Educatia permanenta este un sistem educational deschis, compus din

obiective, continuturi, forme si tehnici educationale, care asigura intretinerea si

dezvoltarea continua a potentialului cognitiv, afectiv si actional al personalitatii,
al capacitatilor si deprinderilor de autoeducatie, formarea de personalitati
independente si creative. Educatia permanenta este nemijlocita legata de
diagnoza si prognoza educatiei, de programare si de inovare pe termen lung a
educatiei.
Educatia permanenta ne fereste de imbatranirea timpurie din punctul de
vedere cerebral si psiho-social, ne mentine tineretea spirituala. Savantul japonez
Matsuzawa spunea: sa gandesti activ, continuu si intens caci opresti
imbatranirea creierului (desigur, pentru o anumita perioada) si obtii performante
deosebite, pana la creatii de mare valoare si eficienta.
Educatia permanenta, pentru a fi de valoare si eficienta, trebuie sa se bazeze
pe educatie, fapt care cere invatamantului sa pregateasca tineretul studios
pentru autoeducatie (Ioan Bontas
Educatia permanenta a devenit o speranta a scolii contemporane, scoala
supusa excesiv perspectivei ingust-specializate. Ea se impune, de asemenea, ca
o idee calauzitoare a elaborarii formelor de educatie aadultilor. De aceea,
analiza cercetarilor actuale in domeniul educatiei permanente este o necesitate
obiectiva pentru promovarea gandirii si actiunii pedagogice. In primul rand,
pentru ca prin actiunile in spiritul educatiei permanente devine posibila o sinteza
a gradelor si profilelor de invatamant, a institutiilor scolare, intemeiata pe logica
proceselor educationale si desfasurata potrivit unui sistem format din unitati
functionale integrate. Conceptul si sistemul educatiei permanente ofera
raspunsuri la numeroasele probleme ale relatiei predare-invatare." Cea mai larga
acceptie a educatiei permanente exprima aria sa sociala, ca tendinte si
perspective ale vietii educationale contemporane:"Educatia permanenta este
educatia tuturor oamenilor pe tot parcursul vietii lor".
"Educatia permaneneta este educatia tuturor oamenilor pe tot parcursul vietii
lor".
Educatia permanenta este un proces de perfectionare a dezvoltarii
personale, sociale si profesionale pe durata intregii vieti a indivizilor, in scopul
imbunatatirii calitatii vietii atat a indivizilor, cat si a colectivitatii lor.
Aceasta este o definitie comprehensiva si unificatoare care include invatarea
formala, nonformala si informala pentru dobandirea unui orizont de cunoastere
care sa permita atingerea celui mai inalt nivel de dezvoltare posibil in diferite stadii
si domenii ale vietii. Educatia permanenta este in relatie directa cu dezvoltarea
individuala si progresul social. Din aceasta cauza idei cum sunt “a invata sa fii” si
“o societate a invatarii” sau “o societate educativa” sunt asociate cu acest concept.
Din punct de vedere individual Lengrand descrie educatia permanenta ca
reprezentand “Orientarea spre unitate, coordonare si continuitatea dezvoltarii
personalitatii conduce spre elaborarea programei si instrumentelor de educatie care
dezvolta in permanenta interactiunea dintre trebuinte si lectiile de viata
profesionala, de exprimare culturala, de dezvoltare generala sau alte diverse situatii
prin care fiecare individ se perfectioneaza si se desavarseste pe sine insusi”.
Deasemenea si Jessup afirma ca educatia permanenta “este o stare, o calitate a
societatii care se manifesta ea insasi in atitudini, in relatii si in organizarea
sociala”.
Este greu de conceptualizat educatia permanenta in ansamblu datorita complexitatii
acestei notiuni, astfel ca in literatura de specialitate s-a incercat definirea ideii
pornind de la anumite aspecte. De aici au rezultat anumite caracteristici:
• educatia permanenta incearca sa vada educatia in totalitatea ei;
• se refera la modelele de educatie formala, nonformala si informala;
• incearca sa integreze si sa articuleze toate structuriile si stadiile educatiei atat pe
vericala (in timp) cat si pe orizontala (in spatiu).
Cu toate acestea obiectivele educatiei permanente nu pot fi realizate decat tinand
seama de urmatorii factori:
• posibilitatea de invatare;
• motivatia;
• educabilitatea.
Educatia permanenta pleaca de la premisa ca oricare ar fi situatia, o scoala inchisa
intre ziduri, izolata de nevoile si resursele comunitatii locale si rupta de
problematica lumii contemporane, nu este in masura sa rezolve nici problemele
individului si nici pe cele ale societatii in care traieste individul.
Situatia actuala a educatiei permanente
Astazi educatia permanenta a devenit pana la un anumit punct daca nu o realitate
macar un ideal pentru politica educationala. In multe tari, conceptele educatiei
permanente au fost puse in practica in masura diferita in diverse domenii. Este un
fapt general-acceptat ca procesul educatiei nu prebuie sa fie limitat la perioada
adolescentei si copilariei, ci trebuie sa includa intreaga viata in relatie cu activitatea
profesionala. Totusi in aceasta directie se fac prea putine demersuri deoarece acest
proces presupune o reorganizare completa a sistemului educational.
Un motiv imperativ al punerii in practica a educatiei permanente este continua
dezvoltare tehnico-stiintifica ce solicita o permanenta actualizare a calificarilor
profesionale.
Totusi, politica educationala contemporana mentine monopolul educational al
scolii. In aceste circumstante, discrepanta dintre nevoile educationale ale societatii
moderne si natura limitata a sistemului scolar devine tot mai evidenta.
Promovarea educatiei permanente, ca principiu susceptibil de a orienta o reforma a
sistemului educativ, se sprijina pana in prezent numai pe doua categorii de
argumente: exigentele dezvoltarii societatii si nevoile individului care doreste sa se
adapteze si sa se afirme. Aceste argumente sunt importante si valabile, dar in
ultimul timp a aparut o a treia categorie de argumente: problematica lumii
contemporane, a carei natura si amploare depasesc limitele si posibilitatile unei
anumite tari sau ale unui grup de tari.
Ideea ca educatia trebuie sa se deschida problematicii lumii si sa evolueze catre
invatarea continua nu este nici noua si nici recenta (J.A. Comenius, de exemplu, ca
reforma educatiei ar fi trebuit sa mearga mana in mana cu o reforma a societatii
umane in general). Cu toate acestea, timp de secole, atat problematica viitorului si
viitorul colectivitatii umane, cat si ideea unei educatii permanente nu au fost
altceva decat subiecte filosofice.
In concluzie, pentru a deveni o sursa utila si utilizata pentru o reformare a
curriculum-ului, problematica lumii contemporane trebuie sa fie: a) identificata si
evaluata continuu din punctul de vedere al nevoilor si resurselor fiecarei
colectivitati nationale si ale fiecarei regiuni; b) exprimata in termeni de obiective,
continuturi si metode de educatie permanenta.
Nevoi si cereri de educatie permanenta
Individul trebuie sa invete sa aleaga si sa exerseze o activitate care ii asigura
existenta, satisfacerea nevoilor sale materiale si a dorintei de realizare personala. El
trebuie sa primeasca, de asemenea, o educatie care sa-i permita sa se perfectioneze
si sa se adapteze la activitatile profesionale noi. Educatia este inteleasa in general
ca un mijloc de ascensiune sociala si ca, pentru multi, ea ofera inainte de toate
diplome sau competente si asigura un statut social, odata cu posibilitatea exercitarii
unei meserii. Educatia permanenta trebuie sa garanteze in plus, fiecaruia, adaptarea
la evolutia meseriei si atitudinea corespunzatoare in fata ofertei de serviciu.