OBICETUL DE STUDIU AL SOCIOLOGIEI EDUCAȚIEI

1. Sociologia educației – subramură a sociologiei

Sociologia este considerată știința societății. Ea studiază modului colectiv de existență
al oamenilor, cercetându-l sub toate formele sale, de la origine și până-n prezent, pretutindeni.
Spre deosebire de celelalte stiințe sociale, sociologia studiază studiază societatea în ansambul ei,
ca întreg, în înțelesul ei de coexistență a mai multor indivizi.

Sociologia educației studiază educația sub mai multe aspecte, în principal ocupându-se
cu: analiza structurala a sistemului educativ al societății, analiza funcțională a sistemelor
educative și analiza evolutivă.

Unul din părinții fondatori ai sociologiei ca știință autonomă este Emile Durkheim, care
s-a remarcat prin cursul său intitulat „Pedagogie și științe sociale”, ținut începând cu data de
1887, la universitatea din Bordeaux. „Pedagogie și științe sociale” este considerat ca fiind primul
curs de sociologie predat într-o instituție de învățământ superior. Titlul acestui curs este calul
troian prin care Durkheim a introdus sociologia în mediile academice franceze, ea nefiind încă
acceptată la acea vreme.

Sociologia studiază obiectiv comportamentele umane care sunt comune majorității

membrilor unei societăți (moduri de a gândi, a simți, a face, a vorbi, etc.), la care aceștia ajung pe
urma unor presiuni sau a altor factori externi ce i-au influențat, datorită apartnenței lor la acea
comunitate. Unitatea elementară de analiză a sociologiei se numește fapt social. Faptele sociale
au două semne distinctive: exterioritatea (fapte colective, care nu fac parte din însăși natura
individului) și constrângerea (împroprierea unui anumit tip de comportament pentru a putea fi
acceptat în grupul social).

În cadrul sociologiei educației există două tipuri de abordări ale ralității sociale
cercetate: macrosociologică (evidențiază organizarea instituțională a educației și urmările
acesteia asupra dezvoltării omului) și microsociologică (analiza grupurilor mici). Analiza
microsociologică vizează fenomene sociale cotidiene din interiorul diverselor grupuri, în special:
relațiile sociale din interiorul grupurilor educative, rolurile sociale în organizațiile educative și
grupurile educaționale. Microsociologia, ca perspectivă de cercetare sociologică, oferă
răspunsuri la o serie de probleme concrete referitoare la condițiile în care unitățile școlare pot
deveni mai eficiente.

Sociologia educației ajută la înțelegerea educației ca instituție și relațiile ei cu celelalte

instituții, rolul jucat de școli în societate, în relațiile dintre elevi, în generarea inechității sociale și
caracteristicile organizaționale ale școlilor.

2. Alte ramuri ale sociologiei preocupate de educație

a. Sociologia școlară

Abordează din perspectivă sociologică fenomene sociale din grupuri școlare. Se

concentrează pe școală ca singur factor instituțional al educației. Poate fi considerată subramură
a sociologiei educației.

b. Sociologia educațională

Reprezintă un corpus de cunoștințe sociologice, considerate utile de pentru profesori,

având scopul de a-i ajuta să-și îndeplinească misiunea.

c. Pedagogia socială

Este o denumire generică a mai multor discipline de ramură care servesc la întemeierea
actului educativ practic pentru cunoașterea cerințelor sociale.

3. Raporturile sociologiei educației cu alte științe

Psihosociologia este un domeniu interdisciplinar de studiu aflat la intersecția dintre

psihologie, sociologie și stiințele politice, juridice, economice, tehnice, biologice și umane. Ea
cercetează aspectele psihologice ale societății și anume, interacțiunea comportamentelor umane
în contextul social.

Sociologia și antropoligia sunt două domenii diferite, iar ceea ce are în plus sociologia
față de antropologie este faptul că aceasta dintâi pune accentul mai mult pe cercetarea
colectivităților umane, a asociațiilor, instituțiilor, în vreme ce antropologia cercetează mai mult
ființa umană, comsiderată individual.
 Culturologia se copuă predominant doar de unul dintre aspectele societății: cultura, iar
politologia de studiul mijloacelor celor mai eficiente de optimizare a societății în viitor, în timp
ce sociologia cercetează societatea așa cum se prezintă ea, în totalitatea ei.

Printre factorii care au influențat dintotdeauna conținutul și organizarea educației se

numără următoarele: regimul politic, instituțiile politice, docrinele și activitățile politice.
Educația din regimurile totalitare se deosebește semnificativ de cea din regimurile autoritare sau
democratice. Tipul dominant de cultură politică influenează atmosferadin școli și relațiile dintre
participanții la procesul de învățământ.

În contextul actual, tendința este aceea de a se cerceta fenomenele sociale prin abordări
multidisciplinare, interdisciplinare și transdisciplinare din multiple persăective pentru a se ajunge
la o cunoaștere obiectivă a determinării lor.

4. Metodele de cercetareale sociologie educației

Orice fapt social trebuie tratat ca lucru iar fenomenele supuse observației nu trebuie să
fie reductibile la alte categorii de fenomene, să prezinte între ele omogenitate suficientă pentru a
putea fi clasate într-o singură categorie.

Educația poate fi obiect de stiudiu pentru o anumită disciplină științifică, întrucât se

concretizează în fapte ce pot fi supuse observației obiective, iar această categorie de fapte are o
suficientă omogenitate.

Este necesară disocierea de faptele individuale, lucru care nu este ușor de realizat
deoarece faptele sociale au o natură duală,manifestându-se ca individuale, totodată fiind și fapte
colective datorită faptului că sunt produse ale vieții colective.

Explicarea unui fenomen trebuie să pună în evidență atât cauza care îl produce, cât și
funcția pe care o îndeplinește în stabilirea armoniei generale.

5. Utilitatea studierii sociologiei educației

Sociologia educației oferă bazele înțelegerii câtorva dintre procesele prin care cultura
este transmisă de la o generație la alta, sau care sunt de natură să explice cum contribuie educația
la menținerea ordinii sociale ori la schimbările sociale.
 Acest domeniu de studiu, de aemenea, oferă un set de concepte privitoare la o serie de
factori de natură organizațională, culturală și interpersonală de care vor trebui să țină seama în
deciziile pe care le vor lua. De asemenea, are ca obiective următoarele:

a. Pregătirea omului pentru a participa activ la procesele de reformă și de schimbare

din sistemul de învățământ.
b. Sporirea disponibilităților de cooperare cu toți ceilalți membri ai organizației școlare
c. Familiarizarea cu cultura organizațională specifică școlii
d. Pregătirea pentru înșelegerea diferitelor tipuri de climat organizațional
e. Cunoașterea modalităților în care școala poate interveni pentru sprijinirea educativă
a elevilor defavorizați socio-economic și pentru combaterea factorilor ce constituie
amenințări pentru sănătatea sau siguranța copiilor
f. Cunoașterea principalelor strategii de adaptarea educației la diversitatea culturală a
copiilor din școli
g. Însușirea unor metode de cunoaștere și de dinamizare a grupurilor școlare cu care
urmează să lucreze
h. Cunoașterea sistemului conceptual specific al sociologiei educației și a structurii
problematice a acestui domeniu, în vederea înlesnirii accesului la litera de
specialitate și a perfecționării profesionale continue, prin autoinstruire.