Introducere în

Psihologie
III. Comportamentul despre obiectul
psihologiei
1. Aspectul psihic propus ca obiect de studiu .
Reprezentanţi, promotori.
2. Concepte propuse. Metoda utilizată.
3. Contribuţii. Limite teoretice/metodologice.
4. Încercari de redresare, reînnoire - curentele
neo...
5. Aprecierea personală cu privire la forţa
explicativă a perspectivei propuse.
1.1. Aspectul psihic propus ca obiect de studiu
1.2. Reprezentanti (Promotori)

 Şcoala psihologică şi
orientarea care a afirmat
ca obiect al psihologiei
comportamentul poartă
numele de behaviorism.
 Behaviorismul promovat
cu pasiune de
J.B.Watson reprezintă
momentul în care
psihologia se orientează şi
spre altceva decât studiul
stărilor de conştiinţă
 Propunerea comportamentului ca obiect al
psihologiei este făcută în termeni agresivi, cu
reproşuri adresate celor s-au ocupat (prea mult
timp şi cu prea puţine rezultate) de conştiinţă
şi de suflet.
 Reproşurile conţineau referiri la sterilitatea
studiilor, la ipotezele eronate, la imposibilitatea
de a ajunge la concluzii verificabile ale celor
care aplicau metodele introspecţionismului.
  Watson este autorul unui
“manifest” al
behaviorismului şi al
celebrei întrebări adresate
introspecţioniştilor -
”Cine a atins vreodată un
suflet”.

 El utilizează în dezvoltarea tezelor behavioriste

descoperirile lui Pavlov cu privire la activitatea
nervoasă superioară, ale lui Bechterev cu privire la
reflexele condiţionate motorii ca şi descoperirile în
domeniul psihologiei comparate (animale) ale lui
Sherington şi Donaldson.
 2.1. Concepte propuse
 În definiţia lui Watson
comportamentul este un
Stimul Neconditionat “ansamblu de reacţii obiectiv
observabile pe care un
organism echipat cu sistem
nervos le execută ca răspuns la
stimulările mediului obiectiv
observabile”, deci orice
Raspuns Neconditionat comportament poate fi descris
în termeni de „stimuli şi
răspunsuri” sau de „excitaţie şi
reacţie”.
 În categoria stimulilor Watson încadrează
orice modificare a mediului extern sau a
organismului de la modificarea ţesuturilor la
privarea de hrană sau de dreptul de a desfăşura
o activitate iar în categoria răspunsurilor
orice acţiune, de la îndepărtarea de o lumină la
construirea unei case sau redactarea unei cărţi.
S(timul) R(aspuns)
 Organizarea Comportamentala
 Astfel, că, în esenţă, viaţa psihică ajunge să fie
redusă la 3 categorii de comportamente:
 viscerale (cele prin care sunt exteriorizate emoţiile)
 motorii (cele prin care se realizează marile mişcări)
 laringeale (cele care exprimă limbajul)

 Cuvântul, în opinia lui Watson este o acţiune ca toate

celelalte „a spune înseamnă a face, adică a te
comporta. A vorbi cu voce tare sau cu tine însuţi (a
gândi) este un tip de comportament la fel de obiectiv
ca a juca base-ball”.
 Această poziţie are importante implicaţii
metodologice, behaviorismul focalizandu-se
pe construirea unei psihologii a faptelor
observabile dintre care este exclusă experienţa
subiectivă.
 2.2. Metoda utilizată
 Metodele utilizate de behaviorişti sunt observaţia
sistematică şi experimentul. Astfel, sunt colectate
observaţii care sunt sistematizate şi tratate logic
şi matematic.
 Observaţia la care recurg behavioriştii este una
ştiinţifică, sistematică, programatic diferită de cea
obişnuită. În observaţia ştiinţifică se porneşte de
la determinarea experimentală a situaţiei exacte
care va provoca reacţia ce urmează a fi observată.
Şi în ce priveşte experimentul sunt introduse
tehnici noi ca înregistrarea reacţiilor
glandulare, musculare sau verbale, cronaxia şi
electroencefalografia.
 3.1. Contribuţii
Inca de la aparitia sa, behaviorismul a avut un ecou
extraordinar in randul maselor. Omul behaviorismului
este concret, real, viu, solicitat si determinat in
actiunile sale de mediul natural si social in care
traieste. Nu intamplator Watson afirma ca suntem
ceea ce facem si facem ceea ce mediul ne cere sa
facem. Psihologia lui este o psihologie practica, de
mare interes uman, centrata pe studierea omului in
conditiile lui firesti de viata, pe anticiparea si,
eventual, pe controlarea comportamentului sau.
 3.2. Limite teoretice/metodologice
 Introducând rigoare şi control în cercetarea
psihologică, behaviorismul asigură o bună
descriere a faptelor dar neglijează o altă
obligaţie a unei ştiinţe, aceea de a explica
faptele. Abordarea comportamentului în sine,
fără semnificaţia pe care o are în realitate, fără
rolul de expresie a unor structuri mentale
subiacente configurează unele dintre cele mai
importante limite ale behaviorismului: ca să fie
obiectivă devine o psihologie rigidă.
 Definirea obiectului psihologiei oferită de behaviorism nu
a fost unanim acceptată. I s-a reproşat, în primul rând,
negarea planului subiectiv intern, a conştiinţei ca realitate,
ajungând să fondeze „o psihologie fără suflet”. Apoi, i s-a
reproşat reducţionismul simplist şi mecanicismul (aşezarea
întregului comportament, indiferent de gradul de
complexitate, pe schema cauzală S – R).
 Behaviorismul se opune altor modalitati de interpretare a
vietii psihice, simplificand nepermis omul si viata sa,
golind individul de orice continut psihologic care acorda
“substanta” vietii reale: constiinta, sentimente, motivatie,
vointa.
 Din acest motiv, mulţi psihologi, la vremea respectivă, s-
au referit la behaviorism numindu-l “ştiinţa spasmului
muscular” sau glandologie.
4. Încercări de redresare, reînnoire
 La numeroasele critici care i s-au adus,
behaviorismul a încercat, începând cu anii
1930, să redefinească anumite concepte, să-şi
reconsidere asumpţiile iniţiale fapt ce a condus
la apariţia neobehaviorismului.

 Principala renovare introdusă de reprezentanţii

neobehaviorismului se referă la reconsiderarea
relaţiei stimul – răspuns.
 E.C. Tolman recunoaşte B.F. Skinner recunoaşte
existenţa unor variabile existenţa comportamentelor
intermediare (care ţin de operante (care întăresc
organismul individului) care probabilitatea apariţiei unui
modulează răspunsul la anumit răspuns la un anumit
stimul; stimul nu şi la alţii).
 G.S. Hall propune teoria sistemică asupra
comportamentului care face loc scopurilor,
intuiţiei în explicarea relaţiei stimul – răpsuns.
 Behaviorismul teleologic duce chiar mai
departe concesia făcută de Tolman în ce
priveşte recunoaşterea intenţionalităţii în
medierea relaţiei stimul – răspuns.