Sunteți pe pagina 1din 2

Magia lecturii

”Cartea este cel mai bun prieten”


Citirea unei cărți bune este una dintre cele mai mari bucurii umane.
Tind să cred că încă mai există cineva care citește cu drag o carte.
Pentru majoritatea elevilor, citirea unei cărți este un coșmar. Ei
preferă să stea pe internet; Facebook, Instagram și alte rețele de
socializare. Cred că își irosesc timpul cititnd.
Cartea este cel mai bun prieten al omului; dacă n-ar fi lectura, noi cu
ce ne-am mai îmbogăți vocabularul?
Lectura alimentează gândirea profundă și sensibilitatea.
În timpul citirii unei lecturi, te induce în întâmplările petrecute acolo,
te face să uiți de stress sau de alte griji, te relaxează.
Din păcate, în zilele noastre nu se mai citește cât trebuie. Atâtea cărți
deosebite ne așteaptă prăfuite pe rafturi, dar cine să le citească?
Tehnologia, însă, nu ne ajută cu nimic; ea doar ne încarcă mintea cu niște
lucruri neadevărate și puțin importante.
Unii copii citesc doar pentru că așteaptă o recompensă în locul
acesteia. Nu! Ar trebui să citim o carte cu drag.
Există cărți care de la prima pagină ne fac să le iubim și să le citim în
continuare.
Studii serioase realizate pretutindeni în lume demonstrează
importanța lecturii în dezvoltarea multilaterală a persoanei: prin lectură
descoperim lucruri mari, lectura dezvoltă mintea și creativitatea. Lectura
este importantă deoarece cuvintele vorbite sau scrise reprezintă piatra de
temelie a vieții.
Toate personalitățile mari au contribuit la modelarea lumii, s-au
ridicat pe cele mai mari înălțimi prin lectură. Albert Einstein scria că
”unicul drum pe care trebuie să-l cunoască cu siguranță fiecare, este
drumul spre bibliotecă”.
Există și un proverb:”Să nu lași o zi fără să citești, fără să vezi sau să
auzi ceva frumos”.
Pasiunea pentru a citi se dezvoltă în timp, cu atenție și cu dragoste.
Lectura îi ajută pe copii să fie mai inteligenți și bine pregătiți pentru
viață.
A-i ajuta să devină cititori nu înseamnă a-i învăța să citească, ci a-i
ajuta să se bucure de magia lecturii.
Cititul te face să visezi, să evadezi în orice lume vrei tu, să călătorești
cu mintea peste tot în lume, dar și în alte locuri imaginare.
Cititul îți dă acces la mințile altor oameni, observi cum gândesc și că
suntem diferiți, îți formează personalitatea.
Copiii vor învăța că este O.K. că suntem diferiți, că este O.K. să aibă
altă opinie și să-și împărtășească părerile.
Cititul te ajută să înțelegi anumite stări sau emoții (ale tale sau ale
celor din jurul tău). Te ajută să te descoperi pe tine și pe cei de lângă tine.
Cărțile îi vor ajuta într-un final să ia decizii, să acționeze, să facă alegeri și
să și le asume.
Lectura te face să îți descoperi pasiuni mari. Este nevoie ca fiecare
dintre noi să avem câte o pasiune, ceva care ne face plăcere și ne
stimulează, pentru a avea o viață mai împlinită și mai sănătoasă.
Lectura te ajută să te concentrezi mai bine și să fii mai atent. Este cea
mai frumoasă metodă de relaxare ce-ți îmblânzește sufletul.
Este cea mai ieftină și cea mai bună metodă prin care poți să crești un
copil bogat și frumos sufletește.
O carte bună te poate transporta pe alte tărâmuri, în timp ce un articol
incitant te va distrage și te va ancora în prezent, alungând alte gânduri și
ajutându-te să te relaxezi.
Din tot ceea ce citești îți rămân în minte tot felul de informații care nu
știi niciodată când îți vor fi de folos.
În concluzie, nu lăsa o carte necitită pe mâine dacă o poți citi azi.

S-ar putea să vă placă și