EDUCAȚIA MORALĂ

Mos – moris, moralis = moravuri, obiceiuri de comportare (lb.lat.)

Morala reflectă relațiiile ce se stabilesc între oameni în ipostaza lor de subiecți reali, aflați în interac-
țiune, într-un context social delimitat în spațiu şi timp.
Moralitatea reprezintă reflectarea în conștiința individului a moralei sociale, este morala în acțiune,
moravurile şi obişnuințele individului.
Etica este știința despre morală, cea care elaborează legile, regulile morale.
Morala Educația morală Moralitatea

Definiție – componentă a educației care se ocupă de formarea profilului moral al individului, de

formarea şi dezvoltarea personalității morale.
Conținut - ideal moral, valori, norme, reguli morale.
Scop - interiorizarea componentelor moralei sociale în structura personalității individului.
Metode și procedee – exemplul, povestirea, povața și exercițiul moral, aprobarea și dezaprobarea,
explicația, convorbirea și prelegerea morală, dezbaterea, analiza de caz etc.
Specificul educaţiei morale este determinat, pe de o parte, de particularităţile moralei, cafenomen
social, prin care i se conferă conţinutul, iar pe de altă parte, de condiţiile psihosociale implicate în
realizarea ei.
Raportarea la societate şi raportarea la subiect, acestea sunt cele două coordonate necesare unei
fundamentări pedagogice a educaţiei morale.
Morala ca fenomen social, reflectă relaţiile ce se stabilesc între oameni, ca subiecţi reali, într-un
context social delimitat în spaţiu şi timp. Ea este o formă a conştiinţei sociale care include într-un tot
unitar idealul moral, valorile, normele şi regulile morale, prin care se reglementeazăraporturile omului cu
ceilalţi oameni, cu societatea şi cu sine însuşi. Morala reflectă atât manifestăriale relaţiilor concrete dintre
oameni, cât şi sensul lor ideal, deducem de aici că funcţia socială a moralei este cea de reglementare a
relaţiilor interumane, a relaţiilor individului cu societatea dincare face parte.
Conţinutul moralei se concretizează în idealul moral, valorile morale şi regulile morale. În
centrul său se află idealul moral considerat ca o imagine a perfecţiunii din punct de vedere moral,care
cuprinde, sub forma unui model, chintesenţa morală a personalităţii umane.
„Idealul moral reprezintă nucleul oricărui sistem moral. El reflectă ceea ce este caracteristic şi
definitoriu tendinţei şi opţiunilor comportamentale ale membrilor unei comunităţi sau ale societăţii în
ansamblul său. Este axa în jurul căreia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral.”
Esenţa acestui ideal se manifestă prin valorile morale şi regulile morale.
Valorile morale reflectă anumite cerinţe şiexigenţe generale ce se impun comportamentului uman
în virtutea idealului moral. Valorile moralese referă la un câmp larg de situaţii şi manifestări
comportamentale (patriotism, atitudinea faţă de democraţie, libertate, onestitate, responsabilitate, eroism,
cooperare, modestie etc.). Spre deosebire de acestea, normele şi regulile morale se referă la o situaţie
concretă, şi generează nemijlocit cerinţele de comportare în conformitate cu idealul şi valorile morale.

OBIECTIVELE EDUCAȚIEI MORALE

Formarea
Conştiinței morale&conduitei morale
Formarea conştiinței morale
 cognitiv – reprezentări, noțiuni şi judecăți morale
 afectiv – emoții şi sentimente
 volitiv/acțional – efort voluntar, decizii, perseverență
Convingeri morale
Formarea conduitei morale
 deprinderi morale
 Obişnuințe de comportare morală
 trăsături pozitive de caracter

Formarea conștiinței morale

Include din punct de vedere psihologic două componente: componenta cognitivă şi cea afectivă.
Componenta cognitivă se referă la informarea copilului despre conţinutul şicerinţele valorilor,
normelor şi regulilor morale şi se realizează prin instruire morală. Elementele cheie ale conştiinţei morale
sunt: reprezentarea morală şi noţiunea morală.
Reprezentările morale se nasc numai în situaţii concrete în care copilul este angajat ca subiect moral,
în familie, în şcoală, cu prilejul diferitelor activităţi la care participă. Apoi, având un bagaj de reprezentări
format şi prelucrat cu ajutorul operaţiilor gândirii, copilul poate să delimiteze notele esenţiale de cele mai
puţin esenţiale ale unei împrejurări oarecare şi apoi să le extindă la toate situaţiile reale sau posibile pe
care norma sau regula morală o acoperă. Astfel ia naştere noţiunea morală.
Noțiunea morală reflectă ceea ce este esenţial şi general unei clase de manifestări morale pe care o
normă sau o regulă morală le cuprinde, caracterul apreciativ exprimându-se prin judecata morală.
Nu trebuie uitată nici componenta cognitivă, teoretică, instruirea verbală, ansamblul de cunoştinţe
morale ce-i sunt explicate copilului. Aceste cunoştinţe îl introduc pe copil în universul valorilor morale, îl
determină să înţeleagă semnificaţia acestora pentru conduita sa, îi dezvoltă, totodată, capacitatea de a
discerne între valorile pozitive şi cele negative.
Componenta afectivă însoţeşte orice cunoştinţă din acest domeniu ajutând la fixareacunoştinţei în
structura morală a personalităţii, acţionând din interior asupra conduitei şi impregnându-i în acelaşi timp
energia interioară necesară. Fiecărei noţiuni morale i se asociază o trăire afectivă corespunzătoare, dar
nici adeziunea afectivă, nici cunoaşterea nu sunt suficiente pentru declanşarea actului moral datorită
nenumăratelor obstacole interne şi externe pentru înlăturarea cărora e necesar un efort de voinţă.
Din fuziunea celor trei componente – cognitivă, afectivă şi voliţională – rezultă convingerile
morale, ele sunt considerate ca fiind nucleul conştiinţei morale a individului, nu întâmplător o convingere
obiectivată în fapte şi acţiuni de natură morală este considerată conduită morală.

Formarea conduitei morale

Conduita morală este o obiectivare a conştiinţei morale în apte şi acţiuni dar şi o suită de răspunsuri
şi manifestări, neîntreruptă. Ea se referă la rezultatele comportării, mai precis „cum trebuie” să se
comporte elevul. Prin urmare, conştiinţa morală posedă capacitatea de anticipare a realităţii şi de
orientarea a conduitei pe un anumit făgaş, iar conduita morală reprezintă o manifestare a conştiinţei în
relaţiile morale practice ale copilului.
Principiile educației morale
Principiile educaţiei morale sunt teze formative care orientează şi direcţionează activitatea
educatorului în vederea realizării obiectivului fundamental al educaţiei morale, formarea profilului moral
al personalităţii copiilor în concordanţă cu cerinţele idealului educaţiei.
Sistemul principiilor educaţiei morale cuprinde următoarele principii:
1)Caracterul activ al educaţiei morale;
2)Colectivul de elevi, cadru social în care se realizează educaţia morală în şcoală;
3)Îmbinarea exigenţei faţă de copii cu respectul pentru ei;
4)Sprijinirea pe elementele pozitive ale personalităţii copilului în vederea înlăturării celor negative;
5)Respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale în educaţia morală;
6)Continuitatea, consecvenţa şi unitatea în educaţia morală.
Metode și procedee de educație morală
1) Explicaţia morală
– cu ajutorul ei se dezvăluie conţinutul unei cerinţe, al unei norme sau reguli morale. Îndeplineşte două
funcţii: informativă şi stimulativă.
2) Convorbirea morală
– este un dialog sau o discuţie purtată între educator şi copii prin care se urmăreşte clarificarea
cunoştinţelor morale concomitent cu declanşarea de trăiri afective din partea copiilor
3) Povestirea morală
– constă în relatarea şi prezentarea, într-o formă atractivă, a unor întâmplări şi fapte reale sau imaginare
cu semnificaţii morale.
4) Exemplul moral
– se bazează pe intuirea sau imaginarea unor modele ce întruchipează fapte şi acţiuni morale.
5) Exerciţiul moral
– constă în executarea sistematică a unor fapte şi acţiuni, în condiţii relativ identice cu scopul formării
deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală, al elaborării şi stabilizării trăsăturilor de voinţă şi de
caracter implicate în atitudinea şi conduita morală.
6) Aprobarea
– constă în acceptarea, recunoaşterea şi confirmarea rezultatelor şi comportării morale a copiilor de către
o autoritate externă.
7) Dezaprobarea
– este forma negativă a întăririi, de respingere a unor fapte şi manifestări morale a copilului.

Aplicarea tuturor metodelor prezentate mai sus nu se face în mod izolat, fiecare situaţie impunând un
complex metodic adecvat pe care numai educatoarea şi învăţătorul îl pot stabili.