Sunteți pe pagina 1din 16

SOCIALIZAREA 5.1.

Socialitate, sociabilitate, socializare

Una din calitatile fundamentale ale omului este aceea de fiinta sociala, de fiinta grupala. n afara societatii, omul ete pus n fata unei alternative tragice : sa piara sau sa se dezumanizeze. "Calitatea omului de a fi fiinta sociala si proprietatea societatii de a se constitui ca forma a inter-existentei oamenilor"1 pot fi cuprinse ntr-un singur termen si anume, acela de socialitate. Socialitatea este considerata a fi premisa constitutiva a societatii si ea se distinge de sociabilitate, care desemneaza "capacitatea (abilitatea) unui om sau a unui grup de oameni de a se integra n societate".2

G.Simmel a remarcat faptul ca sociabilitatea cuprinde numai manifestarile pozitive ale socialitatii : altruismul, cooperarea, gregarismul, ntrajutorarea etc. Deci, sociabilitatea poate fi definita ca fiind o forma, un tip de socialitate. Ion Ungureanu sugereaza ca n timp ce sociabilitatea este o dimensiune cantitativa a societatii ( "a formelor de interexistenta umana") socialitatea reprezinta o dimensiune calitativa a societatii. De aceea, conchide autorul mai sus citat, pentru a cunoaste societatea trebuie sa analizam corelativ sociabilitatea si socialitatea. Se observa ca anumite forme de socialitate (cooperatoare sau concurentiale, dominatoare sau participative etc.) genereaza sau permit diferite grade de manifestare a sociabilitatii. Vilfredo Pareto coreleaza sociabilitatea cu disciplina : "Societatea este imposibila fara oarecare disciplina si, n consecinta, ntre necesitatea sociabilitatii si cea a disciplinei exista o strnsa legatura."3 Pareto analizeaza sociabilitatea ca o forma "reziduala" a disciplinei. Aceasta de pe urma constituie modalitatea prin care actorii sociali stimuleaza si controleaza asocierea dintre indivizii umani. n viziunea lui, sociabilitatea masoara marimea unei clase de sentimente sau instincte, dintre care cele mai importante sunt : sentimentul de "noi", nevoia de uniformitate, mila si cruzimea, altruismul, sentimentul ierarhiei si ascetismul. Pe de alta parte, socialitatea este strns legata de socializare. Omul nu se naste ci devine fiinta sociala. Cu alte cuvinte, ajungem la socialitate, prin socializare. Aceasta de pe urma reprezinta procesul prin care organismul biologic "Homo sapiens" se transforma ntr-o fiinta sociala, ntr-un membru efectiv al societatii. Socializarea este procesul psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, normelor, conceptiilor, modelelor de comportament specifice unui grup n vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale. B. Bernstein considera ca "efectul socializarii este sa-i faca pe oameni siguri si previzibili", ntruct n cursul acestui ndelungat proces "individul devine constient, prin intermediul diferitelor coduri pe care este chemat sa le ndeplineasca, de diferitele principii care actioneaza n societate".4 n opinia lui, socializarea este procesul prin care individul dobndeste o anmita identitate culturala si n raport cu care reactioneaza, nu ramne inert, pasiv. Evidentiind functiile principale ale socializarii ( de "normalizare" a vietii sociale, de asigurare a continuitatii si coeziunii grupurilor sociale, de asigurare a stabilitatii si functionalitatii structurilor sociale), J.L. Child defineste socializarea ca acel proces prin

care individul este orientat n a-si dezvolta comportamentul sau actual n concordanta cu standardele grupului din care face parte".5 Abordnd problema dintr-o perspectiva culturologica, R. Linton, A. Kardiner si E. Sapir au substituit notiunea de "relatii sociale" cu cea de "raporturi culturale" precum si cea de "socializare" cu cea de "enculturatie". Ca proces de enculturatie ( de nvatare), socializarea este un proces de interiorizare a valorilor si normelor unei culturi date ce faciliteaza conformitatea si consensul (pentru ca permite adecva 717h72h rea comportamentelor la valorile si normele sociale). "Conformitatea sau obedienta la normele sociale se datoreaza contributiei a cel putin trei factori : a) procesul de internalizare a normelor ; b) faptul ca, adeseori, individul nu este "constient" de posibilitatea alegerii unor moduri alternative de comportament ; c) constiinta faptului ca ncalcarea normelor atrage dupa sine sanctiuni punitive, n timp ce conformitatea constituie un comportament socialmente normal".6 Spre deosebire de conceptele care pun n evidenta aspectul producerii conformitatii prin socializare, exista si puncte de vedere care sustin caracterul activ, dinamic al acestui proces n cadrul caruia se schimba nu numai individul ci si mediul social. Concomitent cu procesul socializarii are loc si cel al personalizarii. n procesul de asimilare a valorilor, normelor, regulilor, atitudinilor, acceptate social, individul si exerseaza si dezvolta totodata gndirea, imaginatia, capacitatea creatoare (L. Broom, Ph. Selznick, Malrieu etc.). Sustinatorii acestui punct de vedere definesc socializarea ca un proces de "maturizare", de dezvoltare progresiva care "permite identificarea individului cu ceilalti membrii ai societatii din care face parte, discernamntul fata de mesajele primite si capacitatea de personalizare, adica afirmarea indvidului ca persoana unica".7 n concluzie, putem spune ca, pe de o parte, socializarea presupune un proces de nvatare sociala, are deci o latura conformista, iar pe de alta parte, un proces de "schimbare perpetua a mediului social", are deci o latura activa. Socializarea are o multipla semnificatie : psihologica, culturala si sociologica si, n acelasi timp, ea nu se identifica nici cu adaptarea, nici cu integrarea. Continutul intrinsec al conceptului de socializare se refera la maturizarea copilului prin interiorizarea cerintelor si motivelor sociale (semnificatia psihologica), la nvatarea unor noi roluri sociale, a drepturilor si obligatiilor aferente acestora (semnificatia sociologica), precum si la internalizarea valorilor si a normelor unei culturi (semnificatia culturala). Nefiind epuizat de nici una dintre aceste dimensiuni conceptuale separat, procesul de socializare nu se identifica nici cu procesul adaptarii sociale (ajustarea trasaturilor personalitatii si a conduitei nr-o situatie de interactiune sociala) si nici cu cel al integrarii sociale sau culturale (gradul de coeziune a elementelor unei societati, culturi, organizatii etc.)".8 5.2. Natura versus educatie. Educatie versus natura.

A.

Importanta experientei sociale

Timp de doua secole, savantii s-au ntrebat daca identitatea si comportamentul nostru sunt determinate de mostenirea biologica sau de experienta sociala, cu alte cuvinte "natura versus educatie". Instinctivistii au crezut ca natura, comportamentul uman sunt rezultatul instinctelor. McDougall (1908) afirma ca comportamentele sunt "modele de actiune nnascute, fixe, programate genetic care sunt comune unei specii si nu sunt dependente de experientele individului". Bernard (1924) afirma ca au fost identificate peste 10 .000 instincte ca fiind cauze ale comportamentului social : de la instinctul "agresiv" (razboaie) la "asociativ" (constituirea societatii). Cu timpul, a devenit clar ca instinctele au fost o explicatie nepotrivita din doua motive : pentru fiecare forma de comportament identificata trebuia sa se "descopere" un instinct pentru a o explica ; n unele societati, comportamentele considerate instinctive fie nu au fost gasite, fie erau reversul la ceea ce se asteptase. B) Punctul de vedere contrar, sustine ca, dimpotriva, mediul social determina comportamentele umane. Mediul, educatia stau la baza dezvoltarii comportamentale. Psihologul Watson (1924)a fost cel care a elaborat teoria determinarii comportamentale extreme de catre mediul social. Comportamentul uman si identitatea umana nu pot fi modelate n orice fel, oricum am dori. El sustine ca daca i s-ar da copii sanatosi si control total asupra mediului n care acestia traiesc, i-ar putea creste si educa astfel nct sa devina persoanele dorite de el. "Dati-ne un copil de 8 ani si va garantez ca va fi bolsevic toata viata", afirma Lenin n 1923, ntr-o cuvntare n fata comisarilor educatiei. Pe scurt, conform acestor teorii, mostenirea biologica a indivizilor este nerelevanta, doar lumea lor sociala (educatia) le determina comportamentul. Pe aceasta teorie s-au bazat statele socialiste atunci cnd au adoptat si institutionalizat o noua pedagogie, care a luat forma sistemului national de reeducare. Noua pedagogie (Anton Makarenko) se ntemeia pe urmatoarele doua axiome : 1. Ereditatea nu influenteaza procesul educational. Nu exista indivizi needucabili, ci metode educationale inadecvate. n concluzie, terapia "educationala" a statutlui era nu numai posibila, ci chiar si indicata. 2. Educatia are un caracter exclusiv colectiv. Nu exista educatie individuala. Educatia se face n si prin colectiv. De aici, n locul tezei individualitatii, a personalitatii umane a fost pusa cea a omogenizarii sociale. C. Corelarea celor doua puncte de vedere : natura si educatia

Astazi exista un consens general ca att natura ct si educatia contribuie la dezvoltarea individului. Descoperiri recente n stiintele vietii evidentiaza faptul ca biologia joaca un rol important n dezvoltarea umana. A fost izolata o gena care pare sa fie implicata n dezvoltarea alcoolismului. Dar nu toti oamenii care au aceasta gena speciala devin alcoolici, ea creeaza doar predispozitia catre alcoolism. Daca aceasta predispozitie se va obiectiva sau nu, aceasta depinde de controlul social. Conexiunea celor doi factori n forma identitatii si determinarii comportamentului indivizilor sunt dovedite cu tot mai multa elocventa de studiile recente asupra , cu o mostenire genetica identica. Aceastea au pus n evidenta si faptul ca univitelinii nu au personalitati si comportamente sociale identice. Deci, genetica singura, nu poate explica comportamentul uman. Totusi, gemenii univitelini deseori seamana mai mult dect cei bivitelini (care mpartasesc doar o parte din mostenirea genetica) si seamana mult mai mult dect fratii care nu sunt gemeni. Cercetarile privind copiii salbatici si efectele izolarii n copilarie (Singh si Zingg, 1942; Malson, 1972; Lane, 1976) au condus la ideea ca, n afara societatii, individul piere sau se dezumanizeaza. Kamala si Amala (Mindapore) constituie un exemplu clasic de copii salbatici care, dupa ce au fost descoperiti, cu toate eforturile facute de cercetatori, ei nu s-au mai putut adapta la viata sociala. Totusi, niste concluzii generalizatoare nu au putut fi trase deoarece autorii acestor informatii, deseori, nu au fost savanti, specialisti n stiintele sociale si nu stiau ce fel de viata au avut acesti copii nainte de abandon. Oricum, aceasta informatie sugereaza cteva din efectele lipsei de contact uman, semnificativ asupra socializarii copiiilor. Kingsley Davis (1940, 1947, 1948) studiaza doi copii crescuti n izolare : Anna, Isabelle. Anna este izolata complet (de bunicii dupa mama ), Isabelle este izolata mpreuna cu mama sa (surdo-muta). Ele sunt descoperite la vrsta de sase ani. Anna moare de hepatita dupa 4 ani, timp n care facuse progrese mici, nvatase cteva expresii, indicatii simple legate de grija de sine. Isabelle, tratata de o echipa de medici si psihologi, dupa 2 ani ajunge la un nivel de dezvoltare normala, merge la scoala. Problema este ca nu se stie daca rezultatele ei se datoreaza unei mai bune mosteniri biologice, izolarii n compania mamei sale sau atentiei date dupa descoperire. Un alt caz elocvent l reprezinta (Curtis, 1977) fetita Genie, izolata la 2 ani si gasita la 13 ani. Desi a primit o ngrijire foarte buna, progresele ei au fost modeste. Aceste cazuri dovedesc importanta contactului uman n dezvoltarea normala a unei fiinte umane. Pe lnga acestea, studiile despre copiii din orfelinate (Spitz, 1945 ; Dennis, 1960, 1973; Rutter, 1974) au aratat ca acestia sunt retardati din punct de vedere fizic, afectiv comparativ cu ceilalti copii. Aceste deficiente tindeau sa persiste chiar dupa ce copiii paraseau aceste institutii. 5.3. Perspective teoretice

Socializarea a fost examinata din urmatoarele 3 perspective principale : psihanaliza, teoria cognitiva si interactiunea simbolica, pe care le vom prezenta pe rnd. A. Psihanaliza - S. Freud. S. Freud a apreciat ambii factori (natura si educatie) n formarea personalitatii. Necesitatile umane universale (impulsurile) modeleaza comportamentul uman : Eros ("instinctul vietii") explica nevoia oamenilor de afectiune iar Thanatos ("instinctul mortii"), explica nclinatia spre agresivitate. Ele se afla adesea n opozitie. Drama existentei umane este consecinta acestui conflict. n viziunea lui Freud, personalitatea are 3 instante : id-ul (sinele), supraeul, eul. Interactiunea lor reprezinta substanta vietii mentale. Id-ul (sinele) magazia cu impulsurile noastre universale ; este inconstient n mare masura. Opereaza pe baza "principiului placerii". Sinele este o componenta biologica a personalitatii, reprezentant al influentelor ereditare, exponent al lumii interioare si al experientei subiective. Din aceasta perspectiva, sugarul reprezinta un id. Supraeul (super-ego) este expresia existentei individului n societate, este purtatorul normelor etico-morale, este similar cu "constiinta". Initial, el este format din prescriptiile si prohibitiile impuse conpilului de parinti. Pe masura ce creste, contributiile la supraeu cresc. Rolul lui este sa ncerce sa refuleze impulsurile Id-ului, mai ales cnd acestea sunt de natura instinctivo-afectiva sau agresiva. Id-ul si supraeul se aseamana mult : sunt exigente, inflexibile, deseori lipsite de contact cu realitatea. Deseori sunt n opozitie : Id-ul vrea ceva, iar supraeul, din cauza normelor sociale, l constrnge. Sarcina de a media acest conflict i revine eul-ului. Eul este acea parte a personalitatii care se afla n contact cu realitatea. El mediaza ntre pretentiile deseori nerealiste ale id-ului si cerintele restrictive ale supraeului, ncearca sa le adapteze pe amndoua la realitatea sociala. n esenta, personalitatea contine n ea (id-ul si supraeul) acelasi conflict care exista ntre individ si societate, ntre natura si educatie. Dezvoltarea personalitatii trece prin anumite serii de stadii succesive numite "psihosexuale". Ele sunt determinate de fixarea (cathexis) libidoului (energia sexuala derivata din instinctul vietii) pe diferite parti ale corpului. 1. muscatul); 2. Stadiul oral : 1 an : sugarul cauta placerea prin activitati orale (suptul, Stadiul anal : 2 ani : controlul intestinelor si la vezicii urinare ;

3. Stadiul falic : 3-5 ani : constientizarea sexuala initiala. Este un moment integrat n dialectica complexului lui Oedip : tendinta copilului spre un atasament puternic

fata de parintele de sex opus si de a dezvolta o rivalitate ostila fata de celalalt. Conflictul se rezolva prin identificarea cu parintele de acelasi sex. 4. Stadiul latentei : 5 ani - pubertate : sexualitatea scade n importanta, creste dezvoltarea fizica si intelectuala ; 5. Stadiul genital : revenirea la viata a energiilor sexuale (schimbarile hormonale). n contrast cu stadiul falic, scena este acum pregatita pentru o sexualitate mai matura, implicnd mpartasirea cu altcineva.
Erik Erikson introduce n stadiile dezvoltarii psihosexuale ale lui Freud o mai mare constienta a contextului social si o explicare a lui, redefinind procesul ca unul de dezvoltare psihosociala.El s-a concentrat asupra dezvoltarii socializarii ca proces continuu si a descris stadii suplimentare ale dezvoltarii.

B. Teoria cognitiva : J. Piaget. n timp ce Freud s-a concentrat aproape exclusiv pe aspectul afectiv al socializarii, J. Piaget (1896-1980) a fost preocupat de zona dezvoltarii cognitive. Punctul lor de vedere comun este ca procesul de dezvoltare se realizeaza contiuu printr-o serie de stadii universale, care-si au radacinile n biologie. Piaget sustine ca dezvoltarea cognitiva are loc n 4 stadii : 1. Stadiul senzorial.motor : 1 1/2 de viata

- copiii nvata prin simturi, prin contactul fizic cu lumea ; lumea lor este cea a experientelor fizice directe a mediului nconjurator ; nu folosesc simboluri, nu se pot angaja ntr-o gndire superioara. 2. Stadiul preoperational : 18 luni - 7 ani

- acum se dezvolta capacitatea de a folosi simboluri (ndeosbei limbajul) ; - ncep sa ntlneasca lucruri pe care nu le vad sau nu le ating ; - poate face tot mai mare deosebiri ntre realitate si fantezie ; - totusi au o perspectiva egocentrica : le este greu sa vada din perspectiva altuia (a ntelege ca un prieten plnge pentru ca nu vrea sa-i dea o jucarie este greu, pentru ei, aproape imposibil); n conceptia unor autori, acest stadiu include n sine urmatoarele 6 perioade : - cea a exercitiilor reflexe (0 - 1 luna) ; cea a primelor adaptari dobndite si a relatiilor circulare primare (1-5 luni) ;

- cea a reactiilor secundare si a procedeelor de a face sa dureze spectacolele interesante (5-9 luni); - perioada coordonarii schemelor secundare si a aplicarii lor la situatii noi (9-12 luni); - a reactiilor circulare tertiare si a descrierii de mijloace noi prin experimentare activa (12-18 luni); - a inventiei de mijloace noi prin combinare netala. 3. Stadiul operational concret : 7-11 ani.

- se dezvolta capacitatea de a folosi logica si de a aprecia perspective alternative; - logica le permite ntelegerea cauzelor si a efectelor ; - gndirea tinde sa ramna mai mult legata de concret dect de idei abstracte ; - ncep sa nteleaga si perspectiva altora, puncte de vedere alternative, este un pas nainte n dezvoltarea sociala. 4. Stadiul operational formal (12 ani )

- ncep sa gndeasca abstract ; - nu numai ca pot compara posibilitatea punctelor de vedere alternative, ci si si pot imagina care sunt acelea ; - ncep sa depaseasca limitarile timpului si ale spatiului, pentru a vizualiza cu exactitate un viitor si locuri pe care nu le-au vazut. Piaget a crezut ca vrstele exacte la care copiii trec prin aceste stadii variaza de la un copil la altul si de la o societate la alta. Kohlberg (1969) elaboreaza o teorie despre dezvoltarea morala n 4 stadii. C. Interactiunea simbolica - . Fondatorul aceste perspective este G.H. Mead (1863-1931), si mpartaseste, n general, acelasi punct de vedere ca si Watson. Mead si-a numit metoda "behaviorism social" si spre deosebire de cel dinti, acorda o pondere nsemnata ntelegerii proceselor cognitive care duc la comportamentul vizibil. Mead a explorat dezvoltarea si organizarea sinelui. L-a interesat rolul acestuia n polaritati ca libertate-control, schimbare-stabilitate, creativitate-comportament. Sinele este trasatura centrala a modului de abordare simbolic-interactionist al socializarii.

Dezvoltarea sinelui (sentimentul de sine). Sinele se dezvolta din experienta sociala datorita capacitatii individului de a-si vedera actiunile din perspectiva altora. Acest lucru este posibil datorita limbajului care ne permite sa fim att obiectivi ct si subiectivi n acelasi timp. n timp ce vorbim cu altii, ne auzim ce spunem (asa cum se aud si ei) si putem reactiona la acele afirmatii (asa cum reactioneaza si ei). n acele situatii suntem att subiectul (persoana care "actioneaza") ct si obiectul actiunii (una din persoanele care "receptioneaza"). n esenta, sustine Mead, noi dezvoltam un sine prin luarea rolului celuilalt si prin reflectarea asupra noastra ca obiecte. Aceasta parere despre sine pune accentul principal pe contextul social n raport cu biologia. n contrast cu Freud si Piaget, Mead nu a vazut acest proces producndu-se printr-o serie de stadii legate de vrsta. El a vazut devenirea sinelui spre o tot mai mare complexitate ca rezultat al cercului experientei sociale care se extinde tot mai mult. Totusi, el distinge ntre dezvoltarea care are loc nainte si dupa folosirea limbajului. n perioada preverbala, interactiunea este rudimentara. Copiii nu fac distinctii ntre ceea este sine si ceea ce nu este. Comunicarea depinde de altii, care "interpreteaza" (atribuie sensuri) actiunile copilului mic si le eticheteaza cu ajutorul simbolurilor verbale. Perioada verbala se caracterizeaza prin dezvoltarea capacitatii de a ntelege si a folosi comunicarea simbolurilor. Facultatea cognitiva se dezvolta tot mai mult prin interactiunea sociala. Joaca este prima forma a acestei interactiuni. Prin joc, nvata sa ia rolul altuia, nvata ca exista diferite roluri sociale, fiecare avnd o perspectiva diferita. Mai trziu, prin intermediul jocului organizat, se dezvolta facultatea de a ntelege legaturile ntre roluri multiple si de a-si considera propriile roluri ca parte a unui sistem. (Ex : echipa de football). Copiii nvata sa ia rolurile altora si sa reflecteze la propriile actiuni din perspectiva acestui rol. ntr-un stadiu superior, "celalalt generalizat", copiii reusesc sa se priveasca pe ei nsisi nu numai din pozitia avantajoasa a unei alte persoane sau rol, ci, de asemenea, din perspectiva "comunitatii" ca ntreg. Jocurile i nvata pe copii ce sunt regulile si ce importanta au ele pentru buna desfasurare a jocului, pregatindu-i pentru asimilarea si respectarea valorilor si normelor acceptate social. Perspectiva"celuilalt generalizat" ne determina sa facem mai degraba ceea ce credem noi nsine ca este bine, corect, dect ceea ce crede un parinte, prieten (ne elibereaza de sub influenta altora). Cooley (1902) vorbeste despre "sinele oglinda", conceptia noastra despre noi nsine, care si are originea reactia noastra la ceea ce credem noi ca sunt perceptiile altora despre noi. Mead sustine ca sinele are doua forme (faze) de manifestare : "mine" si "eu". Simbolismul este, n esenta, un dialog ntre "eu" si "mine". Mine este faza sociala a

sinelui, el este ordinea sociala, care include valori, norme, ordine ce promoveaza stabilitatea si controlul social. Eul este faza creatoare, libera, greu previzibila a sinelui : "mine" este un produs social, pe cnd "eu" are o relatie neclara cu experienta sociala. Sinele, asadar, este un produs al interactiunii dintre individul unic si contextul social. Fiecare dintre noi percepe si interpreteaza diferit realitatea, contextul social. Realitatea sociala a unei persoane difera de realitatea sociala a unei alte persoane. Eu si mine explica sinele ca subiect (eu) si ca obiect (mine), ca manifestare a libertatii (eu) si a controlului (mine), a schimbarii (eu) si a stabilitatii (mine). 5.4. Tipuri de socializare

Socializarea este un proces interactiv de comunicare, ce presupune luarea n consideratie att a dezvoltarii individului ct si a influentelor sociale, respectiv modul personal de receptare si interpretare a mesajelor sociale si dinamica intensitatii si continuturile influentelor sociale. Socializarea presupune nvatare sociala ca mecanism fundamental de realizare a persoanei, finalizndu-se n asimilarea individului n grupuri. Ea se poate clasifica dupa mai multe criterii : a. n functie de finalitatea urmarita, se distinge ntre socializarea adaptativa (integrativa) si anticipatoare. Socializarea adaptativa - conduce la formarea acelor capacitati care faciliteaza integrarea, participarea si realizarea sociala a unor activitati ntr-un cadru institutional dat ; Socializarea anticipativa - consta n asimilarea acelor norme, valori care faciliteaza integrarea ntr-un cadru organizational viitor. Ea poate conduce individul la situatii de conflict valoric sau normativ. Socializarea anicipativa sustine R.K. Merton, este determinata de "conformismul social fata de valorile unui grup de referinta, diferit de grupul de apartenenta". El considera ca disputa dintre conceptiile "pasiviste" si cele "activiste" asupra socializarii pare sa se ntemeieze pe o falsa problema si, pentru a demonstra aceasta, sociologul american a elaborat paradigma socializarii anticipative. Conceptele centrale ale acestei paradigme sunt grupul de apartenenta si grupul de referinta. Primul desemneaza reuniunile de indivizi care satisfac urmatoarele trei conditii : 1. Indivizii respectivi se afla ntr-o interactiune continua. 2. Ei nsisi se definesc ca membrii ai gupului. 3. Cei care nu participa la interactiune i definesc, de asemenea, ca membrii ai grupului. Grupul de referinta reprezinta "punctele de comparatie la care se refera o proportie suficient de importanta de indivizi care apartin unei categorii sociale, cu scopul de a defini situatia care caracterizeaza respectiva categorie sociala".9 Intensitatea socializarii este maxima n copilarie sau n perioada de tranzitie de la un stadiu de viata la altul. Dar ea se realizeaza pe tot parcursul vietii . Corelate ale socializarii sunt procesul de desocializare si resocializare (socializarea secundara).

Desocializarea presupune izolarea fizica si sociala a unei persoane, ruperea ei de contextele sociale care i-au satisfacut nevoile de interactiune si i-au sprijinit statusurile adoptate n vederea eliminarii modelelor de interactiune si comportament anterior nsusite. Resocializarea este concomitenta cu desocializarea si consta n orientarea nvatarii sociale si controlului social catre asimilare si manifestari de comportament compatibile cu tabla de valori si atitudini specifice noului sistem integrator. Eficacitatea ei depinde nu numai de receptivitatea individului, ci si de intensitatea controlului social exercitat de noua agentie de socializare si de gradul de eliminare a factorilor gratificarii anteriori. Resocializarea poate fi : - voluntara (convertire religioasa, supunerea voluntara la psihoterapie), scopul ei fiind nlocuirea identitatii, a valorilr cu unele noi, schimbarea comportamentului - involuntara ("reeducare", "spalarea creierului", n nchisoare, spitale psihiatrice) si presupune instituirea unui control total si permanent asupra persoanei (zilnic, n fiecare clipa). Unii sociologi considera ca resocializarea este un proces de reorientare si remodelare a personalitatii individului deviant, de reeducare a acestuia n raport cu normele de conduita socialmente acceptabile. Ea presupune schimbari fundamentale n comportamentul si conduita individului, implicnd abandonarea unui mod de viata si adoptarea ("nvatarea" ) altuia, prin dirijarea comportamentului individului deviant spre scopurile sociale dorite si permise n societate.
11

Aceasta "rupere cu trecutul" se realizeaza deseori printr-un control total asupra individului deviant, suprimarea statusurilor din trecut, sanctiuni si mijloace punitive etc. Pentru ca individizii cu "deficiente de socializare" sa nu dobndeasca, pe parcurs, o "identitate delincventa", resocializarea trebuie sa creeze individului noi raporturi de referinta, noi trairi, atitudini, comportamente. Fiind un fel de proces de convertire, n cadrul caruia se intentioneaza schimbarea normelor, valorilor si convingerilor individului deviant, prin inculcarea celor dezirabile din punct de vedere social, resocializarea este doar unul dintre mijloacele de control ale comportamentului marginal sau delincvent pe care societatea, grupul sau organizatia le au la dispozitie, n afara asa-numitelor sanctiuni punitive. n literatura de specialitate, ntlnim si opinii care sustin ca n adevaratul sens al termenului, resocializarea de fapt nu exista ; n decursul vietii sale, fiecare individ este expus unor influente diverse, care provin din partea familiei, educatiei scolare, profesiuni, grupului de prieteni, toate acestea constituind aspecte ale procesului de socializare. Datorita acestor influente variate, individul achizitioneaza treptat norme si reguli de comportament, astfel nct el se socializeaza oricum, dar nu si va elabora neaparat

conduite socialmente dezirabile. n esenta, "resocializarea consta n dirijarea spre scopuri socialmente dorite, atunci cnd la anumiti indivizi socializarea a fost stagnata si, initial, gresit orientata".
12 13

Nevoia de socializare dupa copilarie rezida n faptul ca, pe parcursul vietii : 1. obtinem noi si diferite statute, jucam noi roluri (profesionale, maritale), deci trebuie sa nvatam cerintele noilor roluri; 2. apar schimbari sociale care modifica normele, deci trebuie sa nvatam noile norme (exemplu, rolul asociat statutului de femeie s-a schimbat n ultimii 20 de ani) ; 3. ntre teoria normelor, valorilor (nvatata n copilarie) si practica acestei teorii este o distanta care trebuie nteleasa, nvatata. Socializarea dupa copilarie presupune trecerea de la dependenta la autonomie si apoi influenta asupra altora (Goodman). Multi gnditori au ncercat sa analizeze raportul dintre socializare si libertate. Ei sau ntrebat mai nti daca o socializare reusita reduce gradul de libertate al individului? Wrong (1961) sustinea ca socializarea nu este niciodata completa, deci nu poate anihila libertatea individului. Mead afirma ca oamenii renunta la o oarecare libertate, dar cstiga avantajul relatiilor sociale. "Eu" si "mine" (aflati n interiorul sinelui) reprezinta un echilibru ntre nevoile societatii si nevoile individului. Perspectiva interactionistsimbolica este ca eu si mine nu sunt inerent n conflict (asa cum sugera perspectiva psihanalitica despre "id" si "supraeu"). Una nu reduce automat si complet libertatea celeilalte. Oamenii combina n mod personal diferite experiente de socializare. Socializarea nu poate nnabusi complet libertatea individului. Oamenii sunt liberi sa aleaga ntre diverse alternative. Socializarea presupune nu numai adaptarea la norme, valori. Omul este capabil si sa schimbe valorile, normele perimate . . Socializare poate fi autoritara (putnd mbraca forma ndoctrinarii) sau democratica (situatie n care gradul de libertate al individului este maimare). 5.5. Agentii socializarii Desi n buna parte socializarea coincide cu procesul educatiei, sfera ei de cuprindere este totusi mai vasta, att sub aspectul continutului ct si al obiectivelor sale. Socializarea se realizeaza prin intermediul mai multor "agenti" asa cum ar fi : familia, scoala, grupul de prieteni, diferite institutii (economice, socio-culturale, politice) precum si de massmedia. Ea ncepe nca din copilarie, odata cu exersarea primelor interactiuni si experiente sociale (socializare primara) si continua pe tot parcursul vietii de adult, odata cu dobndirea de statusuri si roluri succesive (socializare continua).

n copilarie, predomina influentele socializatoare exercitate de parinti si grupul de prieteni. Mai trziu, influenta exercitata de scoala, de mass media si alte institutii sociale vor completa, modifica capacitatile dobndite n cadrul socializarii de baza (primare). 1. Familia este prima si o continua lume sociala pentru copil. Ea i ofera relatii intime, durabile, ea l nvata limba, vorbirea . Ea este cea care asigura identitatea sociala initiala a copilului n raport cu rasa, religia, clasa sociala, genul. sansele generale n viata (sanatate, educatie, profesie, sunt influentate de familie). Kohr (1963-1977) sustinea ca interactiunea ntre parinte si copil difera de la o clasa sociala la alta, datorita valorilor diferite pe care le insufla parintii care apartin unor clase sociale diferite. 2. scoala - este cea care mai trziu ofera informatii, deprinderi, valori utile pentru societate. Azi ne putem pune problema n ce masura, n Romnia, scoala este ea constienta de rolul pe care l are n socializarea tinerilor. Rolurile nu sunt intime, ci formale, oficiale; profesorul este cel care supravegheaza "ce face copilul" nu "cine este copilul" ; uneori, scoala este o experienta noua si dificila pentru acestia din urma. n scoala nvata multe deprinderi de interactiune interpersonala, nvata sa mparta cu altii, sa rezolve pe rnd diferite sarcini, sa se compare cu egalii lor. 3. Grupa de vrsta (egali n statut : vrsta, statutul social general). Pozitia sociala n familie este automata (mostenitor), n grupele de vrsta trebuie cstigata. n familii si n scoala, socializarea este planificata, gndita ; n grupele de vrsta ea are loc fara planificare. ntr-un fel, scoala si grupele de vrsta slabesc legaturile copilului cu familia (initial atotcuprinzatoare); ele asigura modele suplimentare (uneori alternative, pentru comportamente, uneori valori , norme .). 4. Mass-media. Daca ceilalti trei factori ai socializarii sunt implicati n contactul interactiv si personal, mass-media nu este. n acest caz, comunicarea este indirecta, mediata . Televiziunea are cea mai mare influenta, prin opiniile pro si contra pe care le arunca n discutie referitor la diferite probleme. Ea este considerata cea mai atractiva sursa de informare, divertisment, culturalizare, formare de opinii etc. (aparatele video, muzica etc., la fel). n prezent, exista o miscare pentru a marca discursurile si casetele potential daunatoare pentru procesul de socializare a copiilor si al tinerilor. 5.6. Persuasiunea coercitiva - forma specifica de resocializare involuntara Persuasiunea coercitiva este o tehnica de manipulare, n care se afla n joc prghii de convingere de natura psihologica si sociologica. Se cauta convingerea subiectului prin nvatarea si adoptarea unor seturi de atitudini, credinte si comportamente intentionate de propagandist. Un exemplu l-au constituit tehnicile de spalare a creierelor din anii '50, care supralicitau stressul, factorul psihologic si forta fizica (prin ncarcerare, abuz psihic sau pistolul la tmpla sau candidatul manciurian). Mai trziu, metodele de persuasiune coercitiva au devenit mai subtile, mai nuantate, putnd convinge fara utilizarea fortei fizice.

Conceptul de persuasiune coercitiva a fost prima oara utilizat n ncercarea de a ntelege comportamentul colaborativ al prizonerilor de razboi, care au fost supusi la interogatorii si ndoctrinari n timpul celui de al doilea razboi mondial si mai ales n timpul conflictului coreean (Schein, 1956, 1961). Majoritatea prizonierilor raportau ca erau convinsi de inocenta lor, ca nu aveau nici o idee despre ce vorbeau interogatorii. Daca presiunea devenea destul de severa, ei erau dispusi sa semneze false confesiuni, sa se angajeze ntr-o atitudine colaborativa si sa permita a fi folosisi n activitati de propaganda, dar nu si-au acceptat niciodata vina. Studiile lui Lifton (1956) si Schein (1961) au aratat ca a existat un numar considerabil de civili (studenti, oameni de afaceri, misionari si diferiti membrii ai ordinelor religioase), care au trait n China si care s-au ntors dupa mai multi ani de nchisoare recunoscndu-si vina, spunnd ca au fost spioni si criminali si exprimndu-si "gratitudinea" fata de cei care-i capturasera, pentru ca i-au tratat blnd, explicndu-le gravitatea crimelor lor (Lifton, 1956, Schein, 1961). Ei au trebuit sa treaca printr-un proces generativ de nvatare. Ceea ce l-a facut generativ mai mult dect adaptativ, a fost ca repatriatii ajunsesera sa creada ntr-adevar n vina lor si multi dintre ei au muncit n locul temnicerilor lor, transmitnd mesajul si altora, dupa cei ei fusesera eliberati si erau "liberi sa gndeasca orice voiau". Esenta procesului de persuasiune coercitivta a fost de a creea o situatie n care mai multe conditii s-au obtinut simultan : a. prizonierul a fost nchis cu o sentinta imprecisa, rostita de temnicer ("nu vei scapa de aici pna nu vei face o confesiune sincera si nu vei accepta vina ca spion si criminal si nu vei recunoaste ca valorile tale burgheze sunt un pericol inerent pentru poporul comunist"); b. prizonierul a fost pus ntr-un grup cu alti prizonieri care erau mult mai avansati n procesul de nvatare ; c. grupul a fost rasplatit pe baza progresului total. Numai daca toti membrii nvatau "noul punct de vedere", grupul beneficia de mai multe privilegii si i se reduceau pedepsele; d. noul punct de vedere a fost prezentat n mai multe feluri : personal, de catre interogator, prin lectura, materiale publicate si prin grupuri de membrii mai avansati n discutia informationala ; e. principalul mijloc pentru nvatarea si evaluarea gradelor studiului era confesiuena scrisa si autocritica, ce a fost ceruta ca o activitate obisnuita si a servit la stimula prizonierul sa regndeasca actiunile lui trecute si sa nceap sa le evalueze dintr-un nou punct de vedere.

f. Orice indiciu ca prizonierul a nceput sa nteleaga noul punct de vedere sau noile concepte a fost rasplatit imediat si, pe de alta parte, oice indiciu de nesinceritate sau superficialitate n procesul de ntelegere a fost sever pedepsit ; g. Comunicarile care, ntr-o maniera sau alta ntareau punctul de vedere vechi sau care aminteau prizonierului de legaturile lui cu vechii prieteni sau grupuri de referinta, au fost interzise. Posta de acasa era predata doar daca avea vesti proaste, ca de exemplu faptul ca o sotie voia sa divorteze sau ca un prieten drag murise; h. Presiunile psihice de toate felurile n care privarea de somn era cea mai puternica, erau aplicate constant pentru a slabi puterea psihicului prizonierului. "Tortura" era folosita numai ca pedeapsa pentru nesinceritate sau pentru lipsa de dorinta de a nvata ; i. Siguranta psihologica a prizonierului era conferita de catre tovarasii sai, avansati n procesul de reeducare, care-l puteau sprijini n efortul lui de nvatare. Lawrence Wollershein (1991) aprecia ca exista un numar de sapte tehnici de persuasiune coercitiva clasica, care se ntrepatrund si se completeaza reciproc : Cresterea confuziei mentale si a susceptibilitatii individului pentru a-l face sa se creada mai slab, mai neputincios. Se face prin hipnoza, prin reeducarea odihnei si a somnului,prin restrictii alimentare drastice (a caloriilor si a proteinelor), prin excesiva repetare a activitatilor simple, prin repetata prezentare audio, video, tactila a unui obiect sau a unei persoane pentru a se fixa n memorie si n subconstient. Un factor favorizant este distrugerea puterii de concentrare prin discursuri monotone. Aplicarea unor pedepse grele non-violente. Tehnicile des folosite sunt umilirea, pierderea priveilegiilor, izolarea sociala, degradarea brusca a statutului social, inducerea anxietatii si a sentimentului de vinovatie. Paradoxal, anumite premieri pot ntarii aceste metode. Un zmbet, o strngere de mna, o apreciere pot duce la confuzie si supunere fata de "fratele mai mare" sau "tatuca". Aceste premieri se folosesc n functie de context. Promovarea izolarii sociale. Se face prin controlul timpului, a mediului social si a resurselor de suport social ale individului (familie, grup de prieteni, institutii ostile actiunii propagandistuui). Se faciliteaza, de asemenea, prin absorbirea individului ntrun grup de actiune cu program de persuasiune coercitiva ce-i manipuleaza lecturile, i schimba perceperea evenimentelor si a experientelor, precum si a trecutului (prin atacul valorilor si al credintelor trecute) si se cauta consumul timpului acestor indivizi n grupuri de persuasiune coercitiva, astfel nct afectarea timpului familiei, grupurilor de cunoscutti etc. sa devina o povara, o suprasarcina Atacul conceptiei despre sine si a viziunii asupra lumii. Este cea mai eficienta tehnica. Se foloseste metoda deselor si amanuntitelor confesiuni si istorisiri ale trecutului unei persoane pentru a se creea sentimentul de culpabilitate si pentru a se

destabiliza, a se diminua sinele si trecutul, constientizarea realitatii si mecanismul psihologic de aparare. Acest asalt psihologic forteaza individul sa-si reinterpreteze istoria vietii si sa adopte o noua vziune asupra cauzalitatii evenimentelor. Cel n cauza este convins treptat ca trecutul sau, fostele credinte, fosta familie, fostul grup de prieteni si cunoscuti sunt elemente negative. Se cauta inducerea ideii ca supravietuirea lui ca individ este posibila numai n cadrul grupului de persuasiune coercitiva. - Sustinerea intensa si frecventa a atacurilor la ncrederea n sine a individului. Se intensifica, astfel, crearea sentimentului lipsei de putere. Desele plngeri si critici la adresa subiectului sunt manevrate n asa maniera nct se induce ideea ca sistemul are mereu dreptate si ca individul fara sistem mereu greseste. Manipularea informatiei si a limbii. Informatiile fara suport sau cele ce dau nastere la idei opuse sunt evitate cnd se intentioneaza ndoctrinarea. Inteligentul amestec de minciuna si adevar poate fi folosit n evitarea descoperirii falsitatii informatiilor. Se creeaza un limbaj ("de lemn") artificial de grup, noi reguli de comunicare precum si noi cmpuri de subiecte permise si nepermise. Se dihotomizeaza realitatea prin "bun, constient, minunat - al nostru" si "rau, inconstient, ignorant - al lor". Aceasta tehnica mpiedica gndirea independenta, descoperirea deceptiilor, tendinta de revolta, mentinnd un sistem nchis de logica si o stare de dezinformare. Aceasta tehnica sugestiv prezentata n celebra carte a lui Orwell - "1984" - arata cum cuvintele ce-si modifica sensul reusesc sa modifice si actiunile rezultate din ele. Folosirea amenintarilor de tip secular ("ceva rau ti se va ntmpla de nu vei fi cu noi"). Consta n utilizarea de atitudini, credinte sau consecinte ale comportamentului care sunt direct amenintatoare sau care duc la inocularea convingerii ca o pedeapsa severa este iminenta. Exemple de acest fel de amenintari de tip secular sunt : afectiuni fizice sau mentale, dependenta de narcotice, colaps economic, esecul social, divort, ostracizare sociala etc.

Aceste sapte tehnici, combinate n mod efectiv produc o influenta coercitiva pe plan psihologic si sociologic si duc la modificari puternice n comportament. Relativ la rezultatele persuasiunii coercitive, putem spune ca ele sunt metode eficiente, dar nu n toate cazurile infailibile, imbatabile. Eficacitatea lor depinde de experienta de viata, bagajul biologic, genetic si psihologic al subiectului, de durata si severitatea metodelor persuasiunii coercitive aplicate. Aceste sapte metode trebuie sa fie "orchestrate" pentru a da maximum de efect, fara a produce psihoze. Pentru a ajuta subiectul sa se adapteze, aplicarea acestor tehnici trebuie sa se faca n conditiile respectarii urmatoarelor reguli : - pasi marunti, pentru a se evita perceperea schimbarilor efectuate la nivelul personalitatii si aprecierii realitatii ; - inducerea ideii ca doar prin acceptarea noilor sisteme de valori si credinte se reduce mai mult sau mai putin presiunea din exterior ;

- mutarea subiectilor n grupuri ale persuasiunii coercitive n care sa nu se realizeze adevaratele scopuri ale persuasiunii. Cnd se identifica exact forta de presiune, pot aparea reactii puternice de opunere. ntr-un grup de "prieteni si aliati", subiectii sunt mai usor de ndoctrinat. Tehnicile persuasiunii coercitive trebuie sa fie aplicate concentrat si permanent, pentru a nu se acorda timp pentru reorganizarea noilor idei induse, pentru ntrebari periculoase. Se va acorda o atentie deosebita cultivarii , promovarii ideii ca schimbarile survenite la nivelul personalitatii si aprecierii realitatii exterioare sunt rezultatul unui proces intern, "pentru binele subiectului si liber alese de subiect" (schimbari voluntare). Note: 1 I. Ungureanu, Paradigme ale cunoasterii societatii, Humanitas, Buc., 1990, p. 22. 2 3 4 5 6 Ibid., p. 23.

Vilfredo Pareto, Traite de sociologie generale, apud. I. Ungureanu, op. cit., p. 30. Basil Bernstein, Langage et classes sociales, Paris, Les Editions de Minuit, 1975, p. 223. Broom, Ph. Selznick, Sociology, IV. ed., N.Z., 1968, p. 107-111, apud Dan Banciu, Sorin Radulescu, M. Voicu, op. cit., p. 16. Dan Banciu, Sorin Radulescu, Marin Voicu, Introducere n sociologia deviantei, Ed. st. si Enciclop., Buc., 1985, p. 15-16. 7 8 Ibid., p. 18. Ibidem., p. 19.

9 10

R. Merton, Elements de theorie et de methode sociologique, Paris, Plan, 1965, p. 240. L. Broom, Ph. Selznick, Sociology, IV ed., N.Y., p. 117.

11 H. Nufer, Sozial Pedadogische Thesen zur Freiheitsstafen, apud. D. Banciu, Sorin M. Radulescu, Marin Voicu, op. cit., p. 25. 12 13 Ibid.

T. Bogdan, Literatura stiintifica actuala si problemele teoretice si aplicative ale resocializarii n timpul detentiei, apud. D. Banciu, S. Radulescu, M Voicu, op. cit., p. 25.