Ex.

3 Argumentați ideea continuității între tradițional și modern în asistență socială

modernă. Exemplificați

Zonele de interese ale asistenței sociale s-au schimbat odată cu evoluția societății de la
tradițional la modern. Dacă în trecut (perioada interbelică/postbelică) ajutorul era oferit orfanilor,
văduvelor sau invalizilor de război, familiilor sărace sau persoanelor cu boli cronice, în perioada
comunistă problemele indivizilor au fost generate de dislocarea forțată de la sat la oraș,
desproprietatea forțată sau prestarea unor munci istovitoare în fabricile comuniste.
Sociologul și prof. ieșean, Vasile Miftode, consideră că asistarea tradițională se bazează
pe sprijinul prompt și necondiționat uneori, pe care oamenii de la sat și-l acordau reciproc sau la
unele inițiative urbane ale Statului din perioada interbelică (construirea de orfelinate pentru
copiii orfani, azile de bătrâni, etc.).
Problemele actuale cu care se confruntă societatea post – comunistă se concentrează
îndeosebi pe rata crescută a șomajului, deoarece pentru Stat este mai comod să ofere
indemnizații decât să conceapă anumite programe de recalificare profesională sau să se implice
în susținerea persoanelor pentru a se integra în câmpul muncii colaborând cu mediul privat. De
altfel, prostituția, criminalitatea, dependența de droguri sau pornografia fac part din problemele
asociate democrației.
Plecând de la aceste idei, prof. Vasile Miftode descrie formele de asistare tradițională, ale
cărei valori constituie fundamentul asistenţei sociale moderne:
- societatea tradițională percepea formele de ajutor și asistare drept norme de viața
sociale (reguli)
- comunitățile tradiționale asigurau familiei sau persoanelor aflate în criză o reală și
eficientă protecție socială
- asistarea tradițională se concentra pe familie, vecinătate și comunitate (respectarea
normelor atrăgea anumite beneficii de sprijin și avantaje vieții în comun)
- altruism, sprijin reciproc și solidaritate umană
Mecanismele comunității tradiționale au funcționat și încă funcționează în spațiu social
românesc, contrar opiniei că asistența socială ar fi luat naștere în România odată cu Revoluția de
la 1989.
Prof. V. Miftode a realizat distincția dintre asistarea empirică și asistarea socială propriu-zisă.
Asistarea empirică reprezintă o etapă în fundamentarea și evoluția asistenței sociale moderne și
se caracterizează prin:
- exigențele cunoașterii științifice (soluțiile sunt fundamentate științific)
- relația asistențială se bazează pe empatie
- este valorizată proximitatea,comunitatea, societatea civilă
 Între cele două forme de intervenție socială există asemănări, existând o continuitate între
tradițional și modern. Asistența socială modernă a preluat anumite elemente de conținut
manifestate în diferite forme la care s-au adăugat noi forme specifice evoluției comunității.
Prof. V. Miftode este de părere că asistența socială cunoaște trei niveluri ale acțiunii
sociale pe care le-a definit drept domenii de interes și niveluri ale intervenției sociale:
- nivelul individual
- nivelul grupului social și comunitar
- nivelul societal (mediul social în ansamblu)
Exemplu: Ideea de continuitate între tradițional și modern poate fi exemplificată în cazul
fostelor case de copii existente î perioada comunistă. În cadrul acestora, asistența socială
tradiționala se rezuma la oferirea unui adăpost copiilor rămași fără părinți sau celor pe care
părinții nu puteau să-i îngrijească.
În cazul acestor copii, le era oferită doar hrana, și aceasta de proastă calitate, educația mai
degrabă în stil cazon, dar nu se punea accentul pe dezvoltarea emoțională sau socială. În unele
orfelinate se putea vorbi chiar de abuzuri și neglijare, mai ales în cazul copiilor cu dizabilități (a
se vedea cazul Cighid).
În prezent, se observă o evoluție semnificativă în domeniul asistenței sociale. Dacă înainte
fenomenul violenței domestice nu era luat în serios, în prezent lucrurile s-au schimbat. Mamelor
li se oferă protecție, consiliere, susținere financiară. Sunt numeroase instituții sau ONG-uri care
susțin acest domeniu. Denumirea de „orfelinate” a fost înlocuită cu cea de „centre de plasament”,
care și acestea au evoluat spre locuințe sociale în care copiii sunt învățați să deprindă abilități de
viață independentă. Rolul asistenței sociale s-a extins, existând ca instituție, și implicându-se cu
succes în viața școlilor, grădinițelor, comunităților.
Ex.1 Definți rolul asistenței sociale în cadrul sistemului de protecție social. Exemplificați

Sistemul Național de Asistență Socială se referă la totalitatea instituțiior dar și măsurile prin care
statul, prin intermediul autorităților publice locale și naționale, societatea civilă și colectivitatea locală,
intervine pentru a preveni, a limita sau a înlătura efectele temporare sau permanente ale unor situații
care pot duce la marginalizarea sau excluziunea unor persoane, familii, grupuri etc.
Scopul Asistenței Sociale este de a facilita viața acelor persoane care nu reușesc singuri să se
adapteze la societatea în care trăiesc. Este cazul persoanelor care nu se pot bucura de drepturi
fundamentale și elementare corespunzătoare (hrană, adăpost decent, servicii de îngrijire a sănătății,
educație, igienă, sursă sigură de venit).
Acest proces prin care oamenii primesc ajutor profesionist și protecție socială cu scopul de a-și
satisface nevoile personale dar și pentru o bună integrare în societate se numește asistență socială.
Asistența Socială reprezintă totalitatea instituțiilor, măsurilor, programelor și activităților
profesionalizate de protejare a unor persoane, a unor comunități cu diferite probleme sociale, care se
află în dificultate (vulnerabile). Fără un ajutor economic sau material sau fără un suport moral, fizic sau
social, aceștia nu reușesc să ducă o viață activă, auto-suficientă.
Asistența Socială are ca scop promovarea solidarității sociale având o activitatea profesională
înclinată spre ajutorarea cetățenilor vulnerabili. Scopul final este de a le crește sau de a le reface
capacitățile de funcționare socială astfel încât să fie capabili de a reuși să obțină venituri care să le
permită să trăiască cu demnitate.
Totalitatea măsurilor legislative și administrative dar și al serviciilor care au ca scop
reglementarea modalităților de sprijin oferite cetățenilor reprezintă protecția socială. Scopul acesteia
este de a căuta soluții de redistribuire a resurselor materiale și umane ale colectivității care să ajute
acele persoane și grupuri vulnerabile să depășească discrepanțele mari dintre ei și restul populației.
Nu există nicio diferență între Asistența Socială la nivel individual, comunitar și societal. Toate
acțiunile acestora sau intervențiile pe probleme de asistență socială sunt îndreptate către individ, cu
scopul de a-i satisface nevoile și de a-i asigura respectarea deplină a intereselor, demnității și drepturile
lui.
La nivel individual, Asistența Socială presupune:
- Dreptul individului la o naștere normală (în „perioada pre-natală” sunt evitați factorii de risc)
- Dreptul individului la familie , la „dragostea părintească” (societatea este obligată să apere
aceste drept fundamental, prin instituția adoptării
- Dreptul individual la inocență (în colaborare cu alte instituții, Asistența Socială dispune de
mijloacele necesare de a apăra copiii, cele mai frecvente victime)
- Dreptul individului la o dezvoltare normală, fizică, psihică, morală și intelectuală (societate este
obligată să intervină ori de câte ori sesizează vreo formă de abuz în familie. În multe cazuri,
autoritățile recurg la dreptul de „retragere” sau „decădere din drepturile părintești” )
- Dreptul individului la educație și cultură (asistență juridică, sanitar-medicală, formarea
personalității)
La nivel comunitar, Asistența Socială presupune:
- Dreptul comunității la o viață normală (fără violență, lipsită de cazuri problemă: copii
abandonați, cerșetori, familii dezorganizate)
- Dreptul comunității la sănătate publică ( asistenții sociali sunt obligați să identifice focarele de
infecție sanitară sau anumite devianțe morale și comportamentele din diferitele cartiere sau
blocuri și să le anunțe autoritățile locale care vor interveni pentru diminuarea sau lichidarea lor)
- Dreptul comunității la viață culturală
- Dreptul comunității la asistență judiciară
- Dreptul oricărei comunități (sat, cătun), cu o populați semnificativă, la asistență socială (serviciu
obligatoriu în toate comunitățile umane)

Exemplu: o persoană aflată într-o situație vulnerabilă (probleme financiare grave, boli, dependențe,
femei maltratate, copii abuzați) apelează la ajutorul unui asistent social atunci când nu reușește să-și
gestioneze situația prin care trece și ia decizii proaste care îl afectează personal sau la nivel familial.
Asistentul social va ajuta beneficiarul serviciilor de asistență socială să depășească aceste etapă a
vieții, sprijinindu-l să ajungă pe drumul cel drept. În acest demers, asistentul social va realiza un plan
de intervenție care să vină în sprijinul clintului. Acesta va rămâne sub monitorizarea asistentului
social pană se va constata că situația problematică a fost depășită cu succes.
EX.4 Descrieți succint principiile, interpretările și etapele acțiunii sociale în rețea (teoria acțiunii
sociale și teoria rețelelor sociale) din perspectiva unei intervenții sociale eficiente. Exemplificați

Sociologul și profesorul ieșean, Vasile Miftode, considera că acțiunea socială (descrierea,

înțelegerea și explicarea cauzelor, scopului, mijloacelor și a motivației acțiunilor interumane)
mizează pe ipoteza că orice fenomen social este rezultatul unor conduit individuale care cuprind
credinț, opinii, atitudini sau comportamente manifestate într-un context socio- economic și
cultural observabile prin prisma faptelor sociale. Orice acțiune socială este efectuată cu un
anumit sens, fiind orientată pe motivație și scop. Pe de altă parte, acțiunea umană este coordonată
de sistemul de valori personale (credințe, morală) sau de grupul social/colectivitățile sociale.
Împreună cu beneficiarul, asistenții sociali încearcă să găsească soluții alternative la situația
problematică sprijinindu-l pe acesta să acționeze în folosul său și al familiei sale. Deciziile bune
pe care le poate lua beneficiarul poate schimba sensul acțiunii umane într-un mod pozitiv
conducând la ieșirea din situația dificilă. C
Cu ajutorul acțiunii sociale, oamenii reușesc să-și schimbe viața în bine, devenind un model
și pentru alți membri ai comunității. Prof. Vasile Miftode afirma că intervenția socială
profesionistă nu poate fi realizată decât ca acțiune socială în rețea .
Analiza de rețea (metoda rețelelor) reprezintă o metodă indispensabilă în acest domeniu și
urmărește identificarea următoarelor tipuri de rețele:
- Rețelele de origine (relațiile din familia de origine, relațiile de vecinătate sau prietenie,
etc.)
- Rețele de influență (influențe mai mult sau mai puțin benefice pe care beneficiarul
serviciilor sociale le primește din mediul profesional, grupul de prieteni, etc.)
- Rețele beneficiare ale serviciilor sociale (influențele benefice ale intervenției în rețea
asupra beneficiarilor direcți și indirecți)
- Rețele de ajutor și intervenție – formale (instituții de stat, ONG-uri) și informale (grupul
de rudenie/familial/de prieteni cu influență pozitivă)
În cadrul rețelelor de ajutor și intervenție socială, asistentul social manager de caz identifică
atât aspectele negative (factorii de risc social) dar și aspectele pozitive (factorii protectivi).
Aceștia pot stopa sau preveni anumite situații problematice.
Prof. Vasile Miftode a propus realizarea unei „cartograme a rețelelor” cu scopul de a
vizualiza rețeaua socială de intervenție. În concepția dumnealui, asistentul social este „șeful de
orchestră” (managerul de caz) care conduce întreaga activitate de pe parcursul etapelor
asistențiale. Procesul de ajutor în asistență socială cunoaște mai multe etape:
- Sesizarea problemei (lansarea problemei) de către potențialul beneficiar al serviciilor
sociale
- Prima întrevedere (dintre potențialul beneficiar și asistentul social care a deveni manager
de caz ; această etapă se mai numește și acordarea „primului ajutor”)
- Evaluarea primară identifică anumite riscuri sociale sau vulnerabilități
- Ierarhizarea problemelor solicitantului și stabilirea priorităților
 - Evaluarea primară are ca scop să identifice aspectele pozitive (punctele tari) – acestea constituie
baza (fundamentele) de la care începe și pe care se sprijină intervenția socială
- Realizarea unui plan de intervenție socială (va diminua situațiile problematice, acestea
devenind obiectivele intervenției sociale). Tot în cadrul acestui plan, aspectele pozitive
(„punctele tari”) vor fi dezvoltate, înlocuind în cele din urmă, răul cu binele
- stabilirea rețelei de sprijin / de ajutor / de intervenție și declanșarea acțiunilor sociale din cadrul
intervenției propriu-zise
- evaluările intermediare succesive îl vor ajuta pe asistentul social să măsoare progresul sau
gradul de eficiență a intervenției sociale în rețea
- evaluarea finală ne asigură că situația problematică a fost depășită iar beneficiarul poate ieși din
cadrul procesului de ajutor. Această etapă reprezintă finalizarea procesului asistențial.

Exemplu: Femeie( A.C.), 31 ani, mamă a doi copii minori, supusă abuzului fizic din partea soțului, aflată
într-un centru de primire a mamei și copilului
- femeia expune cazul asistentului social
- asistentul social analizează cazul femeii încercând să stabilească: veniturile personale, condițiile
de trai, nivelul de educație, locul de muncă
- asistentul social prioritizează nevoile femeii (adăpost, hrană,îngrijire, stare de sănătate)
- asistentul social identifică „punctele tari ” ale cazului (mama are discernământ, este
responsabilă în privința creșterii și educării copiilor, este dispusă să-și depășească condiția)
- plecând de la identificarea punctelor tari, asistentul social va realiza un plan de intervenție
socială care are ca scop să diminueze situațiile problematice ale femeii (lipsa mijloacelor
materiale, a locuinței stabile). Asistentul social va valorifica punctele tari ale cazului (femeia și
copiii vor primi consiliere psihologică, copiii își vor continua studiile, i se va căuta un loc de
muncă femeii)
- asistentul social va identifica factorii de risc (anturaj prost) dar și cei pozitivi (familie, prieni pe
care se poate sprijini)
- pe parcursul procesului de monitorizare, asistentul social va efectua evaluări curente ale cazului
în vederea stabilirii progresului sau regresului
- în cadrul evaluării finale se constată că femeia a depășit situațiile problematice (și-a găsit un loc
de muncă, o locuință cu chirie, copiii sunt școlarizați) și iese din evidența Asistenței Sociale .
Ex5. Arătați importanța uneia dintre teoriile specifice (teoria participării în
asistență socială. Relația dintre clienți și asistentul social)
Experiența practică din domeniul protecției umane și al programelor de ajutor destinate
populației vulnerabile sau defavorizate arată că eficiența activităților efectuate în acest sens se
găsesc în raport cu gradul de implicare și participare al beneficiarilor la organizarea și realizarea
lor. Există două perspective de analiză și apreciere atât a participării specifice domeniului cât și a
raporturilor dintre sistemele sau părțile implicate:
A. Perspectiva asistentului social asupra relației cu clientul, cu alți agenți participanți,
văzând structurarea și ierarhizarea activităților;
B. Perspectiva clientului (a beneficiarului) cu privire la relațiile sale cu ceilalți
participanți dar mai ales cu asistentul social. Pentru a lua cele mai bune decizii,
asistentul social trebuie să acorde o atenție deosebită conținutului ajutorului, formele
de sprijin și cooperare în folosul beneficiarului.
Asistentul social trebuie să cunoască ce înseamnă ajutor pentru client, care sunt
activitățile de sprijin sau ce înseamnă eficiența sau eșecul în propria activitate în raport cu
așteptările clintului. D asemenea,asistentul social trebuie să identifice care sunt activitățile de
sprijin, ce metode ar trebui să găsească și cum ar trebui să procedeze pentru un impact pozitiv
asupra clientului. El trebuie să fie capabil să identifice ce anume îi place sau îi displace
beneficiarului în ceea ce privește ajutorul acordat de către asistentul social.
În acest domeniu, feed-back-ul este o problemă de profesionalism ce vizează mai degrabă
statutul asistentului social și mai puțin capacitatea clintului de a o înțelege sau conștientiza.
Asistentul social trebuie să dea dovadă de multă atenție, discreție sau multă amabilitate și tact.
Exemplu: În cazul unei familii fără venit și cu un număr mare de copii (familie
vulnerabilă) luată în evidența asistentului social, acesta din urmă trebuie să dea dovadă de
profesionalism: să nu critice adulții, să nu judece modul lor de trai, să nu le facă observații
agresive, să le explice lucrurile pe care nu le înțeleg, să-i ajute să-și organizeze mai bine viața de
familie, etc. Dacă un client simte că nu poate avea încredere în asistentul social, se poate ajunge
la refuzul cooperării, ceea ce poate conduce la eșuarea programului respectiv.
Ex.6. Descrieți sistemul de cunoștințe specific asistenței sociale. Exemplificați

Profesorul ieșean, Vasile Miftode, este de părere că asistența socială profesionistă este
structurată de următoarele fundamente științifice: sistemul de cunoștințe, sistemul de valori,
sistemul de abilități și deprinderi practice sistemul competențelor și al exigențelor practice în
asitența socială.
Sistemul de cunoștințe în asistență socială – în opinia profesorului Vasile Miftode,
acest sistem se referă la cunoștințele teoretice generale dar și cele specifice domeniul de
intervenție. Aceste cunoștințe trebuie să fie cunoscute și aplicate în practica asistenței sociale.
Aceste cunoștințe se referă la următoarele domenii științifice:
- teorii specifice științelor socio umane din psihologie, sociologie, drept, psihopedagogie,
filozofie etc.
- teoriile specific în asistența socială (teoria acțiunii sociale, teoria rețelelor sociale, teoria
atașamentului, teoria îngrijirii sociale, teoria participării, teoria identității, teoria pierderii)
- metodologia specifică intervenției sociale: metode de evaluare/investigare/cercetare
psiho-socială
- metode de intervenție specifică
- tehnici și procedee de lucru specific asistenței sociale (tehnica intervievării, tehnica
întrevederii și convorbirii, tehnica observației participative, chestionarul, etc.)
- legislația generală în asistența socială (legea asistenței sociale)
- legislația specifică domeniului de intervenție (asistența familială, asistența socială a
copilului abuzat etc.)
- organizarea sistemului de asistență socială la nivelul comunității în care are loc
intervenția socială
- aplicații practice în asistența socială (cunoașterea acesteia previne pierderea timpului prin
încercări și erori; asistentul social profesionist trebuie să cunoască programele comunitare
și modalitățile de lucru specifice instituției).
Exemplu: atunci când un asistent social va avea ca beneficiar o persoană vârstnică, trecută de 65
de ani, va trebui să acorde o mare importanță trebuințelor specifice acestei categorii de vârstă.
Din domenii precum biologia va putea extrage informații care să-l ajute în cunoașterea
procesului biologic de îmbătrânire. Este important ca un asistent social să cunoască despre boli
specifice acestei vârste. De exemplu, asistentul social trebuie să cunoască faptul că bătrânilor nu
le este frică de moarte, în general. Pe de altă parte, asistenții sociali trebuie să cunoască
îndeaproape resursele financiare comunitare, neguvernamentale și guvernamentale sau politicile
sociale pentru a ajuta cât mai eficient această categorie de oameni.

Ex.7 Descrieți sistemul de valori specifice asistenței sociale. Exemplificați.

Profesorul ieșean, Vasile Miftode, este de părere că asistența socială profesionistă este
structurată de următoarele fundamente științifice: sistemul de cunoștințe, sistemul de valori,
sistemul de abilități și deprinderi practice sistemul competențelor și al exigențelor practice în
asitența socială.

Sistemul de valori în asistența socială se află în strânsă legătura cu sistemul de

cunoștințe iar reușita unor intervenții sociale de prevenire sau de sprijin în situații dificile este
dată și de credințele, valorile și principiile de viață. Acestea influențează modul de gândire al
oamenilor dar și modul lor de a acționa.

Acțiunile asistenței sociale sau ale intervenției sociale (de ajutor/de sprijin) sunt ghidate
de sistemul de credințe și valori ale asistentului social. Acestora li se adaugă sistemul de valori
pe care-l presupune profesia de asistent social, după cum urmează:

- sistemul de valori centrat pe persoană (demnitatea unei persoane trebuie respectată

indiferent de nevoile sociale, fiind sancționate atitudinile și comportamentele negative și
nu persoana)
- confidențialitatea informațiilor (secretul profesional)
- empatia dar și capacitatea de transpunere în locul celui care are nevoie de sprijin, cu
scopul de a înțelege mai bine situația prin care trece sau de a oferi sprijin moral
- sprijin necondiționat și nediscriminatoriu, indiferent de etnie, religie,
gen,mentalitate,educație, etc.
- evitarea etichetării de orice fel.
Sistemul de valori centrat pe familie/grup social/colectivitate are scop menținerea echilibrului
între valorile personale și cele familiale, profesionale etc. Sistemul de valori orientate pe
comunitate și societate presupune abilitatea de a folosi valorile comunitare (strategiile de
intervenție socială la nivelul comunității). Sistemul de valori orientat spre statutul asistentului
social și pe practica asistenței sociale are în vedere abilitatea de a realiza un echilibru între
interesele persoanelor asistate și interesele instituției de asistență socială.

Dacă vor fi respectate aceste valori, riscul conflictelor de interese și a dilemelor etice va fi redus.
Asistentul social trebuie să-și îndrepte atenția pe o evaluare psihologică profesională pentru a
putea fi capabil să distingă între persoana care solicită ajutorul social dar nu l merită din diferite
motiv și cel care are cu adevărat nevoie de acest ajutor dar nu-l cere.

Exemplu: În relația cu beneficiarul, trebuie acordată o mare importanță secretului profesional

(confidențialitatea ). Fiecare om are anumite drepturi iar această valoare presupune o protecție
maximă a informațiilor primite la locul de muncă. Chiar și așa, există situații când este exclusă o
confidențialitate absolută, de aceea asistentul social ar trebui să știe cu exactitate ce informații
necesită confidențialitate și care pot fi divulgate. Dar când anumite informații pot pune în pericol
pe cineva, asistentul social are obligația de a le raporta mai departe. Probabil că sinuciderea
reprezintă cel mai bun exemplu. În cazul în care unul dintre beneficiari mărturisește că are
tendințe sinucigașe sau intenții criminale, asistentul social este obligat să raporteze acest fapt,
chiar dacă acesta are obligația să apere interesul clientului.
Ex. 8 Descrieți sistemul de abilități și competențe practice în asistență socială.
Exemplificați
În concepția profesorului ieșean, Vasile Miftode, sistemul de abilități și deprinderi practice se
referă la îmbinarea profesionalismului și a deontologismului și se raportează la:
- abilități cognitive sau capacitatea de a cunoaște și de a pune în practică experiența
acumulată în asistența socială. Un asistent social debutant ar trebui să învețe din
experiența colegilor mai în vârstă , să observe cum lucrează aceștia, pentru a reuși să-și
formeze propriul stil de muncă și de acțiune socială.
- abilități în relațiile interpersonale (un asistent social trebuie să fie capabil să observe orice
manifestare comportamentală sau de atitudine precum și de ascultare activă
- abilități decizionale (atunci când se impune, un asistent social trebuie să fie capabil să ia
decizii în numele clintului dar și la solicitarea persoanei asistate. Foarte multe persoane
ajung să aibă diferite probleme sau se află în incapacitatea de a lua decizii bune pentru
viața lor. Acest lucru presupune implicare și responsabilitate decizională, lucru care le
lipsește persoanelor asistate.
- abilități administrative și de organizare (asistentul social trebuie să fie capabil de a-și
organiza, cât se poate de bine, atât munca de la birou cât și cea de pe teren). Toate aceste
abilități alcătuiesc „managementul de caz”(organizarea activităților specifice cazului de
la început până la sfârșit)
- abilitățile în valorificarea resurselor și rezultatelor muncii sociale se referă la două
aspecte:
1. asistentul social trebuie să cunoască atât resursele personale dar și pe cele sociale de
care dispune beneficiarul serviciilor sociale
2. asistentul social trebuie să aibă capacitatea de a valorifica resursele socio-economice
 de la nivel instituțional și comunitar. Aceste resurse vor trebui valorificate la nivel
instituțional și comunitar de către asistentul social care va pune în valoare rezultatele
muncii sale oferind modele pozitive de practică în intervenția socială („ghiduri de
bune practici”. Alături de alți colegi, acesta va reuși să creeze o imagine pozitivă a
instituției în comunitate contribuind la prestigiul asistenței sociale.

În asistență socială, sistemul de competențe se referă la faptul că experiența în acest domeniu poate fi
dobândită prin exersarea abilităților și deprinderilor asistențiale. În cazul unui asistent social generalist,
experiența acumulată într-un anumit domeniu capătă expertiză într-un subdomeniu al asistenței
sociale. Un asistent social – expert într-un anumit domeniu al intervenției sociale poate trece de la
implicarea și responsabilitatea pe caz (managementul de caz) la responsabilitatea și controlul instituției
de asistență socială (manager instituțional).

Exemplu: În cazul unui copil orfan, căruia nu i se descoperă nicio rudă de gradul și asupra căruia se
instituie o măsură de protecție socială, asistentul social care monitorizează cazul (managerul de caz) are
dreptul de a decide asupra minorului. În această categorie pot intra și persoanele cu handicap psihic
care nu pot decide singure.