Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Litere
Specialitatea Literatura română în context european

Micro-proiect de cercetare
Tema
Activitatea individuală a studenţilor

Elaborat : Donțov Victoria

Pricop Adriana

Chişinău 2017

1
Cuprins
Introducere .................................................................................................................................................. 3
Capitolul I: Abordări teoretice .................................................................................................................. 4
Capitolul II: Abordări practice .................................................................................................................. 7
Concluzii..................................................................................................................................................... 10
Bibliografie: ........................................................................................................................................... 10

2
 Introducere
Studiul individual al studentului rămâne una din problemele cheie în pedagogia modernă.
Actualitatea problemei se datorează faptului de: – trecere de la principiul de „educaţie pentru toată
viaţă” la principiul de „educaţie prin toată viaţă”; – trecere de la „paradigma de învăţare” la
„paradigma de a învăţa să înveţi”; – trecere de la învățământul „axat pe obiective” la cel axat pe
„formarea de competențe”, bazat și pe munca independentă, ca pilon în formarea profesională.
Actualmente, în cadrul sistemului educaţional tradiţional, apare dilema creşterii volumului
de cunoştinţe necesare individului. Această dilemă poate fi rezolvată odată cu trecerea la sistemul
de educaţie continuă, la baza căruia se află studiul individual/independent al studentului. Dacă
tradiţionala „paradigmă de învăţare” avea ca scop difuzarea informaţiei de la profesor la
elev/student, apoi pentru noua „paradigmă de a învăţa să înveţi” este caracteristic – crearea unor
noi medii de învăţare şi formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor apărute pe parcursul
activităţii. Ideea-cheie a noii paradigme constă în ameliorarea continuă a calităţii învăţării și
productivităţii educaţiei prin intermediul sporirii autodezvoltării continue. Conform concepţiei
modernizării învăţământului în lume, inclusiv şi R. Moldova, specialistul trebuie să fie competent,
responsabil, liber să-şi cunoască meseria, să posede competenţe antreprenoriale în condiţiile
economiei de piaţă.
Deci, rezolvarea cu succes a acestei sarcini este posibilă dacă se va atrage atenţie rolului
studiului independent al studentului. Sporirea cotei lucrului independent pentru studenţi necesită
unele activităţi practice din partea instituţiilor de învăţământ, a cercetătorilor pentru a elabora unele
modele de implementare şi organizare. Rezolvarea acestei probleme se complică datorită existenţei
mai multor definiţii şi concepte a studiului individual etc.

3
 Capitolul I: Abordări teoretice
Învăţarea/activitatea individuală reprezintă o modalitate de organizare a corelaţiei
„subiect–subiect” la nivelul unor acţiuni didactice/investigaţionale care solicită realizarea unor
obiective academice de către studenţi independent de colegii săi, cu ajutorul sau fără ajutorul
cadrelor didactice. Activitatea individuală realizată/realizabilă personalizat propune teme
(diferenţiate sau comune, însă realizate individual) adaptate particularităţilor, necesităţilor şi
intereselor studentului, dar şi obiectivelor curriculare vizate. Activitatea individuală, în actualul
context academic în care „a învăţa să înveţi” a devenit o strategie, reprezintă un instrument şi un
obiectiv educaţional. În calitatea sa de instrument educaţional, „activitatea individuală poate fi
organizată în atingerea unor diverse scopuri didactice formative sau informative, respectiv în
atingerea unei palete largi de obiective fundamentale” şi specifice.
Studiul individual este acel gen de activitate academică independentă a studentului
prevăzută în planul disciplinei curriculare, asumată prin indicaţiile profesorului, desfăşurată cu sau
fără suportul metodic oferit de acesta, dar realizată fără implicarea lui nemijlocită.
Experţii în domeniu psihopedagogic recunosc unanim studiul individual al studentului ca
modalitate de formare a competenţelor profesionale şi a celor generice (prerechizit al
performanţelor în procesul formării iniţiale şi al profesionalizării continue). Această ecuaţie
educaţională urmăreşte dobândirea autonomiei academice de către studenţi şi punerea ei în
acţiune, presupunând o investire mai mare de efort şi timp atât din partea profesorului, cât şi din
partea studentului.
Potrivit părerii lui S. Arhanghelskii (1980) „ai învăţa pe studenţi metodele de
autocunoaştere şi tratarea ştiinţifică a acţiunilor” este particularitatea de bază a metodicii de
predare . Sarcina de bază a lucrului individual, după părerea autorului, este formarea deprinderilor
de a acapara cunoştinţe ştiinţifice în baza explorărilor personale şi a interesului activ de a dobândi
cunoştinţe.
Pe de altă parte, V. Zagveazinskii (2007) tratează studiul individual „ca activitate a
studentului de dobândire a cunoştinţelor şi capacităţilor, deprinderilor, care se realizează fără
îndrumarea directă a profesorului, dar care este dirijată de el” . Anume studiul independent
formează disponibilitatea către autoeducaţie, condiţionează formarea continuă, oportunitatea de
aşi îmbunătăţi abilităţile de calificare şi recalificare.
Conform opiniei lui I. Zimneea (2003) lucrul individual este o muncă, astfel încât este
realizat fără implicarea directă a cadrelor didactice, realizându-se în conformitate cu instrucţiunile
sale, unde elevii/studenții încearcă în mod cumpănit atingerea obiectivelor, utilizând forţele sale
proprii şi exprimându-şi într-o formă sau alta rezultatele mentale sau fizice (sau ambele împreună)
de acţiune.
4
 Prof. univ. Ioan Bontaș (1990) semnala: „studiul individual reprezintă forma de activitate
complexă și variată de învățare independentă, liberă, personală, atât pentru îndeplinirea
obiectivelor activității didactice bilaterale, cât mai ales a activității extra-didactice în cadrul
timpului ce-l are la dispoziție fiecare dintre tinerii studioși” [1, p.193]. Studiind natura lucrului
independent din punct de vedere teoretic se evidenţiază trei direcţii de activitate, după care se poate
dezvolta învăţarea de sine stătător: cognitivitatea, practica şi logica.
De fapt, procesul lucrului individual se reprezentă prin triada: motivaţie-plan de acţiune
-rezultatul. Așadar, din punct de vedere social, lucrul individual poate fi văzut într-un spectru
foarte larg. În opinia noastră definiţii clare privind problema studiul individual sunt reflectate și în
lucrările profesorilor-savanţi P. I. Pidkasistîi; А. Е. Pasekutov (1987) . Astfel, putem constat că în
literatura ştiinţifică de specialitate sunt propuse diverse accepțiuni ale „studiului individual”,
definindu-l ca:
– proces de studiu;
– mijloace de învăţământ;
– mijloace de formare a abilităţilor cognitive;
– mod de organizare a procesului de învăţământ;
– forma de organizare a activităţii cognitive:
– condiţie/starea de autoorganizare şi autodisciplina.
Deci, după cum vedem din postulatele de mai sus, în didactica modernă, lucrului individual
i se atribuie o dublă semnificație: pe de o parte el este recăutat ca formă instructivă de muncă,
realizată fără intervenția, dar dirijată de profesor, iar pe de altă parte ca mijloc de încadrare a
studenților în activitatea cognitivă de sine stătătoare și de formare a metodelor de activitate. Adică,
studiul individual, ca activitate independentă, liberă și personală de învățare, reprezintă forma
fundamentală de perfecționare a personalității și profesionalității după absolvirea școlii sau
facultății în cadrul educației permanente [1, p.193]. Cu alte cuvinte, lucrul independent reprezintă
o formă de activitate, îndeplinită de student/elev fără a avea contact cu profesorul sau îndrumat de
el prin intermediul materialelor instructive; o parte integrantă a procesului instructiv, ce reflectă
activitatea individuală a educatului în conformitate cu indicațiile profesorului sau manualului și
programei de instruire.
Complexitatea activităţii individuale este evidentă: ea presupune o profundă implicare
cognitivă şi afectivă, o reflecţie interioară adâncă, un comportament de învăţare activ şi motivat,
care determină permanente restructurări cognitive şi facilitează producerea a ceva nou, cu caracter
original, creator.
Instruirea, în primul rând cea interactivă, promovează activităţi individuale de tip
productiv, finalizate cu elaborarea de produse intelectuale: referate, proiecte, scheme, explicaţii,
5
modele teoretice, comunicări, articole ştiinţifice etc. Practica instruirii universitare a validat
diverse metode de activitate individuală. Termenul „individuală” evidenţiază faptul că această
categorie de metode valorizează activitatea intelectuală independentă, personalizată a celor care
învaţă.
Propunându-şi să valorifice potenţialul fiecărui student, pedagogia învăţării individuale
are drept caracteristici principale următoarele elemente:
- se bazează pe stimularea şi dezvoltarea reflecţiei personale a studenţilor, pe gândirea lor
activă, analitică, logică, critică, divergentă, creatoare, imaginativă etc.;
- permite individualizarea instruirii prin oferirea posibilităţii fiecărui student de a desfăşura
activităţi în ritm propriu, în funcţie de propriile particularităţi individuale, de potenţialul său
intelectual, de profilul profesional ales etc.;
- contribuie la formarea competenţelor de muncă individuală;
- dezvoltă motivaţia intrinsecă superioară pentru studii, formează spiritul de independenţă
şi de iniţiativă, spiritul de observaţie şi de cercetare;
- statutul cadrului didactic este de organizator, de ghid şi îndrumător al activităţii de
învăţare, cercetare, al procesului de formare a competenţelor de autoinstruire ale studenţilor;
- presupune un curriculum–nucleu pentru toţi studenţii, dar diferă aplicarea acestuia în
atingerea obiectivelor propuse; un curriculum opţional şi la libera alegere.

6
 Capitolul II: Abordări practice

Profesorul universitar are menirea de a se implica plenar în stimularea şi dezvoltarea

independenţei, autonomiei academice a studentului, transformând-o într-un obiectiv formativ
explicit în proiectele curriculare universitare. Abilitarea studentului pentru muncă independentă
este un proces dinamic, continuu şi gradual. El nu poate fi lăsat la voia întâmplării, ci implică o
planificare anticipată judicioasă în etape secvenţiale:
 arată/demonstrează studentului cum;
 lasă-l să exerseze;
 planifică sarcini structurate în acest sens;
 oferă multiple şi variate oportunităţi să lucreze independent.
Respectivele secvenţe de dobândire şi exersare a independenţei se derulează în funcţie de
gradul „maturităţii academice” a studentului, de bagajul şi calitatea cunoştinţelor şi abilităţilor sale
de lucru (metodologice, strategice etc.), de nivelul complexităţii sarcinii de lucru, de atitudinea şi
motivaţia atât a profesorului, cât şi a studentului. Scopul primordial al acestui parcurs de
predare/învăţare a independenţei prin intermediul studiului individual este transferul gradual al
controlului şi monitorizării externe, realizate de profesor, către student, care treptat se
autoresponsabilizează în raport cu planificarea, monitorizarea şi evaluarea activităţii individuale.
Transferul se operează pas cu pas, evitându-se extremele: direcţionare autoritară, versus
indiferenţă, pierdere totală a controlului. Acest deziderat este realizabil în condiţiile unei atitudini
pozitive a profesorului faţă de studiul individual şi ale bunei cunoaşteri de către acesta a
necesităţilor, intereselor, abilităţilor studentului. Realizat în condiţii oportune, transferul este
crucial pentru student. Prin exersare, acesta îşi testează limitele, virtuţile şi vulnerabilităţile
capacităţii de lucru independent, devine conştient de faptul că îşi poate influenţa învăţarea şi
performanţa academică.
Profesorii susțin că succesul lucrului individual se determină în primul rând și de
nivelul de pregătire al studenților și presupune o activitate maximală a lor în diverse aspecte:
organizarea muncii intelectuale, căutarea informațiilor, tendința de a face cunoștințele convingeri.
Condițiile psihologice a dezvoltării independenței la studenți rezidă în succesele obținute la
învățătură, atitudinea pozitivă față de ea, interesul și pasiunea față de disciplina de studiu, și
înțelegerea faptului, că printr-o organizare corectă a lucrului individual se acaparează deprinderi
și experiență pentru activitatea creatoare, viitoarea profesie etc.
Lucrul individual ca modalitate specifică, superioară de organizare a activității de instruire
este condiționat și de facultățile individuale ale fiecărui student și necesită un nivel înalt de

7
conștiință de sine, reflexie. El poate fi realizată în auditoriu și extra-curricular (acasă, laborator)
sub diverse forme (scris, oral).
Studenții afirmă că una din priorităţile de bază ale cadrului didactic, pe lângă faptul de a
interveni rapid, corect şi optim în demersul educaţional, este şi de ai sprijini pe studenți să înveţe,
să fie dornici și capabili să găsească răspunsuri la tot ce-i frământă.
Deasemenea, studenții sunt conștienți că în conformitate cu noile paradigme a
învățării, indiferent de specializare și caracterul activității, fiecare tânăr specialist începător
trebuie să posede cunoștințe fundamentale, deprinderi profesionale și abilități în propriul profil,
experiență în activitățile creative și de cercetare a unor noi probleme, incluse în activitățile socio-
evaluative (ultimele două se dobândesc anume în procesul studiului individual). Este de la sine
înțeles, că nici un fel de cunoștințe, dacă nu vor fi consolidate prin intermediul activităților
individuale nu pot deveni un patrimoniu uman autentic
În plus, studiul individual mai are și o mare importanță educativă: formează independența
nu doar ca o totalitate de abilități și deprinderi, dar și ca trăsătură de caracter cu rol important în
organizarea personalității viitorului specialist. Însușirea tehnicii studiului individual are influențe
benefice asupra calității, performanțelor și eficienței învățării și perfecționării, căci ceea ce-ți
însușești singur, ceea ce descoperi singur, devine convingere personală, atât în plan teoretic cât și
practic, asigurând o pregătire temeinică, valoroasă, competentă, fiabilă și creativă.
Pentru eficientizarea procesului instructiv-educativ studenții vin cu următorele sugestii
pentru profesori:
- identificaţi nevoile şi aşteptările epistemologice la care trebuie să răspundeţi prin
intermediul cursului predat;
- identificaţi particularităţile psihologice şi nivelul de posedare a instrumentelor de
activitate individuală a studenţilor;
- stabiliţi clar obiectivele de atins în cadrul activităţii individuale a studenţilor;
- stabiliţi un cadru de referinţă privind motivarea internă pentru activitatea individuală;
- integraţi evaluarea activităţii individuale în activităţile de predare–învăţare;
- încurajaţi reflecţia personală interioară a studenţilor, obişnuiţi-i să-şi autoanalizeze şi să-
şi autoevalueze experienţele de învăţare individuală;
- oferiţi instrucţiunile necesare desfăşurării activităţii individuale a studenţilor;
- întreţineţi un dialog permanent cu studenţii privind:
• autocunoaşterea, autoevaluarea, autoaprecierea;
• conştientizarea rolului pe care îl are studentul în activitatea individuală;
• asumarea unor responsabilităţi;
• realizarea unui feed-back eficient.
8
 Și profesorii și studenții conștientizează că avantajul principal al instruirii individuale
constă în posibilitatea individualizării conținutului, metodelor și ritmului activității de învățare a
studentului, în posibilitatea de a introduce corecțiile necesare în activitatea studentului, dar și al
cadrului didactic, în adaptarea eficientă la situațiile care se schimbă, dar rămân controlate de
student și de profesor. În consecință, studentul are posibilitatea de a-și optimiza activitatea și a
obține rezultate înalte în învățare. În același timp, datorită comunicării și, în general, a interacțiunii
cu o singură persoană, instruirea individuală limitează posibilitățile de socializare ale studenților,
dezvoltarea la ei a competenței de lucru în grup (importante în activitatea profesională, în special,
la realizarea proiectelor).
Studenții afirmă că integrat în munca de grup studiul independent comportă următoarele
valenţe educative pentru student:
• îl responsabilizează faţă de sarcinile primite;
• îi sporeşte încrederea în posibilităţile sale;
• permite individualizarea învăţământului în funcţie de particularităţile individuale ale fiecăruia,
de
potenţialul intelectual propriu şi aptitudini;
• dezvoltă spiritul de iniţiativă şi priceperea de organizare a muncii;
• dezvoltă motivaţia pentru studiu şi cunoaştere;
• dezvoltă la el spiritul de observaţie şi investigaţie;
• dezvoltă gândirea în toate formele ei: activă, analitică, logică, critică, divergentă, imaginativă şi
creatoare;
• îl obişnuieşte cu utilizarea raţională a resurselor de informare;
• generează tehnici de autocunoaştere;
• îi formează deprinderi de cercetare pe teren prin coordonarea acţiunilor cu membrii grupului;
• îl pregăteşte pentru educaţia permanentă.

9
 Concluzii
Învăţarea independenţei academice prin studiul individual este un proces complex,
continuu,de durată. Acest deziderat este în egală măsură prerogativa profesorului, dar şi a fiecărui
student în parte, angajat ca partener egal în activitatea de instruire/învăţare. Iniţial profesorul îşi
asumă în mare parte direcţionarea şi controlul activităţii academice a studentului. Treptat, pe
măsura maturizării şi evoluţiei universitare prin cunoaştere şi exersare, studentul îşi asumă
responsabilitatea învăţării, îşi autodirecţionează şi automonitorizează propriul parcurs academic,
inclusiv la nivelul studiului individual.

Bibliografie:
1. Bontaș, I. Pedagogie. Editura ALL Bucureşti, 1996, 315 p.
2. Bocoş M. Instruire interactivă – repere pentru reflecţie şi acţiune. Ediţia a II-a. Presa
Universitară Clujeană, 2002.
3. Cerghit I. Metode de învăţământ. - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1997.
4. Cristea S. Dicţionar de pedagogie. - Chişinău: Grupul Editorial Litera Educaţional,
2002.
5. Guţu Vl. ş.a. Teoria şi metodologia curriculumului universitar. - Chişinău: CEP USM,
2003.
6. Neacşu I. Metode şi tehnici de învăţare eficientă. - Bucureşti: Editura Militară, 1990.
7. Oprea C.L. Strategii didactice interactive. - Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,
2006.

10