Continut

Introducere.

1. Conceptia filosofica a lui Francis Bacon.

2. Conceptia rationalista a lui Rene Descartes ..

5
8

Concluzie ....

16

Introducere
Stiinta moderna se orienteaza spre necesitatile producerii materiale, spre
cunoasterea realitatii. In rezultatul noilor aprecieri a scopului si sarcinilor cunoasterii
se intesifica acumularea datelor concrete despre lucruri, fenomene si procese naturale.
In aceasta perioada se evidentiaza tendinta cunoasterii anumitor sisteme,
integritati.Savantii si filosofii discutau cu intensitate intrebarea despre esenta si
caracterul cunoasterii.In filosofia se evidentiaza interesul sporit pentru gnoseologie.
Caracterul senzitiv si practic al cunoasterii este completat de tendinta spre
sistematizare, crestere cantitativa si diferentiere. Toate acestea contribuie la
dezvoltarea gindirii teoretice, care isi propune sa sistematizeze o viziune integrala
asupra lumii, intemeiata pe date stiintifice. Concomitent cu dezvoltarea cunoasterii
senzoriale, empirice a lumii se dezvolta si gindirea matematica rationala, opusa
contemplarii spirituale, scolastice.
Noua stiinta si filosofia respinge metoda scolastica a epocii medievale, care
cerea acceptarea necritica a autoritatilor, dogmatismul, caracterul speculativ. Atit
cunoasterea empirica precum si cea rationala au condus la dezvoltarea stiintei ca
integritate , au format caracterul ei, au proiectat orientarile principale ale gindirii
filosofice care sau constituit in epoca moderna: --empirismul (Bacon) si rationalismul
(Descartes).
Sunt reevaluate principiile materialismului si elementele dialecticii.
Materialismul acestei epoci are un character mecanicist si metafizic. Mecanica,
subliniau cugetatorii epocii, ofera cheia descifrarii tainelor intregului univers.Ideile
despre conditionarea mecanica a fenomenelor si-au intarit pozitia odata cu
descoperirile lui Newton.In teoriile lui Newton cauzalitatea mecanica primeste o
argumentare fundamentala.Insa, cunoasterea miscarii nu presupune si cunoasterea
dezvoltarii in mecanica. Prioritate i sa oferit metodei metafizice.

Dezvoltarea stiintei a determinat aparitia unor schimbari radicale in gindirea

filosofica.Daca in epoca medievala filosofia colaboreaza cu teologia, in epoca
Renasterii cu arta si stiintele umanitare, apoi in epoca moderna sistemele filosofice
sunt intemeiate pe argumentari stiintifice solide. In fata filosofiei moderne sunt
inaintate problemele, in solutionarea carora cugetatotii trebuie sa tina cont:
a) De specificul stiintei noi (stiintele naturii, stiintele matematice experimentale,
care au pondere in structura stiintei moderne);
b) De faptul, cum stiinta cum a ocupat pozitia dominanta in teoriile conceptuale,
in filosofie;
c) De discutia dintre nominalism si realism, initiate in perioada medievala si
renascuta in secolul al XVII-lea.
O noua interpretare a esentei Universaliilor o expune empirismul si rationalismul.
Empirismul (experienta) reprezinta o invatatura gnoseologica, in care experienta este
unica sursa a cunoasterii. Este invatatura care il orienteaza pe om spre senzualism
(senzatie), conceptie gnoseologica, care recunoaste in senzatie unicul izvor al
cunostintelor adevarate.
Rationalismul (ratiune) invatatura gnoseologica, care neaga senzatia ca izvor unic al
cunoasterii. Cunostintele adevarate pot fi obtinute doar prin activitatea rationala a
intelectului uman. Subiectele centrale ale filosofiei moderne sunt problemele
gnoseologice.

Conceptia filosofica a lui Francis Bacon

Autorul Noului Organon printre primii cugetatori formuleaza constient
problema

despre

necesitatea

elaborarii

unei

noi

metode

stiintifice

de

cunoastere.Conceptia filosofica a lui Fr. Bacon raspunde necesitatilor, intereselor

fortelor sociale progresiste din timpul lui. Accentul pus pe cercetarile empirice, pe
cunoasterea naturii este dedus logic din interesele clasesi sociale dominante. Bacon
neaga filosofia ca contemplare si o prezinta ca o stiinta despre lumea reala, intemeiata
pe cunoasterea experimentala.Vorbind despre sensul, predestinarea si sarcinile stiintei,
Fr. Bacon mentioneaza ca sarcina suprema a cunoasterii consta in cucerirea naturii si
perfectionarea vietii umane. El mentiona ca: cumostintele prezinta o puteredar
putere adevarata pot avea numai daca ele sunt veridice sunt intemeiate pe verificarea
cauzelor reale a fenomenelor naturale. Numai acea stiinta este capabila sa biruie natura
si sa domine asupra ei, care este orientata spre cunoasterea legilor ei. Asadar, Bacon se
impotriveste constient disputelor speculative scolastice si isi propune sa cunoasca
lumea reala.
In elaborarea conceptiilor sale el porneste de al experienta. Bacon deosebeste
doua feluri de experiente: rodnice, scopul carora consta in ameliorarea conditiei
umane in mod nemijlocit si de iluminare, care urmareste cunoasterea legilor,
fenomenelor si proprietatilor lucrurilor.
Bacon elaboreaza conceptia despre caracterul dublu al sufletului uman.
Filosoful deosebeste sufletul rational, care intra in om datorita inspiratiei divine si
astfel devine obiect al investigatiilor teoretice. Al doilea tip--- sufletul sensorial, are
toate caracteristicile corporalitatii si este studiat de filosofie. Astfel , Bacon ofera
stiintei dreptul de a cerceta si psihicul uman. In calitate de premise a reorganizarii
stiintei Bacon propune critica scolasticii precedente si punerea la indoiala a tot ce pina
la moment era prezentat ca adevar. Numai asa, sublinia filosoful, vom descoperi
adevarul. Bacon era convins ca omul este capabil sa cunoasca adevarul. Bacon
4

respinge logica silogistica a lui Aristotel, deoarece ea nu-l ajuta pe om sa descopere

adevarul. In locul metodei deductive el propune inductia. Logica inductiei reprezinta
pentru Bacon un mijloc pentru asigurarea veridicitatii cunoasterii, si posibilitatea
argumentarii bazelor teoretice ale stiintei. Drept baza logica reformei noii stiinte,
considera Bacon, trebuie sa serveasca teoria inductiei.
O conditie reformei stiintei este curatirea ei de rataciri, de fantome false,
inlaturarea piedicilor cunoasterii. Bacon deosebeste 4 feluri de fantome false, de
piedici a cunoasterii adevarului: fantomele teatrului, fantomele genului,
fantomele pesterii, fantomul pietii. Fantomele genului contin greseli comise de
om, cind judeca despre natura prin analogie cu viata sa( tendinta de a gasi scopuri in
activitatea naturii la fel ca si in cea umana). Daca fantomele genului provin din
neajunsurile natural ale ratiunii umane, care-s mai mult sau mai putin comune tuturor
oamenilor, apoi fantomele pesterii sunt un rezultat al existentei neajunsurilor
innascute a ratiunii umane. Avind un character individual, ele depimd de educatie,
deprinderi, gusturi. Celelate doua categorii de fantome au radacini adinci in viata si
realitatile sociale existente.Fantomele pietii (tirgului) apar in procesul comunicarii,
fiind transmise de cuvinte.Fantomele teatrului apar in stiinta din cauza insusirii
necritice a unor pareri, opinii, invataturi. Cunoasterea piedicilor, subliniaza Bacon, il
ajuta si-l invata pe om sa evite greselile.
Dupa cercetarea fantomelor ca piedici pe calea atingerii cunostintelor veridice,
Bacon isi expune metoda sa. Analizind cele doua metode de cercetare, existente pe
vremea lui: dogmatic si empirica. Bacon mentioneaza ca savantul care urmeaza
metoda dogmatic, porneste de la teze general-speculative si tinde sa deduca din ele
toate cazurile particulare, seaman cu un paianjen, care din el insusu isi tese plasa sa.
Savantul care utileaza metoda empirica se orienteaza spre acumularea maxima a
faptelor, aseamana cu o furnica, care fara nici o ordine cara in furnicar tot ce-i cade in
cale. Metoda adevarata, subliniaza Bacon, consta inprelucrarea rationala a
materialelor, primite din experienta. Savantul care utilizeaza aceasta metoda
5

seamanacu o albina, care aduna din flori nectarul, si-l transforma in rodul activitatii
proprii. Bacon defineste metoda ca cale, ca mijloc de cercetare, ca unealta, care,
perfectioneaza capacitatea perceptiilor si a ratiunii umane.
Bacon elaboreaza si conceptia materialista despre forma. Prin forma filosoful
subintelege un gen de miscare a particulelor material, din care este constituit corpul.
Aceste particule insa, nu-s atomi.Savantul critica ideile atomistilor, mai ales cele
despre existenta vidului.Bacon neaga existenta vidului.Filosoful apreciaza timpul ca
pe o masura obiectiva a vitezei corpurilor materiale. Timpul este o calitate, o insusire
interna a materiei, care este compusa din durata schimbarii obiectelor material. Timpul
este unit organic cu miscarea. In opinia lui Bacon miscarea reprezinta o insusire
innascuta a materiei si este eternal. Bacon evidentiaza 19 forme ale miscarii, existente
in natura: oscilatiile, inertia, rezistenta, tensiunea, straduinta, spiritul vietii, apatia,
impresia etc. in opinia liu Bacon, stiinta adevarata studiaza cauzele. El evidentiaza 4
tipuri de cause: material, active, formale si limitate. In baza facultatilor omenesti
Bacon sistematizeaza o structura a stiintei.Evidentiind memoria, imaginatia si ratiunea
analitica, Bacon subliniaza ca istoria naturii si a societatii sunt intemeiate pe memorie;
poezia pe imaginatie, iar filosofia, matematica, stiintele naturii au la temelia lor
ratiunea nalitica. Dintre stiinte: fizica este apreciata, ca stiinta despre cauzele active;
metafizica ca stiinta despre cauzele finite dintre scopuri. In opinia lui Bacon,
matematica n-are scop propriu, este o unealta adaugatoare pentru stiintele naturii. In
clasificarea stiintelor, propusa de Bacon, un loc aparte le revine stiintelor despre om.
Omul este o parte a naturii, in care se unesc corpul cu sufletul. Bacon deosebeste
filosofia ca stiinta despre corp si psihologia ca stiinta despre suflet.
In contextul analizeisociale Bacon se pronunta pentru intarirea situatiei clasei
burgheze. Societatea lui ideala existent pe o insula legendara--- Benzalma, descrisa in
Noua Atlantida, are ca prototip societatea engleza contemporana lui. Pe insula exista
divizarea in bogati si saraci.Un rol important in viata societatii i se atribuie religiei
crestine, dezvoltarii stiintei si tehnicii.
6

2.Conceptia rationalista a lui Rene Descartes

Prin dorinta de a reforma intreaga filosofie Rene Descartes apartine timpului sau.
O trasatura caracteristica a secolului al XVII- lea, evidentiata de Constantin Noica-este iesirea de sub autoritate. Descartes doreste sa fie singur. Ca savant cunoscut
(matematician, fizician, fiziolog) Descartes aplica geometria analitica in mecanica,
demonstreaza realitatea miscarii si a repaosului, descopera legitatea actiunii si contra
actiunii.In astronomie dezvolta ideea despre dezvoltarea naturala a sistemului solar. In
domeniul filosofiei scrie patru lucrari fundamentale: Regulae ad directionem
ingenii, Discurs asupra metodei, Principiile de Filosofie, Meditatii metafizice
etc.
Metoda, care o credea valabila pentru toate mintile era cea geometrica.Lucrarea
Regulae ad directionem ingenii, publicata postum prezinta o expunere serioasa a
noii metode. Mintea intelege cu atit mai bine adevarul cu cit imbratiseaza un cimp mai
mare de stiinte si cu cit e in stare prin comparatie, sa scoata din ele stiinta
intelepciunii, care e una peste tot. Vorbind despre metoda sa, Descartes mentioneaza
ca nu trebuie sa cercetam decit acele lucruri pe care mintea noastra pare a le putea
cunoaste in chip indoielnic. Descartes este convins ca este pierdere de timp sa te
ocupi cu stiintele in care iti dai seama de la bun inceput ca nu vei ajunge la o
cunoastere deplina a lucrurilor. In timpul lui Descartes astfel de stiinte arau numite
curioase. Notiunile de baza ale matematicienilor sunt limpezi de la sine, adevarurile
deduse din ele sunt clare prin felul cum s-a facut deductia, asa incit avem aici un
exemplu de siguranta deplina a cunostintelor noastre. Descartes subliniaza ca trebuie
sa urmam acest exemplu. Filosoful mentioneaza ca sunt doua cai de cunoastere: cea
mai importantaintuitia, datorita careia ne putem ridica pina la notiunile simple, de la
care trebuie sa pornim in cunoastere. A doua metodadeductia (filosoful o mai
numeste inductie sau enumeratie), gratie careia putem merge prin intuitive si astfel
putem descoperi conostintele ascunse. Metoda prezinta o schita de teorie a cunoasterii.
Dupa ce am stabilit cum cunoaste spiritul nostru, trebuie, subliniaza filosoful, sa
7

urmarim cu atentie, ca sa nu luam nimic fals drept adevarat. Apoi vom cauta sa
dobindim o cunoastere desavirsita, o cunoastere a tuturor lucrurilor.
In cartea a doua, autorul arata cum trebuie de ajutat intelectul, in activitatea sa si
de ce fel de instrument trebuie sa se foloseasca. Din moment ce este cautata forma cea
mai simpla de formulare a problemei, Descartes propune comparatia cu altceva. In
baza comparatiei putem deduce ca el este asemanator, identic sau egal cu ceva dat.
Intreaga cunoastere ce nu se capata printr-o intuitie simpla si pura a unui lucru se
capata prin compararea a doua sau mai multe lucruri. Continutul cunoscut al cartii a
doua explica in termeni matematici metoda propusa de filosof. In perioada proiectarii,
scrierii si editarii Discurs asupra metodei(1628-1637) Descartes marturiseste initial
ca doreste sa alcatuiasca un mic tratat de metafizica. Fiind preocupt de unele probleme
stiintifice care se discuta la intersectia fizicii, astronomiei si cosmogoniei, filosoful
scrie un adevarat Tratat despre Lume. Aflind despre condamnarea Galileo
Galilei(1633), temator de biserica cum era, Descartes decide sa nu-si mai publice
tratatul. Dar dorinta de a-si intretine autoritatea pe care reusise s-o cucereasca printre
contemporanii sai, il determina sa aleaga din tratatul amintit ceva capitole ( mai
impresionante), la care adaoga un mic tratat de geometrie. In prefata lucrarii Discurs
asupra metodei, autorul subliniaza ca continutul ei reflecta o istorie a vietii si gindirii
sale trecute.Asadar Discurs asupra metodei explica mai putin metoda decit prima
lucrare analizata.Este compusa din 6 parti (capitole). Primele doua capitole include
istoria vietii si activitatii autorului inainte de descoperirea metodei. Descartes
inainteaza in fata metodei patru cerinte:
1) A nu primi niciodata un lucru drept adevarat, pina n-a fost cunoscut in mod clar.
Filosoful ne invata sa ne ferim de graba si de prejudecati, sa cuprindem in judecatile
noastre doar acele lucruri care s-ar infatisa spiritului nostru atit de clar, incit sa nu
existe nici un prilej de a le pune la indoiala.

2) A imparti fiecare, dintre problemele luate in cercetare in atitea subprobleme,

cite vor fi cu putinta si cite vor fi cerute spre o mai buna rezolvare;
3) A-si indruma cu rinduiala gindurile, incepind cu obiectele cele mai simple si
mai lesne de cunoscut, spre a ne ridica incetul cu incetul, ca pe niste trepte, pina
la cunoasterea celor mai compuse si presupinind o rinduiala chiar intre cele care
nu se insiruie in mod firesc unele dupa altele;
4) A face peste tot enumerari atit de depline si a arunca priviri atit de
cuprinzatoare, incit sa fim siguri ca n-am lasat nimic deoparte.
Redusa la aceste cerinte metoda lui Descartes pare simplificata, insa autorul nu doreste
sa analizeze in continuare secretele ei. El se orienteaza spre alte chestiuni, pe care doar
le formuleaza, anunta existenta lor, dar le va solutiona in alte lucrari. Analizata in
intregul ei continut Discurs asupra metodei propune o reforma a stiintelor, explica
necesitatea unei noi metafizici.Aceasta chestiune autorul o sulutioneaza in lucrarea
Meditatii despre Prima Filosofie.
Cuprinsul Meditatiilor este divizat in 6 capitole, fiecare oferind cititorului cite
o meditatie despre problemele mari de metafizica. Primul capitol reaminteste aspecte
ale metodei carteziene, indeosebi de aspectul reducerii. Este necesar, sublinia
Descartes, ca omul sa se desprinda de toate parerile luate drept bune. Pentru a
argument aceasta teza, filosoful se intreaba: Cum se capata cunostintele noastre?
Raspunsul este evident: obtinem cunostintele prin simturi. Descartes ne marturiseste,
ca si-a dat seama ca simturile sunt inselatoare si a inceput sa mediteze. Concluziile
facute le fundamenteaza pe analiza asemanarii dintre starile de vis si de veghe.
Caracterizind aceste stari, filosoful conchide ca putem pune la indoiala orice continut
al gindirii noastre. Sa ne imaginam ca cerul, pamintul, figurile, sunetele, tot ce exista
in afara de noi , poate fi considerat, sa ne inchipuim chiar propriul nostru corp si
simturile noastre iluzorii, sa aruncam valul indoielii peste toate lucrurile si
cunostintele ce erau pina acum acceptate. In felul acesta nu vom ajunge poate la o
cunostinta, dar ne vom feri de a fi inselati.

A doua meditatie ne propune sa urmam calea inapoi, spre cunostinte si lumea

fizica. Este vorba de atingerea unor cunostinte sigure, adevarate.Un punct bine
statornicit, care nu poate fi pus la indoiala, este de ajuns pentru a reface inapoi calea
strabatuta. Prin mai multe combinatii logice Descartes ajunge la concluzia: a gindi este
singurul lucru care-i apartine omuluicu adevarat. El subliniaza: de toate celelalte
lucruri m-as putea desprinde, numai de gindire nu. Deci sunt atita vreme cit gindesc,
iar intelesul lui ar fi nu este altul, pentru om, decit a gindi. A gindi este descifrat
de autorul Meditatiilor in felul urmatorma indoiesc, inteleg, concept, affirm,
neg, vreau, imaginez, simt. Descriind exemplulbucatii de ceara si a calitatilor ei redate
de simturi ( forma, duritate, culoare, etc.), filosoful ajunge la argumentarea
rationalismului sau. Daca topim ceara, atunci toate insusirile enuntate de simturi
dispar. Dupa schimbarea starii acelei bucati de ceara ne dam seama, subliniaza
Descartes, ca ea are un fel de a fi dincolo de caracterele corporale, pe care le
cunoscusem. Filosoful conchide: realitatea, lucrurile, fenomenele, procesele nu pot
fi cunoscute prin imaginative si simturi, ci prin spirit. O anumita patrundere a
spiritului este in masura sa ne incredinteze de existent unui lucru sau a altuia. Toate
mijloacele care ne ajuta sa cunoastem sau sa concepem alte existente decit propriul
nostru spirit, nu fac decit sa verifice natura acestuia.
In a treia meditatie filosoful cauta garantiile adevarului bazat pe notiuni simple.
Pentru aceasta el analizeaza facultatile mintii, pe care le imparte in: idei, afectiuni,
judecati. Descartes subliniaza ca ideile si afectiunile nu pot fi gresite. Ideile pot fi de
trei feluri: innascute, venite din afara sau nascocite de noi insine. Concomitent caile
ratiunii noastre ne sugereaza: trebuie sa existe tot atita realitate intr-o cauza eficienta,
cit este in efectul ei. Ideile pot cel mult sa decada din perfectiunea lor anterioara,
intilnita in sinul cauzei.
Stabilind ca mintea omeneasca poate da socoteala de toate ideile, inafara de
ideea lui Dumnezeu, Descartes descrie: Atributele lui Dumnezeu sunt atit de
desavirsite, incit, ne putind veni de la mintea noastra, reiese ca deriva din insasi faptul
10

existentei sale. Dumnezeu exista, de vreme ce noi, finite nedesavirsite, il putem gindi.
Mai mult ca atit, acum noi intelegem ca el exista si prin faptul existentei noastre, nu
numai al gindirii noastre: caci nimic nu ne poate da socoteala de existent noastra si de
conservarea ei, decit existent unui creator. Dupa un sir de explicatii filosoful conchide
ca perfectiunea principala a lui Dumnezeu este unitatea si simplitatea finite sale. Noi
suntem creatia lui Dumnezeu care a introdus in noi ideea desavirsirii sale.
Cunoasterea perfectarea lui Dumnezeu, il conduce pe filosof sa mediteze asupra
cauzei greselilor. In meditatia a patra, greseala etse apreciata nu ca un cusur, ci prin
absenta desavirsirii, perfectiunii. Cind analizam cauza greselilor noastre, subliniaza
Descartes, e bine s-o privim in toata complexitatea ei. Cauza, filosoful, o coreleaza cu
doua facultati: intelectul si vointa. In intelectul nostru, nu salasluieste si nu poate fi
vre-o eroare. Atit intelectul, cit si vointa nu pot fi cauza erorilor noastre, ceea ce ne
face sa gresim e numai proasta lor intrebuintare. Cit in intelect se gaseste o mare
claritate, vointa este determinata in mod hotarit. Daca intelectul nu are o cunoastere
desavirsita, vointa ramine indiferenta. In schimb, daca vointa, care e cu mult mai
intinsa decit intelectul, nu intelege sa se restringa la limitele acestuia si incearca sa
ajunga chiar la lucrurile pe care nu le cunoastem, explica, atunci mintea noastra se
rataceste, alege ceea ce fals drept adevar si cade in greseala. Creatorul ne-a oferit
libertatea sa adaptam noi insine facultatile noastre: este vina noastra, conchide
filosoful, ca nu stim sa ne folosim cum trebuie de ele.
Finisind a cincea meditatie, filosoful ne invata sa deosebim adevarul de fals si
ajunge la formularea unui criteriu de imbogatire a cunostintelor: criteriul claritatii si
distinctiei ideilor. Analizind ideiile clare si distincte, filosoful subliniaza sa stim ce
este lungimea, latimea si adincimea, cunoastem dimensiunile intinderii, precum si
unele proprietati ale ei. Sunt clare si distincte notiunile ce prezinta numerele, figurile,
miscarea etc. ceea ce ne asigura de adevarul acestor cunostinte este si faptul ca ele nu
ne vin pe calea simturilor.

11

Meditatia a sasea il conduce pe filosof spre recunoasterea existentei lucrurilor

singulare, exterioare, materiale. Asemenea lucruri pot exista, subliniaza Descartes,
macar in masura in care le consideram ca obiecte ale demonstratiei geometrice, caci in
aceasta masura sunt clare si distincte. Intrebindu-se daca pot exista lucruri exterioare si
cunostinte adevarate despre ele dincolo de cele argumentate geometric, Descartes
ajunge iarasi la descrierea inselaciunii simturilor. Dupa mai multe argumente in
favoarea tezelor expuse in Meditatia intii Descartes subliniaza: aceasta nu inseamna
ca trebuie sa punem la indoiala chiar ceea ce ne infatiseaza simturile.
Argumentind noua atitudine fata de simturi filosoful analizeaza prezentarile
despre om. Despre noi putem spune ca suntem fiinte ce gindesc. Cit despre forma
corpului avem ideea ca este intinsa (si nu gindeste de loc). Asa cum aceste cunostinte
sunt capatate in conformitate cu criteriul adevarului, putem afirma ca spiritual
nostrum, care nu este intins, dar gindeste, este altceva decit corpul nostrum, care nu
gindeste, dar este intins. Facultatile : imaginatia si simturile apartin spiritului, iar
capacitatea de a schimba locul, luind diverse pozitii in spatiuapartine corpului.
Spiritual este indivizibil, corpul divizibil. Lucrarea Meditatii asupra Primei Filosofii
reflecta spiritual cartezan. Ea se inspira din cele doua moment ale metodei: momentul
renuntarii la tot ce ne pare adevar, renuntare dusa pina la indoiala metodica, pina la
consecinte cele mai indepartate: al doilea moment pozitivfolosirea pentru progresul
in materie de cunoastere a criteriului claritatii si distinctiei in idei.
In anul 1644 este publicata lucrarea Principiile Filosofie, in care autorul isi
cristalizeaza sistemul filosofic. Lucrarea este dedicate principesei Elisabeth. In
traducerea franceza, realizata de abatele Picot in anul 1637, in prefata lucrarii este
publicata o scrisoare a filosofului, care contine citeva idei interesante. In primul rind,
merita atentie analogia, pe care o cerceteaza Descartes. El isi compara ideile cu cele
expuse in antichitate de Platon si Aristotel, evidentiind realizarile sale, pe care le
datoreaza metodei adoptate. Continutul celei de a doua idei este ca nu exista nici un
spirit sanatos, care n-ar fi in stare sa dobindeasca invataturi cu privirea la cele mai
12

inalte stiinte, daca, bineinteles, este indrumat cum trebuie, ceea ce in viziunea lui
Descartes inseamna: daca este inarmat cu o metoda buna. A treia ideie, care merita sa
fie cunoscuta si apreciata, ne comunica intelegerea autorului a filosofie. Este vorba
despre comparatia celebra a filosofiei cu un arbore, ale carui radacini sunt metafizica,
trunchiul fiind fizica si ramurile care ies din acest trunchi, sunt toate celelalte stiinte,
printre care filosoful mentioneaza doar trei: medicina, mecanica si morala.
Lucrarea Principiile Filosofie este compusa din 4 parti. Prima parte este
consacrata principiilor cunoasterii si include analiza filosofica a metodei, teoria
cunoasterii si metafizica. A doua parte, numita Principiile lucrurilor materiale
demonstreaza procedeele prin care ne putem incredinta ca exista corpuri materialeeste
definit spatiul;se vorbeste despre masura acceptarii vidului, despre miscare. In
concluziile acestei parti vom descoperi convingerea autorului manifestata in faptul ca
nu exista alta materie a lucrurilor corporale decit care poate fi impartita ( intindere),
figuarata ( forma), aflata in miscare ( deplasarea fizica), adica ceea ce in geometrie se
numeste cantitate. In partea a treia autorul isi expune conceptiile cosmogonice si
astronomice. Omul, considera Descartes, nu poate intelege scopul pentru care a fost
creata lumea, dar datorita principiilor ce le aminteste mai sus pot fi banuite mai multe
lucruri privitoare la orinduiala cosmica. A patra parte este dedicata pamintului. Pentru
a-si incheia logic lucrarea, moment observat de autor, ar fi trebuit scrise inca doua
parti: a cinceadespre planta si animale, si a saseadespre om. Neavind posibilitate
sa-si realizeze posibilitatile in aceste domenii, Descartes se multumeste doar cu niste
schite. El isi apreciaza aceasta lucrare prin formula: cartea mea cea mare care
expune sistemul filosofic.
In anul 1649 apare tratatul intitulat Les passions de lamee \ pasiunile
sufletului , in care filosoful subliniaza ca pentru o buna cunoastere a sufletului este
nevoie sa deosebim functiile de cele ale corpului, apoi sa aratam raporturile lui cu
acestea.

13

Metodologia rationalista a lui Descartes nu neaga necesitatea diviziunii lumii

(realitatii) in parti componente, dar, dimpotriva, o presupune.Metoda propusa trebuie
utilizata atit in cunoasterea stiintifica, precum si in cea filosofica. Din timpurile lui
Descartes metoda stiintifica primeste statut de procedeu, pe care i-a permis stiintei sa
se orienteze nu la unele descoperiri , dar sa se concentreze asupra investigatiilor
planificate, organizate, care il conduc pe savant spre cunostinte adevarate.

14

Concluzie
In aceasta perioada se evidentiaza tendinta cunoasterii anumitor sisteme,
integritati.Savantii si filosofii discutau cu intensitate intrebarea despre esenta si
caracterul cunoasterii.In filosofia se evidentiaza interesul sporit pentru gnoseologie.
Empirismul lui Bacon ne ofera o invatatura gnoseologica bazata pe experienta a
cunoasterii.El ne ofera o metoda de cunoastere a lumii prin senzualism.
Descartes propune o noua conceptie filosofica, incentrul careia se afla subiectul
cugetator. Cautind izvorul, criteriul cunostintelor adevarate asa cum au facut-o si altii,
Descartes ajunge la concluzia ca acesta nu trebuie cautat in experiment, dar in
domeniul ratiunii, a intelectului, a creierului, a spiritului uman. Conceptia lui Rene
Descartes a reflectat necesitatile timpului, in parte a oferit solutii problemelor lui,
partial a deschis noi domenii si aspecte, care ulteriorvor fi studiate si analizate, in mod
deosebit de Leibniz si Spinoza, de alti cugetatori.

15