Sunteți pe pagina 1din 13

Comportament prosocial

CE ESTE COMPORTAMENTUL PROSOCIAL?


-

definit diferit in diferite lucrari de circulatie internationala

trebuie facuta distinctie intre comportamentul prosocial si altruism, care este o subspecie a
comportamentului prosocial
Comportament prosocial: tip de comportament intentionat, realizat in afara obligatiilor de
serviciu si orientat spre sustinerea, conservarea si promovarea valorilor sociale
n Psihologia social, comportamentele se mpart n comportamente prosociale, i
comportamente antisociale. Comportamentul prosocial este reprezentat de suma acelor
comportamente care arat c unui individ i pas de bunstarea i drepturile celorlali, c
manifest grij fa de cei din jurul su, demonstrnd empatie, i acionnd n moduri care sunt
benefice celorlali.Toate studiile sugereaz c actvitile prosociale sunt eseniale pentru
bunstarea grupurilor sociale ntr-o gam larg de modaliti. n Psihologia social,
comportamentele se mpart n comportamente prosociale, i comportamente antisociale.
Un comportament al unei persoane este considerat ca fiind un comportament prosocial
cnd el are urmari pozitive asupra sa sau asupra celorlali indivizi din comunitatea unde
comportamentul are loc, ntrind astfel legturile sociale din interiorul acestei comuniti. Prin
contraast un comportament al unei persoane este considerat ca fiind un comportament antisocial
cnd el are urmari negativ asupra sa sau asupra celorlali indivizi din comunitatea unde
comportamentul are loc, ntrind astfel legturile sociale din interiorul acestei comuniti.
Din perspectiva psihologiei sociale comportamentul prosocial se refer la a aciona n
virtutea valorilor promovate i acceptate de societate, acele valori pozitive care actioneaz
implicit sau explicit la nivelul unui, grup, societate, etc.
In sens larg al cuvantului comportamentul prosocial reprezinta o conduita prosociala
pozitiva de ajutorare a celorlalti.Fenomenul conduitei prosociale genereaza o serie de probleme
fundamentale : cand , cum si de oamenii sunt dispusi sa acorde si chiar acorda ajutor
celorlalti .Cum poate fi stimulata stimulata conduita sociala si cum poate fi dezvoltat simtul
responsabilitatii. Termenul este intalnit pentru prima data in 1972(Rosehan),reluat de Bartal si
dezvoltat de Reikowski.Pentru unii autori termenul de ajutor prosocial este echivalent cu
termenul de ajutor(helping behavior).Pentru alti autori termenul este o categorie mai larga :orice
comportament indreptat catre societate si evaluat pozitiv de catre respectiva societate,in care se
inserat individul .
In aceasta acceptiune mai larga comportamentul prosocial include atat comportamentul de
ajutor respectiv dispozitia generala de a oferi ajutor altuia cat si altruismul care implica atitudini
de maxima generalitate respectiv absenta recompensei si o oarecare doza de sacrificiu.

Exisat o serie de abordari antecedente care deriva din sociologie ,este vorba de doua ipoteze:
prima ipoteza : a supravietuirii prin inrudire(Wilson1975),membrii aceleiasi familii au
gene comune , prin urmare ii ajuta pe cei din propia familie se asigura transmiterea pe mai
departe a propriilor gene .
a doua ipoteza : a similaritatii genetice(Rushtoh 1969),ajutorul se acorda si celor
neanruditi de unde indiciul sau concluzia ca similaritatea psihologica si axiologica s-ar baza pe
similaritatea genetica.
Cu destule limite exista insa posibilitatea ca si la om sa existe predispozitia genetica spre
altruism si sacrificiu.Totusi specificul pregnant uman al comportamentului prosocial apare
dintr-o serie de alte definitii :

este comportamentul orientat spre ajutorarea ,protrejarea, sprijinirea si dezvoltarea


celorlate persoane fara asteptarea unor recompense externe.(Reikowski).

actiunea care nu aduce beneficii decat celui care nu primeste ajutor (definitie tipic
americana).

Acte intentionate care ar putea avea consecinte punitive pentru altii si care se produc in
urmatorele conditii:
-intentia de ajuta alte persoane .
-libertatea alegerii de acorda ajutor in afara obligatiilor profesionale.
-fara asteptarea recompenselor externe.
*comportament intentionat realizat in afara comportamentelor profesionale si orientat spre
sustinerea ,conservarea,promovarea valorilor sociale(Chelcea).
Exita duoa mari abordari in studiul comportamentului prosocial:
-abordarea stadiala :prin ce stadii trece.
-abordarea costuri/beneficii: ce castiga /pierde cel care acorda ajutor.Cele doua
abordari trebuiesc facute integrat raspunzand modelul la cele doua intrebari.
Abordarea psihologica a comportamentului prosocial este relativ noua, insa cu toate
acestea au existat din cele mai vechi timpuri trimiteri la acest tip de comportament.
In acest sens, putem da exemplu una din scrierile filosofului roman Lucius Annaeus
Seneca - De beneficii - in care apare urmatoarea sintagma ce face referire la comportamentul
prosocial:, Rasplata unei fapte bune este de a fi facut-o.
In prezent, abordarea acestui tip de comportament este complexa existand numeroase definitii ale
acestuia. Septimiu Chelcea intelege prin comportament prosocial un comportament
intentionat, realizat in afara obligatiilor profesionale ce vizeaza promovarea si consolidarea,
conservarea normelor si valorilor sociale.

O alta definitie a comportamentului prosocial este data si de P.Golu (2002) care


sustine:, Comportamentul prosocial este o categorie larga, care include atat conduita de
ajutorare cat si altruismul. El este comportamentul rezultat din procesul societatii si al invatarii
sociale. (apud Cochinescu, 2008)
In urma acestor doua definitii, ne putem opri asupra ideii conform careia comportamentul
prosocial este in esenta comportamentul prin care facem ceva folositor celuilalt, ii venim in
ajutor.

Formele comportamentului prosocial


Sfera comportamentului prosocial include o serie de subspecii si implicit valori morale
precum: ajutorarea, apararea proprietatii, generozitatea, protejarea si sprijinirea celuilalt.
Toate aceste valori morale mentionate apar si in doua dintre cele mai cunoscute forme ale
comportamentului prosocial: bunavointa si altruismul.
Bunavointa este definita ca actiunea prin care se urmareste binele celuilalt, dar nu si
obtinerea unei recompense externe.
Cea de-a doua forma, altruismul este definita ca un comportament de ajutorare ce
presupune sacrificiu de sine din partea celui care acorda ajutorul.(Feldman, apud Cochinescu,
2008)
Neveanu (1978) defineste altruismul ca pe un principiu moral, opus egoismului,
constand in actiunea dezinteresata pentru binele celorlalti oameni si implicand atitudini de
maxima generozitate.
In opinia lui Auguste Comte, cel care a si lansat termenul, altruismul este a trai pentru
altul, ceea ce inseamna dragostea drept principiu, ordinea ca baza, progresul ca scop.
Pe langa aceste definitii ale altruismului, exista psihologi care vorbesc despre
altruismul pur a carui prezenta o considera in lipsa oricarei forme de recompensa externa sau
interna.
Cu toate acestea, Serge Moscovici isi pune problema existentei altruismului pur in
conditiile in care egoismul este considerat normal: altruismul este problema unei culturi a carei
regula este egoismul.
In opinia lui Moscovici exista trei tipuri de altruism: altruismul participativ,
altruismul fiduciar, altruismul normativ.
Altruismul participativ este exersat in favoarea familiei, patriei, prietenilor. Acest tip vizeaza
folosul intregii comunitati si este tipul de altruism in care Sinele si celalalt se pot confunda.
Cel de-al doilea tip de altruism este cel fiduciar si se refera la comportamentele prin care se
urmareste mentinerea unei relatii apropriate cu cei in care avem incredere. Altruismul fiduciar se
sprijina pe incredere si echilibrul relatiilor interpersonale.
Ultima forma, altruismul normativ, este diferita de celelalte prin gardul sau de obiectivitate,
implicand chiar si norme socio-culturale. Prin acest tip de altruism indivizii cauta sa echilibreze

responsabilitatile si solidaritatile sociale in scopul unei bune functionari a institutiilor sociale,


existand o legatura pozitiva intre adeziunea la norme si comportamentul de ajutorare.
Putem conchide acest fragment sustinand ideea ca toate aceste clasificari ale subtipurilor
comportamentului prosocial au menirea de a evidentia complexitatea acestuia si de a accentua
beneficiile interactiunii umane.

De ce acorda oamenii ajutorul?


De ce acorda oamenii ajutorul este o intrebare deschisa pentru care raspunsurile si
modelele explicative au rolul de a contura anumite idei nicidecum dea raspunde cu certitudine de
100% acestei intrebari.
Modelele si teoriile explicative iau in calcul mai multe posibilitati printre care aceea a
existentei unei tendinte ereditare spre ajutorare a celorlalti, dilema invatarii comportamentului
prosocial, dilema consumarii propriilor resurse (timp, bani, energie).
Studiile recente realizate de Kenrick si colaboratorii sai (2002) demonstreaza
urmatorul fapt: comportamentele prosociale servesc la patru mari scopuri: (apud Cochinesc,
2008)
1. Contribuie la bunastarea noastra personala
2. Vizeaza cresterea statutului si aprobarii sociale
3. Vizeaza protejarea stimei de sine
4. Permit tinerea sub control si reglarea dispozitiei emotionale
Pe langa aceste studii sunt prezente o serie de perspective si teorii ce vizeaza explicarea
acestei intrebari.
Una dintre perspective este cea a sociobiologiei care sustine ca individul urmareste prin
comportamentul sau nu atat sa supravietuiasca el cat genele lui. In acest sens, oamenii vor risca
mult in a-si trece capitalul genetic mai departe, de aceea prefera sa-i ajute pe cei cu care sunt
inruditi. Dovezile sunt extrem de concludente in ceea ce priveste aceasta teorie intrucat multe
specii de animale se conformeaza acestui pattern: initial sunt ajutati parintii, fratii, copiii (avand
50% din gene similare); ulterior unchii, nepotii (25%) si in cele din urma verii (12,5%).
Un alt exemplu in acest sens este actiunea unor asistenti medicali din Ohio care in urma
unei tornade au stat acasa pana cand s-au asigurat ca membrii familiilor lor sunt in regula si dupa
aceea au plecat in misiune.
Teoriile invatarii sustin ca acest tip de comportament pare a fi invatat in timpul
socializarii primare, care incepe inca din primele saptamani de viata ale copilului. Avand in
vedere faptul ca socializarea reprezinta procesul formarii personalitatii in acord cu normele si
valorile sociale se poate argumenta: comportamentul prosocial se afla sub influenta acestora.

Dupa Campbel (1975) societatea incurajeaza si promoveaza norme precum: norma


reciprocitatii, norma responsabilitatii sociale, norma justitiei sau echitatii sociale. (apud
Cochinescu, 2008)
Prima dintre aceste norme este cea a reciprocitatii ce presupune faptul ca ajutorul acordat
iti va fi mai tarziu sai mai devreme returnat. Aceasta norma functioneaza cu precadere in
grupurile mici, in micile orasele, intre persoanele cu acelasi statut social fiind intim legata de
principiul echitatii conform caruia fiecare persoana asteapta ca beneficiile primite sa fie
proportionale cu ceea ce a investit.
Norma responsabilitatii se refera la a-i ajuta pe cei ce depind de tine, de raspunde
nevoilor lor legitime.De regula ne subordonam acestei norme nu pentru a fi recompensati, ci
pentru ca ne simtim satisfacuti cand atingem standardele morale interne. Cand nu reusim sa
satisfacem cerintele acestei norme apar sentimente precum vinovatia, tristetea.
Cea de-a treia norma este ce a justitiei sau echitatii sociale este fundamentata pe baza a
doua idei: prima fiind cea ca oamenii tind sa mentina echitatea in relatiile personale iar ce-a dea
doua vizeaza gradul de inechitate in relatia dintre doua persoane, gard ce poate fi calculat sub
forma de raport in termeni de ce ofera si primeste fiecare din cele doua persoane.
Pentru a obtine o relatie echitabila acel raport trebuie sa fie egal la cele doua persoane, contrar
acestui rezultat apare inechitatea ce produce sentimente de culpabilitate, inferioritate.
O alta perspectiva ce isi propune sa raspunda la intrebarea, De ce acorda oamenii
ajutorul? este cea a invatarii indirecte a comportamentului prosocial, care sustine ideea ca acesta
poate fi invatat prin conservarea si imitarea unor modele (de cele mai multe ori oferite de
familie). Astfel, s-a observat ca persoanele ai caror parinti primeau numeroase vizite sunt mai
inclinate in a oferi ajutorul strainilor comparativ cu cei care nu primeau.
Studiile au confirmat ca americanii sunt mult mai dispusi decat chinezii si japonezii sa
acorde ajutor strainilor, dar acestia din urma sunt mult mai dispusi sa-si ajute familia si prietenii
apropiati.

De ce nu intervin, spectatorii in situatii de urgenta?


Pentru a putea contura cateva raspunsuri la aceasta intrebare consider ca este necesar sa
prezint pe scurt cunoscutul caz al Chaterinei Genovese, femeie ce a fost omorata in 1964, New
York, in fata blocului ei. Ceea ce socheaza la acest eveniment este faptul ca aceasta crima a fost
un episod public, ea fiind privita de 38 de vecini care nu au intervenit in nici un fel.
Ulterior acestui eveniment au fost fost facute o serie de studii ajungandu-se la concluzia
ca martorii prezenti la un incident pot influenta emergenta normei responsabilitatii sociale in trei
moduri.
Primul dintre acestea are ca idee centrala faptul ca ceilalti reprezinta o sursa de ajutor,
ghidandu-se dupa sintagma:, lasa-l pe el sa actioneze, pare mai compente. Acest fenomen este
cunoscut in literatura de specialitate ca fenomenul de difuziune a responsabilitatii.

Al doilea mod se bazeaza pe faptul ca ceilalti sunt o sursa de informare - astfel incat daca
nici unul dintre membrii grupului nu sesizeaza ca este o situatie de urgenta, ajung la concluzia ca
nu este cazul sa actioneze.
Ultimul model sustine ca ceilalti sunt o sursa de aprobare sau dezaprobare pentru
acordarea ajutorului. Oamenii ofera intepretari subiective realitatii din jur, astfel incat daca vad o
femeie si un barbat certandu-se nu intervin pentru ca cei mai multi cred ca este vorba de o cearta
conjugala. De aici putem retine faptul ca intotdeauna cand o femeie este agresata va trebui sa se
adreseze agresorului la persoana a doua singular si eventual sa paseze sarcina de a suna la politie
sau ambulanta unui om din multime pentru a evita difuziunea responsabilitatii, asta sporind
sansele de a primi ajutor:, Am nevoie de ajutor! Dumneavoastra, domnule, cel cu jacheta albastra
sunati la politie!
In concluzie, consider ca studierea si oferirea cat mai multor modele de comportament
prosocial este esentiala inca de la varste fragede si astfel, prin insusirea lui in urma modelului
familial si celui scolar, oamenii ar deveni mai atenti la grijile, nevoile celor din jur si poate chiar
ar putea salva vieti. Este absolut necesara, in opinia mea, promovarea unui astfel de model
pentru ca ar putea sa stopeze comportamentele agresive si antisociale ale tinerilor de azi ce vor fi
adultii de maine.
De asemenea, sunt de parere ca manifestarea comportamentului prosocial poate conduce
la aprobare sociala si implicit la cresterea nivelului stimei de sine, toate aceste aspecte
contribuind la sporirea socializarii, empatiei si inlaturarii anxietatii, starilor depresive incipiente.

Altruism i reciprocitate
Cele mai puriste forme de comportament prosocial sunt motivate de altruism, altruist un interes
n a ajuta o alt persoan. Altruismul este predat de fiecare religie practicat pe scar larg n
lume -, iudaism, islamism, hinduism, budism i cretinism Circumstanele cele mai probabile
pentru a apariia altruismului sunt empatia pentru un individ n nevoie, sau o relaie strns ntre
binefctor i destinatar. Multe comportamente care apar prosocial altruist sunt, de fapt,
motivate de norma de reciprocitate, care este obligaia de a restitui o favoare cu o favoare.
Oamenii se simt vinovai atunci cnd nu ntorc favorul primit i se pot simti furioi cnd
altcineva nu ntoarce favorul fcut de ctre ei. Reciprocitatea sau altruismul pot motiva multe
comportamente prosociale importante, inclusiv partajarea.

TEORII EXPLICATIVE
Exista trei tipuri de teorii: sociologice, psihologice, biologice

a)

Teoriile sociologice

in procesul socializarii, am invatat ca trebuie sa ne acordam reciproc ajutor

diferite persoane beneficiaza de ajutorul nostru cu cat depind mai mult de noi

Norma responsabilitatii sociale: obligatia morala de a-i ajuta pe altii, fara a astepta
recompense externe
ne subordonam acestei norme pentru ca ne simtim satisfacuti atunci cand atingem
standardele morale interne
-

se aplica diferentiat - ii ajutam mai ales pe cei despre care avem o parere buna

Norma reciprocitatii: obligatia morala de a-i ajuta pe cei care te-au ajutat anterior
-

regula de aur in orice relatie interpersonala

se regaseste in toate societatile (ca si tabu-ul incestului)

este intim legata de principiul echitatii (beneficiul proportional cu investitia)

nu este respectata de catre persoanele cu stima de sine mai redusa

Teoria invatarii sociale


Emergenta comportamentului social poate fi explicata:

1. prin persuasiune:
2. prin invatare sociala
1. Prin persuasiune:
-

moderatia in solicitarea ajutorului este mai eficienta decat insistenta

cand ajutorul se solicita prea intens reactanta psihica

Reactanta psihica: tendinta de redobandire a libertatii de actiune in cazul limitarii externe a


comportamentelor proprii (efectul de bumerang)
2. Prin invatare sociala:
expunerea la modele prosociale sporeste probabilitatea producerii lor la persoanele care le
observa

Teoriile psihologice

Teoria cost - beneficiu: oamenii tind sa mentina echitatea in relatiile interpersonale

este in consonanta cu teoria echitatii

oamenii incearca sa elimine distresul (stresul negativ) provocat de relatiile interpersonale


inechitabile, restabilind echitatea

Analiza cost - beneficiu: ii vom ajuta pe altii daca apreciem ca beneficiul va depasi
costul implicat de ajutorul dat
Datane si Darley 1970 - experiment care a condus la concluzia ca frecventa ajutorarii este
invers proportionala cu costul comportamentului, cu cat costul este mai ridicat, probabilitatea de
ajutorare este mai redusa
Trebuie sa facem distinctia intre:
-

costul antecalculat: ceea ce considera individul ca va investi

costul real: ceea ce investeste efectiv individul intr-un comportament social - timp, bani,
efort, emotii
Cost - gama larga de factori de natura materiala si/sau psihica
Beneficiu - recompense externe sau interne
Uneori anticipam un cost disproportionat de ridicat fata de cel real:
tendinta de a-i ajuta pe cei in suferinta este mai scazuta(ne referim atat la costuri
materiale, cat si morala - pierderea stimei de sine, a prestigiului)
ii ocolim chiar pe cei care au nevoie mai mare de noi
Competenta in acordarea ajutorului creste daca suntem familiarizati cu mediul social si
natural in care evolueaza persoana (se desfasoara actiunea) - Granet 1970:

cu cat individul este mai competent si are mai mult control asupra situatiei, cu atat
probabil ca va acorda ajutor (Hoffman 1976 explica aceasta prin costul scazut al
ajutorului)
putem spori frecventa comportamentelor prosociale marind competenta oamenilor

Daca anterior am fost rasplatiti pentru comportamentul nostru prosocial, foarte probabil ca
vom reitera acest tip de comportament
Aprobarea sociala mareste probabilitatea comportamentelor prosociale Satow 1977
(beneficiu: stima de sine)
Explicatiile de tip cognitivist sunt completate de cele afective (producerea comportamentelor
prosociale este influentata de emotii si sentimente) :
o bucuria il deschide pe om spre lume, tristetea il face sa se inchida in sine
o stare afectiva pozitiva evaluare mai generoasa a resurselor incredere sporita in noi
insine exista o corelatie intre emotii negative (suferinta, vinovatie) si altruism

Teoriile biologice

explica comportamentul prosocial prin factori genetici

loc central: sociobiologia: studiaza sistematic bazele biologice ale tuturor


comportamentelor sociale (animale si om) intr-o perspectiva evolutionista; fondator: Edward O.
Wilson
T
fiintele vii se comporta in asa fel incat sa-si optimizeze castigurile cel mai pretios
dintre ele fiind genele lor
T
considera ca altruismul are o baza genetica - pentru a asigura ameliorarea reprezentarii
genelor sale, individul se identifica apartenentei proprii si este obligat sa acorde ajutor altora, in
functie de rudenie

Definirea comportamentului antisocial


Una din definitiile unanime si cele mai cunoscute in prezent prezinta comportamentul
antisocial ca fiind acea forma de comportament orientat in sens distructiv, in vederea producerii
unor daune a caror natura poate fi materiala, psihologica, morala sau mixta.
Doua dintre cele mai cunoscute forme ale comportamentului antisocial sunt agresivitatea
si criminalitatea.
Este necesar sa mentionam ca agresivitatea nu trebuie confundata in totalitate cu
comportamentul antisocial intrucat, spre exemplu, conduita unui sportiv poate fi cu atat mai buna
cu cat este mai agresiva. De asemenea, exista o serie de infractiuni si comportamente antisociale
care nu implica agresivitate, un bun exemplu in acest sens fiind frauda economica.
In ceea ce priveste agresivitatea exista trei aspect distincte si relevante ce merita a fi
amintite in cadrul acestei lucrari:
Agresivitatea nediferentiata si fara un rasunet antisocial, spre exemplu o altercatie banala
din trafic;
-

Agresivitatea propriu-zisa in cadrul careia apare chiar si comportamentul criminal;

Comportamentul agresiv ca expresie a unei stari patologice preexistente sau dobandite,


spre exemplu schizofrenii, cei cu retard mintal si cei care sufera de dementa nu detin
discernamant atunci cand comit o fapta grava.
Restul indivizilor care comit fapte antisociale fac parte din categoria persoanelor cu
discernamant si suporta implicit rigorile legii.
Criminalitatea, prin definitie este un fenomen social extrem de semnificativ in orice
societate si implica savarsirea de crime si numarul de omoruri comise intr-o anumita perioada pe
un anumit teritoriu.

Comportamentul antisocial i-a preocupat in mod firesc si pe cercetatorii din domeniile


umaniste precum cel psihologic ori sociologic, lucru ce a determinat aparitia unor explicatii si
teorii stiintifice referitoare la formele si manifestarile acestuia.

Teorii cu privire la comportamentul antisocial: agresivitate si


criminalitate
In cele ce urmeaza, pentru a patrunde mai bine in esenta formelor comportamentului
antisocial, consider ca este de cuviinta sa expun cateva dintre cele mai relevante teorii atat cu
privire la agresivitate cat si la criminalitate.
In ceea ce priveste agresivitatea, cele mai cunoscute teorii sustin urmatoarele ipoteze:
agresivitatea este innascuta (Sigmund Freud), agresivitatea este un raspuns la frustratie (Miller si
Dolard), agresivitatea este un comportament invatat (Albert Bandura).
Prima dintre teoriile mentionate a fost elaborata de Sigmund Freud si sustine ca
agresivitatea este un instinct cu care oamenii se nasc si intrucat aceasta presiune ereditara nu
poate fi inlaturata este necesar ca in procesul educatiei sa fie canalizata in domenii precum
sportul, arta.
De asemenea, K. Lorenz (1966) in lucrarea, Despre agresivitate evidentiaza valoarea
adaptativa a agresivitatii sustinand ca, animalul isi apara teritoriul pentru hrana si adapost.
Principala critica adusa teoriei vizeaza faptul ca agresivitatea desi implica influente
neuronale, hormonale si biochimice nu este in totalitate innascuta, intrucat oamenii nu se
asemana in adoptarea comportamentului agresiv.
Cea de-a doua teorie sustine ca agresivitatea este determinate de factori exogeni, fiind in
acest mod un raspuns la frustrare. In acest sens, Miller si Dollard au elaborat ipoteza frustrareagresivitate, conform careia agresivitatea este mereu o consecinta a frustrarii iar frustrarea
conduce spre agresivitate.
Printre cei care au supus aceasta teorie unor critici se afla si L. Berkowitz care sustine ca
frustrarea nu determina in mod cert o conduita agresiva ci mai degraba favorizeaza o stare de
pregatire emotionala pentru a agresa.
O alta teorie relevanta este cea elaborata de A. Bandura ce sustine ca agresivitatea se
invata prin modalitati directe (recompensarea/pedepsirea unor comportamente), prin observarea
si imitarea unor modele de conduita (de regula ale parintilor sau adultilor din jurul nostru) si prin
preluarea modelelor din mass-media.
Un bun exemplu in acest sens este comportamentul agresiv deprins din familie
majoritatea celor care denota un astfel de comportament au fost si ei victimele abuzului fizic si
emotional in copilarie.
In cele ce urmeaza, voi prezenta cateva teorii cu privire la criminalitate.

Multitudinea explicatiilor si teoriilor ce au la baza acest tip de comportament antisocial a


determinat divizarea in trei categorii: teorii psiho-biologice, teorii psiho-sociale si teorii psihomorale. In continuare vom avea drept scop prezentarea unei teorii din fiecare categorie.
Astfel, din categoria teoriilor psiho-biologice ce arata faptul ca in esenta, crima, ca fenomen
individual are o baza psihobiologica organica sau functionala evidentiem teoria constitutiei
criminale elaborata de criminologul italian
Benigna di Tulio. Acesta sustine ca studiul crimelor nu poate fi exclusiv biologic sau
exclusiv sociologic ci cumva bio-sociologic. De altfel, intreaga personalitate umana nu poate fi
corect apreciata decat dupa criterii bio-psiho-sociologice. Avand drept reper aceste argument,
autorul sustine ca exista mai multi factori ce conduc la formarea unei personalitati criminale:
Ereditatea a carei influenta este una puternica insa in ciuda acestora nu poate fi
considerate factor determinant;
Anormalitatile hormonale: anumite disfunctii in sistemul metabolic pot corela cu
comiterea crimelor;
Disfunctionalitati cerebrale: anumite leziuni pe cortex coreleaza in mod direct
proportional cu comiterea crimelor. Un exemplu il reprezinta persoanele care sufera de epilepsie
si care pot comite infractiuni grave, crime.
Importanta acestei teorii reiese din faptul ca nu sunt ignorati factorii sociali sau factorii
exteriori in producerea actelor antisociale, insa dupa cum sustine
Benigna di Tulio, acestia nu pot avea o influenta reala decat atunci cand intalnesc o
constitutie criminala preexistenta.
Conform celei de-a doua categorii de teorii, comportamentul infractional este invatat prin
intermediul interactiunii om-ambient. Una din teoriile reprezentative din cadrul celor psihosociale este teoria stigmatizarii cunoscuta de asemenea si sub numele de interactionism social.
Aceasta a fost elaborata de H. S. Becker,F. Tannenbauman, E. Lemert.
Potrivit acesteia, fenomenul criminalitatii rezida din interactiunea a doua categorii de
factori: primul este reprezentat de activitatea nonconformista a unor persoane, cea de-a doua este
determinata de activitatea grupurilor sociale dominante care reactioneaza atribuindu-le celor
nonconformiste stigmatul de infractor. Ca urmare a acestei stigmatizari, la persoanele in cauza
apare un fel de contrareactie psihica din pricina careia ei isi vor asuma cu adevarat statutul de
infractori.
In cele din urma, autorii acestei teorii sustin ca infractionalitatea nu isi are izvorul in
realitatea obiectiva, in conditiile de existenta a persoanei in cauza ci isi are izvorul in
contrareactia psihica pe care oamenii o au in momentul in care sunt etichetati ca fiind infractori.
Teoriile psiho-morale sustin ca infractionalitatea si comportamentul criminal sunt
simptome ale problemelor emotionale fundamentale ale omului, evidentiindu-se in aceasta
maniera importanta caracteristicilor psihologice ale individului, cea a factorilor psihogeni si
psihomorali.

O teorie remarcanta din categoria celor psiho-morale este teoria personalitatii criminale
elaborate de Jean Pinatel.
Autorul sustine ca este inutil a separa oamenii in buni sau rai si ca orice om in
circumstante exceptionale poate deveni un infractor.
De asemenea, apare idea conform careia exista niste diferente graduale in ceea ce priveste
pragul delicvential, astfel incat unii oameni au nevoie de anumite instigari exterioare intense, in
timp ce altii de instigari exterioare minimale pentru a trece la savarsirea actului criminal.
In viziunea lui Jean Pinatel componentele nucleului criminal care determina trecerea la act
sunt:
-

Egocentrismul (reprezinta tendinta individului de a raporta totul la sine insusi)

Labilitatea psihica (reprezinta o lipsa de prevedere, o instabilitatea emotionala)

Agresivitatea

Indiferenta afectiva ce asigura ultima etapa cea a trecerii la savarsirea actului concret.
Aceasta presupune lipsa de regrete, remuscari si o totala lipsa de empatie fata de suferinta fizica
si psihica produsa victimei.
Cu toate acestea, este necesar sa precizam ca cele patru componente prezentate de autor
nu trebuiesc privite individual ci intercorelat intrucat reuniunea si conexiunile dintre ele confera
un caracter particular personalitatii si determina in acest mod portretul psihologic al criminalului.
De asemenea, conchizand prezentarea teoriilor agresivitatii si criminalitatii, trebuie sa
precizam ca nici una din acestea nu poate fi considerata deplin suficienta si deplin consistenta in
explicatiile oferite intrucat fiecare furnizeaza informatii cu privire la aspectul tratat. Prin urmare,
este de preferat sa tratam aceste teorii din perspectiva complementaritatii si nu din cea a
contradictiilor existente intre acestea.

Concluzii
In concluzie, sunt de parere ca prezentarea atat a comportamentului prosocial cat si a
celui antisocial este foarte importanta deoarece furnizeaza si ghideaza in acelasi timp
comportamentul uman. Tinand cont de faptul ca nu exista o societate dominata de tendinte pur
prosociale sau antisociale, consider ca un mediu echilibrat ar fi acela in care comportamentul
prosocial il domina pe cel antisocial intrucat ar determina internalizarea si exprimarea unor
conduite exemplare pentru cei din jur.
Un bun exemplu in acest sens poate fi reprezentat atat de perioada copilariei cat si de cea
a adolescentei, varsta la care viitorul adult are nevoie de modele, de integrare in grupul social si
conturarea unei imagini de sine in conformitate cu cea corporala. Prin urmare, daca acele modele
ar fi unele exemplare, pozitive, exista sanse mai mari ca adultul de maine sa fie un model pentru
cei din jur, pentru viitoarea lui familie si implicit acest lucru ar determina scaderea ratei
comportamentului antisocial, respectiv a celui agresiv si a celui criminal.

De asemenea, facand saltul de la propriile opinii in prezent, cresterea ratei


comportamentului antisocial este ingrijoratoare si ar trebui sa reprezinte un semnal de alarma atat
la nivel informal (in cadrul familiei, grupului social) cat si la nivel formal (institutii de
invatamant, mass-media).
Relevante in acest sens sunt statisticile referitoare la rata infractionalitatii in Romania,
care ilustreaza o propagare teritoriala, nu intamplator judetele cu cea mai mare ridicata rata a
infractionalitatii (Hunedoara - 2.384 de infractiuni la suta de mii de locuitori; Alba- 2.094
infractiuni; Gorj - 1.916 infractiuni) sunt invecinate.
Conchid prin a semnala necesitatea promovarii comportamentului prosocial la nivelul
comunitatii intrucat aceasta reprezinta o modalitate eficienta de a stopa expansiunea
comportamentului antisocial prezent intr-o societate in care importanta valorilor morale este
diminuata treptat.

Bibliografie:
1. Chelcea, S. (1990). Psihologia cooperarii si intrajutorarii umane. Bucuresti: Editura Miliatra
2. Chelcea, S. (2005). Psihologie sociala. Bucuresti: Editura Economica
3. Cochinescu, L. (2008). Probleme actuale ale psihologiei sociale. Pitesti: Editura Paralela 45
4. Mitrofan, L. (2004). Elemente de psihologie sociala. Bucuresti: Editura SPER
5. Moscovici, S. (1998). Formele elementare ale altruismului. Iasi: Editura Polirom