Sunteți pe pagina 1din 3

Benefiiciile lecturii!

Biblioteca este stâlpul pe care se ţine cupola societăţii. Dacă acesta cade, atunci cade şi cupola.
(Michael Connelly)

Ne place să citim cărţi şi să vorbim despre ele. Adorăm să ne cuibărim mintea şi sufletul printre
paginile volumelor tipărite cu satisfacţia că, prin lectură, reuşim să scăpăm de povara existenţei
cotidiene. În ziua de azi, când suntem prinşi în vâltoarea unui ocean de informaţii de dimensiuni
excepţionale, cărţile se ridică cu mândrie din valurile mediocrităţii informationale pentru a-şi croi
drum spre inimile şi minţile cititorilor. Întotdeauna am perceput cărţile ca pe nişte balsamuri ale
sufletului şi m-am hrănit cu convingerea că ele au fost şi vor continua să rămână surse sigure şi
valoroase de consolidare spirituala şi intelectuală.
Biblioteca este un templu al lecturii, un for de comunicare între cititori şi cei ce creează. Slujitorii
acestei biblioteci sunt un factor stimulator care caută, cu orice preţ, sa pună în mişcare cartea.
Elementul distinctiv al bibliotecii – Cartea – este unul dintre cele mai vechi şi mai puternice
simboluri, fiind nevoie de secole de-a rândul pentru instituirea ca atare a acestuia.
Cu toate acestea, mulţi bibliotecari se întreabă astăzi cum poate biblioteca să se reinventeze din acest
punct de vedere pentru a supravieţui în era tehnologiilor şi a informaţiei.
Cartile, reprezintă o lume aparte. Orice om ar trebui să aibă o mică bibliotecă personală. O vorbă
românească sună astfel: „Ai carte, ai parte”. Lectura ocupă un loc extrem de important în devenirea
unui om. Trebuie să înţelegem mai bine lumea în care trăim. Şi cărţile ne ajută foarte mult în acest
sens. Dar în primul rând trebuie să ne înţelegem mai bine pe noi însine.

O carte se citeşte cu pasiune. În momentul în care o deschizi, trebuie să existe acea rezonanţă între
tine şi carte. Este o vorbă între bibliotecari: fiecare carte cu cititorul ei şi fiecare cititor cu cartea lui.
Ca atare, trebuie să existe acea vibraţie datorată lecturii, mai ales dacă e o lectură pentru plăcere,
relaxare sau pentru îmbogăţirea cunoştinţelor. Desigur, atunci când e o lectură utilitară, pentru
documentare, nu se mai pune accent pe rezonanţă şi pasiune, ci pe alte lucruri. Niciodată nu se citeşte
la kilogram sau pentru palmares. În acest tumult informaţional nu e recomandat să mai faci asemenea
acte de caritate. E indicat să-ţi gestionezi mai judicios timpul şi să te axezi pe cărţile care într-adevăr
îţi provoacă o anumită stare de bine. De asemenea, este recomandat ca o carte să fie relecturată la un
interval de câţiva ani. Astfel îţi poţi da seama cât ai evoluat din anumite puncte de vedere în acel
interval de timp.

Dictonul meu călăuzitor în viaţă este „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, acel îndemn de pe frontispiciul
templului lui Apollo de la Delphi. E un îndemn socratic de asemenea. De fapt, îndemnul complet este
„Omule, cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte universul şi zeii.” Şi consider că biblioteca este
cel mai propice loc pentru acest demers.
Cred, cu tărie, că lectura poate schimba oamenii, nu în totalitate, nu integral, dar îi poate determina să
fie mai frumoşi sufleteşte, mai sensibili, mai atenţi și mai buni.

Biblioteca este locul unde redescoperi aventura , unde poti fi pe rand eroul principal ,dintr-un roman
de dragoste sau politist, unde te poti aventura , descoperind noi teritorii .

„Prin lectură omul îşi lărgeşte orizontul, o întreagă lume deschizându-se înaintea minţii sale”

Si totusi ,familia este prima care transmite copilului valorile morale si etice . Scoala trebuie sa
formeze un cititor competent ,cu un gust propriu pentru lectura . Elevul sa devina un cititor activ
pentru tot parcursul vietii . O carte te invita sa citesti impreuna cu un coleg ,sa discuti . Iti da ocazia
sa fi creativ si sa simti starea de spirit a unui autor de carte , continuand idei, ilustrand anumite
fragmente . Lectura este unul dintre cele mai bune obiceiuri pentru petrecerea timpului liber, tocmai
pentru că este o activitate care poate fi practicată oriunde, în intimitatea casei sau afară și pentru că,
pentru a o face, nu depinzi de factori externi precum temperatura sau precipitațiile.
În ultimul timp, cărţile, respectiv lectura, au pierdut mult teren. Actualmente, lecturarea unei cărţi nu
se mai regăseşte printre activităţile recreative preferate de noua generaţie. Lumea cărţilor începe a se
estompa în dauna noilor tehnologii, din păcate. Astăzi, majoritatea tinerilor care citesc, o fac mai mult
din obligaţie şi nu din plăcere. Mulţi nu ştiu sau nici nu sunt conştienţi că nu ştiu cum se citeşte o
carte. Există indivizi care pretind că citesc, şi poate chiar citesc, dar despre care nu ai putea spune că
sunt citiţi. Lectura trebuie să ocupe un loc privilegiat în educaţia tinerilor. Ea joacă un rol esenţial în
dezvoltarea intelectuală, morală şi spirituală a oamenilor de toate vârstele. Cărţile şi cititul nu au
vârstă. Într-adevăr, fiecare carte îşi are propriul ei destin – şi anume acela de a schimba destine.
In concluzie ,dragi prieteni ,cititi ,cititul nu dauneaza sanatatii!

Bibliotecar,

Pasparuga Cerasela

S-ar putea să vă placă și