Sunteți pe pagina 1din 3

Fauvismul

Fauvismul a fost un curent formalist în pictura franceză de la începutul secolului al


XX-lea, care reprezenta lumea concretă în culori violente, folosind tonuri pure şi renunţând la
perspectivă. El se situează între mişcarea dada şi neofauvismul.
Considerat de multi istorici ai artei un capitol aparte al post-impresionismului,
fauvismul a fost unul dintre cele mai interesante si influente curente artistice europene, cu o
puternica doza de originalitate si principii cromatice surprinzatoare, ce marcau o ruptura de
impresionism, deschizand drumul spre noi forme artistice. Aparut la granita dintre secolul
XIX si secolul XX, nu a fost un curent longeviv, dar influenta sa avea sa se dovedeasca
majora in conturarea artei secolului trecut. Culori intense, forme adesea primitive, tuse
violente, elemente poantiliste si post-impresioniste, a fost un stil de o violenta expresivitate.
În anul 1905, la Salonul de Toamnă din Paris, câţiva tineri pictori - Henri Matisse,
André Derain, Maurice de Vlaminck, Jean Puy, Henri Manguin şi Albert Marquet - expun
tablouri care şochează prin violenţa exploziei de culori. Criticul de artă Louis Vauxcelles,
surprins de contrastul dintre culorile pure ale acestor pânze şi două busturi în stil clasic expuse
în aceeaşi sală, exclamă: "S-ar putea spune: Donatello printre bestii sălbatice" (în franceză:
fauves = animale sălbatice).
Expresia a prins şi, în ochii publicului, acest nou gen de experiment reprezintă
naşterea unui nou curent. Fauvismul nu este totuşi o mişcare organizată, nu are un program
sau o definiţie exactă, se naşte din întâlnirea unor pictori cu temperamente artistice foarte
diferite, dar frământaţi de aceleaşi probleme ale creaţiei.
Pe fauvişti îi caracterizează spontaneitatea de creaţie, culorile nealterate de amestec,
aplatizarea spaţiului, înregistrarea directă a senzaţiilor trăite. Revoluţionând folosirea culorii
şi sensul perspectivei, modificând relaţiile dintre pictură şi realitate, ei sunt cei care stau în
pragul modernităţii.
Ieşind în aer liber, părăsindu-şi atelierul în căutarea autenticului în natură,
impresioniştii au impus folosirea culorilor pure, neamalgamate. Fauviştii vor dezvolta această
premisă, vor renunţa însă repede la spaţiul, lumina şi naturalismul predecesorilor lor. Ei se
află totodată şi sub influenţa lui Van Gogh şi Gauguin, pe care îi consideră precursorii noii
maniere de abordare a culorii în pictură. Fauvismul ajunge la maturitate sub influenţe dintre
cele mai variate.
Un rol important l-a jucat atelierul lui Gustave Moreau, frecventat şi de românul
Theodor Pallady. Acest pictor simbolist, profesor la École des Beaux-Arts, a ştiut să-şi
impulsioneze colegii mai tineri să dezvolte tendinţe foarte diferite de propriile sale preocupări
artistice.
Fauvismul capătă în scurtă vreme dimensiuni internaţionale. Realizările artistice ale
pictorilor francezi îşi exercită influenţa asupra altor pictori europeni, printre care se numără
cei ruşi, ca Wassily Kandinsky sau Alexi von Jawlensky. Expresioniştii germani se inspiră
nemijlocit din creaţia fauviştilor. Fiecare din pictorii care creează în spirit fauvist va exercita
propria influenţă asupra picturii de mai târziu - cubismul, suprarealismul, pictura abstractă.
Chiar şi după cel de-al doilea război mondial novatorii expresionişti abstracţi se vor
raporta la principiile stilistice ale predecesorilor lor. Mai ales Mark Rothko, în pânzele lui de
mari dimensiuni cu suprafeţe de culoare plate care se suprapun, va analiza rolul culorii în
creaţia fauviştilor, ca sugerând mişcarea şi spaţiul.
Adeptii fauvismului doreau sa schimbe radical stilul si arta europeana, sa ofere noi
solutii si idei, teme, tehnici si procedee. Fara sa publice un manifest teoretic, asa cum facusera
alte grupari - Henri Matisse avea sa publice in 1908 "Notele unui pictor", dar atunci fauvismul
deja se sfarsise - au preferat sa lucreze si sa incerce sa expuna. Respinsi de majoritatea
contemporanilor, aveau sa se dovedeasca o influenta puternica mai tarziu.

Henri Matisse
1869 - 1954

Pictor francez, unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi
totodată unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne. Moştenitor al impresionismului şi
neoimpresionismului, Matisse dă impuls mişcării fauviste, dar este în acelaşi timp un pictor
universal, la fel de dezinvolt în cultivarea artei africane, cât şi în creaţia artiştilor renascentişti
sau cu operele contemporanilor săi.
Explozia culorilor puternic contrastante şi modernitatea tablourilor trezesc furia
criticilor oficiali. Unul dintre aceştia - Louis Vauxcelles - numeşte sala care grupează operele
acestor artişti "cuşca fiarelor sălbatice", de unde şi denumirea fauvism. În anul 1908, Matisse
deschide o şcoală de pictură în atelierul său din Paris, care va dura doar trei ani. Începe să fie
cunoscut, călătoreşte şi expune în străinătate. Igor Stravinsky şi Serghei Diaghilev îi cer să
deseneze costumele şi decorurile pentru reprezentarea la Londra a spectacolului coreografic
Cântecul privighetoarei cu formaţia baletului rus (Les Ballets Russes) în 1919.
Henri Matisse - Bluză românească - Centre Pompidou, Paris

Raoul Dufy
1877 –1953

Pictor fauvist francez. A realizat un stil in culori vii, decorativ care a ajuns la moda in
ceramica si textile, precum si in scemele decorative ale cladirilor publice.
A fost si desenator, grafician, ilustrator de carti, creator de costume de teatru, designer de
mobila si urbanist de spatii publice.
Raoul Dufy a fost unul dintre cei mai populari artisti din prima jumătate a secolului
XX. El a fost, de asemenea, popular, şi în rândul criticilor, castigand premiul pentru pictura la
Bienala de la Veneţia din 1952. El a fost atras de curentul impresionist, fauvist.
Subiectele lui preferate sunt regate, cazinouri şi palmieri, orchestre, dar reprezentările
sale din oraşele din sud, de Avila şi Caltagirone sunt la fel de farmecătoare.

Maurice de Vlaminck
1876 - 1958

A fost un pictor şi publicist francez, unul din reprezentanţii principali ai fauvismului,


mişcare artistică din anii 1904 - 1908, care punea accentul pe intensitatea culorilor în pictură.
Vlaminck începe să se ocupe serios de pictură după ce l-a întâlnit pe André Derain, cu care va
împărţii un atelier lângă podul Chatou. Întâlnirea lor, cu totul întâmplătoare în vara anului
1900, va juca un rol determinant în dezvoltarea ambilor artişti, se va vorbi chiar de aşa numita
"Şcoală din Chatou". Tablourile lor pline de culoare stau sub semnul experimentului pur.
. În timp ce alţi fauve-işti combină culorile între ele, Vlaminck le foloseşte în stare pură.
Pictorul preferă contrastele violente între culorile esenţiale, pe care adesea le stoarce din tub
direct pe pânză.
Vlaminck face parte din grupul de pictori care, cu tablourile lor expuse la "Salonul de
Toamnă" din 1905, provoacă consternaţia publicului şi a criticii.
André Derain

1880 –1954

A fost un pictor, grafician şi sculptor francez, unul din reprezentanţii Preţuit încă din
timpul vieţii, a fost mai târziu criticat pentru a faptul de a fi revenit la formele considerate
"tradiţionale".
În anul 1900, Derain îl întâlneşte întâmplător într-un tren pe Maurice de Vlaminck.
Este impresionat de caracterul puternic al acestuia, între cei doi pictori se naşte o adâncă
prietenie. În iarna anului 1900, închiriază împreună încăperea unui fost restaurant din Chatou,
pe care o vor transforma în atelier. Acolo vor crea tablouri pline de culoare şi dinamism.
Această situaţie nu este de durată, căci din septembrie 1901 până în toamna anului 1904
Derain este recrutat la armată. În toată această perioadă întreţine o susţinută corespondenţă cu
Vlaminck.
Derain îşi petrece vara anului 1905 la Collioure, pictând împreună cu Henri Matisse.
Derain este un fauvist tipic, paleta sa strălucitoare, culorile violente în cruditatea lor, accentul
pe expresivitate aparţin acestei orientări.
În primăvara anului 1906, Derain pleacă la Londra, unde descoperă pictura lui William
Turner, şi pictează peisaje urbane, ca podul Charing Cross sau imagini din Hyde Park.
Derain începe să se îndepărteze de fauvism, apropiindu-se pe de o parte de cubism, pe
de alta fiind atras de arta lui Paul Cézanne, al cărui efort de recuperare a realului în imagine se
cristalizase în noul său tip de perspectivă bazată pe raporturile între tonurile "calde" şi "reci".
Drumul lui Derain va fi unul din cele mai interesante, oferind, la capătul unei lungi şi fecunde
experienţe, spectacolul unei dramatice şi personale întâlniri între un temperament vulcanic şi
un spirit ordonator. După primul război mondial, lucrează şi el la decoruri şi costume pentru
spectacolul La Boutique Fantastique (1919) al lui Serge Diaghilev cu celebrele "Ballets
russes". În zilele noastre, picturile sale sunt cotate la preţuri ridicate pe piaţa obiectelor de
artă, unele tablouri ajungând să fie vândute pentru 3 - 4 milioane Euro.