Gheorghe Daniel

Eseu “Bine și rău”

În primul text, “Binele și răul” de J.B. Schneewind,
problematica binelui suprem este discutată pe baza
întrebă rii “ce tip de viață oferă pe termen lung cea mai
mare fericire?”. J.B. Schneewind aduce în discuție religia și
afirmă faptul că , creștinismul ne-a învă țat că binele suprem
poate fi atins numai prin mâ ntuire. Istoria binelui suprem
identifică trei etape și anume: Prima etapă o constituie
aceptarea ideii că morala poate proveni din insă și natura
umană și echivalența etapei cu abandonarea credinței că
morala trebuie impusă ființelor umane și cu acceptarea
aceleia că morala poate fi înțeleasă în forma autonomiei
ființei umane. În a doua etapă , filosofia morală modernă s-a
preocupat în special de elaborarea și apă rarea tezei
conform că reia oamenii își pot conduce singuri viața,
precum și de formularea de obiecții și alternative la
această teză . În cea de-a treia etapă , atenția filosofiei
morale s-a mutat de la dilema individului autonom la noi
aspecte care țin de morala publică .
În al doilea text, “Binele și răul în teologia creștină”
de Dionisie Pseudo-Areopagitul, acesta susține faptul că
scriitorii sacri atribuie binele într-un chip transcedent
dumnezeirii celei supra-divine, numind, pe câ t înțeleg,
bună tate însă și esența divină și că binele, în esența sa, ca
bine substanțial, revarsă bună tatea lui peste toate
lucrurile. Dionisie Pseudo-Areopagitul asimilează binele
cu soarele, spunâ nd că , binele trimite razele întregii sale
bună tă ți asupra tuturor lucrurilor potrivit cu puterea de
primire a fiecă ruia. În concluzie, ră ul este privit ca o
privațiune și lipsă , slă biciune și disproporție și eroare, el
este fă ră țintă , fă ră frumusețe, fă ră minte, fă ră rațiune,
imperfect, fă ră temei, fă ră cauză ...
În al treilea text, “Necondiționatul” de Karl Jaspers,
binele și ră ul sunt distinse pe trei planuri, și anume:
În primul plan, ră ul este considerat a fi abandonul imediat
a plă cerii și fericirii acestei lumi, iar binele este considerat
ca fiind viața care, fă ră să respingă fericirea ființă rii factice,
subordonează normei normale, o normă înțeleasă ca lege
generală a unei conduite morale adecvate.
În al doilea plan, binele rezultă din depă șirea
condiționatului și din regă sirea necondiționă rii autentice,
iar ră ul rezultă din inclinație, câ nd omul pervertit face
binele numai dacă nu-i aduce nicio pagubă sau dacă nu îl
costă prea mult.
În al treilea plan, ră ul rezultă din dorința de a face ră u, de a
distruge fă ră motiv, de a-l tortura pe celă lalt, din inclinația
spre ură și cruzime, iar binele este iubirea și voința de
realitate.
O asemă nă re între textul lui J.B. Schneewind și textul
lui Dionisie Pseudo-Areopagitul ar fi faptul că în ambele
texte este adusă în discuție religia creștină în vederea
orginii binelui. În textul lui J.B. Schneewind, creștinismul
este considerat cel ce ne-a învă țat că binele suprem poate fi
atins numai prin mâ ntuire, iar în textul lui Dionisie
Pseudo-Areopagitul, acesta susține că afirmarea
creatorului, a lui Dumnezeu, în cadrul creștinismului, ca
fiind Binele în mod desă vâ rșit, conduce gâ nditorii creștini
la a respinge existența de sine stă tă toare a ră ului, ceea ce
are existență este binele, ră ul nefiind decâ t o pervertire a
acestuia.
O altă asemă nare între textul lui J.B. Schneewind și
textul lui Karl Jaspers ar fi că ambele texte sunt concepute
pe baza unei întrebă ri, în textul lui J.B. Schneewind este
discutată problematica binelui suprem plecâ nd de la
întrebarea “ce tip de viață oferă pe termen lung cea mai
mare fericire?”, iar în textul lui Karl Jaspers problema
moralită ții pleacă de la o întrebare pe care și-o poate pune
fiecare dintre noi, și anume: “sunt într-adevă r o ființă
morală ?”.
O deosebire între textul lui Friedrich Nietzsche și
textul lui J.B. Schneewind este originea conceptelor de
bine și de ră u. În textul lui Friedrich Nietzsche termenul de
“bun” provine din raportarea socială a termenilor “distins”
sau ”nobil”, iar în textul lui J.B. Schneewind, binele este
conceput mai mult de creștinism, originea conceptelor de
bine și de ră u provenind mai mult de la Dumnezeu.
 O altă deosebire o gă sim între textul lui Friedrich
Nietzsche și textul lui Dionisie Pseudo-Areopagitul după
modul în care este vă zut binele. În textul lui Friedrich
Nietzsche, binele este vă zut doar ca o acțiune neegoistă , în
timp ce în textul lui Dionisie Pseudo-Areopagitul numele
de bine, pe care scriitorii sacri îl atribuie într-un chip
transcendent dumnezeirii celei supra-divine, numind,
bunătatea însăși esență divină.

În opinia mea, binele trebuie vă zut ca pe un lucru mai

mă reț, nu doar ca pe o acțiune neeogistă deoarece în ziua
de astă zi ră ul poate fi fă cut de oricine, dar binele poate fi
fă cut doar de cei puternici.
În primul râ nd, cei care să vâ rșesc aceste fapte bune ar
trebui să se proclame singuri buni atâ t timp câ t aceștia
sunt satisfă cuți pe plan emoțional de acea faptă .
În al doilea râ nd, termenul rău reprezintă josnicia,
vulgaritatea și mitocă nia și face trecerea de la o persoană
nobilă , distinsă , la o persoană josnică, dăunătoare, vulgară.
În concluzie, binele nu trebuie vă zut doar ca pe o
acțiune neeogistă , iar termenul bun nu emană de la cei
că rora li se face binele, ci de la cei nobili, distinși, puternici.