Urmărind un spectacol de balet academic, ne dam seama ca ceea ce ne

atrage atenția este corpul. Corpul în splendoarea formelor sculptural

lucrate, corpul așezat în formule coreografice îndelung exersate, șlefuite,
corpul suveran peste spațiul scenic, dominând decorul, libretul. Un corp
rege! „Corpul de balet”, sugerează supremația corpului multiplicat,
trupurile armonizate într-un ansamblu de mișcări atent sincronizate, menite
să dea impresia de unitate în diversitate… Dansul modern pare să fi deschis
spațiul dansului clasic spre o logică nouă, care acompaniază oarecum
evoluția logicii cotidianului contemporan… Perifericul, „secundarul” ies în
evidență, marchează mai bine spus un „exit” în afara decorului regizat,
străpungând unitatea dinainte gândită din baletul clasic. Noi înșine trăim
într-o societate (auto)eliberată de constrângeri (estetice, morale…),
renunțând la etichetă, la coregrafia regulilor specifice „lumii de ieri”.
Accentul cade acum pe detaliu; centrul de gravitate se deplasează spre
periferie; acum nu corpul întreg, ci o anumită parte a lui are misiunea de a-i
da expresivitate. Însă ca orice trecere, și această tranziție (în viață și în artă)
este însoțită de riscuri. Fiindcă gestul secund(ar) trebuie să fie capabil să
exprime intensitatea întregului, devenind, el însuși, o lume plină de sensuri
noi…
La periferia baletului academic, la marginea ființei, la extremitatea
corpului, se deschide sfera unei libertăți depline, a improvizației.
„Făcătorul de dansuri”, sau artistul dansator nu mai e cel care învață
mișcarea, coregrafia transmisă prin tradiție; el devine cel care cercetează
mișcarea, îi sondează, prin intermediul trupului, sensurile tainice,
semnificațiile. Anume asta a făcut și Pina Bausch, figurile-cheie a dansului
modern. Aceasta este o renumita balerină, coregrafă, spirit clasic de
expresie modernă; o extraordinară „făcătoare de dansuri”

Pina Bausch s-a născut în Solingen în 1940. La 14 ani a început

studiile la Folkwang Hoschschule sub îndrumarea Prof. Kurt Jooss.
A absolvit în 1958.
A primit bursă din partea DAAD (Deutschen Akademischen
Austauschdienstes) pentru astudia în SUA.
A fost studentă la Julliard School of Music din New York și în același
timp membră a companiei de dans Paul Sanasardo și Donya Feuer.
A dansat la New American Ballet și New York Metropolitan Opera. În
1962 revineîn Germania. A dansat în compania de dans Folkwang-Ballett
nou înființată de Kurt Jooss iar din 1968 devine și coregrafă în aceeași
companie.
 Un an mai târziu devine directoarea Folkwang-Ballet. Iar în
1973 Pina Bausch devine directorul nou fondatului Tanztheater Wuppertal.
În 1982 apare în filmul lui Federico Fellini “E l a nave va.” În 1990 apare
“Die Klage der Kaiserin”, filmul realizat de Pina Bausch. În 1997
pune în scenă o nouă coregrafie aspectacolului Le sacre du
printemps la Ballet de L’Opera national de Paris in 1997. În 2001 are o
apariție în filmul Habla con ella de Pedro Almodovar cu secvențe de dans
din Cafe Muller și Masurca Fogo. Pune în scenă o nouă
coregrafie a spectacolului Orpheus și Eurydike cu Ballet de L’Opera
national de Paris în 2005. A primit numeroase premii pentru demersurile ei
artistice.
Pina era supranumită "coregrafă a sufletelor" și "pornografă a durerii"
fiindcă a revoluționat dansul și a pus bazele dansului contemporan cu
spectacolele "Sacre du printemps" din 1975 și "Café Müller" din 1978.
Pedro Almadovar a făcut filmul de Oscar "Hable Con Ella / Vorbește cu
ea" din 2002 ca un omagiu pentru Pina Bausch, Federico Fellini a
distribuit-o în "E la nave va / Și corabia înaintează" din 1983. Almadovar a
construit scenariul pentru "Hable Con Ella", pe baza unui fragment din
"Café Müller", care apare și în film. În acest fel, Pina a devenit și mai
cunoscută, câștigând un public nou, altul decât cel de teatru și dans. În
septembrie 2009, Pina ar fi început să lucreze cu regizorul german Wim
Wenders pentru un film 3D care îi era dedicat ei.

Pina a început ca balerină și a fost influențată de teatrul expresionist

german, iar apoi de experimentele americane postmoderne care includeau
multă improvizație. S-a inspirat din expresionismul german antebelic, iar
creaţiile sale au schimbat percepţia asupra spectacolului de dans,
adăugându-i o dimensiune teatrală, aparent discontinuă, cu decoruri uneori
absurde, alaborate şi neobişnuite, precum un covor de garoafe sau un zid
prăbuşindu-se.
Ea a iniţiat o metoda de creare a coregrafiilor care a fost copiată la scară
mare. Începea repetiţiile punând dansatorilor întrebări despre amintirile lor,
despre viaţa zilnică şi le cerea apoi să ilustreze prin dans. Bausch a iniţiat o
metoda de creare a coregrafiilor care a fost copiată la scară mare. Începea
repetiţiile punând dansatorilor întrebări despre amintirile lor, despre viaţa
zilnică şi le cerea apoi să ilustreze prin dans.
Stilul ei se reflectă în creaţiile coregrafilor europeni Jan Fabre, Anne
Teresa de Keersmaeker, Sasha Waltz şi Alain Platel. De asemenea, a
influenţat coregrafii americani de dans contemporan pentru care graniţa
dintre teatru şi dans a devenit una fluidă. Paul Taylor, unul dintre coregrafii
americani cu care lucrase, in autobiografia sa, acesta o descria ca pe „una
dintre cele mai fine persoane pe care le-am văzut vreodată”. Ca dansatoare
„brăzda podeaua, uşor inegal, precum un compas hârtia”. Tot Tayor mai
spunea despre Pina că „se putea mişca mai încet decât o pompă de bicicletă
înfundată”.
Într-un interviu din 2005 pentru Le Figaro, a spus despre dansatori că
au multă tehnică, dar „caut altceva”, spunea ea, „posibilitatea de a-i face să
simtă ce înseamnă fiecare gest. Totul trebuie să vină din inimă, trebuie să
fie trăit”.
Limbajul coregrafic al Pinei Bausch se dezvoltă treptat, în strânsă
colaborare cu membrii propriului ansamblu. Interpreții au fost încurajați să-
și transpună propriile gesturi și trăiri într-un dans caracterizat de
emotivitate, izbucniri agresive și elemente iterative. O temă principală a
dansurilor este problematica relațiilor interumane. În opera târzie se pot
remarca mai des elemente de factură lirică și influențe din alte culturi.
Pina Bausch creează spectacole senzo-termice, documentare ale
emoţiilor extreme, transpuse într-un limbaj corporal frust şi simbolic.
Colează amintiri care refac un arc al inocenţei pierdute. Tractează timpul
copilăriei şi aduce în prim-plan informaţii afective, sub formă de jocuri,
basme, extrase dintr-o memory book, pe care dansatorii o răsfoiesc pe
sărite. Rememorarea e un acvariu al inocenţei care se umple, succesiv, de
pământul morţii.

Spectacolele Pinei Bausch gravitează între autoritatea timpului cald şi

frenetic al copilăriei şi autoritatea timpului rece şi angoasant al sfârşitului.
Între exuberanţa jocului în care copilul îşi ciupeşte degetele ca să simtă că e
viu şi amorţeala respiraţiei finale. Pina Bausch sparge ordinea concretului
şi localizează neaşteptatul în scene care rup cronometrul logic. Pe un câmp
de garoafe – Nelken –, un corp gol, acoperit pe jumătate de un acordeon,
păşeşte cu grijă ca şi cum i-ar fi frică să nu strivească viaţa de sub el.

Spectacolele sunt construite prin acumularea şi repetiţia unor secvenţe

concentrate, aparent fără nicio legătură, dar dispuse într-o dramaturgie în
care gesturile îşi corespund prin rezonanţa semnificaţiilor de adâncime. E
ca şi cum o mişcare se vede şi se aude în toate mişcările. Există o
geometrie a ecoului care funcţionează perfect. Un cerc trasat în interiorul
unei secvenţe se deschide în minicercuri care îi preiau dinamica.

Lucrarile Pinei Bausch nu urmează o structură narativă sau o progresie

liniară. Ele sunt construite din serii de episoade. Mai multe acțiuni scenice
simultane, imagini cu impact, utilizarea experiențelor specifice ale
dansatorilor, activități zilnice, texte adesea adresate publicului și o varietate
de muzică, unde accentul se pune pe propunerea lor de dans-teatru.

Pina Bausch deschide un nou concept al dansului modern, unde se

referă la o pauză estetică și coregrafică, convențională la vremea respective,
căutând astfel cel mai bun spațiu deschis, extins, reevaluarea dimensiunii
de zi cu zi. Pentru lucrul asupra operelor sale Pina prefera aerul liber si
covorul de iarba verde si creaza un dans dincolo de dans, care din miscari si
actiuni spune ceva, exprima dincolo.

Unul dintre secretele limbajului de dans ale Pinei Bausch este

capacitatea de a rămâne fără timp și spațiu, pentru a depăși limitele
rămânând în vigoare. Se pare că persoana de pe scenă este nemișcată, dar
privitorul simte literalmente fiecare vibrație vibrațională a emoțiilor.

Pentru a explica dezamăgirea și disperarea, trebuie să ridicați cu

exactitate dimensiunea și lumina în care trebuie așezată molia umană - aici
zboară, se înfundă și va lăsa în mod inevitabil un semn nu numai în
privitor, ci și în interpret, pentru că acesta este procesul său de vindecare.

Coregrafia Pinei Bausch este o relație, a cărei anatomie este pregătită

în fiecare piesă, lucrul cu ea este o introspecție continuă. Dragostea și
teama, ura și disperarea, bucuria și pofta sunt doar o mică parte a ceea ce
poate fi enumerat din paleta sa, iar culorile se amestecă nu pe pânză, ci în
ochii privitorului. Pina distinge emoțiile umane de subtilitate la nuanțe sau
abateri. De la faptul că, uitându-te la afirmațiile ei, te involbiți involuntar
de durere, atunci zâmbești în general, prins în căldura liniștii? La dansatori
nu există obsesie monocromă și patos vulgar. Nervos, gesturi repetate, cum
ar fi lovituri zdrențe de tulburare obsesiv-compulsivă, ele nu pot fi
necredincioase, ele neapărat doresc să intervină, să oprească.

Pina hooliganila pe scenă, - a construit nave sau a acoperit totul cu

zăpadă, bărbați îmbrăcați în haine de damă și ciorapi, iar femeile s-au
dezbrăcat, l-au forțat pe bătrâni să-și indrepte spatele spatele, iar tinerii să
învețe răbdarea. Orice sa întâmplat pe scena Pinei Bausch, totul a devenit
armonios, condiționat din punct de vedere structural și invariabil necesar
din punct de vedere poetic.

Pentru multe astfel de teatre poate părea de neînțeles, absurd, respingător

sau iritant. Scenele sale sunt atât de fantastice, care inițial a provocat
confuzie - în cazul în care acestea sunt realitate și ficțiune, astfel ca te
intrebi dacă există un început și un sfârșit în istorie, cum să depășească
singurătatea, este posibil de a iubi cum ar fi ... un firicel de întrebări „de
ce“, din care fiecare are propriul său răspuns în mintea lui, experiența sa în
organism, sentimentele tale - și aceasta este morfologia, ceea ce face dintr-
o dată o iluzie optică dans ușor de înțeles, se colectează într-un întreg și
bogat, se transformă într-o experiență personală de contemplare.

Ea a inovat teatrul-dans fiindcă a șters diferența dintre coregraf și

dansator, ea fiind ambele și cerând.u-le tuturor dansatorilor cu care lucra să
producă pe o temă dată și să improvizeze, dar și să se expună și să își
personifice spectacolele.“Eu le pun întrebări, iar ei răspund expunându-se
destul de mult. E decizia lor cât de departe sunt dispuși să meargă. Nu e
nevoie să forțez, ei singuri au venit să lucreze cu mine, în cunoștință de
cauză. Altfel, experiența asta n-ar mai avea nici un sens, pentru nimeni. Nu
e vorba despre a-i face să-mi verse toate traumele copilariei de la prima
întâlnire. Chiar mă tem de cei care fac asta. Îmi plac oamenii care au nevoie
de timp pentru a-și deschide sufletul. Altfel, nu mai e special”, spunea Pina
în 1999 într-un interviu pentru The Guardian.
Pentru dialogul cu lumea, ea a inventat un "limbaj nonverbal" unic și a
devenit unul dintre aceia care au schimbat chiar înțelegerea dansului
secolului al XX-lea. Producțiile sale au devenit o sinteză a coregrafiei, a
artei dramatice și a instalării video, iar faimosul "Teatru Wuppertal Tancet"
a devenit faimos în întreaga lume. Astăzi, lumea dansului marchează cea
de-a 70-a aniversare a nașterii lui Pina Bausch. Ei spun "Știri culturale".

Pina Bausch a schimbat lumea dansului odată pentru totdeauna. În

aspectul ei, nu exista nici un indiciu de glamour de balet. Invariabil în
negru, în pantofi grosiere de bărbați, fără machiaj, ea a lovit-o ascetic și
laconică. La vârsta de cincisprezece ani, a intrat în școala Kurt Joss, care a
susținut ideea sintetizării baletului cu alte forme de artă. El a trimis un
student talentat pentru idei noi în Statele Unite. Dupa Scoala Juilliard si
lucrand la New American Ballet, Pina sa intors sub aripa profesorului ei ca
solist in baletul Folkwang.
 "În ceea ce o privește, aceste cadre - regizorul, coregraful - sunt
neclare. Sunt aproape imposibil de stabilit. Ei nu sunt ", - spune coregraful
Alla Sigalova.

În 1971, Pina a venit la Wuppertal și a schimbat pentru totdeauna

acest loc sumbru. A creat un teatru de dans, pe care întreaga lume o știe
astăzi. În Germania se numește o comoară națională. Primul ei spectacol a
fost înfrânt. "Primăvara este sacră" - pentru dansuri păgâne sălbatice pe o
scenă acoperită de pământ, scene expresive de violență și de moarte. "Șapte
păcate de moarte" - pentru cruzimea, feminismul sincer, renunțarea la
regulile clasice de balet. "Bluebeard" - pentru dansatori vorbitori și
povestiri complicate.

"Lucrarea ei era complet lipsită de manieră. În dansul clasic, mulți

încearcă să repete totul așa cum a fost, dar nu Pina. Se poate compara cu
Isadora Duncan la începutul secolului. Tehnica ei a devenit foarte
importantă în exprimarea exprimării dansului ", a declarat coregraful John
Neumeier (Germania).

Bausch a șters granițele dintre teatru și dans, și-a creat propriul stil
unic. Am amestecat dansul și conversația. În spectacolele sale sunete de
succes, improvizație jazz, operetă, cântece pentru copii, combinate cu
muzica avangardei pariziane Pierre Henri. Teatrul ei sa imersat pentru
totdeauna în lumea interioară a omului.

A dezvoltat conceptul de teatru-dans, inspirată de dansul expresionist

german, pe care îl practicase cu Jooss, şi de tendinţele postmoderne din anii
70. Le-a dat dansatorilor replici, a înlocuit frumoasele corpuri de balet cu
trupuri bătrâne (scoţând din sală spectatorii, la început), pe care le-a
dezbrăcat, a creat scenografii fascinante şi provocatoare tehnic, momente
obsesive în care dansatorii execută, cu un efort fizic considerabil, aceleaşi
mişcări, a combinat erotismul şi comicul de cabaret cu dramatismul
expresionismului.

Întreaga ei filosofie e perfect sintetizată în această declaraţie, pe care a

dat-o într-unul din puţinele sale interviuri: „Nu mă interesează cum se
mişcă dansatorii, ci ceea ce-i mişcă pe ei”. Metoda ei de „casting”, atunci
când căuta dansatori noi, devenise faimoasă: le cerea aspiranţilor să
danseze după cuvinte – ca „apus”, „iubire”, „ceva interzis”, „prima
impresie” – iar înaintea fiecărui spectacol le punea întrebări pentru a scoate
la iveală dorinţele, pasiunile, fricile care ar fi putut da mişcărilor lor o
dimensiune profund personală şi emoţională. Dansatorii nu executau simple
mişcări, ci făceau confesiuni pe scenă şi poate asta e cea mai importantă
contribuţie a Pinei Bausch în dansul contemporan – metoda de lucru cu
performerii, faptul că, îngăduindu-le improvizaţia şi cerându-le să se
descopere şi să se reveleze pe ei înşişi, îi transforma în coregrafi, alături de
ea.

„Eu le pun întrebări, iar ei răspund expunându-se destul de mult. Ei

aleg cât de departe sunt dispuşi să meargă. Nu trebuie să forţez nimic, ei
singuri au venit să lucreze cu mine, în cunoştinţă de cauză. Altfel,
experienţa asta n-ar mai avea nici un sens, pentru nimeni. Nu e vorba să-i
fac să-mi mărturisească traumele copilariei de la prima întâlnire. Chiar mă
tem de cei care fac asta. Îmi plac oamenii care au nevoie de timp pentru a-şi
deschide sufletul. Altfel nu mai e atât de special”, spunea Bausch pentru
„The Guardian”.

Foarte disciplinată în muncă, artista lucra câte 12 ore pe zi, timp de trei
luni, înainte de fiecare premieră. Fuma ţigară după ţigară (Camel sau Lucky
Strike) şi-şi epuiza dansatorii, ca apoi să-i trateze cu prăjituri făcute de ea.
„Cine o întâlneşte, se îndrăgosteşte pe loc de ea”, îi promitea un dansator,
Jo Ann Endicott, criticului de la „Ballet” înainte de interviu. Magnetismul
ei era extraordinar şi pe scenă şi, într-un mod fascinant, li-l transfera şi
dansatorilor. Iar muzica aleasă de ea (inclusiv cântece de Maria Tănase) era
foartă atractivă pentru public
"Vorbește despre moarte, despre dragoste, despre singurătate, despre
imposibilitatea unei persoane de a se rupe în alta", continuă Alla Sigalova.

La sfârșitul anilor șaptezeci, Pina a lansat "Café Mueller" și "Seven

Deadly Sins". Criticii au numit spectacolele spectacolul cel mai distructiv
din tot ceea ce a existat vreodată pe scena germană. Ea a pronunțat un
verdict al cruzimii și indiferenței.

"Ultimul lucru de care mă interesează este modul în care oamenii se

mișcă. Mă interesează ceea ce le conduce "- aceste cuvinte ale lui Bausch
au devenit un manifest al dansatorilor și coregrafilor de multe generații.

"Ceea ce a făcut a fost original, iar mulți au încercat să o copieze. Dar

nimeni nu a reușit să facă acest lucru la maximum. În fiecare dintre
lucrările ei a fost o semnificație personală profundă ", subliniază John
Neumeier.
 În 1982, au apărut "garoafele" revoluționare. Au devenit un șoc pentru
festivalul Avignon, un eveniment de o scară globală.

În Rusia, "Garoafele" Pinei au fost văzut în 1989. Scena este plină de

flori, dealul optzeci de mii de petale, cântând, vorbind, artiști de dans ...
publicul Moscova a fost încântat, în contrast cu londonezii furioase și New
York-ezi care au vizionat „Garoafe“ cinci ani mai devreme.

"Nu era posibil să o prezicem. Era uimită și șocată de idei noi. Riddle -
unde a cucerit atât de mult noul, iar în fiecare spectacol a fost întotdeauna
simțită prezența ei ", - spune coregraful Nacho Duato (Spania).

Noile sale idei au fost inspirate de diversitatea lumii. După Portugalia,

în 1997, a apărut "Mazurka Fago", după Hong Kong - "Window Wiper". Ea
a creat un jurnal al orașelor care a trecut prin inimă, după care au fost mai
mult de cincizeci de spectacole.

În cercurile de balet, Bausch era numit "Picasso in Dance". A jucat în

două benzi cultice - în filmul Fellini "Și nava navighează" și în fotografia
"Vorbește cu ea" de Almodovar. Plecarea ei era rapidă și neașteptată.
Puzzle-ul, al cărui nume este Pina Bausch, nu a fost niciodată rezolvat.

Piesele ei tematizează condiția umană, relația femeie-bărbat, propun

călătorii mentale, suprarealiste, dincolo de memorie, durere și plăcere.Pina
a locuit toată viața în orașul industrial Wuppertal, învecinat cu Dusseldorf,
iar despre această alegere a ei a spus: “Pentru că e atât de aproape de
realitate. Acolo nu sunt iluzii, decât pe scenă”.La cinci zile după ce primise
diagnosticul de cancer și la numai două săptămâni de când s-a urcat ultima
dată pe scenă, coregrafa Pina Bausch a murit în 1 iulie 2009.
In creatia ei, Pina renunţă la unduirile fluide ale baletului clasic,
optând pentru sisteme de gesturi abrupte, disjuncte şi şocante, inserate într-
un flux de mişcări, prozaice, aparent simple, dar de o precizie şi o forţă care
nu se pot atinge decât la nivelul superlativ al artei dansului. Vestimentaţia e
de asemenea surprinzătoare: de la sugestiile antice ale zeiţelor până la
îmbrăcămintea contemporană, costumele şi rochiile retro sau cea mai
banală lenjerie de corp, asociată cu stări de cvasi-nuditate conotând nu
erotismul, ci pur şi simplu umanitatea naturală, tratată cu maximă
dezinvoltură şi decenţă. A adus o îmbunătăţire substanţială coregrafiei la
nivel mondial, având curajul să îmbine arta dansului cu pantomima. Acest “
teatru mut “ este bazat pe simboluri şi sugestii, replicile dispar, iar
singurele aspecte pe care publicul le poate savura sunt doar mişcările- ele
sugerând dorinţe, idei, senzaţii, neputinţe, suferinţe.
Filmul "Pina" de Wim Wenders a avut premiera la Festivalul
Internațional de Film de la Berlin, în 2011. Regizorul german a produs în
tehnica 3D filmul "Pina", un documentar dedicat dansului și în special
dansatoarei și coregrafei germane Pina Bausch.
Pina înseamnă mai mult decât o influenţă asupra dansului, înseamnă o
reînnoire a scenei. Ea a inventat, cum este şi numele companiei sale,
dansul-teatru. O nouă formă în care dansatorii pot să vorbească în timpul
dansului, să strige sau pur şi simplu să meargă fără să integreze paşii
dansului într-o suită de poziţii învăţate şi cunoscute, să danseze, să
recreeze.

Pina si-a lasat amprenta asupra lumii dansului pe oriunde-n lume a

trecut. În Anglia, arta dansului ei planează asupra creaţiilor concepute de
Akram Kahn, Siobhan Davies sau Wayne McGregor şi a companiei „Lloyd
Newson”, care fac să vorbească dansatorii pe scenă, îi fac să cânte şi să se
mişte într-un anumit ritm. Pina Bausch a înţeles că dansul este naraţia
lineară şi naraţia literară nu este întotdeauna cel mai bun medium pentru a
vorbi despre condiţia umană. Frumuseţea dansatorilor era departe de
canoanele cunoscute, pentru că ea lucra cu David Toole, cel cu picioarele
scurte.

Mulţi ani, de-a lungul carierei sale, Pina Bausch şi-a găsit inspiraţie în
marile oraşe şi în ţări ale lumii unde a fost invitată pentru a susţine
rezidenţe de creaţie în domeniul coregrafiei. Bausch are opera crete
pretutindeni sau inspirate de pretutindeni. DE exemplu “Come el musguito
en la piedra” este creat la Santiago de Chile, “Wiesenland” fiind o evocare
a Budapestei, “Bamboo Blues”,e inspirat de India, cu prilejul unei
rezidenţe a Pinei Bausch la Calcutta, “Nefes”,e o lucrare creată în Turcia,
“Viktor, Viktor”, e un spectacol inchinat Romei “Palermo, Palermo”, “Nur
du”, coregrafie lansată la Los Angelels în 1996, “Der Fenzterputzer”
(Spălătorul de vitrine), a fost prezentat la Hong Kong în 1997, “Agua”,
poartă amprenta Braziliei, şi “Ten Chi”, e inspirat de Japonia. Toate acestea
demontreaza maretiea si importanta acestei personalitati atat de marcante.
 Bibliografie:

Royd Climenhaga, The Pina Bausch Sourcebook, Ed. Routledge, USA,

New York, 2013.

Marion Meyer, Pina Bausch The Biography,Canada, 2004.

Royd Climenhaga, Pina Bausch, USA, New York, 2017.

Ciane Fernandes, Pina Bausch and the Wuppertal dance Theatre,

repetition and transformation, ANNA BLUME, Sao Paulo, 2007.

www.pinabausch.org/en/pina/biography

https://www.dancemagazine.com/pina-bausch-2484085996.

https://www.nytimes.com/2017/09/12/arts/dance/pina-bausch-bam-
tanztheater-wuppertal.html

https://www.youtube.com/watch?v=Ys5xfdn5rlo

https://www.youtube.com/watch?v=rXMluQ75k5g

https://www.youtube.comhttps://www.youtube.com/watch?v=eTCcRutPxZ
E/watch?v=hh8cUsdz1fU

https://www.youtube.com/watch?v=d_N6_-Yt28Y

https://www.youtube.com/watch?v=dPjX2DEO5iQ

https://www.youtube.com/watch?v=C31aUjxHPYY

https://www.youtube.com/watch?v=SM9cqxUV2IA

https://www.youtube.com/watch?v=yfoheZr5gbc
 Ministerul Culturii al Republicii Moldova
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
Facultatea: Teatru, Film şi Dans

Catedra: Teatrologie, Dramaturgie şi Scenografie

Specialitatea: Teatrologie

Referat
Tema: Pina Bausch

Autor: Dumitrița Maximciuc

Pedagog: Svetlana Tîrțău, dr., prof univ.

Decan FTFD

Chişinău 2017
Anexa 1:
 Anexa 2:

Pina Bausch, repetând „Café Müller” pentru Festivalul Avignon (Franţa), 1995.
Foto: Anne-Christine Poujoulat/Agence France-Presse
 Anexa 3 :

Pina Bausch în „Danzon”, 1995.

Foto: Maarten Vanden Abeele

Dansatori în spectacolul doamnei Bausch „Iphigenie auf Tauris” (Gluck) în cadrul Festivalului
Internaţional de la Edinburgh, 1996.
Foto: Sean Hudson
 Anexa 4 :

Membri ai Tanztheater Wuppertal în „Nelken” („Garoafe”) la Wuppertal, 2008.

Foto: Uwe Schinkel

Dansatori repetând „The Rite of Spring” în iulie 2007, înaintea de deschiderea

Festivalului Avignon.
Foto: Anne Christine Poujoulat/Agence France-Presse