Asistenţa socială: funcţii şi caracteristici Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul

, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Asistenţa socială, componenta a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială (Legea nr. 47 din 08 martie 2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială) Menirea asistenţei sociale este de a asigura accesul acelor persoane care nu se pot adapta prin forţe proprii la societatea în care trăiesc, cei care nu se pot bucura de drepturile fundamentale şi elementare precum cel de a beneficia de o alimentaţie corespunzătoare, de un adăpost decent, de servicii de îngrijire a sănătăţii, igienă, educaţie, de o sursă stabilă de venit şi de posibilităţi de autorealizare. Procesul prin care cetăţenii beneficiază de măsuri de protecţie socială şi ajutor profesionist în vederea satisfacerii nevoilor lor şi a unei bune integrări în societate constituie asistenţa socială. Altfel spus ansamblul activităţilor profesionale prin care persoanele pot beneficia de procesul de asistare în vederea rezolvării sau ameliorării situaţiei lor este procesul de asistare socială (M. Roth, A. Rebeleanu, Asistenţa socială Cadru conceptual şi aplicaţii practice, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2007, introducere) Asistenţa socială („Social Work", în ţările de limbă engleză) reprezintă ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză şi deci vulnerabile. Acestea, datorită unor motive personale de natură economicomaterială, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace şi eforturi proprii în colectivitate, în limitele unui mod normal, decent de viaţă. Pentru o anumită perioadă de timp, ele nu pot duce o viaţă activă, auto-suficientă, fără un ajutor economico-material sau fără un suport fizic, moral, social din exterior. Asistenţa socială are deci un rol de promovare a solidarităţii sociale. Acest rol social contribuie la menţinerea unităţii şi specificului asistenţei sociale şi se exprimă în acordarea ajutorului, în sentimentul de compasiune, în încurajarea înţelegerii dintre oameni. Cum am arătat, asistenţa socială funcţională este una din condiţiile bunului mers al unei societăţi democratice, dat fiind că ea desemnează un ansamblu de instituţii, programe măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică, nu az, prin mijloace şi eforturi proprii, posibilitatea unui mod de viaţă decent. Conform definiţiei Asociaţiei Naţionale Americane a practicienilor din domeniul muncii sociale , asistenţa socială este o activitate profesională orientată spre oferirea de ajutor oamenilor – consideraţi ca indivizi, ca membrii de familie sau de grup şi ca membri ai unei comunităţi - în vederea creşterii şi /sau refacerii capacităţii lor de funcţionare socială şi a obţinerii resurselor care să le asigure o viaţă trăită cu demnitate în cadrul social dat.

1

Bocancea şi Neamţu(Elemente de asistenţă socială, Polirom, Iaşi,1999)au definit acţiunea asistenţială ca refacere sau „restaurare ” a capacităţii funcţionale sociale normale, în care normalitatea pe care o vizează asistenţa socială este contraponderea devianţei şi a inadaptării- inadaptare văzută ca incapacitate de acomodare la cerinţele societăţii, neîncadrarea în muncă, comiterea unor acte care dăunează altora, sau alte abateri de la aşteptările din partea familiei, a grupului sau a comunităţii. Asistenţa socială promovează sau reface o interacţiune reciproc benefică între indivizi şi societate, în vederea ridicării calităţii vieţii sociale, atât la nivel individual şi familial, cât şi la nivel de grup şi comunitar(Hepworth şi Larsen, 1993, Direct social work practice: theory and skills. Pacific grove, C.A: Brooks/ Cole ) Reciprocitatea legăturilor interpersonale este una din caracteristicile asistenţei sociale, dat fiind că ceea ce încearcă ea să facă este să includă pe cei aflaţi la marginea societăţii prin practici care le asigură îngrijire, dobândirea unor bunuri necesare şi împărtăţirea sentimentelor. Indiferent de cauzalitatea care a determinat dificultăţile de integrare ale unor persoane, mediul fizic, relaţional şi organizaţional este cel care oferă oportunităţi şi resurse pentru realizarea aspiraţiilor lor. Indivizii trebuie să contrbuie şi ei, cât mai eficient posibil, la propria lor bunăstare, precum şi la bunăstarea celorlalţi din mediul apropiat lor şi la bunăstarea întregii societăţi. Toate acţiunile asistenţei sociale trebuie să conducă la creşterea demnităţii şi a capacităţii de autodeterminare a indivizilor. Având în vedere varietatea manifestărilor excluderii care acţionează practic la toate nivelurile şi formele domeniului social, precum şi marea varietate a formelor de ajutor aşteptările faţă de asistenţa socială se manifestă la toate segmentele societăţii. În acest context asistenţa socială este parte integrantă a socialului, supusă confruntărilor dintre economic şi politic. Unul dintre paradoxurile asistenţei sociale este că având ca preocupare principală categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii ea are de asemenea, rolul de a menţine echilibrul social şi ordinea socială dată, prevenind mişcări de masă sau crize ale sistemelor sociale( Davies M., 1994 The esential social worker). Această funcţie se exprimă în acţiuni de tip reparator (privind echitatea socială) dar şi coercitiv, de reglare a comportamentului persoanelor conform legislaţiei în vigoare şi a regulilor organizaţiei – ajutorul este acordat numai în anumite condiţii a căror nerespectare aduce cu sine pierderea unei anumite forme de protecţie socială. Misiunea asistenţei sociale este de a interveni în favoarea persoanelor defavorizate, marginalizate sau cu risc de excluziune socială, prin oferirea de sprijin pentzru obţinerea condiţiilor unei vieţi decente şi prin susţinerea dezvoltării propriilor lor capacităţi şi competenţe, în vederea integrării lor sociale corespunzătoare. Asistenţa socială (Jordan B. 1997) este un ansamblu de măsuri prin care societatea încearcă să se protejeze pe sine înseşi de membrii ei vulnerabili şi, totodată, să-i compenseze pe aceştia din urmă pentru consecinţele negative ale economiei de piaţă. Necesitatea misiunii specifice asistenţei sociale apare acolo şi atunci unde comunităţile încep să conştientizezez nevoile celor marginali şi sunt dispuse să acţioneze pentru reducerea consecinţelor individuale şi sociale are marginalizării. Obiectivul asistenţei sociale este de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate să obţină condiţiile necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o mai pronunţată funcţionare socială. Pus în serviciul unei cauze demne, asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-

2

economic, politic, cultural, familial, moral etc., posedând cunoştinţe atât despre dezvoltarea lui umană, despre personalitatea lui, cât şi despre contextul socio-cultural şi moral în care el trăieşte. Obiectivele specifice ale asistenţei sociale sunt: a. Ajută oamenii să-şi îmbunătăţească competenţele şi capacitatea de a-şi rezolva singuri problemele. b. AS are menirea de a ajuta oamenii să obţină resursele materiale necesare asigurării unei calităţi a vieţii la un nivel decent facilitând accesul spre serviciile sociale adecvate, în cadrul legal oferit de politicile sociale ale ţării c. AS stimulează organizaţiile şi instituţiile în oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor, familiilor, grupurilor care recurg la ajutor d. Asistentul social va trebui să urmărească îmbunătăţirea relaţiilor clientului ce celelalte sisteme şi subsisteme de care depinde integrarea sa socială. Facilitarea interacţiunilor dintre indivizi şi celelalte persoane care trăiesc în mediul lor va contribui la o mai bună adaptare a acestora la cerinţele mediului social şi le va spori şansele dezvoltării autonomiei e. AS. Are rolu de a influenţa relaţiile dintre diferite instituţii şi organizaţii implicate în activităţile de asistare, în sensul unei mai bune colaborări în favoarea clienţilor f. Influenţarea politicilor sociale pentru favorizarea apariţiei acelor legi sau măsuri care să conducă la un maia mare grad de echitate socială a cetăţenilor şi să asigure o calitate mai bună a vieţii pentru categoriile defavorizate de populaţie. Asistenţa socială oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială, îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială, mobilizează comunitatea, persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar, material, moral, psihoterapie, consiliere. În cadrul programelor de asistenţă socială se înscriu şi activităţile de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrate, stresante sub aspect economic, cultural, psihologic sau moral, pentru indivizi sau grupuri, care pot fi adesea mai puţin costisitoare decât terapia propriu-zisă. În societatea contemporană, asistenţa socială se orientează spre realizarea următoarelor funcţii: (E. Zamfir, C. Zamfir 1995) a. Identificarea segmentului de populaţie care are nevoie de ajutor b. Păstrarea unor evidenţe privind persoanele asistate c. Diagnoza nevoilor şi a problemelor socio-umane - diagnosticarea problemelor de diferit ordin cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc sporit se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii sociale, economice şi culturale d. Identificarea surselor de finanţare a programelor de sprijin e. Evaluarea serviciilor şi a programelor sociale f. Sensibilizarea societăţii, a forurilor politice dar şi civice asupra problemelor celor aflaţi în situaţii de risc g. Apărarea drepturilor persoanelor marginalizate sau defavorizate şi promovarea asigurării unor modalităţi concrete de acces la servicii specializate de protecţie şi asistare

3

limbă. Asistentul social are o dublă responsabilitate: faţă de cei în neyoie şi faţă de instituţia pe care o deserveşte (Humphreys & Dinerman. profesionale. material. în scopul integrării lor normale în comunitate. refacerea capacităţilor proprii de integrare socioculturală normală a categoriilor defavorizate. oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială. mobilizează comunitatea. de familie sau de grup. presupune.s. antropologie. Din acest punct de vedere. A. În acest cadru se utilizează frecvent în ultimul timp. psihopatologie. de a creşte oportunităţile lor educaţionale. în vederea refacerii capacităţilor de integrare socioculturală şi economică a persoanelor aflate în situaţii dificile j. curtural.h. inegalităţile în relaţiile dintre grupurile minoritare. psihopatologie. are nevoie de o combinaţie de cunoştinţe specializate de psihologie socială. de activităţi organizate la nivelul organizaţiilor. pe de altă parte. De aceea. în acelaşi timp. de criză. Oferirea de sprijin şi consiliere prin modalităţi de intervenţie individuală. religie etc.instituţional. sociologie. prin crearea unor condiţii socio-culturale favorabile. Stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile specializate de asistenţă socială prin cunoaşterea cadrului legislativ .s.s. Lazăr Vlăsceanu. mai este utilizat şi termenul de „discriminare pozitivă".. principii. psihologie socială. pedagogie. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar. îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială. cunoştinţe teoretice din domeniul ştiinţelor socio-umane (psihologie. termenul de „acţiune afirmativă" („affirmative action") care se referă la un complex de măsuri. moral etc.). despre personalitatea lui cît şi despre contextul socio-curtural şi moral în care el trăieşte..s. A. care reprezintă un fundal teoretic general indispensabil metodelor şi tehnicilor specializate pentru ajutor. persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. 1984). de promovare. Elena Zamfir) A. vîrstă. pedagogie.). instituţiilor sau colectivităţii de natură a elimina discrepanţele. abilităţi practice (îndemnuri de a comunica şi lucra cu persoane şi grupuri în dificultate). situaţiilor anormale de viaţă care pot să apară pentru o anumită perioadă de timp. un set de valori. politic. cu semnificaţie apropiată. consiliere. asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-economic. deprinderi. este o profesie pronunţat aplicativă. De aceea. i. posedînd cunoştinţe atît despre dezvoltarea lui umană. 4 . ( Dicţionar de sociologie.. şi nu în ultimul rînd. voluntare şi a eforturilor comunităţii. profesia de asistent social implică o filosofie proprie centrată umanist. drept etc. moral. sociologie. psihoterapie. A. fără deosebire de rasă. reguli morale (cod deontologic al profesiei care asigură respectarea drepturilor omului. a. Uneori. prin serviciile şi activităţile ei specializate ajută persoane şi grupuri în nevoie nu numai să facă faţă momentelor dificile. medicină. prin mobilizarea resurselor instituţiilor de stat.s. medicină internă şi socială. intervenţie şi terapie în situaţiile concrete de criză. Se elimină astfel treptat situaţia lor de dificultate. sex. dar ea susţine. pe de o parte. norme. economie. dezavantajate şi populaţia majoritară. ca mod operativ de punere în aplicare a programelor de protecţie socială. culoare. familial. Ea foloseşte mijloace complexe de socio şi psihoterapie. antropologie etc. Dezvoltarea de programe de cercetare ştiinţifică la nivel naţional privin amploarea şi tipologia problemelor sociale şi a felului în care aceste probleme sunt percepute de societate. Cătălin Zamfir. economie.

s. În sens general. reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. Paris: Dunod).În cadrul programelor de a. nu este stabilit prin lege. abuzaţi. ci reintegrarea lor în viaţa normală prin stimularea forţelor active. Prin dispozitivele sale de protecţie socială. grupuri sau comunităţi. are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependenţă a celor în nevoie. se înscriu şi acele activităţi de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrante.. programe şi măsuri specializate. cu dizabilităţi fizice sau psihice. 4. de evaluare a posibilităţilor de intervenţie rapidă prin căutarea unor soluţii specifice şi alegerea unor metode adecvate pentru cazurile particulare.s. stresante economic. După acelaşi autor asistenţa socială se găseşte la confluenţa acţiunii sociale şi a protecţiei sociale. a săracilor. a problemelor de rezolvat prin diagnostic diferenţiat. p. 3.s. prin care profesioniştii acordă acest ajutor. cu risc crescut pentru grupuri şi indivizi. de îngrijire medicală. a creşterii capacităţilor lor de a face faţă acestor probleme.. activităţi care pot fi adesea mai puţin costisitoare decît terapia propriu-zisă. organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale. P. neglijaţi. a. p.s. a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii. asistenţa socială ea “ devine instrumentul acţiunii sociale”(Autès. Din definiţia NASW rezultă ca asistenţa socială cuprinde şi termenul de protecţie socială înţeleasă ca sistem formal de instituţii şi norme legislative. bolnavi. a şomerilor pe termen lung.34. vagabonzi. Les paradox du travail social. oferă un sprijin direct. de promovare a unor strategii de prevenire (prevenţie) a situaţiilor defavorizante. minime de viaţă. poate să aibă în vedere 5 . şi-a dezvoltat încă de la începutul acestui secol un ansamblu de metode şi tehnici proprii: 1. Ansamblu de politici. Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor materiale şi umane ale colectivităţii către acele persoane şi grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceştia şi populaţia majoritară. de asigurare a unor condiţii speciale pentru respectarea cu stricteţe a standardelor etice specifice profesiei de asistent social. fără ajutor din familie. de identificare a cazurilor. p.s. Avînd în vedere situaţii din cele mai complexe şi diferite din domeniul a. de resurse economice şi bunuri suficiente. Ansamblul măsurilor legislative şi administrative. a cuplurilor dezorganizate etc.s. Prin ansamblul său de metode. tehnici de intervenţie. 2. strategii de acţiune. ori acestea nu sînt corespunzătoare în raport cu necesităţile lor de bază. Legătura dintre protecţia socială şi asistenţa socială este complexă. care defineşte formele de ajutor acordate beneficiarilor dar şi activitatea propriu-zisă. cultural. 1999. familii. a. centrate pe protecţia copiilor abandonaţi. De asemenea. Sprijinul dat persoanelor în nevoie prin sistemul de a. Uneori se consideră că protecţia socială înglobează asistenţa socială (Neamţu şi Bocancea) Alteori termenul de asistare şi de protecţie ele se folosesc ca sinonime. scopul ei find de a produce coeziune prin atribuirea unui rol social şi ducând la emanciparea grupurilor şi a indivizilor. ci prin analiza de caz la caz a situaţiilor de viaţă pe baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. referindu-se la toate activităţile şi formele de ajutor profesional destinate îmbunătăţirii calităţii vieţii unor persoane. măsuri. de suport fizic sau moral etc. a bătrînilor cu pensii mici.s. de pensie socială. al serviciilor prin care se reglementeată modalităţile de sprijin oferite cetăţenilor reprezintă protecţia socială.psihologic sau moral pentru indivizi sau grupuri. instituţii.s. eficient pentru acele persoane şi grupuri care nu pot dispune conform cadrului legislativ de venituri.

care se plasează sub pragul sărăciei oficial stabilit. programele şi acţiunile îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. şomaj. unor venituri minime pe familie. Aceste situaţii pot fi foarte diferite. ajutoare sociale în caz de şomaj pentru familii numeroase. La acestea se mai adaugă ajutorul financiar înalt focalizat pe persoane. normal. capabile să situeze aceste persoane. În ultimul timp. cele ocazuionale . prin politici sociale se au în vedere atitudinile. sprijinirea sistemului de educaţie şi învăţămînt pentru toţi.).s. protecţia drepturilor asupra proprietăţii.). asigurarea unui venit minim pe familie. la nivelul diferitelor categorii (copii. Aceste beneficii pot fi monetare (în bani) sau în natură (bunuri şi servicii) Opţiunile şi strategiile care stau la baza ansamblului de măsuri dintr-o ţară. vîrstnici. protecţia la locul de muncă. fonduri ale asigurării de stat precum şi din sistemul de taxe şi fonduri speciale. În această reţea de securitate socială sînt incluse măsuri speciale ce vizează politici sociale active ca: salarii minime. îl reprezintă sistemul securităţii sociale. (siguranţă) socială" (safety net) ca un component de bază al securităţii sociale. accident.satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunzător prin efort propriu prin intermediul pieţei libere (ex. alienării politice. Resursele financiare ale acestui program de sprijin vin din contribuţiile celor angajaţi.) Măsurile de p. bazat pe testarea mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri scăzute. etc. protecţia împotriva corupţiei. protejarea veniturilor populaţiei de inflaţie. copii abandonaţi care nu beneficiază de un venit corespunzător. asigurarea unui grad corespunzător de sănătate publică.s. la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat. boală. ajutor de şomaj corespunzător. protecţia faţă de criminalitate. grupuri defavorizate social şi uman deasupra pragului de sărăcie. handicapaţi. beneficii minime pentru familii cu mulţi copii. şomeri etc. Pentru a asigura o p. Acest termen se referă la un set de măsuri publice şi private orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toţi membrii colectivităţii. cu disabilităţi. pensii minime. şomeri. în toate aceste situaţii de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie. prin intermediul unor instituţii şi activităţi. văduve. pentru persoanele cu handicap. îmbolnăviri în masă. alocaţii pentru copii. P. la nivelul întregii colectivităţi (ex. Un instrument important al politicii de p. violenţe. alocaţiile pt copii etc)constituie politicile sociale În sensul cel mai general. 3. Ele se referă la bătrîneţe. sînt utilizate în principal două tipuri (modalităţi) de sprijin: sistemul asigurărilor sociale şi sistemul asistenţei sociale.s. ajutor pentru handicapaţi care să le permită un nivel minim decent de viaţă. protejarea populaţiei în cazuri de calamităţi naturale sau sociale.s. 6 . 2. asigură sprijinul şi ocrotirea indivizilor în toate situaţiile în care ei nu mai dispun de resurse materiale şi nu mai sînt capabili să-şi obţină prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent. bolnavi. care reglementează formele de ajutor la care au dreptul cetăţenii ei(pensii. handicap. Aceasta. oficial stabilit. moartea membrilor activi economici din familie etc. împiedicîndu-se astfel instalarea sărăciei. activi. Calificarea pentru un asemenea sprijin se bazează pe analiza veniturilor familiei. împotriva drogurilor şi abuzurilor. în caz de deces.) Protecţia socială poate să fie plasată la niveluri distincte: 1. protecţia mediului etc. conflicte etnice. tot mai frecvent este utilizat în acest cadru termenul de „reţea de securitate. promovarea culturii. în ciuda beneficiilor obţinute prin sistemele mai generale („means tested benefits"). asigurarea unui nivel minim de consum. asigură un larg program de ajutor pentru cei bătrîni.

acţiunile organizaţiilor nonguvernamentale şi ale persoanelor individuale. grupuri. serviciile sociale publice şi personale. identificarea grupului ţintă este o activitate de evaluare a nivelului de normalitate funcţională a unui sistem social. potrivit căreia p. sănătatea. fie ca urmare a iniţiativei asistentului social. care beneficiază de ajutorul specializat al unei profesii asistenţiale. respectiv aceea de persoană sau grup care caută un ajutor specializat. profesionist. constă în enumerarea domeniilor în atenţie. Ei au fost numiţi în mod diferit (sărăci. la grupul de referinţă şi la autopercepţia celui care beneficiază de ajutorul specializat. a grupului de referinţă şi a comunităţii (a publicului general). activitate desfăşurată de către asistentul social sau de către un “sistem . Grupul ţintă se poate transforma în sistem client fie ca urmare a conştientizării propriei situaţii disfuncţionale şi ca urmare a formulării unei cereri de ajutor. trebuie precizat că el este o entitate individuală sau multipersonală.cuprinde deopotrivă implicarea autorităţilor publice. considerând că acesta ţine cel mai mult de statutul asistatului. care se vrea a fi exhuastivă. În prezent. se oscilează între o accepţie restrînsă. fie în urma sesizării instituţiilor asistenţiale de către un terţ. În fapt. cum ar fi securitatea (protecţia) socială cu cele două componente de bază -asigurările şi asistenţa.s. O altă strategie de definire a p. statusul social.martor”. locuinţa. sistemul ţintă este un concept care are relevanţă doar din perspectiva asistentului social şi a instituţiei sale. Scott Briar şi Henry Miller vorbesc despre “client” în termeni de rol social: clientul este cel care joacă un rol regizat de un complex de norme şi aşteptări ce vin din partea agenţiei asistenţiale. când asistenţa socială s-a dezvoltat în continuarea asistenţei medicale. educaţia. mizeri). valorilor şi tradiţiilor ce guvernează relaţiile sociale dintre indivizi. grupul sau comunitatea. Metodologia casework a lansat conceptul de “client”.s. Dacă identificarea clientului presupune o raportare multiplă: la instituţiile asistenţiale. datorită diversificării crescânde a prestaţiilor de tip social (fapt ce implică extinderea activităţii asistenţiale la categorii de persoane care nu se confruntă cu probleme “clasice” ale asistenţei). mediul înconjurător. participarea şi distribuţia puterii. Ulterior. accepţiunea de utilizator al ajutorului acordat de cineva şi accepţiunea de individ sau entitate multipersonală care este deservită de o agenţie sau o instituţie.Indiferent de conceptul utilizat pentru desemnarea asistatului. priveşte numai instituţiile bunăstării sociale şi o enumerare. care se află într-o situaţie problematică şi care necesită intervenţia unui serviciu asistenţial specializat. Potrivit lui David 7 . precum şi existenţa unui raport administrativ clar între un beneficiar şi o instituţie asistenţială. nenorociţi. calici. Sistemul/grupul ţintă este persoana. delincventa. comunităţi şi instituţii cu referire la distribuţia resurselor şi nivelul bunăstării populaţiei. Politica socială se defineşte în cadrul principiilor. Beneficiarii serviciilor de asistenţă socială Beneficiarii activităţilor asistenţiale nu au fost dintotdeauna numiţi “clienţi”. privat şi voluntar. în sensul schimbării. securitatea personală etc. a fost preferat termenul de “pacient”. Sistemul client se deosebeşte de ceea ce literatura asistenţială numeşte “system/ grup ţintă”. în funcţie de situaţia lor materială şi de tipul de prestaţie de care beneficiau. a problemelor sociale de interes. se foloseşte tot mai mult termenul de “utilizator”. reunind sectoarele public. Această definiţie sintetică rezultă din combinarea mai multor accepţiuni pe care Emanual Tropp le dădea clientului. Aşadar.

în faţa unui asistent social. dependenţii de alcool etc. abandonaţi. persoane eliberate condiţionat. procesul prin care o persoană devine client al asistenţei sociale presupune o serie de etape: 1. persoanele cu dezabilităţi. În funcţie de componenţa numerică a integrităţii pe care o reprezintă deosebim clienţi individuali şi clienţi multipersonali: • clientul individual este individul aparte. în alte situaţii ce necesită instituirea tutelei. • clientul multipersonal poate fi un grup mic (de tipul familiei) sau o mare comunitate (populaţia unei regiuni. inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie publică. Se mai pot realiza. cel care solicită ajutorul specializat acceptă să renunţe la o parte din autonomia sa şi să se plaseze într-un rol de dependenţă. • cetăţeni români fără domiciliu. Oaltă clasificare a activităţilor de asistenţă socială diferenţiază mai multe tipuri de clienţi: clienţi voluntari. În pofida acestei diversităţi. de vârstă etc. • clienţi care. familiile aflate în criză (economică. • clienţi care solicită ajutor în favoarea altor persoane. 3. şomerii. cel care caută ajutor îşi asumă riscul ca cei apropiaţi lui (familia. cadrele didactice(ajutor nemandatat). • clienţi care caută sau utilizează asistenţa socială ca alternativă la alte tipuri de asistenţă (în special. individul recunoaşte faţă de sine că ceva nu merge bine în viaţa sa. a unei localităţi. deşi nu au solicitat ajutor. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii cudomiciliul sau reşedinţa în România. cel care caută ajutor îşi recunoaşte starea critică şi incapacitatea de a o depăşi prin forţe proprii. care solicită acordarea ajutorului şi care devin astfel motivaţi să profite de serviciul oferit şi clienţi involuntari în cazul cărora ajutorul este impus fie prin lege(ajutor mandatat – deţinuţi. juridico-represivă). întrucât ei constituie un factor de blocaj pentru funcţionarea socială normală a altor clienţi (de ex.. persoane obligate să participe la activităţi de consiliere). 8 .). • cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România. Clienţii asistenţei sociale includ cele mai diverse categorii de oameni: pot fi clienţi minori.Landy. familia unui minor asistat. familie care constituie un factor educaţional carenţat). clasificări ale clienţilor în funcţie de aria problematică. În funcţie de orientarea ajutorului specializat clienţii pot fi clasificaţi în: • clienţi care solicită ajutor pentru sine. vârstnicii. fie prin influenţa unor persoane semnificative. grupuri sau comunităţi. au intrat în zona de interes a asistenţei sociale. chiar dacă problemele pe care le au clienţii par asemănătoare. 2. psiho-afectivă). 3. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt: • cetăţeni români cu domiciliul saureşedinţa în România. orfani. dominat de procesele de integrare şi excludere. 4. de construcţie a identităţii marginalilor şi de instituire şi reafirmare a normalităţii. Raporturile care se stabilesc între asistent şi asistat se înscriu într-un context sistemic. Astfel: 1. se poate totuşi o pera cu unele clasificări ale clienţilor. cunoştinţele) să afle despre incapacitatea lui de a-şi rezolva singur problemele. un grup etnic etc. de asemenea. prietenii. care trebuie tratat totdeauna ca persoană unică aflată într-o situaţie unică. cum sunt membrii familiei. • clienţi care solicită ajutor pentru scopuri inadecvate. 2.

strategii de acţiune. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de dificultate sau risc: • dizabilitate sau handicap. fie personae defavorizate.). comunităţile îşi are fiecare specificul ei theoretic şi propria sa metodologie. • Familial la care persoanele beneficiază de ajutor ca membrii ai unei familiiajutor financiar pentru diferite familii • Interpersonal şi de grup se referă la munca cu grupuri de personae având caracteristici şi scopuri commune. alcool. Nivele de intervenţie ale asistenţei sociale Asistenţa socială abordează probleme la diferite niveluri: • Individual (asistenţa economică. drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. situaţia familială. psihologică. cei dependenţi de droguri. morală pentru persoanele în nevoie. • dependenţă de droguri. tehnici de intervenţie. cei cu probleme de integrare în comunitate. Prin ansamblul de metode. • Comunitar (rezolvarea conflictelor etnice. Munca socială cu indivizii. Intervenţia realizată la aceste multiple nivele ale societăţii umane este una din caracteristicile principale ale asistenţei sociale.În sens larg. comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc. dacă este cazul. asistenţa socială oferă un sprijin direct. mobilizarea eforturilor individuale şi colective întru soluţionarea lor normală). grupuri în dificultate sau risc. medicală şi economică. Beneficiarii au drepturi şi obligaţii. demnitatea şi intimitatea. de a participa la luarea deciziilor care îi privesc. beneficiarii serviciilor sociale pot fi: • • • persoane şi familii aflate în dificultate sau risc. programe şi măsuri specializate. • detenţie sau post-detenţie. cum ar fi şomerii. asigurarea confidenţialităţii datelor personale. ale grupurilor marginalizate). victime ale abuzurilor de orice fel etc. ale cuplului. de grup. fie aflate în situaţii de risc din punct de vedere al marginalizării. 1. • lipsa veniturilor sau venituri mici. obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea. 2. • victime ale traficului de fiinţe umane • boală cronică sau incurabilă. marginalizate sau excluse în plan social. cea în cadrul sistemului familial. alcool. alte substanţe toxice. să contribuie la plata serviciilor. eficient pentru acele persoane şi grupuri care din 9 . abuzului etc (terapii de familie. • părinte singur. cea cu grupurile. să participe activ la procesul de intervenţie. • victime ale violenţei în familie. de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc. • infectarea cu HIV/SIDA.

legate de ocrotirea celor în impas (orfani. de venituri. activităţilor practice desfăşurate în vederea soluţionării cazurilor. case de adăpost pentru tinere fete şi aziluri pentru văduve. În primele secole ale erei noastre. aşa cum prevede legislaţia.. 10 . aceste instituţii se bucurau de suportul material şi de sprijinul bisericii(Mănoiu F. Sprijinul financiar sau bunurile materiale destinate asistenţei sociale provin fie de la bugetul de stat (fonduri speciale pentru asistenţa socială). Din punct de vedere istoric. • ca sistem de formare şi educare a specialiştilor. pentru aceasta se cere o analiză concretă. av-nd ca reper Legea săracilor(43 Elisabeth Poor Low) Adoptată de parlamentul englez în 1601 legiferânduse astfel câteva teme majore ale asistenţei sociale: • s-a iniţiat forma de ajutor public. ca formă de ocrotire asigurată prin legislaţia de stat. în funcţie de necesităţile lor stringente. în funcţie de merit. sprijinul acordat de biserică celor săraci s-a întemeiat pe concepţia “pozitivă” privind sărăcia: să te naşti sărac reprezintă o şansă pentru dobândirea vieţii veşnice.anumite motive nu pot dispune. fundamentat pe sistemul de taxe colectate de stat • oraşele şi comunităţile aveau obligaţia să finanţeze şi să administreze pe plan local ajutorul pentru cetăţenii lor • ajutorul se acorda săracilor în mod diferenţiat. Epureanu V. care poate fi realizată în baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. de resurse economice şi bunuri suficiente. săraci.. Profesia de asistent social Primele încercări de ajutor a persoanelor în nevoie. Actele de caritate orientate spre cei neajutoraţi. ale instituţiilor religioase. fie din contribuţiile voluntare individuale sau comunitare şi se repartizează destinatarilor. 1996). iar cei consideraţi apţi de muncă dar leneşi erau obligaţi să muncească • oamenii erau obligaţi sa-şi ajute rudele în cât mai amre măsură • copiii săracilor erau îndrumaţi spre meşteri care le asigurau îngrijirea şi formarea lor profesională. bolnavilor. de îngrijirea medicală. totodată sărăcia dădea prilejul celor bogaţi de a-şi demonstra milostenia. de suport fizic sau moral etc. obiective şi caracteristici distincte. Asistenţa socială poate fi privită din mai multe perspective: • ca profesie cu un statut propriu. al copiilor sua bătr-nilor lipsiţi de sprijinul familiei. În Evul Mediu timpuriu. Până la jumătatea sec XIX biserica a constituit un important sprijin al săracilor. de fapt forme primare în practica asistenţei sociale au apărut încă din cele mai îndepărtate timpuri. văduve etc. sub forma de ajutor nemijlocit pentru săracii merituoşi şi cei incapabili de muncă datorită bătrâneţii sau unui handicap şi copiilor care înc nu pot munci. sau acestea nu sunt în raport cu necesităţile lor vitale. incluzându-se aici sfera serviciilor. aflaţi în nevoie. de pensie socială. bolnavi. • ca sistem instituţional-administrativ. Sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul de asistenţă socială nu poate fi strict stabilit şi reglementat prin lege. asistenţa socială. în imperiul roman aflat sub influenţa creştinismului au luat fiinţă cîteva instituţii de asistenţă pentru copiii orfani.) de către biserici. apar ca prime acţiuni în reţeaua de asistenţă socială.. a apărut în Anglia în perioada reginei Elisabeta.

continuînd cu rezolvareaproblemelor interpersonale (terapia familiei. Profesia de asistent social a evoluat rapid. Munca grea. fie prin găsirea unor forme de muncă prin care săracii să se facă utili. era de fapt o pedeapsă.s. vulnerabili.s. mişcarea femeilor. cea mai răspândită formă de protecţie a săracilor erau casele pentru săraci. Al XVII-lea şi al XIX-lea şi s-au extins şi în Statele Unite. părinţi şi copii. disperaţi. mişcarea de tineret. În ultimele decenii. asistenţa socială profesionistă are ca predecesori câteva iniţiative remarcabile din sec al XIX-lea şi începutul sec XX. indivizi în identificarea problemelor nevralgice. atît în extensie cît şi în instrumentajul ei de lucru (metode şi tehnici din ce în ce mai specializate şi mai sofisticate): de la asistenţa individului cu mijloace sociale şi psihologice clasice. care permitea cu greu supravieţuirea celor condamnaţi să trăiască în acele case. asistentul social este cel care poate ajuta grupuri. În sec.În acea perioadă era din ce în ce mai răspândită percepţia sărăciei ca pericol social. Deşi activităţile prin care se oferă unor altora ajutor au o lungă istorie. ca profil distinct. fie prin forme repressive. de a limita vagabondajul şi cerşetoria . Concentrarea populaţiei în zonele urbane la sfârştul sec. în impas. ajutor de urgenţă de alimente. De o dezvoltare a profesiei de asistent social se poate vorbi la începutul acestui secol.). la terapia specializată a grupurilor defavorizate sau a comunităţilor în dificultate. relaţii în cadrul cuplului etc. Deşi acest birou a fost susţinut de guvernul American foarte puţin timp el a constituit un modele de protecţie nediscriminatorie a celor lipsiţi de resurse. în contextul sporirii serviciilor publice şi sociale.s. dobîndind un înalt nivel de pro-fesionalitate. adesea inutilă. indifferent de statutul lor cetăţenesc. începînd cu cel individual. terapie şi sprijin a celor defavorizaţi. al cărui administrator a obţinut fonduri federale ale SUA pentru acordarea unor forme de ajutor medical. adăpost. abordează probleme la diferite niveluri. comunicare. În Anglia şi SUA. precum şi în proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaţiilor de criză. a relaţiilor dintre soţi. asigurarea de locuri de muncă familiilor fără venit. comunităţi. O încercare de transformare a filantropiei ocazionale într-o formă de protecţie organizată a fost biroul Freedman. prin care s-au propus modalităţi sistematice de asistare. de aceea ordinea publică avea datoria de a-I face pe săraci inofensivi. ca alternative la milostenie faţă de săraci de până atunci: mişcarea settlement a reformerilor sociali(Anglia şi SUA). trecînd la nivelul activităţii profesionale (terapia persoanelor cu probleme de integrare în muncă şi a şomerilor) şi sfîrşind cu nivelul comunităţii (rezolvarea conflictelor etnice. Ea folosea resurse federale pentru a ajuta imigranţii să-şi cunoască şansele şi să profite de oportunităţile ivite prin propriile eforturi. se asistă la o explozie de activităţi de ocrotire socială a celor în dificultate. asistenţa socială în instituţiile medicale. De asemenea. a resurselor materiale şi umane disponibile.s. a. Una dintre primele instituşii de protecţie socială din lume a fost Comisia de stat pentru problemele imigranţilor din New York înfiinţată în 1847. al XVIII –lea şi începutul sec XIX-lea a impus soluţii locale şi instituţionale pentru problemele de sărăcie care căpătaseră amploare şi influenţau viaţa urbei. nu beneficiază de un domeniu propriu 11 . unde o parte a locatarilor lucrau pentru susţinerea instituţiei. asistenţa socială bazată pe drepturi etc. grupale. pînă la conştientizarea persoanelor în nevoie de drepturile şi posibilităţile lor de sprijin. A. Unii autori au apreciat la începutul acestui secol că a. mobilizarea energiilor individuale şi colective pentru rezolvarea problemelor comune). Ea şi-a conturat treptat o arie problematică relativ autonomă (un profil profesional distinct) sprijinită pe metode şi tehnici de înţelegere. Au existat numeroase discuţii în jurul statutului a. Societăţile de organizare a Carităţii( Scoţia preluat apoi în Germania şi SUA).

care acţionau în plan asistenţial. s-a pus problema pregătirii de personal specializat pentru o nouă profesie: aceea de asistent social. consiliau tinere mame. Insistând prea mult asupra ideii de conflict între clase şi de veşnice neînţelegeri între generaţii (tinerele fiice de burghezi. care a avut loc în anul 1893. 1915 sau că ea ar trebui considerată doar ca o quasi profesie (Etzion. Statele Unite prima a luat iniţiativa profesionalizării în acest nou domeniu. Formele în care aceste acţiuni erau realizate îndepărtau întru câtva diferenţele dintre clasele sociale. începând cu 1922. problema asistenţei sociale era strâns legată de aceea a raporturilor conflictuale dintre clasele înstărite şi cele situate pe treapta de jos a societăţii. condiţiile de trai ale acestora etc. Odată cu eşecul parţial al curentului solidarist din asistenţa socială de la începutul secolului XX. “casele sociale” au fost supuse unei critici aspre. însă. pe de o parte. a unei neînţelegeri). într-o adevărată frăţie creştină. aveau idei diferite de cele ale părinţilor lor). le luau apărarea. ea este o profesie apărută la începutul secolului al XX-lea. cei de sus. aceste probleme au fost parţial soluţionate prin activitatea supraintendentelor (ele supravegheau starea sănătăţii a muncitoarelor. Profesia de asistent social nu-şi are o istorie îndelungată. se dezvoltă un nou tip de strategie asistenţială. În cadrul acestei forme de asistenţă. sau că ar putea fi asociată cu un statut minor în raport cu alte profesii ca dreptul medicina (Glazer. Cohen & Wagner. La Congresul internaţional al asociaţiilor de binefacere. prin experienţa aşa-numitului settlement (în traducere din franceză . să-şi subordoneze activitatea de asistenţă socială vreunei propagande religioase sau ideologice. În Marea Britanie. Totuşi. În deceniul al doilea ele pot fi întâlnite şi în spitalele Europei 12 . de dreptate. Reprezentantele acestei noi profesii activau în America deja la începutul secolului al XX-lea. la New York.(Flexner.).aplanarea unui conflict. Prima încercare de apropiere între acestea se realizează în Anglia. Însă întreprinderile industriale nu erau pregătite pentru a primi forţa de muncă feminină: condiţiile de muncă şi cele igienice erau precare. Alţii au pus la îndoială specificitatea şi autonomia ei pînă tîrziu (Epstein & Conrad. susţineau material tinerii care doreau să înveţe o careva meserie. Papa Pius al X-lea le recomanda să se dedică acţiunilor sociale urmând doar spiritul evanghelic. lucrând la fabrici şi uzine în locul bărbaţilor aflaţi pe front. respectiv socio-medicală. Primul război mondial a adus cu sine. odată cu infirmierelevizitatoare şi supraintendentele. ele vor servi drept model pentru centrele de asistenţă socială care vor fi create între cele două războaie mondiale. considerând că reconstrucţia socială este o problemă ce ţine de justiţie. au fost pregătite la două specialităţi: infirmiere de spital şi infirmiere-vizitatoare. În Europa. 1969). centrată pe modelul medical de intervenţie (casework). Această opţiune va crea multiple probleme în raporturile dintre organismele private ce activau în scop de asistenţă. Astfel. din înalta societate ţineau partea săracilor. 1978. apoi şi în Franţa. trebuiau parcurşi doi ani de pregătire: unul comun ambelor specializări şi unul axat pe tipul de intervenţie spitalieră. nu existau cantine şi nici creşe pentru copii. care. şi necesitatea ca femeile să susţină producţia industrială de război. 1982). pe lângă problemele sociale specifice oricărui conflict armat. pe de altă parte. şi burghezie şi biserică. 1874). prima Şcoală de Asistenţă Socială. îi ajutau să-şi crească şi să-şi educe copiii. apar asistentelesociale propriu-zise. Promotorii “caselor sociale” nu intenţionau. în 1914 la Paris a fost creată “Asociaţia infirmierelor-vizitatoare”. împărtăşeau cu ei aceleaşi condiţii de trai. odată cu diferenţierea treptată a tipurilor de prestaţii sociale. şi nu de binefacere creştină. Pentru obţinerea unei diplome de infirmieră. În aceeaşi perioadă. creând în 1897.

acţionând asupra mediului (familial. În fapt a.). tratamentul indirect. sau socioterapia. Pe această linie se înscrie şi desfiinţarea învăţămîntului de grad universitar. În fostele ţări socialiste prezintă semne specifice ale subdezvoltării. calitativă. oarecum automat. prezentînd un caracter pasiv şi birocratic. Primul Congres Internaţional al Serviciilor Sociale (Paris.Occidentale. a replasa indivizii şi familiile în condiţii normale de existenţă. primind un caracter mai mult formal şi birocratic. îngrijire sanitară gratuită etc.s. lipsa unei democraţii reale. Efectul a fost dublu: reducerea la minimum a serviciilor de a.s.s. orientată spre rezolvarea problemelor umane urgente a fost desfiinţată. 1917).1928) va defini asistenţa socială ca “ansamblul eforturilor menite a alina suferinţele provenite din mizerie. în 1952 (el a funcţionat între 19291952).s. considerîndu-se că mecanismele birocratice de stat şi cele politico-administrative sînt capabile să rezolve toate problemele. reducîndu-l apoi la un nivel postliceal (1952) şi desfiinţat şi acesta în 1969. a ameliora condiţiile sociale şi a ridica nivelul de trai”. Treptat. a preveni flagelurile sociale. personalizată. Cauzele care pot explica această situaţie în România sînt: • natura opresivă a fostului sistem comunist. asistentele sociale aveau ca sarcină completarea diagnosticului medical al pacientului cu un diagnostic social: asistenta socială trebuia “să descopere cauzele sociale pe care medicul le poate ignora şi care întreţin şi agravează maladia”. munca lor se va extinde şi în sfera educaţiei sanitare în şcoli şi familii. . Specialiştii au fost înlocuiţi de funcţionari. La început. asistenţa socială şi-a asumat ca metodă distinctivă ajutorul psihologic individualizat (casework). datorită orientării „umaniste" a 13 .. centrată pe mediul în care trăieşte clientul. dacă nu eliminată complet. şcolar.deprofesionalizarea completă a sistemului de a. asistentul social determină procese pozitive la nivelul clientului individual.s. sistemul protecţiei sociale în regimul trecut se caracteriza prin: • politica de utilizare integrală a forţei de muncă şi caracterul larg comprehensiv al sistemului de pensii. pensii de bătrîneţe sau de boală. scrisă de Mary Richmond. asigurări de boală. deşi minime. ca parte integrantă a protecţiei sociale suportă şi ea limitele subdezvoltării. În România avea o pondere extrem de redusă. Importată din SUA în Europa după cel de-al doilea război mondial. să fie marginalizată. căruia i se acordă sprijin psihologic pentru a-i dezvolta capacitatea de înţelegere de sine şi de evaluare a propriei situaţii. creînd cvasiau-tomat celei mai mari părţi din populaţie resurse de viaţă. De fapt. în prezent putându-se identifica două forme de terapie: • • tratamentul direct.. de grup. asistenta socială trebuia “să prelungească în afara spitalului influenţa medicală”. de muncă etc. a. Asistentele sociale erau recrutate numai din şcolile de infirmiere. A. • prezenţa teoriei conform căreia problemele umane se rezolvă prin mecanisme politice şi administrative. dar relativ sigure: salarii. sau psihoterapia: modalitatea asistenţială centrată pe clientul individual. Începând cu lucrarea Social Diagnosic (New York. alocaţii pentru copii.s. metoda casework se va dezvolta încontinuu. În timpul regimului comunist. • modul generalizat de acordare a acestui suport cuplat cu iluzia că socialismul rezolvă prin el însuşi dificultăţile social-economice a făcut ca a. A.s. De asemenea.

ridicarea ratei şomajului. neîncrederea în instituţiile şi personalităţile politice. chiar de a iniţia schimbări într-o manieră pozitivă. 14 . a creat conştiinţa necesităţii dezvoltării unui sistem de a. activ.s. corupţia accentuată datorată lipsei controlului. sînt alarmante pentru asistentul social.s. Sprijinindu-se pe modele profesionale de vîrf din ţările cu o bogată experienţă în formarea asistenţilor sociali. programul de reconstrucţie. De asemenea în cadrul institutelor teologice a.. se poate aprecia că societatea noastră trece printr-un proces de reaşezare a tuturor structurilor economice. în acest context. De aceea. dar şi pe termen lung. în marile centre universitare din ţară: Bucureşti. competenţa asistentului social trebuie definită numai în contextul provocărilor specifice. Aceasta a reprezentat mai mult o ideologie justificativă decît un factor explicativ real. În aceste din urmă ţări există probabil o tendinţă justificată ca asistentul social să trateze mai mult cazurile reziduale în care sistemul social eşuează. demoralizarea datorată lipsei formelor eficace de participare la viaţa socialpolitică. reculul economic a avut efecte dramatice directe şi indirecte asupra standardului de viaţă al unor largi categorii de oameni. în universităţile noastre s-a dezvoltat un program complex de pregătire a specialiştilor la nivelul standardelor internaţionale. alienarea politică a unei părţi largi a populaţiei. Procese sociale ca scăderea rapidă a veniturilor reale. lipsa de transparenţă a conducerii politice în unele situaţii. Asistentul social apare aici ca avînd o funcţie mai mult corectivă şi compensatorie. naive ale construcţiei unui „nou tip de societate". trebuie gîndită atît dintr-o perspectivă pe termen scurt şi mediu. apoi a unui colegiu universitar şi. funcţionează ca o specializare distinctă. În trecut. procesele de reconstrucţie socială se combină cu cele de dezorganizare socială şi cu vechile mentalităţi şi practici ale unei culturi opresive. de tip manipulativ. aici asistentului social îi revin sarcini suplimentare: el trebuie să intervină activ în conştientizarea acestor procese.. Atît formarea şi educaţia asistenţilor sociali cît şi tipurile de activităţi pe care trebuie să le realizeze trebuie privite în contextul nevoilor şi problemelor concrete ce apar la noi. Învăţămîntul de asistenţă socială a funcţionat pe baza unor bune tradiţii pînă în 1969. pedagogie. în sprijinirea indivizilor şi a colectivităţii în încercarea de a face faţă schimbărilor şi problemelor dificile. de reformă pe baza mecanismelor democratice şi a pieţei libere. accentuarea unor conflicte etnice.sistemului. În situaţia noastră. Aceasta întrucît în nevoie şi vulnerabilă este nu numai o minoritate împinsă la marginea societăţii. ci în diferite grade şi sfere întreaga colectivitate. Situaţia României din acest punct de vedere este complet diferită de cea a ţărilor în care structurile sociale şi economice sînt relativ stabile.s. creşterea ratei criminalităţii şi a delincventei.s. Timişoara. rezultată din sacrificiul individului în raport cu obiectivele utopice. • indiferenţa practică faţă de om. a abuzurilor şi a violenţei de tot felul. Cluj. în România a existat un sistem bun de formare a specialiştilor în a. înalt profesionalizat. Avînd în vedere prima perspectivă. proces afectat negativ de criza economică care este încă în curs de adîncire. De aceea. modern. creşterea în masă a sărăciei. psihologie. iar dezvoltarea sistemului de a. a unei secţii universitare în cadrul facultăţii de sociologie. După revoluţie. în România. în ultimul an. folosindu-se experienţa acumulată în cadrul şcolii sociologice. creşterea insecurităţii locului de muncă. marginalizarea unor grupuri sociale etc. orientat spre soluţionarea problemelor sociale şi umane specifice. la jumătatea anului 1990 s-a pus problema formării profesionale a asistenţilor sociali în cadrul unei şcoli postliceale. începînd din anul 1929 cînd se înfiinţează Şcoala Superioarăde Asistenţă „Principesa Ileana". din anul 1992. laşi. Astfel. social-culturale şi morale.

să-şi clarifice şi identifice problemele. în România nu trebuie să se limiteze în a sprijini indivizi şi grupuri în nevoie să se adapteze la condiţiile existente date. Şomajul reprezintă un adevărat şoc psihologic şi cultural pentru oamenii obişnuiţi în trecut să aibă un loc de muncă găsit cu uşurinţă şi menţinut cu o şi mai mare uşurinţă. însă. dar şi realizabilă. afectate masiv de sărăcie. nu face decît să anuleze din start o asemenea şansă. reconversia profesională reprezintă un obiectiv pe care asistentul social îl poate realiza prin consiliere. Se asistă la o creştere masivă a delincventei juvenile. Realitatea noastră socială este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale. el reprezintă totodată colectivitatea care vrea să se asiste şi să se sprijine pe ea însăşi.s. puţin răspîndit. Eliminarea cauzelor trebuie să cîştige în importanţă în raport cu minimizarea efectelor. aici. Mai mult. cu profundele restructurări pe care le implică. culturale.Procesul de tranziţie la o economie de piaţă. Sărăcia absolută era un fenomen individual. asistentul social ajută indivizii şi grupurile să-şi determine nevoile. asistentul social este mult mai mult decît un reprezentant al colectivităţii care asistă persoane izolate. mari mase de oameni împinse rapid în sărăcie şi nevoi actuale. Prudenţa conservatoare. în nevoie. printre care putem evidenţia următoarele: • Iniţiator . terapia trebuie. sprijinind adaptarea unor indivizi şi grupuri la schimbări economice structurale. un nou fenomen .: în sistemul trecut. Schimbarea atitudinii faţă de muncă. Există pericolul ca sărăcia să se transforme dintr-o stare individuală în una colectivă. Nu numai unii indivizi sînt în nevoie. ci trebuie gîndită totodată şi ca un instrument eficient al schimbărilor sociale. Acest rol urmăreşte în esenţă anticiparea apariţiei problemei. morale. dar relativ egale. trebuie cultivată iniţiativa fiecăruia de a-şi defini o activitate utilă care să-i ofere şi resursele necesare existenţei sale demne. ci şi ca un actualizator al unor posibile schimbări alternative pe care colectivitatea şi indivizii pot să le aleagă ei înşişi. diferenţele sociale s-au accentuat rapid. Rolurile asistentului social Asistentul social în munca sa îndeplineşte un şir de roluri. orientarea activă către menţinerea sau căutarea unui loc de muncă. atingînd grupuri şi comunităţi mari. În acest context. De aceea. Toate acestea nu mai reprezintă dificultăţi marginale ale unor persoane vulnerabile. este în faţa nu numai a unei provocări generate de numeroase probleme socio-umane. peste 90% din populaţie trăia în condiţii modeste. practicîndu-se o filosofie a egalitarismului. În această perspectivă largă. dar şi a unei şanse istorice de dezvoltare într-o direcţie care este «nu numai necesară. Aici terapia individuală trebuie suplimentată cu terapia de grup şi la nivel de colectivitate. Asistentul social nu apare ca un simplu consilier sau terapist pentru cei în dificultate. Grupurile şi comunităţile pot dezvolta mecanisme defensiv-adaptative al căror rezultat este perpetuarea şi extinderea stării de sărăcie.oferă atenţie problemei apărute sau problemei potenţiale. sistemul de a.„copiii străzii". Pe lîngă ajutorarea săracilor de a trăi mai bine în condiţii de sărăcie. asistentul social trebuie să-i sprijine pentru a depăşi situaţiile care-i fac săraci. a. socialist. în România. să-şi 15 . De asemenea. afectează mari grupuri profesionale şi chiar întregi comunităţi. dar şi printr-o cronică frustrare generată de incapacitatea moştenită din trecut de a face faţă acestora. În ultimii doi ani. ci însăşi colectivitatea.s. aflat la începuturile sale. Un ex. Au apărut fenomene noi explozive. să aibă în vedere nu numai acţiunea asupra efectelor patologilor sociale şi umane ci să vizeze şi cauzele care le-au generat. să-şi selecteze şi să aplice o strategie de lucru. ci mai degrabă probleme cruciale ale colectivităţii însăşi.

care necesită atât servicii de sănătate. De exemplu: unei femei care este deseori bătută de soţ i se propune să se adreseze unui serviciu de violenţă domestică. vecini în conflict. Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanţă cu nevoile sociale. Modelul este folosit. Investigaţiile în asistenţa socială includ analiza literaturii de specialitate. în cazul unei familii cu multiple probleme. asistentul social joacă rolul de “case manager” pentru coordonarea acestor servicii. Grupul poate fi de educaţie.desfăşoară activităţi în cadrul unei echipe.supervizează personalul sau studenţii care I-au fost distribuiţi spre îndrumare Membru al unei echipe de profesionişti. De exemplu: divorţuri. şi serviciile comunitare. Negociator . Consultant (consilier pentru persoane) este un rol activ ce are ca finalitate rezolvarea problemelor acestuia şi/sau obţinerea unor schimbări în capacitatea individului de a-şi rezolva problemele Avocat Este un rol activ şi direct. serviciilor şi programelor sociale. De exemplu: să-l familiarizeze pe client cu obligaţiunile părinţilor. Acest rol este cel mai mult întâlnit în practica consilierii individuale.• • • • • • • • • • • • • • dezvolte capacităţile pentru a se ocupa de problemele lor într-un mod eficient. fiecare asistent social e un cercetător. serviciilor şi programelor sociale Expert consultant – asigură asistenţa în cazul unor cercetări precum şi a altor specialişti sau servicii în efortul de înţelegere şi rezolvare a problemelor sociale. proprietarul de bloc-casă cu chiriaşul etc. în special atunci când obiectivul principal este acela de a ajuta oamenii pentru a se organiza. prestatori de servicii sociale dintr-o instituţie sau agenţie. asistentul social trebuie să deţină cunoştinţele necesare. terapeutic.rolul implică intervenţia asistentului social în dispute dintre părţi. Planificator/ director de program rol ce presupune activităţi specifice de scriere de proiecte şi de evaluare a lor în vederea dezvoltării şi susţinerii resurselor .acest rol asistentul social îl îndeplineşte prin stabilirea legăturilor dintre indivizi sau grupuri sociale. în care asistentul social se luptă. Echipa poate 16 . cât şi servicii de educaţie. argumentează nevoile şi drepturile clientului. Educator . pledează pentru drepturile.adună împreună acele persoane care sunt în conflict şi încearcă să le ajute să ajungă la un compromis. asistentul social promovează lidership pentru colectarea de informaţii. evaluarea rezultatelor şi studierea nevoilor comunitare. Facilitator de grup .în anumite momente. Pentru a fi un educator bun. negociatorul găseşte o soluţie de mijloc ce asigură contrapărţilor existenţă în comun. De exemplu. Mediator . la fel ca si mediatorul. care au nevoie de ajutor. Într-un astfel de rol. pentru a le ajuta să ajungă la un consens.un lider pentru grupurile experimentale. să fie competent în educaţia sexuală. de asemenea.rolul de educator implică oferirea de informaţii clientului. Coordonator -implică conjugarea a mai multor componente într-o manieră organizată. în practica comunitară. Uneori. făce legătura între sistemele şi subsistemele în care este implicat clientul Cercetător . în căutarea locurilor de muncă pentru tineri. Supervizor de stagiu. nevoile unui client sau ale unui grup. Manager/administrator rol ce presupune scrierea de proiecte şi evaluarea lor în vederea susţinerii resurselor. a grupurilor şi familiei. de autoajutorare etc. Broker (agent de legătură) .

a stabili relaţii de cooperare între două servicii de asistenţă socială care “tratează” aceeaşi problemă. până a ajunge să fie protejat de familia sa (dacă o are). un copil care cerşeşte în stradă poate nimeri oricând în mâinile unui infractor. medici. înainte de a decide asupra sentinţei legale. • A contribui la dezvoltarea şi modificarea politicii sociale. Asistenţa socială trebuie să reprezinte de asemenea şi societatea în faţa individului. avocaţi etc Arbitru. deci asistentul social va colabora cu ceilalţi specialişti ai serviciului asistenţi sociali. De exemplu. vindecare şi control. De exemplu. Rolurile asistentului social sunt complexe. să fie luat sub supraveghere de către anumite instituţii. Sarcinile asistenţei sociale includ: • Ajutorarea persoanelor aflate în nevoi să-şi dezvolte la un grad mai înalt propriile capacităţi de a soluţiona problemele. a ajuta o mamă necăsătorită să obţină de la departamentul de stat respectiv suma de bani ce i se cuvine pentru întreţinerea copilului.• • • fi una interdisciplinară. psihologi. poate dori să cunoască câte ceva despre viaţa personală a unui tânăr infractor. De exemplu. De exemplu. Sarcinile asistenţei sociale Putem determina un anumit număr de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească asistenţa socială. a contribui la ameliorarea relaţiilor în cadrul familiei.examinează şi evaluează faptele şi ia decizii în unele situaţii conflictuale Collectare de fonduri -popularizează serviciile sociale pentru a aduna fonduri în vederea dezvoltării şi implementării de programe sau servicii Relaţii cu publicul -planifică şi desfăşoară acticităţi de relaţii cu publicul în numele agenţiei.rolurile ei generează totodată o inerentă sursă de tensiune: contradicţia dintre îngrijire. un asistent social poate şi trebuie “judece” o familie care nu-şi îngrijeşte corespunzător copiii. Natura acestor sarcini reprezintă poziţia deosebită şi deseori dificilă pe care asistenţa socială trebuie să o decidă între îngrijirea individuală şi controlul societăţii Asistenţa socială trebuie să reprezinte individul în faţa societăţii. De exemplu. a le învăţa să conducă cu bugetul familial. • Îmbunătăţirea relaţiilor. instituţiei. • Realizarea unor noi interrelaţii între persoanele dezavantajate şi instituţiile de asistenţă socială. • Acordarea de ajutor în obţinerea unor recompense ce se cuvin conform legii. De exemplu. asistenţii sociali activând concomitent în calitate de agenţi ai controlului social. profesiei. Deoarece activităţile de asistenţă socială trebuie să fie orientate în mai multedirecţii . 17 .către individ şi către societate . • Acordarea de ajutor practic. coordonarea activităţilor diferitelor instituţii de asistenţă socială. a prezenta unei persoane în vârstă un azil la care aceasta s-ar putea decide să meargă în cazul când este neajutorată şi nu are pe nimeni în preajma sa. de aceea este necesar ca acest copil. Este necesar ca asistentul social să fie conştient de faptul că toate activităţile lui cu clienţii trebuie să poarte pecetea unei munci cu dăruire de sine. instanţa de judecată. De exemplu.

sănătate.spaţiul în care a. fie ONG-urile. să respecte valorile. ea va fi cu clienţii (beneficiarii) în una din următoarele relaţii: • de colaborare . AS în variatele ei forme se adresează multiplelor şi complexelor acţiuni interacţiuni între oameni şi mediul lor. Pregătirea asistentului social are scopul de a promova dezvoltarea socială de a se implica în autodezvoltarea. idealurile grupului în care lucrează respectându-şi în acelaşi timp şi propriile valori. cultura individului. credinţele. Misiunea sa este de a stimula toate persoanele să-şi dezvolte întregul potenţial . servicii.atunci când trebuie să se ajungă la un anumit consens.atunci când scopurile sunt diverse şi contrare. capacitate pentru a-şi îmbunătăţi viaţa şi a preveni situaţiile disfuncţionale. Ei intervin în diferite domenii folosind diferite metode de cercetare .s.s. Coeziunea socială a unui grup sau naţiune depinde în sens larg de accesul egal la resurse şi servicii • cultural –practicile şi credinţele.sistemul politic propriu fiecărei ţări determină modalitatea de protecţie socială(liberal.s intervine în momentul în care individul interacţionează cu mediul. Asistenţii sociali nu pot acţiona fără a lua în considerare consecinţele şi efectele acţiunilor lor care trebuie să fie predictibile. cultural şi spiritual • geographic. familiei . AS este practicată în 5 domenii. rezolvarea problemelor apărute în cadrul relaţiilor umane promovând în acelaşi timp stimularea capacităţii indiviţilor de a-şi spori bunăstarea. aspiraţiile. meso cât şi macro. socialist. acces la servicii sociale reprezintă nevoi de bază pentru fiecare individ. comunităţii trebuie respectate fără a interveni în evoluţia diferitelor practici şi credinţe • spiritual este esenţial ca a. Utilizând teoriile behavioriste şi a sistemelor sociale a. grupului. socio-economic. de a forma practici în serviciile şi politicile sociale.Deoarece asistenţa socială reprezintă fie clientul. contexte diferite dar care reprezintă parte a unui întreg Aceste contexete sunt geographic. lucrând în diferite organizaţii şi furnizând servicii pentru diferite categorii de populaţie atât la nivel micro. educaţie. fie statul. IFSW IASSW 2001 Asistentul social are scopul de a servi bunăstării individului de a dezvolta modalităţi ştiinţifice de a cunoaşte comportamentul individual şi social de a dezvolta resurse. muncă. de a promova justiţia socială AS sunt implicaţi în prevenirea. democratic. perfecţionarea continuă şi de a furniza informaţii. Rolul teoriei în practica asistenţei sociale Cu cât asistenţii sociali încearcă să înţeleafă mai bine omul cu atât îşi dau seama de complexitatea ariilor lor de interes. regiune. Principiile dr. politic. Asistenţii sociali sunt axaţi pe schimare şi rezolvarea de probleme ei sunt agenţi ai schimbării în societate în viaţa indivizilor. • de negociere . • de conflict .un nivel adecvat de viaţă. estimarea aplicarea evaluarea şi modificarea politicilor sociale şi a serviciilor sociale adresate grupurilor şi comunităţilor. omului şi a justiţiei sociale sunt fundamentale în AS . credinţe A S promovează schimbarea socială.atunci când se urmăreşte un scop unic. social democrat etc) • socio-economic . familiiilor şi comunităţilor în care lucrează. stat) • politic . Pentru 18 . îşi desfăşoară activitatea determină caracteristicile muncii sale(agenţie.

cu timpul a ajus să însemne un set de cunoştinţe şi teorii care definesc un camp distinct de caţiune. Th Kuhm (1976 p. şcoala de diagnoză şi funcţionalism. Funcţionarea socială: Îndeplinirea responsabilităţilor faţă de societate în general. Teoriile sunt modalităţi de acţiune care ghidează comportamentul şi intervenţia. asistenţii sociali au putut identifica un set de concepte. 2001. Ca activitate practică. clientul. indivizi. asistenţa socială. behaviorismul). cunoştinţe ce vor duce la costruirea de tehnici şi practici proprii domeniului de ex: abordarea centrată pe sarcină. Măsuri de asistenţă socială Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte: serviciile sociale şi prestaţiile sociale. Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce înseamnă a funcţiona normal într-o societate. În prezent asistenţii sociali utilizează o serie de paradigme.prin urmare teoriile trebuie să reflecte modul în care interacţionează aceste elemente. reţele sociale.a acţiona corect. Howe(2001. Asistenţa socială este prin excelenţă o profesie practică bazată atât pe cunoaşterea şi experienţa comună cât şi pe intuiţia şi experienţa individuală. mobilizarea resurselor instituţionale sau instituţionalizarea (Howe D. p102) este de a creşte capacitatea practicianului de a-şi controla conştient şi deliberat “mediul de lucru”. Introducere în teoria asistenţei sociale. funcţionalismul. Sursele de cunoştinţe ştiinţifice au fost derivate iniţial din sociologie şi psihologie şi au fost adaptate la scopurile .funcţia cunoaşterii în asistenţa socială(Polanscky citat de Sporin 1975. contextual. structuralismul. abordarea centrată pe client etc. clasificarea teoriilor în asistenţa socială. Deşi iniţial. înainte de constituirea asistenţei sociale ca domeniu professional autonom practicile asistenţiale existau ca activităţi commune de întrajutorare. Howe D.45) adduce în atenţie procesul dezvoltării cunoaşterii ştiinţifice şi spune că acesta se realizează în contextul “competitivităţii modelelor teoretice”. organitarea grupurilor profesionale şi organizarea sistemului de educaţie în asistenţa socială. p17)spunea că fiecare profesie este interesată de anumite tipuri de fenomene şi uzează de anumite aparate teoretice care o ajută să se constituie în ocupaţie de sine stătătoare. grupuri care interacţionează reciproc. Conform lui Malcom Payne(1996.. p 15). În urma experimentării diferitelor teorii din psihologie(psihanaliza. obiectivele şi problematica specifică asistenţei sociale.o teorie este înlocuită de alta dar nu se anulează valoarea teoriilor înlocuite. teorii şi metode în munca lor cu clienţii. achiziţionarea . este constituită din trei elemente: asistentul social. responsabilizarea persoanei pentru ase putea îngriji.8) alături de teorii şi concepte foarte importante sunt politicile sociale. Toate aceste definesc câmpul de caţiune în asistenţa socială. De exemplu atunci când încearcă să organizeze activităţi de îngrijire la domiciliu pentru un vârstnic asistentul social va lua în considerare mai multe posibilităţi de acţiune: sprijinirea familiei pentru a se putea ocupa de persoana vulnerabilă. p. structuri sociale. efficient asistentul social trebuie să înţeleagă rolul lor în procesul asistenţial. psihanaliza. D. antropologie. teoria conflictului). faţă de cei din imediata apropiere sau faţă de propria persoană. Asistenţa socială ca domeniu professional este un construct social constituind un complex de contexte. Aceste responsabilităţi includ 19 . scopul comun şi unificarea. sociologie(teoria sistemelor.( 2001. inventarierea. p 20-24) consideră că în procesul de dezvoltare a asistenţei sociale se pot identifica şapte etape: investigarea. organizarea instituţiilor şi serviciilor sociale.

centre de reabilitare şi recuperare de zi. creşterii calităţii vieţii. 1987. 20 . problemele sociale generează nevoi sociale ce impun organizarea de servicii sociale în cadrul unei comunităţi Măsurile/ componentele asistenţei sociale au rolul de a satisface nevoile unei persoane atunci când aceasta nu se mai poate ajuta singură (din cauza unei boli cronice. în scopul menţinerii autonomiei. serviciile sociale: • reprezintă: măsuri şi acţiuni care răspund nevoilor sociale individuale. Prestaţiile pot fi acordate în bani sau în natură. dar rămân în familia lor şi continuă să locuiască în casa lor. Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate. p. astfel: a. indemnizaţiile de şomaj. centre de adapost.)). Conform OG 86/2004. Istoricul serviciilor sociale are la bază recunoaşterea nevoilor sociale şi organizarea societăţii pentru a le satisface. Nevoie: = o anumită stare de deficienţă. Se bazează pe colaborarea cu serviciile medicale. de realizare personală etc. În concluzie. = o stare de tensiune la un moment dat. centre de consiliere. b. servicii medicale insuficiente în mediul rural. adică beneficiarii sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar.). rata ridicată a abandonului şcolar. Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi. familiilor şi comunităţilor (Parker. ce impune o anumită rezolvare. Prestaţii sociale: forme de transfer prin care se realizează alocarea de bunuri şi servicii către indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli şi de roluri reciproce. 154). prevenirii marginalizării şi excluziunii sociale. a unui handicap fizic sau psihic etc. Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat. 1993). rechizite pentru şcolarii din familiile cu venituri mici etc. 1987.a. dificilă. de lipsă. resimţită sau de un grup de indivizi sau individual. persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/ institutional (Moore. care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare imediată. consumul de droguri. (Parker. violenţa domestică etc. Servicii sociale: Activităţile asistenţilor sociali sau ale altor profesionişti care ajută oamenii să prevină dependenţa. Prestaţiile în natură pot consta din bunuri (“cornul şi laptele”. familiale sau de grup.153) Conceptul de nevoie socială aparţine în mod firesc de idea de serviciu social. considerate mai degrabă excepţionale. emoţionale. Exemple de probleme sociale : sărăcia. ajutorul social ş. să consolideze relaţiile de familie şi să restabilească funcţionarea socială a indivizilor. În cazuri speciale. p. • urmăresc: prevenirea şi depăşirea situaţiilor de dificultate. poluarea apei şi a aerului. servicii de îngrijiri la domiciliu. Din categoria celor băneşti fac parte: pensiile. Nevoile de bază sunt fizice. a resurselor financiare insuficiente. de vulnerabilitate sau dependenţă. alocaţiile pentru copii şi familie.satisfacerea nevoilor de bază ale individului şi ale membrilor de familie care depind de el/ ea.

Schimbări majore în dinamica familiei cum ar fi boala. Familiile pot oferi un sprijin emoţional imens. prietenii. consilieri. când are nevoie de ajutor material sau când are nevoie de o persoană căreia să-i poată împărtăşi temerile şi fricile. prieteni. Sursele şi evaluarea suportului social Atunci când cineva nu reuşeşte să-şi rezolve problemele şi apelează la alte persoane în care are încredere.specialişti (asistenţi sociali. medici etc. p. Aceste relaţii sunt de obicei mai puţin intense sau apropiate. să fie mai fericiţi. dezvoltare şi evoluţie. grupuri comunitare de support Evaluarea suportului social . Iluţ. • formale: . în integrarea sa. cunoştinţele. de prietenie. (Chelcea. cămine -spital. Un al doilea tip de suport social este cel oferit de grupurile şi reţelele de prieteni şi colegi.Etapă necesară în procesul de evaluare a nevoilor şi resurselor unei persoane aflată în dificultate. vecinii. de vecinătate sau colegiale) tind să facă faţă stresului mai bine. se înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi îngrijirii în comunitate. colegii. consilieri. nu de puţine ori. sărăcia. toate familiile experimentează stresul la un moment dat. de asemenea. Astfel de crize sunt determinate sau agravate. asistenţa şi informaţiile primite din partea indivizilor şi grupurilor în cadrul relaţiilor formale şi informale”. de asemenea.Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici. comparativ cu relaţiile din familie. colegi. în creşterea stimei de sine şi ajutarea acestuia să aibă încredere în oameni şi să se simţă în siguranţă. Prietenii se implică în activităţile comune de timp liber şi comunică mult unii cu ceilalţi. psihologi. -instituţii şi servicii sociale. Ei tind. Suportul social şi relaţiile interpersonale Ce este suportul social? • principala resursă exterioară la care individul poate apela pentru evitarea/rezolvarea anumitor probleme pe care nu le poate rezolva singur. divorţul sau schimbarea domiciliului pot slăbi fundaţia unei familii. Colegii cooperează şi se ajută unii pe alţii în timpul serviciului şi se angajează. moartea. • “susţinerea psihologică şi socială a persoanelor: confortul. mai sănătoşi şi să trăiască mai mult. specialişti (asistenţi sociali. în special în momentele de criză. • proces important în menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului.). ea apelează la una dintre sursele de suport social ce-i stau la dispoziţie: familie. 350) • proces prin care se oferă sau se primeşte sprijin cu alte persoane în scopul de a uşura unul sau mai multe obiective ale funcţionării sociale. Sursele suportului social pot fi: • informale: familia. 21 . într-o mulţime de conversaţii. Politica de prevenire a instituţionalizării. Oamenii care au legături sociale puternice (familiale. Pentru că ele se află întotdeauna în schimbare. adoptată în ultimii ani în România. vecini. psihologi etc) sau grupuri de suport comunitare. cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă) etc. de situaţii sociale problematice cum ar fi şomajul. educaţia deficitară sau lipsa acesteia etc. 2003.

ci este necesar să evaluăm şi ce crede persoana respectivă despre sprijinul pe care-l poate primi de la familie. Funcţia emoţională: este funcţia care oferă confort şi stimă de sine. vecinii. ocupă un loc central în cadrul conceptului de sprijin social şi este cel mai important tip de sprijin ce poate însoţi toate etapele unei situaţii problematice: 1. Reţeaua de relaţii Reţelele de relaţii de care dispune o persoană la un moment dat pot include: soţul/soţia. apelând la alte surse de suport. • de consiliere. De exemplu. situaţia de criză. de posibilitatea ca aceste relaţii să deţină funcţii de sprijin la un moment dat. tranziţia la o nouă situaţie. cluburile sociale. colegii. subordonaţii. • de recunoaştere şi afirmare. familia se constituie într-o sursă de tensiuni şi conflicte. copiii. Suportul social poate acoperi o arie variată de nevoi : • materiale. vecinii 22 . • de interacţiune socială pozitivă etc. grupurile comunitare de suport. în evaluarea sprijinului social de care poate să dispună o persoană la un moment dat. părinţii soţului/soţiei. colegii. o sursă importantă de sprijin). 2. ceea ce determină persoana în nevoie să caute sprijin. Acest tip de support poate fi oferit de: sursele informale (familia. faza deficitară/finală. • emoţional-afective. prietenii apropiaţi. părinţii. grupurile de recreere. devin importante aspecte ce ţin de calitatea relaţiilor acelei persoane. Calitatea relaţiilor De asemenea. • informaţionale.-Se referă la: • reţelele de relaţii pe care le are persoana cu mediul social • aspectele calităţii relaţiilor unei persoane şi posibilitatea ca aceste relaţii să ofere sprijin persoanei în dificultate. rudele. grupurile profesionale. Funcţiile relaţiilor sociale suportive Relaţiile sociale pot îndeplini una sau mai multe dintre următoarele funcţii: a. nu este suficient ca persoana care are nevoie de sprijin să facă parte dintr-o familie numeroasă (aparent. • de îngrijire. Uneori. 3. prietenii. grupurile religioase.

• comunicarea empatică.este necesar în faza de criză. haine etc. Fazele situaţiei problematice sunt: 1. consilierii. instrumental: este formă de ajutor direct şi material pentru o persoană aflată în dificultate. Pentru a realiza acest lucru este util ca ei să cunoască etapele din evoluţia unor situaţii problematice cu care clienţii se pot confrunta la un moment dat. • comportamentul ce susţine sentimentul de siguranţă şi-l conduce pe individ spre credinţa că este respectat şi că devine conştient de disponibilitatea cuiva cu care poate discuta problemele sale cele mai delicate. Funcţiile particulare ale suportului social. CRIZA 2. c. PERIOADA DEFICITARĂ/CRONICĂ Importantă este sincronizarea dintre suportul social şi etapa situaţiei problematice (criza. • manifestarea încrederii şi a susţinerii necondiţionate. 23 . poate ajuta la rezolvarea unor probleme practice. . trăieşte sentimente de inadecvare.). sunt: a) suportul emoţional: . grupurile de suport comunitare etc) şi presupune activităţi precum: • asistenţa sub formă de încurajare. neputinţă. Sincronizarea dintre suportul social şi fazele situaţiei problematice Cei ce îşi desfăşoară activitatea profesională în domeniul asistenţei sociale se află deseori în situaţia de a oferi sprijin social clienţilor. cărţi. acordarea unor împrumuturi sau donaţii în bani. fiind utilă în special în faza deficitară/ cronică a situaţiei problematice. tranziţia sau faza cronică/finală). important în diferite momente. TRANZIŢIA 3.etc. bunuri sau servicii. mânie. furie. poate consta în furnizarea de bani. cum ar fi îmbolnăvirea sau decesul unui membru al familiei. maşină de spălat. îngrijirea copiilor. informaţională: este utilă în special în faza de tranziţie de la o situaţie problematică la o situaţie adaptativă. b. sursele formale (asistenţii sociali.sursa cea mai importantă o reprezintă membrii familiei. sfătuirea. Prin înţelegerea acestor faze. îndrumarea şi consilierea persoanei în diverse domenii. disperare. Funcţia de suport material. se pot fi oferite/proiectate răspunsuri cât mai adecvate nevoilor clienţilor. oferirea de ajutor în perioade critice. presupune a-i oferi persoanei aflată în dificultate informaţiile de care are nevoie sau de a o învăţa anumite deprinderi ce-i sunt necesare pentru rezolvarea problemei sale include şi un sprijin ce implică informaţii care să ajute persoana să-şi evalueze evoluţia proprie. Funcţia cognitivă. • manifestarea afecţiunii pentru celălalt. tranziţie sau deficit. • exprimarea căldurii personale în relaţie cu persoana în nevoie. presupune ca activităţi: asistenţa pentru muncile gospodăreşti.). o transportul. oferirea de bunuri materiale (mobilă. Exemplu: O persoană care află că este concediată.

cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. prieteni. c) suport material. b) suportul informaţional sau cognitiv: . Relaţia de suport dintre asistentul social client în practica asistenţei sociale şi O sursă importantă de sprijin. Această evaluare este urmată. instrumental: -este necesar în stările deficitare. serviciile de asistenţă socială devin extrem de necesare pentru prevenirea apariţiei disfuncţiilor şi integrarea socială a persoanei aflate în dificultate. astfel încât acesta să fie mai bine adaptat 24 . Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de informaţii legate de posibile oportunităţi existente pe piaţa muncii. colegi. colegii. Trebuie subliniat caracterul temporar al acestui tip de sprijin. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. necesare pentru a depăşi situaţia de dificultate. relaţiile suportive create între asistentul social şi beneficiari se constituie în cadrul esenţial al procesului de asistenţă socială. prietenii. colegi. acolo unde este necesar. consilieri etc. În cadrul acestor servicii.inutilitate. Mobilizarea suportului social are în vedere o evaluare iniţială a resurselor individuale şi sociale ale persoanelor. persoana respectivă are nevoie în primul rând de sprijin emoţional.) nu există sau nu sunt suficient mobilizate. de facilitare a exprimării şi acceptării emoţionale. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. prieteni. dincolo de orice alt tip de suport. de încurajare. consilieri etc. Pentru a depăşi această stare de criză. în special acolo unde sursele informale (familia. colegi sau de către asistenţi sociali. depresie etc. financiar sau de suport constând în anumite bunuri sau servicii. de intervenţii care să îmbunătăţească funcţionarea suportului social. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de suport material. consilieri etc. Doar în aceste condiţii poate fi prevenită crearea dependenţei de acest tip de ajutor şi promovate autonomia şi responsabilitatea personală. de formare a unor abilităţi şi deprinderi practice utile pentru găsirea unui nou loc de muncă etc. Asistenţa socială “Arta în care cunoaşterea ştiinţei relaţiilor umane şi a deprinderilor de relaţionare este folosită pentru a mobiliza capacităţi latente existente în orice individ. vinovăţie. Acest sprijin poate fi oferit de familie. mai ales în situaţiile problematice care pot fi soluţionate. vecinii etc.este necesar de-a lungul perioadei de tranziţie de la faza de criză a situaţiei problematice la o nouă situaţie care să permită funcţionarea socială a individului. prieteni. în situaţiile de solicitări cronice excesive.

identificarea nevoilor şi intervenţia sunt trupul acesteia (cele două sunt oricum inseparabile). .de a nu fi judecat sau condamnat pentru dificultatea în care se află.de a alege şi a decide cu privire la propria viaţă. număr de eşecuri din viaţă. în scopul adaptării mai bune a clientului la cerinţele mediului în care trăieşte”. . de valoare. • relaţia dintre asistent social şi client reprezintă un schimb între două surse de • • 25 . indiferent de gradul de dependenţă.de a exprima liber sentimente şi emoţii (pozitive sau negative) pentru a se simţiei înşişi. • satisfacerea lor implică.Client Ce este? • sufletul asistenţei sociale. comportamentului clientului. B. în timp ce evaluarea.de a fi înţeles şi de a i se răspunde la sentimentele exprimate. interacţiune apărută între client şi asistentul social. • interacţiunea dinamică a atitudinilor.client A. deseori.la stresul vieţii de zi cu zi. . Nevoile psihosociale ale clienţilor reprezintă: surse ale atitudinilor. emoţiilor. satisfacerea nevoilor psihosociale ale clientului. nu un caz. crearea unei atmosfere în care clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze în condiţii de securitate psihoemoţională cu asistentul social. demnă. stabilirea unor relaţii interpersonale. .de a fi acceptat ca o persoană. comportamentelor. reacţie datorată sistemelor de valori cu care operează individual.de a fi considerat o fiinţă umană. Obiectivele relaţiei dintre asistentul social şi client sunt: • • • sprijinirea clientului în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă. • satisfacerea lor are impact asupra relaţiei cu clienţii şi asupra atitudinilor acestora.” (1949. . • se exteriorizează în comportament. chiar şi atunci când clienţii cer ajutor material sau financiar. reacţiilor emoţionale. • un tip special de relaţie interpersonală. • tipuri de nevoi psihosociale: . Atitudini implicate în relaţia asistent social . • cadrul în care cunoştinţele despre natura umană sunt puse în valoare spre beneficiul clientului. • clienţii pot sau nu pot fi conştienţi de aceste nevoi. cererea lor include şi satisfacerea implicită a unor nevoi psihosociale complexe. Biesteck) RELAŢIA Asistent social . Atitudinile şi rolul lor în relaţia asistent social-client sunt: • reacţii evaluative favorabile sau nefavorabile faţă de ceva sau cineva. vulnerabilitate. .de confidenţialitate.

idealuri. obicei. creează disponibilitatea clientului de a fi ajutat. moral-imoral. deci o bază teoretică. fie proprie unui current filosofic. să poţi presupune să ai formate abilităţile necesare obţinute prin practica profesională (experienţa dobândită) iar să vrei presupune să ai atitudini faţă de… . obicei) reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului fondat pe valorile de bine-rău. caracter) reprezintă o disciplină filosofică ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei dar şi o concepţie sistematizată şi coerentă. fie reprezentând comandamentele unei societăţi cu privire la normele de desfăşurare a vieţii sociale(Dicţionar de Filosofie. Ele include scopuri. concepţii. un set de reguli. pe care oamenii şi le-au stabilit. Etica s-a dezvoltat pe măsură ce oamenii au reflectat asupra intenţiilor şi consecinţelor actelor lor. un termen generic pentru diferitele modalităţi de înţelegere şi examinare a vieţii morale. Valorile sunt acele lucruri pe care le considerăm importante. corpurile profesionale şi instituţiile aleg să interacţioneze. Sistemul de valori în practica asistenţei sociale Noţiunile de cunoştinţe. responsabilitate etc. comportamente iar sistemul de valori este reflectat în deciziile şi comportamentul individual. alegerea unor alternative în problemele semnificative etic din practica asistenţei sociale. dinamică. Astfel dacă morala reprezintă convenţii sociale(credinţe şi practici) legate de comportamentul uman correct/greşit care sunt atât de larg răspândite şi acceptate încât reprezintă un consens constant în comunitate iar etica o reflectare . satisfacerea anumitor nevoi creează anumite sentimente şi se exteriorizează prin comportamente verbale/ nonverbale. fie personală. componenta emoţională nu încetează atâta timp cât relaţia asistent social-client există. valori. Etică(etimologic) provine din limba greacă – ethos(morav. În filosofie etica studiază şi evaluează comportamentul uman în lumina principiilor morale . larg răspândite în cadrul unei colectivităţi având un grad mare de interiorizare şi impuse de propria conştiinţă(conştiinţă morală) cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi(opinie publică). atitudini ce au la bază un set de valori. atitudinală. un system particular de principii şi reguli care se aplică unei sfere a acţiunilor umane(sfera politică. relaţii morale.mores(atitudine morală. interacţiunea asistent-client este una emoţională. obiectivul acesteia din urmă (a eticii) este luarea de decizii. Astfel să ştii înseamnă să ai cunoştinţe despre…. idealuri morale-norme sau principii morale. comportament acceptat tradiţional. corectitudine. analiză sistematică asupra moralităţii. Morala(etimologic)provine din limba latină. o abordare practică şi structurată pentru a veni în sprijinul profesioniştilor din domeniul 26 . sau obligaţii şi îndatoriri pe care una numit grup social le impune memebrilor săi. În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală-convingeri. cinste. care pot fi considerate standarde de comportament. Etica defineşte modul în care indivizii. îndatoriri deduse din această ştiinţă. abilităţi.• • • • energie. 1978). cu intensitate şi externalităţi diferite. socială etc). deprinderi sunt determinate de teorie practică şi valori. Etica poate fi considerată ştiinţa îndatoririlor umane.

sensibilitatea culturală şi practica asistenţială 27 . grijii fată de alţii. • funcţiile agenţiei.. datorie. Asistentul social achiziţionează în timpul formării sale o bază de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice necesare desfăşurării activităţii profesionale. analiza şi rezolvarea constructivă a dilemelor etice ce pot să apară. al principiilor şi normelor morale specifice pe care le implică exercitarea unei profesii. Pentru situaţiile în care nu este evident ceea ce este bine şi ceea ce este rău.. Trei. Du Bois B. ajutorului. profesie sau o parte a acesteia prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţe de elaborare. credinţe despre oameni şi despre cele mai potrivite căi de a-i trata pe oameni. Introducere în etica profesională. Practica asistenţei sociale ) fac distincţia între competenţa culturală. 1998. • contactul cu clientul.ca grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi cât şi la o serie de practici.. Valorile sunt implicate în orice decizie care presupune judecăţi etice. În sens restrâns deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie. Valoare poate fi definită drept ceva ce este valoros..concept general referindu-se la morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate .Din punctual de vedere al asistenţei sociale valorile pot fi private ca păreri. un grup. o colectivitate. deontos.Bucureşti). adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formalşi general acceptate dar fiind larg practicate(Vlăsceanu L. dezirabil. Moralitatea se referă la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană. Zamfir C.. includerii şi acceptării altora(Roth M.. Ed. moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate explicit ca norme morale. Astfel se constituie valorile personale configurate în mod individual dar şi nu independent de valorile grupului sau ale comunităţii din care individul face parte. însă modul de a gândi şi a acţiona a asistentului social sunt influenţate şi de propria experienţă de viaţă şi de calităţile sale umane. 2003) reprezintă un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională. Sistemul de valori al profesiei de asistent social adduce în atenţia societăţii ideile eticii sociale.93. şi reprezintă un cod al moralei profesionale. Deontologie (etimologic) provine din limba greacă deon. instituţie. Berbea N..K.ceea ce se cade. Valorile folosite în asistenţa socială fac subiectul a trei instanţe: • normele generale ale societăţii. 2004.2006. Lee şi Greene(Miley K. prin sine însuşi.asistenţei sociale în identificarea. Codul deontologic reprezintă ansamblul obligaţiilor speciale care rezultă din aderarea deliberată la o anumită profesie.. Codul etic(Roth M. valorile ne ghidează în alegerea unei soluţii optime. Acesta poate fi scris sau transmis prin tradiţie. p. Moravuri. Cunoaşterea şi respectarea valorilor şi principiilor asistenţei sociale sunt esenţiale în munca cu clienţii dar ele trebuie completate de o practică asistenţială multiculturală competentă. Aceste credinţe sunt reflectate în activitatea zilnică şi conduc activitatea profesională. aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli(Miroiu M. 2003). O Melia M. Dicţionar de sociologie). la moralitate.. ceea ce ste necesar şi logos-ştiinţă. Una din valorile importante se referă tocmai la libertatea alegerii individuale. în situaţiile în care nu există un mod clar de a rezolva un conflict între principiile morale. pe cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicienii unei profesii (Dicţionar de filosfie).. ale solidarităţii.

atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora.) (Roth-Szamoskozi.culturală. cu importanţă cardinală pentru profesie (Codul deontologic. Dobândirea acestui tip de competenţă garantează respectarea principiilor unicităţii. Valorile individuale diferă adesea de alegerile individuale ale clienţilor fie ei indivizi sau grupuri( avort. 2003). de exemplu. demnităţii şi a nondiscriminării în oferirea de servicii sociale clienţilor indifferent de gen. sinuciderea. 2. 2003): 1. Valorile asistenţei sociale se exprimă prin ideile referitoare la atitudinile faţă de oameni. 3. homosexualitatea etc )şi pot ridica probleme în alegerea modalităţi de rezolvare a problemele sociale. modalităţile în care acestea au fost interiorizate precum şi modul în care acestea interacţionează ca valorile celorlalţi determină apariţia următoarelor situaţii: Valorile asistentului social/ valorile clientului (ceea ce este important pentru asistentul social nu este obligatoriu important şi pentru client) Valorile asistentului social ca model. 28 . pedeapsa cu moartea. religie. De cele mai multe ori asistentul social reprezintă un model pentru client situându-se pe o poziţie de putere în ceea ce priveşte impactul asupra perrsoanei asistate de aceea este foarte important ca asistentul social să-şi înţeleagă sistemul propriu de valori şi modul în care acesta îl influenţează în luarea deciziilor. Valorile fundamentale ale asistenţei sociale combină valori fundamentale ale tradiţiei religioase iudeo-creştine cu cele ale umanismului şi ale liberalismului. Alegerea unei cariere profesionale ca cea în asistenţa socială cere o profundă explorare a valorilor individuale şi compararea lor cu valorile profesiei (Hoffman şi Salle. avortul. la nevoile şi scopurile sale şi la modalităţile de a obţine resursele necesare vieţii. Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă la valorizarea personalităţii umane. la creşterea demnităţii ei şi la creşterea demnităţii fiecărei persoane asistate. Afirmarea individualităţii proprii. Sistemul personal de valori poate intra în conflict direct cu valorile instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea. Asistentul social trebuie să-şi formeze ca deprindere receptivitatea socială iar abordarea trebuie să fie determinată de cunoştinţele. Oamenii au dreptul la libertate. Valorile asistentului social/valorile instituţiei/valorile societăţii/valorile profesionale. Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane . Oamenii au dreptul la resursele necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi exprima potenţialul. valorile şi deprinderile asistenţei sociale generale şi se dobândeşte prin interacţiunea cu personae diferite din punct de vedere cultural. 4. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali. 1994 în Roth-Szamonskozi. cu normele societăţii sau cu codul etic professional. Lupta împotriva prejudecăţilor. pedeapsa cu moartea. homosexualitatea şi altele. 1996. la alegerea propriilor lor valori şi modalităţi de viaţă. Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscrie la următoarele valori fundamentale. rasă etc. Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare . Valorile individuale diferă adesea de problemele concrete ale vieţii sociale ca. Astfel competenţa culturală vizează dobândirea cunoştinţelor privind dezvoltarea unui anumit grup cultural într-un context social dat iar sensibilitatea culturală vizează setul de valori al grupului cultural respective. Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi . Sistemul propriu de valori . Fiecare persoană este o valoare în sine şi este unică.

dar şi pentru respectarea drepturilor persoanei asistate. justiţia socială. Dar. Anumite situaţii pot garanta confidenţialitate absolută. • suportul oferit persoanei asistate pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine. dar putem identifica un nucleu de bază (Rădulescu. Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a acestora. În afară de nevoile persoanei asistate. promovarea bunăstării individuale şi colective. Regula generală este că nici o informaţie nu poate fi împărtăşită fără acordul persoanei asistate. precum şi pentru a decide utilizarea resurselor personale.caz în care se specifică situaţiile în care este responsabilitatea noastră etică şi profesională de a transmite altora informaţiile obţinute. 3. în judecata profesională a asistentului social. indiferent de circumstanţe. Am putea spune că în practică nu există un set universal acceptat de valori. 6.5. 1. 2004): 1.caz în care nici o informaţie nu poate fi împărtăşită altora. Societatea va trebui să creeze condiţiile unei participări democratice a cetăţenilor la viaţa socială iar aceştia au responsabilitatea de a fi actori activi în viaţa socială. Codul etic al NASW susţine dreptul clienţilor de a lua decizii în ceea ce îi priveşteautodeterminarea reprezintă libertatea alegerii . Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la persoanele asistate şi în legătură cu aceştia. Confidenţialitatea este esenţială pentru asigurarea unui climat de încredere. Asistenţii sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când. egalitatea de şanse. stabilirea priorităţilor şi alternativelor de intervenţie. Problema confidenţialităţii este una dintre cele mai importante în asistenţă socială. Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica scopurile. dar această libertate depinde de 29 . în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. ca şi de prevederile legale. 4. rolul nostru este dictat şi de regulile instituţiei în care lucrăm. Responsabilităţile pentru realizarea valorilor menţionate revin în comun indivizilor şi comunităţilor. acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi. respectul faţă de autodeterminare.şi confidenţialitate relativă . Respectul faţă de persoana asistată nu este inclus aici ca o valoare specifică deoarece mulţi autori îl consideră o precondiţie a celorlalte valori menţionate Autodeterminarea are în practică un dublu sens: • un sens negativ înţeles ca libertate şi suport acordat unei persoane pentru a face propriile alegeri. 2. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor persoanelor asistate. Autodeterminarea este întâlnită în practica asistenţei sociale ca: • încurajarea persoanei asistate pentru a participa la definirea problemei. Codul Deontologic al profesiei de asistent social din România obligă asistentul social să nu decidă în numele beneficiarului ci să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune opţiuni şi limitarea drepturilor beneficiarilor la autodeterminare este posibilă atunci când asistentul social consideră că acţiunile prezente şi/sau viitoare ale beneficiarilor prezintă risc pentru ei înşişi sau pentru ceilalţi. se poate face o diferenţiere între confidenţialitate absolută . • un sens pozitiv înţeles ca asigurarea condiţiilor care să faciliteze înţelegerea deciziilor luate şi dezvoltarea personală.

incluzând asistarea oricărei persoane fără prejudecăţi şi favoruri. bătrâni) • persoane care se reabilitează după ce au încălcat normele sociale(delincvenţi. Conceptul de justiţie socială vizează distribuirea bunurilor în acord cu: • criteriile şi regulile generale stabilite de către fiecare serviciu social. Egalitatea de şanse implică stabilirea unor criterii de egalitate a persoanelor aflate în dificultate şi „eliminarea dezavantajelor” acestora în accesul la servicii. Conceptul de justiţie socială este fundamentat pe două reguli de bază: 30 . • oportunităţi egale: eliminarea dezavantajelor persoanei asistate în competiţie cu ceilalţi. Codul NASW mandatează asistentul social să sprijine crearea de oportunităţi pentru populaţiile dezavantajate şi să promoveze schimbări de politici care ar conduce la îmbunătăţirea condiţiilor sociale. Apare întrebarea: în acţiunile întreprinse asistentul social urmăreşte aplicarea propriei înţelegeri a bunăstării sau înţelegerea pe care o are persoana asistată? În standardele etice internaţionale ale asistenţilor sociali (Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali) este menţionată datoria asistentului social de a acţiona în interesul persoanei asistate. • drepturile personale stabilite prin lege. • nevoile individuale. depinzând de viziunea asistentului social asupra conceptului de bunăstare umană. confirmă capacităţile clientului. Acestă valoare poate fi înţeleasă în trei moduri: • tratament egal: eliminarea dezavantajelor în accesul la resurse şi servicii. 4. activează resursele acestuia şi îi extind oportunităţile. instituţii) şi a barierelor interioare care îi limitează posibilităţile de a găsi modalităţi alternative de acţiune. Capacitatea de autodeterminare poate fi sporită prin activitatea îndreptată spre îndepărtarea barierelor exterioare care limitează posibilităţile clientului(obiceiuri. Garantarea accesului clienţilor la alternative şi oportunităţi este un principiu practice fundamental şi o necessitate pentru participare. accesul clienţilor la resurse este o necessitate imperativă. dezvoltarea unui punct de vedere al asistentului social asupra a ceea ce reprezintă interesul persoanei asistate în acord cu teoria asistenţei sociale. Asistenţii sociali care susţin dreptul clienţilor la autodetrminare ghidează procesul de asistenţă. Resursele reduse limitează opţiunile posibile şi potenţialul de autodeterminare a clientului. această prevedere este completată de alte două menţiuni: pe de-o parte. 3. iar pe de altă parte. toxicomani.existenţa unor opţiuni şi resurse. norme. asistentul social trebuie să aibă în vedere interesul altor persoane din vecinătatea persoane asistate precum şi interesul public. persoane cu handicap. Tema promovării bunăstării individuale şi comunitare este interpretabilă. • egalitatea rezultatelor: promovarea bunăstării pentru toate persoanele aflate în dificultate Pentru respectarea demnităţii şi autodeterminării. de înţelegerea bunăstării de către persoana asistată şi de înţelegerea culturală a nevoii. bolnavi mental) 2. Există unele domenii ale practicii unde asistenţii sociali au autoritatea legală de a-l obliga pe client să facă unele acţiuni: • clienţii care au nevoie de protecţie dat fiind statutul lor de dependenţă(copii instituţionalizaţi.

6. Multe din problemele indivizilor îşi au originea în societate şi nu se datorează indivizilor înşişi. profesionistul va întări încrederea în sine a asistatului şi demnitatea individului. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori sociali care au o acţiune defavorabilă asupra indivizilor. Formarea unei noi competenţe duce adesea la rezolvarea problemelor şi la dezvoltarea personalităţii individului. ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea să obţină maximum de independenţă. să ia propriile decizii şi să înveţe să-şi conducă propria viaţă. Principiile etice (Hepworth şi Larsen în Roth-Szamoskozi. (2) acordarea ajutorului în funcţie de nevoi Acest concept este unul dintre cele mai importante. Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale. El este operaţional în multe din acţiunile asistentului social şi poate fi considerat central în asistenţa socială. resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. lipsei deprinderilor şi a mecanismelor de adaptare ale acestora. Problemele de viaţă ale indivizilor se datorează. punctând responsabilitatea asistentului social în distribuţia resurselor publice în acord cu drepturile şi nevoile individuale. • Valorile personale ale asistentului social. 2003) specifice profesiei de asistent social: 1. acceptate în cadrul unei colectivităţi . prin mobilizarea potenţialului latent de adaptare al indivizilor. Deşi se acceptă ideea că originea problemelor de viaţă se află adesea în experienţele şi evenimentele trăite anterior şi se ştie că analiza experienţelor trecute poate fi benefică. încurajând manifestările sale de independenţă. 5. în general. 7. se apreciază că cele mai multe din dificultăţile în calea îmbunătăţirii integrării sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenţiei pe alegerile şi posibilităţile prezente. atâta vreme cât alocarea resurselor. Ei trebuie lăsaţi şi încurajaţi să-şi asume responsabilităţile propriilor decizii şi să-şi exercite libertatea. Oamenii sunt capabili să înveţe noi comportamente. 3. Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia.(1) egalitatea în evaluarea nevoilor şi a resurselor. familiilor şi grupurilor. şomajul. discriminarea. Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la informaţii. În practica asistentului social sunt implicate (Morales & Sheafor. 31 . • Valorile în asistenţă socială. 2. 1980): • Valorile persoanelor asistate. Prin urmare. • Valorile sociale. Asistenţii sociali au responsabilitatea să ajute oamenii să-şi descopere şi să-şi utilizeze capacităţile de schimbare şi dezvoltare. ca răspuns la nevoi.în cazul nostru. servicii. Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri. totuşi. rezolvarea nu se poate limita la creşterea competenţelor individuale. Principii etice Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei discipline. În relaţia de consiliere şi de sprijin. 4. este o activitate des întâlnită în procesul de asistenţă. noţiuni de bază în practica asistenţei sociale. excluderea şi alte asemenea forme.

9. • Înţelege formele de asistare a persoanelor aflate în nevoi în demersul de îmbunătăţire a nivelului de trai. • Înţelege modalităţile de promovare a dreptului persoanei de a alege. London. înţelegerea. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate. Demnitatea şi unicitatea persoanei Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului. Justiţia socială Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale. pentru aceasta având nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viaţa lor. dreptul la autodeterminare şi la confidenţialitate ale asistatului. încurajare. Relaţia dintre asistentul social şi client poate deveni pentru acesta din urmă model de relaţie deschisă. Dreptul persoanelor asistate la propriile valori şi convingeri este inviolabil. Autocunoaşterea este o primă etapă necesară în procesul de dezvoltare şi schimbare a persoanei. prin grijă.8. Banks. autentică. 4. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995). Practicianul în asistenţă socială trebuie să demonstreze că: • Identifică propriile valori şi înţelege implicaţia acestora în practica de asistenţă socială. 3. putând acţiona pentru respectarea dreptului la competiţie (competiţia este deseori impusă de resursele limitate şi se regăseşte în accesul pe baza îndeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului). Valori în asistenţa socială 1. 32 . implicându-se în identificarea. • Poate practica asistenţa socială într-un mod care să nu stigmatizeze sau să dezavantajeze persoanele. Persoana asistată poate să preia modelul şi să îl transpună asupra celorlalte relaţii ale sale. rasismului. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor. Autodeterminarea Asistentul social respectă şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare 5. evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale. Orice metodă de rezolvare a cazurilor de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere că mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca şi scopul. a dreptului la viaţa privată. folosind metode adecvate rolului asistentului social şi contextului în care persoana trăieşte. indiferent de valorile şi convingerile acestora. Relaţiile interumane Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica profesională. BASW. 12. sinceră. inegalităţilor şi injustiţiei. 10. acceptare. • Recunoaşte şi respectă unicitatea şi diversitatea fiecărei persoane. 11. S.. înţelegând posibilităţile de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vieţii persoanelor asistate. Asistentul social poate contribui la creşterea stimei de sine a clienţilor în cadrul relaţiilor de consiliere. grupurile sau comunităţile asistate. Mijloacele folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea. confidenţialitate şi protecţie. 2001. unicitatea şi valoarea fiecărei persoane. 2. Oamenii au nevoie de conştiinţa valorii proprii şi de stimă de sine. • Poate identifica şi acţiona împotriva discriminării. Ethics and Values in Social Work.

pe care să le raporteze la valorile profesiei (RothSzamoskozi. fără să ştim ce anume am putea face”. 4. În majoritatea cazurilor. ea trebuie exersată în activitatea efectivă. 7. nici lămurită în manuale. Competenţa Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de licenţa. Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte publicitatea cazurilor sociale.6. Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor morale prin luarea unor decizii responsabile.proiect elaborat de Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. 33 . ei au de luat singuri decizii. ca şi datorită accentuării interesului statului în problemele sociale şi. Faţă de cine suntem responsabili? Pentru a lua o hotărâre etică. cum ar fi conflictul între valorile personale/ valorile profesionale. valorile personale/ valorile persoanei asistate. După identificarea şi definirea dilemei etice.dileme etice Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. 2003): 1. asistentul social va trebui să decidă care din valorile implicate vor fi luate în considerare cu prioritate. 2003). Rămâne de reţinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în chestiuni de etică “nu putem discuta ceea ce ar trebui să facem. Factori care ţin de asistenţii sociali: presupunerile lor. responsabilităţi faţă de societate. expertiza şi experienţa profesională. însă. judecăţile lor de valoare privind natura umană. 6. responsabilităţi faţă de instituţia angajatoare. Integritatea Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi normele etice profesionale. să îşi clarifice propriile valori personale. ca urmare a creşterii interesului public pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului. valorile personale/ valorile instituţiei în care lucrează etc. Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca implicând decizii morale dificile. responsabilităţi faţă de persoanele asistate. scopurile activităţii de asistenţă socială sau concepţiile lor teoretice privind activitatea lor profesională. Când vom analiza o dilemă etică. responsabilităţi faţă de colegi. 2. Sursa: Codul etic al profesiei de asistent social . valorile. responsabilităţi faţă de noi înşine ca profesionişti. Dilema etică apare atunci când asistentul social se confruntă cu o situaţie în care trebuie să decidă în cazul unei alternative conflictuale. vom investiga cinci categorii de responsabilităţi: 1. 5. 3. ei trebuie să ştie să recunoască acele aspecte ale practicii asistenţei sociale care pun în balanţă diferite valori morale. 2004 Probleme etice . trebuie să clarificăm ce părţi implicate vor fi influenţate de decizia noastră şi pe care dintre ele ne simţim mai obligaţi să le susţinem. Se spune că morala nu poate fi predată în sălile de curs. Uneori au posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu supervizorii lor. Teme majore de confruntare etică Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali se pot datora următoarelor trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi. convingerile lor. în general. responsabilităţi faţă de profesie.

Luarea unei decizii etice Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor paşi (Paradise. cu consimţământul lor.cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile persoanelor asistate de a alege serviciile pe care le doresc. . . Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei. provenind din înţelegerea diferită a obligaţiilor faţă de persoanele asistate.asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul.alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pretinde alegerea între o tehnică mai potrivită pentru persoana asistată şi una mai convenabilă pentru asistentul social . chiar şi în situaţiile în care propriile valori îl fac să încline într-o anumită direcţie. asistentul social trebuie să renunţe la propriile judecăţi de valoare. .respectarea confidenţialităţii este adesea dificilă. . care vine însă uneori în conflict cu alte cerinţe etice. . atunci apare o potenţială dilemă etică. definirea ei. . .în general. relaţiile şi situaţia sa profesională etc. respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora. Identificarea problemei. strategiile şi opţiunile la care se pretează. scopurile şi priorităţile care derivă din acest specific. dar în multe cazuri ei nu înţeleg toate implicaţiile alegerii lor. . nivelul său mintal şi educaţional.asistentul social îşi va menţine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al relaţiilor profesionale. chiar dacă aceştia manifestă nevoia de o relaţie mai complexă. 1985): 1. Aspectele etice ale muncii de asistenţă socială apar ori de câte ori există un conflict sau o lipsă de simetrie legată de factorii amintiţi sau când se ciocnesc valori în interiorul diferitelor componente.relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu caracter profesional. Dacă asistentul social nu este de acord cu anumite direcţionări din partea instituţiei şi are un argument convingător pentru care lucrurile ar trebui schimbate. cu comunitatea. relaţiile sale cu alţi membri ai familiei sale. dacă eşuezi în a explica persoanei asistate care sunt limitele confidenţialităţii şi informaţia trebuie să fie împărtăşită ca urmare a unor cerinţe legale sau instituţionale. Factori care ţin de mediul instituţional. ambigue sau contradictorii.obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să le răspundă. Factori legaţi de problemă: natura problemei. . . dar există situaţii în care cunoaşterea adevărului este greu suportabilă de către persoana asistată sau pare că îi face rău acestuia.caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali ridică problema echităţii. Factori legaţi de client: personalitatea sa.asistentul social trebuie să ia uneori decizii în situaţii neclare. Care este sursa conflictului? Ce factori sunt implicaţi? De exemplu. . 4.în deciziile sale profesionale. dar sunt situaţii în care ele periclitează serviciul sau chiar viaţa asistentului social. atunci se află într-o poziţie mai bună. deoarece sunt situaţii în care i se cere comunicarea informaţiilor în interesul clientului sau al altora implicaţi în situaţie.respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o obligaţie a oricărui angajat. 34 . 3. Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali sunt următoarele: .2.hotărârile privind persoanele asistate trebuie luate împreună cu aceştia. interesele persoanelor asistate sunt primordiale faţă de ale profesioniştilor.

îşi poate pierde slujba. soluţiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfăcătoare. Plecând de la principiul de bază al profesiei de asistent social. faţă de dvs. care cuprinde două documente: Declaraţia Internaţională a Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali. Reamintiţi-vă că aveţi responsabilităţi faţă de persoana asistată. Cursurile posibile şi probabile ale acţiunii. e important să fiţi cât se poate de realişti. În enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale acţiunii va trebui să luaţi în considerare argumentele dvs. De asemenea. sarcina cea mai grea a asistenţilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile personale. 2003). a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional. faţă de instituţia unde lucraţi. din fericire. Uneori situaţiile personale afectează decizia pe care o luăm. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat în această întâlnire „Etica Asistenţei Sociale . foarte important. Codul deontologic Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi tipărit în 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale” (Experimental draft code of ethics for social case workers). Abia în 1951 Adunarea Generală a Asociaţiei Americane a Asistenţilor Sociali a adoptat primul cod deontologic valabil pentru toţi membrii asociaţiei. dar este cert că avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne în urma unei evaluări deontologice asupra subiectelor dilematice. pus în mai mare măsură în acord cu realităţile sociale (Roth-Szamoskozi. astfel de situaţii nu se întâlnesc prea des. “În 1994. ci şi pentru standardele profesionale. 5. care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie socială. pentru fiecare acţiune în parte. Astfel. Formarea unei gândiri deontologice presupune evaluare deciziilor în spiritul valorilor profesionale. Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale. profesie şi. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra deciziei şi de aceea trebuie luate în considerare. Astfel. 4. dar. potrivit căruia asistentul social intervine pentru creşterea bunăstării individuale şi a determinării de sine a individului. De exemplu. De cele mai multe ori. având în permanenţă ca preocupare respectarea standardelor profesionale. în “The Compass”. jurnalul oficial al asistenţilor sociali americani. se susţinea ideea că publicul are şi el dreptul să cunoască principiile pe baza cărora asistentul social ia decizii. 2. Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali reglementează relaţiile dintre: 35 . În 1979.Principii şi Standarde”. luând în considerare fiecare alternativă. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali (National Association of Social Workers. faţă de societate. Care sunt implicaţiile alternativelor propuse? Ce se va întâmpla? Este important să identificaţi care este poziţia responsabilităţilor dvs. în 1924. NASW) a adoptat un nou cod deontologic.Primul pas pentru depăşirea unei probleme este recunoaşterea ei. Necesitatea unor coduri deontologice a apărut mai evidentă pe măsură ce s-au înfiinţat asociaţii ale asistenţilor sociali. asistentul social poate să nu fie de acord cu şeful său şi drept urmare. codul deontologic funcţionează ca un ghid de raportare la situaţii etice şi nu reprezintă un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o situaţie dată. Alegerea celui mai bun curs al acţiunii. va deveni evident propriul sistem de valori. dat fiind numărul mare al acestora şi varietatea lor. în Colombo. Astfel. Sri Lanka. Examinarea valorilor şi normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei. 3. rolul codului deontologic fiind de a face conştient că decizia luată va trebui să fie satisfăcătoare nu numai pentru el/ea însuşi/însăşi.

sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale în sfera politicilor sociale. Aria problemelor în care Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali apreciază că asistentul social trebuie să decidă conduita pe care o adoptă în consens cu standardele şi principiile etice sunt: când loialitatea asistentului social este în mijlocul unor conflicte de interes. Acest cod nu privează pe nici un asistent social de libertatea practicii cu condiţia ca acţiunile sale să fie în consens cu principiile etice ale codului deontologic. în care sunt prevăzute standarde referitoare la susţinerea oportunităţilor de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează situaţiile în care este încălcată etica profesională. asistentul social şi problematica socială. economice. 2. colegii şi agenţia în care lucrează. asistentul social şi client. 3. 5. Plecând de la acest principiu. condiţii istorice. principii şi standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social să ia deciziile adecvate persoanei asistate şi contextului său de viaţă. asistentul social şi agenţia în care lucrează. 4. Pe lângă acest cod. realizat de un colectiv de specialişti. asistentul social şi colegi. consultarea colegilor. Codul deontologic al profesiei de asistent social oferă un set de valori. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali încurajează specialiştii fiecărui stat să discute şi să clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare ţară. În elaborarea Codului. SUA) şi Codul 36 . referitoare la modalităţile de menţinere şi aplicare a valorilor profesionale în practica asistenţei sociale. Astfel. politica agenţiei în care lucrează. consultarea supervizorului sau consilierului legal al agenţiei. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recomandă „Etica Asistenţei Sociale -Principii şi Standarde”. când asistentul social trebuie să fie atât cel care ajută persoana asistată cât şi cel care verifică situaţia acestuia. Spania. metodologia cercetării sociale. au fost folosite modele de coduri deontologice ale unor ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda. între grupul clientului şi societate sau între diferite grupuri profesionale. cum ar fi conflictele între interesele clientului şi a altor persoane. Problematica socială porneşte de la diferite premise de spaţiu geografic. alte coduri etice relevante. conţinând aspecte referitoare la aspectele ce ţin de procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de agenţie. când datoria asistentului social de a proteja interesele persoanei asistate poate veni în conflict cu cerinţele eficacităţii şi utilităţii acţiunilor întreprinse de către asistentul social.1. Codul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de comportament pentru toate situaţiile în care poate fi implicat asistentul social. referitoare la principiile de colectare şi utilizare a informaţiei privind situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul. asistentul social trebuie să utilizeze şi alte surse de informare pentru delimitarea activităţilor sale cum ar fi: legislaţia. Codul oferă principii generale prin care asistentul social se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează cadrul în care asistentul social poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu persoana asistată. în care sunt prevăzute standarde referitoare la identificarea. asistentul social şi profesie. înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale. Aplicaţiile principiilor etice trebuie judecate în funcţie de contextul în care acţionează asistentul social. membri ai Asociaţiei Romane pentru Promovarea Asistenţei Sociale şi fondatori ai Federaţiei Naţionale a Asistenţilor Sociali din România (2002). Asociaţia Romană Pentru Promovarea Asistenţei Sociale. ca pe un ghid general pe baza căruia specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabili principii etice profesionale proprii. a elaborat primul Cod deontologic al asistentului social în România.

Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplică tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. Valorile şi normele etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului social. de către Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. Codul deontologic al profesiei de asistent social. în septembrie 2003. instituţia şi colegii. Aceste norme se referă la responsabilităţile asistentului social ca profesionist şi la relaţiile lui cu societatea. 37 . în cadrul Conferinţei Naţionale de Asistenţă Socială desfăşurată la Oradea. persoanele asistate. Acesta cuprinde două capitole: A.Deontologic Profesional al Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali şi Asociaţiei Europene de Asistenţă Socială. cod care a fost discutat de comunitatea profesională a asistenţilor sociali (membri ai asociaţiilor membre în FNASR). profesia.” În 2003. a fost finalizat. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale. B.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful