Sunteți pe pagina 1din 5

EDUCAŢIA MORALĂ – COMPONENTĂ MAJORĂ A PROCESULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Categoria cea mai generală a finalităţilor educaţiei este idealul educaţional. În sens
restrâns, idealul educaţional reprezintă „tipul de personalitate pe care o anumită societate, într-o
anumită epocă istorică, îl proiectează, la care aspiră sau pe care îl impune, ca pe modelul cel mai
general de referinţă pentru valorile împărtăşite de societatea respectivă, în orizontul de timp care îi
este accesibil.”1 În sens larg, idealul educaţional este „expresia idealului sau modelului cultural de
personalitate care sintetizează valorile supreme ale unei societăţi, ale unei culturi şi, în sensul cel
mai larg, ale unei civilizaţii circumscrise de un anumit spaţiu geografic, socio – cultural, economic,
politic, precum şi de o anumită perioadă de timp care, prin caracteristicile şi sensurile esenţiale ale
evoluţiei sale interne, se detaşează ca o epocă istorică.”2 Aşadar, idealul educaţional oferă un
model proiectiv al personalităţii în care se întrepătrund resursele interne ale acesteia cu
dezideratele dinamicii sociale în care personalitatea este implicată ca subiect creator. Acest model
sintetic va fi detaliat prin circumscrierea unor aspecte concrete ale personalităţii care urmează să
devină scopuri şi obiective ale acţiunii educaţionale. Pentru a le delimita, literatura de specialitate
distinge laturile educaţiei, acestea fiind: educaţia intelectuală, educaţia morală, educaţia estetică
(în care o include şi pe cea religioasă), educaţia profesională şi educaţia corporală.

1. ESENŢA ŞI SCOPUL EDUCAŢIEI MORALE

Specificul educaţiei morale este determinat, pe de o parte, de particularităţile moralei, ca


fenomen social, prin care i se conferă conţinutul, iar pe de altă parte, de condiţiile psihosociale
implicate în realizarea ei. Raportarea la societate şi raportarea la subiect, acestea sunt cele două
coordonate necesare unei fundamentări pedagogice a educaţiei morale.
Morala ca fenomen social, reflectă relaţiile ce se stabilesc între oameni, ca subiecţi reali,
într-un context social delimitat în spaţiu şi timp. Ea este o formă a conştiinţei sociale care include
într-un tot unitar idealul moral, valorile, normele şi regulile morale, prin care se reglementează
raporturile omului cu ceilalţi oameni, cu societatea şi cu sine însuşi. Morala reflectă atât manifestări
ale relaţiilor concrete dintre oameni, cât şi sensul lor ideal, deducem de aici că funcţia socială a
moralei este cea de reglementare a relaţiilor interumane, a relaţiilor individului cu societatea din
care face parte. „Morala reflectă întotdeauna acea latură a acţiunii umane în care se întruchipează
relaţiile omului faţă de alţi oameni şi faţă de sine însuşi, în care se rezolvă contradicţiile dintre
oameni, dintre om şi societate.”3
Conţinutul moralei se concretizează în idealul moral, valorile morale şi regulile morale. În
centrul său se află idealul moral considerat ca o imagine a perfecţiunii din punct de vedere moral,
care cuprinde, sub forma unui model, chintesenţa morală a personalităţii umane. „Idealul moral
reprezintă nucleul oricărui sistem moral. El reflectă ceea ce este caracteristic şi definitoriu tendinţei
şi opţiunilor comportamentale ale membrilor unei comunităţi sau ale societăţii în ansamblul său.
Este axa în jurul căreia gravitează toate celelalte elemente ale sistemului moral.”4 Esenţa acestui
ideal se manifestă prin valorile morale şi regulile morale. Valorile morale reflectă anumite cerinţe şi
exigenţe generale ce se impun comportamentului uman în virtutea idealului moral. Valorile morale
se referă la un câmp larg de situaţii şi manifestări comportamentale (patriotism, atitudinea faţă de
1
Voiculescu Florea, Todor Ioana, Aldea Delia, Petrovan Ramona, Buda lucia, Tăuşan Liana, Psihopedagogie, Alba Iulia, Editura
Aeternitas, 2006, p. 125
2
Ibidem.
3
T. Huszar, Morala şi societatea, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967, p. 177
4
Ioan Nicola, Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1996, p. 207

1
democraţie, libertate, onestitate, responsabilitate, eroism, cooperare, modestie etc.). Spre
deosebire de acestea, normele şi regulile morale se referă la o situaţie concretă, şi generează
nemijlocit cerinţele de comportare în conformitate cu idealul şi valorile morale. „Normele, preceptele
şi regulile morale sunt considerate ca fiind modele sau prototipuri de comportare morală, elaborate
de societate sau de o comunitate mai restrânsă şi aplicabile unei situaţii date. Exprimând
exigenţele uneia sau mai multor valori, prin intermediul lor, individul îşi exteriorizează atitudinea sa
morală în fapte şi acţiuni concrete.”5 Prin urmare, esenţa educaţiei morale constă în asigurarea
unui cadru adecvat interiorizării componentelor moralei sociale în structura personalităţii morale a
copilului, elaborarea şi stabilizarea pe această bază a profilului moral al acestuia în concordanţă cu
imperativele societăţii noastre, iar scopul fundamental al educaţiei în spiritul moralei vizează
formarea individului ca subiect moral, respectiv ca subiect care gândeşte, simte, acţionează în
spiritul cerinţelor şi existenţelor moralei sociale al idealului, valorilor, normelor şi regulilor pe ea le
incumbă. În sens pedagogic acest profil ne apare ca realitate în continuă transformare, cu o
construcţie ce se desăvârşeşte la infinit şi ca proiect sau obiectiv pe care tindem să-l atingem în
cadrul acţiunii educaţionale. Ca proiect el condensează într-un tot unitar şi exprimă sub formă de
model chintesenţa moralei sociale.

2. DEZIDERATELE EDUCAŢIEI MORALE

Din scopul educaţiei morale putem desprinde două deziderate: formarea conştiinţei morale
şi formarea conduitei morale.
I. Formarea conştiinţei morale include din punct de vedere psihologic două componente:
componenta cognitivă şi cea afectivă. Prima se referă la informarea copilului despre conţinutul şi
cerinţele valorilor, normelor şi regulilor morale şi se realizează prin instruire morală. Elementele
cheie ale conştiinţei morale sunt: reprezentarea morală şi noţiunea morală. Reprezentările morale
se nasc numai în situaţii concrete în care copilul este angajat ca subiect moral, în familie, în şcoală,
cu prilejul diferitelor activităţi la care participă. Apoi, având un bagaj de reprezentări format şi
prelucrat cu ajutorul operaţiilor gândirii, copilul poate să delimiteze notele esenţiale de cele mai
puţin esenţiale ale unei împrejurări oarecare şi apoi să le extindă la toate situaţiile reale sau
posibile pe care norma sau regula morală o acoperă. Astfel ia naştere noţiunea morală. „Ea reflectă
ceea ce este esenţial şi general unei clase de manifestări morale pe care o normă sau o regulă
morală o acoperă. Prin generalizare şi abstractizare se ajunge deci la noţiunea morală. Ea reflectă
ceea ce este esenţial şi general unei clase de manifestări morale pe care o normă sau o regulă
morală le cuprinde, caracterul apreciativ exprimându-se prin judecata morală.”6 Nu trebuie uitată
nici componenta teoretică, instruirea verbală, ansamblul de cunoştinţe morale ce-i sunt explicate
copilului. Aceste cunoştinţelor îl introduc pe copil în universul valorilor morale, îl determină să
înţeleagă semnificaţia acestora pentru conduita sa, îi dezvoltă, totodată, capacitatea de a discerne
între valorile pozitive şi cele negative.
Componenta afectivă însoţeşte orice cunoştinţă din acest domeniu ajutând la fixarea
cunoştinţei în structura morală a personalităţii, acţionând din interior asupra conduitei şi
impregnându-i în acelaşi timp energia interioară necesară. Fiecărei noţiuni morale i se asociază o
trăire afectivă corespunzătoare, dar nici adeziunea afectivă, nici cunoaşterea nu sunt suficiente
pentru declanşarea actului moral datorită nenumăratelor obstacole interne şi externe pentru
înlăturarea cărora e necesar un efort de voinţă. „Voinţa se distinge ca fiind capacitatea conştiinţei
de a impune motivul cu valoare superioară.”7 Din fuziunea celor trei componente – cognitivă,
afectivă şi voliţională – rezultă convingerile morale, ele sunt considerate ca fiind nucleul conştiinţei
morale a individului, nu întâmplător o convingere obiectivată în fapte şi acţiuni de natură morală
este considerată conduită morală.
5
Ibidem., p. 208
6
Ibidem., p. 214
7
Ioan Grigoraş, Personalitatea morală, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982, p. 112

2
II. Formarea conduitei morale. Conduita morală este o obiectivare a conştiinţei morale în
fapte şi acţiuni dar şi o suită de răspunsuri şi manifestări, neîntreruptă. Ea se referă la rezultatele
comportării, mai precis „cum trebuie” să se comporte elevul.
Prin urmare, conştiinţa morală posedă capacitatea de anticipare a realităţii şi de orientarea
a conduitei pe un anumit făgaş, iar conduita morală reprezintă o manifestare a conştiinţei în relaţiile
morale practice ale copilului.

3. PRINCIPIILE EDUCAŢIEI MORALE

Principiile educaţiei morale sunt teze formative care orientează şi direcţionează activitatea
educatorului în vederea realizării obiectivului fundamental al educaţiei morale, formarea profilului
moral al personalităţii copiilor în concordanţă cu cerinţele idealului educaţiei. Principiile elaborate
până în prezent formează un sistem în cadrul căruia fiecare se delimitează prin anumite cerinţe,
dar în acelaşi timp se află într-o dependenţă funcţională cu toate celelalte. În consecinţă
respectarea unuia creează condiţii prielnice pentru respectarea celorlalte, efectele sale depinzând,
totodată de realizarea acestora din urmă. Principiile se aplică, deci, ca un tot, referindu-se la
educaţia morală în ansamblul său (conţinut, metode, mijloace, forme) dar şi diferenţiat, în funcţie de
diferite situaţii educative practice.
Sistemul principiilor educaţiei morale cuprinde următoarele principii:
1) Caracterul activ al educaţiei morale;
2) Colectivul de elevi, cadru social în care se realizează educaţia morală în şcoală;
3) Îmbinarea exigenţei faţă de copii cu respectul pentru ei;
4) Sprijinirea pe elementele pozitive ale personalităţii copilului în vederea înlăturării celor
negative;
5) Respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale în educaţia morală;
6) Continuitatea, consecvenţa şi unitatea în educaţia morală.

4. METODE ŞI PROCEDEE DE EDUCAŢIE MORALĂ

Pentru realizarea sarcinilor educaţiei morale se apelează la un ansamblu de metode şi


procedee, care constituie strategia educaţiei în spiritul moralei. Specificul acestei strategii constă în
folosirea conştientă şi sistematică a unor mijloace de acţiune în vederea realizării profilului moral al
personalităţii copilului.
1) Explicaţia morală – cu ajutorul ei se dezvăluie conţinutul unei cerinţe, al unei norme sau
reguli morale. Îndeplineşte două funcţii: informativă şi stimulativă.
2) Convorbirea morală – este un dialog sau o discuţie purtată între educator şi copii prin
care se urmăreşte clarificarea cunoştinţelor morale concomitent cu declanşarea de trăiri afective
din partea copiilor.
3) Povestirea morală – constă în relatarea şi prezentarea, într-o formă atractivă, a unor
întâmplări şi fapte reale sau imaginare cu semnificaţii morale.
4) Exemplul – se bazează pe intuirea sau imaginarea unor modele ce întruchipează fapte
şi acţiuni morale.
5) Exerciţiul moral – constă în executarea sistematică a unor fapte şi acţiuni, în condiţii
relativ identice cu scopul formării deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală, al elaborării
şi stabilizării trăsăturilor de voinţă şi de caracter implicate în atitudinea şi conduita morală.
6) Aprobarea – constă în acceptarea, recunoaşterea şi confirmarea rezultatelor şi
comportării morale a copiilor de către o autoritate externă.
7) Dezaprobarea – este forma negativă a întăririi, de respingere a unor fapte şi manifestări
morale a copilului.

3
Aplicarea tuturor metodelor prezentate mai sus nu se face în mod izolat, fiecare situaţie
impunând un complex metodic adecvat pe care numai educatoarea şi învăţătorul îl pot stabili.

5. INTERDEPENDENŢA EDUCAŢIEI MORALE CU CELELALTE COMPONENTE ALE


EDUCAŢIEI

Indiferent de activitatea pe care o desfăşoară şi de împrejurările în care se află, individul ne


apare în ipostaza de subiect moral. În consecinţă, el acţionează în virtutea unor forţe mobilizatoare
morale, interiorizate în procesul interacţiunii sale cu morala socială, proprie societăţii din care face
parte. Caracterul contradictoriu al acesteia, ca şi distorsiunile ce intervin în procesul interiorizării
generează individualitatea morală a fiecărui copil. Educaţia morală urmăreşte conturarea şi
consolidarea profilului moral cu imperativele moralei sociale. În consecinţă structura unui
asemenea profil se va răsfrânge asupra realizării sarcinilor tuturor celorlalte componente ale
educaţiei. Acest profil reprezintă un adevărat filtru ce imprimă o nuanţă personală întregului evantai
de acţiuni educative ce se exercită din exterior. Un profil puternic structurat se va răsfrânge în mod
pozitiv asupra educaţiei intelectuale. Trăsături ca perseverenţa, tenacitatea, spiritul de disciplină,
respectul pentru adevăr, spiritul de răspundere, conştiinciozitatea, au darul de a mobiliza resursele
interne ale personalităţii în direcţia unei productivităţi mai mari a educaţiei intelectuale, a
receptivităţii şi asimilării valorilor ştiinţifice. Un asemenea profil moral întreţine în permanenţă
curiozitatea pentru descoperirea continuă de soluţii, pentru impunerea noului în viaţa de zi cu zi. De
asemenea, activitatea creatoare presupune şi un suport moral. Aceleaşi influenţe pot fi exercitate şi
asupra educaţiei profesionale, prin stimularea efortului şi a curiozităţii de aplicare în practică a
cunoştinţelor asimilate, de formare a unor capacităţi, priceperi şi deprinderi indispensabile
exercitării unei profesiuni. Reţinem că profilul moral mai impune şi un consens între valorile
ştiinţifice şi cele tehnologice prin prisma aplicării lor în folosul oamenilor. Nici educaţia estetică nu
este independentă de cea morală este deoarece există o permanentă interacţiune între idealul
moral şi cel estetic. Morala stimulează împlinirea de sine a omului şi prin intermediul valorilor
estetice. Acestea, la rândul lor, sensibilizează şi stimulează cunoaşterea şi înţelegerea valorilor
morale. Judecata şi aprecierea estetică se întemeiază şi pe considerente de ordin moral. Întrucât
toate laturile şi aspectele devenirii personalităţii sunt supuse modelării şi controlului moral
înseamnă că şi dezvoltarea fizică se va afla sub influenţa componentei morale. Influenţa moralei se
exercită prin mobilizarea voinţei în direcţia fortificării fizice a organismului, a formării unor calităţi şi
deprinderi morale.

6. CADRUL ORGANIZATORIC AL EDUCAŢIEI MORALE

În încheiere vom menţiona principalele forme organizatorice prin care sarcinile educaţiei
morale se pot împlini scoţând în evidenţă rolul lor. Fără îndoială putem afirma că această latură a
educaţiei este implicată în toate activităţile conduse şi îndrumate de către profesor, deoarece elevul
este permanent subiect al relaţiilor moral – practice şi al influenţelor de ordin moral. Atunci când
aceste influenţe sunt dirijate şi se desfăşoară în cadrul unor forme organizatorice, ele devin acţiuni
educative. Principalele forme organizatorice în care se realizează sarcinile educaţiei morale sunt:
procesul de învăţământ, ora de dirigenţie, jocul şi activităţile extradidactice. Datorită conţinutului
divers al diferitelor obiecte de învăţământ şi datorită faptului că nu există obiect de învăţământ al
cărui conţinut să nu poată fi valorificat pe linia formării conştiinţei şi conduitei morale, procesul de
învăţământ este forma fundamentală în care se realizează obiectivele educaţiei morale. La ora de
dirigenţie se pot dezbate diverse probleme cu implicaţii morale în paralel cu sintetizarea şi
coordonarea influenţelor provenite de la ceilalţi factori educativi. Jocul prin conţinutul şi regulile sale

4
contribuie şi el la realizarea sarcinilor educaţiei morale, iar activităţile extradidactice, desfăşurate
sub îndrumarea profesorului, prin gama lor extinsă conduc la însuşirea unor conduite morale
necesare definitivării profilului moral al elevului.

BIBLIOGRAFIE

1. Ioan Nicola, Tratat de Pedagogie Şcolară, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1996.
2. Ioan Nicola, Pedagogie, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1994.
3. Ioan Bontaş, Pedagogie, Bucureşti, Editura All, 1994.
4. Voiculescu Florea, Todor Ioana, Aldea Delia, Petrovan Ramona, Buda lucia, Tăuşan Liana,
Psihopedagogie, Alba Iulia, Editura Aeternitas, 2006
5. Ioan Grigoraş, Personalitatea morală, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982
6. T. Huszar, Morala şi societatea, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967

Nadia Vesa