Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Filosofie și Știinte Social Politice

Specializarea Asistență Socială

Anul II

Proiect de dezvoltare comunitară-Groapa de gunoi de la Pojorâta din

Județul Suceava

Profesor coordonator:Abs.Dr.Liliana Ilie

Studenți:

Comunitatea este definită ca tip particular de sistem social, în cadrul căruia oamenii comunică și
desfășoară acțiuni în colaborare , mobilul activității nefiind nici peofitul nici comanda ordonată,
ci binele sau interesul comun.

Comunitatea ca sistem se distinge de alte tipuri de sisteme sociale prin următoarele caracteristici:

1)Cei implicați în sistem au o parte din preocupările comune și relaționează între ei,
2)Sistemul are longevitate , continuitate și persistență

3)Acțiunile membrilor depind considerabil de cooperare voluntară, sancțiunile sau percițiile

având un rol minimal,

4)Sistemul este multifuncțional, dinamic , complex și suficient de larg încât să predomine

relațiile instrumentale, fără să fie excluse și relațiile afective,

5)De obicei există un element geografic asociat delimitării și stabilirii granițelor , însă nu toți cei
care locuiesc într-o anumită arie geografică sunt neapărat părtași la sistemul comunitar. Pe
același teritoriu pot locui persoane reintegrate sistemul sau pot convențui simultan mai multe
comunități.

Funcțiile sistemului comunitar

Ca și organizațiile sociale mature (După Ktz și Kahn, 1996) comunitatea îndeplinește patru
funcții principale:

1.Producție din care rezultă sarcini direct relaționate activități de bază a sistemului, constând în
furnizarea de servicii și producerea de bunuri pentru comunitate

2.Suport și menținere – cuprind sarcinile de furnizare a materiilor prime necesare îndeplinirii

funcției anterioare.

3.Funcția managerială/politică implică luarea deciziilor privitoare la interacțiunea dintre

funcțiile anterioare și reglarea tranzacțiilor cu mediul- intrări/ieșiri.

4.Planificare și adaptare – vizează sarcinile și operațiuni privind acțiunile viitoare și

construirea rezervelor necesare adaptării la schimbare.

Modelul acestor funcții(genotopice) poate servi ca bază teoretică predictivă privind stadiile
dezvoltării structurale ale comunității, sugerând ordinea secvențială a apariției subsistemelor
comunitare specializate , care este următoarea:

a)Mai întâi se diferențiază subsistemul de suport și menținere de cel de producție

b)urmează apariția subsistemului managerial/politic

c)subsistemul de planificare/ adaptare se dezvoltă în ultima etapă.

Capacitățile sistemice specializate în planificare și adaptare se clarifică și se îmbunătășesc abia în

stadiile avansate ale dezvoltării, iar acest gen de comunități ce se află într-un stadiu rudimentar
tind să îndeplinească funcția adapare/planificare prin subsistemul managerial/politic.

Dezvoltarea comunitară este acțiunea planificată în vederea rezvolvării unor probleme comune
oamenilor care împărtășesc același spațiu geografic, au importante relații economice și sociale
sau manifestă solidaritatea culturală sau filosofică.Aceasta presupune creșterea, evoluția,
îmbunătățire cât și o mișcare la forme de organizare simple la unele mai complexe.

Abordarea sectorială menționează mai multe laturi ale dezvoltării comunirare:

a) Dezvoltarea tehnico-economică ce presupune introducerea de noi tehnologii , mașini și

utilaje care , în ultimă instanță servesc și unor scopuri sociale
b) Dezvoltarea diviziunii sociale a muncii(creșterea diferențierii ocupaționale și a
specializării rolurilor)
c) Dezvoltarea structurii și utilizării forței de muncă (creșterea nivelului de educație al
populației, apariția de noi profesii etc)
d) Dezvoltarea formelor de organizare și de conducere la nivel macro-social
e) Dezvoltarea politică (democratizare, lărgirea bazei de conducerea etc)
f) Dezvoltarea demografică ( creșterea populației, natalitate , mortalitate)
Categoriile realității sociale vizate de procesul dezvoltării comunitare sunt:
1) Instituțiile și organizațiile comunitare,
2) Rudeniile, vecinătățile , clanurile ,familiile , grupuri de prieteni , agenții economivi,
agenții socioculturali și politici
3) Asezări, habitat, locuințe
4) Mediu: rural/urban
5) Populație în general.
Caracteristicile dezvoltării comunitare:
a) Schimbarea se produce cu sprijinul membrilor comunității, prin participare
publică
b) Fiecare participant la schimbare înțelege că se ajută de fapt pe sine
 c) Luarea deciziilor ce privesc dezvoltarea se face prin intensificarea democrației
participative
d) Abordarea este holistică
e) Schimbarea se face în sens pozitiv și este ireversibilă.

Dezvoltarea comunitară este un proces ce are scopuri multiple: educarea și motivarea oamenilor
în a se ajuta pe ei înșiși, dezvoltarea lidership-ului , crearea printre membrii comunității a
conștiinței cetățeniei, a unei cunoștiințe civice.

Întărirea democrației la nivel local prin crearea și revitaliza rea unor instituții care pot servi ca
instrumente pentru participarea locală, inițierea unor procese de dezvoltare de durată, stimularea
oamenilor astfel încât aceștia să stabilească și să mențină relații armonioase de cooperare,
inițierea de schimbări în viața comunității cu un minim de stres și dezagregare.(Khinduka,1987)

Atunci când vorbim despre comunitate ne referim la forma relațiilor sociale caracterizată prin
proximitate afectivă, socială, spațială, mai exact ,caracterizată prin legătura de sânge(familia), de
vecinătate (satul), de spirit( biserica).

Dezvoltarea comunitară rurală pleacă de la importanța teritoriului local în care specialiștii,

populația și puterea construiesc și aplică împreună o strategie adecvată.Este vorba de aflarea unui
teritoriu în care oamenii au sentimentul apartenenței, au voința de a acționa împreună și se simt
amenințați în ființta lor dacă nu-și satisfac nevoile și nu-și rezolvă problemele.

Unele comunități au început să conștientizeze faptul că viitorul nu ține doar de oamenii implicați
în politică, doar de agenții economici ci și de cetățenii , de locuitorii acestora.Nivelul de
dezvoltare al unei comunități teritoriale este reflectat și de participarea, de implicarea lor.Îți face
loc și la noi o nouă mentalitate , datorită efortului oamenilor să se înzestreze cu cunoștiințe, să-și
formeze și afirme opinii, judecăți și acumulează deprinderi și abilități de participare comunitară,
de implicare , dar mentalitatea nu se schimbă ușor ,cat ai bate din degete.

Democrația participativă nu este un dat , un dar , un cadou pe care-l primesc indivizii și

comunitățile care stau în expectativă , ci creația , construcția acestora.
Este necesară schimbarea mediului social , moral și politic prin schimbarea valorilor, a stărilor de
fapt și a politicilor, în condițiile în care cetățenii sunt mai informați , înțeleg ce se întâmplă, se
organizează pe plan local , regional și național și înțeleg că participarea lor este problemă
centrală a timpului nostru.

Dezvoltarea comunitară presupune intercunoaștere, comunicare , acțiune colectivă la găsirea

unor soluții la probleme comune prin acțiuni comune.Dacă au resurse naturale suficiente, capital
social și uman important , oamenii se pot antrena în voluntariat, pot devenii actori ai dezvoltării
comunității. Capacitatea de a se asocia poate permite acțiuni de diverse grade și de diferite
niveluri.

Dezvoltarea comunității teritoriale se referă la crearea condițiilor care fac posibilă (re)integrarea
acesteia în circuitul economiei de piață și al unei bunăstări colective dorite.Sunt situații în care
mobilizarea membrilor comunității pentru rezolvarea unei probleme se realizează spontan(acolo
unde există o tradiție sau un pattern de soluționare a unor situații critice prin implicarea
membrilor comunității), sunt altele în care e nevoie de un facilitator comunitar.

Despre dezvoltarea comunitară durabilă

Cea mai cunoscută definiție a devzoltării durabile este cea dată de Comisia Mondială pentru
Mediu și Dezvoltare(WCED) în raport cu Viitorul nostru comun , cunoscut și sub numele de
Raportul Brundland : ”dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmărește satisfacerea
nevoilor prezentului , fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface
propriile nevoi”

Dezvoltarea durabilă urmărește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea
deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om-mediu, fie că e vorba de
mediul înconjurător, mediul economic sau mediul social.

Inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa
exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și căuta deci în primul rând
prezervarea calității mediului înconjurător,iar în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții
în complexitatea sa, și sub aspect economic dar și social. Obiectal dezvoltării durabile este acum
și preocuparea pentru dreptate și echitate întrestate, nu numai între generații.
Durabilitatea pleacă de la ideea că activitățile umane sunt dependente de mediul înconjurător și
de resurse. Sănătatea, siguranța socială și stabilitatea economică a societății sunt esențiale în
definirea calității vieții.

Conceptul a fost legat inițial de problemele de mediu și de criza resurselor naturale ,în special a
celor legate de energie, de mai bine de 30 de ani. Termenul însuși este foarte tânăr și s-a impus în
vara lui 1992, după Conferința privind mediul ș idezvoltarea, organizată de Națiunile Unitela Rio
de Janeiro. Discuțiile prin care s-a ajuns în final la dezvoltarea durabilă au început la începutul
anilor'70. În 1972, Conferința privind Mediul Ambiant care a avut loc la Stockholm a pus pentru
prima dată în mod serios problema deteriorării mediului înconjurător în urma activităților umane
care pune în pericol însuși viitorul omenirii. În 1983, își începe activitatea Comisia Mondială
pentru Mediu și Dezvoltare (WCED), condusă de Gro Brundtland ,după o rezoluție adoptată de
Adunarea Generală a Națiunilor Unite. În 1985, este descoperită gaura din stratul de ozon de
deasupra Antarcticiiși, prin Convenția de la Viena se încearcă găsirea unor soluții pentru
reducerea consumului de substanțe care dăunează stratului protector de ozon care înconjoară
planeta.

Spațiul rural românesc se confruntă cu numeroase carențe ,acestea reprezentând și motivul

disparităților existente între urban și rural prin prisma tututor competențelor sale:economie,
potențial demografic, sănătate , educație , cultură. Pentru reducerea acestor disparități , o soluție
o reprezintă elaborarea și implementarea unor strategii integrate de dezvoltare de către
comunitățile locale ,plecând de la nevoile identificate la nivel local și potențial endogen.

Având în vedere că tema noastră face referire la comuna Pojorâta , o să vă spun anumite lucruri
despre acest loc.

Pojorâta este o coumnă  în județul Suceava, Bucovina,Romanînia, formată din satele

Pojorâta (reședința) și Valea Putnei. Comuna Pojorâta se află situată în nord - estul României și
în vestul județului Suceava. Teritoriul comunei Pojorâta este situat din punct de vedere fizico -
geografic la poalele Masivului Giumalău (1857 m), în văile râurilor Moldova și Putna. În aval de
comuna Pojorâta, Valea Moldovei se îngustează brusc în gresiile și conglomeratele de Muncel,
luând aspect tipic de chei, „Cheile Pojorîtei", care sunt flancate de dealurile Muncel la nord și
Măgura cu Piatra Stejarului la est. În peretele stâncos și abrupt al Măgurii se găsește rezervația
geologică cunoscută sub numele de „Stratele de Pojorâta".

În vârful muntelui ,chiar în inima Bucovinei , într-o zonă în care turiștii din lumea întreagă pot
descoperi una dintre puținele guri de rai neafectate de poluare s-a decis înființarea unei gropi de
gunoi, în care s-au investit peste 27 de milioane de lei. Investiția a fost realizată printr-un
program finanțat din fonduri europene care vizează gestionarea deșeurilor din județul Suceava.

Majoritatea comunităților aflate in situații de criza au realizat faptul că nu este destula implicarea
oamenilor care se află la conducere, ci și implicarea cetățenilor. Pentru a se dezvolta
comunitatea, implicarea fiecărui locuitor în parte reprezintă un pas important. O comunitate
pasivă, care nu contribuie la schimbare, stagnează, nicidecum nu conduce la schimbare și mai
ales la o dezvoltare durabilă. Pe masură ce oamenii doar se plâng, nu fac niciun efort de
înzestrare a comunității, nu vor reusi să producă schimbări, iar mentalitatea acestora de cele mai
multe ori nu poate fi schimbată.

Participarea la viața comunitară, elaborarea unor planuri de combatere a poluării, este necesară
pentru schimbarea acelui mediu. Obiceiurile locuitorilor sunt esențiale pentru calitatea
conducerii din zonă. Cele economice, sociale, ideologice, s-au manifestat in urma unei analize
între relația indivizilor din comunitate si capacitatea cetățenilor de a-și asuma anumite
responsabilități. Statul trebuie să ocrotească această zonă, constatând schimbarea de atitudine a
localnicilor. Este de datoria guvernului si a autorităților care reprezintă zona Pojorâta să asigure
ordine, disciplină, dezinfecție și un mod de trai decent.

Au fost culese informații cu privire la implicarea tinerilor și disponibilitatea acestora de a

interveni în procesul decizional local. Exista numeroase obstacole in calea participării cetățenilor
la dezvoltarea comunității: lipsa banilor, lipsa cunoștințelor și a informațiilor necesare
deschiderii unui program de combatere a poluării si a diverselor probleme pe care groapa le
ridica. S-a constatat si un dezinteres a unora care așteaptă soluționarea problemelor. Daca nu
există un rezultat în activitățile comunitare din zonă, cel mai probabil va urma fie izolarea, fie
marginalizarea totală.

Daca vorbim despre o dezvoltare participativă, aceasta există doar în zonele bine dezvoltate,
unde există transparență, dar în zona Pojorâtei aceste lucruri lipsesc cu desăvârșire.
Putem vorbi despre o participare comunitară atunci când majoritatea oamenilor au ceva de spus,
aduc argumente pertinente, ceea ce vor răspunde nevoilor comunității.

Autoritățile din zonă nu opresc construirea gropii din vârful muntelui, ci doar liniștesc localnicii
prin vorbe. Deși lucrările au fost sistate pe perioada iernii, ele vor fi reluate, însa sănătatea
publică este pusă în pericol deoarece s-a constatat faptul că la mai putin de 1000m de groapa sunt
locuințe, lucru interzis prin lege. Tot acolo există și doua pensiuni turistice, existente cu mult
înainte de începerea construirii gropii.

Depozitul ecologic de gunoi de la Pojorâta este parte a unui proiect mai amplu intitulat:
Sistemul de management integrat al deșeurilor din judetul Suceava. Proiectul prevede închiderea
vechilor gropi din zonă, unele situate chiar pe malurile râurilor. Au fost alocate 5 hectare de teren
din pășunea Putnișoara pentru amenajarea acestui obiectiv, chiar daca acesta este situat deasupra
tunelului de cale ferata care face legatura între Moldova si Transilvania.

Recensământul efectuat în 2011 arată faptul că populația comunei Pojorâta se ridica la 2908
locuitori, în scădere față de recensământul anterior când se înregistrau 3109 locuitori.

În vârful muntelui, chiar în inima Bucovinei, într-o zonă în care turiștii din întreaga lume pot
descoperi una dintre puținele guri de rai neafectate de poluare, s-a decis înființarea unei gropi de
gunoi în care s-au investit peste 27 de milioane de lei. Investiția a fost realizată printr un program
finanțat prin fonduri europene care vizează gestionarea deșeurilor din județul Suceava.

Depozitarea deșeurilor, pe langă faptul că este un proces costisitor, are un mare dezavantaj:
poluează mediul. Ca urmare a amenajării nepotrivite, depozitele de deșeuri se numară printre
obiectivele recunoscute ca generatoare de impact și risc pentru mediu și sanătatea publică.

Principalele forme de impact și risc determinate de depozitele de deșeuri orășenești sunt

percepute de localnici ca fiind: modificări de peisaj si disconfort vizual, modificări ale fertilității
solului și ale compoziției biocenozelor de pe terenurile învecinate.

Deși efectele asupra florei și faunei sunt limitate, construcția ecologică realizată dupa pregătirea
zonei, nu va mai putea restabili echilibrul biologic inițial, evoluția biosistemului fiind modificată
ireversibil. Practicile de depozitare, colectare a deșeurilor din zona facilitează înmulțirea
agenților patogeni și a insectelor, șobolanilor , câinii vagabonzi.
Groapa de gunoi nu este operată corespunzător, nu se poate acoperi cu materiale inerte în
vederea prevenirii incendiilor și a răspândirii mirosurilor neplăcute. Nu poate exista un control al
calității și cantității deșeurilor care intra, depozitul nefiind asigurat de o împrejmuire, cu intrare
corespunzătoare și panouri de avertizare.

Poluarea aerului cu mirosuri neplăcute și cu suspensii antrenate de vânt devine deosebit de

evidentă în zona depozitului. Având în vedere ca se localizează pe un vârf de munte, scurgerile
de pe versanți contribuie la poluarea întregii împrejurimi: ape, soluri. Depozitul
neîmpermeabilizat devine o sursă de infestare a apelor subterane dacă ne gândim la infestarea
acesteia, cu nitrați , nitriți și alte elemente poluante. Scurgerile atât în apele înconjuratoare cât și
în sol, influențează calitatea, fapt ce repercutează asupra folosirii acestora.

Scoaterea din circuitul natural al terenurilor pentru depozitul de deșeuri este un proces aparent
temporar, dar care în termeni de dezvoltare durabilă poate dura generații. O refacere a mediului
din zona Pojorâta ar putea dura pana la 15-20 de ani.

În termeni de biodiversitate, un depozit de deșeuri înseamna eliminarea de pe suprafața afectată

acestei folosințe a unui număr de 30-300 de specii. În plus, unele mamifere, păsări și insecte
părasesc zona, fiind în avantajul celor care găsesc hrană dar și dăunează: ciori și șobolani.

Toate aceste considerențe conduc la concluzia ca gestiunea unei astfel de gropi constituie
adoptarea unor masuri specifice si adecvate fiecarei faze de procesare a deseurilor. Respectarea
acestor masuri trebuie sa faca obiectivul activitatii de monitorizare a factorilor de mediu afectati
de prezenta gropii de gunoi.

SĂRĂCIA O PROBLEMĂ MONDIALĂ

În 2005, Banca Mondială publica rezultatele cercetărilor făcute în 27 de ţări privind consumul
în gospodării constatand că „sărăcia este o problemă mondială” A fost folosit ca „prag al
sărăciei absolute” doi dolari SUA pe zi.

Lumea se schimbă în ritm accelerat, iar îmbogăţirea ei (dacă luăm 100 în anul 1000, 150 în
1800, 200 în 1850, 400 în 1900, 800 în 1950, 1700 în 2000 – ceea ce înseamnă un PIB mondial
de 30 000 miliarde de dolari!) este acompaniată de sărăcirea crescîndă. Peste 826 000 000
persoane sînt subalimentate (FAO vorbeşte de «foame extremă» în cazul celor care au o
alimentaţie zilnică sub 300 calorii), peste 2 000 000 000 de oameni trăiesc în « mizerie»: loc de
muncă, nu au venit fix, locuinţă adecvată, hrană suficientă, apă potabilă, medicamente, acces la
şcoală. Globalizarea ar trebui înţeleasă în sens pozitiv, ca o poartă ce se deschide săracilor şi
bogaţilor spre piaţa mondială, de a se înscrie în cursa dezvoltării, pentru a dobîndi un loc între
merituoşi; din păcate ea nu schimbă datele privind sărăcia devenită „fenomen social global” şi
poate afecta pacea globală... Toate rapoartele care o analizează cer creştere economică pentru
salvarea persoanelor de sărăcie, dar pînă acum statele au eşuat în problema reducerii acesteia.

Definit în sens absolut, sărăcia desemnează o stare în care individului îi lipsesc resursele
necesare pentru supravieţuire [...] Definiţia relativă […] desemnează absenţa resurselor unui
individ sau unui grup atunci cînd sînt comparate cu cele ale altor membri ai societăţii” 1. Sigur că
familiile pot avea destule resurse pentru supravieţuire, dar pot fi sărace dacă nu sunt organizate
corespunzator.

SĂRĂCIA O PROBLEMĂ ROMÂNEASCĂ

Şi în România este important să se urmărească evoluţia în timp a incidenţei sărăciei, şi nu

numai componenţa coşului minim de consum alimentar determinat pe baza structurii consumului
alimentar pe parcursul unui an. Despre săraci şi sărăcie a început să se vorbească la noi după
1989, fiindcă regimul comunist nu accepta că sub conducerea sa “înţeleaptă” în ţară putea fi
sărăcie. În anii “tranziţiei” postcomuniste, subiectul a fost deschis de către mass-media, actorii
politici, instituţiile (inter)naţionale, fiind tot mai mediatizat numărul săracilor, identitatea lor,
cauzele sărăciei, soluţiile de reducere a fenomenului.

În societatea românească postcomunistă au loc avut loc fenomene pozitive - România a intrat pe
traiectoria democraţiei, a economiei de piaţă, a fost acceptată în structurile NATO şi este în
stadiul de preaderare la Uniunea Europeană - dar şi fenomene negative - schimbarea în ritm

1
extrem de rapid şi pe toate planurile existenţei inducînd stări tensionale, conflicte, “mineriade”,
momente de progres şi de regres, de iluzii şi deziluzii, bunăstare pentru unii, sărăcie pentru alţii,
bulversînd moduri de viaţă, comportamente, atitudini, scale de valori, concepţii de viaţă.

Cauze ale sărăciei

Determinanţii riscului de sărăcie au fost restructurarea economiei, moştenirea comunistă, actele

de corupţie, trecerea de la o extremă la alta (de la hiper-centralism în toate sferele vieţii sociale,
politice, economice, culturale, la hiper-liberalizare începînd cu economia şi sfârşind cu morala),
„racordarea la exigenţele integrării europene”, fenomene care au produs anomie, criminalitate
economică, economie subterană, inflaţie legislativă, delincvenţă, ce au afectat mediile de
rezidenţă, gospodăriile, familiile.

Atunci cînd căutăm cauzele sărăciei, putem face distincţie între cauzele individuale şi/sau sociale
ale sărăciei:

• cauza este săracul însuşi,

• cauza este organizarea societală,

• sărăcia este un fenomen social normal în societate, cu rădăcini istorice adînci şi depinzînd
de factori care nu pot fi controlaţi.

Vom constata că ultimele două explicaţii sînt mai acceptate la noi de către cei care răspund la
chestionarele barometrelor de opinie. Explicaţia ar fi şi aceea că, în timpul regimului comunist,
statul îşi asuma responsabilitatea pentru felul în care trăiau oamenii, iar această mentalitate
supravieţuieşte. Vom mai constata că opţiunea pentru o explicaţie sau alta poate orienta politicile
sociale anti-sărăcie. Dacă individul este considerat vinovat de sărăcia în care se zbate, politicile
sociale vor prevedea beneficii minime pentru săraci, vor prevedea drastice evaluări ale
capacităţilor, ale resurselor acestora. Dacă se consideră că sărăcia este produsă de “structura
socială”, de „ nedreptatea din societate”, de către stat, politicile sociale pot prevedea măsuri
generoase de protecţie şi ajutor social.

Sărăcie urbană şi sărăcie rurală

“Sărăcia rurală este problema vitală a României": populaţia rurală a României - peste 10
milioane, în 13.000 localităţi – are ca sursă principală de venit recoltele şi animalele. Ţăranii
muncesc mult, dar veniturile lor sunt mici şi în funcţie de capriciile vremii. “Având în vedere că
în prezent terenurile agricole din România sunt exploatate de persoanele de peste 50 de ani,
tinerii din sate fiind plecaţi pe alte meleaguri pentru a obţine bani mai mulţi, chiar din
agricultură, nu e de mirare că agricultura autohtonă dă naştere la cei mai mulţi săraci din această
ţară. Este imposibil ca în actualele condiţii economice, ţăranii care au o pensie de maxim 100 lei
noi (1 milion lei vechi), să fie în stare să practice o agricultură modernă, aşa cum se întâmplă în
statele Uniunii Europene ... Pentru a reuşi să ne aliniem la pretenţiile Uniunii Europene trebuie să
reformăm puternic agricultura românească, pentru ca aceasta să nu mai fie considerată principala
resursă de sărăcie a României".

În mediul rural sărăcia este de 2-3 ori mai mare decât sărăcia urbană. Majoritatea satelor a fost
dezavantajată în privinţa infrastructurii, utilităţilor publice, condiţiilor de locuit, accesului la
servicii, inclusiv la servicii sociale, în special datorită distribuirii neechilibrate a resurselor
bugetare şi administrative. Mediul rural este deprivat în privinţa infrastructurii şi instituţiilor care
facilitează participarea socială (doar 18% dintre gospodăriile săteşti au abonamente telefonice), a
infrastructurii financiar-bancară ca şi a infrastructurii culturale (teatre, muzee, cinematografe).
Investiţiile ce se fac la ora actuală sunt concentrate în servicii şi industrie, domenii ce rămîn sub-
dezvoltate în mediul rural. Dacă intrăm în detaliile vieţii comunitare, vom constata că satele
mici, izolate (departe de capitala judeţului, departe de oraş, de un drum european, naţional sau
judeţean) sunt mai sărace decât satele mari, centre de comună. Din punct de vedere
administrativ, în mediul rural există 2 686 comune, care includ 12 713 sate . În sate, un sfert
dintre drumurile comunale nu pot fi folosite atunci cînd condiţiile meteorologice sînt
nefavorabile, nu există un serviciu de transport stabil, permanent, fapt ce afectează accesul la
educaţie, la îngrijirea sănătăţii, la pieţele urbane. Doar 17% dintre satele României sunt conectate
la reţelele de distribuţiei a apei, doar 8% dintre gospodăriile rurale au apă curentă, doar 4% sînt
conectate la reţeaua de canalizare.

În mediul urban, lupta pentru existenţă este dură, mai ales pentru cei aflaţi în şomaj, pentru cei
care lucrează “la negru”, în “economia subterană”, pentru cei cu salarii mici şi cu familii
numeroase, pentru cei concentraţi la periferia oraşelor, care locuiesc ilegal în condiţii mizerabile,
se arată în studiul “Sărăcie urbană si sărăcie rurală”, elaborat de ICCV, în 2004.

Sărăcia şi gradul de ocupare a populaţiei

Gradul de ocupare a populatiei a scazut de la circa 11 miliane de oameni in anul 1990, la circa 9
milioane in anul 2000. Unii dintre muncitori au trecut în şomaj (rata actuală a şomajuluii fiind
8,6%), alţii au ieşit la pensie (adesea înainte de limita legală), unii au intrat în „economia
subterană”, iar alţii s-au îndreptat/reîntors în agricultură. Aceste fenomene sînt prezente în toată
ţara, cu diferenţe între provinciile istorice şi între judeţe, şi ele au dus la erodarea veniturilor şi la
sărăcirea populaţiei, deoarece sărăcia depinde de statutul ocupaţional al capului gospodăriei.

Criza locuinţelor

Orice om ar trebui să aibă o locuinţă, orice individ sau orice familie care trăieşte decent are un
anumit confort în locuinţă şi utilităţi adiacente. Locuinţa adecvată reprezintă o condiţie
importantă a exercitării unor drepturi fundamentale. A nu avea o locuinţă, a nu locui decent2
înseamnă sărăcie şi excludere socială.

Între 1950-1990, numărul locuinţelor construite a fost mare, fapt ce trebuie apreciat, dar fără să
omitem faptul că, în majoritate, acestea au fost apartamente în blocuri făcute din materiale ieftine
şi de proastă calitate, apartamente cu spaţiu redus şi confort minim.
După 1990, locuinţele construite din fondurile statului au fost vândute celor care locuiau în ele.
În acest fel ponderea locuinţelor proprietate personală a crescut (95,2% în totalul locuinţelor),
dar proprietarii au devenit responsabili pentru întreţinerea şi repararea lor tocmai atunci cînd
posibilităţile lor financiare s-au redus. În locuinţele cele mai proaste, în blocurile cele mai
degradate locuiesc familiile cele mai sărace, care nu-şi permit să investească în reparaţii.

Analizele făcute pe baza datelor din teren arată astăzi o criză a locuinţelor: statul nu mai susţine
construcţia de locuinţe, iar tinerii, cei fără venituri, cei cu venituri mici nu-şi pot
cumpăra/construi o locuinţă. Şi-au construit locuinţe noi cei care au prosperat după 1990.
2
Sărăcie şi subdezvoltare culturală

Sărăcia este o situaţie economică, socială, dar şi morală şi culturală şi ea se asociază cu

subdezvoltarea culturală, mai exact, cu apatia, neparticiparea la viaţa culturală a comunităţii, cu

lipss de încredere în sine, cu devalorizarea culturii şi a menirii ei sociale. După 1990, numeroase

cămine culturale şi case de cultură au fost abandonate, prădate de baza tehnică şi transformate în

baruri, discoteci, săli pentru nunţi, „botezuri şi cumătrii”. Tinerii îmbrăţişează fără nici un

examen critic „subprodusele” culturale ale mass-media, în special pe cele ale canalelor TV, de

slabă calitate. Hărţuiţi de poverile şi sărăcia tranziţiei, adulţii sunt obligaţi să dea întâietate

asigurării mijloacelor de existenţă necesare vieţii de zi cu zi şi apoi să fie atenţi la efectele nocive

ale influenţelor culturale asupra copiilor lor. Filmele pline de violenţă, cu scene indecente etc.

adâncesc criza morală, cresc riscurile de comportare violentă, sub-culturală, anti-culturală.

Tinerii din familiile sărace nu ajung la marea cultură, fiind prada „manelelor”, a subculturii

promovate de emisiuni ca „Vacanţa Mare”, „Vara Ispitelor”, „Big Brother”, sau de cele care

promit „Un sac de bani”, „Te uiţi şi cîştigi!”.

Aceasta subdezvoltare poate fi una dintre cauzele aparitiei gropii ecologice de la Pojorata din

judetul Suceava, lipsa de educatie a dus la o gandire primitiva a unor persoane care a

dus indirect la formarea gropii ecologice.

Sărăcia in Bucovina

Conform lui Ioan Bălan, care este deputat PNL de Suceava, sustine ca ”Nimeni nu spune că pe

aceste meleaguri trăiesc mai bine de 25% dintre români şi că niciuna din primele 20 de investiţii

publice ale statului român nu ne-a vizat în ultimii douăzeci şi cinci de ani. Nici Moldova şi nici

Bucovina nu există pentru Guvern, iar pentru aceste zone nu au existat bani la bugetul de stat
aproape niciodată. Banii de la Bucureşti au mers tot către administraţiile bogate, tot către cei care

au cu vârf şi îndesat, deşi impozite plătim cu toţii, şi noi din Moldova şi Bucovina" 3și "Vă rog să

mergeţi prin satele noastre! Nu se mai nasc copii! Şcolile se golesc de la un an la altul. Preoţii

sunt mai ocupaţi cu parastasele, pentru că nu mai au prilej de bucurie cu nunţile sau cu

botezurile. Cei mai mulţi tineri au luat calea străinătăţii şi nu pentru că asta şi-ar fi dorit, ci

pentru că la noi şi-au pierdut orice speranţă în Guvern şi autorităţi că vor crea locuri de muncă

bine plătite şi condiţii de viaţă mai bune. Da! Suntem cea mai săracă regiune nu doar din

România, ci din Europa şi nimeni parcă nu vede acest lucru"4.

Deci fenomenul sărăciei este o problema reală si de actualitate in aceasta regiune iar o alta cauza

ar aparitiei acesti gropii ecologice o constituie tocmai dezinteresul propriu-zis al oamenilor si al

statului despre aceasta problema care ne afecteaza mediul.

Iar o ultima problema o constituie faptul ca oamenii inca traiesc cu mentalitatea ca statul îşi

asuma responsabilitatea pentru orice, ca in perioada comunista, pentru remedierea acestei

probleme este nevoie de participarea activa a ambelor parti implicate: si a statul si a oamenilor.

Existenta acestei gropi ecologice pune in pericol nu numai turismului in Bucovina, cat si

sanatatii mediului inconjurator ,cat si a populatiei prezente in zona respectiva.

Luand in considerare obiectivele turistice disponibile in Bucovina precum: Turismul in Bucovina

este foarte vast in domeniul cetatilor si manastirilor , avand: Cetatea de Scaun a Sucevei,

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/vicepresedinte-pnl-ne-am-saturat-sa-auzim-

despre-frumusetea-moldovei-si-a-bucovinei-nimeni-nu-vorbeste-de-saracia-de-acolo-414855

accesat pe data de 02:04:2019 la ora 12:28.

4
Ibidem
Manastirea Moldovita, Manastirea Humor, Manastirea Voronet, Manastirea Sucevita etc.,

atragerea turistilor, strangerea de fonduri, rezolvarea problemelor esențiale si dezvoltarea

propriu-zisa a aceastei zonei incă poate fi un obiectiv realist si realizabil.

Turismul:

Prezența unui cadru natural deosebit, zona cu munți, cu susur de ape la orice pas, cu pajiști
presărate de așezări temporare de vară, conferă plaiurilor bucovinene o funcție prioritar turistică,
putându-se practica toate formele de turism, în orice anotimp.

Bucovina iese încet încet din izolare, de Paste și de Craciun. În 2014, Bucovina a fost vizitată de
aproximativ 250.000 de turiști, dintre care 75% au fost români. În perioada celor două mari
sărbători, gradul de ocupare a structurilor de cazare crește până la 90%. Zona are aproximativ
10.000 de locuri de cazare, multe pensiuni fiind ridicate și renovate prin programul SAPARD.

Suceava și-a îmbunătățit mult capacitățile de cazare față de anii trecuți, în prezent, în acest judet
sunt în jur de 760 de pensiuni clasificate și 21 de hoteluri. Numai că o camera de hotel nu este de
ajuns pentru un întreg sejur reușit. Structurile de cazare sunt numeroase și de o calitate bună și
foarte bună.

Numai că aceste structuri de cazare ar trebui să fie anexe ale unui întreg pachet turistic. Bucovina
are punctele sale de atracție, precum mănăstirile, natura sau ospitalitatea locuitorilor, dar nu este
suficient.

Astfel, turismul specific pentru Bucovina (Nord - Est) este cel turismul cultural și ecumenic.
Dacă este să ne referim la motivația turistică principala în Bucovina, ne raportăm la minunatele
și unicele mănăstiri bucovinene, multe dintre acestea fiind înscrise și în lista patrimoniului
UNESCO: Moldovița, Sucevița, Humor, Voroneț, Putna, Arbore. În completarea patrimoniului
favorabil practicării turismului cultural amintim și muzeele bucovinene, Colectia etnografica
“Ion Gramada” și ceramica neagră de Marginea (olarit - expozitie cu vânzare), la care se adaugă
și celelalte obiective de interes turistic (muzee, case memoriale); acest tip de turism poate fi
dezvoltat ținând cont de faptul că regiunea se află pe tărâmul mănăstirilor bucovinene.

Un alt segment foarte important în Bucovina este turismul cinegetic - se adresează iubitorilor de
aventuri cinegetice și pescarilor, existând un bogat fond de vânătoare (urși, mistreți, cocoșul de
munte și de mesteacan, cerbi și caprioare, iepuri etc) și piscicol (pastrav, clean, mreana, boisten
etc). Specia principală din zona montană, care prezintă interes cinegetic major, este cerbul
carpatin. Drumeția montană este deasemenea favorizată de existența în zona a mai multor
frumoase trasee marcate (masivele muntoase Rarău-Giumalău, Călimani, Rodnei etc), amintind
și de vechiul “Drum al tătarilor”, până în comuna Carlibaba și celălalt, spre Mănăstirea
Moldovița. Aceste trasee pot fi parcurse fie pe jos, fie cu ajutorul cailor pe care fiecare localnic îi
poate pune la dispoziția turiștilor.

Turismul de odihnă și recreere întruneste Bucovina toate condițiile pentru a fi practicat, ținand
cont de efectele benefice ale climei și de frumusețea peisajului din jur.

Cel mai slab tip de turism în Bucovina ca număr de turiști este turismul de agrement: river
rafting, parapantism, paintball, mountain biking și alpinism, tir cu arcul și cu pușca cu aer
comprimat, cursuri de echitație, plimbări pe poteci de munte etc (toate cu instructori specializați),
precum și practicarea sporturilor de iarna în sezonul rece. Totuși turismul de agrement an de an
aduce un număr mai mare de turiști în Bucovina.

Infrastructura rutieră și aeriana de slabă calitate, precum și ofertele turistice inflexibile și

învechite împiedică dezvoltarea turismului din zona Moldovei. Frumusețea locului și mănăstirile
rămân principalele atracții ale regiunii, oferta pentru alte activități de divertisment fiind aproape
inexistentă

În concluzie în judetul Suceava, aproape de varful unuia dintre cele mai frumoase pasuri
montane din tara, pasul Mestecanis (1086 m), pe o suprafata de 4,4 hectare de teren s-a construit
o groapa de gunoi ecologica.

Desi locul este la doar o curba distanta de varful pasului ce face legatura intre zonele turistice
Campulung Moldovenesc si Vatra Dornei, in acte este trecut oficial ca "depozitul de deseuri de
la Pojorata". Dar localitatea care ii da numele este la o distanta de mai bine de 11 kilometri pe
sosea.

Cand va fi gata, in varful pasului Mestecanis, la noul "depozit de deseuri de la Pojorata", vor fi
aduse toate gunoaiele menajere din zona montana a judetului Suceava.

De mai bine de doi ani se vorbeşte despre groapa de gunoi ecologică din vârful Pasului
Mestecăniş, este vorba despre o mare investiţie realizată cu bani europeni, în vârf de munte s-
au plâns localnicii din Pojorâta, s-au exprimat oficialităţi de la primarii, la miniştri şi la comisari
europeni singurii care au trecut de la vorbe la fapte au fost oamenii locului, care şi-au luat soarta
în mâini, au atacat în instanţă hotărârea Consiliului Local Pojorâta prin care comuna a dat în
administrarea Consiliului Judeţean Suceava pământul de sub groapă, iar judecătorii le-au dat
câştig de cauză deşi învingători, localnicii sunt, de fapt, nişte învinşi pentru că investiţia a fost
realizată în proporţie de 97% şi cât de curând acolo, în vârf de munte, vor fi aduse şi deşeurile.
Revoltaţi de faptul că s-ar putea trezi cu gunoiul adunat lângă case, oamenii din Pojorâta au
cerut, într-o primă fază, ajutorul presei locale şi centrale.

Dacă situaţia terenului de sub depozitul ecologic de la Pojorâta nu se va clarifica, există riscul ca
Uniunea Europeană să ceară înapoi banii alocaţi pentru construcţia obiectivului. Este vorba
despre 7 milioane de euro. Mult mediatizata groapă de gunoi despre care ecologiştii spun că a
sluţit Bucovina este construită printr-un mare program cu finanţare europeană numit Sistemul de
Management Integrat al Deşeurilor (SMID). Programul este gestionat de Consiliul Judeţean
Suceava. Valoarea totală a SMID este de 51 de milioane de euro. Prin SMID sunt construite două
depozite ecologice de gunoi, unul la Pojorâta şi celălalt la Moara, mai multe staţii de sortare şi
depozitare temporară a deşeurilor. În plus au fost închise şi vechile gropi de gunoi din judeţ, care
nu mai erai conforme. Construcţia SMID a început în 2009. Proiectul trebuia să fie gata la
sfârşitul anului trecut, dar lucrările au fost întârziate.

Pe langa depozitarea deseurilor, proiectul prevede si constructia unei statii de colectare si tratare
a levigatului ce, conform documentatiei descriptive din licitatia publica a proiectului, este
compusa din mai multe parti (bazin tampon-separat, pompa de admisie, tratare biologica cu statie
de ventilatie, statie de pompe intermediare, separare metale grele, deshidratare si evacuare
namol, statie de pompe de evacuare, bazin tampon, container pentru sistemul de monitorizare a
proceselor, grupuri sanitare, produse chimice si dezinfectie).

Bibliografie:

http://www.unicef.ro/publicatii/ghid-de-dezvoltare-comunitara-integrata/?
fbclid=IwAR3UOdaQK2xXS6Mb0c9xpijpa9STCCCImLI-K4RkflL4aN-1L04NZ3LeGEY

DEZVOLTAREA SOCIALĂ A COMUNITĂŢILOR RURALE curs Ion Ionescu

DEZVOLTAREA COMUNITĂŢILOR ŞI IMPLICAREA LOCUITORILOR

www.wikipedia.ro

www.monitorulsv.ro