TEORIA ACŢIUNII SOCIALE

II
Impactul acţiunii în practica socială
Conceptele de: Conceptele de:
devin prin “pasivitate”
vulnerabilizare Auto-vulnerabilizare
şi tradiţionalitate

Auto- Auto-
dependenţă marginalizare
dependenţă marginalizare
 HANS JOAS – Acţiunea ideală ar fi acţiunea
care raţionaşizează toate elementele sociale
fundamentale în acelaşi timp şi în cadrul
aceleaşi intervenţii – scopurile, valorile şi
efectele acţiunii;
 Caracterul modern al societăţii se poate
identifica şi evalua în funcţie de mai multe
caracteristici, între care:
1. Raţionalitatea cognitiv instrumentală a
diferitelor domenii;
2. Gradul de instituţionalizare a acesteia, mai
ales în economie şi stat;
3. Rolul regulilor raţionalităţii formal –
interne în economie şi stat;
4. Raţionalitatea estetic – expresivă şi gradul
ei de instituţionalizare şi autonomizare;
5. Presiunea raţionalismului “teoretic şi
practic” exercitată asupra “banalităţii
cotidiene” a tehnicizării, a modernizărri
economiei şi a birocraţiei;
6. Raţionalitatea moral – practică şi raportul
acesteia cu specialiştii şi cu alte categorii.
 Hermeneutica acţiunii

Esenţa fiinţei umane constă, dintr-o anumită

perspectivă, în capacitatea sa de a proiecta şi
realiza acţiuni în vederea atingerii unor
obiective.
Teoria acţiunii vizează, între altele, explicaţia
acesteia în diferite forme raţionale:
 Explicaţia prin cauze:
 Explicaţia prin interpretarea intenţiilor subiectului
acţiunii
 Explicaţia prin opiniile celorlalţi, etc.
 Alegerile privind acţiunile viitoare depind de
intenţiile anticipate ale actorilor. Se pot stabili
câteva trepte în acest sens, astfel:
I. Intenţia de a acţiona – puncte de plecare;
II. Acţiunea intenţionată – sensul acţiunii;
III. Proiectul acţiunii;
IV. Realizarea colectivă a acţiunii;
V. Reacţiaa celorlalţi (sau a interlocutorului) la
acţiune, potrivit unor convenţii care reglează
anticipările privind aceste reacţii.
 Traiectoria unei acţiuni umane

Acţiune

Intenţia Decizia Proiectul Efectul

de a acţiona de a acţiona acţiunii acţiunii

Actorul iniţiator Scop / axa centrală Actorul receptor

 Paradigma ipotetic hermeneutică a acţiunii umane:
Imaginea
asupra acţiunii

La actorul La observatorul
iniţiator interpret

Potrivit Capacitatea de
Potrivit Scopul iniţial
capacităţii a corecta
scopului imaginat
de a corecta imaginea
şi intenţiei anticipat
erorile iniţială

Limitele / Limitele
Marjele interpretării
acţiunii acţiunii
Limitele
generate
de acţiune
 Factori subiectivi şi etapele acţiunii

Aspiraţie /
Motivaţie dorinţă

ACŢIUNE

cere proiectează
observă întreabă
documente schimbări

transformă
situaţia
iniţială
 Etapele demersului acţional
Demersul acţional

Tip de Sens de Controlul Refuzul

acţiune bază acţiunii deviaţiei

coordonare comunicare

Intenţie Plan de Justificări privind

manifestă acţiune acţiunea
 Distorsiuni în demersul acţional

Erorile

Neîndemânarea Proiectul inadecvat

Lipsa de Critica Regula

zel acţiunii falsă
 Acţiunea în echipă
Se impun încă de la început câteva
delimitări între diversele forme ale
acţiunii din punctul de vedere al
actorilor:
a) Acţiunea în parteneriat, “în doi” sau în
familie;
b) Acţiunea “cu alţii” (în care se sugerează
actorul principal);
c) Situaţia actorilor care-şi coordonează
acţiunile fără a se întâlni între ei;
d) Colectivul constituit în scopul unei acţiuni;
e) Acţiuni destinate unor grupuri sau echipe deja
organizate (O.N.G. – uri, asociaţii, fundaţii,
etc), pot fi întâlnite în aceste organizaţii mai
ales echipe interdisciplinare;
f) Colectivul constituit în timpul acţiunii şi prin
acţiunea respectivă.
 În ciuda caracterului unitar – de grup al
actorilor, se pot manifesta intenţii diferite,
mecanisme ambivalente de înlănţuire a
activităţilor, reguli şi norme contradictorii, care
amplifică incertitudinea şi impun forme mai
puternice de coordonare şi management.
 Capacitatea de a acţiona a actorului colectiv
este, desigur, mai mare decât cea a actorului –
individ, iar intenţionalitatea specifică a unui
grup diferă semnificativ de intenţiile diferite ale
indivizilor.
 perspectivele elaborate în gândirea
contemporană “de către pragmatism, pe de
o parte, şi de către filosofia analitică a
acţiunii, pe de altă parte, pentru a lega
intenţionalitatea şi reflexivitatea acţiunii de
acţiunea însăşi, mai mult decât de subiectul
practic, ne permit să înaintăm în elucidarea
şi înţelegerea aspectelor complexe ale
acestui domeniu de primă importanţă
practică” (Livet, Pierre, Théorie de l’Action
et Conventions).