„Cântăreaţa cheală" --- eseu de tip II

Eugen Ionescu se impune ca întemeietor al teatrului absurd, devenind un scriitor de mare

notorietate în literatura franceză și universală. „Cântăreaţa cheală" este o dramă absurdă,
nonconformistă, care are „spiritul contradicţiei " ca temă, iar ca idee mesajul că orice egoism împins la
maximum duce la crearea unei lumi absurde, fiindcă „libertăţile insului" sau „drepturile omului" sunt un
mod de a distruge societatea.

În opinia mea, în ciuda absurdității aparente, Ionescu a reușit să redea în operă comportamentul
mecanic al oamenilor din zilele noastre, dar și gravitatea distrugerii formelor de comunicare, limbajul
ajungând sa fie golit de conținut.

Pe de o parte, Ionescu vrâad să parodieze comportametul uman, ia formula mecanică a unei mașini
și o aplică unei ființe. Omul devine astfel un mecanism viu, protagonistul propriei sale “drame comice”.
Citind piesa, îmi dau seama că mă regasesc în acele personaje mecanizate, realizez că de fapt, odată cu
trecerea timpului, devenim treptat cu toții niște mașini, pierdem ceea ce avem natural în noi, ne
transformăm, ne înstrăinăm de noi înșine. În Cantereata cheala domul și doamna Smith, soț și soție,
sunt doi englezi care stârnesc râsul cu felul lor de viață mașinizat: “Doamna Smith: Și totuși, uleiul
băcanului din colț rămâne cel mai bun…Continuîndu-și lectura, Domnul Smith plescăie. Doamna Smith:
De data asta Mary a fiert bine cartofii. Ultima dată nu i-a fiert destul. Mie nu-mi plac decât bine fierți.
Continuîndu-și lectura, Domnul Smith plescăie.”

Pe de altă parte, limbajul, un element atât de important în societate, se degradează treptat datorită
indiferenței, egoismului de care dăm dovadă cu toții. Trăim în aceeași comunitate, dar refuzam să dăm
importanță celorlalți, iar în cadrul familiei realizăm că nu ne cunoaștem între noi chiar dacă stăm în
aceeași casă. Despre “Cânăreața cheală” s-a spus, de exemplu, că ar fi o piesă în care asistăm la moartea
limbajului. Acesta e dezarticulat și produce senzația că nu transmite nici un mesaj. Personajele vorbesc
de dragul de a vorbi fără a mai gândi sau vorbesc pentru a nu spune nimic. Cuvantul devine astfel amorf:
“ Doamna Martin: Bazar, Balzac, Bazaine!”

În concluzie, „Cântăreața cheală” a lui Eugen Ionescu aduce în prim-plan tragismul existenței cu care
ne confruntăm astazi, propunând o viziune nouă, originală, prin golirea limbajului de conţinut și
transformarea personajelor în adevarate marionete.