Jean Georges Noverre Scrisori despre dans si balete

REFERAT

J.G.Noverre s-a nascut in 1727 la Paris si este considerat a fi creatorul baletului de actiune
si un precursor al baletelor bazate pe naratiune din secolul al XIX-lea.
In 1773 a avut loc primul sau spectacol: Apeles si Campaspe . In 1778 a avut loc singurul
balet pus in scena in epoca moderna : Les petits riens ce i-a avut ca dansatori pe Marie
Guimard si Jean Dauberval. Alt spectacol renumit este Toaleta Lui Venus, un balet de tip
anacreontic, unde predomina gratia si veselia.
Jean Georges Noverre a fost un maestru de balet care a fost in dezacord cu estetica dansului
din epoca sa si rolul pe care il avea acesta, fapt pentru care el este initiatorul unor conceptii
noi. In cartea sa Scrisori despre dans si balete, publicata in 1760, ne vorbeste despre
reforme ale dansului cum ar fi: inlaturarea costumelor si a mastilor in scopul revenirii la o
anumita naturalete. El nu respinge tehnica, ci doar doreste sa o imbrace cu naratiune. Acest
fapt a avut drept urmare raspandirea conceptului de limbaj de actiune al dansului.
Noverre se ghideaza dupa conceptia aristotelica si anume: uneori natura trebuie sa fie
influentata de arta omului. Pornind de la ipoteza ca arta este o imitatie a naturii, Noverre
adauga acesteia si emotia sufletului uman, ajungand astfel la concluzia ca arta dansatorului
are drept scop sa reprezinte pe om si si doar atunci cand va putea emotiona, spectatorul se va
recunoaste in realizarile ei. Este posibil ca atunci cand incerci sa infrumusetezi natura, sa
risti s-o desfigurezi, caci e dificil sa-i pastrezi trasaturile si sa ai indemanarea de a le da forta
sau dimpotriva, de a le atenua.
Inspirandu-se din Antichitate, Noverre reintroduce pantomima ca un vector al baletelor
sale. In scenele de actiune se merge in masura, firesc, fapt pentru care sunt mai putin
dansante. Pantomima constituie prima aparitie a unei dialectici esentiale in evolutia dansului
teatral.
In scrisoarea I, Noverre defineste baletul ca fiind un tablou, iar coregraful este pictorul.
Pentru a iesi o pictura vie, maestrul trebuie sa se foloseasca de toate instrumentele sale: scena
drept panza tabloului, muzica, costumele si decorurile drept culori. In functie de coregraf,
tabloul trebuie sa fie cat mai expresiv, iar acest lucru se obtine prin constrast. Trebuie evitata
simetria, caci aceasta ofera coregrafului iluzia perfectiunii. In sensul acesta, Noverre afirma
ca abuzul de lucruri perfecte este intotdeauna daunator. Explicatia este una simpla. Omul nu
este perfect, asa ca acesta nu o sa se regaseasca in incercarea de a infatisa perfectiunea pe
scena. Simetria inseamna monotonie, previzibil, ori nu asta este ceea ce tine interesul
publicului treaz. Instantaneul, spontaneitatea, imprevizibilul constituie sufletul tabloului:
este greu sa-l prinzi, dar si mai greu sa-l redai veridic.
Revolutia este cea care a influentat intr-o oarecare masura aceasta perfectiune pe scena
prin simplul fapt ca i-a determinat pe maestrii de balet sa se inspire din contextul social
existent la momentul respectiv. Astfel, ei alegeau subiecte contemporane legate de clasele
sociale mijlocii: burghezi, tarani, militari.
In scrisoarea a II-a, Noverre ne prezinta cerintele maestrului de balet si a baletului in sine.
El subliniaza un fapt esential si anume ca interpretii trebuie sa-si dezvolte propriile insusiri
expresive si nu sa imite intru totul maestrul de balet, caci acest lucru inabusa calitatile si gratia
lor. De aici porneste neverosimilul care este infatisat oamenilor si anume: executantii ca niste
copii fidele ale maestrului, ce nu vor fi naturali. Aces fapt va duce la o desfasurare nefireasca
a tabloului.
In ceea ce priveste cerintele baletului in sine, acesta va trebui sa se desfasoare prompt si sa
fie variat. In caz contrar, scenele se vor lancezi, iar entuziasmul spectatorilor se va consuma
pana la un dezinteres total. De asemenea, nu este de ajuns ca interpretul sa stapaneasca
mecanismul dansului adica fermitatea, viteza, precizia, echilibrul etc., caci atunci va fi
admirat doar pentru forta si agilitatea sa, dar nu va emotiona sau induiosa. Stapanirea tehnicii
nu include transmiterea unor emotii sau a unei povesti. Aceasta este facuta pentru a
impresiona ochiul, insa sufletul ramane nehranit. Noverre aduce un argument in sensul acesta
afirmand ca dansul este un limbaj frumos, dar nu e suficient sa-i cunosti alfabetul, trebuie sa
potrivesti literele, pentru a inceta sa fie mut si sa vorbeasca cu forta si energie.
Maestrul Noverre nu neglijeaza publicul, astfel ca analizeaza si de partea cealalta a scenei.
El tine cont de raportul dintre interpret-spectator, dintre ceea ce vrea spectatorul sa primeasca
si ceea ce vrea interpretul sa primeasca. Ceea ce vrea interpretul este ca ropotul de aplauze de
la final sa fie cat mai mare, insa aplauzele ar trebui sa aiba rolul de a indemna artistul sa se
perfectioneze si nu sa-l faca sa creada ca a atins culmea la care se putea ajunge. Interpretul se
hraneste cu aplauze insa, in conceptia lui Noverre, o hrana prea abundenta nu formeaza
temperamentul, ci il strica si il slabeste. In continuarea acestui argument, consider ca dansul
este o arta, o meserie ce presupune a darui; daca interpretul nu ofera publicului o priveliste
atat asupra exteriorului cat si asupra interiorului sau, atunci ar fi bine sa se orienteze catre
altceva.
In continuarea scrisorii a IV-a, Noverre vorbeste despre imbinarea artelor: a muzicii, a
dansului, a picturii etc. Noverre a fost puternic influentat de muzica lui Jean-Phillipe Rameau,
un compozitor francez a carui muzica imbina elemente individuale puternice si programatice.
La Milano il intalneste pe Mozart si colaboreaza impreuna la spectacolul Ascanio In Alb.
In dans, corpul este instrumentul principal, dar daca acesta se va misca in lipsa totala de
muzica, el nu va rasuna. Miscarile trebuie sa aiba si o functie auditiva, care sa incante auzul,
iar aici intervine muzica. Ea vorbeste pentru noi, ne ajuta sa subliniem povestea: Muzica
bine compusa trebuie sa descrie, sa vorbeasca, iar dansul, urmand-o, va fi ecoul ei.
Maestrul de balet trebuie sa fie un cunoscator in toate artele pentru a sti sa le descopere
esenta, ajungand ca toate artele sa isi dea mana si sa fie imaginea unei familii numeroase
care se ajuta si se imbogatesc reciproc.
Concluzia si mesajul pe care vrea sa-l transmita Noverre este ca si-ar dori ca dansul sa nu
mai fie doar o arta frumoasa, placuta ochiului prin figuri gratioase si nobletea atitudinilor, ci
sa aiba incarcatura emotionala puternica, limbaj si actiune. Dansul trebuie sa vorbeasca, sa
poarte o conversatie, un dialog sau cel putin un monolog fata de spectator. Scopul este de a
evolua ca arta si de a ajunge la o anumita armonie.
Dansul trebuie sa fie incarcat de expresivitate, iar pentr a obtine acest lucru, Noverre
propune renuntarea vehementa la purtarea mastii. Explicatia este ca interpretul poate fi
expresiv la nivelul corpului, dar nu este de ajuns, caci emotia strapunge ca o sageata
spectatorul in momentul in care privirea noastra ia contact cu cea a spectatorului. Chipul este
cea mai expresiva parte a omului si mai mult decat atat este calea cea mai usoara de a ajunge
catre sufletul nostru. Expresia omului este animata si ea poate transmite mult mai clar si
prcis discursul nostru. Noverre afirma ca pentru a-ti formula gandirea iti trebuie un timp,
dar fizionomia o reda instantaneu cu energie. Renuntarea la masca, presupune si o anumita
studiere a sinelui, caci nu ne mai putem ascunde dupa o bucata de lemn. Orice gandim este
inevitabil afisat pe fata noastra. In concluzie, trebuie sa lucram cu ceea ce vrem sa fie vizbil in
mod constient si sa lasam sa se vada ceea ce dorim noi sa se vada.
Arta dansului, a baletului in special, presupune si o conformatie corecta a corpului. In ceea
ce ma priveste as afirma ca un simplu defect de conformatie il poate afecta pe dansator de-a
lungul carierei sale, ca atare acesta nu poate fi ignorat. In schimb se poate vorbi de o
remediere a defectului in timp. Este posibil ca acesta sa nu dispara, dar poate fi ascuns
ochiului spectatorului.
In scrisoarea a XI-a, maestrul afirma ca atunci cand te-ai destinat dansului, primul examen
pe care trebuie sa ti-l faci este cel al conformatiei tale corporale.
Opinia general valabila despre dans este ca acesta nu este facut decat pentru ochi si ca
aceasta este bariera unde se opreste energia sa. Este o preconceptie pe care Noverre se
straduieste sa o elimine si sa ridice dansul pe treapta artistica. El a reusit acest lucru prin
scrierea si publicarea lucrarii sale, facand cunoscuta ideologia sa despre dans care a rezistat
pana astazi. Multe din sfaturile acestuia le regasim la coregrafii din ziua de azi, astfel ca
dansul a ajuns sa fie o arta prin care te exprimi liber, original, fara sa fii copia fidela a nimanui
si mai mult decat atat, a evoluat de la o hrana a ochiului la o hrana a sufletului.
Astazi dansul reuseste sa emotioneze si sa planteze in spectator un sentiment , o idee, o
interogatie asupra vietii, cu care acesta ramane dupa iesirea din sala de spectacol.



Referat realizat de: Simona Dabija