! "

|

 



|
| 
1. Noţiunea de grup social
2. Criterii de clasificare a grupurilor umane
3. Grupurile etnice
4. Mulţimea, publicul şi reuniunea ocazională
5. Categorii de populaţie umană
 #$
È Grupul constituie o reunire, o
comunitate de oameni între
care se manifestă anumite
relaţii.

È Ex: Familia, grupurile de

prieteni, colectivităţile
teritoriale (cartier, sat, oraş),
organizaţiile politice
(partidele), ştiinţifice (asociaţii
etc.), confesionale (cultele
religioase), clasele şi
categoriile sociale, generaţiile
de vârstă (tineri, maturi,
bătrâni), mulţimile
 | %   &   

È |oate formele de viaţă socială, de la cele mai
simple şi mai puţin organizate până la cele mai
complexe şi puternic formalizate, sunt grupuri
sau grupări în înţeles de colective umane, dar de
obicei termenul acesta este rezervat pentru
grupurile mai restrânse, mici şi mijlocii.
È Exemple: familiile, rudeniile, clanurile, fratriile,
ginţile, triburile, cluburile bărbăteşti, cetele de
copii, cetele de războinici, vecinătăţile etc.
'($)(*))
|%

È GRUPUL = Ơunităţile sociale

mici, bazate pe relaţii
interpersonale directeơ

È COMUNI| |E = pentru
unităţile sociale care
stăpânesc anumite valori
materiale sau spirituale în
comun (un teritoriu, o
proprietate, o credinţă
religioasă, o limbă, o cultură
etc.,
 (iferenħa dintre grup ĥi grupare
R. Mounier
È gruparea are o sferă mai largă, desemnând
orice reunire sau ansamblu de persoane

È grupul se caracterizează prin organizare

internă şi integralitate.

(in această perspectivă, mulţimea reprezintă o

grupare, iar familia, bunăoară, constituie un
grup.
 Caracteristicile grupului
È Coeziunea internă -
solidaritatea membrilor
È Unitate a atitudinilor ĥi
conduitelor
È Norme şi valori comune
È Structură durabilă
È Componenħă care se
modifică în timp
 2. Criterii de clasificare a grupurilor
umane - Jan Szczepanski
È (upă nr. de membri:
È a) Grupurile mici ƛ sunt compuse exclusiv din
membri, fără a avea subgrupuri distincte, şi
care nu intră ca părţi componente în grupuri
mai mari, dar pot face parte din colectivităţi
mai mari de alte tipuri;
È b) Grupurile mari ƛ cum ar fi poporul, statul,
o biserică independentă etc., care nu intră în
componenţa unor grupuri mai mari, ci doar a
unor colectivităţi stabilite convenţional:
sisteme de state, sisteme de civilizaţie ƛ care
nu sunt grupuri propriu-zise.
 (upă tipul relaħiilor dintre
membri
È Grupurile primare[1] ƛ se bazează exclusiv pe
contacte personale, directe, faţă în faţă şi destul
de apropiate, pe raporturi de ordin profesional şi
atitudini emoţionale, coeziunea acestor grupuri
rezultând din preocupările personale (ex: familia,
colegii dintr-un loc de muncă, anturajul sau
grupul de colegi de şcoală etc.);
È b) Grupurile secundare sau derivate ƛ legăturile
dintre membri lor au caracter obiectiv şi se
întemeiază pe anumite interese, în primul rând
economice.
[1] (istincţia între grupurile primare şi cele secundare a fost realizată de Charles
H. Cooley, în lucrarea Organizaţia socială (1909)
 (upă tipul de normativitate
implicat în organizarea lor
È a) Grupurile formaleƛ cele în cadrul cărora interacţiunile
dintre oameni ƛ în timpul diferitelor activităţi sociale ƛ se
desfăşoară în mod oficial, instituţionalizat, pe baza unor
legi, regulamente, dispoziţii, ordine, instrucţiuni etc.;
È b) Grupurile informale ƛ se caracterizează prin interacţiuni
neoficiale, neobligatorii între membrii lor, acestea luând
naştere în mod spontan şi exprimând anumite afinităţi
interpersonale, depinzând, deci, de sentimentele, voinţa,
personalitatea celor care intră în contact (ex: grupurile de
prieteni, de adolescenţi sau pensionari, de petrecere a
timpului liber).
È c) Grupurile nonformale ƛ se constituie pentru rezolvarea
unei anumite sarcini ori sunt centrate pe realizarea unor
obiective imediate (comitete, comisii etc.), după care se
dizolvă, fiind mai flexibile şi mai puţin normativizate.
 Grupurile cu scop
È de tipul asociaţiilor sportive, sindicale,
partidelor politice, al societăţilor de acţionari,
pentru răspândirea culturii, protejarea naturii
etc;
È sunt constituite intenţionat pentru realizarea,
printr-o organizare precisă, a anumitor ţeluri,
satisfacerea unor trebuinţe umane, scopuri,
interese, motiv pentru care acestor grupuri le
lipseşte coeziunea personală, sentimentală,
având la bază relaţii formale
 Clasele sociale
È se disting pe baza poziţiei ocupate în societate.
cestea sunt concepute, în gândirea sociologică
occidentală, ca Ơelemente ale stratificării în
societăţile unde categoriile ierarhice nu sunt
instituţionalizate (cum e cazul în sistemul
castelor).
È apartenenţa la o clasă poate fi ereditară, dar ea
nu este oficială şi, teoretic, orice individ îşi poate
schimba clasa dacă e în stare să-şi amelioreze
poziţia sa, ori, dimpotrivă, dacă aceasta se
deterioreazăơ.
 ë. Grupurile teritoriale
È distinse pe baza raportului faţă de teritoriu (ex: satul,
oraşul, cartierul);

7. Grupurile care se creează pe baza valorilor culturale

comune sau a raportului faţă de cultură (ex: tribul,
poporul,
naţiunea)[1]. Poporul şi statul sunt cele mai mari
colectivităţi de oameni, care includ numeroase
grupuri şi subgrupuri, de toate categoriile.

[1] Ibidem, p. 239-244, 278, 305, 31ë. (espre această problemă, vezi şi cap. Grupuri,
organizaţii, mase, în vol. Psihologie socială. Aspecte contemporane, Iaşi, Editura Polirom,
19ëë, p. 319-412
È 8. Grupurile de semeni ƛ care au aceeaşi
vârstă sau o compoziţie omogenă, cum ar fi o
clasă şcolară;
È 9. Grupurile de referinţă ƛ sunt cele cu care
se identifică individul (împrumutându-le
sistemul de valori şi conduită) şi care pot fi
diferite de cel căruia îi aparţine (ex: grupul
adolescenţilor care adoptă practici şi
elemente de comportament ale adulţilor, cu
care se compară, dorind să fie ca ei; grupul
celor din execuţie care aspiră să devină şefi,
purtându-se ca nişte conducători etc.);
È 10. Grupurile de bază ƛ cele în care indivizii se
simt în siguranţă, cum ar fi familia şi grupul
profesional, căci ei pot fi membri ai mai multor
grupuri, dar numai în unele trăiesc statornic şi
depind de acestea, cu celelalte având o relaţie
secundară (fiind temporare).
È 11. Grupurile de presiune ƛ sunt acele grupuri
care utilizează presiunea fie asupra aparatului
guvernamental, fie asupra Parlamentului pentru a
triumfa aspiraţiile, interesele şi revendicările lor.
 lte criterii de clasificare:
È G. Gurvitch a recurs la alte criterii de clasificare a
grupurilor, evidenţiind:
1) după funcţia îndeplinită ƛ grupuri unifuncţionale,
multi-funcţionale, suprafuncţionale;
2) după durata existenţei lor ƛ temporare,
permanente, de durată;
3) după modul de formare ƛ de fapt, voluntare,
impuse;
4) după modul de accesƛ închise, condiţionale,
deschise
 3. Grupurile etnice
È se caracterizează
printr-o tradiţie
culturală proprie, au
o viaţă spirituală care
le conferă
specificitate, o
conştiinţă puternică a
apartenenţei la
respectiva etnie şi un
sentiment profund de
ataşament faţă de
aceasta.
È Grupurile etnice reprezintă, din perspectiva
politică, o minoritate naţională, care
manifestă sentimentul identităţii în cadrul
unui stat, fără a fi ajuns ea însăşi la nivelul de
dezvoltare ca naţiune.
È (e regulă, grupurile etnice au, comparativ cu
populaţia majoritară, un număr restrâns de
membri, care trăiesc, în parte, concentraţi pe
un teritoriu (având o majoritate
demografică), în parte, dispersaţi, nu numai
teritorial, ci şi în cuprinsul societăţii globale.
h
#*+,-
./
È sunt Ơcolectivităţi
bazate pe
asemănarea
conduiteiơ, iar în
sociologia americană
sunt nominalizate prin
expresia de
Ơcomportamente
colectiveơ (collective
behavior).

(*
È Reprezintă o adunare de persoane,
reunite temporar, din întâmplare sau în
mod deliberat, pe baza unor interese ori
motive comune.
È Nu e organizată, dar nu este lipsită de o
coeziune psihică, aceasta manifestându-
se atât de puternic încât indivizii care o
compun îşi pierd identitatea, fiind
absorbiţi de masa persoanelor.
 |ipuri de mulħimi
J. Szczepanski
È 1) ƠMulţimea agresivăơ ƛ care atacă un individ, un grup sau
anumite instituţii. Când atacă un individ, pentru că a comis un
fapt, un viol ori o crimă, posedă numele de Ơmulţime
linşatoareơ. (acă se manifestă împotriva minorităţilor, ca în
cazul progromurilor, ori a unor grupuri bănuite sau acuzate de
fapte revoltătoare, ea se numeşte Ơmulţime terorizantăơ. treia
formă o reprezintă Ơmulţimea militantăơ.
È 2) Ơmulţimea care fuge cuprinsă de panicăơ, din cauza unor
catastrofe ori în timp de război;
È 3) Ơmulţimea prădalnică (care jefuieşte, care pradă)ơ şi se
manifestă în timpul crizelor economice, alimentare, atacând
magazinele, depozitele, băncile, pe fondul unor stări de
dezorganizare socială;
È 4) Ơmulţimea demonstrantăơ, care este organizată, de regulă,
dând Ơexpresie fie sentimentelor de recunoştinţă şi apreciere, fie
de condamnări şi dispreţ, de laudă sau de protestơ
 ,
È Este o colectivitate de oameni care apare în două
ipostaze: de Ơpublic adunatơ şi de Ơpublic
neadunatơ.
È Publicul adunat se manifestă fie în circumstanţe
de divertisment, recreere (la spectacol, întreceri
sportive etc.), fie atunci când caută informaţii (cu
ocazia unor conferinţe, simpozioane,
demonstraţii, adunări politice).
È Publicul neadunat este cel constituit de cititorii
aceloraşi ziare, de ascultătorii aceloraşi emisiuni
ori de telespectatorii aceleeaşi emisiuni (ex.:
publicul presei).
 ›euniunea ocazională
È apare cu prilejul unor evenimente şi
cuprinde un număr restrâns de persoane,
care se adună accidental.
È Se caracterizează prin contacte spaţiale şi
sociale între cei curioşi să se informeze
asupra evenimentului produs, să găsească
explicaţii, să ofere sfaturi ori să schimbe
impresii, pe un fond emoţional (ex.: în
cazul unui accident, al unui scandal
public).
 ã )$#*/
1) Categoria oamenilor de creaţie
È 2) Categoria celor care, prin munca şi întreaga lor
activitate, asigură menţinerea, conservarea şi
funcţionalitatea bunurilor şi valorilor dobândite de
o societate în cursul existenţei sale.
È 3) Categoria celor care prin activitatea şi
comportamentul lor aduc pagube societăţii
È 4) Categoria celor care nu se pot întreţine singuri
şi au nevoie de îngrijire
È 5) Categoria celor neocupaţi profesional: elevi,
studenţi, soldaţi, şomeri, cei care nu vor să
lucreze etc.
 Úibliografie selectiva
È 1. Goodman, N. ƛ Introducere in
sociologie, Editura Lider, Ú c resti, 1997
È 2. Mihailesc , I. ƛ Sociologie generala.
Concepte f ndamentale si st dii de caz,
Edit ra Polirom, Iasi, 2004
È 3. Otovesc , (. ƛ Sociologie generala,
Edit ra beladi, Craiova, 2008
È 4. Zamfir, C.;Vlascean L. (coord.),
(ictionar de sociologie, Edit ra Economica,
Ú c resti, 1997