Întroducere în specialitate -

Asistența Socială
Modulul: Sensibilizare la domeniul
științelor socio-umane și competențele
academice

Svetlana Haraz, 2018

 Concepte, definiții
• Ansamblul măsurilor legislative şi administrative, al serviciilor prin
care se reglementează modalităţile de sprijin oferite cetăţenilor cu
resurse insuficiente constituie în mod tradiţional protecţia socială.
Opţiunile politice decise de forurile decizionale, aflate la baza
ansamblului de măsuri de protecţie socială dintr-o ţară şi care
reglementează formele de ajutor la care au dreptul cetăţenii ei
(pensii, ajutoare sociale în caz de şomaj, pentru familii numeroase,
în caz de deces al unui părinte, pentru persoanele cu handicap, cele
ocazionale, alocaţiile pentru copii etc.) constituie politicile sociale.
• Procesul propriu-zis prin care cetăţenii beneficiază de măsurile de
protecţie socială şi de ajutor profesionist în vederea satisfacerii
trebuinţelor lor şi a unei bune integrări în societate, constituie
asistenţa socială. Altfel spus, ansamblul activităţilor profesionale
prin care persoanele pot beneficia de procesul de asistare în vederea
rezolvării sau ameliorării situaţiei lor este procesul de asistenţă
socială.
 Semnificaţia conceptelor

• Noţiunile de “cunoştinţe”, “abilităţi”,

“atitudini” sunt determinate de teorie, practică
şi valori.
• Să ştii Cunoştinţe Teoria
• Să poţi Abilităţi Practica (experienţa
dobândită)
• Să vrei Atitudini Valorile
 Asistenţa socială – cadrul general
• Urmând definiţia Asociaţiei Naţionale Americane a practicienilor
din domeniul muncii sociale, despre asistenţa socială putem spune
că este o activitate profesională orientată spre oferirea de ajutor
oamenilor – consideraţi ca indivizi, ca membrii de familie sau de
grup şi ca membri ai unor comunităţi – în vederea creşterii şi/sau
refacerii capacităţii lor de funcţionare socială şi a obţinerii resurselor
care să le asigure o viaţă trăită cu demnitate în cadrul social dat.
• Din cele afirmate reiese că asistenţa socială promovează sau reface o
interacţiune reciproc benefică între indivizi şi societate, în vederea
ridicării calităţii vieţii sociale, atât la nivel individual şi familial, cât
şi la nivel de grup şi comunitar (Hepworth şi Larsen, 1993).
Reciprocitatea legăturilor interpersonale este una din caracteristicile
asistenţei sociale, dat fiind că ceea ce încearcă ea să facă este să
includă pe cei aflaţi la marginea societăţii prin practici care le
asigură îngrijire, dobândirea unor bunuri ncesare şi împărtăşirea
sentimentelor (B. Jordan, 1997).
 Scurt istoric al Asistenței Sociale
• Asistenţa socială apare relativ târziu în istorie ca domeniu
profesionalizat. Începutulinstituţionalizat al asistenţei sociale
poate fi considerat apariţia legii elisabetane a sărăciei, în1601
(The Poor Low) „ Legea săracilor din Marea Britanie enunţa
responsabilitatea statului pentru persoanele dependente în
general, dar activităţile concrete de prevenire a cerşitului şi
de atragere a săracilor în activităţi lucrative reveneau în grija
comunităţilor locale, a parohiilor.” (Preda Marian, 2002, p.
752 în Sorescu Maria Emilia, 2005, p. 23)
• Ca profesie,asistenţa socială se cristalizează abia către
sfârşitul secolului al XIX-lea, debutul fiind realizatde către
americani. După cum se poate constata originile asistenţei
sociale moderne se află înţările democratice occidentale.
Astăzi toate ţările civilizate au sisteme de protecţie şi
asistenţăsocială, care se cer perfecţionate şi adaptate continuu
la cerinţele unor societăţi aflate în permanent progres şi
dezvoltare, pe multiple planuri.
• Americanca Mary Richmond a
avut o contribuţie importantă,
prin faptul că ea a iniţiat în 1898
primul curs de formare în
asistenţă socială. De asemenea,
prin cartea “Diagnosticul Social”
(Richmond, 1917), ea a oferit
prima descriere a metodologiei
muncii de ajutor social.
• La începutul acestui secol au
început să fie angajati asistenţi
sociali în spitale. In 1905,
Richard Cabot, directorul
spitalului Massachusets din
Boston, a fost primul care a
angajat asistenţi sociali; ulterior,
tot mai multe spitale au angajat
asistenţi sociali, mai ales în
departamentele de psihiatrie.
 Procesul de apariţie a teoriilor proprii ale
asistenţei sociale a parcurs, pe plan istoric,
mai multe stadii, descrise de D. Howe (1997):

I. Primele reflecţii de asistenţă socială de la începutul secolului erau mai mult studii de
caz şi investigaţii ale unor probleme sociale comunitare, care aveau ca scop
fundamentarea unei intervenţii. Rolul concepţiei teoretice era redus, pentru asistenţii
sociali era în primul rând importantsă strângă date necesare intervenţiei, nu să
elaboreze teorii.
II. A doua fază de dezvoltare a fost marcată de momentul în care exista deja o concepţie
teoretică privind apariţia problemelor sociale preţuită de către asistenţii sociali pentru
valoarea ei explicativă, anume psihanaliza. Ca discipoli ai unor şcoli de asistenţă
socială de sorginte psihanalitică, cauzele problemelor sociale erau considerate a fi de
ordin psihologic, care puteau fi depăşite printr-o autocunoaştere (analiză) aprofundată
a propriilor determinări psihologice.
III. Deşi această concepţie a dus la dezvoltarea unei practici larg răspândite de psihiatrie
clinică, terapeutică, spaţiul teoretic al profesiei era încă incomplet acoperit, dat fiind
că multe din problemele individuale aveau ca origine situaţia socială - individuală,
familială sau a grupului de apartenenţă rămâneau insuficient interpretate.
.
IV. A urmat faza şcolii diagnostice şi funcţionale (M. Richmond), care a însemnat situarea
relaţiei de asistenţă pe un plan nou, al respectării clientului, recunoscând necesitatea
lucrului împreună cu clientul şi nu doar pentru client
V. După anii 60 a urmat o explozie în dezvoltarea unor concepţii teoretice diverse în
asistenţa socială, care s-au concretizat într-un mare număr de tehnici specifice profesiei,
dar de inspiraţie teoretică diversă (analitică, behavioristă, tranzacţională, intervenţie în
criză etc.). Aceasta a fost faza de achiziţie în asistenţa socială, care a însemnat un mare
avans în metodologia de lucru cu clienţi de diferite vârste şi diferite problematici. Ca
urmare s-au strâns numeroase cunoştinţe şi date despre problemele sociale şi
modalităţile lor de rezolvare, care au dat naştere la reflecţii pentru sistematizarea
datelor şi verificarea metodologiilor proprii asistenţei sociale.
VI. A şasea fază, în anii 70, a fost cea de încercare de unificare a teoriilor din asistenţă
socială, pe baza fixării unor scopuri şi a unor obiective comune, care se referă la mai
buna adaptare a asistaţilor la cerinţele vieţii sociale. S-au conturat astfel o serie de
concepte centrale şi unificatoare pentru asistenţa socială, ca cel de ecosistem, care
fixează cadrul de analiză a problemelor asistatului la sistemul social din care face parte.
Această teorie integratoare a fost concepţia sistemică.
VII. Perioada a şaptea, o nouă treaptă în dezvoltare, este acea a clasificării teoriilor.
Cercetătorii caută criterii de clasificare şi paradigmele cuprinzătoare care definesc
orientările teoretice într-o anumită perioadă social-istorică. În perioada anilor 70',
Leonard (1975), a surprins dimensiunea obiectivitate-subiectivitate ca fiind cea care
diferenţiază în mod prioritar concepţiile teoretice.
Misiunea asistenței sociale
• Pentru a spori bunăstarea
oamenilor și a ajuta la
satisfacerea nevoilor de
bază ale tuturor oamenilor,
cu o atenție deosebită pe
nevoi și împuternicirea
oamenilor care sunt
oprimați, vulnerabili și
care trăiesc în sărăcie.
NASW
 Sistemul asistenței sociale în Republica
Moldova
• Asistenţă socială - componentă a sistemului naţional de
protecţie socială, în cadrul căruia statul şi societatea civilă
se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele
temporare sau permanente ale unor evenimente considerate
drept riscuri sociale, care pot genera marginalizarea ori
excluderea socială a persoanelor şi a familiilor aflate în
dificultate. risc social - pericol pentru persoană sau familie
de a fi afectată de consecinţele economice negative ale
pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social
(boală, accident, disabilitate, îmbătrînire, deces, maternitate,
şomaj, inadaptare socială etc.). asistent social – persoană cu
studii speciale în domeniu, deţinătoare a diplomei de licenţă
sau de masterat, care prestează servicii sociale persoanelor
şi familiilor care temporar se află în dificultate şi care, din
motive de caracter economic, social, fizic sau psihologic, nu
sînt în stare să îşi asigure prin mijloace şi eforturi proprii un
nivel decent de viaţă
 Beneficiarii de asistență socială
• De asistenţă socială beneficiază persoanele şi familiile care, din cauza unor factori de
natură economică, fizică, psihologică sau socială, nu au posibilitate prin propriile
capacităţi şi competenţe să prevină şi să depăşească situaţiile de dificultate, şi anume:
• a) copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi integritate fizică, psihică sau morală
sînt prejudiciate în mediul în care locuiesc;
• b) familiile care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea,
întreţinerea şi educarea copiilor;
• c) familiile fără venituri sau cu venituri mici;
• d) persoanele afectate de violenţă în familie;
• e) familiile afectate de violenţa intrafamilială;
• f) persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire şi
supraveghere sau sînt incapabile să facă faţă nevoilor sociomedicale;
• g) familiile cu trei şi mai mulţi copii;
• h) familiile monoparentale cu copii;
• i) persoanele vîrstnice;
• j) persoanele cu disabilităţi;
• k) alte persoane şi familii aflate în dificultate.
 Dreptul la asistenţă socială
• Dreptul la asistenţă socială se stabileşte în temeiul evaluării
necesităţilor persoanei, confirmate prin ancheta socială şi prin alte
acte constatatoare. Persoana sau familia are dreptul să fie informată
asupra condiţiilor de acordare a asistenţei sociale, asupra rezultatelor
privind evaluările necesităţilor individuale, asupra datei de
constituire a dreptului la asistenţă socială şi asupra modalităţii de
primire a ei.
• Asistenţa socială, se acordă în baza consimţămîntului liber exprimat
al persoanei care necesită sprijin şi are discernămînt sau al
reprezentantului ei legal, în cazul în care aceasta este lipsită de sau
limitată în capacitate de exerciţiu.
• Beneficiarul de asistenţă socială este obligat să comunice în scris
autorităţii, care i-a stabilit acest drept, despre orice eveniment de
natură să conducă la modificarea, suspendarea sau încetarea
dreptului. Dreptul la asistenţă socială nu exonerează persoana de
responsabilitate pentru sine şi pentru propria familie.
• În cazul în care se încalcă drepturile şi libertăţile beneficiarului de
asistenţă socială, acesta sau reprezentantul său legal are dreptul să
sesizeze instanţa de judecată.
 Formele de asistenţă socială
• Asistenţa socială se acordă sub formă de servicii sociale şi de
prestaţii sociale. Serviciile sociale reprezintă ansamblul de
măsuri şi activităţi realizate pentru satisfacerea necesităţilor
sociale ale persoanei sau familiei, în scop de depăşire a unor
situaţii de dificultate, precum şi de prevenire a marginalizării şi
excluziunii sociale. Serviciile sociale includ serviciile sociale
primare, specializate şi cu specializare înaltă. Serviciile
sociale se prestează cu prioritate în mediul familial,
comunitate şi, ca ultimă soluţie, în instituţiile rezidenţiale.
Calitatea serviciilor sociale se asigură prin respectarea
standardelor de calitate aprobate de Guvern. Serviciile sociale
se acordă gratuit, cu plată parţială sau integrală. Prestaţiile
sociale se acordă sub formă de compensaţii, alocaţii,
indemnizaţii, de ajutor social, material şi de altă natură.
 Organizarea și funcționarea sistemului
de asigurare social
• Asistenţa socială la nivel central: Ministerul Sănătății, Muncii si Protecţiei Sociale este
autoritatea din cadrul administraţiei publice centrale care coordonează activitatea de acordare a
asistenţei sociale şi evaluează funcţionarea sistemului de asistenţă socială.
• Ministerul exercită următoarele atribuţii principale:
• a)elaborează şi promovează politica de asistenţă socială la nivel naţional; b)elaborează şi
promovează actele normative pentru implementarea politicilor în sistemul de asistenţă socială;
• c)evaluează impactul politicilor în domeniul asistenţei sociale în scop de reformare şi
eficientizare a acordării prestaţiilor sociale, de sporire a calităţii serviciilor sociale şi de facilitare
a accesului la ele;
• d)reglementează şi organizează sistemul de acreditare şi inspecţie în domeniu;
• e)coordonează şi evaluează activitatea structurilor teritoriale de asistenţă socială; f)cooperează
cu autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi de nivelul al doilea şi cu
reprezentanţii societăţii civile, în condiţiile legii, în scop de dezvoltare a serviciilor sociale şi de
asigurare a calităţii lor;
• g)identifică necesităţile de formare profesională a personalului angajat în sistemul de asistenţă
socială şi asigură îmbunătăţirea capacităţilor profesionale ale acestuia;
• h)dezvoltă relaţii de colaborare cu instituţii şi organizaţii internaţionale similare, încheie convenţii
de colaborare cu acestea; i)creează şi dezvoltă sistemul informaţional în domeniu.
j)centralizează mijloacele băneşti din alocaţiile totale prevăzute în bugetul de stat pe anul
respectiv pentru asistenţa socială, inclusiv prin delegare instituţiilor din subordine, în vederea
realizării programelor cu destinaţie specială din domeniu.
• Autorităţile publice centrale organizează şi gestionează instituţiile prestatoare de servicii sociale
doar în cazul în care asemenea instituţii nu pot fi organizate şi gestionate de către autorităţile
administraţiei publice locale.
 Rolul autorităţilor administraţiei publice
locale de nivelul al doilea
• Rolul autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea în organizarea asistenței
sociale: Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea organizează structura
teritorială de asistenţă socială, care, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale de
nivelul întîi şi în colaborare cu reprezentanţii societăţii civile, realizează politica de asistenţă
socială şi asigură aplicarea legislaţiei la nivel teritorial. Autorităţile administraţiei publice
locale de nivelul al doilea, prin intermediul structurii teritoriale de asistenţă socială, exercită
următoarele atribuţii:
• a) identifică problemele sociale în raza administrativ-teritorială şi elaborează strategii de
dezvoltare şi prestare a asistenţei sociale în conformitate cu politica socială a Guvernului,
promovată de Minister;
• b) organizează şi acordă asistenţă socială în funcţie de necesităţile identificate;
• c) generalizează şi sistematizează informaţia privind asistenţa socială acordată şi analizează
eficienţa acesteia;
• d) susţin autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi pe reprezentanţii societăţii
civile în activitatea de elaborare şi implementare a programelor locale de dezvoltare a
asistenţei sociale, precum şi în cea de monitorizare a realizării acestora;
• e) asigură gestionarea mijloacelor financiare şi a resurselor umane pentru dezvoltarea şi
prestarea asistenţei sociale în teritoriul administrat;
• f) susţin activitatea instituţiilor de asistenţă socială din primăriile aflate în raza unităţii
administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi înaintează propuneri în vederea optimizării
activităţii acestora;
• g) completează sistemul informaţional în domeniul asistenţei sociale cu date la nivel de raion;
• h) informează populaţia despre situaţia în domeniul asistenţei sociale, despre modul de
acordare a prestaţiilor şi a serviciilor sociale; i) asigură prestarea asistenţei sociale
persoanelor aflate în situaţii de dificultate;
• j) asigură supervizarea personalului din sistemul de asistenţă socială.
 Asistenţa socială se realizează de către:
a) asistentul social;
b) lucrătorul social;
c) asistentul parental profesionist cu formare specială;
d) părintele-educator cu formare specială.
• Personalul din sistemul de asistenţă socială este obligat să respecte
legislaţia şi normele eticii profesionale stabilite. Acţiunile de asistenţă
socială se finanţează de la bugetul de stat, de la bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale, din fondurile republican şi locale de susţinere
socială a populaţiei, din donaţii, sponsorizări, precum şi din contribuţiile
beneficiarilor de asistenţă socială.
• Pentru finanţarea serviciilor sociale sînt utilizate şi mijloacele încasate drept
contribuţii ale persoanelor beneficiare care dispun de venituri proprii.
• Contribuţiile beneficiarilor de asistenţă socială se stabilesc, în funcţie de
veniturile proprii ale beneficiarilor, după cum urmează:
a) de către autorităţile administraţiei publice locale - pentru serviciile sociale
finanţate din bugetele proprii;
b) de către persoanele juridice (cu avizul autorităţilor administraţiei publice
locale) - pentru serviciile sociale organizate şi finanţate de acestea;
c) de Guvern - pentru serviciile sociale finanţate de la bugetul de stat;
d) prin acordul părţilor - în cazul programelor de asistenţă socială finanţate în
parteneriat.
 Modul de finanţare a asistenţei sociale
• Modul de finanţare a asistenţei sociale se
stabileşte prin legile care reglementează
acordarea prestaţiilor sociale şi a serviciilor
sociale. Autorităţile administraţiei publice locale,
pornind de la posibilităţile financiare reale, asigură
baza materială necesară pentru organizarea şi
funcţionarea structurilor teritoriale de asistenţă
socială, pentru acordarea serviciilor sociale proprii
şi sprijină acţiunile de asistenţă socială întreprinse
de persoanele fizice şi juridice, de instituţiile de
cult recunoscute în Republica Moldova şi de
organizaţiile societăţii civile.
Paşi de urmat în procesul de asistenţă
socială
 UTILIZÎND:
 O gamă largă de
roluri profesionale
APLICÎND:  Abilitățile de
 valori profesionale gândire critică
 baza flexibilă  Accentuând
de cunoștințe împuternicirea
 gama largă de clientului
abilități  Llucrul în mod
eficient într-o
structură
organizațională

PENRU A VIZA SISTEME DE ORICE DIMENSIUNE (NIVEL)

(i.e. micro, mezzo, macro systems)
 Definirea Practicii generaliste
“Asistentul social generalist are instrumente pentru a lucra în diverse
circumstanțe, cu o varietate de grupuri de clienți, care abordează o serie
de probleme personale și sociale folosind abilități pentru a interveni la
nivele practice, variind de la individ la comunitate”
(Schatz, Jenkins, and Sheafor 1990:219)

“Aplicarea unei baze eclectice de cunoștințe, valori profesionale, și a

gamei largi de competențe pentru a viza sisteme de orice dimensiune in
vederea schimbării în contextul a patru procese primare:

1) tendința de a împuternici clientul;

2) activînd întro structură organizațională sub supervizare;
3) asumarea gamei largi de roluri profesionale;
4) aplicarea abilitățile de gândire critică ”
(Kirst-Ashman, 2007:104)
 Premise
îmbunătățirea funcționării oricărui
sistem uman, include schimbarea
sistemului în sine, modificarea
interacțiunii sale cu mediul,
precum și modificarea altor
subsisteme.
Intervenția în asistență socială la
toate nivelele sistemelor umane
necesită un schimb de informații
printr-o formă de dialog, un proces
de descoperire a localizării
resurselor pentru schimbare, și o
fază de dezvoltare pentru a realiza
scopul intervenției

practicieni
generaliști au
Demersul responsabilități
comportamentul generalist în dincolo de practica
uman este indisolubil asistența directă dar și de a
legat de mediul social socială practică lucra în direcția
și fizic. se bazează pe politicilor sociale,
patru premise precum și a conduce
majore: și efectua cercetări.
 Bazându-se pe teoriile

 Sisteme Teorii
• Concentrați-vă asupra dinamicii interacțiunii
oamenilor in cadrul mediului lor
 Perspectiva ecologică
• Mediul social - condițiile, circumstanțele și
interacțiunile dintre ființele umane
• Efortul de a se ajusta la condiții și probleme
 Perspective Ecosistemice

Perspectivele ecosistemice constituie un colaj din

doua cadre teoretice: teoria ecologică și teoria
sistemului general

Este numită “perspectivă” deoarece acesta oferă mai

degrabă un mod de a gândi despre oameni și mediul
lor, decât un conținut specific domeniului sau o
metodologie pentru practicare
(Meyer 1983; Kemp, Whittaker, and Tracy 1997).
 Cadrul sistemului ecologic

• “Umbrela" cadru pentru înțelegerea problemelor ce

vizează bunăstare socială și stabilirea teoriilor
specifice de intervenție
• Este focalizat atât pe persoană cît și mediu, dar și pe
interacțiunile dintre ele
• Se concentrează atât pe structură (proprietăți
sistemice) cît și pe interacțiuni (ecologie)
 Perspectivele sistemului ecologic

• Încorporează perspective bio-psiho-social-culturale

ale individului
• Încorporează un mediu mai larg
• Poate defini un sistem / subsistem în mai multe
moduri
• Permite utilizarea unor instrumente, cum ar fi
"ecomapa" pentru a determina aspecte ale persoanei
și ale mediu care pot crea atât riscuri cît și
oportunități pentru persoanele fizice și comunități
 Utilitatea sistemului ecologic
• Permite să se ocupe de mai mulți factori și relațiile dintre aceștea
• Conceptele se aplică persoanelor fizice, familiilor, grupurilor,
organizațiilor, comunităților, societății
• Se axează pe tranzacțiile între sisteme/subsisteme
• Vizualizarea persoanei implicate, mediului și capacitatea de
schimbare
• Vede sistemele ca orientate spre scop și înclude clientul în
procesul de schimbare
• Permite asistentului social să se angajeze în tranzacții pozitive
• Vizualizarea conflictului și a schimbării ca parte din viata de zi
cu zi
• Încurajează asistenții sociali să fie conștienți de sisteme și de
faptul că schimbarea la un nivel va avea impact la toate nivelurile
Nivelele de intervenție în Practica Generalistă

 Micro Sistem – nivel individual

 Mezzo Sistem –nivel de grup
 Macro Sistem- include organizatiiile și comunitățile

Familiile, din cauza naturii lor intime,

se încadrează undeva între nivelele de micro și
mezzo
 Lucrînd la micro nivel
 Intervenția la micro nivel se concentrează pe lucrul
individual, cu familia, sau grupuri mici pentru a întreține
schimbarea în funcționarea personală, în relaționarea socială,
precum și a modurilor în care oamenii interacționează cu
resursele sociale și instituționale.

 Micro sistem - Exemple

 A ajuta o persoană fără adăpost pentru a-și găsi adăpost, a se
angaja, a-și asigura resursele economice
 Consilierea unui adolescent care este dependent de heroină
 A asista un om în vârstă în hospice în luarea deciziilor finale-
de-viata
 Lucrînd la mezzo nivel

 Intervenția la mezo-nivel creează schimbări în grupuri de

lucru, echipe, organizații, și rețeaua de furnizare a serviciilor.
Cu alte cuvinte, locul schimbării este în organizații și grupuri
formale, inclusiv a structurilor lor, scopurilor, sau funcții.
 Mezzo Sistem -Example
 Derularea unui grup de suport pentru cresterea respectului de
sine
 Organizarea și desfășurarea grupului d esuport pentru părinții
copiilor diagnosticați cu cancer
 Conducerea unei ședințe cu implicarea diferitor reprezentanți
ai agențiilor pentru a adiscuta progresul unui client
 Lucrînd la nivel macro
 Intervenția la macro-nivel abordează problemele sociale din
comunitate, institutionale, și sistemele soietale. La acest nivel,
practicienii generaliști lucrează pentru a atinge o schimbare
socială prin organizarea proximității, planificarea comunitară,
dezvoltarea locală, educația publică, dezvoltarea politicilor, și
prin acțiuni sociale.
 Macro Sistem-Exemple
 Initierea cooperării printre agențiile prestatoare de servicii
sociale în vederea creării unei liste de resurse disponiile pentru
clienții bolnavi mintal
 Contactarea reprezentanților Guvernului și în vederea obținerii
majorării fondurilor pentru necesitățile familiilor care au în
grija sa un copil cu necesități speciale
 Organizarea unui Program de Supraveghere a Cartierului
pentru a ajuta rezidenții în lupta împotriva crimelor organizate
 Concepte ale practicii generaliste

• Perspectiva punctelor forte

• Abilitare/Împuternicire
• Justiție socială și economică
• Asistentul social este un agent al schimbării, care
foloseste procesul de a ajuta pentru a facilita
schimbarea în sisteme client sau client
 Șase principii ale perspectivelor forte
1. “fiecare individ, grup, familie, comunitate are puncte
forte”
2. “trauma, abuzul, lupta pot răni, dar pot fi și surse
provocatoare și oportunități”
3. “admite că nu cunoști limitele capacității d ea crește, de
a te schima și de a lua în serios aspirațiile individuale, de
grup și ale comunității”
4. “prestăm clienților cele mai bune servicii prin
colaborare cu ei”
5. “fiecare mediu e plin de resurse”
6. “grija (a-ți păsa de), îngrijirea și contextul sunt
importante”
 De ce valori profesionale?

"este o profesie bazată pe valori, ceea ce îseamnă că

fiecare asistent social trebuie să aibă valorile
profesionale în minte” (Kirst-Ashman 2007)
 Valorile în asistenţa socială

• Sistemul de valori al profesiei de asistenţă socială apropie

această profesie, dar o şi deosebeşte de alte profesiuni din
domeniul ştiinţelor sociale. Asistenţa socială aduce în atenţia
societăţii ideile eticii sociale, ale solidarităţii, ajutorului, grijii
faţă de alţii, includerii şi acceptării altora (B. Jordan, 1997, în
Roth-Szamonskozi, 2003).
• Una din valorile importante se referă tocmai la libertatea
alegerii individuale între valorile sociale. Astfel se constituie
valorile personale, configurate în mod individual, dar nu
independent de valorile grupurilor şi comunităţilor de care
aparţine individul.
 Valori și etica asistenței sociale
• Valorile -un principiu considerat
util sau important.
– "Valorile determina ce convingeri
sunt corespunzătoare."(Kirst-
Ashman 2007)

• Etică derivă din valori. Ghidează

oamenii în ceea ce este "bun" și
ce este "rău."
– "Etica vizează acțiunea: ce să facă
cu sau cum să aplice aceste
convingeri"(Kirst-Ashman 2007)
 Valori
Convingerile, preferințele, sau
presupuneri cu privire la ceea ce
este dezirabil sau bun pentru
oameni.
• Nu pot fi investigate sau
dovedite științific

• Valorile condiționează modul

de aplicare.
• Le avem pentru a ajuta
oamenii să clarifice propriile
valori.
• Este critic ca noi să înțelegem
propriile noastre valori.
Nucleul de bază, patru valori
(Rădulescu, 2004):

promovarea
respectul faţă de bunăstării
autodeterminare individuale şi
colective

egalitatea de
justiţia socială
şanse
 Principii etice

• Termenul de principiu etic poate fi definit

ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale
unei discipline.
• Un principiu etic se referă la noţiunile de
bază privind desfăşurarea unei vieţi morale,
acceptate în cadrul unei colectivităţi – în
cazul nostru, noţiuni de bază în practica
asistenţei sociale
 Probleme etice - Dileme etice
• Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale.
Uneori au posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu
supervizorii lor. În majoritatea cazurilor, însă, ei au de luat singuri decizii.
Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte
publicitatea cazurilor sociale, ca şi datorită accentuării interesului statului în
problemele sociale şi, în general, ca urmare a creşterii interesului public
pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului.
• Se spune că morala nu poate fi predată în sălile de curs, nici lămurită în
manuale, ea trebuie exersată în activitatea efectivă. Rămâne de reţinut
avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în chestiuni de etică “nu
putem discuta ceea ce ar trebui să facem, fără să ştim ce anume am putea
face”. Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a
rezolvării dilemelor morale prin luarea unor decizii responsabile, ei trebuie
să ştie să recunoască acele aspecte ale practicii asistenţei sociale care pun în
balanţă diferite valori morale, să îşi clarifice propriile valori personale, pe
care să le raporteze la valorile profesiei (Roth-Szamoskozi, 2003).
• Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca
implicând decizii morale dificile. Dilema etică apare atunci când asistentul
social se confruntă cu o situaţie în care trebuie să decidă în cazul unei
alternative conflictuale, cum ar fi conflictul între valorile personale/ valorile
profesionale, valorile personale/ valorile persoanei asistate, valorile
personale/ valorile instituţiei în care lucrează etc. După identificarea şi
definirea dilemei etice, asistentul social va trebui să decidă care din valorile
implicate vor fi luate în considerare cu prioritate.
 Asistentul social:
- pune in practica cunostintele, normele si valorile
asistentei sociale,
- intervine si acorda asistenta persoanelor sau comunitatilor,
la cererea acestora sau ori de cate ori situatia o impune,
- participa activ la elaborarea si aplicarea politicilor sociale in
domeniu, strategiilor si planurilor de actiune la nivel local,
national si international,
- promoveaza bunastarea sociala.