Tehnologia informaţiei

şi comunicării
Lect.univ.dr. Cătălin Glava
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca
 Motto

“Noile tehnologii chestionează

concepţiile tradiţionale privind predarea şi
învăţarea şi, reconfigurând maniera în care
profesorii şi elevii au acces la informaţie, au
potenţialul de a transforma specificul
proceselor de predare şi învăţare.”
UNESCO World Educational
Report (1998)
 Societatea în schimbare
 Schimbările rapide din societate şi de pe piaţa muncii au determinat
modificări ale relaţiilor dintre viaţa profesională şi educaţie.
 Cunoştinţele dobândite în timpul formării iniţiale sunt rapid depăşite şi îşi
pierd valoarea pentru viaţa profesională.
 Deprinderile şi cunoştinţele necesare în activitatea profesională nu pot fi
însuşite în totalitate în cadrul formării iniţiale. Viaţa profesională solicită
noi competenţe, printre care achiziţionarea independentă a cunoştinţelor
şi aplicarea acestora, rezolvarea de probleme, însuşirea şi utilizarea
deprinderilor colaborative, de cooperare şi profesionale
multidimensionale, precum şi a abilităţilor de învăţare continuă.
 Dezvoltarea rapidă a tehnologiei a condus la utilizarea pe scară largă a
ICT în domeniul educaţiei, utilizare care este încă dominată de centrarea
pe popularizarea informaţiei. În aşa-numită Epocă a Cunoaşterii, trebuie
să îi ajutăm atât pe studenţi cât şi pe membrii productivi ai societăţii să fie
informaţi, ceea ce se poate realiza prin conlucrare şi participare la
activităţile grupurilor şi comunităţilor cărora aceştia le aparţin.
 În consecinţă, este necesar să precizăm care sunt fundamentele
pedagogice ale utilizării ICT în predare şi învăţare – cum poate ICT să
sprijine construirea cunoştinţelor elevilor şi să creeze reţele de învăţare?
Educaţia în schimbare
 Marea provocare a pedagogiei, reliefată de către George
Văideanu în volumul „Educaţia la frontiera dintre milenii”
(Văideanu, G., 1988) şi de către Miron Ionescu în
lucrarea „Demersuri creative în predare şi învăţare”
(Ionescu, M., 2000), şi anume mutarea accentului de pe
predare pe învăţare, de pe informativ pe formativ, de pe
instrucţie pe educaţie, devine implicit şi ţinta principală a
mediilor electronice de învăţare. Schimbarea rolului
profesorului din acela de a fi sursa principală de
transmitere a cunoştinţelor şi informaţiilor pentru elevi, în
acela de a deveni un colaborator al elevului, un coleg
implicat şi el în procesul cunoaşterii se corelează cu
trecerea treptată a elevilor din simpli receptori pasivi ai
unor informaţii şi cunoştinţe, în constructori activi ai
propriei lor formări.
Educaţia în schimbare
 Calculatorul electronic, Internetul, poşta electronică
reprezintă realităţi pe care elevii le experimentează în
fiecare zi. Cadrul didactic este astfel pus în situaţia de a
opta: preferă continuarea demersului său educaţional în
mod tradiţional, ignorând tendinţele de schimbare de
paradigmă care se prefigurează, sau acceptă
provocarea, implementând noile tehnologii în activitatea
sa didactică. Pentru a face faţă însă cu succes
provocărilor tehnologice actuale, sunt necesare eforturi
de formare profesională atât din partea cadrelor
didactice, cât şi din partea formatorilor lor, în perioadele
de formare iniţială şi continuă.
Educaţia în schimbare
 Pornind de la aceste considerente, vom analiza mai
sistematic câteva tendinţe actuale în educaţie, tendinţe
care susţin importanţa integrării noilor tehnologii ale
informaţiei şi comunicării în şcoală şi în formarea
individuală şi profesională, dar mai cu seamă în
formarea complexului de competenţe necesare profilului
profesional al cadrului didactic. Tehnologiile informaţie şi
comunicării oferă un mediu favorabil pentru
restructurarea întregului complex de competenţe
necesare cadrului didactic, iar tendinţele următoare
susţin această premisă.
Tridimensionalitatea educaţiei.
 Începând de la „Didactica Magna” a lui Ian Amos Comenius
(Comenius, I.A., 1970, ediţia în limba română) şi până în
prezent, se conturează trei dimensiuni ale fiinţei umane,
dimensiuni pe care educaţia le are în vedere:Dimensiunea
corporală, fizică, a fiinţei umane, care are nevoie de hrană, de
odihnă, de confort, dar mai ales de un număr mare de
artefacte produse de om.
 Dimensiunea corporală, fizică, a fiinţei umane, care are
nevoie de hrană, de odihnă, de confort, dar mai ales de un
număr mare de artefacte produse de om.
 Dimensiunea sufletească, inefabilă, divină, dimensiune ce
are nevoie de sentimente, de emoţii, de trăiri afective şi, nu
în ultimul rând, de comuniunea cu Dumnezeu, din a cărui
substanţă se originează.
 Dimensiunea spirituală, raţională, filozofică, orientată către
sine, cea care simte nevoia unor explicaţii cu privire la rolul
şi rostul fiinţei umane în cadrul existenţei sale.
 Tridimensionalitatea educaţiei.
Această tridimensionalitate a fiinţei umane corespunde a trei direcţii de
acţiune în educaţie:
 Educaţia raţională, practică, orientată către producerea unor artefacte
necesare existenţei noastre de zi cu zi. Este vorba de educaţie
intelectuală, logico-matematică, educaţia în spiritul ştiinţelor, educaţie
tehnologică, educaţia care oferă fiinţei umane capacitatea de a proiecta
şi produce bunuri de consum şi obiecte finite.
 Educaţia interpersonală (Educaţia pentru comunicare şi relaţionare).
Oferă individului competenţe de comunicare şi de relaţionare subiectiv-
emoţională cu ceilalţi. Această direcţie include elemente ale educaţiei
artistice, estetice, educaţie care pune accentul pe cultivarea şi
exersarea unor modalităţi diferite de comunicare, care propune un
model de participare la viaţa socială şi de convieţuire cu celălalt şi nu în
ultimul rând educaţie religioasă.
 Educaţia transpersonală, orientată către înţelegerea sensului existenţei
personale, către înţelegerea resorturilor care duc la existenţă aşa cum o
percepem noi. Avem în primul rând de a face aici cu educaţia de natură
filozofică.
Cele trei direcţii de acţiune menţionate reprezintă în pedagogia actuală trei
domenii de structurare curriculară majore, fiind de certă actualitate.
Renunţarea la falsa dihotomie: Educaţie generală
– Educaţie tehnologică - parte a educaţiei
profesionale.
Realizarea unei educaţii integrale, în care
informativul sprijină formativul.
Recunoaşterea importanţei educaţiei
permanente.
Globalizarea.
Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării
reorganizează structurile cognitive implicate în
învăţare
Învăţarea înseamnă procesare de informaţie.
Noua alfabetizare.
 Imperativul familiarizării cu tehnologiile
informaţiei şi comunicării (TIC) impune un
nou înţeles al mai vechiului concept
pedagogic de alfabetizare. Este vorba de o
alfabetizare de alt nivel, de natură
tehnologică. Se constată o nevoie urgentă
de o nouă formă de alfabetizare bazată pe
TIC care include trei componente omoloage
clasicelor competenţe Citit, Scris, Calcul
matematic şi anume:
 Noul „Citit” presupune capacitatea de a căuta şi
găsi informaţii prin investigarea diferitelor surse scrise,
prin observare, experimentare şi adunare de date.
Presupune competenţe în utilizarea motoarelor de
căutare, în utilizarea funcţiilor de căutare şi selectare a
informaţiei puse la dispoziţie de noile tehnologii
informaţionale şi ale comunicării. Internetul oferă o
cantitate uriaşă de informaţii însă, spre deosebire de
bibliotecă, nu are un catalog şi nu avem siguranţa
corectitudinii informaţiilor descoperite. Pentru a publica
o carte care ulterior va ajunge într-o bibliotecă, este
necesară parcurgerea ei de încă trei-patru persoane,
editori, recenzori, redactori, pe lângă autorul ei.
Informaţiile postate pe Net nu au girul vreunei comisii
de recenzori. Aceasta este marea libertate şi în
acelaşi timp marea capcană a Internetului. Informaţia
există, este important să ştii cum să o cauţi şi cum să
apreciezi relevanţa şi autenticitatea ei.
 Noul „Scris” presupune capacitatea de comunica în
hypermedia implicând toate categoriile de informaţii şi
resurse. Abilitatea de a utiliza un cont de e-mail (poştă
electronică), de a comunica virtual prin intermediul
mesageriilor instantanee de tipul Irc, de a posta un subiect
de discuţie pe un forum, de a continua sau propune un blog
(jurnal electronic), toate reprezintă modalităţi concrete de a
„scrie” în hypermedia.
Noul „Calcul matematic” presupune capacitatea de a
proiecta şi realiza diverse obiecte şi acţiuni in spaţiul virtual.
Reprezintă o competenţă de nivel superior referitoare la
capacitatea de a utiliza resurse software ce oferă
posibilitatea modelării virtuale a unor obiecte sau fenomene
spre a fi mai accesibile elevilor. Există programe software
de simulare de fenomene şi legi fizice, termodinamice,
chimice, unele utilizate cu succes în şcoală prin programe
ale ministerului educaţiei (de exemplu: AEL).
Concepte TIC
 Tehnologii ale informării şi comunicării (ICT).
Conceptul descrie în prezent un domeniu imens, ce
se modifică şi se dezvoltă extrem de rapid. Este un
concept căruia i se atribuie înţelesuri diverse în
funcţie de context şi moment. În esenţă ICT descrie
o gamă completă de computere, cu componentele
lor hardware şi software şi facilităţi de comunicare în
medii electronice, eficiente în procesul de colectare,
stocare, actualizare, procesare, analiză şi
transmitere a informaţiei.
Concepte TIC
 *TIC, „Tehnologia Informaţiei şi Comunicării”
reprezintă traducerea din alimba engleză a
expresiei „ICT – Information and Comuniation
Technology”. El desemnează tehnologia
necesară pentru procesarea informaţiilor, în
particular folosinţa computerelor electronice
şi a Internet-ului pentru a converti, procesa şi
a transmite (comunica) informaţii.
Concepte TIC - IT
 Termenul a evoluat din conceptul de bază Tehnologie a
informaţiei (Information Technology (IT), care se referă la
elementele cheie ale tehnologiei computerizate, componentele
hardware şi software, precum şi la deprinderile solicitate pentru
utilizarea eficientă a computerului, de exemplu producerea de
documente cu ajutorul unui procesor de text. Mai noul concept
de „Tehnologie a informării şi comunicării” aduce o nouă
dimensiune în contextul deja descris, aceea a comunicării,
văzute ca mijloc de dezvoltare. În acest sens, ICT se referă la
utilizarea tehnologiei în scopul comunicării, un aspect cheie
pentru realizarea tipului de învăţare şcolară considerată astăzi
eficientă.
Concepte TIC - ILT
 Importanţa utilizării tehnologiilor pentru dezvoltarea personală şi
instituţională a fost şi mai mult scoasă în evidenţă prin
introducerea termenului: Tehnologie a informării şi învăţării
(Information and Learning Technology (ILT), termen utilizat în
mod deosebit în programele de educaţie continuă, pentru
referirile la aplicaţiile IT şi ICT în desfăşurarea eficientă a
procesului de predare şi învăţare.
 De fapt, aşa cum vom vedea în continuare, diversele tehnologii
susţin diverse tipuri de învăţare, ceea ce implică în mod direct că
diferite tehnologii ale informării şi comunicării au un potenţial
educaţional diferit şi că utilizarea ICT în educaţie este selectivă,
în funcţie de finalităţile didactice specifice.
Elemente de calitate asigurate de utilizarea ICT în procesul
de învăţare

Utilizarea noilor tehnologii informaţionale şi

comunicaţionale în şcoală asigură o dimensiune
suplimentară unică procesului de predare –
învăţare. Aşa cum am subliniat deja, utilizarea
ICT incită la o schimbare de paradigmă privind
predarea şi învăţarea, vizibilă în fiecare
componentă a procesului didactic. Iată câteva
acumulări calitative specifice:
1.Tipul de învăţare susţinut prin utilizarea ICT tinde să fie acela de învăţare
transformativă. Astfel, diversele noi mijloace de comunicare şi informare invită la
interpretarea personalizată şi atribuirea de semnificaţii noi cunoaşterii, la evaluare
critică şi decizie, la raţionament şi argumentare, sinteze şi conceptualizări,
originalitate, creativitate şi inovaţie.
2. Sarcinile de învăţare sunt deschise, autentice, bazate pe problematizare,
interpretabile, analitice, expresive, inventive.
3. Învăţarea eficientă cu şi prin mijloacele ICT se obiectivează în: formularea de mai
multe îmntrebări şi ipoteze din partea elevilor, o dată ce există posibilitatea
explorării lor; disponibilitatea de asumare a unor riscuri, deoarece ICt permite
corectarea erorilor şi parcurgerea repetată a demersului de învăţare; câştigarea
autonomiei în învăţare deoarece ICT le oferă instrumente de lucru pentru rezolvarea
sarcinilor de învăţare, pe care le pot controla; motivarea sporităşi dorinţa de
investigaţie, deoarece ICT permite actualizarea, analiza şi modelarea cu uşurinţă a
informaţiei.
4. Predarea eficientă ce implică utilizarea ICT respectă următoarele criterii de
proiectare: Proiectarea lecţiilor se realizează în cadrele descrise de planul oficial de
dezvoltare a utilizării ICT în şcoală; Obiectivele lecţiei se referă şi la oportunităţile
de dezvoltare a abilităţilor de lucru cu ICT; Profesorul ţine cont de experienţele
anterioare ale elevilor relative la utilizarea ICT atunci câd îşi proiectează activitatea
didactică următoare; activităţile didactice au secvenţe de muncă diferenţiată, astfel
încât sarcinile de lucru să fie compatibile cu nevoile şi capacităţile elevilor;
profesorul utilizează ICT pentru a menţine motivaţia şi interesul elevilor pentru
activitatea didactică; profesorul realizează un bun management al resurselor astfel
încât fiecare elev să aibă acces a resurse; Profesorul utilizează expertiza colegilor
pentru a-şi dezvolta propria expertiză în utilizarea ICT.

Dimensiuni ale utilizării TIC
TIC ca un instrument de utilizat în
întreg curriculum-ul sau în
predarea unor discipline
separate în care accentul se
pune pe dezvoltarea unor
deprinderi, cunoştinţe, atitudini
de utilizare a TIC
TIC ca instrumente de eficientizare a
învăţării şi de sporire a calităţii
produselor de învăţare ale
elevilor în cadrul curriculum-
ului si a proceselor de învăţare
clasice
TIC ca element component integral al
reformelor curriculare mai
cuprinzătoare care ţintesc
modificare nu doar a modului în
care elevii învaţă, ci şi a
conţinutului învăţării
TIC ca parte integrantă a reformelor
educaţionale care ţintesc
modificări în organizarea si
structura şcolii în esenţa sa,
respectiv modificări e politică
educaţională
Stadii de dezvoltare în
Descriere
utilizarea TIC
În această fază iniţială coordonatorii programelor educaţionale şi
profesorii încep să exploreze posibilităţile şi consecinţele
utilizării TIC pentru managementul şcolii şi introducerii TIC în
curriculum-ul şcolar. În această etapă iniţială şcolile sunt încă
puternic ancorate în practica tradiţională de predare – învăţare,
Minimal - Emergent centrată pe activitatea profesorului Curriculum-ul reflectă o
dezvoltare a abilităţilor de bază în TIC şi o conştientizare a
utilităţii acestor instrumente de lucru.
Şcoala adaptează curriculum-ul pentru a spori posibilitatea
implementării TIC în predarea - învăţarea diferitelor discipline
Instrumental - şcolare prin utilizarea unor instrumente şi software-uri
Aplicativ specifice. Profesorii domină încă mediul educaţional.
Implică integrarea TIC în întreg curriculum-ul şi este vizibil în acele
şcoli care oferă tehnologii bazate pe computer în diverse
laboratoare, clase şi birouri. Profesorii explorează modul în care
TIC le modifică propria activitate şi eficienţa muncii. În
Inovator - Infuzat
structura curriculum-ului sunt prezente teme interactive care
asigură aplicabilitatea cunoştinţelor în contexte de viaţă reale.
Şcolile utilizează TIC pentru a regândi şi înnoi organizarea şcolii
într-o manieră creativă. TIC devine o parte integrantă, deşi
invizibilă a activităţii profesionale zilnice. Centrarea pe
Implementat - curriculum înseamnă acum centrare pe elev şi integrare a
Reformator disciplinelor şcolare în aplicaţii autentice, în viaţa reală. TIC
este predat ca subiect separat la nivelul profesionalizării şi este
incorporat în toate domeniile de formare profesională. Astfel,
şcolile devin centre de învăţare pentru comunitate.
 Concepte TIC - tehnology-based society

 Un concept adiacent noilor tehnologii este

societatea bazată pe tehnologie „tehnology-
based society”. Educaţia se plasează la
confluenţa unor forţe extrem de puternice şi
rapide de natură tehnologică, politică şi
culturală care modelează structura sistemului
educaţional atât la nivel curricular cât şi la
nivelul ofertelor educaţionale, pentru a face
faţă schimbărilor.
Concepte TIC - knowledge-based society
 Corelativ cu implementarea noilor tehnologii în formarea
iniţială şi continuă a cadrelor didactice şi implicit în activitatea
lor didactică, un nou concept este vehiculat în domeniul
politicilor educaţionale. Este vorba de societatea bazata pe
cunoaştere „knowledge-based society”, asimilată secolului
XXI. Această societate a cunoaşterii este una care se
caracterizează printre altele prin:
 cunoştinţele la nivel mondial se dublează la fiecare 2-3 ani;
 peste 7000 de articole ştiinţifice şi tehnice sunt publicate în
fiecare zi;
 datele transmise de către sateliţii artificiali care orbitează în
jurul planetei noastre sunt suficiente pentru a completa 19
milioane de volume la fiecare două săptămâni;
 absolvenţii învăţământului secundar din ţările industrializate
sunt expuşi la o cantitate de informaţie pe care bunicii lor ar
fi asimilat-o de-a lungul întregii lor vieţi;
 vom parcurge schimbări atât de radicale în următoarele trei
decade, încât vom depăşi evoluţia ultimelor trei sute de ani.
(National School Board Association).
Concepte TIC - societate informaţională

 Conceptul de societate informaţională se

sincronizează cu concepte de actualitate precum
societate postmodernă, societate postindustrială,
societate de consum, societatea comunicării
generalizate, societatea globală, satul planetar etc. şi în
egală măsură cu cele prezentate mai sus. De reţinut că
ceea ce este cu adevărat specific societăţii
informaţionale în care deja trăim este strânsa
dependenţă a fiecăruia dintre noi de informaţia
electronică, de reţelele de comunicare, de cunoaştere,
fie că ştim sau nu acest lucru, fie că îl acceptăm sau nu.
Activităţile de fiecare zi devin aproape imposibile fără
accesarea vreunui terminal digital şi fără a utiliza
informaţie.
Societatea informaţională
 Anttiroiko (Anttiroiko, A.V. 1996) enumera schimbările care au
loc în societatea informaţională actuală:
 Sisteme tehnologice şi economice globale (apar structuri
globale internaţionale, interstatale; restructurări în reţele
economice, accentul cade pe informatizare şi tehnologizare;
noi tehnologii de informare şi comunicare şi noi practici de
comunicare media);
 Schimbări instituţionale (se structurează reţele comunitare;
criza instituţiilor moderne culturale şi politice; declinul
comunităţilor şi al relaţiilor sociale tradiţionale; emergenţa
unor noi tipuri de comunităţi şi a unui nou spaţiu public,
anterior contestat şi marginalizat);
 Schimbări ideologice şi valorice (neo-individualism; neo-
tribalism, noi valori şi coduri culturale; practici postmoderne în
viaţa cotidiană).
Concepte TIC - realitatea virtuală
 Internetul s-a dezvoltat ca un nou mediu de comunicare,
inedit, ciudat, un mediu care construieşte o realitate paralelă.
Internetul şi noile tehnologii au introdus un nou concept, o
invenţie a secolului XX, realitatea virtuală (Virtual Reality).
Realitatea virtuală este, din punct de vedere lingvistic, un
nonsens, realitatea nu poate fi decât „reală”, din moment ce
ne plasăm în afara ei, adică o „virtualizăm”, nu mai este
realitate. Totuşi, „realitatea virtuală” s-a impus în antinomie cu
„realitatea reală”, o altă structură lingvistică care deranjează
pe pretenţioşi. Realitatea virtuală desemnează totuşi o lume
construită artificial, întreţinută artificial (de aparate, ar spune
medicii), dar care stochează informaţii şi cunoştinţe
fundamentale pentru actuala bună funcţionare a realităţii
reale. Aşadar, realitatea reală a dezvoltat această realitate
virtuală ca pe un experiment de care acum a devenit
dependentă.
Realitatea virtuală
 Internetul reprezintă realitatea virtuală prin
excelenţă, însă majoritatea software-urilor care tind
să modeleze acţiuni naturale prin intermediul
calculatorului electronic contribuie la ceea ce numim
„realitate virtuală”. În ultimii ani revoluţiile în domeniu
TIC au dus la apariţia unor resurse hardware, mai
exact procesoare de mare viteză şi acceleratoare
grafice ce permit rularea unor software-uri din ce în
ce mai complexe ce modelează exemplar realitatea.
Realitatea virtuală
 Multimedia, în viziune clasică, stă la baza bidimensionalităţii
spaţiului, dat fiind faptul că reprezintă o serie de imagini şi
sunete ce se articulează într-o prezentare prestabilită, după
un scenariu precis, în timp ce realitatea virtuală este
tridimensională, presupune interacţiunea utilizatorului cu
scenariul, modificarea parametrilor spaţio-temporali.
Tridimensionalitatea realităţii virtuale constă tocmai în această
putere a utilizatorului de a modifica coordonatele spaţio-
temporale ale informaţiilor prezentate. Practic utilizatorul se
transpune pe sine în planul realităţii virtuale, îşi construieşte
un „avatar”. Vom întâlni frecvent aceste „avataruri” în jocurile
pe computer, în mesageria instantanee, în forumuri de
discuţii, în platforme pentru videoconferinţe on-line.
Realitatea virtuală
 În esenţă, tehnologiile informaţiei şi comunicării propun
utilizatorilor pătrunderea în realitatea virtuală modelată de
computer. Avantajele sunt evidente, există însă două riscuri
majore pe care trebuie să le avem în vedere: primul constă în
neacceptarea convenţiei real versus virtual pe care o propune
computerul, alunecând astfel într-un dogmatism ce respinge din
start utilitatea noilor tehnologii, considerându-le jucării pentru
adulţi (paradoxal, literatura construieşte un efect virtual similar
însă nu se simte atât de tare datorită lipsei tridimensionalităţii),
refuzând astfel implementarea lor didactică.
 La celălalt pol se află riscul alunecării cu totul în realitatea
virtuală, imposibilitatea de a mai discerne între real şi virtual.
Este esenţial ca utilizatorul să păstreze condiţia fundamentală a
empatizării cu avatarul său electronic, condiţie reliefată de Carl
Rogers: A empatiza presupune transpunerea în pielea celuilalt
ca şi cum ai fi cealaltă persoană, dar fără a pierde din vedere
condiţie de „ca şi cum” (Rogers, C., 1994). Realitatea virtuală
simulează din ce în ce mai acurat realitatea reală şi riscul
pierderii „pe traseul dintre cele două lumi” este mare.
Concepte TIC - Internetul
 Originile Internetului, acel celebru proiect ARPAnet
al Departamentului de Apărare al Statelor Unite, au
fost construirea unei reţele globale de comunicare în
timp real, o reţea care să faciliteze comunicarea şi
schimbul de idei, eludând distanţele. În cele ce
urmează vom trece în revistă câteva mituri
referitoare la Word Wide Web, după cum sunt ele
prezentate de Bernie Dodge, mituri care în realitate
sunt nefondate (Dodge, B., 1996-2005).
Mituri referitoare la Word Wide Web
 Internetul este cea mai mare enciclopedie a lumii. Aceasta
este una dintre cele mai frecvente concepţii eronate despre
Web. Ca şi o enciclopedie, Internetul propune o multitudine
de informaţii despre orice domeniu dar, în timp ce o
enciclopedie este organizată şi are un cuprins al
conţinutului, Web-ul este oarecum amorf şi haotic.
Conţinutul unei enciclopedii este selecţionat cu mare atenţie
şi prezentat logic pe când Internetul nu are recenzorii şi
prezentările sunt extrem de personalizate şi de intuitive.
Dacă enciclopediile sunt realizate de către profesionişti, pe
Web poate scrie şi publica informaţii oricine. Internetul, mai
degrabă decât a fi o mare enciclopedie, se doreşte a fi ca
realitatea însăşi, modelată virtual.
Mituri referitoare la Word Wide Web
 Internetul este o autostradă a informaţiei. De
foarte multe ori Internetul este denumit, metaforic,
autostrada informaţiei. Mai mult însă decât
informaţie, Internetul înseamnă oameni care
comunică idei şi fac schimb de informaţii. Nu atât
informaţia în sine este importantă, cât sursa şi
scopul producerii ei. Tentaţia informaţiei pure (fără
autor, fără paternitate la vedere) este mare, drept
pentru care problemele de copyright sunt mult mai
grave decât în alte domenii de cunoaştere.
Mituri referitoare la Word Wide Web
 Internetul este plin de lucruri inutile. Aceasta este expresia
favorită a persoanelor care nu stăpânesc sau nu cunosc
Internetul şi resursele sale. În parte însă este un adevăr.
Vom găsi pe Web informaţii incomprehensibile, trunchiate,
argumente subiective şi părtinitoare, cercetări eronate sau
indescifrabile, soluţii hazardate si neacoperite de
experimente, informaţii confuze şi manipulatoare. În egală
măsură, Internetul asigură o bogăţie de informaţie, surse
uriaşe de date, biblioteci virtuale cu milioane de volume,
informaţii de ultimă oră din diverse domenii, jurnale on-line
ale unor centre de cercetare renumite, noutăţi din orice
domeniu. Motoarele de căutare (de exemplu Google sau
Yahoo) sunt din ce în ce mai puternice şi mai rafinate în
căutarea informaţiilor relevante şi sunt prietenoase în
utilizare.
Concepte TIC – e-Learning
 e-Learning. Chiar dacă pare hazardată, ideea centrală a
învăţământului fundamentat tehnologic este că elevul nu
trebuie să vină constant la şcoală pentru a se instrui, ci şcoala
vine la elev, cu toată oferta sa curriculară, prin intermediul
calculatorului şi Internetului. Elevul „intră”, accesând
browserul de Internet, într-o „clasă virtuală”, participă la
activităţi didactice, interacţionează cu colegii şi cu profesorul,
rezolvă sarcini de învăţare, lecturează bibliografia, participă la
discuţii, toate acestea fără a se deplasa de la acasă. De fapt,
învăţarea electronică a fost soluţia aleasă de numeroase state
vest-europene pentru zonele slab populate, cu distanţe mari
între localităţi şi cu condiţii climaterice dificile (Glava, C.,
2005).
Concepte TIC – instruire la distanţă

 În foarte multe privinţe, e-learning se suprapune peste

instruirea la distanţă (distance learning). Diferenţele sunt
însă esenţiale, instruirea la distanţă nu presupune cu
necesitate instruire electronică, prezenţa calculatorului
electronic în activitatea de învăţare. Frecvent instruirea la
distanţă foloseşte calculatorul electronic şi Internetul pentru a
comunica date obiective, pentru a publica informaţii şi nu
pentru a instrui. Învăţarea este în esenţă clasică, suporturile
de curs sunt trimise prin Internet sau pe suport digital şi apoi
tipărite, devenind simple manuale didactice. Este adevărat că
e-learning presupune şi instruire la distanţă, dar acesta nu
este principalul ei atribut.
Concepte TIC – On-line learning
 On-line learning – învăţarea on-line este o formă mai
recentă a instruirii asistate de computer, apropiindu-se ca
reper temporal de e-learning. Învăţarea on-line a început să
se dezvolte din 1990 până în prezent. Instruirea on-line
presupune susţinerea unor activităţi didactice la distanţă, prin
intermediul Internetului. Profesorul, în calitate de tutore, şi
elevii dezvoltă o activitate didactică interacţionând la distanţă,
interacţiunea fiind mediată de calculator şi Internet. Diferenţa
major faţă de e-learning constă în faptul că în cazul instruirii
on-line Internetul şi computerul sunt utilizate doar ca mijloace,
ca interfeţe, anulând distanţele. e-Learning presupune
utilizarea Internetului ca platformă, oferă o „clasă virtuală”,
asigură resurse pentru învăţare, resurse disponibile în baze
de date şi biblioteci virtuale, resurse ce pot fi descoperite
utilizând instrumente software specializate, cum sunt, de
exemplu, motoarele de căutare.
Concepte TIC – Clasa virtuală
 Clasa virtuală este o categorie de aplicaţii software numită
Mediu virtual de învăţare (Virtual Learning Environment (VLE))
special proiectat pentru a facilita managementul activităţilor
didactice şi de învăţare ale elevilor. Sistemul monitorizează
activităţile elevilor, ca utilizatori ai platformei virtual în funcţie de
setările introduse de profesor, în calitatea sa de administrator al
platformei. Platforma rulează de pe un server, iar elevii o
accesează de pe orice terminal conectat la Internet, prin
intermediul unui browser (program ce permite navigarea şi
vizualizarea site-urilor de pe Internet) de tipul Internet Explorer.
În general un astfel de software pentru clasa virtuală oferă
oportunităţi de a posta documente, cursuri, date, resurse
bibliografice, sarcini de învăţare pentru elevi, forumuri şi grupuri
de discuţii, chat-uri, mesagerii instantanee, diverse alte
instrumente de comunicare audio sau video şi instrumente de
comandă şi administrare.
 Mediatori ai învăţării

Clasa virtuală
Profesorul

Exigenţele curriculare

Comunitatea virtuală

Domenii de cunoaştere

Elevul

Colegi