10. 24Dual.Arta teatrală. 06.05.

2020

Tema:Lectura și povestirea.

I. Lectura- izvorul cunoașterii

Lectura… un mod de a-ți petrece timpul liber, învățând să te exprimi mai bine și având posibilitatea
de a-ți crea un nou mod de viață. (Răzvan Pamfiloiu)

Când citesc, îmi imaginez fiecare pas al personajelor, fiecare gest. Lectura este o artă vizuală. Te
face să te simți diferit, extraordinar. (Ionela Chira)

Lectura are un rol important în dezvoltarea şi formarea personalităţii. Este evident că deprinderea
lecturii rămâne o bază solidă pentru toată viaţa. În lipsa îndrumării părinţilor, educatorilor,
profesorilor, foarte mulţi şcolari nu simt nevoia de a citi. Numai o lectură îndrumată poate să
dezvolte un interes continuu. Acest fapt generează interesul de a citi din plăcere, de a pătrunde în
lumea misterioasă a cărţii.
Ca gen de lectură putem alege orice, începând de la poezie şi încheind cu romanul. Lectura a
devenit fragilă şi din cauza concurenţei neloiale cu mass-media, cartea este cea care suportă
consecinţele. Fie în biblioteci sau în alte locuri lectura este totuşi o experienţă unică, interesantă şi
captivantă.
Lecturarea cărţilor, a manualelor, a însemnat întotdeauna informare, instruire şi educaţie, în sensul
cel mai larg. Ea dă consistenţă şi sens existenţei însăşi. Ea este o modalitate de a educa, instrui şi a
contribui la formarea valorilor morale a cititorului. Lectura oferă cititorului frumuseţile
neimaginabile ale poveştilor, povestirilor şi a altor texte, unde imaginaţia şi fantezia zboară, trăind
împreună cu eroii şi personajele bucurii, dezamăgiri, speranţe.
Lectura este magia atrăgătoare în timpul liber, descoperiri despre călătoriile oamenilor, biografiile
oamenilor celebri, a ştiinţei şi tehnicii. Lectura nu cere prea mult de la cititor decât atenţie şi dăruire.
În acest mod ea are rolul de a forma şi educa tânăra generaţie. Ea este un mijloc de obţinere a
informaţiei, păstrarea capacităţii de a gândi, judeca, de a căuta soluţii în rezolvarea unei probleme.
Ea este şi o motivaţie umană, o necesitate zilnică de a cunoaşte, de informare.
Chiar şi invazia tehnologii informaţionale nu va afecta foarte mult lectura. Acestea deşi educă şi
informează au şi tendinţa de a degrada cititorul. Internetul deşi pare o necesitate indispensabilă el
numai distrează mintea şi dă o stare de euforie, pe când lectura are rolul de a relaxa şi de a oferi
cititorului o stare de plăcere şi satisfacţie mintală. O lectură plăcută şi confortabilă oriunde te-ai afla
îţi oferă numai cartea, o lectură la care te reântorci ori de câte ori simţi necesitatea de a evada în altă
lume, spaţiu, univers.
Atunci când eşti în lumea minunată a lecturii eşti cu mult mai fericit sufleteşte, cu mult mai bogat
şi mulţumit. A lectura nu este numai o activitate, o obligaţie dar şi o comunicare cu tine însuşi.

 Iată acum câteva beneficii pe care lectura le insuflă adolescentului:

 Cititul îmbogățește vocabularul. Nu de puține ori am întâlnit cu toții adolescenți care au
dificultăți în exprimare și nu cunosc sensul multor cuvinte. Ei bine, lectura ajută adolescentul să
se exprime, îl învață cuvinte noi, noi sensuri și noi informații.
 Lectura lărgește orizonturile. În momentul în care citești mai multe cărți, afli lucruri
nebănuite, lucruri pe care ai vrea să le trăiești, întâmplări și locuri pe care ai vrea să le cunoști. Și
astfel adolescentul devine mai ambițios, își va dori să reușească în viață. Va învăța să privească
lucrurile din mai multe unghiuri și nu va mai fi închistat.
 Cititul face bine sufletului și psihicului. Lectura unei cărți aduce liniște interioară, aduce
odihnă, deconectarea de la gândurile de zi cu zi și plus de asta este și o terapie pentru adolescent.

1
 Dacă acesta suferă, să spunem, cititul îl va ajuta să se sustragă de la zbuciumul său, va descoperi
noi posibilități. Pentru că eliberându-și creierul de stres, va găsi soluții. Cititul vindecă. Cartea
înseamnă relaxare și plăcere.
 Lectura îmbogățește cultura generală. Foarte mulți dintre cei care citesc au o cultură
generală demnă de invidiat. Școala nu reușește să acopere tot ceea ce noi ar trebui să știm, ea nu
va putea niciodată să ne aducă la cunoștință tot, de aceea este esențial să citim cărți. Întotdeauna
autodidacții sunt de cele mai multe ori mult mai deștepți decât cei care au mers pe un singur fir al
educației. Citește orice, este bine să știi din toate câte ceva.
 Cititul face viața mai frumoasă și mai ușoară. Un adolescent care citește va lua din cărți
tot ceea ce îl interesează și va folosi acele informații în viața de zi cu zi. Acele detalii te pot scăpa
dintr-o încurcătură sau din contră te va face să fii și mai apreciat.
 Lectura educă și disciplinează. În toate cărțile sunt personaje bune și personaje negative. Și
aproape în orice carte vedem că oamenii răi, cu multe defecte sau apucături nefaste, sfârșesc rău.
Pe principiul binele învinge răul, tânărul va învăța că prin tertipuri și răutate nu va ajunge
nicăieri. Și datorită cărților își va dori să fie bun, drept, muncitor.
 Cititul evidențiază omul. Un tânăr care citește se va putea integra oriunde și în orice grup.
Datorită cunoștințelor sale va putea să poarte orice discuția și va reuși să se facă plăcut și
apreciat. Cartea oferă tânărului o strălucire aparte.
 Cărțile fac cunoscută iubirea. Cred că pentru prima dată în viață adolescentul descoperă
iubirea din cărți și astfel el va descoperi toate fețele ei. Citind, tânărul va fi îndrăgostit de iubire,
își va dori iubirea în viața lui, va lupta pentru ea și va ști cum să o păstreze în viața lui. Astfel
tânărul va pune mai puțin preț pe relațiile sexuale și mai mult pe sentiment.
 Cititul te ajută să cunoști viața. În cărți sunt dezbătute toate problemele omului, toate
riscurile, eșecurile, împlinirile și reușitele. Citind, adolescentul va învăța să le înfrunte cu
optimism și curaj. Nu va claca la prima piedică.
 Cărțile formează. Lectura formează un om fără doar și poate. Face dintr-un tânăr cu multe
temeri, un matur de toată isprava. Face omul inteligent, romantic, respectuos, tandru, luptător,
încrezător, curajos, bun, milos și așa mai departe. Practic îi arată care sunt adevăratele valori ale
vieții.
 Lectura înseamnă bogăție. Un tânăr care citește mult va fi un om împlinit sufletește și va
dobândi o spiritualitate ieșită din comun. Cărțile sunt cele mai de preț avuții, din ele afli secretul
reușitei.

II. Povestirea este o specie a genului epic, în proză, în care se relatează fapte din punctul de
vedere al unui narator, care este martor sau participant (sau ambele variante) la evenimentul povestit.
Povestirea este de obicei de mică întindere, relatează un singur fapt, are personaje puține, iar
interesul cititorului se concentrează asupra situației narate.
Într-o accepțiune lărgită, se confundă cu narațiunea ca modalitate de existență a genului epic, ca
semn distinctiv al acestuia. Identificarea povestirii cu narațiunea se bazează pe identitatea de sens a
verbelor "a povesti"/"a nara". Povestirea devine "modul" prin care se constituie toate specile
narative, elementul lor comun din care, conform legilor specifice de compoziție, se dezvoltă
variantele genului. Pe această reducție se bazează naratologia, știința comportamentală a narațiunii,
interesată nu de diferențele specifice, ci de legătura între forme narative, pe baza principiului
povestirii.
 
II.1.Caracteristici generale:
- este o specie a genului epic in proză şi mai rar in versuri de mai mareîntindere decât schiţa dar mai
redusă decât nuvela sau romanul.
Povestea are un conflict puternic, urmând însă un singur episodînsemnat din viaţa personajului.
Acţiunea are la bază un sâmbure de adevar.Întâmplările se petrec într-un timp trecut, chiar mitic.

2
 Caracteristica de bază a povestiri este subiectivismul dat de structura personajului: personaj
narator (participant) sau personaj martor (asistent).Scrierea este făcută de obicei la persoana I.
Ca mod de expunere, dominantăeste naraţiunea în care se creează şi suspansul pentru a trezii
interesul; a captaatenţia. Sunt folosite însă şi dialogul şi descriere.
În literatura română au scris povestiri Creangă, Caragiale, Sadoveanu,Voiculescu.
Povestirile pot fi: sociale, istorice, filozofice, mitologice, satirice
II.2.Clasificare:
1. După formă:
– în versuri
– în proză
2. După conţinut şi destinaţie:
– filosofică
– romantică
– magică
– fantastică
– satirică
– pentru copii
Povestirea e comparabilă cu anecdota sau snoava (prin caracterul neaşteptat, surprinzător al faptelor
relatate şi prin finalitatea etică) şi uneori cu basmele (prin prezenţa elementelor fabuloase).
II.3.Conținutul/Întâmplarea propriu-zisă
UNDE? CAND? (CRONOTOP)
– Evenimentele relatate se plasează într-un trecut îndepărtat. De cele mai multe ori plasarea specifică
este atemporalitatea (timp şi spaţiu nedeterminat, general valabil, mitic), care oferă un caracter de
generalitate întâmplării. Astfel, o anume situaţie devine o experienţă a cunoaşterii de sine.
– In general, plasarea în timp şi spaţiu are elemente fantastice sau fabuloase, care creează o lume
primordială, fundamental diferită de “prezentul” actului povestirii, atât de diferită încât pare altă
lume. De aici caracterul iniţiatic al povestirii.
CINE?
– Personajele sunt nişte iniţiaţi sau oameni aflaţi într-o etapă a maturizării lor, reprezentaţi adesea nu
prin nume sau detalii ale personalităţii lor, ci prin ocupaţiile lor (pescari, vânători, păstori, preoţi,
ostaşi/războinici, conducători de ţară)
CE?
– Se relatează un singur eveniment (un singur fir epic).
– Întâmplarea relatată este neobişnuită, surprinzătoare.
– Intâmplarea are caracter exemplar (transmite o învăţătură).
– Reprezintă adesea o experienţă iniţiatică, prin care protagonistul capătă o cunoaştere de tip superior
a lumii.
– Se pot identifica toate momentele subiectului.
CUM?
– Evenimentul este de obicei relatat linear (cronologic). Totuşi, organizarea se află la discreţia
naratorului subiectiv, care a participat ca protagonist sau martor, sau care este colportor al unei
poveşti auzite. Naratorul poate organiza momentele subiectului altfel decât cronologic, urmărind să
realizeze suspansul şi gradarea tensiunii pentru a menţine treaz interesul naratarului pe tot parcursul
povestirii.
– Modalitatea folosită este evocarea (analepsa).

3
II.4.Discursul narativ / Ceremonialul povestirii
– Naratorul într-o povestire este întotdeauna subiectiv. El este fie participant al întâmplării relatare,
fie martor, fie colportor (transmite o poveste pe care a aflat-o dintr-o sursă necredibilă)
– Naraţiunea/ povestirea/ relatarea este modalitatea de expunere specifică.
– Descrierea şi dialogul se îmbină cu naraţiunea.
– In mod specific pentru această specie epică, naraţiunea nu se reduce la simpla prezenţă a unei voci
care spune povestea. În afara de întâmplarea relatată, mai apar în textul povestirii secvenţe care îi
prezintă pe narator/naratori, pe naratar/naratari şi relaţia dintre aceste două instanţe narative. Astfel,
se instituie un adevărat ceremonial al povestirii, în cadrul căruia relatarea întâmplării este doar o
etapă.
Ceremonialul povestirii constă într-un sistem de convenţii care cuprinde momente ca:
– intrarea în scenă a povestitorului;
– motivarea împrejurărilor care declanşează istorisirea;
– rostirea propriu zisă a poveştii;
– comunicarea cu auditoriul;
– pauzele care înteţesc tensiunea aşteptării;
– ieşirea din scenă a povestitorului, acesta având conştiinţa săvârşirii unui act exemplar.
II.5.Funcţiile povestirii:
– de abolire sau relativizare a spaţiului şi timpului (un bun povestitor face timpul să treacă mai
repede, sau să stea pe loc, creând impresia de atemporalitate – prin talentul povestitorului,
ascultătorii au impresia ca sunt martori ai evenimentelor relatate, evenimentele fiind plasate într-un
timp mitic/imemorial/ primordial/arhetipal)
– estetică (povestirea încântă, vrăjeşte, produce bucurie estetică, arta povestitorului fiind sincretică –
reuneşte moduri de expresie specifice mai multor arte: literatură, teatru, poezie, muzică)
– iniţiatică (povestirea a fost din toate timpurile o parte esenţială a ceremonialurilor sacre, care
permit omului să intre în legătură cu lumea sacră)
– de supravieţuire ( prin actul povestirii, naratorul, dacă este şi personaj al întâmplării relatate, se
transformă pe sine în personaj legendar, care poate sfida trecerea timpului; povestirea este aşadar
secretul nemuririi pe care oamenii îl caută de la începuturile lumii. Fireşte, secretul este imperfect,
abolirea timpului nu este definitivă).

Bibliografie:
1. Boca-Miron, E.; Chichişan, E.şi colaboratorii, Documentar metodic pentru
activităţilede educarea limbajului la preşcolari, Ed.V&I Integral, Bucureşti, 2001;
2. Bratu, B.,Preşcolarul şi literatura, E.D.P., Bucureşti, 1977;
3. Eco, U.,Opera deschisă, Ed. pentru literatură universală, Bucureşti, 1969
4. Preda, V., Grădiniţa altfel, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 2003;
5. https://prezi.com/p/90gu1zsgbq-h/povestirea-definire-caracteristici-clasificare-import/

Sarcini de lucru:
Continuați afirmațiile:
1. În opinia mea, cartea cu splendorile cuprinse în ea și implicit lectura trec poate mai
neobservate din cauza altor surse informative din zilele noastre, cum sunt radioul,

4
 televiziunea, internetul, care au unele avantaje față de lectura unei cărți. Dar discreția acestui
prieten tăcut care este cartea, ce vorbește doar când îl întrebi, nu trebuie văzută ca o…
2. Lectura reprezintă o formă de petrecere a timpului liber care nu numai că detensionează și
relaxează, ci și educă și dezvoltă mental. Din punctul meu de vedere este vizibil faptul că în
ziua de azi lectura nu mai…
3. Lectura este cu siguranță o necesitate tocmai pentru că lărgește o…
4. Rolul semnificativ al lecturii este evident …
5. Prin lectură elevul învață multe cuvinte și expresii noi. Cu cât citești mai mult, cu atâ…
6. Lectura este un proces prin care se dezvoltă capacitatea de comunicare între oameni, de
gândire și de limbaj. Gust…
7. Cărțile tipărite reprezintă principala sursă de cultură și civilizație a omenirii. Încă din cele
mai vechi timpuri, odată ce oamenii au învățat cum să reprezinte grafic cuvintele, cărțile au
devenit obiecte de neprețuit. Cum ar fi reușit creștinismul să pătrundă și să devină accesibil
atâtor  oameni dacă nu ar fi …