Asistenţa socială: funcţii şi caracteristici Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul

, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Asistenţa socială, componenta a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială (Legea nr. 47 din 08 martie 2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială) Menirea asistenţei sociale este de a asigura accesul acelor persoane care nu se pot adapta prin forţe proprii la societatea în care trăiesc, cei care nu se pot bucura de drepturile fundamentale şi elementare precum cel de a beneficia de o alimentaţie corespunzătoare, de un adăpost decent, de servicii de îngrijire a sănătăţii, igienă, educaţie, de o sursă stabilă de venit şi de posibilităţi de autorealizare. Procesul prin care cetăţenii beneficiază de măsuri de protecţie socială şi ajutor profesionist în vederea satisfacerii nevoilor lor şi a unei bune integrări în societate constituie asistenţa socială. Altfel spus ansamblul activităţilor profesionale prin care persoanele pot beneficia de procesul de asistare în vederea rezolvării sau ameliorării situaţiei lor este procesul de asistare socială (M. Roth, A. Rebeleanu, Asistenţa socială Cadru conceptual şi aplicaţii practice, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2007, introducere) Asistenţa socială („Social Work", în ţările de limbă engleză) reprezintă ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză şi deci vulnerabile. Acestea, datorită unor motive personale de natură economicomaterială, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace şi eforturi proprii în colectivitate, în limitele unui mod normal, decent de viaţă. Pentru o anumită perioadă de timp, ele nu pot duce o viaţă activă, auto-suficientă, fără un ajutor economico-material sau fără un suport fizic, moral, social din exterior. Asistenţa socială are deci un rol de promovare a solidarităţii sociale. Acest rol social contribuie la menţinerea unităţii şi specificului asistenţei sociale şi se exprimă în acordarea ajutorului, în sentimentul de compasiune, în încurajarea înţelegerii dintre oameni. Cum am arătat, asistenţa socială funcţională este una din condiţiile bunului mers al unei societăţi democratice, dat fiind că ea desemnează un ansamblu de instituţii, programe măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică, nu az, prin mijloace şi eforturi proprii, posibilitatea unui mod de viaţă decent. Conform definiţiei Asociaţiei Naţionale Americane a practicienilor din domeniul muncii sociale , asistenţa socială este o activitate profesională orientată spre oferirea de ajutor oamenilor – consideraţi ca indivizi, ca membrii de familie sau de grup şi ca membri ai unei comunităţi - în vederea creşterii şi /sau refacerii capacităţii lor de funcţionare socială şi a obţinerii resurselor care să le asigure o viaţă trăită cu demnitate în cadrul social dat.

1

Bocancea şi Neamţu(Elemente de asistenţă socială, Polirom, Iaşi,1999)au definit acţiunea asistenţială ca refacere sau „restaurare ” a capacităţii funcţionale sociale normale, în care normalitatea pe care o vizează asistenţa socială este contraponderea devianţei şi a inadaptării- inadaptare văzută ca incapacitate de acomodare la cerinţele societăţii, neîncadrarea în muncă, comiterea unor acte care dăunează altora, sau alte abateri de la aşteptările din partea familiei, a grupului sau a comunităţii. Asistenţa socială promovează sau reface o interacţiune reciproc benefică între indivizi şi societate, în vederea ridicării calităţii vieţii sociale, atât la nivel individual şi familial, cât şi la nivel de grup şi comunitar(Hepworth şi Larsen, 1993, Direct social work practice: theory and skills. Pacific grove, C.A: Brooks/ Cole ) Reciprocitatea legăturilor interpersonale este una din caracteristicile asistenţei sociale, dat fiind că ceea ce încearcă ea să facă este să includă pe cei aflaţi la marginea societăţii prin practici care le asigură îngrijire, dobândirea unor bunuri necesare şi împărtăţirea sentimentelor. Indiferent de cauzalitatea care a determinat dificultăţile de integrare ale unor persoane, mediul fizic, relaţional şi organizaţional este cel care oferă oportunităţi şi resurse pentru realizarea aspiraţiilor lor. Indivizii trebuie să contrbuie şi ei, cât mai eficient posibil, la propria lor bunăstare, precum şi la bunăstarea celorlalţi din mediul apropiat lor şi la bunăstarea întregii societăţi. Toate acţiunile asistenţei sociale trebuie să conducă la creşterea demnităţii şi a capacităţii de autodeterminare a indivizilor. Având în vedere varietatea manifestărilor excluderii care acţionează practic la toate nivelurile şi formele domeniului social, precum şi marea varietate a formelor de ajutor aşteptările faţă de asistenţa socială se manifestă la toate segmentele societăţii. În acest context asistenţa socială este parte integrantă a socialului, supusă confruntărilor dintre economic şi politic. Unul dintre paradoxurile asistenţei sociale este că având ca preocupare principală categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii ea are de asemenea, rolul de a menţine echilibrul social şi ordinea socială dată, prevenind mişcări de masă sau crize ale sistemelor sociale( Davies M., 1994 The esential social worker). Această funcţie se exprimă în acţiuni de tip reparator (privind echitatea socială) dar şi coercitiv, de reglare a comportamentului persoanelor conform legislaţiei în vigoare şi a regulilor organizaţiei – ajutorul este acordat numai în anumite condiţii a căror nerespectare aduce cu sine pierderea unei anumite forme de protecţie socială. Misiunea asistenţei sociale este de a interveni în favoarea persoanelor defavorizate, marginalizate sau cu risc de excluziune socială, prin oferirea de sprijin pentzru obţinerea condiţiilor unei vieţi decente şi prin susţinerea dezvoltării propriilor lor capacităţi şi competenţe, în vederea integrării lor sociale corespunzătoare. Asistenţa socială (Jordan B. 1997) este un ansamblu de măsuri prin care societatea încearcă să se protejeze pe sine înseşi de membrii ei vulnerabili şi, totodată, să-i compenseze pe aceştia din urmă pentru consecinţele negative ale economiei de piaţă. Necesitatea misiunii specifice asistenţei sociale apare acolo şi atunci unde comunităţile încep să conştientizezez nevoile celor marginali şi sunt dispuse să acţioneze pentru reducerea consecinţelor individuale şi sociale are marginalizării. Obiectivul asistenţei sociale este de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate să obţină condiţiile necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o mai pronunţată funcţionare socială. Pus în serviciul unei cauze demne, asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-

2

economic, politic, cultural, familial, moral etc., posedând cunoştinţe atât despre dezvoltarea lui umană, despre personalitatea lui, cât şi despre contextul socio-cultural şi moral în care el trăieşte. Obiectivele specifice ale asistenţei sociale sunt: a. Ajută oamenii să-şi îmbunătăţească competenţele şi capacitatea de a-şi rezolva singuri problemele. b. AS are menirea de a ajuta oamenii să obţină resursele materiale necesare asigurării unei calităţi a vieţii la un nivel decent facilitând accesul spre serviciile sociale adecvate, în cadrul legal oferit de politicile sociale ale ţării c. AS stimulează organizaţiile şi instituţiile în oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor, familiilor, grupurilor care recurg la ajutor d. Asistentul social va trebui să urmărească îmbunătăţirea relaţiilor clientului ce celelalte sisteme şi subsisteme de care depinde integrarea sa socială. Facilitarea interacţiunilor dintre indivizi şi celelalte persoane care trăiesc în mediul lor va contribui la o mai bună adaptare a acestora la cerinţele mediului social şi le va spori şansele dezvoltării autonomiei e. AS. Are rolu de a influenţa relaţiile dintre diferite instituţii şi organizaţii implicate în activităţile de asistare, în sensul unei mai bune colaborări în favoarea clienţilor f. Influenţarea politicilor sociale pentru favorizarea apariţiei acelor legi sau măsuri care să conducă la un maia mare grad de echitate socială a cetăţenilor şi să asigure o calitate mai bună a vieţii pentru categoriile defavorizate de populaţie. Asistenţa socială oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială, îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială, mobilizează comunitatea, persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar, material, moral, psihoterapie, consiliere. În cadrul programelor de asistenţă socială se înscriu şi activităţile de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrate, stresante sub aspect economic, cultural, psihologic sau moral, pentru indivizi sau grupuri, care pot fi adesea mai puţin costisitoare decât terapia propriu-zisă. În societatea contemporană, asistenţa socială se orientează spre realizarea următoarelor funcţii: (E. Zamfir, C. Zamfir 1995) a. Identificarea segmentului de populaţie care are nevoie de ajutor b. Păstrarea unor evidenţe privind persoanele asistate c. Diagnoza nevoilor şi a problemelor socio-umane - diagnosticarea problemelor de diferit ordin cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc sporit se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii sociale, economice şi culturale d. Identificarea surselor de finanţare a programelor de sprijin e. Evaluarea serviciilor şi a programelor sociale f. Sensibilizarea societăţii, a forurilor politice dar şi civice asupra problemelor celor aflaţi în situaţii de risc g. Apărarea drepturilor persoanelor marginalizate sau defavorizate şi promovarea asigurării unor modalităţi concrete de acces la servicii specializate de protecţie şi asistare

3

limbă. termenul de „acţiune afirmativă" („affirmative action") care se referă la un complex de măsuri. A. în scopul integrării lor normale în comunitate. politic. mai este utilizat şi termenul de „discriminare pozitivă".s. de familie sau de grup.h. presupune. principii. De aceea.. Cătălin Zamfir. medicină. Lazăr Vlăsceanu. asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-economic. material. voluntare şi a eforturilor comunităţii. profesionale. un set de valori. În acest cadru se utilizează frecvent în ultimul timp. i. Se elimină astfel treptat situaţia lor de dificultate. familial. economie. intervenţie şi terapie în situaţiile concrete de criză. De aceea. consiliere. moral etc. de activităţi organizate la nivelul organizaţiilor. Din acest punct de vedere. economie. norme. Elena Zamfir) A. vîrstă. situaţiilor anormale de viaţă care pot să apară pentru o anumită perioadă de timp. curtural. a. A. persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. pe de altă parte. Uneori.. Dezvoltarea de programe de cercetare ştiinţifică la nivel naţional privin amploarea şi tipologia problemelor sociale şi a felului în care aceste probleme sunt percepute de societate. instituţiilor sau colectivităţii de natură a elimina discrepanţele. psihologie socială.instituţional. abilităţi practice (îndemnuri de a comunica şi lucra cu persoane şi grupuri în dificultate). medicină internă şi socială. pedagogie. religie etc.s. deprinderi. inegalităţile în relaţiile dintre grupurile minoritare. psihopatologie. prin serviciile şi activităţile ei specializate ajută persoane şi grupuri în nevoie nu numai să facă faţă momentelor dificile. despre personalitatea lui cît şi despre contextul socio-curtural şi moral în care el trăieşte. culoare. 4 . sociologie. care reprezintă un fundal teoretic general indispensabil metodelor şi tehnicilor specializate pentru ajutor. Stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile specializate de asistenţă socială prin cunoaşterea cadrului legislativ . Ea foloseşte mijloace complexe de socio şi psihoterapie. de a creşte oportunităţile lor educaţionale. cunoştinţe teoretice din domeniul ştiinţelor socio-umane (psihologie. Asistentul social are o dublă responsabilitate: faţă de cei în neyoie şi faţă de instituţia pe care o deserveşte (Humphreys & Dinerman. sex.s. în vederea refacerii capacităţilor de integrare socioculturală şi economică a persoanelor aflate în situaţii dificile j. refacerea capacităţilor proprii de integrare socioculturală normală a categoriilor defavorizate. dar ea susţine. antropologie etc. dezavantajate şi populaţia majoritară. Oferirea de sprijin şi consiliere prin modalităţi de intervenţie individuală. 1984). posedînd cunoştinţe atît despre dezvoltarea lui umană.s.). în acelaşi timp. îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială. profesia de asistent social implică o filosofie proprie centrată umanist. prin crearea unor condiţii socio-culturale favorabile. prin mobilizarea resurselor instituţiilor de stat. ca mod operativ de punere în aplicare a programelor de protecţie socială. oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar. cu semnificaţie apropiată. A. reguli morale (cod deontologic al profesiei care asigură respectarea drepturilor omului. pe de o parte. de promovare. psihopatologie. psihoterapie. de criză. antropologie. drept etc. ( Dicţionar de sociologie. este o profesie pronunţat aplicativă.). pedagogie. fără deosebire de rasă. are nevoie de o combinaţie de cunoştinţe specializate de psihologie socială. mobilizează comunitatea. şi nu în ultimul rînd. sociologie.s. moral..

ci reintegrarea lor în viaţa normală prin stimularea forţelor active.s. grupuri sau comunităţi. abuzaţi. Sprijinul dat persoanelor în nevoie prin sistemul de a. de evaluare a posibilităţilor de intervenţie rapidă prin căutarea unor soluţii specifice şi alegerea unor metode adecvate pentru cazurile particulare. poate să aibă în vedere 5 . eficient pentru acele persoane şi grupuri care nu pot dispune conform cadrului legislativ de venituri. programe şi măsuri specializate. are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependenţă a celor în nevoie. a. reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. În sens general. stresante economic. fără ajutor din familie. ori acestea nu sînt corespunzătoare în raport cu necesităţile lor de bază. se înscriu şi acele activităţi de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrante. neglijaţi. Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor materiale şi umane ale colectivităţii către acele persoane şi grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceştia şi populaţia majoritară. de suport fizic sau moral etc. măsuri. Legătura dintre protecţia socială şi asistenţa socială este complexă.s. activităţi care pot fi adesea mai puţin costisitoare decît terapia propriu-zisă. 1999. bolnavi. a bătrînilor cu pensii mici. asistenţa socială ea “ devine instrumentul acţiunii sociale”(Autès.s. a problemelor de rezolvat prin diagnostic diferenţiat. Ansamblul măsurilor legislative şi administrative. referindu-se la toate activităţile şi formele de ajutor profesional destinate îmbunătăţirii calităţii vieţii unor persoane. nu este stabilit prin lege. de promovare a unor strategii de prevenire (prevenţie) a situaţiilor defavorizante. Din definiţia NASW rezultă ca asistenţa socială cuprinde şi termenul de protecţie socială înţeleasă ca sistem formal de instituţii şi norme legislative. de îngrijire medicală..34. prin care profesioniştii acordă acest ajutor. strategii de acţiune. scopul ei find de a produce coeziune prin atribuirea unui rol social şi ducând la emanciparea grupurilor şi a indivizilor.. centrate pe protecţia copiilor abandonaţi.psihologic sau moral pentru indivizi sau grupuri. p. Prin dispozitivele sale de protecţie socială. a creşterii capacităţilor lor de a face faţă acestor probleme. vagabonzi.s. De asemenea. Ansamblu de politici. 2. a cuplurilor dezorganizate etc. 3. Prin ansamblul său de metode. După acelaşi autor asistenţa socială se găseşte la confluenţa acţiunii sociale şi a protecţiei sociale.s. tehnici de intervenţie. organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale. şi-a dezvoltat încă de la începutul acestui secol un ansamblu de metode şi tehnici proprii: 1. ci prin analiza de caz la caz a situaţiilor de viaţă pe baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. Avînd în vedere situaţii din cele mai complexe şi diferite din domeniul a. Paris: Dunod).s. cu risc crescut pentru grupuri şi indivizi. de identificare a cazurilor. Les paradox du travail social. instituţii. de asigurare a unor condiţii speciale pentru respectarea cu stricteţe a standardelor etice specifice profesiei de asistent social. a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii. Uneori se consideră că protecţia socială înglobează asistenţa socială (Neamţu şi Bocancea) Alteori termenul de asistare şi de protecţie ele se folosesc ca sinonime.În cadrul programelor de a. P. 4. de resurse economice şi bunuri suficiente. minime de viaţă. de pensie socială. oferă un sprijin direct. p. a săracilor. care defineşte formele de ajutor acordate beneficiarilor dar şi activitatea propriu-zisă. familii. cu dizabilităţi fizice sau psihice. a. al serviciilor prin care se reglementeată modalităţile de sprijin oferite cetăţenilor reprezintă protecţia socială. a şomerilor pe termen lung.s. p.s. cultural.

). programele şi acţiunile îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. protecţia drepturilor asupra proprietăţii. asigurarea unui venit minim pe familie. protejarea veniturilor populaţiei de inflaţie. alocaţiile pt copii etc)constituie politicile sociale În sensul cel mai general. Aceste situaţii pot fi foarte diferite. copii abandonaţi care nu beneficiază de un venit corespunzător. asigură sprijinul şi ocrotirea indivizilor în toate situaţiile în care ei nu mai dispun de resurse materiale şi nu mai sînt capabili să-şi obţină prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent. prin intermediul unor instituţii şi activităţi. capabile să situeze aceste persoane. la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat. îmbolnăviri în masă. boală. cele ocazuionale . ajutoare sociale în caz de şomaj pentru familii numeroase. Pentru a asigura o p. promovarea culturii. asigurarea unui grad corespunzător de sănătate publică. Resursele financiare ale acestui program de sprijin vin din contribuţiile celor angajaţi. accident. 2. protecţia mediului etc. protecţia la locul de muncă. protejarea populaţiei în cazuri de calamităţi naturale sau sociale. la nivelul întregii colectivităţi (ex. vîrstnici. 3. cu disabilităţi. grupuri defavorizate social şi uman deasupra pragului de sărăcie. Aceasta. oficial stabilit. la nivelul diferitelor categorii (copii. îl reprezintă sistemul securităţii sociale. sînt utilizate în principal două tipuri (modalităţi) de sprijin: sistemul asigurărilor sociale şi sistemul asistenţei sociale. P. moartea membrilor activi economici din familie etc. în ciuda beneficiilor obţinute prin sistemele mai generale („means tested benefits"). care reglementează formele de ajutor la care au dreptul cetăţenii ei(pensii. în caz de deces.s. 6 . sprijinirea sistemului de educaţie şi învăţămînt pentru toţi. etc. violenţe. şomeri etc. activi. bolnavi. Ele se referă la bătrîneţe. Aceste beneficii pot fi monetare (în bani) sau în natură (bunuri şi servicii) Opţiunile şi strategiile care stau la baza ansamblului de măsuri dintr-o ţară. asigură un larg program de ajutor pentru cei bătrîni. în toate aceste situaţii de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie. handicap. care se plasează sub pragul sărăciei oficial stabilit. văduve. beneficii minime pentru familii cu mulţi copii.). protecţia faţă de criminalitate. În ultimul timp. bazat pe testarea mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri scăzute.s. pensii minime.satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunzător prin efort propriu prin intermediul pieţei libere (ex. prin politici sociale se au în vedere atitudinile. protecţia împotriva corupţiei. Un instrument important al politicii de p. alocaţii pentru copii. (siguranţă) socială" (safety net) ca un component de bază al securităţii sociale. şomaj. alienării politice. În această reţea de securitate socială sînt incluse măsuri speciale ce vizează politici sociale active ca: salarii minime. tot mai frecvent este utilizat în acest cadru termenul de „reţea de securitate. handicapaţi. ajutor de şomaj corespunzător. împiedicîndu-se astfel instalarea sărăciei. normal.s. Calificarea pentru un asemenea sprijin se bazează pe analiza veniturilor familiei. conflicte etnice. pentru persoanele cu handicap. asigurarea unui nivel minim de consum. Acest termen se referă la un set de măsuri publice şi private orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toţi membrii colectivităţii.) Măsurile de p. împotriva drogurilor şi abuzurilor. fonduri ale asigurării de stat precum şi din sistemul de taxe şi fonduri speciale. şomeri. ajutor pentru handicapaţi care să le permită un nivel minim decent de viaţă. La acestea se mai adaugă ajutorul financiar înalt focalizat pe persoane.) Protecţia socială poate să fie plasată la niveluri distincte: 1. unor venituri minime pe familie.s.

care beneficiază de ajutorul specializat al unei profesii asistenţiale. serviciile sociale publice şi personale. când asistenţa socială s-a dezvoltat în continuarea asistenţei medicale. delincventa. se foloseşte tot mai mult termenul de “utilizator”. acţiunile organizaţiilor nonguvernamentale şi ale persoanelor individuale. Beneficiarii serviciilor de asistenţă socială Beneficiarii activităţilor asistenţiale nu au fost dintotdeauna numiţi “clienţi”. considerând că acesta ţine cel mai mult de statutul asistatului. statusul social. Ei au fost numiţi în mod diferit (sărăci. participarea şi distribuţia puterii. care se află într-o situaţie problematică şi care necesită intervenţia unui serviciu asistenţial specializat. fie în urma sesizării instituţiilor asistenţiale de către un terţ. se oscilează între o accepţie restrînsă. grupuri. locuinţa. Metodologia casework a lansat conceptul de “client”. constă în enumerarea domeniilor în atenţie. Această definiţie sintetică rezultă din combinarea mai multor accepţiuni pe care Emanual Tropp le dădea clientului. a grupului de referinţă şi a comunităţii (a publicului general). profesionist. valorilor şi tradiţiilor ce guvernează relaţiile sociale dintre indivizi. potrivit căreia p. a problemelor sociale de interes. educaţia. identificarea grupului ţintă este o activitate de evaluare a nivelului de normalitate funcţională a unui sistem social. privat şi voluntar. cum ar fi securitatea (protecţia) socială cu cele două componente de bază -asigurările şi asistenţa. O altă strategie de definire a p. priveşte numai instituţiile bunăstării sociale şi o enumerare. mediul înconjurător.Indiferent de conceptul utilizat pentru desemnarea asistatului. comunităţi şi instituţii cu referire la distribuţia resurselor şi nivelul bunăstării populaţiei. a fost preferat termenul de “pacient”. fie ca urmare a iniţiativei asistentului social. datorită diversificării crescânde a prestaţiilor de tip social (fapt ce implică extinderea activităţii asistenţiale la categorii de persoane care nu se confruntă cu probleme “clasice” ale asistenţei). Aşadar. sistemul ţintă este un concept care are relevanţă doar din perspectiva asistentului social şi a instituţiei sale. calici. Ulterior. în sensul schimbării. respectiv aceea de persoană sau grup care caută un ajutor specializat. Politica socială se defineşte în cadrul principiilor. Dacă identificarea clientului presupune o raportare multiplă: la instituţiile asistenţiale. sănătatea. mizeri). Sistemul/grupul ţintă este persoana. reunind sectoarele public. securitatea personală etc. Potrivit lui David 7 .cuprinde deopotrivă implicarea autorităţilor publice. accepţiunea de utilizator al ajutorului acordat de cineva şi accepţiunea de individ sau entitate multipersonală care este deservită de o agenţie sau o instituţie.s. Scott Briar şi Henry Miller vorbesc despre “client” în termeni de rol social: clientul este cel care joacă un rol regizat de un complex de norme şi aşteptări ce vin din partea agenţiei asistenţiale. În fapt. care se vrea a fi exhuastivă. grupul sau comunitatea. precum şi existenţa unui raport administrativ clar între un beneficiar şi o instituţie asistenţială. la grupul de referinţă şi la autopercepţia celui care beneficiază de ajutorul specializat. în funcţie de situaţia lor materială şi de tipul de prestaţie de care beneficiau.s. trebuie precizat că el este o entitate individuală sau multipersonală. Grupul ţintă se poate transforma în sistem client fie ca urmare a conştientizării propriei situaţii disfuncţionale şi ca urmare a formulării unei cereri de ajutor. activitate desfăşurată de către asistentul social sau de către un “sistem .martor”. În prezent. nenorociţi. Sistemul client se deosebeşte de ceea ce literatura asistenţială numeşte “system/ grup ţintă”.

• cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România. care solicită acordarea ajutorului şi care devin astfel motivaţi să profite de serviciul oferit şi clienţi involuntari în cazul cărora ajutorul este impus fie prin lege(ajutor mandatat – deţinuţi.). • clientul multipersonal poate fi un grup mic (de tipul familiei) sau o mare comunitate (populaţia unei regiuni. în faţa unui asistent social. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt: • cetăţeni români cu domiciliul saureşedinţa în România. Raporturile care se stabilesc între asistent şi asistat se înscriu într-un context sistemic. În funcţie de orientarea ajutorului specializat clienţii pot fi clasificaţi în: • clienţi care solicită ajutor pentru sine. Astfel: 1. deşi nu au solicitat ajutor. 8 . 2. 3.. grupuri sau comunităţi. În pofida acestei diversităţi. cadrele didactice(ajutor nemandatat). În funcţie de componenţa numerică a integrităţii pe care o reprezintă deosebim clienţi individuali şi clienţi multipersonali: • clientul individual este individul aparte. în alte situaţii ce necesită instituirea tutelei. au intrat în zona de interes a asistenţei sociale. psiho-afectivă). orfani. clasificări ale clienţilor în funcţie de aria problematică.Landy. cum sunt membrii familiei. individul recunoaşte faţă de sine că ceva nu merge bine în viaţa sa. a unei localităţi. familia unui minor asistat. 2. cel care solicită ajutorul specializat acceptă să renunţe la o parte din autonomia sa şi să se plaseze într-un rol de dependenţă. de construcţie a identităţii marginalilor şi de instituire şi reafirmare a normalităţii. dominat de procesele de integrare şi excludere. familie care constituie un factor educaţional carenţat). • clienţi care solicită ajutor în favoarea altor persoane. Se mai pot realiza. chiar dacă problemele pe care le au clienţii par asemănătoare. dependenţii de alcool etc. un grup etnic etc. • clienţi care solicită ajutor pentru scopuri inadecvate. • clienţi care. întrucât ei constituie un factor de blocaj pentru funcţionarea socială normală a altor clienţi (de ex. procesul prin care o persoană devine client al asistenţei sociale presupune o serie de etape: 1. de vârstă etc. 3. juridico-represivă). cel care caută ajutor îşi recunoaşte starea critică şi incapacitatea de a o depăşi prin forţe proprii. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii cudomiciliul sau reşedinţa în România. de asemenea. prietenii. Oaltă clasificare a activităţilor de asistenţă socială diferenţiază mai multe tipuri de clienţi: clienţi voluntari. se poate totuşi o pera cu unele clasificări ale clienţilor. inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie publică. persoane eliberate condiţionat. abandonaţi. Clienţii asistenţei sociale includ cele mai diverse categorii de oameni: pot fi clienţi minori. persoanele cu dezabilităţi. 4. • clienţi care caută sau utilizează asistenţa socială ca alternativă la alte tipuri de asistenţă (în special. fie prin influenţa unor persoane semnificative. vârstnicii. persoane obligate să participe la activităţi de consiliere). cel care caută ajutor îşi asumă riscul ca cei apropiaţi lui (familia. şomerii. • cetăţeni români fără domiciliu. cunoştinţele) să afle despre incapacitatea lui de a-şi rezolva singur problemele. care trebuie tratat totdeauna ca persoană unică aflată într-o situaţie unică. familiile aflate în criză (economică.

• Familial la care persoanele beneficiază de ajutor ca membrii ai unei familiiajutor financiar pentru diferite familii • Interpersonal şi de grup se referă la munca cu grupuri de personae având caracteristici şi scopuri commune. cea în cadrul sistemului familial. fie personae defavorizate. drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. beneficiarii serviciilor sociale pot fi: • • • persoane şi familii aflate în dificultate sau risc. ale cuplului. • lipsa veniturilor sau venituri mici. • victime ale traficului de fiinţe umane • boală cronică sau incurabilă. dacă este cazul. Munca socială cu indivizii. fie aflate în situaţii de risc din punct de vedere al marginalizării. demnitatea şi intimitatea. • Comunitar (rezolvarea conflictelor etnice. cea cu grupurile. abuzului etc (terapii de familie. • infectarea cu HIV/SIDA. situaţia familială. de grup. să participe activ la procesul de intervenţie. Intervenţia realizată la aceste multiple nivele ale societăţii umane este una din caracteristicile principale ale asistenţei sociale. cei dependenţi de droguri. Prin ansamblul de metode. de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc. grupuri în dificultate sau risc. strategii de acţiune. Nivele de intervenţie ale asistenţei sociale Asistenţa socială abordează probleme la diferite niveluri: • Individual (asistenţa economică. cei cu probleme de integrare în comunitate. alcool. • detenţie sau post-detenţie. cum ar fi şomerii. alte substanţe toxice. 2. eficient pentru acele persoane şi grupuri care din 9 . comunităţile îşi are fiecare specificul ei theoretic şi propria sa metodologie. • dependenţă de droguri. victime ale abuzurilor de orice fel etc. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de dificultate sau risc: • dizabilitate sau handicap.În sens larg. tehnici de intervenţie. 1. programe şi măsuri specializate. psihologică. obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea. alcool. • victime ale violenţei în familie. ale grupurilor marginalizate). mobilizarea eforturilor individuale şi colective întru soluţionarea lor normală). morală pentru persoanele în nevoie. marginalizate sau excluse în plan social. de a participa la luarea deciziilor care îi privesc. să contribuie la plata serviciilor. comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc. asistenţa socială oferă un sprijin direct. asigurarea confidenţialităţii datelor personale. • părinte singur.). medicală şi economică. Beneficiarii au drepturi şi obligaţii.

în funcţie de merit. de îngrijirea medicală. av-nd ca reper Legea săracilor(43 Elisabeth Poor Low) Adoptată de parlamentul englez în 1601 legiferânduse astfel câteva teme majore ale asistenţei sociale: • s-a iniţiat forma de ajutor public. sub forma de ajutor nemijlocit pentru săracii merituoşi şi cei incapabili de muncă datorită bătrâneţii sau unui handicap şi copiilor care înc nu pot munci. case de adăpost pentru tinere fete şi aziluri pentru văduve. aşa cum prevede legislaţia. ale instituţiilor religioase. fie din contribuţiile voluntare individuale sau comunitare şi se repartizează destinatarilor. totodată sărăcia dădea prilejul celor bogaţi de a-şi demonstra milostenia. sau acestea nu sunt în raport cu necesităţile lor vitale. pentru aceasta se cere o analiză concretă. aflaţi în nevoie. bolnavi. activităţilor practice desfăşurate în vederea soluţionării cazurilor. săraci. • ca sistem instituţional-administrativ. în imperiul roman aflat sub influenţa creştinismului au luat fiinţă cîteva instituţii de asistenţă pentru copiii orfani. aceste instituţii se bucurau de suportul material şi de sprijinul bisericii(Mănoiu F.. Epureanu V. În primele secole ale erei noastre. ca formă de ocrotire asigurată prin legislaţia de stat. de fapt forme primare în practica asistenţei sociale au apărut încă din cele mai îndepărtate timpuri. Până la jumătatea sec XIX biserica a constituit un important sprijin al săracilor..anumite motive nu pot dispune. Sprijinul financiar sau bunurile materiale destinate asistenţei sociale provin fie de la bugetul de stat (fonduri speciale pentru asistenţa socială). apar ca prime acţiuni în reţeaua de asistenţă socială. Asistenţa socială poate fi privită din mai multe perspective: • ca profesie cu un statut propriu. de suport fizic sau moral etc. legate de ocrotirea celor în impas (orfani. bolnavilor. a apărut în Anglia în perioada reginei Elisabeta. de pensie socială. • ca sistem de formare şi educare a specialiştilor. Din punct de vedere istoric. iar cei consideraţi apţi de muncă dar leneşi erau obligaţi să muncească • oamenii erau obligaţi sa-şi ajute rudele în cât mai amre măsură • copiii săracilor erau îndrumaţi spre meşteri care le asigurau îngrijirea şi formarea lor profesională. Profesia de asistent social Primele încercări de ajutor a persoanelor în nevoie. 10 . în funcţie de necesităţile lor stringente. văduve etc. al copiilor sua bătr-nilor lipsiţi de sprijinul familiei. Sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul de asistenţă socială nu poate fi strict stabilit şi reglementat prin lege. de resurse economice şi bunuri suficiente. care poate fi realizată în baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. 1996). obiective şi caracteristici distincte.. incluzându-se aici sfera serviciilor. de venituri. Actele de caritate orientate spre cei neajutoraţi. sprijinul acordat de biserică celor săraci s-a întemeiat pe concepţia “pozitivă” privind sărăcia: să te naşti sărac reprezintă o şansă pentru dobândirea vieţii veşnice.) de către biserici. În Evul Mediu timpuriu. fundamentat pe sistemul de taxe colectate de stat • oraşele şi comunităţile aveau obligaţia să finanţeze şi să administreze pe plan local ajutorul pentru cetăţenii lor • ajutorul se acorda săracilor în mod diferenţiat. asistenţa socială.

începînd cu cel individual. a. adăpost. ca alternative la milostenie faţă de săraci de până atunci: mişcarea settlement a reformerilor sociali(Anglia şi SUA). de aceea ordinea publică avea datoria de a-I face pe săraci inofensivi. la terapia specializată a grupurilor defavorizate sau a comunităţilor în dificultate. asistenţa socială bazată pe drepturi etc. mişcarea femeilor. În sec. nu beneficiază de un domeniu propriu 11 .s. Deşi acest birou a fost susţinut de guvernul American foarte puţin timp el a constituit un modele de protecţie nediscriminatorie a celor lipsiţi de resurse. asigurarea de locuri de muncă familiilor fără venit. care permitea cu greu supravieţuirea celor condamnaţi să trăiască în acele case. asistenţa socială profesionistă are ca predecesori câteva iniţiative remarcabile din sec al XIX-lea şi începutul sec XX.s. Societăţile de organizare a Carităţii( Scoţia preluat apoi în Germania şi SUA). mişcarea de tineret. Au existat numeroase discuţii în jurul statutului a. ajutor de urgenţă de alimente. continuînd cu rezolvareaproblemelor interpersonale (terapia familiei. mobilizarea energiilor individuale şi colective pentru rezolvarea problemelor comune).s. asistenţa socială în instituţiile medicale. Deşi activităţile prin care se oferă unor altora ajutor au o lungă istorie. Ea şi-a conturat treptat o arie problematică relativ autonomă (un profil profesional distinct) sprijinită pe metode şi tehnici de înţelegere. în impas. dobîndind un înalt nivel de pro-fesionalitate. se asistă la o explozie de activităţi de ocrotire socială a celor în dificultate. În Anglia şi SUA. al XVIII –lea şi începutul sec XIX-lea a impus soluţii locale şi instituţionale pentru problemele de sărăcie care căpătaseră amploare şi influenţau viaţa urbei. De asemenea. abordează probleme la diferite niveluri. vulnerabili. atît în extensie cît şi în instrumentajul ei de lucru (metode şi tehnici din ce în ce mai specializate şi mai sofisticate): de la asistenţa individului cu mijloace sociale şi psihologice clasice. comunităţi. de a limita vagabondajul şi cerşetoria . a relaţiilor dintre soţi. în contextul sporirii serviciilor publice şi sociale.). era de fapt o pedeapsă. pînă la conştientizarea persoanelor în nevoie de drepturile şi posibilităţile lor de sprijin. indivizi în identificarea problemelor nevralgice. fie prin găsirea unor forme de muncă prin care săracii să se facă utili. Profesia de asistent social a evoluat rapid. unde o parte a locatarilor lucrau pentru susţinerea instituţiei. adesea inutilă. De o dezvoltare a profesiei de asistent social se poate vorbi la începutul acestui secol. părinţi şi copii. precum şi în proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaţiilor de criză. Ea folosea resurse federale pentru a ajuta imigranţii să-şi cunoască şansele şi să profite de oportunităţile ivite prin propriile eforturi. fie prin forme repressive. trecînd la nivelul activităţii profesionale (terapia persoanelor cu probleme de integrare în muncă şi a şomerilor) şi sfîrşind cu nivelul comunităţii (rezolvarea conflictelor etnice. relaţii în cadrul cuplului etc. disperaţi. Munca grea. În ultimele decenii. terapie şi sprijin a celor defavorizaţi. O încercare de transformare a filantropiei ocazionale într-o formă de protecţie organizată a fost biroul Freedman. A. asistentul social este cel care poate ajuta grupuri. Al XVII-lea şi al XIX-lea şi s-au extins şi în Statele Unite.În acea perioadă era din ce în ce mai răspândită percepţia sărăciei ca pericol social. ca profil distinct. comunicare. Concentrarea populaţiei în zonele urbane la sfârştul sec. grupale. indifferent de statutul lor cetăţenesc. prin care s-au propus modalităţi sistematice de asistare. Unii autori au apreciat la începutul acestui secol că a. a resurselor materiale şi umane disponibile. Una dintre primele instituşii de protecţie socială din lume a fost Comisia de stat pentru problemele imigranţilor din New York înfiinţată în 1847. cea mai răspândită formă de protecţie a săracilor erau casele pentru săraci.s. al cărui administrator a obţinut fonduri federale ale SUA pentru acordarea unor forme de ajutor medical.

pe de altă parte. sau că ar putea fi asociată cu un statut minor în raport cu alte profesii ca dreptul medicina (Glazer. la New York. îi ajutau să-şi crească şi să-şi educe copiii. 1982). aveau idei diferite de cele ale părinţilor lor). au fost pregătite la două specialităţi: infirmiere de spital şi infirmiere-vizitatoare. La Congresul internaţional al asociaţiilor de binefacere. În deceniul al doilea ele pot fi întâlnite şi în spitalele Europei 12 . Prima încercare de apropiere între acestea se realizează în Anglia. condiţiile de trai ale acestora etc. Statele Unite prima a luat iniţiativa profesionalizării în acest nou domeniu. susţineau material tinerii care doreau să înveţe o careva meserie. Alţii au pus la îndoială specificitatea şi autonomia ei pînă tîrziu (Epstein & Conrad. considerând că reconstrucţia socială este o problemă ce ţine de justiţie. care. a unei neînţelegeri). Papa Pius al X-lea le recomanda să se dedică acţiunilor sociale urmând doar spiritul evanghelic. Această opţiune va crea multiple probleme în raporturile dintre organismele private ce activau în scop de asistenţă. şi burghezie şi biserică. 1874). “casele sociale” au fost supuse unei critici aspre. apoi şi în Franţa. le luau apărarea. În aceeaşi perioadă. Formele în care aceste acţiuni erau realizate îndepărtau întru câtva diferenţele dintre clasele sociale. problema asistenţei sociale era strâns legată de aceea a raporturilor conflictuale dintre clasele înstărite şi cele situate pe treapta de jos a societăţii. din înalta societate ţineau partea săracilor. În Europa. odată cu infirmierelevizitatoare şi supraintendentele. centrată pe modelul medical de intervenţie (casework). ele vor servi drept model pentru centrele de asistenţă socială care vor fi create între cele două războaie mondiale. prin experienţa aşa-numitului settlement (în traducere din franceză . însă. Totuşi. de dreptate. pe lângă problemele sociale specifice oricărui conflict armat. Însă întreprinderile industriale nu erau pregătite pentru a primi forţa de muncă feminină: condiţiile de muncă şi cele igienice erau precare. apar asistentelesociale propriu-zise. În cadrul acestei forme de asistenţă. nu existau cantine şi nici creşe pentru copii.(Flexner. Primul război mondial a adus cu sine. se dezvoltă un nou tip de strategie asistenţială.). trebuiau parcurşi doi ani de pregătire: unul comun ambelor specializări şi unul axat pe tipul de intervenţie spitalieră. împărtăşeau cu ei aceleaşi condiţii de trai. care a avut loc în anul 1893. 1915 sau că ea ar trebui considerată doar ca o quasi profesie (Etzion. s-a pus problema pregătirii de personal specializat pentru o nouă profesie: aceea de asistent social. odată cu diferenţierea treptată a tipurilor de prestaţii sociale. creând în 1897. Profesia de asistent social nu-şi are o istorie îndelungată. în 1914 la Paris a fost creată “Asociaţia infirmierelor-vizitatoare”. lucrând la fabrici şi uzine în locul bărbaţilor aflaţi pe front. Reprezentantele acestei noi profesii activau în America deja la începutul secolului al XX-lea. Odată cu eşecul parţial al curentului solidarist din asistenţa socială de la începutul secolului XX. Cohen & Wagner. care acţionau în plan asistenţial. respectiv socio-medicală. cei de sus. Astfel. În Marea Britanie. ea este o profesie apărută la începutul secolului al XX-lea. 1969). pe de o parte. să-şi subordoneze activitatea de asistenţă socială vreunei propagande religioase sau ideologice.aplanarea unui conflict. 1978. Promotorii “caselor sociale” nu intenţionau. Pentru obţinerea unei diplome de infirmieră. consiliau tinere mame. într-o adevărată frăţie creştină. aceste probleme au fost parţial soluţionate prin activitatea supraintendentelor (ele supravegheau starea sănătăţii a muncitoarelor. şi necesitatea ca femeile să susţină producţia industrială de război. începând cu 1922. prima Şcoală de Asistenţă Socială. Insistând prea mult asupra ideii de conflict între clase şi de veşnice neînţelegeri între generaţii (tinerele fiice de burghezi. şi nu de binefacere creştină.

oarecum automat. sau psihoterapia: modalitatea asistenţială centrată pe clientul individual. de muncă etc. În România avea o pondere extrem de redusă. Pe această linie se înscrie şi desfiinţarea învăţămîntului de grad universitar. să fie marginalizată. de grup. În fapt a.s. a. metoda casework se va dezvolta încontinuu. asigurări de boală. a ameliora condiţiile sociale şi a ridica nivelul de trai”. primind un caracter mai mult formal şi birocratic. • modul generalizat de acordare a acestui suport cuplat cu iluzia că socialismul rezolvă prin el însuşi dificultăţile social-economice a făcut ca a. deşi minime. munca lor se va extinde şi în sfera educaţiei sanitare în şcoli şi familii. Importată din SUA în Europa după cel de-al doilea război mondial. 1917). asistentele sociale aveau ca sarcină completarea diagnosticului medical al pacientului cu un diagnostic social: asistenta socială trebuia “să descopere cauzele sociale pe care medicul le poate ignora şi care întreţin şi agravează maladia”. Începând cu lucrarea Social Diagnosic (New York. În fostele ţări socialiste prezintă semne specifice ale subdezvoltării. dacă nu eliminată complet. centrată pe mediul în care trăieşte clientul.s. căruia i se acordă sprijin psihologic pentru a-i dezvolta capacitatea de înţelegere de sine şi de evaluare a propriei situaţii. calitativă. Treptat. sau socioterapia. De asemenea. dar relativ sigure: salarii. tratamentul indirect.1928) va defini asistenţa socială ca “ansamblul eforturilor menite a alina suferinţele provenite din mizerie..Occidentale. . Efectul a fost dublu: reducerea la minimum a serviciilor de a. scrisă de Mary Richmond. în prezent putându-se identifica două forme de terapie: • • tratamentul direct.). sistemul protecţiei sociale în regimul trecut se caracteriza prin: • politica de utilizare integrală a forţei de muncă şi caracterul larg comprehensiv al sistemului de pensii. asistenta socială trebuia “să prelungească în afara spitalului influenţa medicală”.. Asistentele sociale erau recrutate numai din şcolile de infirmiere. orientată spre rezolvarea problemelor umane urgente a fost desfiinţată. Cauzele care pot explica această situaţie în România sînt: • natura opresivă a fostului sistem comunist. La început.s. A. ca parte integrantă a protecţiei sociale suportă şi ea limitele subdezvoltării. În timpul regimului comunist. în 1952 (el a funcţionat între 19291952). creînd cvasiau-tomat celei mai mari părţi din populaţie resurse de viaţă.s. prezentînd un caracter pasiv şi birocratic. acţionând asupra mediului (familial. şcolar.deprofesionalizarea completă a sistemului de a. a replasa indivizii şi familiile în condiţii normale de existenţă. Specialiştii au fost înlocuiţi de funcţionari.s. asistentul social determină procese pozitive la nivelul clientului individual. personalizată. a preveni flagelurile sociale. reducîndu-l apoi la un nivel postliceal (1952) şi desfiinţat şi acesta în 1969. considerîndu-se că mecanismele birocratice de stat şi cele politico-administrative sînt capabile să rezolve toate problemele.s. lipsa unei democraţii reale. • prezenţa teoriei conform căreia problemele umane se rezolvă prin mecanisme politice şi administrative. îngrijire sanitară gratuită etc. A. asistenţa socială şi-a asumat ca metodă distinctivă ajutorul psihologic individualizat (casework). pensii de bătrîneţe sau de boală. datorită orientării „umaniste" a 13 . alocaţii pentru copii.s. Primul Congres Internaţional al Serviciilor Sociale (Paris. De fapt.

lipsa de transparenţă a conducerii politice în unele situaţii. Procese sociale ca scăderea rapidă a veniturilor reale. • indiferenţa practică faţă de om. Astfel. accentuarea unor conflicte etnice. După revoluţie. iar dezvoltarea sistemului de a. în ultimul an. ridicarea ratei şomajului. înalt profesionalizat. De aceea. în sprijinirea indivizilor şi a colectivităţii în încercarea de a face faţă schimbărilor şi problemelor dificile. în România a existat un sistem bun de formare a specialiştilor în a. demoralizarea datorată lipsei formelor eficace de participare la viaţa socialpolitică. În trecut. creşterea insecurităţii locului de muncă. la jumătatea anului 1990 s-a pus problema formării profesionale a asistenţilor sociali în cadrul unei şcoli postliceale. chiar de a iniţia schimbări într-o manieră pozitivă.sistemului.s. apoi a unui colegiu universitar şi. pedagogie. orientat spre soluţionarea problemelor sociale şi umane specifice. în universităţile noastre s-a dezvoltat un program complex de pregătire a specialiştilor la nivelul standardelor internaţionale. În aceste din urmă ţări există probabil o tendinţă justificată ca asistentul social să trateze mai mult cazurile reziduale în care sistemul social eşuează. începînd din anul 1929 cînd se înfiinţează Şcoala Superioarăde Asistenţă „Principesa Ileana". Asistentul social apare aici ca avînd o funcţie mai mult corectivă şi compensatorie.. a abuzurilor şi a violenţei de tot felul. corupţia accentuată datorată lipsei controlului. Atît formarea şi educaţia asistenţilor sociali cît şi tipurile de activităţi pe care trebuie să le realizeze trebuie privite în contextul nevoilor şi problemelor concrete ce apar la noi. în acest context. a unei secţii universitare în cadrul facultăţii de sociologie. creşterea în masă a sărăciei. funcţionează ca o specializare distinctă. rezultată din sacrificiul individului în raport cu obiectivele utopice. proces afectat negativ de criza economică care este încă în curs de adîncire. Cluj. Sprijinindu-se pe modele profesionale de vîrf din ţările cu o bogată experienţă în formarea asistenţilor sociali. în marile centre universitare din ţară: Bucureşti.s. activ. alienarea politică a unei părţi largi a populaţiei. reculul economic a avut efecte dramatice directe şi indirecte asupra standardului de viaţă al unor largi categorii de oameni. de reformă pe baza mecanismelor democratice şi a pieţei libere. folosindu-se experienţa acumulată în cadrul şcolii sociologice. Aceasta a reprezentat mai mult o ideologie justificativă decît un factor explicativ real. De asemenea în cadrul institutelor teologice a. marginalizarea unor grupuri sociale etc. Învăţămîntul de asistenţă socială a funcţionat pe baza unor bune tradiţii pînă în 1969.s. În situaţia noastră. ci în diferite grade şi sfere întreaga colectivitate. naive ale construcţiei unui „nou tip de societate". social-culturale şi morale. Situaţia României din acest punct de vedere este complet diferită de cea a ţărilor în care structurile sociale şi economice sînt relativ stabile. modern. se poate aprecia că societatea noastră trece printr-un proces de reaşezare a tuturor structurilor economice. de tip manipulativ. De aceea. procesele de reconstrucţie socială se combină cu cele de dezorganizare socială şi cu vechile mentalităţi şi practici ale unei culturi opresive. sînt alarmante pentru asistentul social. a creat conştiinţa necesităţii dezvoltării unui sistem de a. dar şi pe termen lung. competenţa asistentului social trebuie definită numai în contextul provocărilor specifice. 14 .s. psihologie. creşterea ratei criminalităţii şi a delincventei. programul de reconstrucţie. Aceasta întrucît în nevoie şi vulnerabilă este nu numai o minoritate împinsă la marginea societăţii. trebuie gîndită atît dintr-o perspectivă pe termen scurt şi mediu. Timişoara. neîncrederea în instituţiile şi personalităţile politice. Avînd în vedere prima perspectivă. din anul 1992. laşi. aici asistentului social îi revin sarcini suplimentare: el trebuie să intervină activ în conştientizarea acestor procese. în România..

morale. dar relativ egale.oferă atenţie problemei apărute sau problemei potenţiale. orientarea activă către menţinerea sau căutarea unui loc de muncă. asistentul social trebuie să-i sprijine pentru a depăşi situaţiile care-i fac săraci. să-şi selecteze şi să aplice o strategie de lucru. printre care putem evidenţia următoarele: • Iniţiator . în România nu trebuie să se limiteze în a sprijini indivizi şi grupuri în nevoie să se adapteze la condiţiile existente date.s. Acest rol urmăreşte în esenţă anticiparea apariţiei problemei. dar şi a unei şanse istorice de dezvoltare într-o direcţie care este «nu numai necesară. asistentul social ajută indivizii şi grupurile să-şi determine nevoile. În acest context. reconversia profesională reprezintă un obiectiv pe care asistentul social îl poate realiza prin consiliere. ci mai degrabă probleme cruciale ale colectivităţii însăşi. Toate acestea nu mai reprezintă dificultăţi marginale ale unor persoane vulnerabile. asistentul social este mult mai mult decît un reprezentant al colectivităţii care asistă persoane izolate. Un ex. mari mase de oameni împinse rapid în sărăcie şi nevoi actuale. De aceea. terapia trebuie. Grupurile şi comunităţile pot dezvolta mecanisme defensiv-adaptative al căror rezultat este perpetuarea şi extinderea stării de sărăcie. Schimbarea atitudinii faţă de muncă. Eliminarea cauzelor trebuie să cîştige în importanţă în raport cu minimizarea efectelor. Nu numai unii indivizi sînt în nevoie. În ultimii doi ani. practicîndu-se o filosofie a egalitarismului. ci însăşi colectivitatea.s. el reprezintă totodată colectivitatea care vrea să se asiste şi să se sprijine pe ea însăşi. să aibă în vedere nu numai acţiunea asupra efectelor patologilor sociale şi umane ci să vizeze şi cauzele care le-au generat.„copiii străzii". culturale.: în sistemul trecut. Se asistă la o creştere masivă a delincventei juvenile. ci trebuie gîndită totodată şi ca un instrument eficient al schimbărilor sociale. afectate masiv de sărăcie. un nou fenomen . însă. dar şi realizabilă. sprijinind adaptarea unor indivizi şi grupuri la schimbări economice structurale. Asistentul social nu apare ca un simplu consilier sau terapist pentru cei în dificultate. Sărăcia absolută era un fenomen individual. diferenţele sociale s-au accentuat rapid. Pe lîngă ajutorarea săracilor de a trăi mai bine în condiţii de sărăcie. în nevoie. a. Realitatea noastră socială este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale. să-şi clarifice şi identifice problemele. puţin răspîndit. trebuie cultivată iniţiativa fiecăruia de a-şi defini o activitate utilă care să-i ofere şi resursele necesare existenţei sale demne. să-şi 15 . De asemenea. Au apărut fenomene noi explozive. Aici terapia individuală trebuie suplimentată cu terapia de grup şi la nivel de colectivitate. sistemul de a. peste 90% din populaţie trăia în condiţii modeste. Există pericolul ca sărăcia să se transforme dintr-o stare individuală în una colectivă. În această perspectivă largă. Rolurile asistentului social Asistentul social în munca sa îndeplineşte un şir de roluri. aflat la începuturile sale. socialist. este în faţa nu numai a unei provocări generate de numeroase probleme socio-umane. Mai mult. aici. cu profundele restructurări pe care le implică.Procesul de tranziţie la o economie de piaţă. atingînd grupuri şi comunităţi mari. dar şi printr-o cronică frustrare generată de incapacitatea moştenită din trecut de a face faţă acestora. în România. afectează mari grupuri profesionale şi chiar întregi comunităţi. ci şi ca un actualizator al unor posibile schimbări alternative pe care colectivitatea şi indivizii pot să le aleagă ei înşişi. Prudenţa conservatoare. Şomajul reprezintă un adevărat şoc psihologic şi cultural pentru oamenii obişnuiţi în trecut să aibă un loc de muncă găsit cu uşurinţă şi menţinut cu o şi mai mare uşurinţă. nu face decît să anuleze din start o asemenea şansă.

de autoajutorare etc.desfăşoară activităţi în cadrul unei echipe.adună împreună acele persoane care sunt în conflict şi încearcă să le ajute să ajungă la un compromis.rolul implică intervenţia asistentului social în dispute dintre părţi. de asemenea. asistentul social promovează lidership pentru colectarea de informaţii. pledează pentru drepturile. De exemplu: să-l familiarizeze pe client cu obligaţiunile părinţilor. Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanţă cu nevoile sociale. negociatorul găseşte o soluţie de mijloc ce asigură contrapărţilor existenţă în comun. fiecare asistent social e un cercetător. în căutarea locurilor de muncă pentru tineri. a grupurilor şi familiei. vecini în conflict. să fie competent în educaţia sexuală. argumentează nevoile şi drepturile clientului. Facilitator de grup . Investigaţiile în asistenţa socială includ analiza literaturii de specialitate. Grupul poate fi de educaţie. în practica comunitară. prestatori de servicii sociale dintr-o instituţie sau agenţie.• • • • • • • • • • • • • • dezvolte capacităţile pentru a se ocupa de problemele lor într-un mod eficient. Planificator/ director de program rol ce presupune activităţi specifice de scriere de proiecte şi de evaluare a lor în vederea dezvoltării şi susţinerii resurselor . la fel ca si mediatorul. evaluarea rezultatelor şi studierea nevoilor comunitare. în cazul unei familii cu multiple probleme. Coordonator -implică conjugarea a mai multor componente într-o manieră organizată. Manager/administrator rol ce presupune scrierea de proiecte şi evaluarea lor în vederea susţinerii resurselor. Educator . Broker (agent de legătură) . De exemplu: unei femei care este deseori bătută de soţ i se propune să se adreseze unui serviciu de violenţă domestică. pentru a le ajuta să ajungă la un consens. care necesită atât servicii de sănătate. terapeutic.în anumite momente. De exemplu. serviciilor şi programelor sociale.rolul de educator implică oferirea de informaţii clientului. cât şi servicii de educaţie. nevoile unui client sau ale unui grup. Mediator . Modelul este folosit. Uneori. asistentul social trebuie să deţină cunoştinţele necesare. şi serviciile comunitare. care au nevoie de ajutor. Pentru a fi un educator bun. Supervizor de stagiu.un lider pentru grupurile experimentale. Acest rol este cel mai mult întâlnit în practica consilierii individuale. De exemplu: divorţuri. Echipa poate 16 . în care asistentul social se luptă. Într-un astfel de rol. în special atunci când obiectivul principal este acela de a ajuta oamenii pentru a se organiza.acest rol asistentul social îl îndeplineşte prin stabilirea legăturilor dintre indivizi sau grupuri sociale. făce legătura între sistemele şi subsistemele în care este implicat clientul Cercetător .supervizează personalul sau studenţii care I-au fost distribuiţi spre îndrumare Membru al unei echipe de profesionişti. Consultant (consilier pentru persoane) este un rol activ ce are ca finalitate rezolvarea problemelor acestuia şi/sau obţinerea unor schimbări în capacitatea individului de a-şi rezolva problemele Avocat Este un rol activ şi direct. Negociator . serviciilor şi programelor sociale Expert consultant – asigură asistenţa în cazul unor cercetări precum şi a altor specialişti sau servicii în efortul de înţelegere şi rezolvare a problemelor sociale. proprietarul de bloc-casă cu chiriaşul etc. asistentul social joacă rolul de “case manager” pentru coordonarea acestor servicii.

un copil care cerşeşte în stradă poate nimeri oricând în mâinile unui infractor. De exemplu. a contribui la ameliorarea relaţiilor în cadrul familiei. De exemplu. • Acordarea de ajutor practic. coordonarea activităţilor diferitelor instituţii de asistenţă socială. instituţiei. De exemplu. deci asistentul social va colabora cu ceilalţi specialişti ai serviciului asistenţi sociali. Sarcinile asistenţei sociale Putem determina un anumit număr de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească asistenţa socială. 17 . înainte de a decide asupra sentinţei legale. • A contribui la dezvoltarea şi modificarea politicii sociale. poate dori să cunoască câte ceva despre viaţa personală a unui tânăr infractor.• • • fi una interdisciplinară. De exemplu. a ajuta o mamă necăsătorită să obţină de la departamentul de stat respectiv suma de bani ce i se cuvine pentru întreţinerea copilului. Sarcinile asistenţei sociale includ: • Ajutorarea persoanelor aflate în nevoi să-şi dezvolte la un grad mai înalt propriile capacităţi de a soluţiona problemele. De exemplu. • Îmbunătăţirea relaţiilor. a stabili relaţii de cooperare între două servicii de asistenţă socială care “tratează” aceeaşi problemă. un asistent social poate şi trebuie “judece” o familie care nu-şi îngrijeşte corespunzător copiii. psihologi.rolurile ei generează totodată o inerentă sursă de tensiune: contradicţia dintre îngrijire. De exemplu. vindecare şi control.către individ şi către societate . • Realizarea unor noi interrelaţii între persoanele dezavantajate şi instituţiile de asistenţă socială. Asistenţa socială trebuie să reprezinte de asemenea şi societatea în faţa individului. Rolurile asistentului social sunt complexe. până a ajunge să fie protejat de familia sa (dacă o are). avocaţi etc Arbitru. a le învăţa să conducă cu bugetul familial. medici. să fie luat sub supraveghere de către anumite instituţii. profesiei. Deoarece activităţile de asistenţă socială trebuie să fie orientate în mai multedirecţii . Natura acestor sarcini reprezintă poziţia deosebită şi deseori dificilă pe care asistenţa socială trebuie să o decidă între îngrijirea individuală şi controlul societăţii Asistenţa socială trebuie să reprezinte individul în faţa societăţii. De exemplu. • Acordarea de ajutor în obţinerea unor recompense ce se cuvin conform legii.examinează şi evaluează faptele şi ia decizii în unele situaţii conflictuale Collectare de fonduri -popularizează serviciile sociale pentru a aduna fonduri în vederea dezvoltării şi implementării de programe sau servicii Relaţii cu publicul -planifică şi desfăşoară acticităţi de relaţii cu publicul în numele agenţiei. asistenţii sociali activând concomitent în calitate de agenţi ai controlului social. instanţa de judecată. Este necesar ca asistentul social să fie conştient de faptul că toate activităţile lui cu clienţii trebuie să poarte pecetea unei munci cu dăruire de sine. a prezenta unei persoane în vârstă un azil la care aceasta s-ar putea decide să meargă în cazul când este neajutorată şi nu are pe nimeni în preajma sa. de aceea este necesar ca acest copil.

spaţiul în care a. IFSW IASSW 2001 Asistentul social are scopul de a servi bunăstării individului de a dezvolta modalităţi ştiinţifice de a cunoaşte comportamentul individual şi social de a dezvolta resurse. socialist. Misiunea sa este de a stimula toate persoanele să-şi dezvolte întregul potenţial . credinţe A S promovează schimbarea socială. social democrat etc) • socio-economic . Principiile dr. comunităţii trebuie respectate fără a interveni în evoluţia diferitelor practici şi credinţe • spiritual este esenţial ca a. omului şi a justiţiei sociale sunt fundamentale în AS . acces la servicii sociale reprezintă nevoi de bază pentru fiecare individ. aspiraţiile. socio-economic. estimarea aplicarea evaluarea şi modificarea politicilor sociale şi a serviciilor sociale adresate grupurilor şi comunităţilor. contexte diferite dar care reprezintă parte a unui întreg Aceste contexete sunt geographic. Rolul teoriei în practica asistenţei sociale Cu cât asistenţii sociali încearcă să înţeleafă mai bine omul cu atât îşi dau seama de complexitatea ariilor lor de interes. rezolvarea problemelor apărute în cadrul relaţiilor umane promovând în acelaşi timp stimularea capacităţii indiviţilor de a-şi spori bunăstarea. servicii. • de conflict . credinţele. AS este practicată în 5 domenii. lucrând în diferite organizaţii şi furnizând servicii pentru diferite categorii de populaţie atât la nivel micro. familiiilor şi comunităţilor în care lucrează. familiei . capacitate pentru a-şi îmbunătăţi viaţa şi a preveni situaţiile disfuncţionale. meso cât şi macro. • de negociere . Ei intervin în diferite domenii folosind diferite metode de cercetare . de a promova justiţia socială AS sunt implicaţi în prevenirea.s intervine în momentul în care individul interacţionează cu mediul. de a forma practici în serviciile şi politicile sociale.atunci când scopurile sunt diverse şi contrare. cultura individului.sistemul politic propriu fiecărei ţări determină modalitatea de protecţie socială(liberal. fie statul.atunci când trebuie să se ajungă la un anumit consens.atunci când se urmăreşte un scop unic. democratic. perfecţionarea continuă şi de a furniza informaţii.un nivel adecvat de viaţă. cultural şi spiritual • geographic. ea va fi cu clienţii (beneficiarii) în una din următoarele relaţii: • de colaborare . îşi desfăşoară activitatea determină caracteristicile muncii sale(agenţie. Pregătirea asistentului social are scopul de a promova dezvoltarea socială de a se implica în autodezvoltarea. fie ONG-urile. educaţie.Deoarece asistenţa socială reprezintă fie clientul. Utilizând teoriile behavioriste şi a sistemelor sociale a.s. politic.s. idealurile grupului în care lucrează respectându-şi în acelaşi timp şi propriile valori. sănătate. Pentru 18 . AS în variatele ei forme se adresează multiplelor şi complexelor acţiuni interacţiuni între oameni şi mediul lor. Asistenţii sociali nu pot acţiona fără a lua în considerare consecinţele şi efectele acţiunilor lor care trebuie să fie predictibile. muncă. regiune. să respecte valorile. Asistenţii sociali sunt axaţi pe schimare şi rezolvarea de probleme ei sunt agenţi ai schimbării în societate în viaţa indivizilor. stat) • politic . grupului. Coeziunea socială a unui grup sau naţiune depinde în sens larg de accesul egal la resurse şi servicii • cultural –practicile şi credinţele.

teorii şi metode în munca lor cu clienţii.8) alături de teorii şi concepte foarte importante sunt politicile sociale. În prezent asistenţii sociali utilizează o serie de paradigme. antropologie. În urma experimentării diferitelor teorii din psihologie(psihanaliza. teoria conflictului). De exemplu atunci când încearcă să organizeze activităţi de îngrijire la domiciliu pentru un vârstnic asistentul social va lua în considerare mai multe posibilităţi de acţiune: sprijinirea familiei pentru a se putea ocupa de persoana vulnerabilă. psihanaliza.. p102) este de a creşte capacitatea practicianului de a-şi controla conştient şi deliberat “mediul de lucru”. Aceste responsabilităţi includ 19 . responsabilizarea persoanei pentru ase putea îngriji. achiziţionarea . 2001.o teorie este înlocuită de alta dar nu se anulează valoarea teoriilor înlocuite. structuralismul. p 15). p. cunoştinţe ce vor duce la costruirea de tehnici şi practici proprii domeniului de ex: abordarea centrată pe sarcină. reţele sociale. organitarea grupurilor profesionale şi organizarea sistemului de educaţie în asistenţa socială. Sursele de cunoştinţe ştiinţifice au fost derivate iniţial din sociologie şi psihologie şi au fost adaptate la scopurile . cu timpul a ajus să însemne un set de cunoştinţe şi teorii care definesc un camp distinct de caţiune. înainte de constituirea asistenţei sociale ca domeniu professional autonom practicile asistenţiale existau ca activităţi commune de întrajutorare. Asistenţa socială ca domeniu professional este un construct social constituind un complex de contexte. asistenţa socială. faţă de cei din imediata apropiere sau faţă de propria persoană. Conform lui Malcom Payne(1996. abordarea centrată pe client etc. clientul. scopul comun şi unificarea. mobilizarea resurselor instituţionale sau instituţionalizarea (Howe D. Howe D. Funcţionarea socială: Îndeplinirea responsabilităţilor faţă de societate în general. efficient asistentul social trebuie să înţeleagă rolul lor în procesul asistenţial. Asistenţa socială este prin excelenţă o profesie practică bazată atât pe cunoaşterea şi experienţa comună cât şi pe intuiţia şi experienţa individuală. Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce înseamnă a funcţiona normal într-o societate. Howe(2001. grupuri care interacţionează reciproc. D.45) adduce în atenţie procesul dezvoltării cunoaşterii ştiinţifice şi spune că acesta se realizează în contextul “competitivităţii modelelor teoretice”. contextual. funcţionalismul. asistenţii sociali au putut identifica un set de concepte. indivizi. p17)spunea că fiecare profesie este interesată de anumite tipuri de fenomene şi uzează de anumite aparate teoretice care o ajută să se constituie în ocupaţie de sine stătătoare. organizarea instituţiilor şi serviciilor sociale. clasificarea teoriilor în asistenţa socială. Toate aceste definesc câmpul de caţiune în asistenţa socială. structuri sociale.prin urmare teoriile trebuie să reflecte modul în care interacţionează aceste elemente.( 2001. obiectivele şi problematica specifică asistenţei sociale. şcoala de diagnoză şi funcţionalism. Teoriile sunt modalităţi de acţiune care ghidează comportamentul şi intervenţia. p 20-24) consideră că în procesul de dezvoltare a asistenţei sociale se pot identifica şapte etape: investigarea.a acţiona corect. inventarierea. Ca activitate practică. Măsuri de asistenţă socială Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte: serviciile sociale şi prestaţiile sociale. Th Kuhm (1976 p. Deşi iniţial. Introducere în teoria asistenţei sociale. este constituită din trei elemente: asistentul social. behaviorismul). sociologie(teoria sistemelor.funcţia cunoaşterii în asistenţa socială(Polanscky citat de Sporin 1975.

Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi. centre de consiliere. familiilor şi comunităţilor (Parker. de lipsă. problemele sociale generează nevoi sociale ce impun organizarea de servicii sociale în cadrul unei comunităţi Măsurile/ componentele asistenţei sociale au rolul de a satisface nevoile unei persoane atunci când aceasta nu se mai poate ajuta singură (din cauza unei boli cronice. b. În cazuri speciale. Prestaţiile în natură pot consta din bunuri (“cornul şi laptele”. Nevoie: = o anumită stare de deficienţă. Servicii sociale: Activităţile asistenţilor sociali sau ale altor profesionişti care ajută oamenii să prevină dependenţa. să consolideze relaţiile de familie şi să restabilească funcţionarea socială a indivizilor. consumul de droguri. poluarea apei şi a aerului. Nevoile de bază sunt fizice.153) Conceptul de nevoie socială aparţine în mod firesc de idea de serviciu social. considerate mai degrabă excepţionale. 1993).)). Istoricul serviciilor sociale are la bază recunoaşterea nevoilor sociale şi organizarea societăţii pentru a le satisface. dificilă. care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare imediată. familiale sau de grup. în scopul menţinerii autonomiei. Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate. Conform OG 86/2004. adică beneficiarii sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar. persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/ institutional (Moore. dar rămân în familia lor şi continuă să locuiască în casa lor. Se bazează pe colaborarea cu serviciile medicale. ce impune o anumită rezolvare. = o stare de tensiune la un moment dat. 154). ajutorul social ş. 1987. p. (Parker. Prestaţiile pot fi acordate în bani sau în natură. Prestaţii sociale: forme de transfer prin care se realizează alocarea de bunuri şi servicii către indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli şi de roluri reciproce. astfel: a. În concluzie.satisfacerea nevoilor de bază ale individului şi ale membrilor de familie care depind de el/ ea. centre de adapost. servicii medicale insuficiente în mediul rural. Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat.). a resurselor financiare insuficiente. emoţionale. alocaţiile pentru copii şi familie. prevenirii marginalizării şi excluziunii sociale. de realizare personală etc. p. rata ridicată a abandonului şcolar. servicii de îngrijiri la domiciliu. Exemple de probleme sociale : sărăcia. serviciile sociale: • reprezintă: măsuri şi acţiuni care răspund nevoilor sociale individuale. 20 . resimţită sau de un grup de indivizi sau individual. 1987. a unui handicap fizic sau psihic etc. violenţa domestică etc.a. • urmăresc: prevenirea şi depăşirea situaţiilor de dificultate. de vulnerabilitate sau dependenţă. rechizite pentru şcolarii din familiile cu venituri mici etc. centre de reabilitare şi recuperare de zi. creşterii calităţii vieţii. Din categoria celor băneşti fac parte: pensiile. indemnizaţiile de şomaj.

educaţia deficitară sau lipsa acesteia etc.Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici.specialişti (asistenţi sociali. Aceste relaţii sunt de obicei mai puţin intense sau apropiate. ea apelează la una dintre sursele de suport social ce-i stau la dispoziţie: familie. de asemenea. Astfel de crize sunt determinate sau agravate. Pentru că ele se află întotdeauna în schimbare. sărăcia. de vecinătate sau colegiale) tind să facă faţă stresului mai bine. în special în momentele de criză. cunoştinţele. • proces important în menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului. cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă) etc. 350) • proces prin care se oferă sau se primeşte sprijin cu alte persoane în scopul de a uşura unul sau mai multe obiective ale funcţionării sociale. consilieri. Sursele suportului social pot fi: • informale: familia. nu de puţine ori. vecinii. de prietenie. prietenii. în creşterea stimei de sine şi ajutarea acestuia să aibă încredere în oameni şi să se simţă în siguranţă. p.). colegi. psihologi. colegii. consilieri. Prietenii se implică în activităţile comune de timp liber şi comunică mult unii cu ceilalţi. de situaţii sociale problematice cum ar fi şomajul. când are nevoie de ajutor material sau când are nevoie de o persoană căreia să-i poată împărtăşi temerile şi fricile. toate familiile experimentează stresul la un moment dat. • formale: . 2003. Sursele şi evaluarea suportului social Atunci când cineva nu reuşeşte să-şi rezolve problemele şi apelează la alte persoane în care are încredere. mai sănătoşi şi să trăiască mai mult. medici etc. Colegii cooperează şi se ajută unii pe alţii în timpul serviciului şi se angajează. se înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi îngrijirii în comunitate. asistenţa şi informaţiile primite din partea indivizilor şi grupurilor în cadrul relaţiilor formale şi informale”. divorţul sau schimbarea domiciliului pot slăbi fundaţia unei familii. adoptată în ultimii ani în România. -instituţii şi servicii sociale. Oamenii care au legături sociale puternice (familiale. Un al doilea tip de suport social este cel oferit de grupurile şi reţelele de prieteni şi colegi. dezvoltare şi evoluţie. comparativ cu relaţiile din familie. vecini. specialişti (asistenţi sociali. să fie mai fericiţi. Iluţ. Suportul social şi relaţiile interpersonale Ce este suportul social? • principala resursă exterioară la care individul poate apela pentru evitarea/rezolvarea anumitor probleme pe care nu le poate rezolva singur. Ei tind. Schimbări majore în dinamica familiei cum ar fi boala. (Chelcea. psihologi etc) sau grupuri de suport comunitare. într-o mulţime de conversaţii. prieteni. moartea.Etapă necesară în procesul de evaluare a nevoilor şi resurselor unei persoane aflată în dificultate. de asemenea. cămine -spital. grupuri comunitare de support Evaluarea suportului social . Politica de prevenire a instituţionalizării. • “susţinerea psihologică şi socială a persoanelor: confortul. în integrarea sa. Familiile pot oferi un sprijin emoţional imens. 21 .

tranziţia la o nouă situaţie. subordonaţii. grupurile religioase. Suportul social poate acoperi o arie variată de nevoi : • materiale. grupurile comunitare de suport. • de îngrijire. • de interacţiune socială pozitivă etc. de posibilitatea ca aceste relaţii să deţină funcţii de sprijin la un moment dat. Uneori. cluburile sociale. De exemplu. nu este suficient ca persoana care are nevoie de sprijin să facă parte dintr-o familie numeroasă (aparent. Funcţiile relaţiilor sociale suportive Relaţiile sociale pot îndeplini una sau mai multe dintre următoarele funcţii: a. apelând la alte surse de suport. colegii. rudele. faza deficitară/finală. vecinii. Acest tip de support poate fi oferit de: sursele informale (familia. o sursă importantă de sprijin). colegii. ocupă un loc central în cadrul conceptului de sprijin social şi este cel mai important tip de sprijin ce poate însoţi toate etapele unei situaţii problematice: 1. Reţeaua de relaţii Reţelele de relaţii de care dispune o persoană la un moment dat pot include: soţul/soţia. părinţii. în evaluarea sprijinului social de care poate să dispună o persoană la un moment dat. vecinii 22 . • informaţionale. ceea ce determină persoana în nevoie să caute sprijin. părinţii soţului/soţiei. Calitatea relaţiilor De asemenea.-Se referă la: • reţelele de relaţii pe care le are persoana cu mediul social • aspectele calităţii relaţiilor unei persoane şi posibilitatea ca aceste relaţii să ofere sprijin persoanei în dificultate. copiii. • de consiliere. situaţia de criză. grupurile de recreere. 2. ci este necesar să evaluăm şi ce crede persoana respectivă despre sprijinul pe care-l poate primi de la familie. prietenii apropiaţi. prietenii. 3. devin importante aspecte ce ţin de calitatea relaţiilor acelei persoane. familia se constituie într-o sursă de tensiuni şi conflicte. grupurile profesionale. • emoţional-afective. • de recunoaştere şi afirmare. Funcţia emoţională: este funcţia care oferă confort şi stimă de sine.

tranziţie sau deficit.etc. acordarea unor împrumuturi sau donaţii în bani. cum ar fi îmbolnăvirea sau decesul unui membru al familiei. CRIZA 2. cărţi. grupurile de suport comunitare etc) şi presupune activităţi precum: • asistenţa sub formă de încurajare.). poate ajuta la rezolvarea unor probleme practice.). presupune a-i oferi persoanei aflată în dificultate informaţiile de care are nevoie sau de a o învăţa anumite deprinderi ce-i sunt necesare pentru rezolvarea problemei sale include şi un sprijin ce implică informaţii care să ajute persoana să-şi evalueze evoluţia proprie. Funcţiile particulare ale suportului social. • manifestarea afecţiunii pentru celălalt. • comportamentul ce susţine sentimentul de siguranţă şi-l conduce pe individ spre credinţa că este respectat şi că devine conştient de disponibilitatea cuiva cu care poate discuta problemele sale cele mai delicate. maşină de spălat. TRANZIŢIA 3. • exprimarea căldurii personale în relaţie cu persoana în nevoie. se pot fi oferite/proiectate răspunsuri cât mai adecvate nevoilor clienţilor. neputinţă. informaţională: este utilă în special în faza de tranziţie de la o situaţie problematică la o situaţie adaptativă. poate consta în furnizarea de bani. bunuri sau servicii. consilierii. Sincronizarea dintre suportul social şi fazele situaţiei problematice Cei ce îşi desfăşoară activitatea profesională în domeniul asistenţei sociale se află deseori în situaţia de a oferi sprijin social clienţilor. Funcţia cognitivă.sursa cea mai importantă o reprezintă membrii familiei.este necesar în faza de criză. furie. b. Fazele situaţiei problematice sunt: 1. sfătuirea. presupune ca activităţi: asistenţa pentru muncile gospodăreşti. oferirea de ajutor în perioade critice. fiind utilă în special în faza deficitară/ cronică a situaţiei problematice. oferirea de bunuri materiale (mobilă. instrumental: este formă de ajutor direct şi material pentru o persoană aflată în dificultate. • comunicarea empatică. . PERIOADA DEFICITARĂ/CRONICĂ Importantă este sincronizarea dintre suportul social şi etapa situaţiei problematice (criza. Prin înţelegerea acestor faze. sunt: a) suportul emoţional: . Pentru a realiza acest lucru este util ca ei să cunoască etapele din evoluţia unor situaţii problematice cu care clienţii se pot confrunta la un moment dat. Funcţia de suport material. trăieşte sentimente de inadecvare. Exemplu: O persoană care află că este concediată. mânie. haine etc. îndrumarea şi consilierea persoanei în diverse domenii. • manifestarea încrederii şi a susţinerii necondiţionate. o transportul. disperare. important în diferite momente. c. 23 . sursele formale (asistenţii sociali. îngrijirea copiilor. tranziţia sau faza cronică/finală).

În cadrul acestor servicii. colegii. de intervenţii care să îmbunătăţească funcţionarea suportului social. Acest sprijin poate fi oferit de familie. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. de facilitare a exprimării şi acceptării emoţionale. consilieri etc. Această evaluare este urmată. depresie etc. vecinii etc. Mobilizarea suportului social are în vedere o evaluare iniţială a resurselor individuale şi sociale ale persoanelor. Trebuie subliniat caracterul temporar al acestui tip de sprijin. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de suport material. c) suport material. de încurajare. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. Doar în aceste condiţii poate fi prevenită crearea dependenţei de acest tip de ajutor şi promovate autonomia şi responsabilitatea personală. colegi. instrumental: -este necesar în stările deficitare. prieteni.este necesar de-a lungul perioadei de tranziţie de la faza de criză a situaţiei problematice la o nouă situaţie care să permită funcţionarea socială a individului. serviciile de asistenţă socială devin extrem de necesare pentru prevenirea apariţiei disfuncţiilor şi integrarea socială a persoanei aflate în dificultate. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. vinovăţie. necesare pentru a depăşi situaţia de dificultate. dincolo de orice alt tip de suport. în situaţiile de solicitări cronice excesive. colegi sau de către asistenţi sociali. mai ales în situaţiile problematice care pot fi soluţionate. acolo unde este necesar. colegi. Asistenţa socială “Arta în care cunoaşterea ştiinţei relaţiilor umane şi a deprinderilor de relaţionare este folosită pentru a mobiliza capacităţi latente existente în orice individ. persoana respectivă are nevoie în primul rând de sprijin emoţional. Relaţia de suport dintre asistentul social client în practica asistenţei sociale şi O sursă importantă de sprijin.inutilitate. prieteni. consilieri etc. prietenii. relaţiile suportive create între asistentul social şi beneficiari se constituie în cadrul esenţial al procesului de asistenţă socială. prieteni. consilieri etc. financiar sau de suport constând în anumite bunuri sau servicii. b) suportul informaţional sau cognitiv: .) nu există sau nu sunt suficient mobilizate. în special acolo unde sursele informale (familia. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de informaţii legate de posibile oportunităţi existente pe piaţa muncii. astfel încât acesta să fie mai bine adaptat 24 . de formare a unor abilităţi şi deprinderi practice utile pentru găsirea unui nou loc de muncă etc. Pentru a depăşi această stare de criză.

chiar şi atunci când clienţii cer ajutor material sau financiar. stabilirea unor relaţii interpersonale. cererea lor include şi satisfacerea implicită a unor nevoi psihosociale complexe. . număr de eşecuri din viaţă. • cadrul în care cunoştinţele despre natura umană sunt puse în valoare spre beneficiul clientului. demnă.de a fi înţeles şi de a i se răspunde la sentimentele exprimate. indiferent de gradul de dependenţă. Atitudini implicate în relaţia asistent social . crearea unei atmosfere în care clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze în condiţii de securitate psihoemoţională cu asistentul social. • relaţia dintre asistent social şi client reprezintă un schimb între două surse de • • 25 . deseori. • un tip special de relaţie interpersonală. Atitudinile şi rolul lor în relaţia asistent social-client sunt: • reacţii evaluative favorabile sau nefavorabile faţă de ceva sau cineva. interacţiune apărută între client şi asistentul social. de valoare. Obiectivele relaţiei dintre asistentul social şi client sunt: • • • sprijinirea clientului în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă.de a nu fi judecat sau condamnat pentru dificultatea în care se află.de a alege şi a decide cu privire la propria viaţă.de a exprima liber sentimente şi emoţii (pozitive sau negative) pentru a se simţiei înşişi. . reacţiilor emoţionale. în scopul adaptării mai bune a clientului la cerinţele mediului în care trăieşte”. vulnerabilitate. reacţie datorată sistemelor de valori cu care operează individual. satisfacerea nevoilor psihosociale ale clientului.de confidenţialitate. • interacţiunea dinamică a atitudinilor. . . • satisfacerea lor are impact asupra relaţiei cu clienţii şi asupra atitudinilor acestora. B.client A. comportamentului clientului.Client Ce este? • sufletul asistenţei sociale. nu un caz. • satisfacerea lor implică. emoţiilor. identificarea nevoilor şi intervenţia sunt trupul acesteia (cele două sunt oricum inseparabile).de a fi considerat o fiinţă umană. • tipuri de nevoi psihosociale: . • se exteriorizează în comportament. în timp ce evaluarea. comportamentelor. . Nevoile psihosociale ale clienţilor reprezintă: surse ale atitudinilor.la stresul vieţii de zi cu zi.” (1949.de a fi acceptat ca o persoană. • clienţii pot sau nu pot fi conştienţi de aceste nevoi. Biesteck) RELAŢIA Asistent social . .

caracter) reprezintă o disciplină filosofică ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei dar şi o concepţie sistematizată şi coerentă. analiză sistematică asupra moralităţii. idealuri morale-norme sau principii morale. un set de reguli. cu intensitate şi externalităţi diferite. îndatoriri deduse din această ştiinţă. componenta emoţională nu încetează atâta timp cât relaţia asistent social-client există. alegerea unor alternative în problemele semnificative etic din practica asistenţei sociale. comportamente iar sistemul de valori este reflectat în deciziile şi comportamentul individual. să poţi presupune să ai formate abilităţile necesare obţinute prin practica profesională (experienţa dobândită) iar să vrei presupune să ai atitudini faţă de… . atitudini ce au la bază un set de valori. responsabilitate etc. Sistemul de valori în practica asistenţei sociale Noţiunile de cunoştinţe. relaţii morale. 1978). socială etc). concepţii. fie reprezentând comandamentele unei societăţi cu privire la normele de desfăşurare a vieţii sociale(Dicţionar de Filosofie. fie personală. dinamică. cinste. idealuri. Astfel să ştii înseamnă să ai cunoştinţe despre…. Morala(etimologic)provine din limba latină. interacţiunea asistent-client este una emoţională. Etica s-a dezvoltat pe măsură ce oamenii au reflectat asupra intenţiilor şi consecinţelor actelor lor. Etică(etimologic) provine din limba greacă – ethos(morav. În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală-convingeri. obicei. care pot fi considerate standarde de comportament. creează disponibilitatea clientului de a fi ajutat. Astfel dacă morala reprezintă convenţii sociale(credinţe şi practici) legate de comportamentul uman correct/greşit care sunt atât de larg răspândite şi acceptate încât reprezintă un consens constant în comunitate iar etica o reflectare . satisfacerea anumitor nevoi creează anumite sentimente şi se exteriorizează prin comportamente verbale/ nonverbale. atitudinală. moral-imoral. obiectivul acesteia din urmă (a eticii) este luarea de decizii. pe care oamenii şi le-au stabilit. obicei) reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului fondat pe valorile de bine-rău. larg răspândite în cadrul unei colectivităţi având un grad mare de interiorizare şi impuse de propria conştiinţă(conştiinţă morală) cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi(opinie publică).mores(atitudine morală. corectitudine. sau obligaţii şi îndatoriri pe care una numit grup social le impune memebrilor săi. comportament acceptat tradiţional. deprinderi sunt determinate de teorie practică şi valori. Etica poate fi considerată ştiinţa îndatoririlor umane. deci o bază teoretică. fie proprie unui current filosofic. Valorile sunt acele lucruri pe care le considerăm importante.• • • • energie. valori. un system particular de principii şi reguli care se aplică unei sfere a acţiunilor umane(sfera politică. În filosofie etica studiază şi evaluează comportamentul uman în lumina principiilor morale . o abordare practică şi structurată pentru a veni în sprijinul profesioniştilor din domeniul 26 . abilităţi. Ele include scopuri. corpurile profesionale şi instituţiile aleg să interacţioneze. un termen generic pentru diferitele modalităţi de înţelegere şi examinare a vieţii morale. Etica defineşte modul în care indivizii.

.ceea ce se cade. deontos. sensibilitatea culturală şi practica asistenţială 27 . Pentru situaţiile în care nu este evident ceea ce este bine şi ceea ce este rău.. 1998.. prin sine însuşi. valorile ne ghidează în alegerea unei soluţii optime.Bucureşti). p. includerii şi acceptării altora(Roth M.ca grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi cât şi la o serie de practici. Moravuri. ceea ce ste necesar şi logos-ştiinţă.. al principiilor şi normelor morale specifice pe care le implică exercitarea unei profesii. 2003). un grup. în situaţiile în care nu există un mod clar de a rezolva un conflict între principiile morale. la moralitate. Codul etic(Roth M. Acesta poate fi scris sau transmis prin tradiţie.Din punctual de vedere al asistenţei sociale valorile pot fi private ca păreri..93. Practica asistenţei sociale ) fac distincţia între competenţa culturală. Dicţionar de sociologie).. Asistentul social achiziţionează în timpul formării sale o bază de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice necesare desfăşurării activităţii profesionale. Introducere în etica profesională. dezirabil.. credinţe despre oameni şi despre cele mai potrivite căi de a-i trata pe oameni.. Ed. pe cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicienii unei profesii (Dicţionar de filosfie). Deontologie (etimologic) provine din limba greacă deon. Valoare poate fi definită drept ceva ce este valoros. Trei. aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli(Miroiu M. • funcţiile agenţiei. profesie sau o parte a acesteia prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţe de elaborare. Astfel se constituie valorile personale configurate în mod individual dar şi nu independent de valorile grupului sau ale comunităţii din care individul face parte. ajutorului.. Zamfir C. Moralitatea se referă la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană.asistenţei sociale în identificarea. 2003) reprezintă un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională. o colectivitate. instituţie. Codul deontologic reprezintă ansamblul obligaţiilor speciale care rezultă din aderarea deliberată la o anumită profesie. Una din valorile importante se referă tocmai la libertatea alegerii individuale. Lee şi Greene(Miley K.K. Berbea N. Aceste credinţe sunt reflectate în activitatea zilnică şi conduc activitatea profesională. analiza şi rezolvarea constructivă a dilemelor etice ce pot să apară. grijii fată de alţii. datorie.concept general referindu-se la morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate . însă modul de a gândi şi a acţiona a asistentului social sunt influenţate şi de propria experienţă de viaţă şi de calităţile sale umane.. Du Bois B. şi reprezintă un cod al moralei profesionale.2006. O Melia M. Valorile sunt implicate în orice decizie care presupune judecăţi etice. moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate explicit ca norme morale. Sistemul de valori al profesiei de asistent social adduce în atenţia societăţii ideile eticii sociale. adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formalşi general acceptate dar fiind larg practicate(Vlăsceanu L. Valorile folosite în asistenţa socială fac subiectul a trei instanţe: • normele generale ale societăţii. În sens restrâns deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie. 2004. • contactul cu clientul. ale solidarităţii. Cunoaşterea şi respectarea valorilor şi principiilor asistenţei sociale sunt esenţiale în munca cu clienţii dar ele trebuie completate de o practică asistenţială multiculturală competentă.

pedeapsa cu moartea. Lupta împotriva prejudecăţilor. 1996. Sistemul propriu de valori . la alegerea propriilor lor valori şi modalităţi de viaţă. 4. 3. Oamenii au dreptul la libertate. Oamenii au dreptul la resursele necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi exprima potenţialul. Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare . Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi . homosexualitatea şi altele. 2003): 1.) (Roth-Szamoskozi. rasă etc. de exemplu. la creşterea demnităţii ei şi la creşterea demnităţii fiecărei persoane asistate. religie. De cele mai multe ori asistentul social reprezintă un model pentru client situându-se pe o poziţie de putere în ceea ce priveşte impactul asupra perrsoanei asistate de aceea este foarte important ca asistentul social să-şi înţeleagă sistemul propriu de valori şi modul în care acesta îl influenţează în luarea deciziilor.culturală. homosexualitatea etc )şi pot ridica probleme în alegerea modalităţi de rezolvare a problemele sociale. Fiecare persoană este o valoare în sine şi este unică. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali. Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscrie la următoarele valori fundamentale. Valorile individuale diferă adesea de alegerile individuale ale clienţilor fie ei indivizi sau grupuri( avort. cu normele societăţii sau cu codul etic professional. Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane . cu importanţă cardinală pentru profesie (Codul deontologic. 1994 în Roth-Szamonskozi. pedeapsa cu moartea. demnităţii şi a nondiscriminării în oferirea de servicii sociale clienţilor indifferent de gen. Valorile fundamentale ale asistenţei sociale combină valori fundamentale ale tradiţiei religioase iudeo-creştine cu cele ale umanismului şi ale liberalismului. Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă la valorizarea personalităţii umane. Afirmarea individualităţii proprii. modalităţile în care acestea au fost interiorizate precum şi modul în care acestea interacţionează ca valorile celorlalţi determină apariţia următoarelor situaţii: Valorile asistentului social/ valorile clientului (ceea ce este important pentru asistentul social nu este obligatoriu important şi pentru client) Valorile asistentului social ca model. Astfel competenţa culturală vizează dobândirea cunoştinţelor privind dezvoltarea unui anumit grup cultural într-un context social dat iar sensibilitatea culturală vizează setul de valori al grupului cultural respective. Dobândirea acestui tip de competenţă garantează respectarea principiilor unicităţii. 28 . 2003). avortul. Sistemul personal de valori poate intra în conflict direct cu valorile instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea. Asistentul social trebuie să-şi formeze ca deprindere receptivitatea socială iar abordarea trebuie să fie determinată de cunoştinţele. sinuciderea. atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora. valorile şi deprinderile asistenţei sociale generale şi se dobândeşte prin interacţiunea cu personae diferite din punct de vedere cultural. Valorile individuale diferă adesea de problemele concrete ale vieţii sociale ca. Valorile asistentului social/valorile instituţiei/valorile societăţii/valorile profesionale. la nevoile şi scopurile sale şi la modalităţile de a obţine resursele necesare vieţii. Alegerea unei cariere profesionale ca cea în asistenţa socială cere o profundă explorare a valorilor individuale şi compararea lor cu valorile profesiei (Hoffman şi Salle. 2. Valorile asistenţei sociale se exprimă prin ideile referitoare la atitudinile faţă de oameni.

Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a acestora.caz în care se specifică situaţiile în care este responsabilitatea noastră etică şi profesională de a transmite altora informaţiile obţinute. Dar. dar şi pentru respectarea drepturilor persoanei asistate.şi confidenţialitate relativă . ca şi de prevederile legale. Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la persoanele asistate şi în legătură cu aceştia. Responsabilităţile pentru realizarea valorilor menţionate revin în comun indivizilor şi comunităţilor. 2. în judecata profesională a asistentului social. promovarea bunăstării individuale şi colective. stabilirea priorităţilor şi alternativelor de intervenţie. Autodeterminarea este întâlnită în practica asistenţei sociale ca: • încurajarea persoanei asistate pentru a participa la definirea problemei. dar putem identifica un nucleu de bază (Rădulescu. Regula generală este că nici o informaţie nu poate fi împărtăşită fără acordul persoanei asistate. rolul nostru este dictat şi de regulile instituţiei în care lucrăm. se poate face o diferenţiere între confidenţialitate absolută .caz în care nici o informaţie nu poate fi împărtăşită altora. • suportul oferit persoanei asistate pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine. indiferent de circumstanţe. Confidenţialitatea este esenţială pentru asigurarea unui climat de încredere. egalitatea de şanse. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor persoanelor asistate. Societatea va trebui să creeze condiţiile unei participări democratice a cetăţenilor la viaţa socială iar aceştia au responsabilitatea de a fi actori activi în viaţa socială. Asistenţii sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când. precum şi pentru a decide utilizarea resurselor personale. În afară de nevoile persoanei asistate. 3. dar această libertate depinde de 29 .5. 6. acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi. 1. în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. Codul etic al NASW susţine dreptul clienţilor de a lua decizii în ceea ce îi priveşteautodeterminarea reprezintă libertatea alegerii . Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica scopurile. Anumite situaţii pot garanta confidenţialitate absolută. 2004): 1. justiţia socială. Respectul faţă de persoana asistată nu este inclus aici ca o valoare specifică deoarece mulţi autori îl consideră o precondiţie a celorlalte valori menţionate Autodeterminarea are în practică un dublu sens: • un sens negativ înţeles ca libertate şi suport acordat unei persoane pentru a face propriile alegeri. Am putea spune că în practică nu există un set universal acceptat de valori. Problema confidenţialităţii este una dintre cele mai importante în asistenţă socială. • un sens pozitiv înţeles ca asigurarea condiţiilor care să faciliteze înţelegerea deciziilor luate şi dezvoltarea personală. respectul faţă de autodeterminare. Codul Deontologic al profesiei de asistent social din România obligă asistentul social să nu decidă în numele beneficiarului ci să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune opţiuni şi limitarea drepturilor beneficiarilor la autodeterminare este posibilă atunci când asistentul social consideră că acţiunile prezente şi/sau viitoare ale beneficiarilor prezintă risc pentru ei înşişi sau pentru ceilalţi. 4.

confirmă capacităţile clientului. 4. Codul NASW mandatează asistentul social să sprijine crearea de oportunităţi pentru populaţiile dezavantajate şi să promoveze schimbări de politici care ar conduce la îmbunătăţirea condiţiilor sociale. accesul clienţilor la resurse este o necessitate imperativă. norme. Există unele domenii ale practicii unde asistenţii sociali au autoritatea legală de a-l obliga pe client să facă unele acţiuni: • clienţii care au nevoie de protecţie dat fiind statutul lor de dependenţă(copii instituţionalizaţi. Conceptul de justiţie socială vizează distribuirea bunurilor în acord cu: • criteriile şi regulile generale stabilite de către fiecare serviciu social. bătrâni) • persoane care se reabilitează după ce au încălcat normele sociale(delincvenţi. Asistenţii sociali care susţin dreptul clienţilor la autodetrminare ghidează procesul de asistenţă. persoane cu handicap. toxicomani. Acestă valoare poate fi înţeleasă în trei moduri: • tratament egal: eliminarea dezavantajelor în accesul la resurse şi servicii. această prevedere este completată de alte două menţiuni: pe de-o parte. asistentul social trebuie să aibă în vedere interesul altor persoane din vecinătatea persoane asistate precum şi interesul public. Apare întrebarea: în acţiunile întreprinse asistentul social urmăreşte aplicarea propriei înţelegeri a bunăstării sau înţelegerea pe care o are persoana asistată? În standardele etice internaţionale ale asistenţilor sociali (Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali) este menţionată datoria asistentului social de a acţiona în interesul persoanei asistate. de înţelegerea bunăstării de către persoana asistată şi de înţelegerea culturală a nevoii. Tema promovării bunăstării individuale şi comunitare este interpretabilă.existenţa unor opţiuni şi resurse. activează resursele acestuia şi îi extind oportunităţile. • drepturile personale stabilite prin lege. Garantarea accesului clienţilor la alternative şi oportunităţi este un principiu practice fundamental şi o necessitate pentru participare. Capacitatea de autodeterminare poate fi sporită prin activitatea îndreptată spre îndepărtarea barierelor exterioare care limitează posibilităţile clientului(obiceiuri. • oportunităţi egale: eliminarea dezavantajelor persoanei asistate în competiţie cu ceilalţi. Egalitatea de şanse implică stabilirea unor criterii de egalitate a persoanelor aflate în dificultate şi „eliminarea dezavantajelor” acestora în accesul la servicii. iar pe de altă parte. dezvoltarea unui punct de vedere al asistentului social asupra a ceea ce reprezintă interesul persoanei asistate în acord cu teoria asistenţei sociale. Resursele reduse limitează opţiunile posibile şi potenţialul de autodeterminare a clientului. 3. instituţii) şi a barierelor interioare care îi limitează posibilităţile de a găsi modalităţi alternative de acţiune. • nevoile individuale. bolnavi mental) 2. Conceptul de justiţie socială este fundamentat pe două reguli de bază: 30 . depinzând de viziunea asistentului social asupra conceptului de bunăstare umană. • egalitatea rezultatelor: promovarea bunăstării pentru toate persoanele aflate în dificultate Pentru respectarea demnităţii şi autodeterminării. incluzând asistarea oricărei persoane fără prejudecăţi şi favoruri.

este o activitate des întâlnită în procesul de asistenţă. resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. 7. totuşi. Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia. 3. ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială. 2003) specifice profesiei de asistent social: 1. 1980): • Valorile persoanelor asistate. excluderea şi alte asemenea forme. acceptate în cadrul unei colectivităţi . 6. • Valorile în asistenţă socială. 2. în general. El este operaţional în multe din acţiunile asistentului social şi poate fi considerat central în asistenţa socială. servicii. Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale. 4. Oamenii sunt capabili să înveţe noi comportamente. 31 . punctând responsabilitatea asistentului social în distribuţia resurselor publice în acord cu drepturile şi nevoile individuale. Multe din problemele indivizilor îşi au originea în societate şi nu se datorează indivizilor înşişi.(1) egalitatea în evaluarea nevoilor şi a resurselor. profesionistul va întări încrederea în sine a asistatului şi demnitatea individului. Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la informaţii. ca răspuns la nevoi. prin mobilizarea potenţialului latent de adaptare al indivizilor. În relaţia de consiliere şi de sprijin. rezolvarea nu se poate limita la creşterea competenţelor individuale. Asistenţii sociali au responsabilitatea să ajute oamenii să-şi descopere şi să-şi utilizeze capacităţile de schimbare şi dezvoltare. discriminarea. Formarea unei noi competenţe duce adesea la rezolvarea problemelor şi la dezvoltarea personalităţii individului. Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri. 5. Prin urmare. Principiile etice (Hepworth şi Larsen în Roth-Szamoskozi. Ei trebuie lăsaţi şi încurajaţi să-şi asume responsabilităţile propriilor decizii şi să-şi exercite libertatea. atâta vreme cât alocarea resurselor. se apreciază că cele mai multe din dificultăţile în calea îmbunătăţirii integrării sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenţiei pe alegerile şi posibilităţile prezente. familiilor şi grupurilor. Principii etice Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei discipline. încurajând manifestările sale de independenţă. • Valorile sociale. În practica asistentului social sunt implicate (Morales & Sheafor. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori sociali care au o acţiune defavorabilă asupra indivizilor. Problemele de viaţă ale indivizilor se datorează. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea să obţină maximum de independenţă. Deşi se acceptă ideea că originea problemelor de viaţă se află adesea în experienţele şi evenimentele trăite anterior şi se ştie că analiza experienţelor trecute poate fi benefică. noţiuni de bază în practica asistenţei sociale. (2) acordarea ajutorului în funcţie de nevoi Acest concept este unul dintre cele mai importante. să ia propriile decizii şi să înveţe să-şi conducă propria viaţă. şomajul. lipsei deprinderilor şi a mecanismelor de adaptare ale acestora. • Valorile personale ale asistentului social.în cazul nostru.

10. Asistentul social poate contribui la creşterea stimei de sine a clienţilor în cadrul relaţiilor de consiliere. încurajare. Persoana asistată poate să preia modelul şi să îl transpună asupra celorlalte relaţii ale sale.8. Orice metodă de rezolvare a cazurilor de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere că mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca şi scopul. înţelegând posibilităţile de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vieţii persoanelor asistate. London. evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale. Justiţia socială Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale. 12. înţelegerea. Relaţiile interumane Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica profesională. 11. 9. Banks. • Înţelege formele de asistare a persoanelor aflate în nevoi în demersul de îmbunătăţire a nivelului de trai. acceptare. 2001. pentru aceasta având nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viaţa lor. • Poate practica asistenţa socială într-un mod care să nu stigmatizeze sau să dezavantajeze persoanele. • Înţelege modalităţile de promovare a dreptului persoanei de a alege. BASW. a dreptului la viaţa privată. 4. 2. Autodeterminarea Asistentul social respectă şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare 5. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor. • Recunoaşte şi respectă unicitatea şi diversitatea fiecărei persoane. 3. Ethics and Values in Social Work. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995). dreptul la autodeterminare şi la confidenţialitate ale asistatului. grupurile sau comunităţile asistate. Valori în asistenţa socială 1. sinceră. unicitatea şi valoarea fiecărei persoane. confidenţialitate şi protecţie. S. folosind metode adecvate rolului asistentului social şi contextului în care persoana trăieşte. implicându-se în identificarea. indiferent de valorile şi convingerile acestora.. Dreptul persoanelor asistate la propriile valori şi convingeri este inviolabil. • Poate identifica şi acţiona împotriva discriminării. prin grijă. putând acţiona pentru respectarea dreptului la competiţie (competiţia este deseori impusă de resursele limitate şi se regăseşte în accesul pe baza îndeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului). inegalităţilor şi injustiţiei. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate. rasismului. Mijloacele folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea. Practicianul în asistenţă socială trebuie să demonstreze că: • Identifică propriile valori şi înţelege implicaţia acestora în practica de asistenţă socială. Demnitatea şi unicitatea persoanei Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului. Autocunoaşterea este o primă etapă necesară în procesul de dezvoltare şi schimbare a persoanei. 32 . Relaţia dintre asistentul social şi client poate deveni pentru acesta din urmă model de relaţie deschisă. Oamenii au nevoie de conştiinţa valorii proprii şi de stimă de sine. autentică.

2. judecăţile lor de valoare privind natura umană. responsabilităţi faţă de colegi. scopurile activităţii de asistenţă socială sau concepţiile lor teoretice privind activitatea lor profesională. Uneori au posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu supervizorii lor. Faţă de cine suntem responsabili? Pentru a lua o hotărâre etică. Factori care ţin de asistenţii sociali: presupunerile lor. 7. Integritatea Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi normele etice profesionale. Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor morale prin luarea unor decizii responsabile. nici lămurită în manuale. Se spune că morala nu poate fi predată în sălile de curs. responsabilităţi faţă de instituţia angajatoare.6. cum ar fi conflictul între valorile personale/ valorile profesionale. în general. 33 . ei au de luat singuri decizii. După identificarea şi definirea dilemei etice. Competenţa Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de licenţa. Teme majore de confruntare etică Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali se pot datora următoarelor trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi. valorile personale/ valorile instituţiei în care lucrează etc. trebuie să clarificăm ce părţi implicate vor fi influenţate de decizia noastră şi pe care dintre ele ne simţim mai obligaţi să le susţinem. expertiza şi experienţa profesională. 2004 Probleme etice . convingerile lor. asistentul social va trebui să decidă care din valorile implicate vor fi luate în considerare cu prioritate. Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca implicând decizii morale dificile. În majoritatea cazurilor.dileme etice Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. responsabilităţi faţă de noi înşine ca profesionişti. 4. responsabilităţi faţă de persoanele asistate. Rămâne de reţinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în chestiuni de etică “nu putem discuta ceea ce ar trebui să facem. 6. ca şi datorită accentuării interesului statului în problemele sociale şi. valorile.proiect elaborat de Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. 3. 2003): 1. ei trebuie să ştie să recunoască acele aspecte ale practicii asistenţei sociale care pun în balanţă diferite valori morale. responsabilităţi faţă de profesie. 2003). să îşi clarifice propriile valori personale. fără să ştim ce anume am putea face”. ea trebuie exersată în activitatea efectivă. Sursa: Codul etic al profesiei de asistent social . responsabilităţi faţă de societate. ca urmare a creşterii interesului public pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului. Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte publicitatea cazurilor sociale. Dilema etică apare atunci când asistentul social se confruntă cu o situaţie în care trebuie să decidă în cazul unei alternative conflictuale. vom investiga cinci categorii de responsabilităţi: 1. însă. pe care să le raporteze la valorile profesiei (RothSzamoskozi. 5. valorile personale/ valorile persoanei asistate. Când vom analiza o dilemă etică.

relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu caracter profesional. . nivelul său mintal şi educaţional. dacă eşuezi în a explica persoanei asistate care sunt limitele confidenţialităţii şi informaţia trebuie să fie împărtăşită ca urmare a unor cerinţe legale sau instituţionale. relaţiile şi situaţia sa profesională etc. provenind din înţelegerea diferită a obligaţiilor faţă de persoanele asistate. definirea ei. respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora.asistentul social îşi va menţine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al relaţiilor profesionale. relaţiile sale cu alţi membri ai familiei sale. dar sunt situaţii în care ele periclitează serviciul sau chiar viaţa asistentului social. Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei. cu consimţământul lor. Factori legaţi de problemă: natura problemei. . 3. . 1985): 1. atunci apare o potenţială dilemă etică. 34 . . . chiar şi în situaţiile în care propriile valori îl fac să încline într-o anumită direcţie. deoarece sunt situaţii în care i se cere comunicarea informaţiilor în interesul clientului sau al altora implicaţi în situaţie. asistentul social trebuie să renunţe la propriile judecăţi de valoare.hotărârile privind persoanele asistate trebuie luate împreună cu aceştia. 4.asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul.în deciziile sale profesionale.caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali ridică problema echităţii. care vine însă uneori în conflict cu alte cerinţe etice. Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali sunt următoarele: . Factori legaţi de client: personalitatea sa. interesele persoanelor asistate sunt primordiale faţă de ale profesioniştilor. Dacă asistentul social nu este de acord cu anumite direcţionări din partea instituţiei şi are un argument convingător pentru care lucrurile ar trebui schimbate. cu comunitatea. . dar în multe cazuri ei nu înţeleg toate implicaţiile alegerii lor.obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să le răspundă.alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pretinde alegerea între o tehnică mai potrivită pentru persoana asistată şi una mai convenabilă pentru asistentul social . Identificarea problemei. dar există situaţii în care cunoaşterea adevărului este greu suportabilă de către persoana asistată sau pare că îi face rău acestuia. atunci se află într-o poziţie mai bună.respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o obligaţie a oricărui angajat.asistentul social trebuie să ia uneori decizii în situaţii neclare. ambigue sau contradictorii.în general. scopurile şi priorităţile care derivă din acest specific. chiar dacă aceştia manifestă nevoia de o relaţie mai complexă.respectarea confidenţialităţii este adesea dificilă. Care este sursa conflictului? Ce factori sunt implicaţi? De exemplu.2. Luarea unei decizii etice Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor paşi (Paradise. strategiile şi opţiunile la care se pretează. . Factori care ţin de mediul instituţional. .cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile persoanelor asistate de a alege serviciile pe care le doresc. Aspectele etice ale muncii de asistenţă socială apar ori de câte ori există un conflict sau o lipsă de simetrie legată de factorii amintiţi sau când se ciocnesc valori în interiorul diferitelor componente. . . .

faţă de societate. care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie socială. În 1979. se susţinea ideea că publicul are şi el dreptul să cunoască principiile pe baza cărora asistentul social ia decizii. codul deontologic funcţionează ca un ghid de raportare la situaţii etice şi nu reprezintă un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o situaţie dată. pus în mai mare măsură în acord cu realităţile sociale (Roth-Szamoskozi. De exemplu. Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale. din fericire. Necesitatea unor coduri deontologice a apărut mai evidentă pe măsură ce s-au înfiinţat asociaţii ale asistenţilor sociali. Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali reglementează relaţiile dintre: 35 . Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat în această întâlnire „Etica Asistenţei Sociale . îşi poate pierde slujba. care cuprinde două documente: Declaraţia Internaţională a Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali. faţă de instituţia unde lucraţi. dar este cert că avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne în urma unei evaluări deontologice asupra subiectelor dilematice. a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional. 2003). dar. ci şi pentru standardele profesionale. luând în considerare fiecare alternativă. faţă de dvs. Alegerea celui mai bun curs al acţiunii. NASW) a adoptat un nou cod deontologic. 3. astfel de situaţii nu se întâlnesc prea des. având în permanenţă ca preocupare respectarea standardelor profesionale. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra deciziei şi de aceea trebuie luate în considerare. Astfel. potrivit căruia asistentul social intervine pentru creşterea bunăstării individuale şi a determinării de sine a individului. asistentul social poate să nu fie de acord cu şeful său şi drept urmare. 2. 4. profesie şi. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali (National Association of Social Workers. pentru fiecare acţiune în parte. În enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale acţiunii va trebui să luaţi în considerare argumentele dvs. Formarea unei gândiri deontologice presupune evaluare deciziilor în spiritul valorilor profesionale. e important să fiţi cât se poate de realişti. rolul codului deontologic fiind de a face conştient că decizia luată va trebui să fie satisfăcătoare nu numai pentru el/ea însuşi/însăşi. dat fiind numărul mare al acestora şi varietatea lor. Astfel. în Colombo. Care sunt implicaţiile alternativelor propuse? Ce se va întâmpla? Este important să identificaţi care este poziţia responsabilităţilor dvs. Reamintiţi-vă că aveţi responsabilităţi faţă de persoana asistată. Codul deontologic Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi tipărit în 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale” (Experimental draft code of ethics for social case workers). jurnalul oficial al asistenţilor sociali americani. soluţiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfăcătoare. sarcina cea mai grea a asistenţilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile personale.Primul pas pentru depăşirea unei probleme este recunoaşterea ei. Astfel. Uneori situaţiile personale afectează decizia pe care o luăm. în “The Compass”. De asemenea. va deveni evident propriul sistem de valori. Sri Lanka. “În 1994. în 1924.Principii şi Standarde”. 5. Abia în 1951 Adunarea Generală a Asociaţiei Americane a Asistenţilor Sociali a adoptat primul cod deontologic valabil pentru toţi membrii asociaţiei. Cursurile posibile şi probabile ale acţiunii. foarte important. De cele mai multe ori. Plecând de la principiul de bază al profesiei de asistent social. Examinarea valorilor şi normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei.

Acest cod nu privează pe nici un asistent social de libertatea practicii cu condiţia ca acţiunile sale să fie în consens cu principiile etice ale codului deontologic. realizat de un colectiv de specialişti. cum ar fi conflictele între interesele clientului şi a altor persoane. Plecând de la acest principiu. politica agenţiei în care lucrează. Aria problemelor în care Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali apreciază că asistentul social trebuie să decidă conduita pe care o adoptă în consens cu standardele şi principiile etice sunt: când loialitatea asistentului social este în mijlocul unor conflicte de interes. asistentul social şi client. Aplicaţiile principiilor etice trebuie judecate în funcţie de contextul în care acţionează asistentul social. 4. consultarea colegilor. când datoria asistentului social de a proteja interesele persoanei asistate poate veni în conflict cu cerinţele eficacităţii şi utilităţii acţiunilor întreprinse de către asistentul social. ca pe un ghid general pe baza căruia specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabili principii etice profesionale proprii. Spania. asistentul social trebuie să utilizeze şi alte surse de informare pentru delimitarea activităţilor sale cum ar fi: legislaţia. economice. între grupul clientului şi societate sau între diferite grupuri profesionale. colegii şi agenţia în care lucrează. asistentul social şi agenţia în care lucrează. Asociaţia Romană Pentru Promovarea Asistenţei Sociale. asistentul social şi colegi. condiţii istorice. referitoare la modalităţile de menţinere şi aplicare a valorilor profesionale în practica asistenţei sociale. conţinând aspecte referitoare la aspectele ce ţin de procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de agenţie. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recomandă „Etica Asistenţei Sociale -Principii şi Standarde”. Astfel. asistentul social şi profesie. 2.1. alte coduri etice relevante. membri ai Asociaţiei Romane pentru Promovarea Asistenţei Sociale şi fondatori ai Federaţiei Naţionale a Asistenţilor Sociali din România (2002). consultarea supervizorului sau consilierului legal al agenţiei. în care sunt prevăzute standarde referitoare la identificarea. Codul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de comportament pentru toate situaţiile în care poate fi implicat asistentul social. 5. referitoare la principiile de colectare şi utilizare a informaţiei privind situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul. sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale în sfera politicilor sociale. au fost folosite modele de coduri deontologice ale unor ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda. Codul oferă principii generale prin care asistentul social se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează cadrul în care asistentul social poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu persoana asistată. a elaborat primul Cod deontologic al asistentului social în România. când asistentul social trebuie să fie atât cel care ajută persoana asistată cât şi cel care verifică situaţia acestuia. Problematica socială porneşte de la diferite premise de spaţiu geografic. SUA) şi Codul 36 . Codul deontologic al profesiei de asistent social oferă un set de valori. principii şi standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social să ia deciziile adecvate persoanei asistate şi contextului său de viaţă. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali încurajează specialiştii fiecărui stat să discute şi să clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare ţară. 3. în care sunt prevăzute standarde referitoare la susţinerea oportunităţilor de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează situaţiile în care este încălcată etica profesională. înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale. Pe lângă acest cod. asistentul social şi problematica socială. În elaborarea Codului. metodologia cercetării sociale.

Acesta cuprinde două capitole: A. în cadrul Conferinţei Naţionale de Asistenţă Socială desfăşurată la Oradea.Deontologic Profesional al Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali şi Asociaţiei Europene de Asistenţă Socială. Valorile şi normele etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului social. profesia. în septembrie 2003. Codul deontologic al profesiei de asistent social. B. cod care a fost discutat de comunitatea profesională a asistenţilor sociali (membri ai asociaţiilor membre în FNASR). instituţia şi colegii.” În 2003. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale. 37 . Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplică tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. Aceste norme se referă la responsabilităţile asistentului social ca profesionist şi la relaţiile lui cu societatea. a fost finalizat. persoanele asistate. de către Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România.