Jocul ielelor

De Camil Petrescu
~Caracterizarea personajelor~
~Gelu Ruscanu - tipul intelectualului lucid~
1. Definiţia şi trăsăturile dramei
Drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză, cu un conţinut grav, care reflectă
o multitudine de aspecte sociale, istorice, psihologice şi mitologice, dezvoltă un conflict puternic între
date contradictorii ale realităţii create şi scoate în evidenţă personaje bine individualizate, dar şi tipice,
şi un final tragic.
Drama de idei este un tip de dramă de factură eseistică în care se prezintă confruntarea între teze,
luând aspectul unei dezbateri. Acţiunea acesteia este schematică, iar dialogul devine mod principal de
expunere.
2. Patru elemente de structura si compozitie

Titlul ilustrează crezul artistic al lui Camil Petrescu, sintetizat în mottoul volumului de versuri:
„Jocul ideilor e jocul ielelor” şi este o metaforă care valorifică un mit autohton pus în legătură cu
omul modern şi reprezentând aspiraţia acestuia spre absolut. La semnificaţia titlului face referire
personajul Penciulescu: ,,Trece flăcăul prin pădure, aude o muzică nepământească şi vede în luminiş;
în lumina lunii, ielele goale şi despletite, jucând hora. Rămâne înmărmurit, pironit pământului, cu
ochii la ele. Ele dispar şi el rămâne neom. Ori cu faţa strâmbă, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea
aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate coborî pe pământ.”
Pornind de la credinţa populară a întrupării spiritelor la miez de noapte, nefaste pentru muritori,
autorul dramei asociază apariţia ielelor cu viziunea asupra ideilor pure, cu nostalgia absolutului, ,,jocul
ielelor” devenind un joc al ideilor din ale cărui mreje Gelu Ruscanu nu se mai poate salva. Setea de
absolut şi lumea ideilor pure care au pus stăpânire pe protagonist sunt ilustrate de replica lui
Penciulescu, singurul care descifrează concepţia idealistă a lui Gelu Ruscanu, care „nu vede lucruri”, ci
„vede numai idei”. Ruscanu confirmă - „Eu văd ideile...” - dar Penciulescu îl priveşte lung şi-l
avertizează: „câtă vreme le vezi... totul e în ordine... Când au dispărut... după ce le-ai văzut, abia atunci
e grav... Începe drama...”.
Piesa este structurată în trei acte, alcătuite din scene, bazate pe schimbul de replici dintre personaje,
iar acţiunea urmăreşte două planuri, aflate în relaţie de opoziţie : Utopia, plan reprezentat de
protagonistul Gelu Ruscanu, şi Realia, planul celorlalte personaje.
Reperele spaţiale şi temporale sunt fixate exact: acţiunea se desfăşoară la Bucureşti, la redacţia
ziarului ,,Dreptate socială” şi începe în mai 1914, pe fondul izbucnirii Primului Război Mondial.
Relaţiile spaţiale sunt complexe, manifestându-se în această dramă atât spaţiul real şi deschis al
evenimentelor ce se petrec în Bucureşti, precum şi spaţiul închis, psihologic al protagonistului. Relaţiile
temporale reliefează, în principal, perspectiva continuă, cronologică a evenimentelor care duc la
destinul tragic al personajului. Se distinge totodată şi o discontinuitate temporală, generată de alternanţa
evenimentelor, marcate de flash-back.
Conflictul central, exterior, se bazează pe înfruntarea dintre teze: ideea de dreptate absolută pentru
care militează eroul şi dreptate comună, a compromisurilor, la care aderă celelalte personaje. De
asemenea, există şi un conflict interior, la nivelul conştiinţei personajului principal, un idealist incurabil,
incapabil să se adapteze lumii reale şi să accepte faptul că dreptatea absolută este o iluzie.

3. Statutul generic al personajului camilpetrescian

Personajul central al dramei, Gelu Ruscanu, reprezintă un nou tip de personaj în literatura română,
intelectualul lucid, analitic şi introspectiv, dar şi inadaptatul aflat într-o permanentă căutare a
absolutului, categorie în care se încadrează şi alţi eroi camilpetrescieni, Ştefan Gheorghidiu, Andrei
Pietraru, Fred Vasilescu sau Pietro Gralla, omul superior condamnat să trăiască într-o societate care
funcţionează ca un ,,pat al lui Procust” şi ale cărei reguli i se par inacceptabile.
 Gelu Ruscanu este un încătuşat al idealului de dreptate absolută care este o iluzie, o utopie. Omul
care vede idei absolute este mistuit lăuntric de jocul lor halucinant şi pedepsit, întocmai cum cel care
are curajul să privească dansul ielelor moare sau înnebuneşte, oricum, devine neom.
Camil Petrescu introduce prin Gelu Ruscanu un nou tip de personaj , intelectualul lucid , analitic si
introspectiv , inadaptatul social insetat de absolut , incapabil sa armonizeze conceptiile sale idealistice
cu pragmstismul vietii cotidiene.

4. Evidentierea trasaturilor fizice ale personajelor

Eroul dramei este caracterizat inca din didascalii , in mod direct de catre autor: "Gelu e un barbat ca
de 27-28 de ani , de o frumusete mai curand feminina , un soi de melancolie in privire [...] priveste
totdeauna in ochi pe cel cu care vorbeste si asta ii da o autoritate deobisnuita."

5. Statutul social, psihologic, moral

Director al ziarului "Dreptatea sociala" , Gelu Ruscanu este un om superior, condamnat sa traiasca
intr-o sicetate care functioneaza ca un "pat a lui Procust" , conditionandu-i existenta potrivit unor
reguli inacceptabile pentru personaj.
Majoritatea trasaturilor personajului reies in mod direct , personalitatea acestuia fiind reconstituita
din insumarea mai multor perspective prin tehnica moderna a pluriperspectivismului sau a olginzilor
paralele astfel , pentru colegii din redactie , el este un justitiar , pentru Maria Sinesti este omul
superior si inteligent , in timp ce pentru Saru Sinesti este un idealist incurabil , incapabil ss se
adapteze lumii reale.
Evolutia sa de-a lungul dramei cunoaste 2 etape : initial Ruscanu manifesta o incredere totala in
posibilitatea infaptuirii dreptatii absolute, pentru ca , ulterior sa constientizeze un adevar crud ,
inacceptabil , anume ca dreptatea absoluta este o iluzie.

7. Dezvoltarea portretului moral. Trasatura dominanta.

Trasatura dominanta a personajului pare a fi , initial , taria de caracter , intrucat Ruscanu sustine
justitia ca instanta suprema in fata careia toti indivizii sunt egali , fapt care justifica vehementa
campaniei impotriva ministrului Serban Saru Sinesti pe care il considera un criminal si un delapidator
: "Noi urmam legea pura -- afirma eroul -- si ideea de dreptate insasi. Legea asta este in noi. Dreptatea
nu are privilegiati."
Dovedind luciditate si perseverenta in confruntarea cu Sinesti aduce argumente logice in favoarea
sustinerii propriei teze : "Dumneata ai putea accepta ideea unui cerc patrat? ... sau gandul ca 2 si cu 3
fac 6? Ei bine , asa nu pot nici eu suporta ca dumneata esti ministrul justitiei. Al justitiei insasi!"
Rectitudinea morala , verticalitatea caracterului il determina sa faca demersurile necesare
instiintarii opiniei publice despre faptele reprobabile ale ministrului si sa lupte cu indarjire in numele
adevarului , numai ca Sinesti , politician versat, reuseste prin santaj sentimental sa il faca sa se
indoiasca de propriul model si de existenta dreptatii absolute.
Ruscanu constientizeaza ca ideile sale sunt doar niste iluzii , iar intelegerea propriei drame este
sugerata in afirmatia : "Cata luciditate , atata existenta si , deci , atata drama".
Prins in jocul ielelor , omul superior nu accepta compromisul si dupa indelungi framantari ale
constiintei recurge la sinucidere ca unica posibilitate de salvare dintr-o situatie pe care nu o poate
depasi : neputandu-se dezice de sine , personajul se dezice de ceilalti.
Intr-o maniera sugestiva , Praida il caracterizeaza direct pe Gelu Ruscanu: "A avut trufia sa judece
totul... s-a indepartat de cei asemeni lui care erau singurul lui sprijin... l-a pierdut orgoliul lui
nemasurat" afirmatie care accentueaza trasatura dominanta a personajului care isi pune amprenta
asupra relatiei cu cei din jur. Din orgoliu Ruscanu nu poate accepta de pilda ca femeia pe care o
iubeste este capabila sa cocheteze cu alti barbati , ceea ce il determina de altfel sa o paraseasca ,
renuntand la implinirea afectiva. Tot din orgoliu manifesta opozitie fata de pragmatismul lui Serban
Saru Sinesti , superior in Realia dar inferior in lumea ideilor inalte in care traieste Gelu Ruscanu.

In concluzie , prin Gelu Ruscanu , Camil Petrescu dezvolta tipologia intelectualului lucid ,
inadaptat, care traieste iluzia perfectiunii si releva o latura superioara a fiintei umane, anume nostalgia
absolutului.