Rolul naturii in dezvoltarea armonioasa a copiilor

Metodica modernă a familiarizării copiilor cu natura este o ştiinţa care studiază

posibilităţile utilizării naturii la formarea lumii spirituale, orientarea umanistă a
personalităţii copilului.

Prevederi teoretice ale metodicii de familiarizare a copiilor cu natura sunt elaborate

de pedagogia şi psihologia preşcolară care examinează legităţile dezvoltării
copiilor în procesul de instruire şi educare şi ştiinţele naturii. . Rolul principal în
toate acestea îi revine educatorului. Pentru soluţionarea cu succes a sarcinilor
educaţiei intelectuale o mare însemnătate are formarea la preşcolari a cunoştinţelor
despre diferite fenomene ale naturii

. Munca concentrată în domeniul ştiinţelor naturale creează condiţii pentru

dezvoltarea activismului preşcolarilor, le formează curiozitatea.

Metodica contemporană a familiarizării preşcolarilor cu natura cere de la pedagogi

cunoştinţe ecologice profunde, necesare pentru a realiza o muncă eficientă de
cunoaştere a naturii la grădiniţa de copii.

Posedând elementele clasificării ecologice, pedagogul poate avea posibilităţi

nelimitate la pregătirea activităţilor dedicate vieţii animalelor. Cunoaşterea
metodicii observărilor fenologice, ţinând atât de natură vie cât şi de cea nertă îi
ajută pedagogului să planifice real şi concret munca naturalistă în orice anotimp.
Acumularea cunoştinţelor despre un şir de obiecte şi fenomene, care se pot
compara, contrapune, este o condiţie importantă de apropiere a copiilor de
expuneri, concluzii şi generalizări desfăşurate, argumentate. Verbalizarea
impresiilor emotiv-estetice, legate de perceperea naturii, capătă o claritate,
expresivitate şi profunzime deosebita.

Metodele de cercetare. Investigaţiile ce ţin de metodica ştiinţelor naturii folosesc

următoarele procedee: analiza literaturii ştiinţifice şi metodice, studierea
experienţei de muncă, observările asupra procesului pedagogic, chestionarea
preşcolarilor, pregătirea materialelor de influenţă pedagogică asupra copiilor,
organizarea şi efectuarea muncii pedagogice, sistematizarea şi analiza materialelor
obţinute, formarea concluziilor şi recomandărilor pedagogice.

Cu acest scop trebuie revăzute toate compartimentele modulelor curriculare

referitoare la grupele de o anumită vârstă, să se evidenţieze ceea ce trebuie să ştie,
să poată şi să execute preşcolarii respectivi. De asemenea se atestă comportamentul
copiilor în natură. Cerinţele curriculare se compară cu pregătirea reală a copiilor în
grupa dată.

Momentul naşterii metodicii familiarizării copilului cu natura, ca ştiinţă

pedagogică, a fost determinată de apariţia cunoştinţelor despre rolul naturii vii în
educaţia generaţiei tinere. Primele generalizări despre necesitatea familiarizării
copiilor cu natura din vârsta fragedă pentru dezvoltarea lor armonioasă au fost
elaborate de pedComenius consideră, că omul ca parte a naturii este subordonat
legilor ei principale şi generale, care acţionează atât în lumea plantelor şi
animalelor, cît şi în privinţa omului. El susţine, că “ordinea strictă în şcoală trebuie
să fie împrumutată de la natură”, că trebuie să pornească de la observaţiile “asupra
proceselor, pe care le manifestă pretutindeni natura în acţiunile sale.

Dobrovolschi Olga. Grupa 13A.

Ideile pedagogilor apuseni romani.rusi despre potentialul naturii in perioada

copiilor.

Prin întreaga operă pedagogică a lui Comenius şi în deosebi prin opera lui “Marea didactică”
trece ca un fir roşu ideea, că educaţia raţională trebuie să fie în toate privinţele în conformitate
cu natura. Principiul educaţiei conforme cu natura, începând cu I.A.Comenius se va întâlni în
repetate rânduri în sistemele pedagogice din secolele XVIII şi XIX, deşi fiecare dintre marii
teoreticieni ai pedagogiei (Comenius, Rouseau, Pestalozzi) înţelege acest principiu întrucâtva în
mod diferit.

Comenius încearcă să determine legităţile educaţiei prin analogii cu “principiile de bază” fireşti ,
cu legile naturii. Vorbind despre legile naturii, Comenius înaintează principiile educaţiei în
conformitate cu natura

1) el recunoaşte omul ca o parte a naturii ce se supune legilor ei 2) educaţia se bazează pe

natură-viaţă 3) ajunge la ideea că trebuie să existe legi generale, care acţionează pe
parcursul vieţii întregi atât în natură, cît şi în societate. În baza acestui principiu
I.A.Comenius a elaborat pentru prima dată un sistem desfăşurat de instruire şi educaţie a
omului de la naştere şi până la maturitate.

Pentru a înţelege atitudinea faţă de natură a filozofului francez din sec.XVIII J.J.Rousseau, este
necesar să amintim principalele teze teoretice ale sistemului său pedagogic. Sistemul lui
atribuia naturii rolul principal în educaţia copiilor. J.J.Rousseau sublinia importanţa deosebită a
naturii în educaţia senzorială a copiilor, avansând în prim plan experienţa senzorială ca unica
sursă veridică a cunoaşterii, dezvoltării cognitive a copilului, curiozităţii şi activismului lui.
Caracterizând concepţiile pedagogului italian M.Montessori la finele sec.XIX – începutul sec.XX,
asupra naturii, trebuie de menţionat că se recunoştea influenţa vastă a mediului natural asupra
educaţiei fizice a copilului şi dezvoltarea curiozităţii lui. Natura este un mijloc de neînlocuit în
ceea ce priveşte educaţia senzorială. V.F.Odoevski accentua că în educaţia intelectuală şi
morală a preşcolarilor, în pregătirea lor pentru şcoală o mare importanţă are să li se comunice
sistematic cunoştinţele despre natură.

K.D.Uşinski consideră natura “un agent uriaş în educaţia omului, care influenţează în mod
esenţial la cultivarea patriotismului, simţului estetic. Pedagogul rus dă o înaltă apreciere a
rolului ştiinţelor naturale în instruirea primară a copiilor, considerând că logica fenomenelor
naturii e cea mai accesibilă cunoaşterii, ea contribuie la formarea gândirii imaginative şi logice,
a vorbirii, concurează astfel de calităţi intelectuale cum ar fi curiozitatea şi spiritul de observaţie

Dobrovolschi Olga. Grupa 13A.