Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale

Specializarea Asistenţă Socială

Proiect
Monografia profesiei de asistent social

As.Universitar: Bara Angela

Lect.Universitar: Petronela Talpaş
 Potinteu Adriana Ileana
Asistenţă Socială
Anul II

2011

1. Obiectul şi natura profesiunii. Valori şi principii etice

Obiectul şi natura profesiunii

Majoritatea problemelor cu care se ocupă un asistent social sunt

problemele sociale, cu o etilogie complexă şi o terapie socială specifică. În
această situaţie se află întreagă serie de: situaţii speciale în care se pot afla
familiile sau grupurile sociale, ce nu se pot adapta vieţii sociale normale şi care
au izvorât în masivele deplasării de la sat la oraş , de la o zonă la alta sau dintr-o
ţară în alta ; situaţii materiale precare în care se pot afla indivizii şi familiile
acestora datorate pierderii locului de muncă, unor boli cronice sau accidente
care se produc, incapacitatea de muncă –situaţii (cauze) care atrag după sine
lipsa mijloacelor necesare existenţei; delicvenţe sociale cum ar fi cerşetoria,
vagabondajul, prostituţia ; probleme sociale care sunt în legatură cu
“dezorganizări” ale sistemului de relaţii sociale precum: concubinajul,
divorţialitatea, care atrag după sine probleme privind soarta copiilor, dintre care
unii pot fi părăsiţi, neglijaţi, maltarataţi sau chiar suprimaţi; probleme sociale
legate de relaţiile de muncă : şomajul, incapacitatea definitivă sau temporară de
muncă, surmenajul, inadaptarea la muncă, navetismul.
 Asemenea problemele sociale dau naştere de numărate ori la cele mai
multe şi grave probleme de “dependenţă socială” care impun desfăşurarea
unor ample acţiuni de Asistenţă Socială.

Pe baza cunoaşterii problemelor de Asistenţă Socială atât formal cât şi

cauzal se pot stabili acţiuniile ce urmează a fi întreprinse pentru a obţine cu
minim de efort şi timp efectele pozitive dorite constând în repunerea în
starea normală pe cât posibil a celor aflaţi în situaţii speciale.

Astfel în vastul domeniu de activitate al Asistenţei Sociale trebuie să

existe o strânsă legatură între specialişti şi biserică pentru a reuşi ca terapia
socială să aibă cele mai bune efecte. În activitatea desfăşurată în general, dar
mai ales în munca de convingere a asistatului, asistentului i se cere mult tact şi
amabilitate.

Voinţa ca proces psihic specific uman, caracterizat prin stabilirea

conştientă a unui scop înaintea de începerea unei acţiuni , devine o necesitate a
activităţii asistentului social . De multe ori acesta este pus în situaţia de a
alege dintre mai multe scopuri. În faţa unui asistat exasperat, asistentul social
va acţiona spontan sau va oscila între diferitele moduri de acţiune (forţată,
indiferentă sau amabilă). În ultima situaţie va trebui sa ia o decizie, să-şi facă
un plan de acţiune pe care apoi îl va pune în aplicare. Astfel intervine voinţa
care exprimă prin luarea conştientă a unei decizii, prin modul de acţiune, pe
care îl pune în aplicare, prin modul în care se descurcă în faţa obstacolelor pe
care le întâmpină în activitate.

De asemenea interesul pentru profesie, dorinţa de a fi util, reacţia faţă

de muncă desfăşurată cu oamenii, convingerile şi idealurile proprii, într-un
cuvânt motivaţia facilitează procesul formării şi consolidării deprinderilor şi
priceperilor profesionale , aranjând întreaga conduită şi viaţă, dând totodată
satisfacţii profesionale depline.

Hotărârea, perseverenţa şi stăpânirea de sine, dependenţa şi puterea

voinţei, constituie calităţi pe care trebuie să le aibă un asistent social. Dar
activitatea desfăşurată de asistenţii sociali este alimentată cu facilitate şi de o
serie de condiţii dintre care formarea unor deprinderi practice are un rol
important.

Utilizarea eficientă a deprinderilor pe care le posedă, exprimă

priceperea la care a ajuns asistentul social în desfăşurarea activităţii.
Cunoştiinţele, priceperile şi deprinderile profesionale exprimate cât mai bine în
diferite situaţii de activitate, arată nivelul măiestriei profesionale a
lucratorului social.

Relaţia dintre asistentul social şi asistatul

Relaţiile între asistent şi asistat trebuie să fie bazate pe încredere,

cooperare şi comunicare. Este de dorit să se realizeze o comunicare dintre asistat
spre asistent. Datorită vieţii şi modului de viaţă pe care îl duc, asistaţii capătă
greu încredere. Pentru câştigarea încrederii, un atribut îl reprezintă adoptarea sau
familiarizarea cu limbajul folosit de aceştia, cunoaşterea jargonului folosit. De
asemenea, atitudinea faţă de copil trebuie să fie lipsită de gesturi sau opinii care
pot fi interpretate ca respingere sau dominare. În dialog, trebuie eliminată
atitudinea de dominare fizică (este de preferat să stea asistentul jos la nivelul
ochilor asistatului).Trebuie privit în ochi, chiar dacă subiectul evită privirea.

Aspectul vestimentar al asistentului social trebuie să fie simplu, să-i dea

un aer de relaxare, relativ sportiv, să nu etaleze bijuterii şi să nu prezinte un
machiaj cosmetic excesiv.

Descrierea profesiunii

Se ocupă în principal cu recuperarea şi (re)integrarea psiho-socială şi

profesională a persoanelor cu probleme speciale: deficiente psihice şi/sau fizice,
comportament antisocial(delicvenţă), probleme sociale diverse. Desfăşoară o
activitate complexă şi variată: analizează influenţa factorilor sociali asupra stării
de sănătate mentală şi a comportamentului uman, acordă consultaţii privind
drepturile şi obligaţiile asistaţilor, colaborează cu instituţii sau organizaţii care
au obiective similare, participă la elaborarea metodelor şi tehnicilor de lucru,
propun măsuri de ajutorare sau recuperare. Munca unui lucrător social este aceea
de a ajuta oamenii în rezolvarea problemelor legate de situaţia lor socială sau de
viaţa personală.

Exercitarea profesiei de asistent social este avizată de Colegiul

Asistenţilor Sociali din România şi autorizată de Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale.
 Asistentul social îndeplineşte o misiune socială care are la bază valorile şi
principiile fundamentale ale profesiei: justiţia socială, demnitatea şi unicitatea
persoanei, integritatea persoanei, autodeterminarea, confidenţialitatea,
importanţa relaţiilor interumane, furnizarea serviciilor cu competenţă şi în
beneficiul clienţilor.
Exercitarea liberă a profesiei şi independenţa profesională conferă asistentului
social dreptul de a acţiona şi a lua decizii în beneficiul clienţilor săi şi deplina
răspundere a acestora.

Profesia de asistent social poate fi exercitată de către persoana care

îndeplineşte următoarele condiţii:

 este cetăţea român, cu domiciliul în România

 este licenţiat sau absolvent al unei instituţii de învăţământ de specialitate,

acreditată de stat în condiţiile legii

 deţine avizul Colegiului Asistenţilor Sociali din România pentru

exercitarea liberă a profesiei de asistent social

 nu se găseşte în vreunul din cazurile de incompatibilitate sau nedemnitate

prevăzute de prezentul statut

Exercitarea profesiei de asistent social este incompatibila cu:

 persoana care nu are capacitate deplină de exerciţiu

 promovarea sau apartenenţa la o grupare scoasă în afara legii

 folosesirea cu bună ştiinţă a cunoştinţelor profesionale în defavoarea

clientului

 desfăşurarea de activităţi de natură a aduce atingere demnităţii

profesionale de asistent social sau bunelor moravuri.

Este nedemn de a exercita profesia de asistent social:

 asistentul social care a fost condamnat definitiv şi irevocabil, chiar dacă a

fost reabilitat, pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii în
împrejurări legate de exercitarea profesiei de asistent social
  asistentul social căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita
profesia, indiferent de durată, prin hotărâre judecătorească sau
disciplinară.

Valori şi principii etice

Acest set de principii etice reprezintă totalitatea exigenţelor de conduită

morală corespunzătoare activităţii asistentului social. Principiile au la bază
valorile fundamentale ale asistenţei sociale: furnizarea de servicii în beneficiul
clienţilor, justiţia socială, respectarea demnităţii şi unicităţii individului, a
confideţialităţii şi integrităţii persoanei, autodeterminării şi competenţei
profesionale. Fiecare asistent social îşi va însuşi aceste valori şi principii, ele
urmând să se regăsească în comportamentul său, astfel încât să nu aducă prin
acţiunile sale prejudicii imaginii profesiei.

1. Furnizarea de servicii în beneficiul clienţilor

Principiul etic: Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a

asista persoanele aflate în dificultate implicându-se în identificarea, înţelegerea,
evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale. În toate demersurile sale,
asistentul social actionează cu prioritate în interesul clientului. În situaţia în care
interesul clientului reprezintă o ameninţare pentru comunitate/membrii
comunităţii, asistentul social are responsabilitatea de a îndruma clientul şi de a
media în scopul armonizării intereselor părţilor implicate.

2. Justiţia socială

Principiul etic: Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale.

Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul clienţilor la
informaţii, servicii, resurse şi participarea acestora la procesul de luare a
deciziilor. Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum:
sărăcia, şomajul, discriminarea, excluderea şi alte asemenea forme.

3. Demnitatea şi unicitatea persoanei

Principiul etic: Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului,

unicitatea şi valoarea fiecărei persoane. Asistentul social nu trebuie să practice,
să tolereze, să faciliteze sau să colaboreze la nici o formă de discriminare bazată
pe rasă, etnie, sex şi orientare sexuală, vârstă, convingeri politice sau religioase,
statut marital, deficienţă fizică sau psihică, situaţie materială şi/sau orice altă
preferinţă, caracteristică, condiţie sau statut.
 4. Autoderminarea

Principiul etic: Asistentul social respectă şi promovează dreptul clienţilor la

autodeterminare. Asistentul social asistă clienţii în eforturile lor de a-şi
identifica şi clarifica scopurile, în vederea alegerii celei mai bune opţiuni.
Asistenţii sociali pot limita drepturile clienţilor la autodeterminare atunci când,
în judecata profesională a asistentului social, acţiunile prezente şi/sau viitoare
ale clienţilor prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi.

5. Relaţiile interumane

Principiul etic: Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor

interumane şi le promovează în practica profesională. Asistenţii sociali
încurajează şi întăresc relaţiile dintre persoane cu scopul de a promova, reface,
menţine şi/sau îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor, famililor, grupurilor,
organizaţiilor şi comunităţilor.

6. Integritatea

Principiul etic: Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în

concordanţă cu misiunea profesiei şi standardele profesionale.

7. Competenţa

Principiul etic: Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în

aria de competenţă profesională determinată de licenţă, expertiza şi exprienţa
profesională. Asistenţii sociali au obligaţia de a-şi îmbunătăţi permanent
cunoştinţele şi deprinderile profesionale şi de a le aplica în practică. Asistenţii
sociali contribuie la îmbunătăţirea şi dezvoltarea bazei de cunoştinţe a profesiei.

2. Metode şi tehnici utilizate de asistentul social

Cunoaşterea societăţii, a complexelor fenomene şi procese sociale se
supune legilor cunoaşterii ştiinţifice , fapt care presupune un înalt
profesionalism al cercetărilor sociale pe de o parte şi eliminarea cu
desăvârşenie din domeniul sociologiei şi a altor ştiinte socio- umane a
improvizaţiei , superficilităţii şi amatorismului pe de altă parte. În ciuda
progreselor pe care le-a realizat cercetarea socială prezintă problemele
metodologice controversate cu puternice implicaţii teoretice. ”Ecoul” practic
al aspectelor metodologice nerezolvate îl constituie realizarea unor investigaţii
lipsite de eficienţă sau încheiate prin formularea unor decizii nerelevante. De
pildă cea mai importantă regulă metodologică - regula priorităţii faptelor în
raport cu opiniile este încă destul de des încălcată, fie de sociologi amatori fie
de cercetătorii din domeniile învecinate cărora le lipseşte pregătirea teoretică
şi epistemologică necesară. Ştiinţele socio-umane dispun de o istorie relativă
bogată de tehnici şi procedee proprii de investigaţii dar nu dispun însă de o
epistemologie specifică suficient de elaborată sau „maturizată” adică de o
construcţie logică a demersului ei ştiinţific. Dezvoltarea acestor ştiinţe
independent şi înaintarea elaborării unei epistemologii proprii a lăsat urme
puternice în istoria lor. În cazul sociologiei , de pildă , în prima etapă a ignorat
sau subapreciat rolul faptelor empirice a analizei şi inducţiei, in a doua etapă
a subapreciat teoreticianul , sinteza şi deducţia , în a treia etapă pe care o
străbate în prezent sociologia este confruntată cu o universitate de poziţii
teoretice şi metodologice şi în ciuda aspiraţiei către sinteza teoretică – empiric
se manifestă înca o anumită disjuncţie dintre cercetările teoretice şi cele
aplicative. Există probleme controversate în legatură cu stabilirea setului de
tehnici sociologice, elaborarea instrumentelor de lucru pentru efectuarea pe
teren a investigaţiilor şi mai ales cu necesitatea ierarhizării tehnicilor,
procedeelor, instrumentelor de lucru (în funcţie de valoarea datelor pe care le
oferă).

Deontologia profesiunii şi codul etic al profesiei

Potrivit codului etic internaţional al asistentului social, asistenţa socială

decurge din idealurile şi filozofiile unamitare , religioase , democratice şi are
aplicare universală pentru a satisface nevoile oamenilor dar şi pentru
dezvoltarea potenţialului uman . În vederea realizării acestor obiective, la fel,
precum medicii respectă jurământul hiprocratic, asistenţii sociali trebuie să
aibă în vedere şi să respecte o serie de principii menţionate în codul etic
specific al profesiei, alături de care trebuie să dovedească permanent şi o
atitudine şi o conduită etică, atât în relaţiile cu asistaţii , cu colegii , cu
echipele cu care lucrează , cu organismele cu care colaborează, cât şi cu
profesiune. De asemenea el trebuie să aibă o ţinută decentă care să cadreze cu
porofesiunea de asistent social. Demn de remarcat trebuie să fie principiul
respectării secretului profesional şi al respectării drepturilor omului , iar ca o
atitudine de bază faţa de profesie mentionam : preocuparea şi contribuţia
permanentă la dezvoltarea profesiunii , încurajând noi strategii şi metodologii.
 3. Cerinţele psihice ale profesiei
Operând un volum mare de operaţii profesionale cât şi legate de problemele
asistaţitilor, asistentul social trebuie să-şi dezvolte capaciatea de a acumula
informaţiile primite , de a realiza rapid întipărirea lor, de a păstra corect pe
perioade mai lungi de timp, de a reda fidel şi a reproduce rapid , ori de câte ori
este solicitat , informaţiile de care are nevoie . De aceea asistentul social
trebuie să-şi cunoască calităţile memoriei şi să le educe permanent.

Alături de memorie, imaginaţia , ca proces cognitiv complex face posibilă

transformarea asistentului social pe planul gândirii asistatului, intuindu-i
adevaratele necesităţi , dorinţe , intenţii pentru a-şi adopta astfel argumentele ,
măsurile şi acţiunile în mod corespunzător fiecărui caz în parte.

Activitatea de asistent social, reclamă mai mult decât alte activităţi un

spirit de dăruire şi sacrificiu, maleabilitate, perseverenţă , empatie, întelegere,
umanitarism, onestitate dar şi o bună capaciate de stăpânire de sine , de
păstrare a calmului , de echilibru emoţional.

Cunoaşterea particularităţiilor temperamentale permite asistentului social

să deosebească tipurile de temperament cărora aparţin diferiţilor asistaţi ,
ştiind astfel cum să se adreseze fiecăruia , cum să-l trateze şi în acelaşi timp ,
putând să-şi educe propriul temperament, în sensul adaptării optime la condiţiile
de mediu şi de muncă oferite de specificul fiecărei activităţi în parte.
Principalele trăsături temperamentale necesare asistentului social sunt:
sociabilitatea, operativitatea în rezolvarea sarcinilor, mobilitatea, optimismul,
capacitatea de adaptare la diferite situaţii, calmul şi răbdarea în relaţiile cu
oamenii. În acelaşi timp, în viaţa de zi cu zi , un om este apreciat frecvent ca
fiind cinstit, integru, sincer, modest sau opusul acestora. Toate aceste trăsături
se exprimă prin fapte şi conduite dezvăluind tipul caracterial. Având în vedere
profesia de asistent social se apreciază ca fiind necesare o serie de trăsături de
caracter, concretizate în : atitudine faţă de asitat ( respect, politeţe, amabilitate,
sinceriate, tact, întelegere şi stăpânire pe sine); atitudinea faţă de muncă şi faţă
de profesia de asistent social (cinstea, corectitudine, disciplină, ordinea şi
seriozitatea, exigenţa faţa de calitatea muncii, profesionalismul în muncă);
atitudinea faţă de colectivul din care face parte ; atitudinea faţă de propria
persoană, acesta din urmă se manifestă prin exigenţă faţă de propriul
comportament. Cunoşterea tuturor acestor aspecte ale personalităţii asistentului
social constituie o condiţie necesară pentru eficienţă , activitate şi
profesionalism în muncă, contribuind în egală masură la selecţia şi pregatirea
profesionala a viitorilor specialişti şi la o bună autocunoaştere în vederea
adaptării lor eficiente la toate situaţiile ivite. Pentru realizarea unei bune
autocunoaşteri, asistentul social trebuie să utilizeze metode ca autoobservaţia şi
autoanaliza precum şi o gamă largă de teste psihologice care să evidenţieze
calităţiile/lipsurile , pe baza acestor date urmând a intervenii în dezvoltarea,
respectiv în înlăturarea lor. Ca un color al competenţei şi succesului în muncă,
etica profesională îşi pune amprenta puternic asupra activităţii de asistent social.
Prin normele şi valorile morale promovate, etica profesională are un rol
formativ şi integrativ, atât pentru asistentul social cât şi pentru asistaţi. În
munca de asistent social, normele morale de conduită sunt caracterizate în
codul etic profesional, conturând deontologia acestei specialităţi. Acest sistem
de reguli şi de norme morale cuprinde cerinţele şi recomandările privitoare la
îndatoririle ce revin specialiştiilor în cadrul relaţiilor interumane. Pentru
îndeplinirea sarciniilor profesionale specialistul asistent social trebuie să
întruneasca o serie de caracteristici psiho-sociale fără de care nu ar putea face
faţă cu succes cerintelor profesionale ale acestei specialităţi „ în care trebuie
găsite cele mai corespunzatoare căi şi metode spre a te apropria cât mai mult
de cel ce intră în cadrul de rezolvare anumitelor probleme de asistenţă socială,
în aşa fel încât nici să nu simtă cum s-a rezolvat cazul” , caracteristici care
formează profilul psiho-moral al asistentului social. În acest sens asistentul
social trebuie să dovedească anumite aptitudini psio-pedagogice, dintre care se
amintesc : înţelegera şi dăruirea pentru problematica pe care o ridică individul
sau colectivitatea cu care intră în contact, implicarea în rezolvarea cazurilor ca
şi cum acestea i-ar aparţine , sociabiliate, comunicativiate , spontaneitate ,
capacitatea de analiză, sinteza , expunere şi decizie, capacitatea de apreciere
justă a raporturilor dintre oameni, capacitatea de manifestare a unei atitudini
corespunzătoare faţă de diferite persoane, grupuri şi comunicări. Totodata
trebuie să manifeste o bună moralitate şi o justă încadrare în viaţa socială,
calităţi pe care altfel le cer şi le formează celor cu care lucrează. În acest
domeniu nu există simulare , asistentul social trebuie să fie efectiv sincer
deoarece pretinde şi altora acelaşi lucru. Moralitatea , spiritul de corectitudine ,
de jertfă, de altruism , de optimism în viaţă şi încredere în viitor, puterea de
muncă şi seriozitatea cu care priveşte problemele vieţii, influenţează în mod
favorabil şi benefic comportamentul asistaţiilor. De asemenea asistentul social
trebuie să fie o personalitate bine adaptată şi atragatoare atât ca aspect fizic cât
şi ca vestimentaţie.
Contraindicaţiile psihice

Absenţa însuşirilor intelectuale şi de personalitate mentionaţe , ca şi

prezenţa unor trăsături negative ca : indiferenţa , nepăsarea , înfumurarea ,
constituie motive de contraindicaţii pentru învăţarea şi practica pentru
învăţarea, practicarea profesiunii de asistent social , recomandabil fiind în acest
caz orientarea spre alte domenii înrudite , în care pot face faţă potrivit
personalităţii lor.

Condiţii sociale şi economice

În funcţie de durata studiilor, asistentul social se poate încadra în cadrul

oficiilor de asitenţă socială sau a birourilor de profil din instituţii şi
întreprinderi. El poate activa atât în reţeaua de stat a asistenţei sociale , cât şi
în reţeaua privată, în unul din serviciile menţionate , în care potrivit
specificului muncii se realizează şi o specializare la locul de muncă.

Salarizarea asistenţiilor sociali se face din bugetul statului , ei intrând în

aceeaşi categorie de salarizare cu funcţionarii publici , benificiând totodată,
datorită condiţiilor de muncă deosebite de un spor de salar de 15%.

În perspectiva dezvoltării continuă a relaţiei de asistenţă socială şi

ocrotire socială, numărul asistenţilor sociali se află în permanenţă creştere,
astfel încât să acopere nevoile de specialişti în toate domeniile şi serviciile
sociale în care este nevoie de ei.

4. Cerinţele medicale ale profesiei

Riscurile profesiei de asistent social

Profesiune de asistent social este în general fără riscuri, exceptând pe cele

impuse de deplasarea în teren. Cu toate că profesia se desfăşoară în condiţii
bune de microclimat asistentul social nu este lipsit de riscurile profesionale,
constând din posibile contaminări datorate contactului cu o multitudine şi
varietate de asistaţi. De aceea între normele de securitate a muncii, unele se
referă la obligativitatea pentru asitenţii sociali de a supune unor examinări
medicale periodice, a stării de sănătate şi de a se vaccina împotriva
eventualelor boli cu care s-ar putea contamina sau în caz contrar ar putea
contamina la rându-i asistaţii sănătoşi. Asistenţii sociali de teren , datorită
activităţii în aer liber , pot fii expuşi vara insolaţiilor iar iarna degeraturilor. Cu
toate acestea neajunsurile pot fii înlaturate printr-o permanentă respectare a
normelor de igienă şi îngrijire personală.

Profesiuni înrudite

Asistenţa Socială se înrudeşte cu numeroase profesiuni cum ar fi

sociologia, psihologia, medicina, pedagogia. Colaborarea cu specialiştii acestor
profesiuni ajută la o mai bună diagnosticare şi o mai corectă soluţionare a
problematicii sociale. Colaborarea se desfăşoară permanent, iar mijlocul de
comunicare cu ceilalţi specialişti constă în convorbiri directe sau în studiul
materialului informativ scris.

Aptitudini fizice şi fiziologice

Absolut necesare - Pentru un asistent social este foarte important să cunoască,

să stabilească prezenţa „factorilor de risc (abuz, violenţă, discriminare) prin
observaţii”, cunoaşterea cât mai exactă a situaţiilor individuale de risc prin
tehnici relevante de investigare legale. Profesiunea de asistent social se
prezintă ca fiind destul de grea sub aspectul solicitărilor fizice şi psihice.
Pentru aceasta cei ce vor s-o exercite trebuie să dispună de un organism
sănătos, cu o dezvoltare bună, normală, rezistentă la oboseală şi factorii nocivi
ai microclimatului , capabili să reacţioneze prompt şi neobosit la solicitările
continue de natură fizică şi psihică. Statica şi echilibru perfect îi asigură
singuranţa mişcărilor şi deplasărilor, sistemul osteoarticular şi muscular
trebuie să se afle într-o formă bună de funcţionare , atât în privinţa membrelor
inferioare , cât şi a celor superioare. În grad cel putin normal se cer dezvoltate
simţul văzului şi auzului, necesare în întrevederile cu asistaţii.

Importante - Funcţia aparatului respirator , digestiv, cardiovascular, ca şi

sistemul nervos al vieţii de relaţie , trebuie să fie normale , asigurând o balanţă
emotivă şi reactiv stabilă.
De dorit - Această nobilă specialitate de Asistenţă Socială, în care trebuie
găsite cele mai corespunzătoare căi şi metode spre a te apropria cât mai mult
de asistat în cadrul de rezolvare a anumitelor probleme de Asistenţă Socială,
cere ca specialistul în probleme de Asistenţă Socială să aibă anumite
aptitudini cum ar fi cerinţele psiho-fiziologice: aspect exterior plăcut,
dezvoltare fizică armonioasă, absenţa deficientelor senzoriale sau motorii.

5. Standardele etice

1. Responsabilităţile etice ale asistentului social faţă de societate

1.1 Acţiune socială şi politică

Asistentul social pledează pentru condiţii de viaţă care să conducă la

satisfacerea nevoilor umane de baza şi promovează valorile sociale, economice,
politice şi culturale care sunt compatibile cu principiile justiţiei sociale.
Asistentul social trebuie să fie conştient de impactul vieţii politice asupra
profesiei şi practicii profesionale. Asistentul social pledează pentru schimbări
care să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor sociale în vederea satisfacerii
nevoilor umane de bază şi promovării justiţiei sociale. Asistentul social
acţionează pentru a facilita accesul la servicii specifice şi posibilitatea de a alege
pentru persoanele vulnerabile, dezavantajate sau aflate în dificultate. Asistentul
social promovează condiţiile care încurajează respectarea diversităţii sociale şi
culturale atât în interiorul României, cât şi la nivel global. Asistentul social
promovează politicile şi practicile care încurajează conştientizarea şi respectarea
diversităţii umane. Asistentul social facilitează şi informează publicul în legatură
cu participarea la viaţa comunitară şi schimbările sociale care intervin.
Asistentul social trebuie să asigure servicii profesionale în situaţii de urgenţă.
Asistentul social acţionează pentru a preveni şi elimina dominarea, exploatarea
sau discriminarea unei persoane, grup, comunitate sau categorie socială pe baza
etniei, originii naţionale, sexului sau orientării sexuale, vârstei, stării civile,
convingerilor politice sau religioase, deficienţelor fizice/psihice sau altor
asemenea criterii. Asistentul social se asigură de respectarea drepturilor
fundamentale ale omului şi de aplicarea legislaţiei internaţionale la care
Romania a aderat, conform Constituţiei României.

2. Responsabilităţile etice ale asistentului social faţă de profesie

2.1. Integritatea profesională şi promovarea profesiei

 Asistentul social promovează şi menţine standardele practicii
profesionale. Asistentul social promovează şi dezvoltă valorile şi etica profesiei,
baza de cunoştinţe şi misiunea profesiei. Asistentul social protejează şi
promovează integritatea profesională atât prin studii, cercetare, analiza şi critica
constructivă, cât şi prin activităţi de predare, consultanţă, expuneri în cadrul
comunităţii şi participare activă în cadrul organizaţiilor profesionale. Asistentul
social acţionează pentru a preveni şi a elimina practicarea neautorizată şi
necalificată a profesiei de asistent social semnalând Colegiul Asistentilor
Sociali.

2.2. Evaluare şi cercetare

Asistentul social evaluează şi promovează politicile din domeniu,

implementarea programelor şi intervenţiile practice. Asistentul social care se
agajează în programe de cercetare respectă etica profesiei şi utilizează tehnici şi
metode profesionale. Asistentul social care se implică în programe de cercetare
trebuie să asigure anonimatul participanţilor şi confidenţialitea asupra datelor
obtinuţe.

3. Responsabilităţile etice ale asistentului social faţă de clienţi

3.1. Angajamentul faţă de clienţi

Principala reponsabilitate a asistentului social este de a promova

bunăstarea clientului. Intresele clientului primează. Asistentul social activează în
limitele obligaţiilor legale şi ale responsabilităţilor sale în cadrul instituţiei
angajatoare.

3.2. Respectarea principiului autodeterminării

Asistentul social nu decide în numele clientului. Asistentul social îl ajută

pe client să-şi identifice şi să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai
bune opţiuni, acordând totodată atenţia necesară intereselor celorlalte părţi
implicate. Excepţiile sunt prevăzute de lege. Asistenţii sociali pot limita
drepturile clienţilor la autodeterminare atunci când, în judecata profesională a
asistentului social acţiunile prezente şi/sau viitoare ale clientilor prezintă un risc
pentru ei inşişi şi/sau pentru ceilalţi.
4. Responsabilităţile etice ale asistenţilor sociali ca profesionişti

4.1. Supervizarea şi consultarea

Pentru a exercita funcţii de supervizare sau consultanţă, asistenţii sociali

trebuie să deţină pregatirea, cunoştinţele, abilităţile, specializarea şi experienţa
practică solicitată de această poziţie. Asistentul social exercită funcţii de
supervizare şi consultanţă numai în aria de competenţă specifică profesiei.
Asistenţii sociali cu funcţii de conducere asigură condiţiile necesare respectării
prevederilor Codului Etic.

4.2. Educaţia, formarea şi evaluarea

Asistenţii sociali care îndeplinesc funcţii de supervizare trebuie să asigure

un program de pregătire şi dezvoltare profesională continuă a asistenţilor sociali
din subordine. Asistenţii sociali care au responsabilitatea de a evalua
performanţele asistenţilor sociali din subordine vor folosi criterii şi instrumente
de evaluare profesională clar definite. Asistentul social se implică activ în
dezvoltarea continuă a profesiei prin sprijin profesional acordat colegilor la
începutul carierei şi prin participarea la schimb de experienţă şi cunoştinţe
profesionale intră şi interdisciplinare.

4.3. Angajamentul faţă de instituşia angajatoare

Asistentul social respectă politica, principiile şi regulamentele interne ale

instituţiei angajatoare. Asistentul social participă la îmbunătăţirea politicilor şi
procedurilor instituţiei angajatoare şi la sporirea eficienţei serviciilor oferite.
Asistentul social se asigură că instituţia angajatoare cunoaşte obligaţiile etice ale
profesiei de asistent social prevăzute de Codul Etic şi implicaţiile practice ale
acestor obligaţii. Asistentul social se asigură că practicile, politicile şi
procedurile instituţiei în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea sunt compatibile
cu prevederile Codului Etic. Asistentul social acţionează astfel încât să prevină
şi să elimine orice formă de discriminare în activităţile, politicile şi practicile
instituţiei angajatoare.

4.4. Conflictele de muncă

Conflictele de muncă ale asistenţilor sociali sunt rezolvate conform

legislaţiei în vigoare. Acţiunile asistenţilor sociali care sunt implicaţi în conflicte
de muncă trebuie să se ghideze după valorile, principiile şi standardele etice ale
profesiei. În cazul unui conflict la locul de muncă, trebuie acceptate diferenţele
de opinie, iar acestea trebuie puse în discuţie ţinând cont şi de interesele
clienţilor.

4.5. Discriminarea

Asistentul social nu practică, nu se implică, nu faciliteză şi nu colaborează

la nici o formă de discriminare bazată pe etnie, sex sau orientare sexuală, stare
civilă, convingeri politice şi/sau religioase, deficienţe fizice sau psihice sau pe
alte asemenea criterii.

4.6. Conduita privată

Asistentul social va evita ca prin propriul comportament să aducă

prejudicii imaginii profesiei. Asistentul social va evita ca problemele personale
să îi afecteze judecata, performanţele profesionale sau intersele clienţilor. În
cazul în care această situaţie nu se poate evita, asistentul social trebuie să solicite
imediat consultanţă şi sprijin profesional, să reducă numărul de cazuri cu care
lucrează, să îşi încheie activitatea profesională sau să întreprindă orice altă
acţiune pentru a proteja clienţii.

4.7. Reprezentarea

În situaţia în care reprezintă o instituţie, asistentul social trebuie să

prezinte clar şi cu acurateţe punctul oficial de vedere al instituţiei respective.

4.8. Onestitatea

Asistentul social îşi asumă responsabilitatea şi meritele numai pentru

propria activitate şi recunoaşte cu onestitate meritele şi contribuţia altor
profesionişti.

5. Responsabilităţile etice ale asistentului social faţă de colegi

5.1. Respectul

Asistentul social îşi tratează colegii cu respect şi evită aprecierile negative

la adresa lor în prezenţa clienţilor sau a altor profesionişti. Asistentul social
acordă sprijin şi asistenţă colegilor care trec prin perioade dificile. Dacă
perioada respectivă se prelungeşte şi are urmări în planul activităţii profesionale,
asistentul social va apela la procedurile din cadrul agenţiei sau la Colegiul
Asistenţilor Sociali.
5.2. Confidenţialitatea

Asistentul social respectă confidenţialitatea informaţiilor împărtăşite de

colegi în cursul relaţiilor profesionale.

5.3. Colaborarea interdisciplinară şi consultarea

Asistenţii sociali care sunt membri în echipe multidisciplinare participă la

luarea deciziilor care vizează bunăstarea clientului, utilizând valorile profesiei şi
experienţa profesională. Obligaţiile etice şi profesionale ale echipei
multidisciplinare ca întreg şi a membrilor echipei trebuie clar definite. Asistenţii
sociali solicită şi oferă consultanţă şi consiliere colegilor ori de câte ori este
nevoie.

5.4. Disputele între colegi

Disputele dintre colegi se rezolvă în interiorul echipei de către cei

implicaţi şi prin respectarea dreptului părţilor la opinie. În cazul prelungirii
acestora se apelează la un mediator sau la supervizor. Disputa dintre angajator şi
un alt coleg nu este folosită de asistentul social pentru a obşine o pozişie sau un
avantaj personal. Disputele sau conflictele dintre colegi sunt rezolvate fără
implicarea clientului.

5.5. Orientarea către alte servicii

Asistentul social orientează clienţii către alte servicii atunci când

problematica clientului depăşeşte competenţele sale profesionale, când nu a
înregistrat progrese semnificative şi atunci când clientul are nevoie de servicii
suplimentare sau specializate pe care el nu le poate oferi. Asistentul social care
orientează clientul către alte servicii, transmite către noua agenţie toate
informaţiile necesare soluţionării cazului.

5.6. Hărţuirea sexuală şi relaţiile sexuale

Asistenţii sociali care desfăşoară activităţi de supervizare evită să întreţină

relaţii sexuale cu supervizaţii sau cu alte persoane asupra cărora îşi exercită o
autoritate profesională. Asistenţii sociali evită să se implice în relaţii sexuale cu
colegii atunci când există un posibil conflict de interese. Asistenţii sociali nu
trebuie să manifeste faţă de colegi comportamente verbale sau fizice susceptibile
a fi interpretate drept hărţuire sexuală.

5.7. Incompetenţa şi comportamentul lipsit de etică

 În situaţiile în care asistentul social observă incompetenţa sau
comportamentul lipsit de etică al unuia dintre colegi, îi acordă acestuia sprijin şi
asistenţă. Dacă cel în cauza nu îşi corectează comportamentul profesional,
asistentul social va apela la procedurile din cadrul agenţiei sau la Colegiul
Asistenţilor Sociali. Asistentul social acţionează pentru a descuraja, preveni şi
corecta comportamentul lipsit de etică. Asistentul social trebuie să apere şi să
asiste colegii acuzaţi pe nedrept de comportament lipsit de etică.
Asistentul social îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice, private, ONG-uri
sau poate să desfăşoare activităţi în cadrul liberei practici, în condiţii autorizate
de lege.

Activităţile desfăşurate de către asistentul social pot fi:

- consiliere familială şi sprijin terapeutic în depăşirea unor situaţii de criză;

- suport social şi psihologic;

- asistenţă şi protecţie a copilului din: centrele de plasament, asistenţă

maternală, adopţie, instituţii;

- sprijin pentru persoanele vârstnice;

- sprijin pentru persoanele afectate de violenţa domestică;

- prevenirea şi tratarea abuzului emoţional, fizic, sexual la copii, tineri şi

adulti;

- prevenirea şi tratarea dependenţei de drog, alcool etc.

- sprijin pentru copiii delincvenţi şi corectarea abaterilor de la normele

sociale de viaţă;

- sprijinirea tinerelor mame singure aflate în situaţii dificile;

- sprijinirea şi integrarea acelor persoane sau familii din casele sociale ale
căror vieţi sunt puse în pericol (adăposturi sociale);

- ajutor specializat pentru cei săraci, şomeri, tineri proveniţi din casele de
copii, copiii străzii, probaţiune etc.

La tipurile de activităţi menţionate mai sus se pot adăuga şi altele în funcţie de

nevoile sociale care pot să apară.