TEORII ALE ASISTENȚEI SOCIALE

STUDIU DE CAZ
CUPRINS

Introducere.............................................................................................................3

1. Noțiuni de bază în asistența socială...................................................................4

1.1. Definiția asistenței sociale...........................................................................4

1.2. Principalele aspecte ale asistenței sociale...................................................5

1.3. Problema socială - întrebări cheie ..............................................................6

1.4. Teoriile specifice în asistența socială .........................................................7

2. Studiu de caz...................................................................................................14

CONCLUZII.......................................................................................................18

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................19

2
Introducere

De-a lungul timpului, oamenii și-au creat relații bazate pe încredere și afecțiune, dar s-
au confruntat cu diverse probleme. Odată cu acutizarea lor, oamenii au conștientizat că nu le
pot rezolva singuri. Asistența Socială a apărut și s-a dezvoltat ca un răspuns pentru rezolvarea
acestor probleme.
Prin intermediul unor persoane competente și cu ajutorul unor instrumente specifice,
Asistența Socială este capabilă să asigure rezolvarea deficiențelor pe care oamenii și întreaga
comunitate le întâmpină.
Este deosebit de important să înțelegem rolul Asistenței Sociale și ce anume oferă ea.
Asistența Socială oferă celor în nevoie posibilități de cunoaștere și de acces la serviciile
specializate de protecție socială, îi orientează către înțelegerea și utilizarea cadrului legislativ
de protecție socială, mobilizează comunitatea, persoanele și grupurile în dificultate, de a
influența activitatea politicilor sociale.

3
1. Noțiuni de bază în asistența socială
„Cunoașterea vieții sociale ne face a o simpatiza, ne îndeamnă a ne solidariza cu tot ce se
întâmplă în cadrul ei și ne invită a ne instala în mijlocul ei pentru a o ajuta.” (Dimitrie Gusti)

1.1. Definiția asistenței sociale

Asistența socială este activitatea profesională de sprijinire a persoanelor, grupurilor și

comunităților, în vederea dezvoltării sau refacerii capacităților de funcționare psiho-socială.
Profesia de asistent social se preocupă de optimizarea interacțiunilor dintre persoane și
instituțiile societății în scopul expertizării acestora pentru îndeplinirea responsabilităților
zilnice, a aspirațiilor și valorilor personale și organizaționale. (Buzducea, 2009)

Asistența socială are mai multe ramuri, precum:

 cele de suport și consultanță
 de apărare
 de cercetare și administrare
 de probațiune
 de îngrijirea și protecția copilului
 servicii destinate tinerilor, persoanelor cu handicap, vârstnici
 asistența socială în școli
Indiferent de domeniul în care-și desfășoară activitatea, rolul asistenței sociale este
același: conform domeniului de competență, să ajute oamenii în dificultate și să evidențieze
problemele sociale cu care aceștia se confruntă. (Baciu, Lazăr, 2012).

4
1.2. Principalele aspecte ale asistenței sociale (Bulgaru, 2003; LegeaNr.292/2011
a asistenței sociale).
Este de a promova și de a reface o interacțiune reciproc
benefică între indivizi și societate, în vederea ridicării calității
1. Scopul vieții sociale, atât la nivel individual cât și la nivel de grup și
comunitate.
De a interveni în favoarea persoanelor defavorizate,
marginalizate sau cu risc de excluziune socială, prin oferirea
2. Misiunea de sprijin pentru obținerea condițiilor unei vieți decente și
suținerea dezvoltării propriilor capacități și competențe în
vederea integrării sociale corespunzătoare.
Obiectivul principal: de a veni în ajutorul persoanelor aflate
în dificultate pentru ca acestea să obțină condiții necesare
unei vieți decente.
Ajută oamenii să-și îmbunătățească competențele și
capacitatea de a-și rezolva propriile probleme.
3. Obiectivele specifice Stimulează organizațiile și instituțiile în oferirea unor servicii
adecvate nevoilor indivizilor, familiilor, grupurilor, care
recurg la ajutor.
Contribuie la colaborarea între diferite instituții și organizații
implicate în activitatea de asistare, în favoarea clienților.
Influențează politicile sociale.
Identificarea segmentului de populație care are nevoie de
ajutor.
Păstrarea unor evidențe privind persoanele asistate.
Diagnoza nevoilor și a problemelor socio-umane.
4. Funcțiile Apărarea drepturilor persoanelor marginalizate/defavorizate.
Oferirea de sprijin, consiliere.
Evaluarea serviciilor și a programelor sociale.
Atragerea atenției societății, forurilor politice, civice, asupra
problemelor celor aflați în situații de risc.
Individual
5. Nivelele de intervenție Familial
Interpersonal sau de grup
Comunitar

5

6. Categoriile de beneficiari
Familii sărace.
Minori delicvenți.
Persoane dependente de alcool, droguri.
Cupluri dezorganizate.
Persoane cu deficiențe de sănătate.
Copiii abandonați, instituționalizați, care trăiesc într-un mediu
familial advers.
Persoane vârstnice neajutorate.
Persoane care au suferit în urma calamităților naturale,
sociale, persecuțiilor și discriminărilor de orice tip.

1.3. Problema socială - întrebări cheie

Ce reprezintă o problemă socială?

Problema socială este reprezentată de o situație indezirabilă care este considerată de un
segment important al societății ca fiind suficient de serioasă pentru a necesita o acțiune
colectivă în vederea obținerii unei ameliorări semnificative și a unei dezirabilități crescute.

Care sunt elementele care caracterizează o problemă socială?

O problemă socială trebuie să fie caracterizată de următoarele trei elemente:
 Este în mare măsură privită ca fiind indezirabilă sau ca sursă de dificultăți.
 Este cauzată de acțiunea sau inacțiunea oamenilor sau a societății.
 Afectează sau se presupune că va afecta un număr mare de persoane.

Care sunt factorii importanți în definirea unei probleme sociale?

6
  Percepția publică
 Conștiința publică
 Distincția între problemele sociale și problemele individuale.

Care sunt principalele caracteristici ale unei probleme sociale?

 Apariția unei probleme sociale este indisolubil legată de manifestarea unei
neconcordanțe între ceea ce ar trebui să fie oamenii și ceea ce sunt în realitate.
 Problema socială poate fi în multe cazuri consecința neanticipată, nedorită și
indirectă a modelelor instituționalizate ale comportamentului social.
 În funcție de particularitățile structurilor sociale, soluțiile date acestor probleme
sunt diferite. (Agabrian, 2001).

1.4. Teoriile specifice în asistența socială

La începutul secolului XX, asistenții sociali au împrumutat diverse teorii din alte
discipline înrudite, precum: psihologie, sociologie, drept. Teoriile specifice în asistența
socială au apărut relativ târziu, atât datorită faptului că își au originile în practica profesională,
dar și pentru că, asistența socială, comparativ cu alte discipline, și-a dobândit tardiv statutul de
știință. Asistența socială ca profesie și știință este un produs al epocii moderne. Teoriile
specifice în asistența socială sunt parte integrantă a evoluției contemporane a asistenței
sociale. Sistemele de asistență socială nu pot exista în afara unei fundamentări teoretice.
(Buzducea, 2005).

De ce este nevoie de teorii în practica de asistență socială?

 Oferă definiții, modele și abordări referitoare la lumea înconjurătoare.
 Ne ajută să descriem, explicăm, prognozăm și să controlăm situațiile sociale.
 Reprezintă „unelte de lucru” ce ne ghidează comportamentul și intervențiile din cadrul
procesului de asistență socială.
 Ne ajută să abordăm problemele în mai multe moduri.
 Explică și monitorizează acțiunile umane.
 Oferă metode și modele în baza cărora, se stabilesc tehnicile de lucru.
 Creează baza de responsabilitate în asistența socială.
 Obiectivează practica în sensul că elimină subiectivismul.

7
  Ajută la înțelegerea abordării teoretice care se potrivește cel mai bine în munca cu
beneficiarii.
 Oferă o justificare a intervențiilor practice.
 Oferă asistentului social un set de concepte, o viziune organizată asupra fenomenelor
și realităților înconjurătoare.
 Conferă o anumită siguranță asistentului social în intervențiile sale. (Buzducea, 2005)

Clasificarea teoriilor asistenței sociale (Buzducea, 2005)

Teorii centrate pe individ Teorii ce se referă la individ în cadrul societății
Teorii Psihodinamice (inclusiv Rezolvarea de probleme
psihanaliza)
Teorii comportamentaliste Teoria sistemică și ecosistemică
Teorii ale învățării sociale Teoria pledării cauzei (advocacy)
Teoria intervenției în criză Teorii psihosociale
Teoria cognitivă Teoria comunicării
Teoria centrata pe sarcină Teorii organizaționale
Teoria centrată pe client (non-directivă Teorii de grup social
sau rogersiană)
Teoria gestaltistă Teoria rolurilor sociale
Teoria transpersonală Teoria abilitării sociale (empowerment)
Teoria existențialistă
Analiza tranzacțională
Programarea neurolingvistică

Teoria comportamentalistă
Această teorie relatează faptul că personalitatetea umană se structurează și
funcționează în raport de stimulii externi, de situații , de rolurile și interacțiunile sociale, și nu
de forțele psihice interne. De asemenea, abordează comportamentele observabile, măsurabile
și descriptibile în termeni concreți.
Comportamentul uman este fie adaptiv (generează simptome), fie maladaptiv (a
permis cândva subiectului să evite anumite experiențe traumatizante, jenante, neplăcute).
Acestea tind să fie repetate, nu doar în prezența stimulilor care le-au generat, ci și într-o serie
de situații similare.
Principii de bază ale acestei teorii:
 Comportamentul uman este unul învățat.
 Comportamentul nedorit poat fi definit și modificat prin metode și tehnici
specifice de intervenție.

8
  Principiul schimbării comportamentului care se realizează prin dezvoltarea și
asimilarea altor comportamenmte alternative pozitive și prin implicara unor factori
externi.
Teoriile comportamentaliste se împart în trei categorii:
 Condiționarea clasică/pavlovistă (Pavlov) –ecuația stimul-răspuns
 Condiționarea operantă sau instrumentală (B.F.Skinner)
 Învățarea socială (A.Bandura)
Limitele teoriilor comportamentaliste:
 Sunt prea obiective.
 Manipulative.
 Ignoră sentimentele beneficiarului.
 Nu țin cont de diversitatea individuală, etnică, culturală.
 Folosirea greșită a anumitor tehnici poate provoca vătămări beneficiarului.(Payne,
2011)

Teoria sistemică (holistă)

 Etimologic- gr.„holos” = complet, total, întreg
 S-a dezvoltat în biologie, inginerie, fizică, cibernetică, matematică, astronomie,
antropologie culturală, filosofie, sociologie, etc.
 Aplicații ale teoriei sistemice au fost realizate de către Darwin, Freud, Weber,
Einstein, Marx, etc.
 Ludwing von Bertalanffy este considerat fondatorul teoriei sistemice.
Un sistem are proprietăți holiste, fiind constituit din părți ce nu pot funcționa în mod separat.
Sistemele sunt formate din subsisteme constituind în același timp părți ale unor super-sisteme.
Relațiile stabilite între pățile componente ale unui sistem realizează întregul (exemplu: un
individ este parte a societății, fiind la rândul său alcătuit din sisteme- circulator, respirator,
SNC- formate din atomi, la rândul său formate din particule mai mici, ioni).

Accentul este pus pe relația funcțională și organică dintre părțile componenete și întreg
(exemplu: ceasul, jocul de biliard):
 Se caracterizează prin input-ui (intrări) și outpu-uri (ieșiri), aflâdu-se într-o
continuă dinamică.
 Input = procesul prin care energia pătrunde în sistem.

9
  Output = procesul prin care energia iese din sistem.
 Cicluri de feedback = schimb permanent de energie între sistem și mediul din care
acesta face parte.
 Entropia - tendința sistemelor de a-și folosi propria energie pentru a continua să
funcționeze.
 Sinergie = sistemele își pot crea propria energie pentru a funcționa.
 Homeostazia = abilitatea sistemului de a-și menține natura fundamentală în ciuda
modificărilor suferite.
 Non-sumativitate = întregul este mai mult decât suma părților.
 Reciprocitate/interdependență= dacă una dintre părțile unui sistem se schimbă,
atunci se vor schimba și celelalte părți componente.
 Echifinalitate = poți ajunge la același rezultat în moduri diferite.
 Multifinalitate = circumstanțe similare pot conduce la rezultate diferite întrucât
părțile sistemului interacționează în moduri diferite.
Teoria se aplică și sistemelor sociale (familie, școală, societate). Aplicația modelului
sistemic la asistența socială:
 Hearn(1969), Goldstein(1973), Pincus și Minahan(1973), Siporin(1975), Germain
și Gitterman(1980).
 Există două tipuri de sisteme: informale (familie, prieteni, vecini) și formale
(grupuri comunitare, uniuni comerciale, spitale, școli, asociații profesionale
Persoanele care se confruntă cu probleme nu sunt capabile să utilizeze aceste sisteme din
motive variate:
 Inexistența acestor sisteme (exemplu: situația persoanelor vârstnice)
 Lipsa de informare cu privire la existența acestor sisteme (exemplu: un copil
abuzat)
 Politicile procedurale de accesare/birocrație(exemplu: procedura de adopție)

Sistemul familial
 Modelul sistemic este frecvent utilizat în intervențiile de la nivel familial.
 Asistentul social intervine la nivel individual, de cuplu sau familial.
 Disfuncțiile individuale reprezintă adesea simptome ale disfuncțiilor anumitor părți ale
sistemului familial.

10
  Conține patru sub-sisteme: soții, părinți-copii, frații, individul
 Este guvernat de norme sociale dezvoltate și modificate de-a lungul timpului.
 Asemenea norme determină ceea ce este permis/nepermis în interiorul familiei.
 Fiecare membru al familii se angajează în roluri diverse în interiorul sistemului
familial.
 Sistemul familial poate să fie deschis sau închis (cazurile de imigranți). (Buzducea,
2005).

Teoria rezolvării de probleme

A fost dezvoltată de H.H.Perlman (1950) la Universitatea din Chicago.
Poate fi definită ca o activitate cognitivă al cărei scop este acela de a schimba o
problemă de la starea inițială la starea propusă.
Abilitatea de a rezolva probleme este esențială pentru ființele umane; începe în stadiile
timpurii ale dezvoltării și se manifestă pe întreg procesul vieții. Existența umană este un
proces continuu de rezolvare de probleme, de la naștere și până la moarte, de adaptare la
cerințele exterioare sau de adaptare a acestora la propriile nevoi.
Oferă un proces logic de evaluare a problemelor sociale, revizuire a soluțiilor și dezvoltarea
unui plan de rezolvare/ameliorare.
Dezvoltă un cadru conceptual care ghidează asistentul social și clientul etapă cu etapă,
pas cu pas.
Dificultăți pe care le întâmpină asistentul social în munca cu beneficiarii:
 Lipsa de claritate în definirea problemei,
 Deficit de informații,
 Comunicare deficitară cu cei care se implică în procesul de rezolvare a
problemelor,
 Schimbări premature sau testarea în grabă a strategiilor alternative,
 Lipsa deprinderilor în rezolvarea de probleme,
 Pierderea motivației

Contribuții ale teoriei rezolvării de probleme:

 Mutarea accentului de la boală și diagnoză la implicarea activă alături de
beneficiar în rezolvarea de probleme.

11
  Stabilirea unei relații între așteptările beneficiarului față de organizație și resursele
de care instituția dispune.
 Fiecare etapă are un început și un sfârșit ca și întreg procesul de intervenție.
Limite ale modelului:
 Dificil de aplicat beneficiarilor cu tulburări psihice.
 Greu de acceptat de către beneficiarii care doresc o rezolvare imediată a
problemelor.
 Dificil de aplicat beneficiarilor cu boli cronice (cancer, SIDA), ca și celor care au
suferit diverse pierderi (separare, divorț, deces).
Etape ale intervenției pe modelul rezolvării de probleme (Compton și Galaway):
I. Etapa de contact
identificarea problemei
 percepția beneficiarului
 percepția altor persoane implicate în situație
 percepția asistentului social față de problemă
stabilirea scopului- pe termen scurt, mediu și lung
 ce trebuie să reslizeze beneficiarul?
 ce resurse sunt disponibile?
angajamentul (verbal sau scris)
 clarificarea resurselor disponibile în instituție
 clarificarea responsabilităților beneficiarului și ale asistentului social
II.Etapa contractului
Evaluarea sistemică a situației
 Legătura dintre problemele beneficiarului și nevoile acestuia.
 Ce factori contribuie la crearea și menținerea problemei?
 Ce resurse și posibilități deține beneficiarul?
 Ce cunoștințe și principii din asistența socială pot fi aplicate?
 Cum pot fi organizate datele obținute pentru a contribui la rezolvarea problemei ?
Stabilirea unui plan de acțiune
 Scopuri realizabile
 Analiza alternativelor și a efectelor acestora
 Stabilirea metodelor și tehnicilor de intervenție

12
  Stabilirea activităților
 Centrarea pe schimbare
Prognoza
 Care sunt șansele de reușită?
 Identificarea posibilelor obstacole.
 Strategii de depășire a potențialelor dificultăți.

III. Etapa acțiunii

Implementarea planului stabilit în etapa anterioară
 Intervenții în concordanță cu scopul și activitățile stabilite.
 Mobilizarea resurselor și a serviciilor ce vor fi utilizate.
 Realizarea activităților propuse.
Finalizarea intervenției
 Ceea ce s-a realizat precum și ceea ce nu s-a putut realiza.
 Stabilirea cauzelor unui eventual eșec.
 Strategii pentru menținerea scopurilor pe termen lung.
 Finalizarea relației cu beneficiarul.
 Asigurarea menținerii sprijinului în rețea.
Evaluarea finală
 Scopurile au fost realizate?
 Metodele selectate au reușit să rezolve problemele? (Buzducea, 2005)

Studiu de caz

„Binele pe care ni-l asigurăm propriei persoane este precar și instabil până când este
asigurat tuturor și încorporat în viața de zi cu zi. (Jane Adams)

13
Prezentarea cazului:
Domnul G, din județul Constanța, are doi băieți, unul de 14 ani și unul de 9 ani.
Aproape zece ani a lucrat în domeniul construcțiilor la o firmă cu sediul în străinătate. S-a
îmbolnăvit și medicul l-a sfătuit să-și găsească alt loc de muncă. Soția sa a fost casnică și
starea financiară actuală a impus plecarea acesteia să muncească în străinătate. O perioadă de
timp a venit acasă, cam la 6 luni.
În prezent, situația familiei se prezintă astfel:
 de aproape trei ani, soția domului G. nu a mai venit deloc acasă, dar mai trimite din
când în când bani;
 băiatul cel mare, a rămas repetent doi ani la rând, astfel încât, la 14 ani , este în clasa a
șasea; este indisciplinat și creează probleme la școală și acasă; de menționat faptul că
are o dizabilitate locomotorie, deoarece la vârsta de 2 ani a suferit un accident în urma
căruia i s-a amputat membrul inferior stâng, fiind nevoit să meargă cu o proteză care
trebuie schimbată anual și uneori folosește și cârje. De asemenea, de ceva timp, a mai
apărut o problemă de sănătate (deformația coloanei vertebrale, care îi provoacă dureri
și disconfort), fapt pentru care suferă și este marginalizat de către alți copii.
 băiatul cel mic prezintă tulburări de comportament, are perioade în care nu vorbește
zile întregi, nu vrea să meargă la școală și riscă să repete anul școlar;
 Bunicii paterni, care locuiesc în același sat, dau o mână de ajutor în gospodărie, dar
sunt bătrâni și bolnavi;
 Tatăl se află într-o stare de depresie și nu știe cum să acționeze în această situație.
Pentru rezolvarea acestui caz, am ales trei teorii și anume: teoria comportamentalistă,
teoria sistemică și teoria rezolvării de probleme.

Teoria comportamentalistă

14
 Cred că această teorie, indicată pentru reducerea anxietății, tratarea depresiilor, poate
îndrepta comportamentele deviante din familia domnului G., întrucât presupune reînvățarea
comportamentelor. Datorită faptului că a muncit în străinătate, tatăl a stat mult timp departe
de familia sa. El trebuie să fie consiliat și sprijinit pentru a-și putea ajuta copii să depășească
momentele dificile cu care se confruntă familia lor. Aflați mai mult în grija mamei, au fost
lipsiți de prezența tatălui, iar acum resimt mult mai puternic lipsa acesteia.
Teoria sistemică
În intervențiile la nivel familial, un asistent social utilizează frecvent teoria sistemică.
De aceea, am ales această teorie pentru cazul prezentat mai sus. Aici avem de a face cu un
sistem familial deschis.
„Într-un sistem deschis, membrii familiei sunt liberi să interacționeze unii cu alții, cu
membrii familiei extinse (bunici, mătuși, verișori), precum și cu sisteme extrafamiliale
(școală, Biserică, vecini). Asistentul social trebuie să faciliteze deschiderea sistemului familial
pentru a testa și înțelege condițiile exterioare, precum și capacitatea de a schimba aceste
condiționări. Un asistent social trebuie să evalueze organizarea și funcționarea sistemului
familial, dar și interacțiunile cu grupurile sociale. Fiecare sistem familial are anumite granițe
(fizice, sociale, psihologie) care protejează integritatea sistemului și determină cine se află în
interiorul acestuia și cine în afara sa. Aceste granițe permit totuși contacte cu alte subsisteme
externe.” (Buzducea, 2005).
M-am gândit la această teorie pentru că prin ea, ajungem la următoarea definiție:
asistentul social, protectorul și militantul acestei cauze demne, trebuie să aibă în vedere
interacțiunea constantă a doi factori: individul și mediul lui de viață socio-economic, politic,
cultural, familial, moral. El trebuie să ajute la „repararea” aspectelor care au produs o
disfuncționalitate sau mai multe, cu scopul restabilirii echilibrului.

Teoria rezolvării de probleme

Am ales această teorie cu scopul de a elabora un plan de intervenție mai organizat.
Colaborând cu beneficiarul, asistentul social trebuie să știe întotdeauna cum să acționeze.
Pentru rezolvarea cazului, am întocmit un plan de intervenție pe care îl voi folosi
asupra acestei familii aflate în dificultate și pentru a atinge anumite obiective.
Probleme identificate:
 Comportamentul celor doi băieți;
 Lipsa unui venit sigur în familie;

15
  Problema de sănătate a tatălui;
 Întocmirea dosarului pentru obținerea protezei

Nevoi:
 Evaluare medicală a tatălui și stabilirea capacității sale de muncă (chiar și part-time);
 Recuperare medicală pentru băiatul cel mare;
 Consiliere psihologică pentru băiatul cel mic;

Obiective pe termen scurt:

 Îmbunătățirea stării fizice și psihice ale băatului cel mare;
 Sprijin educațional pentru băiatul cel mic pentru a nu rămâne repetent

Obiective pe termen lung:

 Cursuri de recalificare profesională în funcție de expertiza medicală;
 Urmărirea periodică a evoluției băiatului cel mare pe perioada școlarizării la Școala
Specială Sanatoriu Techirghiol și ulterior după revenirea sa în cadrul familiei;
 Îmbunătățirea comportamentului și a situației școlare a băiatului cel mic

Plan de intervenție

Obiectivele planului de intervenție:

1) Consilierea și sprijinirea domnului G., în scopul îndeplinirii sarcinilor părintești. Din
discuțiile avute, trebuie să aflăm dacă soția dânsului va dori să se mai întoarcă sau nu acasă.
De asemenea, trebuie să aflăm care era relația tatălui cu copiii săi înainte de a rămâne acasă și
care este relația existentă acum.
2) Este necesară o evaluare medicală asupra stării de sănătate a tatălui, pentru a vedeea dacă
se încadrează într-un grad de handicap.
3) Dacă sănătatea îi permite să muncească chiar și part-time, trebuie să identificăm și un loc
de muncă pentru acesta.
4) Consilierea băiatului de 14 ani. În cadrul ședințelor de consiliere, vom observa
comportamentul lui, vom afla de ce a ajuns să rămână repetent doi ani la rând, care era relația
cu tatăl lui în trecut și cea din prezent. Ce îl motivează dar și care sunt cele mai mari supărări
ale sale. Ne interesează și relația acestuia cu fratele său mai mic și cu mama sa. Vom propune

16
trimiterea acestuia la un sanatoriu-școală pentru a beneficia de tratamente de recuperare.
Vom urmări dacă schimbarea mediului în care trăiește și a celui școlar are vreo influență
asupra comportamentului său și asupra relației cu noii colegi și profesori.
5) Băiatul de 9 ani are tulburări de comportament. Pentru început, vom sta de vorbă cu el
pentru a ne cunoaște și pentru a-i câștiga încrederea. Următorul pas este de a vedea ce-l
nemulțumește și nu-i place la familia lui. Și în cazul lui, vom menține permanent legătura cu
școala unde învață.

CONCLUZII

Asistența Socială, prin însăși finalitatea funcțiilor ei, are menirea de a susține acțiuni
cu impact pozitiv în refacerea potențialului de integrare normală în comunitate a persoanelor,

17
familiilor, grupurilor vulnerabile, aflate temporar în dificultate, în scopul dobândirii
autonomiei lor.
Prin forme sociale de ajutor specializat, ea trebuie să asigure un suport calificat,
profesionist, populației în dificultate. În urma identificării cauzelor reale, asistenții sociali pot
interveni și pot oferi ajutor tuturor persoanelor care se confruntă cu probleme pe care nu le pot
rezolva singuri, pe baza serviciilor și a prestațiilor sociale.
De aceea, Asistența Socială trebuie să aibă personal foarte bine pregătit, care să știe
cum să aplice în practică noțiunile teoretice ale acesteia. Astfel, ca și în cazul prezentat, pot fi
înlăturate cauzele ce pot duce la abandonul școlar sau la destrămarea unei familii.

BIBLIOGRAFIE

18
1. Agabrian M., O paradigmă sociologică a problemelor sociale, Revista Română de
Sociologie”, anul XII, nr. 5–6, Bucureşti, 2001
2. Bulgaru M., Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale(suport de curs),
Universitatea de Stat din Moldova, 2003
3. Buzducea, D., Aspecte contemporane în Asistența Socială- „Teoriile specifice în
Asistența Socială ”, Editura Polirom, Iași, 2005.
4. Buzducea D., Sisteme moderne de asistență socială. Tendințe globale și practici locale,
Editura Polirom, Iași, 2009
5. Baciu L., Lazăr T., Bazele asistenței sociale, Editura Pro Universitaria, București,
2012
6. Howe D., Introducere în teoria asistenței sociale, Editura MarLink, Unicef România,
2001
7. LegeaNr.292/20 decembrie 2011 a asistenței sociale Citit de la
http://www.mmuncii.ro/pub/imagemanager/images/file/Legislatie/LEGI/L292-
2011.pdf
8. Payne M., Teoria Modernă a Asistenței Sociale, Editura Polirom, Iași, 2011

19