Comunicarea managerială

Comunicarea managerială reprezintă o formă de comunicare interumană, un

instrument de bază al managerului, cu ajutorul căruia acesta îşi poate exercita
atribuţiile manageriale: de planificare, de organizare, de motivare-antrenare, de
coordonare, de control-evaluare şi de realizare a obiectivelor propuse.

Rolul și funcțiile comunicării manageriale

Aceste funcții au fost definite de autorul francez H. Fayol, ca fiind cele de
planificare, organizare, comandă, coordonare și control.
Funcția de planificare presupune stabilirea obiectivelor în ceea ce privește
obținerea performanței, precum și a măsurilor și resurselor necesare atingerii acestui
scop. Această funcție nu se poate realiza fără comunicare, deoarece prin intermediul
acesteia din urmă sunt culese informațiile necesare luării deciziilor și sunt transmise
ulterior membrilor grupului aceste decizii, precum și obiectivele care au fost stabilite. În
cadrul acestei funcții, comunicarea este folosită și în scopul antrenării membrilor
grupului în discuții vizând stabilirea strategiei, având ca scop implicarea acestora în
procesul de planificare.
Funcția de organizare este cea în cadrul căreia sunt stabilite modalitățile de
alocare a resurselor și sunt trasate sarcinile în vederea realizării planului definit în
cadrul funcției de planificare. Comunicarea are rol important în cadrul acestei funcții,
deoarece prin intermediul acestui proces sunt stabilite cadrul relațional, precum și
sistemul informațional care vor fi folosite, dar în același timp este obținut și interpretat
feedback-ul și este realizată o motivare a membrilor grupului prin intermediul
obiectivelor stabilite.
În cadrul funcției de comandă comunicarea este fundamentală, deoarece prin
această funcție sunt transmise subordonaților directive și instrucțiuni clare, aceștia fiind
direcționați în scopul îndeplinirii obiectivelor stabilite.
Coordonarea presupune ca toate activitățile realizate și resursele folosite să
concure la realizarea scopului propus și a obiectivelor stabilite. Această funcție, ca și
cea de comandă, depinde de realizarea unei comunicări adecvate, prin intermediul
căreia să se delege responsabilitățile, să se creeze un climat propice colaborării și să
se realizeze și motivarea subordonaților.
Funcția de control este cea în cadrul căreia managerul verifică măsura în care
activitățile s-au desfășurat în conformitate cu standardele stabilite și dacă au condus la
atingerea obiectivelor propuse și realizează eventualele corecții necesare. Această
funcție nu se poate desfășura fără comunicare, deoarece altfel managerul nu ar avea
de unde să obțină informațiile care îi sunt necesare pentru evaluarea situației și a
angajaților antrenați în îndeplinirea anumitor sarcini de lucru și nici cum să pună în
aplicare măsurile luate.
În cadrul fiecăreia din cele cinci funcții descrise de Fayol, comunicarea
managerială îndeplinește un rol fundamental, nici una dintre acestea neputându-se
realiza fără apelul la comunicare, ca principal mijloc nu numai de obținere a informațiilor
necesare, ci și ca modalitate efectivă de realizare a componentelor activității
manageriale specifice.
H. Mintzberg: munca managerului se concretizează în trei tipuri de roluri în care
comunicarea joacă un rol fundamental și anume: roluri interpersonale, informaționale și
decizionale. În opinia autorului, rolurile interpersonale sunt cele care se manifestă în
corelarea managerului cu persoanele cu care intră în contact, rolurile informaționale
reunesc acele activități aferente creării și menținerii unui sistem de informare, în timp ce
rolurile decizionale sunt cele care se manifestă atunci când managerul trebuie să facă o
anumită alegere în plan organizațional.
În cadrul rolurilor interpersonale, managerul este văzut ca fiind o figură de
reprezentare a organizației, lider sau persoana de legătură în cadrul acesteia. Acest tip
de roluri se manifestă în plan comunicațional prin capacitatea conducătorului de a
menține legături atât în cadrul organizației, cât și în afara acesteia, prin capacitatea sa
de a-și motiva subordonații și de a fi perceput ca reprezentant al organizației atunci
când comunică decizii membrilor grupului.
În ceea ce privește rolurile informaționale, conducătorul este considerat ca fiind
cel care monitorizează și transmite informația în cadrul grupului, dar și ca un purtător de
cuvânt al organizației atunci când informația este comunicată în exteriorul acesteia.
Rolurile decizionale sunt cele în care conducătorul este văzut ca fiind
întreprinzător, rezolvator de disfuncționalități, responsabil de alocarea de resurse și
negociator. În aceste ipostaze, managerul apelează la comunicare pentru a iniția acțiuni
sau strategii care să conducă la schimbare, pentru a identifica principalele perturbații
existente în desfășurarea activităților de lucru și adoptarea măsurilor pentru corectarea
acestora, pentru luarea de decizii în ceea ce privește alocarea resurselor și
implementarea acestora, precum și în conducerea unor discuții sau tratative care au ca
scop atingerea obiectivelor stabilite.
 Gary Johns afirmă următoarele: "La nivelul managerial mediu și la cel superior
constatăm că între 66 și 89% din timpul managerilor se consumă în comunicări verbale
(discuții față în față și la telefon). Din moment ce aceste cifre exclud alte forme de
comunicare (cum ar fi citirea și scrierea scrisorilor, a notelor și a rapoartelor) este
evident că obligația de a comunica este conținutul aproape exclusiv al muncii multor
posturi manageriale".

Formele comunicării manageriale

Comunicarea managerială poate îmbrăca forme diverse și din acest considerent
este necesar ca acestea să fie grupate în funcție de criterii diverse pentru a le putea
defini mai bine. În primul rând, trebuie realizată o delimitare clară între comunicarea
managerială în interiorul organizației și cea în exteriorul organizației, deoarece se
urmăresc scopuri diferite prin aceste două dimensiuni.
a) Comunicarea managerială externă
Comunicarea la nivel managerial cu exteriorul organizației se realizează prin
intermediul diverselor contacte pe care managerul sau managerii le au cu mediul extern
în diverse ocazii, aceștia fiind în astfel de cazuri reprezentanți ai organizației.
b) Comunicarea managerială internă
În ceea ce privește comunicarea managerială internă, criteriile de definire a
formelor comunicării manageriale pot fi formulate ca fiind: direcția comunicării (în cazul
căreia comunicarea poate fi ascendentă, descendentă, orizontală și oblică), modul de
transmitere a mesajului (comunicare scrisă, verbală și nonverbală), modul de
desfășurare a comunicării (comunicare reciprocă directă, reciprocă indirectă, unilaterală
directă și unilaterală indirectă) și gradul de oficializare al comunicării (comunicare
formală și informală).