Asistenta Sociala - Functii Si Caracteristici

Asistenţa socială: funcţii şi caracteristici Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul

, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Asistenţa socială, componenta a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială (Legea nr. 47 din 08 martie 2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială) Menirea asistenţei sociale este de a asigura accesul acelor persoane care nu se pot adapta prin forţe proprii la societatea în care trăiesc, cei care nu se pot bucura de drepturile fundamentale şi elementare precum cel de a beneficia de o alimentaţie corespunzătoare, de un adăpost decent, de servicii de îngrijire a sănătăţii, igienă, educaţie, de o sursă stabilă de venit şi de posibilităţi de autorealizare. Procesul prin care cetăţenii beneficiază de măsuri de protecţie socială şi ajutor profesionist în vederea satisfacerii nevoilor lor şi a unei bune integrări în societate constituie asistenţa socială. Altfel spus ansamblul activităţilor profesionale prin care persoanele pot beneficia de procesul de asistare în vederea rezolvării sau ameliorării situaţiei lor este procesul de asistare socială (M. Roth, A. Rebeleanu, Asistenţa socială Cadru conceptual şi aplicaţii practice, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2007, introducere) Asistenţa socială („Social Work", în ţările de limbă engleză) reprezintă ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză şi deci vulnerabile. Acestea, datorită unor motive personale de natură economicomaterială, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace şi eforturi proprii în colectivitate, în limitele unui mod normal, decent de viaţă. Pentru o anumită perioadă de timp, ele nu pot duce o viaţă activă, auto-suficientă, fără un ajutor economico-material sau fără un suport fizic, moral, social din exterior. Asistenţa socială are deci un rol de promovare a solidarităţii sociale. Acest rol social contribuie la menţinerea unităţii şi specificului asistenţei sociale şi se exprimă în acordarea ajutorului, în sentimentul de compasiune, în încurajarea înţelegerii dintre oameni. Cum am arătat, asistenţa socială funcţională este una din condiţiile bunului mers al unei societăţi democratice, dat fiind că ea desemnează un ansamblu de instituţii, programe măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică, nu az, prin mijloace şi eforturi proprii, posibilitatea unui mod de viaţă decent. Conform definiţiei Asociaţiei Naţionale Americane a practicienilor din domeniul muncii sociale , asistenţa socială este o activitate profesională orientată spre oferirea de ajutor oamenilor – consideraţi ca indivizi, ca membrii de familie sau de grup şi ca membri ai unei comunităţi - în vederea creşterii şi /sau refacerii capacităţii lor de funcţionare socială şi a obţinerii resurselor care să le asigure o viaţă trăită cu demnitate în cadrul social dat.

1

Bocancea şi Neamţu(Elemente de asistenţă socială, Polirom, Iaşi,1999)au definit acţiunea asistenţială ca refacere sau „restaurare ” a capacităţii funcţionale sociale normale, în care normalitatea pe care o vizează asistenţa socială este contraponderea devianţei şi a inadaptării- inadaptare văzută ca incapacitate de acomodare la cerinţele societăţii, neîncadrarea în muncă, comiterea unor acte care dăunează altora, sau alte abateri de la aşteptările din partea familiei, a grupului sau a comunităţii. Asistenţa socială promovează sau reface o interacţiune reciproc benefică între indivizi şi societate, în vederea ridicării calităţii vieţii sociale, atât la nivel individual şi familial, cât şi la nivel de grup şi comunitar(Hepworth şi Larsen, 1993, Direct social work practice: theory and skills. Pacific grove, C.A: Brooks/ Cole ) Reciprocitatea legăturilor interpersonale este una din caracteristicile asistenţei sociale, dat fiind că ceea ce încearcă ea să facă este să includă pe cei aflaţi la marginea societăţii prin practici care le asigură îngrijire, dobândirea unor bunuri necesare şi împărtăţirea sentimentelor. Indiferent de cauzalitatea care a determinat dificultăţile de integrare ale unor persoane, mediul fizic, relaţional şi organizaţional este cel care oferă oportunităţi şi resurse pentru realizarea aspiraţiilor lor. Indivizii trebuie să contrbuie şi ei, cât mai eficient posibil, la propria lor bunăstare, precum şi la bunăstarea celorlalţi din mediul apropiat lor şi la bunăstarea întregii societăţi. Toate acţiunile asistenţei sociale trebuie să conducă la creşterea demnităţii şi a capacităţii de autodeterminare a indivizilor. Având în vedere varietatea manifestărilor excluderii care acţionează practic la toate nivelurile şi formele domeniului social, precum şi marea varietate a formelor de ajutor aşteptările faţă de asistenţa socială se manifestă la toate segmentele societăţii. În acest context asistenţa socială este parte integrantă a socialului, supusă confruntărilor dintre economic şi politic. Unul dintre paradoxurile asistenţei sociale este că având ca preocupare principală categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii ea are de asemenea, rolul de a menţine echilibrul social şi ordinea socială dată, prevenind mişcări de masă sau crize ale sistemelor sociale( Davies M., 1994 The esential social worker). Această funcţie se exprimă în acţiuni de tip reparator (privind echitatea socială) dar şi coercitiv, de reglare a comportamentului persoanelor conform legislaţiei în vigoare şi a regulilor organizaţiei – ajutorul este acordat numai în anumite condiţii a căror nerespectare aduce cu sine pierderea unei anumite forme de protecţie socială. Misiunea asistenţei sociale este de a interveni în favoarea persoanelor defavorizate, marginalizate sau cu risc de excluziune socială, prin oferirea de sprijin pentzru obţinerea condiţiilor unei vieţi decente şi prin susţinerea dezvoltării propriilor lor capacităţi şi competenţe, în vederea integrării lor sociale corespunzătoare. Asistenţa socială (Jordan B. 1997) este un ansamblu de măsuri prin care societatea încearcă să se protejeze pe sine înseşi de membrii ei vulnerabili şi, totodată, să-i compenseze pe aceştia din urmă pentru consecinţele negative ale economiei de piaţă. Necesitatea misiunii specifice asistenţei sociale apare acolo şi atunci unde comunităţile încep să conştientizezez nevoile celor marginali şi sunt dispuse să acţioneze pentru reducerea consecinţelor individuale şi sociale are marginalizării. Obiectivul asistenţei sociale este de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate să obţină condiţiile necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o mai pronunţată funcţionare socială. Pus în serviciul unei cauze demne, asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-

2

economic, politic, cultural, familial, moral etc., posedând cunoştinţe atât despre dezvoltarea lui umană, despre personalitatea lui, cât şi despre contextul socio-cultural şi moral în care el trăieşte. Obiectivele specifice ale asistenţei sociale sunt: a. Ajută oamenii să-şi îmbunătăţească competenţele şi capacitatea de a-şi rezolva singuri problemele. b. AS are menirea de a ajuta oamenii să obţină resursele materiale necesare asigurării unei calităţi a vieţii la un nivel decent facilitând accesul spre serviciile sociale adecvate, în cadrul legal oferit de politicile sociale ale ţării c. AS stimulează organizaţiile şi instituţiile în oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor, familiilor, grupurilor care recurg la ajutor d. Asistentul social va trebui să urmărească îmbunătăţirea relaţiilor clientului ce celelalte sisteme şi subsisteme de care depinde integrarea sa socială. Facilitarea interacţiunilor dintre indivizi şi celelalte persoane care trăiesc în mediul lor va contribui la o mai bună adaptare a acestora la cerinţele mediului social şi le va spori şansele dezvoltării autonomiei e. AS. Are rolu de a influenţa relaţiile dintre diferite instituţii şi organizaţii implicate în activităţile de asistare, în sensul unei mai bune colaborări în favoarea clienţilor f. Influenţarea politicilor sociale pentru favorizarea apariţiei acelor legi sau măsuri care să conducă la un maia mare grad de echitate socială a cetăţenilor şi să asigure o calitate mai bună a vieţii pentru categoriile defavorizate de populaţie. Asistenţa socială oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială, îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială, mobilizează comunitatea, persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar, material, moral, psihoterapie, consiliere. În cadrul programelor de asistenţă socială se înscriu şi activităţile de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrate, stresante sub aspect economic, cultural, psihologic sau moral, pentru indivizi sau grupuri, care pot fi adesea mai puţin costisitoare decât terapia propriu-zisă. În societatea contemporană, asistenţa socială se orientează spre realizarea următoarelor funcţii: (E. Zamfir, C. Zamfir 1995) a. Identificarea segmentului de populaţie care are nevoie de ajutor b. Păstrarea unor evidenţe privind persoanele asistate c. Diagnoza nevoilor şi a problemelor socio-umane - diagnosticarea problemelor de diferit ordin cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc sporit se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii sociale, economice şi culturale d. Identificarea surselor de finanţare a programelor de sprijin e. Evaluarea serviciilor şi a programelor sociale f. Sensibilizarea societăţii, a forurilor politice dar şi civice asupra problemelor celor aflaţi în situaţii de risc g. Apărarea drepturilor persoanelor marginalizate sau defavorizate şi promovarea asigurării unor modalităţi concrete de acces la servicii specializate de protecţie şi asistare

3

A. principii.s. 4 . ( Dicţionar de sociologie.s. presupune. economie. drept etc. În acest cadru se utilizează frecvent în ultimul timp. politic. psihopatologie. curtural.instituţional. A. deprinderi. despre personalitatea lui cît şi despre contextul socio-curtural şi moral în care el trăieşte. consiliere. mai este utilizat şi termenul de „discriminare pozitivă". asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-economic. Oferirea de sprijin şi consiliere prin modalităţi de intervenţie individuală. Elena Zamfir) A.s.). posedînd cunoştinţe atît despre dezvoltarea lui umană. şi nu în ultimul rînd. în scopul integrării lor normale în comunitate. reguli morale (cod deontologic al profesiei care asigură respectarea drepturilor omului. Lazăr Vlăsceanu. Cătălin Zamfir.. Din acest punct de vedere. profesionale. dezavantajate şi populaţia majoritară.. voluntare şi a eforturilor comunităţii. termenul de „acţiune afirmativă" („affirmative action") care se referă la un complex de măsuri. de promovare. norme. religie etc. De aceea. sociologie. care reprezintă un fundal teoretic general indispensabil metodelor şi tehnicilor specializate pentru ajutor. psihologie socială. mobilizează comunitatea. abilităţi practice (îndemnuri de a comunica şi lucra cu persoane şi grupuri în dificultate). instituţiilor sau colectivităţii de natură a elimina discrepanţele. antropologie. cunoştinţe teoretice din domeniul ştiinţelor socio-umane (psihologie. A.h. situaţiilor anormale de viaţă care pot să apară pentru o anumită perioadă de timp. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar. ca mod operativ de punere în aplicare a programelor de protecţie socială. Ea foloseşte mijloace complexe de socio şi psihoterapie. pe de o parte. are nevoie de o combinaţie de cunoştinţe specializate de psihologie socială. de familie sau de grup. Stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile specializate de asistenţă socială prin cunoaşterea cadrului legislativ . fără deosebire de rasă. pedagogie. vîrstă. de a creşte oportunităţile lor educaţionale. prin serviciile şi activităţile ei specializate ajută persoane şi grupuri în nevoie nu numai să facă faţă momentelor dificile. pe de altă parte. sociologie. în acelaşi timp.. antropologie etc. psihoterapie. Asistentul social are o dublă responsabilitate: faţă de cei în neyoie şi faţă de instituţia pe care o deserveşte (Humphreys & Dinerman. a.s. de criză. 1984). moral etc. cu semnificaţie apropiată. îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială. inegalităţile în relaţiile dintre grupurile minoritare. pedagogie. refacerea capacităţilor proprii de integrare socioculturală normală a categoriilor defavorizate. psihopatologie. prin crearea unor condiţii socio-culturale favorabile. medicină.). profesia de asistent social implică o filosofie proprie centrată umanist. de activităţi organizate la nivelul organizaţiilor. în vederea refacerii capacităţilor de integrare socioculturală şi economică a persoanelor aflate în situaţii dificile j. oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială. sex. material. un set de valori. Se elimină astfel treptat situaţia lor de dificultate. Dezvoltarea de programe de cercetare ştiinţifică la nivel naţional privin amploarea şi tipologia problemelor sociale şi a felului în care aceste probleme sunt percepute de societate.s. persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Uneori. familial. prin mobilizarea resurselor instituţiilor de stat. medicină internă şi socială. este o profesie pronunţat aplicativă. culoare. intervenţie şi terapie în situaţiile concrete de criză. economie. De aceea. moral. dar ea susţine. limbă. i.

activităţi care pot fi adesea mai puţin costisitoare decît terapia propriu-zisă. a. Prin ansamblul său de metode. de resurse economice şi bunuri suficiente. asistenţa socială ea “ devine instrumentul acţiunii sociale”(Autès. de evaluare a posibilităţilor de intervenţie rapidă prin căutarea unor soluţii specifice şi alegerea unor metode adecvate pentru cazurile particulare. 4. care defineşte formele de ajutor acordate beneficiarilor dar şi activitatea propriu-zisă. de suport fizic sau moral etc. a bătrînilor cu pensii mici. a săracilor.s. bolnavi. familii. a creşterii capacităţilor lor de a face faţă acestor probleme. strategii de acţiune. fără ajutor din familie.34. referindu-se la toate activităţile şi formele de ajutor profesional destinate îmbunătăţirii calităţii vieţii unor persoane. Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor materiale şi umane ale colectivităţii către acele persoane şi grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceştia şi populaţia majoritară. Sprijinul dat persoanelor în nevoie prin sistemul de a. Prin dispozitivele sale de protecţie socială. Les paradox du travail social. p. abuzaţi. se înscriu şi acele activităţi de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrante.. În sens general. cultural. ci reintegrarea lor în viaţa normală prin stimularea forţelor active. instituţii. de pensie socială.s. cu risc crescut pentru grupuri şi indivizi. a şomerilor pe termen lung. 1999. scopul ei find de a produce coeziune prin atribuirea unui rol social şi ducând la emanciparea grupurilor şi a indivizilor. p. ori acestea nu sînt corespunzătoare în raport cu necesităţile lor de bază. Uneori se consideră că protecţia socială înglobează asistenţa socială (Neamţu şi Bocancea) Alteori termenul de asistare şi de protecţie ele se folosesc ca sinonime.În cadrul programelor de a.s. a problemelor de rezolvat prin diagnostic diferenţiat.s. al serviciilor prin care se reglementeată modalităţile de sprijin oferite cetăţenilor reprezintă protecţia socială. Avînd în vedere situaţii din cele mai complexe şi diferite din domeniul a. 2. nu este stabilit prin lege. reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. eficient pentru acele persoane şi grupuri care nu pot dispune conform cadrului legislativ de venituri. minime de viaţă. centrate pe protecţia copiilor abandonaţi. Legătura dintre protecţia socială şi asistenţa socială este complexă. grupuri sau comunităţi.s. oferă un sprijin direct. Paris: Dunod). programe şi măsuri specializate. a cuplurilor dezorganizate etc.s. tehnici de intervenţie. a.. Ansamblul măsurilor legislative şi administrative. cu dizabilităţi fizice sau psihice. 3. poate să aibă în vedere 5 . a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii. neglijaţi. prin care profesioniştii acordă acest ajutor. de promovare a unor strategii de prevenire (prevenţie) a situaţiilor defavorizante. de identificare a cazurilor. ci prin analiza de caz la caz a situaţiilor de viaţă pe baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependenţă a celor în nevoie. măsuri. Din definiţia NASW rezultă ca asistenţa socială cuprinde şi termenul de protecţie socială înţeleasă ca sistem formal de instituţii şi norme legislative. organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale. De asemenea.psihologic sau moral pentru indivizi sau grupuri.s.s. p. Ansamblu de politici. P. stresante economic. de îngrijire medicală. vagabonzi. şi-a dezvoltat încă de la începutul acestui secol un ansamblu de metode şi tehnici proprii: 1. După acelaşi autor asistenţa socială se găseşte la confluenţa acţiunii sociale şi a protecţiei sociale. de asigurare a unor condiţii speciale pentru respectarea cu stricteţe a standardelor etice specifice profesiei de asistent social.

îmbolnăviri în masă. programele şi acţiunile îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. prin politici sociale se au în vedere atitudinile. ajutor de şomaj corespunzător. în toate aceste situaţii de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie. în ciuda beneficiilor obţinute prin sistemele mai generale („means tested benefits"). handicap. beneficii minime pentru familii cu mulţi copii. moartea membrilor activi economici din familie etc. asigură un larg program de ajutor pentru cei bătrîni. împotriva drogurilor şi abuzurilor. La acestea se mai adaugă ajutorul financiar înalt focalizat pe persoane. asigurarea unui grad corespunzător de sănătate publică. 3. protecţia mediului etc. boală. protecţia faţă de criminalitate. Pentru a asigura o p. 2.). pentru persoanele cu handicap. activi. protecţia drepturilor asupra proprietăţii. handicapaţi. Aceste beneficii pot fi monetare (în bani) sau în natură (bunuri şi servicii) Opţiunile şi strategiile care stau la baza ansamblului de măsuri dintr-o ţară. În ultimul timp. ajutor pentru handicapaţi care să le permită un nivel minim decent de viaţă. în caz de deces. bolnavi. pensii minime. asigură sprijinul şi ocrotirea indivizilor în toate situaţiile în care ei nu mai dispun de resurse materiale şi nu mai sînt capabili să-şi obţină prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent. oficial stabilit. grupuri defavorizate social şi uman deasupra pragului de sărăcie.s. În această reţea de securitate socială sînt incluse măsuri speciale ce vizează politici sociale active ca: salarii minime. Un instrument important al politicii de p. sînt utilizate în principal două tipuri (modalităţi) de sprijin: sistemul asigurărilor sociale şi sistemul asistenţei sociale. şomeri. la nivelul diferitelor categorii (copii. care reglementează formele de ajutor la care au dreptul cetăţenii ei(pensii. şomeri etc. asigurarea unui venit minim pe familie. Acest termen se referă la un set de măsuri publice şi private orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toţi membrii colectivităţii. cele ocazuionale . prin intermediul unor instituţii şi activităţi. copii abandonaţi care nu beneficiază de un venit corespunzător. accident. normal. Ele se referă la bătrîneţe. ajutoare sociale în caz de şomaj pentru familii numeroase. alienării politice.s. văduve. cu disabilităţi. asigurarea unui nivel minim de consum. tot mai frecvent este utilizat în acest cadru termenul de „reţea de securitate. violenţe. sprijinirea sistemului de educaţie şi învăţămînt pentru toţi. Calificarea pentru un asemenea sprijin se bazează pe analiza veniturilor familiei. 6 . P. alocaţii pentru copii. bazat pe testarea mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri scăzute. fonduri ale asigurării de stat precum şi din sistemul de taxe şi fonduri speciale.) Măsurile de p. (siguranţă) socială" (safety net) ca un component de bază al securităţii sociale.s. Resursele financiare ale acestui program de sprijin vin din contribuţiile celor angajaţi.). unor venituri minime pe familie. protejarea populaţiei în cazuri de calamităţi naturale sau sociale. la nivelul întregii colectivităţi (ex.satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunzător prin efort propriu prin intermediul pieţei libere (ex.) Protecţia socială poate să fie plasată la niveluri distincte: 1. etc. la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat. vîrstnici. împiedicîndu-se astfel instalarea sărăciei. Aceasta. îl reprezintă sistemul securităţii sociale. protejarea veniturilor populaţiei de inflaţie. promovarea culturii. conflicte etnice. protecţia împotriva corupţiei. alocaţiile pt copii etc)constituie politicile sociale În sensul cel mai general. şomaj.s. care se plasează sub pragul sărăciei oficial stabilit. protecţia la locul de muncă. Aceste situaţii pot fi foarte diferite. capabile să situeze aceste persoane.

care beneficiază de ajutorul specializat al unei profesii asistenţiale.s. Dacă identificarea clientului presupune o raportare multiplă: la instituţiile asistenţiale. educaţia. identificarea grupului ţintă este o activitate de evaluare a nivelului de normalitate funcţională a unui sistem social. Politica socială se defineşte în cadrul principiilor. grupul sau comunitatea. Scott Briar şi Henry Miller vorbesc despre “client” în termeni de rol social: clientul este cel care joacă un rol regizat de un complex de norme şi aşteptări ce vin din partea agenţiei asistenţiale. în funcţie de situaţia lor materială şi de tipul de prestaţie de care beneficiau. fie în urma sesizării instituţiilor asistenţiale de către un terţ. în sensul schimbării. serviciile sociale publice şi personale. datorită diversificării crescânde a prestaţiilor de tip social (fapt ce implică extinderea activităţii asistenţiale la categorii de persoane care nu se confruntă cu probleme “clasice” ale asistenţei). Ulterior. se oscilează între o accepţie restrînsă. statusul social. profesionist. calici. priveşte numai instituţiile bunăstării sociale şi o enumerare. accepţiunea de utilizator al ajutorului acordat de cineva şi accepţiunea de individ sau entitate multipersonală care este deservită de o agenţie sau o instituţie. se foloseşte tot mai mult termenul de “utilizator”. În prezent. Sistemul/grupul ţintă este persoana. considerând că acesta ţine cel mai mult de statutul asistatului. Potrivit lui David 7 . Ei au fost numiţi în mod diferit (sărăci. sănătatea. a problemelor sociale de interes. care se vrea a fi exhuastivă. delincventa. fie ca urmare a iniţiativei asistentului social. privat şi voluntar. În fapt. trebuie precizat că el este o entitate individuală sau multipersonală. locuinţa. constă în enumerarea domeniilor în atenţie. a grupului de referinţă şi a comunităţii (a publicului general). a fost preferat termenul de “pacient”. Aşadar. Beneficiarii serviciilor de asistenţă socială Beneficiarii activităţilor asistenţiale nu au fost dintotdeauna numiţi “clienţi”. mizeri). Grupul ţintă se poate transforma în sistem client fie ca urmare a conştientizării propriei situaţii disfuncţionale şi ca urmare a formulării unei cereri de ajutor. securitatea personală etc. Această definiţie sintetică rezultă din combinarea mai multor accepţiuni pe care Emanual Tropp le dădea clientului. comunităţi şi instituţii cu referire la distribuţia resurselor şi nivelul bunăstării populaţiei. care se află într-o situaţie problematică şi care necesită intervenţia unui serviciu asistenţial specializat. la grupul de referinţă şi la autopercepţia celui care beneficiază de ajutorul specializat. mediul înconjurător. când asistenţa socială s-a dezvoltat în continuarea asistenţei medicale. nenorociţi. sistemul ţintă este un concept care are relevanţă doar din perspectiva asistentului social şi a instituţiei sale.Indiferent de conceptul utilizat pentru desemnarea asistatului. cum ar fi securitatea (protecţia) socială cu cele două componente de bază -asigurările şi asistenţa. valorilor şi tradiţiilor ce guvernează relaţiile sociale dintre indivizi. activitate desfăşurată de către asistentul social sau de către un “sistem . Metodologia casework a lansat conceptul de “client”. Sistemul client se deosebeşte de ceea ce literatura asistenţială numeşte “system/ grup ţintă”. O altă strategie de definire a p. precum şi existenţa unui raport administrativ clar între un beneficiar şi o instituţie asistenţială. potrivit căreia p. acţiunile organizaţiilor nonguvernamentale şi ale persoanelor individuale.cuprinde deopotrivă implicarea autorităţilor publice. respectiv aceea de persoană sau grup care caută un ajutor specializat.s.martor”. reunind sectoarele public. participarea şi distribuţia puterii. grupuri.

a unei localităţi. şomerii. Se mai pot realiza. cum sunt membrii familiei. • cetăţeni români fără domiciliu. au intrat în zona de interes a asistenţei sociale. Astfel: 1. psiho-afectivă). • clienţi care. În funcţie de componenţa numerică a integrităţii pe care o reprezintă deosebim clienţi individuali şi clienţi multipersonali: • clientul individual este individul aparte. familie care constituie un factor educaţional carenţat). Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt: • cetăţeni români cu domiciliul saureşedinţa în România. Clienţii asistenţei sociale includ cele mai diverse categorii de oameni: pot fi clienţi minori. Oaltă clasificare a activităţilor de asistenţă socială diferenţiază mai multe tipuri de clienţi: clienţi voluntari. • clienţi care solicită ajutor pentru scopuri inadecvate. 8 . juridico-represivă). familia unui minor asistat. persoanele cu dezabilităţi. care solicită acordarea ajutorului şi care devin astfel motivaţi să profite de serviciul oferit şi clienţi involuntari în cazul cărora ajutorul este impus fie prin lege(ajutor mandatat – deţinuţi. În funcţie de orientarea ajutorului specializat clienţii pot fi clasificaţi în: • clienţi care solicită ajutor pentru sine. 3. de asemenea. procesul prin care o persoană devine client al asistenţei sociale presupune o serie de etape: 1. inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie publică. dominat de procesele de integrare şi excludere. 2. în faţa unui asistent social. deşi nu au solicitat ajutor. un grup etnic etc. 4. care trebuie tratat totdeauna ca persoană unică aflată într-o situaţie unică. cel care caută ajutor îşi recunoaşte starea critică şi incapacitatea de a o depăşi prin forţe proprii. Raporturile care se stabilesc între asistent şi asistat se înscriu într-un context sistemic. vârstnicii. de construcţie a identităţii marginalilor şi de instituire şi reafirmare a normalităţii. cel care caută ajutor îşi asumă riscul ca cei apropiaţi lui (familia. cunoştinţele) să afle despre incapacitatea lui de a-şi rezolva singur problemele. grupuri sau comunităţi. 2. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România. familiile aflate în criză (economică.). • clienţi care solicită ajutor în favoarea altor persoane. fie prin influenţa unor persoane semnificative.Landy.. individul recunoaşte faţă de sine că ceva nu merge bine în viaţa sa. se poate totuşi o pera cu unele clasificări ale clienţilor. persoane obligate să participe la activităţi de consiliere). clasificări ale clienţilor în funcţie de aria problematică. cel care solicită ajutorul specializat acceptă să renunţe la o parte din autonomia sa şi să se plaseze într-un rol de dependenţă. dependenţii de alcool etc. de vârstă etc. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii cudomiciliul sau reşedinţa în România. persoane eliberate condiţionat. abandonaţi. cadrele didactice(ajutor nemandatat). în alte situaţii ce necesită instituirea tutelei. • clientul multipersonal poate fi un grup mic (de tipul familiei) sau o mare comunitate (populaţia unei regiuni. 3. chiar dacă problemele pe care le au clienţii par asemănătoare. În pofida acestei diversităţi. • clienţi care caută sau utilizează asistenţa socială ca alternativă la alte tipuri de asistenţă (în special. întrucât ei constituie un factor de blocaj pentru funcţionarea socială normală a altor clienţi (de ex. orfani. prietenii.

să participe activ la procesul de intervenţie. ale grupurilor marginalizate). drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale.În sens larg. psihologică. • dependenţă de droguri. • Familial la care persoanele beneficiază de ajutor ca membrii ai unei familiiajutor financiar pentru diferite familii • Interpersonal şi de grup se referă la munca cu grupuri de personae având caracteristici şi scopuri commune. grupuri în dificultate sau risc. de grup. • victime ale traficului de fiinţe umane • boală cronică sau incurabilă. de a participa la luarea deciziilor care îi privesc. Prin ansamblul de metode. cea în cadrul sistemului familial. comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc. marginalizate sau excluse în plan social. fie personae defavorizate. Intervenţia realizată la aceste multiple nivele ale societăţii umane este una din caracteristicile principale ale asistenţei sociale. asistenţa socială oferă un sprijin direct. • Comunitar (rezolvarea conflictelor etnice. dacă este cazul. • detenţie sau post-detenţie. mobilizarea eforturilor individuale şi colective întru soluţionarea lor normală). obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea. situaţia familială. alcool. • lipsa veniturilor sau venituri mici. alte substanţe toxice. asigurarea confidenţialităţii datelor personale. comunităţile îşi are fiecare specificul ei theoretic şi propria sa metodologie. victime ale abuzurilor de orice fel etc. tehnici de intervenţie. cea cu grupurile. fie aflate în situaţii de risc din punct de vedere al marginalizării. • victime ale violenţei în familie. de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc. cum ar fi şomerii.). demnitatea şi intimitatea. strategii de acţiune. abuzului etc (terapii de familie. • părinte singur. Beneficiarii au drepturi şi obligaţii. programe şi măsuri specializate. medicală şi economică. Nivele de intervenţie ale asistenţei sociale Asistenţa socială abordează probleme la diferite niveluri: • Individual (asistenţa economică. cei cu probleme de integrare în comunitate. 1. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de dificultate sau risc: • dizabilitate sau handicap. să contribuie la plata serviciilor. eficient pentru acele persoane şi grupuri care din 9 . alcool. beneficiarii serviciilor sociale pot fi: • • • persoane şi familii aflate în dificultate sau risc. • infectarea cu HIV/SIDA. Munca socială cu indivizii. ale cuplului. cei dependenţi de droguri. 2. morală pentru persoanele în nevoie.

) de către biserici. de îngrijirea medicală. de pensie socială. aşa cum prevede legislaţia. În Evul Mediu timpuriu. a apărut în Anglia în perioada reginei Elisabeta. obiective şi caracteristici distincte. case de adăpost pentru tinere fete şi aziluri pentru văduve. Sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul de asistenţă socială nu poate fi strict stabilit şi reglementat prin lege. bolnavi. Epureanu V. care poate fi realizată în baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. Profesia de asistent social Primele încercări de ajutor a persoanelor în nevoie.. Actele de caritate orientate spre cei neajutoraţi.anumite motive nu pot dispune. iar cei consideraţi apţi de muncă dar leneşi erau obligaţi să muncească • oamenii erau obligaţi sa-şi ajute rudele în cât mai amre măsură • copiii săracilor erau îndrumaţi spre meşteri care le asigurau îngrijirea şi formarea lor profesională. sub forma de ajutor nemijlocit pentru săracii merituoşi şi cei incapabili de muncă datorită bătrâneţii sau unui handicap şi copiilor care înc nu pot munci. de venituri. al copiilor sua bătr-nilor lipsiţi de sprijinul familiei. Din punct de vedere istoric. 10 . incluzându-se aici sfera serviciilor. aflaţi în nevoie. asistenţa socială. Până la jumătatea sec XIX biserica a constituit un important sprijin al săracilor. activităţilor practice desfăşurate în vederea soluţionării cazurilor. Asistenţa socială poate fi privită din mai multe perspective: • ca profesie cu un statut propriu. ale instituţiilor religioase. ca formă de ocrotire asigurată prin legislaţia de stat. în imperiul roman aflat sub influenţa creştinismului au luat fiinţă cîteva instituţii de asistenţă pentru copiii orfani. de suport fizic sau moral etc. în funcţie de necesităţile lor stringente. • ca sistem instituţional-administrativ. pentru aceasta se cere o analiză concretă. apar ca prime acţiuni în reţeaua de asistenţă socială. av-nd ca reper Legea săracilor(43 Elisabeth Poor Low) Adoptată de parlamentul englez în 1601 legiferânduse astfel câteva teme majore ale asistenţei sociale: • s-a iniţiat forma de ajutor public. sprijinul acordat de biserică celor săraci s-a întemeiat pe concepţia “pozitivă” privind sărăcia: să te naşti sărac reprezintă o şansă pentru dobândirea vieţii veşnice. În primele secole ale erei noastre. 1996).. bolnavilor. sau acestea nu sunt în raport cu necesităţile lor vitale. totodată sărăcia dădea prilejul celor bogaţi de a-şi demonstra milostenia. legate de ocrotirea celor în impas (orfani. aceste instituţii se bucurau de suportul material şi de sprijinul bisericii(Mănoiu F. săraci. fundamentat pe sistemul de taxe colectate de stat • oraşele şi comunităţile aveau obligaţia să finanţeze şi să administreze pe plan local ajutorul pentru cetăţenii lor • ajutorul se acorda săracilor în mod diferenţiat. Sprijinul financiar sau bunurile materiale destinate asistenţei sociale provin fie de la bugetul de stat (fonduri speciale pentru asistenţa socială). fie din contribuţiile voluntare individuale sau comunitare şi se repartizează destinatarilor. văduve etc. • ca sistem de formare şi educare a specialiştilor.. în funcţie de merit. de fapt forme primare în practica asistenţei sociale au apărut încă din cele mai îndepărtate timpuri. de resurse economice şi bunuri suficiente.

Au existat numeroase discuţii în jurul statutului a. Ea şi-a conturat treptat o arie problematică relativ autonomă (un profil profesional distinct) sprijinită pe metode şi tehnici de înţelegere. indifferent de statutul lor cetăţenesc. asistenţa socială în instituţiile medicale. terapie şi sprijin a celor defavorizaţi. asigurarea de locuri de muncă familiilor fără venit. Concentrarea populaţiei în zonele urbane la sfârştul sec. Societăţile de organizare a Carităţii( Scoţia preluat apoi în Germania şi SUA). mişcarea de tineret. fie prin forme repressive. a. ca alternative la milostenie faţă de săraci de până atunci: mişcarea settlement a reformerilor sociali(Anglia şi SUA).). mobilizarea energiilor individuale şi colective pentru rezolvarea problemelor comune).În acea perioadă era din ce în ce mai răspândită percepţia sărăciei ca pericol social. De o dezvoltare a profesiei de asistent social se poate vorbi la începutul acestui secol. de aceea ordinea publică avea datoria de a-I face pe săraci inofensivi. nu beneficiază de un domeniu propriu 11 . în impas. unde o parte a locatarilor lucrau pentru susţinerea instituţiei. al XVIII –lea şi începutul sec XIX-lea a impus soluţii locale şi instituţionale pentru problemele de sărăcie care căpătaseră amploare şi influenţau viaţa urbei. Munca grea. Deşi activităţile prin care se oferă unor altora ajutor au o lungă istorie. vulnerabili. relaţii în cadrul cuplului etc. prin care s-au propus modalităţi sistematice de asistare. cea mai răspândită formă de protecţie a săracilor erau casele pentru săraci. În ultimele decenii. fie prin găsirea unor forme de muncă prin care săracii să se facă utili. grupale. al cărui administrator a obţinut fonduri federale ale SUA pentru acordarea unor forme de ajutor medical. asistenţa socială bazată pe drepturi etc. în contextul sporirii serviciilor publice şi sociale. dobîndind un înalt nivel de pro-fesionalitate. precum şi în proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaţiilor de criză. comunităţi. de a limita vagabondajul şi cerşetoria . asistentul social este cel care poate ajuta grupuri. Al XVII-lea şi al XIX-lea şi s-au extins şi în Statele Unite. trecînd la nivelul activităţii profesionale (terapia persoanelor cu probleme de integrare în muncă şi a şomerilor) şi sfîrşind cu nivelul comunităţii (rezolvarea conflictelor etnice. asistenţa socială profesionistă are ca predecesori câteva iniţiative remarcabile din sec al XIX-lea şi începutul sec XX.s. continuînd cu rezolvareaproblemelor interpersonale (terapia familiei. indivizi în identificarea problemelor nevralgice. comunicare.s.s. a relaţiilor dintre soţi. Una dintre primele instituşii de protecţie socială din lume a fost Comisia de stat pentru problemele imigranţilor din New York înfiinţată în 1847. părinţi şi copii. atît în extensie cît şi în instrumentajul ei de lucru (metode şi tehnici din ce în ce mai specializate şi mai sofisticate): de la asistenţa individului cu mijloace sociale şi psihologice clasice. adăpost. mişcarea femeilor. la terapia specializată a grupurilor defavorizate sau a comunităţilor în dificultate. În sec. Unii autori au apreciat la începutul acestui secol că a. Deşi acest birou a fost susţinut de guvernul American foarte puţin timp el a constituit un modele de protecţie nediscriminatorie a celor lipsiţi de resurse. care permitea cu greu supravieţuirea celor condamnaţi să trăiască în acele case. adesea inutilă. Ea folosea resurse federale pentru a ajuta imigranţii să-şi cunoască şansele şi să profite de oportunităţile ivite prin propriile eforturi. pînă la conştientizarea persoanelor în nevoie de drepturile şi posibilităţile lor de sprijin. În Anglia şi SUA. ajutor de urgenţă de alimente. De asemenea. începînd cu cel individual. a resurselor materiale şi umane disponibile. A. Profesia de asistent social a evoluat rapid. abordează probleme la diferite niveluri. O încercare de transformare a filantropiei ocazionale într-o formă de protecţie organizată a fost biroul Freedman. se asistă la o explozie de activităţi de ocrotire socială a celor în dificultate. era de fapt o pedeapsă. ca profil distinct. disperaţi.s.

cei de sus. În cadrul acestei forme de asistenţă. 1874). care. ele vor servi drept model pentru centrele de asistenţă socială care vor fi create între cele două războaie mondiale.). problema asistenţei sociale era strâns legată de aceea a raporturilor conflictuale dintre clasele înstărite şi cele situate pe treapta de jos a societăţii. care a avut loc în anul 1893. aceste probleme au fost parţial soluţionate prin activitatea supraintendentelor (ele supravegheau starea sănătăţii a muncitoarelor. Statele Unite prima a luat iniţiativa profesionalizării în acest nou domeniu. Odată cu eşecul parţial al curentului solidarist din asistenţa socială de la începutul secolului XX. în 1914 la Paris a fost creată “Asociaţia infirmierelor-vizitatoare”. apoi şi în Franţa. Reprezentantele acestei noi profesii activau în America deja la începutul secolului al XX-lea. Alţii au pus la îndoială specificitatea şi autonomia ei pînă tîrziu (Epstein & Conrad. prima Şcoală de Asistenţă Socială. 1969). împărtăşeau cu ei aceleaşi condiţii de trai. Cohen & Wagner. Primul război mondial a adus cu sine. au fost pregătite la două specialităţi: infirmiere de spital şi infirmiere-vizitatoare. 1982). În Marea Britanie. Papa Pius al X-lea le recomanda să se dedică acţiunilor sociale urmând doar spiritul evanghelic. prin experienţa aşa-numitului settlement (în traducere din franceză . care acţionau în plan asistenţial. considerând că reconstrucţia socială este o problemă ce ţine de justiţie. centrată pe modelul medical de intervenţie (casework). ea este o profesie apărută la începutul secolului al XX-lea. şi necesitatea ca femeile să susţină producţia industrială de război. creând în 1897. a unei neînţelegeri). Insistând prea mult asupra ideii de conflict între clase şi de veşnice neînţelegeri între generaţii (tinerele fiice de burghezi. susţineau material tinerii care doreau să înveţe o careva meserie. condiţiile de trai ale acestora etc. le luau apărarea. În deceniul al doilea ele pot fi întâlnite şi în spitalele Europei 12 . sau că ar putea fi asociată cu un statut minor în raport cu alte profesii ca dreptul medicina (Glazer. însă. Pentru obţinerea unei diplome de infirmieră. La Congresul internaţional al asociaţiilor de binefacere. respectiv socio-medicală. apar asistentelesociale propriu-zise. Această opţiune va crea multiple probleme în raporturile dintre organismele private ce activau în scop de asistenţă. 1915 sau că ea ar trebui considerată doar ca o quasi profesie (Etzion. şi nu de binefacere creştină. trebuiau parcurşi doi ani de pregătire: unul comun ambelor specializări şi unul axat pe tipul de intervenţie spitalieră. consiliau tinere mame. Astfel. pe lângă problemele sociale specifice oricărui conflict armat. “casele sociale” au fost supuse unei critici aspre.(Flexner. Formele în care aceste acţiuni erau realizate îndepărtau întru câtva diferenţele dintre clasele sociale. şi burghezie şi biserică. pe de o parte. pe de altă parte. odată cu diferenţierea treptată a tipurilor de prestaţii sociale. lucrând la fabrici şi uzine în locul bărbaţilor aflaţi pe front. începând cu 1922. la New York.aplanarea unui conflict. într-o adevărată frăţie creştină. din înalta societate ţineau partea săracilor. Însă întreprinderile industriale nu erau pregătite pentru a primi forţa de muncă feminină: condiţiile de muncă şi cele igienice erau precare. 1978. nu existau cantine şi nici creşe pentru copii. aveau idei diferite de cele ale părinţilor lor). În aceeaşi perioadă. s-a pus problema pregătirii de personal specializat pentru o nouă profesie: aceea de asistent social. Profesia de asistent social nu-şi are o istorie îndelungată. de dreptate. să-şi subordoneze activitatea de asistenţă socială vreunei propagande religioase sau ideologice. odată cu infirmierelevizitatoare şi supraintendentele. Totuşi. Promotorii “caselor sociale” nu intenţionau. se dezvoltă un nou tip de strategie asistenţială. Prima încercare de apropiere între acestea se realizează în Anglia. îi ajutau să-şi crească şi să-şi educe copiii. În Europa.

considerîndu-se că mecanismele birocratice de stat şi cele politico-administrative sînt capabile să rezolve toate problemele. scrisă de Mary Richmond. a preveni flagelurile sociale. creînd cvasiau-tomat celei mai mari părţi din populaţie resurse de viaţă. Primul Congres Internaţional al Serviciilor Sociale (Paris. prezentînd un caracter pasiv şi birocratic. îngrijire sanitară gratuită etc. În fapt a. Importată din SUA în Europa după cel de-al doilea război mondial. ca parte integrantă a protecţiei sociale suportă şi ea limitele subdezvoltării. în 1952 (el a funcţionat între 19291952). personalizată. . calitativă. Asistentele sociale erau recrutate numai din şcolile de infirmiere. căruia i se acordă sprijin psihologic pentru a-i dezvolta capacitatea de înţelegere de sine şi de evaluare a propriei situaţii. reducîndu-l apoi la un nivel postliceal (1952) şi desfiinţat şi acesta în 1969. Începând cu lucrarea Social Diagnosic (New York.). A. centrată pe mediul în care trăieşte clientul. sau psihoterapia: modalitatea asistenţială centrată pe clientul individual. de grup. asistentul social determină procese pozitive la nivelul clientului individual.s. asistentele sociale aveau ca sarcină completarea diagnosticului medical al pacientului cu un diagnostic social: asistenta socială trebuia “să descopere cauzele sociale pe care medicul le poate ignora şi care întreţin şi agravează maladia”.1928) va defini asistenţa socială ca “ansamblul eforturilor menite a alina suferinţele provenite din mizerie. orientată spre rezolvarea problemelor umane urgente a fost desfiinţată. sistemul protecţiei sociale în regimul trecut se caracteriza prin: • politica de utilizare integrală a forţei de muncă şi caracterul larg comprehensiv al sistemului de pensii. Treptat. a replasa indivizii şi familiile în condiţii normale de existenţă. să fie marginalizată. sau socioterapia. dacă nu eliminată complet. lipsa unei democraţii reale. • prezenţa teoriei conform căreia problemele umane se rezolvă prin mecanisme politice şi administrative. Cauzele care pot explica această situaţie în România sînt: • natura opresivă a fostului sistem comunist.s. A. • modul generalizat de acordare a acestui suport cuplat cu iluzia că socialismul rezolvă prin el însuşi dificultăţile social-economice a făcut ca a.s. pensii de bătrîneţe sau de boală. În România avea o pondere extrem de redusă. a. asigurări de boală.s. În fostele ţări socialiste prezintă semne specifice ale subdezvoltării. metoda casework se va dezvolta încontinuu. În timpul regimului comunist.. oarecum automat. La început. 1917).deprofesionalizarea completă a sistemului de a. alocaţii pentru copii. dar relativ sigure: salarii. Pe această linie se înscrie şi desfiinţarea învăţămîntului de grad universitar.Occidentale. Specialiştii au fost înlocuiţi de funcţionari. datorită orientării „umaniste" a 13 .s. în prezent putându-se identifica două forme de terapie: • • tratamentul direct. a ameliora condiţiile sociale şi a ridica nivelul de trai”. primind un caracter mai mult formal şi birocratic. deşi minime. asistenta socială trebuia “să prelungească în afara spitalului influenţa medicală”. de muncă etc. şcolar.s. munca lor se va extinde şi în sfera educaţiei sanitare în şcoli şi familii. tratamentul indirect. De asemenea. De fapt. asistenţa socială şi-a asumat ca metodă distinctivă ajutorul psihologic individualizat (casework).. acţionând asupra mediului (familial. Efectul a fost dublu: reducerea la minimum a serviciilor de a.s.

De aceea. Astfel. în sprijinirea indivizilor şi a colectivităţii în încercarea de a face faţă schimbărilor şi problemelor dificile. în România. rezultată din sacrificiul individului în raport cu obiectivele utopice. programul de reconstrucţie. Aceasta întrucît în nevoie şi vulnerabilă este nu numai o minoritate împinsă la marginea societăţii. în România a existat un sistem bun de formare a specialiştilor în a. naive ale construcţiei unui „nou tip de societate". demoralizarea datorată lipsei formelor eficace de participare la viaţa socialpolitică. sînt alarmante pentru asistentul social. creşterea în masă a sărăciei. Asistentul social apare aici ca avînd o funcţie mai mult corectivă şi compensatorie. Atît formarea şi educaţia asistenţilor sociali cît şi tipurile de activităţi pe care trebuie să le realizeze trebuie privite în contextul nevoilor şi problemelor concrete ce apar la noi. 14 . În situaţia noastră. orientat spre soluţionarea problemelor sociale şi umane specifice. folosindu-se experienţa acumulată în cadrul şcolii sociologice. în ultimul an. chiar de a iniţia schimbări într-o manieră pozitivă.s. funcţionează ca o specializare distinctă. trebuie gîndită atît dintr-o perspectivă pe termen scurt şi mediu. neîncrederea în instituţiile şi personalităţile politice. Procese sociale ca scăderea rapidă a veniturilor reale. în marile centre universitare din ţară: Bucureşti. la jumătatea anului 1990 s-a pus problema formării profesionale a asistenţilor sociali în cadrul unei şcoli postliceale. a unei secţii universitare în cadrul facultăţii de sociologie. Cluj.. creşterea ratei criminalităţii şi a delincventei. competenţa asistentului social trebuie definită numai în contextul provocărilor specifice. laşi. marginalizarea unor grupuri sociale etc. Aceasta a reprezentat mai mult o ideologie justificativă decît un factor explicativ real. modern. Timişoara. psihologie. accentuarea unor conflicte etnice. reculul economic a avut efecte dramatice directe şi indirecte asupra standardului de viaţă al unor largi categorii de oameni. Sprijinindu-se pe modele profesionale de vîrf din ţările cu o bogată experienţă în formarea asistenţilor sociali. din anul 1992. ridicarea ratei şomajului. a creat conştiinţa necesităţii dezvoltării unui sistem de a. aici asistentului social îi revin sarcini suplimentare: el trebuie să intervină activ în conştientizarea acestor procese. apoi a unui colegiu universitar şi. De aceea. iar dezvoltarea sistemului de a. de tip manipulativ. a abuzurilor şi a violenţei de tot felul. se poate aprecia că societatea noastră trece printr-un proces de reaşezare a tuturor structurilor economice. În trecut. procesele de reconstrucţie socială se combină cu cele de dezorganizare socială şi cu vechile mentalităţi şi practici ale unei culturi opresive. Situaţia României din acest punct de vedere este complet diferită de cea a ţărilor în care structurile sociale şi economice sînt relativ stabile. proces afectat negativ de criza economică care este încă în curs de adîncire. de reformă pe baza mecanismelor democratice şi a pieţei libere.s. corupţia accentuată datorată lipsei controlului. lipsa de transparenţă a conducerii politice în unele situaţii. În aceste din urmă ţări există probabil o tendinţă justificată ca asistentul social să trateze mai mult cazurile reziduale în care sistemul social eşuează. alienarea politică a unei părţi largi a populaţiei. în universităţile noastre s-a dezvoltat un program complex de pregătire a specialiştilor la nivelul standardelor internaţionale.sistemului.. activ.s. creşterea insecurităţii locului de muncă. De asemenea în cadrul institutelor teologice a. pedagogie. Învăţămîntul de asistenţă socială a funcţionat pe baza unor bune tradiţii pînă în 1969.s. Avînd în vedere prima perspectivă. dar şi pe termen lung. social-culturale şi morale. înalt profesionalizat. După revoluţie. • indiferenţa practică faţă de om. începînd din anul 1929 cînd se înfiinţează Şcoala Superioarăde Asistenţă „Principesa Ileana". ci în diferite grade şi sfere întreaga colectivitate. în acest context.

printre care putem evidenţia următoarele: • Iniţiator . mari mase de oameni împinse rapid în sărăcie şi nevoi actuale. ci însăşi colectivitatea. socialist. să-şi clarifice şi identifice problemele. un nou fenomen . Grupurile şi comunităţile pot dezvolta mecanisme defensiv-adaptative al căror rezultat este perpetuarea şi extinderea stării de sărăcie. Prudenţa conservatoare. Asistentul social nu apare ca un simplu consilier sau terapist pentru cei în dificultate.s. aici. puţin răspîndit. De aceea. să aibă în vedere nu numai acţiunea asupra efectelor patologilor sociale şi umane ci să vizeze şi cauzele care le-au generat. În acest context. cu profundele restructurări pe care le implică. dar şi printr-o cronică frustrare generată de incapacitatea moştenită din trecut de a face faţă acestora. ci mai degrabă probleme cruciale ale colectivităţii însăşi. peste 90% din populaţie trăia în condiţii modeste. diferenţele sociale s-au accentuat rapid.Procesul de tranziţie la o economie de piaţă. Nu numai unii indivizi sînt în nevoie. a. Eliminarea cauzelor trebuie să cîştige în importanţă în raport cu minimizarea efectelor. Se asistă la o creştere masivă a delincventei juvenile. Pe lîngă ajutorarea săracilor de a trăi mai bine în condiţii de sărăcie. asistentul social ajută indivizii şi grupurile să-şi determine nevoile. în România nu trebuie să se limiteze în a sprijini indivizi şi grupuri în nevoie să se adapteze la condiţiile existente date. afectează mari grupuri profesionale şi chiar întregi comunităţi. sprijinind adaptarea unor indivizi şi grupuri la schimbări economice structurale. Există pericolul ca sărăcia să se transforme dintr-o stare individuală în una colectivă. să-şi 15 . dar şi realizabilă. sistemul de a.oferă atenţie problemei apărute sau problemei potenţiale. Realitatea noastră socială este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale. să-şi selecteze şi să aplice o strategie de lucru. în nevoie. terapia trebuie. Toate acestea nu mai reprezintă dificultăţi marginale ale unor persoane vulnerabile. în România. Au apărut fenomene noi explozive. Şomajul reprezintă un adevărat şoc psihologic şi cultural pentru oamenii obişnuiţi în trecut să aibă un loc de muncă găsit cu uşurinţă şi menţinut cu o şi mai mare uşurinţă. În ultimii doi ani. Aici terapia individuală trebuie suplimentată cu terapia de grup şi la nivel de colectivitate. Acest rol urmăreşte în esenţă anticiparea apariţiei problemei.„copiii străzii". aflat la începuturile sale. asistentul social trebuie să-i sprijine pentru a depăşi situaţiile care-i fac săraci. Schimbarea atitudinii faţă de muncă. În această perspectivă largă. dar şi a unei şanse istorice de dezvoltare într-o direcţie care este «nu numai necesară. însă. Mai mult. afectate masiv de sărăcie. Sărăcia absolută era un fenomen individual. asistentul social este mult mai mult decît un reprezentant al colectivităţii care asistă persoane izolate. el reprezintă totodată colectivitatea care vrea să se asiste şi să se sprijine pe ea însăşi. practicîndu-se o filosofie a egalitarismului. este în faţa nu numai a unei provocări generate de numeroase probleme socio-umane. De asemenea. dar relativ egale.s. orientarea activă către menţinerea sau căutarea unui loc de muncă.: în sistemul trecut. reconversia profesională reprezintă un obiectiv pe care asistentul social îl poate realiza prin consiliere. morale. Rolurile asistentului social Asistentul social în munca sa îndeplineşte un şir de roluri. ci trebuie gîndită totodată şi ca un instrument eficient al schimbărilor sociale. atingînd grupuri şi comunităţi mari. trebuie cultivată iniţiativa fiecăruia de a-şi defini o activitate utilă care să-i ofere şi resursele necesare existenţei sale demne. Un ex. nu face decît să anuleze din start o asemenea şansă. ci şi ca un actualizator al unor posibile schimbări alternative pe care colectivitatea şi indivizii pot să le aleagă ei înşişi. culturale.

care au nevoie de ajutor. asistentul social trebuie să deţină cunoştinţele necesare. De exemplu: divorţuri. asistentul social joacă rolul de “case manager” pentru coordonarea acestor servicii. cât şi servicii de educaţie. Mediator . De exemplu: să-l familiarizeze pe client cu obligaţiunile părinţilor. Modelul este folosit. evaluarea rezultatelor şi studierea nevoilor comunitare.adună împreună acele persoane care sunt în conflict şi încearcă să le ajute să ajungă la un compromis. la fel ca si mediatorul. în cazul unei familii cu multiple probleme. Manager/administrator rol ce presupune scrierea de proiecte şi evaluarea lor în vederea susţinerii resurselor. pentru a le ajuta să ajungă la un consens. Acest rol este cel mai mult întâlnit în practica consilierii individuale. de autoajutorare etc. Negociator .desfăşoară activităţi în cadrul unei echipe. Într-un astfel de rol. Uneori. Investigaţiile în asistenţa socială includ analiza literaturii de specialitate. De exemplu.un lider pentru grupurile experimentale. care necesită atât servicii de sănătate.rolul implică intervenţia asistentului social în dispute dintre părţi. argumentează nevoile şi drepturile clientului. în special atunci când obiectivul principal este acela de a ajuta oamenii pentru a se organiza. fiecare asistent social e un cercetător.în anumite momente. Educator . Coordonator -implică conjugarea a mai multor componente într-o manieră organizată. Facilitator de grup . în practica comunitară. proprietarul de bloc-casă cu chiriaşul etc. Supervizor de stagiu. să fie competent în educaţia sexuală.• • • • • • • • • • • • • • dezvolte capacităţile pentru a se ocupa de problemele lor într-un mod eficient. prestatori de servicii sociale dintr-o instituţie sau agenţie.rolul de educator implică oferirea de informaţii clientului. serviciilor şi programelor sociale. Broker (agent de legătură) . terapeutic. în căutarea locurilor de muncă pentru tineri. Grupul poate fi de educaţie. Echipa poate 16 . negociatorul găseşte o soluţie de mijloc ce asigură contrapărţilor existenţă în comun. Consultant (consilier pentru persoane) este un rol activ ce are ca finalitate rezolvarea problemelor acestuia şi/sau obţinerea unor schimbări în capacitatea individului de a-şi rezolva problemele Avocat Este un rol activ şi direct. vecini în conflict. de asemenea. Pentru a fi un educator bun. Planificator/ director de program rol ce presupune activităţi specifice de scriere de proiecte şi de evaluare a lor în vederea dezvoltării şi susţinerii resurselor . făce legătura între sistemele şi subsistemele în care este implicat clientul Cercetător . De exemplu: unei femei care este deseori bătută de soţ i se propune să se adreseze unui serviciu de violenţă domestică. în care asistentul social se luptă. nevoile unui client sau ale unui grup. şi serviciile comunitare. a grupurilor şi familiei. pledează pentru drepturile. Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanţă cu nevoile sociale.supervizează personalul sau studenţii care I-au fost distribuiţi spre îndrumare Membru al unei echipe de profesionişti. asistentul social promovează lidership pentru colectarea de informaţii. serviciilor şi programelor sociale Expert consultant – asigură asistenţa în cazul unor cercetări precum şi a altor specialişti sau servicii în efortul de înţelegere şi rezolvare a problemelor sociale.acest rol asistentul social îl îndeplineşte prin stabilirea legăturilor dintre indivizi sau grupuri sociale.

medici.examinează şi evaluează faptele şi ia decizii în unele situaţii conflictuale Collectare de fonduri -popularizează serviciile sociale pentru a aduna fonduri în vederea dezvoltării şi implementării de programe sau servicii Relaţii cu publicul -planifică şi desfăşoară acticităţi de relaţii cu publicul în numele agenţiei. Sarcinile asistenţei sociale Putem determina un anumit număr de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească asistenţa socială.rolurile ei generează totodată o inerentă sursă de tensiune: contradicţia dintre îngrijire. deci asistentul social va colabora cu ceilalţi specialişti ai serviciului asistenţi sociali. a stabili relaţii de cooperare între două servicii de asistenţă socială care “tratează” aceeaşi problemă. psihologi. vindecare şi control. • Acordarea de ajutor în obţinerea unor recompense ce se cuvin conform legii. de aceea este necesar ca acest copil. • Realizarea unor noi interrelaţii între persoanele dezavantajate şi instituţiile de asistenţă socială. asistenţii sociali activând concomitent în calitate de agenţi ai controlului social. până a ajunge să fie protejat de familia sa (dacă o are). instituţiei. un copil care cerşeşte în stradă poate nimeri oricând în mâinile unui infractor. De exemplu. Rolurile asistentului social sunt complexe. Natura acestor sarcini reprezintă poziţia deosebită şi deseori dificilă pe care asistenţa socială trebuie să o decidă între îngrijirea individuală şi controlul societăţii Asistenţa socială trebuie să reprezinte individul în faţa societăţii. a contribui la ameliorarea relaţiilor în cadrul familiei. profesiei. a ajuta o mamă necăsătorită să obţină de la departamentul de stat respectiv suma de bani ce i se cuvine pentru întreţinerea copilului. Este necesar ca asistentul social să fie conştient de faptul că toate activităţile lui cu clienţii trebuie să poarte pecetea unei munci cu dăruire de sine. De exemplu. Asistenţa socială trebuie să reprezinte de asemenea şi societatea în faţa individului. De exemplu. a prezenta unei persoane în vârstă un azil la care aceasta s-ar putea decide să meargă în cazul când este neajutorată şi nu are pe nimeni în preajma sa. De exemplu. • Îmbunătăţirea relaţiilor. coordonarea activităţilor diferitelor instituţii de asistenţă socială. Sarcinile asistenţei sociale includ: • Ajutorarea persoanelor aflate în nevoi să-şi dezvolte la un grad mai înalt propriile capacităţi de a soluţiona problemele. Deoarece activităţile de asistenţă socială trebuie să fie orientate în mai multedirecţii . De exemplu. • A contribui la dezvoltarea şi modificarea politicii sociale. avocaţi etc Arbitru. instanţa de judecată. • Acordarea de ajutor practic. De exemplu. să fie luat sub supraveghere de către anumite instituţii. De exemplu.• • • fi una interdisciplinară.către individ şi către societate . înainte de a decide asupra sentinţei legale. 17 . un asistent social poate şi trebuie “judece” o familie care nu-şi îngrijeşte corespunzător copiii. a le învăţa să conducă cu bugetul familial. poate dori să cunoască câte ceva despre viaţa personală a unui tânăr infractor.

fie ONG-urile. Asistenţii sociali nu pot acţiona fără a lua în considerare consecinţele şi efectele acţiunilor lor care trebuie să fie predictibile. socio-economic. perfecţionarea continuă şi de a furniza informaţii. ea va fi cu clienţii (beneficiarii) în una din următoarele relaţii: • de colaborare . de a promova justiţia socială AS sunt implicaţi în prevenirea. familiiilor şi comunităţilor în care lucrează. credinţe A S promovează schimbarea socială. meso cât şi macro. rezolvarea problemelor apărute în cadrul relaţiilor umane promovând în acelaşi timp stimularea capacităţii indiviţilor de a-şi spori bunăstarea. contexte diferite dar care reprezintă parte a unui întreg Aceste contexete sunt geographic. socialist. Coeziunea socială a unui grup sau naţiune depinde în sens larg de accesul egal la resurse şi servicii • cultural –practicile şi credinţele. credinţele. grupului. • de negociere . • de conflict . acces la servicii sociale reprezintă nevoi de bază pentru fiecare individ. regiune. familiei .Deoarece asistenţa socială reprezintă fie clientul.atunci când trebuie să se ajungă la un anumit consens.un nivel adecvat de viaţă. sănătate. de a forma practici în serviciile şi politicile sociale. servicii. Pentru 18 . politic. Ei intervin în diferite domenii folosind diferite metode de cercetare . Utilizând teoriile behavioriste şi a sistemelor sociale a.s.atunci când se urmăreşte un scop unic. cultural şi spiritual • geographic. omului şi a justiţiei sociale sunt fundamentale în AS . AS în variatele ei forme se adresează multiplelor şi complexelor acţiuni interacţiuni între oameni şi mediul lor.spaţiul în care a.s. aspiraţiile. Principiile dr.s intervine în momentul în care individul interacţionează cu mediul. să respecte valorile. AS este practicată în 5 domenii. social democrat etc) • socio-economic . idealurile grupului în care lucrează respectându-şi în acelaşi timp şi propriile valori. Misiunea sa este de a stimula toate persoanele să-şi dezvolte întregul potenţial . îşi desfăşoară activitatea determină caracteristicile muncii sale(agenţie. Pregătirea asistentului social are scopul de a promova dezvoltarea socială de a se implica în autodezvoltarea. educaţie. IFSW IASSW 2001 Asistentul social are scopul de a servi bunăstării individului de a dezvolta modalităţi ştiinţifice de a cunoaşte comportamentul individual şi social de a dezvolta resurse. stat) • politic . Rolul teoriei în practica asistenţei sociale Cu cât asistenţii sociali încearcă să înţeleafă mai bine omul cu atât îşi dau seama de complexitatea ariilor lor de interes. estimarea aplicarea evaluarea şi modificarea politicilor sociale şi a serviciilor sociale adresate grupurilor şi comunităţilor. capacitate pentru a-şi îmbunătăţi viaţa şi a preveni situaţiile disfuncţionale.atunci când scopurile sunt diverse şi contrare. lucrând în diferite organizaţii şi furnizând servicii pentru diferite categorii de populaţie atât la nivel micro. Asistenţii sociali sunt axaţi pe schimare şi rezolvarea de probleme ei sunt agenţi ai schimbării în societate în viaţa indivizilor. fie statul. muncă. democratic.sistemul politic propriu fiecărei ţări determină modalitatea de protecţie socială(liberal. cultura individului. comunităţii trebuie respectate fără a interveni în evoluţia diferitelor practici şi credinţe • spiritual este esenţial ca a.

inventarierea.8) alături de teorii şi concepte foarte importante sunt politicile sociale.45) adduce în atenţie procesul dezvoltării cunoaşterii ştiinţifice şi spune că acesta se realizează în contextul “competitivităţii modelelor teoretice”. p 15). Toate aceste definesc câmpul de caţiune în asistenţa socială. p17)spunea că fiecare profesie este interesată de anumite tipuri de fenomene şi uzează de anumite aparate teoretice care o ajută să se constituie în ocupaţie de sine stătătoare. abordarea centrată pe client etc. Asistenţa socială ca domeniu professional este un construct social constituind un complex de contexte. faţă de cei din imediata apropiere sau faţă de propria persoană. asistenţa socială. contextual. În prezent asistenţii sociali utilizează o serie de paradigme. mobilizarea resurselor instituţionale sau instituţionalizarea (Howe D. structuralismul. teorii şi metode în munca lor cu clienţii.o teorie este înlocuită de alta dar nu se anulează valoarea teoriilor înlocuite. Funcţionarea socială: Îndeplinirea responsabilităţilor faţă de societate în general. reţele sociale. organizarea instituţiilor şi serviciilor sociale. Introducere în teoria asistenţei sociale. behaviorismul).( 2001. grupuri care interacţionează reciproc. Th Kuhm (1976 p. teoria conflictului). scopul comun şi unificarea. este constituită din trei elemente: asistentul social. efficient asistentul social trebuie să înţeleagă rolul lor în procesul asistenţial. organitarea grupurilor profesionale şi organizarea sistemului de educaţie în asistenţa socială. p 20-24) consideră că în procesul de dezvoltare a asistenţei sociale se pot identifica şapte etape: investigarea. Sursele de cunoştinţe ştiinţifice au fost derivate iniţial din sociologie şi psihologie şi au fost adaptate la scopurile . Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce înseamnă a funcţiona normal într-o societate. înainte de constituirea asistenţei sociale ca domeniu professional autonom practicile asistenţiale existau ca activităţi commune de întrajutorare. structuri sociale. şcoala de diagnoză şi funcţionalism. antropologie. cu timpul a ajus să însemne un set de cunoştinţe şi teorii care definesc un camp distinct de caţiune. clasificarea teoriilor în asistenţa socială. D.a acţiona corect. obiectivele şi problematica specifică asistenţei sociale. Asistenţa socială este prin excelenţă o profesie practică bazată atât pe cunoaşterea şi experienţa comună cât şi pe intuiţia şi experienţa individuală. Teoriile sunt modalităţi de acţiune care ghidează comportamentul şi intervenţia. responsabilizarea persoanei pentru ase putea îngriji. cunoştinţe ce vor duce la costruirea de tehnici şi practici proprii domeniului de ex: abordarea centrată pe sarcină. p102) este de a creşte capacitatea practicianului de a-şi controla conştient şi deliberat “mediul de lucru”. indivizi. Măsuri de asistenţă socială Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte: serviciile sociale şi prestaţiile sociale. De exemplu atunci când încearcă să organizeze activităţi de îngrijire la domiciliu pentru un vârstnic asistentul social va lua în considerare mai multe posibilităţi de acţiune: sprijinirea familiei pentru a se putea ocupa de persoana vulnerabilă. clientul. asistenţii sociali au putut identifica un set de concepte. Ca activitate practică..prin urmare teoriile trebuie să reflecte modul în care interacţionează aceste elemente. În urma experimentării diferitelor teorii din psihologie(psihanaliza. Deşi iniţial.funcţia cunoaşterii în asistenţa socială(Polanscky citat de Sporin 1975. sociologie(teoria sistemelor. achiziţionarea . Howe D. funcţionalismul. Howe(2001. 2001. Aceste responsabilităţi includ 19 . p. Conform lui Malcom Payne(1996. psihanaliza.

• urmăresc: prevenirea şi depăşirea situaţiilor de dificultate. dificilă. de realizare personală etc. care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare imediată. servicii medicale insuficiente în mediul rural. Nevoie: = o anumită stare de deficienţă. Prestaţiile în natură pot consta din bunuri (“cornul şi laptele”.). dar rămân în familia lor şi continuă să locuiască în casa lor. problemele sociale generează nevoi sociale ce impun organizarea de servicii sociale în cadrul unei comunităţi Măsurile/ componentele asistenţei sociale au rolul de a satisface nevoile unei persoane atunci când aceasta nu se mai poate ajuta singură (din cauza unei boli cronice.)). emoţionale. prevenirii marginalizării şi excluziunii sociale. persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/ institutional (Moore. p. 154). Istoricul serviciilor sociale are la bază recunoaşterea nevoilor sociale şi organizarea societăţii pentru a le satisface. Se bazează pe colaborarea cu serviciile medicale. creşterii calităţii vieţii. familiilor şi comunităţilor (Parker. În cazuri speciale. ce impune o anumită rezolvare. Prestaţiile pot fi acordate în bani sau în natură. 20 . În concluzie. Conform OG 86/2004. Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate. ajutorul social ş. 1987. Exemple de probleme sociale : sărăcia. resimţită sau de un grup de indivizi sau individual. alocaţiile pentru copii şi familie. b. p. consumul de droguri. Din categoria celor băneşti fac parte: pensiile.satisfacerea nevoilor de bază ale individului şi ale membrilor de familie care depind de el/ ea. rechizite pentru şcolarii din familiile cu venituri mici etc. astfel: a. rata ridicată a abandonului şcolar. centre de reabilitare şi recuperare de zi. Servicii sociale: Activităţile asistenţilor sociali sau ale altor profesionişti care ajută oamenii să prevină dependenţa. violenţa domestică etc. Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat. serviciile sociale: • reprezintă: măsuri şi acţiuni care răspund nevoilor sociale individuale. Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi. Nevoile de bază sunt fizice. centre de adapost. în scopul menţinerii autonomiei. familiale sau de grup.153) Conceptul de nevoie socială aparţine în mod firesc de idea de serviciu social. adică beneficiarii sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar. 1993). indemnizaţiile de şomaj. poluarea apei şi a aerului. considerate mai degrabă excepţionale. centre de consiliere. = o stare de tensiune la un moment dat. 1987. să consolideze relaţiile de familie şi să restabilească funcţionarea socială a indivizilor. servicii de îngrijiri la domiciliu. de lipsă. a resurselor financiare insuficiente. (Parker.a. de vulnerabilitate sau dependenţă. a unui handicap fizic sau psihic etc. Prestaţii sociale: forme de transfer prin care se realizează alocarea de bunuri şi servicii către indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli şi de roluri reciproce.

2003. Schimbări majore în dinamica familiei cum ar fi boala.specialişti (asistenţi sociali. sărăcia. colegii. prietenii. Pentru că ele se află întotdeauna în schimbare. când are nevoie de ajutor material sau când are nevoie de o persoană căreia să-i poată împărtăşi temerile şi fricile. Un al doilea tip de suport social este cel oferit de grupurile şi reţelele de prieteni şi colegi. comparativ cu relaţiile din familie. consilieri. se înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi îngrijirii în comunitate. vecinii. să fie mai fericiţi. Iluţ. de situaţii sociale problematice cum ar fi şomajul. divorţul sau schimbarea domiciliului pot slăbi fundaţia unei familii.Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici. cămine -spital. Prietenii se implică în activităţile comune de timp liber şi comunică mult unii cu ceilalţi. • “susţinerea psihologică şi socială a persoanelor: confortul. Suportul social şi relaţiile interpersonale Ce este suportul social? • principala resursă exterioară la care individul poate apela pentru evitarea/rezolvarea anumitor probleme pe care nu le poate rezolva singur. într-o mulţime de conversaţii. Ei tind. -instituţii şi servicii sociale. vecini. Sursele suportului social pot fi: • informale: familia.). • formale: . de prietenie. educaţia deficitară sau lipsa acesteia etc. în special în momentele de criză. specialişti (asistenţi sociali. grupuri comunitare de support Evaluarea suportului social . de asemenea. 21 .Etapă necesară în procesul de evaluare a nevoilor şi resurselor unei persoane aflată în dificultate. prieteni. 350) • proces prin care se oferă sau se primeşte sprijin cu alte persoane în scopul de a uşura unul sau mai multe obiective ale funcţionării sociale. Astfel de crize sunt determinate sau agravate. în creşterea stimei de sine şi ajutarea acestuia să aibă încredere în oameni şi să se simţă în siguranţă. (Chelcea. cunoştinţele. toate familiile experimentează stresul la un moment dat. de asemenea. Familiile pot oferi un sprijin emoţional imens. ea apelează la una dintre sursele de suport social ce-i stau la dispoziţie: familie. mai sănătoşi şi să trăiască mai mult. Aceste relaţii sunt de obicei mai puţin intense sau apropiate. medici etc. în integrarea sa. Oamenii care au legături sociale puternice (familiale. dezvoltare şi evoluţie. nu de puţine ori. de vecinătate sau colegiale) tind să facă faţă stresului mai bine. psihologi. adoptată în ultimii ani în România. asistenţa şi informaţiile primite din partea indivizilor şi grupurilor în cadrul relaţiilor formale şi informale”. colegi. Colegii cooperează şi se ajută unii pe alţii în timpul serviciului şi se angajează. moartea. psihologi etc) sau grupuri de suport comunitare. • proces important în menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului. Politica de prevenire a instituţionalizării. cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă) etc. p. Sursele şi evaluarea suportului social Atunci când cineva nu reuşeşte să-şi rezolve problemele şi apelează la alte persoane în care are încredere. consilieri.

• de interacţiune socială pozitivă etc. în evaluarea sprijinului social de care poate să dispună o persoană la un moment dat. ci este necesar să evaluăm şi ce crede persoana respectivă despre sprijinul pe care-l poate primi de la familie.-Se referă la: • reţelele de relaţii pe care le are persoana cu mediul social • aspectele calităţii relaţiilor unei persoane şi posibilitatea ca aceste relaţii să ofere sprijin persoanei în dificultate. vecinii. devin importante aspecte ce ţin de calitatea relaţiilor acelei persoane. • emoţional-afective. grupurile de recreere. cluburile sociale. • de consiliere. Funcţia emoţională: este funcţia care oferă confort şi stimă de sine. copiii. colegii. situaţia de criză. colegii. Calitatea relaţiilor De asemenea. rudele. • de recunoaştere şi afirmare. Uneori. 2. vecinii 22 . de posibilitatea ca aceste relaţii să deţină funcţii de sprijin la un moment dat. familia se constituie într-o sursă de tensiuni şi conflicte. apelând la alte surse de suport. ceea ce determină persoana în nevoie să caute sprijin. subordonaţii. Acest tip de support poate fi oferit de: sursele informale (familia. grupurile comunitare de suport. 3. tranziţia la o nouă situaţie. părinţii. • informaţionale. • de îngrijire. De exemplu. prietenii apropiaţi. o sursă importantă de sprijin). prietenii. ocupă un loc central în cadrul conceptului de sprijin social şi este cel mai important tip de sprijin ce poate însoţi toate etapele unei situaţii problematice: 1. Reţeaua de relaţii Reţelele de relaţii de care dispune o persoană la un moment dat pot include: soţul/soţia. faza deficitară/finală. Funcţiile relaţiilor sociale suportive Relaţiile sociale pot îndeplini una sau mai multe dintre următoarele funcţii: a. Suportul social poate acoperi o arie variată de nevoi : • materiale. grupurile religioase. părinţii soţului/soţiei. nu este suficient ca persoana care are nevoie de sprijin să facă parte dintr-o familie numeroasă (aparent. grupurile profesionale.

sursa cea mai importantă o reprezintă membrii familiei. c. Fazele situaţiei problematice sunt: 1. important în diferite momente. acordarea unor împrumuturi sau donaţii în bani. cum ar fi îmbolnăvirea sau decesul unui membru al familiei. haine etc. mânie. PERIOADA DEFICITARĂ/CRONICĂ Importantă este sincronizarea dintre suportul social şi etapa situaţiei problematice (criza. se pot fi oferite/proiectate răspunsuri cât mai adecvate nevoilor clienţilor. disperare. presupune ca activităţi: asistenţa pentru muncile gospodăreşti. Funcţia cognitivă. TRANZIŢIA 3. instrumental: este formă de ajutor direct şi material pentru o persoană aflată în dificultate. informaţională: este utilă în special în faza de tranziţie de la o situaţie problematică la o situaţie adaptativă. CRIZA 2. Funcţia de suport material. bunuri sau servicii. neputinţă. oferirea de bunuri materiale (mobilă. îngrijirea copiilor. presupune a-i oferi persoanei aflată în dificultate informaţiile de care are nevoie sau de a o învăţa anumite deprinderi ce-i sunt necesare pentru rezolvarea problemei sale include şi un sprijin ce implică informaţii care să ajute persoana să-şi evalueze evoluţia proprie. trăieşte sentimente de inadecvare. poate consta în furnizarea de bani. Sincronizarea dintre suportul social şi fazele situaţiei problematice Cei ce îşi desfăşoară activitatea profesională în domeniul asistenţei sociale se află deseori în situaţia de a oferi sprijin social clienţilor. consilierii. sunt: a) suportul emoţional: .). poate ajuta la rezolvarea unor probleme practice. oferirea de ajutor în perioade critice. tranziţia sau faza cronică/finală). Funcţiile particulare ale suportului social. • exprimarea căldurii personale în relaţie cu persoana în nevoie. . • comunicarea empatică. b. o transportul. maşină de spălat. cărţi. 23 . Pentru a realiza acest lucru este util ca ei să cunoască etapele din evoluţia unor situaţii problematice cu care clienţii se pot confrunta la un moment dat. Exemplu: O persoană care află că este concediată. • manifestarea încrederii şi a susţinerii necondiţionate. grupurile de suport comunitare etc) şi presupune activităţi precum: • asistenţa sub formă de încurajare. sursele formale (asistenţii sociali. furie. fiind utilă în special în faza deficitară/ cronică a situaţiei problematice.etc. • manifestarea afecţiunii pentru celălalt. tranziţie sau deficit. sfătuirea. • comportamentul ce susţine sentimentul de siguranţă şi-l conduce pe individ spre credinţa că este respectat şi că devine conştient de disponibilitatea cuiva cu care poate discuta problemele sale cele mai delicate.este necesar în faza de criză. îndrumarea şi consilierea persoanei în diverse domenii. Prin înţelegerea acestor faze.).

instrumental: -este necesar în stările deficitare.) nu există sau nu sunt suficient mobilizate. de formare a unor abilităţi şi deprinderi practice utile pentru găsirea unui nou loc de muncă etc. dincolo de orice alt tip de suport. consilieri etc. Relaţia de suport dintre asistentul social client în practica asistenţei sociale şi O sursă importantă de sprijin. de intervenţii care să îmbunătăţească funcţionarea suportului social. prietenii. persoana respectivă are nevoie în primul rând de sprijin emoţional. de încurajare. c) suport material. prieteni.inutilitate. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de informaţii legate de posibile oportunităţi existente pe piaţa muncii. financiar sau de suport constând în anumite bunuri sau servicii. Acest sprijin poate fi oferit de familie. vinovăţie. depresie etc. relaţiile suportive create între asistentul social şi beneficiari se constituie în cadrul esenţial al procesului de asistenţă socială. colegi sau de către asistenţi sociali. acolo unde este necesar. colegii. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de suport material. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. necesare pentru a depăşi situaţia de dificultate. vecinii etc. mai ales în situaţiile problematice care pot fi soluţionate. b) suportul informaţional sau cognitiv: . Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. Mobilizarea suportului social are în vedere o evaluare iniţială a resurselor individuale şi sociale ale persoanelor. prieteni. Asistenţa socială “Arta în care cunoaşterea ştiinţei relaţiilor umane şi a deprinderilor de relaţionare este folosită pentru a mobiliza capacităţi latente existente în orice individ. colegi. Această evaluare este urmată. Doar în aceste condiţii poate fi prevenită crearea dependenţei de acest tip de ajutor şi promovate autonomia şi responsabilitatea personală. Trebuie subliniat caracterul temporar al acestui tip de sprijin. consilieri etc. în special acolo unde sursele informale (familia. Pentru a depăşi această stare de criză.este necesar de-a lungul perioadei de tranziţie de la faza de criză a situaţiei problematice la o nouă situaţie care să permită funcţionarea socială a individului. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. serviciile de asistenţă socială devin extrem de necesare pentru prevenirea apariţiei disfuncţiilor şi integrarea socială a persoanei aflate în dificultate. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. consilieri etc. în situaţiile de solicitări cronice excesive. În cadrul acestor servicii. astfel încât acesta să fie mai bine adaptat 24 . prieteni. colegi. de facilitare a exprimării şi acceptării emoţionale.

” (1949. reacţiilor emoţionale.de confidenţialitate. deseori. • satisfacerea lor are impact asupra relaţiei cu clienţii şi asupra atitudinilor acestora. • relaţia dintre asistent social şi client reprezintă un schimb între două surse de • • 25 . B.de a alege şi a decide cu privire la propria viaţă. Obiectivele relaţiei dintre asistentul social şi client sunt: • • • sprijinirea clientului în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă. • tipuri de nevoi psihosociale: .de a fi acceptat ca o persoană. comportamentelor. demnă. • clienţii pot sau nu pot fi conştienţi de aceste nevoi. număr de eşecuri din viaţă. . • interacţiunea dinamică a atitudinilor. stabilirea unor relaţii interpersonale. cererea lor include şi satisfacerea implicită a unor nevoi psihosociale complexe. chiar şi atunci când clienţii cer ajutor material sau financiar. crearea unei atmosfere în care clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze în condiţii de securitate psihoemoţională cu asistentul social.de a nu fi judecat sau condamnat pentru dificultatea în care se află. . în timp ce evaluarea. • cadrul în care cunoştinţele despre natura umană sunt puse în valoare spre beneficiul clientului. Biesteck) RELAŢIA Asistent social . Atitudini implicate în relaţia asistent social .de a exprima liber sentimente şi emoţii (pozitive sau negative) pentru a se simţiei înşişi. • se exteriorizează în comportament. de valoare.Client Ce este? • sufletul asistenţei sociale. vulnerabilitate. în scopul adaptării mai bune a clientului la cerinţele mediului în care trăieşte”. emoţiilor. Nevoile psihosociale ale clienţilor reprezintă: surse ale atitudinilor. .de a fi înţeles şi de a i se răspunde la sentimentele exprimate.la stresul vieţii de zi cu zi. interacţiune apărută între client şi asistentul social.de a fi considerat o fiinţă umană. Atitudinile şi rolul lor în relaţia asistent social-client sunt: • reacţii evaluative favorabile sau nefavorabile faţă de ceva sau cineva. indiferent de gradul de dependenţă. . . • satisfacerea lor implică. identificarea nevoilor şi intervenţia sunt trupul acesteia (cele două sunt oricum inseparabile). reacţie datorată sistemelor de valori cu care operează individual. comportamentului clientului.client A. • un tip special de relaţie interpersonală. satisfacerea nevoilor psihosociale ale clientului. . nu un caz.

Etica s-a dezvoltat pe măsură ce oamenii au reflectat asupra intenţiilor şi consecinţelor actelor lor. deci o bază teoretică. valori. Etica defineşte modul în care indivizii. componenta emoţională nu încetează atâta timp cât relaţia asistent social-client există. comportamente iar sistemul de valori este reflectat în deciziile şi comportamentul individual. obiectivul acesteia din urmă (a eticii) este luarea de decizii.mores(atitudine morală. cu intensitate şi externalităţi diferite. Sistemul de valori în practica asistenţei sociale Noţiunile de cunoştinţe. analiză sistematică asupra moralităţii. interacţiunea asistent-client este una emoţională. fie reprezentând comandamentele unei societăţi cu privire la normele de desfăşurare a vieţii sociale(Dicţionar de Filosofie. îndatoriri deduse din această ştiinţă. responsabilitate etc. pe care oamenii şi le-au stabilit. o abordare practică şi structurată pentru a veni în sprijinul profesioniştilor din domeniul 26 . idealuri morale-norme sau principii morale. socială etc). fie proprie unui current filosofic. cinste. moral-imoral. alegerea unor alternative în problemele semnificative etic din practica asistenţei sociale. În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală-convingeri. dinamică. fie personală. sau obligaţii şi îndatoriri pe care una numit grup social le impune memebrilor săi. Astfel să ştii înseamnă să ai cunoştinţe despre…. un set de reguli. În filosofie etica studiază şi evaluează comportamentul uman în lumina principiilor morale . obicei. larg răspândite în cadrul unei colectivităţi având un grad mare de interiorizare şi impuse de propria conştiinţă(conştiinţă morală) cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi(opinie publică). atitudinală. corectitudine. un termen generic pentru diferitele modalităţi de înţelegere şi examinare a vieţii morale. abilităţi. obicei) reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului fondat pe valorile de bine-rău. corpurile profesionale şi instituţiile aleg să interacţioneze. atitudini ce au la bază un set de valori. Ele include scopuri. caracter) reprezintă o disciplină filosofică ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei dar şi o concepţie sistematizată şi coerentă. concepţii. creează disponibilitatea clientului de a fi ajutat. să poţi presupune să ai formate abilităţile necesare obţinute prin practica profesională (experienţa dobândită) iar să vrei presupune să ai atitudini faţă de… . un system particular de principii şi reguli care se aplică unei sfere a acţiunilor umane(sfera politică. relaţii morale. comportament acceptat tradiţional.• • • • energie. Etică(etimologic) provine din limba greacă – ethos(morav. 1978). care pot fi considerate standarde de comportament. deprinderi sunt determinate de teorie practică şi valori. Astfel dacă morala reprezintă convenţii sociale(credinţe şi practici) legate de comportamentul uman correct/greşit care sunt atât de larg răspândite şi acceptate încât reprezintă un consens constant în comunitate iar etica o reflectare . Morala(etimologic)provine din limba latină. Valorile sunt acele lucruri pe care le considerăm importante. Etica poate fi considerată ştiinţa îndatoririlor umane. satisfacerea anumitor nevoi creează anumite sentimente şi se exteriorizează prin comportamente verbale/ nonverbale. idealuri.

• funcţiile agenţiei. Codul etic(Roth M. Cunoaşterea şi respectarea valorilor şi principiilor asistenţei sociale sunt esenţiale în munca cu clienţii dar ele trebuie completate de o practică asistenţială multiculturală competentă. Du Bois B. includerii şi acceptării altora(Roth M. valorile ne ghidează în alegerea unei soluţii optime.asistenţei sociale în identificarea. Zamfir C..Din punctual de vedere al asistenţei sociale valorile pot fi private ca păreri. în situaţiile în care nu există un mod clar de a rezolva un conflict între principiile morale. un grup. Codul deontologic reprezintă ansamblul obligaţiilor speciale care rezultă din aderarea deliberată la o anumită profesie.. grijii fată de alţii.. Berbea N. În sens restrâns deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie. credinţe despre oameni şi despre cele mai potrivite căi de a-i trata pe oameni. dezirabil. 1998.93. al principiilor şi normelor morale specifice pe care le implică exercitarea unei profesii. Moravuri.. sensibilitatea culturală şi practica asistenţială 27 . Introducere în etica profesională. ale solidarităţii. • contactul cu clientul. aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli(Miroiu M. însă modul de a gândi şi a acţiona a asistentului social sunt influenţate şi de propria experienţă de viaţă şi de calităţile sale umane.. Sistemul de valori al profesiei de asistent social adduce în atenţia societăţii ideile eticii sociale. Astfel se constituie valorile personale configurate în mod individual dar şi nu independent de valorile grupului sau ale comunităţii din care individul face parte. Dicţionar de sociologie)..concept general referindu-se la morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate . Practica asistenţei sociale ) fac distincţia între competenţa culturală. Deontologie (etimologic) provine din limba greacă deon. ajutorului. la moralitate. adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formalşi general acceptate dar fiind larg practicate(Vlăsceanu L. Acesta poate fi scris sau transmis prin tradiţie. 2003). Pentru situaţiile în care nu este evident ceea ce este bine şi ceea ce este rău.Bucureşti). o colectivitate. instituţie.. Asistentul social achiziţionează în timpul formării sale o bază de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice necesare desfăşurării activităţii profesionale. O Melia M.. Lee şi Greene(Miley K. profesie sau o parte a acesteia prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţe de elaborare. şi reprezintă un cod al moralei profesionale. Aceste credinţe sunt reflectate în activitatea zilnică şi conduc activitatea profesională. Valorile folosite în asistenţa socială fac subiectul a trei instanţe: • normele generale ale societăţii. Valoare poate fi definită drept ceva ce este valoros.K. moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate explicit ca norme morale.. ceea ce ste necesar şi logos-ştiinţă. Moralitatea se referă la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană. 2003) reprezintă un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională.ceea ce se cade. Una din valorile importante se referă tocmai la libertatea alegerii individuale. 2004. datorie. pe cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicienii unei profesii (Dicţionar de filosfie). analiza şi rezolvarea constructivă a dilemelor etice ce pot să apară. Valorile sunt implicate în orice decizie care presupune judecăţi etice. deontos.ca grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi cât şi la o serie de practici. Trei. Ed. prin sine însuşi.. p.2006.

Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali. Valorile asistentului social/valorile instituţiei/valorile societăţii/valorile profesionale. Lupta împotriva prejudecăţilor. Dobândirea acestui tip de competenţă garantează respectarea principiilor unicităţii. la nevoile şi scopurile sale şi la modalităţile de a obţine resursele necesare vieţii. homosexualitatea etc )şi pot ridica probleme în alegerea modalităţi de rezolvare a problemele sociale. Alegerea unei cariere profesionale ca cea în asistenţa socială cere o profundă explorare a valorilor individuale şi compararea lor cu valorile profesiei (Hoffman şi Salle. Sistemul personal de valori poate intra în conflict direct cu valorile instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea. Valorile asistenţei sociale se exprimă prin ideile referitoare la atitudinile faţă de oameni. Sistemul propriu de valori .culturală. Fiecare persoană este o valoare în sine şi este unică. avortul. rasă etc. 1994 în Roth-Szamonskozi. Valorile fundamentale ale asistenţei sociale combină valori fundamentale ale tradiţiei religioase iudeo-creştine cu cele ale umanismului şi ale liberalismului. homosexualitatea şi altele. Valorile individuale diferă adesea de problemele concrete ale vieţii sociale ca. demnităţii şi a nondiscriminării în oferirea de servicii sociale clienţilor indifferent de gen. cu normele societăţii sau cu codul etic professional. modalităţile în care acestea au fost interiorizate precum şi modul în care acestea interacţionează ca valorile celorlalţi determină apariţia următoarelor situaţii: Valorile asistentului social/ valorile clientului (ceea ce este important pentru asistentul social nu este obligatoriu important şi pentru client) Valorile asistentului social ca model. 2. Oamenii au dreptul la resursele necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi exprima potenţialul. Oamenii au dreptul la libertate. atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora. De cele mai multe ori asistentul social reprezintă un model pentru client situându-se pe o poziţie de putere în ceea ce priveşte impactul asupra perrsoanei asistate de aceea este foarte important ca asistentul social să-şi înţeleagă sistemul propriu de valori şi modul în care acesta îl influenţează în luarea deciziilor. la alegerea propriilor lor valori şi modalităţi de viaţă. Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă la valorizarea personalităţii umane. Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi . Afirmarea individualităţii proprii. Valorile individuale diferă adesea de alegerile individuale ale clienţilor fie ei indivizi sau grupuri( avort. pedeapsa cu moartea. de exemplu. valorile şi deprinderile asistenţei sociale generale şi se dobândeşte prin interacţiunea cu personae diferite din punct de vedere cultural. 28 . 4.) (Roth-Szamoskozi. cu importanţă cardinală pentru profesie (Codul deontologic. la creşterea demnităţii ei şi la creşterea demnităţii fiecărei persoane asistate. Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare . religie. Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscrie la următoarele valori fundamentale. 1996. pedeapsa cu moartea. 2003): 1. Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane . Astfel competenţa culturală vizează dobândirea cunoştinţelor privind dezvoltarea unui anumit grup cultural într-un context social dat iar sensibilitatea culturală vizează setul de valori al grupului cultural respective. sinuciderea. 2003). 3. Asistentul social trebuie să-şi formeze ca deprindere receptivitatea socială iar abordarea trebuie să fie determinată de cunoştinţele.

respectul faţă de autodeterminare.5. Problema confidenţialităţii este una dintre cele mai importante în asistenţă socială. egalitatea de şanse.şi confidenţialitate relativă . dar şi pentru respectarea drepturilor persoanei asistate. Autodeterminarea este întâlnită în practica asistenţei sociale ca: • încurajarea persoanei asistate pentru a participa la definirea problemei. dar putem identifica un nucleu de bază (Rădulescu. Codul Deontologic al profesiei de asistent social din România obligă asistentul social să nu decidă în numele beneficiarului ci să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune opţiuni şi limitarea drepturilor beneficiarilor la autodeterminare este posibilă atunci când asistentul social consideră că acţiunile prezente şi/sau viitoare ale beneficiarilor prezintă risc pentru ei înşişi sau pentru ceilalţi.caz în care se specifică situaţiile în care este responsabilitatea noastră etică şi profesională de a transmite altora informaţiile obţinute. Asistenţii sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când. Confidenţialitatea este esenţială pentru asigurarea unui climat de încredere. Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la persoanele asistate şi în legătură cu aceştia. Anumite situaţii pot garanta confidenţialitate absolută. Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica scopurile. ca şi de prevederile legale. dar această libertate depinde de 29 . • suportul oferit persoanei asistate pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine. în judecata profesională a asistentului social. Respectul faţă de persoana asistată nu este inclus aici ca o valoare specifică deoarece mulţi autori îl consideră o precondiţie a celorlalte valori menţionate Autodeterminarea are în practică un dublu sens: • un sens negativ înţeles ca libertate şi suport acordat unei persoane pentru a face propriile alegeri. Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a acestora.caz în care nici o informaţie nu poate fi împărtăşită altora. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor persoanelor asistate. Am putea spune că în practică nu există un set universal acceptat de valori. promovarea bunăstării individuale şi colective. Societatea va trebui să creeze condiţiile unei participări democratice a cetăţenilor la viaţa socială iar aceştia au responsabilitatea de a fi actori activi în viaţa socială. stabilirea priorităţilor şi alternativelor de intervenţie. 6. acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi. în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. se poate face o diferenţiere între confidenţialitate absolută . precum şi pentru a decide utilizarea resurselor personale. • un sens pozitiv înţeles ca asigurarea condiţiilor care să faciliteze înţelegerea deciziilor luate şi dezvoltarea personală. Regula generală este că nici o informaţie nu poate fi împărtăşită fără acordul persoanei asistate. 3. 2. În afară de nevoile persoanei asistate. Responsabilităţile pentru realizarea valorilor menţionate revin în comun indivizilor şi comunităţilor. indiferent de circumstanţe. justiţia socială. 1. Dar. Codul etic al NASW susţine dreptul clienţilor de a lua decizii în ceea ce îi priveşteautodeterminarea reprezintă libertatea alegerii . rolul nostru este dictat şi de regulile instituţiei în care lucrăm. 2004): 1. 4.

Apare întrebarea: în acţiunile întreprinse asistentul social urmăreşte aplicarea propriei înţelegeri a bunăstării sau înţelegerea pe care o are persoana asistată? În standardele etice internaţionale ale asistenţilor sociali (Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali) este menţionată datoria asistentului social de a acţiona în interesul persoanei asistate. 3. Egalitatea de şanse implică stabilirea unor criterii de egalitate a persoanelor aflate în dificultate şi „eliminarea dezavantajelor” acestora în accesul la servicii. Codul NASW mandatează asistentul social să sprijine crearea de oportunităţi pentru populaţiile dezavantajate şi să promoveze schimbări de politici care ar conduce la îmbunătăţirea condiţiilor sociale. • nevoile individuale. bătrâni) • persoane care se reabilitează după ce au încălcat normele sociale(delincvenţi. Asistenţii sociali care susţin dreptul clienţilor la autodetrminare ghidează procesul de asistenţă. accesul clienţilor la resurse este o necessitate imperativă. • egalitatea rezultatelor: promovarea bunăstării pentru toate persoanele aflate în dificultate Pentru respectarea demnităţii şi autodeterminării. Garantarea accesului clienţilor la alternative şi oportunităţi este un principiu practice fundamental şi o necessitate pentru participare. Există unele domenii ale practicii unde asistenţii sociali au autoritatea legală de a-l obliga pe client să facă unele acţiuni: • clienţii care au nevoie de protecţie dat fiind statutul lor de dependenţă(copii instituţionalizaţi. instituţii) şi a barierelor interioare care îi limitează posibilităţile de a găsi modalităţi alternative de acţiune. Acestă valoare poate fi înţeleasă în trei moduri: • tratament egal: eliminarea dezavantajelor în accesul la resurse şi servicii. activează resursele acestuia şi îi extind oportunităţile. bolnavi mental) 2. această prevedere este completată de alte două menţiuni: pe de-o parte. Conceptul de justiţie socială vizează distribuirea bunurilor în acord cu: • criteriile şi regulile generale stabilite de către fiecare serviciu social. depinzând de viziunea asistentului social asupra conceptului de bunăstare umană. norme. incluzând asistarea oricărei persoane fără prejudecăţi şi favoruri. Tema promovării bunăstării individuale şi comunitare este interpretabilă. de înţelegerea bunăstării de către persoana asistată şi de înţelegerea culturală a nevoii. iar pe de altă parte. Capacitatea de autodeterminare poate fi sporită prin activitatea îndreptată spre îndepărtarea barierelor exterioare care limitează posibilităţile clientului(obiceiuri.existenţa unor opţiuni şi resurse. Resursele reduse limitează opţiunile posibile şi potenţialul de autodeterminare a clientului. 4. confirmă capacităţile clientului. • oportunităţi egale: eliminarea dezavantajelor persoanei asistate în competiţie cu ceilalţi. toxicomani. Conceptul de justiţie socială este fundamentat pe două reguli de bază: 30 . asistentul social trebuie să aibă în vedere interesul altor persoane din vecinătatea persoane asistate precum şi interesul public. persoane cu handicap. • drepturile personale stabilite prin lege. dezvoltarea unui punct de vedere al asistentului social asupra a ceea ce reprezintă interesul persoanei asistate în acord cu teoria asistenţei sociale.

Deşi se acceptă ideea că originea problemelor de viaţă se află adesea în experienţele şi evenimentele trăite anterior şi se ştie că analiza experienţelor trecute poate fi benefică. 2003) specifice profesiei de asistent social: 1. atâta vreme cât alocarea resurselor. prin mobilizarea potenţialului latent de adaptare al indivizilor. se apreciază că cele mai multe din dificultăţile în calea îmbunătăţirii integrării sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenţiei pe alegerile şi posibilităţile prezente. 2. Problemele de viaţă ale indivizilor se datorează. rezolvarea nu se poate limita la creşterea competenţelor individuale. resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. servicii. 5. să ia propriile decizii şi să înveţe să-şi conducă propria viaţă. Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia. Multe din problemele indivizilor îşi au originea în societate şi nu se datorează indivizilor înşişi. 6. profesionistul va întări încrederea în sine a asistatului şi demnitatea individului. Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri. 1980): • Valorile persoanelor asistate. Ei trebuie lăsaţi şi încurajaţi să-şi asume responsabilităţile propriilor decizii şi să-şi exercite libertatea. Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale. excluderea şi alte asemenea forme. Principii etice Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei discipline.în cazul nostru. în general. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori sociali care au o acţiune defavorabilă asupra indivizilor. Formarea unei noi competenţe duce adesea la rezolvarea problemelor şi la dezvoltarea personalităţii individului. 4. În practica asistentului social sunt implicate (Morales & Sheafor. • Valorile sociale. şomajul. • Valorile în asistenţă socială. (2) acordarea ajutorului în funcţie de nevoi Acest concept este unul dintre cele mai importante. discriminarea. lipsei deprinderilor şi a mecanismelor de adaptare ale acestora.(1) egalitatea în evaluarea nevoilor şi a resurselor. încurajând manifestările sale de independenţă. Asistenţii sociali au responsabilitatea să ajute oamenii să-şi descopere şi să-şi utilizeze capacităţile de schimbare şi dezvoltare. 7. 3. • Valorile personale ale asistentului social. punctând responsabilitatea asistentului social în distribuţia resurselor publice în acord cu drepturile şi nevoile individuale. familiilor şi grupurilor. Principiile etice (Hepworth şi Larsen în Roth-Szamoskozi. În relaţia de consiliere şi de sprijin. ca răspuns la nevoi. 31 . Oamenii sunt capabili să înveţe noi comportamente. este o activitate des întâlnită în procesul de asistenţă. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea să obţină maximum de independenţă. totuşi. acceptate în cadrul unei colectivităţi . El este operaţional în multe din acţiunile asistentului social şi poate fi considerat central în asistenţa socială. Prin urmare. ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială. Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la informaţii. noţiuni de bază în practica asistenţei sociale.

a dreptului la viaţa privată. 11. Asistentul social poate contribui la creşterea stimei de sine a clienţilor în cadrul relaţiilor de consiliere. • Înţelege formele de asistare a persoanelor aflate în nevoi în demersul de îmbunătăţire a nivelului de trai. 32 . Dreptul persoanelor asistate la propriile valori şi convingeri este inviolabil. sinceră. Persoana asistată poate să preia modelul şi să îl transpună asupra celorlalte relaţii ale sale. Valori în asistenţa socială 1. autentică. 4. confidenţialitate şi protecţie. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate. putând acţiona pentru respectarea dreptului la competiţie (competiţia este deseori impusă de resursele limitate şi se regăseşte în accesul pe baza îndeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului). Relaţia dintre asistentul social şi client poate deveni pentru acesta din urmă model de relaţie deschisă. 3. inegalităţilor şi injustiţiei. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995). implicându-se în identificarea. London. • Recunoaşte şi respectă unicitatea şi diversitatea fiecărei persoane. înţelegerea. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor. înţelegând posibilităţile de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vieţii persoanelor asistate. 2. Practicianul în asistenţă socială trebuie să demonstreze că: • Identifică propriile valori şi înţelege implicaţia acestora în practica de asistenţă socială. rasismului. • Poate practica asistenţa socială într-un mod care să nu stigmatizeze sau să dezavantajeze persoanele. prin grijă. Justiţia socială Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale. 2001. folosind metode adecvate rolului asistentului social şi contextului în care persoana trăieşte. dreptul la autodeterminare şi la confidenţialitate ale asistatului. BASW. • Poate identifica şi acţiona împotriva discriminării. indiferent de valorile şi convingerile acestora. Relaţiile interumane Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica profesională. Oamenii au nevoie de conştiinţa valorii proprii şi de stimă de sine. unicitatea şi valoarea fiecărei persoane. Demnitatea şi unicitatea persoanei Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului. evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale. grupurile sau comunităţile asistate. acceptare. pentru aceasta având nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viaţa lor. 10. Mijloacele folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea.. 9. Ethics and Values in Social Work. Autodeterminarea Asistentul social respectă şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare 5. • Înţelege modalităţile de promovare a dreptului persoanei de a alege. încurajare. S. Autocunoaşterea este o primă etapă necesară în procesul de dezvoltare şi schimbare a persoanei.8. 12. Banks. Orice metodă de rezolvare a cazurilor de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere că mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca şi scopul.

2. Teme majore de confruntare etică Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali se pot datora următoarelor trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi. asistentul social va trebui să decidă care din valorile implicate vor fi luate în considerare cu prioritate. 3. să îşi clarifice propriile valori personale. 4. responsabilităţi faţă de profesie. judecăţile lor de valoare privind natura umană. Dilema etică apare atunci când asistentul social se confruntă cu o situaţie în care trebuie să decidă în cazul unei alternative conflictuale. însă. 6. Sursa: Codul etic al profesiei de asistent social . ei au de luat singuri decizii. În majoritatea cazurilor. valorile personale/ valorile instituţiei în care lucrează etc. fără să ştim ce anume am putea face”. Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte publicitatea cazurilor sociale. 5. scopurile activităţii de asistenţă socială sau concepţiile lor teoretice privind activitatea lor profesională. vom investiga cinci categorii de responsabilităţi: 1. 7. responsabilităţi faţă de instituţia angajatoare. ca şi datorită accentuării interesului statului în problemele sociale şi. responsabilităţi faţă de persoanele asistate. Faţă de cine suntem responsabili? Pentru a lua o hotărâre etică. Rămâne de reţinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în chestiuni de etică “nu putem discuta ceea ce ar trebui să facem. responsabilităţi faţă de colegi. 2003). expertiza şi experienţa profesională. Competenţa Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de licenţa. ei trebuie să ştie să recunoască acele aspecte ale practicii asistenţei sociale care pun în balanţă diferite valori morale. valorile personale/ valorile persoanei asistate. în general. trebuie să clarificăm ce părţi implicate vor fi influenţate de decizia noastră şi pe care dintre ele ne simţim mai obligaţi să le susţinem. ca urmare a creşterii interesului public pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului. pe care să le raporteze la valorile profesiei (RothSzamoskozi. cum ar fi conflictul între valorile personale/ valorile profesionale. Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor morale prin luarea unor decizii responsabile. 33 . Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca implicând decizii morale dificile. 2004 Probleme etice . responsabilităţi faţă de societate.dileme etice Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. Factori care ţin de asistenţii sociali: presupunerile lor. 2003): 1.6. convingerile lor.proiect elaborat de Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. responsabilităţi faţă de noi înşine ca profesionişti. Când vom analiza o dilemă etică. valorile. După identificarea şi definirea dilemei etice. Integritatea Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi normele etice profesionale. nici lămurită în manuale. ea trebuie exersată în activitatea efectivă. Se spune că morala nu poate fi predată în sălile de curs. Uneori au posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu supervizorii lor.

respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora. scopurile şi priorităţile care derivă din acest specific. atunci apare o potenţială dilemă etică. . definirea ei.obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să le răspundă. . ambigue sau contradictorii.caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali ridică problema echităţii.în general.respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o obligaţie a oricărui angajat. Luarea unei decizii etice Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor paşi (Paradise. dar în multe cazuri ei nu înţeleg toate implicaţiile alegerii lor.cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile persoanelor asistate de a alege serviciile pe care le doresc.hotărârile privind persoanele asistate trebuie luate împreună cu aceştia. 4. relaţiile şi situaţia sa profesională etc. dacă eşuezi în a explica persoanei asistate care sunt limitele confidenţialităţii şi informaţia trebuie să fie împărtăşită ca urmare a unor cerinţe legale sau instituţionale. 34 . dar sunt situaţii în care ele periclitează serviciul sau chiar viaţa asistentului social. chiar şi în situaţiile în care propriile valori îl fac să încline într-o anumită direcţie.în deciziile sale profesionale. asistentul social trebuie să renunţe la propriile judecăţi de valoare. cu comunitatea.relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu caracter profesional. strategiile şi opţiunile la care se pretează. atunci se află într-o poziţie mai bună. 3. 1985): 1. . Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei. Dacă asistentul social nu este de acord cu anumite direcţionări din partea instituţiei şi are un argument convingător pentru care lucrurile ar trebui schimbate. deoarece sunt situaţii în care i se cere comunicarea informaţiilor în interesul clientului sau al altora implicaţi în situaţie. relaţiile sale cu alţi membri ai familiei sale. . . cu consimţământul lor.respectarea confidenţialităţii este adesea dificilă. dar există situaţii în care cunoaşterea adevărului este greu suportabilă de către persoana asistată sau pare că îi face rău acestuia. Identificarea problemei. provenind din înţelegerea diferită a obligaţiilor faţă de persoanele asistate. Factori care ţin de mediul instituţional. . interesele persoanelor asistate sunt primordiale faţă de ale profesioniştilor.alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pretinde alegerea între o tehnică mai potrivită pentru persoana asistată şi una mai convenabilă pentru asistentul social .asistentul social trebuie să ia uneori decizii în situaţii neclare. Factori legaţi de client: personalitatea sa. Aspectele etice ale muncii de asistenţă socială apar ori de câte ori există un conflict sau o lipsă de simetrie legată de factorii amintiţi sau când se ciocnesc valori în interiorul diferitelor componente. care vine însă uneori în conflict cu alte cerinţe etice. . . nivelul său mintal şi educaţional. . Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali sunt următoarele: .asistentul social îşi va menţine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al relaţiilor profesionale. . Factori legaţi de problemă: natura problemei. chiar dacă aceştia manifestă nevoia de o relaţie mai complexă. Care este sursa conflictului? Ce factori sunt implicaţi? De exemplu.2. .asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul.

Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali (National Association of Social Workers. 2. luând în considerare fiecare alternativă. din fericire. Reamintiţi-vă că aveţi responsabilităţi faţă de persoana asistată. rolul codului deontologic fiind de a face conştient că decizia luată va trebui să fie satisfăcătoare nu numai pentru el/ea însuşi/însăşi. dar. 4. Codul deontologic Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi tipărit în 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale” (Experimental draft code of ethics for social case workers). “În 1994. pus în mai mare măsură în acord cu realităţile sociale (Roth-Szamoskozi. în 1924. 2003). având în permanenţă ca preocupare respectarea standardelor profesionale. potrivit căruia asistentul social intervine pentru creşterea bunăstării individuale şi a determinării de sine a individului. asistentul social poate să nu fie de acord cu şeful său şi drept urmare. sarcina cea mai grea a asistenţilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile personale. astfel de situaţii nu se întâlnesc prea des. e important să fiţi cât se poate de realişti. Abia în 1951 Adunarea Generală a Asociaţiei Americane a Asistenţilor Sociali a adoptat primul cod deontologic valabil pentru toţi membrii asociaţiei. Sri Lanka. Examinarea valorilor şi normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei. 3. a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional. soluţiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfăcătoare. NASW) a adoptat un nou cod deontologic. În enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale acţiunii va trebui să luaţi în considerare argumentele dvs. codul deontologic funcţionează ca un ghid de raportare la situaţii etice şi nu reprezintă un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o situaţie dată. Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali reglementează relaţiile dintre: 35 .Primul pas pentru depăşirea unei probleme este recunoaşterea ei. care cuprinde două documente: Declaraţia Internaţională a Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra deciziei şi de aceea trebuie luate în considerare. ci şi pentru standardele profesionale. Plecând de la principiul de bază al profesiei de asistent social. Astfel. faţă de dvs. De exemplu. În 1979. Cursurile posibile şi probabile ale acţiunii.Principii şi Standarde”. faţă de instituţia unde lucraţi. îşi poate pierde slujba. faţă de societate. va deveni evident propriul sistem de valori. care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie socială. Formarea unei gândiri deontologice presupune evaluare deciziilor în spiritul valorilor profesionale. se susţinea ideea că publicul are şi el dreptul să cunoască principiile pe baza cărora asistentul social ia decizii. Astfel. Necesitatea unor coduri deontologice a apărut mai evidentă pe măsură ce s-au înfiinţat asociaţii ale asistenţilor sociali. profesie şi. dar este cert că avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne în urma unei evaluări deontologice asupra subiectelor dilematice. în Colombo. Astfel. dat fiind numărul mare al acestora şi varietatea lor. Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale. 5. în “The Compass”. Care sunt implicaţiile alternativelor propuse? Ce se va întâmpla? Este important să identificaţi care este poziţia responsabilităţilor dvs. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat în această întâlnire „Etica Asistenţei Sociale . De cele mai multe ori. Alegerea celui mai bun curs al acţiunii. Uneori situaţiile personale afectează decizia pe care o luăm. pentru fiecare acţiune în parte. De asemenea. foarte important. jurnalul oficial al asistenţilor sociali americani.

politica agenţiei în care lucrează. a elaborat primul Cod deontologic al asistentului social în România. Aplicaţiile principiilor etice trebuie judecate în funcţie de contextul în care acţionează asistentul social. economice. membri ai Asociaţiei Romane pentru Promovarea Asistenţei Sociale şi fondatori ai Federaţiei Naţionale a Asistenţilor Sociali din România (2002). ca pe un ghid general pe baza căruia specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabili principii etice profesionale proprii. când asistentul social trebuie să fie atât cel care ajută persoana asistată cât şi cel care verifică situaţia acestuia. au fost folosite modele de coduri deontologice ale unor ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda. înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale. cum ar fi conflictele între interesele clientului şi a altor persoane. referitoare la principiile de colectare şi utilizare a informaţiei privind situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul. 4. asistentul social trebuie să utilizeze şi alte surse de informare pentru delimitarea activităţilor sale cum ar fi: legislaţia. asistentul social şi problematica socială. asistentul social şi client. în care sunt prevăzute standarde referitoare la susţinerea oportunităţilor de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează situaţiile în care este încălcată etica profesională. Acest cod nu privează pe nici un asistent social de libertatea practicii cu condiţia ca acţiunile sale să fie în consens cu principiile etice ale codului deontologic. Plecând de la acest principiu. Codul deontologic al profesiei de asistent social oferă un set de valori. Codul oferă principii generale prin care asistentul social se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează cadrul în care asistentul social poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu persoana asistată. Asociaţia Romană Pentru Promovarea Asistenţei Sociale. realizat de un colectiv de specialişti. asistentul social şi profesie. Pe lângă acest cod. colegii şi agenţia în care lucrează. între grupul clientului şi societate sau între diferite grupuri profesionale. sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale în sfera politicilor sociale. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali încurajează specialiştii fiecărui stat să discute şi să clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare ţară.1. metodologia cercetării sociale. În elaborarea Codului. asistentul social şi agenţia în care lucrează. 5. în care sunt prevăzute standarde referitoare la identificarea. când datoria asistentului social de a proteja interesele persoanei asistate poate veni în conflict cu cerinţele eficacităţii şi utilităţii acţiunilor întreprinse de către asistentul social. 2. Problematica socială porneşte de la diferite premise de spaţiu geografic. 3. Spania. referitoare la modalităţile de menţinere şi aplicare a valorilor profesionale în practica asistenţei sociale. conţinând aspecte referitoare la aspectele ce ţin de procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de agenţie. Astfel. principii şi standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social să ia deciziile adecvate persoanei asistate şi contextului său de viaţă. alte coduri etice relevante. condiţii istorice. Aria problemelor în care Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali apreciază că asistentul social trebuie să decidă conduita pe care o adoptă în consens cu standardele şi principiile etice sunt: când loialitatea asistentului social este în mijlocul unor conflicte de interes. Codul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de comportament pentru toate situaţiile în care poate fi implicat asistentul social. SUA) şi Codul 36 . consultarea supervizorului sau consilierului legal al agenţiei. consultarea colegilor. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recomandă „Etica Asistenţei Sociale -Principii şi Standarde”. asistentul social şi colegi.

Deontologic Profesional al Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali şi Asociaţiei Europene de Asistenţă Socială. în cadrul Conferinţei Naţionale de Asistenţă Socială desfăşurată la Oradea. persoanele asistate. Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplică tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. în septembrie 2003.” În 2003. profesia. a fost finalizat. 37 . Valorile şi normele etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului social. Codul deontologic al profesiei de asistent social. Acesta cuprinde două capitole: A. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale. B. de către Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. cod care a fost discutat de comunitatea profesională a asistenţilor sociali (membri ai asociaţiilor membre în FNASR). Aceste norme se referă la responsabilităţile asistentului social ca profesionist şi la relaţiile lui cu societatea. instituţia şi colegii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful