Asistenţa socială: funcţii şi caracteristici Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul

, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Asistenţa socială, componenta a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială (Legea nr. 47 din 08 martie 2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială) Menirea asistenţei sociale este de a asigura accesul acelor persoane care nu se pot adapta prin forţe proprii la societatea în care trăiesc, cei care nu se pot bucura de drepturile fundamentale şi elementare precum cel de a beneficia de o alimentaţie corespunzătoare, de un adăpost decent, de servicii de îngrijire a sănătăţii, igienă, educaţie, de o sursă stabilă de venit şi de posibilităţi de autorealizare. Procesul prin care cetăţenii beneficiază de măsuri de protecţie socială şi ajutor profesionist în vederea satisfacerii nevoilor lor şi a unei bune integrări în societate constituie asistenţa socială. Altfel spus ansamblul activităţilor profesionale prin care persoanele pot beneficia de procesul de asistare în vederea rezolvării sau ameliorării situaţiei lor este procesul de asistare socială (M. Roth, A. Rebeleanu, Asistenţa socială Cadru conceptual şi aplicaţii practice, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2007, introducere) Asistenţa socială („Social Work", în ţările de limbă engleză) reprezintă ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză şi deci vulnerabile. Acestea, datorită unor motive personale de natură economicomaterială, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace şi eforturi proprii în colectivitate, în limitele unui mod normal, decent de viaţă. Pentru o anumită perioadă de timp, ele nu pot duce o viaţă activă, auto-suficientă, fără un ajutor economico-material sau fără un suport fizic, moral, social din exterior. Asistenţa socială are deci un rol de promovare a solidarităţii sociale. Acest rol social contribuie la menţinerea unităţii şi specificului asistenţei sociale şi se exprimă în acordarea ajutorului, în sentimentul de compasiune, în încurajarea înţelegerii dintre oameni. Cum am arătat, asistenţa socială funcţională este una din condiţiile bunului mers al unei societăţi democratice, dat fiind că ea desemnează un ansamblu de instituţii, programe măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică, nu az, prin mijloace şi eforturi proprii, posibilitatea unui mod de viaţă decent. Conform definiţiei Asociaţiei Naţionale Americane a practicienilor din domeniul muncii sociale , asistenţa socială este o activitate profesională orientată spre oferirea de ajutor oamenilor – consideraţi ca indivizi, ca membrii de familie sau de grup şi ca membri ai unei comunităţi - în vederea creşterii şi /sau refacerii capacităţii lor de funcţionare socială şi a obţinerii resurselor care să le asigure o viaţă trăită cu demnitate în cadrul social dat.

1

Bocancea şi Neamţu(Elemente de asistenţă socială, Polirom, Iaşi,1999)au definit acţiunea asistenţială ca refacere sau „restaurare ” a capacităţii funcţionale sociale normale, în care normalitatea pe care o vizează asistenţa socială este contraponderea devianţei şi a inadaptării- inadaptare văzută ca incapacitate de acomodare la cerinţele societăţii, neîncadrarea în muncă, comiterea unor acte care dăunează altora, sau alte abateri de la aşteptările din partea familiei, a grupului sau a comunităţii. Asistenţa socială promovează sau reface o interacţiune reciproc benefică între indivizi şi societate, în vederea ridicării calităţii vieţii sociale, atât la nivel individual şi familial, cât şi la nivel de grup şi comunitar(Hepworth şi Larsen, 1993, Direct social work practice: theory and skills. Pacific grove, C.A: Brooks/ Cole ) Reciprocitatea legăturilor interpersonale este una din caracteristicile asistenţei sociale, dat fiind că ceea ce încearcă ea să facă este să includă pe cei aflaţi la marginea societăţii prin practici care le asigură îngrijire, dobândirea unor bunuri necesare şi împărtăţirea sentimentelor. Indiferent de cauzalitatea care a determinat dificultăţile de integrare ale unor persoane, mediul fizic, relaţional şi organizaţional este cel care oferă oportunităţi şi resurse pentru realizarea aspiraţiilor lor. Indivizii trebuie să contrbuie şi ei, cât mai eficient posibil, la propria lor bunăstare, precum şi la bunăstarea celorlalţi din mediul apropiat lor şi la bunăstarea întregii societăţi. Toate acţiunile asistenţei sociale trebuie să conducă la creşterea demnităţii şi a capacităţii de autodeterminare a indivizilor. Având în vedere varietatea manifestărilor excluderii care acţionează practic la toate nivelurile şi formele domeniului social, precum şi marea varietate a formelor de ajutor aşteptările faţă de asistenţa socială se manifestă la toate segmentele societăţii. În acest context asistenţa socială este parte integrantă a socialului, supusă confruntărilor dintre economic şi politic. Unul dintre paradoxurile asistenţei sociale este că având ca preocupare principală categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii ea are de asemenea, rolul de a menţine echilibrul social şi ordinea socială dată, prevenind mişcări de masă sau crize ale sistemelor sociale( Davies M., 1994 The esential social worker). Această funcţie se exprimă în acţiuni de tip reparator (privind echitatea socială) dar şi coercitiv, de reglare a comportamentului persoanelor conform legislaţiei în vigoare şi a regulilor organizaţiei – ajutorul este acordat numai în anumite condiţii a căror nerespectare aduce cu sine pierderea unei anumite forme de protecţie socială. Misiunea asistenţei sociale este de a interveni în favoarea persoanelor defavorizate, marginalizate sau cu risc de excluziune socială, prin oferirea de sprijin pentzru obţinerea condiţiilor unei vieţi decente şi prin susţinerea dezvoltării propriilor lor capacităţi şi competenţe, în vederea integrării lor sociale corespunzătoare. Asistenţa socială (Jordan B. 1997) este un ansamblu de măsuri prin care societatea încearcă să se protejeze pe sine înseşi de membrii ei vulnerabili şi, totodată, să-i compenseze pe aceştia din urmă pentru consecinţele negative ale economiei de piaţă. Necesitatea misiunii specifice asistenţei sociale apare acolo şi atunci unde comunităţile încep să conştientizezez nevoile celor marginali şi sunt dispuse să acţioneze pentru reducerea consecinţelor individuale şi sociale are marginalizării. Obiectivul asistenţei sociale este de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate să obţină condiţiile necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o mai pronunţată funcţionare socială. Pus în serviciul unei cauze demne, asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-

2

economic, politic, cultural, familial, moral etc., posedând cunoştinţe atât despre dezvoltarea lui umană, despre personalitatea lui, cât şi despre contextul socio-cultural şi moral în care el trăieşte. Obiectivele specifice ale asistenţei sociale sunt: a. Ajută oamenii să-şi îmbunătăţească competenţele şi capacitatea de a-şi rezolva singuri problemele. b. AS are menirea de a ajuta oamenii să obţină resursele materiale necesare asigurării unei calităţi a vieţii la un nivel decent facilitând accesul spre serviciile sociale adecvate, în cadrul legal oferit de politicile sociale ale ţării c. AS stimulează organizaţiile şi instituţiile în oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor, familiilor, grupurilor care recurg la ajutor d. Asistentul social va trebui să urmărească îmbunătăţirea relaţiilor clientului ce celelalte sisteme şi subsisteme de care depinde integrarea sa socială. Facilitarea interacţiunilor dintre indivizi şi celelalte persoane care trăiesc în mediul lor va contribui la o mai bună adaptare a acestora la cerinţele mediului social şi le va spori şansele dezvoltării autonomiei e. AS. Are rolu de a influenţa relaţiile dintre diferite instituţii şi organizaţii implicate în activităţile de asistare, în sensul unei mai bune colaborări în favoarea clienţilor f. Influenţarea politicilor sociale pentru favorizarea apariţiei acelor legi sau măsuri care să conducă la un maia mare grad de echitate socială a cetăţenilor şi să asigure o calitate mai bună a vieţii pentru categoriile defavorizate de populaţie. Asistenţa socială oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială, îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială, mobilizează comunitatea, persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar, material, moral, psihoterapie, consiliere. În cadrul programelor de asistenţă socială se înscriu şi activităţile de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrate, stresante sub aspect economic, cultural, psihologic sau moral, pentru indivizi sau grupuri, care pot fi adesea mai puţin costisitoare decât terapia propriu-zisă. În societatea contemporană, asistenţa socială se orientează spre realizarea următoarelor funcţii: (E. Zamfir, C. Zamfir 1995) a. Identificarea segmentului de populaţie care are nevoie de ajutor b. Păstrarea unor evidenţe privind persoanele asistate c. Diagnoza nevoilor şi a problemelor socio-umane - diagnosticarea problemelor de diferit ordin cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc sporit se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii sociale, economice şi culturale d. Identificarea surselor de finanţare a programelor de sprijin e. Evaluarea serviciilor şi a programelor sociale f. Sensibilizarea societăţii, a forurilor politice dar şi civice asupra problemelor celor aflaţi în situaţii de risc g. Apărarea drepturilor persoanelor marginalizate sau defavorizate şi promovarea asigurării unor modalităţi concrete de acces la servicii specializate de protecţie şi asistare

3

de criză. Elena Zamfir) A. antropologie. şi nu în ultimul rînd. ca mod operativ de punere în aplicare a programelor de protecţie socială. consiliere. psihopatologie.s. inegalităţile în relaţiile dintre grupurile minoritare. profesionale. psihologie socială. refacerea capacităţilor proprii de integrare socioculturală normală a categoriilor defavorizate. medicină. Uneori. Se elimină astfel treptat situaţia lor de dificultate. de a creşte oportunităţile lor educaţionale. În acest cadru se utilizează frecvent în ultimul timp. politic. prin serviciile şi activităţile ei specializate ajută persoane şi grupuri în nevoie nu numai să facă faţă momentelor dificile. moral. Lazăr Vlăsceanu.). care reprezintă un fundal teoretic general indispensabil metodelor şi tehnicilor specializate pentru ajutor. instituţiilor sau colectivităţii de natură a elimina discrepanţele. psihopatologie.. posedînd cunoştinţe atît despre dezvoltarea lui umană. voluntare şi a eforturilor comunităţii. medicină internă şi socială. pedagogie. sex. A. presupune. de activităţi organizate la nivelul organizaţiilor.. a. psihoterapie. Cătălin Zamfir. Oferirea de sprijin şi consiliere prin modalităţi de intervenţie individuală. moral etc. pe de o parte.s. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar. familial. A. limbă. A. sociologie. cu semnificaţie apropiată. în acelaşi timp.).instituţional. De aceea. Dezvoltarea de programe de cercetare ştiinţifică la nivel naţional privin amploarea şi tipologia problemelor sociale şi a felului în care aceste probleme sunt percepute de societate. are nevoie de o combinaţie de cunoştinţe specializate de psihologie socială. cunoştinţe teoretice din domeniul ştiinţelor socio-umane (psihologie. îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială. mobilizează comunitatea. în scopul integrării lor normale în comunitate. Din acest punct de vedere. prin mobilizarea resurselor instituţiilor de stat. sociologie. 4 . fără deosebire de rasă.s. deprinderi. Asistentul social are o dublă responsabilitate: faţă de cei în neyoie şi faţă de instituţia pe care o deserveşte (Humphreys & Dinerman.s. profesia de asistent social implică o filosofie proprie centrată umanist. pedagogie. religie etc. un set de valori. material. De aceea. despre personalitatea lui cît şi despre contextul socio-curtural şi moral în care el trăieşte. persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. dar ea susţine. drept etc. economie.. Stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile specializate de asistenţă socială prin cunoaşterea cadrului legislativ . pe de altă parte. prin crearea unor condiţii socio-culturale favorabile. în vederea refacerii capacităţilor de integrare socioculturală şi economică a persoanelor aflate în situaţii dificile j.h. abilităţi practice (îndemnuri de a comunica şi lucra cu persoane şi grupuri în dificultate). asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-economic. de promovare. i. oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială. dezavantajate şi populaţia majoritară. antropologie etc. vîrstă. intervenţie şi terapie în situaţiile concrete de criză. mai este utilizat şi termenul de „discriminare pozitivă". 1984). economie. situaţiilor anormale de viaţă care pot să apară pentru o anumită perioadă de timp. principii. ( Dicţionar de sociologie. de familie sau de grup. termenul de „acţiune afirmativă" („affirmative action") care se referă la un complex de măsuri. Ea foloseşte mijloace complexe de socio şi psihoterapie. este o profesie pronunţat aplicativă. norme. curtural. reguli morale (cod deontologic al profesiei care asigură respectarea drepturilor omului. culoare.s.

2. de pensie socială.s. a. cu risc crescut pentru grupuri şi indivizi. Sprijinul dat persoanelor în nevoie prin sistemul de a. Prin dispozitivele sale de protecţie socială. 4. Les paradox du travail social. oferă un sprijin direct.În cadrul programelor de a. familii. instituţii. de evaluare a posibilităţilor de intervenţie rapidă prin căutarea unor soluţii specifice şi alegerea unor metode adecvate pentru cazurile particulare. de asigurare a unor condiţii speciale pentru respectarea cu stricteţe a standardelor etice specifice profesiei de asistent social. cu dizabilităţi fizice sau psihice. P. Din definiţia NASW rezultă ca asistenţa socială cuprinde şi termenul de protecţie socială înţeleasă ca sistem formal de instituţii şi norme legislative. fără ajutor din familie. p.s.s. a şomerilor pe termen lung.. Paris: Dunod).34. referindu-se la toate activităţile şi formele de ajutor profesional destinate îmbunătăţirii calităţii vieţii unor persoane. ci prin analiza de caz la caz a situaţiilor de viaţă pe baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti.. a cuplurilor dezorganizate etc. cultural. Prin ansamblul său de metode. a creşterii capacităţilor lor de a face faţă acestor probleme. p. ori acestea nu sînt corespunzătoare în raport cu necesităţile lor de bază. a. neglijaţi. p. a bătrînilor cu pensii mici. şi-a dezvoltat încă de la începutul acestui secol un ansamblu de metode şi tehnici proprii: 1. Ansamblul măsurilor legislative şi administrative. al serviciilor prin care se reglementeată modalităţile de sprijin oferite cetăţenilor reprezintă protecţia socială. 1999. După acelaşi autor asistenţa socială se găseşte la confluenţa acţiunii sociale şi a protecţiei sociale.s. a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii. bolnavi. ci reintegrarea lor în viaţa normală prin stimularea forţelor active. Ansamblu de politici.s. de identificare a cazurilor. de suport fizic sau moral etc. de îngrijire medicală. organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale. măsuri. scopul ei find de a produce coeziune prin atribuirea unui rol social şi ducând la emanciparea grupurilor şi a indivizilor. reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. nu este stabilit prin lege. Uneori se consideră că protecţia socială înglobează asistenţa socială (Neamţu şi Bocancea) Alteori termenul de asistare şi de protecţie ele se folosesc ca sinonime. eficient pentru acele persoane şi grupuri care nu pot dispune conform cadrului legislativ de venituri. Avînd în vedere situaţii din cele mai complexe şi diferite din domeniul a.psihologic sau moral pentru indivizi sau grupuri. de resurse economice şi bunuri suficiente. a săracilor.s.s.s. centrate pe protecţia copiilor abandonaţi. are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependenţă a celor în nevoie. tehnici de intervenţie. Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor materiale şi umane ale colectivităţii către acele persoane şi grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceştia şi populaţia majoritară. care defineşte formele de ajutor acordate beneficiarilor dar şi activitatea propriu-zisă. grupuri sau comunităţi. se înscriu şi acele activităţi de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrante. Legătura dintre protecţia socială şi asistenţa socială este complexă. prin care profesioniştii acordă acest ajutor. asistenţa socială ea “ devine instrumentul acţiunii sociale”(Autès. activităţi care pot fi adesea mai puţin costisitoare decît terapia propriu-zisă. De asemenea. În sens general. abuzaţi. stresante economic. de promovare a unor strategii de prevenire (prevenţie) a situaţiilor defavorizante. poate să aibă în vedere 5 . vagabonzi. a problemelor de rezolvat prin diagnostic diferenţiat. minime de viaţă. 3. programe şi măsuri specializate. strategii de acţiune.

cu disabilităţi.). prin intermediul unor instituţii şi activităţi. bolnavi. 6 . La acestea se mai adaugă ajutorul financiar înalt focalizat pe persoane.). protejarea populaţiei în cazuri de calamităţi naturale sau sociale. asigurarea unui grad corespunzător de sănătate publică. beneficii minime pentru familii cu mulţi copii.satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunzător prin efort propriu prin intermediul pieţei libere (ex. copii abandonaţi care nu beneficiază de un venit corespunzător. Calificarea pentru un asemenea sprijin se bazează pe analiza veniturilor familiei.) Protecţia socială poate să fie plasată la niveluri distincte: 1. tot mai frecvent este utilizat în acest cadru termenul de „reţea de securitate. bazat pe testarea mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri scăzute. Resursele financiare ale acestui program de sprijin vin din contribuţiile celor angajaţi. şomaj. handicap. Ele se referă la bătrîneţe. sprijinirea sistemului de educaţie şi învăţămînt pentru toţi. şomeri etc. asigurarea unui venit minim pe familie. asigurarea unui nivel minim de consum. în toate aceste situaţii de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie. etc. moartea membrilor activi economici din familie etc. la nivelul întregii colectivităţi (ex. care reglementează formele de ajutor la care au dreptul cetăţenii ei(pensii. accident. Pentru a asigura o p. protecţia drepturilor asupra proprietăţii. Un instrument important al politicii de p. protecţia la locul de muncă. fonduri ale asigurării de stat precum şi din sistemul de taxe şi fonduri speciale. pensii minime. şomeri. împiedicîndu-se astfel instalarea sărăciei. pentru persoanele cu handicap. Aceste situaţii pot fi foarte diferite. unor venituri minime pe familie. în ciuda beneficiilor obţinute prin sistemele mai generale („means tested benefits"). ajutoare sociale în caz de şomaj pentru familii numeroase. grupuri defavorizate social şi uman deasupra pragului de sărăcie. îmbolnăviri în masă. boală. Acest termen se referă la un set de măsuri publice şi private orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toţi membrii colectivităţii. asigură sprijinul şi ocrotirea indivizilor în toate situaţiile în care ei nu mai dispun de resurse materiale şi nu mai sînt capabili să-şi obţină prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent. alocaţiile pt copii etc)constituie politicile sociale În sensul cel mai general. violenţe. 3. vîrstnici. (siguranţă) socială" (safety net) ca un component de bază al securităţii sociale.s. Aceste beneficii pot fi monetare (în bani) sau în natură (bunuri şi servicii) Opţiunile şi strategiile care stau la baza ansamblului de măsuri dintr-o ţară.) Măsurile de p. cele ocazuionale . În această reţea de securitate socială sînt incluse măsuri speciale ce vizează politici sociale active ca: salarii minime. oficial stabilit. programele şi acţiunile îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. 2. În ultimul timp.s. îl reprezintă sistemul securităţii sociale. Aceasta. protecţia împotriva corupţiei. capabile să situeze aceste persoane. sînt utilizate în principal două tipuri (modalităţi) de sprijin: sistemul asigurărilor sociale şi sistemul asistenţei sociale. prin politici sociale se au în vedere atitudinile. la nivelul diferitelor categorii (copii. văduve. în caz de deces. asigură un larg program de ajutor pentru cei bătrîni. alocaţii pentru copii. conflicte etnice. activi. care se plasează sub pragul sărăciei oficial stabilit. protejarea veniturilor populaţiei de inflaţie.s. protecţia mediului etc. ajutor de şomaj corespunzător. alienării politice. P. protecţia faţă de criminalitate.s. handicapaţi. la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat. împotriva drogurilor şi abuzurilor. ajutor pentru handicapaţi care să le permită un nivel minim decent de viaţă. promovarea culturii. normal.

mizeri). în funcţie de situaţia lor materială şi de tipul de prestaţie de care beneficiau. statusul social. Metodologia casework a lansat conceptul de “client”. când asistenţa socială s-a dezvoltat în continuarea asistenţei medicale. identificarea grupului ţintă este o activitate de evaluare a nivelului de normalitate funcţională a unui sistem social. reunind sectoarele public. calici. constă în enumerarea domeniilor în atenţie. serviciile sociale publice şi personale. În fapt. privat şi voluntar. a grupului de referinţă şi a comunităţii (a publicului general). Această definiţie sintetică rezultă din combinarea mai multor accepţiuni pe care Emanual Tropp le dădea clientului. Ulterior. precum şi existenţa unui raport administrativ clar între un beneficiar şi o instituţie asistenţială.Indiferent de conceptul utilizat pentru desemnarea asistatului. a problemelor sociale de interes. educaţia. potrivit căreia p. care se află într-o situaţie problematică şi care necesită intervenţia unui serviciu asistenţial specializat. în sensul schimbării. valorilor şi tradiţiilor ce guvernează relaţiile sociale dintre indivizi. se foloseşte tot mai mult termenul de “utilizator”. Potrivit lui David 7 . Politica socială se defineşte în cadrul principiilor. nenorociţi. O altă strategie de definire a p. fie în urma sesizării instituţiilor asistenţiale de către un terţ.s. a fost preferat termenul de “pacient”. respectiv aceea de persoană sau grup care caută un ajutor specializat.cuprinde deopotrivă implicarea autorităţilor publice. În prezent. mediul înconjurător. participarea şi distribuţia puterii. securitatea personală etc. grupuri. Aşadar. cum ar fi securitatea (protecţia) socială cu cele două componente de bază -asigurările şi asistenţa. care beneficiază de ajutorul specializat al unei profesii asistenţiale.s. Grupul ţintă se poate transforma în sistem client fie ca urmare a conştientizării propriei situaţii disfuncţionale şi ca urmare a formulării unei cereri de ajutor. delincventa. considerând că acesta ţine cel mai mult de statutul asistatului. locuinţa. care se vrea a fi exhuastivă. sănătatea. comunităţi şi instituţii cu referire la distribuţia resurselor şi nivelul bunăstării populaţiei. Ei au fost numiţi în mod diferit (sărăci. profesionist. sistemul ţintă este un concept care are relevanţă doar din perspectiva asistentului social şi a instituţiei sale. la grupul de referinţă şi la autopercepţia celui care beneficiază de ajutorul specializat. activitate desfăşurată de către asistentul social sau de către un “sistem .martor”. Beneficiarii serviciilor de asistenţă socială Beneficiarii activităţilor asistenţiale nu au fost dintotdeauna numiţi “clienţi”. trebuie precizat că el este o entitate individuală sau multipersonală. accepţiunea de utilizator al ajutorului acordat de cineva şi accepţiunea de individ sau entitate multipersonală care este deservită de o agenţie sau o instituţie. acţiunile organizaţiilor nonguvernamentale şi ale persoanelor individuale. Sistemul client se deosebeşte de ceea ce literatura asistenţială numeşte “system/ grup ţintă”. grupul sau comunitatea. se oscilează între o accepţie restrînsă. Scott Briar şi Henry Miller vorbesc despre “client” în termeni de rol social: clientul este cel care joacă un rol regizat de un complex de norme şi aşteptări ce vin din partea agenţiei asistenţiale. priveşte numai instituţiile bunăstării sociale şi o enumerare. Dacă identificarea clientului presupune o raportare multiplă: la instituţiile asistenţiale. fie ca urmare a iniţiativei asistentului social. Sistemul/grupul ţintă este persoana. datorită diversificării crescânde a prestaţiilor de tip social (fapt ce implică extinderea activităţii asistenţiale la categorii de persoane care nu se confruntă cu probleme “clasice” ale asistenţei).

. în alte situaţii ce necesită instituirea tutelei. vârstnicii. procesul prin care o persoană devine client al asistenţei sociale presupune o serie de etape: 1. • clienţi care solicită ajutor în favoarea altor persoane. psiho-afectivă). familie care constituie un factor educaţional carenţat). care trebuie tratat totdeauna ca persoană unică aflată într-o situaţie unică. În funcţie de componenţa numerică a integrităţii pe care o reprezintă deosebim clienţi individuali şi clienţi multipersonali: • clientul individual este individul aparte. prietenii. deşi nu au solicitat ajutor. Raporturile care se stabilesc între asistent şi asistat se înscriu într-un context sistemic. chiar dacă problemele pe care le au clienţii par asemănătoare. orfani. • clienţi care solicită ajutor pentru scopuri inadecvate. 2. • clienţi care. 4. au intrat în zona de interes a asistenţei sociale. dominat de procesele de integrare şi excludere. Se mai pot realiza. familiile aflate în criză (economică. care solicită acordarea ajutorului şi care devin astfel motivaţi să profite de serviciul oferit şi clienţi involuntari în cazul cărora ajutorul este impus fie prin lege(ajutor mandatat – deţinuţi.). clasificări ale clienţilor în funcţie de aria problematică. de asemenea. cel care caută ajutor îşi recunoaşte starea critică şi incapacitatea de a o depăşi prin forţe proprii. cel care solicită ajutorul specializat acceptă să renunţe la o parte din autonomia sa şi să se plaseze într-un rol de dependenţă. şomerii. În pofida acestei diversităţi. întrucât ei constituie un factor de blocaj pentru funcţionarea socială normală a altor clienţi (de ex. un grup etnic etc. cel care caută ajutor îşi asumă riscul ca cei apropiaţi lui (familia. familia unui minor asistat. dependenţii de alcool etc. persoanele cu dezabilităţi. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt: • cetăţeni români cu domiciliul saureşedinţa în România. 2. • clientul multipersonal poate fi un grup mic (de tipul familiei) sau o mare comunitate (populaţia unei regiuni. • cetăţeni români fără domiciliu. individul recunoaşte faţă de sine că ceva nu merge bine în viaţa sa. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii cudomiciliul sau reşedinţa în România. persoane obligate să participe la activităţi de consiliere).Landy. abandonaţi. persoane eliberate condiţionat. Clienţii asistenţei sociale includ cele mai diverse categorii de oameni: pot fi clienţi minori. 3. 3. Astfel: 1. cunoştinţele) să afle despre incapacitatea lui de a-şi rezolva singur problemele. • clienţi care caută sau utilizează asistenţa socială ca alternativă la alte tipuri de asistenţă (în special. juridico-represivă). 8 . a unei localităţi. cadrele didactice(ajutor nemandatat). grupuri sau comunităţi. cum sunt membrii familiei. inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie publică. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România. fie prin influenţa unor persoane semnificative. de vârstă etc. de construcţie a identităţii marginalilor şi de instituire şi reafirmare a normalităţii. în faţa unui asistent social. În funcţie de orientarea ajutorului specializat clienţii pot fi clasificaţi în: • clienţi care solicită ajutor pentru sine. se poate totuşi o pera cu unele clasificări ale clienţilor. Oaltă clasificare a activităţilor de asistenţă socială diferenţiază mai multe tipuri de clienţi: clienţi voluntari.

asigurarea confidenţialităţii datelor personale. obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea. alcool. fie personae defavorizate. mobilizarea eforturilor individuale şi colective întru soluţionarea lor normală). marginalizate sau excluse în plan social. strategii de acţiune. • Familial la care persoanele beneficiază de ajutor ca membrii ai unei familiiajutor financiar pentru diferite familii • Interpersonal şi de grup se referă la munca cu grupuri de personae având caracteristici şi scopuri commune. demnitatea şi intimitatea. abuzului etc (terapii de familie. cum ar fi şomerii. medicală şi economică. programe şi măsuri specializate.). comunităţile îşi are fiecare specificul ei theoretic şi propria sa metodologie. • victime ale traficului de fiinţe umane • boală cronică sau incurabilă. de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc. de a participa la luarea deciziilor care îi privesc. fie aflate în situaţii de risc din punct de vedere al marginalizării. ale cuplului. alcool. Prin ansamblul de metode. eficient pentru acele persoane şi grupuri care din 9 . Munca socială cu indivizii. să contribuie la plata serviciilor. Intervenţia realizată la aceste multiple nivele ale societăţii umane este una din caracteristicile principale ale asistenţei sociale. comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc. 2. tehnici de intervenţie. • Comunitar (rezolvarea conflictelor etnice. cei cu probleme de integrare în comunitate. cea în cadrul sistemului familial. ale grupurilor marginalizate). alte substanţe toxice. • lipsa veniturilor sau venituri mici. grupuri în dificultate sau risc. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de dificultate sau risc: • dizabilitate sau handicap. beneficiarii serviciilor sociale pot fi: • • • persoane şi familii aflate în dificultate sau risc. 1. • detenţie sau post-detenţie. asistenţa socială oferă un sprijin direct. drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. • părinte singur. situaţia familială. cea cu grupurile. de grup. psihologică. dacă este cazul. victime ale abuzurilor de orice fel etc. Beneficiarii au drepturi şi obligaţii. • dependenţă de droguri. • infectarea cu HIV/SIDA. • victime ale violenţei în familie. Nivele de intervenţie ale asistenţei sociale Asistenţa socială abordează probleme la diferite niveluri: • Individual (asistenţa economică. să participe activ la procesul de intervenţie. morală pentru persoanele în nevoie.În sens larg. cei dependenţi de droguri.

Până la jumătatea sec XIX biserica a constituit un important sprijin al săracilor. Actele de caritate orientate spre cei neajutoraţi. totodată sărăcia dădea prilejul celor bogaţi de a-şi demonstra milostenia.anumite motive nu pot dispune. în funcţie de merit. fie din contribuţiile voluntare individuale sau comunitare şi se repartizează destinatarilor. de îngrijirea medicală. Asistenţa socială poate fi privită din mai multe perspective: • ca profesie cu un statut propriu. 10 . obiective şi caracteristici distincte. În primele secole ale erei noastre. săraci. Din punct de vedere istoric.. În Evul Mediu timpuriu. activităţilor practice desfăşurate în vederea soluţionării cazurilor. aflaţi în nevoie. de suport fizic sau moral etc. case de adăpost pentru tinere fete şi aziluri pentru văduve. sprijinul acordat de biserică celor săraci s-a întemeiat pe concepţia “pozitivă” privind sărăcia: să te naşti sărac reprezintă o şansă pentru dobândirea vieţii veşnice. Sprijinul financiar sau bunurile materiale destinate asistenţei sociale provin fie de la bugetul de stat (fonduri speciale pentru asistenţa socială). sub forma de ajutor nemijlocit pentru săracii merituoşi şi cei incapabili de muncă datorită bătrâneţii sau unui handicap şi copiilor care înc nu pot munci. bolnavi. văduve etc. de fapt forme primare în practica asistenţei sociale au apărut încă din cele mai îndepărtate timpuri. al copiilor sua bătr-nilor lipsiţi de sprijinul familiei. av-nd ca reper Legea săracilor(43 Elisabeth Poor Low) Adoptată de parlamentul englez în 1601 legiferânduse astfel câteva teme majore ale asistenţei sociale: • s-a iniţiat forma de ajutor public. de resurse economice şi bunuri suficiente. Profesia de asistent social Primele încercări de ajutor a persoanelor în nevoie. în funcţie de necesităţile lor stringente.. asistenţa socială. legate de ocrotirea celor în impas (orfani. aşa cum prevede legislaţia.. a apărut în Anglia în perioada reginei Elisabeta.) de către biserici. care poate fi realizată în baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. apar ca prime acţiuni în reţeaua de asistenţă socială. pentru aceasta se cere o analiză concretă. în imperiul roman aflat sub influenţa creştinismului au luat fiinţă cîteva instituţii de asistenţă pentru copiii orfani. • ca sistem de formare şi educare a specialiştilor. Sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul de asistenţă socială nu poate fi strict stabilit şi reglementat prin lege. bolnavilor. Epureanu V. sau acestea nu sunt în raport cu necesităţile lor vitale. de venituri. de pensie socială. • ca sistem instituţional-administrativ. iar cei consideraţi apţi de muncă dar leneşi erau obligaţi să muncească • oamenii erau obligaţi sa-şi ajute rudele în cât mai amre măsură • copiii săracilor erau îndrumaţi spre meşteri care le asigurau îngrijirea şi formarea lor profesională. ca formă de ocrotire asigurată prin legislaţia de stat. fundamentat pe sistemul de taxe colectate de stat • oraşele şi comunităţile aveau obligaţia să finanţeze şi să administreze pe plan local ajutorul pentru cetăţenii lor • ajutorul se acorda săracilor în mod diferenţiat. 1996). incluzându-se aici sfera serviciilor. aceste instituţii se bucurau de suportul material şi de sprijinul bisericii(Mănoiu F. ale instituţiilor religioase.

abordează probleme la diferite niveluri. comunităţi. adesea inutilă. nu beneficiază de un domeniu propriu 11 . de a limita vagabondajul şi cerşetoria . A. mişcarea femeilor. în contextul sporirii serviciilor publice şi sociale. O încercare de transformare a filantropiei ocazionale într-o formă de protecţie organizată a fost biroul Freedman. a. de aceea ordinea publică avea datoria de a-I face pe săraci inofensivi. Ea folosea resurse federale pentru a ajuta imigranţii să-şi cunoască şansele şi să profite de oportunităţile ivite prin propriile eforturi. asistenţa socială bazată pe drepturi etc. la terapia specializată a grupurilor defavorizate sau a comunităţilor în dificultate. Unii autori au apreciat la începutul acestui secol că a. În sec. fie prin găsirea unor forme de muncă prin care săracii să se facă utili. ca profil distinct. vulnerabili. în impas. De asemenea. asigurarea de locuri de muncă familiilor fără venit.În acea perioadă era din ce în ce mai răspândită percepţia sărăciei ca pericol social. Profesia de asistent social a evoluat rapid.s. dobîndind un înalt nivel de pro-fesionalitate. adăpost. trecînd la nivelul activităţii profesionale (terapia persoanelor cu probleme de integrare în muncă şi a şomerilor) şi sfîrşind cu nivelul comunităţii (rezolvarea conflictelor etnice. cea mai răspândită formă de protecţie a săracilor erau casele pentru săraci. era de fapt o pedeapsă. De o dezvoltare a profesiei de asistent social se poate vorbi la începutul acestui secol. ajutor de urgenţă de alimente. Concentrarea populaţiei în zonele urbane la sfârştul sec. Ea şi-a conturat treptat o arie problematică relativ autonomă (un profil profesional distinct) sprijinită pe metode şi tehnici de înţelegere. Una dintre primele instituşii de protecţie socială din lume a fost Comisia de stat pentru problemele imigranţilor din New York înfiinţată în 1847. a resurselor materiale şi umane disponibile. indivizi în identificarea problemelor nevralgice.s. pînă la conştientizarea persoanelor în nevoie de drepturile şi posibilităţile lor de sprijin. asistenţa socială în instituţiile medicale.s. care permitea cu greu supravieţuirea celor condamnaţi să trăiască în acele case. precum şi în proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaţiilor de criză. Deşi activităţile prin care se oferă unor altora ajutor au o lungă istorie. disperaţi. indifferent de statutul lor cetăţenesc. terapie şi sprijin a celor defavorizaţi. relaţii în cadrul cuplului etc. atît în extensie cît şi în instrumentajul ei de lucru (metode şi tehnici din ce în ce mai specializate şi mai sofisticate): de la asistenţa individului cu mijloace sociale şi psihologice clasice. asistenţa socială profesionistă are ca predecesori câteva iniţiative remarcabile din sec al XIX-lea şi începutul sec XX. a relaţiilor dintre soţi. prin care s-au propus modalităţi sistematice de asistare. unde o parte a locatarilor lucrau pentru susţinerea instituţiei. mişcarea de tineret. părinţi şi copii. fie prin forme repressive. Deşi acest birou a fost susţinut de guvernul American foarte puţin timp el a constituit un modele de protecţie nediscriminatorie a celor lipsiţi de resurse. Al XVII-lea şi al XIX-lea şi s-au extins şi în Statele Unite. începînd cu cel individual. ca alternative la milostenie faţă de săraci de până atunci: mişcarea settlement a reformerilor sociali(Anglia şi SUA).). Au existat numeroase discuţii în jurul statutului a. grupale. al XVIII –lea şi începutul sec XIX-lea a impus soluţii locale şi instituţionale pentru problemele de sărăcie care căpătaseră amploare şi influenţau viaţa urbei. continuînd cu rezolvareaproblemelor interpersonale (terapia familiei. În Anglia şi SUA. al cărui administrator a obţinut fonduri federale ale SUA pentru acordarea unor forme de ajutor medical. se asistă la o explozie de activităţi de ocrotire socială a celor în dificultate. mobilizarea energiilor individuale şi colective pentru rezolvarea problemelor comune). comunicare. Societăţile de organizare a Carităţii( Scoţia preluat apoi în Germania şi SUA). asistentul social este cel care poate ajuta grupuri.s. În ultimele decenii. Munca grea.

au fost pregătite la două specialităţi: infirmiere de spital şi infirmiere-vizitatoare. centrată pe modelul medical de intervenţie (casework). să-şi subordoneze activitatea de asistenţă socială vreunei propagande religioase sau ideologice. În deceniul al doilea ele pot fi întâlnite şi în spitalele Europei 12 . apoi şi în Franţa. prin experienţa aşa-numitului settlement (în traducere din franceză . Reprezentantele acestei noi profesii activau în America deja la începutul secolului al XX-lea. care acţionau în plan asistenţial. respectiv socio-medicală. Totuşi. şi nu de binefacere creştină. apar asistentelesociale propriu-zise.). În Europa. aveau idei diferite de cele ale părinţilor lor). Cohen & Wagner. susţineau material tinerii care doreau să înveţe o careva meserie. pe de altă parte. ea este o profesie apărută la începutul secolului al XX-lea. Promotorii “caselor sociale” nu intenţionau. la New York. aceste probleme au fost parţial soluţionate prin activitatea supraintendentelor (ele supravegheau starea sănătăţii a muncitoarelor. Papa Pius al X-lea le recomanda să se dedică acţiunilor sociale urmând doar spiritul evanghelic. şi necesitatea ca femeile să susţină producţia industrială de război. În Marea Britanie. În cadrul acestei forme de asistenţă. Această opţiune va crea multiple probleme în raporturile dintre organismele private ce activau în scop de asistenţă. 1982). se dezvoltă un nou tip de strategie asistenţială. le luau apărarea. Profesia de asistent social nu-şi are o istorie îndelungată. trebuiau parcurşi doi ani de pregătire: unul comun ambelor specializări şi unul axat pe tipul de intervenţie spitalieră. începând cu 1922. care a avut loc în anul 1893. Primul război mondial a adus cu sine. Prima încercare de apropiere între acestea se realizează în Anglia. Însă întreprinderile industriale nu erau pregătite pentru a primi forţa de muncă feminină: condiţiile de muncă şi cele igienice erau precare. condiţiile de trai ale acestora etc. însă. Alţii au pus la îndoială specificitatea şi autonomia ei pînă tîrziu (Epstein & Conrad. îi ajutau să-şi crească şi să-şi educe copiii.aplanarea unui conflict. În aceeaşi perioadă. nu existau cantine şi nici creşe pentru copii. 1978. într-o adevărată frăţie creştină. şi burghezie şi biserică. Astfel. Insistând prea mult asupra ideii de conflict între clase şi de veşnice neînţelegeri între generaţii (tinerele fiice de burghezi. 1915 sau că ea ar trebui considerată doar ca o quasi profesie (Etzion. s-a pus problema pregătirii de personal specializat pentru o nouă profesie: aceea de asistent social. pe de o parte. împărtăşeau cu ei aceleaşi condiţii de trai. Pentru obţinerea unei diplome de infirmieră. care. lucrând la fabrici şi uzine în locul bărbaţilor aflaţi pe front. La Congresul internaţional al asociaţiilor de binefacere. problema asistenţei sociale era strâns legată de aceea a raporturilor conflictuale dintre clasele înstărite şi cele situate pe treapta de jos a societăţii. odată cu diferenţierea treptată a tipurilor de prestaţii sociale. ele vor servi drept model pentru centrele de asistenţă socială care vor fi create între cele două războaie mondiale. în 1914 la Paris a fost creată “Asociaţia infirmierelor-vizitatoare”. Odată cu eşecul parţial al curentului solidarist din asistenţa socială de la începutul secolului XX. prima Şcoală de Asistenţă Socială. 1874). creând în 1897. Formele în care aceste acţiuni erau realizate îndepărtau întru câtva diferenţele dintre clasele sociale. de dreptate. din înalta societate ţineau partea săracilor. cei de sus.(Flexner. considerând că reconstrucţia socială este o problemă ce ţine de justiţie. consiliau tinere mame. “casele sociale” au fost supuse unei critici aspre. pe lângă problemele sociale specifice oricărui conflict armat. odată cu infirmierelevizitatoare şi supraintendentele. 1969). Statele Unite prima a luat iniţiativa profesionalizării în acest nou domeniu. sau că ar putea fi asociată cu un statut minor în raport cu alte profesii ca dreptul medicina (Glazer. a unei neînţelegeri).

în 1952 (el a funcţionat între 19291952). şcolar. căruia i se acordă sprijin psihologic pentru a-i dezvolta capacitatea de înţelegere de sine şi de evaluare a propriei situaţii. De asemenea. Cauzele care pot explica această situaţie în România sînt: • natura opresivă a fostului sistem comunist.s. orientată spre rezolvarea problemelor umane urgente a fost desfiinţată. Treptat. La început. prezentînd un caracter pasiv şi birocratic. scrisă de Mary Richmond. de muncă etc. creînd cvasiau-tomat celei mai mari părţi din populaţie resurse de viaţă. a ameliora condiţiile sociale şi a ridica nivelul de trai”. sau socioterapia. sistemul protecţiei sociale în regimul trecut se caracteriza prin: • politica de utilizare integrală a forţei de muncă şi caracterul larg comprehensiv al sistemului de pensii. asistentele sociale aveau ca sarcină completarea diagnosticului medical al pacientului cu un diagnostic social: asistenta socială trebuia “să descopere cauzele sociale pe care medicul le poate ignora şi care întreţin şi agravează maladia”. • prezenţa teoriei conform căreia problemele umane se rezolvă prin mecanisme politice şi administrative. Primul Congres Internaţional al Serviciilor Sociale (Paris. asistentul social determină procese pozitive la nivelul clientului individual. Efectul a fost dublu: reducerea la minimum a serviciilor de a. tratamentul indirect. asistenţa socială şi-a asumat ca metodă distinctivă ajutorul psihologic individualizat (casework). primind un caracter mai mult formal şi birocratic. A.. Asistentele sociale erau recrutate numai din şcolile de infirmiere. lipsa unei democraţii reale. centrată pe mediul în care trăieşte clientul. Importată din SUA în Europa după cel de-al doilea război mondial. În fapt a.. îngrijire sanitară gratuită etc. considerîndu-se că mecanismele birocratice de stat şi cele politico-administrative sînt capabile să rezolve toate problemele. deşi minime.s.s.s. În fostele ţări socialiste prezintă semne specifice ale subdezvoltării. datorită orientării „umaniste" a 13 . ca parte integrantă a protecţiei sociale suportă şi ea limitele subdezvoltării.Occidentale. a preveni flagelurile sociale. Specialiştii au fost înlocuiţi de funcţionari. a replasa indivizii şi familiile în condiţii normale de existenţă. a.deprofesionalizarea completă a sistemului de a. oarecum automat. În timpul regimului comunist. În România avea o pondere extrem de redusă. munca lor se va extinde şi în sfera educaţiei sanitare în şcoli şi familii.). 1917). acţionând asupra mediului (familial. de grup. alocaţii pentru copii.s. în prezent putându-se identifica două forme de terapie: • • tratamentul direct. Începând cu lucrarea Social Diagnosic (New York. De fapt. calitativă. sau psihoterapia: modalitatea asistenţială centrată pe clientul individual. dar relativ sigure: salarii. A. asistenta socială trebuia “să prelungească în afara spitalului influenţa medicală”. metoda casework se va dezvolta încontinuu. să fie marginalizată. dacă nu eliminată complet. Pe această linie se înscrie şi desfiinţarea învăţămîntului de grad universitar. pensii de bătrîneţe sau de boală. • modul generalizat de acordare a acestui suport cuplat cu iluzia că socialismul rezolvă prin el însuşi dificultăţile social-economice a făcut ca a. asigurări de boală. reducîndu-l apoi la un nivel postliceal (1952) şi desfiinţat şi acesta în 1969.s. personalizată.1928) va defini asistenţa socială ca “ansamblul eforturilor menite a alina suferinţele provenite din mizerie. .s.

Astfel. 14 . De aceea. a creat conştiinţa necesităţii dezvoltării unui sistem de a. dar şi pe termen lung. În trecut. în România a existat un sistem bun de formare a specialiştilor în a. alienarea politică a unei părţi largi a populaţiei. Avînd în vedere prima perspectivă. De aceea. laşi.s. Timişoara. funcţionează ca o specializare distinctă. în acest context. în ultimul an. ridicarea ratei şomajului. lipsa de transparenţă a conducerii politice în unele situaţii. din anul 1992. apoi a unui colegiu universitar şi. • indiferenţa practică faţă de om.sistemului. Învăţămîntul de asistenţă socială a funcţionat pe baza unor bune tradiţii pînă în 1969. marginalizarea unor grupuri sociale etc. competenţa asistentului social trebuie definită numai în contextul provocărilor specifice.s. În situaţia noastră. aici asistentului social îi revin sarcini suplimentare: el trebuie să intervină activ în conştientizarea acestor procese. accentuarea unor conflicte etnice. folosindu-se experienţa acumulată în cadrul şcolii sociologice. Procese sociale ca scăderea rapidă a veniturilor reale. creşterea în masă a sărăciei.. creşterea ratei criminalităţii şi a delincventei. orientat spre soluţionarea problemelor sociale şi umane specifice. procesele de reconstrucţie socială se combină cu cele de dezorganizare socială şi cu vechile mentalităţi şi practici ale unei culturi opresive. Sprijinindu-se pe modele profesionale de vîrf din ţările cu o bogată experienţă în formarea asistenţilor sociali. iar dezvoltarea sistemului de a. Atît formarea şi educaţia asistenţilor sociali cît şi tipurile de activităţi pe care trebuie să le realizeze trebuie privite în contextul nevoilor şi problemelor concrete ce apar la noi. trebuie gîndită atît dintr-o perspectivă pe termen scurt şi mediu. se poate aprecia că societatea noastră trece printr-un proces de reaşezare a tuturor structurilor economice.. chiar de a iniţia schimbări într-o manieră pozitivă. reculul economic a avut efecte dramatice directe şi indirecte asupra standardului de viaţă al unor largi categorii de oameni. Asistentul social apare aici ca avînd o funcţie mai mult corectivă şi compensatorie. a unei secţii universitare în cadrul facultăţii de sociologie. a abuzurilor şi a violenţei de tot felul. de reformă pe baza mecanismelor democratice şi a pieţei libere. sînt alarmante pentru asistentul social. la jumătatea anului 1990 s-a pus problema formării profesionale a asistenţilor sociali în cadrul unei şcoli postliceale. naive ale construcţiei unui „nou tip de societate". Aceasta a reprezentat mai mult o ideologie justificativă decît un factor explicativ real. Cluj. creşterea insecurităţii locului de muncă. corupţia accentuată datorată lipsei controlului. social-culturale şi morale. înalt profesionalizat. de tip manipulativ. programul de reconstrucţie. modern. activ. demoralizarea datorată lipsei formelor eficace de participare la viaţa socialpolitică. începînd din anul 1929 cînd se înfiinţează Şcoala Superioarăde Asistenţă „Principesa Ileana". în marile centre universitare din ţară: Bucureşti. proces afectat negativ de criza economică care este încă în curs de adîncire.s. Aceasta întrucît în nevoie şi vulnerabilă este nu numai o minoritate împinsă la marginea societăţii. După revoluţie. pedagogie. rezultată din sacrificiul individului în raport cu obiectivele utopice. De asemenea în cadrul institutelor teologice a. neîncrederea în instituţiile şi personalităţile politice. în sprijinirea indivizilor şi a colectivităţii în încercarea de a face faţă schimbărilor şi problemelor dificile. în România. în universităţile noastre s-a dezvoltat un program complex de pregătire a specialiştilor la nivelul standardelor internaţionale. Situaţia României din acest punct de vedere este complet diferită de cea a ţărilor în care structurile sociale şi economice sînt relativ stabile. În aceste din urmă ţări există probabil o tendinţă justificată ca asistentul social să trateze mai mult cazurile reziduale în care sistemul social eşuează. ci în diferite grade şi sfere întreaga colectivitate.s. psihologie.

dar şi printr-o cronică frustrare generată de incapacitatea moştenită din trecut de a face faţă acestora. atingînd grupuri şi comunităţi mari. Pe lîngă ajutorarea săracilor de a trăi mai bine în condiţii de sărăcie.oferă atenţie problemei apărute sau problemei potenţiale. în România. trebuie cultivată iniţiativa fiecăruia de a-şi defini o activitate utilă care să-i ofere şi resursele necesare existenţei sale demne. asistentul social este mult mai mult decît un reprezentant al colectivităţii care asistă persoane izolate. Realitatea noastră socială este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale. Toate acestea nu mai reprezintă dificultăţi marginale ale unor persoane vulnerabile. Există pericolul ca sărăcia să se transforme dintr-o stare individuală în una colectivă. în România nu trebuie să se limiteze în a sprijini indivizi şi grupuri în nevoie să se adapteze la condiţiile existente date. practicîndu-se o filosofie a egalitarismului. ci trebuie gîndită totodată şi ca un instrument eficient al schimbărilor sociale. mari mase de oameni împinse rapid în sărăcie şi nevoi actuale. Schimbarea atitudinii faţă de muncă. puţin răspîndit. el reprezintă totodată colectivitatea care vrea să se asiste şi să se sprijine pe ea însăşi. diferenţele sociale s-au accentuat rapid. Rolurile asistentului social Asistentul social în munca sa îndeplineşte un şir de roluri.s. socialist. În acest context. culturale. să-şi 15 .Procesul de tranziţie la o economie de piaţă. nu face decît să anuleze din start o asemenea şansă. terapia trebuie. aici. să-şi selecteze şi să aplice o strategie de lucru. Asistentul social nu apare ca un simplu consilier sau terapist pentru cei în dificultate. ci mai degrabă probleme cruciale ale colectivităţii însăşi. asistentul social trebuie să-i sprijine pentru a depăşi situaţiile care-i fac săraci. În ultimii doi ani. afectate masiv de sărăcie. reconversia profesională reprezintă un obiectiv pe care asistentul social îl poate realiza prin consiliere. dar şi a unei şanse istorice de dezvoltare într-o direcţie care este «nu numai necesară. afectează mari grupuri profesionale şi chiar întregi comunităţi. În această perspectivă largă. Au apărut fenomene noi explozive. dar relativ egale.: în sistemul trecut. însă. să-şi clarifice şi identifice problemele. în nevoie. orientarea activă către menţinerea sau căutarea unui loc de muncă. De asemenea. cu profundele restructurări pe care le implică.„copiii străzii". este în faţa nu numai a unei provocări generate de numeroase probleme socio-umane. printre care putem evidenţia următoarele: • Iniţiator . Aici terapia individuală trebuie suplimentată cu terapia de grup şi la nivel de colectivitate. ci şi ca un actualizator al unor posibile schimbări alternative pe care colectivitatea şi indivizii pot să le aleagă ei înşişi. ci însăşi colectivitatea. Şomajul reprezintă un adevărat şoc psihologic şi cultural pentru oamenii obişnuiţi în trecut să aibă un loc de muncă găsit cu uşurinţă şi menţinut cu o şi mai mare uşurinţă. Grupurile şi comunităţile pot dezvolta mecanisme defensiv-adaptative al căror rezultat este perpetuarea şi extinderea stării de sărăcie. morale. Nu numai unii indivizi sînt în nevoie. sistemul de a. Un ex. Prudenţa conservatoare. Se asistă la o creştere masivă a delincventei juvenile. să aibă în vedere nu numai acţiunea asupra efectelor patologilor sociale şi umane ci să vizeze şi cauzele care le-au generat. peste 90% din populaţie trăia în condiţii modeste. Mai mult. asistentul social ajută indivizii şi grupurile să-şi determine nevoile. Acest rol urmăreşte în esenţă anticiparea apariţiei problemei. Sărăcia absolută era un fenomen individual. sprijinind adaptarea unor indivizi şi grupuri la schimbări economice structurale. De aceea. a.s. aflat la începuturile sale. dar şi realizabilă. un nou fenomen . Eliminarea cauzelor trebuie să cîştige în importanţă în raport cu minimizarea efectelor.

cât şi servicii de educaţie. asistentul social trebuie să deţină cunoştinţele necesare. Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanţă cu nevoile sociale.acest rol asistentul social îl îndeplineşte prin stabilirea legăturilor dintre indivizi sau grupuri sociale. nevoile unui client sau ale unui grup. evaluarea rezultatelor şi studierea nevoilor comunitare. De exemplu. în care asistentul social se luptă. Negociator . pentru a le ajuta să ajungă la un consens. Uneori. Pentru a fi un educator bun. în căutarea locurilor de muncă pentru tineri. făce legătura între sistemele şi subsistemele în care este implicat clientul Cercetător . serviciilor şi programelor sociale.în anumite momente. proprietarul de bloc-casă cu chiriaşul etc. De exemplu: divorţuri.desfăşoară activităţi în cadrul unei echipe. de asemenea. Broker (agent de legătură) .supervizează personalul sau studenţii care I-au fost distribuiţi spre îndrumare Membru al unei echipe de profesionişti. Mediator . Echipa poate 16 . Educator . terapeutic. a grupurilor şi familiei. serviciilor şi programelor sociale Expert consultant – asigură asistenţa în cazul unor cercetări precum şi a altor specialişti sau servicii în efortul de înţelegere şi rezolvare a problemelor sociale. Manager/administrator rol ce presupune scrierea de proiecte şi evaluarea lor în vederea susţinerii resurselor.adună împreună acele persoane care sunt în conflict şi încearcă să le ajute să ajungă la un compromis. care necesită atât servicii de sănătate. Grupul poate fi de educaţie. fiecare asistent social e un cercetător. Supervizor de stagiu. Acest rol este cel mai mult întâlnit în practica consilierii individuale. să fie competent în educaţia sexuală. care au nevoie de ajutor. De exemplu: să-l familiarizeze pe client cu obligaţiunile părinţilor.un lider pentru grupurile experimentale. Planificator/ director de program rol ce presupune activităţi specifice de scriere de proiecte şi de evaluare a lor în vederea dezvoltării şi susţinerii resurselor . Într-un astfel de rol. negociatorul găseşte o soluţie de mijloc ce asigură contrapărţilor existenţă în comun.rolul de educator implică oferirea de informaţii clientului. asistentul social promovează lidership pentru colectarea de informaţii.rolul implică intervenţia asistentului social în dispute dintre părţi. Facilitator de grup . Modelul este folosit. argumentează nevoile şi drepturile clientului. în cazul unei familii cu multiple probleme. asistentul social joacă rolul de “case manager” pentru coordonarea acestor servicii. pledează pentru drepturile. de autoajutorare etc. la fel ca si mediatorul. Coordonator -implică conjugarea a mai multor componente într-o manieră organizată. în special atunci când obiectivul principal este acela de a ajuta oamenii pentru a se organiza. Investigaţiile în asistenţa socială includ analiza literaturii de specialitate. şi serviciile comunitare.• • • • • • • • • • • • • • dezvolte capacităţile pentru a se ocupa de problemele lor într-un mod eficient. vecini în conflict. prestatori de servicii sociale dintr-o instituţie sau agenţie. De exemplu: unei femei care este deseori bătută de soţ i se propune să se adreseze unui serviciu de violenţă domestică. Consultant (consilier pentru persoane) este un rol activ ce are ca finalitate rezolvarea problemelor acestuia şi/sau obţinerea unor schimbări în capacitatea individului de a-şi rezolva problemele Avocat Este un rol activ şi direct. în practica comunitară.

Sarcinile asistenţei sociale includ: • Ajutorarea persoanelor aflate în nevoi să-şi dezvolte la un grad mai înalt propriile capacităţi de a soluţiona problemele. De exemplu. coordonarea activităţilor diferitelor instituţii de asistenţă socială. Deoarece activităţile de asistenţă socială trebuie să fie orientate în mai multedirecţii . • Realizarea unor noi interrelaţii între persoanele dezavantajate şi instituţiile de asistenţă socială. a contribui la ameliorarea relaţiilor în cadrul familiei. un copil care cerşeşte în stradă poate nimeri oricând în mâinile unui infractor. Natura acestor sarcini reprezintă poziţia deosebită şi deseori dificilă pe care asistenţa socială trebuie să o decidă între îngrijirea individuală şi controlul societăţii Asistenţa socială trebuie să reprezinte individul în faţa societăţii. • Acordarea de ajutor în obţinerea unor recompense ce se cuvin conform legii. De exemplu.examinează şi evaluează faptele şi ia decizii în unele situaţii conflictuale Collectare de fonduri -popularizează serviciile sociale pentru a aduna fonduri în vederea dezvoltării şi implementării de programe sau servicii Relaţii cu publicul -planifică şi desfăşoară acticităţi de relaţii cu publicul în numele agenţiei. De exemplu. Este necesar ca asistentul social să fie conştient de faptul că toate activităţile lui cu clienţii trebuie să poarte pecetea unei munci cu dăruire de sine. • A contribui la dezvoltarea şi modificarea politicii sociale. asistenţii sociali activând concomitent în calitate de agenţi ai controlului social. • Îmbunătăţirea relaţiilor. instituţiei. până a ajunge să fie protejat de familia sa (dacă o are).rolurile ei generează totodată o inerentă sursă de tensiune: contradicţia dintre îngrijire. a stabili relaţii de cooperare între două servicii de asistenţă socială care “tratează” aceeaşi problemă. înainte de a decide asupra sentinţei legale. a ajuta o mamă necăsătorită să obţină de la departamentul de stat respectiv suma de bani ce i se cuvine pentru întreţinerea copilului. De exemplu. De exemplu. 17 . a le învăţa să conducă cu bugetul familial. poate dori să cunoască câte ceva despre viaţa personală a unui tânăr infractor. De exemplu. psihologi. de aceea este necesar ca acest copil. medici. De exemplu. instanţa de judecată. a prezenta unei persoane în vârstă un azil la care aceasta s-ar putea decide să meargă în cazul când este neajutorată şi nu are pe nimeni în preajma sa.către individ şi către societate . deci asistentul social va colabora cu ceilalţi specialişti ai serviciului asistenţi sociali. să fie luat sub supraveghere de către anumite instituţii. un asistent social poate şi trebuie “judece” o familie care nu-şi îngrijeşte corespunzător copiii. Rolurile asistentului social sunt complexe.• • • fi una interdisciplinară. • Acordarea de ajutor practic. vindecare şi control. avocaţi etc Arbitru. profesiei. Sarcinile asistenţei sociale Putem determina un anumit număr de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească asistenţa socială. Asistenţa socială trebuie să reprezinte de asemenea şi societatea în faţa individului.

Ei intervin în diferite domenii folosind diferite metode de cercetare .atunci când se urmăreşte un scop unic. Asistenţii sociali sunt axaţi pe schimare şi rezolvarea de probleme ei sunt agenţi ai schimbării în societate în viaţa indivizilor. regiune. meso cât şi macro. Pentru 18 .un nivel adecvat de viaţă. • de conflict . sănătate. democratic. credinţe A S promovează schimbarea socială.s. fie ONG-urile.s. acces la servicii sociale reprezintă nevoi de bază pentru fiecare individ. rezolvarea problemelor apărute în cadrul relaţiilor umane promovând în acelaşi timp stimularea capacităţii indiviţilor de a-şi spori bunăstarea. contexte diferite dar care reprezintă parte a unui întreg Aceste contexete sunt geographic. AS este practicată în 5 domenii. familiei . idealurile grupului în care lucrează respectându-şi în acelaşi timp şi propriile valori. IFSW IASSW 2001 Asistentul social are scopul de a servi bunăstării individului de a dezvolta modalităţi ştiinţifice de a cunoaşte comportamentul individual şi social de a dezvolta resurse. stat) • politic . fie statul. • de negociere . Utilizând teoriile behavioriste şi a sistemelor sociale a. social democrat etc) • socio-economic . de a promova justiţia socială AS sunt implicaţi în prevenirea. îşi desfăşoară activitatea determină caracteristicile muncii sale(agenţie. ea va fi cu clienţii (beneficiarii) în una din următoarele relaţii: • de colaborare . socio-economic.atunci când trebuie să se ajungă la un anumit consens. servicii.s intervine în momentul în care individul interacţionează cu mediul. cultural şi spiritual • geographic. AS în variatele ei forme se adresează multiplelor şi complexelor acţiuni interacţiuni între oameni şi mediul lor. credinţele. comunităţii trebuie respectate fără a interveni în evoluţia diferitelor practici şi credinţe • spiritual este esenţial ca a. perfecţionarea continuă şi de a furniza informaţii. omului şi a justiţiei sociale sunt fundamentale în AS . Rolul teoriei în practica asistenţei sociale Cu cât asistenţii sociali încearcă să înţeleafă mai bine omul cu atât îşi dau seama de complexitatea ariilor lor de interes. estimarea aplicarea evaluarea şi modificarea politicilor sociale şi a serviciilor sociale adresate grupurilor şi comunităţilor. Pregătirea asistentului social are scopul de a promova dezvoltarea socială de a se implica în autodezvoltarea. Asistenţii sociali nu pot acţiona fără a lua în considerare consecinţele şi efectele acţiunilor lor care trebuie să fie predictibile. familiiilor şi comunităţilor în care lucrează. capacitate pentru a-şi îmbunătăţi viaţa şi a preveni situaţiile disfuncţionale. lucrând în diferite organizaţii şi furnizând servicii pentru diferite categorii de populaţie atât la nivel micro.atunci când scopurile sunt diverse şi contrare.spaţiul în care a. politic. grupului. Principiile dr. să respecte valorile. Coeziunea socială a unui grup sau naţiune depinde în sens larg de accesul egal la resurse şi servicii • cultural –practicile şi credinţele. de a forma practici în serviciile şi politicile sociale.sistemul politic propriu fiecărei ţări determină modalitatea de protecţie socială(liberal. socialist. cultura individului. muncă. Misiunea sa este de a stimula toate persoanele să-şi dezvolte întregul potenţial .Deoarece asistenţa socială reprezintă fie clientul. aspiraţiile. educaţie.

Deşi iniţial. clientul. Sursele de cunoştinţe ştiinţifice au fost derivate iniţial din sociologie şi psihologie şi au fost adaptate la scopurile . este constituită din trei elemente: asistentul social.( 2001. asistenţa socială.. antropologie. Howe D. p 20-24) consideră că în procesul de dezvoltare a asistenţei sociale se pot identifica şapte etape: investigarea. Howe(2001. În urma experimentării diferitelor teorii din psihologie(psihanaliza.a acţiona corect. Măsuri de asistenţă socială Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte: serviciile sociale şi prestaţiile sociale. teoria conflictului). reţele sociale. efficient asistentul social trebuie să înţeleagă rolul lor în procesul asistenţial. mobilizarea resurselor instituţionale sau instituţionalizarea (Howe D. D. grupuri care interacţionează reciproc. cunoştinţe ce vor duce la costruirea de tehnici şi practici proprii domeniului de ex: abordarea centrată pe sarcină. asistenţii sociali au putut identifica un set de concepte.o teorie este înlocuită de alta dar nu se anulează valoarea teoriilor înlocuite. behaviorismul). înainte de constituirea asistenţei sociale ca domeniu professional autonom practicile asistenţiale existau ca activităţi commune de întrajutorare.8) alături de teorii şi concepte foarte importante sunt politicile sociale. Asistenţa socială este prin excelenţă o profesie practică bazată atât pe cunoaşterea şi experienţa comună cât şi pe intuiţia şi experienţa individuală. Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce înseamnă a funcţiona normal într-o societate. obiectivele şi problematica specifică asistenţei sociale. În prezent asistenţii sociali utilizează o serie de paradigme. Introducere în teoria asistenţei sociale. contextual. abordarea centrată pe client etc. p102) este de a creşte capacitatea practicianului de a-şi controla conştient şi deliberat “mediul de lucru”. Ca activitate practică. Conform lui Malcom Payne(1996. faţă de cei din imediata apropiere sau faţă de propria persoană. 2001.45) adduce în atenţie procesul dezvoltării cunoaşterii ştiinţifice şi spune că acesta se realizează în contextul “competitivităţii modelelor teoretice”. teorii şi metode în munca lor cu clienţii. responsabilizarea persoanei pentru ase putea îngriji. Aceste responsabilităţi includ 19 . p17)spunea că fiecare profesie este interesată de anumite tipuri de fenomene şi uzează de anumite aparate teoretice care o ajută să se constituie în ocupaţie de sine stătătoare. structuri sociale. Asistenţa socială ca domeniu professional este un construct social constituind un complex de contexte. psihanaliza.prin urmare teoriile trebuie să reflecte modul în care interacţionează aceste elemente. organizarea instituţiilor şi serviciilor sociale. Funcţionarea socială: Îndeplinirea responsabilităţilor faţă de societate în general. achiziţionarea . structuralismul. p. clasificarea teoriilor în asistenţa socială. De exemplu atunci când încearcă să organizeze activităţi de îngrijire la domiciliu pentru un vârstnic asistentul social va lua în considerare mai multe posibilităţi de acţiune: sprijinirea familiei pentru a se putea ocupa de persoana vulnerabilă. cu timpul a ajus să însemne un set de cunoştinţe şi teorii care definesc un camp distinct de caţiune. p 15). Th Kuhm (1976 p. inventarierea. Teoriile sunt modalităţi de acţiune care ghidează comportamentul şi intervenţia.funcţia cunoaşterii în asistenţa socială(Polanscky citat de Sporin 1975. indivizi. scopul comun şi unificarea. funcţionalismul. sociologie(teoria sistemelor. Toate aceste definesc câmpul de caţiune în asistenţa socială. organitarea grupurilor profesionale şi organizarea sistemului de educaţie în asistenţa socială. şcoala de diagnoză şi funcţionalism.

ajutorul social ş. dificilă. (Parker. familiilor şi comunităţilor (Parker. În cazuri speciale. 154). în scopul menţinerii autonomiei. 1987. resimţită sau de un grup de indivizi sau individual. de vulnerabilitate sau dependenţă. prevenirii marginalizării şi excluziunii sociale. serviciile sociale: • reprezintă: măsuri şi acţiuni care răspund nevoilor sociale individuale. familiale sau de grup. problemele sociale generează nevoi sociale ce impun organizarea de servicii sociale în cadrul unei comunităţi Măsurile/ componentele asistenţei sociale au rolul de a satisface nevoile unei persoane atunci când aceasta nu se mai poate ajuta singură (din cauza unei boli cronice. Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat. să consolideze relaţiile de familie şi să restabilească funcţionarea socială a indivizilor. a unui handicap fizic sau psihic etc. alocaţiile pentru copii şi familie. Prestaţii sociale: forme de transfer prin care se realizează alocarea de bunuri şi servicii către indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli şi de roluri reciproce. persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/ institutional (Moore. p. adică beneficiarii sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar. creşterii calităţii vieţii. Prestaţiile în natură pot consta din bunuri (“cornul şi laptele”. violenţa domestică etc. dar rămân în familia lor şi continuă să locuiască în casa lor.153) Conceptul de nevoie socială aparţine în mod firesc de idea de serviciu social. ce impune o anumită rezolvare. p. Servicii sociale: Activităţile asistenţilor sociali sau ale altor profesionişti care ajută oamenii să prevină dependenţa. Se bazează pe colaborarea cu serviciile medicale. considerate mai degrabă excepţionale. rata ridicată a abandonului şcolar.). centre de consiliere. de realizare personală etc. Din categoria celor băneşti fac parte: pensiile. de lipsă. a resurselor financiare insuficiente. care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare imediată. emoţionale. consumul de droguri.a. Conform OG 86/2004. • urmăresc: prevenirea şi depăşirea situaţiilor de dificultate. 1987. centre de reabilitare şi recuperare de zi. Nevoie: = o anumită stare de deficienţă.)). 1993). Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate. servicii de îngrijiri la domiciliu. astfel: a. Prestaţiile pot fi acordate în bani sau în natură. indemnizaţiile de şomaj. 20 .satisfacerea nevoilor de bază ale individului şi ale membrilor de familie care depind de el/ ea. servicii medicale insuficiente în mediul rural. centre de adapost. Nevoile de bază sunt fizice. = o stare de tensiune la un moment dat. În concluzie. rechizite pentru şcolarii din familiile cu venituri mici etc. b. Istoricul serviciilor sociale are la bază recunoaşterea nevoilor sociale şi organizarea societăţii pentru a le satisface. Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi. poluarea apei şi a aerului. Exemple de probleme sociale : sărăcia.

350) • proces prin care se oferă sau se primeşte sprijin cu alte persoane în scopul de a uşura unul sau mai multe obiective ale funcţionării sociale. 2003. asistenţa şi informaţiile primite din partea indivizilor şi grupurilor în cadrul relaţiilor formale şi informale”. prietenii.). când are nevoie de ajutor material sau când are nevoie de o persoană căreia să-i poată împărtăşi temerile şi fricile. Suportul social şi relaţiile interpersonale Ce este suportul social? • principala resursă exterioară la care individul poate apela pentru evitarea/rezolvarea anumitor probleme pe care nu le poate rezolva singur. colegi. psihologi. ea apelează la una dintre sursele de suport social ce-i stau la dispoziţie: familie. Pentru că ele se află întotdeauna în schimbare. prieteni. vecini. de prietenie. • formale: . într-o mulţime de conversaţii. toate familiile experimentează stresul la un moment dat. de vecinătate sau colegiale) tind să facă faţă stresului mai bine. nu de puţine ori. dezvoltare şi evoluţie. p. psihologi etc) sau grupuri de suport comunitare. consilieri. cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă) etc. Astfel de crize sunt determinate sau agravate. • proces important în menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului. vecinii. Un al doilea tip de suport social este cel oferit de grupurile şi reţelele de prieteni şi colegi. moartea. Sursele suportului social pot fi: • informale: familia. să fie mai fericiţi. Colegii cooperează şi se ajută unii pe alţii în timpul serviciului şi se angajează. consilieri. 21 . adoptată în ultimii ani în România.Etapă necesară în procesul de evaluare a nevoilor şi resurselor unei persoane aflată în dificultate. (Chelcea. de asemenea. Ei tind. colegii.Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici. Politica de prevenire a instituţionalizării. specialişti (asistenţi sociali. educaţia deficitară sau lipsa acesteia etc. Familiile pot oferi un sprijin emoţional imens. Oamenii care au legături sociale puternice (familiale. în special în momentele de criză. Sursele şi evaluarea suportului social Atunci când cineva nu reuşeşte să-şi rezolve problemele şi apelează la alte persoane în care are încredere. sărăcia. • “susţinerea psihologică şi socială a persoanelor: confortul. mai sănătoşi şi să trăiască mai mult. divorţul sau schimbarea domiciliului pot slăbi fundaţia unei familii. -instituţii şi servicii sociale.specialişti (asistenţi sociali. Schimbări majore în dinamica familiei cum ar fi boala. se înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi îngrijirii în comunitate. cămine -spital. comparativ cu relaţiile din familie. în integrarea sa. Prietenii se implică în activităţile comune de timp liber şi comunică mult unii cu ceilalţi. grupuri comunitare de support Evaluarea suportului social . medici etc. în creşterea stimei de sine şi ajutarea acestuia să aibă încredere în oameni şi să se simţă în siguranţă. de situaţii sociale problematice cum ar fi şomajul. Aceste relaţii sunt de obicei mai puţin intense sau apropiate. de asemenea. Iluţ. cunoştinţele.

colegii. Funcţiile relaţiilor sociale suportive Relaţiile sociale pot îndeplini una sau mai multe dintre următoarele funcţii: a. grupurile de recreere. • informaţionale. ci este necesar să evaluăm şi ce crede persoana respectivă despre sprijinul pe care-l poate primi de la familie. părinţii. situaţia de criză. De exemplu. subordonaţii. • de consiliere. părinţii soţului/soţiei. • de interacţiune socială pozitivă etc. faza deficitară/finală. 2. Calitatea relaţiilor De asemenea. prietenii. prietenii apropiaţi. grupurile profesionale. Funcţia emoţională: este funcţia care oferă confort şi stimă de sine. rudele. devin importante aspecte ce ţin de calitatea relaţiilor acelei persoane. vecinii. familia se constituie într-o sursă de tensiuni şi conflicte. • de recunoaştere şi afirmare. tranziţia la o nouă situaţie. Suportul social poate acoperi o arie variată de nevoi : • materiale.-Se referă la: • reţelele de relaţii pe care le are persoana cu mediul social • aspectele calităţii relaţiilor unei persoane şi posibilitatea ca aceste relaţii să ofere sprijin persoanei în dificultate. Acest tip de support poate fi oferit de: sursele informale (familia. colegii. nu este suficient ca persoana care are nevoie de sprijin să facă parte dintr-o familie numeroasă (aparent. vecinii 22 . Uneori. în evaluarea sprijinului social de care poate să dispună o persoană la un moment dat. ocupă un loc central în cadrul conceptului de sprijin social şi este cel mai important tip de sprijin ce poate însoţi toate etapele unei situaţii problematice: 1. • de îngrijire. ceea ce determină persoana în nevoie să caute sprijin. o sursă importantă de sprijin). copiii. 3. grupurile religioase. grupurile comunitare de suport. de posibilitatea ca aceste relaţii să deţină funcţii de sprijin la un moment dat. cluburile sociale. • emoţional-afective. Reţeaua de relaţii Reţelele de relaţii de care dispune o persoană la un moment dat pot include: soţul/soţia. apelând la alte surse de suport.

fiind utilă în special în faza deficitară/ cronică a situaţiei problematice. instrumental: este formă de ajutor direct şi material pentru o persoană aflată în dificultate. neputinţă. consilierii. Sincronizarea dintre suportul social şi fazele situaţiei problematice Cei ce îşi desfăşoară activitatea profesională în domeniul asistenţei sociale se află deseori în situaţia de a oferi sprijin social clienţilor. • exprimarea căldurii personale în relaţie cu persoana în nevoie. b. Funcţia cognitivă. Funcţiile particulare ale suportului social. furie.sursa cea mai importantă o reprezintă membrii familiei. disperare. îngrijirea copiilor. tranziţia sau faza cronică/finală). PERIOADA DEFICITARĂ/CRONICĂ Importantă este sincronizarea dintre suportul social şi etapa situaţiei problematice (criza. oferirea de ajutor în perioade critice. TRANZIŢIA 3. • manifestarea încrederii şi a susţinerii necondiţionate.). 23 . poate ajuta la rezolvarea unor probleme practice. Pentru a realiza acest lucru este util ca ei să cunoască etapele din evoluţia unor situaţii problematice cu care clienţii se pot confrunta la un moment dat. maşină de spălat. grupurile de suport comunitare etc) şi presupune activităţi precum: • asistenţa sub formă de încurajare. oferirea de bunuri materiale (mobilă. presupune a-i oferi persoanei aflată în dificultate informaţiile de care are nevoie sau de a o învăţa anumite deprinderi ce-i sunt necesare pentru rezolvarea problemei sale include şi un sprijin ce implică informaţii care să ajute persoana să-şi evalueze evoluţia proprie. informaţională: este utilă în special în faza de tranziţie de la o situaţie problematică la o situaţie adaptativă. haine etc. bunuri sau servicii. se pot fi oferite/proiectate răspunsuri cât mai adecvate nevoilor clienţilor. c. Exemplu: O persoană care află că este concediată. sursele formale (asistenţii sociali. o transportul. cărţi. • comunicarea empatică.). sunt: a) suportul emoţional: . trăieşte sentimente de inadecvare. Fazele situaţiei problematice sunt: 1. mânie. sfătuirea. Funcţia de suport material. CRIZA 2. cum ar fi îmbolnăvirea sau decesul unui membru al familiei. poate consta în furnizarea de bani. presupune ca activităţi: asistenţa pentru muncile gospodăreşti. • comportamentul ce susţine sentimentul de siguranţă şi-l conduce pe individ spre credinţa că este respectat şi că devine conştient de disponibilitatea cuiva cu care poate discuta problemele sale cele mai delicate. îndrumarea şi consilierea persoanei în diverse domenii.este necesar în faza de criză. tranziţie sau deficit. acordarea unor împrumuturi sau donaţii în bani. • manifestarea afecţiunii pentru celălalt.etc. . Prin înţelegerea acestor faze. important în diferite momente.

Asistenţa socială “Arta în care cunoaşterea ştiinţei relaţiilor umane şi a deprinderilor de relaţionare este folosită pentru a mobiliza capacităţi latente existente în orice individ. Mobilizarea suportului social are în vedere o evaluare iniţială a resurselor individuale şi sociale ale persoanelor. prieteni.inutilitate. c) suport material. dincolo de orice alt tip de suport. consilieri etc. de facilitare a exprimării şi acceptării emoţionale. Pentru a depăşi această stare de criză.) nu există sau nu sunt suficient mobilizate. consilieri etc. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de informaţii legate de posibile oportunităţi existente pe piaţa muncii. persoana respectivă are nevoie în primul rând de sprijin emoţional. mai ales în situaţiile problematice care pot fi soluţionate. Relaţia de suport dintre asistentul social client în practica asistenţei sociale şi O sursă importantă de sprijin. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. depresie etc. astfel încât acesta să fie mai bine adaptat 24 . Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. Trebuie subliniat caracterul temporar al acestui tip de sprijin. acolo unde este necesar. prieteni. În cadrul acestor servicii. colegi sau de către asistenţi sociali. în special acolo unde sursele informale (familia.este necesar de-a lungul perioadei de tranziţie de la faza de criză a situaţiei problematice la o nouă situaţie care să permită funcţionarea socială a individului. consilieri etc. necesare pentru a depăşi situaţia de dificultate. prietenii. b) suportul informaţional sau cognitiv: . de intervenţii care să îmbunătăţească funcţionarea suportului social. Doar în aceste condiţii poate fi prevenită crearea dependenţei de acest tip de ajutor şi promovate autonomia şi responsabilitatea personală. în situaţiile de solicitări cronice excesive. financiar sau de suport constând în anumite bunuri sau servicii. de formare a unor abilităţi şi deprinderi practice utile pentru găsirea unui nou loc de muncă etc. de încurajare. colegi. Această evaluare este urmată. colegi. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de suport material. Acest sprijin poate fi oferit de familie. vecinii etc. vinovăţie. colegii. serviciile de asistenţă socială devin extrem de necesare pentru prevenirea apariţiei disfuncţiilor şi integrarea socială a persoanei aflate în dificultate. prieteni. relaţiile suportive create între asistentul social şi beneficiari se constituie în cadrul esenţial al procesului de asistenţă socială. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. instrumental: -este necesar în stările deficitare. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali.

• clienţii pot sau nu pot fi conştienţi de aceste nevoi. în timp ce evaluarea.Client Ce este? • sufletul asistenţei sociale. • tipuri de nevoi psihosociale: . .client A. satisfacerea nevoilor psihosociale ale clientului. comportamentelor. demnă.de a alege şi a decide cu privire la propria viaţă. reacţiilor emoţionale. în scopul adaptării mai bune a clientului la cerinţele mediului în care trăieşte”. • satisfacerea lor implică.de a fi acceptat ca o persoană. • interacţiunea dinamică a atitudinilor. . B.de a nu fi judecat sau condamnat pentru dificultatea în care se află.la stresul vieţii de zi cu zi. Nevoile psihosociale ale clienţilor reprezintă: surse ale atitudinilor. identificarea nevoilor şi intervenţia sunt trupul acesteia (cele două sunt oricum inseparabile). • satisfacerea lor are impact asupra relaţiei cu clienţii şi asupra atitudinilor acestora. indiferent de gradul de dependenţă. . Atitudini implicate în relaţia asistent social . de valoare.de a fi înţeles şi de a i se răspunde la sentimentele exprimate. Atitudinile şi rolul lor în relaţia asistent social-client sunt: • reacţii evaluative favorabile sau nefavorabile faţă de ceva sau cineva. număr de eşecuri din viaţă. reacţie datorată sistemelor de valori cu care operează individual. nu un caz. stabilirea unor relaţii interpersonale. cererea lor include şi satisfacerea implicită a unor nevoi psihosociale complexe. emoţiilor. . • relaţia dintre asistent social şi client reprezintă un schimb între două surse de • • 25 . interacţiune apărută între client şi asistentul social. Obiectivele relaţiei dintre asistentul social şi client sunt: • • • sprijinirea clientului în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă.de confidenţialitate. • cadrul în care cunoştinţele despre natura umană sunt puse în valoare spre beneficiul clientului. comportamentului clientului.de a exprima liber sentimente şi emoţii (pozitive sau negative) pentru a se simţiei înşişi. chiar şi atunci când clienţii cer ajutor material sau financiar. vulnerabilitate. deseori.de a fi considerat o fiinţă umană. . crearea unei atmosfere în care clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze în condiţii de securitate psihoemoţională cu asistentul social. • se exteriorizează în comportament.” (1949. . • un tip special de relaţie interpersonală. Biesteck) RELAŢIA Asistent social .

obicei) reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului fondat pe valorile de bine-rău. Etica poate fi considerată ştiinţa îndatoririlor umane. componenta emoţională nu încetează atâta timp cât relaţia asistent social-client există. un termen generic pentru diferitele modalităţi de înţelegere şi examinare a vieţii morale. larg răspândite în cadrul unei colectivităţi având un grad mare de interiorizare şi impuse de propria conştiinţă(conştiinţă morală) cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi(opinie publică). atitudini ce au la bază un set de valori. Morala(etimologic)provine din limba latină. analiză sistematică asupra moralităţii. cinste. moral-imoral. concepţii. În filosofie etica studiază şi evaluează comportamentul uman în lumina principiilor morale . dinamică. alegerea unor alternative în problemele semnificative etic din practica asistenţei sociale. comportamente iar sistemul de valori este reflectat în deciziile şi comportamentul individual. fie personală. Etica s-a dezvoltat pe măsură ce oamenii au reflectat asupra intenţiilor şi consecinţelor actelor lor. responsabilitate etc. o abordare practică şi structurată pentru a veni în sprijinul profesioniştilor din domeniul 26 . Sistemul de valori în practica asistenţei sociale Noţiunile de cunoştinţe. socială etc). Astfel dacă morala reprezintă convenţii sociale(credinţe şi practici) legate de comportamentul uman correct/greşit care sunt atât de larg răspândite şi acceptate încât reprezintă un consens constant în comunitate iar etica o reflectare . un set de reguli. satisfacerea anumitor nevoi creează anumite sentimente şi se exteriorizează prin comportamente verbale/ nonverbale. deci o bază teoretică. 1978). Etica defineşte modul în care indivizii. obicei. idealuri morale-norme sau principii morale. relaţii morale. cu intensitate şi externalităţi diferite. fie reprezentând comandamentele unei societăţi cu privire la normele de desfăşurare a vieţii sociale(Dicţionar de Filosofie. atitudinală. Ele include scopuri. corpurile profesionale şi instituţiile aleg să interacţioneze. creează disponibilitatea clientului de a fi ajutat. sau obligaţii şi îndatoriri pe care una numit grup social le impune memebrilor săi. un system particular de principii şi reguli care se aplică unei sfere a acţiunilor umane(sfera politică. pe care oamenii şi le-au stabilit. valori. interacţiunea asistent-client este una emoţională. Astfel să ştii înseamnă să ai cunoştinţe despre…. corectitudine. abilităţi. comportament acceptat tradiţional. Etică(etimologic) provine din limba greacă – ethos(morav. Valorile sunt acele lucruri pe care le considerăm importante. idealuri. îndatoriri deduse din această ştiinţă. obiectivul acesteia din urmă (a eticii) este luarea de decizii. În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală-convingeri. deprinderi sunt determinate de teorie practică şi valori. fie proprie unui current filosofic. caracter) reprezintă o disciplină filosofică ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei dar şi o concepţie sistematizată şi coerentă. să poţi presupune să ai formate abilităţile necesare obţinute prin practica profesională (experienţa dobândită) iar să vrei presupune să ai atitudini faţă de… . care pot fi considerate standarde de comportament.• • • • energie.mores(atitudine morală.

Lee şi Greene(Miley K. Practica asistenţei sociale ) fac distincţia între competenţa culturală. În sens restrâns deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie.. Sistemul de valori al profesiei de asistent social adduce în atenţia societăţii ideile eticii sociale. Valoare poate fi definită drept ceva ce este valoros. Moralitatea se referă la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană. p. valorile ne ghidează în alegerea unei soluţii optime. Aceste credinţe sunt reflectate în activitatea zilnică şi conduc activitatea profesională. • funcţiile agenţiei. Zamfir C..Din punctual de vedere al asistenţei sociale valorile pot fi private ca păreri.. grijii fată de alţii.K. însă modul de a gândi şi a acţiona a asistentului social sunt influenţate şi de propria experienţă de viaţă şi de calităţile sale umane. ceea ce ste necesar şi logos-ştiinţă. 2003).. adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formalşi general acceptate dar fiind larg practicate(Vlăsceanu L. Moravuri.Bucureşti). Trei.2006.. ale solidarităţii.asistenţei sociale în identificarea. o colectivitate. Astfel se constituie valorile personale configurate în mod individual dar şi nu independent de valorile grupului sau ale comunităţii din care individul face parte. al principiilor şi normelor morale specifice pe care le implică exercitarea unei profesii. Codul deontologic reprezintă ansamblul obligaţiilor speciale care rezultă din aderarea deliberată la o anumită profesie. Du Bois B. Deontologie (etimologic) provine din limba greacă deon. moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate explicit ca norme morale. pe cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicienii unei profesii (Dicţionar de filosfie). Cunoaşterea şi respectarea valorilor şi principiilor asistenţei sociale sunt esenţiale în munca cu clienţii dar ele trebuie completate de o practică asistenţială multiculturală competentă.. 1998. Codul etic(Roth M... Asistentul social achiziţionează în timpul formării sale o bază de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice necesare desfăşurării activităţii profesionale.ca grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi cât şi la o serie de practici. ajutorului. Valorile sunt implicate în orice decizie care presupune judecăţi etice. la moralitate. dezirabil. aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli(Miroiu M. Pentru situaţiile în care nu este evident ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Una din valorile importante se referă tocmai la libertatea alegerii individuale. 2003) reprezintă un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională. prin sine însuşi.ceea ce se cade. analiza şi rezolvarea constructivă a dilemelor etice ce pot să apară. 2004. un grup. Valorile folosite în asistenţa socială fac subiectul a trei instanţe: • normele generale ale societăţii. Berbea N.. • contactul cu clientul. deontos. sensibilitatea culturală şi practica asistenţială 27 . în situaţiile în care nu există un mod clar de a rezolva un conflict între principiile morale. Introducere în etica profesională. Acesta poate fi scris sau transmis prin tradiţie. instituţie..93. datorie.concept general referindu-se la morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate . Dicţionar de sociologie). Ed. includerii şi acceptării altora(Roth M. credinţe despre oameni şi despre cele mai potrivite căi de a-i trata pe oameni. şi reprezintă un cod al moralei profesionale. O Melia M. profesie sau o parte a acesteia prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţe de elaborare.

28 . Valorile asistenţei sociale se exprimă prin ideile referitoare la atitudinile faţă de oameni. 4. Alegerea unei cariere profesionale ca cea în asistenţa socială cere o profundă explorare a valorilor individuale şi compararea lor cu valorile profesiei (Hoffman şi Salle. de exemplu. rasă etc. 2. pedeapsa cu moartea. 1996. Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă la valorizarea personalităţii umane. homosexualitatea şi altele. cu normele societăţii sau cu codul etic professional. Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscrie la următoarele valori fundamentale. Valorile asistentului social/valorile instituţiei/valorile societăţii/valorile profesionale. la nevoile şi scopurile sale şi la modalităţile de a obţine resursele necesare vieţii. Oamenii au dreptul la resursele necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi exprima potenţialul. Oamenii au dreptul la libertate. Afirmarea individualităţii proprii. la creşterea demnităţii ei şi la creşterea demnităţii fiecărei persoane asistate. modalităţile în care acestea au fost interiorizate precum şi modul în care acestea interacţionează ca valorile celorlalţi determină apariţia următoarelor situaţii: Valorile asistentului social/ valorile clientului (ceea ce este important pentru asistentul social nu este obligatoriu important şi pentru client) Valorile asistentului social ca model. Sistemul propriu de valori . Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane . Astfel competenţa culturală vizează dobândirea cunoştinţelor privind dezvoltarea unui anumit grup cultural într-un context social dat iar sensibilitatea culturală vizează setul de valori al grupului cultural respective. la alegerea propriilor lor valori şi modalităţi de viaţă. Fiecare persoană este o valoare în sine şi este unică. Sistemul personal de valori poate intra în conflict direct cu valorile instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea. sinuciderea. atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora. Dobândirea acestui tip de competenţă garantează respectarea principiilor unicităţii. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali. Valorile fundamentale ale asistenţei sociale combină valori fundamentale ale tradiţiei religioase iudeo-creştine cu cele ale umanismului şi ale liberalismului. valorile şi deprinderile asistenţei sociale generale şi se dobândeşte prin interacţiunea cu personae diferite din punct de vedere cultural. demnităţii şi a nondiscriminării în oferirea de servicii sociale clienţilor indifferent de gen. Valorile individuale diferă adesea de problemele concrete ale vieţii sociale ca. Lupta împotriva prejudecăţilor. cu importanţă cardinală pentru profesie (Codul deontologic. religie. 2003): 1.culturală. 3. pedeapsa cu moartea.) (Roth-Szamoskozi. 2003). Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare . Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi . Asistentul social trebuie să-şi formeze ca deprindere receptivitatea socială iar abordarea trebuie să fie determinată de cunoştinţele. De cele mai multe ori asistentul social reprezintă un model pentru client situându-se pe o poziţie de putere în ceea ce priveşte impactul asupra perrsoanei asistate de aceea este foarte important ca asistentul social să-şi înţeleagă sistemul propriu de valori şi modul în care acesta îl influenţează în luarea deciziilor. homosexualitatea etc )şi pot ridica probleme în alegerea modalităţi de rezolvare a problemele sociale. 1994 în Roth-Szamonskozi. avortul. Valorile individuale diferă adesea de alegerile individuale ale clienţilor fie ei indivizi sau grupuri( avort.

acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi. Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a acestora. Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la persoanele asistate şi în legătură cu aceştia. rolul nostru este dictat şi de regulile instituţiei în care lucrăm. în judecata profesională a asistentului social. 6. Am putea spune că în practică nu există un set universal acceptat de valori. • un sens pozitiv înţeles ca asigurarea condiţiilor care să faciliteze înţelegerea deciziilor luate şi dezvoltarea personală. ca şi de prevederile legale.5.caz în care se specifică situaţiile în care este responsabilitatea noastră etică şi profesională de a transmite altora informaţiile obţinute. Anumite situaţii pot garanta confidenţialitate absolută. dar această libertate depinde de 29 .şi confidenţialitate relativă . Dar. Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica scopurile. Responsabilităţile pentru realizarea valorilor menţionate revin în comun indivizilor şi comunităţilor. Societatea va trebui să creeze condiţiile unei participări democratice a cetăţenilor la viaţa socială iar aceştia au responsabilitatea de a fi actori activi în viaţa socială. Confidenţialitatea este esenţială pentru asigurarea unui climat de încredere. dar putem identifica un nucleu de bază (Rădulescu. Respectul faţă de persoana asistată nu este inclus aici ca o valoare specifică deoarece mulţi autori îl consideră o precondiţie a celorlalte valori menţionate Autodeterminarea are în practică un dublu sens: • un sens negativ înţeles ca libertate şi suport acordat unei persoane pentru a face propriile alegeri. • suportul oferit persoanei asistate pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine. Codul etic al NASW susţine dreptul clienţilor de a lua decizii în ceea ce îi priveşteautodeterminarea reprezintă libertatea alegerii . Regula generală este că nici o informaţie nu poate fi împărtăşită fără acordul persoanei asistate. 2004): 1. Codul Deontologic al profesiei de asistent social din România obligă asistentul social să nu decidă în numele beneficiarului ci să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune opţiuni şi limitarea drepturilor beneficiarilor la autodeterminare este posibilă atunci când asistentul social consideră că acţiunile prezente şi/sau viitoare ale beneficiarilor prezintă risc pentru ei înşişi sau pentru ceilalţi. se poate face o diferenţiere între confidenţialitate absolută . indiferent de circumstanţe. 1. 3. stabilirea priorităţilor şi alternativelor de intervenţie. 4. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor persoanelor asistate. Problema confidenţialităţii este una dintre cele mai importante în asistenţă socială. Asistenţii sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când. promovarea bunăstării individuale şi colective. dar şi pentru respectarea drepturilor persoanei asistate. Autodeterminarea este întâlnită în practica asistenţei sociale ca: • încurajarea persoanei asistate pentru a participa la definirea problemei. În afară de nevoile persoanei asistate. justiţia socială. precum şi pentru a decide utilizarea resurselor personale.caz în care nici o informaţie nu poate fi împărtăşită altora. egalitatea de şanse. 2. în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. respectul faţă de autodeterminare.

Garantarea accesului clienţilor la alternative şi oportunităţi este un principiu practice fundamental şi o necessitate pentru participare. 4. Acestă valoare poate fi înţeleasă în trei moduri: • tratament egal: eliminarea dezavantajelor în accesul la resurse şi servicii. • nevoile individuale. 3. • oportunităţi egale: eliminarea dezavantajelor persoanei asistate în competiţie cu ceilalţi. Egalitatea de şanse implică stabilirea unor criterii de egalitate a persoanelor aflate în dificultate şi „eliminarea dezavantajelor” acestora în accesul la servicii. Apare întrebarea: în acţiunile întreprinse asistentul social urmăreşte aplicarea propriei înţelegeri a bunăstării sau înţelegerea pe care o are persoana asistată? În standardele etice internaţionale ale asistenţilor sociali (Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali) este menţionată datoria asistentului social de a acţiona în interesul persoanei asistate. bolnavi mental) 2. accesul clienţilor la resurse este o necessitate imperativă. asistentul social trebuie să aibă în vedere interesul altor persoane din vecinătatea persoane asistate precum şi interesul public. Tema promovării bunăstării individuale şi comunitare este interpretabilă. iar pe de altă parte. activează resursele acestuia şi îi extind oportunităţile. Asistenţii sociali care susţin dreptul clienţilor la autodetrminare ghidează procesul de asistenţă. • egalitatea rezultatelor: promovarea bunăstării pentru toate persoanele aflate în dificultate Pentru respectarea demnităţii şi autodeterminării. incluzând asistarea oricărei persoane fără prejudecăţi şi favoruri. Există unele domenii ale practicii unde asistenţii sociali au autoritatea legală de a-l obliga pe client să facă unele acţiuni: • clienţii care au nevoie de protecţie dat fiind statutul lor de dependenţă(copii instituţionalizaţi. această prevedere este completată de alte două menţiuni: pe de-o parte. Capacitatea de autodeterminare poate fi sporită prin activitatea îndreptată spre îndepărtarea barierelor exterioare care limitează posibilităţile clientului(obiceiuri. instituţii) şi a barierelor interioare care îi limitează posibilităţile de a găsi modalităţi alternative de acţiune. toxicomani. depinzând de viziunea asistentului social asupra conceptului de bunăstare umană. Resursele reduse limitează opţiunile posibile şi potenţialul de autodeterminare a clientului. bătrâni) • persoane care se reabilitează după ce au încălcat normele sociale(delincvenţi. de înţelegerea bunăstării de către persoana asistată şi de înţelegerea culturală a nevoii.existenţa unor opţiuni şi resurse. persoane cu handicap. Conceptul de justiţie socială este fundamentat pe două reguli de bază: 30 . • drepturile personale stabilite prin lege. Conceptul de justiţie socială vizează distribuirea bunurilor în acord cu: • criteriile şi regulile generale stabilite de către fiecare serviciu social. Codul NASW mandatează asistentul social să sprijine crearea de oportunităţi pentru populaţiile dezavantajate şi să promoveze schimbări de politici care ar conduce la îmbunătăţirea condiţiilor sociale. confirmă capacităţile clientului. dezvoltarea unui punct de vedere al asistentului social asupra a ceea ce reprezintă interesul persoanei asistate în acord cu teoria asistenţei sociale. norme.

lipsei deprinderilor şi a mecanismelor de adaptare ale acestora. Formarea unei noi competenţe duce adesea la rezolvarea problemelor şi la dezvoltarea personalităţii individului. noţiuni de bază în practica asistenţei sociale.în cazul nostru. Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri. 31 . Ei trebuie lăsaţi şi încurajaţi să-şi asume responsabilităţile propriilor decizii şi să-şi exercite libertatea. rezolvarea nu se poate limita la creşterea competenţelor individuale. Principii etice Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei discipline. resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. excluderea şi alte asemenea forme. în general. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori sociali care au o acţiune defavorabilă asupra indivizilor. În relaţia de consiliere şi de sprijin. Oamenii sunt capabili să înveţe noi comportamente. 1980): • Valorile persoanelor asistate. este o activitate des întâlnită în procesul de asistenţă. 2003) specifice profesiei de asistent social: 1. Problemele de viaţă ale indivizilor se datorează. 2. El este operaţional în multe din acţiunile asistentului social şi poate fi considerat central în asistenţa socială. Principiile etice (Hepworth şi Larsen în Roth-Szamoskozi. ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială. acceptate în cadrul unei colectivităţi . • Valorile sociale. atâta vreme cât alocarea resurselor. familiilor şi grupurilor. 5. În practica asistentului social sunt implicate (Morales & Sheafor. încurajând manifestările sale de independenţă. 7. Deşi se acceptă ideea că originea problemelor de viaţă se află adesea în experienţele şi evenimentele trăite anterior şi se ştie că analiza experienţelor trecute poate fi benefică. Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia. Asistenţii sociali au responsabilitatea să ajute oamenii să-şi descopere şi să-şi utilizeze capacităţile de schimbare şi dezvoltare. • Valorile personale ale asistentului social. servicii. profesionistul va întări încrederea în sine a asistatului şi demnitatea individului. Prin urmare. ca răspuns la nevoi. se apreciază că cele mai multe din dificultăţile în calea îmbunătăţirii integrării sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenţiei pe alegerile şi posibilităţile prezente. 4. 6. şomajul.(1) egalitatea în evaluarea nevoilor şi a resurselor. discriminarea. prin mobilizarea potenţialului latent de adaptare al indivizilor. Multe din problemele indivizilor îşi au originea în societate şi nu se datorează indivizilor înşişi. • Valorile în asistenţă socială. totuşi. Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la informaţii. Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale. punctând responsabilitatea asistentului social în distribuţia resurselor publice în acord cu drepturile şi nevoile individuale. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea să obţină maximum de independenţă. 3. (2) acordarea ajutorului în funcţie de nevoi Acest concept este unul dintre cele mai importante. să ia propriile decizii şi să înveţe să-şi conducă propria viaţă.

înţelegerea. 10. 2. unicitatea şi valoarea fiecărei persoane. pentru aceasta având nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viaţa lor. • Recunoaşte şi respectă unicitatea şi diversitatea fiecărei persoane. Persoana asistată poate să preia modelul şi să îl transpună asupra celorlalte relaţii ale sale. Demnitatea şi unicitatea persoanei Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului. Banks. Relaţiile interumane Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica profesională. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate. putând acţiona pentru respectarea dreptului la competiţie (competiţia este deseori impusă de resursele limitate şi se regăseşte în accesul pe baza îndeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului). S. prin grijă. încurajare. acceptare. Justiţia socială Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale.. • Poate identifica şi acţiona împotriva discriminării. sinceră. Oamenii au nevoie de conştiinţa valorii proprii şi de stimă de sine. grupurile sau comunităţile asistate. BASW.8. a dreptului la viaţa privată. • Înţelege modalităţile de promovare a dreptului persoanei de a alege. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor. Valori în asistenţa socială 1. evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale. implicându-se în identificarea. înţelegând posibilităţile de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vieţii persoanelor asistate. • Înţelege formele de asistare a persoanelor aflate în nevoi în demersul de îmbunătăţire a nivelului de trai. Orice metodă de rezolvare a cazurilor de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere că mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca şi scopul. Asistentul social poate contribui la creşterea stimei de sine a clienţilor în cadrul relaţiilor de consiliere. • Poate practica asistenţa socială într-un mod care să nu stigmatizeze sau să dezavantajeze persoanele. Dreptul persoanelor asistate la propriile valori şi convingeri este inviolabil. London. 9. Mijloacele folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea. 2001. folosind metode adecvate rolului asistentului social şi contextului în care persoana trăieşte. Autocunoaşterea este o primă etapă necesară în procesul de dezvoltare şi schimbare a persoanei. autentică. Practicianul în asistenţă socială trebuie să demonstreze că: • Identifică propriile valori şi înţelege implicaţia acestora în practica de asistenţă socială. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995). 11. Ethics and Values in Social Work. rasismului. Autodeterminarea Asistentul social respectă şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare 5. 32 . dreptul la autodeterminare şi la confidenţialitate ale asistatului. 4. Relaţia dintre asistentul social şi client poate deveni pentru acesta din urmă model de relaţie deschisă. indiferent de valorile şi convingerile acestora. inegalităţilor şi injustiţiei. 12. 3. confidenţialitate şi protecţie.

6. cum ar fi conflictul între valorile personale/ valorile profesionale. ca urmare a creşterii interesului public pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului. Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca implicând decizii morale dificile. nici lămurită în manuale. expertiza şi experienţa profesională. responsabilităţi faţă de noi înşine ca profesionişti. vom investiga cinci categorii de responsabilităţi: 1. Factori care ţin de asistenţii sociali: presupunerile lor. ei au de luat singuri decizii. Teme majore de confruntare etică Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali se pot datora următoarelor trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi. Dilema etică apare atunci când asistentul social se confruntă cu o situaţie în care trebuie să decidă în cazul unei alternative conflictuale. Integritatea Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi normele etice profesionale. pe care să le raporteze la valorile profesiei (RothSzamoskozi. responsabilităţi faţă de profesie. 5. 2003): 1. fără să ştim ce anume am putea face”. responsabilităţi faţă de societate. responsabilităţi faţă de instituţia angajatoare. responsabilităţi faţă de persoanele asistate. scopurile activităţii de asistenţă socială sau concepţiile lor teoretice privind activitatea lor profesională. Se spune că morala nu poate fi predată în sălile de curs. responsabilităţi faţă de colegi. convingerile lor. să îşi clarifice propriile valori personale. Rămâne de reţinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în chestiuni de etică “nu putem discuta ceea ce ar trebui să facem. valorile personale/ valorile instituţiei în care lucrează etc. Uneori au posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu supervizorii lor. 7. 3. Sursa: Codul etic al profesiei de asistent social . Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte publicitatea cazurilor sociale. judecăţile lor de valoare privind natura umană. Competenţa Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de licenţa. asistentul social va trebui să decidă care din valorile implicate vor fi luate în considerare cu prioritate. Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor morale prin luarea unor decizii responsabile. 4. ca şi datorită accentuării interesului statului în problemele sociale şi.proiect elaborat de Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. După identificarea şi definirea dilemei etice. Faţă de cine suntem responsabili? Pentru a lua o hotărâre etică. valorile. În majoritatea cazurilor. 2003).dileme etice Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. 2004 Probleme etice . însă. 33 . ea trebuie exersată în activitatea efectivă. ei trebuie să ştie să recunoască acele aspecte ale practicii asistenţei sociale care pun în balanţă diferite valori morale. valorile personale/ valorile persoanei asistate. trebuie să clarificăm ce părţi implicate vor fi influenţate de decizia noastră şi pe care dintre ele ne simţim mai obligaţi să le susţinem. 2. 6. Când vom analiza o dilemă etică. în general.

care vine însă uneori în conflict cu alte cerinţe etice. Dacă asistentul social nu este de acord cu anumite direcţionări din partea instituţiei şi are un argument convingător pentru care lucrurile ar trebui schimbate. dar există situaţii în care cunoaşterea adevărului este greu suportabilă de către persoana asistată sau pare că îi face rău acestuia.asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul. . strategiile şi opţiunile la care se pretează. scopurile şi priorităţile care derivă din acest specific. asistentul social trebuie să renunţe la propriile judecăţi de valoare. . . .obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să le răspundă. atunci se află într-o poziţie mai bună. .respectarea confidenţialităţii este adesea dificilă.asistentul social trebuie să ia uneori decizii în situaţii neclare. . 3.cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile persoanelor asistate de a alege serviciile pe care le doresc. deoarece sunt situaţii în care i se cere comunicarea informaţiilor în interesul clientului sau al altora implicaţi în situaţie.în general. . Factori legaţi de client: personalitatea sa. provenind din înţelegerea diferită a obligaţiilor faţă de persoanele asistate. . Factori care ţin de mediul instituţional. 4. nivelul său mintal şi educaţional. dar sunt situaţii în care ele periclitează serviciul sau chiar viaţa asistentului social. Care este sursa conflictului? Ce factori sunt implicaţi? De exemplu. atunci apare o potenţială dilemă etică. .alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pretinde alegerea între o tehnică mai potrivită pentru persoana asistată şi una mai convenabilă pentru asistentul social .2. Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali sunt următoarele: . Aspectele etice ale muncii de asistenţă socială apar ori de câte ori există un conflict sau o lipsă de simetrie legată de factorii amintiţi sau când se ciocnesc valori în interiorul diferitelor componente. dar în multe cazuri ei nu înţeleg toate implicaţiile alegerii lor. ambigue sau contradictorii. Identificarea problemei.respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o obligaţie a oricărui angajat. relaţiile sale cu alţi membri ai familiei sale. cu comunitatea. 1985): 1. chiar şi în situaţiile în care propriile valori îl fac să încline într-o anumită direcţie. 34 . chiar dacă aceştia manifestă nevoia de o relaţie mai complexă. relaţiile şi situaţia sa profesională etc. Luarea unei decizii etice Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor paşi (Paradise.în deciziile sale profesionale. Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei.hotărârile privind persoanele asistate trebuie luate împreună cu aceştia. cu consimţământul lor. respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora. interesele persoanelor asistate sunt primordiale faţă de ale profesioniştilor.caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali ridică problema echităţii.relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu caracter profesional. . . Factori legaţi de problemă: natura problemei.asistentul social îşi va menţine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al relaţiilor profesionale. definirea ei. dacă eşuezi în a explica persoanei asistate care sunt limitele confidenţialităţii şi informaţia trebuie să fie împărtăşită ca urmare a unor cerinţe legale sau instituţionale.

în 1924. în Colombo.Principii şi Standarde”. Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali reglementează relaţiile dintre: 35 . Astfel. îşi poate pierde slujba. astfel de situaţii nu se întâlnesc prea des. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali (National Association of Social Workers. 2. asistentul social poate să nu fie de acord cu şeful său şi drept urmare. De cele mai multe ori. din fericire. Necesitatea unor coduri deontologice a apărut mai evidentă pe măsură ce s-au înfiinţat asociaţii ale asistenţilor sociali. faţă de instituţia unde lucraţi. soluţiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfăcătoare. având în permanenţă ca preocupare respectarea standardelor profesionale. pentru fiecare acţiune în parte. În enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale acţiunii va trebui să luaţi în considerare argumentele dvs. dat fiind numărul mare al acestora şi varietatea lor. dar. în “The Compass”. De asemenea. Abia în 1951 Adunarea Generală a Asociaţiei Americane a Asistenţilor Sociali a adoptat primul cod deontologic valabil pentru toţi membrii asociaţiei. Astfel. va deveni evident propriul sistem de valori.Primul pas pentru depăşirea unei probleme este recunoaşterea ei. 3. De exemplu. e important să fiţi cât se poate de realişti. Sri Lanka. Plecând de la principiul de bază al profesiei de asistent social. pus în mai mare măsură în acord cu realităţile sociale (Roth-Szamoskozi. faţă de societate. jurnalul oficial al asistenţilor sociali americani. se susţinea ideea că publicul are şi el dreptul să cunoască principiile pe baza cărora asistentul social ia decizii. sarcina cea mai grea a asistenţilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile personale. foarte important. Alegerea celui mai bun curs al acţiunii. a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional. În 1979. profesie şi. care cuprinde două documente: Declaraţia Internaţională a Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat în această întâlnire „Etica Asistenţei Sociale . 4. NASW) a adoptat un nou cod deontologic. Care sunt implicaţiile alternativelor propuse? Ce se va întâmpla? Este important să identificaţi care este poziţia responsabilităţilor dvs. “În 1994. luând în considerare fiecare alternativă. faţă de dvs. codul deontologic funcţionează ca un ghid de raportare la situaţii etice şi nu reprezintă un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o situaţie dată. Uneori situaţiile personale afectează decizia pe care o luăm. care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie socială. Formarea unei gândiri deontologice presupune evaluare deciziilor în spiritul valorilor profesionale. Astfel. Cursurile posibile şi probabile ale acţiunii. rolul codului deontologic fiind de a face conştient că decizia luată va trebui să fie satisfăcătoare nu numai pentru el/ea însuşi/însăşi. 5. Codul deontologic Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi tipărit în 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale” (Experimental draft code of ethics for social case workers). potrivit căruia asistentul social intervine pentru creşterea bunăstării individuale şi a determinării de sine a individului. Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale. Reamintiţi-vă că aveţi responsabilităţi faţă de persoana asistată. ci şi pentru standardele profesionale. dar este cert că avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne în urma unei evaluări deontologice asupra subiectelor dilematice. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra deciziei şi de aceea trebuie luate în considerare. 2003). Examinarea valorilor şi normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei.

Codul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de comportament pentru toate situaţiile în care poate fi implicat asistentul social. în care sunt prevăzute standarde referitoare la susţinerea oportunităţilor de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează situaţiile în care este încălcată etica profesională. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recomandă „Etica Asistenţei Sociale -Principii şi Standarde”. referitoare la principiile de colectare şi utilizare a informaţiei privind situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul. cum ar fi conflictele între interesele clientului şi a altor persoane. când asistentul social trebuie să fie atât cel care ajută persoana asistată cât şi cel care verifică situaţia acestuia. sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale în sfera politicilor sociale. au fost folosite modele de coduri deontologice ale unor ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda. Pe lângă acest cod. conţinând aspecte referitoare la aspectele ce ţin de procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de agenţie. asistentul social şi profesie. 5. Aplicaţiile principiilor etice trebuie judecate în funcţie de contextul în care acţionează asistentul social. metodologia cercetării sociale. Plecând de la acest principiu. referitoare la modalităţile de menţinere şi aplicare a valorilor profesionale în practica asistenţei sociale.1. ca pe un ghid general pe baza căruia specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabili principii etice profesionale proprii. membri ai Asociaţiei Romane pentru Promovarea Asistenţei Sociale şi fondatori ai Federaţiei Naţionale a Asistenţilor Sociali din România (2002). consultarea supervizorului sau consilierului legal al agenţiei. Asociaţia Romană Pentru Promovarea Asistenţei Sociale. Codul oferă principii generale prin care asistentul social se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează cadrul în care asistentul social poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu persoana asistată. asistentul social şi problematica socială. asistentul social trebuie să utilizeze şi alte surse de informare pentru delimitarea activităţilor sale cum ar fi: legislaţia. condiţii istorice. principii şi standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social să ia deciziile adecvate persoanei asistate şi contextului său de viaţă. alte coduri etice relevante. colegii şi agenţia în care lucrează. în care sunt prevăzute standarde referitoare la identificarea. 2. Spania. între grupul clientului şi societate sau între diferite grupuri profesionale. înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale. consultarea colegilor. SUA) şi Codul 36 . realizat de un colectiv de specialişti. 4. a elaborat primul Cod deontologic al asistentului social în România. asistentul social şi colegi. asistentul social şi agenţia în care lucrează. când datoria asistentului social de a proteja interesele persoanei asistate poate veni în conflict cu cerinţele eficacităţii şi utilităţii acţiunilor întreprinse de către asistentul social. În elaborarea Codului. 3. Problematica socială porneşte de la diferite premise de spaţiu geografic. Acest cod nu privează pe nici un asistent social de libertatea practicii cu condiţia ca acţiunile sale să fie în consens cu principiile etice ale codului deontologic. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali încurajează specialiştii fiecărui stat să discute şi să clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare ţară. Astfel. Aria problemelor în care Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali apreciază că asistentul social trebuie să decidă conduita pe care o adoptă în consens cu standardele şi principiile etice sunt: când loialitatea asistentului social este în mijlocul unor conflicte de interes. politica agenţiei în care lucrează. Codul deontologic al profesiei de asistent social oferă un set de valori. asistentul social şi client. economice.

persoanele asistate. profesia. de către Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. în septembrie 2003. în cadrul Conferinţei Naţionale de Asistenţă Socială desfăşurată la Oradea. Valorile şi normele etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului social.Deontologic Profesional al Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali şi Asociaţiei Europene de Asistenţă Socială. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale. B.” În 2003. Aceste norme se referă la responsabilităţile asistentului social ca profesionist şi la relaţiile lui cu societatea. Acesta cuprinde două capitole: A. 37 . Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplică tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. instituţia şi colegii. cod care a fost discutat de comunitatea profesională a asistenţilor sociali (membri ai asociaţiilor membre în FNASR). a fost finalizat. Codul deontologic al profesiei de asistent social.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful