Sunteți pe pagina 1din 16

1

Continut
Introducere.
1. Conceptia filosofica a lui Francis Bacon .

3
5 8 16

2. Conceptia rationalista a lui Rene Descartes ..


Concluzie ....

Introducere

Stiinta moderna se orienteaza spre necesitatile producerii material e, spre cunoasterea realitatii. In rezultatul noilor aprecieri a scopului si sarcinilor cunoasterii se intesifica acumularea datelor concrete despre lucruri, fenomene s i procese naturale. In aceasta perioada se evidentiaza tendinta cunoasterii anumitor sisteme, integritati.Savantii si filosofii discutau cu intensitate intrebarea despre esenta si caracterul cunoasterii.In filosofia se evidentia za interesul sporit pentru gnoseologie. Caracterul senzitiv si practic al cunoasterii este completat de tendinta spre sistematizare, crestere cantitativa si diferentiere. Toate acestea contribuie la dezvoltarea gindirii teoretice, care isi pr opune sa sistematizeze o viziune integrala asupra lumii, intemeiata pe date stiintifice. Concomitent cu dezvoltarea cunoasterii senzoriale, empirice a lumii se dezvolta si gindirea matematica rationala, opusa contemplarii spirituale, scolastice. Noua stiinta si filosofia respinge metoda scolastica a epocii medieval e, care cerea acceptarea necritica a autoritatilor, dog matismul, caracterul speculativ. Atit cunoasterea empirica precum si c ea rationala au condus la dezvoltarea stiintei ca integritate , au format caracterul ei, au proiect at orientarile principale ale gindirii filosofice care sau constituit in epoca moderna: --empirismul (Bacon) si rationalismul (Descartes). Sunt reevaluate principiile materialismului si elementele dialecticii.

Materialismul acestei epoci are un character mecanicist si metafizic. Mecanica, subliniau cugetatorii epocii, ofera cheia descifrarii tainelor intregului univers.Ideile despre conditionarea mecanica a fenomenelor si-au intarit pozitia odata cu descoperirile lui Newton.In teoriile lui Newton cauzalitatea mecanica primeste o argumentare fundamentala.Insa, cunoasterea miscarii nu presupune si cunoasterea dezvoltarii in mecanica. Prioritate i sa oferit metodei metafizice.

Dezvoltarea stiintei a determinat aparitia unor schimbari radical e in gindirea filosofica.Daca in epoca medievala filosofia col aboreaza cu teologia, in epoca Renasterii cu arta si stiintele umanitare, apoi in epoca moderna sistemele filosofice sunt intemeiate pe argumentari stiintifice solide. In fata filosofiei moderne sunt inaintate problemele, in solutionarea carora cugetatotii trebuie sa tina cont: a) De specificul stiintei noi (stiintele naturii, stiintele matematice experimentale, care au pondere in structura stiintei modern e); b) De faptul, cum stiinta cum a ocupat pozitia dominanta in teoriile conceptual e, in filosofie; c) De discutia dintre nominalism si realism, initiate in perioada medieval a si renascuta in secolul al XVII-lea. O noua interpretare a esentei Universaliilor o expune empirismul si rationalismul.
Empirismul (experienta) reprezinta o invatatura gnoseologica, in care experienta este

unica sursa a cunoasterii. Este invatatura care il orienteaza pe om spre senzua lism (senzatie), conceptie gnoseologica, care recunoaste in senzatie unicul izvor al cunostintelor adevarate.
Rationalismul (ratiune) invatatura gnoseologica, care neaga senzatia ca izvor unic al

cunoasterii. Cunostintele adevarate pot fi obtinute doar prin act ivitatea rationala a intelectului uman. Subiectele central e ale filosofiei moderne sunt problemele gnoseologice.

Conceptia filosofica a lui Francis Bacon

Autorul Noului Organon printre primii cugetatori formuleaza constient problema despre necesitatea elaborarii unei noi metode stiintifice de

cunoastere.Conceptia filosofica a lui Fr. Bacon raspunde necesitatilor, intereselor fortelor sociale progresiste din timpul lui. Accentul pus pe cercetarile empirice, pe cunoasterea naturii este dedus logic din interesele clasesi sociale dominante. Bacon neaga filosofia ca contemplare si o prezinta ca o stiinta despre lumea reala, intemeiata pe cunoasterea experimentala.Vorbind despre sensul, prede stinarea si sarcinile stiintei, Fr. Bacon mentioneaza ca sarcina suprema a cunoasterii consta in cucerirea naturii si perfectionarea vietii umane. El mentiona ca: cumostintele prezinta o puteredar putere adevarata pot avea numai daca ele sunt veridice su nt intemeiate pe verificarea cauzelor reale a fenomenelor natural e. Numai acea stiinta este capabila sa biruie natura si sa domine asupra ei, care este orientata spre cunoasterea legilor ei. Asadar, Bacon se impotriveste constient disputelor speculative sc olastice si isi propune sa cunoasca lumea reala. In elaborarea conceptiilor sale el porneste de al experienta. Bacon deosebeste doua feluri de experiente: rodnice, scopul carora consta in ameliorarea conditiei umane in mod nemijlocit si de ilumi nare, care urmareste cunoasterea legilor, fenomenelor si proprietatilor lucrurilor. Bacon elaboreaza conceptia despre caracterul dublu al sufletului uman. Filosoful deosebeste sufletul rational, care intra in om dato rita inspiratiei divine si astfel devine obiect al investigatiilor teoretice. Al doilea tip --- sufletul sensorial, are toate caracteristicile corporalitatii si este studiat de filosofie. Astfel , Bacon ofera stiintei dreptul de a cerceta si psihicul uman. In calitate de premise a reorganizarii stiintei Bacon propune critica scolasticii precedente si punerea la indoiala a tot ce pina la moment era prezentat ca adevar. Numai asa, sublinia filosoful, vom descoperi adevarul. Bacon era convins ca omul este capabil sa cunoasca adevarul. Bacon

respinge logica silogistica a lui Aristotel, deoarece ea nu-l ajuta pe om sa descopere adevarul. In locul metodei deductive el propune inductia. Logica inductiei rep rezinta pentru Bacon un mijloc pentru asigurarea veridicitatii cunoasterii, si posibi litatea argumentarii bazelor teoretice ale stiintei. Drept baza logica reformei noii stiinte, considera Bacon, trebuie sa serveasca teoria inductiei. O conditie reformei stiintei este curatirea ei de rataciri, de fantome false, inlaturarea piedicilor cunoasterii. Bacon deosebeste 4 feluri de fa ntome false, de piedici a cunoasterii adevarului: fantomele teatrului, fantomele genului, fantomele pesterii, fantomul pietii. Fantomele genului contin greseli comise de om, cind judeca despre natura prin analogie cu viata sa( tendinta de a gasi scopuri in activitatea naturii la fel ca si in cea umana). Daca fantomele genului provin din neajunsurile natural ale ratiunii umane, c are-s mai mult sau mai putin comune tuturor oamenilor, apoi fantomele pesterii sunt un rezultat al existentei neajunsurilor innascute a ratiunii umane. Avind un character individual, ele depimd de educatie, deprinderi, gusturi. Celelate doua categorii de fantome au radacini adinci in viata si realitatile sociale existente.Fantomele pietii (tirgului) apar in procesul comunicarii, fiind transmise de cuvinte.Fantomele teatrului apar in stiinta din cauza insusirii necritice a unor pareri, opinii, invataturi. Cunoasterea piedicilor, subliniaza Bacon, il ajuta si-l invata pe om sa evite greselile. Dupa cercetarea fantomelor ca piedici pe calea atingerii cunostintelor veridice, Bacon isi expune metoda sa. Analizind cele doua metode de cercetare, existente pe vremea lui: dogmatic si empirica. Bacon mentioneaza ca savantul care urmeaza metoda dogmatic, porneste de la teze general -speculative si tinde sa deduca din ele toate cazurile particulare, seaman cu un paianjen, care din el insusu isi tese plasa sa. Savantul care utileaza metoda empirica se orienteaza spre acu mularea maxima a faptelor, aseamana cu o furnica, care fara nici o ordine cara in furnicar tot ce-i cade in cale. Metoda adevarata, subliniaza Bacon, consta inprelucrarea rationala a

materialelor, primite din experienta. Savantul care utilizeaza aceasta me toda


6

seamanacu o albina, care aduna din flori nectarul, si-l transforma in rodul activitatii proprii. Bacon defineste metoda ca cale, ca mijloc de cercetare, ca unealta, care, perfectioneaza capacitatea perceptiilor si a ratiunii umane. Bacon elaboreaza si conceptia materialista despre forma. Prin forma filosoful subintelege un gen de miscare a particulelor material, din care este constituit corpul. Aceste particule insa, nu-s atomi.Savantul critica ideile atomistilor, mai ales cele despre existenta vidului.Bacon neaga existenta vidului.Filosoful apreciaza timpul ca pe o masura obiectiva a vitezei corpurilor material e. Timpul este o calitate, o insusire interna a materiei, care este compusa din durata schimbarii obiectelor material. Timpul este unit organic cu miscarea. In opinia lui Bacon miscarea reprezinta o insusire innascuta a materiei si este eternal. Bacon evidentiaza 19 forme ale miscarii, existente in natura: oscilatiile, inertia, rezistenta, tensiunea, straduinta, spiritul vietii, apatia, impresia etc. in opinia liu Bacon, stiinta adevarata studiaza cauzele. El evidentiaza 4 tipuri de cause: material, active, formale si limitate. In baza facultatilor omenesti Bacon sistematizeaza o structura a stiintei.Evidentiind memoria, imaginatia si ratiu nea analitica, Bacon subliniaza ca istoria naturii si a societatii sunt intemeiate pe memorie; poezia pe imaginatie, iar filosofia, matematica, stiintele naturii au la temelia lor ratiunea nalitica. Dintre stiinte: fizica este apreciata, ca stiinta desp re cauzele active; metafizica ca stiinta despre cauzele finite dintre scopuri. In opinia lui Bacon, matematica n-are scop propriu, este o unealta adaugatoare pentru stiintele naturii. In clasificarea stiintelor, propusa de Bacon, un loc aparte le revine st iintelor despre om. Omul este o parte a naturii, in care se unesc corpul cu sufletul. Bacon deosebeste filosofia ca stiinta despre corp si psihologia ca stiinta despre suflet. In contextul analizeisociale Bacon se pronunta pentru intarirea situatie i clasei burgheze. Societatea lui ideala existent pe o insula legendara --- Benzalma, descrisa in Noua Atlantida, are ca prototip societatea engleza contemporana lui. Pe insula exista divizarea in bogati si saraci.Un rol important in viata societatii i se atribuie religiei crestine, dezvoltarii stiintei si tehnicii.
7

2.Conceptia rationalista a lui Rene Descartes

Prin dorinta de a reforma intreaga filosofie Rene Descartes apartine timpului sau. O trasatura caracteristica a secolului al XVII- lea, evidentiata de Constantin Noica-este iesirea de sub autoritate. Descartes doreste sa fie singur. Ca savant cunoscut (matematician, fizician, fiziolog) Descartes aplica geometria analitica in mecanica, demonstreaza realitatea miscarii si a repaosului, desc opera legitatea actiunii si contra actiunii.In astronomie dezvolta ideea despre dezvoltarea naturala a sistemului solar. In domeniul filosofiei scrie patru lucrari fundamentale: Regulae ad directionem ingenii, Discurs asupra metodei, Principiile de Fi losofie, Meditatii metafizice etc. Metoda, care o credea valabila pentru toate mintile era cea geometrica.Lucrarea Regulae ad directionem ingenii, publicata postum prezinta o expunere serioasa a noii metode. Mintea intelege cu atit mai bine ad evarul cu cit imbratiseaza un cimp mai mare de stiinte si cu cit e in stare prin comparatie, sa scoata din ele stiinta intelepciunii, care e una peste tot. Vorbind despre metoda sa, Descartes mentioneaza ca nu trebuie sa cercetam decit acele lucruri pe ca re mintea noastra pare a le putea cunoaste in chip indoielnic. Descartes este convins ca este pierdere de timp sa te ocupi cu stiintele in care iti dai seama de la bun inceput ca nu vei ajunge la o cunoastere deplina a lucrurilor. In timpul lui Descartes astfel de stiinte arau numite curioase. Notiunile de baza ale matematicienilor sunt limpezi de la sine, adevarurile deduse din ele sunt clare prin felul cum s -a facut deductia, asa incit avem aici un exemplu de siguranta deplina a cunostintelor noastre. Descartes subliniaza ca trebuie sa urmam acest exemplu. Filosoful mentioneaza ca sunt doua cai de cunoastere: cea mai importantaintuitia, datorita careia ne putem ridica pina la notiunile simple, de la care trebuie sa pornim in cunoastere. A doua metoda deductia (filosoful o mai numeste inductie sau enumeratie), gratie careia putem merge prin intuitive si astfel putem descoperi conostintele ascunse. Metoda prezinta o schita de teorie a cunoasterii. Dupa ce am stabilit cum cunoaste spiritul nostru, trebuie, subliniaza filosoful, sa
8

urmarim cu atentie, ca sa nu luam nimic fals drept adevarat. Apoi vom cauta sa dobindim o cunoastere desavirsita, o cunoastere a tuturor lucrurilor. In cartea a doua, autorul arata cum trebuie de ajutat intelectul, in acti vitatea sa si de ce fel de instrument trebuie sa se foloseasca. Din moment ce este cautata forma cea mai simpla de formulare a problemei, Descartes propune comparatia cu altceva. In baza comparatiei putem deduce ca el este asemanator, identic sau egal cu c eva dat. Intreaga cunoastere ce nu se capata printr-o intuitie simpla si pura a unui lucru se capata prin compararea a doua sau mai multe lucruri. Continutul cunoscut a l cartii a doua explica in termeni matematici metoda propusa de filosof. In perioada p roiectarii, scrierii si editarii Discurs asupra metodei(1628-1637) Descartes marturiseste initial ca doreste sa alcatuiasca un mic tratat de metafizica. Fiind preocupt de unele probleme stiintifice care se discuta la intersectia fizicii, astronomiei si c osmogoniei, filosoful scrie un adevarat Tratat despre Lume. Aflind despre condamnarea Galileo Galilei(1633), temator de biserica cum era, Descartes decide sa nu -si mai publice tratatul. Dar dorinta de a-si intretine autoritatea pe care reusise s-o cucereasca printre contemporanii sai, il determina sa aleaga din tratatul amintit ceva capitole ( mai impresionante), la care adaoga un mic tratat de geometrie. In prefata lucrarii Discurs asupra metodei, autorul subliniaza ca continutul ei reflecta o is torie a vietii si gindirii sale trecute.Asadar Discurs asupra metodei explica mai putin metoda decit prima lucrare analizata.Este compusa din 6 parti (capitol e). Primele doua capitole include istoria vietii si activitatii autorului inainte de descoperirea metodei. Descartes inainteaza in fata metodei patru cerinte: 1) A nu primi niciodata un lucru drept adevarat, pina n -a fost cunoscut in mod clar. Filosoful ne invata sa ne ferim de graba si de prejudecati, sa cuprindem in judecatile noastre doar acele lucruri care s-ar infatisa spiritului nostru atit de clar, incit sa nu existe nici un prilej de a le pune la indoiala.

2) A imparti fiecare, dintre problemele luate in cercetare in atitea subprobleme, cite vor fi cu putinta si cite vor fi cerute spre o mai buna re zolvare; 3) A-si indruma cu rinduiala gindurile, incepind cu obiectele cele mai simple si mai lesne de cunoscut, spre a ne ridica incetul cu incetul, ca pe niste trepte, pina la cunoasterea celor mai compuse si presupinind o rinduiala chiar intre cele care nu se insiruie in mod firesc unele dupa altele; 4) A face peste tot enumerari atit de depline si a arunca priviri atit de cuprinzatoare, incit sa fim siguri ca n -am lasat nimic deoparte. Redusa la aceste cerinte metoda lui Descartes pare simplificata, insa autorul nu doreste sa analizeze in continuare secretele ei. El se orienteaza spre alte chestiuni, pe care doar le formuleaza, anunta existenta lor, dar le va solutiona in alte lucrari. Analizata in intregul ei continut Discurs asupra metodei propune o re forma a stiintelor, explica necesitatea unei noi metafizici.Aceasta chestiune autorul o sulutioneaza in lucrarea Meditatii despre Prima Filosofie. Cuprinsul Meditatiilor este divizat in 6 capitole, fiecare oferind cititorului cite o meditatie despre problemele mari de metafizica. Primul capitol reaminteste aspect e ale metodei carteziene, indeosebi de aspectul reducerii. Este necesar, sublinia Descartes, ca omul sa se desprinda de toate parerile luate drept bu ne. Pentru a argument aceasta teza, fi losoful se intreaba: Cum se capata cunostintele noastre? Raspunsul este evident: obtinem cunostintele prin simturi. Descartes ne marturiseste, ca si-a dat seama ca simturile sunt inselatoare si a inceput sa mediteze. Concluziile facute le fundamenteaza pe analiza asemanarii dintre starile de vis si de veghe. Caracterizind aceste stari, filosoful conchide ca putem pune la indoiala orice continut al gindirii noastre. Sa ne imaginam ca cerul, pamintul, figurile, sunetele, tot ce exista in afara de noi , poate fi considerat, sa ne inchipuim chiar propriul nostru corp si simturile noastre iluzorii, sa aruncam valul indoielii peste toate lucrurile si cunostintele ce erau pina acum acceptate. In felul acesta nu vom ajunge poate la o cunostinta, dar ne vom feri de a fi inselati.
10

A doua meditatie ne propune sa urmam calea inapoi, spre cunostinte si lumea fizica. Este vorba de atingerea unor cunostinte sigure, adevarate.Un punct bine statornicit, care nu poate fi pus la indoiala, este de ajuns pentru a reface inapoi calea strabatuta. Prin mai multe combinatii log ice Descartes ajunge la concluzia: a gindi este singurul lucru care-i apartine omuluicu adevarat. El subliniaza: de toate celelalte lucruri m-as putea desprinde, numai de gindire nu. Deci sunt atita vreme cit gindesc, iar intelesul lui ar fi nu este altul, pentru om, decit a gindi. A gindi este descifrat de autorul Meditatiilor in felul urmator ma indoiesc, inteleg, concept, affirm, neg, vreau, imaginez, simt. Descriind exemplulbucatii de ceara si a calitatilor ei redate de simturi ( forma, duritate, culoare, etc.), filosoful ajunge la argumentarea rationalismului sau. Daca topim ceara, atunci toate insusirile enuntate de simturi dispar. Dupa schimbarea starii acelei bucati de ceara ne dam seama, subliniaza Descartes, ca ea are un fel de a fi dincolo de caracterele corporale, pe care le cunoscusem. Filosoful conchide: realitatea, lucrurile, fenomenele, procesele nu pot fi cunoscute prin imaginative si simturi, ci prin spirit. O anumita patrundere a spiritului este in masura sa ne incredinteze de existent unui lucru sau a altuia. Toate mijloacele care ne ajuta sa cunoastem sau sa concepem alte existente decit propriul nostru spirit, nu fac decit sa verifice natura acestuia. In a treia meditatie filosoful cauta garantiile adevarului bazat pe noti uni simple. Pentru aceasta el analizeaza facultatile mintii, pe care le imparte in: idei, afectiuni, judecati. Descartes subliniaza ca ideile si afectiunile nu pot fi gresite. Ideile pot fi de trei feluri: innascute, venite din afara sau nascocite de noi insine. Concomitent caile ratiunii noastre ne sugereaza: trebuie sa existe tot atita realitate intr -o cauza eficienta, cit este in efectul ei. Ideile pot cel mult sa decada din perfectiunea lor anterioara, intilnita in sinul cauzei. Stabilind ca mintea omeneasca poate da socoteala de toate ideile, inafara de ideea lui Dumnezeu, Descartes descrie: Atributele lui Dumnezeu sunt atit de desavirsite, incit, ne putind veni de la mintea noastra, reiese ca deriva din insasi faptul
11

existentei sale. Dumnezeu exista, de vreme ce noi, finite nedesavirsite, il putem gindi. Mai mult ca atit, acum noi intelegem ca el exista si prin faptul existentei noastre, nu numai al gindirii noastre: caci nimic nu ne poate da socoteala de existent noastra si de conservarea ei, decit existent unui creator. Dupa un sir de explicatii filosoful conchide ca perfectiunea principala a lui Dumnezeu este unitatea si simplitatea finite sale. Noi suntem creatia lui Dumnezeu care a introdus in noi ideea desavirsirii sale. Cunoasterea perfectarea lui Dumnezeu, il conduce pe filosof sa mediteze asupra cauzei greselilor. In meditatia a patra, greseala etse apreciata nu ca un cusur, ci prin absenta desavirsirii, perfectiunii. Cind analizam cauza greselilor noastre, subliniaza Descartes, e bine s-o privim in toata complexitatea ei. Cauza, filosoful, o coreleaza cu doua facultati: intelectul si vointa. In intelectul nostru, nu salasluieste si nu poate fi vre-o eroare. Atit intelectul, cit si vointa nu pot fi cauza erorilor noastre , ceea ce ne face sa gresim e numai proasta lor intrebuintare. Cit in inte lect se gaseste o mare claritate, vointa este determinata in mod hotarit. Daca intelectul nu are o cunoastere desavirsita, vointa ramine indiferenta. In schimb, daca vointa, care e cu mult mai intinsa decit intelectul, nu intelege sa se restringa la limitele acestuia si incearca sa ajunga chiar la lucrurile pe care nu le cunoastem, explica, atunci mintea noastra se rataceste, alege ceea ce fals drept adevar si cade in greseala. Creatorul ne -a oferit libertatea sa adaptam noi insine facultatile noastre: este vina noastra, conchide filosoful, ca nu stim sa ne folosim cum trebuie de ele. Finisind a cincea meditatie, filosoful ne invata sa deosebim adevarul de fals si ajunge la formularea unui criteriu de imbogatire a cunostintelor: criteriul claritatii si distinctiei ideilor. Analizind ideiile clare si distincte, filosoful subliniaza sa stim ce este lungimea, latimea si adincimea, cunoastem dimensiunile intinderii, precum si unele proprietati ale ei. Sunt clare si distincte notiunile ce prezinta numerele, figurile, miscarea etc. ceea ce ne asigura de adevarul acestor cunostinte este si faptul ca ele nu ne vin pe calea simturilor.

12

Meditatia a sasea il conduce pe filosof spre recunoaste rea existentei lucrurilor singulare, exterioare, materiale. Asemenea lucruri pot exista, subliniaza Descarte s, macar in masura in care le consideram ca obiecte ale demonstratiei geometrice, caci in aceasta masura sunt clare si distincte. Intrebindu -se daca pot exista lucruri exterioare si cunostinte adevarate despre ele dincol o de cele argumentate geometric, Descartes ajunge iarasi la descrierea inselaciunii simturilor. Dupa mai multe argument e in favoarea tezelor expuse in Meditatia intii Descartes subliniaza: aceasta nu inseamna ca trebuie sa punem la indoiala chiar ceea ce ne infatiseaza simturile. Argumentind noua atitudine fata de simturi filosoful analizeaza prezentarile despre om. Despre noi putem spune ca suntem fiinte ce gindesc. Cit despre forma corpului avem ideea ca este intinsa (si nu gindeste de loc). Asa cum aceste cunostinte sunt capatate in conformitate cu criteriul adevarului, putem afirma ca spiritual nostrum, care nu este intins, dar gindeste, este altceva decit corpul nostr um, care nu gindeste, dar este intins. Facultatile : imaginatia si simturile apartin spiritului, iar capacitatea de a schimba locul, luind diverse pozitii in spatiu apartine corpului. Spiritual este indivizibil, corpul divizibil. Lucrarea Meditatii asupra Primei Filosofii reflecta spiritual cartezan. Ea se inspira din cele doua moment ale metodei: momentul renuntarii la tot ce ne pare adevar, renuntare dusa pina la indoiala metodica, pina la consecinte cele mai indepartate: al doilea moment pozitiv folosirea pentru progresul in materie de cunoastere a criteriului claritatii si distinctiei in idei. In anul 1644 este publicata lucrarea Principiile Filosofie, in care autorul isi cristalizeaza sistemul filosofic. Lucrarea este dedicate principesei Elisabeth. In traducerea franceza, realizata de abatele Picot in anul 1637, in prefata lucrarii este publicata o scrisoare a filosofului, care contine citeva idei interesante. In primul rind, merita atentie analogia, pe care o cerceteaza Descartes. El isi c ompara ideile cu cele expuse in antichitate de Platon si Aristotel, evidentiind realizarile sale, pe care le datoreaza metodei adoptate. Continutul celei de a doua idei este ca nu exista nici un spirit sanatos, care n-ar fi in stare sa dobindeasca invataturi cu privirea la cele mai
13

inalte stiinte, daca, bineinteles, este indrumat cum trebuie, ceea ce in viziunea lui Descartes inseamna: daca este inarmat cu o metoda buna. A treia ideie, care merita sa fie cunoscuta si apreciata, ne comunica intelegerea autor ului a filosofie. Este vorba despre comparatia celebra a filosofiei cu un arbore, ale carui radacini sunt metafizica, trunchiul fiind fizica si ramurile care ies din acest trunchi, sunt toate celelalte stiinte, printre care filosoful mentioneaza doar trei: medicina, mecanica si morala. Lucrarea Principiile Filosofie este compusa din 4 parti. Prima parte este consacrata principiilor cunoasterii si include analiza filosofica a metodei, teoria cunoasterii si metafizica. A doua parte, numita Principi ile lucrurilor materiale demonstreaza procedeele prin care ne p utem incredinta ca exista corpur i materialeeste definit spatiul;se vorbeste despre masura acceptarii vidului, despre miscare. In concluziile acestei parti vom descoperi convingerea autorului m anifestata in faptul ca nu exista alta materie a lucrurilor corporale decit care poate fi impartita ( intindere), figuarata ( forma), aflata in miscare ( deplasarea fizica), adica ceea ce in geometrie se numeste cantitate. In partea a treia autorul isi exp une conceptiile cosmogonice si astronomice. Omul, considera Descartes, nu poate intelege scopul pentru care a fost creata lumea, dar datorita principiilor ce le aminteste mai sus pot fi banuite mai multe lucruri privitoare la orinduiala cosmica. A patra parte este dedicata pamintului. Pentru a-si incheia logic lucrarea, moment observat de autor, ar fi trebuit scrise inca doua parti: a cinceadespre planta si animale, si a saseadespre om. Neavind posibilitate sa-si realizeze posibilitatile in aceste domenii , Descartes se multumeste doar cu niste schite. El isi apreciaza aceasta lucrare prin formula: cartea mea cea mare care expune sistemul filosofic. In anul 1649 apare tratatul intitulat Les passions de lamee \ pasiunile sufletului , in care filosoful subliniaza ca pentru o buna cunoastere a sufletului este nevoie sa deosebim functiile de cele ale corpului, apo i sa aratam raporturile lui cu acestea.

14

Metodologia rationalista a lui Descartes nu neaga necesitatea diviziunii lumii (realitatii) in parti componente, dar, dimpotriva, o presupune.Metoda propusa trebuie utilizata atit in cunoasterea stiintifica, precum si in cea filosofica. Din timpurile lui Descartes metoda stiintifica primeste statut de procedeu, pe care i -a permis stiintei sa se orienteze nu la unele descoperiri , dar sa se concentreze asupra investigatiilor planificate, organizate, care il conduc pe savant spre cunostinte adevarate.

15

Concluzie
In aceasta perioada se evidentiaza tendinta cunoasterii anumitor sisteme, integritati.Savantii si filosofii discutau cu intensitate intrebarea despre esenta si caracterul cunoasterii.In filosofia se evidentiaza interesul sporit pentru gnoseologie. Empirismul lui Bacon ne ofera o invatatura gnoseologica bazata p e experienta a cunoasterii.El ne ofera o metoda de cunoastere a lumii prin senzualism. Descartes propune o noua conceptie filosofica, incentrul careia se afla subiectul cugetator. Cautind izvorul, criteriul cunostintelor adevarate asa cum au facut -o si altii, Descartes ajunge la concluzia ca acesta nu t rebuie cautat in experiment, dar in domeniul ratiunii, a intelectului, a creierului, a spiritului uman. Conceptia lui Rene Descartes a reflectat necesitatile timpului, in parte a oferit solutii proble melor lui, partial a deschis noi domenii si aspect e, care ulteriorvor fi studiate si analizate, in mod deosebit de Leibniz si Spinoza, de alti cugetatori.

16