Eseu

,,De ce și pentru ce este necesară sociologia juridică ?, ,,Cum sociologia juridică

ajută la soluționarea problemelor sociale ?,,

Încărcătura socială a raporturilor juridice este, dincolo de orice discuţie, motivul

pentru care sociologia, ca ştiinţă a realităţii sociale în această perspectivă, mai mult
sau mai puţin în acord cu reprezentanţii dreptului, a format o disciplină de ramură,
sociologia juridică.
Sociologia juridică s-a constituit şi afirmat în calitate de ştiinţă socială ca rezultat
al cercetării juriştilor şi sociologilor preocupaţi de evoluţia elementelor juridice în
perspectivă spaţio-temporală şi culturală. Sociologia juridică, dimpotrivă, este
preocupată de comportamentele oamenilor, de acţiunile acestora raportate la norme
şi de semnificaţiile pe care aceştia le conferă normelor de drept.
Sociologia juridică se bazează pe faptul că dreptul se realizează în câmpul social şi
numai în acest context poate fi conceput. A înţelege dreptul ca proces social
înseamnă a cerceta mereu însemnătatea funcţională a normelor de drept:
modalitatea de introducere a lor în viaţă, cum sunt ele aplicate, tălmăcite şi
implementate în structura instituţională a societăţii. Una dintre principalele sarcini
ale sociologiei juridice este de a arăta modalitatea de aplicare a normelor de drept
de către organele de drept şi grupurile particulare pentru reglarea şi menţinerea
comportamentului odată cu formarea instituţiilor sociale. Cu cât mai mult se
dezvoltă ştiinţa, acumulând cunoştinţe pozitive, cu atât mai mare este valoarea
problemelor teoretico-metodologice, trezind interesul firesc al cercetătorilor şi al
cadrelor didactice. Obiectul sociologiei juridice este realitatea asupra căreia este
îndreptată cunoașterea sociologică, sectorul de existență socială studiat de ea.
Fenomenele juridice dau naștere unei mari varietăți de răspunsuri sociale. Normele
juridice ne afectează viața de la naștere până la moarte. Viața de familie, relațiile
de muncă, relațiile economice, comportamentul social sunt, cel puțin în parte,
limitate de lege în scopul realizării unei mai bune armonii sociale sau a binelui
comun Ca disciplină de ramură a sociologiei, este de înţeles că, prioritar, apelează
la arsenalul metodologic al acesteia (observaţia, analiza de conţinut, ancheta,
sondajul de opinie, studiul de caz etc.). Experienţa demonstrează că aplicarea
acestor metode trebuie corelată nu numai cu obiectivele studiilor preconizate, ci şi
în raport de situaţia concretă care trebuie investigată, aptă sau nu aplicării unui
anume tip de metodă. Mai mult, există uneori tendinţe de a se considera că orice
metodă care este înscrisă în arsenalul metodelor ştiinţelor socio-umane este aptă
pentru a fi aplicată şi sociologiei juridice. Orice sistem social pentru a funcţiona
trebuie să se ghideze după anumite principii, norme şi forme juridice, să
stabilească regulile de convieţuire, să precizeze drepturile dar şi obligațiile și
îndatoririle individuale şi colective, să creeze cadrul general adecvat de funcţionare
a societăţii.Ca produs al vieţii sociale, dreptul nu-şi poate nega propria sorginte
socială şi nu se poate declara ca fiind în afara societăţii. Din contră, s-a observat de
timpuriu că dreptul concentrează, în forme juridice, experienţa seculară a
comunităţilor umane în materie de norme, reguli şi conduite, verificate în trăirea și
aplicabilitatea lor de-a lungul unui interval de timp. Aceste adevăruri nu pot fi
ignorate, eludate sau estompate. Rezervele iniţiale ale sociologilor se risipesc,
dreptul dobândind treptat locul firesc în sistemul ştiinţelor sociale şi deopotrivă în
cadrul generos al sociologiei generale.Dacă sociologia studiază acţiunile
indivizilor, deci priveşte realitatea din orizontul raporturilor dintre oameni, dreptul
studiază acţiunile persoanelor, stabilind drepturile şi obligaţiile ce trebuie
respectate în contextul statornicirii raporturilor interumane.
Deşi există o separaţie între cele două discipline, îndeosebi în ce priveşte obiectul
de studiu, acesta se află într-o legătură strânsă, din motivul temeinic că, în mod
necesar, cunoştinţele juridice presupun realităţi sociale la care să fie raportate. Pe
de altă parte, nu există nici drept fără de obiect, deci rară a fi raportat la o acţiune
reală dintre oameni, cum nu există nici realitate socială care să nu se încadreze într-
o apreciere juridică corespunzătoare.
Sociologia juridică analizează un anumit domeniu al relaţiilor şi al structurilor
sociale - domeniul participării oamenilor la circuitul juriidc, ca purtători de
drepturi şi obligaţii juridice, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Cooperarea
oamenilor în acest domeniu vast al realităţii sociale implică intervenţia dreptului în
scopul conducerii şi al dirijării comportamentelor, impunându-le reguli normative,
modele, programându-le, într-un anumit sens, acţiunile şi limitându-le, în temeiul
unor raţiuni ce ţin de coexistenţa libertăţilor, dreptul "absolut" de
manifestare.Calitatea inconfundabilă a dreptului de componentă importantă a
realităţii sociale se raportează la norme juridice, teorii, concepţii, doctrine,
raporturi şi manifestări juridice, agenţi şi actori sociali cu roluri distincte.
În societatea contemporană, se poate considera că toate fenomenele juridice sunt şi
fenomene sociale, dar nu toate fenomenele sociale sunt juridice. Raportul dintre
drept şi social trebuie privit în dinamica lui, în perspectivă istorică, pentru a fi în
măsură să înţelegem această diversitate a fenomenelor juridice ca fenomene
sociale. Unul şi acelaşi fenomen social, în diferite etape ale evoluţiei societăţii se
regăseşte în sfere diverse (morală, religie, drept etc.) şi poate fi revendicat de
diverse domenii ale vieţii sociale. Aşa se explică de ce fenomene sociale care au
aparţinut în trecut nonjuridicului, în contemporaneitate se identifică în spaţiul
juridicului. Diversitatea fenomenelor juridice ca fapte sociale este o realitate de
necontestat. Potrivit tipologiei propuse de J. Carbonnier, distingem ca esenţiale:
fenomene juridice de putere şi subputere, fenomene juridice primare şi secundare
şi fenomene juridice contencioase şi necontencioase.
Fenomene juridice se regăsesc, deci, în chiar conţinutul, rolul şi funcţiile puterii
politice, reclamate fiind de necesitatea:
• respectării normelor şi regulilor sociale, juridice, politice etc. de către indivizi;
• asigurării coeziunii societăţii, a ordinii de drept;
• înfrânarea creşterii disimetriilor şi păstrării unei anume proporţii în plan
economico-social;
• păstrării unui climat propice funcţionării sistemului social.

Din aspectele prezentate ar rezulta că dreptul este un însoţitor al puterii sau că unde
este drept este şi putere.
Evoluţia indivizilor şi a grupurilor în cadrul sistemului social, aşa cum s-a relevat,
nu este nici haotică şi nici întâmplătoare. Ea se desfăşoară în conformitate cu
exigenţele impuse de societate, care presupun norme comportamentale şi
atitudinare circumscrise acestor exigenţe. Intregul şi complexul edificiu al unei
societăţi are ca fundamente modele comportamentale, care asigură menţinerea
sauconsolidarea edificiului, structurate pe spiritul coeziv, participativ şi raţional al
majorităţii indivizilor, acest spirit este propriu majorităţii membrilor unei
comunităţi umane. Raţiunea socială a dreptului şi această relaţie, potrivit
interpretărilor unuia dintre fondatorii sociologiei care - întâmplător sau nu acordă o
atenţie deosebită dreptului - constă în generarea şi exercitarea constrângerilor, cu
valoare sancţionară. Rolul social al dreptului constă, deci, în vegherea permanentă
asupra raporturilor sociale şi reglarea comportamentelor umane în cadrul relațiilor
și interrelațiilor statornicite între membrii societății.
(E. Durkheim)