Principala provocare a TIC (Tehnologiile Informatiei si Comunicarii)* o reprezinta

crearea unui mediu propice pentru invatare, deschis invatarii, implicit noile tehnologii joaca un
rol esential in trecerea de la mediul de invatare centrat pe predare, pe profesor, la mediul de
invatare centrat pe elev.

*TIC, „Tehnologia Informatiei si Comunicarii” reprezinta traducerea din alimba engleza

a expresiei „ICT – Information and Comuniation Technology”. El desemneaza tehnologia
necesara pentru procesarea informatiilor, in particular folosinta computerelor electronice si a
Internet-ului pentru a converti, procesa si a transmite (comunica) informatii.

Marea provocare a pedagogiei, reliefata de catre George Vaideanu in volumul „Educatia

la frontiera dintre milenii” (Vaideanu, G., 1988) si de catre Miron Ionescu in lucrarea
„Demersuri creative in predare si invatare” (Ionescu, M., 2000), si anume mutarea accentului de
pe predare pe invatare, de pe informativ pe formativ, de pe instructie pe educatie, devine implicit
si tinta principala a mediilor electronice de invatare. Schimbarea rolului profesorului din acela de
a fi sursa principala de transmitere a cunostintelor si informatiilor pentru elevi, in acela de a
deveni un colaborator al elevului, un coleg implicat si el in procesul cunoasterii se coreleaza cu
trecerea treptata a elevilor din simpli receptori pasivi ai unor informatii si cunostinte, in
constructori activi ai propriei lor formari.

Calculatorul electronic, Internetul, posta electronica reprezinta realitati pe care elevii le

experimenteaza in fiecare zi. Cadrul didactic este astfel pus in situatia de a opta: prefera
continuarea demersului sau educational in mod traditional, ignorand tendintele de schimbare de
paradigma care se prefigureaza, sau accepta provocarea, implementand noile tehnologii in
activitatea sa didactica. Pentru a face fata insa cu succes provocarilor tehnologice actuale, sunt
necesare eforturi de formare profesionala atat din partea cadrelor didactice, cat si din partea
formatorilor lor, in perioadele de formare initiala si continua.

Pornind de la aceste considerente, vom analiza mai sistematic cateva tendinte actuale in
educatie, tendinte care sustin importanta integrarii noilor tehnologii ale informatiei si
comunicarii in scoala si in formarea individuala si profesionala, dar mai cu seama in formarea
complexului de competente necesare profilului profesional al cadrului didactic. Tehnologiile
informatie si comunicarii ofera un mediu favorabil pentru restructurarea intregului complex de
competente necesare cadrului didactic, iar tendintele urmatoare sustin aceasta premisa.

1. Tridimensionalitatea educatiei.

Incepand de la „Didactica Magna” a lui Ian Amos Comenius (Comenius, I.A., 1970,
editia in limba romana) si pana in prezent, se contureaza trei dimensiuni ale fiintei umane,
dimensiuni pe care educatia le are in vedere:

A) Dimensiunea corporala, fizica, a fiintei umane, care are nevoie de hrana, de

odihna, de confort, dar mai ales de un numar mare de artefacte produse de om.
 B) Dimensiunea sufleteasca, inefabila, divina, dimensiune ce are nevoie de
sentimente, de emotii, de trairi afective si, nu in ultimul rand, de comuniunea cu
Dumnezeu, din a carui substanta se origineaza.

C) Dimensiunea spirituala, rationala, filozofica, orientata catre sine, cea care simte
nevoia unor explicatii cu privire la rolul si rostul fiintei umane in cadrul existentei sale.

Aceasta tridimensionalitate a fiintei umane corespunde a trei directii de actiune in

educatie:

I. Educatia rationala, practica, orientata catre producerea unor artefacte

necesare existentei noastre de zi cu zi. Este vorba de educatie intelectuala, logico-
matematica, educatia in spiritul stiintelor, educatie tehnologica, educatia care
ofera fiintei umane capacitatea de a proiecta si produce bunuri de consum si
obiecte finite.

II. Educatia interpersonala (Educatia pentru comunicare si relationare). Ofera

individului competente de comunicare si de relationare subiectiv-emotionala cu
ceilalti. Aceasta directie include elemente ale educatiei artistice, estetice, educatie
care pune accentul pe cultivarea si exersarea unor modalitati diferite de
comunicare, care propune un model de participare la viata sociala si de
convietuire cu celalalt si nu in ultimul rand educatie religioasa.

III. Educatia transpersonala, orientata catre intelegerea sensului existentei

personale, catre intelegerea resorturilor care duc la existenta asa cum o percepem
noi. Avem in primul rand de a face aici cu educatia de natura filozofica.

Cele trei directii de actiune mentionate reprezinta in pedagogia actuala trei domenii de
structurare curriculara majore, fiind de certa actualitate.

Asa cum se poate observa, educatia tehnologica se localizeaza in sfera conceptuala a

educatiei rationale, reprezentand o parte a acesteia. Se concretizeaza ideea ca educatia
tehnologica reprezinta o forma de educatie rationala, practica. Insa, dupa cum vom argumenta si
mai de parte, pe parcursul acestui capitol, noile tehnologii informationale si ale comunicarii si
implici, educatia pentru utilizarea lor, au preluat si din extensiile celorlalte doua domenii
educationale. Abilitatile de comunicare si relationare se dezvolta in prezent in egala masura prin
interactiuni directe ca si prin interactiuni virtuale, s-a conturat un discurs al filozofiei spatiilor
electronice, cu alte cuvinte, tehnologia si educatia tehnologica sunt azi inerente
formarii personalitatii, in conformitate cu viziunea actuala, cu modelul actual de personalitate
dezirabila creionat de cele trei directii de educatie.

2. Renuntarea la falsa dihotomie: Educatie generala – Educatie tehnologica- parte a

educatiei profesionale

In prezent diferentierea intre educatie in general, vazuta ca o educatie liberala, in genul

artelor liberale din Renastere si educatia tehnologica este nerealista. Traim intr-o lume din ce in
ce mai tehnicizata si asumarea unei directii de educatie numai din perspectiva umanista devine
riscanta. In egala masura educatia generala trebuie sa valorifice resursele tehnologice, asa cum
educatia tehnologica contribuie si la formarea personalitatii, nu doar a competentelor
profesionale.

3. Realizarea unei educatii integrale, in care informativul sprijina formativul.

Tendinta majora a secolului XX in educatie a fost stiintifizarea si epistemologizarea ei,

latura formativa a educatiei fiind secundara si neesentiala pentru formarea personalitatii de care
societatea avea nevoie. Secolul XXI redescopera latura formala a educatiei si considera prioritara
realizarea educatiei integrale, atat in planul informarii cat si in cel al formarii personaloitatii

4. Recunoasterea importantei educatiei permanente

Provocarile deceniilor viitoare se constituie in factori de decizie cu privire nu doar la

adaptarea prin anticipare a programelor de formare initiala a cadrelor didactice, ci si la alegerea
unor structuri de formare profesionala continua care sa le asigure cu succes profesorilor
adaptarea la noile tehnologii didactice ale secolului XXI. Noi atributii profesionale impun noi
directii de educatie, noi activitati de invatare, noi medii de invatare. Educatia realizata in scoala
sau in universitate constituie doar un punct de plecare. Intr-o masura din ce in ce mai mare
formarea initiala se constituie ca o fundamentare pentru formarea continua devenita parte
integranta a formarii profesionale, indiferent de domeniu. Anticiparea schimbarilor este
o misiune riscanta si este preferata continuitatea studiilor pentru a fi mai aproape de aceste
schimbari. Evolutiile rapide in tehnologia informatiei si comunicarii impun cadrelor didactice
necesitatea urmarii unor programe de formare continua.

5. Noua alfabetizare.

Imperativul familiarizarii cu tehnologiile informatiei si comunicarii (TIC) impune un nou

inteles al mai vechiului concept pedagogic de alfabetizare. Este vorba de o alfabetizare de alt
nivel, de natura tehnologica. Se constata o nevoie urgenta de o noua forma de alfabetizare bazata
pe TIC care include trei componente omoloage clasicelor competente Citit, Scris, Calcul
matematic si anume:

i. Noul „Citit” presupune capacitatea de a cauta si gasi

informatii prin investigarea diferitelor surse scrise, prin observare, experimentare si adunare de
date. Presupune competente in utilizarea motoarelor de cautare, in utilizarea functiilor de cautare
si selectare a informatiei puse la dispozitie de noile tehnologii informationale si ale comunicarii.
Internetul ofera o cantitate uriasa de informatii insa, spre deosebire de biblioteca, nu are un
catalog si nu avem siguranta corectitudinii informatiilor descoperite. Pentru a publica o carte care
ulterior va ajunge intr-o biblioteca, este necesara parcurgerea ei de inca trei-patru persoane,
editori, recenzori, redactori, pe langa autorul ei. Informatiile postate pe Net nu au girul vreunei
comisii de recenzori. Aceasta este marea libertate si in acelasi timp marea capcana a Internetului.
Informatia exista, este important sa stii cum sa o cauti si cum sa apreciezi relevanta si
autenticitatea ei.
 ii. Noul „Scris” presupune capacitatea de comunica in
hypermedia implicand toate categoriile de informatii si resurse. Abilitatea de a utiliza un cont de
e-mail (posta electronica), de a comunica virtual prin intermediul mesageriilor instantanee de
tipul Irc, de a posta un subiect de discutie pe un forum, de a continua sau propune un blog (jurnal
electronic), toate reprezinta modalitati concrete de a „scrie” in hypermedia.

iii. Noul „Calcul matematic” presupune capacitatea de a proiecta

si realiza diverse obiecte si actiuni in spatiul virtual. Reprezinta o competenta de nivel superior
referitoare la capacitatea de a utiliza resurse software ce ofera posibilitatea modelarii virtuale a
unor obiecte sau fenomene spre a fi mai accesibile elevilor. Exista programe software de
simulare de fenomene si legi fizice, termodinamice, chimice, unele utilizate cu succes in scoala
prin programe ale ministerului educatiei (de exemplu: AEL).

In consecinta, suntem nevoiti sa reconstruim drastic continuturile educationale si

strategiile didactice pentru a face fata provocarii noii alfabetizari. Noua alfabetizare ne modifica
modul de a ne raporta la realitate. Acesta ne obliga la cautarea unor noi modalitati de intelege si
reprezenta realitatea.

6. Globalizarea.

In momentul de fata nu exista o definitie a globalizarii intr-o forma universal acceptata, si

nici definitiva. Motivul rezida in faptul ca globalizarea include o multitudine de procese
complexe cu o dinamica variabila, atingand domenii diverse ale unei societati. Ea poate fi un
fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

Globalizarea este expresia folosita la descrierea schimbarilor in societatile si in economia

mondiala care rezulta din comertul international extrem de crescut si din schimburi culturale
extrem de diversificate. Alt aspect determinant al globalizarii il reprezinta acumularile recente
din domeniul tehnologiilor si inovatia in special in sfera telecomunicatiilor si al transporturilor,
despre care se crede ca au ajutat la crearea a ceea ce se numeste „satul global”. In fapt, Internetul
este principalul „vinovat” de fenomenul globalizarii, promovand comunicare generalizata si
accesul fara frontiere la informatie si cunoastere.

Educatia este puternic afectata de globalizare. Ofertele educationale devin unitare la nivel
mondial, curriculele se compatibilizeaza, diplomele tind a fi recunoscute oriunde pe glob,
tehnologiile informatiei si comunicarii aduc informatia din orice colt al lumi la indemana, elevii
si profesorii pot avea un feedback real al efortului lor educational avand la dispozitie practica
altor state de pe glob. Responsabilitatea educatorilor creste exponential in contextul in care
studiile sunt qvasi-identice la nivel planetar.

7. Noile tehnologii ale informatiei si comunicarii reorganizeaza structurile cognitive

implicate in invatare.

Structurarea unui program de invatare prin intermediul noilor tehnologii presupune

parcurgerea unor etape logice, psiho-logice si pedagogice. In majoritatea aplicatiilor didactice
vom identifica urmatoarele etape:
 - Asumarea, perceperea si analizarea problemei de invatare;

- Apelarea eventualelor solutii preexistente in repertoriul utilizatorului pentru rezolvarea

problemei respective;

- Luarea deciziei lansarii unui proiect de rezolvare a sarcinii de invatare, stabilirea

principalelor finalitati, obiective in acest sens, evaluarea resurselor umane si materiale aflate
la dispozitie;

- Activarea informatiilor si abilitatilor necesare pentru solutionarea problemei;

- Transformarea teoriilor in modalitati concrete de solutionare a problemei;

- Creionarea unui set de posibile solutii comparand diverse alternative de rezolvare si

alegerea celei mai potrivite;

- Modelarea virtuala a solutiei alese in vederea identificarii posibilelor situatii

neprevazute;

- Reflectia, presupunand reconstructia mintala a traseului de rezolvarea problemei,

posibilele interactiuni, posibilele efecte.

Acest patern al etapelor activitatii de invatare prin intermediul TIC tinde sa se impuna ca un
model de invatare si este adesea preluat implicit de catre utilizatorii TIC si utilizat si in afara
mediului electronic, in invatarea obisnuita.

8. Invatarea inseamna procesare de informatie.

Prelucrarea informatiei reprezinta o etapa a invatarii, in perspectiva psihologiei clasice,

precedata de perceptia informatiei si succedata de memorare si reactualizare. Teoriile recente
subliniaza insa rolul central jucat de procesarea informatiei in invatare, punand accentul pe
adancimea procesarii si, in consecinta pe transformarea informatiei, „punerea informatiei intr-o
forma” originala, fie ea una imagistica, fie una conceptuala. (Miclea, M., 1999). Tehnologiile
informatiei si comunicarii se pliaza firesc pe aceasta noua intelegere a invatarii, datorita
similaritatii functionale a procesarii informatiei realizata de creierul uman si computer. In fapt,
utilizarea calculatorul electronic presupune colectare de informatie, stocare, transformare
(modificarea parametrilor calitativi si cantitativi ai acesteia), asamblare, selectare, reorganizare si
transmitere, patern utilizat si in cognitie. Paradoxul nu este acela ca descoperim ca masina (in
speta computerul) functioneaza aidoma creierului uman, ci ca functionalitatea creierului uman
este aidoma unei masini.

Tendintele in educatie prezentate mai sus sunt pe de o parte determinate de TIC si, pe de
alta parte, se constituie intr-un cadru propice pentru implementarea noilor tehnologii in procesul
de invatamant. Primul pas trebuie insa facut in directia optimizarii programelor de formare a
cadrelor didactice in directia infuzarii lor cu tehnologii ale informatiei si comunicarii, pentru a le
oferi cadrelor didactice sansa dezvoltarii unor competente didactice permeabile la TIC.
 Vom prezenta in continuare cateva dintre cele mai relevante teorii pedagogice care
favorizeaza utilizarea noilor tehnologii in predare si invatare si care sustin infuzarea programelor
de formare initiala si continua a cadrelor didactice cu tehnologii informationale.

Noile tehnologii au produs schimbari la toate nivele societatii si era de asteptat sa

afecteze si educatia, obligand-o sa se adapteze la noile nevoi si expectante. Elevii vor fi nevoiti
sa invete sa gestioneze un numar impresionant de informatii, sa le analizeze si sa ia decizii, sa-si
dezvolte cunostintele pentru a face fata provocarilor realitatii actuale. Conceptul de „Lifelong
learning”, invatare de-a lungul intregii vieti, devine din deziderat, o necesitate. Mutarea
accentului de pe predare pe invatare este un fapt inevitabil. Elevii vor dezvolta mecanisme si
strategii de invatare pentru a-si asigura succesul in interactiunea cu provocarile ce vor urma.
Vom analiza mai jos cateva premise teoretice vizand schimbarile de paradigma educationala prin
care trecem si care, pe de o parte, fac posibila implementarea didactica a noilor tehnologii, iar pe
de alta parte, li se datoreaza.

Mentiona faptul ca premisele teoretice formulate in acest context vor sta la baza selectarii
modelului de utilizare a noilor tehnologii in educatie si a structurarii unor standarde de
competenta TIC:

§ Activitatea didactica performanta este centrata pe invatare, este interactiva, si se

bazeaza pe interactiunea elevilor cu informatia prin diverse aplicatii.

§ Rolul profesorului se modifica in sensul transformarii lui in colaborator, coleg de

echipa, manager al situatiilor de invatare, proiectant al experientelor de invatare, tutore. Rolul
profesorului se schimba din simplu transmitator de cunostinte, din sursa primara de informatii
pentru elevi si pentru toate raspunsurile la intrebarile lor in calitate de expert in disciplina
predata, in facilitator al invatarii, antrenor, mentor, co-participant in activitatea de invatare a
elevilor.

§ Rolul elevilor se modifica in egala masura, din receptor pasiv de informatii care trebuie
sa memoreze si sa reproduca cunostinte in mod solitar, in participant activ in propriul proces de
invatare. Elevul produce si partajeaza cunostinte, participa atat in calitate de novice cat si in cea
de expert, in functie de situatie, la activitatea de invatare la clasa si coopereaza cu colegii pentru
realizarea sarcinilor de invatare.

§ Procesul de instruire se fundamenteaza din ce in ce mai mult pe relationare, pe

investigare si cercetare, devenind interactiv si motivant.

§ Perspectiva asupra cunoasterii se modifica. Cunoasterea presupune transformarea

datelor si a informatiilor, punand accent pe calitatea procesarii lor.

§ Criteriul de reusita il reprezinta calitatea intelegerii celor invatate, modul de procesare

si structurare a datelor, calitatea prezentarilor, raportarea la rezultat, dincolo de atingerea
obiectivelor fixate. Portofoliul, analiza produselor activitatii ce denota o performanta concreta
devin principalele metode de evaluare a performantei elevilor.
 § Utilizarea noilor tehnologii propune colaborare, comunicare, forme de exprimare
variate, acces la cunoastere si informatie relevanta, respectarea ritmului si stilului propriu de
invatare, contexte reale de invatare.

§ Noul mediul (context) de invatare ofera stimulare multisenzoriala (sunt implicate si alte
forme de perceptie, prezentarile sunt multimedia, audio-video) asigura dezvoltarea intregii
personalitati a elevului Sarcini de lucru vizeaza activitatea de grup si presupun colaborare si
cooperare, oferind contexte de invatare autentice, din lumea reala. Cea mai importanta
modificare in ceea ce priveste contextul invatarii este trecerea de la mediul artificial, ne-real, la
mediul lumii reale. Este vorba de resemnificarea continuturilor invatarii. Institutia scolara a fost
special creata ca un mediu propice invatarii, artificial dar propice invatarii. In timp insa, aceasta
institutie, prin oferta ei curriculara a inceput sa se indeparteze si mai mult de realitate, fapt
resimtit de elevi care acuza decontextualizarea invatari, acuza ruptura dintre realitatea pe care ei
o invata si realitatea reala. La inceput de secol XXI, principala provocare a scolilor este
recontextualizarea invatarii, reintoarcerea institutiei educationale in comunitate, in realitatea
vietii de zi cu zi. Elevii trebuie sa simta ca ceea ce invata este de fapt realitatea in care ei traiesc
si sa realizeze ca cunoasterea, ca finalitate a invatarii, le asigura o mai buna stapanire a ei.

Premisele mai sus mentionate constituie baza de pornire in structurarea unor standarde de
implementare in clasa si in programele de formare a cadrelor didactice a tehnologiilor
informatiei si comunicarii. Consideram insa necesara clarificarea conceptuala a unor termeni de
stricta actualitate care inca nu au ajuns sa se impuna in vocabularul pedagogic, dovedind o
circulatie lexicala ceva mai redusa. Majoritatea conceptelor sunt importate din domenii de
cunoastere conexe si din domeniul informaticii aplicate. Nu vom analiza insa termeni deja
consacrati a caror inteles il consideram mult prea cunoscut pentru a face obiectul clarificarilor
conceptuale in lucrarea de fata (spre exemplu: calculator electronic, program software, sistem de
operare, redactor de text etc.). Vom insista pe acele structuri lingvistice care vor fi utilizate
sistematic in demersul nostru de cercetare si care au impact major in vocabularul pedagogic
contemporan.

Tehnologii ale informatiei si comunicarii (TIC). Conceptul provine din traducerea din
limba engleza a „Information and Comunication Technology” (ICT), si este utilizat in limba
romana in relatie cu expresia „noile tehnologii”. In literatura de specialitate consultata, nu am
gasit argumente substantiale pentru a face o diferenta transanta intre „noile tehnologii” si
„tehnologiile informatiei si comunicarii”, drept pentru care le vom utiliza alternativ, cu titlu de
sinonime. Conceptul descrie in prezent un domeniu imens, ce se modifica si se dezvolta extrem
de rapid. Este un concept caruia i se atribuie intelesuri diverse in functie de context si moment.
In esenta TIC descrie o gama completa de computere, cu componentele lor hardware si software
si facilitati de comunicare in medii electronice, eficiente in procesul de colectare, stocare,
actualizare, procesare, analiza si transmitere a informatiei.

Termenul a evoluat din conceptul de baza Tehnologie a informatiei (Information

Technology (IT)), care se refera la elementele cheie ale tehnologiei computerizate,
componentele hardware si software, precum si la deprinderile solicitate pentru utilizarea eficienta
a computerului, de exemplu producerea de documente cu ajutorul unui procesor de text. Mai
noul concept de „Tehnologie a informatiei si comunicarii” aduce o noua dimensiune in contextul
deja descris, aceea a comunicarii, vazute ca mijloc de dezvoltare. In acest sens, TIC se refera la
utilizarea tehnologiei in scopul comunicarii, un aspect cheie pentru realizarea tipului de invatare
scolara considerata astazi eficienta.

Importanta utilizarii tehnologiilor pentru dezvoltarea personala si institutionala a fost si

mai mult scoasa in evidenta prin introducerea termenului: Tehnologie a informatiei si invatarii
(Information and Learning Technology (ILT)), termen utilizat in mod deosebit in programele
de educatie continua, pentru referirile la aplicatiile IT si TIC in desfasurarea eficienta a
procesului de predare si invatare.

De fapt, asa cum vom vedea in continuare, diversele tehnologii sustin diverse tipuri de
invatare, ceea ce implica in mod direct ca diferite tehnologii ale informatiei si comunicarii au un
potential educational diferit si ca utilizarea TIC in educatie este selectiva, in functie de finalitatile
didactice specifice. Cele mai frecvent mentionate facilitati TIC utilizabile cu succes in educatie
sunt enumerate in tabelul de mai jos (tabelul nr. II.3):

Pun accent Profesorul vazut ca.

Facilitati TIC pe…

ü Resurse bazate pe web continut

ü Baze de date virtuale si biblioteci electronice
ü Resurse multimedia
ü Instrumente de analiza si creare de produse obiective
ü Evaluare computerizata
ü Streaming audio si video
ü Medii de invatare integrate procese
ü Grupuri de discutii, forumuri & blog-uri
ü Instrumente de publicare pe Web
ü Sisteme de teleconferinta si videoconferinta
ü Sisteme electronice de instruire

Expert

(invatarea presupune
asimilarea
cunostintelor)

Facilitator

(invatarea presupune
prelucrarea
informatiei)
Tabelul II.3. Facilitati TIC in relatie cu rolul jucat de profesor in activitatea de invatare a
elevilor
 Facilitatile TIC sunt prezentate mai sus in logica fundamentarii lor pe continut, obiective
sau proces. Primele trei reprezinta instrumente ale noilor tehnologii oarecum rudimentare care tin
de primele incercari de implicare a calculatorului electronic in invatare. Practic ele suplinesc
instrumente didactice traditionale, inlocuiesc sau completeaza manualul si biblioteca. Centrarea
acestora este pe continut iar rolul cadrului didactic ramane unul central. O a doua generatie de
instrumente informationale au acordat prioritate finalitatilor, luand in calcul modul de prezentare
si calitatea prezentarilor realizate de elevi. Aceasta abordare implica nivele superioare de
activitate cognitiva din partea elevului si profesorului. Cea de-a treia categorie reprezinta ultima
generatie de facilitati TIC. Ele modifica rolul cadrului didactic din expert – transmitator de
cunostinte verificate si gata construite in facilitator implicat in crearea situatiilor de invatare
pentru elevi. Accentul se muta pe procesul de invatare, pe modalitatea concreta de rezolvare a
sarcinii de lucru. Astfel, daca primele dintre resursele TIC enumerate in tabelul de mai sus sunt
inca centrate de continut, ele de la finalul listei sunt in mare parte centrate pe procesul de
invatare prin care trec elevii. In mod similar, resursele de la inceputul listei sunt centrate pe
activitatea profesorului, in timp ce urmatoarele sunt orientate pe sustinerea activitatii de invatare
a elevului.

Cercetare aplicativa desfasurata va utiliza instrumente din aceasta arie a facilitatilor TIC,
acoperind proiectarea sarcinilor de lucru, designul procesual si interactiunile la nivelul unei clase
virtuale.

II.4.1. Noile tehnologii ca resurse cu valente educationale, informative si formative in

activitatea de predare – invatare

Putem afirma inca de la inceput ca utilizarea TIC in educatie are numeroase beneficii.
Totusi, exista voci care sustin ca astfel de resurse sunt consumatoare de timp, costisitoare si cu o
eficienta didactica needificatoare. Asa cum am aratat mai sus, modul in care intelegem
necesitatea implementarii acestor noi tehnologii in activitatea didactica depinde de numerosi
factori precum:

o Conceptia de ansamblu privind predarea si invatarea de calitate, finalitatile educationale

si valorile didactice;

o Finalitatile educationale pe care le urmarim;

o Motivatia si oportunitatile pe care le avem;

o Metodologia si stilul didactic proprii ;

o Contextul social si problematica personala.

Decizia cu privire la cum si in ce contexte integram noile tehnologii in procesul de

predare pe care il desfasuram este mediata de configuratia particulara pe care o iau factorii mai
sus mentionati.
 Insa, conform UNESCO World Educational Report (World Educational Report,
2000), “noile tehnologii chestioneaza conceptiile traditionale privind predarea si invatarea si,
reconfigurand maniera in care profesorii si elevii au acces la informatie, au potentialul de a
transforma specificul proceselor de predare si invatare.”

Atingerea acestui nivel al utilizarii noilor tehnologii in sensul optimizarii tuturor

componentelor procesului de invatamant presupune un proces de cristalizari si reconfigurari
treptate asociat mai multor stadii evolutive in utilizarea educationala a TIC, stadii pe care le-am
sintetizat in tabelul de mai jos (vezi tabelul II.4):

Stadii de dezvoltare
Dimensiuni ale utilizarii TIC Descriere
in utilizarea TIC

In aceasta faza initiala coordonatorii p

TIC ca un instrument de utilizat in
intreg curriculum-ul sau in predarea
unor discipline separate in care
Minimal - Emergent
accentul se pune pe dezvoltarea unor
deprinderi, cunostinte, atitudini de
utilizare a TIC
TIC ca instrumente de eficientizare a
invatarii si de sporire a calitatii
produselor de invatare ale elevilor in
cadrul curriculum-ului si a specifice. Profesorii domina inca mediul education
proceselor de invatare clasice
TIC ca element component integral
al reformelor curriculare mai
cuprinzatoare care tintesc modificare
nu doar a modului in care elevii
invata, ci si a continutului invatarii
TIC ca parte integranta a reformelor
educationale care tintesc modificari
in organizarea si structura scolii in
esenta sa, respectiv modificari e
politica educationala
educationale si profesorii incep sa exploreze pos
consecintele utilizarii TIC pentru management
introducerii TIC in curriculum-ul scolar. In ac
initiala scolile sunt inca puternic ancorate
traditionala de predare – invatare, centrata pe
profesorului Curriculum-ul reflecta o de
abilitatilor de baza in TIC si o constientizare
acestor instrumente de lucru.
Scoala adapteaza curriculum-ul pentru a spori
implementarii TIC in predarea - invatarea diferitel
Instrumental-
scolare prin utilizarea unor instrumente si
Aplicativ
Implica integrarea TIC in intreg curriculum-ul si e
acele scoli care ofera tehnologii bazate pe comput
laboratoare, clase si birouri. Profesorii exploreaz
Inovator - Infuzat
care TIC le modifica propria activitate si eficient
structura curriculum-ului sunt prezente teme inte
asigura aplicabilitatea cunostintelor in contexte de
Scolile utilizeaza TIC pentru a regandi si innoi
scolii intr-o maniera creativa. TIC devine o parte
desi invizibila a activitatii profesionale zilnice. C
Implementat - curriculum inseamna acum centrare pe elev si
Reformator disciplinelor scolare in aplicatii autentice, in viat
este predat ca subiect separat la nivelul profesional
incorporat in toate domeniile de formare profesio
scolile devin centre de invatare pentru comunitate.

Tabelul II.4. Stadii de dezvoltare in utilizarea TIC

 Un element cheie in procesul de transformare a paradigmei educationale si de adoptare a
resurselor TIC in activitatea didactica este procesul de dezvoltare a strategiei de utilizare a TIC
functional la nivel institutional. Studiile din domeniul dezvoltarii TIC identifica cel putin patru
abordari principale ale utilizarii TIC in procesul didactic. In practica aceste stadii nu sunt
intotdeauna adoptate in ordinea in care sunt descrise aici, in unele cazuri fiind evidente salturi
ceva mai brutale sau reveniri de la un stadiu la altul, insa de regula stadialitatea se pastreaza.
Daca, pentru invatamantul romanesc actual, evolutia implementarii didactice a noilor tehnologii
se plaseaza undeva intre nivelul unu si doi, ultimul nivel de evolutie reprezinta o realitate pentru
sistemele educationale vest-europene si pentru cel american. Tehnologia informatie si
comunicarii este predata ca subiect separat la nivelul profesionalizarii si este incorporat deja in
toate domeniile de formare profesionala. In acest mod, scolile devin centre de invatare si de
dezvoltare pentru comunitate.

II.4.2. Valori adaugate in procesul de invatare asigurate de utilizarea TIC

Utilizarea noilor tehnologii informationale si comunicationale in scoala asigura o

dimensiune suplimentara unica procesului de predare – invatare. Asa cum am subliniat deja,
utilizarea TIC incita la o schimbare de paradigma privind predarea si invatarea, vizibila in fiecare
componenta a procesului didactic. Iata cateva plusuri calitative specifice:

1. Tipul de invatare sustinut prin utilizarea TIC tinde sa fie acela de invatare
transformativa. Astfel, diversele noi mijloace de comunicare si informare invita la interpretarea
personalizata si atribuirea de semnificatii noi cunoasterii, la evaluare critica si decizie, la
rationament si argumentare, sinteze si conceptualizari, originalitate, creativitate si inovatie.
2. Predarea eficienta ce implica utilizarea TIC respecta urmatoarele criterii de
proiectare:
- Proiectarea lectiilor se realizeaza in cadrele descrise de planul oficial de dezvoltare a
utilizarii TIC in scoala;
- Obiectivele lectiei se refera si la oportunitatile de dezvoltare a abilitatilor de lucru cu
TIC;
- Profesorul tine cont de experientele anterioare ale elevilor relative la utilizarea
TIC atunci cand isi proiecteaza activitatea didactica urmatoare;
- Sarcinile de invatare sunt deschise, autentice, bazate pe problematizare, interpretabile,
analitice, expresive, inventive
- Activitatile didactice au secvente de munca diferentiata, astfel incat sarcinile de lucru sa
fie compatibile cu nevoile si capacitatile elevilor;
- Profesorul utilizeaza TIC pentru a mentine motivatia si interesul elevilor pentru
activitatea didactica;
- Profesorul realizeaza un bun management al resurselor astfel incat fiecare elev sa aiba
acces la resursele necesare pentru invatare;
- Profesorul utilizeaza expertiza colegilor pentru a-si dezvolta propria expertiza in
utilizarea TIC.

3. Domeniul TIC asigura o gama larga de instrumente de lucru care pot determina
transformarea clasei in prezent inchise, centrate pe profesor si pe continuturi, intr-un mediu de
invatare ofertant, centrat pe elev, interactiv. Repertoriul metodologic al cadrului didactic se
imbogateste spectaculos in contextul utilizarii TIC. Implementarea educationala a noilor
tehnologii inseamna doar un import de resurse materiale, respectiv de mijloace de invatamant, ci
o schimbare a specificului didactic al intregului context educational, TIC facilitand:
Ø restructurarea metodelor considerate “traditionale”, prin transformarea lor in strategii
eficiente de activizare si motivare a elevilor. Majoritatea metodelor traditionale precum
prelegerea, conversatia, lectura pot fi revitalizate prin restructurarea lor tehnologica.
Introducerea noilor tehnologii in activitatea didactica desfasurata cu metode considerate
traditionale poate fi solutia actualizarii lor. Prelegerile se pot sustine si pe baza unei
prezentari tip Powerpoint cu conexiuni la documente relevante din baze de date de pe
Internet, Lectura poate deveni eficienta daca sursele sunt si on-line, nu doar off-line
(biblioteca, manualul). Metoda conversatiei poate utiliza resurse software special destinate
acestui scop, precum video-conferinta, chat-ul, mesageria instantanee, posta electronica. In
realitate, nu exista metode invechite si ineficiente, ci modalitatea didactica de utilizare a lor
le atribuie aceste atribute. Noile tehnologii au forta necesara sa le reconsidere si sa le
redescopere eficienta.
Ø asigurarea caracterului dinamic si deschis metodologiei didactice, in ideea acceptarii si
aplicarii ultimelor acumulari stiintifice in domeniul epistemologic. Acumularile recente din
psihologie, din sociologie, din antropologie pot avea aplicabilitate didactica. Tehnologia
informatiei si comunicarii are o evolutie spectaculoasa in acest sens, dezvoltand o directie de
aplicatii software cu orientare explicit didactica, spre diferenta de alte domenii
epistemologice, care ating tangential sfera instructiei si educatiei. Singura problema ridicata
de noile tehnologii cadrului didactic este competenta de a o utiliza in activitatea didactica,
astfel incat sa aduca un plus de valoare acestei activitati.
Ø diversificarea metodologiei didactice ca urmare a necesitatii aplicarii pertinente a diverselor
teorii contemporane. Noile tehnologii configureaza medii de invatare specifice avand la baza
teorii ale invatarii. O aplicatie software proiectata cu scopuri didactice modeleaza principiile
unei teorii cu privire la invatare. Spre exemplu, modelul pe care-l vom utiliza in cercetare,
WebQuest, are la baza cu precadere teoriile constructiviste ale invatarii.
Ø optimizarea relatiei metode-mijloace. Tehnologiile informatiei si comunicarii se situeaza
mai degraba in sfera mijloacelor didactice, decat in cea a metodelor, reprezentand in
momentul de fata cel mai complex mijloc didactic pus la dispozitia profesorului. Noile
tehnologii depasesc sfera mijloacelor didactice prin faptul ca modeleaza activitati didactice
complete si coerente, devenind instrumente didactice fundamentale. Din perspectiva
optimizarii relatiei metode-mijloace didactice, noile tehnologii reprezinta cea mai buna cale
de combinare si co-relationare a celor doua categorii de instrumente didactice
Ø amplificarea caracterului formativ al metodelor prin transformarea metodelor didactice in
instrumente de formare cognitiva, afectiva si psiho-motrica a elevului, in opinia noastra cea
mai importanta directie de restructurare si actualizare a metodologiei didactice. Utilizarea
noilor tehnologii in activitatea didactica presupune nu doar atingerea unor finalitati strict
instructionale, ci si a unor obiective formative care vizeaza formarea personalitatii in
ansamblul ei: (obiective referitoare la abilitatile de comunicare si relationare, de acces la
informatii, de raportare critica la realitate, de asumare a responsabilitatilor si de decizie).
4. Invatarea eficienta cu si prin mijloacele TIC se obiectiveaza in:
- formularea de mai multe intrebari si ipoteze din partea elevilor, o data ce exista
posibilitatea explorarii lor;
 - disponibilitatea de asumare a unor riscuri, deoarece TIC permite corectarea erorilor si
parcurgerea repetata a demersului de invatare;
- castigarea autonomiei in invatare deoarece TIC le ofera instrumente de lucru pentru
rezolvarea sarcinilor de invatare, pe care le pot controla;
- motivarea sporita si dorinta de investigatie, deoarece TIC permite actualizarea, analiza
si modelarea cu usurinta a informatiei.
Toate aceste valori adaugate ale utilizarii noilor tehnologii in contexte educationale sunt
posibile daca sunt respectate cateva conditii esentiale, conditii pe care le vom prezenta sintetic in
cele ce urmeaza.

II.4.3. Conditii esentiale pentru asigurarea eficientei educationale a noilor tehnologii

Principala forta a noilor tehnologii o reprezinta capacitatea lor de a imbunatati invatarea.

Insa acest lucru nu se poate face decat prin respectarea urmatoarelor conditii:

Elevii si cadrele lor didactice trebuie sa aiba un acces suficient la tehnologiile digitale si
la Internet in clasa, in scoala, in timpul si in afara activitatilor didactice. Este de la sine inteles ca
eficienta didactica a noilor tehnologii este direct proportionala cu cantitatea si calitatea utilizarii
lor, cu accesul la TIC;

Continutul informational virtual la care elevii si profesorii apeleaza trebuie sa fie de

un inalt nivel stiintific si cultural, impunandu-se astfel o selectie riguroasa a acestuia;

Profesorii trebuie sa stapaneasca un nivel decent de cunostinte si abilitati de utilizare a

tehnologiilor informationale si a resurselor virtuale de informatie, pentru a-i ajuta pe elevi sa
atinga standardele curriculare de performanta;

In concluzie, aceste premise propun institutiilor de invatamant superior implicate in

formarea profesionala a personalului didactic o noua provocare: pregatirea noilor generatii de
cadre didactice capabile sa utilizeze noile tehnologii ale informatiei si comunicarii in activitatea
didactica curenta. Pentru acest obiectiv trebuie avute in vedere si intelese urmatoarele:

- Impactul noilor tehnologii la nivelul intregii societatii si implicatiile educationale ale

acestora au deja si vor avea si in viitor un caracter major.

- Formarea didactica va implica aprofundarea specificului invatarii si, in consecinta,

va antrena abilitati de proiectare de contexte si situatii de invatare creative si eficiente.

- Etapele de formare profesionala a cadrelor didactice trebuie sa se desfasoare in

paralel cu etapele de initiere in TIC.

- Importanta cruciala a mediului profesional, a culturii profesionale, a viziunilor cu

privire la dezvoltarea profesionala, a participarii la programe de formare continua devine
evidenta in contextul integrarii noilor tehnologii la clasa.
- Competentele TIC se coreleaza cu competentele pedagogice, cu deprinderile tehnice,
cu competentele sociale si de munca in grup.

- Devine stringenta dezvoltarea standardelor de competenta pentru cadrele didactice,

care sa ghideze implementarea TIC in formarea profesorilor.

- Dezvoltarea unor proiecte de infuzare a TIC in formarea initiala si continua a

cadrelor didactice este imperativa pentru a face fata provocarilor societatii cunoasterii.

Un concept adiacent noilor tehnologii este societatea bazata pe tehnologie „tehnology-

based society”. Educatia se plaseaza la confluenta unor forte extrem de puternice si rapide de
natura tehnologica, politica si culturala care modeleaza structura sistemului educational atat la
nivel curricular cat si la nivelul ofertelor educationale, pentru a face fata schimbarilor.

Corelativ cu implementarea noilor tehnologii in formarea initiala si continua a cadrelor

didactice si implicit in activitatea lor didactica, un nou concept este vehiculat in domeniul
politicilor educationale. Este vorba de societatea bazata pe cunoastere „knowledge-based
society”, asimilata secolului XXI. Aceasta societate a cunoasterii este una care se caracterizeaza
printre altele prin:

i. cunostintele la nivel mondial se dubleaza la fiecare 2-3

ani;

ii. peste 7000 de articole stiintifice si tehnice sunt publicate

in fiecare zi;

iii. datele transmise de catre satelitii artificiali care orbiteaza

in jurul planetei noastre sunt suficiente pentru a completa 19 milioane de volume la fiecare doua
saptamani;

iv. absolventii invatamantului secundar din tarile

industrializate sunt expusi la o cantitate de informatie pe care bunicii lor ar fi asimilat-o de-a
lungul intregii lor vieti;

v. vom parcurge schimbari atat de radicale in urmatoarele

trei decade, incat vom depasi evolutia ultimelor trei sute de ani. (National School Board
Association).

Provocarea adusa de societatea bazata pe cunoastere educatiei este: „ identificarea

modalitatilor de transformare a ofertei curriculare si a procesului de predare-invatare astfel incat
sa li se formeze elevilor acele competente, acele abilitati si deprinderi care sa le asigure succesul
intr-o realitate dinamica, bogata in informatie si intr-o continua schimbare.”

Conceptul de societate informationala se sincronizeaza cu concepte de actualitate

precum societate postmoderna, societate postindustriala, societate de consum, societatea
comunicarii generalizate, societatea globala, satul planetar etc. si in egala masura cu cele
prezentate mai sus. De retinut ca ceea ce este cu adevarat specific societatii informationale in
care deja traim este stransa dependenta a fiecaruia dintre noi de informatia electronica, de
retelele de comunicare, de cunoastere, fie ca stim sau nu acest lucru, fie ca il acceptam sau nu.
Activitatile de fiecare zi devin aproape imposibile fara accesarea vreunui terminal digital si fara a
utiliza informatie.

Anttiroiko (Anttiroiko, A.V. 1996) enumera schimbarile care au loc in societatea

informationala actuala:

Sisteme tehnologice si economice globale (apar structuri globale internationale,

interstatale; restructurari in retele economice, accentul cade pe informatizare si tehnologizare;
noi tehnologii de informare si comunicare si noi practici de comunicare media);

Schimbari institutionale (se structureaza retele comunitare; criza institutiilor moderne

culturale si politice; declinul comunitatilor si al relatiilor sociale traditionale; emergenta unor noi
tipuri de comunitati si a unui nou spatiu public, anterior contestat si marginalizat);

Schimbari ideologice si valorice (neo-individualism; neo-tribalism, noi valori si coduri

culturale; practici postmoderne in viata cotidiana).

Stefan Cojanu prezinta structura societatii informationale pe cinci niveluri. Ceea ce este
util de remarcat este structurarea programelor e-learning la nivelul aplicatiilor generale, imediat
sub nivelul de utilizare, numit si nivel de suprafata. Platformele de cooperare se plaseaza la
limita aplicatiilor cu infrastructura informationala, ceea ce presupune cunostinte si competente
mai complexe pentru a gestiona o astfel de platforma, competente care se pot forma prin
traininguri de specialitate . Instrumentele e-learning necesita o formare prealabila pentru a fi
accesibile dar, spre diferenta de platforme, care solicita un nivel de abilitate tehnologica mai
ridicat, ele solicita mai degraba competentele didactice ale profesorului, competente implicate in
proiectarea sarcinii, a procesului si a contextului de invatare (vezi figura II.1).

Comunicarea este elementul central al societatii informationale. Comunicarea nu se

reduce doar la un simplu transfer de informatie de la un „emitator” catre un „receptor”, prin
intermediul unui „canal”, utilizand un „cod”, asa cum sustine modelul informational clasic al
comunicarii. Accentul se muta treptat de pe verbal pe non-verbal. Devine mai interesant pentru
colocutori cum se comunica ceea ce se comunica, decat ceea ce se comunica. In acest context se
valideaza definitia: „Comunicarea este un proces in decursul caruia un actor social aflat intr-o
situatie specifica (intr-un anumit spatiu fizic, social si tehnologic) construieste o relatie cu
interlocutorii sai folosindu-se de propria sa identitate, de identitatea interlocutorilor, de anumite
imagini si etichetari pe care le atribuie interlocutorilor, de o serie intreaga de conventii sociale
(reguli, norme, reprezentari si valori sociale, coduri si ritualuri de relationare s.a) si eventual, de
un suport tehnologic. Rezulta ca orice proces de comunicare implica din partea participantilor
o constructie cognitiva si sociala a unor informatii pornind de la exploatarea unor resurse diferite
de comunicare, inclusiv, tehnologice.” (Beciu, C., 2002)
Figura II.1. Structura societatii informationale dupa Stefan COJANU si
colaboratori (Cojanu, St.)

Un alt atribut al societatii informationale este baza de date on-line. Traditional, bazele
de date care tezaurizeaza informatia si cunoasterea societatii traditionale erau (si intr-o buna
masura sunt inca) bibliotecile si arhivele. O societate, sau o comunitate era cu atat mai „bogata”,
cu cat avea mai multe biblioteci sau mai multe volume in biblioteca. Resursele informationale si
comunicationale ale unei societati avansate din punct de vedere tehnologic consta in: retele de
telecomunicatii eficiente pe baza carora se colecteaza, proceseaza, se stocheaza si se transmite
informatia; microelectronica; computer hardware, software si servicii; echipamente de
telecomunicatii si servicii; mass-media, Internet, baze de date si servicii informationale precum
si o serie de resurse traditionale de informare (biblioteci, servicii editoriale, etc.). Nivelul de
dezvoltare al unei societati depinde de nivelul de cunoastere si de stapanire a informatiei si de
asemenea de institutiile care mentin, implementeaza si dezvolta cunoasterea: sistemul
educational si de cercetare, sistemul media si retelele informatice (Melody, W., 1994).

Internetul s-a dezvoltat ca un nou mediu de comunicare, inedit, ciudat, un mediu care
construieste o realitate paralela. Internetul si noile tehnologii au introdus un nou concept, o
inventie a secolului XX, realitatea virtuala (Virtual Reality). Realitatea virtuala este, din punct
de vedere lingvistic, un nonsens, realitatea nu poate fi decat „reala”, din moment ce ne plasam in
afara ei, adica o „virtualizam”, nu mai este realitate. Totusi, „realitatea virtuala” s-a impus in
antinomie cu „realitatea reala”, o alta structura lingvistica care deranjeaza pe pretentiosi.
Realitatea virtuala desemneaza totusi o lume construita artificial, intretinuta artificial (de aparate,
ar spune medicii), dar care stocheaza informatii si cunostinte fundamentale pentru actuala buna
functionare a realitatii reale. Asadar, realitatea reala a dezvoltat aceasta realitate virtuala ca pe un
experiment de care acum a devenit dependenta. Aceasta realitate ce functioneaza doar sustinuta
de aparate, a devenit un fel de drog al zilelor noastre, un instrument fara de care nu ne mai
putem descurca.

Realitatea virtuala reprezinta in extenso un concept integrator ce se refera la un sisteme

metodologic utilizat la elaborarea de produse software ce urmeaza a fi utilizate in sisteme
hardware. Din perspectiva tehnica, realitatea virtuala desemneaza alt fel de realitate din
perspectiva noastra a fiintelor umane, alta decat cea naturala, in care noi traim, o realitate
modelata si emulata dupa cea naturala, o simulare virtuala a acesteia.

Internetul reprezinta realitatea virtuala prin excelenta, insa majoritatea software-urilor

care tind sa modeleze actiuni naturale prin intermediul calculatorului electronic contribuie la
ceea ce numim „realitate virtuala”. In ultimii ani revolutiile in domeniu TIC au dus la aparitia
unor resurse hardware, mai exact procesoare de mare viteza si acceleratoare grafice ce permit
rularea unor software-uri din ce in ce mai complexe ce modeleaza exemplar realitatea. Exista
resurse software care permit construirea unor medii virtuale extrem de reale prin tehnologii
tridimensionale (ex. SmartMeeting, Convenos Meeting Center). Aceasta modelare atinge
apogeul in industria jocurilor pe calculator, unde simularile frizeaza realitatea. Realitatea virtuala
este, daca ar fi sa restrangem sfera semantica a conceptului, „o simulare generata de un computer
a unui mediu tridimensional, in care utilizatorul este capabil sa vizualizeze si sa manipuleze
continutul acestui mediu. Daca termenul de multimedia se refera la date preambalate si pre-
programate, incluzand o suita de informatii din anumite medii, realitatea virtuala este dinamica si
in interactiune permanenta cu utilizatorul ei.” (Vlada M., Popovici, M., 2004).

Multimedia, in viziune clasica, sta la baza bidimensionalitatii spatiului, dat fiind faptul ca
reprezinta o serie de imagini si sunete ce se articuleaza intr-o prezentare prestabilita, dupa un
scenariu precis, in timp ce realitatea virtuala este tridimensionala, presupune interactiunea
utilizatorului cu scenariul, modificarea parametrilor spatio-temporali. Tridimensionalitatea
realitatii virtuale consta tocmai in aceasta putere a utilizatorului de a modifica coordonatele
spatio-temporale ale informatiilor prezentate. Practic utilizatorul se transpune pe sine in planul
realitatii virtuale, isi construieste un „avatar”. Vom intalni frecvent aceste „avataruri” in jocurile
pe computer, in mesageria instantanee, in forumuri de discutii, in platforme pentru
videoconferinte on-line.
 In esenta, tehnologiile informatiei si comunicarii propun utilizatorilor patrunderea in
realitatea virtuala modelata de computer. Avantajele sunt evidente, exista insa doua riscuri
majore pe care trebuie sa le avem in vedere: primul consta in neacceptarea conventiei real versus
virtual pe care o propune computerul, alunecand astfel intr-un dogmatism ce respinge din start
utilitatea noilor tehnologii, considerandu-le jucarii pentru adulti (paradoxal, literatura
construieste un efect virtual similar insa nu se simte atat de tare datorita lipsei
tridimensionalitatii), refuzand astfel implementarea lor didactica.

La celalalt pol se afla riscul alunecarii cu totul in realitatea virtuala, imposibilitatea de a

mai discerne intre real si virtual. Este esential ca utilizatorul sa pastreze conditia fundamentala a
empatizarii cu avatarul sau electronic, conditie reliefata de Carl Rogers: A empatiza presupune
transpunerea in pielea celuilalt ca si cum ai fi cealalta persoana, dar fara a pierde din vedere
conditie de „ca si cum” (Rogers, C., 1994). Realitatea virtuala simuleaza din ce in ce mai acurat
realitatea reala si riscul pierderii „pe traseul dintre cele doua lumi” este mare.

Originile Internetului, acel celebru proiect ARPAnet al departamentului de Aparare al

Statelor Unite, au fost construirea unei retele globale de comunicare in timp real, o retea care sa
faciliteze comunicarea si schimbul de idei, eludand distantele. In cele ce urmeaza vom trece in
revista cateva mituri referitoare la Word Wide Web, dupa cum sunt ele prezentate de Bernie
Dodge, mituri care in realitate sunt nefondate (Dodge, B., 1996-2005).

1. Internetul este cea mai mare enciclopedie a lumii. Aceasta este una dintre cele mai
frecvente conceptii eronate despre Web. Ca si o enciclopedie, Internetul propune o multitudine
de informatii despre orice domeniu dar, in timp ce o enciclopedie este organizata si are un
cuprins al continutului, Web-ul este oarecum amorf si haotic. Continutul unei enciclopedii este
selectionat cu mare atentie si prezentat logic pe cand Internetul nu are recenzorii si prezentarile
sunt extrem de personalizate si de intuitive. Daca enciclopediile sunt realizate de catre
profesionisti, pe Web poate scrie si publica informatii oricine. Internetul, mai degraba decat a fi o
mare enciclopedie, se doreste a fi ca realitatea insasi, modelata virtual.

2. Internetul este o autostrada a informatiei. De foarte multe ori Internetul este denumit,
metaforic, autostrada informatiei. Mai mult insa decat informatie, Internetul inseamna oameni
care comunica idei si fac schimb de informatii. Nu atat informatia in sine este importanta, cat
sursa si scopul producerii ei. Tentatia informatiei pure (fara autor, fara paternitate la vedere) este
mare, drept pentru care problemele de copyright sunt mult mai grave decat in alte domenii de
cunoastere.

3. Internetul este plin de lucruri inutile. Aceasta este expresia favorita a persoanelor
care nu stapanesc sau nu cunosc Internetul si resursele sale. In parte insa este un adevar. Vom
gasi pe Web informatii incomprehensibile, trunchiate, argumente subiective si partinitoare,
cercetari eronate sau indescifrabile, solutii hazardate si neacoperite de experimente, informatii
confuze si manipulatoare. In egala masura, Internetul asigura o bogatie de informatie, surse
uriase de date, biblioteci virtuale cu milioane de volume, informatii de ultima ora din diverse
domenii, jurnale on-line ale unor centre de cercetare renumite, noutati din orice domeniu.
Motoarele de cautare (de exemplu Google sau Yahoo) sunt din ce in ce mai puternice si mai
rafinate in cautarea informatiilor relevante si sunt prietenoase in utilizare.
 Bernie Dodge (Dodge, B., 1996-2005) afirma ca sunt cel putin doua motive pentru care
Internetul este o resursa educationala extraordinara:

1. Utilizarea World Wide Web obliga elevii la invatare activa.

2. Utilizarea World Wide Web sparge zidurile care separa scoala de realitate, de tot ceea ce
este in afara ei.

e-Learning. Chiar daca pare hazardata, ideea centrala a invatamantului fundamentat

tehnologic este ca elevul nu trebuie sa vina constant la scoala pentru a se instrui, ci scoala vine la
elev, cu toata oferta sa curriculara, prin intermediul calculatorului si Internetului. Elevul „intra”,
accesand browserul de Internet, intr-o „clasa virtuala”, participa la activitati didactice,
interactioneaza cu colegii si cu profesorul, rezolva sarcini de invatare, lectureaza bibliografia,
participa la discutii, toate acestea fara a se deplasa de la acasa. De fapt, invatarea electronica a
fost solutia aleasa de numeroase state vest-europene pentru zonele slab populate, cu distante mari
intre localitati si cu conditii climaterice dificile (Glava, C., 2005).

Ulterior cercetarile din acest domeniu au demonstrat ca efectele acestui tip de activitate
didactica sunt mult mai ample asupra dezvoltarii personale acelor implicati si asupra activitatilor
didactice de fiecare zi. S-a descoperit ca activitatile didactice mediate electronic sunt mult mai
atractive si mai motivante nu doar pentru elevi, ci si pentru cadrele didactice implicate (Elthes, Z,
2004). Activitatile de invatare sunt superioare in unele privinte in termeni de calitate a invatarii
decat cele desfasurate traditional. Toti elevii, chiar si cei mai timizi sau mai retrasi se implica in
discutii si raspund la subiectele postate pe platforma de lucru de alti colegi sau de cadrul
didactic.

Rolurile profesorului si elevului se redefinesc intr-o astfel de clasa virtuala. Rolul

elevului se transforma din perspectiva implicarii si a self -managementului, dat fiind faptul ca
profesorul se afla la distanta si monitorizarea efortului si a motivatiei cade in sarcina lui. Elevul
aflat intr-o situatie de invatare prin intermediul TIC este considerat implicat in mod responsabil
in propria sa formare. Pe de alta parte el face parte dintr-un grup, atat in plan real, grupul clasa,
cat si in plan virtual, „clasa virtuala”, grupuri care impun un cod de conduita ce trebuie respectat.
Platformele de cooperare on-line sunt gestionate de obicei de un robot de reguli care, impartial si
obiectiv, sanctioneaza orice abatere de la norma. Rezolvarea sarcinilor presupune schimb de
informatii, de idei, partajarea documentelor cu celalalt, dialog si nu in ultimul rand satisfactia
succesului ca o reusita comuna. Invatamantul traditional propune o asumare a sarcinilor, de tip
individualist, egoist. Platformele de invatare presupun si impun rezolvare de sarcini de grup,
implicand un model de solidaritate, o iesire din sfera competitiei catre cea a cooperarii.

Profesorul devine un manager al activitatii de invatare a elevilor, un coordonator, un

moderator.

„e-Learning”, sau intr-o traducere aproximativa „invatare electronica”, mai precis

„invatare mediata de TIC”, face parte din domeniul metodologiei si tehnologiei didactice. Insa
datorita complexitatii formei de manifestare a e-learning, este necesara activarea competentelor
de proiectare didactica in designul sarcinilor de lucru, a activitatilor de invatare, a interactiunilor
dintre elevi; si a competentelor de management al clasei de elevi in organizarea clasei virtuale, in
gestionarea ei si in proiectarea nivelelor de acces si a gradelor de libertate pentru elevi si pentru
cadrele didactice, in calitate de utilizatori ai platformei. Nu in ultimul rand se cere o buna
pregatire tehnologica a cadrelor didactice implicate intr-o astfel de activitate didactica prin
intermediul noilor tehnologii, competenta ce nu se poate deocamdata obtine doar prin cursurile
de Tehnologia informatiei si comunicarii sau de Instruire asistata de calculator. Este necesara o
reorientare a intregii formari initiale si continue a cadrelor didactice inspre a implementa la
nivelul intregului pachet de programe a noilor tehnologii de informare si comunicare, indiferent
de disciplina sau domeniu (Adascalitei, A., Dumitrescu, C., Brasoveanu, R., 2004).

e-Learning semnifica instruirea prin intermediul calculatorului si a Internetului si deriva

din asa numita instruire asistata de calculator, celebra in perioada 1980-1990, la noi in tara pana
aproape de 2000. Diferenta fundamentala este data de faptul ca daca instruirea asistata de
calculator presupunea prezenta unui computer in lectie pentru a facilita, prin intermediul
simularilor sau a prezentarii unor suporturi multimedia, invatarea, e-learning propune deja
interfata digitala a calculatorului intre elev si sarcinile de invatare.

e-Learning nu se poate manifesta decat prin intermediul calculatorului electronic.

Presupune insa si conexiunea la Internet, legatura la reteaua mondiala de calculatoare. e-
Learning inseamna, inainte de toate, comunicare si partajare de informatie. e-Learning propune o
strategie didactica complexa, fundamentata metodologic, ce include cursuri si lectii on-line,
consultatii on-line, programe de sprijin, simulari, modelari, jocuri didactice, rezolvare de
probleme.

In foarte multe privinte, e-learning se suprapune peste instruirea la distanta (distance

learning). Diferentele sunt insa esentiale, instruirea la distanta nu presupune cu necesitate
instruire electronica, prezenta calculatorului electronic in activitatea de invatare. Frecvent
instruirea la distanta foloseste calculatorul electronic si Internetul pentru a comunica date
obiective, pentru a publica informatii si nu pentru a instrui. Invatarea este in esenta clasica,
suporturile de curs sunt trimise prin Internet sau pe suport digital si apoi tiparite, devenind simple
manuale didactice. Este adevarat ca e-learning presupune si instruire la distanta, dar acesta nu
este principalul ei atribut.

In alta ordine de idei, e-learning presupune, cum afirmam mai sus, comunicare mediata
electronic. Internetul propune si sustine comunicarea de la simplul transfer de voce pana la
partajare de informatii, videoconferinte in timp real si mesagerie electronica instantanee.
Instrumentele software care sa asigure transfer de imagine si sunet in timp real sunt accesibile
elevilor si, in majoritatea cazurilor, gratuite.

On-line learning – invatarea on-line este o forma mai recenta a instruirii asistate de
computer, apropiindu-se ca reper temporal de e-learning. Invatarea on-line a inceput sa se
dezvolte din 1990 pana in prezent. Instruirea on-line presupune sustinerea unor activitati
didactice la distanta, prin intermediul Internetului. Profesorul, in calitate de tutore, si elevii
dezvolta o activitate didactica interactionand la distanta, interactiunea fiind mediata de calculator
si Internet. Diferenta major fata de e-learning consta in faptul ca in cazul instruirii on-line
Internetul si computerul sunt utilizate doar ca mijloace, ca interfete, anuland distantele. e-
Learning presupune utilizarea Internetului ca platforma, ofera o „clasa virtuala”, asigura resurse
pentru invatare, resurse disponibile in baze de date si biblioteci virtuale, resurse ce pot fi
descoperite utilizand instrumente software specializate, cum sunt, de exemplu, motoarele de
cautare.

e-Learning presupune utilizarea noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii si a

resurselor multimedia in activitatea didactica, in proiectarea, desfasurarea si evaluarea
activitatilor de invatare, in distribuirea materialelor didactice. In sfera e-learning intra in primul
rand calculatorul electronic, Internet-ul, bazele de date si bibliotecile electronice si on-line,
software si hardware educational. In contextul apetitului tot mai scazut al tinerilor din ziua de azi
pentru lectura, prezenta cartilor in format electronic (asa numitele e-book) pe calculatorul
personal al elevului sau in bazele de date la care are acces nu poate fi decat benefica. Exista pe
piata software actuala produse destinate lecturarii acestor carti in format electronic. Aceste
instrumente incearca sa transforme formatul electronic intr-un mediu apropiat cartii ca atare,
simuleaza cartea, creeaza un fundal odihnitor pentru lectura, transforma caracterele pentru a fi
percepute usor, reconstituie practic arhitectura unei carti. In contextul in care pe un simplu
compact- disk este spatiu suficient pentru cateva milioane de pagini format clasic, avantajele
cartilor electronice sunt incontestabile. Riscul major este insa acela de a pierde din vedere
importanta informatiei care se ascunde in spatele bucatii ieftine de plexiglas. Pirateria in acest
domeniu este ridicata in institutiile scolare, Romania ocupand din pacate un loc fruntas pe
aceasta lista.

Finalitatea didactica a e-learning o reprezinta clasa virtuala.

Clasa virtuala este o categorie de aplicatii software numita Mediu virtual de invatare
(Virtual Learning Environment (VLE)) special proiectat pentru a facilita managementul
activitatilor didactice si de invatare ale elevilor. Sistemul monitorizeaza activitatile elevilor, ca
utilizatori ai platformei virtual in functie de setarile introduse de profesor, in calitatea sa de
administrator al platformei. Platforma ruleaza de pe un server, iar elevii o acceseaza de pe orice
terminal conectat la Internet, prin intermediul unui browser (program ce permite navigarea si
vizualizarea site-urilor de pe Internet) de tipul Internet Explorer. In general un astfel de software
pentru clasa virtuala ofera oportunitati de a posta documente, cursuri, date, resurse bibliografice,
sarcini de invatare pentru elevi, forumuri si grupuri de discutii, chat-uri, mesagerii instantanee,
diverse alte instrumente de comunicare audio sau video si instrumente de comanda si
administrare.

Un posibil model al clasei virtuale va fi prezentat in figura nr. II.2.

 Modelul de mai sus structureaza elementele componente ale unei „clase virtuale”. In
esenta, clasa virtuala reprezinta o forma de gestionare a unui grup de elevi, diferenta
fundamentala fata de situatia clasica de management al clasei constand in virtualizarea
interactiunilor, in plasarea lor in realitatea virtuala, pe Internet.

Structura clasei virtuale se organizeaza in jurul a trei elemente definitorii: elevul,

profesorul si exigentelor curriculare,interactiunea didactica dintre acestea fiind sustinuta de
„mediatori ai invatarii” oferiti de platforma de lucru si fiind influentata de celelalte elemente
ale comunitatii virtuale: colegi, membrii ai grupului clasa, alte persoane implicate in formare.
Dupa cum se poate deduce, profesorul isi pastreaza incontestabil in contextul clasei virtuale rolul
esential de ofertant al situatiilor de invatare, de responsabil pentru indeplinirea exigentelor
curriculare, acest rol viind partajat insa cu roluri similare atribuite unor factori specifici mediilor
virtuale, precum comunitatea virtuala a utilizatorilor resurselor TIC sau comunitatea altor
autoritati in domeniul de cunoastere predat de profesor cu care elevii pot interactiona in spatiul
virtual. Insa, interactiunea clasei virtuale cu „cunoasterea” extinsa prin intermediul
instrumentelor de informare precum Internetul si cu comunitatea virtuala largita imbogatesc
provocarile formative ale contextului virtual de invatare.

In aceasta trecere sintetica in revista a conceptelor recente din vocabularul pedagogic, am

incercat construirea unor sfere semantice edificatoare, necesara pentru desfasurarea demersului
teoretic si experimental care urmeaza. Conceptele luate in atentie descriu, unele dintre ele
contextul mai larg in care trebuie inteleasa utilizarea noilor tehnologii - societatea cunoasterii,
societatea informationala, societatea tehnologica -, altele se constituie in produse concrete de
obiectivare a principiilor acestui context – TIC, IT, ILT, Internet si realitate virtuala, sau in
aplicatii cu caracter mai concret – invatare la distanta, invatare on-line, e-learning, clasa
virtuala. Acceptiunile date nu sunt exhaustive si le vom considera definitii de lucru.