul deinea
monopol asupra materialelor de construcii. Fabricarea crmizilor se desfura n
crmidriile statului, iar armata suporta cheltuielile pentru construirea cldirilor civile.
Drumurile i podurile care strbteau imperiul au permis circulaia rapid a bunurilor,
informaiilor i trupelor. Vila roman, cu grdini, terase i coloane, ilustreaz situaia
material nfloritoare a romanilor. Fiind o expresie a puterii statului, arta Romei antice,

era dominat de spiritul utilitar i practic al romanilor. De la arhitectura etrusc i greac,

romanii au preluat:

noile principii urbanistice (utilizarea unor planuri regulate la proiectarea oraelor,

cu strzi i trotuare pentru circulaie, canalizare);
ideea pieei publice ca centru al oraului;
ordinele de arhitectur (doric, ionic i corintic);
ideea decorrii construciilor prin picturi i mozaic.

Apeduct

Tipurile de construcii:

forumul: centrul oraului, locul unde se adun toi locuitorii cetii; exemple: cele
ridicate de Cezar, Augustus, Traian, Nerva, Vespasian;
bazilica: construcii de mari dimensiuni unde au loc adunri publice, edinele
Senatului; exemple: Bazilica milia, Ulpia, Giulia;
teatrul, amfiteatrul, odeonul, stadionul, circul: edificii destinate distraciei;
exemple: Colosseum, Teatrul lui Marcellus, amfiteatrele din Arles, Nmes,
Verona;
termele (bile publice): termele lui Agrippa, Caracalla, Diocleian i Constantin
cel Mare;

monumente comemorative: erau ridicate nu numai n cinstea unor eroi, ci i

pentru a glorifica mpratul; exemple: arcurile de triumf ale mprailor Septimiu
Sever, Titus, Traian, Constantin, columna lui Traian, monumentul triumfal
Tropaeum Traiani (de la Adamclisi, Constana);
locuinele: cele de la ora se numeau "vila urban", iar cele de la ar, "vila
rustic"; exemple: casele din Pompei i Herculanum;
palatele imperiale, care devin foarte numeroase n perioada imperiului; exemple:
Palatul Flavilor, Palatul lui Diocleian;
templele: pot fi nchinate unui zeu sau mai multor zei; exemple: Pantheonul,
templul Vestei, templul lui Jupiter;
canale i apeducte, necesare alimentrii cu ap a oraelor aflate n plin
expansiune (exemplu: canalizarea Romei antice);
poduri, care asigurau legtura ntre diferitele regiuni ale unui vast imperiu;
exemple: Podul din Alcntara (Toledo);
construcii militare; exemple: Castrul roman Apulum din Alba Iulia.

Creterea i expansiunea Imperiului Roman s-a reflectat n grandoarea arhitecturii.

Intensificarea ameninrilor externe i popoarelor migratoare din secolul III, lipsa banilor,
succesiunea mprailor incompeteni i prbuirea lent a imperiului au oprit evoluia
arhitecturii.

Columna lui Traian

Colosseum

Interiorul Colosseumului

Arcul lui Titus

Pod Roman

Forum

Templu

Baia public

Ludus Magnus

Poarta Palatin

Cupola Panteonului

Domus Aurea

Forum

Teatru

Forum

Arhitectura asiatic
Arhitectura chinez
Un adevrat simbol al Chinei, Marele Zid Chinezesc a fost construit ntr-o perioad
ndelungat ncepnd cu epoca dinastiei Han timpurie (secolul al III-lea .Hr.), fiind
terminat n timpul dinastiei Ming (secolul al XV-lea). Mausoleul primului mprat chinez,
Qin Shi Huang, are mrimea unui orel.
O alt construcie remarcabil este pagoda templului Song-yue (523 d.Hr.). nalt de 40
m., construcia acesteia trdeaz influenele stilului stupei indiene.
n timpul dinastiei Tang (618 - 907), se realizeaz monumentul clasic al arhitecturii
chineze: Marea pagoda a gtei slbatice. La fel de interesante sunt pagodele din fier i
bronz executate sub Dinastia Song (960 - 1279), unde se remarc pagoda din Tanian Sian.
O alt capodoper a arhitecturii clasice este Palatul Imperial din Peking, construit sub
dinastia Ming (1368 - 1644). Locuinele tradiionale chinezeti erau construite n general
din lemn, fiind mai rezistente la cutremure. Aveau forme rectangulare i structuri de
grinzi cu console care susineau acoperiurile din igle. Pagoda era cel mai cunoscut
model de edificiu chinezesc, o forma mai evoluata a stupei, care provine din India.

Arhitectura hindus
Perioadele Gupta au produs capodoperele arhitecturii sculptate indiene: templele rupestre
de la Ajanta. n secolele IX - XIV, se ridic multe temple n aer liber a cror arhitectur
devine tot mai complex. Un exemplu este templul de la Khajuraho, cu o nlime de 38
m, decorat cu o enorm oper de sculptur.
Un monument caracteristic arhitecturii indiene este edificiul de tip stup, cea mai celebr
fiind cea de la Sanchi.

Arhitectura japonez
Continuatoare a tradiiilor chineze, arhitectura japonez i-a urmat drumul propriu,
realiznd construcii de dimensiuni mai reduse (comparativ cu monumentalismul artei
chineze). Utiliznd cu precdere lemnul ca material de construcie, edificiile nipone se
caracterizeaz printr-un rafinat joc al detaliilor decorative sau arhitecturale.
Printre capodopere putem meniona:

templul Hry-ji de lng fosta capital Nara, unde se pstreaz cele mai vechi
edificii de lemn din lume (nceputul secolului al VII-lea d.Hr.)
palatul imperial din Kyoto
templul Phoenix din Uji de lng Kyoto

pavilionul de aur din Kyoto (ars n 1950), monument clasic al arhitecturii

japoneze.

Arhitectura islamic
Arhitectura din perioada dinastiei Omeiazilor are ca monumente reprezentative Moscheea
Omeiazilor din Damasc i Marea Moschee din Crdoba. n timpul dinastiei Abbasizilor,
se construiesc: Moscheea Al-Azhar i moscheea Ibn-Tulun din Cairo, precum i
moscheea Kalean din Buhara.

Taj Mahal, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectur islamic
Arhitectura i tehnica, construciilor arabe au exercitat o influen important asupra artei
monumentale din regiunile n care s-a rspndit religia i cultura islamic. Astfel, n
Africa de Nord i Peninsula Iberic, s-au dezvoltat oraele Crdoba, Sevilla, Granada,
Marrakech, Rabat. Printre edificiile monumentale specifice perioadei secolelor XI-XIII
din aceste regiuni, putem meniona: Alcazarul din Sevilla, Palatul Alhambra din Granada,
moscheea El Mansur din Marrakech. Influena islamic s-a manifestat i n Asia. La
Samarkand s-au construit o serie de moschei i mausolee, printre care se remarc
moscheele din piaa Reghistan, construite de Ulugh Beg. n India, arta islamic atinge
apogeul prin celebrul monument Taj Mahal. n Iran, se remarc Moscheea ahului,
palatele Ali-Kapu i Cil-Sutun, toate din Isfahan. n spaiul otoman, printre monumentele
mai celebre putem meniona: Moscheea Selimiye de la Adrianopol, Moscheea Albastr,
Palatul Top Kapi.
O prim caracteristic a construciilor monumentale islamice o constituie concepia
unitar privind spaiul destinat cultului religios. Arta ornamentului ocup un loc deosebit
n decorarea construciilor. Acesta era alctuit din motive geometrice sau florale denumite
arabescuri. Lng moschei, musulmanii construiau minarete n care urca muezinul pentru
a chema oamenii la rugciune. Forma minaretelor i cea a cupolelor, sau a domurilor cu
forma unor cepe, aezate n vrful moscheii sunt caracteristice arhitecturii musulmane.

Cupola Stncii din Ierusalim

America precolumbian
Aztecii
n perioada de nflorire a statului aztec (1349 - 1521), s-au amenajat centre religioase
importante. Astfel, oraul Teotihuacn, cu monumentele sale impuntoare (Piramida
Soarelui, Piramida Lunii, Templul lui Quetzalcoatl) se ntindea pe o suprafa de circa 25
km2. La fel de remarcabile sunt construciile realizate n Tenochtitlan, mai ales palatelele
suveranului Moctezuma.

Mayaii

Chichen itza
O caracteristic a acestei civilizaii, cea mai nfloritoare din America precolumbian, o
constituie faptul c principalele orae i construcii monumentale au fost construite n
locuri greu accesibile. Construciile destinate cultului religios ocupau suprafee mult mai
mari dect cele din zonele rezervate locuinelor.
Dintre cele 400 de orae mayae identificate, cel mai bine conservat este Chichn Itz.
Aici s-au construit, pe lng piramide (n numr destul de mare i de dimensiuni
impresionante), temple, stele funerare, bogat ornamentate cu motive animale, vegetale
sau hieroglife. Toate acestea dovedesc miestria artei mayae, neatins de niciunul din
popoarele precolumbiene.

Incaii

Machu Picchu
Arhitectura incailor era simpl, cu puine ornamente, dar cu accentul pus pe funcional i
de o mare perfeciune tehnic a execuiei.
n oraul Cuzco, capitala Imperiului Inca, s-au realizat mari construcii civile i
religioase. Pe lng miile de case construite din lut bttorit, se remarc giganticele
temple realizate din blocuri de piatr de 4-5 m latura, utiliznd o tehnologie avansat
pentru acea epoc (secolul al XV-lea)

n perioada cuceririi spaniole, ultimul refugiu al incailor a fost oraul Machu Picchu.
Citadela construit aici, realizat cu o remarcabil ingeniozitate, a fost amplasat pe
vrfurile inaccesibile ale munilor la peste 3.000 m altitudine.

Arhitectura viking
Stil arhitectural proiectat i utilizat n Scandinavia i Nordul Europei, n secolele IXXI.Casele erau construite din lemn, pereii din lemn, spate n pmnt, cu pietre alezate la
baz. La fel i templele, ct i bisericile timpurii, erau construite din lemn. Casele lungi,
specifice vikingilor, proporional nguste, cu cte o singur camer, au fost gsite n
diferite pri ale lumii, inclusiv n Asia, Europa i America de Nord.

Africa
n afara civilizaiei antice egiptene, n Africa au mai cunoscut o deosebit nflorire nc
din antichitate: arhitectura nubian, axumita, maghrebian i altele, la care se adaug
ulterior arhitectura spaiului sud-african, a zonei swahili, a zonei centrafricane etc.
Printre edificiile remarcabile menionm: construciile din regatul Axum, (Etiopia),
cetile Stone Town din Zanzibar, Leptis Magna (Libia), Bni Hammad din Algeria,
palatul regal din Abomey (Benin).

Arhitectura paleocretin
Ritualurile cultului cretin abia aprut se desfurau la nceput n case particulare, n care
se amenajau ncperi specializate. La mijlocul secolului al IV-lea, apar primele casebiserici. Alte locuri unde se desfurau ritualurile au fost catacombele i avem ca
exemplu pe cele amenajate la marginea oraelor Roma, Neapole, Sicilia.
Primele biserici cretine au aprut n secolul al IV-lea, avnd ca model vechile bazilici
romane. Bazilica cretin preia formele bazilicii profane pe care le adapteaz funciunii
religioase, dobndind cu timpul o structur arhitectural complex transmis n ntreaga
lume cretin.
Arhitectura paleocretin cunoate dou tipuri constructive principale:

tipul bazilical: cldiri de dimensiuni mari care s adposteasc un numr mare de

credincioi
tipul central: edificii de dimensiuni mai reduse, cum ar fi baptisteriile i
mausoleele.

Arhitectura medieval (500-1500)

Chateau de Falaise

Castelul Bodiam

Chteau de Chteaubriand

Leeds Castle

Alcazar de Segovia

London Tower
Stilurile de construcie erau diferite n diverse pari ale lumii. n zonele cu clima cald i
umed, cldirile erau construite astfel nct s ofere rcoare i umbr, pe cnd n zonele
cu clima rece, ele constituiau un adpost mpotriva vnturilor, ploilor, ninsorilor i a
gerului. Acolo unde se gseau copaci din abunden, construciile erau n ntregime din
lemn. Acesta era n cazul Europei de nord i Japoniei. La nceput, castelele erau
construite din lemn, ns deteriorarea rapid i riscul incendiilor au determinat nlocuirea
acestora cu castele din piatr, care erau mult mai durabile. n regiunile aride se utilizau
crmizi uscate la soare, sau chirpici. Cu piatra i crmida se lucra mai greu, ns
constructorii de biserici, temple i palate sperau c vor lsa posteritii un reper durabil.
Pe msur ce tehnicile de construcie au progresat, stilurile arhitectonice au devenit mai
complexe, incluznd arcade, acoperiuri maiestuoase i cupole. Minaretele, pagodele i
turlele bisericilor au devenit mai nalte i cu forme mai graioase.

Fortificaiile erau mai nalte i masive. Zidurile exterioare ale castelelor erau construite n
aa fel nct s nchid o aezare, uneori un ora ntreg. Normanzii erau maetrii n
construirea castelelor, dar i japonezii, arabii i mayaii erau pricepui n acest domeniu.
n toat Europa de Vest se puteau ntlni castele construite pe nlimi i mprejmuite cu
un zid de aprare din lemn sau din piatr, situat la mare distan. n cazul unui atac,
stenii se adposteau la castel. Satul i mprejmuirea puteau fi jefuite i incendiate, dar
oamenii erau salvai. Prin anul 1000 au nceput s se construiasc cldiri elegante pentru
negustori, prvlii i ghilde comerciale. Orae ca Hangzhou, Teotihuacan, Cordoba i
Kanauj aveau proporii impresionante. Treptat aprea un stil laic, nereligios, stabilind
concepte ce vor fi adoptate de arhitecii de mai trziu. Marea majoritatea a oamenilor
locuiau n construcii simple. Corturile americanilor, fcute din piei, cabanele din buteni
europeni, corturile arabe i casele lungi ale indonezienilor, ridicate rapid, din materiale
simple, satisfceau cu prisosin cerinele celor care le locuiau. Erau mai confortabile
dect castele reci din piatr.
n Europa, majoritatea oamenilor i construiau case din lemn, deoarece acesta era ieftin
i din abunden, ns lemnul din nefericire lua foc sau putrezea. De aceea, pentru
cldirile importante se folosea piatra. Castelele i zidurile oraelor erau construite din
blocuri mari de piatr, bine mbinate. Catedralele erau concepute ntr-un stil gotic nou.
Arcadelor rotunjite i pilonilor masivi din vechiul stil romantic le-au luat locul arcadelor
cu vrf ascuit, piloni mai zveli i ferestre nalte, cu vitralii. Pretutindeni n lume,
cldirile au cptat o form mai elegant i mai putin greoaie. Ornamentele sculptate din
templele khmere, acoperiurile palatelor i templelor Ming din China i remarcabila
lemnrie japonez sunt repere ale unei perioade fecunde din punct de vedere arhitectonic.
Pentru construirea unui castel era nevoie de o echipa numeroasa de lucrtori, condus de
un zidar (mason) cu experien. Materialele erau aduse n poziia necesar folosindu-se
frnghii, scripei, schele de lemn i cai. Cioplirea pietrei era o serie important, al crei
practicani -Freemason- erau iscusii i apreciai, tiau i fasonau cu precizie blocurile de
piatr. Constructorii (roughmasin) cldeau zidul de piatr conform indicaiilor primite de
la superiorii - freemason.

Sosirea turcilor otomani n lumea musulman au adus un suflu nou arhitecturii islamice
cu influene selgiucide i persane i au fost create arcade, domuri, piloni i mozaicuri. n
America de Sud, pe nlimile Anzilor, incaii construiau cetatea remarcabil, Machu

Picchu. n Orientul Extrem, tibetanii construiau mnstiri lipite de versanii abrupi din
Himalaya. n Africa, etiopienii sculptau biserici cretine direct n stnc.

Arhitectura bizantin
Articol principal: Arhitectur bizantin.

Catedrala Sfntului Vasile

Biserica "Sf. Sofia", capodoper a arhitecturii bizantine, devenit moschee dup cderea
Constantinopolului
De la tradiia roman sunt preluate cu precdere construciile religioase: mnstiri,
biserici, baptisterii i biserici-necropol. n perioada bizantin timpurie (n special sub

conducerea lui Iustinian), arta cunoate o perioad de nflorire, reprezentat n arhitectur

prin construciile monumentale din Constantinopol (biserica "Sf. Sofia") i din Ravenna
(Bazilica San Vitale).

Basilica San Vitale din Ravenna, unul din monumentele cele mai reprezentative ale
arhitecturii bizantine din Europa Occidental
Bisericile, mai ales cele mari, impresionau prin dimensiuni, mreia cupolei, bogia
ornamentelor. Astfel, arta mozaicului atinge la bizantini o splendoare fr precedent, fiind
utilizate materiale ca: marmur, sidef, aur, argint, pietre preioase. Specifice perioadei
bizantine mijlocii sunt: bazilica San Marco din Veneia, biserica Sf. Sofia din Kiev, Sf.
Sofia din Novgorod, biserica mnstirii Hosios Lukas din Focida.
n perioada bizantin trzie, sub dinastia Paleolog, s-au construit: palatul Paleologilor din
Constantinopol, mnstirile din Salonic, Muntele Athos, Trapezunt, biserica mnstirii
Chora din Constantinopol, biserica Pantanassa din Mistra.
n Italia, stilul bizantin poate fi exemplificat prin bazilicile Bazilica San Marco din
Veneia, San Paolo fuori le muri, Santa Maria Maggiore. n ara noastr, influene
bizantine putem gsi la Mnstirea Curtea de Arge.
Arhitectura bizantin ortodox va fi rspndit i n Rusia arist, creia i vor fi
adugate elemente stilului rusesc. (vezi Catedrala Sfntului Vasile din Piaa Rosie,
Moscova).

Arhitectura romanic
Articol principal: Arhitectura romanic.

Bazilica San Marco din Veneia

Arhitectura romanic, primul stil arhitectural uniformizat din vestul Europei, care a
precedat prbuirea Romei, a fost una predominant ecleziastic, reflectnd dominaia
bisericii medievale. Bisericile timpurii din vest pornesc de la modelul bazilicii romane, a
crei schi a fost modificat pentru a corespunde noii sale utiliti. Pronaosul a fost
mutat n partea de vest a cldirii, iar sectorul estic a fost nlocuit cu altarul i absida, locul
n care preoii svreau liturghia. n aceast perioad s-a adugat capela de vest, iar cel
mai important element al bisericii cuprindea nava, n vest, rezervat enoriailor, i altarul,
n est, unde oficia clerul. Capelele de vest ale bisericilor au devenit cu timpul mai
ncptoare, cu turnuri i chiar cu o galerie pentru conductorul laic. Aceast tendin
exprima, din punct de vedere fizic, creterea puterii regilor franci. n timp, structura
construciilor a devenit mai uoar, iar bolta susinut de pilatri a nlocuit bolile n cruce
timpurii, ai cror perei masivi exercitau o presiune lateral puternica asupra
construciilor.
Expresie artistic a societii feudale, stilul romanic s-a dezvoltat n secolele X - XIII,
pornind de la trsturile specifice artei carolingiene, ale artei antice romane i de la unele
influene bizantine. n aceast perioad de instabilitate, un accent deosebit cade pe
edificarea cetilor, simbol al puterii nobililor, dar i necesitate (aprarea mpotriva
invaziilor). O data cu creterea rolului monahismului, se construiesc multe mnstiri,
exemple: mnstirea Cluny din Frana, Santiago de Compostella din Spania i Monreale
din Italia.
Bisericile romanice au un aspect sever i auster. Zidurile groase, cu ferestre mici, dau
impresia de masivitate i robustee. Ca plan de construcie este utilizat frecvent cel n
form de cruce. Exemplificri: capela din Aachen, bisericile Saint Benot-sur-Loire, Saint
Trophime, Sainte Madeleine, Catedrala din Worms, Catedrala din Mainz, Catedrala din
Speyer, Bazilica Sant'Ambrogio din Milano, Bazilica San Marco din Veneia, Domul din

Pisa, Turnul Londrei, catedrala Santiago de Compostela n Romnia avem ca exemplu

Catedrala Sfntul Mihail din Alba Iulia

Arhitectura gotic
Articol principal: Arhitectura gotic.

Notre Dame
Goticul poate fi considerat cea mai ndrznea invenie n domeniul arhitecturii
occidentale. Spre deosebire de romanic, goticul este un stil predominant urban.
Construciile gotice devin astfel un simbol al puterii i autonomiei oraelor. Arhitectura
gotic avea la baz preocuparea arhitecilor pentru distribuia forelor care acioneaz n
interiorul structurii cldirii, pe care acetia le-au direcionat de-a lungul coloanelor,
grinzilor i contraforturilor exterioare. Arhitectura din aceast perioad era n continuare
centrat pe stilul ecleziastic, noul sistem fiind determinat de tendina de a proiecta
catedrale impuntoare, cu ziduri i boli foarte nalt avntate la cer. Sistemul redus de

stlpi, contraforturi i arce permitea umplerea spaiilor dintre stlpi i ferestre, lucru
imposibil de realizat n cazul bisericilor construite n vechiul stil romanic.
Arhitecii romani au decorat ocazional marginile bolilor n cruce cu nervuri. Arhitecii
gotici au transformat nervurile n elemente structurale principale ale acoperiului, crora
le-a dat o form de arce uor semicirculare, umplnd apoi spaiile dintre striuri cu boli
gotice frnte. Au rezultat astfel de construcii mai rezistente i mai uoare. La ntlnirea
cu o coloan sau zid, arcele frnte i bolile au avantajul de-a transfera fora n jos,
producnd mai puin presiune lateral dect un arc sau o bolt semicircular. Ridicarea
unor ziduri masive care s amortizeze presiunea lateral contravenea tendinei gotice de a
proiecta cldiri nalte, uoare i aerisite. Arhitecii gotici au propus o serie de strategii
care s faciliteze amortizarea presiunii. Una din aceste inovaii consta n suplimentarea
stlpilor structurali cu colonete, coloane mici i subiri care urcau pan la grinzi,
susinnd presiunea bolii. Fortificarea exterioar a pereilor cu ajutorul stlpilor, la care
se adugau arcele brutante, curbate peste stlpi, i distanele mari dintre stlpi, constituiau
elemente menite s preia presiunea lateral. Toate aceste caracteristici diminuau
presiunea masei structurale n interior, permind ptrunderea luminii prin pereii gurii.
Instabilitatea politic n Europa Evului Mediu a determinat construirea unui numr mare
de castele i fortificaii, care serveau drept reedine pentru nobili, seniori i regi, dar i ca
fortree. Arhitectura european militar a adoptat o serie de elemente aduse de cruciai
din Bizan i din ara Sfnt, ns castelele gotice includeau i elemente specifice, arcele
frnte, bolile i ornamentele n stil gotic.
Rspndirea arhitecturii gotice n Europa se realizeaz graie politicii franceze, adoptat
cu nflcrare n Anglia postnormand. Europa germanic din est ns a opus rezisten,
din cauza apartenenei la arhitectura romanic a imperiului franc. Italia a resimit i ea
impactul stilului gotic, ns a adoptat doar cteva elemente, evitnd stlpul exterior i
pstrnd tradiiile arhitecturii romanice.
Perioada gotic din Italia este cunoscut i ca Protorenatere.
Aplicarea pe scar larg a arcelor ogivale, precum i arcului butant a fcut ca zidurile
portante s fie nlocuite printr-un schelet de rezisten. Prin folosirea de turnuri, flee,
arcuri i arcade frnte (n ogiv), edificiile cresc foarte mult pe vertical. Utilizarea
stlpilor nali i a ferestrelor ample dau construcilor un aspect mai zvelt. Exemple:

Frana (considerata patria goticului): Notre-Dame de Paris, catedralele din

Chartres, Reims, Amiens
Anglia: catedralele din Canterbury, Catedrala de la Salisbury, Catedrala
Westminster
Germania: catedrala din Freiburg, Domul din Kln
Spania: catedralele din Burgos, Len, Sevilia
Italia: domurile din Siena, Milano, Florena, Veneia

Arhitectura renascentist (1500-1800)

Articol principal: Arhitectura renascentist.

Domul Santa Maria del Fiore, din Florena, Italia.

Bazilica Sfntul Petru din Roma.

Depirea de ctre europeni a culturilor mai avansate n epocile anterioare, cum erau cele
din Orient, a avut loc n epoca Renaterii. n Europa, nobilimea i pturile bogate au
nceput s-i construiasc palate confortabile i case impuntoare, n locul castelelor reci
i fortificate din evul mediu. A evoluat stilul de construcie pentru cldirile cu etaje.
Datorit mbuntirii tehnologiei de fabricare a sticlei, ferestrele puteau fi mai mari. n
Anglia, unele case de mari dimensiuni, ca Hampton Court, erau construite din crmizi
fcute manual, pe cnd lemnul era folosit n continuare. n orae, cldirile din lemn
constituiau un factor de risc n cazul incendiilor. Colectarea gunoiului i canalizarea nu
apruser nc. Mobila din interiorul caselor era din lemn, cu sculpturi ornamentale.
Pereii erau acoperii cu panouri din lemn, iar tavanele erau decorate cu ipsos. S-au
realizat primele parcuri cu planuri geometrice, cele mai apreciate fiind grdinile cu plante
aromatice, de unde se obineau condimente pentru mncruri i remedii ale afeciunilor
uoare. n ntreaga lume, multe dintre cldirile noi erau mai mari i mai impuntoare.
Catedralele italiene, castelele japoneze, cldirile mogulilor din India, arhitectura otoman
de la Istambul i construciile persane din Isfahan au atins noi culmi ale eleganei. S-au
construit capitale noi, folosindu-se planificarea, iar pentru lucrri au fost angajai mii de
constructori i meseriai. Una dintre cele mai interesante evoluii ale arhitecturii au avut
loc n America de Sud, nainte de invazia spaniol. Muli incai care triau un regiuni
muntoase au construit temple, palate, ceti i locuine cu dificultate, din blocuri de granit
mbinate ingenios fr mortar. Incaii utilizau exclusiv unelte din piatra. n secolul XVII
au fost iniiate mari proiecte de construcii, att din motive practice, ct i pentru a
impresiona. n India, moscheile, parcurile i palatele vaste i elegante ale mogulilor au
dus arhitectura islamic pe noi culmi. n China dinastiei Qing, creterea extraordinar a
populaiei a impus construirea unor noi orae i a unor lucrri de interes public. n
Imperiul Otoman, elevii celebrului arhitect Sinan, au construit moschei, bazaruri, palate
i cldiri publice n stilul lansat de marele maestru. Europa a fost scena celor mai mari

schimbri. Londra, devastat de Marele Incendiu din 1666 a fost reconstruit dup
planurile lui Christopher Wren i a altor arhiteci renumii. La Versailles, lng Paris, a
fost construit un ora regal, n stilul baroc, pentru Ludovic XIV. Noua capital a Rusiei,
Sankt Petersburg, a fost proiectat i construit de cei mai buni arhiteci ai barocului din
Europa (dei n Rusia, nc predomina arhitectura rus ortodox tradiional, fiind
construit Catedrala Sfntului Vasile din Piaa Rosie, Moscova, n secolul XVI), iar la
Berlin, capitala Brandenburgului, au fost ridicate noi palate, cldiri guvernamentale i
academii. Cldirile oficiale au cptat o alt nfiare pe msur ce oraele europene s-au
extins i modernizat. Locuinele de crmid i piatr, depozitele i strzile, precum i
cldirile publice i bisericile erau construite n stiluri distinctive, moderne, care le detaau
de arhitectura din trecut. Noile edificii din orae aveau ferestre mari, contururi mai
drepte, camere mai spaioase i faade proiectate ngrijit, reflectnd un nou sim al
respectabilitii, caracteristicile claselor de mijloc, n cretere n Europa. Influena
puritan conferea simplitatea plcut a unui stil subtil, dup cum se poate vedea la
cldirile din oraele nord-americane din perioada colonial. n Amsterdam, Stockholm,
Colonia (Kln) i Viena, locuinelor i strzilor li s-au dat o form nou. Aa s-au pus
bazele arhitecturii din zilele noastre. Perioada aceasta este de multe ori consacrat drept
"modern timpurie".

Versailles
Micarea umanist i avntul economic din nordul Italiei la sfritul secolului al XIV-lea
au nlturat normele ideologice, morale i culturale medievale, au revigorat interesul
pentru cultura greco-roman i au promovat libertatea spiritului i personalitii umane.
Arhitectura acestei perioade cunoate o rapid nflorire, beneficiind i de influena
modelelor antice i de sprijinul tiinelor exacte i tehnicii aflate n plin avnt. Edificiile
devin adevrate modele de referin, exemple: Palazzo Medici Riccardi, Villa Medici,
Paltul Pitti, Spitalul Inocenilor, cupola domului Santa Maria del Fiore.
n Frana sunt celebre castelele de pe Loara: Blois, Amboise, Chenonceau. n Spania,
palatul El Escorial este cel mai cunoscut monument renascentist din acest ar. Trsturi
ale Renaterii regsim i n cadrul stilului elisabetan englez i avem ca exemple castelul
Hampton Court de lng Londra i Poarta de Onoare a Colegiului Caius din Cambridge.
Monumente valoroase ale arhitecturii renascentiste gsim i n estul Europei, n orae ca
Praga, Cracovia, chiar i pe teritoriul Romniei (Sibiu, Oradea, Fgra).

n secolul al XVI-lea, are loc trecerea la manierism i apoi la baroc, cnd se manifest
mari personaliti ca: Bramante, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael. Printre marile
realizri ale acestei perioade, putem enumera: Cupola Bisericii Sf. Petru, Piaa
Capitoliului din Roma.

Barocul
Articol principal: Arhitectura baroc.

Barocul spaniol: Catedrala, Santiago de Compostela

Secolul al XVII-lea, cunoscut i ca secolul barocului reprezint o perioad de stabilitate,
progres i evoluie cultural i artistic. Barocul marcheaz depirea curajoas a
limitelor estetice atinse de renascentiti care au recuperat antichitatea clasic. Creaiile
artistice ofer senzaia teatral de dezechilibru, de dinamism.
Iniial, barocul simbolizeaz triumful Bisericii Catolice asupra micrilor protestante prin
intermediul Contrareformei. Sunt prezentate cu mai mult emoie, patimile Mntuitorului.
Abandonnd liniile drepte i simetria i ndreptndu-se ctre bizar, dezechilibru, artitii
caut s surprind, s creeze emoie.
Arta baroc a fost sprijinit de Contrareform, care urmrea s menin dependena
maselor de religia catolic.
Ultimele opere din Roma ale lui Michelangelo pot fi considerate precursoare ale
arhitecturii baroce, deoarece design-ul Bazilicii Sfntul Petru atinge o unitate colosal,
nemaintlnit pn la acea vreme. Elevul lui, Giacomo della Porta, a continuat lucrarea
la Roma, n special la faada bisericii iezuite Il Gesu, care a condus la cea mai important
faad de biseric a barocului timpuriu, Santa Suzana a lui Carlo Maderno. n secolul al
XVII-lea, stilul baroc s-a rspndit n Europa i America Latin, unde a fost promovat de
iezuii. Cele mai importante caracteristici ale arhitecturii baroce sunt:

nlocuirea navelor lungi i nguste cu formele largi i ocazional circulare, eliptice

sau curbilinii;
folosirea ntr-un mod impresionant a luminii, fie printr-un contrast puternic dintre
lumin i umbr sau efecte de clar-obscur, fie prin utilizarea uniform a luminii cu
ajutorul a multiple deschideri i numeroase ferestre;
folosirea opulent a ornamentelor, realizat n special din tencuial de stuc,
marmur sau imitaie de marmur;
decorarea cu fresce uriae a tavanelor, dar i a pereilor sau a locurilor
"tradiional" lsate neornamentate;
punerea n eviden a faadelor prin una sau mai multe proeminene aranjate
simetric sau relativ simetric fa de o ax vertical central a cldirii;
utilizarea interiorului n scopul prezentrii picturii i sculpturii, n special n
barocul trziu, aa numitul "interior carcas";
utilizarea pe scar larg a diferite efecte iluzorii, aa cum sunt trompe l'oeil,
respectiv folosirea frecvent a amestecului dintre pictur i arhitectur;
prezena coifurilor de biserici n form de bulb de ceap n varietile barocului
bavarez, ceh, polonez i ucrainean etc.

Arhitectura religioas a perioadei Baroce a nceput prin modelul bazilicii cu cupol i

naos n form de cruce. Printre primele structuri din Roma care s-au desprins de
conveniile manieriste, exemplificate prin Il Ges, se numr i biserica Santa Susanna,
proiectat de Carlo Maderno i construit ntre anii 1597-1603. Ritmul dinamic al
coloanelor i pilatrilor, masa central i decoraiunile condensate i proeminente adaug
complexitate structurii. Exist un joc cu regulile design-ului clasic, dar se pstreaz
rigoarea. Acelai accent pe plasticitate, continuitate i efecte impresionante este evident i
n opera lui Pietro da Cortona, ilustrat de bisericile San Luca e Santa Martina (1635) i
Santa Maria della Pace (1656). Cea din urm, cu aripile concave separate, pentru a simula
un decor teatral, nainteaz spre o mic piaet din faa ei. Alte ansambluri din Roma sunt
de asemenea scldate ntr-un caracter teatral, dominnd mprejurimile oraului ca un
decor. Piaa Sfntul Petru, cu forma ei trapezoidal, este probabil cel mai bun exemplu al
acestei abordri, fiind calificat ca o capodoper a teatrului Baroc. Forma pieei este dat

de dou colonade, proiectate de Gian Lorenzo Bernini (Napoli 1598 - Roma 1680), la o
scar colosal, far precedent, pentru a inspira respect. Proiectul preferat de Bernini a fost
ovalul policrom al bisericii Sant'Andrea al Quirinale (1658), care prin altarul seme i
domul plutitor furnizeaz o mostr a noii arhitecturi. Ideea sa de reedin urban baroc
este reprezentat de Palazzo Barberini (1629) si Palazzo Chigi-Odescalchi (1664),
ambele din Roma. Principalul rival al lui Bernini din capitala papal a fost Francesco
Borromini, ale crui proiecte se abat de la compoziia comun a lumii antice i chiar mai
puternic de la cea a Renaterii. Proclamat de generaiile urmtoare un revoluionar al
arhitecturii, Borromini dezaproba abordarea antropomorfic a arhitecturii secolului al
XVI-lea, bazndu-i proiectele pe figuri geometrice complexe (module). Spaiul
arhitectural creat de Borromini se dilat i se contract dup nevoie, demonstrnd o
afinitate pentru stilul trziu al lui Michelangelo. Opera sa reprezentativ este minuscula
biseric San Carlo alle Quattro Fontane (1638-41), remarcat prin planul oval ondulat i
ritmurile complexe convex-concav. Sant'Ivo alla Sapienza (1642-60), o creaie mai trzie,
etaleaz aceeai inventivitate jucu i antipatie fa de suprafeele plate, exemplificat
prin lanternoul n form de spiral al domului.
Dup moartea lui Bernini (1680), Carlo Fontana a devenit cel mai de vaz arhitect din
Roma. Stilul su timpuriu este exemplificat de faada uor concav a bisericii San
Marcello al Corso (1682-63). Abordarea solemn a lui Fontana, dei lipsit de
inventivitatea uimitoare a predecesorilor din Roma, a exercitat o influen substanial
asupra arhitecturii baroce i prin nsemnrile prolifice i prin arhitecii pe care i
ndrumase care au rspndit idiomurile Baroce n Europa secolului al XVIII-lea. n acest
secol capitala european a arhitecturii s-a mutat de la Roma la Paris. Stilul Rococo, care a
nflorit n Roma dup anii 1720, a fost influenat profund de ideile lui Borromini. Cei mai
talentai arhiteci ai Romei - Francesco de Sanctis (Spanish Steps, 1723) i Filippo
Raguzzini (Piazza Sant'Ignazio, 1727) - au avut o slab influen n afara rii lor, la fel
ca reprezentanii barocului sicilian, inclusiv Giovanni Battista Vaccarini, Andrea Palma i
Giuseppe Venanzio Marvuglia. Ultima etap a arhitecturii baroce n Italia este
exemplificat de Palatul Caserta, al lui Luigi Vanvitelli, considerat drept cea mai mare
cldire construit n secolul al XVIII-lea n Europa. Urmnd modelele contemporane din
Frana i Spania, palatul este ntr-o relaie strns cu peisajul. La Napoli i la Caserta,
Vanvitelli se conformeaz stilului clasic sobru, concentrndu-se simultan asupra esteticii
i structurii, stil care va face o tranziie uoar spre Neoclasicism.
Monarhii din casa de Savoy erau foarte receptivi la noul stil. Acetia au angajat trei
arhiteci faimoi Guarino Guarini, Filippo Juvarra i Bernardo Vittone pentru a le
ilustra grandioasele ambiii politice i proaspt dobnditul statut regal. Guarini era un
clugr peripatetic care a combinat concepii multiple (inclusiv ale arhitecturii gotice)
pentru a crea structuri neregulate remarcabile prin coloanele ovale i faadele
neconvenionale. Plecnd de la descoperirile geometriei i stereotomiei contemporane,
Guarini a elaborat conceptul de architectura obliqua, care se apropie de cutezana
teoretic i structural a stilului lui Borromini. Palatul Carignano (1679), proiectat de
Guarini, este probabil cea mai ncrcat aplicare a Barocului n designul unei case
particulare. Stilul Rococo a fost anticipat de arhitectul Juvarra prin detaliile lipsite de
greutate i perspectivele delicate. Dei creaia sa nu se limiteaz la oraul Torino, cele

mai uluitoare proiecte ale lui Juvarra au fost concepute pentru Victor Amadeus al II-lea al
Sardiniei. Impactul vizual al Basilicii di Superga (1717) provine din linia plutitoare a
acoperiului i a amplasrii ingenioase pe un deal deasupra oraului Torino. La castelul
de vntoare Stupinigi (1729) peisajul rustic ncuraja o articulare mai liber a formei
arhitecturale. Ultimele lucrri din cariera scurt, dar plin de evenimente, a lui Juvarra au
fost palatele regale de la Aranjuez i La Granja. Dintre cei influenai de Juvara i Guarini
cel mai important a fost Bernardo Vittone. Acest arhitect din regiunea Piemonte rmne
cunoscut pentru bisericile Rococo flamboiante, cu detalii delicate i plane cu patru lobi.
Centrul arhitecturii seculare baroce a fost Frana, unde modelul palatului cu trei aripi a
fost stabilit ca soluie canonic la nceputul secolului al XVI-lea. Palatul Luxembourg
(1615-1620) al lui Salomon de Brosse a determinat direcia sobr i clasicizant a
barocului francez. Pentru prima oar, corpurile logiilor au fost considerate ca parte
reprezentativ a unei cldiri, n timp ce aripile laterale au fost tratate cu inferioritate
ierarhic. Turnul medieval a fost nlocuit complet de proeminena central a unui portal.
Amestecul de elemente tradiionale franceze cu cele de stil italian ale lui de Brosse au
caracterizat stilul Louis al XIII-lea. Probabil c cel care a exprimat cel mai bine noua
manier a fost Franois Mansart, un perfecionist neobosit, care se consider a fi cel care
a introdus n ntregime barocul n Frana. n proiectul su pentru Maison-Laffitte (1642),
Mansart a reuit s mpace concepiile academice i baroce, demonstrnd totodat i
respect pentru manierismul gotic francez motenit. Maison-Laffitte ilustreaz continua
tranziie de la castelul post-medieval al secolului al XVI-lea la vila-cas de vacan a
secolului XVIII. Structura este simetric, cu ordine diferite aplicate pe fiecare etaj, n
general n forma pilatrilor. Frontispiciul, acoperit cu un acoperi nalt, are o plasticitate
remarcabil, tot ansamblu se poate citi astfel ca un ntreg tridimensional. ntreaga
structur este lipsit de efectul decoraiilor excesive, att de tipic Romei contemporane.
Influena barocului italian este redus n domeniul ornamentaiei decorative.
Urmtorul pas n dezvoltarea arhitecturii rezideniale n Euroapa a implicat integrarea
grdinilor n compoziiile palatelor, aa cum este la Vaux-le-Vicomte (1656-1661), unde
arhitectul Louis Le Vau, designer-ul Chales Le Brun i grdinarul Andr Le Ntre s-au
completat unul pe cellalt. De la principala corni la plinta joas, palatul miniatural este
mbrcat n aa numitul "ordin colosal", care face ca structura s par mai impresionant
dect Maison-Laffitte i alte palate recente. Colaborarea creativ dintre Le Vau i Le
Ntre a marcat nceputul "Manierei Magnifice" care permitea extinderea arhitecturii
baroce n afara pereilor palatului i transformarea peisajului nconjurtor ntr-un mozaic
de priveliti exuberante. Tot aceti trei artiti au adus acest concept la scar monumental
la conacul de vntoare i mai trziu reedina de la Versailles (1661-1690). La o scar
mult mai mare, palatul este o dezvoltare excesiv i ntructva repetitiv a palatului Vauxle-Vicomte. A fost cea mai grandioas i cea mai imitat cldire de reedin din secolul
al XVII-lea. Mannheim, Nordkirchen i Drottningholm au fost printre reedinele strine
pentru care Versailles le-a stat ca model.
Ultima extensie a Versaille-lui a fost supravegheat de Jules Hardouin-Mansart, al crui
proiect cheie este Dome des Invalides (1676-1706), considerat cea mai important
biseric francez a secolului. Hardouin-Mansart a profitat de instruirea i planurile

unchiului su i a imprimat bisericii o grandoare imperial nemaintlnit n rile din

nordul Italiei. Maiestuosul dom semisferic echilibreaz viguroasa verticalitate a ordinelor,
care nu exprim structura interioar. Tnrul arhitect nu numai c a reactualizat armonia
i echilibrul lucrrilor btrnului Mansart dar a i dat tonul barocului trziu francez n
arhitectur. Domnia lui Louis al XIV-lea a fost martora unei reacii mpotriva stilului
oficial Louis XIV sub forma unei maniere mai delicate i mai intime cunoscut cu
denumirea de Rococo. Cel care a pus bazele acestui stil a fost Nicolas Pineau, care a
colaborat cu Hardouin-Mansart la interiorul din Chteau de Marly. Elaborat n continuare
de Pierre Le Pautre i Juste-Aurele Meissonier, stilul a culminat cu interioarele din Petit
Chteau din Chantilly (c. 1722) i Htel de Soubise din Paris (c. 1732), unde accentele pe
linia curb, care erau la mod, depesc normele, n timp ce mpririle arhitecturale ale
interiorului erau umbrite de sculpturi, picturi, mobil i porelanuri.
Printre cele mai celebre monumente baroce, se pot meniona:

Italia: Palazzo Barberini, Castelul Gandolfo, ambele din Roma

Spania: Catedrala din Santiago, Plaza Mayor, mnstirea San Catyetana
Germania: biserica din Lichtenfels, Palatul Zwinger din Dresda
Rusia: Palatul de iarn (astzi Muzeul Ermitaj), Palatul de var de la arskoe Selo
Romnia: Muzeul Brukenthal, Palatul Bnffy, castelul Magna Curia, Biserica
Piaritilor din Cluj, Catelul Toldalagi din Corunca

Stilul Rococo
Articol principal: Rococo.

Acest stil evolueaz n perioada 1650 - 1790.Caracteristicilor barocului le sunt conferite

mai mult graie i sensibilitate. Detaliile i ornamentele sunt mai bogate, ajungnd pn
la opulen.
Rococo este un stil arhitectural, decorativ, artistic i de design interior care a fost generat
n Frana secolului al XVIII-lea, dar care s-a rspndit ulterior n ntreaga Europ i apoi
n cele dou Americi, mai ales n ceea ce se numete America latin, adic n rile de
limb spaniol i portughez. Considerat adesea ca o perioad relativ trzie din evoluia
barocului, fiind caracterizat mai ales de bogia i varietatea detaliilor i a ornamentelor,
respectiv de exagerarea caracteristicilor barocului pn la opulen, rococo este privit
astzi ca o perioad relativ distinct n evoluia artei occidentale. Spre sfritul perioadei
sale de existen, a devenit relativ sincron i de multe ori s-a apropiat sensibil de
neoclasicism. Aidoma arhitecturii, interioarele rococo ridic ornamentarea bogat, n
toate aspectele sale, la rang de postulat. Astfel, interioarele rococo prezint similar
faadelor cldirilor timpului, perei pictai i ornamentai (uneori chiar tavanele fiind
decorate similar pereilor), mobilier impozant, masiv i elaborat ornamentat, sculpturi de
dimensiuni mici i medii, oglinzi de diferite dimensiuni, tapierie n ton cu arhitectura,
multiple reliefuri aplicate i, evident, picturi n ulei de diferite dimensiuni.
Exemple: Palatul Sanssouci din Potsdam, Palatul Caterina din arskoe Selo, Palatul
Charlottenburg din Berlin, Palatul din Queluz (Portugalia).

Neoclasicismul
Articol principal: Neoclasicism.

United States Capitol

La sfritul secolului al XVIII-lea, descoperirile vestigiilor antice de la Pompeii i
Herculaneum conduc la reconsiderarea valorilor antichitii greco-romane. De asemenea,
se manifest un curent ce se opune excesului decorativ, exuberanei barocului i rococoului i se ajunge la un stil sobru, sever, n deplin concordan cu filozofia raional a
epocii luminilor.
Mari edificii ca Palatul Versailles, Teatrul Odeon, Panteonul francez, Domul Invalizilor,
biserica glise de la Madeleine sunt modele ale acestui stil. n cadrul neoclasicismului
englez putem meniona n primul rnd Catedrala Sf. Paul i alte edificii ca: palatele regale
din Greenwich, Palatul Whitehall. n alte ri, printre cldirile de inspiraie clasic se
remarc: Capitoliul Statelor Unite ale Americii, Bursa din Amsterdam, Muzeul Prado din
Madrid , Altes Museum din Berlin, Catedrala din Vilnius
Iluminismul din secolul XVIII a reluat micarea secular i democratic nceput n
Renatere. Schimbarea s-a perpetuat asupra arhitecturii n secolul XVIII. Biserica i
monarhiile din Europa pierduser puterea absolut pe care o exercitaser n perioada
baroc. Acest lucru i-a determinat pe arhiteci s renune la opulenta specific stilului
rococo i s revin la arhitectura greac i roman, asociate ideilor laice i democratice.
Bisericile i palatele i-au pierdut supremaia n beneficiul altor instituii, cum ar fi
muzeele, bibliotecile, teatrele, bncile, bursele de valori i universitile.
La mijlocul anilor 1700,oamenii de tiin francezi i englezi au reuit s viziteze ruinele
din Grecia, aflat sub stpnire otoman. Au adus Europei cunotinele acumulate n
locurile vizitate i publicnd cri precum "Antichitile din Atena". n 1758, James Stuart
a construit primul edificiu n stil grecesc n Anglia, un templu cu gradin la Hagley Hall.

Arhitectura neoclasic a fost reprezentativ pentru construciile civile din SUA. Thomas
Jefferson, om politic i arhitect american, a construit numeroase cldiri, ca Universitatea
Virginia, Capitoliul din Virginia i locuina sa, Monticello, conform unui gen de
arhitectur cunoscut sub numele de "stil federal".
n 1755, abatele francez Laugier cerea n lucrarea sa "Eseu despre arhitectura", o
arhitectur mai onest, care sa pun accent pe structur, i nu pe elementele sale
decorative. Arhitectul Claude-Nicolas Ledoux a scris mai trziu c edificiile ar trebui s
conin o arhitectur vorbitoare care s comunice privitorului funciile sale. Arhitectura
Revoluiei Franceze s-a caracterizat prin folosirea excesiv a formelor geometrice, cum ar
fi sferele.

Istoricismul

Sfritul anilor 1700 i anii 1800 au reprezentat o perioad plin de schimbri pentru
Europa, mai ales pentru Anglia, marcat de colonialism i revoluia industrial.
Arhitectura a folosit o varietate larg de stiluri arhitecturale, adoptate nu numai din
trecutul european, ci i din tradiiile rilor ncorporate n noul Imperiu Britanic.
Odat cu rspndirea stilurilor istorice, cldirile au pstrat sub faadele trecutului bogia
industrial i tehnicile noi de producie. n anii 1800, clasa nfloritoare a industriailor
dorea s reproduc stilul arhitectural feudal. Producia industrial permitea producerea
simpl i ieftin a materialelor, nemaifiind necesar fora de munc scump a
meteugarilor. Fabricile, centralele hidroelectrice i termice au adus prosperitate, oferind
multiple posibiliti de dezvoltare. Francezii preferau stilul neobaroc, englezii se orientau
spre neogotic, iar germanii valorificau stilurile neo-bizantin i neo-romanic. Istoricismul
era o alt metod de abordare a arhitecturii, pentru care trecutul constituia o surs de
inspiraie i un izvor de stiluri ce puteau fi reproduse fidel sau cu modificri.

Neogoticul aprut n Anglia, a alimentat interesul fa de ideile romanice din Evul Mediu.
Neogoticul a dobndit o semnificaie religioas i naional. Cldirea Parlamentului a
mprumutat un stil dintr-o alt epoc, ns folosit de o maniera diferit fa de contextul
ecleziastic. Coloanele structurale din fier i stlpii nu sunt vizibili privitorului. A aprut n
a doua jumtate a secolului al XVIII-lea, prelund detalii de la stilul gotic dar ntr-o
viziune modern. Un exemplu n acest sens l constituie Tribune Tower din Chicago i
Palatul Westminster din Londra, Opera din Paris. n Germania, la Berlin, este construit
Poarta Branderburg. Situaia nfloritoare din anii 1800 a permis finalizarea construciilor
rmase neterminate secole ntregi, din varii motive. A fost iniiat restaurarea castelelor i
bisericilor. Istoricii artelor au nceput s studieze stilurile din trecut, ns restauratorii
corectau neregularitile vechilor cldiri, distrugnd modificrile iniiale. Au fost
finalizate catedralele din Kln, Ulm i Berna. S-au ridicat noi edificii, versiuni ale
stilurilor antice, ca de exemplu castelul Neuschwanstein, proiectat n stil neoromantic de
Christian Jank, la iniiativa lui Ludovic II al Bavariei.

Exotismul i Eclectismul
Colonialismul european a dus la importul stilurilor orientale, ntre 1750 i 1850, pe
btrnul continent. Drept consecin, au fost construite cldiri dup modelul pagodei, ca
cea din Kew Gardens, realizata de William Chambers, care a cltorit n China, studiind
arhitectura local. Ali arhiteci care ncercau s reproduc cldirile orientale se bazau pe
propria imaginaie i nu pe o documentare minuioas. Pavilionul Regal de la
Brighton,construit de John Nash, reprezint un amestec de turnuri gotice, un exterior de
inspiraie indian i interioare decorate n stil chinezesc.

Arhitectura industrial (secolele XVIII-XX)

1708-1835

Pe ntregul glob, majoritatea culturilor s-au inspirat din arhitectura tradiional,

inventivitatea i creativitatea nefiind pe culmi dect n Europa. Inovaiile arhitecturale au
avut tendina de a imita stilurile anterioare preluate din antichitate i stilurile exotice
preluate din colonii. n arhitectura european s-au fcut simite dou influene. S-au mrit
conacele de ar i a caselor din orae, pentru care era la mod arhitectura grandioas, cu
ferestre largi. Influena ramurilor industriale, pentru care s-au construit fabrici i orae de
mari dimensiuni. Oraele europene i americane s-au extins iar o dat cu acestea au
aprut noi stiluri de construcie precum arhitectura georgian n Anglia sau stilul palladin
n SUA. Necesitatea de a experimenta noi tehnici industriale i-a determinat pe arhiteci s
conceap noi tipuri de cldiri, folosind materiale noi. n 1779 s-a folosit pentru prima
dat fierul turnat, la construirea unui pod peste rul Severn, la Coalbrookdale, din
Anglia . Tendina de a folosi materiale noi avea sa cunoasc o nflorire n perioada
victorian, din secolul XIX.
n multe regiuni ale lumii au rmas n uz stilurile tradiionale ce foloseau materiale de pe
plan local. Colonitii i-au ridicat locuinele n noile teritorii din SUA i Rusia, precum i
n coloniile europene, n plina dezvoltare, din India, Africa i America de Sud. n
majoritatea cazurilor, construciile acestea erau practice, simple i tradiionale. ns
guvernatorii, efii i proprietarii de plantaii i-au nlat locuine grandioase, care s
aminteasc tuturor de avuia i poziia lor social. n sudul statelor unite, proprietarii de
plantaii, n bun parte descendeni ai unor europenii bogai, i-au nlat conace
impresionante, n stil grec. i afiau superioritatea ntr-o societate n care, n multe zone,
majoritatea populaiei era format din sclavi negri.
n Rusia, colonitii rui au avansat spre Siberia, unde i-au construit case rneti, ieftine
i uoare, din butenii cioplii rudimentar. Metodele similare de construcie au fost
folosite i de colonitii din Vestul Americii. n sudul Africii, zuluii triau n gospodrii

mprejmuite cu palisade, concentrate n jurul unui arc pentru vite (kraal). Colibele erau
construite din lemn i acoperite cu mpletituri din ierburi i paie.

1836-1913
Stilul arhitectonic al unei cldiri poate depinde de mai muli factori:
1. materialele disponibile
2. destinaia cldirii
3. imaginaia arhitecilor i a clienilor lor

Principala caracteristic a arhitecturii secolului XIX din Occident a fost dorina de-a
utiliza toate stilurile grandioase din trecut. Dar spre sfritul secolului, s-a dezvoltat un
nou tip de arhitectur. Avea la baz folosirea oelului, din care se alctuia un "schelet" sau
un cadru de susinere a cldirii. ntruct pereii nu mai aveau de susinut greutatea
proprie, cldirile puteau fi mai nalte. Zgrie-norii cu structura de susinere din oel au
fost ridicai prima dat n Statele Unite, dup inventarea ascensorului de ctre Elisha Otis.
n 1884, William Le Baron Jenney a construit primul zgrie-norii din lume la Chicago.
Cele zece etaje ale acestuia nu l-ar face astzi s par zgrie-nori, dar cadrul lui metalic a
stabilit o nou orientare. Oraele mici i mari deveneau din ce n ce mai dens populate,
era vital ca servicii precum aprovizionarea cu ap potabil i canalizarea s se dezvolte n
acelai ritm. n subteranele oraelor s-au construit noi conducte de ap, conductele din
fier turnat i n final, toate acestea au dus la realizarea canalizrii. Progresul tehnologic i
progresul cunotinelor inginereti au fcut posibil construirea podurilor tot mai lungi.
Fierul i oelul erau acum disponibile. Prin utilizarea schelelor de otel s-au putut realiza
zgrie-nori, structuri ca Turnul Eiffel (300 m), construit pentru marea expoziie din 1889
i Statuia Libertii din portul New York, un dar i un simbol al libertii i prieteniei din
partea poporului francez ctre poporul american cu ocazia centenarului american.

Dezvoltarea cilor ferate le-a oferit arhitecilor posibiliti noi: construirea grilor n
orae, ce simbolizau prosperitatea erei industriale. Utilizarea betonului armat la nceputul
secolului XX a adus o arhitectur mai putin esenial. Aspectul cldirilor a nceput s fie
tot mai simplu i mai puin decorativ, stil semnificativ dezvoltat dup Primul Rzboi
Mondial.

Golden Gate Bridge

1914-1950
Dup Primul Rzboi Mondial, n Occident s-au dezvoltat doua stiluri de arhitectur
modern foarte diferite. Stilul Art Nouveau (Arta Nou) avea linii i forme unduitoare,
bazate pe formele naturale. n contrast, ali arhiteci au nceput s proiecteze cldirile ntrun stil mai funcional i modern, folosind oel, sticl i beton armat. Stilul a fost denumit
"Internaional".
colile create de De Stijl (Olanda), de Mies van der Rohe (Germania), Le Corbusier
(Franta) au promovat stiluri inconfundabile. Le Corbusier a utilizat betonul armat ntr-un
mod cu totul nou. n Germania, arhitectul Walter Gropius a nfiinat n 1919 o coala de
design-Bauhaus. Influena acesteia a persistat i dup nchiderea ei de ctre naziti, n
1933.

n SUA,Frank Lloyd Wright realiza cldiri ce se armonizau cu peisajul. Stilul su i-a

influenat puternic pe arhitecii europeni nainte de Marele Rzboi. n anii 1930 i s-a
alturat arhitecii europeni, ca Mies van Der Rohe, care fugiser din cauza persecuiilor
din rile lor. Lipsa de spaiu din oraele mari au determinat construirea de zgrie-nori.
Empire State Building din New York, finisat n 1931, era cea mai nalt cldire din lume,
cu cele 102 etaje ale sale.
nceperea celui de-al Doilea Rzboi Mondial a oprit ridicarea de construcii n Europa.
Dar n America de Sud, n special n Brazilia, stilul internaional i opera lui Le Corbusier
i-au pus amprenta asupra conceptelor de construcie. n 1945, n capitalele europene era
nevoie de peste 40 de milioane de locuine noi, n locul celor distruse de rzboi. Ridicarea
rapid a unor case noi a devenit prioritar. Iar datorit planurilor urbanistice, n multe
orae, mari i mici, vechilor case n stare proast le-au luat locul blocuri cu apartamente
moderne, din beton, cu schelet din oel.

Art Nouveau
Este un stil artistic inspirat din natur, caracterizat prin prezena motivelor floral-vegetale
stilizate. Arhitecii acestei perioade considerau c forma ar trebui s urmeze funcia,
elementul decorativ ar trebui s provin din structur, iar frumuseea s ia natere n urma
concordanei dintre form i funcie. Sub influena micrii "Arts and Crafts, acetia au
cutat s stabileasc o legtur umanist cu noua tehnologie, considernd c se putea
beneficia de pe urma produciei industriale pentru ca masele s intre n contact cu arta, cu
frumosul. Micarea a suferit numeroase modificri stilistice, de la structurile organice,
create de Hector Guimard i Antoni Gaudi, la imaginea rectilinie a lui Charles Rennie
Mackintosh.

Stilul Art Deco

Articol principal: Art Deco n arhitectur.
Acest stil a evoluat n perioada 1925 - 1937 i este caracterizat prin linii n zigzag i
forme cubice, netede, utilizarea benzilor de culoare, a iluziei existenei stlpilor de
rezisten. A fost adus n faa publicului cu ocazia Expoziiei Internaionale de Arte
Decorative i Industriale Moderne din 1925, organizat de arhitecii francezi. Arhitectura
Art Deco s-a inspirat din nenumrate curente artistice, stilul Art Nouveau, Bauhaus,
constructivism, modernism i futurism, din arhitectura aztec i cea egiptean. Apariia
istoric a zgrie-norilor la sfritul secolului al 19-lea pe pmnt american i apoi
canadian a fost unul din factorii declanatori ai unei noi revoluii n arhitectur. Cldirile
puteau s ating nlimi de nebnuit nainte, fiind n acelai timp din ce n ce mai
eficiente i mai bine construite. Ceea ce le lipsea era "doar" un stil artistic care s le
nclzeasc, s le umanizeze i s le fac de neuitat. Dei micarea artistic generalizat,
cunoscut astzi ca Art Deco, iar n anii 1920 ca Style Moderne, a avut nevoie de o
expoziie universal pentru a fi promovat pretutindeni, Expoziia internaional de Arte
Decorative i industriale moderne, care a avut loc la Paris n 1925 (conform originalului,
Exposition Internationale des Arts Dcoratifs et Industriels Modernes), creatorii Art Deco
se manifestaser plenar nc din anii premergtori primei conflagraii mondiale (1909 -

1914), uneori n paralel, alteori alturi, sau adeseori continund firesc o alt micare
artistic major i influent a secolului al 20-lea, Art Nouveau. Dup o perioad de
ezitare fireasc datorat celor patru ani de rzboi (1914 - 1918), micarea artistic crete
n intensitate i amploare i apoi, fiind eficient i generalizat propulsat de expoziia
parizian din 1925, trece triumftor Oceanul Atlantic, ajungnd pe pmnt american,
unde n Canada i Statele Unite ale Americii atinge culmi de rafinament i amploare
nebnuite anterior, influennd decisiv arhitectura urban a Lumii Noi.
Fuziunea dintre Art Deco i zgrie-nori, dintre arta rafinat multimilenar a Europei i
tehnologia n aciune a Lumii Noi, veche de doar trei sute de ani, urma s determine una
dintre cele mai frumoase, fertile i emoionale mariaje din lumea artei, Arhitectura Art
Deco. Dac n cazul continentului nord-american arhitectura Art Deco s-a manifestat mai
ales n cazul zgrie-norilor, cu excepiile de rigoare presrate n diferite locuri, dintre care
cea mai notabil este a unui ntreg cartier numit Art Deco District din oraul Miami
Beach, Florida, altundeva n lume arhitectura Art Deco s-a manifestat n special n cazul
cldirilor de dimensiuni mici i medii, aa cum ar fi, case, cldiri de birouri, sedii a
companii de mici dimensiuni, fabrici de produse aparinnd industriei uoare,
cinematografe, bnci, biserici i biblioteci.
Exemple: Chrysler Building, Empire State Building, Radio City Music Hall, toate trei din
New York.

Funcionalismul
Accentul este pus pe valena funcional a edificiului, concept promovat de Le Corbusier
i Ludwig Mies van der Rohe.

Stilul avangardist
Formele lor extreme au influenat puternic arhitectura occidental n sec.XX, ns nu s-au
rspndit la fel de mult precum curentul artistic Bauhaus. Futurismul din Italia fascist i
constructivismul din URSS prezentau trsturi comune. Se opuneau arhitecturii
hipermoderne, care i exprim oportunitile oferite de noua er industrial ntr-o
manier captivant i agresiv. Arhitectura expresionist, iniiat de grupul german "die
Brucke" au cutat s gseasc un limbaj arhitectural expresiv, liber de constrngerile
academice. Arhitectura expresionist se preocup nu att de elementele decorative
exterioare, ct mai ales de formele neobinuite din structura unei cldiri.

coala Bauhaus

Bauhaus
Aceast coal i micare artistic, o coal de art, design i arhitectur, precum i un
curent artistic extrem de influent n arhitectur, artele plastice, designul, fotografia,
mobilierul i decorrile interioare ale secolului XX. Generat de ctre arhitectul i
pedagogul german Walter Gropius n oraul Weimar n 1919, a funcionat la maxima sa
anvergur ntre anii 1919 - 1933 n trei orae germane: Weimar, Dessau i Berlin,
devenind n timp, n ciuda interzicerii lor de ctre naziti n 1933, unul dintre cele mai
importante i inspirante curente ale arhitecturii moderne i, mai ales, al stilului cunoscut
sub numele de stil internaional. Chiar mai mult, odat cu emigrarea fondatorului micrii
artistice Bauhaus, Walter Gropius, n Statele Unite ale Americii, aceast micarea artistic
cunoate o renatere cunoscut sub numele generic de "Stilul The New Bauhaus", numit
i "Stilul New Bauhaus". La rndul su, The New Bauhaus devine un factor educativ,
inspirant i stimulativ pentru multe alte generaii de arhiteci i artiti plastici, care au
propagat sau nc propag esena stilului originalului Bauhaus pn n prezent.

Stilul internaionalist

UN Headquarters

Acest stil a aprut prin anii 20' i are drept caracteristici: forme liniare, simple, suprafee
plane luminoase, ordine i regularitate; paleta de culori se limiteaz la alb i negru; ca
materiale sunt folosite cu precdere sticla i oelul. Practicat de Le Corbusier, Groppius,
Mies van der Rohe si de Frank Lloyd Wright, influenat de Bauhaus, coala care a pledat
pentru sinteza artelor n cadrul arhitecturii funcionale. Exemple: Seagram Building ,
Sediul Central al Naiunilor Unite, ambele din New York, intrarea n staia de metro
Loughton din Londra, cldirea Equitable Bulding din Chicago.

Arhitectura modern (dup 1950)

Arhitectura modernist

Acest stil reprezint un nou mod de considerare a arhitecturii. Caracteristici: simplificarea

formei i a ornamentelor, estetica este mainist, eliminarea detaliilor inutile,
predominana funcionalului asupra formei.
Modernismul exprim o diversitate de idei i concepte stilistice printre care:
structuralismul, formalismul, Bauhaus, stilul internaional La nceputul secolului XX,
contextul era oarecum potrivnic stilului decorativ din arhitectur. Arhitectul german
Adolf Loos a declarat ca "ornamentul este o crima". n 1907, Peter Behrens a fost numit

consultant artistic al firmei germane AEG, pentru care a construit Fabrica de turbine, o
structur monolitic din oel, sticl i beton armat, proiectul su respectnd etosul
modernist, potrivit cruia forma ar trebui s urmeze funcia. Pe la 1910, mai muli
arhiteci, precum Ludwig Mies van der Rohe, Le Corbusier i Walter Gropius, i-au
nceput cariera arhitectural sub ndrumarea lui Behrens. Aceti trei ucenici aveau s
devin ulterior cei mai influeni arhiteci ai secolului XX.
Modernismul a devenit stilul arhitectural dominant n perioada postbelic, dar, n scurt
timp, au aprut ndoieli legate de scopul universal al funcionalismului i al
minimalismului n arhitectura modernist.
La sfritul celui de-al doilea rzboi mondial, stilul internaional, ramur a
modernismului care a luat natere n anii 1920, a devenit definitoriu n construcia
cldirilor grandioase. Din punct de vedere filozofic, funcionalismul exprimat de primii
moderniti viza realizarea unui numr limitat de materiale, ceea ce a dus la o estetic
minimalistic destul de uniformizat, prin care se evitau elementele decorative n
favoarea proporiilor i a metodelor de construcie a cldirilor. Modernitii, de exemplu
celebrul Le Corbusier, nu se mai considerau simpli constructori, ci adevraii artiti i
modelatori ai societii, iar perioada postbelic le-a oferit arhitecilor aceast posibilitate,
deoarece statele europene urmreau refacerea mediului urban i construirea de locuine
pentru toat lumea. n Europa, Le Corbusier nla blocuri-turn rezideniale, iar Ludwig
van der Rohe, emigrnd n SUA, construia primii zgrie-nori din oel i sticl destinai
corporaiilor. Cladirea Seagram din New York, construit ntre 1954-1958, este un model
de zgrie-nori monolitic din bronz i sticl, devenit standard de arhitectura corporatist
pentru urmtorii 30 ani.
Exemple: Seagram Building din New York, Einstein Tower din Potsdam, Neue
Nationalgalerie din Berlin.

Blobitectura

High-tech

Expresionismul

Acest curent a evoluat cu precdere n zona nordic a Europei. Sunt adoptate materiale
moderne, inovaii formale. Distribuia volumelor este neobinuit, fcndu-se adesea uz
de defragmentri, distorsionri, acesta fiind un mod violent de a exprima emoiile.
Exemple: Einstein Tower din Potsdam, Sydney Opera House.
Forme ale neoexpresionismului sunt arhitectura organic i cea brutalist.

Futurismul
Acest curent este caracterizat prin respingerea trsturilor istorice, mulimea de linii
orizontale ce sugereaz vitez, dinamism, micare n general.

Deconstructivismul

Deconstructivism n arhitectur, numit uneori i Deconstrucie, este o direcie de

dezvoltare a arhitecturii postmoderne nceput la sfritul anilor 1980. Este caracterizat
de idea de non-liniaritate a procesului de design i proiectare, precum i de manipulri
ingenioase ale formelor, continuitii i structurilor suprafeelor exterioare ale cldirilor.
Deconstructivismul apeleaz la aparenta nerespectare a geometriei euclidiene, sugernd
volumetrie ne-euclidian, servind astfel la "dizlocarea" i "distorsionarea" elementelor
arhitecturale, dar mai ales a faadei i a ntregii suprafee exterioare a cldirii. Finalizarea
aspectului final vizual este caracterizat de impredictibilitate i haos controlat. Unii dintre
arhitecii implicai n micarea deconstructivist au fost influenai de scrierile filozofului
francez Jacques Derrida i de ideea sa filozofic de deconstrucie, dei gradul concret de
influenare al acestora este o problem de dezbtut, n timp ce ali arhiteci au fost
influenai de multiplele dezechilibre geometrice ale micrii artistice sovietice
programatice a anilor 1930, Constructivism. Exist, de asemenea, referiri multiple ale
deconstructivismului la alte micri artistice importante ale secolului XX: modernism,
postmodernism, expresionism, cubism, minimalism i art contemporan. Oricum,
ncercarea general a micrii deconstructiviste este de a realiza progresul arhitecturii
nspre o direcie neexplorat pn la nceputul anilor 1980, aceea a ignorrii regulilor

constrictive anterioare, "funcia determin forma", "purism", "fidelitate fa de

materialele folosite", i altele similare.
Evenimentele importante care au marcat micarea deconstructivist includ concursul de
design arhitectural din anul 1982 din Parc de la Villette (i mai ales lucrrile lui Jacques
Derrida i Peter Eisenman, respectiv lucrarea ctigtoare a lui Bernard Tschumi),
expoziia organizat la Museum of Modern Art, arhitectura deconstructivist, n 1988, n
New York City de ctre Philip Johnson i Mark Wigley i deschiderea din 1989 la Wexner
Center for the Arts, Columbus, Ohio, designat de Peter Eisenman. Printre cldirile care se
nscriu n acest stil, putem enumera: Vitra Design Museum, muzeul Imperial War
Museum North dion Manchester, Central Library din Seattle

Post-modernismul

Dup cum se ntmpl adesea i n cazul altor micri artistice, cele mai vizibile idei i
trsturi ale postmodernismului se observ n arhitectur. Spaiile funcionale i
formalizate ale micrii moderniste sunt nlocuite de diverse abordri estetice; stilurile se
ciocnesc i se ntreptrund, formele sunt adoptate pentru ele nsele, i apar noi modaliti
de vizualizare a stilurilor familiare i a spaiului arhi-suficient. Exemplele aa numite
"clasice" de arhitectur modern pot fi considerate cldirile Empire State Building sau
Chrysler Building, realizate n stilul Art Deco, n cazul spaiilor comerciale, ori
arhitectura lui Frank Lloyd Wright, asociat de cele mai multe ori cu arhitectura organic,
sau structurile realizate de micarea artistic Bauhaus n materie de spaii private sau
comunale. n contrast, un exemplu de arhitectur post-modern este sediul companiei
AT&T (astzi Sony) din New York, care, ca i orice zgrie-nori, este construit pe o
structur metalic, avnd foarte multe ferestre, dar care, spre deosebire de construciile de
birouri moderniste, mprumut i elemente din diverse stiluri clasice (coloane, fronton,
etc.). Un prim exemplu de art post-modern exprimat cu ajutorul arhitecturii se ntinde
de-a lungul poriuni celebre pentru jocurile de noroc din Las Vegas, Nevada, aa numita
Las Vegas Strip. Cldirile de-a lungul acestui bulevard reflect numeroase perioade ale
artei sau referine culturale ntr-un colaj interesant, generat deopotriv de timpul
construciei, cldirile nconjurtoare i interesele comerciale (momentane sau cu btaie
lung) ale proprietarilor.
Arhitectura post-modern a fost descris ca fiind "neo-eclectic", astfel nct referina i
ornamentul s-au ntors pe faade, nlocuind stilurile fr ornamente i agresive ale
modernismului, cum este spre exemplu ntr-o cldire din Boston, Massachusetts. Acest
eclectism este combinat cu utilizarea unghiurilor non-ortogonale i a suprafeelor de

forme cele mai variate i ciudate; aici putndu-se meniona ca printre cele mai faimoase,
Stuttgart State Gallery i Guggenheim Museum Bilbao. Arhitecii moderniti consider
cldirile post-moderne drept vulgare i clare forme de kitsch. Arhitecii post-moderni
privesc spaiile moderniste proiectate de acetia ca fiind lipsite de suflet i de delicatee.
Diferenele estetice de baz privesc nivelul tehnicitii arhitecturii, cu accentul pus pe
dorina modernismului de a reduce deopotriv cantitatea de material i costurile unei
structuri, respectiv de a-i standardiza construcia. Post-modernismul nu are asemenea
imperative i caut exuberana n orice, n tehnicile de construcie, n modificarea
unghiurilor tuturor suprafeelor, n folosirea diferitelor tipuri de ornamente, semnnd la
nivelul elaborrii i al rafinamentului execuiei, mai mult dect cu orice, cu arhitectura
Art Deco. Lista arhitecilor postmoderni i include pe foarte cunoscuii Philip Johnson,
John Burgee, Robert Venturi, Ricardo Boffil, James Stirling, Santiago Calatrava i Frank
Gehry.
"Profetul postmodernitii" a fost arhitectul i criticul american Charles Jencks, n al crui
studiu au fost definite trsturile eseniale ale curentului. Arhitecii post-moderni au
cutat un punct de conjuncie ntre tehnologia secolului XX i stilurile tradiionale din
trecut, n special clasicismul. Ca reacie la austeritatea micrii moderniste, arhitecii s-au
ntors la surse regionale i tradiionale, introducnd ornamente, culori, i sculpturi, adesea
ntr-o manier neateptat, hibrid, sau chiar jucu. Exemplul arhetipal de arhitectur
post-modern este Portland Public Services Building n Portland, Oregon (construit ntre
1980 - 1982) avnd ca autor pe Michael Graves; o cldire uria ale crei suprafee sunt
nsufleite de contrastul culorilor i de prezena motivelor ornamentale. Exemple: Sony
Building, Lever House, ambele din din New York, Portland Building din Portland, Neue
Staatsgalerie din Stuttgart.

Lipstick Building - Philip Johnson

Viitorul arhitecturii (dincolo de secolul XXI)

n Secolul XXI s-a construit deja primul zgrie-nori, care a btut toate recordurile;
urmeaz altele mai nalte, care deja se afl n construcie. Secolul XXI anun nenumrate
progrese surprinztoare i senzaionale n lumea arhitecturii. Construciile n stil
deconstructivist de la sfritul sec. XX i nceputul sec. XXI, construcii ce par lipsite de
logic i pe punctul de a se prbui, au fost proiectate pe computere, iar tehnologia
informaiei va marca i pe viitor evoluia formelor arhitecturale n secolul XXI.
Arhitectura de ultim or a ncercat s depeasc mai mult ca niciodat formele
specifice modernismului din secolul XX. Competiia internaional celei mai nalte
cldiri din lume este nc n derulare. Finalizat n 2003, Taipei 101 are o nlime de 448
metri, surclasat n 2010 de Burj Khalifa, atingnd o nlime de 828 de metri. Mai sunt i
alte cldiri, aflate n faze de proiect, care vor atinge nlimi de peste 1000 de metri.
Interesul pentru mediul nconjurtor, stimulentele economice i disponibilitatea
tehnologiilor importante, cum ar fi panourile solare i sistemele de ventilaie, au
determinat muli arhiteci s proiecteze cldiri cu un consum sczut de energie. Cldirea
de la nr. 30 de pe St Mary Axe din Londra, numit "The Gherkin", proiectat de firma de
arhitectur Foster & Partens de o aa manier, nct curenii de aer din cldire sunt
controlai, pentru a menine o temperatura optim fr a folosi sistemele de ventilaie.
Fabricarea ieftin i n mas a materialelor din fier, sticl i beton a condus la o adevrat
explozie a creativitii arhitecturale n timpul i dup revoluia industrial. Tendinele
evolutive din domeniul tehnologiei vor continua, iar construciile din secolul XXI vor
profita de noile posibiliti. Rezistena i mobilitatea edificiilor se vor mbunti
utilizndu-se noile materiale i tehnologii, ca de exemplu sticla ultra-rezistent, fibra de
carbon sau noile materiale plastice.

Bibliografie

ing. Constantinescu, Dinu-Teodor, Construcii monumentale, Editura tiinific i

Enciclopedic, Bucureti, 1989
Botez - Crainic, A. Istoria artelor plastice, vol. I, E.D.P., 2004
Botez - Crainic, A. Istoria artelor plastice, vol. II, E.D.P., 1997
Istoria-Enciclopedie pentru ntreaga familie, editura Teoria
Marea Enciclopedie a Cunoaterii-volumul 5-Arta, Arhitectura i Literatura,
editura Litera

Legturi externe

en About.com/Periods_and_Styles
en Architecture through the Ages
en Cosmovisions.com
en 40 secoli di Architettura
en History-World.org
en History of Western Architecture
en FamousBuildings.net
en Scribd.com/History-of-Architecture
en InfoPlease.com
en Architecture general resources
en TeachNet.ie

en Buildings Timeline
en PaperLandmarks
fr Larousse.fr

Categorie:
Istoria arhitecturii

Ultima modificare a paginii efectuat la 6 martie 2016, ora 10:33.

...................................
http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2010/arta-arhitectura-secolului-xx-figuri-majore/

Arta & Arhitectura secolului XX. Figuri

majore

Cursul propune analiza si interpretarea artei si arhitecturii secolului xx odata cu schitarea

destinelor unor figuri inovatoare in plan artistic si teoretic. Selectam personaje care au
rasturnat si perceptia asupra artei, si rolul artistului in societatea contemporana.
Survolul verifica elasticitatea definitiilor pentru modernitate si avangarda, viziune utopica
si spirit radical, angajament social si entertainment. Nota distinctiva a atelierelor este data
de abordarea interdisciplinara (comentarii ce largesc spectrul analizei catre domenii
conexe literatura, film, muzica, filosofie), libertatea asocierilor creative si de materialul
vizual documentar.
Intalnirile se vor mai degraba interactive, fiind puse in joc spiritul critic si atitudinea
ludica.

Temele atelierelor sint:

1 Marcel Duchamp: problema readymade-ului
2 Le Corbusier si orasul contemporan / Frank Lloyd Wright si stilul international in
arhitectura
3 Jackson Pollock: action painting
4 Andy Warhol si supermarketul american
5 Joseph Beuys. Despre definitia extinsa a artei
6 Vito Acconci: performance si video art
7 Zaha Hadid si postmodernismul in arhitectura
8 Damien Hirst si piata contemporana de arta

.
Oana Tanase este critic de arta si curator, doctorand al Universitatii Nationale de Arte
din Bucuresti cu o teza ce discuta practicile documentare in arta contemporana.
Lucreaza la MNAC, in cadrul departamentului Curatoriat-Cercetare, si ca independent.
Publica in revistele de specialitate eseuri si recenzii, iar proiectele sale investigheaza
natura si functia reprezentarii, strategii ale artei contemporane si rolul muzeului.
foto: Gin foto

Arte plastice & Istoria Artei - alte ateliere si evenimente

Atelier de mandale creative

Art terapia este o cale de-a ne reconecta la noi nine cu ajutorul simurilor. V invit s
experimentm [...]

Istorie i civilizaie britanic n pictur

Va invitam intr-o calatorie in universul civilizatiei britanice, in compania unei doamne
care cunoaste indeaproape [...]

Atelier de pictura - Stiluri si mari pictori

Lectura biografiei unui pictor ne poate ajuta sa-l cunoastem obiectiv, dar pentru a
relationa efectiv cu arta sa, [...]

Newsletter
Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi
ateliere si evenimente!
introdu adresa ta de email...

Domeniu
Arte plastice & Istoria Artei, Design Interior & Arhitectura
Lector
Oana Tanase
Data incepere 16 feb 2010