Sunteți pe pagina 1din 6

ROLUL LECTURII ÎN FORMAREA PERSONALITĂŢII ELEVILOR

Ca bibliotecar, am constatat că lectura îi oferă celui ce o parcurge, pe lângă


satisfacţiile pe care le aduce orice fapt de lectură, prilejuri unice de reflecţie şi de
trăiri spirituale. Ea îndeamnă la introspecţie, contribuind substanţial la formarea si
modelarea personalităţii si comportamentului cititorului. La vârsta şcolară, lectura
are un rol hotărâtor în îmbogăţirea limbajului prin formarea si dezvoltarea unui
vocabular adecvat. Marea varietate a creaţiilor artistice aparţinând unor genuri şi
specii literare diferite, evidenţiază receptivitatea copiilor faţă de frumos, dorinţa lor
de cunoaştere. Dintre creaţiile în proză, basmele si poveştile au rămas de-a lungul
vremii, operele cele mai îndrăgite de copii. Valoarea lor instructiv-educativă este
deosebită, ele aducând o preţioasă contribuţie la dezvoltarea proceselor de
cunoaştere, a proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voinţă şi caracter, la
formarea personalităţii copiilor. Prin lecturile care exprimă conflicte între cele două
forţe: ale binelui şi răului, micii cititori îşi formează reprezentări şi noţiuni despre
dreptate, cinste, curaj, vitejie, hotărâre, perseverenţă, hărnicie. Lectura legendelor
îmbogăţeşte fondul cognitiv si afectiv al copilului. Analiza atentă a structurii
legendelor şi a personajelor supradimensionate îi ajută pe elevi să descifreze mesajul
estetic, simplitatea si expresivitatea limbii si stilului, le dezvoltă capacităţi
intelectuale şi verbale , trăsături de vointa şi caracter.
Pentru elevii de liceu, efectele lecturii capăta noi valente: dobândirea unor tehnici de
învăţare; dezvoltarea gândirii critice; deschiderea minţii spre înţelegerea unităţii lumii
în diversitatea ei; rezolvarea amiabilă a conflictelor; receptivitate la opiniile altora;
Lectura contribuie la:
- raportarea emoţional-afectivă la mesajul textelor lecturate;
- cultivarea gustului estetic şi a preferinţelor literare;
- exprimarea atitudinii personale faţă de textele literare citite;
- Stimularea interesului durabil pentru lectură.
Închei cu spusele lui Mircea Eliade: „Cetim ca să trecem examene, ca să omorâm
timpul sau cetim din profesiune . Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare
spirituală continuă, nu numai un instrument de informaţie sau de contemplaţie”
Lectura în dezvoltarea culturala a individului

1. Rolul educativ al literaturii

Orice opera literara valoroasa contribuie la cunoasterea mai adânca a vietii. Dar
aceasta îmbogatire nu e data numai de cunostintele noi care parvin individului ci si
de felul în care scriitorul reuseste sa le prezinte, sa îl emotioneze pe cititor.

Manualele scolare contin un numar important de cunostinte; cu toate acestea ele


sunt tratate, si nu opere literare. Tratatele stiintifice se adreseaza în primul rând
mintii cititorului. Însusirea adevarurilor stiintifice se face pe baza unui efort sustinut
al gândirii si vointei. stiinta lucreaza cu judecati generale, cu idei abstracte.

Opera literara dezvaluie si ea aspecte ale realitatii. Ca si stiinta si ea contribuie la


cunoasterea adevarului. Dar metodele ei sunt altele. Ea pleaca de la cazuri singulare,
de la personaje si actiuni individuale prezentându-le în ceea ce e tipic în caracterul
lor. Prin arta evocarii lor, prin complexitatea starilor sufletesti traite de personajele
povestirii, prin amploarea actiunii, prin puterea conflictului, prin bogatia de idei ce
determina întreaga logica a întâmplarii, scriitorul ne dezvaluie în mod veridic un colt
de realitate. El se adreseaza în primul rând emotiei cititorului, îl câstiga prin
frumusetea imaginilor, prin caldura sentimentelor, prin justetea ideilor ce anima, si
lupta eroilor povestirii.

Cartea literara nu poate si nu trebuie sa înlocuiasca un manual de scoala, dar


împreuna cu manualul, îndeplineste un rol deosebit în educarea copiilor. Cu cât opera
literara este mai valoroasa cu atât rolul ei educativ este mai puternic. Dar rolul
educativ al operei literare nu este specific numai literaturii pentru copii. Orice carte
bine scrisa care evoca cu putere realitatea are o influenta educativa asupra
cititorului, copil sau matur. Acesta e si rolul operei literare de a contribui la educarea
si transformare a omului, apr 21321b120v opiindu-l de cele mai înalte valori si
idealuri morale.

Continutul educativ al unei opere literare pentru copii consta deci în valoarea ei
artistica, puterea de evocare a realitatii, în procesul de continua evocare si
transformare a acesteia. Opera literara nu poate avea valoare artistica decât în
masura în care dezvaluie veridic realitatea, în masura în care reuseste sa emotioneze
si sa convinga pe cititori de adevarul ideilor pe care le apara. În aceasta consta si
rolul ei educativ. Dezvaluindu-ne un crâmpei de viata, facându-ne sa îl traim, pune la
contributie cele mai înalte sentimente, largeste orizontul nostru de viata. Ea da
cititorului posibilitatea de a se întelege pe sine însusi, si de a-i întelege pe ceilalti. Îi
descopera ca exista bucurie si nu numai a lui, ca exista tristete pe care o resimt altii,
ca exista framântare si vise, nazuinte ale tuturor.

Apoi, opera literara raspunde imaginatiei celei mai bogate. Citind cartea, cititorul
parcurge cu mintea spatii imense, el depaseste încorsetarile timpului, ajungând în
trecut si viitor.

„Opera literara actioneaza în primul rând asupra inimii cititorului. Acesta, gândind
asupra cartii sub înrâurirea puternicelor emotii traite, ajunge la concluzii privind
propria lui viata, propriile actiuni. De la emotie la gândire, de la gândire la actiuni
voluntare, iata procesul sufletesc pe care îl determina opera literara. Impresiile
emotive puternice ramân adânc întiparite în memorie. Ele genereaza pentru multa
vreme gânduri si fapte care contribuie la formarea caracterului cititorului.”[1]

2. Carte si cititor

Lectura cartilor constituie o activitate fundamentala pentru întretinerea conditiei


intelectuale, îmbogatirea cunostintelor si a limbajului, pentru cunoasterea indirecta a
diferitelor universuri si realitati.

Oamenii care au o lectura bogata se deosebesc de ceilalti: experienta de viata este


mai temeinica, gama sentimentelor pe care le traiesc este mai variata, posibilitatea
de a întelege bucuriile si suferintele altora este mai mare. „Nu odata, fermecati de
citirea unei carti ei au simtit ca traiesc aceleasi emotii cu eroii povestirii, au plâns si
s-au bucurat odata cu ei.”[2]

Când stai de vorba cu un om care a citit mult, bogatia lui de idei si de imagini te
farmeca. Studiile vor forma oameni cultivati si specializa-i într-un anumit domeniu.
Cultura însa înseamna mult mai mult decât specialitatea limitata si ea se formeaza
numai prin activitatea de cititor neîntrerupta.

Cititorul poate fi: pasionat ce strabate fara alegere tot felul de carti si traieste
din influenta si modelul lor, cititorul analist, cititorul cu pasiuni de etalare a
cunostintelor, cititorul filosof cu tendinte de critic de idei, cititorul snob în care
literatura devine materie scolara.

Consultarea revistelor si enciclopediilor, a bibliografiei, cititul sintezelor si


dictionarelor, studiul cartilor reprezinta forme concrete de împlinire a curiozitatii
placerii si nevoii spirituale. Întrucât este, dupa cum s-a spus, „un eveniment al
cunoasterii” studiul cartilor de catre elevi impune organizarea, îndrumarea si
supravegherea de catre profesori, întocmirea listelor bibliografice, controlul cititului,
al lecturii, folosirea acesteia s.a.m.d.

În timpul lecturii se întinde între cititor si autor o punte; ei se întâlnesc în atmosfera si


conflictul povestirii. Cititorul traieste sentimentele autorului; iubeste, se teme, uraste
cu el. Se regaseste în personajele din carte, se recunoaste în personajele ei,
descopera gânduri si pasiuni pe care le-a avut, probleme de viata care si lui i s-au
pus. Mai mult decât oricare din tehnicile audio-vizualului prin care sunt vehiculate
valorile culturii, lectura cartii ofera celui care o parcurge, pe lânga satisfactiile ce le
aduce orice fapt inedit, prilejuri unice de reflectie, de meditatie. Ea îndeamna la
introspectie, angajeaza valori formative care îsi pun amprenta pe întregul
comportament al cititorului. Tocmai de aceea se apreciaza ca lectura (carti , reviste,
ziare, diverse publicatii), ar trebui sa fie una dintre cele mai raspândite si intense
activitati ale omului modern.

3. Cum trebuie citita o carte

O carte se poate studia sau citi numai, retinând ceea ce memoria înregistreaza fara
nici un efort voluntar. Manualele scolare, cartile de stiinta necesare instruirii sau
specializarii cuiva într-un anumit domeniu se studiaza.

O carte se citeste într-un anume fel, dupa natura cartii, dupa obiectivul urmarit. O
carte citita numai pentru destindere nu ridica de obicei probleme. Cu totul altfel stau
lucrurile cu lecturile facute în vederea unui anumit scop sau cu cele ce stârnesc un
anumit interes. Fiindca cititorul nu poate retine totul, este nevoit sa selecteze,
oprindu-se numai la ceea ce îl intereseaza cu adevarat. Pentru aceea este nevoie de
anumite însemnari, de extragerea unor citate, de formularea unor concluzii. Curent
se spune: orice carte se citeste cu creionul în mâna. Adultii folosesc adesea creionul
pentru a face sublinieri, adnotari marginale. Procedeul este imitat si de adolescenti si
chiar si de copii. Volumele din bibliotecile scolare si publice stau marturie a acestui
mod crud si barbar de a trata o carte.

Sublinierile si adnotarile fiind contra indicate, cititul cu creionul în mâna are rost
atunci când e cu creionul si caietul în mâna. E mult mai practic a se nota pe caiet.
Cartea trebuie adesea returnata, în vreme ce caietul ramâne.

În scoala se practica obiceiul rezumarii textelor citite pentru a împiedica uitarea sa le


puna în umbra. Fara a fi gresit acest procedeu este cel putin incomplet si daunator
cititorului de buna credinta. Rezumând un text, elevul va ajunge la concluzia ca
singurul lucru important gasit într-o opera este firul narativ, privându-se astfel de
bucuria bogatiei lecturii. Elevii trebuie obisnuiti sa realizeze si observatii personale pe
marginea textelor citite. Oricât de stângace acestea reflecta modul în care un elev a
interiorizat opera respectiva. O astfel de apreciere, chiar continând mici erori este de
preferat uneia reproduse din critica de specialitate.

S-a aflat în urma numeroaselor investigatii facute în scoli ca numarul elevilor din
clasele mici care îsi fac notari în legatura cu operele citite nu este prea mare.
Caietele cu rezumate cerute de profesori se fac adesea formal, alteori se copiaza de
la altii, iar alteori mai simplu, de pe internet.

Cel mai important este ca elevul sa înteleaga ce a citit, apoi sa fie în masura sa
deosebeasca ce este bun, util, instructiv de ceea ce este rau, inutil, daunator, astfel
încât sa poata forma o opinie despre cartea citita. Fara acestea lectura unei carti
poate oferi câteva clipe de desfatare, de folosire placuta a timpului, de alungare a
plictiselii, dar fara un prea mare profit moral sau intelectual.
Elevii de vârsta scolara mica lucreaza sub îndrumarea directa a învatatorului
dar activitatea lor este mai limitata. La aceasta categorie de scolari este util si
necesar sa se insiste asupra deosebiri esentialului de neesential, si asupra modului
în care ideile desprinse dintr-o lectura se sintetizeaza într-un rezumat. Trecerea de la
rezumate la formarea unei opinii se realizeaza între vârstele de 12 si 16 ani. În
aceasta perioada se impune o concentrare deosebita a atentiei profesorului asupra
modului în care citesc elevii, ce retin din ele, ce îsi noteaza. Este perioada de tranzitie
de la înregistrarea de pareri la formularea ideilor personale.

Însemnarile asupra cartilor citite trebuie sa repete câteva indicatii pedagogice


elementare: notarea clara a numelui autorului si a titlului cartii, data când a citit-o,
consideratii si aprecieri asupra continutului si formei. În legatura cu forma, este
recomandabil sa se extraga din lecturile facute expresiile mai putin obisnuite, unele
maxime, proverbe sau zicatori, chiar unele idei interesante. Pentru îmbogatirea
vocabularului este necesar sa se caute în dictionar cuvintele neîntelese în vocabular.
Prin extragerea si explicarea lor, cuvintele se memoreaza fara efort mai ales daca
revin frecvent în cartea respectiva.

Important este ca din fiecare carte sa se învete ceva. Cu cât mai mult, cu atât
mai bine. Acest lucru nu se poate obtine decât printr-o lectura atenta, prin
deosebirea esentialului de neesential, prin notarea anumitor idei si impresii, prin
patrunderea adevaratului sens al cuvintelor, prin extragerea de expresii si cuvinte
mai putin uzuale.

4. Particularitati de vârsta ale copiilor si specificul literaturii pentru copii

Preocuparea deosebita ce e acorda literaturii pentru copii provine din caracterul


deosebit al cititorului caruia i se adreseaza, din particularitatile d e vârsta ale
copilului în diferitele etape de dezvoltare.

Copilul se naste cu un potential ereditar în ceea ce priveste calitatile intelectuale si


fizice. Pe masura ce creste îsi dezvolta si perfectioneaza aceste aptitudini prin
influenta mediului si a educatiei. Creierul, baza materiala a întregii vieti sufletesti ,
este în perioada copilariri într-o permanenta dezvoltare. Paralel cu acesta se dezvolta
calitatile psihice, posibilitatile intelectuale ale copilului.

De cum se naste, copilul începe sa faca cunostinta cu mediul înconjurator pe calea


simturilor. La început are simple reflexe care devin tot mai complexe pâna ajung a fi
perceptii. Copilul nu poate vorbi când se naste, odata cu dezvoltarea gândirii însa
apare si vorbirea.

„Nu se poate vorbi despre o literatura scrisa pentru copiii de la 1 an la 3 ani, pentru
ca în aceasta perioada copilul abia începe sa vorbeasca, iar gândirea lui e saraca. În
aceasta perioada, copiii rasfoiesc cartile cu poze. Cartile cu poze au uneori imagini
disparate: pe o fata un om, pe alta un animal, pe alta o casa etc. Alteori imaginile
sunt însirate dupa o idee, cu un fir de actiune, cu o întâmplare. Mai târziu, în preajma
vârstei de 3 ani, copiii sunt atrasi de carti cu poze însotite de texte, în versuri sau în
proza ritmata. Sunt primele productii literare accesibile copiilor.”[3]

Gândirea concreta, bazata pe imagini si senzatii directe este formata între 3 si 5 ani.
Neputând generaliza sau abstractiza, copilul este atras de culori, de miscare si de
sunete. Pentru aceasta perioada sunt indicate povestirile despre lumea
înconjuratoare, în proza sau versuri. Acestea îl ajuta pe copil sa depaseasca limitele
înguste ale mediului familial în care traiesc. Povestirile realiste sau fantastice
destinate acestei vârste sunt în general scurte, cu un conflict bine închegat,
personaje putine, schitate prin câteva trasaturi definitorii, desfasurarea actiunii este
vie, iar umorul si duiosia sunt sentimentele între are oscileaza afectivitatea copilului.

În jurul vârstei de 7 ani, ultima parte a perioadei prescolare, intervine o schimbare


calitativa a gândirii copilului. La acest salt se ajunge pe de o parte datorita dezvoltarii
centrilor de gândire si pe de alta parte acumularii de noi cunostinte. Copilul trece de
la faza intuitiva a gândirii la faza logica si rationala. Acum încep sa se consolideze
notiunile, sa se înlantuie asociatiile, sa intervina gândirea abstracta.

Între 5 si 7 ani, când se desavârseste aceasta schimbare calitativa, copii sunt în


perioada întrebarii de ce? . Acum copilul este curios sa afle cauza lucrurilor: de ce
ploua, de ce se face zi, de ce se misca tramvaiul, de ce zboara avioanele, de ce
manânca oamenii, de ce se nasc, de ce mor. În aceasta perioada copiii asculta cu
placere povestiri realiste sau povestiri despre fenomenele naturii, despre viata
oamenilor de ieri si de azi.

De la 7 la 10 ani, dezvoltarea gândirii copilului continua cu o intensitate din ce în ce


mai mare. Pe lânga basmele care le încânta copilaria, si le stimuleaza imaginatia,
copii încep sa guste din ce în ce mai mult povestirile istorice, descrierea calatoriilor
celebre, povestirile cu caracter stiintific sau fantastic. Având mai multa putere de
asimilare la aceasta vârsta copii încep sa fie pasionati de schite, nuvele si chiar
romane scrise pe întelesul lor. Exista riscul ca vazând interesul manifesta de copii
pentru lectura sa recomande romane de aventuri cu intriga complicata cum ar fi Cei
trei muschetari de Dumas. Copii nu vor întelege marea bogatie de idei continute de
aceste carti valoroase, nu vor întelege motivatia actiunilor personajelor, nu vor
pricepe conflictele personale ale eroilor pentru ca puterea lor de întelegere este înca
slaba. Cei mai multi copii care citesc o astfel de literatura la o vârsta nepotrivita, prea
frageda, sar pasajele de descriere a starilor sufletesti de exemplu si se opresc doar la
dialoguri si actiune. Cu o astfel de lectura copilul fie nu retine nimic, fie capata o
imagine gresita asupra operei. De aceea este bine ca mici cititori sa epuizeze mai
întâi cartile destinate vârstei lor, apoi treptat sa fie introdusi în lume a marilor
povestiri. În felul acesta copilul va capata cunostinta si experientele necesare
întelegerii cartilor precum si experienta unei lecturi îndelungate.

Perioada 10-14 ani este perioada trecerii de la copilarie la adolescenta. Gândirea


logica este consolidata, posibilitatile de întelegere ale copilului sunt multiple,
experienta lui este bogata, cunostintele variate. Preocuparea de baza la aceasta
vârsta e cea a viitoarei lui ocupatii, a vietii pe care o va duce când va fi mare. În
aceasta perioada a vietii romantismul se manifesta nestingherit. Copiii viseaza fapte
marete, sentimente înalte, întâmplari extraordinare în care ei sa-si poata dovedi
curajul, vitejia, iscusinta. Este vârsta marilor contradictii, a veseliei nebunatice, a
melancoliei neexplicate, a îndraznelii dusa pâna la obraznicie sau a timiditatii
exagerate. Este perioada marilor pasiuni. Ei se vad calatorind pe un vas prins de
furtuna în mijlocul oceanului sau pe bordul unui avion racheta strabatând spatiile
cosmosului. Este perioada marilor generozitati, a marilor sentimente. Citind romanele
lui Jules Verne, sau Stevenson, Jack London sau Wells, copii zboara cu gândul într-o
lume în care oamenii sunt îndrazneti si curajosi. Romanul istoric, romanul de
aventuri, povestirile stiintifice, biografiile oamenilor celebri, schitele, nuvelele si
romanele privind viata de azi a popoarelor toate ofera se cu generozitate micului
cititor satisfacându-i pasiunea de cunoastere si dorinta de actiune.

„La aceasta vârsta lectura poate fi hotarâtoare la formarea caracterului. Aluatul


sufletesc este pregatit pentru a fi copt, îi trebuie ultima si cea mai importanta
interventie a educatorului. Aceasta perioada este deci hotarâtoare în viata unui
om.”[4]

Copilul apropiat de vârsta adolescentei cauta în cartile pe care le citeste raspunsul la


marile framântari sufletesti, cauta exemple demne de urmat, oameni care sa îi
impuna dragoste si respect, care sa îl învete cum sa se comporte în viata. Nu este
deci indiferent ce citeste copilul. Copilul trebuie ferit de cartile deprimante care pun
viata într-o lumina negativa si trista. Cunoscându-se influenta cuvântului scris asupra
unui cititor pasionat, eroii romanelor citite de elevii aflati la aceasta vârsta a primei
adolescente trebuie sa fie optimisti, încrezatori, perseverenti nu niste învinsi,
resemnati cu soarta lor.

Aceste note specifice diferitelor etape de vârsta pe care le strabate copilul,


sunt deosebit de importante pentru cei ce scriu pentru cei mici cât si pentru cei ce
recomanda si îndruma lectura. Cunoasterea acestor caracteristici trebuie dobândita
pe baza unei îndelungi observatii a copiilor, a apropierii de ei cu rabdare si tact.
Delimitarile de vârsta nu trebuie întelese în mod rigid. Ele sunt simple cadre
conventionale create pentru a putea întelege mai usor psihologia copilului. Ele nu ne
scutesc însa de cunoasterea fiecarui copil în parte, deoarece de la copil la copil exista
deosebiri foarte mari. Astfel, fara o cunoastere temeinica a cititorului nu putem
recomanda sau îndruma lectura unui copil. Întelegerea mecanica a tipologiei
vârstelor îi face pe unii educatori sa greseasca.

Creatia literara cunoaste câteva genuri deosebit de interesante si captivante


pentru copii: printre ele, basmul ocupa primul loc. Dar cu aceiasi placere citesc copii
mai mari carti de aventuri sau romane istorice. Povestirile cu teme actuale sau
poeziile ocupa si ele un loc important în lectura elevilor.

5. Dezvoltarea culturala a individului

„ Prin însasi natura sa, scoala este principala institutie care are ca prim scop
formarea multilaterala a personalitatii elevului.”[5] În scoala se realizeaza în corelatie
atât instructia cât si educatia, care fara a putea fi separate duc la formarea culturii.
Cultura poate fi astfel definita ca „totalitatea valorilor materiale si spirituale create de
omenire în procesul practicii social istorice, precum si a institutiilor necesare pentru
crearea si comunicarea acestor valori.”[6]

Astfel definita, notiunea de cultura este extrem de vasta si nu va putea fi niciodata


însusita în totalitate de un om pe parcursul vietii sale. Desigur, scoala are rolul de a
pune bazele formarii acestei culturi dar procesul este menit a continua toata viata. si
cum altfel se poate realiza autoeducatia decât prin lectura?!

„Actionând nemijlocit asupra cititorilor, literatura influenteaza viata sufleteasca a


acestora si contribuie la instruirea lor.”[7] Odata cu largirea orizontului cultural,
literatura contribuie si la însusirea unei limbi mai bogate cu mai multe posibilitati de
a concretiza gândurile în forme cât mai expresive.