FILOSOFIA MINTII : Gilbert Ryle - Rene Descartes

Doctrina oficiala despre minte si natura umana. Dualismul cartezian.

Doctrina oficiala, considerata ca provenind de la Descartes, postuleaza, in spirit dualist, faptul ca
trupul si sufletul sunt doua entitati separate.
Dualismul cartezian porneste de la experimentul lui Descartes : un geniu rau incearca sa ne
insufle tot felul de crezaminte false, totul inconjurator si existenta corpului nostru ar putea sa nu
fie altceva decat iluzii create de catre geniul cel rau; experimentul forteaza distinctia intre
continuturi mentale si minte .
Raportul minte-corp este descris prin distinctia dintre aceste substante, care sustine elementar
dualismul: mintea e o entitate aparte, independenta, caracterizata de atribute precum gandirea, pe
cand corpul are atributul intinderii; lumea corpurilor fizice este o lume de cauze mecanice.
Mintea nu poate fi un obiect sau un proces din aceasta lume fizica, deoarece aceasta ar insemna
ca mintea sa se explice prin cauze fizice, iar acest lucru nu e posibil. Si de aici rezulta necesitatea
admiterii dualismului corp-minte in sistemul filozofic cartezian.
Bifurcatia existentei, in existenta fizica si existenta mentala, separa modurile de a analiza o
persoana: trupul este expus analizelor externe, de catre un observator, pe cand mintea si
activitatea ei mentala nu poate fi analizata in mod autentic de catre un observator exterior,
singurul capabil de a o cunoaste fiind chiar subiectul in cauza, care are contact direct cu
procesele si starile sale mentale.
S-a concretizat ipoteza ca o persoana traieste in paralel doua istorii: una publica, referitoare la
desfasurarea comportamentala a trupului, si alta privata, referitoare la stari si evenimente
mentale. A fost disputata problema daca o persoana poate monitoriza in mod direct toate
episoadele istoriei sale private. In concordanta cu doctrina oficiala, individul are contact direct
cel putin cu o parte din aceste episoade, despre care are cunostinte sigure, astfel incat, o persoana
poate avea incertitudini in ceea ce priveste lumea fizica, insa nu si in ceea ce ii ocupa mintea
momentan.
Ryle analizeaza ca diferenta dintre comportamentele umane, pe care le descriem ca fiind
inteligente si cele mecanice-neinteligente, este de natura cauzala: unele comportamente sunt
efecte ale cauzelor non-mecanice, iar altele sunt efecte ale unor cauze mecanice. Teoria oficiala comportamentul uman e asemeni masinilor, dar considerat diferit de ele - e presupozitia care,
considera Ryle, a aratat chiar de la inceputul doctrinei problema ei teoretica formulata sub semn
de intrebare: cum anume mintea poate influenta corpul si cum poate corpul influenta mintea?
Ramane misterioasa aceasta tranzactie intre episoadele istoriei private si celei publice.
O alta problema in discutie e schitata in intrebarea: ce fel de invatatura poate fi garantata in
privinta activitatii mentale? In acord cu teoria oficiala, o persoana are cunostinta directa cu
activitatea sa mentala, deoarece procesele si starile mentale sunt constiente. Viata interioara e un
sir de constientizari directe si certe, astfel incat ar fi absurd sa sugeram ca mintea personala nu ar
fi constienta de exactitatea cunostintelor despre viata interioara.
II. Absurditatea doctrinei oficiale. Behaviorismul lui Gilbert Ryle.
Scopul destructiv al lui Ryle pentru teoria oficiala, este sa arate ca familia de termeni despre

viata interioara reprezinta o greseala de categorie, care este sursa teoriei despre viata dubla.
Greseala-de-categorie se caracterizeaza prin folosirea inadecvata a unui concept anume, alocarea
sau asocierea unor proprietati unei categorii sau clase careia aceste proprietati nu ii apartin. Ryle
sustine ca Descartes face o greseala similara gandind ca exista ceva anume numit minte, care
precede comportamentul si dispozitiile umane. Pentru Ryle, gandirea nu e altceva decat un set de
dispozitii comportamentale.
Argumentul lui Ryle impotriva mintii si mentalului ca entitati separate sau ca stari launtrice este
formulat prin ideea ca e un nonsens sa vorbim despre viata launtrica care ar exista separat de
corp si care l-ar dirija. Ryle ofera [] o analiza a limbajului obisnuit menita sa ne convinga ca
exprimarile care se refera la o viata launtrica, privata, sunt rodul unei conceptii filosofice gresite
si nu au nici un rol in limbajul uzual.
Descartes nu accepta ideea ca mentalul nu este decat o complexitate a mecanicului si, vrand sa
evite aplicabilitatea legilor mecanice cauzale pentru a apara libertatea umana, postuleaza
existenta mintii. Diferenta dintre mecanic si mental a fost reprezentata prin categoriile de comun
accepte: proces, schimbare, cauza, efect, si asa mai departe. Mintile sunt concepute in asa fel
precum elementele naturii, continand si ele atribute, astfel incat putem vorbi despre minti in
aceeasi termeni, atribuindu-le aceleasi categorii. Folosirea categoriilor fizice in descrierea
mentalului a dus la un sens fals al legitimitatii teoriei despre minte.
Problema libertatii si a vointei e formulata in felul urmator: cum putem impaca ipoteza ca mintea
e descrisa in termeni luati din categoriile mecanicii, cu certitudinea ca cel mai inalt grad de
comportare umana nu e o parte din comportamentul mecanic? Teoreticienii doctrinei oficiale au
asumat ca orice om sanatos mental poate sa faca diferenta intre o exprimare rationala si una
irationala, sau intre comportamente intentionate si cele automate. Insa o persoana nu poate sa
recunoasca aceste diferente in comportamentele celorlalti, din moment ce nu au avut acces la
cauzele imateriale, mentale, ale comportamentelor. In conformitate cu teoria oficiala, observatori
externi nu ar putea sti cum e legat comportamentul celorlalti de activitatea mentala si deci, nu ar
putea sti daca aplicabilitatea conceptelor ce descriu activitatea mentala, e corecta sau incorecta.
Astfel incat ar fi imposibil pentru un om sa declare sanatatea mentala si consistenta logica chiar
pentru sine insusi, din moment ce nu ar putea-o compara cu a altora.
Behavioristii sustin ca mintea e prinsa in inlantuirile de evenimente din lume; mintea este o parte
a lumii fizice, minte e cea care asociaza evenimentele intre ele. Perspectiva carteziana asupra
mintii este ca mintea e innascuta; procesele din minte fac parte din alta lume decat cea fizica,
procesele mentale sunt mai bogate decat ar considera behavioristii.
Aspectul cartezian a devenit sinonim cu doctrina fantoma intr-o masina- un spirit imaterial,
controland un corp strain, mecanic. Dogma fantomei inchisa in masinariementine teoria ca exista
si trup si minte, ca au loc si procese fizice si procese mentale, ca exista cauze mentale ale
miscarilor corporale si invers. Ryle nu neaga ca exista
procese mentale, insa el destrama contrastul intre minte si materie. Credinta ca exista o opozitie
polara intre minte si materie, inseamna a avea certitudinea ca sunt relatii ale aceluiasi tip de
logica. Reducerea lumii materiale la stari mentale si invers presupune legitimitatea distinctiei
dintre trup si minte. Aceste expresii nu indica doua specii diferite de existenta; Descartes a creeat
un mit care divide existenta in substante mentale si fizice, in existenta exterioara si existenta
interioara. Dupa Ryle, dualismul e un limbaj al distorsiunii, care duce la mitul lui Descartes.
Mintea este un subiect de reflectie independenta si pentru Ryle, dar el respinge statutul
ontologic pe care il confera mintii Descartes. Dispare astfel si problema modului in care starile
mentale pot fi cauze ale actelor fizice

Descartes greseste considerand ca actiunile noastre exterioare sunt evidenta unei stari interioare
ce cauzeaza comportamentul, deoarece descriind mintea unei persoane, este descris implicit si
modul in care parti ale comportamentului sau sunt conduse. In spirit behaviorist se considera ca
declaratiile mentalului sunt echivalente analitic cu declaratiile despre comportament. Cei care
pun in contrast activitatile mentale private si comportamentul public, se inseala, cel putin asa
sustine Ryle.
Repere de baza ale behaviorismului logic la Ryle
Distingerea tipurilor: greselile categoriale ne forteaza sa distingem intre diferite tipuri de obiecte
si sa asociem cu sens proprietati pentru obiectele de un anumit tip.
Respingerea dualismului: Ryle respinge ceea ce el numeste fantoma intr-o masina. A vorbi
despre minte nu este decat un alt fel de a vorbi despre comportamente.
Distinctia dintre procese si capactiati comportamentale: Ryle distinge intre comportamente, asa
cum se desfasoara ele ca procese actuale, si capacitatea de a te comporta intr-un anumit fel.
Wittgenstein considera ca limbajul care descrie viata privata si starile mentale, nu are nici un
sens in cazul in care consideram ca aceasta viata privata nu poate fi cunoscuta decat de subiectul
in cauza. Concepte ce descriu stari mentale au sens doar in masura in care aceasta viata privata
este expusa interpretarilor publice, comparate cu acestea, ori legata astrans de actiunile
comportamentale ale individului. Conceptele noastre psihologice sunt conectate logic la conduita
prin care se manifesta domeniul interior. Tot Wittgenstein afirma ca nu exista identificare,
recunoastere, confundare a propriilor stari mentale; limbajul folosit e ca o extensie a
comportamentului nostru natural; sensul limbajului e conferit nu prin denumirea unui obiect
interior, ci prin folosirea lui in expresii potrivite cu starea simtita, astfel incat poate sa devina un
criteriu pentru cei din jur. Oamenii raspund diferentiat prin mijloace variate la ceea ce e
insufletit, iar aceste reactii naturale nu reprezinta consecinte ale unei teorii, ci sunt constructii
semantice, limbaj prototip al unei mentalitati.
Bibliografie
MIHAIL RADU SOLCAN Filosofia mintii si stiinta cognitiei, editura Universitatii, Bucuresti,
2000.
JOHN COTTINGHAM Descartes, editura Stiintifica, Bucuresti, 2000.
P.M.S. HACKER Wittgenstein, editura Stiintifica, Bucuresti, 2000.
MIHAIL RADU SOLCAN Filosofia mintii si stiinta cognitiei, editura Universitatii, Bucuresti,
2000; cap. Dualismul cartezian, p.30.
MIHAIL RADU SOLCAN Filosofia mintii si stiinta cognitiei, editura Universitatii, Bucuresti,
2000; cap. Fantoma din corp, p.36.
MIHAIL RADU SOLCAN Filosofia mintii si stiinta cognitiei, editura Universitatii, Bucuresti,
2000.; cap. De la Descartes la Ryle, p.41.