Asistenţa socială: funcţii şi caracteristici Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul

, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Asistenţa socială, componenta a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială (Legea nr. 47 din 08 martie 2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială) Menirea asistenţei sociale este de a asigura accesul acelor persoane care nu se pot adapta prin forţe proprii la societatea în care trăiesc, cei care nu se pot bucura de drepturile fundamentale şi elementare precum cel de a beneficia de o alimentaţie corespunzătoare, de un adăpost decent, de servicii de îngrijire a sănătăţii, igienă, educaţie, de o sursă stabilă de venit şi de posibilităţi de autorealizare. Procesul prin care cetăţenii beneficiază de măsuri de protecţie socială şi ajutor profesionist în vederea satisfacerii nevoilor lor şi a unei bune integrări în societate constituie asistenţa socială. Altfel spus ansamblul activităţilor profesionale prin care persoanele pot beneficia de procesul de asistare în vederea rezolvării sau ameliorării situaţiei lor este procesul de asistare socială (M. Roth, A. Rebeleanu, Asistenţa socială Cadru conceptual şi aplicaţii practice, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2007, introducere) Asistenţa socială („Social Work", în ţările de limbă engleză) reprezintă ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză şi deci vulnerabile. Acestea, datorită unor motive personale de natură economicomaterială, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace şi eforturi proprii în colectivitate, în limitele unui mod normal, decent de viaţă. Pentru o anumită perioadă de timp, ele nu pot duce o viaţă activă, auto-suficientă, fără un ajutor economico-material sau fără un suport fizic, moral, social din exterior. Asistenţa socială are deci un rol de promovare a solidarităţii sociale. Acest rol social contribuie la menţinerea unităţii şi specificului asistenţei sociale şi se exprimă în acordarea ajutorului, în sentimentul de compasiune, în încurajarea înţelegerii dintre oameni. Cum am arătat, asistenţa socială funcţională este una din condiţiile bunului mers al unei societăţi democratice, dat fiind că ea desemnează un ansamblu de instituţii, programe măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică, nu az, prin mijloace şi eforturi proprii, posibilitatea unui mod de viaţă decent. Conform definiţiei Asociaţiei Naţionale Americane a practicienilor din domeniul muncii sociale , asistenţa socială este o activitate profesională orientată spre oferirea de ajutor oamenilor – consideraţi ca indivizi, ca membrii de familie sau de grup şi ca membri ai unei comunităţi - în vederea creşterii şi /sau refacerii capacităţii lor de funcţionare socială şi a obţinerii resurselor care să le asigure o viaţă trăită cu demnitate în cadrul social dat.

1

Bocancea şi Neamţu(Elemente de asistenţă socială, Polirom, Iaşi,1999)au definit acţiunea asistenţială ca refacere sau „restaurare ” a capacităţii funcţionale sociale normale, în care normalitatea pe care o vizează asistenţa socială este contraponderea devianţei şi a inadaptării- inadaptare văzută ca incapacitate de acomodare la cerinţele societăţii, neîncadrarea în muncă, comiterea unor acte care dăunează altora, sau alte abateri de la aşteptările din partea familiei, a grupului sau a comunităţii. Asistenţa socială promovează sau reface o interacţiune reciproc benefică între indivizi şi societate, în vederea ridicării calităţii vieţii sociale, atât la nivel individual şi familial, cât şi la nivel de grup şi comunitar(Hepworth şi Larsen, 1993, Direct social work practice: theory and skills. Pacific grove, C.A: Brooks/ Cole ) Reciprocitatea legăturilor interpersonale este una din caracteristicile asistenţei sociale, dat fiind că ceea ce încearcă ea să facă este să includă pe cei aflaţi la marginea societăţii prin practici care le asigură îngrijire, dobândirea unor bunuri necesare şi împărtăţirea sentimentelor. Indiferent de cauzalitatea care a determinat dificultăţile de integrare ale unor persoane, mediul fizic, relaţional şi organizaţional este cel care oferă oportunităţi şi resurse pentru realizarea aspiraţiilor lor. Indivizii trebuie să contrbuie şi ei, cât mai eficient posibil, la propria lor bunăstare, precum şi la bunăstarea celorlalţi din mediul apropiat lor şi la bunăstarea întregii societăţi. Toate acţiunile asistenţei sociale trebuie să conducă la creşterea demnităţii şi a capacităţii de autodeterminare a indivizilor. Având în vedere varietatea manifestărilor excluderii care acţionează practic la toate nivelurile şi formele domeniului social, precum şi marea varietate a formelor de ajutor aşteptările faţă de asistenţa socială se manifestă la toate segmentele societăţii. În acest context asistenţa socială este parte integrantă a socialului, supusă confruntărilor dintre economic şi politic. Unul dintre paradoxurile asistenţei sociale este că având ca preocupare principală categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii ea are de asemenea, rolul de a menţine echilibrul social şi ordinea socială dată, prevenind mişcări de masă sau crize ale sistemelor sociale( Davies M., 1994 The esential social worker). Această funcţie se exprimă în acţiuni de tip reparator (privind echitatea socială) dar şi coercitiv, de reglare a comportamentului persoanelor conform legislaţiei în vigoare şi a regulilor organizaţiei – ajutorul este acordat numai în anumite condiţii a căror nerespectare aduce cu sine pierderea unei anumite forme de protecţie socială. Misiunea asistenţei sociale este de a interveni în favoarea persoanelor defavorizate, marginalizate sau cu risc de excluziune socială, prin oferirea de sprijin pentzru obţinerea condiţiilor unei vieţi decente şi prin susţinerea dezvoltării propriilor lor capacităţi şi competenţe, în vederea integrării lor sociale corespunzătoare. Asistenţa socială (Jordan B. 1997) este un ansamblu de măsuri prin care societatea încearcă să se protejeze pe sine înseşi de membrii ei vulnerabili şi, totodată, să-i compenseze pe aceştia din urmă pentru consecinţele negative ale economiei de piaţă. Necesitatea misiunii specifice asistenţei sociale apare acolo şi atunci unde comunităţile încep să conştientizezez nevoile celor marginali şi sunt dispuse să acţioneze pentru reducerea consecinţelor individuale şi sociale are marginalizării. Obiectivul asistenţei sociale este de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate să obţină condiţiile necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o mai pronunţată funcţionare socială. Pus în serviciul unei cauze demne, asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-

2

economic, politic, cultural, familial, moral etc., posedând cunoştinţe atât despre dezvoltarea lui umană, despre personalitatea lui, cât şi despre contextul socio-cultural şi moral în care el trăieşte. Obiectivele specifice ale asistenţei sociale sunt: a. Ajută oamenii să-şi îmbunătăţească competenţele şi capacitatea de a-şi rezolva singuri problemele. b. AS are menirea de a ajuta oamenii să obţină resursele materiale necesare asigurării unei calităţi a vieţii la un nivel decent facilitând accesul spre serviciile sociale adecvate, în cadrul legal oferit de politicile sociale ale ţării c. AS stimulează organizaţiile şi instituţiile în oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor, familiilor, grupurilor care recurg la ajutor d. Asistentul social va trebui să urmărească îmbunătăţirea relaţiilor clientului ce celelalte sisteme şi subsisteme de care depinde integrarea sa socială. Facilitarea interacţiunilor dintre indivizi şi celelalte persoane care trăiesc în mediul lor va contribui la o mai bună adaptare a acestora la cerinţele mediului social şi le va spori şansele dezvoltării autonomiei e. AS. Are rolu de a influenţa relaţiile dintre diferite instituţii şi organizaţii implicate în activităţile de asistare, în sensul unei mai bune colaborări în favoarea clienţilor f. Influenţarea politicilor sociale pentru favorizarea apariţiei acelor legi sau măsuri care să conducă la un maia mare grad de echitate socială a cetăţenilor şi să asigure o calitate mai bună a vieţii pentru categoriile defavorizate de populaţie. Asistenţa socială oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială, îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială, mobilizează comunitatea, persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar, material, moral, psihoterapie, consiliere. În cadrul programelor de asistenţă socială se înscriu şi activităţile de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrate, stresante sub aspect economic, cultural, psihologic sau moral, pentru indivizi sau grupuri, care pot fi adesea mai puţin costisitoare decât terapia propriu-zisă. În societatea contemporană, asistenţa socială se orientează spre realizarea următoarelor funcţii: (E. Zamfir, C. Zamfir 1995) a. Identificarea segmentului de populaţie care are nevoie de ajutor b. Păstrarea unor evidenţe privind persoanele asistate c. Diagnoza nevoilor şi a problemelor socio-umane - diagnosticarea problemelor de diferit ordin cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc sporit se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii sociale, economice şi culturale d. Identificarea surselor de finanţare a programelor de sprijin e. Evaluarea serviciilor şi a programelor sociale f. Sensibilizarea societăţii, a forurilor politice dar şi civice asupra problemelor celor aflaţi în situaţii de risc g. Apărarea drepturilor persoanelor marginalizate sau defavorizate şi promovarea asigurării unor modalităţi concrete de acces la servicii specializate de protecţie şi asistare

3

inegalităţile în relaţiile dintre grupurile minoritare. Oferirea de sprijin şi consiliere prin modalităţi de intervenţie individuală. curtural. drept etc. religie etc. pe de o parte. psihologie socială. voluntare şi a eforturilor comunităţii. i. reguli morale (cod deontologic al profesiei care asigură respectarea drepturilor omului. Cătălin Zamfir. de criză. despre personalitatea lui cît şi despre contextul socio-curtural şi moral în care el trăieşte. Stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile specializate de asistenţă socială prin cunoaşterea cadrului legislativ . principii. Uneori. prin crearea unor condiţii socio-culturale favorabile. oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială. dar ea susţine. psihopatologie. vîrstă. 4 . sex. asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-economic. antropologie. persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale.s. sociologie. de a creşte oportunităţile lor educaţionale. fără deosebire de rasă. refacerea capacităţilor proprii de integrare socioculturală normală a categoriilor defavorizate. ca mod operativ de punere în aplicare a programelor de protecţie socială. moral.. Din acest punct de vedere. De aceea. termenul de „acţiune afirmativă" („affirmative action") care se referă la un complex de măsuri. deprinderi. în vederea refacerii capacităţilor de integrare socioculturală şi economică a persoanelor aflate în situaţii dificile j. Se elimină astfel treptat situaţia lor de dificultate. psihopatologie. Elena Zamfir) A. Asistentul social are o dublă responsabilitate: faţă de cei în neyoie şi faţă de instituţia pe care o deserveşte (Humphreys & Dinerman. abilităţi practice (îndemnuri de a comunica şi lucra cu persoane şi grupuri în dificultate). În acest cadru se utilizează frecvent în ultimul timp. economie. cunoştinţe teoretice din domeniul ştiinţelor socio-umane (psihologie. Dezvoltarea de programe de cercetare ştiinţifică la nivel naţional privin amploarea şi tipologia problemelor sociale şi a felului în care aceste probleme sunt percepute de societate. pedagogie. posedînd cunoştinţe atît despre dezvoltarea lui umană. prin serviciile şi activităţile ei specializate ajută persoane şi grupuri în nevoie nu numai să facă faţă momentelor dificile. A.s. norme. pedagogie. consiliere. limbă. mobilizează comunitatea. 1984). de promovare. în acelaşi timp.).instituţional. A. A. Ea foloseşte mijloace complexe de socio şi psihoterapie. presupune. dezavantajate şi populaţia majoritară.. psihoterapie. în scopul integrării lor normale în comunitate.s. prin mobilizarea resurselor instituţiilor de stat.). este o profesie pronunţat aplicativă. situaţiilor anormale de viaţă care pot să apară pentru o anumită perioadă de timp. profesionale.. De aceea. instituţiilor sau colectivităţii de natură a elimina discrepanţele.s. profesia de asistent social implică o filosofie proprie centrată umanist. material. culoare. de familie sau de grup. ( Dicţionar de sociologie. sociologie. familial. are nevoie de o combinaţie de cunoştinţe specializate de psihologie socială. mai este utilizat şi termenul de „discriminare pozitivă". moral etc. îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială. intervenţie şi terapie în situaţiile concrete de criză. şi nu în ultimul rînd. a. cu semnificaţie apropiată. antropologie etc. economie. medicină. pe de altă parte. Lazăr Vlăsceanu. de activităţi organizate la nivelul organizaţiilor. medicină internă şi socială.h. politic. care reprezintă un fundal teoretic general indispensabil metodelor şi tehnicilor specializate pentru ajutor.s. un set de valori. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar.

a. a. al serviciilor prin care se reglementeată modalităţile de sprijin oferite cetăţenilor reprezintă protecţia socială. oferă un sprijin direct. se înscriu şi acele activităţi de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrante. are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependenţă a celor în nevoie. asistenţa socială ea “ devine instrumentul acţiunii sociale”(Autès. nu este stabilit prin lege. măsuri. abuzaţi. 3. stresante economic. prin care profesioniştii acordă acest ajutor. referindu-se la toate activităţile şi formele de ajutor profesional destinate îmbunătăţirii calităţii vieţii unor persoane. familii.În cadrul programelor de a. a problemelor de rezolvat prin diagnostic diferenţiat. neglijaţi. a cuplurilor dezorganizate etc. instituţii. De asemenea. organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale. Din definiţia NASW rezultă ca asistenţa socială cuprinde şi termenul de protecţie socială înţeleasă ca sistem formal de instituţii şi norme legislative. bolnavi. şi-a dezvoltat încă de la începutul acestui secol un ansamblu de metode şi tehnici proprii: 1. vagabonzi. ci prin analiza de caz la caz a situaţiilor de viaţă pe baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. Ansamblul măsurilor legislative şi administrative. a creşterii capacităţilor lor de a face faţă acestor probleme. Prin ansamblul său de metode. Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor materiale şi umane ale colectivităţii către acele persoane şi grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceştia şi populaţia majoritară. de pensie socială. eficient pentru acele persoane şi grupuri care nu pot dispune conform cadrului legislativ de venituri. Legătura dintre protecţia socială şi asistenţa socială este complexă. 2. 4. poate să aibă în vedere 5 . de promovare a unor strategii de prevenire (prevenţie) a situaţiilor defavorizante. Paris: Dunod). Avînd în vedere situaţii din cele mai complexe şi diferite din domeniul a.s. programe şi măsuri specializate.s. care defineşte formele de ajutor acordate beneficiarilor dar şi activitatea propriu-zisă. Prin dispozitivele sale de protecţie socială. de identificare a cazurilor. de îngrijire medicală. cu dizabilităţi fizice sau psihice. a şomerilor pe termen lung. p. Les paradox du travail social. fără ajutor din familie.psihologic sau moral pentru indivizi sau grupuri. ci reintegrarea lor în viaţa normală prin stimularea forţelor active. de evaluare a posibilităţilor de intervenţie rapidă prin căutarea unor soluţii specifice şi alegerea unor metode adecvate pentru cazurile particulare. P. p. grupuri sau comunităţi..s. scopul ei find de a produce coeziune prin atribuirea unui rol social şi ducând la emanciparea grupurilor şi a indivizilor.s.s. de resurse economice şi bunuri suficiente. cu risc crescut pentru grupuri şi indivizi. ori acestea nu sînt corespunzătoare în raport cu necesităţile lor de bază.s. a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii. Sprijinul dat persoanelor în nevoie prin sistemul de a. cultural. p. reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. Uneori se consideră că protecţia socială înglobează asistenţa socială (Neamţu şi Bocancea) Alteori termenul de asistare şi de protecţie ele se folosesc ca sinonime. tehnici de intervenţie. În sens general. de asigurare a unor condiţii speciale pentru respectarea cu stricteţe a standardelor etice specifice profesiei de asistent social.s. a săracilor. strategii de acţiune.s. minime de viaţă. Ansamblu de politici..34. După acelaşi autor asistenţa socială se găseşte la confluenţa acţiunii sociale şi a protecţiei sociale. 1999. de suport fizic sau moral etc. activităţi care pot fi adesea mai puţin costisitoare decît terapia propriu-zisă. a bătrînilor cu pensii mici. centrate pe protecţia copiilor abandonaţi.

s.) Măsurile de p. programele şi acţiunile îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. pentru persoanele cu handicap. ajutor de şomaj corespunzător. pensii minime. care se plasează sub pragul sărăciei oficial stabilit. sînt utilizate în principal două tipuri (modalităţi) de sprijin: sistemul asigurărilor sociale şi sistemul asistenţei sociale. etc. beneficii minime pentru familii cu mulţi copii. împotriva drogurilor şi abuzurilor. fonduri ale asigurării de stat precum şi din sistemul de taxe şi fonduri speciale. sprijinirea sistemului de educaţie şi învăţămînt pentru toţi. moartea membrilor activi economici din familie etc.satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunzător prin efort propriu prin intermediul pieţei libere (ex. la nivelul întregii colectivităţi (ex. îl reprezintă sistemul securităţii sociale. protecţia la locul de muncă. conflicte etnice. (siguranţă) socială" (safety net) ca un component de bază al securităţii sociale. bazat pe testarea mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri scăzute. împiedicîndu-se astfel instalarea sărăciei. Ele se referă la bătrîneţe. alocaţii pentru copii. protecţia împotriva corupţiei. handicap. alocaţiile pt copii etc)constituie politicile sociale În sensul cel mai general. accident. activi.). cu disabilităţi. violenţe. protecţia drepturilor asupra proprietăţii. văduve. la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat. ajutor pentru handicapaţi care să le permită un nivel minim decent de viaţă. Aceste situaţii pot fi foarte diferite. prin intermediul unor instituţii şi activităţi. protejarea veniturilor populaţiei de inflaţie. protecţia faţă de criminalitate. P. unor venituri minime pe familie. normal. În această reţea de securitate socială sînt incluse măsuri speciale ce vizează politici sociale active ca: salarii minime. şomeri. grupuri defavorizate social şi uman deasupra pragului de sărăcie. cele ocazuionale . Pentru a asigura o p. bolnavi. ajutoare sociale în caz de şomaj pentru familii numeroase.s.s. asigură un larg program de ajutor pentru cei bătrîni. îmbolnăviri în masă. 6 . 2. Resursele financiare ale acestui program de sprijin vin din contribuţiile celor angajaţi. Aceasta. protecţia mediului etc. handicapaţi. tot mai frecvent este utilizat în acest cadru termenul de „reţea de securitate. asigurarea unui nivel minim de consum. asigurarea unui venit minim pe familie. 3. vîrstnici. Calificarea pentru un asemenea sprijin se bazează pe analiza veniturilor familiei. în ciuda beneficiilor obţinute prin sistemele mai generale („means tested benefits"). asigură sprijinul şi ocrotirea indivizilor în toate situaţiile în care ei nu mai dispun de resurse materiale şi nu mai sînt capabili să-şi obţină prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent. şomeri etc.). Aceste beneficii pot fi monetare (în bani) sau în natură (bunuri şi servicii) Opţiunile şi strategiile care stau la baza ansamblului de măsuri dintr-o ţară. capabile să situeze aceste persoane. La acestea se mai adaugă ajutorul financiar înalt focalizat pe persoane.s. Acest termen se referă la un set de măsuri publice şi private orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toţi membrii colectivităţii. asigurarea unui grad corespunzător de sănătate publică. oficial stabilit. copii abandonaţi care nu beneficiază de un venit corespunzător. în toate aceste situaţii de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie. prin politici sociale se au în vedere atitudinile. promovarea culturii. şomaj. care reglementează formele de ajutor la care au dreptul cetăţenii ei(pensii. Un instrument important al politicii de p. boală. în caz de deces. la nivelul diferitelor categorii (copii. alienării politice. În ultimul timp.) Protecţia socială poate să fie plasată la niveluri distincte: 1. protejarea populaţiei în cazuri de calamităţi naturale sau sociale.

s. se foloseşte tot mai mult termenul de “utilizator”. la grupul de referinţă şi la autopercepţia celui care beneficiază de ajutorul specializat. mizeri). securitatea personală etc. Sistemul client se deosebeşte de ceea ce literatura asistenţială numeşte “system/ grup ţintă”. valorilor şi tradiţiilor ce guvernează relaţiile sociale dintre indivizi. constă în enumerarea domeniilor în atenţie. Ulterior. datorită diversificării crescânde a prestaţiilor de tip social (fapt ce implică extinderea activităţii asistenţiale la categorii de persoane care nu se confruntă cu probleme “clasice” ale asistenţei). identificarea grupului ţintă este o activitate de evaluare a nivelului de normalitate funcţională a unui sistem social. statusul social. grupul sau comunitatea. participarea şi distribuţia puterii. a grupului de referinţă şi a comunităţii (a publicului general). Această definiţie sintetică rezultă din combinarea mai multor accepţiuni pe care Emanual Tropp le dădea clientului. delincventa. a problemelor sociale de interes. comunităţi şi instituţii cu referire la distribuţia resurselor şi nivelul bunăstării populaţiei.s. se oscilează între o accepţie restrînsă. locuinţa. calici.cuprinde deopotrivă implicarea autorităţilor publice. O altă strategie de definire a p. respectiv aceea de persoană sau grup care caută un ajutor specializat. fie în urma sesizării instituţiilor asistenţiale de către un terţ. profesionist. În prezent. educaţia. fie ca urmare a iniţiativei asistentului social. mediul înconjurător. Beneficiarii serviciilor de asistenţă socială Beneficiarii activităţilor asistenţiale nu au fost dintotdeauna numiţi “clienţi”. Ei au fost numiţi în mod diferit (sărăci. Potrivit lui David 7 .martor”. precum şi existenţa unui raport administrativ clar între un beneficiar şi o instituţie asistenţială. Grupul ţintă se poate transforma în sistem client fie ca urmare a conştientizării propriei situaţii disfuncţionale şi ca urmare a formulării unei cereri de ajutor. privat şi voluntar. a fost preferat termenul de “pacient”. Politica socială se defineşte în cadrul principiilor. grupuri. potrivit căreia p. nenorociţi. care se află într-o situaţie problematică şi care necesită intervenţia unui serviciu asistenţial specializat. care se vrea a fi exhuastivă. considerând că acesta ţine cel mai mult de statutul asistatului.Indiferent de conceptul utilizat pentru desemnarea asistatului. Sistemul/grupul ţintă este persoana. când asistenţa socială s-a dezvoltat în continuarea asistenţei medicale. priveşte numai instituţiile bunăstării sociale şi o enumerare. cum ar fi securitatea (protecţia) socială cu cele două componente de bază -asigurările şi asistenţa. Scott Briar şi Henry Miller vorbesc despre “client” în termeni de rol social: clientul este cel care joacă un rol regizat de un complex de norme şi aşteptări ce vin din partea agenţiei asistenţiale. În fapt. activitate desfăşurată de către asistentul social sau de către un “sistem . reunind sectoarele public. acţiunile organizaţiilor nonguvernamentale şi ale persoanelor individuale. trebuie precizat că el este o entitate individuală sau multipersonală. care beneficiază de ajutorul specializat al unei profesii asistenţiale. sistemul ţintă este un concept care are relevanţă doar din perspectiva asistentului social şi a instituţiei sale. în sensul schimbării. serviciile sociale publice şi personale. Metodologia casework a lansat conceptul de “client”. Aşadar. sănătatea. în funcţie de situaţia lor materială şi de tipul de prestaţie de care beneficiau. Dacă identificarea clientului presupune o raportare multiplă: la instituţiile asistenţiale. accepţiunea de utilizator al ajutorului acordat de cineva şi accepţiunea de individ sau entitate multipersonală care este deservită de o agenţie sau o instituţie.

se poate totuşi o pera cu unele clasificări ale clienţilor. familia unui minor asistat. dependenţii de alcool etc. cunoştinţele) să afle despre incapacitatea lui de a-şi rezolva singur problemele.). În funcţie de orientarea ajutorului specializat clienţii pot fi clasificaţi în: • clienţi care solicită ajutor pentru sine. • clienţi care solicită ajutor pentru scopuri inadecvate. Oaltă clasificare a activităţilor de asistenţă socială diferenţiază mai multe tipuri de clienţi: clienţi voluntari. Raporturile care se stabilesc între asistent şi asistat se înscriu într-un context sistemic. şomerii. • clienţi care solicită ajutor în favoarea altor persoane. deşi nu au solicitat ajutor. persoane eliberate condiţionat. Astfel: 1. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii cudomiciliul sau reşedinţa în România. persoanele cu dezabilităţi. 2. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt: • cetăţeni români cu domiciliul saureşedinţa în România. • clientul multipersonal poate fi un grup mic (de tipul familiei) sau o mare comunitate (populaţia unei regiuni. psiho-afectivă). În funcţie de componenţa numerică a integrităţii pe care o reprezintă deosebim clienţi individuali şi clienţi multipersonali: • clientul individual este individul aparte. Clienţii asistenţei sociale includ cele mai diverse categorii de oameni: pot fi clienţi minori. juridico-represivă). care solicită acordarea ajutorului şi care devin astfel motivaţi să profite de serviciul oferit şi clienţi involuntari în cazul cărora ajutorul este impus fie prin lege(ajutor mandatat – deţinuţi. un grup etnic etc. vârstnicii. a unei localităţi. grupuri sau comunităţi. în alte situaţii ce necesită instituirea tutelei. 3. de asemenea. în faţa unui asistent social. dominat de procesele de integrare şi excludere. cel care solicită ajutorul specializat acceptă să renunţe la o parte din autonomia sa şi să se plaseze într-un rol de dependenţă. au intrat în zona de interes a asistenţei sociale. care trebuie tratat totdeauna ca persoană unică aflată într-o situaţie unică. persoane obligate să participe la activităţi de consiliere). 3.. clasificări ale clienţilor în funcţie de aria problematică. În pofida acestei diversităţi. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România. cadrele didactice(ajutor nemandatat). • clienţi care. familiile aflate în criză (economică. de vârstă etc. fie prin influenţa unor persoane semnificative. inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie publică. cum sunt membrii familiei. procesul prin care o persoană devine client al asistenţei sociale presupune o serie de etape: 1. • cetăţeni români fără domiciliu. cel care caută ajutor îşi recunoaşte starea critică şi incapacitatea de a o depăşi prin forţe proprii. cel care caută ajutor îşi asumă riscul ca cei apropiaţi lui (familia.Landy. 8 . întrucât ei constituie un factor de blocaj pentru funcţionarea socială normală a altor clienţi (de ex. individul recunoaşte faţă de sine că ceva nu merge bine în viaţa sa. chiar dacă problemele pe care le au clienţii par asemănătoare. • clienţi care caută sau utilizează asistenţa socială ca alternativă la alte tipuri de asistenţă (în special. 2. de construcţie a identităţii marginalilor şi de instituire şi reafirmare a normalităţii. Se mai pot realiza. prietenii. orfani. 4. familie care constituie un factor educaţional carenţat). abandonaţi.

comunităţile îşi are fiecare specificul ei theoretic şi propria sa metodologie. alte substanţe toxice. de a participa la luarea deciziilor care îi privesc. Munca socială cu indivizii. fie aflate în situaţii de risc din punct de vedere al marginalizării. • lipsa veniturilor sau venituri mici. eficient pentru acele persoane şi grupuri care din 9 . dacă este cazul. • Familial la care persoanele beneficiază de ajutor ca membrii ai unei familiiajutor financiar pentru diferite familii • Interpersonal şi de grup se referă la munca cu grupuri de personae având caracteristici şi scopuri commune. de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc. victime ale abuzurilor de orice fel etc. abuzului etc (terapii de familie. cei dependenţi de droguri. programe şi măsuri specializate. medicală şi economică. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de dificultate sau risc: • dizabilitate sau handicap. psihologică. cei cu probleme de integrare în comunitate. demnitatea şi intimitatea. marginalizate sau excluse în plan social. cea cu grupurile. beneficiarii serviciilor sociale pot fi: • • • persoane şi familii aflate în dificultate sau risc. să contribuie la plata serviciilor. Prin ansamblul de metode. • infectarea cu HIV/SIDA. alcool. ale grupurilor marginalizate). să participe activ la procesul de intervenţie. situaţia familială. cea în cadrul sistemului familial. 1. alcool. mobilizarea eforturilor individuale şi colective întru soluţionarea lor normală). asistenţa socială oferă un sprijin direct. asigurarea confidenţialităţii datelor personale. drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. • părinte singur. Intervenţia realizată la aceste multiple nivele ale societăţii umane este una din caracteristicile principale ale asistenţei sociale. • Comunitar (rezolvarea conflictelor etnice.În sens larg. grupuri în dificultate sau risc. strategii de acţiune. • dependenţă de droguri. comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc. Beneficiarii au drepturi şi obligaţii. • detenţie sau post-detenţie. fie personae defavorizate. Nivele de intervenţie ale asistenţei sociale Asistenţa socială abordează probleme la diferite niveluri: • Individual (asistenţa economică. • victime ale violenţei în familie. • victime ale traficului de fiinţe umane • boală cronică sau incurabilă. ale cuplului. de grup. morală pentru persoanele în nevoie. tehnici de intervenţie. cum ar fi şomerii. obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea. 2.).

Sprijinul financiar sau bunurile materiale destinate asistenţei sociale provin fie de la bugetul de stat (fonduri speciale pentru asistenţa socială). al copiilor sua bătr-nilor lipsiţi de sprijinul familiei. văduve etc. de îngrijirea medicală.. de resurse economice şi bunuri suficiente. fie din contribuţiile voluntare individuale sau comunitare şi se repartizează destinatarilor. de pensie socială. de venituri. • ca sistem de formare şi educare a specialiştilor. av-nd ca reper Legea săracilor(43 Elisabeth Poor Low) Adoptată de parlamentul englez în 1601 legiferânduse astfel câteva teme majore ale asistenţei sociale: • s-a iniţiat forma de ajutor public. care poate fi realizată în baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti.) de către biserici. în funcţie de merit. în imperiul roman aflat sub influenţa creştinismului au luat fiinţă cîteva instituţii de asistenţă pentru copiii orfani. incluzându-se aici sfera serviciilor. fundamentat pe sistemul de taxe colectate de stat • oraşele şi comunităţile aveau obligaţia să finanţeze şi să administreze pe plan local ajutorul pentru cetăţenii lor • ajutorul se acorda săracilor în mod diferenţiat. Asistenţa socială poate fi privită din mai multe perspective: • ca profesie cu un statut propriu.. a apărut în Anglia în perioada reginei Elisabeta. activităţilor practice desfăşurate în vederea soluţionării cazurilor. Sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul de asistenţă socială nu poate fi strict stabilit şi reglementat prin lege. sub forma de ajutor nemijlocit pentru săracii merituoşi şi cei incapabili de muncă datorită bătrâneţii sau unui handicap şi copiilor care înc nu pot munci. obiective şi caracteristici distincte. aceste instituţii se bucurau de suportul material şi de sprijinul bisericii(Mănoiu F. Epureanu V. bolnavilor. aflaţi în nevoie. sprijinul acordat de biserică celor săraci s-a întemeiat pe concepţia “pozitivă” privind sărăcia: să te naşti sărac reprezintă o şansă pentru dobândirea vieţii veşnice. apar ca prime acţiuni în reţeaua de asistenţă socială. ale instituţiilor religioase. În primele secole ale erei noastre. de fapt forme primare în practica asistenţei sociale au apărut încă din cele mai îndepărtate timpuri. pentru aceasta se cere o analiză concretă. săraci. 1996).anumite motive nu pot dispune. sau acestea nu sunt în raport cu necesităţile lor vitale. aşa cum prevede legislaţia.. 10 . ca formă de ocrotire asigurată prin legislaţia de stat. asistenţa socială. Actele de caritate orientate spre cei neajutoraţi. iar cei consideraţi apţi de muncă dar leneşi erau obligaţi să muncească • oamenii erau obligaţi sa-şi ajute rudele în cât mai amre măsură • copiii săracilor erau îndrumaţi spre meşteri care le asigurau îngrijirea şi formarea lor profesională. Profesia de asistent social Primele încercări de ajutor a persoanelor în nevoie. totodată sărăcia dădea prilejul celor bogaţi de a-şi demonstra milostenia. Până la jumătatea sec XIX biserica a constituit un important sprijin al săracilor. de suport fizic sau moral etc. În Evul Mediu timpuriu. bolnavi. case de adăpost pentru tinere fete şi aziluri pentru văduve. în funcţie de necesităţile lor stringente. • ca sistem instituţional-administrativ. legate de ocrotirea celor în impas (orfani. Din punct de vedere istoric.

ca alternative la milostenie faţă de săraci de până atunci: mişcarea settlement a reformerilor sociali(Anglia şi SUA). comunităţi. De o dezvoltare a profesiei de asistent social se poate vorbi la începutul acestui secol. în contextul sporirii serviciilor publice şi sociale.s. mobilizarea energiilor individuale şi colective pentru rezolvarea problemelor comune). vulnerabili. mişcarea de tineret. era de fapt o pedeapsă. Ea folosea resurse federale pentru a ajuta imigranţii să-şi cunoască şansele şi să profite de oportunităţile ivite prin propriile eforturi. prin care s-au propus modalităţi sistematice de asistare. A. abordează probleme la diferite niveluri. ca profil distinct. continuînd cu rezolvareaproblemelor interpersonale (terapia familiei. Una dintre primele instituşii de protecţie socială din lume a fost Comisia de stat pentru problemele imigranţilor din New York înfiinţată în 1847. ajutor de urgenţă de alimente. asistenţa socială bazată pe drepturi etc. a resurselor materiale şi umane disponibile. dobîndind un înalt nivel de pro-fesionalitate. Al XVII-lea şi al XIX-lea şi s-au extins şi în Statele Unite. În sec.În acea perioadă era din ce în ce mai răspândită percepţia sărăciei ca pericol social.s. unde o parte a locatarilor lucrau pentru susţinerea instituţiei. Munca grea. părinţi şi copii. Deşi acest birou a fost susţinut de guvernul American foarte puţin timp el a constituit un modele de protecţie nediscriminatorie a celor lipsiţi de resurse. al cărui administrator a obţinut fonduri federale ale SUA pentru acordarea unor forme de ajutor medical. mişcarea femeilor. terapie şi sprijin a celor defavorizaţi. fie prin forme repressive. O încercare de transformare a filantropiei ocazionale într-o formă de protecţie organizată a fost biroul Freedman. atît în extensie cît şi în instrumentajul ei de lucru (metode şi tehnici din ce în ce mai specializate şi mai sofisticate): de la asistenţa individului cu mijloace sociale şi psihologice clasice.s. nu beneficiază de un domeniu propriu 11 . În Anglia şi SUA. De asemenea. care permitea cu greu supravieţuirea celor condamnaţi să trăiască în acele case. În ultimele decenii. fie prin găsirea unor forme de muncă prin care săracii să se facă utili. se asistă la o explozie de activităţi de ocrotire socială a celor în dificultate. asistenţa socială profesionistă are ca predecesori câteva iniţiative remarcabile din sec al XIX-lea şi începutul sec XX. Deşi activităţile prin care se oferă unor altora ajutor au o lungă istorie. grupale. Societăţile de organizare a Carităţii( Scoţia preluat apoi în Germania şi SUA). în impas. a relaţiilor dintre soţi. Profesia de asistent social a evoluat rapid. indivizi în identificarea problemelor nevralgice. de aceea ordinea publică avea datoria de a-I face pe săraci inofensivi. comunicare. al XVIII –lea şi începutul sec XIX-lea a impus soluţii locale şi instituţionale pentru problemele de sărăcie care căpătaseră amploare şi influenţau viaţa urbei.). relaţii în cadrul cuplului etc. indifferent de statutul lor cetăţenesc. adesea inutilă. asistenţa socială în instituţiile medicale. Au existat numeroase discuţii în jurul statutului a. începînd cu cel individual. Ea şi-a conturat treptat o arie problematică relativ autonomă (un profil profesional distinct) sprijinită pe metode şi tehnici de înţelegere.s. cea mai răspândită formă de protecţie a săracilor erau casele pentru săraci. asigurarea de locuri de muncă familiilor fără venit. de a limita vagabondajul şi cerşetoria . Unii autori au apreciat la începutul acestui secol că a. asistentul social este cel care poate ajuta grupuri. disperaţi. precum şi în proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaţiilor de criză. la terapia specializată a grupurilor defavorizate sau a comunităţilor în dificultate. Concentrarea populaţiei în zonele urbane la sfârştul sec. adăpost. pînă la conştientizarea persoanelor în nevoie de drepturile şi posibilităţile lor de sprijin. trecînd la nivelul activităţii profesionale (terapia persoanelor cu probleme de integrare în muncă şi a şomerilor) şi sfîrşind cu nivelul comunităţii (rezolvarea conflictelor etnice. a.

să-şi subordoneze activitatea de asistenţă socială vreunei propagande religioase sau ideologice. ele vor servi drept model pentru centrele de asistenţă socială care vor fi create între cele două războaie mondiale. în 1914 la Paris a fost creată “Asociaţia infirmierelor-vizitatoare”.). creând în 1897. 1915 sau că ea ar trebui considerată doar ca o quasi profesie (Etzion. Promotorii “caselor sociale” nu intenţionau. din înalta societate ţineau partea săracilor. Prima încercare de apropiere între acestea se realizează în Anglia. trebuiau parcurşi doi ani de pregătire: unul comun ambelor specializări şi unul axat pe tipul de intervenţie spitalieră. a unei neînţelegeri). consiliau tinere mame. începând cu 1922. “casele sociale” au fost supuse unei critici aspre. apoi şi în Franţa. şi necesitatea ca femeile să susţină producţia industrială de război. În aceeaşi perioadă. Primul război mondial a adus cu sine. s-a pus problema pregătirii de personal specializat pentru o nouă profesie: aceea de asistent social. apar asistentelesociale propriu-zise. şi burghezie şi biserică. lucrând la fabrici şi uzine în locul bărbaţilor aflaţi pe front. 1969). şi nu de binefacere creştină. odată cu infirmierelevizitatoare şi supraintendentele. Formele în care aceste acţiuni erau realizate îndepărtau întru câtva diferenţele dintre clasele sociale. îi ajutau să-şi crească şi să-şi educe copiii.aplanarea unui conflict. La Congresul internaţional al asociaţiilor de binefacere. 1982). Cohen & Wagner. aceste probleme au fost parţial soluţionate prin activitatea supraintendentelor (ele supravegheau starea sănătăţii a muncitoarelor. pe de altă parte. centrată pe modelul medical de intervenţie (casework). Alţii au pus la îndoială specificitatea şi autonomia ei pînă tîrziu (Epstein & Conrad. Insistând prea mult asupra ideii de conflict între clase şi de veşnice neînţelegeri între generaţii (tinerele fiice de burghezi. Totuşi. Această opţiune va crea multiple probleme în raporturile dintre organismele private ce activau în scop de asistenţă. În Europa. Pentru obţinerea unei diplome de infirmieră. Însă întreprinderile industriale nu erau pregătite pentru a primi forţa de muncă feminină: condiţiile de muncă şi cele igienice erau precare. împărtăşeau cu ei aceleaşi condiţii de trai. au fost pregătite la două specialităţi: infirmiere de spital şi infirmiere-vizitatoare. cei de sus. aveau idei diferite de cele ale părinţilor lor). În Marea Britanie. condiţiile de trai ale acestora etc. considerând că reconstrucţia socială este o problemă ce ţine de justiţie. respectiv socio-medicală. însă. pe de o parte. care a avut loc în anul 1893. 1874). la New York. Profesia de asistent social nu-şi are o istorie îndelungată. le luau apărarea. odată cu diferenţierea treptată a tipurilor de prestaţii sociale. sau că ar putea fi asociată cu un statut minor în raport cu alte profesii ca dreptul medicina (Glazer.(Flexner. prima Şcoală de Asistenţă Socială. Odată cu eşecul parţial al curentului solidarist din asistenţa socială de la începutul secolului XX. care acţionau în plan asistenţial. Reprezentantele acestei noi profesii activau în America deja la începutul secolului al XX-lea. problema asistenţei sociale era strâns legată de aceea a raporturilor conflictuale dintre clasele înstărite şi cele situate pe treapta de jos a societăţii. prin experienţa aşa-numitului settlement (în traducere din franceză . se dezvoltă un nou tip de strategie asistenţială. într-o adevărată frăţie creştină. ea este o profesie apărută la începutul secolului al XX-lea. Papa Pius al X-lea le recomanda să se dedică acţiunilor sociale urmând doar spiritul evanghelic. care. susţineau material tinerii care doreau să înveţe o careva meserie. 1978. pe lângă problemele sociale specifice oricărui conflict armat. Statele Unite prima a luat iniţiativa profesionalizării în acest nou domeniu. Astfel. În deceniul al doilea ele pot fi întâlnite şi în spitalele Europei 12 . nu existau cantine şi nici creşe pentru copii. În cadrul acestei forme de asistenţă. de dreptate.

în 1952 (el a funcţionat între 19291952). pensii de bătrîneţe sau de boală. În fostele ţări socialiste prezintă semne specifice ale subdezvoltării. şcolar. În timpul regimului comunist. a replasa indivizii şi familiile în condiţii normale de existenţă. reducîndu-l apoi la un nivel postliceal (1952) şi desfiinţat şi acesta în 1969. Pe această linie se înscrie şi desfiinţarea învăţămîntului de grad universitar. a ameliora condiţiile sociale şi a ridica nivelul de trai”. . La început. scrisă de Mary Richmond. Treptat. acţionând asupra mediului (familial. Specialiştii au fost înlocuiţi de funcţionari. Asistentele sociale erau recrutate numai din şcolile de infirmiere. oarecum automat.1928) va defini asistenţa socială ca “ansamblul eforturilor menite a alina suferinţele provenite din mizerie. căruia i se acordă sprijin psihologic pentru a-i dezvolta capacitatea de înţelegere de sine şi de evaluare a propriei situaţii. orientată spre rezolvarea problemelor umane urgente a fost desfiinţată.). a.s. asistenta socială trebuia “să prelungească în afara spitalului influenţa medicală”. deşi minime. îngrijire sanitară gratuită etc.. ca parte integrantă a protecţiei sociale suportă şi ea limitele subdezvoltării. metoda casework se va dezvolta încontinuu. Importată din SUA în Europa după cel de-al doilea război mondial. asistentele sociale aveau ca sarcină completarea diagnosticului medical al pacientului cu un diagnostic social: asistenta socială trebuia “să descopere cauzele sociale pe care medicul le poate ignora şi care întreţin şi agravează maladia”. calitativă. a preveni flagelurile sociale.s. lipsa unei democraţii reale.s. sau socioterapia. de grup. primind un caracter mai mult formal şi birocratic. sau psihoterapia: modalitatea asistenţială centrată pe clientul individual. în prezent putându-se identifica două forme de terapie: • • tratamentul direct.s. De fapt. dar relativ sigure: salarii. creînd cvasiau-tomat celei mai mari părţi din populaţie resurse de viaţă. alocaţii pentru copii. considerîndu-se că mecanismele birocratice de stat şi cele politico-administrative sînt capabile să rezolve toate problemele. Începând cu lucrarea Social Diagnosic (New York. Primul Congres Internaţional al Serviciilor Sociale (Paris. A. să fie marginalizată. • prezenţa teoriei conform căreia problemele umane se rezolvă prin mecanisme politice şi administrative.s. De asemenea.. În România avea o pondere extrem de redusă. sistemul protecţiei sociale în regimul trecut se caracteriza prin: • politica de utilizare integrală a forţei de muncă şi caracterul larg comprehensiv al sistemului de pensii. tratamentul indirect. asistenţa socială şi-a asumat ca metodă distinctivă ajutorul psihologic individualizat (casework).Occidentale. Cauzele care pot explica această situaţie în România sînt: • natura opresivă a fostului sistem comunist. personalizată. Efectul a fost dublu: reducerea la minimum a serviciilor de a. asistentul social determină procese pozitive la nivelul clientului individual.s. A. asigurări de boală. datorită orientării „umaniste" a 13 . În fapt a. dacă nu eliminată complet. munca lor se va extinde şi în sfera educaţiei sanitare în şcoli şi familii. centrată pe mediul în care trăieşte clientul. de muncă etc. 1917).deprofesionalizarea completă a sistemului de a. • modul generalizat de acordare a acestui suport cuplat cu iluzia că socialismul rezolvă prin el însuşi dificultăţile social-economice a făcut ca a.s. prezentînd un caracter pasiv şi birocratic.

proces afectat negativ de criza economică care este încă în curs de adîncire. a unei secţii universitare în cadrul facultăţii de sociologie. Sprijinindu-se pe modele profesionale de vîrf din ţările cu o bogată experienţă în formarea asistenţilor sociali. Situaţia României din acest punct de vedere este complet diferită de cea a ţărilor în care structurile sociale şi economice sînt relativ stabile. se poate aprecia că societatea noastră trece printr-un proces de reaşezare a tuturor structurilor economice.s. competenţa asistentului social trebuie definită numai în contextul provocărilor specifice. De aceea. creşterea insecurităţii locului de muncă. din anul 1992. sînt alarmante pentru asistentul social. modern. După revoluţie. Asistentul social apare aici ca avînd o funcţie mai mult corectivă şi compensatorie. aici asistentului social îi revin sarcini suplimentare: el trebuie să intervină activ în conştientizarea acestor procese. înalt profesionalizat. orientat spre soluţionarea problemelor sociale şi umane specifice. naive ale construcţiei unui „nou tip de societate". Cluj. programul de reconstrucţie. în sprijinirea indivizilor şi a colectivităţii în încercarea de a face faţă schimbărilor şi problemelor dificile. începînd din anul 1929 cînd se înfiinţează Şcoala Superioarăde Asistenţă „Principesa Ileana". Astfel. chiar de a iniţia schimbări într-o manieră pozitivă. alienarea politică a unei părţi largi a populaţiei. creşterea ratei criminalităţii şi a delincventei. în marile centre universitare din ţară: Bucureşti. demoralizarea datorată lipsei formelor eficace de participare la viaţa socialpolitică.s. de reformă pe baza mecanismelor democratice şi a pieţei libere. Învăţămîntul de asistenţă socială a funcţionat pe baza unor bune tradiţii pînă în 1969. neîncrederea în instituţiile şi personalităţile politice. pedagogie. lipsa de transparenţă a conducerii politice în unele situaţii. apoi a unui colegiu universitar şi. reculul economic a avut efecte dramatice directe şi indirecte asupra standardului de viaţă al unor largi categorii de oameni. • indiferenţa practică faţă de om. Procese sociale ca scăderea rapidă a veniturilor reale. corupţia accentuată datorată lipsei controlului. rezultată din sacrificiul individului în raport cu obiectivele utopice. accentuarea unor conflicte etnice. ridicarea ratei şomajului. în ultimul an. procesele de reconstrucţie socială se combină cu cele de dezorganizare socială şi cu vechile mentalităţi şi practici ale unei culturi opresive. În situaţia noastră. marginalizarea unor grupuri sociale etc. iar dezvoltarea sistemului de a. 14 . de tip manipulativ. funcţionează ca o specializare distinctă.s. psihologie. dar şi pe termen lung. în România. În trecut. De asemenea în cadrul institutelor teologice a. în acest context. De aceea.sistemului. ci în diferite grade şi sfere întreaga colectivitate.. Aceasta a reprezentat mai mult o ideologie justificativă decît un factor explicativ real. folosindu-se experienţa acumulată în cadrul şcolii sociologice. Aceasta întrucît în nevoie şi vulnerabilă este nu numai o minoritate împinsă la marginea societăţii.s. social-culturale şi morale. în România a existat un sistem bun de formare a specialiştilor în a. Atît formarea şi educaţia asistenţilor sociali cît şi tipurile de activităţi pe care trebuie să le realizeze trebuie privite în contextul nevoilor şi problemelor concrete ce apar la noi. la jumătatea anului 1990 s-a pus problema formării profesionale a asistenţilor sociali în cadrul unei şcoli postliceale. Avînd în vedere prima perspectivă. În aceste din urmă ţări există probabil o tendinţă justificată ca asistentul social să trateze mai mult cazurile reziduale în care sistemul social eşuează. în universităţile noastre s-a dezvoltat un program complex de pregătire a specialiştilor la nivelul standardelor internaţionale. activ. creşterea în masă a sărăciei. a abuzurilor şi a violenţei de tot felul. Timişoara. laşi.. a creat conştiinţa necesităţii dezvoltării unui sistem de a. trebuie gîndită atît dintr-o perspectivă pe termen scurt şi mediu.

asistentul social este mult mai mult decît un reprezentant al colectivităţii care asistă persoane izolate. Există pericolul ca sărăcia să se transforme dintr-o stare individuală în una colectivă. morale. în România nu trebuie să se limiteze în a sprijini indivizi şi grupuri în nevoie să se adapteze la condiţiile existente date. ci trebuie gîndită totodată şi ca un instrument eficient al schimbărilor sociale. Eliminarea cauzelor trebuie să cîştige în importanţă în raport cu minimizarea efectelor. dar relativ egale. ci însăşi colectivitatea. Un ex. în nevoie. reconversia profesională reprezintă un obiectiv pe care asistentul social îl poate realiza prin consiliere. dar şi printr-o cronică frustrare generată de incapacitatea moştenită din trecut de a face faţă acestora. puţin răspîndit. aici. să aibă în vedere nu numai acţiunea asupra efectelor patologilor sociale şi umane ci să vizeze şi cauzele care le-au generat. afectează mari grupuri profesionale şi chiar întregi comunităţi. printre care putem evidenţia următoarele: • Iniţiator . Şomajul reprezintă un adevărat şoc psihologic şi cultural pentru oamenii obişnuiţi în trecut să aibă un loc de muncă găsit cu uşurinţă şi menţinut cu o şi mai mare uşurinţă.: în sistemul trecut. să-şi clarifice şi identifice problemele. Pe lîngă ajutorarea săracilor de a trăi mai bine în condiţii de sărăcie.„copiii străzii". Schimbarea atitudinii faţă de muncă.s. cu profundele restructurări pe care le implică. ci şi ca un actualizator al unor posibile schimbări alternative pe care colectivitatea şi indivizii pot să le aleagă ei înşişi. Mai mult. sprijinind adaptarea unor indivizi şi grupuri la schimbări economice structurale. În ultimii doi ani. să-şi 15 . dar şi realizabilă. Grupurile şi comunităţile pot dezvolta mecanisme defensiv-adaptative al căror rezultat este perpetuarea şi extinderea stării de sărăcie. Sărăcia absolută era un fenomen individual. Realitatea noastră socială este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale. un nou fenomen . însă. afectate masiv de sărăcie. Au apărut fenomene noi explozive. trebuie cultivată iniţiativa fiecăruia de a-şi defini o activitate utilă care să-i ofere şi resursele necesare existenţei sale demne. dar şi a unei şanse istorice de dezvoltare într-o direcţie care este «nu numai necesară. ci mai degrabă probleme cruciale ale colectivităţii însăşi. mari mase de oameni împinse rapid în sărăcie şi nevoi actuale. Nu numai unii indivizi sînt în nevoie. diferenţele sociale s-au accentuat rapid. în România. De aceea. sistemul de a. Rolurile asistentului social Asistentul social în munca sa îndeplineşte un şir de roluri. asistentul social ajută indivizii şi grupurile să-şi determine nevoile. Asistentul social nu apare ca un simplu consilier sau terapist pentru cei în dificultate. este în faţa nu numai a unei provocări generate de numeroase probleme socio-umane. Toate acestea nu mai reprezintă dificultăţi marginale ale unor persoane vulnerabile. De asemenea. Acest rol urmăreşte în esenţă anticiparea apariţiei problemei. culturale. asistentul social trebuie să-i sprijine pentru a depăşi situaţiile care-i fac săraci. să-şi selecteze şi să aplice o strategie de lucru. În această perspectivă largă.Procesul de tranziţie la o economie de piaţă. atingînd grupuri şi comunităţi mari. socialist.s. Prudenţa conservatoare.oferă atenţie problemei apărute sau problemei potenţiale. practicîndu-se o filosofie a egalitarismului. orientarea activă către menţinerea sau căutarea unui loc de muncă. Aici terapia individuală trebuie suplimentată cu terapia de grup şi la nivel de colectivitate. Se asistă la o creştere masivă a delincventei juvenile. În acest context. a. nu face decît să anuleze din start o asemenea şansă. el reprezintă totodată colectivitatea care vrea să se asiste şi să se sprijine pe ea însăşi. peste 90% din populaţie trăia în condiţii modeste. aflat la începuturile sale. terapia trebuie.

în care asistentul social se luptă. De exemplu: să-l familiarizeze pe client cu obligaţiunile părinţilor. de asemenea. Negociator .adună împreună acele persoane care sunt în conflict şi încearcă să le ajute să ajungă la un compromis. în cazul unei familii cu multiple probleme. De exemplu: unei femei care este deseori bătută de soţ i se propune să se adreseze unui serviciu de violenţă domestică. Modelul este folosit.rolul de educator implică oferirea de informaţii clientului. Investigaţiile în asistenţa socială includ analiza literaturii de specialitate. De exemplu. Grupul poate fi de educaţie. fiecare asistent social e un cercetător. proprietarul de bloc-casă cu chiriaşul etc. să fie competent în educaţia sexuală. în practica comunitară. la fel ca si mediatorul. nevoile unui client sau ale unui grup. argumentează nevoile şi drepturile clientului. Coordonator -implică conjugarea a mai multor componente într-o manieră organizată. prestatori de servicii sociale dintr-o instituţie sau agenţie. făce legătura între sistemele şi subsistemele în care este implicat clientul Cercetător . pentru a le ajuta să ajungă la un consens. Mediator . în căutarea locurilor de muncă pentru tineri. în special atunci când obiectivul principal este acela de a ajuta oamenii pentru a se organiza. negociatorul găseşte o soluţie de mijloc ce asigură contrapărţilor existenţă în comun. de autoajutorare etc.supervizează personalul sau studenţii care I-au fost distribuiţi spre îndrumare Membru al unei echipe de profesionişti. evaluarea rezultatelor şi studierea nevoilor comunitare. terapeutic.desfăşoară activităţi în cadrul unei echipe. Planificator/ director de program rol ce presupune activităţi specifice de scriere de proiecte şi de evaluare a lor în vederea dezvoltării şi susţinerii resurselor . Broker (agent de legătură) . asistentul social joacă rolul de “case manager” pentru coordonarea acestor servicii. Acest rol este cel mai mult întâlnit în practica consilierii individuale. Consultant (consilier pentru persoane) este un rol activ ce are ca finalitate rezolvarea problemelor acestuia şi/sau obţinerea unor schimbări în capacitatea individului de a-şi rezolva problemele Avocat Este un rol activ şi direct. Într-un astfel de rol. Manager/administrator rol ce presupune scrierea de proiecte şi evaluarea lor în vederea susţinerii resurselor.acest rol asistentul social îl îndeplineşte prin stabilirea legăturilor dintre indivizi sau grupuri sociale. Pentru a fi un educator bun. vecini în conflict. Educator . serviciilor şi programelor sociale Expert consultant – asigură asistenţa în cazul unor cercetări precum şi a altor specialişti sau servicii în efortul de înţelegere şi rezolvare a problemelor sociale. serviciilor şi programelor sociale. a grupurilor şi familiei.în anumite momente. pledează pentru drepturile. De exemplu: divorţuri. asistentul social trebuie să deţină cunoştinţele necesare. Supervizor de stagiu. Facilitator de grup . care necesită atât servicii de sănătate. Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanţă cu nevoile sociale. Uneori. care au nevoie de ajutor.• • • • • • • • • • • • • • dezvolte capacităţile pentru a se ocupa de problemele lor într-un mod eficient. asistentul social promovează lidership pentru colectarea de informaţii. şi serviciile comunitare.rolul implică intervenţia asistentului social în dispute dintre părţi.un lider pentru grupurile experimentale. cât şi servicii de educaţie. Echipa poate 16 .

un asistent social poate şi trebuie “judece” o familie care nu-şi îngrijeşte corespunzător copiii.rolurile ei generează totodată o inerentă sursă de tensiune: contradicţia dintre îngrijire. Asistenţa socială trebuie să reprezinte de asemenea şi societatea în faţa individului. să fie luat sub supraveghere de către anumite instituţii. instanţa de judecată. Rolurile asistentului social sunt complexe. De exemplu. psihologi. • Acordarea de ajutor practic. Sarcinile asistenţei sociale includ: • Ajutorarea persoanelor aflate în nevoi să-şi dezvolte la un grad mai înalt propriile capacităţi de a soluţiona problemele. până a ajunge să fie protejat de familia sa (dacă o are). De exemplu. coordonarea activităţilor diferitelor instituţii de asistenţă socială. De exemplu. De exemplu. Deoarece activităţile de asistenţă socială trebuie să fie orientate în mai multedirecţii . profesiei. instituţiei. • Realizarea unor noi interrelaţii între persoanele dezavantajate şi instituţiile de asistenţă socială. a ajuta o mamă necăsătorită să obţină de la departamentul de stat respectiv suma de bani ce i se cuvine pentru întreţinerea copilului. deci asistentul social va colabora cu ceilalţi specialişti ai serviciului asistenţi sociali. Este necesar ca asistentul social să fie conştient de faptul că toate activităţile lui cu clienţii trebuie să poarte pecetea unei munci cu dăruire de sine. de aceea este necesar ca acest copil. De exemplu. De exemplu. • Acordarea de ajutor în obţinerea unor recompense ce se cuvin conform legii. poate dori să cunoască câte ceva despre viaţa personală a unui tânăr infractor. a le învăţa să conducă cu bugetul familial. • Îmbunătăţirea relaţiilor. avocaţi etc Arbitru.examinează şi evaluează faptele şi ia decizii în unele situaţii conflictuale Collectare de fonduri -popularizează serviciile sociale pentru a aduna fonduri în vederea dezvoltării şi implementării de programe sau servicii Relaţii cu publicul -planifică şi desfăşoară acticităţi de relaţii cu publicul în numele agenţiei. Sarcinile asistenţei sociale Putem determina un anumit număr de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească asistenţa socială. 17 . a prezenta unei persoane în vârstă un azil la care aceasta s-ar putea decide să meargă în cazul când este neajutorată şi nu are pe nimeni în preajma sa. medici. De exemplu. • A contribui la dezvoltarea şi modificarea politicii sociale.către individ şi către societate . asistenţii sociali activând concomitent în calitate de agenţi ai controlului social.• • • fi una interdisciplinară. înainte de a decide asupra sentinţei legale. a stabili relaţii de cooperare între două servicii de asistenţă socială care “tratează” aceeaşi problemă. Natura acestor sarcini reprezintă poziţia deosebită şi deseori dificilă pe care asistenţa socială trebuie să o decidă între îngrijirea individuală şi controlul societăţii Asistenţa socială trebuie să reprezinte individul în faţa societăţii. vindecare şi control. a contribui la ameliorarea relaţiilor în cadrul familiei. un copil care cerşeşte în stradă poate nimeri oricând în mâinile unui infractor.

Asistenţii sociali sunt axaţi pe schimare şi rezolvarea de probleme ei sunt agenţi ai schimbării în societate în viaţa indivizilor. servicii. familiiilor şi comunităţilor în care lucrează. democratic. credinţele. Misiunea sa este de a stimula toate persoanele să-şi dezvolte întregul potenţial . lucrând în diferite organizaţii şi furnizând servicii pentru diferite categorii de populaţie atât la nivel micro. fie statul. omului şi a justiţiei sociale sunt fundamentale în AS . educaţie.atunci când trebuie să se ajungă la un anumit consens. ea va fi cu clienţii (beneficiarii) în una din următoarele relaţii: • de colaborare . contexte diferite dar care reprezintă parte a unui întreg Aceste contexete sunt geographic. socialist. cultura individului. stat) • politic . familiei . • de negociere . Principiile dr.sistemul politic propriu fiecărei ţări determină modalitatea de protecţie socială(liberal. idealurile grupului în care lucrează respectându-şi în acelaşi timp şi propriile valori. acces la servicii sociale reprezintă nevoi de bază pentru fiecare individ. capacitate pentru a-şi îmbunătăţi viaţa şi a preveni situaţiile disfuncţionale. credinţe A S promovează schimbarea socială. perfecţionarea continuă şi de a furniza informaţii. Asistenţii sociali nu pot acţiona fără a lua în considerare consecinţele şi efectele acţiunilor lor care trebuie să fie predictibile.s. regiune. socio-economic. estimarea aplicarea evaluarea şi modificarea politicilor sociale şi a serviciilor sociale adresate grupurilor şi comunităţilor. îşi desfăşoară activitatea determină caracteristicile muncii sale(agenţie. AS este practicată în 5 domenii. cultural şi spiritual • geographic. de a forma practici în serviciile şi politicile sociale. de a promova justiţia socială AS sunt implicaţi în prevenirea. muncă. AS în variatele ei forme se adresează multiplelor şi complexelor acţiuni interacţiuni între oameni şi mediul lor. Coeziunea socială a unui grup sau naţiune depinde în sens larg de accesul egal la resurse şi servicii • cultural –practicile şi credinţele.atunci când se urmăreşte un scop unic. sănătate. IFSW IASSW 2001 Asistentul social are scopul de a servi bunăstării individului de a dezvolta modalităţi ştiinţifice de a cunoaşte comportamentul individual şi social de a dezvolta resurse.un nivel adecvat de viaţă.s intervine în momentul în care individul interacţionează cu mediul. Utilizând teoriile behavioriste şi a sistemelor sociale a. fie ONG-urile. rezolvarea problemelor apărute în cadrul relaţiilor umane promovând în acelaşi timp stimularea capacităţii indiviţilor de a-şi spori bunăstarea. să respecte valorile. meso cât şi macro.spaţiul în care a.s. Pregătirea asistentului social are scopul de a promova dezvoltarea socială de a se implica în autodezvoltarea.Deoarece asistenţa socială reprezintă fie clientul. social democrat etc) • socio-economic . politic. Pentru 18 .atunci când scopurile sunt diverse şi contrare. Rolul teoriei în practica asistenţei sociale Cu cât asistenţii sociali încearcă să înţeleafă mai bine omul cu atât îşi dau seama de complexitatea ariilor lor de interes. aspiraţiile. grupului. • de conflict . Ei intervin în diferite domenii folosind diferite metode de cercetare . comunităţii trebuie respectate fără a interveni în evoluţia diferitelor practici şi credinţe • spiritual este esenţial ca a.

funcţionalismul. p.prin urmare teoriile trebuie să reflecte modul în care interacţionează aceste elemente. scopul comun şi unificarea. Funcţionarea socială: Îndeplinirea responsabilităţilor faţă de societate în general. antropologie. p 15). D. Măsuri de asistenţă socială Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte: serviciile sociale şi prestaţiile sociale.. Teoriile sunt modalităţi de acţiune care ghidează comportamentul şi intervenţia.o teorie este înlocuită de alta dar nu se anulează valoarea teoriilor înlocuite. faţă de cei din imediata apropiere sau faţă de propria persoană. este constituită din trei elemente: asistentul social. clasificarea teoriilor în asistenţa socială. achiziţionarea . 2001. efficient asistentul social trebuie să înţeleagă rolul lor în procesul asistenţial. p17)spunea că fiecare profesie este interesată de anumite tipuri de fenomene şi uzează de anumite aparate teoretice care o ajută să se constituie în ocupaţie de sine stătătoare. structuri sociale. Asistenţa socială este prin excelenţă o profesie practică bazată atât pe cunoaşterea şi experienţa comună cât şi pe intuiţia şi experienţa individuală. De exemplu atunci când încearcă să organizeze activităţi de îngrijire la domiciliu pentru un vârstnic asistentul social va lua în considerare mai multe posibilităţi de acţiune: sprijinirea familiei pentru a se putea ocupa de persoana vulnerabilă. p102) este de a creşte capacitatea practicianului de a-şi controla conştient şi deliberat “mediul de lucru”.45) adduce în atenţie procesul dezvoltării cunoaşterii ştiinţifice şi spune că acesta se realizează în contextul “competitivităţii modelelor teoretice”. organitarea grupurilor profesionale şi organizarea sistemului de educaţie în asistenţa socială. Introducere în teoria asistenţei sociale.funcţia cunoaşterii în asistenţa socială(Polanscky citat de Sporin 1975. behaviorismul). indivizi. Toate aceste definesc câmpul de caţiune în asistenţa socială. Th Kuhm (1976 p. Howe D.a acţiona corect. În urma experimentării diferitelor teorii din psihologie(psihanaliza. Ca activitate practică. structuralismul. abordarea centrată pe client etc. În prezent asistenţii sociali utilizează o serie de paradigme. şcoala de diagnoză şi funcţionalism. Aceste responsabilităţi includ 19 . Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce înseamnă a funcţiona normal într-o societate. mobilizarea resurselor instituţionale sau instituţionalizarea (Howe D. inventarierea. Sursele de cunoştinţe ştiinţifice au fost derivate iniţial din sociologie şi psihologie şi au fost adaptate la scopurile . responsabilizarea persoanei pentru ase putea îngriji. grupuri care interacţionează reciproc. sociologie(teoria sistemelor. obiectivele şi problematica specifică asistenţei sociale. Deşi iniţial. Conform lui Malcom Payne(1996. teorii şi metode în munca lor cu clienţii. asistenţa socială. reţele sociale. înainte de constituirea asistenţei sociale ca domeniu professional autonom practicile asistenţiale existau ca activităţi commune de întrajutorare. psihanaliza. Howe(2001. asistenţii sociali au putut identifica un set de concepte. clientul.8) alături de teorii şi concepte foarte importante sunt politicile sociale.( 2001. organizarea instituţiilor şi serviciilor sociale. cu timpul a ajus să însemne un set de cunoştinţe şi teorii care definesc un camp distinct de caţiune. Asistenţa socială ca domeniu professional este un construct social constituind un complex de contexte. teoria conflictului). contextual. p 20-24) consideră că în procesul de dezvoltare a asistenţei sociale se pot identifica şapte etape: investigarea. cunoştinţe ce vor duce la costruirea de tehnici şi practici proprii domeniului de ex: abordarea centrată pe sarcină.

rechizite pentru şcolarii din familiile cu venituri mici etc. a unui handicap fizic sau psihic etc. considerate mai degrabă excepţionale. în scopul menţinerii autonomiei. violenţa domestică etc. centre de reabilitare şi recuperare de zi. Conform OG 86/2004. familiilor şi comunităţilor (Parker. Prestaţiile pot fi acordate în bani sau în natură. adică beneficiarii sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar. Din categoria celor băneşti fac parte: pensiile. În concluzie. care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare imediată. Servicii sociale: Activităţile asistenţilor sociali sau ale altor profesionişti care ajută oamenii să prevină dependenţa. poluarea apei şi a aerului.satisfacerea nevoilor de bază ale individului şi ale membrilor de familie care depind de el/ ea. Nevoile de bază sunt fizice. problemele sociale generează nevoi sociale ce impun organizarea de servicii sociale în cadrul unei comunităţi Măsurile/ componentele asistenţei sociale au rolul de a satisface nevoile unei persoane atunci când aceasta nu se mai poate ajuta singură (din cauza unei boli cronice. familiale sau de grup. servicii de îngrijiri la domiciliu. 154). servicii medicale insuficiente în mediul rural. • urmăresc: prevenirea şi depăşirea situaţiilor de dificultate. Se bazează pe colaborarea cu serviciile medicale. persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/ institutional (Moore. creşterii calităţii vieţii. 1987. 20 . Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate. Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat. prevenirii marginalizării şi excluziunii sociale. astfel: a. rata ridicată a abandonului şcolar. 1987. să consolideze relaţiile de familie şi să restabilească funcţionarea socială a indivizilor. = o stare de tensiune la un moment dat. Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi. Prestaţii sociale: forme de transfer prin care se realizează alocarea de bunuri şi servicii către indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli şi de roluri reciproce.). p. (Parker. a resurselor financiare insuficiente. de vulnerabilitate sau dependenţă. ce impune o anumită rezolvare. centre de adapost.)). de realizare personală etc. Prestaţiile în natură pot consta din bunuri (“cornul şi laptele”. emoţionale. serviciile sociale: • reprezintă: măsuri şi acţiuni care răspund nevoilor sociale individuale. b. Istoricul serviciilor sociale are la bază recunoaşterea nevoilor sociale şi organizarea societăţii pentru a le satisface.a. Exemple de probleme sociale : sărăcia. dar rămân în familia lor şi continuă să locuiască în casa lor.153) Conceptul de nevoie socială aparţine în mod firesc de idea de serviciu social. ajutorul social ş. indemnizaţiile de şomaj. p. consumul de droguri. 1993). Nevoie: = o anumită stare de deficienţă. dificilă. resimţită sau de un grup de indivizi sau individual. centre de consiliere. În cazuri speciale. alocaţiile pentru copii şi familie. de lipsă.

p. 350) • proces prin care se oferă sau se primeşte sprijin cu alte persoane în scopul de a uşura unul sau mai multe obiective ale funcţionării sociale. nu de puţine ori. Colegii cooperează şi se ajută unii pe alţii în timpul serviciului şi se angajează. sărăcia. cunoştinţele. Astfel de crize sunt determinate sau agravate. • formale: . colegii. să fie mai fericiţi. Politica de prevenire a instituţionalizării. Un al doilea tip de suport social este cel oferit de grupurile şi reţelele de prieteni şi colegi. cămine -spital. adoptată în ultimii ani în România. moartea. de situaţii sociale problematice cum ar fi şomajul. dezvoltare şi evoluţie. psihologi. educaţia deficitară sau lipsa acesteia etc.Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici. toate familiile experimentează stresul la un moment dat. • proces important în menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului. în integrarea sa. mai sănătoşi şi să trăiască mai mult. psihologi etc) sau grupuri de suport comunitare. 2003. Prietenii se implică în activităţile comune de timp liber şi comunică mult unii cu ceilalţi. Sursele şi evaluarea suportului social Atunci când cineva nu reuşeşte să-şi rezolve problemele şi apelează la alte persoane în care are încredere. consilieri. consilieri. de prietenie. Sursele suportului social pot fi: • informale: familia. (Chelcea. vecinii. specialişti (asistenţi sociali. medici etc. într-o mulţime de conversaţii. vecini. se înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi îngrijirii în comunitate. în special în momentele de criză. Suportul social şi relaţiile interpersonale Ce este suportul social? • principala resursă exterioară la care individul poate apela pentru evitarea/rezolvarea anumitor probleme pe care nu le poate rezolva singur. prieteni. cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă) etc. Familiile pot oferi un sprijin emoţional imens. când are nevoie de ajutor material sau când are nevoie de o persoană căreia să-i poată împărtăşi temerile şi fricile. grupuri comunitare de support Evaluarea suportului social . Pentru că ele se află întotdeauna în schimbare. Aceste relaţii sunt de obicei mai puţin intense sau apropiate. de asemenea. ea apelează la una dintre sursele de suport social ce-i stau la dispoziţie: familie. comparativ cu relaţiile din familie. divorţul sau schimbarea domiciliului pot slăbi fundaţia unei familii. -instituţii şi servicii sociale. 21 .). prietenii. asistenţa şi informaţiile primite din partea indivizilor şi grupurilor în cadrul relaţiilor formale şi informale”. în creşterea stimei de sine şi ajutarea acestuia să aibă încredere în oameni şi să se simţă în siguranţă. colegi. de asemenea. Oamenii care au legături sociale puternice (familiale. Schimbări majore în dinamica familiei cum ar fi boala. • “susţinerea psihologică şi socială a persoanelor: confortul. de vecinătate sau colegiale) tind să facă faţă stresului mai bine.specialişti (asistenţi sociali.Etapă necesară în procesul de evaluare a nevoilor şi resurselor unei persoane aflată în dificultate. Ei tind. Iluţ.

• de îngrijire. • de recunoaştere şi afirmare. copiii. în evaluarea sprijinului social de care poate să dispună o persoană la un moment dat. rudele. ocupă un loc central în cadrul conceptului de sprijin social şi este cel mai important tip de sprijin ce poate însoţi toate etapele unei situaţii problematice: 1. grupurile de recreere. tranziţia la o nouă situaţie. ceea ce determină persoana în nevoie să caute sprijin. grupurile profesionale. subordonaţii. grupurile comunitare de suport. devin importante aspecte ce ţin de calitatea relaţiilor acelei persoane. Funcţiile relaţiilor sociale suportive Relaţiile sociale pot îndeplini una sau mai multe dintre următoarele funcţii: a. Reţeaua de relaţii Reţelele de relaţii de care dispune o persoană la un moment dat pot include: soţul/soţia. Suportul social poate acoperi o arie variată de nevoi : • materiale. situaţia de criză. colegii. Uneori. • emoţional-afective. prietenii apropiaţi. • de consiliere. • informaţionale. Funcţia emoţională: este funcţia care oferă confort şi stimă de sine. părinţii soţului/soţiei. Calitatea relaţiilor De asemenea. 2. Acest tip de support poate fi oferit de: sursele informale (familia. • de interacţiune socială pozitivă etc. vecinii.-Se referă la: • reţelele de relaţii pe care le are persoana cu mediul social • aspectele calităţii relaţiilor unei persoane şi posibilitatea ca aceste relaţii să ofere sprijin persoanei în dificultate. 3. părinţii. prietenii. vecinii 22 . apelând la alte surse de suport. ci este necesar să evaluăm şi ce crede persoana respectivă despre sprijinul pe care-l poate primi de la familie. grupurile religioase. de posibilitatea ca aceste relaţii să deţină funcţii de sprijin la un moment dat. cluburile sociale. De exemplu. familia se constituie într-o sursă de tensiuni şi conflicte. nu este suficient ca persoana care are nevoie de sprijin să facă parte dintr-o familie numeroasă (aparent. o sursă importantă de sprijin). faza deficitară/finală. colegii.

). Exemplu: O persoană care află că este concediată. fiind utilă în special în faza deficitară/ cronică a situaţiei problematice. Prin înţelegerea acestor faze. . disperare. TRANZIŢIA 3. presupune a-i oferi persoanei aflată în dificultate informaţiile de care are nevoie sau de a o învăţa anumite deprinderi ce-i sunt necesare pentru rezolvarea problemei sale include şi un sprijin ce implică informaţii care să ajute persoana să-şi evalueze evoluţia proprie. • comunicarea empatică. haine etc. sfătuirea. neputinţă. o transportul. îngrijirea copiilor. mânie. Funcţia de suport material. grupurile de suport comunitare etc) şi presupune activităţi precum: • asistenţa sub formă de încurajare. oferirea de bunuri materiale (mobilă. maşină de spălat. b. Funcţia cognitivă. Fazele situaţiei problematice sunt: 1. acordarea unor împrumuturi sau donaţii în bani. consilierii. instrumental: este formă de ajutor direct şi material pentru o persoană aflată în dificultate. îndrumarea şi consilierea persoanei în diverse domenii. tranziţie sau deficit. se pot fi oferite/proiectate răspunsuri cât mai adecvate nevoilor clienţilor. Pentru a realiza acest lucru este util ca ei să cunoască etapele din evoluţia unor situaţii problematice cu care clienţii se pot confrunta la un moment dat. furie. trăieşte sentimente de inadecvare. informaţională: este utilă în special în faza de tranziţie de la o situaţie problematică la o situaţie adaptativă. • manifestarea afecţiunii pentru celălalt. bunuri sau servicii.este necesar în faza de criză. tranziţia sau faza cronică/finală). • exprimarea căldurii personale în relaţie cu persoana în nevoie. sursele formale (asistenţii sociali.etc. cărţi. CRIZA 2. poate ajuta la rezolvarea unor probleme practice. cum ar fi îmbolnăvirea sau decesul unui membru al familiei. poate consta în furnizarea de bani. important în diferite momente.).sursa cea mai importantă o reprezintă membrii familiei. presupune ca activităţi: asistenţa pentru muncile gospodăreşti. • manifestarea încrederii şi a susţinerii necondiţionate. 23 . • comportamentul ce susţine sentimentul de siguranţă şi-l conduce pe individ spre credinţa că este respectat şi că devine conştient de disponibilitatea cuiva cu care poate discuta problemele sale cele mai delicate. Funcţiile particulare ale suportului social. sunt: a) suportul emoţional: . c. Sincronizarea dintre suportul social şi fazele situaţiei problematice Cei ce îşi desfăşoară activitatea profesională în domeniul asistenţei sociale se află deseori în situaţia de a oferi sprijin social clienţilor. PERIOADA DEFICITARĂ/CRONICĂ Importantă este sincronizarea dintre suportul social şi etapa situaţiei problematice (criza. oferirea de ajutor în perioade critice.

vecinii etc. de facilitare a exprimării şi acceptării emoţionale. de încurajare.este necesar de-a lungul perioadei de tranziţie de la faza de criză a situaţiei problematice la o nouă situaţie care să permită funcţionarea socială a individului. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. necesare pentru a depăşi situaţia de dificultate. Această evaluare este urmată. Relaţia de suport dintre asistentul social client în practica asistenţei sociale şi O sursă importantă de sprijin. prietenii. consilieri etc.) nu există sau nu sunt suficient mobilizate. prieteni. în situaţiile de solicitări cronice excesive.inutilitate. astfel încât acesta să fie mai bine adaptat 24 . dincolo de orice alt tip de suport. persoana respectivă are nevoie în primul rând de sprijin emoţional. b) suportul informaţional sau cognitiv: . consilieri etc. colegi sau de către asistenţi sociali. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. relaţiile suportive create între asistentul social şi beneficiari se constituie în cadrul esenţial al procesului de asistenţă socială. Doar în aceste condiţii poate fi prevenită crearea dependenţei de acest tip de ajutor şi promovate autonomia şi responsabilitatea personală. acolo unde este necesar. În cadrul acestor servicii. prieteni. de intervenţii care să îmbunătăţească funcţionarea suportului social. Asistenţa socială “Arta în care cunoaşterea ştiinţei relaţiilor umane şi a deprinderilor de relaţionare este folosită pentru a mobiliza capacităţi latente existente în orice individ. depresie etc. serviciile de asistenţă socială devin extrem de necesare pentru prevenirea apariţiei disfuncţiilor şi integrarea socială a persoanei aflate în dificultate. prieteni. Acest sprijin poate fi oferit de familie. în special acolo unde sursele informale (familia. c) suport material. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de informaţii legate de posibile oportunităţi existente pe piaţa muncii. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. colegi. colegi. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. colegii. consilieri etc. de formare a unor abilităţi şi deprinderi practice utile pentru găsirea unui nou loc de muncă etc. instrumental: -este necesar în stările deficitare. Mobilizarea suportului social are în vedere o evaluare iniţială a resurselor individuale şi sociale ale persoanelor. financiar sau de suport constând în anumite bunuri sau servicii. mai ales în situaţiile problematice care pot fi soluţionate. vinovăţie. Pentru a depăşi această stare de criză. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de suport material. Trebuie subliniat caracterul temporar al acestui tip de sprijin.

număr de eşecuri din viaţă. Obiectivele relaţiei dintre asistentul social şi client sunt: • • • sprijinirea clientului în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă. Atitudini implicate în relaţia asistent social .de a nu fi judecat sau condamnat pentru dificultatea în care se află. crearea unei atmosfere în care clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze în condiţii de securitate psihoemoţională cu asistentul social. . în timp ce evaluarea. • satisfacerea lor implică. . satisfacerea nevoilor psihosociale ale clientului. nu un caz. • cadrul în care cunoştinţele despre natura umană sunt puse în valoare spre beneficiul clientului.de a exprima liber sentimente şi emoţii (pozitive sau negative) pentru a se simţiei înşişi. . • se exteriorizează în comportament. comportamentului clientului. identificarea nevoilor şi intervenţia sunt trupul acesteia (cele două sunt oricum inseparabile). în scopul adaptării mai bune a clientului la cerinţele mediului în care trăieşte”. deseori. comportamentelor.de a fi acceptat ca o persoană. indiferent de gradul de dependenţă.de confidenţialitate. emoţiilor. Nevoile psihosociale ale clienţilor reprezintă: surse ale atitudinilor. interacţiune apărută între client şi asistentul social. . Biesteck) RELAŢIA Asistent social . de valoare. .de a fi înţeles şi de a i se răspunde la sentimentele exprimate. • un tip special de relaţie interpersonală. demnă.Client Ce este? • sufletul asistenţei sociale. • interacţiunea dinamică a atitudinilor.de a alege şi a decide cu privire la propria viaţă. B. reacţiilor emoţionale. vulnerabilitate. • tipuri de nevoi psihosociale: . cererea lor include şi satisfacerea implicită a unor nevoi psihosociale complexe. stabilirea unor relaţii interpersonale.client A. chiar şi atunci când clienţii cer ajutor material sau financiar. • satisfacerea lor are impact asupra relaţiei cu clienţii şi asupra atitudinilor acestora. • relaţia dintre asistent social şi client reprezintă un schimb între două surse de • • 25 . Atitudinile şi rolul lor în relaţia asistent social-client sunt: • reacţii evaluative favorabile sau nefavorabile faţă de ceva sau cineva.” (1949. reacţie datorată sistemelor de valori cu care operează individual. .de a fi considerat o fiinţă umană. • clienţii pot sau nu pot fi conştienţi de aceste nevoi.la stresul vieţii de zi cu zi.

un termen generic pentru diferitele modalităţi de înţelegere şi examinare a vieţii morale. pe care oamenii şi le-au stabilit. Ele include scopuri. un system particular de principii şi reguli care se aplică unei sfere a acţiunilor umane(sfera politică. dinamică. În filosofie etica studiază şi evaluează comportamentul uman în lumina principiilor morale .• • • • energie. fie personală. 1978). caracter) reprezintă o disciplină filosofică ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei dar şi o concepţie sistematizată şi coerentă. corectitudine. sau obligaţii şi îndatoriri pe care una numit grup social le impune memebrilor săi. Valorile sunt acele lucruri pe care le considerăm importante. larg răspândite în cadrul unei colectivităţi având un grad mare de interiorizare şi impuse de propria conştiinţă(conştiinţă morală) cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi(opinie publică). moral-imoral. deci o bază teoretică. îndatoriri deduse din această ştiinţă. atitudini ce au la bază un set de valori. abilităţi. valori. componenta emoţională nu încetează atâta timp cât relaţia asistent social-client există. care pot fi considerate standarde de comportament. un set de reguli. analiză sistematică asupra moralităţii. Etica s-a dezvoltat pe măsură ce oamenii au reflectat asupra intenţiilor şi consecinţelor actelor lor. o abordare practică şi structurată pentru a veni în sprijinul profesioniştilor din domeniul 26 . să poţi presupune să ai formate abilităţile necesare obţinute prin practica profesională (experienţa dobândită) iar să vrei presupune să ai atitudini faţă de… . Etica poate fi considerată ştiinţa îndatoririlor umane. fie proprie unui current filosofic. interacţiunea asistent-client este una emoţională. deprinderi sunt determinate de teorie practică şi valori. Sistemul de valori în practica asistenţei sociale Noţiunile de cunoştinţe. relaţii morale. idealuri. fie reprezentând comandamentele unei societăţi cu privire la normele de desfăşurare a vieţii sociale(Dicţionar de Filosofie. Astfel dacă morala reprezintă convenţii sociale(credinţe şi practici) legate de comportamentul uman correct/greşit care sunt atât de larg răspândite şi acceptate încât reprezintă un consens constant în comunitate iar etica o reflectare . Astfel să ştii înseamnă să ai cunoştinţe despre…. responsabilitate etc.mores(atitudine morală. creează disponibilitatea clientului de a fi ajutat. satisfacerea anumitor nevoi creează anumite sentimente şi se exteriorizează prin comportamente verbale/ nonverbale. corpurile profesionale şi instituţiile aleg să interacţioneze. cinste. obicei. comportament acceptat tradiţional. atitudinală. alegerea unor alternative în problemele semnificative etic din practica asistenţei sociale. obicei) reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului fondat pe valorile de bine-rău. Morala(etimologic)provine din limba latină. concepţii. socială etc). Etica defineşte modul în care indivizii. comportamente iar sistemul de valori este reflectat în deciziile şi comportamentul individual. cu intensitate şi externalităţi diferite. Etică(etimologic) provine din limba greacă – ethos(morav. În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală-convingeri. idealuri morale-norme sau principii morale. obiectivul acesteia din urmă (a eticii) este luarea de decizii.

ceea ce ste necesar şi logos-ştiinţă. al principiilor şi normelor morale specifice pe care le implică exercitarea unei profesii. Valoare poate fi definită drept ceva ce este valoros.. dezirabil. În sens restrâns deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie.. Valorile folosite în asistenţa socială fac subiectul a trei instanţe: • normele generale ale societăţii.. 2003) reprezintă un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională. la moralitate. prin sine însuşi..K. 2004. Acesta poate fi scris sau transmis prin tradiţie.ceea ce se cade. Una din valorile importante se referă tocmai la libertatea alegerii individuale. Cunoaşterea şi respectarea valorilor şi principiilor asistenţei sociale sunt esenţiale în munca cu clienţii dar ele trebuie completate de o practică asistenţială multiculturală competentă. profesie sau o parte a acesteia prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţe de elaborare.. în situaţiile în care nu există un mod clar de a rezolva un conflict între principiile morale. un grup. Moralitatea se referă la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană. credinţe despre oameni şi despre cele mai potrivite căi de a-i trata pe oameni. Dicţionar de sociologie). O Melia M. Introducere în etica profesională. • contactul cu clientul. valorile ne ghidează în alegerea unei soluţii optime. Pentru situaţiile în care nu este evident ceea ce este bine şi ceea ce este rău.. Codul etic(Roth M. Trei.2006. Ed.concept general referindu-se la morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate . includerii şi acceptării altora(Roth M. o colectivitate. 2003). datorie. Du Bois B. ajutorului. instituţie. însă modul de a gândi şi a acţiona a asistentului social sunt influenţate şi de propria experienţă de viaţă şi de calităţile sale umane. Codul deontologic reprezintă ansamblul obligaţiilor speciale care rezultă din aderarea deliberată la o anumită profesie. Valorile sunt implicate în orice decizie care presupune judecăţi etice. sensibilitatea culturală şi practica asistenţială 27 . deontos. 1998.93. p. Sistemul de valori al profesiei de asistent social adduce în atenţia societăţii ideile eticii sociale.Bucureşti). Astfel se constituie valorile personale configurate în mod individual dar şi nu independent de valorile grupului sau ale comunităţii din care individul face parte. Zamfir C. aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli(Miroiu M.ca grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi cât şi la o serie de practici. moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate explicit ca norme morale. Moravuri. Deontologie (etimologic) provine din limba greacă deon.. adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formalşi general acceptate dar fiind larg practicate(Vlăsceanu L.asistenţei sociale în identificarea. • funcţiile agenţiei. ale solidarităţii. Asistentul social achiziţionează în timpul formării sale o bază de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice necesare desfăşurării activităţii profesionale. Lee şi Greene(Miley K. Berbea N.. şi reprezintă un cod al moralei profesionale..Din punctual de vedere al asistenţei sociale valorile pot fi private ca păreri. Aceste credinţe sunt reflectate în activitatea zilnică şi conduc activitatea profesională. pe cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicienii unei profesii (Dicţionar de filosfie). Practica asistenţei sociale ) fac distincţia între competenţa culturală. analiza şi rezolvarea constructivă a dilemelor etice ce pot să apară.. grijii fată de alţii.

Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscrie la următoarele valori fundamentale. 4. Valorile asistenţei sociale se exprimă prin ideile referitoare la atitudinile faţă de oameni. religie. la alegerea propriilor lor valori şi modalităţi de viaţă. pedeapsa cu moartea. 2003): 1. modalităţile în care acestea au fost interiorizate precum şi modul în care acestea interacţionează ca valorile celorlalţi determină apariţia următoarelor situaţii: Valorile asistentului social/ valorile clientului (ceea ce este important pentru asistentul social nu este obligatoriu important şi pentru client) Valorile asistentului social ca model. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali.) (Roth-Szamoskozi. de exemplu. pedeapsa cu moartea. 2. Oamenii au dreptul la resursele necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi exprima potenţialul. 2003). cu normele societăţii sau cu codul etic professional. Valorile asistentului social/valorile instituţiei/valorile societăţii/valorile profesionale. Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare . Lupta împotriva prejudecăţilor. 28 . Valorile individuale diferă adesea de problemele concrete ale vieţii sociale ca. Dobândirea acestui tip de competenţă garantează respectarea principiilor unicităţii. Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane . cu importanţă cardinală pentru profesie (Codul deontologic. Astfel competenţa culturală vizează dobândirea cunoştinţelor privind dezvoltarea unui anumit grup cultural într-un context social dat iar sensibilitatea culturală vizează setul de valori al grupului cultural respective. Fiecare persoană este o valoare în sine şi este unică.culturală. Alegerea unei cariere profesionale ca cea în asistenţa socială cere o profundă explorare a valorilor individuale şi compararea lor cu valorile profesiei (Hoffman şi Salle. valorile şi deprinderile asistenţei sociale generale şi se dobândeşte prin interacţiunea cu personae diferite din punct de vedere cultural. Asistentul social trebuie să-şi formeze ca deprindere receptivitatea socială iar abordarea trebuie să fie determinată de cunoştinţele. Sistemul propriu de valori . avortul. la creşterea demnităţii ei şi la creşterea demnităţii fiecărei persoane asistate. atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora. Valorile individuale diferă adesea de alegerile individuale ale clienţilor fie ei indivizi sau grupuri( avort. Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi . Valorile fundamentale ale asistenţei sociale combină valori fundamentale ale tradiţiei religioase iudeo-creştine cu cele ale umanismului şi ale liberalismului. rasă etc. 1996. 3. homosexualitatea etc )şi pot ridica probleme în alegerea modalităţi de rezolvare a problemele sociale. Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă la valorizarea personalităţii umane. De cele mai multe ori asistentul social reprezintă un model pentru client situându-se pe o poziţie de putere în ceea ce priveşte impactul asupra perrsoanei asistate de aceea este foarte important ca asistentul social să-şi înţeleagă sistemul propriu de valori şi modul în care acesta îl influenţează în luarea deciziilor. Sistemul personal de valori poate intra în conflict direct cu valorile instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea. 1994 în Roth-Szamonskozi. demnităţii şi a nondiscriminării în oferirea de servicii sociale clienţilor indifferent de gen. la nevoile şi scopurile sale şi la modalităţile de a obţine resursele necesare vieţii. sinuciderea. Afirmarea individualităţii proprii. homosexualitatea şi altele. Oamenii au dreptul la libertate.

Am putea spune că în practică nu există un set universal acceptat de valori. în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. Responsabilităţile pentru realizarea valorilor menţionate revin în comun indivizilor şi comunităţilor. rolul nostru este dictat şi de regulile instituţiei în care lucrăm. dar această libertate depinde de 29 . • suportul oferit persoanei asistate pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine. Autodeterminarea este întâlnită în practica asistenţei sociale ca: • încurajarea persoanei asistate pentru a participa la definirea problemei. se poate face o diferenţiere între confidenţialitate absolută . Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica scopurile. 2004): 1.caz în care nici o informaţie nu poate fi împărtăşită altora. Anumite situaţii pot garanta confidenţialitate absolută. egalitatea de şanse. respectul faţă de autodeterminare. promovarea bunăstării individuale şi colective. Codul etic al NASW susţine dreptul clienţilor de a lua decizii în ceea ce îi priveşteautodeterminarea reprezintă libertatea alegerii . precum şi pentru a decide utilizarea resurselor personale. Regula generală este că nici o informaţie nu poate fi împărtăşită fără acordul persoanei asistate. Respectul faţă de persoana asistată nu este inclus aici ca o valoare specifică deoarece mulţi autori îl consideră o precondiţie a celorlalte valori menţionate Autodeterminarea are în practică un dublu sens: • un sens negativ înţeles ca libertate şi suport acordat unei persoane pentru a face propriile alegeri. 4. În afară de nevoile persoanei asistate. Codul Deontologic al profesiei de asistent social din România obligă asistentul social să nu decidă în numele beneficiarului ci să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune opţiuni şi limitarea drepturilor beneficiarilor la autodeterminare este posibilă atunci când asistentul social consideră că acţiunile prezente şi/sau viitoare ale beneficiarilor prezintă risc pentru ei înşişi sau pentru ceilalţi.5. • un sens pozitiv înţeles ca asigurarea condiţiilor care să faciliteze înţelegerea deciziilor luate şi dezvoltarea personală. Problema confidenţialităţii este una dintre cele mai importante în asistenţă socială. ca şi de prevederile legale. stabilirea priorităţilor şi alternativelor de intervenţie. Societatea va trebui să creeze condiţiile unei participări democratice a cetăţenilor la viaţa socială iar aceştia au responsabilitatea de a fi actori activi în viaţa socială. Asistenţii sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când. 3. indiferent de circumstanţe. dar putem identifica un nucleu de bază (Rădulescu. 2. 1. Confidenţialitatea este esenţială pentru asigurarea unui climat de încredere.caz în care se specifică situaţiile în care este responsabilitatea noastră etică şi profesională de a transmite altora informaţiile obţinute. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor persoanelor asistate. în judecata profesională a asistentului social. Dar. Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la persoanele asistate şi în legătură cu aceştia. dar şi pentru respectarea drepturilor persoanei asistate. justiţia socială. 6. acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi. Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a acestora.şi confidenţialitate relativă .

instituţii) şi a barierelor interioare care îi limitează posibilităţile de a găsi modalităţi alternative de acţiune. Acestă valoare poate fi înţeleasă în trei moduri: • tratament egal: eliminarea dezavantajelor în accesul la resurse şi servicii. Conceptul de justiţie socială vizează distribuirea bunurilor în acord cu: • criteriile şi regulile generale stabilite de către fiecare serviciu social. această prevedere este completată de alte două menţiuni: pe de-o parte. accesul clienţilor la resurse este o necessitate imperativă. Asistenţii sociali care susţin dreptul clienţilor la autodetrminare ghidează procesul de asistenţă. Resursele reduse limitează opţiunile posibile şi potenţialul de autodeterminare a clientului. • egalitatea rezultatelor: promovarea bunăstării pentru toate persoanele aflate în dificultate Pentru respectarea demnităţii şi autodeterminării. asistentul social trebuie să aibă în vedere interesul altor persoane din vecinătatea persoane asistate precum şi interesul public. Există unele domenii ale practicii unde asistenţii sociali au autoritatea legală de a-l obliga pe client să facă unele acţiuni: • clienţii care au nevoie de protecţie dat fiind statutul lor de dependenţă(copii instituţionalizaţi. norme. Capacitatea de autodeterminare poate fi sporită prin activitatea îndreptată spre îndepărtarea barierelor exterioare care limitează posibilităţile clientului(obiceiuri. de înţelegerea bunăstării de către persoana asistată şi de înţelegerea culturală a nevoii. confirmă capacităţile clientului.existenţa unor opţiuni şi resurse. 4. depinzând de viziunea asistentului social asupra conceptului de bunăstare umană. Conceptul de justiţie socială este fundamentat pe două reguli de bază: 30 . Tema promovării bunăstării individuale şi comunitare este interpretabilă. Egalitatea de şanse implică stabilirea unor criterii de egalitate a persoanelor aflate în dificultate şi „eliminarea dezavantajelor” acestora în accesul la servicii. dezvoltarea unui punct de vedere al asistentului social asupra a ceea ce reprezintă interesul persoanei asistate în acord cu teoria asistenţei sociale. iar pe de altă parte. bolnavi mental) 2. • drepturile personale stabilite prin lege. • oportunităţi egale: eliminarea dezavantajelor persoanei asistate în competiţie cu ceilalţi. Garantarea accesului clienţilor la alternative şi oportunităţi este un principiu practice fundamental şi o necessitate pentru participare. activează resursele acestuia şi îi extind oportunităţile. incluzând asistarea oricărei persoane fără prejudecăţi şi favoruri. toxicomani. • nevoile individuale. persoane cu handicap. bătrâni) • persoane care se reabilitează după ce au încălcat normele sociale(delincvenţi. Codul NASW mandatează asistentul social să sprijine crearea de oportunităţi pentru populaţiile dezavantajate şi să promoveze schimbări de politici care ar conduce la îmbunătăţirea condiţiilor sociale. Apare întrebarea: în acţiunile întreprinse asistentul social urmăreşte aplicarea propriei înţelegeri a bunăstării sau înţelegerea pe care o are persoana asistată? În standardele etice internaţionale ale asistenţilor sociali (Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali) este menţionată datoria asistentului social de a acţiona în interesul persoanei asistate. 3.

Multe din problemele indivizilor îşi au originea în societate şi nu se datorează indivizilor înşişi. ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială. este o activitate des întâlnită în procesul de asistenţă. punctând responsabilitatea asistentului social în distribuţia resurselor publice în acord cu drepturile şi nevoile individuale. Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale. • Valorile în asistenţă socială. încurajând manifestările sale de independenţă. discriminarea. Principii etice Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei discipline. ca răspuns la nevoi. prin mobilizarea potenţialului latent de adaptare al indivizilor. Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri. Asistenţii sociali au responsabilitatea să ajute oamenii să-şi descopere şi să-şi utilizeze capacităţile de schimbare şi dezvoltare. profesionistul va întări încrederea în sine a asistatului şi demnitatea individului. resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. în general. servicii. 31 . lipsei deprinderilor şi a mecanismelor de adaptare ale acestora. 2. acceptate în cadrul unei colectivităţi .(1) egalitatea în evaluarea nevoilor şi a resurselor. rezolvarea nu se poate limita la creşterea competenţelor individuale. În relaţia de consiliere şi de sprijin. Problemele de viaţă ale indivizilor se datorează. Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la informaţii. În practica asistentului social sunt implicate (Morales & Sheafor. 4. 3. (2) acordarea ajutorului în funcţie de nevoi Acest concept este unul dintre cele mai importante. Principiile etice (Hepworth şi Larsen în Roth-Szamoskozi. • Valorile sociale. • Valorile personale ale asistentului social. se apreciază că cele mai multe din dificultăţile în calea îmbunătăţirii integrării sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenţiei pe alegerile şi posibilităţile prezente. 1980): • Valorile persoanelor asistate. atâta vreme cât alocarea resurselor. Deşi se acceptă ideea că originea problemelor de viaţă se află adesea în experienţele şi evenimentele trăite anterior şi se ştie că analiza experienţelor trecute poate fi benefică. totuşi.în cazul nostru. şomajul. 7. Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia. Oamenii sunt capabili să înveţe noi comportamente. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea să obţină maximum de independenţă. să ia propriile decizii şi să înveţe să-şi conducă propria viaţă. El este operaţional în multe din acţiunile asistentului social şi poate fi considerat central în asistenţa socială. 2003) specifice profesiei de asistent social: 1. noţiuni de bază în practica asistenţei sociale. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori sociali care au o acţiune defavorabilă asupra indivizilor. Formarea unei noi competenţe duce adesea la rezolvarea problemelor şi la dezvoltarea personalităţii individului. 6. Prin urmare. familiilor şi grupurilor. 5. excluderea şi alte asemenea forme. Ei trebuie lăsaţi şi încurajaţi să-şi asume responsabilităţile propriilor decizii şi să-şi exercite libertatea.

Asistentul social poate contribui la creşterea stimei de sine a clienţilor în cadrul relaţiilor de consiliere. • Poate identifica şi acţiona împotriva discriminării. • Înţelege formele de asistare a persoanelor aflate în nevoi în demersul de îmbunătăţire a nivelului de trai. Dreptul persoanelor asistate la propriile valori şi convingeri este inviolabil. Demnitatea şi unicitatea persoanei Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului. prin grijă. 2001. înţelegerea. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate. a dreptului la viaţa privată. S. implicându-se în identificarea. BASW. • Recunoaşte şi respectă unicitatea şi diversitatea fiecărei persoane. 3. 2. încurajare.. London. Autodeterminarea Asistentul social respectă şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare 5. confidenţialitate şi protecţie. pentru aceasta având nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viaţa lor. Oamenii au nevoie de conştiinţa valorii proprii şi de stimă de sine. dreptul la autodeterminare şi la confidenţialitate ale asistatului. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor. Autocunoaşterea este o primă etapă necesară în procesul de dezvoltare şi schimbare a persoanei. Valori în asistenţa socială 1. 32 . Relaţiile interumane Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica profesională. unicitatea şi valoarea fiecărei persoane. • Poate practica asistenţa socială într-un mod care să nu stigmatizeze sau să dezavantajeze persoanele. 4.8. 9. 10. rasismului. putând acţiona pentru respectarea dreptului la competiţie (competiţia este deseori impusă de resursele limitate şi se regăseşte în accesul pe baza îndeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului). Orice metodă de rezolvare a cazurilor de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere că mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca şi scopul. evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale. 12. înţelegând posibilităţile de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vieţii persoanelor asistate. 11. folosind metode adecvate rolului asistentului social şi contextului în care persoana trăieşte. acceptare. Relaţia dintre asistentul social şi client poate deveni pentru acesta din urmă model de relaţie deschisă. Banks. Practicianul în asistenţă socială trebuie să demonstreze că: • Identifică propriile valori şi înţelege implicaţia acestora în practica de asistenţă socială. • Înţelege modalităţile de promovare a dreptului persoanei de a alege. Justiţia socială Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale. Mijloacele folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995). autentică. sinceră. grupurile sau comunităţile asistate. Persoana asistată poate să preia modelul şi să îl transpună asupra celorlalte relaţii ale sale. Ethics and Values in Social Work. indiferent de valorile şi convingerile acestora. inegalităţilor şi injustiţiei.

cum ar fi conflictul între valorile personale/ valorile profesionale. vom investiga cinci categorii de responsabilităţi: 1. scopurile activităţii de asistenţă socială sau concepţiile lor teoretice privind activitatea lor profesională. Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca implicând decizii morale dificile. pe care să le raporteze la valorile profesiei (RothSzamoskozi.dileme etice Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. 6. ca urmare a creşterii interesului public pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului. ca şi datorită accentuării interesului statului în problemele sociale şi.6. ei au de luat singuri decizii. 2003): 1. 2.proiect elaborat de Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. judecăţile lor de valoare privind natura umană. Sursa: Codul etic al profesiei de asistent social . fără să ştim ce anume am putea face”. valorile personale/ valorile instituţiei în care lucrează etc. 2003). asistentul social va trebui să decidă care din valorile implicate vor fi luate în considerare cu prioritate. 5. 4. în general. Rămâne de reţinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în chestiuni de etică “nu putem discuta ceea ce ar trebui să facem. 3. Integritatea Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi normele etice profesionale. nici lămurită în manuale. responsabilităţi faţă de societate. valorile. responsabilităţi faţă de instituţia angajatoare. responsabilităţi faţă de persoanele asistate. 33 . Teme majore de confruntare etică Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali se pot datora următoarelor trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi. expertiza şi experienţa profesională. Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor morale prin luarea unor decizii responsabile. Dilema etică apare atunci când asistentul social se confruntă cu o situaţie în care trebuie să decidă în cazul unei alternative conflictuale. Când vom analiza o dilemă etică. responsabilităţi faţă de profesie. Uneori au posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu supervizorii lor. Competenţa Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de licenţa. În majoritatea cazurilor. 2004 Probleme etice . După identificarea şi definirea dilemei etice. ei trebuie să ştie să recunoască acele aspecte ale practicii asistenţei sociale care pun în balanţă diferite valori morale. trebuie să clarificăm ce părţi implicate vor fi influenţate de decizia noastră şi pe care dintre ele ne simţim mai obligaţi să le susţinem. Faţă de cine suntem responsabili? Pentru a lua o hotărâre etică. Factori care ţin de asistenţii sociali: presupunerile lor. ea trebuie exersată în activitatea efectivă. 7. Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte publicitatea cazurilor sociale. să îşi clarifice propriile valori personale. responsabilităţi faţă de noi înşine ca profesionişti. Se spune că morala nu poate fi predată în sălile de curs. convingerile lor. responsabilităţi faţă de colegi. valorile personale/ valorile persoanei asistate. însă.

Care este sursa conflictului? Ce factori sunt implicaţi? De exemplu.asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul.obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să le răspundă. cu comunitatea.cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile persoanelor asistate de a alege serviciile pe care le doresc. dacă eşuezi în a explica persoanei asistate care sunt limitele confidenţialităţii şi informaţia trebuie să fie împărtăşită ca urmare a unor cerinţe legale sau instituţionale. strategiile şi opţiunile la care se pretează. . . dar există situaţii în care cunoaşterea adevărului este greu suportabilă de către persoana asistată sau pare că îi face rău acestuia. . 4. nivelul său mintal şi educaţional.relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu caracter profesional. . Luarea unei decizii etice Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor paşi (Paradise.în deciziile sale profesionale. 34 . provenind din înţelegerea diferită a obligaţiilor faţă de persoanele asistate. Identificarea problemei.asistentul social îşi va menţine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al relaţiilor profesionale. asistentul social trebuie să renunţe la propriile judecăţi de valoare.respectarea confidenţialităţii este adesea dificilă. relaţiile sale cu alţi membri ai familiei sale. care vine însă uneori în conflict cu alte cerinţe etice.în general. . Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei. Factori care ţin de mediul instituţional. chiar şi în situaţiile în care propriile valori îl fac să încline într-o anumită direcţie. interesele persoanelor asistate sunt primordiale faţă de ale profesioniştilor. dar în multe cazuri ei nu înţeleg toate implicaţiile alegerii lor. atunci apare o potenţială dilemă etică.hotărârile privind persoanele asistate trebuie luate împreună cu aceştia.caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali ridică problema echităţii.alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pretinde alegerea între o tehnică mai potrivită pentru persoana asistată şi una mai convenabilă pentru asistentul social . .asistentul social trebuie să ia uneori decizii în situaţii neclare. ambigue sau contradictorii. . Dacă asistentul social nu este de acord cu anumite direcţionări din partea instituţiei şi are un argument convingător pentru care lucrurile ar trebui schimbate. . scopurile şi priorităţile care derivă din acest specific.respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o obligaţie a oricărui angajat. Aspectele etice ale muncii de asistenţă socială apar ori de câte ori există un conflict sau o lipsă de simetrie legată de factorii amintiţi sau când se ciocnesc valori în interiorul diferitelor componente. chiar dacă aceştia manifestă nevoia de o relaţie mai complexă. definirea ei. . . dar sunt situaţii în care ele periclitează serviciul sau chiar viaţa asistentului social.2. Factori legaţi de problemă: natura problemei. relaţiile şi situaţia sa profesională etc. 1985): 1. cu consimţământul lor. deoarece sunt situaţii în care i se cere comunicarea informaţiilor în interesul clientului sau al altora implicaţi în situaţie. Factori legaţi de client: personalitatea sa. 3. . atunci se află într-o poziţie mai bună. Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali sunt următoarele: . respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora.

dat fiind numărul mare al acestora şi varietatea lor. soluţiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfăcătoare. 4. va deveni evident propriul sistem de valori. Astfel. îşi poate pierde slujba. În 1979. din fericire. Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali reglementează relaţiile dintre: 35 . 3. e important să fiţi cât se poate de realişti. faţă de societate. De cele mai multe ori. profesie şi. codul deontologic funcţionează ca un ghid de raportare la situaţii etice şi nu reprezintă un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o situaţie dată. 5. faţă de dvs. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat în această întâlnire „Etica Asistenţei Sociale . astfel de situaţii nu se întâlnesc prea des. Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale. De asemenea. Reamintiţi-vă că aveţi responsabilităţi faţă de persoana asistată. Uneori situaţiile personale afectează decizia pe care o luăm. faţă de instituţia unde lucraţi. potrivit căruia asistentul social intervine pentru creşterea bunăstării individuale şi a determinării de sine a individului. foarte important. Abia în 1951 Adunarea Generală a Asociaţiei Americane a Asistenţilor Sociali a adoptat primul cod deontologic valabil pentru toţi membrii asociaţiei. În enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale acţiunii va trebui să luaţi în considerare argumentele dvs.Principii şi Standarde”. Codul deontologic Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi tipărit în 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale” (Experimental draft code of ethics for social case workers). dar este cert că avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne în urma unei evaluări deontologice asupra subiectelor dilematice. Necesitatea unor coduri deontologice a apărut mai evidentă pe măsură ce s-au înfiinţat asociaţii ale asistenţilor sociali. pus în mai mare măsură în acord cu realităţile sociale (Roth-Szamoskozi. Alegerea celui mai bun curs al acţiunii. “În 1994. Astfel. în Colombo. Sri Lanka. 2. Examinarea valorilor şi normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei. în “The Compass”. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali (National Association of Social Workers. pentru fiecare acţiune în parte. ci şi pentru standardele profesionale.Primul pas pentru depăşirea unei probleme este recunoaşterea ei. jurnalul oficial al asistenţilor sociali americani. Formarea unei gândiri deontologice presupune evaluare deciziilor în spiritul valorilor profesionale. NASW) a adoptat un nou cod deontologic. Plecând de la principiul de bază al profesiei de asistent social. De exemplu. 2003). asistentul social poate să nu fie de acord cu şeful său şi drept urmare. se susţinea ideea că publicul are şi el dreptul să cunoască principiile pe baza cărora asistentul social ia decizii. având în permanenţă ca preocupare respectarea standardelor profesionale. care cuprinde două documente: Declaraţia Internaţională a Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali. Astfel. care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie socială. luând în considerare fiecare alternativă. sarcina cea mai grea a asistenţilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile personale. a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra deciziei şi de aceea trebuie luate în considerare. Cursurile posibile şi probabile ale acţiunii. dar. rolul codului deontologic fiind de a face conştient că decizia luată va trebui să fie satisfăcătoare nu numai pentru el/ea însuşi/însăşi. în 1924. Care sunt implicaţiile alternativelor propuse? Ce se va întâmpla? Este important să identificaţi care este poziţia responsabilităţilor dvs.

Aplicaţiile principiilor etice trebuie judecate în funcţie de contextul în care acţionează asistentul social. Pe lângă acest cod. conţinând aspecte referitoare la aspectele ce ţin de procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de agenţie. realizat de un colectiv de specialişti. sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale în sfera politicilor sociale. economice. Aria problemelor în care Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali apreciază că asistentul social trebuie să decidă conduita pe care o adoptă în consens cu standardele şi principiile etice sunt: când loialitatea asistentului social este în mijlocul unor conflicte de interes. când datoria asistentului social de a proteja interesele persoanei asistate poate veni în conflict cu cerinţele eficacităţii şi utilităţii acţiunilor întreprinse de către asistentul social. În elaborarea Codului. asistentul social şi profesie. condiţii istorice. în care sunt prevăzute standarde referitoare la susţinerea oportunităţilor de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează situaţiile în care este încălcată etica profesională. Codul deontologic al profesiei de asistent social oferă un set de valori. cum ar fi conflictele între interesele clientului şi a altor persoane. au fost folosite modele de coduri deontologice ale unor ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda. 4. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recomandă „Etica Asistenţei Sociale -Principii şi Standarde”.1. când asistentul social trebuie să fie atât cel care ajută persoana asistată cât şi cel care verifică situaţia acestuia. alte coduri etice relevante. referitoare la principiile de colectare şi utilizare a informaţiei privind situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul. membri ai Asociaţiei Romane pentru Promovarea Asistenţei Sociale şi fondatori ai Federaţiei Naţionale a Asistenţilor Sociali din România (2002). în care sunt prevăzute standarde referitoare la identificarea. asistentul social şi agenţia în care lucrează. principii şi standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social să ia deciziile adecvate persoanei asistate şi contextului său de viaţă. a elaborat primul Cod deontologic al asistentului social în România. metodologia cercetării sociale. Problematica socială porneşte de la diferite premise de spaţiu geografic. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali încurajează specialiştii fiecărui stat să discute şi să clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare ţară. Spania. înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale. asistentul social şi problematica socială. Codul oferă principii generale prin care asistentul social se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează cadrul în care asistentul social poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu persoana asistată. consultarea supervizorului sau consilierului legal al agenţiei. ca pe un ghid general pe baza căruia specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabili principii etice profesionale proprii. SUA) şi Codul 36 . între grupul clientului şi societate sau între diferite grupuri profesionale. consultarea colegilor. 5. asistentul social şi client. referitoare la modalităţile de menţinere şi aplicare a valorilor profesionale în practica asistenţei sociale. Plecând de la acest principiu. Astfel. colegii şi agenţia în care lucrează. 3. politica agenţiei în care lucrează. asistentul social şi colegi. asistentul social trebuie să utilizeze şi alte surse de informare pentru delimitarea activităţilor sale cum ar fi: legislaţia. 2. Codul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de comportament pentru toate situaţiile în care poate fi implicat asistentul social. Acest cod nu privează pe nici un asistent social de libertatea practicii cu condiţia ca acţiunile sale să fie în consens cu principiile etice ale codului deontologic. Asociaţia Romană Pentru Promovarea Asistenţei Sociale.

” În 2003. Codul deontologic al profesiei de asistent social. 37 . în cadrul Conferinţei Naţionale de Asistenţă Socială desfăşurată la Oradea. persoanele asistate. de către Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. a fost finalizat. Valorile şi normele etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului social. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale. Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplică tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. cod care a fost discutat de comunitatea profesională a asistenţilor sociali (membri ai asociaţiilor membre în FNASR). B. în septembrie 2003.Deontologic Profesional al Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali şi Asociaţiei Europene de Asistenţă Socială. instituţia şi colegii. Acesta cuprinde două capitole: A. profesia. Aceste norme se referă la responsabilităţile asistentului social ca profesionist şi la relaţiile lui cu societatea.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful