Sunteți pe pagina 1din 43

CUPRINS

INTRODUCERE
CAP.I Abordări teoretice cu privire la formarea atitudinii faţă de muncă la copiii mici
1.1 Educaţia şi provocările lumii contemporane
1.2 Învăţământul preşcolar între inovaţie şi reformă
1.3 Formarea atitudinii faţă de muncă
1.3.1 Factorii psihologici ai saltului de la joc la muncă
1.3.2 Scopul şi conţinutul formării atitudinii faţă de muncă
1.3.3 Conţinutul psihologic al atitudinii faţă de muncă
1.3.4 Finalitaţile pedagogice ale formării atitudinii faţă de muncă
1.4 Modalităţi de organizare şi desfăşurare a activităţilor practice în scopul educaţiei
pentru muncă
CAP.II Obiectivele şi metodologia cercetării
2.1 Motivaţia alegerii temei
2.2 Obiectivele de atins
CAP.III Metodologia de lucru
3.1 Metode utilizate în cercetare
3.2 Activităţile practice-mijloc de formare a atitudinii şi deprinderilor de muncă
3.3 Activităţi complementare organizate în scopul creşterii autonomiei personale a
copiilor
3.4 Valorificarea atitudinilor şi deprinderilor faţă de muncă
CAP.IV Analiza şi interpretarea rezultatelor
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

1
Introducere
Copiii de astăzi au nevoie de convingeri, capacităţi aplicative şi comportamentale sociale
adecvate şi de aceea orice investigaţie ne este prea mare în spaţiul educaţiei. Grădiniţa, ca formă
instituţionalizată de educaţie trebuie să răspundă în condiţii optime comenzii sociale privind
dezvoltarea armonioasă a copiilor preşcolari, de pregătirea acestora pentru activităţile viitoare.
Practica pedagogică a învăţământului preşcolar confirmă pe deplin ritmul intens de
dezvoltare psihică şi fizică a copilului între trei şi şapte ani, vârsta preşcolară fiind perioada în
care au loc cele mai multe şi mai intense schimbări ale fiinţei umane.
De-a lungul anilor, învăţătoarele şi educatoarele au analizat felul cum se acomodează copiii
în noua treaptă de învăţământ şi s-a concluzionat că intrarea copilului în şcoală constituie un
moment crucial în viaţa sa, date fiind statutul şi rolul său de elev, natura relaţiilor cu adulţii şi
colegii, noutatea condiţiilor de activitate, mai ales specificul învăţării, activitate deosebit de
complexă, ce angajează dintr-o perspectivă inedită întreaga sferă a activităţii sale psihice şi
impune încrederea într-o anumită disciplină a muncii, capacitate de cercetare a atenţiei, spirit de
observaţie şi rezistenţă la munca intelectuală. De aceea primii paşi în formarea unei atitudini faţă
de muncă în învăţământul preşcolar sunt absolut necesari de a fi realizaţi şi sunt baza întregii
dezvoltări a deprinderilor de muncă pe parcursul dezvoltării copilului.
Aceasta m-a făcut să aleg iîn mod special această temă, precum şi crearea în grădiniţă a
unui mediu ambiental şi a unor condiţii favorabile pentru noi achiziţii şi procese în sfera
cognitivă, afectivă şi psiho-motrică a preşcolarului, cu atât mai necesare cu cât această vârstă este
una din cele mai importante perioade psiho-genetice, datorită progreselor remarcabile în toate
planurile ei, mai ales în sfera sentimentelor, a personalităţii copilului şi a învăţării sistematice ca
activitate de bază, faţă de joc- activitatea de bază în grădiniţă, şi cea mai eficientă în formarea şi
informarea viitorilor elevi, oameni ai societăţii.
Tema a fost aleasă pentru că munca prin caracterul ei profund social creează cele mai
variate posibilităţi pentru întărirea relaţiilor dintre oameni, pentru îmbinarea şi armonizarea
acţiunilor individuale cu cele ale colectivului, vârsta preşcolară fiind favorabilă pentru
acumularea de noi cunoştinţe, pentru formarea unor priceperi şi atitudini faţă de muncă.
Prin întreaga activitate desfăşurată cu copiii, educatoarea vizează şi rezultatul practic pe
care aceştea îl obţin în urma efortului pe care-l depun, urmărind în primul rând pregătirea lor
pentru participarea la munca productivă de mai târziu, prin dezvoltarea dragostei faţă de muncă şi
însuşirea unor deprinderi elementare de muncă, munca fiind cel mai de seamă mijloc de
dezvoltare armonioasă a copilului.”Prezentul omului este rezultatul muncii, viitorul omului va fi
rezultatul muncii”-desigur munca amplifică cu toate cunoştinţele şi descoperirile tehnicii. Deci
până la urmă munca rămâne factorul de bază al educaţiei, al formării omului, al progresului
social.
În altă ordine de idei m-am oprit asupra temei şi pentru motivul că educatoarea fiind
conştientă de importanţa dezvoltării la copii a unei atitudini faţă de muncă, a unor deprinderi ca
hărnicia, spirit de ordine, va folosi procedee şi metode cât mai variate şi mai noi, care să
corespundă dezvoltării psihice şi fizice a copilului.
De asemenea am apreciat că formarea unei atitudini faţă de muncă reprezintă multiple
valenţe în procesul de instruire şi educare a copilului preşcolar şi în consecinţă este modalitatea
cea mai eficientă pentru apropierea lor de complexele probleme ale realităţii raportate la nivelul
lor de înţelegere.

2
Alegerea temei de cercetare o datorez şi faptului că activităţile practice sunt considerabile
în ceea ce priveşte formarea personalităţii copiilor. Îi permit copilului să traducă, să reprezinte în
fapte tot ceea ce a văzut, a trăit sau îşi imaginează. Mândria copilului de a crea ceva, o jucărie, un
lucru util este un sentiment tonic care educă voinţa şi cultivă încrederea în forţe proprii.
Precizez că a forma o atitudine faţă de muncă la copii înainte de a intra în şcoală nu
înseamnă a-l învaţa pe copil, ci a-i forma acele disponibilităţi şi abilităţi care sunt implicate în
procesul muncii din şcoală, din viaţă, a-i dezvolta şi exersa îndemânările, iniţiativele, hărnicia,
dragostea de muncă, abilităţile practice, a-l lauda atunci când a reuşit să facă ceva bun,
constructiv şi a-l face să conştientizeze atât cât îi permite dezvoltarea psihică la această vârstă cât
de importantă este munca pentru el de acum înainte.

3
CAP.I Abordări teoretice cu privire la formarea atitudinii faţă de
muncă la copiii mici
1.1 Educaţia şi provocările lumii contemporane

Noile tipuri ale conţinuturilor reprezintă un răspuns la problematica lumii contemporane.

1. Educaţia relativă la mediu este cea mai bine structurată componentă a educaţiei care are
deja tradiţii în ţări ca Elveţia , Danemarca, Germania şi îşi propune să-l conducă pe copil,
adică pe viitorul cetăţean spre formarea unui punct de vedere obiectiv asupra relaţiilor
înconjurătoare, să-l incite la participare, astfel încât să devină conştient de viitor şi de
faptul că viaţa generaţiilor viitoare depinde într-o mare masură şi de opţiunile sale.
Obiectivele acestei educaţii vizează în egală masură cunoştinţele, achiziţia de atitudini,
clarificarea valorilor şi demersuri practice.
Educaţia ecologică are următoarele obiective:
• Cultivarea dragostei pentru Terra şi a tuturor elementelor care intră în componenţa
ei: ape, plante, animale, etc;
• Creşterea dorinţei de a ocroti, respecta şi proteja natura prin implicarea copiilor în
activităţi cu caracter experimental şi demonstrativ ;
• Dezvoltarea aptitudinilor de cercetare, explorare, investigare a mediului;
• Cunoaşterea fiinţelor şi fenomenelor din mediul înconjurător şi caracteristicile
acestora;
• Îmbogăţirea vocabularului activ cu cuvinte din domeniul ecologic;
• Însuşirea unor norme de comportament necesare pentru a asigura echilibrul dintre
sănătatea individului, a societăţii şi a mediului;
• Cunoaşterea plantelor şi animalelor ocrotite de lege;
• Cercetarea modalităţilor de reabilitare a stării mediului înconjurător prin
antrenarea elevilor în activităţi de îngrijire a spaţiilor verzi, de reciclare a
deşeurilor, de salubrizare a localităţilor etc.;
• Conştientizarea necesităţii de a economisi apa, energia electrica, lemnul, etc.
(toate resursele naturale);
• Formarea unei atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă normele şi legile
ecologice.

2. Educaţia pentru muncă se distinge printr-o conceptie noua cu privire la obiectivele


generale si particulare, prevede la nivel de invatamnat prescolar ca si obiective principale
si specifice in formarea si educarea atitudinilor si deprinderilor fata de munca,
urmatoarele:
• Formarea deprinderilor practice de autoservire, de munca gospodareasca( in salile de
grupa, coridoare, vestiare, curti.)
• Formarea deprinderilor de munca practica, de ordine la locul de munca si joaca,
ingrijirea plantelor.
• Formarea si educarea unor deprinderi de curatenie, intretinerea dotarilor (mobilier,
jucarii, tehnica)

4
• Formarea autonomiei in activitati zilnice ca: spalat, imbracat, ordonarea materialului
pentru diferite activitati.
• Formarea unor reprezentari si notiuni privind familia, casa parinteasca, strada pe care
locuiesc, satul natal, munca oamenilor si relatiile sociale in procesul muncii.
• Familiarizarea cu unele domenii de activitate ale oamenilor muncii, cu uneltele de
munca ale acestora.
• Formarea deprinderilor practice simple de munca, de manuire a unor unelte accesibile
ciocan, foarfeca, cleste, grebla, lopata, etc.
• Educarea in spiritul dragostei de munca, al respectului fata de oamenii muncii, al grijii
fata de bunul obstesc.
• Pregatirea pentru participarea efectiva la munca dupa puterile lor.
• Realizarea lucrarilor practice inspirate din natura, din viata cotidiana, din imaginatie,
dupa o tema aleasa de el sau de educator folosind materialele disponibile si
valorificarea lucrarilor proprii in infrumusetarea mediului ambiental.
• Dezvoltarea abilitatilor psiho-motricein desfasurarea activitatilor de munca, in
manuirea obiectelor si uneltelor cu care lucreaza.
In concluzie prin activitatea desfasurata in gradinita se incearca indrumarea copilului prescolar in
procesul cunoasterii, educarii si integrarii cu succes in activitatea scolara si sociala, cautand cai
optime de dezvoltare, pentru ca prescolarul sa poata face fata cerintelor impuse de regimul scolar
de mai tarziu. Odata formate atitudini pozitive fata de munca prescolarului ii va fi mult mai usor
sa faca trecerea de la jocul din gradinita la activitatile de invatare din clasele mici si apoi din
celelalte stagii de pregatire.

3. Educaţia pentru pace şi cooperare constituie cea mai sigura modalitate de eliminare a
agresivitatii , a violentei , a terorismului si a conflictelor dintre comunitati. Ea reprezinta un
factor capabil de a contribui la crearea unei societati democratice. Pacea este o aspiratie a
popoarelor , un imperativ fundamental al epocii noastre si o finalitate prioritara a educatiei de
astazi si de maine. "Cu toate diferentele dintre continente si tari , cu toate diferentele culturale
si ideologice finalitatile luptei pentru un viitor mai bun al lumii sunt pretutindeni aceleasi.
Pretutindeni se pune problema apararii pacii , a asigurarii unei educatii de baza pentru toti
oamenii, a eliminarii foametei si a protejarii sanatatii , a apararii valorilor mediului natural , a
salvarii identitatii culturale a diferitelor grupuri umane "1
Educatia pentru pace are sanse sa fie eficienta pe plan socio – politic numai daca se propaga
simultan in toate tarile , pe baza de incredere reciproca si cu obiective fundamentale comune.
Finalitatile si obiectivele educatiei pentru pace se pot grupa in trei mari categorii :
• Insusirea unor concepte si a unor cunostinte pertinente specifice domeniului: pace si
educatie pentru pace, dezarmare si educaţie pentru dezarmare, democratie si drepturile
omului, cooperare si echitate, cultura universala si culturi nationale, valori finale si
valori instrumentale, problematica lumii contemporane si soluţiile posibile,
prospectiva sociala si relatia viitorului cu prezentul si trecutul , cunoasterea omului si
a diversitatii tipurilor umane , distinctia intre pacifisti aparatori ai pacii si constructori
ai pacii, agresiune si agresivitate, conflict si stari conflictuale, fanatism si convingere
etc.

1
Bogdan Suhodolski- filozof polonez

5
• Insusirea unor priceperi sau aptitudini : a asculta cu receptivitate pe altul sau pe altii ,
a dialoga , a face propuneri si a da raspunsuri , a comunica fidel propriile opinii sau
intentii , a initia schimbari si a le controla , a invata continuu etc.

• Insusirea unor comportamente sau atitudini : responsabilitate fata de propria patrie si


de colectivitatea mondiala , solidaritate si incredere in semeni ,respect fata de propria
cultura si de cultura altor popoare sau colectivitati , toleranta in sensul de acceptare a
diversitatii si generozitate , probitate morala si intelectuala, respect fata de valorile
spirituale si de purtatorii de valori , modestie si recunoasterea meritelor sau a
talentelor altora , spirit critic si capacitate de a lua decizii.

4.Educaţia pentru drepturile omului (EDDO)


Obiectivele EDDO, ca ale oricarui alt segment al educatiei, se refera la: transmiterea de
cunostinte, dezvoltarea unor aptitudini si formarea unei anumite atitudini.
Cunostintele vizate prin EDDO sunt categorii de drepturi, libertati, obligatii si responsabilitati;
diferite instrumente internationale in domeniu; organizatii si insitutii; forme de nedreptate,
inegalitate, discriminare; personalitati, miscari si evenimente semnificative in trecutul si
prezentul luptei pentru realizarea drepturilor omului; contextul aparitiei si posibilitati de
prevenire a violarii drepturilor omului; principiile, valorile, institutiile si mecanismele specifice
democratiei.
In cadrul EDDO se pot dezvolta urmatoarele:
• aptitudini intelectuale:
- exprimarea orala si in scris, capacitatea de a purta un dialog, de a asculta si de a-ti argumenta
opiniile;
- colectarea, selectarea, sintetizarea si analizarea informatiilor provenind din diferite surse si
formarea unor concluzii obiective si echilibrate;
- identificarea si inlaturarea prejudecatilor, stereotipurilor si discriminarilor.
• respectiv sociale:
- recunoasterea si acceptarea diferentelor;
- stabilirea de relatii personale pozitive si neopresive;
- rezolvarea conflictelor pe cale pasnica;
- asumarea responsabilitatii;
- participarea la luarea deciziilor;
- intelegerea utilizarii mecanismelor de aparare a drepturilor omului la nivel local, regional,
european si mondial.
Atitudinile vizate prin EDDO sunt: respectul de sine si increderea in propriul potential, intelegere
pentru problemele semenilor (empatie) si ale grupului (solidaritate), responsabilitate pentru
propriile actiuni si respect fata de ordinea sociala, intransigenta fata de inechitatile, abuzurile si
discriminarile prezente in societate, participare activa la viata comunitatii, cu alte cuvinte civism
bazat pe valori morale general umane.

5.Educaţia pentru comunicare şi mass-media presupune formarea si dezvoltarea capacitatii de


valorificare culturala a informatiilor furnizate de presa, radio si televiziune, dezvoltarea spiritului
critic si intelegerea corecta a scopurilor urmarite, precum si a mijloacelor care trebuie folosite
pentru intelegerea acestor scopuri.

6
6.Educaţia pentru sănătate
Educatia pentru sanatate la nivelul scolii reprezinta una dintre principalele cai de
promovare a cunostintelor corecte privind diferite aspecte ale sanatatii si totodata de formare a
atitudinilor si deprinderilor indispensabile unui comportament responsabil si sanatos. In multe
tari educatia pentru sanatate este obligatorie in scoli, incepand din gradinita pana intr-a
douasprezecea, folosindu-se pentru fiecare ciclu de dezvoltare programe si materiale didactice
adecvate varstei.
Exista mai multe argumente ce pot fi aduse in favoarea realizarii educatiei pentru sanatate in
cadrul unitatilor de invatamant.:
• in primul rand, unul dintre scopurile in sine ale activitatii din invatamant este informarea
autorizata a copiilor si adolescentilor privind diferite domenii ale culturii si stiintei, in
paralel cu dezvoltarea de abilitati practice. In acest sens, educatia pentru sanatate, ca
parte a stiintelor medicale, vizeaza nu numai transmiterea catre elevi a unui bagaj
informativ corect din punct de vedere stiintific, cat mai ales crearea unor comportamente
individuale sanatoase, a unor atitudini ce corespund idealului educational.
• Scoala este un loc ideal pentru difuzarea acestor cunostintae in randul maselor de tineri;
nici o alta institutie nu are abilitatea si capacitatea de a cuprinde si de a se adresa, in timp,
unui procent atat de ridicat din populatie.
• Unul dintre elementele esentiale pentru dezvoltarea impactului dorit este initierea si
realizarea programelor de educatie pentru sanatate la varste cat mai tinere. Conduita
preventiva devine astfel un comportament care se edifica in timp in paralel cu
dezvoltarea educativa. Asupra unei persoane deja formate, adulte, astfel de activitati au
intotdeauna un impact mai redus decat actiunile similare, realizate la varste mai timpurii.
• Scoala reprezinta, in acelasi timp, o institutie cu mare autoritate morala, oferind cadrul
educatiei formale, informale si nonformale, iar materiile de studiu oficiale din scoli
dobandesc implicit, la nivelul psihologic individual, o importanta mai mare decat
subiectele nesustinute de acest for competent.

Bineinteles ca ar putea fi tratate si celelalte tipuri de educatii care au aparut in sfera


invatamantului contemporan dar am punctat doar cateva dintre ele care mi s-au parut intr-o
legatura mai stransa unele cu altele dar in special cu tema pe care am s-o tratez in capitolul
urmator. Afirm acestea deoarece consider ca nu se poate forma o atitudine pozitiva fata de munca
daca nu exista sau este in curs de formare, o atitudine corecta fata de mediul inconjurator, fata de
cei din jurul nostru si fata de propria persoana. Ori toate acestea nu se pot realiza fara educatiile
punctate anterior. 2

2
Sas Cecilia, idem

7
1.2 Învăţământul preşcolar între inovaţie şi reformă

Reforma invatamantului romanesc contemporan a demarat prin Legea Invatamantului nr.84/1995.


Urmand exemplul tarilor vestice care cu cateva decenii in urma au elaborat o politica scolara
centrata pe elev, autoritatile scolare din tara noastra au fundamentat teoretic reforma scolara pe
cateva principii sau teze esentiale si anume:
• Principiul abordarii globale a schimbarii sistemului de invatamant, care vizeza
ierarhizarea actiunilor inovatoare la nivelul fundamentelor macrostructuralesi
microstructurale.
• Principiul restructurarii inovatoare a sistemului de ivatamnt care urmareste evidentierea
directiei de evolutie a schimbarii pedagogice la niveluri de creativitate superioara.
• Principiul angajarii prospective a schimbarii structurale si sistemice care urmareste
fundamentarea reformei la nivel psihologic, filozofic si sociologic.
Directiile principale ale reformei invatamantului romanesc contemporan sunt urmatoarele:
a) schimbari de natura axiologica si metodologica: autonomia persoanei, capacitati creative,
angajare si responsabilitate profesionala, model de clasificare morfologica si taxonomica
a obiectivelor, tehnica analizei de sarcina;
b) imbogatirea si diversificarea curriculum-ului: reveevaluarea si perfectionarea disciplinelor
consacrate, introducerea unor noi discipline de invatamant(educatia civica, educatia
ecologica, educatia pentru pace, pentru munca sau pentru sanatate);
c) reevaluarea functiilor aplicative ale continutului invatamantului: ridicarea statutului
activitatilor practice, specificarea metodelor si cunostintelor proprii, elaborarea unei
programe pentru practica;
d) asimilarea perspectivei interdisciplinare, in vederea predarii integrale a stiintei;
e) introducerea programelor diferentiate de studiu: organizarea modulara-tratarea
diferentiala a elevilor, variatia timpului si a sarcinii de invatare, asigurarea unui minimum
comun de performante scolare-baremuri scolare minimale;
f) informatizarea invatamantului;
g) coborarea pragului de varsta in predarea stiintelor.
Trasaturile principale pe care se bazeaza reforma invatamantului romanesc contemporan se refera
la:
a) caracterul sociouman al modernizarii;
b) caracterul national al modernizarii;
c) caracterul unitar si multilateral al modernizarii care vizeaza schimbari la nivelul institutiei
scolare, la nivelul finalitatilor, continuturilor, strategiei didactice, relatiei educationale si
evaluarii;
d) caracterul inovator al modernizarii;
e) caracterul exigentelor pedagogice cu privire la modernizare.

Invatamantul prescolar ca parte integranta a invatamantului preuniversitar, urmareste sa asigure o


dezvoltare normala si deplina a copiilor de varsta prescolara. Scopul general al educatiei
prescolare deriva din finalitatile sistemului national de educatie si urmareste sa-i permita fiecarui
copil sa creasca si sa se dezvoltein ritmul propriu, oferindu-i suport de lucru pentru:
-valorificarea potentialului psihic si fizic;
-imbogatirea capacitatilor de a intra in relatie cu ceilalti copii si cu adultii;

8
-stimularea copilului de a interactiona cu mediul, de a-l cunoaste prin exploarari, incercari,
exercitii si alegeri;
-descoperirea de catre copil a propriei identitati si formarea unei imagini de sine pozitiva;
-sprijinirea copilului pentru a dobandi deprinderile necesare activitatilor viitoare in scoala.3
Educatia prescolara urmareste atingerea mai multor obiective prin intermediul activitatilor
desfasurate in gradinita:
• Obiective cognitive si de limbaj. Ele urmaresc ca fiecare copil sa invete sa se cunoasca
pe sine si sa initieze cunoasterea lumii inconjuratoare prin actiuni adecvate cu mediul,
capabil sa se exprime cu mijloace verbale adecvate experientei dobandite.
• Obiective psihomotorii si de educatie armonioasa. Aceste obiective urmaresc intarirea
sanatatii copilului si cresterea capacitatii sale de efort, precum si asigurarea dezvoltarii
psihice armonioase, cu accent pe cresterea si dezvoltarea motricitatii, indeosebi la grupa
mare.
• Obiective de educare a afectivitatii. Prin aceste obiective, se urmareste incurajarea
copilului ca sa-si exploreze, sa-si exprime si sa-si controleze sentimentele atat ca
persoana, cat si ca membru al grupului.
• Obiective ale educatiei estetice. Prin intermediul acestor obiective se urmareste
sprijinirea copilului prescolar ca sa inteleaga si sa recepteze frumosul din natura, din arta
si din relatiile interumane, precum si cultivarea capacitatii de creatie a copilului.
• Obiective ale educatiei pentru societate. Aceste obiective au in vedere formarea
deprinderilor si abilitatilor la copilul prescolar de a intra in relatii cu cei din jur(copii si
adulti).
Finalităţile învăţământului primar deriva, de asemenea, din finalitatile sistemului national de
educatie. Ele sunt urmatoarele:
a)asigurarea educatiei elementare pentru toti copiii;
b)formarea personalitatii copilului, respectand nivelul si ritmul sau de dezvoltare;
c)inzestrarea copilului cu acele cunostinte, capacitati si atitudini care sa stimuleze raportarea
efectiva si creativa a acestuia la mediul social si natural si sa permita continuarea educatiei.
La nivelul invatamantului primar se structureaza doua cicluri curriculare:
-ciclul achizitiilor fundamentale si ciclul de dezvoltare.
Ca urmare, obiectivele invatamantului primar se grupeaza pe cele doua cicluri:
• Obiectivele ciclului achizitional fundamental( grupa pregatitoare si clasele I-II)
Pe ansamblu, in primele doua clase ale invatamantului primar se urmareste acomodarea
elevilor la cerintele sistemului scolar si alfabetizarea initiala. Ca obiective specifice, ciclul
achizitiilor fundamentale vizeaza:
a) asimilarea elemetelor de baza ale principalelor limbaje
conventionale( scris, citit, calcul aritmetic);
b) stimularea copilului in vederea perceperii, cunoasterii si stapanirii
mediului apropiat;
c) stimularea potentialului creativ al copilului, a intuitiei si imaginatiei
sale;
d) formarea motivatiei pentru activitatea de invatare, inteleasa ca o
activitate sociala.
• Obiectivele ciclului de dezvoltare( clasele III-IV si in continuare clasele V-VI). In ciclul
de dezvolatre care se intinde pana la mijlocul gimnaziului se urmareste formarea si
3
Tomsa Ghe., Psihopedagogie prescolara si scolara,MEC, Bucuresti, 2005

9
dezvoltarea capacitatilor de baza necesare continuarii studiilor. Ca obiective specifice,
ciclulu de dezvoltare vizeaza:
a) dezvoltarea achizitiilor lingvistice, a competentelor de folosire a limbii romane, a
limbii materne si a celor straine, pentru exprimarea corecta si eficienta in diverse
situatii de comunicare;
b) dezvoltarea capacitatii de a comunica, folosind diferite limbaje specializate;
c) dezvoltarea gandirii autonome si a responsabilitatii fata de integrarea in mediul social.
Alternativele pedagogice contemporane la nivel de politica a educatiei, stimuleaza aparitia si
dezvoltarea parteneriatului scoala-familie si a scolilor comunitare. Aceste modalitati definesc
un model de organizare educationala si scolara, in cadrul caruia personalul didactic lucreaza
impreuna cu reprezentantii comunitatii locale( parinti si diferiti agenti sociali). Intr-o asemenea
perspectiva, politica educatiei devine o sfera de activitate sociala integrata in domeniul vietii
publice. Politica educatiei stabileste atat finalitatile macrostructurale, cat si actiunile de atingere a
acestora. Unii autori evalueaza politica educativa in conditiile scolii unice, in timp ce altii, in
conditiile reconstruirii scolii. In societatea democratica, statul imparte administratia educatiei si
invatamantului cu comunitatea locala. In conditiile in care asezamintele scolare, personalul
didactic si elevii devin din ce in ce mai eterogeni, este normala si necesara descentralizarea
deciziei catre unitati mai mici, unde intercunoasterea reciproca permite luarea in considerare a
dieferentelor.
In ce priveste inovatia pedagogica, aceasta reprezinta un nivel superior al creativitatii pedagogice,
care poate fi atins in contextul sistemului de invatamant si in cadrul procesului de invatamant.
Inovatia reprezinta infaptuirea unor deschideri de amploare prin reforme scolare care afecteaza
invatamantul in ansamblul sau. Modernizarea invatamantului presupune adaptari succesive,
efectuiate din mers in diferite componente ale sistemului de invatamant.
In sensul realizarii acestor inovatii sistemul nostru de invatamant a permis patrunderea in sistem a
asa-numitelor pedagogii altenative.
La nivelul invatamantului prescolar au patruns cele trei pedagogii: Montessori, Waldorf si
Step-by-step.4

1.3 Formarea atitudinii faţă de muncă.

4
Tomsa Ghe., idem

10
Actualmente munca a devenit o necesitate a societatii noastre. Prin intreaga activitate educativa
scoala este chemata sa sadeasca la copii convingerea profunda ca munca este izvorul bunastarii
materiale si al unei bogate vieti spirituale, factorul hotarator al afirmarii personalitatii umane.
Dragostea de munca se cultiva neincetat incepand de la cea mai frageda varsta. Necesitatea
educarii prin munca in gradinita de copii este determinata in primul rand de cerintele societatii in
care traim, construind de fapt o latura insemnata a sistemului educationaldin tara noastra-sistem
bazat pe preponderenta miscarii de tranzitie-tranzitie catre structuri si continuturi noi. Copiii pe
care ii crestem azi vor fi oamenii de maine, care vor pretui harnicia poporului, dragostea de
munca ori pentru aceasta activitate e necesar ca oamenii sa fie pregatiti pentru o munca
temeinica, creatoare, costiincioasa, perseverenta si de calitate. Germenii acestor calitati trebuie
formati inca de la varsta prescolara.5
Literatura de specialitate arata ca perioada copilariei pana la sapte ani este aceea in care o
seama de potente pot fi dezvoltate sau inabusite pentru totdeauna. Aceasta o demonstreaza copiii
crescuti in stare de salbaticie, care luati de oameni dupa ce au implinit varsta de 8 ani nu au putut
invata decat foarte putine cuvinte si s-au adaptat cu multa greutate, dar numai partial la viata de
om. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu copiii care au fost luati la trei ani, acestia s-au adaptat cu
mai multa usurinta la viat civilizata si si-au insusit un vocabular mult mai bogat. Prin aceasta se
constata ca anumite zone din creier nedezvoltate la timp nu se pot dezvolta mai tarziu decat intr-o
masura foarte mica. De aici rezulta necesitatea muncii instructiv-educative, inceputa de la cea
mai frageda varsta, educatia copiilor prin munca si pentru munca capatand o importanta
deosebita.
Munca, unul dintre cele mai valoroase mujloace de educatie, principalul mobil al dezvoltarii
societatii, exercita o influenta valoroasa in dezvoltarea multilaterala a copilului prescolar.
Procesele ce au loc in organismul copilului in timpul muncii, demonstreaza unitatea dintre
dezvoltarea psihica si fizica a copilului.
Munca efectuata de copiii prescolari in raport cu particularitatile de varsta si individuale pe
baza principiilor psihologice si pedagogice, aduce un aport deosebit in dezvoltarea, morala si
estetica a copilului.
Din punct de vedere fizic antreneaza activitatea muschilor, activitatea organelor interne, a
inimii, a plamanilor, fortifica organismul favorizand activitatea sistemului nervos. Sunt antrenati
analizatorul motric cutanat, vizual, auditiv, activitatea analitico-sintetica a scoartei cerebrale
marind functia ei de reglare a centrilor subcorticali din zona motrica. Datorita acestiu fapt isi
precizeaza si coordoneaza miscarile mainii, devenind mai fine, mai sigure, mai corecte, ajunge sa
elimine miscarile inutile, involuntare, pe masura ce dezvolta muschii mici ai mainii, cu alte
cuvinte isi formeaza indemanarea.
Perfectionarea analizatorului senzori-motric are o deosebita importanta pentru intreaga
dezvoltare a copilului avand cea mai intinsa arie corticala de proiectie. Activitatea prectica
rezolva in cea mai mare parte dezvolatarea organelor senzoriale, deoarece copilul este pus in
contact direct cu insusirile materialului cu care lucreaza, influentand exactitatea si profunzimea
perceptiilor si reprezentarilor copiilor despre obiectele respective, se imbogateste sfera lor de
cunostinte, se consolideaza cunostintele insusite anterior. In procesul muncii se creaza largi
posibilitati pentru aplicarea in practica a cunostintelor dobandite, pentru verificarea lor.
Munca aduce importante servicii educatiei intelectuale deoarece ea are si o functie
informativa. Activeaza procesele intelectuale si contribuie la dezvoltarea lor. Lucrand cu diferite
materiale din comert sau din natura copiii au prilejul sa cunoasca insusirile acestora, sa le

5
Tomsa Ghe., idem

11
compare si sa generalizeze anumite calitati ale lor:marime, forma, culoare, tarie, suprafata neteda,
rezistenta, elasticitate. Folosindu-le, copiii, pun intrebari cu privire la provenienta lor, la
intrebuintarea si foloasele aduse, se trezeste deci curiozitatea copilului, contribuind la dezvoltarea
gandirii. In timp ce copilul lucreaza denumeste materialul, isi verbalizeaza intentiile, i se cere sa
exprime verbal ceea ce trebuie sa faca existand astfel o legatura stransa intre activitatea practica
si limbaj. In procesul activitatii practice, cu ocazia intuirii modelului si al demonstrarii
procedeelor de lucru, educatoarea reactualizeaza cunostintele copiilor cu privire la lucrarea
respectiva, iar copilul, lucrand aplica si verifica cunostintele pe care le are, cu aceasta ocazie
copilul este pus in situatia de a compara si unifica partile componente ale unui intreg. Activitatea
practica este deci un mijloc important prin care se dezvolta in mod gradat si sistematic operatiile
gandirii.
Munca desfasurata de copiii de varsta prescolara potrivit particularitatilor de varsta si in mod
rational, dezvolta la copii spiritul activ, inventivitatea, initiativa si interes pentru munca,
satisfacand in mare masura nevoia copilului de a se misca, de a activa, isi insuseste o serie de
deprinderi si obisnuinte legate de munca.
Munca aduce o contributie valoroasa in dezvoltarea morala a copiilor. Cunoscand munca
adultilor, sub indrumarea educatoarei, care dirijeaza atentia si interesul copiilor spre ceea ce este
esential, spre faptul ca ei executa o munca pentru producerea bunurilor materiale si culturale, atat
pentru ei cat si pentru folosul tuturor; dezvolta prin aceasta respectul si dragostea fata de cei ce
muncesc, de efortul pe care acestia il depun pentru crearea bunurilor materiale, cunoscand
caracterul colectiv al muncii.
In activitatea lor prectica si copiii sunt deprinsi sa depuna eforturi in realizarea unor activitati
care au o importanta directa pentru ei cat si pentru altii, cum ar fi : autoservirea are o importanta
directa pentru ei, activitatea gospodareasca din gradinita sau familie are importanta atat pentru ei
cat si pentru altii; sau in cadrul activitatilor practice copiii confectioneaza diferite lucruri: dar
pentru mama, un cosulet sau jucarie pentru cei mici, margele pentru papusi, jucarii si podoabe
pentru pomul de iarna, diferite tablouri pentru infrumusetarea salii de grupa, a camerei pausilor,
etc., constituind astfel primii germeni ai caracterului social al muncii.
Activitatea practica desfasurata cu copiii si sarcinile ei sunt repartizate sistematic de exemplu:
in decursul unei zile copiii fac de serviciu la controlul si pastrarea ordinei si curateniei, altii la
ingrijirea coltului viu, altii la servirea gustarii, a apei, la pregatirea clasei pentru activitati, la
impartirea si strangerea materialului didactic, la aranjarea camerei papusilor, etc. Aceasta
varietate de sarcini obisnuieste pe copil cu o serie de sarcini colective, sa actioneze in colectiv,
intareste relatiile de colectiv, favorizeaza imbinarea si armonizarea relatiilor individuale cu cele
ale colectivului. Munca prin caracterul ei profund social are deci un rol deosebit i organizarea
colectivului, in formarea raporturilor colective de incredere si prietenie reciproca.
Motivatia adusa de educatoare la inceputul activitatii influenteaza pozitiv interesul copilului de
a termina lucrul inceput. In acest scop isi concentreaza atentia, perseverenta, se deprinde sa se
stapanesca si sa invinga greutatile ivite in timpul efectuarii unor lucruri, isi dezvolta spiritul de
independenta si initiativa, harnicia si constiinciozitatea il deprinde sa depuna un efort sustinut, il
fac rezistent fata de oboseala, pregatindu-l astfel pentru munca din scoala: invatatul. De aici
rezulta contributia insemnata pe care o are munca in formarea si dezvoltarea trasaturilor pozitive
ale vointei si caracterului.
Tot in procesul muncii i se educa simtul ordinei si al curateniei, in cadrul caruia este obligat sa
lucreze curat, sa stranga uneltele cu care a lucrat si sa le aseze in ordine, sa curete masa la care a
lucrat sa-si spele mainile, etc.

12
Munca aduce o contributie insemnata si in imbogatirea vietii afective. Astfel, copilul constata
ca in urma efortului depus ajunge la rezultatul dorit, ii da un sentiment de bucurie si satisfactie,
contribuind la dezvoltarea optimismului, increderii in fortele proprii, la dezvoltarea dragostei
pentru munca.
O contributie importanta aduce munca si in educatia estetica. Activitatile care au in vedere
autoservirea, actiunile gospodaresti, dezvolta la copii deprinderea de a sesiza ordinea, curatenia,
frumosul, de a mentine si de a face la nevoie dupa posibilitatile lor-se dezvolta priceperea de a
aplica frumosul in viata de toate zilele.
Cultivandu-le copiilor harnicia, ii facem sa se deprinda de a lucra cu placere, de a nu privi
munca ca pe o povara. Referindu-se la importanta muncii, Nicolae Iorga afirma:” e harnic nu
oricine lucreaza, ci acel care lucreaza cu placere, care nu poate fara lucru.”. Astfel muncind in
gradina, la straturile de flori, la ingrijirea coltului viu din clasa, copiii sunt familiarizati cu
frumosul din natura si viata inconjuratoare. In activitatile practice ei vin in contact cu o gama
variata de culori, cu o varietate de forme, proportii, simetrii, diferite linii ale obiectelor pe care
trebuie sa le prelucreze. Cu aceasta ocazie copilului i se creeaza posibilitatea de a sesiza si
aprecia calitatile modelului prezentat de ducatoare, ale materialelor puse la dispozitia lor cat si ale
lucrarilor proprii si ale colegilor. Copiilor li se dezvolta spiritul critic si autocritic, li se dezvolta
priceperea de a selecta lucrarile cele mai reusite, cele cu calitati artistice deosebite, se deprind sa
motiveze alegerea pe care o fac.
Deprinderile influenteaza insusi desfasurarea programului de gradinita, calitatea procesului de
invatamant, inlesnesc orientarea copilului in mediul inconjurator, permit adaptarea lui tot mai
adecvat la cerintele educatoarei.
Prin formarea deprinderilor, abilitatilor si atitudinilor fata de munca se economiseste timp, se
reduce durata actiunii de autoservire, se mareste timpul destinat jocurilor si activitatilor alese.
Deprinderea de a pastra ordinea si curatenia, de a se comporta corespunzator la lectii, contribuie
la desfasurarea activitatilor in cele mai bune conditii. Lipsa deprinderilor de autoservire si de
munca gospodareasca creeaza dificultati la respectarea regimului din gradinita, ingreuneaza
activitatea educatoarei, scade calitatea procesului de invatamant din gradinita. Lipsa acestor
deprinderi si atitudini face ca prescolarii ajunsi scolari sa intampine multe greutati.
Necesitatea obiectiva, deci, de a acorda importanta cuvenita diferitelor forme de munca
accesibile varstei si activitatea prescolarului este o calauza, munca educatoarei, de a urmarii prin
ele sa asigure dezvoltarea multilaterala a copilului cat si pregatirea psihologica a lui, prin
formarea unor deprinderi elementare de munca in vederea pregatirii copilului pentru scoala si
pentru viata. Invatamantul prescolar este deci primul care cauta sa formeze atitudini corecte si
pozitive fata de munca, copiilor, in vederea formarii unui om util, un om cu o bogatie de aspecte
ale personalitatii sale.6

1.3.1 Factorii psihologici ai saltului de la joc la muncă

6
Tomsa Ghe, idem

13
Intrarea in scoala inseamna pentru copil trecerea de la un gen de activitate la altul, respectiv
substituirea activitatii dominante de joc cu cea de munca(invatatura). De aceea o atitudine
pozitiva fata de munca este absolut necesara. Cele doua forme de activitate nu se exclud reciproc;
din perspectiva dezvoltarii ontogenetice ele ar putea fi considerate ca plasandu-se una in
continuarea celeilalte. Unele jocuri se apropie de munca, dupa cum unele munci pot avea caracter
ludic. Cu toate acestea ele nu se suprapun, diferentierea putandu-se face atat din punctul de
vedere al finalitatii lor cat si al factorilor psihologici implicati. Grafic relatia dintre munca si joc
ar putea fi reprezentata astfel:7

ZONA DE
JOC INTERFERENTA
MUNCA

Copilul sa se joace
muncind si sa
munceasca jucandu-se.

Relatia dintre activitatea de joc si cea de munca-prelucrare dupaI.Nicola,

Care sunt criteriile dupa care le putem diferentia? Intrebarea a starnit diverse controverse. Este
suficient sa ne gandim la diversele teorii asupra jocului( teoria surplusului de energie, a
exercitiului pregatitor, atavismului, psihanalitica, etc)pentru a itelege stradaniile intreprinse in
acest sens. Intrucat niciuna din aceste teorii nu ofera o explicatie exhaustiva asupra jocului,
intrebarea „de ce se joaca copilul?” ramane deschisa.. de aici greutatea pe care o intampinam
pentru delimitarea jocului de munca si explicarea pe aceasta baza a trecerii copilului de la o
activitate libera, al carei scop nu este altul decat placerea, la o activitate impusa din exterior, in
virtutea unor cerinte subordonate in mai mica masura dorintelor sale, precum si, mai ales unor
imperative sociale.
Cu toate acestea se poate spune ca, din punct de vedere psihologic, jocul este motivat exclusiv
intrinsec, pe cand munca este, cel putin in faza initiala (pana la formarea unei atitudini pozitive
fata de aceasta), motivata predominat extrinsec. Jocul satisface anumit trebuinte, asigura placerea
si raspunde intereselor imediate ale copilului. Tocmai de aceea in joc nu apare senzatia de
oboseala, placerea pe care o declanseaza si intretine permanent, favorizand continuarea sau
reluarea jocului. Din contra, activitatea de munca ii apare copilului ca un ceva impus din exterior,
fara trebuinte interne si fara sa raspunda unor interese imediate. Daca jocul este rezultatul unui
7
Nicola Ioan, Tratat de pedagogie scolara, Ed. Aramis, 2003

14
impuls spontan si ofera in acelasi timp camp liber manifestarii spontaneitatii, oferind copilului
placri si satisfactii, activitatea de munca ii apare ca o constrangere impusa de o autoritate externa,
de cele mai multe ori fara nici o legatura cu trebuintele si interesele sale momentane, ca atare nu
declanseaza placeri si satisfactii personale. „Jocul are particularitatea de a crea jucatorilor o
dispozitie fericita”, fiind deci predominant orientat de caracterul temporal al bunei dispozitii, in
opozitie cu activitatea de munca, predominant orientata de caracterul temporal al grijii. Jocul il
mentine pe copil numai in prezent, eliberandu-l de legaturile cu trecutul si prin trairea
momentului il determia sa uite viitorul. Prezentul este timpul sau in care traieste exclusiv tot
timpul jocului.8
Deosebirea dintre joc si munca nu se restrange doar la substratul motivational diferit al celor
doua situatii. Analiate din perspectiva rezultatului vom puta sublinia alte aspecte. In joc copilul
itrezareste un rezultat imediat care ii satisface, dupa cum am vazut, anumite trebuinte si dorinte.
Nu acelasi lucru se intampla in activitatea de munca. Pentru copil ratiuna ei nu este intrinseca
procesului ca atare, ea justificandu-se doar prin rezultatul obtinut. Ori acest rezultat nu-i satisface
pentru moment nici o trebuinta si in consecinta nu-i apare ca fiind ceva necesar. De cele mai
multe ori rezultatul muncii se proiecteaza in timp, fapt care-i reduce mult din forta sa propulsiva.
Straduinta educatorului de a-l face pe copil sa inteleaga scopul muncii lui nu va putea suplini
efectul rezultatului iminent al jocului. In esenta deci, sensul jocului este ceva intrinsec acestuia,
pe cand sensul muncii se intrezareste in rezultatele ei, anticipate si constientizate prin scopurile
formulate.
Consecintele pedagogice ce se desprind din cele de mai sus ar putea fi concentrate in jurul a
doua idei principale: crearea conditiilor pentru trecerea treptata de la activitatea de joc la cea de
munca si imbinarea lor potrivit principiului copilul sa se joace muncind si sa munceasca,
jucandu-se.
O asemenea strategie presupune din partea educatorului organizarea activitatii de munca in
concordanta cu anumite principii pedagogice care sa faciliteze transformarea acestei activitati
intr-una motivata intrinsec, prin restrangerea treptata a constrangerii exterioare, concomitent cu
subordonarea ei unor scopuri cu o pronuntata incarcatura sociala. Natural ca jocul devine in
cadrul acestei strategii unul din mijloacele cele mai eficiente pentru atingerea obiectivului
fundamental, desfasurarea unei munci motivate predominant intrinsec. Din punct de vedere
pedagogic, munca insasi trebuie organizata si condusa in concordanta cu acest obiectiv.

1.2.2 Scopul şi continutul formării atitudinii faţă de muncă

8
Nicola Ioan, idem

15
Ca latura a educatie morale, atitudinea fata de munca include un sistem de idei, conceptii,
convingeri, stari de spirit privitoare la valoarea sociala si individuala a muncii, precum si diferite
manifestari comportamentale ce se exprima in procesul muncii. Ea este rezultatul interiorizarii
imperativelor moralei sociale privitoare la munca.
Atitudinea fata de munca este astfel rezultatul simbiozei dintre social si individual ce se
produce in cadrul personalitatii morale a fiecarui om.
Socialul este dat in acest caz de semnificatiile valorice pe care societatea sau grupul social le
atribuie muncii, in timp ce individualul confera o anume rezonanta subiectiva acestor semnficatii,
ca urmare a experientei acumulate, amoralitatii constituite deja. Fiind o expresie a moralei
sociale, atitudinea fata de munca este determinata, in ultima instanta, de contextul social in care
ea se desfasoara. Continutul ei include u ansamblu de idei si stari de spirit, decantate si
sedimentate intr-o conceptie generala asupra muncii si diferitelor ei variante, a unei anume
intelegeri a valorii sociale a muncii.
Din perspectiva individului, atitudinea fata de munca reprezinta o componenta a moralitatii,
rezultat al interiorizarii imperativelor moralei sociale a muncii. Menirea educatiei este de a
mijloci acest proces. Moralitatea muncii este deopotriva si produs, dar si factor activ al formarii
personalitatii morale. In ipostaza de produs, atitudinea fata de munca este consecinta constituirii
unei imagini valorice asupra muncii, ca factor activ ea realizand acea armonie interioara intre
normativitatea moralei sociale, pe de o parte, trebunitele, interesele si aspiratiile individului, pe
de alta parte.
In virtutea celor de mai sus putem spune ca scopul fundamental al educarii atitudinii elevilor
fata de munca este cunoasterea, intelegerea si acceptarea valorii muncii ca activitate desfasurata
in folosul societatii si al devenirii propriei personalitati, concomitent cu formarea unor trasaturi
actionale si de conduita indispensabile desfasurarii operatiilor de munca.
Desprindem de aici ca atitudinea fata de munca se constituie treptat, de-a lungul dezvoltarii
ontogenetice a copilului prin patrunderea sensului normelor morale implicate in procesul muncii,
prin acceptarea cerintelor pe care le impun, prin adoptarea unei conduite i concordanta cu
semnificatia morala pe care societatea noastra o atribuie muncii umane. Atitudinea fata de munca
este o componenta sintetica a personalitatii morale, nucleul acesteia, ea condensand intr-un tot
unitar cerintele unei game largi de norme morale.
Aproape nu exista norma morala care sa nu aiba tangenta cu atitudinea fata de munca. Din
aceasta cauza ea reprezinta si un criteriu principal de apreciere valorica a personalitatii.9

1.2.3 Finalităţile pedagogice ale formării atitudinii faţă de muncă

9
Nicola I., idem

16
a) formarea constiintei privitoare la valoarea social-umana a muncii.
Include anumite componente de natura cognitiva si afectiva. Astfel, din penct de vedere cognitiv
se urmareste elaborarea unui ansamblu de reprezentari si notiuni privitoare la diferite aspecte
concrete ale muncii, ca si a intelegerii faptului ca munca reprezinta nu numai izvorul progresului
civilizatiei omenesti, ci si principalul mijloc al devenirii personalitatii umane. Detaliind acest
aspect se poate evidentia ca toate bunurile materilae si spirituale sunt rezultatul muncii, ca ele
inglobeaza eforturile si stradaniile generatiilor anterioare, ca multe dintre ele s-au obtinut cu mari
sacrificii, ca toate aceste bunuri sunt rodul muncii creatoare a oamenilor.
Elevii vor terbui sa inteleaga semnificatia muncii fizice si intelectuale, ca numai prin munca
proprie omul isi poate satisface trebuintele, ca fiecare trebuie sa contribuie, dupa posibilitatile si
capacitatile sale, la producerea unor bunuri materiale si spirituale, ca in societatea noastra sunt
respinse eventualele incercari de sustragere de bunuri, intr-un cuvant ca munca in orice directie
este principala sursa a progresului social si al prosperitatii personale.
Tot aici am putea include familiarizarea copiilor cu diverse meserii pe care le practica adultii,
cu principalele unelte si produse ale muncii.
In societatea moderna munca este cea care ofera persoanei statutul si mijloacele de trai. Acest
statut social, omul tinde, pe parcursul vietii sale sa-l depaseasca, urmarind aprecierea si respectul
semenilor, si pe de alta parte, prin remunerarea muncii sale sa obtina mijloace de trai sporite si
calitativ superioare. In acest demers intra in dubla competitie cu sine si cu semenii sai,
dezvoltandu-si simtul competitiei, al concurentei. Cu cat ii sunt insuflati acesti germeni mai de
timpuriu cu atat dezvoltarea copilului va fi mai rapida si mai armonioasa.
Sensibilizarea cunoasterii si intelegerii copiilor a tuturoracestor aspecte se realizeaza prin
declansarea trairilor afective, respectiv a unor dispozitii si sentimente pozitive, stenice cum ar fi
bucuria muncii, admiratia fata de produsele muncii oamenilor, satisfactia implinirilor si
succeselor obtinute, dorinta de a desfasura o munca creatoare etc. In sens psihologic este vorba
de sentimente si convingeri prin care se exprima adeziunea subiectului la toate aceste valori
privitoare la finalitatea socio-umana a muncii.
Asemena componente afective, devin mobiluri interne ale conduitei in munca. Constelatia lor
acopera o arie larga de fenomene ce se refera atat la procesul muncii cat si la rezultatele ei.
Nucleul acestei constelatii il reprezinta dragostea fata de munca. Ea condenseaza un ansamblu de
trairi, dispozitii si sentimente care fortifica si orienteaza resursele interne ale individului in
concordanta cu finalitatea sociala atribuita acestei activitati.
b) formarea conduitei participative la procesul muncii
Evident ca in cele din urma componentele constiintei prezentate mai sus, se vor materializa in
conduita morala a elevului. Aceasta din urma nu este doar o simpla continuare a resorturilor
constiintei, ea presupunand la randul sau componente proprii. Conduita morala a atitudinii fata de
munca vizeaza elaborarea si stabilizarea unor priceperi, deprinderi si obisnuinte de munca, a unor
trasaturi de vointa si caracter, concomitent cu conturarea prin sudarea componentelor cognitive,
afective si volitionale, a unor convingeri implicate in desfasurarea unui proces.
Atitudinea fata de munca nu se restrange doar la cunoasterea valorii socio-umnae a muncii, la
intentia si dorinta de a muncii, ea presupune in aceeasi masura si capacitatea operationala a
muncii, intemeiata pe convingerea necesitatii de a face acest lucru. Componenta operationala a
conduitei presupune priceperi, deprinderi si obisnuinte de munca, asociate cu trasturi de vointa si
caracter, indispensabile mobilizarii resurselor interne in vederea invingerii obstacolelor ce se
impun pe traiectoria desfasurarii procesului de munca, precum si cu convingeri care sa
metamorfozeze imperativele sociale in mobiluri interne si sa transforme munca dintr-o activitate
impusa din exterior intr-una autodeterminata, dintr-un proces predominant de realizare sa devina

17
unul de autorealizare. Priceperile, deprinderile si obisnuintele de munca se refera la executarea
automata a unor operatii, acte, actiuni, intelectuale sau motrice pe care le presupune munca. Este
vorba in acest caz de anumite instrumente intelectuale sau algoritmi de lucru, de anumite abilitati
tehnice solicitate in procesul muncii, in planificarea si organizarea ei. Gama acestor priceperi,
deprinderi si obisnuinte se diferentiaza in functie de continutul muncii desfasurate. Pe masura
accelerarii prograsului tehnic asistam la crestrea elementelor intelectuale ale acestei componente
operationale in defavoarea celei motrice. De precizat ca in cazul obisnuintelor derularea
secventelor se face de la sine, pe baza unor tendinte, impulsuri si mobiluri interioare, fara a fi
nevoie de o stimulare exterioara.
Trasaturile de vointa si caracter sunt rezultatul stabilizarii unor relatii in interiorul sistemului
de munca, intre cel care munceste, munca-inteleas ca proces, si rezultatele ei. Ele au un caracter
polar, pozitiv sau negativ. Atunci cand relatiile din interioul sistemului de munca sunt in
concordanta cu imperativele sociale fata de ea avem de-a face cu trasaturi pozitive de vointa si
caracter. Ele se exprima prin harnicie, spirit de initiativa, constiiciozitate, stradunita permanenta
de autodepasire, spirit de independenta, intransigenta fata de abateri de la disciplina muncii,
punctualitate, etc. la polul opus, trasturile negative desemneaza disfunctionalitate intre elementele
sistemului. Dintre acestea am putea mentiona lenea, rutina, neglijenta, indisciplina,
subaprecierea si tendinta de evitare a unor genuri de munca, apatie, dezorganizare, etc.
Conchidem pe baza celor de mai sus ca atitudinea fata de munca, parte componenta a structurii
morale a personalitatii umane, se manifesta ca unitate a constiintei si conduitei individului fata de
munca, considerata ca activitate specific umana, producatoare de valori materiale si spirituale,
factor al dezvoltarii personalitatii. Educarea ei nu urmeaza intocmai ordinea liniara constiinta-
conduita, asa cum am descris-o in acest subcapitol. Pentru activitatea educatorului, semnificativa
nu este ordinea in sine, ci interactiunea pe care reuseste sa o realizeze intre elementele constiintei
si a conduitei in functie de particularitatile de varsta si individuale ale copiilor, ca si de continutul
propriu-zis al muncii pe care acestia o desfasoara.10

1.4 Modaliatăţi de organizare şi desfăşurare a activităţilor practice în scopul educaţiei


pentru muncă.

10
Nicola I., idem

18
In conditiile in care gradinita este parte integranta a invatamantului isi propune ca obiectiv
prioritar pregatirea copilului pentru scoala. Pornind de la aceasta, se va acorda o atentie deosebita
pregatirii copilului pentru intelegerea si formarea unor abilitati practice. Formarea unor
deprinderi de munca incepe in primii ani de viata si continua sistematic pe tot parcursul vietii.
Aceasta cu atat mai mult cu cat la varsta prescolara copilul este mai receptiv la diversele influente
care se exercita asupra lui decat in alte perioade de dezvoltare.
In functie de particularitatile specifice muncii prescolarului programa instructiv-educativa
din gradinita prevede sarcini esalonate pe grupe care nu depasesc nivelul de intelegere si
posibilitatile de realizare. Procesul insusirii acestor deprinderi este de lunga durata si se
realizeaza treptat in urma unei munci sistematice sub indrumarea directa a educatoarei.
In gradinita copilul este antrenat in diferite forme de munca cum ar fi: deprinderi de
autoservire, gospodaresti, de munca in natura.
Daca la grupa mica se urmareste familiarizarea copiilor cu componentele deprinderilor si de a
asigura insusirea celor mai simple si usor de executat, la grupa mare si cea pregatitoare se va
pune accent pe perfectionarea si automatizarea deprinderilor insusite in grupele anterioare si
transformarea lor in obisnuinte, cat si pe largirea sferei cu altele noi. Astfel educatoarea va doza
gradat exigentele, va stimula efectuarea corecta a actiunilor, va aprecia incercarile reusitesi va
inlatura eventualele greseli, va incuraja independenta dand ajutor doar in unele cazuri.
Datorita particularitatilor de varsta accentul cade pe satisfacerea idependenta a celor mai
elementare cerinte individuale adica de autoservire. Rezolvandu-si singuri problemele personale,
se deprind cu primele elemente de munca si astfel primesc spirit de independenta in viata zilnica,
li se dezvolta atentia voluntara, se deprind cu eforturi sustinute iesind treptat de sub tutela
adultilor. Abilitatile practice pe care si le insusesc in cadrul autoservirii se imbina in mod organic
cu cele igienice, de aceea sunt greu de diferentiat.
In organizarea si desfasurarea activitatii pe grupe se va acorda un loc deosebit mijloacelor de
formare a deprinderilor de munca, care vor sta la baza creerii atitudinii fata de munca.
In rezolvarea acestei sarcini se porneste de la stabilirea programului zilnic si respectarea lui cu
strictete: dimineata se va efectua munca de autoservire, munca gospodareasca continuata si pe
parcursul zilei, la momente necesare, apoi munca manuala in cadrul activitatilor dirijate si munca
in natura prin care se formeaza si se perfectioneaza deprinderile formate in grupele anterioare. O
deosebita atentie se va acorda dozarii individuale a cerintelor in conformitate cu particularitatile
de varsta si individuale.
Viata organizata din gradinita ii da posibilitatea educatoarei sa foloseasca fiecare moment
pentru formarea si educarea abilitatilor practice. Astfel dimineata le arata copiilor cum trebuie sa-
si stearga piciorele la intrarea in gradinita. Le arata ce curat este in gradinita si cata munca s-a
depus de catre femeia de serviciu pentru a fi asa de curat.
Educatoarea le va explica si cum sa aiba grija de mobilierul din sala, de fapt ea le va stimula
interesul pentru a avea grija de tot ce este inauntru, provocandu-i la intrecere in pastrarea ordinei
si curateniei:” haideti sa facem clasa ca o floare”.
Pentru ca copiii sa-si dea interesul in pastrarea ordinei si a curateniei, la inceput educatoarea
aranjaza ea jucariile, mobilierul, cartile solicitand ajutorul copiilor. Ea isi motiveaza fiecare
actiune:” asez cartile in biblioteca, cuburile in lada, papusile in dulapioare ca sa avem spatiu sa ne
jucam. Cine ma ajuta?” „Diana e harnicuta clasei, ea stie sa aranjeze frumos jucariile, uite si Geta
aseaza cartile frumos.”
Aprecierea lucrului facut are pentru copii importante functii psihologice, de intarire pozitiva,
retroactiva, a ceea ce s-a consumat si a cailor prin care s-a efectuat consumul in cauza. Tot ceea

19
ce face educatoarea pentru copiii va fi cat mai perfect. Creioanele se vor ascuti deasupra cosului,
materialul didactic va fi pus in ordine, copiii fiind tentati sa admire ce frumos este asezat. Dupa
un timp copiii vor fi cei care vor aranja materialul didactic cerand pareri educatoarei:” e bine cum
le-am asezat? Am aranjat frumos? Este bine unde am pus …?” . In urma acestei activitati
educatoarea ii va lauda pentru ordinea pe care au facut-o.
Formarea deprinderilor de munca ridica o problema educativa importanta referitoare la
calitatea executarii diferitelor actiuni, educatoarei revenindu-i sarcina de a perfectiona treptat
deprinderile insusite de copii si de a le transforma in obisnuinte. In acest sens se va acorda atentie
dezbracatului si imbracatului intr-o anumita ordine. Educatoarea le arata cum sa-si aseze hainele
in vestiar, pe umerase.
Daca se observa ca copilul intampina greutati in aceste activitati, atunci educatoarea ii va
explica si arata. Tinand cont ca gandirea copilului este concreta , legata de actiune, de multe ori
nu poate retine si efectua actiunea prezenta integral, atunci se va diviza in actiuni partiale pe care
copilul le insuseste separat. De exemplu formarea deprinderii de a dezbraca paltonul-va fi
divizata in trei parti: descheiatul nasturilor, dezbracatul paltonului si asezarea lui pe umeras.
Educatoarea va da explicatiile necesare fiecarei actiuni: „ uitati-va copii! Prind cu mana stanga
marginea paltonului, cu mana dreapta imping nasturele prin butoniera, si fac asa cu fiecare
nasture, incep intotdeauna de jos in sus. Prind paltonul cu ambele maini si-la dau pe spate, scot o
mana, apoi cealalta. Apoi asez paltonul pe umeras.”
In activitatea desfasurata cu copiii intereseaza in primul rand efectele formative ale muncii in
dezvolatrea integrala a personalitatii copilului. Practica arata ca prescolarii pot fi antrenati cu
bune rezultate in divers forme de munca accesibile varstei lor. In grupa sunt copii care acasa erau
serviti cu mancare de catre mama sau bunica, ei nu stiau sa manance deasupra servetelului,
rupeau painea, faceau resturi pe masa si pe jos.
In acest sens educatoare le da exemplu alti copii car mananca frumos, nu fac mizerie pe masa.
Educatoarea se va stradui sa remarce eforturile si reusita lor cand vor reusi sa faca progrese in
aceasta activitate:” ce curat esti, si ce curat este pe masuta ta.”
Educatoarea va combate cu tarie atitudinea de dezinteresare si neglijenta fata de tinuta lor. In
acest scop le atrage atentia asupra oglinzilor unde pot sa-si controleze tinuta.
Prin munca de zi cu zi, prin imbinarea diferitelor metode si procedee educatoarea va reusi sa
formeze copiilor abilitatile practice in ceea ce priveste ordinea, ajungand sa sesizeze chiar ei
singuri si sa indrepte pe loc orice dezordine din sala, curte sau din propria imbracaminte.
Munca gospodareasca in gradinita este foarte importanta, pregatindu-i pe copii pentru munca
creatoare, constiincioasa, perseverenta. Un mijloc eficace in acest sens este formarea grupelor de
serviciu unde copii se deprin sa serveasca intregul colectiv, munca primind astfel pentru ei o
importanta sociala. Ei vor sterge praful dupa mobilier si jucarii, spala jucariile murdare, hainele
papusilor, pastreaza ordinea si curatenia in sala de grupa, pregatesc material pentru diverse
activitati.
Copiii din colectivele de serviciu se straduiesc sa indeplineasca in mod independent si cu
raspundere sarcinile date, fiind u exemplu pntru ceilalti. Acest lucru va duce la formarea unei
atitudini pozitive fata de munca.
Pentru stimularea grupei de serviciu educatoarea va introduce intrecerea:” Care este cel mai
harnic? Cea mai curata sala de grupa. etc.”
Dupa mai multe exercitii copiii capata destula indemanare, sunt antrenati in munca de raspundere
gospodareasca, ajuta la curatenia salii, aranjarea mobilierului chiar daca nu sunt de serviciu.
Ca forma organizata, munca de serviciu, i-a deprins pe copiii sa lucreze ingrijit, corect,
intelegand totodataca lucreaza in folosul colectivului, ca munca este necesara.

20
Activitatea gospodareasca se extinde si in curte. Ei sunt antrenati sa curete aleile, sa astranga
crengute, pietre, hartii. Ei vor fi astfel familiarizati cu diverse unelte ca: greble, maturi, cosuri
pentru mizerie.
Copiilor le plac astfel de activitati, prezinta multa indemanare si initiativa in jocurile cu caracter
practic de munca la care participa, fiindu-le astfel insuflata dragostea fata de munca.
Munca in natura are o deosebita importanta pentru dezvoltarea lor armonioasa. „Dezvoltarea
fizica prin munca este desigur de o mare insemnatate…dar folosul principal al muncii este
dezvolatrea psihica a omului.”11
Munca in antura poate fi inceputa inca din grupa mica unde copiii participa la cultivarea si
ingrijirea plantelor din coltul viu si gradina. Atragerea lor in munca trebuie urmarita sistematic.
Ca munca sa fie mai atractiva educatoarea va denumi fiecare planta, spunandu-le de ce are nevoie
pntru o buna dezvolatare dar si unele povesti legate de plante pentru a spori curiozitatea copiilor.
Odata deprinsi cu ingrijirea simpla a plantelor de la coltul viu-stergerea frunzelor de praf, udarea
florilor- copiii vor putea fi introdusi in alte activitati mai complexe din curtea scolii-aranjarea
straturilor, semanatul florilor, plivitul buruienilor. La varsta prescolara munca in natura largeste si
mai mult orizontul intelectual al copiilor. Ingrijind si semanand plante, acumuleaza cunostinte si
deprinderi noi, ei incep sa pretuiasca rezultatul muncii lor.
In acest sens la capitolul activitati practice va fi atasat un proiect didactic care vizaza
desfasurarea unei zile de munca in natura.
Pentru a stimula copiii, pentru a-i antrena in munca si a le cultiva dragostea fata de aceasta,
educatoarea le sugereaza ideea de a lucra acasa alaturi de parinti: spunandu-le:” cine-i harnic si
munceste are tot ce vrea.” „ nimic nu reuseste fara munca”.

CAP. II Obiectivele şi metodologia cercetării

11
Makarenko A.S, Opere pedagogice alese, Ed. de stat pentru literatura stiintifica si didactica, vol. I

21
2.1 Motivaţia alegerii temei
‚, Omul nu poate deveni om decât prin educaţie”- spunea Kant, prin urmare omul nu se naşte
om: ,, tot ceea ce constituie umanitate: limbajul şi gândirea, sentimentele, arta, morala – nimic nu
trece în organismul noului născut”- fără educaţie.
Menirea educaţiei este aceea ,, de a înalţa pe culmi mai nobile de viaţa omul, comunitatea
etnică şi umanitatea, prin cultivarea valorilor spiritului”.
Educaţia este unul dintre fenomenele care a apărut o dată cu societatea umană, suferind pe
parcursul evoluţiei sale, modificări esenţiale. De la acţiunea empirică de pregătire a tinerei
generaţii pentru viaţa socială educaţia a parcurs un drum lung devenind o adevarată ştiinţă cu
statut propriu. Epoca actuală a informatizării,a călătoriilor interplanetare, a interdependenţelor
culturale, economice sau de altă natură, pune probleme cu care omenirea nu s-a confruntat
niciodată în istoria sa. Obiectivată în cele trei ipostaze (formală, nonformală şi informală),
educaţia este chemată să formeze personalităţi uşor adaptabile la nou,creative şi responsabile.
Realitatea contemporană demonstrează că rolul şcolii nu numai că nu s-a diminuat, ci a
devenit tot mai complex. Ideile libertăţii şi descătuşării, umanismului şi creativităţii în educaţie
ne îndeamnă să distrugem zidul de nepătruns al gândirii materialiste care ani în şir a creat
stereotipii eronate. În actualul context, avem nevoie de o educaţie dinamică, formativă, centrată
pe valorile autentice. În societatea actuală, caracterizată prin, mobilitate economică, politică şi
culturală, noua ordine educaţională nu se concepe fără avangarda mişcării pedagogice teoretice şi
a praxis-ului educaţional. Specialiştii sunt de acord cu patru teze pe care trebuie să se bazeze
acţiunea constructivă:
• educaţia este azi în centrul preocupării tuturor popoarelor;
• învăţămantul trebuie să fie considerat în orice societate, ca un ansamblu omogen, care să
reflecte nevoile societăţii şi mijloacele de care dispune pentru satisfacerea lor;
• criza existentă se manifestă pe două planuri: decalajul existent între aspiraţiile indivizilor
şi nevoile societăţii, pe de o parte, şi capacităţile sistemului de învăţământ, pe de altă
parte, şi prăpastia existentă între ţările în curs de dezvoltare şi cele industrializate.
Marile probleme cu care se confruntă omenirea cer o rezolvare urgentă, prin folosirea celor mai
eficiente mijloace şi forme de educaţie. Se consideră că abandonarea valorilor tradiţionale ale
educaţiei, lipsa unui sistem axiologic de educaţie prin valori şi pentru valori şi criza de conştiinţă
morală şi spirituală a adus şcoala si educaţia în faţa imperativelor lumii contemporane.
S-a considerat că dezvoltarea nu poate fi autentică fără pace, că pacea nu poate fi
autentică fără respectarea drepturilor omului şi asigurarea libertăţilor fundamentale, că, la rândul
lor , aceste libertăţi şi drepturi sunt iluzorii acolo unde domneşte mizeria, foametea şi
analfabetismul. Aceste evoluţii l-au condus pe Aurelio Peccei la introducerea unui nou concept,
acela de problematică a lumii contemporane.
A. Toffler afirmă că trebuie create „consilii ale viitorului” care au nevoie de planificatori
profesionişti, dar şi de studenţi, de tineri care caută responsabilităţile şi le văd ca fiind aducatoare
de beneficii şi satisfacţii. 12
Conceptul s-a impus şi este folosit astăzi în mod frecvent. El pune în lumină tocmai
caracteristicile acestei problematici, care se impune atât colectivităţilor naţionale, cât şi grupurilor
şi în cele din urmă persoanelor.
Pe ansamblu, problematica lumii contemporane prezintă:

12
Joiţa, E., Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves, Craiova, 2003

22
• caracter universal, în sensul că nici o ţară de pe glob şi nici o regiune nu se poate plasa în
afara acestei problematici;
• caracterul global, în sensul că ea afectează toate sectoarele vieţii sociale, constituind o
sursă de probleme deschise şi, în unele cazuri, de dificultăţi atât pentru sfera vieţii
materiale, cât şi pentru cea a vieţii spirituale;
• evoluţie rapidă şi greu previzibilă, în sensul că oamenii se văd puşi în faţa unor situaţii
complexe pentru care nu sunt pregătiţi, pentru abordarea cărora nu au metode sau soluţii
adecvate;
• caracterul pluridisciplinar, adică cu conexiuni puternice şi numeroase în faţa acestor
demersuri epistemologice;
• oamenii, tentaţi să folosească demersuri unidisciplinare şi nu pluridisciplinare, se văd
dezorientaţi;
• caracter prioritar şi presant, în sensul că presiunile exercitate asupra comunităţii mondiale
şi a fiecărei comunităţi naţionale sunt puternice, de neeludat, cerând răspunsuri prompte,
ingeniozitate şi deseori eforturi financiare importante.
Viitorul educatţiei constituie o prioritate a comunităţii mondiale, naţiunile au nu numai dreptul,
dar şi datoria de a se sprijini reciproc pentru ca prin educaţie, cultură şi ştiinţă să ajungă la pace,
progres şi prosperitate şi nu la haos, la dezumanizare, la disperarea provocată de un mediu în
continuă degradare.
Se afirmă pe bună dreptate, că unul dintre elementele definitorii ale societăţii contemporane este
schimbarea. Noul mileniu în care păşim a moştenit însă multe probleme sociale, economice şi
politice, care, deşi au marcat în mare măsură ultima jumatate de secol, sunt departe de a-şi fi găsit
soluţiile.
Dintre aceste probleme menţionăm:
- terorismul internaţional, rasismul, creşterea numărului săracilor, a analfabeţilor şi a şomerilor,
etc.
Analfabeţi nu sunt doar cei ce nu ştiu să scrie şi să citească, ci şi cei care au deficienţe în
cunostinţele de bază, vorbindu-se de analfabetismul funcţional, iar mai nou şi de cel computerial.
Educaţia caută să contribuie la ameliorarea acestor probleme prin acţiuni specifice de prevenţie.
Datorită eşuării în a găsi soluţii putem spune că educaţia se află în situaţie de criză. Prin criză se
înţelege decalajul dintre rezultatele învăţământului şi aşteptările societăţii. Dintre soluţiile
specifice şi generale găsite enumerăm:
- inovaţii în conceperea şi desfăşurarea proceselor educative;
- introducerea noilor tipuri de educaţie în programele şcolare;
- întărirea legăturilor dintre acţiunile şcolare şi cele extracurriculare;
- formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice;
- conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, părinţi şi responsabili de la nivel local;
- organizarea de schimburi de informaţii între statele europene;
- regândirea procesului de educaţie în vederea integrării cu succes a tinerilor în viaţa
profesională şi socială.13

Impasul în care a intrat şcoala contemporană a fost provocat de trei categorii de explozii: explozia
cunoştinţelor, explozia demografică şi explozia aspiraţiilor. Datorită dezvoltării ştiinţei şi tehnicii,
s-a acumulat o imensă cantitate de informaţie care depăşeşte posibilităţile de asimilare oferite de
tehnicile de instruire din trecut.
13
Cucoş Constantin, Pedagogie, Perfecţionarea cadrelor didactice, Ed. Polirom, 2006

23
În vederea facilitării adaptării la schimbare, ideal este ca educaţia să asimileze direcţia,
conţinutul şi ritmul dezvoltării sociale, să-şi prefigureze conţinutul în funcţie de exigenţele
societăţii viitoare, să pregătească omul pentru a se adapta la schimbare, prevenindu-se sau
limitându-se stresul schimbării.
Prin urmare, modul de dezvoltare a lumii contemporane este legat, în mare masură, de
modul în care educaţia poate să satisfacă cerinţele acestei dezvoltări.
Răspunsurile educaţiei se situează pe două mari planuri: unul al lărgirii ariei şi
conţinuturilor educaţiei şi altul constituit din inovaţiile în conceperea şi efectuarea proceselor
educative. În primul caz se impune o elaborare riguroasă a educaţiilor, iar în al doilea caz se
impune problema regandirii procesului de educaţie, în privinţa orientării, dimensionării,
instrumentalizării elementelor de conţinut, în vederea integrării tinerei generaţii în viaţa socială
prin intermediul profesiunii.
Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de educaţie dintre
care:
• educaţia relativă la mediu (educaţia ecologică );
• educaţia prin muncă;
• educaţia pentru pace şi cooperare;
• educaţia pentru participare şi democraţie;
• educaţia pentru sănătate;
• educaţia interculturală;
• educaţia în materie de populaţie sau demografică;
• educaţia economică şi casnică modernă;
• educaţia pentru drepturile omului;
• educaţia pentru schimbare şi dezvoltare;
• educaţia pentru comunicare şi mass-media;
• educaţia nutriţională;
• educaţia pentru timp liber.
Noile educaţii s-au impus într-un timp foarte scurt, dat fiind faptul că ele corespund unor
trebuinţe de ordin sociopedagogic din ce în ce mai bine conturate.
Fără îndoială, lista noilor educaţii nu se incheie aici. Proliferarea lor creează dificultăţi
autorităţilor în ceea ce priveşte includerea lor în planurile de învăţământ.
Conţinuturile, finalităţile şi obiectivele noilor educaţii propun un demers prin care educaţia
încearcă să răspundă exigenţelor lumii contemporane şi să producă o schimbare a actului educativ
în favoarea educaţiei bazată pe învăţare inovatoare, societală şi adaptabilă.
Noile educaţii sunt definite la nivelul programelor şi a recomandărilor UNESCO ca răspuns la
imperativele lumii contemporane. Procesul declanşat stimulează trecerea de la demersurile
specifice la abordările globale, interdisciplinare şi permite aprofundarea unor probleme sociale
care cer soluţii concrete: democraţia, pacea, mediul,alimentaţia, sănătatea etc. aceste educaţii
trebuie să fie gândite în condiţiile optimismului pedagogic, putând facilita descoperirea
răspunsurilor la problemele cu care se confruntă fiecare generaţie.14
Modurile de a grupa sau prezenta noile tipuri de conţinut variază, dar obiectivele lor sunt
aceleaşi. Şcoala contemporană nu mai poate ocoli această problematică interdisciplinară care este
a tuturor profesiunilor şi a tuturor cetăţenilor capabili să-şi îndeplinească rolurile sociale, etice şi
politice care le revin. Introducerea noilor educaţii se face prin intermediul a doua strategii:

14
Sas Cecilia, Fundamentele pedagogiei, Ed.Universităţii din Oradea, 2007

24
a)prima strategie vizează promovarea unor noi modele consacrate diferitelor educaţii mergând
până la crearea unor noi discipline mai cuprinzătoare (educaţia civică, educaţia cetăţenească,
educaţia globală etc.);
b)a doua strategie presupune infuzia de elemente noi în conţinuturile tradiţionale, strategie
adoptată în multe ţări, inclusiv în ţara noastră.
În ciuda situaţiei paradoxale în care se găseşte, în pofida obstacolelor cu care se confruntă,
educaţia este invitată să pregătească într-o maniera activă, mai constructivă şi dinamică, generaţia
viitoare. În aceste condiţii noile educaţii vin să pregătească un comportament adecvat, adică
raţional care să atenueze în parte şocul viitorului.

2.2 Obiectivele de atins


Copilul se formează prin activitatea proprie datorită schimburilor neîncetate cu mediul
fizic şi social. Ansamblul acestor schimburi constituie un câmp formativ şi se organizează după o
anumită ordine evolutivă.: primul cadru de viaţă la care se adugă grădiniţa şi şcoala.
Într-o perspectivă nouă se arată că învăţământul preşcolar are ca obiectiv principal
stimularea inteligenţei copiilor, înţelegerea şi însuşirea unor cunoştinţe elementare de muncă,
formarea unor abilităţi practice.
Principalele obiective ale educaţiei prin muncă sunt:

25
 formarea deprinderilor practice de autoservire, de muncă gospodărească
 formarea unor deprinderi de întreţinere a jucăriilor, a materialelor de joc
 formarea deprinderii de ordine şi păstrarea curăţeniei
 formarea reprezentărilor privind familia, casa părintească, satul, munca
oamenilor şi relaţiile sociale în procesul muncii
 familiarizarea cu unele domenii de activitate şi cu uneltele de muncă
specifice
 formarea deprinderilor de mânuire a unor unelte accesibile
 formarea unei atitudini pozitive faţă de procesul muncii
În concluzie prin întreaga activitate desfăşurată în grădiniţă se încearcă îndrumarea
copilului preşcolar în procesul cunoaşterii educării şi integrării cu succes în activitatea
şcolară şi socială, căutând căi optime de dezvoltare pentru ca preşcolarul să poată face faţă
cerinţelor impuse de şcoală.

CAP. III Metodologia de lucru

3.1 Metode utilizate

Pentru culegerea şi sistematizarea datelor necesare cercetării am apelat la următoarele metode


şi procedee:
 observaţia curentă şi selectivă

26
 experimentul natural şi provocat
 conversaţia dirijată pe baza unui plan
 studiul de caz
 analiza produselor activităţii copiilor
Instrumentele de cercetare utilizate sunt : grafice şi histograme, rezultatele produselor în urma
activităţii preşcolare a elevilor, chestionare.
Studiul a fost desfăşurat in cadrul Grădiniţei cu program normal din localitatea Groşi, judeţul
Bihor, pe parcursul anului şcolar 2007-2008, pe eşantion de 18 copii încadraţi în grupa
mijlocie, în perioada 15 septembrie - 31 octombrie 2007.
Anterior începerii studiului propriu zis mi-am alcătuit un plan de cercetare cu sarcini concrete,
bine argumentate.

3.2 Activităţile practice-mijloc principal de formare a deprinderilor de muncă

Activitatile practice reprezinta o forma de munca organizata atat in activitatile frontal dirijate
cat si in cele alese, constituind un bun prilej de aplicare in practica a cunostintelor insusite in alte
activitati, de consolidare si aprofundare a acestora. Prin caracterul lor organizat si colectiv,
activitatile practice asigura insusirea mai temeinica a deprinderilor de munca( mototolire,
rasucire, rupere, insirare, lipire, indoire, impletire, etc.).
Caracterul concret si atractiv al acestor activitati, ca si semnificatia lor le ofera o valoare
educativa deosebita. In primul rand rezultatele muncii sunt izvorul unor bogate trairi afective
( bucurie, dorinta de a termina lucrarea inceputa, satisfactia muncii implinite). In al doilea rand
activitatile practice au o influenta puternica in formarea spiritului activ, in formarea unei
comportari civilizate.
Munca, prin caracterul ei stimulator asupra muschilor si asupra tuturor celorlalte organe
interne, influenteaza in mod favorabil potentialul de activitate al copilului si prin aceasta dezvolta
si stimuleaza activitatea sistemului nervos. In afara de activitatea intensa a analizatorului motric
care joaca un rol urias in dezvoltarea creativitatii, in timpul procesului muncii sunt antrenati si
ceilalti analizatori in special cel cutanat, vizual si auditiv. Exemplu: in timpul confectionarii unei
jucarii, copiii executa o serie de miscari de indoire a hartiei, de decupare si lipire, care antreneaza
in acelasi timp analizatorul motri si pe cel cutanat. Intrega lucrare se realizeaza sub controlul
vizual atent-ochii urmarind fiecare miscare a mainilor pentru respectarea dimensiunilor, pentru
imbinarea corecta a partilor corespunzatoare. Imbinand activitatea intelectuala cu cea fizica la
nivelul cerintei programei si al posibilitatilor copiilor, ei isi vor da seama ca munca fizica, fie ea
cat de simpla presupune pregatire, orice meserie impune in instanta o pregatire temeinica a
materialelor de lucru, a unor reguli de folosire a instrumentelor si uneltelor de lucru. Aplicarea
permanenta a cunostintelor in practica intareste increderea copiilor in valoarea acestora,
stimulandu-i pentru continua lor adancire.
Activitatea practica are o deosebita valoare educativa, contribuind la formarea trasaturilor
morale a copiilor, in primul rand la educarea atitudinii fata de munca-atitudine care se exprima
prin intelegerea rolului muncii in societate, prin sentimente de dragoste si respect fata de oamenii
muncii, prin participarea efectiva la diferite forme de munca.
Prin continutul sau diferit, activitatea practica, contribuie la inradacinarea in constiinta
copilului a ideii ca omul nu poate trai fara munca, fara a crea lucruri materiale necesare
existentei. Astfel activitatile practice ocupa un loc central in educatia copiilor prescolari, iar
importanta lor in gradinita rezida in faptul ca, prin orientarea continuturilor si metodelor de

27
realizare, contribuie la pregatirea psihica si fizica a copiilor pentru participarea la procesul muncii
de mai tarziu.
Continutul activitatilor practice-ca obiect de invatamant-este stabilit in programa si se afla intr-
o corelatie interdisciplinara cu celelalte activitati desfasurate in gradinita, punand accent deosebit
pe caracterul utilitar al acestor discipline, precum si pe cunoasterea de catre ncopii a unor procese
de munca si operatii care sa duca la formarea priceperilor si deprinderilor de munca. De exemplu:
in planificare educatoarea si-a propus activitatea cu tema „Primavara”-dupa ce s-a observat
fenomene caracteristice primaverii, s-a memorat poezia Primavara, s-a desfasurat lectura dupa
tabloul „munci de primavara” apoi s-a trecut la activitatea manuala”haideti sa facem un tablou de
primavara”.
Insusirea priceperilor si deprinderilor de munca largeste simtitor posibilitatile de munca ale
copiilor ajutandu-i la efectuarea unor operatii mai complexe, care impun migala si precizie,
pornindu-se de la activitati simple la complexe. Formarea acestor priceperi si deprinderi au fost
planificate atat in cadrul activitatilor frontal dirijate, cat si in activitatea efectuata cu copiii pe arii
de stimulare si activitati complementare, punand la indemana lor material variat.
In planificarea temei „Margele pentru papusa” se pun la dispozitia copiilor margele de diferite
culori, forme si marimi, diferiti samburi, paste fainoase, staniol colorat, forme din comert, boabe
de porumb. Astfel in activitatea practica educatoarea folosind strategii didactice adecvate a
organizat activitatea asigurand conditii necesare pentru desfasurarea activitatii in conditii optime.
Dupa prezentarea temei si obiectivelor educatoarea da semnalul de incepere: „spor la lucru”
completant pe parcurs cu „ cine vorbeste precis nu munceste” sau „ vorba multa saracia omului”
pentru a ii face atenti la ceea ce fac. Daca intampina probleme pe parcurs educatoarea ii ajuta.
Evaluarea activitatii s-a realizat dupa urmatorii itemi:
• corectitudinea efectuarii
• acuratetea lucrarii
• precizia tehnicilor aplicate
• gradul insusirii de noi deprinderi
• originalitatea si noutatea
• perseverenta si independenta in actiune.
Lucrarile vor fi expuse la gazeta, facandu-se aprecieri colective si individuale.
Copiii lucreaza cu placere in ansamblul formeleor de activitate in care se realizeaza insusirea
acestor abilitati practice, activitati prin care copilul patrunde treptat in lumea muncii si a
transformarii unor materiale pe care el invata sa le manuiasca folosind operatii si tehnici diferite
de lucru.
Dorinta copiilor de a muncii este evidenta, iar rezultatele muncii se pot observa indrumand
activitatea practica in orice moment al zilei.

Educatoarea aplică un chestionar cu doua intrebari:


1. vreti sa faceti un sirag de margele?
2. de ce?

La fel s-a procedat si in alte activitati precum innodare, bobinarea sarmii, taieri pe contur etc.

28
Deprinderea de a taia cu foarfeca este mai complexe, cere mai multa atentie din partea
educatoarei si copiilor. Aceasta activitate solicita din partea copiilor control senzorial motric
mare, de aceea se are in vedere varsta copilului si se alcatuiesc grupe. Dupa mai multe activitati
de taiere copiii sunt capabili sa taie linii drepte, curbe. Educatoarea da sarcina de a taia figuri
geometrice la care copiii vor trebui sa foloseasca diverse moduri de taire : cerc, patrat, triunghi,
care trebuiau taiate in anumit timp.
Copiii sunt atrasi de rezultatul muncii lor si de aceea sunt bine venite actiunilor efectuate si
folosirea rezultatelor in diferite jocuri sau activitati, ceea ce determina trairea unei stari emotive
pozitive, a bucuriei, a satisfactiei, ca au realizat un lucru util, placut. Pe fondul acestor trairi
afective se cristalizeaza sentimentul de dragoste fata de munca si se amplifica dorinta copilului de
a lucra ceva util pentru el si pentru altii-ceea ce contribuie la dezvoltarea indemanarii mainii si a
sentimentului de dragoste pentru munca social utila.
Dr.Maria Montessori afirma ca „ daca prin conditiuni particulare copilul nu poate face uz de
maini, caracterul lui ramane la un nivel foarte scazut, ramane incapabil de ascultare, de initiativa,
lenes si trist…copilul aspira la actiune. Daca ii oferim mijloacele de a actiona, ii procuram
fericire. Daca aceasta activitate este utila, nevoia de miscare a copilului in loc sa creeze
dezordine, creeaza munca”.

Un alt tip de chestionar a fost:


1. Ce meserii conoaşteţi?
2. Cu ce unelte lucrează?
3. De ce materiale au nevoie?
Educatoarea prezintă copiilor o serie de imagini cu meserii şi cere acestora să raspundă la
întrebări ca:
 Cine clădeşte locuinţele?
 Cine le zugrăveşte?
 Cine face pâinea?
 Cine face uşi şi geamuri?
 Cine face îmbrăcămintea?
 Cine face injecţii?
 Cine operează?
 Cine ne tunde?
 Cine conduce maşina?
 Cine ne aduce scrisorile?
Imaginile cu ajutorul cărora am lucrat sunt cuprinse la anexe.

3.3 Activităţi complementare organizate în scopul creşterii autonomiei personale a


copilului.

29
Deprinderile sunt componente automatizate ale activitatii si se formeaza prin repetarea unor
actiuni. De exemplu: spalatul de dimineata si seara, spalarea mainilor inainte de masa, devin
obisnuinte in urma repetarii de zi cu zi. Obisnuintele sunt acele actiuni care au devenit pentru noi
o necesitate. Asadar deosebirea intre deprinderi si obisnuinte se refera la modul de executie al
activitatii, obisnuinta se refera nu atat la modul de excutie a activitatii,cat mai ales la necesitatile
de a savarsi activitatea a carei executie a fost automatizata.
Automatizarea actiunii sub forma de deprinderi duce la economia energiei nervoase, la
desfasurarea rapida si cu randament crescut a ectiunii.
Formarea deprinderilor e strans legata de respectarea unro conditii. Exercitiul constituie conditia
fundamentala in elaborarea si consolidarea deprinderilor. Prin exersare se reiau repetat si in mod
selectiv componentele activitatii insistandu-se asupra corectitudinii lor. Conditia ca repetarea
unor operatii sa devina un exercitui este mai intai reprezentarea clara a acestor actiuni in mintea
copilului in scopul exersarii lor, si formarea unei atitudini pozitive cu privire la acestea atfel incat
copilul sa nu le priveasca ca pe constrangeri in a face ceva ci ca pe ceva ce trebuie facut ca sa-i
fie bine. Un rol important il are demonstratia facuta de cadrul didactic, claritatea si corectitudinea
acesteia. Pentru toate acestea prescolarul are nevoie de explicatii cu functie de reper, pentru a
judeca propria comportare, stiindu-se ca spiritul lui de observatie si de critica se indreapta
aproape in mod exclusiv spre ceilalti. Aceste repere il vor ajuta sa aiba o atitudine buna fata de
ceea ce fac ceilalti si mai apoi fata de sine insusi: „uite ce frumos s-a spalat pe maini Andreea”
„uite Alin s-a imbolnavit pentru ca nu s-a spalat pe maini”. „uite ce frumos mananca Ioana, acum
si tu esti mare si poti sa mananci frumos, nu-i asa?”
La unii copii deprinderile se formeaza relativ repede, la altii procesul este mai lent. Sala de grupa
trebuie sa ofere pentru fiecare copil posibilitatea de joc si de activitate colectiva si individuala.
Aici copiii sunt obisnuiti cu respectul fata de bunurile existente dar si cu cel fata de propria
persoana si colegi.
Volumul de reprezentari care poate duce la intelegerea respectului fata de bunurile obstesti si
persoane, cuprinde o sfera al carei continut se largeste treptat. Cadrul unde se poate desfasura
aceasta actiune educativa incepe in sala de grupa, cu pastrarea, protejarea, intretinerea si
neinstrainarea jucariilor, materialului didactic, aceeasi atitudine fata de mobilier, pereti, dar si de
ocrotire, respect fata de colegii din grupa, fata de rezultatele muncii acestora.
Stimularea copiilor care manifesta o atitudine plina de grija fata de cele enumerate mai sus s-a
facut prin aprecieri, laude si cuprinderea lor in grupe de serviciu. Dupa repetarea acestui
procedeu copiii au inteles ca aceasta responsabilitate este considerata ca o rasplata pentru buna
lor conduita.
In vederea cresterii autonomiei in cadrul activitatilor complementare se pot organiza pe langa
concursuri si jocuri ca:
• „cea mai ordonata sala de grupa”-se pot stimula cu diverse premii
• „azi facem papusa frumoasa”

Apoi se pot organiza concursuri de ghicitori intre grupe de copii cu aceeasi varsta:

1. „in zadar te uiti la mine,


Ca te vezi numai pe tine.”

2. „canturica canturea
Poti sa bei apa din ea!”

30
3. „spre stanga de-i sucesti nasul
El indata-ti umple vasul!”

3.4 Valorificara cunoştinţelor despre mediu în scopul educaţiei pentru muncă

31
„Socializarea copilului isi gaseste negresit termenul de preferinta in gradinita si unele lucrari
subliniaza incontestabila superioritate din punct de vedere al independentei, increderii in sine,
adaptabilitatii sociale si a curiozitatii intelectuale, dovedite de copiii care au frecventat acesta
institutie, avantaje care se mentin timp de multi ani dupa ce copilul a parasit-o”15
Mediul inconjurator reprezinta totalitatea factorilor externi din natura si societate care
actioneaza asupra omului si conditioneaza existenta lui. Copilul inca de la nastere intra in relatii
din ce in ce mai complexe cu mediul in care traieste, dezvoltandu-se sub influenta lui directa.
Astfel el se descopera pe sine participand activ la marea aventura a naturii din spatiul ambiant cu
dinamica muncii si vietii constructive, ajungand sa se bucure de crestia muncii lui, conditie a unei
dezvoltari armonioase, sa se integreze mai bine in societatea in care treieste, sa se adapteze cu
mai multa usurinta la cerintele si obligatiile sociale care i se impun. Prin activitati de aranjare a
scaunelelor, a masutelor, de stergerea prafului, de imbracare si dezbracare, curatenie, ingrijirea
plantelor, etc., copiii sunt deprinsi zilnic si pe nesimtite cu ordinea si activitatea sustinuta.
Gradinita constituie astfel punctul de plecare, alaturi de familie, pentru organizarea si formarea
primelor impresii si notiuni despre lumea inconjuratoare, primele deprinderi si obisnuinte,
primele sentimente si virtuti.
Copiii nu inteleg la inceput mobilul social al muncii, dar fiind mereu in contact cu ea, observand-
o de la inceput, dar mai ales participand la ea in functie de posibilitati, vor sfarsi prin a-si insusi o
serie de deprinderi elementare, de a-si forma primele forme ale atitudinii fata de munca, car se
manifesta sub forma dragostei fata de aceasta, ceea ce va fi un bun castigat pentru societate.
Natura ofera copilului primul cadru de cuprindere a universului de valori si prima scena pentru
jocul rolurilor fundamentale ale vietii umane. Copilul in gradinita este orientat spre a cunoaste
munca si valorile ei, educatia pentru munca capatand un loc important. Un obiectiv important
este acela de a forma si educa copilul in spiritul dragostei fata de munca, de oamenii muncii, a
grijii fata de bunul obstesc, cultivarea deprinderilor practice de munca, educarea atitudinii
pozitive fata de aceasta.
Nu este suficient sa familiarizam copilul cu natura si societatea numai din carti. El trebuie s-o
cunoasca prin excursii, plimbari, vizite, ceea ce constituie un bun prilej de contemplare vie a
fenomenului natural, asigurand o precizie a cunostintelor insusite. In acest scop s-au facut
proiecte de parteneriat cu cabinetul medical, ateliere de tamplarie, brutarie, etc in care copiii
observa pe viu diferitele forme imbracate de munca si folosul finalitatilor ei pentru societate.
Dupa aceste vizite s-au organizat activitati cu teme alese din ceea ce au vazut:
• „nici munca fara paine calda”
• „tainele meseriilor”
• „meseria bratara de aur”
• „locul de munca al parintilor”
• „unde vreau sa muncesc?”
• „ce spun uneltele”
La inceputul si sfarsitul activitatilor educatoarea prezinta ghicitori si proverbe pentru a scoate in
evidenta munca si harnicia omului:
1. „Cine-i harnic si munceste
Toata lumea il iubeste.”

2. „ Lucrul lungeste viata


Iar lenea o scurteaza.”
15
Osterrieth P.,Introducere in psihologia copilului, Ed. Dicatica si pedagogica, 1976

32
3. „Cine nu munceste
In lipsa traieste”

Explicandu-le aceste proverbe educatoarea ii face sa inteleaga mobilul social al muncii.

CAP. IV Analiza şi interpretarea rezultatelor

33
În acest capitol voi prezenta răspunsurile obţinute la întrebările din chestionare, voi face
reprezentări grafice, şi voi analiza ceea ce rezultă din acestea.

Intrebarea Nr. 1 „ Cum se numesc materialele de pe masa?”

Nr. copii Inceputul anului Nr. copii Sfarsitul anului


Material Nr. copii Material Nr. copii care
cunoscut care au cunoscut au cunoscut
cunoscut
18 Hartie 17 18 Hartie 18
Sarma 15 Sarma 18
Margele 9 Margele 16
Lemn 10 Lemn 17
Ata 5 Ata 14
Snur - Snur 10
Sfoara - Sfoara 13
Lana 2 Lana 15
Panglica - Panglica 10
Sireturi 5 Sireturi 17

18

16

14

12

10

0
Hartie Sarma Margele Lemn Ata Snur Sfoara Lana Panglica Sireturi
nr copii care-l cunosc la inceput de an scolar 17 15 9 10 5 0 0 2 0 5
nr.copii care-l cunosc la sfarsit de an 18 18 16 17 14 10 13 15 10 17

34
Dintre cele 10 materiale puse la dispozitia copiilor, la inceputul anului scolar au fost recunoscute
doar 7, dar si acestea nu de toti copiii. La sfarsitul anului scolar au fost recunoscute toate
materialele in proportie de 82% fata de 35% de la inceputul anului scolar.

Intrebarea nr.2 „ Ce putem face din materialele puse la indemana?”

Nr. copii La inceput de an Nr. copii La sfarsit de an scolar

Materiale Nr. copii care Materiale puse Nr. copii care


puse la au denumit un la dispozitie denumesc un
dispozitie obiect facut obiet facut cu
din aceste materialele
materiale
18 Hartie 3 18 Hartie 17
Ata 7 Ata 15
Margele 10 Margele 18
Snur - Snur 14
Sarma 1 Sarma 16

18

16

14

12

10

0
Hartie Ata Margele Snur Sarma
nr copii care-l cunosc la 3 7 10 0 1
inceput de an scolar
nr.copii care-l cunosc la 17 15 18 14 16
sfarsit de an

Se observă diferenţa clară între numărul de copii care cunosc materialul arătat la început de an şi
cei care recunosc materialele la sfârşitul anului.

35
Se observa ca la inceput de an proportia de copii care stiu ce se poate face cu materialele este de
23% iar la sfarsit de 89%.

Intrebarea nr. 3 „ Ce operatie am efectuat pentru a obtine acest obiect?”

Nr. Inceput de an scolar Nr.copii Sfarsit de an scolar


copii Denumire obiect Denumire Denumire obiect Denumire
operatie operatie
18 -sirag de margele 12 18 -sirag de margele 17
-sireturi legate 6 -sireturi legate 15
-coif 4 -coif 12
-covoras - -covoras 12
-rochita papusii 3 -rochita pausii 14

Denumirea operatiei efectuate este realizata la inceputul anului scolar de 28% iar la sfarsit de
87%.

Intrebarea nr.4 „unde este locul obiectului?”

Nr. crt Denumirea Nr. copii La inceput de La sfarsit de an


obiectului an scolar scolar
Cati i-au gasit Cati i-au gasit
utilitate utilitate
1. Margele 18 15 18
2. Barcuta 18 12 17
3. Vaza 18 10 17
4. Covor 18 8 16
5. Flori 18 12 18

36
Iata cum evolueaza cunostintele si deprinderile copiilor pe parcursul unui an:

evolutia cunostintelor pe parcursul


unui an scolar

20
15
10 la inceput de an
5 la sfarsit de an
0
1 2 3 4 5

CHESTIONAR

37
Ce meserii cunoasteti?

Nr. copii Inceput de an scolar Nr. copii Sfarsit de an scolar


Meserii Nr. copii care Meserii Nr. copii care
cunoscute le cunosc cunoscute le cunosc
18 Medic 17 18 Bucatar 12
Frizer 14 Pantofar 16
Tamplar 16 Vanzator 18
Craitor 12 Medic 18
Tamplar 17
Croitor 15
Postas 16
Zugrav 11
Frizer 18

18

16

14

12

10

0
Bucatar Pantofar Vanzator Medic Tamplar Croitor Postas Zugrav frizer
nr copii care cunosc la inceput de an scolar 0 0 0 17 16 12 0 0 14
nr.copii care cunosc la sfarsit de an 12 16 18 18 17 15 16 11 18

Cu ce lucreaza?

38
Grupa Nr. copii Denumirea celui Nr. uneltelor cunoscute
Mijlocie care practica La inceput de an La sfarsit de an
meseria scolar scolar
18 Tamplar 3 5
Zidar 1 3
Tesator 0 1
Bucatar 2 4
Gradinar 2 3
Pantofar 1 3
Medic 1 2
Croitor 1 3
Zugrav 1 3
Vanzator 1 2

4.5

3.5

2.5

1.5

0.5

0
Tamplar Zidar Tesator Bucatar Gradinar Pantofar Medic Croitor Zugrav Vanzator
unelte stiute la inceput 3 1 0 2 2 1 1 1 1 1
unelte stiute la sfarsit 5 3 1 4 3 3 2 3 3 2

De ce materiale are nevoie?


Grupa Nr. copii Nr. materiale cunoscute

39
Denumirea celui La inceput de an La sfarsit de an
care practica scolar scolar
meseria
Mijlocie 18 Tamplar 1 2
Zidar 1 3
Tesator 1 2
Bucatar 2 3
Gradinar 2 3
Pantofar 1 2
Medic 1 3
Croitor 1 3

2.5

1.5

0.5

0
Tamplar Zidar Tesator Bucatar Gradinar Pantofar Medic Croitor
stiu materialele la inceput 1 1 1 2 2 1 1 1
stiu materiale la sfarsit 2 3 2 3 3 2 3 3

Din analiza cercetărilor întreprinse pe baza chestionarelor, a activităţilor practice defăşurate se


poate observa clar diferenţa între cunoştinţele avute de copii cu privire la diverse meserii, unelte,
materiale, la începutul anului şcolar şi cunoştinţele avute la sfârşitul anului. este evident numărul
mai mare de copii care răspund la întrebările puse la finalul anului decât cei care au răspuns la
început.

40
Concluzii

In procesul instructiv-educativ formarea si educarea deprinderilor de munca la copiii


prescolari este un proces indelung si complex care constituie un obiectiv fundamental al pregatirii
copilului pentru scoala si viata si sta la formarea unor atitudini pozitive fata de acestea.
Deprinderile de munca, dragostea fata de aceasta, admiratia si respectul fata de oamenii
muncii si produsele lor nu se formeaza de la sine. Ele se formeaza si se dezvolta numai in
procesul educativ, sub indrumarea educatorului si a parintilor.
Este recunoscut faptul ca daca nu cunoastem modul cum se constituie o insusire pe care dorim
sa o formam si s-o dezvoltam, va fi foarte greu sa gasim sau sa elaboram strategii adecvate pentru
realizarea unui asemenea scop. Orice abilitate pe care dorim sa o formam trebuie sa fi fost in
prealabil studiata sa i se cunoasca structura interna, sa i se reprezinte clar etapele sau pasii prin
care trecem, exercitiile ori activitatea necesara prin care poate fi dobandita.
Cercetarile facute de-a lungul anilor au demonstrat ca toti copiii sunt capabili sa-si formeze
cele mai elemetare deprinderi de munca, chiar si cei mai putin indemanatici, cu conditia de a fi
educati la timpul potrivit si cu mijloacele adecvate.
Treptat cu pasi marunti, planificati, dirijati si controlati de educatori, copilul va constientiza
elementele componente ale muncii, calitatile ei, le va putea anliza, compara, denumi, practica,
convinsi fiind de faptul ca ceea ce inregistreaza copilul de varsta prescolara devine hotarator
pentru evolutia sa ulterioara.
Educatia pentru munca si prin munca constituie o sarcina fundamentala in invatamantul
prescolar. Prin intreaga activitate educativa, gradinita si scoala este chemata sa sadeasca la copii
si la tineri convingerea profunda ca munca este izvorul bunastarii materiale si al unei bogate vieti
spirituale, factor hotarator al afirmarii personalitatii umane.
Dragostea de munca se cultiva neitrerupt incepand de la cea mai frageda varsta. Acest proces
incepe in familie, se continua in gradinita si capata noi valente in scoala.
La nivelul invatamantului prescolar aceasta legatura se realizeaza ca un proces unic, in care
munca de insusire a cunostintelor, de formare a convingerilor, sentimentelor si activitatilor cu
caracter de joc si munca, se afla intr-o permanenta interdependenta, se completeaza si se
imbogatesc reciproc.
Formele de munca, precum si continutul acestora, prevazute la grupele prescolare in
programele de activitati, trebuie mereu imbogatite cu noi elemente care sa-i apropie pe copii si
mai mult de preocuparile adultilor, de munca productiva si sa le dea satisfactii pentru utilitatea
muncii pe care o depun.
Toate activitatile desfasurate cu copiii constituie un bun prilej de a cunoaste cu adevarat
copilul, inclinatiile acestuia, de a promova independent in gandire, creatie si actiune, in raport cu
interesele si atitudinile fiecaruia.
Aceste activitati isi aduc contributia la imbogatirea vietii afective a copiilor. Ei traiesc din
plin momentul in care pot constata singuri ca in urma efortului depus au rezultatul dorit.
In general toate activitatile care se desfasoara in gradinita contribuie atat la pregatirea
copilului sub aspect fizic si psihic cat si la pregatirea lor generala, la achizitionarea unor abilitati,
deprinderi, atitudini, care sa duca la realizarea obiectivului fundamental al invatamantului
prescolar, pregatirea copiilor pentru o buna integrare in ciclul primar, pentru eliminarea esecului
scolar.

41
Desigur toata reusita acestor activitati este conditionata de tactul si maiestria ce se cer fiecarei
educatoare care este in acelasi timp OM. „ Pentru a fi intr-adevar om” spunea Nicolae Iorga
„trebuie sa te gandesti la doua lucruri: ca atatia oameni au fost ca sa fii si tu, si ca tu insuti esti ca
sa fie dupa tine atatia oameni.”

42
Bibliografie

1. Joiţa E., Pedagogie si elemente de psihologie scolara, Ed. Arves,


Craiova, 2003
2. Cucoş Constantin, Pedagogie, Perfectionarea cadrelor didactice,
Ed.Polirom, 2006
3. Tomsa Ghe., Psihopedagogie prescolara si scolara, MEC, 2005
4. Nicola I., Tratat de pedagogie scolara, Ed.Aramis, 2003
5. Sas Cecilia, Fundamentele pedagogiei, Ed. Universitatii din
Oradea, 2007
6. Dima Silvia, Ne jucam-jucarii confectionam, Bucuresti, 1994
7. Makarenko A.S, Opere pedagogice alese, Ed.de stat pentru
literatura stiintifica si didactica
8. Bontaş Mariana, Strategii didactice utilizate in stimularea
creativitatii prescolarului, Tribuna invatamantului nr.594/iunie
2001
9. Osterrieth Paul, Introducere in psihologia copilului, Ed. Didactica
si pedagogica, 1976
10. Secară L., Damian I., Psihologia in sinteze, Ed.Edusoft, 2006

43