HOHA ADELA

SPECIFICUL FENOMENULUI EDUCATIONAL IN

SOCIETATEA CONTEMPORANA
-ABORDARE SOCIOPEDAGOGICA-

Societatea contemporana, caracterizata printr-un ritm accelerat de

evolutie si implicit prin adancirea interdependentelor dintre
componentele sale, cu consecinte dintre cele mai profunde asupra
devenirii umane, impune in mod firesc, prefigurarea unor masuri si
adaptarea unor solutii educative in concordanta cu esenta si sensul
dezvoltarii sale.
De-a lungul evolutiei istorice ,intre societate si educatie a existat si
functionat un raport de determinare si influentare reciproca.
In spiritul doctrinii sociologului francez E. Durkheim, Mihai Ralea
a definit societatea ca: “ stare de multime ,tipizata prin repetitie si
institutii sanctionate prin reguli si condusa de valori comune”.( Mihai
D.Ralea “ Introducere in sociologie”, Bucuresti, “ Cartea Vremii “, pag.
34, conform E. Durkheim “ Les regles de la methode sociologique” ).
Deci, ceea ce caracterizeaza, in primul rand o societate omeneasca, este
existenta anumitor reguli, care, avand o existenta in afara de individ se
opun acestuia si il obliga sa li se conformeze.
Dupa opinia lui E. Durkheim, primul element constitutiv al
societatii, este spiritul de disciplina. Potrivit lui ni se indica numai ca
anumite actiuni sunt interzise, sub sanctiune de pedeapsa. O societate
este si o comunitate de valori : religioase, morale, artistice, economice
etc. Gratie spiritului de disciplina amintit, aceste valori se impun inca de
la nasterea individului, a carui prima dezvoltare nu consta in altceva,
decat in receptarea acestor valori: “ Omul se naste debitor societatii

1
omenesti” ( L. Bourgeois). Chiar de la nastere el primeste o limba , la
formarea careia nu a contribuit cat de putin, o religie, pe care o primeste
fara vreo reflexie. Toate acestea sunt , pentru ca societatea are nevoie de
fiinte , care sa fie purtatorii valorilor sale multiple. Societatea este deci, o
suma de valori comune unui intreg grup, atat pentru ca societatea sa-si
poata continua existenta, dar si in folosul indivizilor componenti.
Conform teoriei lui G.H. Mead, socializarea presupune
comunicare. Capacitatea de a-si forma si transmite gandurile este
definitorie pentru fiinta umana. Traind in comunitati, au simtit nevoia
comunicarii. Inca din vechime, mintea omului nascocea diferite metode
de comunicare, sfidand distantele si timpul. Totodata comunicarea este
mijlocul dominant de transmitere a continutului instructional dupa norme
fundamentate stiintific. Raportul dintre cel care propune si cel care
asimileaza este reglat prin intermediul limbajului, cea mai importanta
parghie a oricarui tip de activitate.
Odata cu evolutia societatii, evolutie care merge pe scara unei
diferentieri continue sub influenta diviziunii muncii si a diferentierii
valorilor sociale si personalitatea incepe a se degaja de grup si a deveni
din ce in ce mai diferentiata.
Procesul acesta de diferntiere a personalitatii , mergand mana in mana cu
o tot mai mare degajare de sub tirania grupului , si-a ajuns maximul de
dezvoltare in societatea moderna, care cunoaste personaliatea cea mai
distincta si mai autonoma. Societatea ,cu spiritul sau de disciplina, care
este o conditie de existenta, departe de a fi incompatibila cu personalitati
diferentiate si autonome, pot foarte bine convietui, ceva mai mult,
conditionandu-se si ajutandu-se reciproc.
Personalitatea moderna, diferentiata si autonoma, nu este altceva decat
produsul evolutiei sociale. Societatea , pentru a se mentine la stadiul de
dezvoltare la care a ajuns, si sa poata merge mai departe, are tot interesul
sa formeze si sa dea acel tip de personalitate, pe care ea il implica.
Prin definitie, omul este o fiinta sociala. El creste si se dezvolta in
cadrul unui grup de apartenenta ( familie, comunitate) si in evolutia sa
suporta influentele respective, care oricum provoaca schimbari in
structura personalitatii sale. Aceasta categorie de influente spontane,
intamplatoare, nedirijate , determina asimilarea experiemtei oferite de
cadrul social in care traieste. Calitatea produsului educational insa va fi

2
totdeauna diferita de cea dobindita prin scoala. Educatia realizata prin
intremediul scolii il transforma pe elev din obiect in subiect al acesteia.
O data cu formarea constiintei de sine, feedback-urile sistematice
determina atitudinea de cooperare a elevului cu educatorul sau. Astfel ca
educatia ar putea fi definita ca activitate prin care actori tipici
( profesorii) , transmit cunoasterea sociala tipica( cunostinte) altor actori
tipici ( elevii).
In zilele noastre, un adevar recunoscut, este faptul ca statele cu cele
mai bune sisteme educationale au progresat rapid; pe toate planurile si
toate politicile educationale asaza educatia in centrul atentiei si considera
ca investitiile in educatie sunt cele mai profitabile. Progresul unei
societati nu se poate realiza numai prin entitati pasive ( resurse
materiale) ci, mai ales, de agenti activi . Acesti agenti sunt oamenii ,
resursele umane care ,alaturi de tehnica, devin factorii decisivi ai
dezvoltarii socio-economice.
Scoala ii educa pe elevi. De fapt, ea continua opera inceputa in
familie. Ideea ca invatamantul primar este prima treapta de scolaritate,
este demult depasita. Copilul pe care il preia scoala, vine deja co o “
zestre” pe langa cea biologica, cu una culturala , cu o suma de
comportamente mai mult sau mai putin elaborate.
In primii doi- trei ani de scoala , cadrul didactic ,mai mult corecteaza,
remodeleaza, concomitent cu realizarea progresului sau prestabilit : “
Punctul de pornire il constituie efectele mediului familial “.
( B.S.Bloom)
In literatura de specialitate, socializarea definita ca proces
comunicational interactiv, ce are ca finalitate transformarea individului
din entitate biologica izolata in fiinta sociala si culturala, cunoaste doua
forme principale: socializare primara si socializare secundara.
Socializarea secundara este un proces specific copilariei , prin
intermediul caruia individul achizitioneaza si interiorizeaza valorile si
normele generalece reglementeaza comportamentul sau in societate.
Continutul socializarii primare este variabil in functie de societatea
existenta . Socializarea primara include alturi de dimensiunea cognitiva
si o importanta dimensiune afectiva.
Daca in domeniul instructiei , scoala ii asigura copilului pregatirea
pentru activitatea profesionala , in domeniul structurilorde baza ale

3
personalitatii, fiecare individ evolueaza pe baza mostenirii ereditare , iar
din punct de vedere formativ, in special, in domeniul moral, caracterul si
conduita generala poarta amprenta climatului familial si a influentelor
primare.
Socializarea secundara consta in apropierea si interiorizarea
aspectelor legate de functionarea institutiilor societatii. Socializarea
secundara se construieste pe fundamentul societatii primare.
Datorita complexitatii societatii in care traim a fost necesara
constituirea unor institutii intercorelate functional, care au scopul, de a
pregati intr-un cadru organizat, tinerile generatii pentru viata si societate.
Alaturi de celelate tipuri de institutii, scoala a fost creeata de societate
spre a-i sluji interesele . Prin rolul si functiile pe care le indeplineste ,
scoala reproduce intr-o masura mai mare sau mai mica, insusirile
societatii dintr-o etapa istorica data.
Sistemul de invatamant include institutii specializate in educatia
formala (gradinita, scoala generala, scoala profesionala, liceu, colegii
universitare, facultati); institutii specializate in educatia non-formala
( cercuri stiintifice, cluburi ale elevilor si studentilor , tabere etc) si
oeganisme institutionale educative locale (familia, agenti economici si
culturali etc.).
In ultimele decenii ale secolului nostru , societatea s-a schimbat
atat de mult, sub imboldul stiintei si tehnicii, incat, institutiile care o
serveau au fost ele insele supuse unui amplu proces de reacomodare. In
consecinta, scoala, ca instrument de instructie si educatie, fiind atat de
strans dependenta de celelate institutii si structuri sociale , a fost
determinata sa raspunda cat mai adecvat solicitarilor exterioare ale
etapei. In existenta sa, scoala s-a dovedit a fi de folos societatii numai in
masura in care a stiut sa promoveze spiritul innoitor , atat in continut cat
si in formele de organizare.
Scoala de astazi, trebuie sa tinteasca spre formarea unor
personalitati libere, in care sa fie sadit, inradacinat, sentimentul
responsabilitatii. Sa existe un spirit colectiv, dar principiile care-l
directioneaza sa fie cristalizate in jurul fiecarui eu, in asa fel incat, ele sa
formeze structura de interdependenta a indivizilor.
Membrii societatii moderne trebuie sa-si formeze un orizont
cultural larg, compus din raportul dintre cultura generala si cultura de

4
specialitate ale fiecaruia. Astfel ca, educatia inseamna transmiterea
culturii, pregatirea indivizilor pentru asumarea ei, formarea si
dezvoltarea acestora pentru insasi activitatea complexa de generare a
culturii . Totodata, membrii societatii contemporane trebuie sa fie tratati
la fel din punct de vedere al drepurilor si oligatiilor , cat si din
perspectiva posibilitatii de acces egal la resursele educationale .
Conditiile materiale ale mediului familial ale copilului au
repercusiuni directe asupra acestuia.
Ridicata la rangul de drept fundamental al fiecarui copil, educatia a
devenit inaccesibila pentru o mare categorie de indivizi . Inegalitatea
sanselor educationale este determinata de faptul ca tanarul si parintii sunt
pusi deseori in situatia de a decide continuarea sau intreruperea studiilor
din cauza materiala.
Scoala doreste ca actualul elev este profesionistul de maine. Ca
adult, el va desfasura o activitate profesionala, de presupus in raport cu
aspiratiile si vocatia sa.
Dar, orice profesie si orice personalitate, care se doreste implinta, se
desfasoara pe fundalul unei culturi generale imbinata armonios cu cea
profesionala si care ii ofera fiecarei personalitati posibilitatea trairii
satisfactiilor estetice , morale, fizice etc.
Toate aceste valori spirituale si insusiri de ordin superior ale
personalitatii, sunt in ultima instanta, produsul instructiei ale carei baze
sunt puse in scoala.
Instructia scolara trebuie sa cuprinda in campul sau de actiune toate
componentele psihice, sa stimuleze intregul potential al elevului.
Instructia si educatia se conditioneaza , una devine suport pentru cealalta,
iar in procesualitatea lor , educatorul abilitat stie cum, ce si cat trebuie
solicitat elevul spre a-i da posibilitatea unei dezvoltari integrale.
Omul traieste intr-o lume in care este apreciat nu numai prin ceea
ce produce in profesia sa , ci, mai ales, prin stilul sau de viata intre
semeni, iar profilul sau moral-spiritual devine etalon. Nevoia de
afirmare, de recunoastere a prestigiului dobandit sunt valori la care o
persoana evoluata nu poate renunta. Dar, acestea nu sunt “daruite “
gratuit ,ci ele se obtin printr-o conduita formata si exersata in timp, atent
supravegheata si condusa in anii de scoala, apoi imbogatita si rafinata
prin autoinstruire sau autoeducare .

5
 In concluzie , intreaga personalitate , toata formatia profesionala si
stilul de viata sunt produsul invatarii , in cadrul celor doua procese la fel
de importante , educatia si instructia, realizate prin intermediul scolii si
al competentelor de profil.

BIBLIOGRAFIE:
 Cretu, E., Psihopedagogia scolara pentru invatamantul primar ,
Ed. Aramis,
Bucuresti , 1999.
 Monteil, J.M., Educatie si formare.Perspective psihosociale, Ed.
Polirom,
Iasi, 1997.
 Stan, C., Teoria evaluarii didactice.-suport de curs, 2005.
 Stanciu si Stoian I., Curente noi in pedagogia contemporana, Ed.
Cultura
Romaneasca, Bucuresti, 1933.