Sunteți pe pagina 1din 7

TEORII ALE PERSONALITATII

TEORII ALE PERSONALITATII

a. Abordarea psihanalitica a personalitatii (S. Freud)


b. Abordarea psihometrica (factoriala) a personalitatii (G.
Allport, R.B. Cattell, H. Eysenck, teoria Big Five)
c. Abordarea fenomenologica a personalitatii (C. Rogers)
In aproape toate manualele de psihologie din tara noastra insusirile
de personalitate sunt grupate in cele 3 categorii despre care am vorbit
anterior: aptitudini, temperament si caracter. Psihologii din tarile occidentale
au elaborat alte teorii privind personalitatea. Acestea pot fi grupate in 5
categorii principale:
1. teorii psihanalitice;
2. teorii factoriale;
3. teorii fenomenologice sau umaniste;
4. teorii care privesc personalitatea din perspectiva biologica;
5. teorii care pun accentul pe invatarea sociala.
Despre teoriile care privesc personalitatea din punct de vedere biologic
am vorbit atunci cand am vorbit despre temperament. Teoriile care explica
formarea personalitatii prin invatarea sociala sunt studiate de psihologia
sociala. In continuare vom vorbi despre celelalte trei teorii.
a. ABORDAREA PSIHANALITICA A PERSONALITATII
(S. FREUD)
Teoria psihanalitica a fost elaborata la sfarsitul secolului al XIX-lea si
inceputul secolului al XX-lea, de catre Sigmund Freud. Desi a starnit multe
controverse, totusi poate fi considerata cea mai complexa teorie, care a avut
cea mai mare influenta nu numai asupra dezvoltarii psihologiei ci si asupra
pedagogiei, medicinii, artei s.a.m.d.
Freud a fost medic neurolog si a incercat sa gaseasca metode
eficiente pentru a trata bolnavii care sufereau de diferite nevroze: isterie,
fobii, anxietate etc. El a folosit la inceput hipnoza, iar apoi a inventat metoda
asociatiei libere. Freud cerea pacientilor sa spuna toate ideile care le veneau

in minte, chiar daca aceste idei pareau inutile, ciudate sau erau neplacute.
Analizand asociatiile verbale si visele bolnavilor, Freud a descoperit ca
acestea de multe ori reflecta dorinte sau anxietati neconstientizate. Pornind
de la aceste observatii Freud a ajuns la descrierea componentelor
personalitatii. In conceptia sa personalitatea este compusa din trei parti:
sinele (id), eul (ego) si supraeul (superego).
Sinele este partea inconstienta a personalitatii care exista de la
nastere si care contine trebuintele fundamentale (foame, sete), pulsiunile
sexuale si tendintele agresive. Sinele functioneaza pe baza principiului
placerii, adica nu poate sa accepte nesatisfacerea imediata a pulsiunilor. Dar
realitatea nu permite intotdeauna satisfacerea imediata a pulsiunilor: copilul
trebuie sa astepte pana cand va fi hranit, el este pedepsit daca este agresiv
etc. Datorita acestor restrictii incepe sa se formeze Eul.
Eul este acea parte a personalitatii care este in contact cu realitatea si
incearca sa satisfaca dorintele sinelui luand in considerare si situatia externa.
Eul functioneaza pe baza principiului realitatii si reprezinta viata psihica
constienta si subconstienta(preconstienta).
Exemplu: in cele mai multe cazuri fratele mai mare nu se bucura de nasterea
celui mic pentru ca nu vrea sa imparta dragostea parintilor cu acesta. In
conformitate cu tendintele agresive ale sinelui si pe baza principiului placerii,
el ar dori sa inlature acest rival. Dar intervine Eul care tine seama de
realitate, adica de parerile parintilor, de posibilitatea de a fi pedepsit de
parinti daca ar face ceva foarte rau celui mic. Tendintele agresive fie vor fi
refulate, fie vor fi manifestate intr-o forma atenuata (il necajeste pe cel mic,
il impinge, ii ia jucariile).

In jurul varstei de 5 ani incepe sa se formeze a treia componenta a


personalitatii, Supraeul. Supraeul este inconstient ca si Sinele si are rolul de
a aprecia faptele copilului ca fiind bune sau rele. Supraeul se formeaza prin
interiorizarea normelor morale si asistemului de valori caracteristice familiei.
Parintii impun copilului anumite cerinte sau interdictii (trebuie sa saluti, nu e
voie sa arunci mancarea pe jos etc). Sinele nu vrea sa respecte aceste
cerinte. Eul in schimb isi da seama ca daca ele vor fi respectate, copilul va fi
recompensat, iar in caz contrar parintii se supara si il pedepsesc. Cea mai
grava pedeapsa ar fi pierderea afectiunii parintilor. Copilul se apara de acest
pericol interiorizand aceste cerinte si interdictii. Dupa ce o cerinta a fost
interiorizata, copilul o respecta chiar daca parintii nu sunt prezenti. Daca
totusi incalca regula, devine anxios si are sentimente de culpabilitate. Aceste
semne ale interiorizarii normelor de comportament sunt si semnele formarii
Supraeului.
Daca parintii impun prea multe restrictii, copilul va avea un Supraeu
rigid si din aceasta cauza la varsta adulta ar putea deveni anxios, inhibat, cu
multe sentimente de culpabilitate. Daca ei impun prea putine interdictii,
Supraeul va fi slab, nu va controla eficient comportamentul. Aceste persoane
sunt dezinhibate si predispuse spre delicventa.

Eul este componenta care mentine echilibrul dintre Sine, realitate si


Supraeu. Eul are si rolul de a impiedica constientizarea unor continuturi
inconstiente. Aceasta se realizeaza cu ajutorul unor mecanisme de
aparare care vor fi prezentate in capitolul urmator.
O notiune mult utilizata de Freud este cea de libido. Freud
considera ca fiecare persoana dispune de o anumita cantitate de energie
psihica numita libido, care are un rol esential in motivatie. Pentru Freud
libidoul are o structura predominant sexuala. Daca energia psihica nu se
poate descarca in mod direct, atunci se descarca prin actiuni compensatorii
(sublimare) (Hayes, Orrell, 1997, p. 200).
Teoriile lui Freud au fost partial modificate de neofreudisti ca C.G.
Jung, A. Adler, K. Horney, E. Fromm, E. Erikson, F. Dolto etc.
b. ABORDAREA PSIHOMETRICA (FACTORIALA) A
PERSONALITATII (G. ALLPORT, R. B. CATTELL,
H. EYSENCK, TEORIA BIG FIVE)
Multi psihologi sustin ca oamenii nu pot fi impartiti in tipuri cum ar fi
cele 4 tipuri temperamentale. Ei sustin ca personalitatea este formata
dintr-un anumit numar de dimensiuni (trasaturi). Oamenii se
deosebesc din punctul de vedere al intensitatiidimensiunilor cat si al modului
in care sunt grupate (ierarhizate). Astfel de trasaturi sunt inteligenta,
creativitatea, agresivitatea, stabilitatea emotionala s.a.m.d. In continuare
vom vorbi despre 4 teorii factoriale1: teoria lui Allport, Eysenck, Cattell si
teoria Big Five.
G. Allport intelege prin dimensiune sau trasatura tendinta de a
reactiona asemanator in numeroase situatii mai mult sau mai putin
asemanatoare.
Exemplu: daca la cineva agresivitatea este o dimensiune (trasatura)
dominanta, el va fi agresiv in familie, isi va critica frecvent subalternii, se va
certa cu vanzatoarea daca i se pare ca nu e servit cum ar trebui etc.

Fiecare personalitate poate fi descrisa printr-un mare numar de


dimensiuni. Dimensiunile nu au toate aceeasi importanta; unele influenteaza
mai puternic comportamentul, altele mai putin. Dimensiunile care au rolul
cel mai important in determinarea comportamentului se numesc trasaturi
dominante. Fiecare om are una - doua trasaturi de acest fel. Oamenii mai au
5-10 trasaturi centrale, care se exteriorizeaza in multe situatii, si
numeroase trasaturi secundare, care se manifesta numai in cazuri deosebite.
Exemplu: un om care are ca trasaturi dominante sociabilitatea si
altruismul poate fi foarte ironic in relatiile sale cu o singura persoana.
Aceasta dimensiune secundara se manifesta numai in relatiile cu acest om.

Allport si-a pus problema: care sunt cele mai importante trasaturi
prin care se deosebesc oamenii. El a presupus ca acestea se regasesc in
vocabularul limbii engleze. Studiind dictionarul, a gasit 18 000 de cuvinte
care descriu insusiri psihice sau comportamentale. Eliminand sinonimele a
ajuns la o lista cu 4 500 cuvinte.
Psihologul R.B. Cattell a grupat notiunile din lista lui Allport, a
prelucrat dimensiunile obtinute prin metoda analizei factoriale si a ajuns la
concluzia ca personalitatea poate fi descrisa cu ajutorul a 16 factori de
personalitate. El a elaborat un chestionar cu care se poate realiza o descriere
complexa a personalitati (chestionar cu care veti face cunostinta in anul III,
la Psihodiagnostic).

H. Eysenck, utilizand de asemenea metoda analizei factoriale, a


restrans si mai mult numarul dimensiunilor. El, in urma cercetarilor realizate,
a ajuns la concluzia ca personalitatea poate fi descrisa cu ajutorul a doua
dimensiuni: extraversiunea - introversiunea si stabilitatea - instabilitatea
emotionala sau neuroticismul.
Notiunile de extraversiune - introversiuneau fost folosite prima data
de Jung. Aceasta dimensiune indica masura in care cineva se orienteaza spre
lumea externa (extravertitii) sau spre interior, spre viata psihica
(introvertitii). Persoanele puternic introvertite sunt mai retinute, mai putin
sociabile si comunicative. Cele extravertite sunt sociabile, comunicative,
interesate de tot ce se intampla in jur.
Neuroticismul este o trasatura emotionala. Cei stabili emotional sunt
calmi si se adapteaza usor chiar si in situatiile dificile. Cei labili emotional
sunt capriciosi, nelinistiti, anxiosi, se adapteaza greu.
Eysenck a incercat sa gaseasca baza fiziologica a personalitatii,
adica particularitatile anatomice si fiziologice ale sistemului nervos care
determina diferentele comportamentale dintre cei stabili / instabili
emotional, respectiv dintre cei introvertiti si extravertiti.
Stabilitatea - instabilitatea emotionala pare sa fie in legatura cu
functionarea sistemului nervos vegetativ. Ramura simpatica este
responsabila de producerea modificarilor fiziologice care alcatuiesc starea de
alerta (inima bate mai repede, tensiunea creste etc.); acestea sunt mai
frecvente la cei instabili emotional. Ramura parasimpatica produce
modificarile opuse.
Extraversiunea - introversiunea este in legatura cu modul de
functionare a substantei reticulate. Creierul functioneaza bine daca nivelul de
activare al scoartei cerebrale este mediu. La cei introvertiti substanta
reticulata amplifica impulsurile nervoase care ajung la ea si in consecinta
scoarta cerebrala atinge cu usurinta un nivel ridicat de activare. La cei

extravertiti substanta reticulata nu intensifica atat de mult impulsurile si de


aceea scoarta cerebrala se gaseste la un nivel mai scazut de activare.
Extravertitii, pentru ca sa ajunga la nivelul optim de activare, cauta stimulari
externe: distractii, compania altora, situatii care implica riscul. Cei
introvertiti, pentru a reduce nivelul de activare al scoartei cerebrale, evita
stimularea excesiva. De aceea ei evita distractiile zgomotoase si se simt mai
bine singuri sau cu un numar redus de prieteni.
Introvertitii avand un nivel mai ridicat de activare al scoartei
cerebrale, la ei reflexele conditionate se formeaza mai repede. Din aceasta
cauza ei memoreaza si invata mai repede, dar tot din acelasi motiv la ei
intalnim mai frecvent simptome nevrotice de tipul obsesiilor sau fobiilor.
Acestea se pot forma in urma asocierii unor stimuli neplacuti cu niste reactii
afective exagerate. (Ex. un obiect produce o sperietura puternica ceea ce
poate sa stea la baza unei fobii). Persoanele extravertite nefiind asa de usor
conditionabile si fiind in cautarea senzatiilor puternice, ajung mai usor la
tulburari de comportament (consum de droguri, delicventa). Din acelasi
motiv reeducarea lor este foarte dificila.
Particularitatile anatomo-fiziologice care stau la baza celor doua
dimensiuni fundamentale ale personalitatii sunt innascute. Aceasta inseamna
ca insusirile fundamentale ale personalitatii nu pot fi modificate prin educatie
sau autoeducatie(Eysenck, 1998).

Teoria Big Five. Cercetarea personalitatii este ingreunata de lipsa


unui consens privind dimensiunile sale fundamentale. In urma studierii unui
mare numar de teorii factoriale, psihologii au observat ca 5 dimensiuni pot fi
regasite in majoritatea acestor teorii. Acest model al personalitatii, care
sustine ca acestea sunt trasaturile esentiale, a fost numit Big Five (Marele
Cinci). Cele 5 dimensiuni sunt (dupa Zlate, 1997, p. 240):
-

extraversia: tendinta personalitatii de a se orienta spre exterior, de a fi


sociabil, de a se implica in actiune;

agreabilitatea: tendinta de a fi amabil, prietenos in societate;

constiinciozitatea se refera la modul in care isi indeplineste cineva


sarcinile;

stabilitatea emotionala se refera la tendinta de a fi calm sau nelinistit,


labil emotional;

cultura sau intelectul reprezinta nivelul de inteligenta si creativitate.


a. ABORDAREA FENOMENOLOGICA (UMANISTA)
A PERSONALITATII (C. ROGERS)

Fenomenologia este studiul descriptiv al unui ansamblu de


fenomene, asa cum se manifesta ele in timp si spatiu (DEX, p. 374). Cei care
abordeaza personalitatea din punct de vedere fenomenologic sustin ca
psihologii trebuie sa studieze modul in care individul intelege, simte,
interpreteaza evenimentele vietii.
Acest curent se deosebeste mult de behaviorism, care studiaza numai
comportamentul, dar si de psihanaliza sau psihologia cognitiva, care studiaza
modul in care fenomenele psihice - fie inconstiente, fie constiente influenteaza comportamentul.
Unii reprezentanti ai acestui curent denumesc teoriile lor "teorii
umaniste" deoarece ei pun accentul pe acele aspecte ale vietii psihice prin
care omul se deosebeste de animale. Reprezentanti ai acestui curent sunt
Carl Rogers, A. Maslow (despre teoriile caruia am vorbit la motivatie), G.
Kelly.
In centrul teoriei lui C. Rogers despre personalitate se afla ideea ca
fiecare om are o nevoie (trebuinta) innascuta de autorealizare, de
autoactualizare, adica de a-si valorifica potentialitatile si de a se dezvolta.
Evenimentele vietii sunt evaluate prin raportarea lor la aceasta trebuinta.
Evenimentele care ajuta autoactualizarea sunt apreciate ca fiind pozitive,
placute, cele care o impiedica sunt resimtite ca fiind neplacute (dupa Hayes,
Orrell, 1997, p. 210).
O alta trebuinta fundamentala a omului este necesitatea de a fi
pretuita de alte persoane. Pretuirea se poate manifesta prin dragoste,
afectiune, apreciere, respect.
Un om este pretuit de cei din jur daca are anumite calitati si
comportamente (ii ajuta, ii intelege pe cei din jur s.a.), deci pretuirea este
legata de anumite conditii. Dar pentru ca cineva sa se poata dezvolta si sa-si
poata valorifica la maximum potentialitatile, aceasta pretuire conditionata nu
este suficienta. El are nevoie de pretuirea neconditionataa catorva persoane
care tin la el indiferent de comportamentul sau. Fiecare om trebuie sa stie ca
exista cateva persoane (parinti, frati, sotul / sotia, copiii) care tin la el, il
inteleg, il apara, il ajuta in orice situatie. Aceste persoane ofera un sprijin pe
care se poate baza oricand, chiar si in situatia in care face unele greseli.
Aceasta convingere ii da siguranta de care are nevoie pentru a face incercari
si pentru a progresa.
Unii parinti fac greseala de a conditiona tot timpul afectiunea,
dragostea lor de comportamentul copilului. ("daca nu esti cuminte, nu te mai
iubesc"). Acesti copii sunt foarte preocupati de efectele comportamentelor
lor asupra parintilor. Ei nu au curajul sa faca incercari, pentru ca le este
teama ca in caz de esec ar putea sa piarda afectiunea parintilor. Din aceasta
cauza ei nu vor putea reusi sa progreseze.
Pentru Rogers doua notiuni fundamentale
personalitatii sunt "sinele" si "sinele ideal".

pentru

intelegerea

Sinele cuprinde toate ideile, parerile pe care o persoana le are


despre propria persoana (este imaginea pe care o are cineva despre sine).
Aceasta imagine influenteaza atat comportamentul, cat si modul in care
interpretam lumea. (daca o persoana se considera foarte inteligenta se
comporta altfel decat daca se considera mai putin inteligenta).
Sinele nu reflecta in mod necesar realitatea. Cineva se poate considera
mai putin inteligenta si poate avea esecuri din cauza aceasta, desi in
realitate poate ca este foarte inteligenta, dar abordeaza problemele fara
incredere in sine. Oamenii incearca sa mentina o concordanta intre
comportamentul lor si imaginea de sine. Discordantele creeaza sentimente
de culpabilitate, anxietate, tensiune interna. (Ex. daca cineva se percepe ca
fiind un om bun si din greseala produce suferinta unei alte persoane, atunci
va avea sentimente de vinovatie).
Sinele ideal este imaginea despre ceea ce dorim sa devenim. Daca
sinele ideal se deosebeste foarte mult de sinele real, persoana devine
nemultumita de sine, anxioasa, nefericita.
Teoria lui Rogers a avut o mare influenta asupra psihoterapiei, cat si
asupra activitatilor de consiliere psihologica si educationala.
http://www.rasfoiesc.com/