Arta este o necesitate sufletească sau o preocupare inutilă?

Pot spune că arta e inutilă, oamenii care n-au privit-o în ochi și n-au gustat din ea
niciodată. Exista două tipologii pentru acest tip de oameni care se arata rezervați în fața
produșilor minților creatoare: ori sunt guvernați de gândirea logico-matematică ce-i absoarbe
în rezolvarea de probleme și nu-i lasă să alunece în mreaja expresivității și a dorințelor
profunde, ori sunt dominați de monotonia vieți ce-i umple de banalitate și superficialitatea
care nu le permite să înțeleagă nemurirea sufletească expusă în sclipirile originalității.
Fiecare artist e propriul său geniu. Indiferent de domeniul artistic căruia un artist i
se dedică, motivul e același: nevoia de eliberare sufletească într-o formă inedită. Faptul că
sunt lucruri care pot fi simțite de toți dar înțelese pe deplin doar de cine le-a creat e dovada că
doar sufletul artistului își va retrăi momentul autentic atunci când gustă din propria realizare.
Ceilalți sunt spectatori ce se apropie cu gândul mai mult sau mai puțin de adevărul din acesta
fiecare judecând opera după propria persoană.
Față de toate descoperirile științifice, care într-adevăr, sunt utile, arta reprezintă o
apropiere față de natură, chiar de divinitate. Arta e prilejul fiecăruia dintre noi să fim mai mult
decât oameni, să ne transformăm în mici Dumnezei ce-și creează propriile lor lumi care vin
atașate la cea reală prin dans, muzică, pictură, desen, sculptură, olărit sau chiar scris.
Nu, arta nu e o preocupare; numai un om care gândește mult și simte puțin ar
percepe-o așa. Arta e o eliberare cosmico-terestră a eului, absolut necesară fiecăruia dintre noi
pentru a crea noul din suflul cu care am fost făuriți pentru că avem această putere divină de a
crea și e indispensabilă sufletului ce caută mereu să se reflecte în lucrul mâinilor noastre.
Arta, nu e doar un cuvânt sau un hobby, e o multitudine de valori care ne fac să ne
simțim vii cum e pasiunea, sacrificiul, suferința, speranța și iubirea. Puține dintre acestea se
pot simți la o intensitate cel puțin moderată în ziua de azi. De asta e atât de importantă arta.
Dacă nu ne permitem să mai interiorizăm aceste valori în viața cotidiană atunci măcar le
putem trăi prin opere fastuoase, scene dramatice, creații ce ne duc cu gândul la posibilitățile
imposibilului, scrieri care ne răscolesc sufletul, muzica care ne fructifică mintea și lista nu se
termină niciodată. Când e artă, orice e posibil, și e de datoria noastră să ne păstrăm măcar un
moment al zilei pentru ea, pentru că acel moment uneori face cât o eternitate.
Societatea din ziua de azi și de ieri ne propune o multitudine de domenii, dar arta
este singura dintre acestea care promovează imperfecțiunea. În timp ce majoritatea domeniilor
urmăresc obținerea rezultatelor perfecte în baza regulilor și instrucțiunilor impuse cum ar fi
medicina, dreptul, poliția și comerțul, la polul opus avem unicul domeniu lipsit total de
instrucțiuni în care singura regulă e originalitatea iar defectul e sacru și reprezintă adevărul.
Această expunere totală a sufletului, ne descoperă curajul și demnitatea față de noi înșine care
ne împinge să ne lepădăm hainele rușini și formalității inspirând pasiune și expirând
profunzimea sufletească de care avem atâta nevoie în viețile noastre.
Arta ne permite să conservăm iubire și suferință ca la momentul în care avem
nevoie să le simțim, să le putem redescoperi și avea din nou. Când elementele ce formează
opera provin din inima artistului, acesta își făurește în mod inconștient o fortăreață a sufletului
unde își poate lăsa și proteja cele mai adânci sentimente ca la nevoie să le poată poseda la
aceeași intensitate ca la momentul apariției. E cunoscut faptul că în multe opere fie că vine
vorba de sculpturi, cântece, picturi, dansuri sau altele, artistul în cauză reușește să surprindă
momentele încărcate de energie și astfel să le retrăiască la nevoie prin creația sa alături de
societatea care poate fi astfel părtașă la expunerea discretă a unei părți din sufletul său.
Eu cred că de asta ne-a făurit Dumnezeu mintea creatoare, pentru a ne afișa sufletul
în forme ce nu pot fi contestate ci doar admirate. Suntem iubiți ca să iubim și creați ca să
creăm și în aceasta constă de fapt spiritul artistic, componenta principală a genialității umane.