Trasaturile genului dramatic.

1. Delimitări conceptuale
Genul dramatic este o forma complexă de artă, în care textului literar
scris cu scopul de a fi prezentat pe scenă i se adaugă elemente /
modalităţi de expresie specifice artei teatrale pentru a deveni un
spectacol. Viziunea despre lume, ideile, sentimentele scriitorului
dramatic sunt obiectivate prin intermediul personajelor, al acţiunilor
scenice şi al altor modalităţi ale spectacolului. Participarea autorului se
limitează la indicaţiile regizorale (didascalii), care sunt texte nonliterare,
cu funcţii pragmatice în montarea scenică a spectacolului şi constiuie
paratextul operei dramatice.
Creaţia dramatică este o artă sincretică, dispune de dualitate semiotică
(dublă semnificaţie) compusă din:
􀂾 Discursul dramatic – dialogurile şi monologurile rostite pe scenă;
􀂾 Limbajul scenic – forme nonverbale specifice teatrului: jocul scenic al
actorilor, decorul, recuzita, fundalul sonor, jocul de lumini etc., care
constituie metatextul operei dramatice.
Spectacolul teatral se structurează pe trei paliere:
2. Discursul dramatic – dialog şi monolog -, care are ca referent ficţional
universul prezentat în replicile personajelor;
3. Acţiunea dramatică, care reuneşte trei elemente:
4. evenimente petrecute pe scenă şi evenimente relatate;
5. situaţiile surprinse prin limbajul scenic;
6. structurile dramatice (principiile „desenului” epic).
7. Limbajele scenice, care au în vedere elementele specifice artei
dramatice: jocul scenic al actorilor, pantomima, costumaţia, decor,
mobilierul, recuzita, efecte sonore, lumini etc.
Compoziţia operei dramatice are ca semn distinctiv unităţile
compoziţionale specifice: acte, tablouri, scene. Principiile şi tehnicile
compoziţionale au evoluat de la teatrul aristotelic, în care scena era un
spaţiu al mimesisului (al imitării), iar dramaturgul crea un analogon
idealizat al realităţii, la teatrul secolului al XX-lea, devenit spaţiu al
exprimării unei viziuni depsre lume şi despre condiţia umană.
Teatrul clasic se caracterizează prin:
􀂾 Progresia acţiunii prin înlănţuirea evenimentelor;
 􀂾 Procedeul acumulării exponenţiale a evenimentelor (tehnica
„bulgărelui de zăpadă”);
􀂾 Construcţia piramidală a „fabulei” (a prezentării evenimentelor);
􀂾 Procedeul răsturnării spectaculoase de situţaii (deus ex machina);
􀂾 Tehnica quiproquo-ului (cine pentru cine, substituire de personaje);
􀂾 Tehnica travestiului (deghizare, apel la mască);
􀂾 Tehnica imbrogloului (încurcături, confuzii de personaje);
􀂾 Tehnica simetriilor / a repetiţiei situaţiilor dramatice.
Teatrul modern se caracterizează prin:
􀂾 Succesiunea evenimentelor prin asociaţii de idei, prin aglutinraea
întâmplărilor mărunte care sunt aduse la nivelul conştiinţei de fluxul
memoriei;
􀂾 Logica „acţiunii” ia modelul unei curbe imprevizibile a vieţii interioare;
22
􀂾 Compoziţia este circulară sau sinusoidă.

Fiind pe deplin conştienţi de beneficiile artei dramatice, la

Questfield, noi încurajăm acest tip de activiţăţi atât în cadrul
programului curricular cât şi în afara lui:

Încredere în sine: A-şi asuma riscuri şi a performa în faţa unei

audienţe le oferă copiilor încredere crescută în ideile şi
abilităţile lor. Încrederea câştigată prin activităţile de artă
dramatică se aplică la şcoală, carieră şi, ulterior, în viaţă.
Imaginaţie: A face alegeri creative, a putea gândi idei noi, şi a
putea interpreta materialul familiar în noi moduri sunt
esenţiale in activităţile de artă dramatică.
Empatie: Asumarea de roluri în diferite situaţii, perioade de
timp şi culturi promovează compasiune şi toleranţă pentru
sentimentele şi punctele de vedere ale celorlalţi.
Cooperare/Colaborare: Teatrul combină ideile creative cu
abilităţile participanţilor săi. Acest proces cooperativ include
discuţii, negociere, repetiţii şi joc actoricesc.
Concentrare: Interpretarea, repetarea şi jocul ca atare
dezvoltă o concentrare susţinută a minţii, corpului şi vocii, care
ajută şi în alte domenii şcolare sau ale vieţii.
Comunicare: Activităţile de artă dramatică facilitează
exprimarea verbal şi nonverbală de idei. Ele îmbunătăţesc
modularitatea vocii, articularea de cuvinte, fluenţa limbajului şi
dialogul persuasiv. Abilităţile de ascultare şi observare se
dezvoltă prin jocuri creative, participarea în cadrul unei
audienţe, repetiţii şi jocul propriu-zis.
Rezolvare de probleme: Tinerii învaţă cum să comunice
Cine?, Ce?, Unde?, De ce? unei audienţe. Improvizaţia
presupune soluţii găsite pe moment, ceea ce duce la o putere
mare de adaptabilitate la situaţiile de viaţă.
Distracţie: Activităţile de artă dramatică presupun joacă,
umor şi multe râsete aduse ca un beneficiu învăţării; acest
lucru îmbunătăţeşte motivarea şi reduce stresul.
Exprimare emoţională: Activităţile de joc şi artă dramatică le
dă tinerilor posibilitatea de a-şi exprima o întreagă gamă de
sentimente. Agresivitatea şi tensiunea sunt eliberate într-un
context sigur, controlat, reducând comportamentele
antisociale.
Auto-disciplină: Procesul de a pune ideile în acţiune şi de a
aduce acţiunile în jocul actoricesc îi învaţă valoarea exerciţiului
şi a perseverenţei, îmbunătăţind auto-controlul.
Încredere: Interacţiunea socială şi abilitatea de a-şi asuma
riscuri în jocul dramatic dezvoltă încrederea în sine, în ceilalţi şi
în proces.
Exerciţiu fizic: Mişcarea în arta dramatică îmbunătăţeşte
flexibilitatea, coordonarea, echilibrul şi controlul.
Memorie: Repetarea şi performarea cuvintelor, mişcărilor şi a
replicilor îmbunătăţesc memoria asemenea unui muşchi.
Inteligenţă socială: Legende, mituri, poezii, poveşti şi piese
de teatru introduc noţiuni referitoare la probleme şi conflicte
sociale din culturi trecute şi prezente, din întreaga lume.
Apreciere estetică: Participarea la piese de teatru şi
vizionarea lor sporeşte aprecierea pentru această formă de
artă. Considerăm foarte importantă necesitatea creşterii unor
generaţii viitoare care înţeleg, valorizează şi susţin rolul
teatrului în societate.