Empirismul

reprezentanţii marcanţi şi
gândirea psihologică
promovată
de aceştia
 Termenul de experienţă este echivalentul termenului de
empirism, acesta din urmă provenind din grecescul
emperia şi din echivalentul său în limba latină experientia.
 Filozofia empirică accentuează rolul observaţiei şi
experienţei diminuând rolul raţiunii în cunoaşterea
umană.
umană Empiriştii respingeau ideea că mintea la naştere
este deja dotată cu cunoaştere.
 Empirismul modern, începând cu Francis Bacon, Bacon a fost
conceput în mare parte ca metodă promiţătoare pentru
noile ştiinţe inductive.
 Atât industria, cât şi principalele îndeletniciri ale
burgheziei aveau nevoie de tehnică, de maşini şi de
aparate, de reţete practice, eficiente dar empirice şi care
nu erau considerate ca ştiinţă. Se simţea nevoia unei noi
ştiinţe şi a altei metode ştiinţifice decât aceea a subtilelor
argumentaţii scolastice.
 Francis Bacon (1561–1626)

 Teoreticianul noii ştiinţe, încercând o reformă ce

cuprindea o nouă metodă ridicând valoarea ştiinţei prin
puterea care ne-o dă asupra naturii.
 El susţinea existenţa identităţii dintre ştiinţă şi puterea
omenească afirmând că ideile lui Aristotel sau Platon au
fost doar piedici pentru progresul cunoaşterii umane.
 Cea mai cunoscută lucrare a lui Bacon, „Novum
Organum”,
Organum ce înseamnă noul instrument al minţii, a fost
publicată în 1620.
3
 Bacon susţine că ştiinţa adevărată este cu totul
altceva decât „vorbăria scolastică”, ea trebuie să fie
practică şi să servească umanitatea. El considera că
adevărata carte ce trebuie descifrată este natura.
natura
 Filozofia lui Francis Bacon se îndreaptă spre fapte,
fiind o filozofie a experienţei iar metoda recomandată
fiind inducţia.
inducţia Această metodă descrisă pentru prima
dată de Bacon stă la baza dezvoltării ştiinţei
experimentale.
experimentale
4
  Cunoaşterea  Aceste fantome
directă a naturii sunt numite de
este împiedicată Bacon: idola
ca de o perdea de mentis şi le
anumite fantome, examinează
deformări, dintre drept cauze ale
care unele se erorii. Cele trei
datoresc categorii de idoli
prejudecăţilor iar sunt: idola tribus,
altele fantomele speciei
imperfecţiunii omeneşti,
spiritului defectele
omenesc. spiritului uman.

5
 Noi, ca oameni, avem o inerţie a
minţii noastre, o lene a gândirii
care ne face să generalizăm pripit
şi astfel se nasc superstiţii şi
prezicători. Aşa s-a născut magia,
cabala care prin combinaţii de
numere îşi închipuie că pot
stăpâni universul, sau astronomia
antică ce atribuie aştrilor o
mişcare circulară fiind considerată
ca perfectă.
 Pe lângă acest fel de deformări
comune tuturor oamenilor, există
şi altele ce provin, din natura
proprie a fiecărui individ, din
educaţia pe care a primit-o şi
condiţiile în care trăieşte
 Omul e închis ca într-o cavernă de propriile lui deprinderi. Aceste
deformări sunt fantomele peşterii: idola specus.
specus
 Altă sursă de erori sunt fantomele pieţei: idola fori,
fori prin care se
înţeleg obişnuinţele de limbaj ale oamenilor.
 Cel de-al patrulea tip de fantome sunt fantomele teatrului: idola
theatri care provin din prestigiul teoriilor filozofice din trecut. Idolii
teatrului ai lui Bacon provocau individul sa evite acceptarea cu
uşurinţă a autorităţii.
7
Bacon credea că scepticismul era depăşit total şi că făcea
parte din anumite erori intelectuale pe care le fac şi alţii.

 De exemplu, scepticilor le place să demonstreze natura

iluzorie a anumitor tipuri de informaţie senzorială. Bacon
a acceptat faptul că erau într-adevăr iluzii, dar iluziile
demonstrate erau înlesnite de o selecţie atentă a
materialelor. El a argumentat ca demonstraţia existenţei
iluziilor nu justifică un atac asupra tuturor informaţiilor
senzoriale.
 În apărarea validităţii informaţiei senzoriale Bacon a
arătat că se pot folosi instrumente ca ajutoare pentru
simţuri şi care pot corecta informaţia aşa cum este ea
prezentată de simţuri. Mai mult, el a afirmat că un tip de
informaţie senzorială poate fi folosit pentru verificarea
altui tip.
8
Este de reţinut faptul că Bacon era conştient că face o afirmaţie profetică în ceea ce
priveşte metoda ştiinţifică. Anticiparea asupra evoluţiei metodologiei sale este
ilustrată în afirmaţia conform căreia „arta descoperirii poate să avanseze o dată ce
descoperirile avansează”.

 Abordarea pozitivă a ştiinţei este ilustrată într-o metaforă

pe care Bacon o folosea pentru a caracteriza munca
cercetătorilor. Unii, spunea el, sunt ca furnicile care doar
strâng şi utilizează materialul. Alţii sunt ca păianjenii,
ocupaţi de a întinde pânze din propria lor substanţă. Între
cele două extreme este un drum de mijloc întruchipat de
albina, care strânge materiale din numeroase şi variate
surse şi care transformă şi digeră aceste materiale în
cadrul activităţii colective. Pentru acest drum de mijloc
pleda Bacon.
 El înţelegea clar limitările impuse de stricta colectare şi
atrăgea atenţia în mod repetat asupra faptului că filozofia
empirică poate da naştere la tot atâtea forme greşite ca şi
filozofia raţională, mai ales atunci când filozofii empirişti se
lăsau pradă generalizărilor făcute în grabă.

9
 John Locke (1632-1704)

 Este cel mai important succesor al lui Bacon şi a fost

descris drept filozoful englez cu influenţa cea mai extinsă.
Dacă Bacon poate fi privit drept Marele Vestitor al Spiritului
Empirist, Locke este cel care a ridicat întrebarea serioasă
cu privire la natura unei teorii empirice asupra cunoaşterii în
lucrarea sa de căpătâi „Eseu asupra intelectului uman”.
uman
 Locke pune problema fundamentală: cum cunoaştem şi de
unde vine cunoaşterea? sau, altfel spus, prin ce proces
psihic cunoaştem lumea exterioară, cum se reflectă ea în
noi şi cum intervine procesul percepţiei?
10
 Concluzia la care ajunge John Locke este că toată cunoaşterea
noastră în legătură cu natura provine din senzaţii.
senzaţii Chiar şi
fenomenele psihice complexe: judecăţi, raţionamente, sunt şi ele
derivate din senzaţii, transmise prin simţuri. Elementul primordial
care stă la baza cunoaşterii este senzaţia.
senzaţia
 Pentru prima dată în istoria psihologiei Locke se va ocupa de
studiul şi cercetarea psihologiei copilului şi psihologiei patologice
cercetând specificul lor. Locke face psihologia comparată atunci
când prezintă cazuri de handicap intelectual şi are intuiţia
dezvoltării ulterioare a unei psihopatologii. Ca şi noţiunea de
spaţiu sau de timp, toate calităţile „primare” provin tot din
experienţă – cauzalitatea, finalitatea, necesitatea. El ajunge la
concluzia că contactul senzorial este contactul direct cu realitatea
ce există independent de noi.
noi
11
 Locke admite două calităţi afective fundamentale:
plăcerea şi durerea, celelalte sentimente şi pasiuni sunt
combinaţii de acestea două. Astfel sunt: ura, iubirea,
dorinţa, bucuria; sentimentele unindu-se cu ideile care
vin din senzaţii cât şi cu cele ce provin din reflecţie. El
consideră că sentimentul este una din cauzele erorii.
 Una dintre cele mai celebre şi controversate idei ale
sale are la bază supoziţia sa în care credea cu tărie
cum că mintea, la naştere, este ca o “coală alba de
hârtie, fără nici o literă, fără nici o idee”. Poziţia
adoptată de Locke, deşi nu era nouă, a fost înaintată
într-un mod convingător şi spiritul secolului al XVII-lea
era de aşa natură încât ipoteza “colii albe” şi implicaţiile
sale puteau fi întreţinute.
 Atacul lui Locke asupra ideilor înnăscute includea argumente de
natură practică.

 Astfel, credinţa în ideile înnăscute conduce la cea mai nefericită

lene intelectuală prin faptul că descurajează ridicarea de întrebări şi
cercetarea cu privire la o posibilă sursă exterioară a ideilor.

 Dacă ideile nu sunt înnăscute, care este originea lor? Locke a

afirmat că unele idei vin dintr-o singură sursă senzorială. Două
evenimente din acelaşi domeniu senzorial aflate în contiguitate
spaţială sau temporală pot fi asociate şi pot rezulta în ceea ce Locke
numea idee. Alte idei rezultă din conlucrarea a doua sau mai multe
simţuri. Locke credea de asemenea că anumite idei provin din
reflecţie, care are la bază extrapolarea unei informaţii senzoriale
anterioare. O anumită idee îşi poate avea de asemenea originea
într-o combinaţie complicată de senzaţie şi reflecţie.
 Atitudinea puternic empirică a lui Locke cu privire la originea
cunoaşterii a atras atenţia asupra importanţei învăţării şi educaţiei şi
asupra contextului social şi de mediu în care aceste activităţi se
desfăşoară. Dacă toate acestea păreau evidente pentru generaţiile
care au urmat, în nici un caz ele nu erau evidente într-o perioadă în
care copiii erau adesea consideraţi responsabili pentru infracţiuni şi
erau subiectul celor mai dure pedepse, inclusiv pedeapsa capitală.

 Locke aprecia că individul nu suporta întreaga responsabilitate pentru

carenţe în cunoaştere – informaţia iniţială se poate să nu fi fost
niciodată oferită. Dacă responsabilitatea individuală se diminuează
oarecum în sistemul lui Locke, responsabilitatea sociala pentru alţii (în
special copii) este îmbunătăţită.

14
 Căutarea originii ideilor l-a condus la observarea relaţiei dintre
idei şi acele obiecte-stimul din lume care generează ideile.
Relaţia dintre lumea fizică şi lumea psihologică (lumea ideilor)
a fost un pas necesar pentru Locke, care era preocupat de
validitatea cunoaşterii umane.
 Locke dorea să demonstreze că ideile pot corespunde lucrurilor
reale din lumea fizică; sau altfel spus, “concepţiile unui
entuziast şi raţionamentele unui om raţional vor fi adevărate în
aceeaşi măsură”. Creierul uman, în concepţia lui Locke, este
adesea plin de imaginaţie, vise, himere şi iluzii, dar poate
conţine şi cunoaştere veritabilă. Locke susţine că „cele mai
serioase gânduri ale noastre vor fi doar puţin mai utile decât
reveriile unui creier nebun”.
15
 Atunci care este temeiul pentru a crede în
corespondenţa dintre idei şi obiectele-stimul?

 Locke credea că anumite idei simple furnizate de simţuri

reflectă cu exactitate natura exterioară a lucrurilor. De exemplu,
avem o idee simplă de soliditate şi Locke spunea: “Dacă cineva
mă întreabă ce este soliditatea, îl trimit înapoi la simţurile sale
pentru ca acestea să-l informeze”. Obiectele solide sunt
cunoscute prin intermediul pipăitului, ideea de soliditate nefiind
o ficţiune, ci rezultatul inevitabil al concordanţei dintre realitatea
psihologică şi cea fizică. Două obiecte solide lovite unul de altul
produc un efect real şi noi suntem de aşa maniera făcuţi pentru
a conştientiza şi a cunoaşte acest efect. Locke afirmase de
asemenea că o cunoaştere a adevărurilor matematice
reprezintă o cunoaştere veritabilă.
16
 George Berkeley (1685-1753)

 A avut misiunea de a extinde filozofia empirică accentuând importanţa

experienţei mai presus de orice în cunoaşterea umană.
 Filozofia empirică radicală a lui Berkeley şi paşii încă şi mai radicali
făcuţi de succesorul sau David Hume, au generat controverse în
lumea filozofiei. Empirismul din lucrările lui Berkeley şi Hume a servit
drept bază împotriva căreia filozofii ce au urmat au reacţionat.
 Berkeley este cunoscut pentru dictonul său faimos: “esse est percipi”,
a fi înseamnă a fi perceput.
perceput
 Lucrarea lui Berkeley „Eseu asupra unei noi teorii a vederii” este o
lucrare de referinţă şi pentru psihologie la fel ca „ Tratatul privind
principiile cunoaşterii umane”.
umane
 Lumea reală nu este o lume imperceptibilă a substanţei materiale;
mai curând, lumea reala este lumea aşa cum o cunoaştem din
experienţa noastră.
17
 David Hume (1711-1776)
 Prezintă una dintre cele mai bogate şi mai radicală concepţie de filozofie
empirică. Hume, mai mult decât oricare altul, a zugrăvit o imagine a implicaţiilor
empirismului manifest.
 Mergând pe urmele lui Berkeley, Hume a fost de acord că evenimentele din
experienţă constituie materia primă a filozofiei. Cele mai importante lucrări ale lui
sunt: „Tratat asupra naturii umane”
umane şi „Eseuri privind înţelegerea umană”.
umană
 Viaţa mentală la Hume nu se putea baza pe nici un fel de substanţă mentală
care să poată fi verificată prin intermediul raţiunii. Urmând calea empirismului
său radical pentru a aborda cunoaşterea, Hume nu a găsit decât impresii
(senzaţii, pasiuni, motive şi trăiri afective) şi idei (amintirea unui gust la 30 de
minute după masă).
 O altă trăsătură importantă a abordării emoţiilor de către Hume este
presupunerea lui că toate trăirile afective “ sunt întemeiate pe durere şi plăcere” .
Hume credea că emoţii precum bucuria, dorinţa şi speranţa derivă din plăcere, în
timp ce enervarea, dispreţul şi frica derivă din durere.
18
Etienne Bonnot Condillac(1714-1780)

 Are contribuţii importante în domeniile psihologic,

filozofic, educaţional şi economic. El a studiat filozofie,
ştiinţă şi puţină teologie la un seminar catolic din
Saint-Suplice şi la Sorbona.
 Condillac s-a concentrat asupra bazei genetice a
cunoaşterii. Cu o ambiţie pe care nici chiar Locke nu o
putea egala, Condillac a încercat să analizeze originile
cunoaşterii.
 Ca filozof practic, el a fost interesat mai mult de
implicaţiile filozofiei senzoriale în educaţie şi învăţare.
19
Claude-Adrien Helvetius (1715-1171)

 Propune o versiune timpurie a unui behaviorism care punea

accentul pe “coala alba” a lui Locke, ducând aceasta teorie până
la extrema de a nega capacităţile înnăscute sau aptitudinile.
 Helvetius a fost atât de concentrat şi ambiţios în ceea ce priveşte
filozofia sa materialistă încât a “înfricoşat alţi materialişti”.
 A pus un accent puternic asupra efectelor motivante ale plăcerii şi
durerii. El a afirmat că fiinţele umane sunt controlate prin sistemul
de recompense şi pedepse pe care societatea îl utilizează. Atunci
când suntem motivaţi să facem o munca benevol, este numai
pentru ca am fost condiţionaţi să credem în felul acesta. La
rădăcina comportamentului şi a interesului personal se află
urmărirea plăcerii şi evitarea durerii.

20