Sunteți pe pagina 1din 5

EDUCAŢIA MORALĂ

B.S.I.
Anul I

2011
Educaţia morală constă în activarea pedagogică a normelor, principiilor,
valorilor morale specifice unei societăţi istoric determinate în vederea formării de
atitudini, sentimente, convingeri, comportamente, deprinderi şi obişnuinţe morale, a
trăsăturilor morale de personalitate. Este o activitate sistematic organizată de diferite
instituţii sociale, între care şcoala ocupă poziţia cea mai importantă.
În perspectivă pedagogică, educaţia morală reprezintă activitatea de formare-
dezvoltare a conştiinţei morale a personalităţii umane, proiectată şi realizată la nivel
teoretic şi nivel practic.
Formarea- dezvoltarea conştiinţei morale la nivel “ideologic” angajează
“teoria morală”, bazată pe norme proiectate şi realizate în toate ciclurile vieţii, în mod
special în plan cognitiv, dar şi în plan afectiv şi volitiv.

OBIECTIVELE EDUCAŢIEI MORALE: FORMAREA CONŞTIINŢEI ŞI A


CONDUITEI MORALE
Organizarea procesului de educaţie morală urmăreşte realizarea unităţii
enta lui obiectivă, reprezentată de normele, exigenţele morale cerute de
societate personalităţii, şi cea subiectivă, respectiv atitudinea personalităţii faţă de
aceste cerinţe. Formarea morală a personalităţii trebuie privită din punctul de vedere
al unităţii dintre conştiinţa şi conduita elevului, ca indice de bază al eficienţei
procesului de educaţie mora
În esenţă, educaţia morală urmăreşte realizarea următoarelor obiective
fundamentale: formarea conştiinţei şi a conduitei morale.

FORMAREA CONŞTIINŢEI MORALE

Formarea conştiinţei morale presupune realizarea următoarelor obiective particulare:


formarea reprezentărilor, noţiunilor şi judecăţilor morale, precum şi a convingerilor morale.
Include- din punct de vedere psihologic- două componente: cognitivă şi afectivă. Cea cognitivă
se referă la informarea copilului cu conţinutul şi cerinţele valorilor, normelor şi regulilor
morale. Ea se realizează prin instruire morală.Acceptarea imperativelor moralei sociale
presupune cu necesitate cunoaşterea şi înţelegerea de către copil a sensului şi cerinţelor pe care
societatea le-a consemnat în elementele propriului sistem moral. Rezultatele acestei cunoaşteri
se concretizează în fomarea reprezentărilor şi noţiunilor morale. Reprezentarea morală este o
reflectare sub formă de imagine intuitivă a ceea ce este caracteristic unui complex de situaţii şi
fapte morale concrete, în care copilul a fost angrenat sau pe care le-a perceput, observat în
legătură cu aceeaşi regulă morală, imagine care include şi o notă apreciativă ori imperativa. Pe
baza unui bagaj de reprezentări, prelucrate cu ajutorul operaţiilor gândirii, copilul reuşeşte să
delimiteze notele esenţiale de cele tangente unei împrejurări. oarecare şi apoi să le extindă la
toate situaţiile reale sau posibile pe care norma sau regula morală respectivă o acoperă. Prin
generalizare şi abstractizare se ajunge deci la noţiunea morală. Ea reflectă ceea ce este esenţial şi
general unei clase de manifestări morale, pe care o normă sau regulă morală le cuprinde,
caracterul apreciativ exprimându-se prin judecata morală. Eficienţa instruirii morale depinde de
modul în care o anumită cunoştinţă morală (reprezentare sau noţiune) este integrată într-un lanţ
de secvenţe, având ca verigă anterioară propria experienţă şi urmărindu-i materializarea în
conduită.
Însoţită de trăire afectivă, orice cunoştinţă din acest domeniu se fixează în st a morală a
personalităţii, acţionând din interior asupra conduitei. Afectivitatea reprezintă substratul
energetic pentru ca aceste cunoştinţe să se exprime în conduită. Această adeziune subiectivă faţă
de imperativele moralei sociale se realizează prin trăiri şi sentimente morale. Dar nici
cunoaşterea, nici adeziunea afectivă nu sunt suficiente pentru declanşarea actului moral.
Realizarea lui întâmpină nenumărate obstacole interne şi externe pentru înlăturarea
cărora este nevoie de un efort de voinţă. Dintre obstacolele interne putem menţiona anumite
interese, dorinţe, intenţii de ordin personal, intim sau anumite sisteme negative cum ar fi:
egoismul, individualismul, comoditatea, ce opun rezistenţă, deviind conduita morală de la
cerinţele morale impuse din exterior sau orientând-o uneori în sens contrar acestora. Dintre
obstacolele externe putem menţiona anumite atracţii, bogate în satisfacţii momentane, dar care
nu se înscriu pe linia cerinţelor morale acceptate. Pentru învingerea acestora şi adoptarea unei
decizii în concordanţă cu cerinţele morale este nevoie de un efort voliţional concretizat în diverse
trăsături, cum ar fi: perseverenţa, tenacitatea, consecvenţa, independenţa spiritul de iniţiativă,
curajul.

Principiile educaţiei morale

Principiile educaţiei morale sunt teze formative care orientează şi direcţionează


activitatea educatorului în vederea realizării obiectivului fundamental al educaţiei morale,
formarea profilului moral al personalităţii copiilor în concordanţă cu cerinţele idealului educaţiei.
Principiile elaborate până în prezent formează un sistem în cadrul căruia fiecare se delimitează
prin anumite cerinţe, dar în acelaşi timp se află într-o dependenţă funcţională cu toate celelalte.
În consecinţă respectarea unuia creează condiţii prielnice pentru respectarea celorlalte, efectele
sale depinzând, totodată de realizarea acestora din urmă. Principiile se aplică, deci, ca un tot,
referindu-se la educaţia morală în ansamblul său (conţinut, metode, mijloace, forme) dar şi
diferenţiat, în funcţie de diferite situaţii educative practice.
Sistemul principiilor educaţiei morale cuprinde următoarele principii:
1) Caracterul activ al educaţiei morale;
2) Colectivul de elevi, cadru social în care se realizează educaţia morală în şcoală;
3) Îmbinarea exigenţei faţă de copii cu respectul pentru ei;
4) Sprijinirea pe elementele pozitive ale personalităţii copilului în vederea înlăturării celor
negative;
5) Respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale în educaţia morală;
6) Continuitatea, consecvenţa şi unitatea în educaţia morală.
Caracterul activ al educaţiei morale consideră că în fiecare individ uman există calităţi,
trăsături pozitive, astfel încât nu se poate vorbi de existenţa unor copii în întregime răi si că (b) în
fiecare om există dorinţa de a fi apreciat de semenii săi pentru calităţile pe care le are şi este
dispus să depună eforturi pentru a obţine prestigiu în faţa colegilor.
Aplicarea acestui principiu îi solicită profesorului, mai întâi, un efort de cunoastere a fiecărui
elev, cu scopul de a-i identifica înclinaţiile, talentele si- în general- acele calităţi prin care ar
putea să se afirme, să câştige respect şi prestigiu. De asemenea, profesorul va încerca să-i creeze
oportunităţi, care să-l ajute să-şi pună în evidenţă şi să-şi facă cunoscute calităţile.
Al doilea principiu porneşte de la premisa că întreg colectivul de elevi al unei clase
exercită asupra fiecărui membu puternice influenţe si adeseori face anumite “presiuni” asupra
indivizilor pentru a-i determina să respecte valorile şi normele grupului. In interiorul fiecarei
clase de elevi există, în mod obiectiv, aşa-numitele “procese de influenţă”, prin care individul
este obligat să se conformeze normelor si spiritului grupului. Aceste procese sunt mult mai
puternice si au o mult mai mare forţă de convingere decât procesul de influenţă exercitat de
personalitatea singulară a fesorului.
Acest principiu îi sugereaza profesorului că este mult mai potrivit să încerce să impuna în
mod indirect, prin intermediul grupului, diversele norme de comportament, si nu numai prin
formularea directă a unor exigenţe personale. Pentru aceasta, el va pune mai întâi, în discuţia
clasei principalele aspecte legate de comportarea elevilor în şcoală, urmând ca, împreună, grupul
de elevi să ajungă la anumite concluzii, să formuleze norme de comportare, pe care să le
considere indispensabile pentru un climat de grup favorabil.
Îmbinarea exigenţei faţă de copii cu respectul pentru ei se referă la atitudinea pe care
trebuie să o manifeste profesorul faţă de elevi.. El trebuie să le inducă convingerea că este
exigent cu ei tocmai pentru că îi respectă şi este convins că sunt capabili să realizeze lucruri
deosebite, corespunzătoare unor exigenţe foarte înalte. Respectul faţă de elevi se concretizează
într-o atitudine de apropiere, căldură, atenţie, lipsa oricărei suspiciuni.
Sprijinirea pe elementele pozitive ale personalităţii copilului în vederea înlăturării celor
negative recomandă profesorului să evite tutelarea măruntă a elevilor în realizarea activităţilor pe
care aceştia şi le asumă. După ce stabilesc de comun acord ce ar trebui făcut, iar elevii îşi împart
responsabilităţile, profesorul va trebui să le lase suficientă independenţă în a proceda aşa cum
cred ei că este mai bine pentru a duce sarcinile la bun sfârşit. Elevii vor şti că pot apela oricând la
sfatul si îndrumările profesorului, atunci când le vor solicita.
Respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale în educaţia consideră că conţinutul
şi metodele educaţiei morale trebuie să fie ales în funcţie de vârsta si de particularităţile
capacităţilor de înţelegere ale elevilor. Cunoaşterea de către profesor a modului în care
evoluează, de-a lungul vârstelor, modul de înţelegere a regulilor de către copii, a semnificaţie pe
care ei o acordă echitaţii ori a progresului raţionamentelor morale.
Continuitatea, consecvenţa şi unitatea în educaţia morală morală sugerează că toţi factorii
educaţiei ar trebui sătueze pe aceleaşi poziţii în legătură cu normele morale si să acţioneze unitar
în vederea respectării lor de către copii.
Continuitatea se referă la formularea progresivă a cerinţelor educative adresate elevilor
de cre profesori, dar şi la idea menţinerii pe o perioadă mai îndelungată de timp a aceloraşi
educatori la conducerea colectivelor de elevi.
Consecvenţa se concretizează în preocuparea profesorilor de a finaliza fiecare acţiune
pedagogic iniţială, dar şi la evitara cerinţelor contradictorii sau a folosirii unor criteria diferite de
apreciere a aceloraşi fapte.

Formarea conduitei morale


Conduita morala este obiectivarea constiintei morale în fapte si actiuni. Din perspectiva
psihopedagogica formarea conduitei vizeaza atat deprinderi si obisnuinte de comportare morala,
cat şi trasaturi pozitive de caracter.
Deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei,ce se formeaza ca raspuns la anumite
cerinte care se repeta in conditii relative identice.
Obisnuintele morale implica în plus faptul ca actiunile automatizate au devenit o trebuinta
interna.
Prin deprinderile si obisnuintele de comportare morala se realizeaza,in cele din
urma,concordanta dintre constiinta morala si conduita morala.
Tot în sfera conduitei am inclus şi manifestările trasaturilor pozitive de caracter. Acestea sunt
considerate ca forme stabile de comportare morala. Spre deosebire de deprinderi si obisninte,
care se manifesta în conditii relative identice si sunt legate de situatii concrete asemanatoare,
trasaturile pozitive de caracter acoperă o gama larga de situaţii, uneori deosebite calitativ,
pastrandu-si însa notele esentiale de constanta si stabilitate.
In structura personalitatii,constiinta si conduita se prezinta sub forma unei unitati dialectice,cu
particularitati distincte de la un stadiu la altul si de la un individ la altul.

Continutul Educatiei Morale

Continutul educatiei morale reflecta doua coordonate definitorii,care vizeaza raportarea


omului la societate.
Educatia moral civica-are un continut preponderent social,exprimandu-se in special la nivel
de :educatie politica(educatia patriotica,democratica,umanista) ;educatie economica(educatia
prin si pentru munca) ;educatie juridica(educatia prin si pentru colectivitate).
Educatia moral-individuala are un continut preponderent,prin raportarea omului la
sine,exprimandu-se in special la nivel de :educatie filozofica,educatie religioasa.
Evolutia acestor continuturi,in ‘grade ale educatiei morale’,asigura un ansamblu de achizitii
obiectivate sub forma unor ‘virtuti personale’(sinceritate,punctualitate,curaj)si sociale (atitudini
civice :politice,nationale,umaniste,juridice).
In conditiile societatii actuale,continuturile educatiei morale au un pronuntat caracter
civic,reflectand valorile competitiei deschise,generalizate la nivel economic(economia de
piata),politic(democratia participativa),cultural(informatizarea aplicata in toate domeniile).
In aceasta perspectiva educatia morala-interpretabila si ca educatie moral-civica-integreaza
educatia economica,educatia politica,educatia juridica,exprimand valorile ‘unei culturi civice
pluraliste,participative,bazate pe comunicare si persuasiune,pe consens si diversitate,care permite
schimbarea ,modeland-o insa.’