Asistenţa socială: funcţii şi caracteristici Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul

, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Asistenţa socială, componenta a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială (Legea nr. 47 din 08 martie 2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială) Menirea asistenţei sociale este de a asigura accesul acelor persoane care nu se pot adapta prin forţe proprii la societatea în care trăiesc, cei care nu se pot bucura de drepturile fundamentale şi elementare precum cel de a beneficia de o alimentaţie corespunzătoare, de un adăpost decent, de servicii de îngrijire a sănătăţii, igienă, educaţie, de o sursă stabilă de venit şi de posibilităţi de autorealizare. Procesul prin care cetăţenii beneficiază de măsuri de protecţie socială şi ajutor profesionist în vederea satisfacerii nevoilor lor şi a unei bune integrări în societate constituie asistenţa socială. Altfel spus ansamblul activităţilor profesionale prin care persoanele pot beneficia de procesul de asistare în vederea rezolvării sau ameliorării situaţiei lor este procesul de asistare socială (M. Roth, A. Rebeleanu, Asistenţa socială Cadru conceptual şi aplicaţii practice, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2007, introducere) Asistenţa socială („Social Work", în ţările de limbă engleză) reprezintă ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză şi deci vulnerabile. Acestea, datorită unor motive personale de natură economicomaterială, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace şi eforturi proprii în colectivitate, în limitele unui mod normal, decent de viaţă. Pentru o anumită perioadă de timp, ele nu pot duce o viaţă activă, auto-suficientă, fără un ajutor economico-material sau fără un suport fizic, moral, social din exterior. Asistenţa socială are deci un rol de promovare a solidarităţii sociale. Acest rol social contribuie la menţinerea unităţii şi specificului asistenţei sociale şi se exprimă în acordarea ajutorului, în sentimentul de compasiune, în încurajarea înţelegerii dintre oameni. Cum am arătat, asistenţa socială funcţională este una din condiţiile bunului mers al unei societăţi democratice, dat fiind că ea desemnează un ansamblu de instituţii, programe măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică, nu az, prin mijloace şi eforturi proprii, posibilitatea unui mod de viaţă decent. Conform definiţiei Asociaţiei Naţionale Americane a practicienilor din domeniul muncii sociale , asistenţa socială este o activitate profesională orientată spre oferirea de ajutor oamenilor – consideraţi ca indivizi, ca membrii de familie sau de grup şi ca membri ai unei comunităţi - în vederea creşterii şi /sau refacerii capacităţii lor de funcţionare socială şi a obţinerii resurselor care să le asigure o viaţă trăită cu demnitate în cadrul social dat.

1

Bocancea şi Neamţu(Elemente de asistenţă socială, Polirom, Iaşi,1999)au definit acţiunea asistenţială ca refacere sau „restaurare ” a capacităţii funcţionale sociale normale, în care normalitatea pe care o vizează asistenţa socială este contraponderea devianţei şi a inadaptării- inadaptare văzută ca incapacitate de acomodare la cerinţele societăţii, neîncadrarea în muncă, comiterea unor acte care dăunează altora, sau alte abateri de la aşteptările din partea familiei, a grupului sau a comunităţii. Asistenţa socială promovează sau reface o interacţiune reciproc benefică între indivizi şi societate, în vederea ridicării calităţii vieţii sociale, atât la nivel individual şi familial, cât şi la nivel de grup şi comunitar(Hepworth şi Larsen, 1993, Direct social work practice: theory and skills. Pacific grove, C.A: Brooks/ Cole ) Reciprocitatea legăturilor interpersonale este una din caracteristicile asistenţei sociale, dat fiind că ceea ce încearcă ea să facă este să includă pe cei aflaţi la marginea societăţii prin practici care le asigură îngrijire, dobândirea unor bunuri necesare şi împărtăţirea sentimentelor. Indiferent de cauzalitatea care a determinat dificultăţile de integrare ale unor persoane, mediul fizic, relaţional şi organizaţional este cel care oferă oportunităţi şi resurse pentru realizarea aspiraţiilor lor. Indivizii trebuie să contrbuie şi ei, cât mai eficient posibil, la propria lor bunăstare, precum şi la bunăstarea celorlalţi din mediul apropiat lor şi la bunăstarea întregii societăţi. Toate acţiunile asistenţei sociale trebuie să conducă la creşterea demnităţii şi a capacităţii de autodeterminare a indivizilor. Având în vedere varietatea manifestărilor excluderii care acţionează practic la toate nivelurile şi formele domeniului social, precum şi marea varietate a formelor de ajutor aşteptările faţă de asistenţa socială se manifestă la toate segmentele societăţii. În acest context asistenţa socială este parte integrantă a socialului, supusă confruntărilor dintre economic şi politic. Unul dintre paradoxurile asistenţei sociale este că având ca preocupare principală categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii ea are de asemenea, rolul de a menţine echilibrul social şi ordinea socială dată, prevenind mişcări de masă sau crize ale sistemelor sociale( Davies M., 1994 The esential social worker). Această funcţie se exprimă în acţiuni de tip reparator (privind echitatea socială) dar şi coercitiv, de reglare a comportamentului persoanelor conform legislaţiei în vigoare şi a regulilor organizaţiei – ajutorul este acordat numai în anumite condiţii a căror nerespectare aduce cu sine pierderea unei anumite forme de protecţie socială. Misiunea asistenţei sociale este de a interveni în favoarea persoanelor defavorizate, marginalizate sau cu risc de excluziune socială, prin oferirea de sprijin pentzru obţinerea condiţiilor unei vieţi decente şi prin susţinerea dezvoltării propriilor lor capacităţi şi competenţe, în vederea integrării lor sociale corespunzătoare. Asistenţa socială (Jordan B. 1997) este un ansamblu de măsuri prin care societatea încearcă să se protejeze pe sine înseşi de membrii ei vulnerabili şi, totodată, să-i compenseze pe aceştia din urmă pentru consecinţele negative ale economiei de piaţă. Necesitatea misiunii specifice asistenţei sociale apare acolo şi atunci unde comunităţile încep să conştientizezez nevoile celor marginali şi sunt dispuse să acţioneze pentru reducerea consecinţelor individuale şi sociale are marginalizării. Obiectivul asistenţei sociale este de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate să obţină condiţiile necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o mai pronunţată funcţionare socială. Pus în serviciul unei cauze demne, asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-

2

economic, politic, cultural, familial, moral etc., posedând cunoştinţe atât despre dezvoltarea lui umană, despre personalitatea lui, cât şi despre contextul socio-cultural şi moral în care el trăieşte. Obiectivele specifice ale asistenţei sociale sunt: a. Ajută oamenii să-şi îmbunătăţească competenţele şi capacitatea de a-şi rezolva singuri problemele. b. AS are menirea de a ajuta oamenii să obţină resursele materiale necesare asigurării unei calităţi a vieţii la un nivel decent facilitând accesul spre serviciile sociale adecvate, în cadrul legal oferit de politicile sociale ale ţării c. AS stimulează organizaţiile şi instituţiile în oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor, familiilor, grupurilor care recurg la ajutor d. Asistentul social va trebui să urmărească îmbunătăţirea relaţiilor clientului ce celelalte sisteme şi subsisteme de care depinde integrarea sa socială. Facilitarea interacţiunilor dintre indivizi şi celelalte persoane care trăiesc în mediul lor va contribui la o mai bună adaptare a acestora la cerinţele mediului social şi le va spori şansele dezvoltării autonomiei e. AS. Are rolu de a influenţa relaţiile dintre diferite instituţii şi organizaţii implicate în activităţile de asistare, în sensul unei mai bune colaborări în favoarea clienţilor f. Influenţarea politicilor sociale pentru favorizarea apariţiei acelor legi sau măsuri care să conducă la un maia mare grad de echitate socială a cetăţenilor şi să asigure o calitate mai bună a vieţii pentru categoriile defavorizate de populaţie. Asistenţa socială oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială, îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială, mobilizează comunitatea, persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar, material, moral, psihoterapie, consiliere. În cadrul programelor de asistenţă socială se înscriu şi activităţile de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrate, stresante sub aspect economic, cultural, psihologic sau moral, pentru indivizi sau grupuri, care pot fi adesea mai puţin costisitoare decât terapia propriu-zisă. În societatea contemporană, asistenţa socială se orientează spre realizarea următoarelor funcţii: (E. Zamfir, C. Zamfir 1995) a. Identificarea segmentului de populaţie care are nevoie de ajutor b. Păstrarea unor evidenţe privind persoanele asistate c. Diagnoza nevoilor şi a problemelor socio-umane - diagnosticarea problemelor de diferit ordin cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc sporit se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii sociale, economice şi culturale d. Identificarea surselor de finanţare a programelor de sprijin e. Evaluarea serviciilor şi a programelor sociale f. Sensibilizarea societăţii, a forurilor politice dar şi civice asupra problemelor celor aflaţi în situaţii de risc g. Apărarea drepturilor persoanelor marginalizate sau defavorizate şi promovarea asigurării unor modalităţi concrete de acces la servicii specializate de protecţie şi asistare

3

instituţiilor sau colectivităţii de natură a elimina discrepanţele. psihoterapie. posedînd cunoştinţe atît despre dezvoltarea lui umană. voluntare şi a eforturilor comunităţii. i. psihologie socială. În acest cadru se utilizează frecvent în ultimul timp. în acelaşi timp. inegalităţile în relaţiile dintre grupurile minoritare. refacerea capacităţilor proprii de integrare socioculturală normală a categoriilor defavorizate. Din acest punct de vedere. mai este utilizat şi termenul de „discriminare pozitivă". reguli morale (cod deontologic al profesiei care asigură respectarea drepturilor omului. care reprezintă un fundal teoretic general indispensabil metodelor şi tehnicilor specializate pentru ajutor. moral etc. Uneori. prin mobilizarea resurselor instituţiilor de stat. Asistentul social are o dublă responsabilitate: faţă de cei în neyoie şi faţă de instituţia pe care o deserveşte (Humphreys & Dinerman. moral. deprinderi. de a creşte oportunităţile lor educaţionale.). sociologie. consiliere. sociologie. De aceea. principii. Stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile specializate de asistenţă socială prin cunoaşterea cadrului legislativ . sex. despre personalitatea lui cît şi despre contextul socio-curtural şi moral în care el trăieşte.. antropologie etc. Dezvoltarea de programe de cercetare ştiinţifică la nivel naţional privin amploarea şi tipologia problemelor sociale şi a felului în care aceste probleme sunt percepute de societate. pedagogie.s. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar. A. drept etc. dar ea susţine. 1984). norme. intervenţie şi terapie în situaţiile concrete de criză. Elena Zamfir) A. Lazăr Vlăsceanu. este o profesie pronunţat aplicativă.h.). în vederea refacerii capacităţilor de integrare socioculturală şi economică a persoanelor aflate în situaţii dificile j. cunoştinţe teoretice din domeniul ştiinţelor socio-umane (psihologie. pe de o parte. culoare. medicină internă şi socială. presupune. dezavantajate şi populaţia majoritară. pe de altă parte. psihopatologie. cu semnificaţie apropiată.instituţional. termenul de „acţiune afirmativă" („affirmative action") care se referă la un complex de măsuri. De aceea. economie. politic. fără deosebire de rasă. de familie sau de grup. situaţiilor anormale de viaţă care pot să apară pentru o anumită perioadă de timp. antropologie. de criză. psihopatologie. ca mod operativ de punere în aplicare a programelor de protecţie socială. a. Cătălin Zamfir. religie etc. material. A.. abilităţi practice (îndemnuri de a comunica şi lucra cu persoane şi grupuri în dificultate). profesionale. economie. curtural. îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială. A. un set de valori. prin crearea unor condiţii socio-culturale favorabile. vîrstă.s. Se elimină astfel treptat situaţia lor de dificultate. persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Oferirea de sprijin şi consiliere prin modalităţi de intervenţie individuală. în scopul integrării lor normale în comunitate.s. Ea foloseşte mijloace complexe de socio şi psihoterapie. are nevoie de o combinaţie de cunoştinţe specializate de psihologie socială. şi nu în ultimul rînd. profesia de asistent social implică o filosofie proprie centrată umanist.. asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-economic. 4 . mobilizează comunitatea. medicină. pedagogie. prin serviciile şi activităţile ei specializate ajută persoane şi grupuri în nevoie nu numai să facă faţă momentelor dificile. ( Dicţionar de sociologie.s. oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială. de activităţi organizate la nivelul organizaţiilor. limbă. familial. de promovare.s.

a săracilor. 1999. p. de promovare a unor strategii de prevenire (prevenţie) a situaţiilor defavorizante. instituţii. P. familii. minime de viaţă. a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii. a şomerilor pe termen lung. Sprijinul dat persoanelor în nevoie prin sistemul de a.s. Paris: Dunod). ci prin analiza de caz la caz a situaţiilor de viaţă pe baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. neglijaţi. scopul ei find de a produce coeziune prin atribuirea unui rol social şi ducând la emanciparea grupurilor şi a indivizilor. de asigurare a unor condiţii speciale pentru respectarea cu stricteţe a standardelor etice specifice profesiei de asistent social. activităţi care pot fi adesea mai puţin costisitoare decît terapia propriu-zisă. de evaluare a posibilităţilor de intervenţie rapidă prin căutarea unor soluţii specifice şi alegerea unor metode adecvate pentru cazurile particulare.s. are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependenţă a celor în nevoie. a problemelor de rezolvat prin diagnostic diferenţiat. De asemenea. măsuri. nu este stabilit prin lege.34. poate să aibă în vedere 5 . de identificare a cazurilor. stresante economic. al serviciilor prin care se reglementeată modalităţile de sprijin oferite cetăţenilor reprezintă protecţia socială. Ansamblul măsurilor legislative şi administrative. cu risc crescut pentru grupuri şi indivizi. Ansamblu de politici. strategii de acţiune. cultural. Uneori se consideră că protecţia socială înglobează asistenţa socială (Neamţu şi Bocancea) Alteori termenul de asistare şi de protecţie ele se folosesc ca sinonime.s. Les paradox du travail social. Legătura dintre protecţia socială şi asistenţa socială este complexă. p. 3. a.psihologic sau moral pentru indivizi sau grupuri. Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor materiale şi umane ale colectivităţii către acele persoane şi grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceştia şi populaţia majoritară. vagabonzi. şi-a dezvoltat încă de la începutul acestui secol un ansamblu de metode şi tehnici proprii: 1. fără ajutor din familie. Avînd în vedere situaţii din cele mai complexe şi diferite din domeniul a. de suport fizic sau moral etc. de pensie socială. eficient pentru acele persoane şi grupuri care nu pot dispune conform cadrului legislativ de venituri. 4. de resurse economice şi bunuri suficiente. oferă un sprijin direct. a cuplurilor dezorganizate etc. p.s.s. de îngrijire medicală..În cadrul programelor de a. programe şi măsuri specializate. ci reintegrarea lor în viaţa normală prin stimularea forţelor active. a. ori acestea nu sînt corespunzătoare în raport cu necesităţile lor de bază. bolnavi. abuzaţi. a bătrînilor cu pensii mici. care defineşte formele de ajutor acordate beneficiarilor dar şi activitatea propriu-zisă. 2. centrate pe protecţia copiilor abandonaţi. reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. tehnici de intervenţie. În sens general. se înscriu şi acele activităţi de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrante. Prin dispozitivele sale de protecţie socială.s. organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale. grupuri sau comunităţi. asistenţa socială ea “ devine instrumentul acţiunii sociale”(Autès.s. referindu-se la toate activităţile şi formele de ajutor profesional destinate îmbunătăţirii calităţii vieţii unor persoane. Prin ansamblul său de metode. După acelaşi autor asistenţa socială se găseşte la confluenţa acţiunii sociale şi a protecţiei sociale. Din definiţia NASW rezultă ca asistenţa socială cuprinde şi termenul de protecţie socială înţeleasă ca sistem formal de instituţii şi norme legislative. cu dizabilităţi fizice sau psihice.s.. a creşterii capacităţilor lor de a face faţă acestor probleme. prin care profesioniştii acordă acest ajutor.

şomeri. sprijinirea sistemului de educaţie şi învăţămînt pentru toţi. Aceste situaţii pot fi foarte diferite. la nivelul întregii colectivităţi (ex. care reglementează formele de ajutor la care au dreptul cetăţenii ei(pensii.) Protecţia socială poate să fie plasată la niveluri distincte: 1. Ele se referă la bătrîneţe. şomeri etc. În această reţea de securitate socială sînt incluse măsuri speciale ce vizează politici sociale active ca: salarii minime. handicapaţi. alocaţiile pt copii etc)constituie politicile sociale În sensul cel mai general. ajutor de şomaj corespunzător. Acest termen se referă la un set de măsuri publice şi private orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toţi membrii colectivităţii. accident. prin intermediul unor instituţii şi activităţi. etc. Calificarea pentru un asemenea sprijin se bazează pe analiza veniturilor familiei.s. programele şi acţiunile îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. văduve. La acestea se mai adaugă ajutorul financiar înalt focalizat pe persoane. capabile să situeze aceste persoane. fonduri ale asigurării de stat precum şi din sistemul de taxe şi fonduri speciale. împotriva drogurilor şi abuzurilor. asigură un larg program de ajutor pentru cei bătrîni.). asigurarea unui venit minim pe familie. cele ocazuionale . îmbolnăviri în masă. activi. sînt utilizate în principal două tipuri (modalităţi) de sprijin: sistemul asigurărilor sociale şi sistemul asistenţei sociale. P. în caz de deces. la nivelul diferitelor categorii (copii. Pentru a asigura o p. Un instrument important al politicii de p. vîrstnici.) Măsurile de p. Aceasta. boală. asigurarea unui nivel minim de consum. normal. copii abandonaţi care nu beneficiază de un venit corespunzător. 6 . protecţia faţă de criminalitate. în toate aceste situaţii de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie. 2. cu disabilităţi. (siguranţă) socială" (safety net) ca un component de bază al securităţii sociale. promovarea culturii. alienării politice. la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat. tot mai frecvent este utilizat în acest cadru termenul de „reţea de securitate. beneficii minime pentru familii cu mulţi copii. ajutoare sociale în caz de şomaj pentru familii numeroase. Aceste beneficii pot fi monetare (în bani) sau în natură (bunuri şi servicii) Opţiunile şi strategiile care stau la baza ansamblului de măsuri dintr-o ţară. în ciuda beneficiilor obţinute prin sistemele mai generale („means tested benefits"). împiedicîndu-se astfel instalarea sărăciei. oficial stabilit.s. ajutor pentru handicapaţi care să le permită un nivel minim decent de viaţă.). asigură sprijinul şi ocrotirea indivizilor în toate situaţiile în care ei nu mai dispun de resurse materiale şi nu mai sînt capabili să-şi obţină prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent. bazat pe testarea mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri scăzute. şomaj. handicap.s.s. 3. moartea membrilor activi economici din familie etc. alocaţii pentru copii. În ultimul timp. prin politici sociale se au în vedere atitudinile. protecţia drepturilor asupra proprietăţii. asigurarea unui grad corespunzător de sănătate publică. îl reprezintă sistemul securităţii sociale. conflicte etnice. grupuri defavorizate social şi uman deasupra pragului de sărăcie. violenţe. bolnavi.satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunzător prin efort propriu prin intermediul pieţei libere (ex. pensii minime. protecţia împotriva corupţiei. care se plasează sub pragul sărăciei oficial stabilit. protejarea veniturilor populaţiei de inflaţie. Resursele financiare ale acestui program de sprijin vin din contribuţiile celor angajaţi. protecţia la locul de muncă. protejarea populaţiei în cazuri de calamităţi naturale sau sociale. protecţia mediului etc. unor venituri minime pe familie. pentru persoanele cu handicap.

Beneficiarii serviciilor de asistenţă socială Beneficiarii activităţilor asistenţiale nu au fost dintotdeauna numiţi “clienţi”. O altă strategie de definire a p. potrivit căreia p. Politica socială se defineşte în cadrul principiilor. locuinţa. Grupul ţintă se poate transforma în sistem client fie ca urmare a conştientizării propriei situaţii disfuncţionale şi ca urmare a formulării unei cereri de ajutor. profesionist. Aşadar. Metodologia casework a lansat conceptul de “client”.martor”. în funcţie de situaţia lor materială şi de tipul de prestaţie de care beneficiau. respectiv aceea de persoană sau grup care caută un ajutor specializat. participarea şi distribuţia puterii. care se vrea a fi exhuastivă. cum ar fi securitatea (protecţia) socială cu cele două componente de bază -asigurările şi asistenţa.cuprinde deopotrivă implicarea autorităţilor publice. În prezent. mizeri). comunităţi şi instituţii cu referire la distribuţia resurselor şi nivelul bunăstării populaţiei. identificarea grupului ţintă este o activitate de evaluare a nivelului de normalitate funcţională a unui sistem social. se foloseşte tot mai mult termenul de “utilizator”. Această definiţie sintetică rezultă din combinarea mai multor accepţiuni pe care Emanual Tropp le dădea clientului. precum şi existenţa unui raport administrativ clar între un beneficiar şi o instituţie asistenţială. serviciile sociale publice şi personale.s. care beneficiază de ajutorul specializat al unei profesii asistenţiale. Scott Briar şi Henry Miller vorbesc despre “client” în termeni de rol social: clientul este cel care joacă un rol regizat de un complex de norme şi aşteptări ce vin din partea agenţiei asistenţiale. Ei au fost numiţi în mod diferit (sărăci. educaţia. priveşte numai instituţiile bunăstării sociale şi o enumerare. grupuri. valorilor şi tradiţiilor ce guvernează relaţiile sociale dintre indivizi. a grupului de referinţă şi a comunităţii (a publicului general). Ulterior. în sensul schimbării. Potrivit lui David 7 . a problemelor sociale de interes. privat şi voluntar. fie în urma sesizării instituţiilor asistenţiale de către un terţ.s. activitate desfăşurată de către asistentul social sau de către un “sistem . statusul social. sistemul ţintă este un concept care are relevanţă doar din perspectiva asistentului social şi a instituţiei sale. sănătatea. când asistenţa socială s-a dezvoltat în continuarea asistenţei medicale. delincventa. nenorociţi. fie ca urmare a iniţiativei asistentului social. Sistemul client se deosebeşte de ceea ce literatura asistenţială numeşte “system/ grup ţintă”. trebuie precizat că el este o entitate individuală sau multipersonală. a fost preferat termenul de “pacient”. la grupul de referinţă şi la autopercepţia celui care beneficiază de ajutorul specializat. calici. se oscilează între o accepţie restrînsă. care se află într-o situaţie problematică şi care necesită intervenţia unui serviciu asistenţial specializat. reunind sectoarele public. Dacă identificarea clientului presupune o raportare multiplă: la instituţiile asistenţiale. considerând că acesta ţine cel mai mult de statutul asistatului. În fapt. acţiunile organizaţiilor nonguvernamentale şi ale persoanelor individuale. datorită diversificării crescânde a prestaţiilor de tip social (fapt ce implică extinderea activităţii asistenţiale la categorii de persoane care nu se confruntă cu probleme “clasice” ale asistenţei). accepţiunea de utilizator al ajutorului acordat de cineva şi accepţiunea de individ sau entitate multipersonală care este deservită de o agenţie sau o instituţie.Indiferent de conceptul utilizat pentru desemnarea asistatului. grupul sau comunitatea. Sistemul/grupul ţintă este persoana. constă în enumerarea domeniilor în atenţie. securitatea personală etc. mediul înconjurător.

abandonaţi. 4. • clienţi care solicită ajutor pentru scopuri inadecvate. prietenii. Se mai pot realiza. de vârstă etc. familia unui minor asistat. în alte situaţii ce necesită instituirea tutelei. 2. persoanele cu dezabilităţi. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România. cunoştinţele) să afle despre incapacitatea lui de a-şi rezolva singur problemele. cum sunt membrii familiei. individul recunoaşte faţă de sine că ceva nu merge bine în viaţa sa. Raporturile care se stabilesc între asistent şi asistat se înscriu într-un context sistemic. familie care constituie un factor educaţional carenţat). psiho-afectivă). familiile aflate în criză (economică. persoane obligate să participe la activităţi de consiliere). Oaltă clasificare a activităţilor de asistenţă socială diferenţiază mai multe tipuri de clienţi: clienţi voluntari. cel care caută ajutor îşi recunoaşte starea critică şi incapacitatea de a o depăşi prin forţe proprii. În funcţie de orientarea ajutorului specializat clienţii pot fi clasificaţi în: • clienţi care solicită ajutor pentru sine. 8 . • clienţi care caută sau utilizează asistenţa socială ca alternativă la alte tipuri de asistenţă (în special. 3. dependenţii de alcool etc. 2. procesul prin care o persoană devine client al asistenţei sociale presupune o serie de etape: 1. în faţa unui asistent social. juridico-represivă). deşi nu au solicitat ajutor. persoane eliberate condiţionat. care trebuie tratat totdeauna ca persoană unică aflată într-o situaţie unică. şomerii. chiar dacă problemele pe care le au clienţii par asemănătoare. au intrat în zona de interes a asistenţei sociale. inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie publică. un grup etnic etc. dominat de procesele de integrare şi excludere. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii cudomiciliul sau reşedinţa în România. • cetăţeni români fără domiciliu. • clientul multipersonal poate fi un grup mic (de tipul familiei) sau o mare comunitate (populaţia unei regiuni.. Clienţii asistenţei sociale includ cele mai diverse categorii de oameni: pot fi clienţi minori. • clienţi care. cel care solicită ajutorul specializat acceptă să renunţe la o parte din autonomia sa şi să se plaseze într-un rol de dependenţă. cadrele didactice(ajutor nemandatat). se poate totuşi o pera cu unele clasificări ale clienţilor. cel care caută ajutor îşi asumă riscul ca cei apropiaţi lui (familia. de construcţie a identităţii marginalilor şi de instituire şi reafirmare a normalităţii.Landy. grupuri sau comunităţi. clasificări ale clienţilor în funcţie de aria problematică. • clienţi care solicită ajutor în favoarea altor persoane. fie prin influenţa unor persoane semnificative. vârstnicii. care solicită acordarea ajutorului şi care devin astfel motivaţi să profite de serviciul oferit şi clienţi involuntari în cazul cărora ajutorul este impus fie prin lege(ajutor mandatat – deţinuţi. În funcţie de componenţa numerică a integrităţii pe care o reprezintă deosebim clienţi individuali şi clienţi multipersonali: • clientul individual este individul aparte.). întrucât ei constituie un factor de blocaj pentru funcţionarea socială normală a altor clienţi (de ex. a unei localităţi. de asemenea. orfani. Astfel: 1. În pofida acestei diversităţi. 3. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt: • cetăţeni români cu domiciliul saureşedinţa în România.

Intervenţia realizată la aceste multiple nivele ale societăţii umane este una din caracteristicile principale ale asistenţei sociale. cea în cadrul sistemului familial. demnitatea şi intimitatea. • părinte singur. morală pentru persoanele în nevoie. marginalizate sau excluse în plan social. comunităţile îşi are fiecare specificul ei theoretic şi propria sa metodologie. strategii de acţiune. victime ale abuzurilor de orice fel etc. Munca socială cu indivizii. cei cu probleme de integrare în comunitate. Prin ansamblul de metode. comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc. drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. să participe activ la procesul de intervenţie. alcool.În sens larg. programe şi măsuri specializate. • Familial la care persoanele beneficiază de ajutor ca membrii ai unei familiiajutor financiar pentru diferite familii • Interpersonal şi de grup se referă la munca cu grupuri de personae având caracteristici şi scopuri commune. tehnici de intervenţie. 1. cei dependenţi de droguri. alcool. eficient pentru acele persoane şi grupuri care din 9 . obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea. de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc. Beneficiarii au drepturi şi obligaţii. beneficiarii serviciilor sociale pot fi: • • • persoane şi familii aflate în dificultate sau risc. alte substanţe toxice. medicală şi economică. 2. asigurarea confidenţialităţii datelor personale. • victime ale violenţei în familie.). cum ar fi şomerii. • dependenţă de droguri. abuzului etc (terapii de familie. cea cu grupurile. situaţia familială. • detenţie sau post-detenţie. • victime ale traficului de fiinţe umane • boală cronică sau incurabilă. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de dificultate sau risc: • dizabilitate sau handicap. • lipsa veniturilor sau venituri mici. grupuri în dificultate sau risc. fie aflate în situaţii de risc din punct de vedere al marginalizării. mobilizarea eforturilor individuale şi colective întru soluţionarea lor normală). asistenţa socială oferă un sprijin direct. să contribuie la plata serviciilor. ale cuplului. • Comunitar (rezolvarea conflictelor etnice. ale grupurilor marginalizate). dacă este cazul. de a participa la luarea deciziilor care îi privesc. psihologică. fie personae defavorizate. • infectarea cu HIV/SIDA. de grup. Nivele de intervenţie ale asistenţei sociale Asistenţa socială abordează probleme la diferite niveluri: • Individual (asistenţa economică.

• ca sistem instituţional-administrativ. fie din contribuţiile voluntare individuale sau comunitare şi se repartizează destinatarilor. asistenţa socială. În primele secole ale erei noastre. • ca sistem de formare şi educare a specialiştilor. de fapt forme primare în practica asistenţei sociale au apărut încă din cele mai îndepărtate timpuri. de pensie socială.. bolnavi. al copiilor sua bătr-nilor lipsiţi de sprijinul familiei. sprijinul acordat de biserică celor săraci s-a întemeiat pe concepţia “pozitivă” privind sărăcia: să te naşti sărac reprezintă o şansă pentru dobândirea vieţii veşnice. totodată sărăcia dădea prilejul celor bogaţi de a-şi demonstra milostenia. a apărut în Anglia în perioada reginei Elisabeta. obiective şi caracteristici distincte. aşa cum prevede legislaţia. pentru aceasta se cere o analiză concretă. de venituri. de suport fizic sau moral etc. incluzându-se aici sfera serviciilor. Profesia de asistent social Primele încercări de ajutor a persoanelor în nevoie. Asistenţa socială poate fi privită din mai multe perspective: • ca profesie cu un statut propriu. Actele de caritate orientate spre cei neajutoraţi. iar cei consideraţi apţi de muncă dar leneşi erau obligaţi să muncească • oamenii erau obligaţi sa-şi ajute rudele în cât mai amre măsură • copiii săracilor erau îndrumaţi spre meşteri care le asigurau îngrijirea şi formarea lor profesională. 10 . ca formă de ocrotire asigurată prin legislaţia de stat. în funcţie de necesităţile lor stringente. Sprijinul financiar sau bunurile materiale destinate asistenţei sociale provin fie de la bugetul de stat (fonduri speciale pentru asistenţa socială). Sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul de asistenţă socială nu poate fi strict stabilit şi reglementat prin lege.. de resurse economice şi bunuri suficiente. case de adăpost pentru tinere fete şi aziluri pentru văduve. legate de ocrotirea celor în impas (orfani.) de către biserici. care poate fi realizată în baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. sub forma de ajutor nemijlocit pentru săracii merituoşi şi cei incapabili de muncă datorită bătrâneţii sau unui handicap şi copiilor care înc nu pot munci. apar ca prime acţiuni în reţeaua de asistenţă socială. săraci. av-nd ca reper Legea săracilor(43 Elisabeth Poor Low) Adoptată de parlamentul englez în 1601 legiferânduse astfel câteva teme majore ale asistenţei sociale: • s-a iniţiat forma de ajutor public. sau acestea nu sunt în raport cu necesităţile lor vitale. ale instituţiilor religioase.anumite motive nu pot dispune.. aceste instituţii se bucurau de suportul material şi de sprijinul bisericii(Mănoiu F. 1996). Din punct de vedere istoric. activităţilor practice desfăşurate în vederea soluţionării cazurilor. aflaţi în nevoie. Epureanu V. văduve etc. Până la jumătatea sec XIX biserica a constituit un important sprijin al săracilor. în funcţie de merit. în imperiul roman aflat sub influenţa creştinismului au luat fiinţă cîteva instituţii de asistenţă pentru copiii orfani. de îngrijirea medicală. bolnavilor. În Evul Mediu timpuriu. fundamentat pe sistemul de taxe colectate de stat • oraşele şi comunităţile aveau obligaţia să finanţeze şi să administreze pe plan local ajutorul pentru cetăţenii lor • ajutorul se acorda săracilor în mod diferenţiat.

atît în extensie cît şi în instrumentajul ei de lucru (metode şi tehnici din ce în ce mai specializate şi mai sofisticate): de la asistenţa individului cu mijloace sociale şi psihologice clasice. asistentul social este cel care poate ajuta grupuri. începînd cu cel individual. Ea şi-a conturat treptat o arie problematică relativ autonomă (un profil profesional distinct) sprijinită pe metode şi tehnici de înţelegere. grupale. asistenţa socială bazată pe drepturi etc.). indifferent de statutul lor cetăţenesc. Deşi acest birou a fost susţinut de guvernul American foarte puţin timp el a constituit un modele de protecţie nediscriminatorie a celor lipsiţi de resurse. Una dintre primele instituşii de protecţie socială din lume a fost Comisia de stat pentru problemele imigranţilor din New York înfiinţată în 1847. a. De o dezvoltare a profesiei de asistent social se poate vorbi la începutul acestui secol. adesea inutilă. trecînd la nivelul activităţii profesionale (terapia persoanelor cu probleme de integrare în muncă şi a şomerilor) şi sfîrşind cu nivelul comunităţii (rezolvarea conflictelor etnice. cea mai răspândită formă de protecţie a săracilor erau casele pentru săraci. care permitea cu greu supravieţuirea celor condamnaţi să trăiască în acele case. Ea folosea resurse federale pentru a ajuta imigranţii să-şi cunoască şansele şi să profite de oportunităţile ivite prin propriile eforturi. dobîndind un înalt nivel de pro-fesionalitate.s. în impas. ca profil distinct. prin care s-au propus modalităţi sistematice de asistare. ca alternative la milostenie faţă de săraci de până atunci: mişcarea settlement a reformerilor sociali(Anglia şi SUA). În ultimele decenii. mişcarea femeilor. vulnerabili. al cărui administrator a obţinut fonduri federale ale SUA pentru acordarea unor forme de ajutor medical.s. disperaţi. asistenţa socială profesionistă are ca predecesori câteva iniţiative remarcabile din sec al XIX-lea şi începutul sec XX.s. Au existat numeroase discuţii în jurul statutului a. mişcarea de tineret. părinţi şi copii. pînă la conştientizarea persoanelor în nevoie de drepturile şi posibilităţile lor de sprijin. În sec. Deşi activităţile prin care se oferă unor altora ajutor au o lungă istorie. fie prin forme repressive. indivizi în identificarea problemelor nevralgice. continuînd cu rezolvareaproblemelor interpersonale (terapia familiei. Profesia de asistent social a evoluat rapid. unde o parte a locatarilor lucrau pentru susţinerea instituţiei. asistenţa socială în instituţiile medicale. asigurarea de locuri de muncă familiilor fără venit. a resurselor materiale şi umane disponibile. se asistă la o explozie de activităţi de ocrotire socială a celor în dificultate. mobilizarea energiilor individuale şi colective pentru rezolvarea problemelor comune). nu beneficiază de un domeniu propriu 11 . abordează probleme la diferite niveluri. Societăţile de organizare a Carităţii( Scoţia preluat apoi în Germania şi SUA). terapie şi sprijin a celor defavorizaţi. era de fapt o pedeapsă. adăpost. Al XVII-lea şi al XIX-lea şi s-au extins şi în Statele Unite. A. în contextul sporirii serviciilor publice şi sociale. comunităţi. Munca grea.s. ajutor de urgenţă de alimente. Concentrarea populaţiei în zonele urbane la sfârştul sec. de a limita vagabondajul şi cerşetoria . precum şi în proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaţiilor de criză. a relaţiilor dintre soţi. De asemenea. Unii autori au apreciat la începutul acestui secol că a. relaţii în cadrul cuplului etc. la terapia specializată a grupurilor defavorizate sau a comunităţilor în dificultate. În Anglia şi SUA. al XVIII –lea şi începutul sec XIX-lea a impus soluţii locale şi instituţionale pentru problemele de sărăcie care căpătaseră amploare şi influenţau viaţa urbei. comunicare. de aceea ordinea publică avea datoria de a-I face pe săraci inofensivi. fie prin găsirea unor forme de muncă prin care săracii să se facă utili.În acea perioadă era din ce în ce mai răspândită percepţia sărăciei ca pericol social. O încercare de transformare a filantropiei ocazionale într-o formă de protecţie organizată a fost biroul Freedman.

să-şi subordoneze activitatea de asistenţă socială vreunei propagande religioase sau ideologice.). Prima încercare de apropiere între acestea se realizează în Anglia. nu existau cantine şi nici creşe pentru copii. ele vor servi drept model pentru centrele de asistenţă socială care vor fi create între cele două războaie mondiale. apoi şi în Franţa. şi burghezie şi biserică. a unei neînţelegeri). În aceeaşi perioadă. ea este o profesie apărută la începutul secolului al XX-lea. susţineau material tinerii care doreau să înveţe o careva meserie. odată cu diferenţierea treptată a tipurilor de prestaţii sociale. cei de sus. pe de altă parte. Această opţiune va crea multiple probleme în raporturile dintre organismele private ce activau în scop de asistenţă. prima Şcoală de Asistenţă Socială. lucrând la fabrici şi uzine în locul bărbaţilor aflaţi pe front. trebuiau parcurşi doi ani de pregătire: unul comun ambelor specializări şi unul axat pe tipul de intervenţie spitalieră. Promotorii “caselor sociale” nu intenţionau. Alţii au pus la îndoială specificitatea şi autonomia ei pînă tîrziu (Epstein & Conrad. 1982). creând în 1897. 1969). 1915 sau că ea ar trebui considerată doar ca o quasi profesie (Etzion. împărtăşeau cu ei aceleaşi condiţii de trai. Reprezentantele acestei noi profesii activau în America deja la începutul secolului al XX-lea. În cadrul acestei forme de asistenţă. În deceniul al doilea ele pot fi întâlnite şi în spitalele Europei 12 . apar asistentelesociale propriu-zise. Formele în care aceste acţiuni erau realizate îndepărtau întru câtva diferenţele dintre clasele sociale. consiliau tinere mame. Însă întreprinderile industriale nu erau pregătite pentru a primi forţa de muncă feminină: condiţiile de muncă şi cele igienice erau precare. care. centrată pe modelul medical de intervenţie (casework). Papa Pius al X-lea le recomanda să se dedică acţiunilor sociale urmând doar spiritul evanghelic. La Congresul internaţional al asociaţiilor de binefacere. s-a pus problema pregătirii de personal specializat pentru o nouă profesie: aceea de asistent social. “casele sociale” au fost supuse unei critici aspre. condiţiile de trai ale acestora etc. odată cu infirmierelevizitatoare şi supraintendentele. pe de o parte. Statele Unite prima a luat iniţiativa profesionalizării în acest nou domeniu. Cohen & Wagner. îi ajutau să-şi crească şi să-şi educe copiii. care a avut loc în anul 1893. În Europa.aplanarea unui conflict. de dreptate. Pentru obţinerea unei diplome de infirmieră. 1978. la New York. însă. într-o adevărată frăţie creştină. respectiv socio-medicală. din înalta societate ţineau partea săracilor. le luau apărarea. Insistând prea mult asupra ideii de conflict între clase şi de veşnice neînţelegeri între generaţii (tinerele fiice de burghezi. aceste probleme au fost parţial soluţionate prin activitatea supraintendentelor (ele supravegheau starea sănătăţii a muncitoarelor. în 1914 la Paris a fost creată “Asociaţia infirmierelor-vizitatoare”. 1874). pe lângă problemele sociale specifice oricărui conflict armat. Astfel.(Flexner. şi necesitatea ca femeile să susţină producţia industrială de război. Profesia de asistent social nu-şi are o istorie îndelungată. Totuşi. sau că ar putea fi asociată cu un statut minor în raport cu alte profesii ca dreptul medicina (Glazer. se dezvoltă un nou tip de strategie asistenţială. începând cu 1922. În Marea Britanie. prin experienţa aşa-numitului settlement (în traducere din franceză . au fost pregătite la două specialităţi: infirmiere de spital şi infirmiere-vizitatoare. Primul război mondial a adus cu sine. şi nu de binefacere creştină. considerând că reconstrucţia socială este o problemă ce ţine de justiţie. Odată cu eşecul parţial al curentului solidarist din asistenţa socială de la începutul secolului XX. care acţionau în plan asistenţial. problema asistenţei sociale era strâns legată de aceea a raporturilor conflictuale dintre clasele înstărite şi cele situate pe treapta de jos a societăţii. aveau idei diferite de cele ale părinţilor lor).

La început. considerîndu-se că mecanismele birocratice de stat şi cele politico-administrative sînt capabile să rezolve toate problemele.s. reducîndu-l apoi la un nivel postliceal (1952) şi desfiinţat şi acesta în 1969.s.. .Occidentale. asistenţa socială şi-a asumat ca metodă distinctivă ajutorul psihologic individualizat (casework).s. oarecum automat. a. acţionând asupra mediului (familial. calitativă. îngrijire sanitară gratuită etc. asistenta socială trebuia “să prelungească în afara spitalului influenţa medicală”.s. a replasa indivizii şi familiile în condiţii normale de existenţă. 1917). centrată pe mediul în care trăieşte clientul. şcolar.s. Treptat. în 1952 (el a funcţionat între 19291952). a preveni flagelurile sociale. Importată din SUA în Europa după cel de-al doilea război mondial. ca parte integrantă a protecţiei sociale suportă şi ea limitele subdezvoltării. de muncă etc.1928) va defini asistenţa socială ca “ansamblul eforturilor menite a alina suferinţele provenite din mizerie.). În fostele ţări socialiste prezintă semne specifice ale subdezvoltării. deşi minime. În România avea o pondere extrem de redusă. sau psihoterapia: modalitatea asistenţială centrată pe clientul individual. creînd cvasiau-tomat celei mai mari părţi din populaţie resurse de viaţă.. A. De asemenea. munca lor se va extinde şi în sfera educaţiei sanitare în şcoli şi familii. Efectul a fost dublu: reducerea la minimum a serviciilor de a. Asistentele sociale erau recrutate numai din şcolile de infirmiere. dar relativ sigure: salarii. lipsa unei democraţii reale.s. Primul Congres Internaţional al Serviciilor Sociale (Paris. A. primind un caracter mai mult formal şi birocratic. în prezent putându-se identifica două forme de terapie: • • tratamentul direct. De fapt. prezentînd un caracter pasiv şi birocratic. metoda casework se va dezvolta încontinuu. asigurări de boală. personalizată. sau socioterapia. datorită orientării „umaniste" a 13 . • prezenţa teoriei conform căreia problemele umane se rezolvă prin mecanisme politice şi administrative. În timpul regimului comunist. asistentele sociale aveau ca sarcină completarea diagnosticului medical al pacientului cu un diagnostic social: asistenta socială trebuia “să descopere cauzele sociale pe care medicul le poate ignora şi care întreţin şi agravează maladia”. sistemul protecţiei sociale în regimul trecut se caracteriza prin: • politica de utilizare integrală a forţei de muncă şi caracterul larg comprehensiv al sistemului de pensii. pensii de bătrîneţe sau de boală. tratamentul indirect. de grup.s. Începând cu lucrarea Social Diagnosic (New York.deprofesionalizarea completă a sistemului de a. În fapt a. Pe această linie se înscrie şi desfiinţarea învăţămîntului de grad universitar. să fie marginalizată. • modul generalizat de acordare a acestui suport cuplat cu iluzia că socialismul rezolvă prin el însuşi dificultăţile social-economice a făcut ca a. asistentul social determină procese pozitive la nivelul clientului individual. Cauzele care pot explica această situaţie în România sînt: • natura opresivă a fostului sistem comunist. dacă nu eliminată complet. căruia i se acordă sprijin psihologic pentru a-i dezvolta capacitatea de înţelegere de sine şi de evaluare a propriei situaţii. a ameliora condiţiile sociale şi a ridica nivelul de trai”. alocaţii pentru copii. Specialiştii au fost înlocuiţi de funcţionari. scrisă de Mary Richmond. orientată spre rezolvarea problemelor umane urgente a fost desfiinţată.

Aceasta a reprezentat mai mult o ideologie justificativă decît un factor explicativ real. accentuarea unor conflicte etnice. trebuie gîndită atît dintr-o perspectivă pe termen scurt şi mediu. În trecut. a creat conştiinţa necesităţii dezvoltării unui sistem de a. în România a existat un sistem bun de formare a specialiştilor în a. corupţia accentuată datorată lipsei controlului. laşi. De aceea. Timişoara. Astfel. social-culturale şi morale. creşterea insecurităţii locului de muncă.. se poate aprecia că societatea noastră trece printr-un proces de reaşezare a tuturor structurilor economice. competenţa asistentului social trebuie definită numai în contextul provocărilor specifice. procesele de reconstrucţie socială se combină cu cele de dezorganizare socială şi cu vechile mentalităţi şi practici ale unei culturi opresive. în ultimul an. neîncrederea în instituţiile şi personalităţile politice. orientat spre soluţionarea problemelor sociale şi umane specifice. în România. În situaţia noastră. Sprijinindu-se pe modele profesionale de vîrf din ţările cu o bogată experienţă în formarea asistenţilor sociali. de tip manipulativ. marginalizarea unor grupuri sociale etc. programul de reconstrucţie. înalt profesionalizat. la jumătatea anului 1990 s-a pus problema formării profesionale a asistenţilor sociali în cadrul unei şcoli postliceale. Atît formarea şi educaţia asistenţilor sociali cît şi tipurile de activităţi pe care trebuie să le realizeze trebuie privite în contextul nevoilor şi problemelor concrete ce apar la noi. modern. iar dezvoltarea sistemului de a. în sprijinirea indivizilor şi a colectivităţii în încercarea de a face faţă schimbărilor şi problemelor dificile. După revoluţie. a abuzurilor şi a violenţei de tot felul. din anul 1992.. Aceasta întrucît în nevoie şi vulnerabilă este nu numai o minoritate împinsă la marginea societăţii. ridicarea ratei şomajului. pedagogie. creşterea în masă a sărăciei. aici asistentului social îi revin sarcini suplimentare: el trebuie să intervină activ în conştientizarea acestor procese. • indiferenţa practică faţă de om.sistemului. Cluj. în acest context. Procese sociale ca scăderea rapidă a veniturilor reale.s. folosindu-se experienţa acumulată în cadrul şcolii sociologice. activ. demoralizarea datorată lipsei formelor eficace de participare la viaţa socialpolitică. lipsa de transparenţă a conducerii politice în unele situaţii. rezultată din sacrificiul individului în raport cu obiectivele utopice. în marile centre universitare din ţară: Bucureşti. ci în diferite grade şi sfere întreaga colectivitate. De asemenea în cadrul institutelor teologice a. psihologie. de reformă pe baza mecanismelor democratice şi a pieţei libere. a unei secţii universitare în cadrul facultăţii de sociologie. proces afectat negativ de criza economică care este încă în curs de adîncire. chiar de a iniţia schimbări într-o manieră pozitivă. De aceea. în universităţile noastre s-a dezvoltat un program complex de pregătire a specialiştilor la nivelul standardelor internaţionale. În aceste din urmă ţări există probabil o tendinţă justificată ca asistentul social să trateze mai mult cazurile reziduale în care sistemul social eşuează. alienarea politică a unei părţi largi a populaţiei. naive ale construcţiei unui „nou tip de societate". 14 . Învăţămîntul de asistenţă socială a funcţionat pe baza unor bune tradiţii pînă în 1969. Avînd în vedere prima perspectivă. începînd din anul 1929 cînd se înfiinţează Şcoala Superioarăde Asistenţă „Principesa Ileana".s. creşterea ratei criminalităţii şi a delincventei. Situaţia României din acest punct de vedere este complet diferită de cea a ţărilor în care structurile sociale şi economice sînt relativ stabile. reculul economic a avut efecte dramatice directe şi indirecte asupra standardului de viaţă al unor largi categorii de oameni. dar şi pe termen lung. Asistentul social apare aici ca avînd o funcţie mai mult corectivă şi compensatorie. sînt alarmante pentru asistentul social.s. apoi a unui colegiu universitar şi.s. funcţionează ca o specializare distinctă.

Un ex. un nou fenomen . el reprezintă totodată colectivitatea care vrea să se asiste şi să se sprijine pe ea însăşi. culturale. Aici terapia individuală trebuie suplimentată cu terapia de grup şi la nivel de colectivitate. puţin răspîndit. asistentul social ajută indivizii şi grupurile să-şi determine nevoile. Acest rol urmăreşte în esenţă anticiparea apariţiei problemei. însă.Procesul de tranziţie la o economie de piaţă. atingînd grupuri şi comunităţi mari. dar relativ egale. în nevoie. să-şi 15 . Se asistă la o creştere masivă a delincventei juvenile. Au apărut fenomene noi explozive. Schimbarea atitudinii faţă de muncă. Realitatea noastră socială este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale. Rolurile asistentului social Asistentul social în munca sa îndeplineşte un şir de roluri. În acest context. Eliminarea cauzelor trebuie să cîştige în importanţă în raport cu minimizarea efectelor. să aibă în vedere nu numai acţiunea asupra efectelor patologilor sociale şi umane ci să vizeze şi cauzele care le-au generat. este în faţa nu numai a unei provocări generate de numeroase probleme socio-umane. Prudenţa conservatoare. aici. Sărăcia absolută era un fenomen individual. De aceea. dar şi realizabilă. terapia trebuie. ci şi ca un actualizator al unor posibile schimbări alternative pe care colectivitatea şi indivizii pot să le aleagă ei înşişi. asistentul social este mult mai mult decît un reprezentant al colectivităţii care asistă persoane izolate. dar şi a unei şanse istorice de dezvoltare într-o direcţie care este «nu numai necesară. să-şi clarifice şi identifice problemele. Pe lîngă ajutorarea săracilor de a trăi mai bine în condiţii de sărăcie. afectate masiv de sărăcie.: în sistemul trecut. afectează mari grupuri profesionale şi chiar întregi comunităţi. sistemul de a. Grupurile şi comunităţile pot dezvolta mecanisme defensiv-adaptative al căror rezultat este perpetuarea şi extinderea stării de sărăcie. a. să-şi selecteze şi să aplice o strategie de lucru. diferenţele sociale s-au accentuat rapid. Există pericolul ca sărăcia să se transforme dintr-o stare individuală în una colectivă. trebuie cultivată iniţiativa fiecăruia de a-şi defini o activitate utilă care să-i ofere şi resursele necesare existenţei sale demne. sprijinind adaptarea unor indivizi şi grupuri la schimbări economice structurale. printre care putem evidenţia următoarele: • Iniţiator . cu profundele restructurări pe care le implică. morale. asistentul social trebuie să-i sprijine pentru a depăşi situaţiile care-i fac săraci. aflat la începuturile sale. socialist.s. dar şi printr-o cronică frustrare generată de incapacitatea moştenită din trecut de a face faţă acestora. Şomajul reprezintă un adevărat şoc psihologic şi cultural pentru oamenii obişnuiţi în trecut să aibă un loc de muncă găsit cu uşurinţă şi menţinut cu o şi mai mare uşurinţă. mari mase de oameni împinse rapid în sărăcie şi nevoi actuale.s. în România nu trebuie să se limiteze în a sprijini indivizi şi grupuri în nevoie să se adapteze la condiţiile existente date.„copiii străzii". De asemenea. În această perspectivă largă. ci însăşi colectivitatea. ci trebuie gîndită totodată şi ca un instrument eficient al schimbărilor sociale. În ultimii doi ani. peste 90% din populaţie trăia în condiţii modeste. reconversia profesională reprezintă un obiectiv pe care asistentul social îl poate realiza prin consiliere. în România. Nu numai unii indivizi sînt în nevoie. Toate acestea nu mai reprezintă dificultăţi marginale ale unor persoane vulnerabile. ci mai degrabă probleme cruciale ale colectivităţii însăşi. Asistentul social nu apare ca un simplu consilier sau terapist pentru cei în dificultate.oferă atenţie problemei apărute sau problemei potenţiale. orientarea activă către menţinerea sau căutarea unui loc de muncă. nu face decît să anuleze din start o asemenea şansă. practicîndu-se o filosofie a egalitarismului. Mai mult.

a grupurilor şi familiei. terapeutic. vecini în conflict. de autoajutorare etc.• • • • • • • • • • • • • • dezvolte capacităţile pentru a se ocupa de problemele lor într-un mod eficient.supervizează personalul sau studenţii care I-au fost distribuiţi spre îndrumare Membru al unei echipe de profesionişti. argumentează nevoile şi drepturile clientului. Supervizor de stagiu. Grupul poate fi de educaţie. în cazul unei familii cu multiple probleme. în special atunci când obiectivul principal este acela de a ajuta oamenii pentru a se organiza. cât şi servicii de educaţie. Consultant (consilier pentru persoane) este un rol activ ce are ca finalitate rezolvarea problemelor acestuia şi/sau obţinerea unor schimbări în capacitatea individului de a-şi rezolva problemele Avocat Este un rol activ şi direct. la fel ca si mediatorul. proprietarul de bloc-casă cu chiriaşul etc.acest rol asistentul social îl îndeplineşte prin stabilirea legăturilor dintre indivizi sau grupuri sociale. Coordonator -implică conjugarea a mai multor componente într-o manieră organizată.un lider pentru grupurile experimentale. Facilitator de grup . Echipa poate 16 . în practica comunitară. prestatori de servicii sociale dintr-o instituţie sau agenţie. Broker (agent de legătură) . care au nevoie de ajutor.în anumite momente. Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanţă cu nevoile sociale. în care asistentul social se luptă.adună împreună acele persoane care sunt în conflict şi încearcă să le ajute să ajungă la un compromis. serviciilor şi programelor sociale. făce legătura între sistemele şi subsistemele în care este implicat clientul Cercetător . de asemenea. nevoile unui client sau ale unui grup. Uneori. în căutarea locurilor de muncă pentru tineri.rolul implică intervenţia asistentului social în dispute dintre părţi. şi serviciile comunitare. Într-un astfel de rol. serviciilor şi programelor sociale Expert consultant – asigură asistenţa în cazul unor cercetări precum şi a altor specialişti sau servicii în efortul de înţelegere şi rezolvare a problemelor sociale. evaluarea rezultatelor şi studierea nevoilor comunitare. Negociator . asistentul social trebuie să deţină cunoştinţele necesare. asistentul social promovează lidership pentru colectarea de informaţii.desfăşoară activităţi în cadrul unei echipe. Pentru a fi un educator bun. Manager/administrator rol ce presupune scrierea de proiecte şi evaluarea lor în vederea susţinerii resurselor. pledează pentru drepturile. Mediator . care necesită atât servicii de sănătate. De exemplu: să-l familiarizeze pe client cu obligaţiunile părinţilor. pentru a le ajuta să ajungă la un consens. Educator . să fie competent în educaţia sexuală. De exemplu: unei femei care este deseori bătută de soţ i se propune să se adreseze unui serviciu de violenţă domestică.rolul de educator implică oferirea de informaţii clientului. Modelul este folosit. Acest rol este cel mai mult întâlnit în practica consilierii individuale. Investigaţiile în asistenţa socială includ analiza literaturii de specialitate. fiecare asistent social e un cercetător. De exemplu. asistentul social joacă rolul de “case manager” pentru coordonarea acestor servicii. Planificator/ director de program rol ce presupune activităţi specifice de scriere de proiecte şi de evaluare a lor în vederea dezvoltării şi susţinerii resurselor . De exemplu: divorţuri. negociatorul găseşte o soluţie de mijloc ce asigură contrapărţilor existenţă în comun.

către individ şi către societate . • Acordarea de ajutor practic.examinează şi evaluează faptele şi ia decizii în unele situaţii conflictuale Collectare de fonduri -popularizează serviciile sociale pentru a aduna fonduri în vederea dezvoltării şi implementării de programe sau servicii Relaţii cu publicul -planifică şi desfăşoară acticităţi de relaţii cu publicul în numele agenţiei. până a ajunge să fie protejat de familia sa (dacă o are). a le învăţa să conducă cu bugetul familial. asistenţii sociali activând concomitent în calitate de agenţi ai controlului social. De exemplu. • A contribui la dezvoltarea şi modificarea politicii sociale. poate dori să cunoască câte ceva despre viaţa personală a unui tânăr infractor. profesiei. avocaţi etc Arbitru.• • • fi una interdisciplinară. înainte de a decide asupra sentinţei legale. deci asistentul social va colabora cu ceilalţi specialişti ai serviciului asistenţi sociali. De exemplu. instanţa de judecată. Este necesar ca asistentul social să fie conştient de faptul că toate activităţile lui cu clienţii trebuie să poarte pecetea unei munci cu dăruire de sine. • Îmbunătăţirea relaţiilor.rolurile ei generează totodată o inerentă sursă de tensiune: contradicţia dintre îngrijire. psihologi. instituţiei. Rolurile asistentului social sunt complexe. un copil care cerşeşte în stradă poate nimeri oricând în mâinile unui infractor. • Acordarea de ajutor în obţinerea unor recompense ce se cuvin conform legii. 17 . medici. De exemplu. vindecare şi control. De exemplu. a contribui la ameliorarea relaţiilor în cadrul familiei. De exemplu. a stabili relaţii de cooperare între două servicii de asistenţă socială care “tratează” aceeaşi problemă. de aceea este necesar ca acest copil. coordonarea activităţilor diferitelor instituţii de asistenţă socială. Deoarece activităţile de asistenţă socială trebuie să fie orientate în mai multedirecţii . a ajuta o mamă necăsătorită să obţină de la departamentul de stat respectiv suma de bani ce i se cuvine pentru întreţinerea copilului. • Realizarea unor noi interrelaţii între persoanele dezavantajate şi instituţiile de asistenţă socială. Asistenţa socială trebuie să reprezinte de asemenea şi societatea în faţa individului. Sarcinile asistenţei sociale Putem determina un anumit număr de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească asistenţa socială. Natura acestor sarcini reprezintă poziţia deosebită şi deseori dificilă pe care asistenţa socială trebuie să o decidă între îngrijirea individuală şi controlul societăţii Asistenţa socială trebuie să reprezinte individul în faţa societăţii. De exemplu. Sarcinile asistenţei sociale includ: • Ajutorarea persoanelor aflate în nevoi să-şi dezvolte la un grad mai înalt propriile capacităţi de a soluţiona problemele. a prezenta unei persoane în vârstă un azil la care aceasta s-ar putea decide să meargă în cazul când este neajutorată şi nu are pe nimeni în preajma sa. un asistent social poate şi trebuie “judece” o familie care nu-şi îngrijeşte corespunzător copiii. să fie luat sub supraveghere de către anumite instituţii. De exemplu.

AS este practicată în 5 domenii. Ei intervin în diferite domenii folosind diferite metode de cercetare . estimarea aplicarea evaluarea şi modificarea politicilor sociale şi a serviciilor sociale adresate grupurilor şi comunităţilor. Rolul teoriei în practica asistenţei sociale Cu cât asistenţii sociali încearcă să înţeleafă mai bine omul cu atât îşi dau seama de complexitatea ariilor lor de interes. Utilizând teoriile behavioriste şi a sistemelor sociale a. regiune. educaţie. IFSW IASSW 2001 Asistentul social are scopul de a servi bunăstării individului de a dezvolta modalităţi ştiinţifice de a cunoaşte comportamentul individual şi social de a dezvolta resurse. • de conflict . Coeziunea socială a unui grup sau naţiune depinde în sens larg de accesul egal la resurse şi servicii • cultural –practicile şi credinţele. Asistenţii sociali sunt axaţi pe schimare şi rezolvarea de probleme ei sunt agenţi ai schimbării în societate în viaţa indivizilor.atunci când scopurile sunt diverse şi contrare. meso cât şi macro.s intervine în momentul în care individul interacţionează cu mediul. lucrând în diferite organizaţii şi furnizând servicii pentru diferite categorii de populaţie atât la nivel micro. credinţele. muncă. politic. îşi desfăşoară activitatea determină caracteristicile muncii sale(agenţie. acces la servicii sociale reprezintă nevoi de bază pentru fiecare individ. rezolvarea problemelor apărute în cadrul relaţiilor umane promovând în acelaşi timp stimularea capacităţii indiviţilor de a-şi spori bunăstarea. Pentru 18 . cultural şi spiritual • geographic. de a promova justiţia socială AS sunt implicaţi în prevenirea. cultura individului. • de negociere . familiei . să respecte valorile. fie statul. aspiraţiile.Deoarece asistenţa socială reprezintă fie clientul. social democrat etc) • socio-economic .un nivel adecvat de viaţă. stat) • politic . socio-economic. perfecţionarea continuă şi de a furniza informaţii. grupului. Asistenţii sociali nu pot acţiona fără a lua în considerare consecinţele şi efectele acţiunilor lor care trebuie să fie predictibile.s. credinţe A S promovează schimbarea socială. Misiunea sa este de a stimula toate persoanele să-şi dezvolte întregul potenţial . contexte diferite dar care reprezintă parte a unui întreg Aceste contexete sunt geographic. democratic. familiiilor şi comunităţilor în care lucrează. omului şi a justiţiei sociale sunt fundamentale în AS . Pregătirea asistentului social are scopul de a promova dezvoltarea socială de a se implica în autodezvoltarea. capacitate pentru a-şi îmbunătăţi viaţa şi a preveni situaţiile disfuncţionale. servicii. ea va fi cu clienţii (beneficiarii) în una din următoarele relaţii: • de colaborare . comunităţii trebuie respectate fără a interveni în evoluţia diferitelor practici şi credinţe • spiritual este esenţial ca a.atunci când se urmăreşte un scop unic. Principiile dr.atunci când trebuie să se ajungă la un anumit consens. de a forma practici în serviciile şi politicile sociale. idealurile grupului în care lucrează respectându-şi în acelaşi timp şi propriile valori. socialist.spaţiul în care a. sănătate. fie ONG-urile.s.sistemul politic propriu fiecărei ţări determină modalitatea de protecţie socială(liberal. AS în variatele ei forme se adresează multiplelor şi complexelor acţiuni interacţiuni între oameni şi mediul lor.

faţă de cei din imediata apropiere sau faţă de propria persoană. Asistenţa socială este prin excelenţă o profesie practică bazată atât pe cunoaşterea şi experienţa comună cât şi pe intuiţia şi experienţa individuală. Teoriile sunt modalităţi de acţiune care ghidează comportamentul şi intervenţia. p. funcţionalismul.( 2001. 2001. cunoştinţe ce vor duce la costruirea de tehnici şi practici proprii domeniului de ex: abordarea centrată pe sarcină. sociologie(teoria sistemelor. şcoala de diagnoză şi funcţionalism.45) adduce în atenţie procesul dezvoltării cunoaşterii ştiinţifice şi spune că acesta se realizează în contextul “competitivităţii modelelor teoretice”. psihanaliza.a acţiona corect. obiectivele şi problematica specifică asistenţei sociale.. organizarea instituţiilor şi serviciilor sociale. Toate aceste definesc câmpul de caţiune în asistenţa socială. Howe(2001.prin urmare teoriile trebuie să reflecte modul în care interacţionează aceste elemente. cu timpul a ajus să însemne un set de cunoştinţe şi teorii care definesc un camp distinct de caţiune. structuri sociale. mobilizarea resurselor instituţionale sau instituţionalizarea (Howe D. În prezent asistenţii sociali utilizează o serie de paradigme. responsabilizarea persoanei pentru ase putea îngriji. Asistenţa socială ca domeniu professional este un construct social constituind un complex de contexte. p 20-24) consideră că în procesul de dezvoltare a asistenţei sociale se pot identifica şapte etape: investigarea. D. structuralismul. este constituită din trei elemente: asistentul social.funcţia cunoaşterii în asistenţa socială(Polanscky citat de Sporin 1975. p17)spunea că fiecare profesie este interesată de anumite tipuri de fenomene şi uzează de anumite aparate teoretice care o ajută să se constituie în ocupaţie de sine stătătoare. inventarierea. Ca activitate practică. efficient asistentul social trebuie să înţeleagă rolul lor în procesul asistenţial. achiziţionarea . grupuri care interacţionează reciproc. În urma experimentării diferitelor teorii din psihologie(psihanaliza. scopul comun şi unificarea. Măsuri de asistenţă socială Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte: serviciile sociale şi prestaţiile sociale. Funcţionarea socială: Îndeplinirea responsabilităţilor faţă de societate în general. behaviorismul). Sursele de cunoştinţe ştiinţifice au fost derivate iniţial din sociologie şi psihologie şi au fost adaptate la scopurile . p102) este de a creşte capacitatea practicianului de a-şi controla conştient şi deliberat “mediul de lucru”. Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce înseamnă a funcţiona normal într-o societate. Deşi iniţial.o teorie este înlocuită de alta dar nu se anulează valoarea teoriilor înlocuite. teoria conflictului). indivizi. p 15). De exemplu atunci când încearcă să organizeze activităţi de îngrijire la domiciliu pentru un vârstnic asistentul social va lua în considerare mai multe posibilităţi de acţiune: sprijinirea familiei pentru a se putea ocupa de persoana vulnerabilă. organitarea grupurilor profesionale şi organizarea sistemului de educaţie în asistenţa socială. abordarea centrată pe client etc. Aceste responsabilităţi includ 19 . Th Kuhm (1976 p. asistenţii sociali au putut identifica un set de concepte. reţele sociale. clasificarea teoriilor în asistenţa socială. Conform lui Malcom Payne(1996. Howe D. Introducere în teoria asistenţei sociale. clientul. înainte de constituirea asistenţei sociale ca domeniu professional autonom practicile asistenţiale existau ca activităţi commune de întrajutorare. contextual. asistenţa socială.8) alături de teorii şi concepte foarte importante sunt politicile sociale. teorii şi metode în munca lor cu clienţii. antropologie.

p. Istoricul serviciilor sociale are la bază recunoaşterea nevoilor sociale şi organizarea societăţii pentru a le satisface. Conform OG 86/2004. centre de reabilitare şi recuperare de zi.153) Conceptul de nevoie socială aparţine în mod firesc de idea de serviciu social. 154). alocaţiile pentru copii şi familie. Servicii sociale: Activităţile asistenţilor sociali sau ale altor profesionişti care ajută oamenii să prevină dependenţa. Se bazează pe colaborarea cu serviciile medicale. poluarea apei şi a aerului. centre de consiliere. Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat. Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi. resimţită sau de un grup de indivizi sau individual. astfel: a. indemnizaţiile de şomaj. Nevoile de bază sunt fizice. centre de adapost. familiilor şi comunităţilor (Parker. adică beneficiarii sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar. să consolideze relaţiile de familie şi să restabilească funcţionarea socială a indivizilor. În concluzie. creşterii calităţii vieţii.)). 1993). Din categoria celor băneşti fac parte: pensiile. emoţionale. serviciile sociale: • reprezintă: măsuri şi acţiuni care răspund nevoilor sociale individuale. = o stare de tensiune la un moment dat. familiale sau de grup. Exemple de probleme sociale : sărăcia. servicii medicale insuficiente în mediul rural. a unui handicap fizic sau psihic etc. p. violenţa domestică etc. dificilă. problemele sociale generează nevoi sociale ce impun organizarea de servicii sociale în cadrul unei comunităţi Măsurile/ componentele asistenţei sociale au rolul de a satisface nevoile unei persoane atunci când aceasta nu se mai poate ajuta singură (din cauza unei boli cronice. Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate. considerate mai degrabă excepţionale. de realizare personală etc.a.satisfacerea nevoilor de bază ale individului şi ale membrilor de familie care depind de el/ ea. persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/ institutional (Moore. prevenirii marginalizării şi excluziunii sociale. în scopul menţinerii autonomiei. rata ridicată a abandonului şcolar. Nevoie: = o anumită stare de deficienţă. 20 . Prestaţii sociale: forme de transfer prin care se realizează alocarea de bunuri şi servicii către indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli şi de roluri reciproce. b. 1987. ajutorul social ş. care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare imediată. servicii de îngrijiri la domiciliu. ce impune o anumită rezolvare. În cazuri speciale. dar rămân în familia lor şi continuă să locuiască în casa lor. consumul de droguri. rechizite pentru şcolarii din familiile cu venituri mici etc. de lipsă. 1987. a resurselor financiare insuficiente. de vulnerabilitate sau dependenţă.). (Parker. Prestaţiile în natură pot consta din bunuri (“cornul şi laptele”. • urmăresc: prevenirea şi depăşirea situaţiilor de dificultate. Prestaţiile pot fi acordate în bani sau în natură.

(Chelcea. divorţul sau schimbarea domiciliului pot slăbi fundaţia unei familii. 21 . de prietenie.specialişti (asistenţi sociali. într-o mulţime de conversaţii. sărăcia. psihologi.Etapă necesară în procesul de evaluare a nevoilor şi resurselor unei persoane aflată în dificultate. Astfel de crize sunt determinate sau agravate. în integrarea sa. să fie mai fericiţi. de vecinătate sau colegiale) tind să facă faţă stresului mai bine. de asemenea. grupuri comunitare de support Evaluarea suportului social . p.). Schimbări majore în dinamica familiei cum ar fi boala. medici etc. Iluţ. când are nevoie de ajutor material sau când are nevoie de o persoană căreia să-i poată împărtăşi temerile şi fricile. consilieri. toate familiile experimentează stresul la un moment dat. Suportul social şi relaţiile interpersonale Ce este suportul social? • principala resursă exterioară la care individul poate apela pentru evitarea/rezolvarea anumitor probleme pe care nu le poate rezolva singur. Ei tind. moartea. adoptată în ultimii ani în România. Sursele şi evaluarea suportului social Atunci când cineva nu reuşeşte să-şi rezolve problemele şi apelează la alte persoane în care are încredere. 350) • proces prin care se oferă sau se primeşte sprijin cu alte persoane în scopul de a uşura unul sau mai multe obiective ale funcţionării sociale. educaţia deficitară sau lipsa acesteia etc. -instituţii şi servicii sociale. colegi. Familiile pot oferi un sprijin emoţional imens. de situaţii sociale problematice cum ar fi şomajul. cunoştinţele. în special în momentele de criză. psihologi etc) sau grupuri de suport comunitare.Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici. în creşterea stimei de sine şi ajutarea acestuia să aibă încredere în oameni şi să se simţă în siguranţă. 2003. specialişti (asistenţi sociali. asistenţa şi informaţiile primite din partea indivizilor şi grupurilor în cadrul relaţiilor formale şi informale”. comparativ cu relaţiile din familie. vecini. colegii. Oamenii care au legături sociale puternice (familiale. Pentru că ele se află întotdeauna în schimbare. Aceste relaţii sunt de obicei mai puţin intense sau apropiate. • formale: . nu de puţine ori. Politica de prevenire a instituţionalizării. Colegii cooperează şi se ajută unii pe alţii în timpul serviciului şi se angajează. vecinii. prietenii. mai sănătoşi şi să trăiască mai mult. dezvoltare şi evoluţie. • “susţinerea psihologică şi socială a persoanelor: confortul. • proces important în menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului. consilieri. cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă) etc. prieteni. Un al doilea tip de suport social este cel oferit de grupurile şi reţelele de prieteni şi colegi. Sursele suportului social pot fi: • informale: familia. se înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi îngrijirii în comunitate. Prietenii se implică în activităţile comune de timp liber şi comunică mult unii cu ceilalţi. de asemenea. cămine -spital. ea apelează la una dintre sursele de suport social ce-i stau la dispoziţie: familie.

• informaţionale. • de consiliere. grupurile profesionale. Calitatea relaţiilor De asemenea. Funcţia emoţională: este funcţia care oferă confort şi stimă de sine. Funcţiile relaţiilor sociale suportive Relaţiile sociale pot îndeplini una sau mai multe dintre următoarele funcţii: a. colegii. familia se constituie într-o sursă de tensiuni şi conflicte. o sursă importantă de sprijin). faza deficitară/finală. subordonaţii. părinţii soţului/soţiei. • de interacţiune socială pozitivă etc. în evaluarea sprijinului social de care poate să dispună o persoană la un moment dat. apelând la alte surse de suport. Uneori. ceea ce determină persoana în nevoie să caute sprijin. rudele. • de îngrijire.-Se referă la: • reţelele de relaţii pe care le are persoana cu mediul social • aspectele calităţii relaţiilor unei persoane şi posibilitatea ca aceste relaţii să ofere sprijin persoanei în dificultate. grupurile de recreere. ci este necesar să evaluăm şi ce crede persoana respectivă despre sprijinul pe care-l poate primi de la familie. 2. Acest tip de support poate fi oferit de: sursele informale (familia. prietenii apropiaţi. părinţii. tranziţia la o nouă situaţie. colegii. cluburile sociale. ocupă un loc central în cadrul conceptului de sprijin social şi este cel mai important tip de sprijin ce poate însoţi toate etapele unei situaţii problematice: 1. prietenii. nu este suficient ca persoana care are nevoie de sprijin să facă parte dintr-o familie numeroasă (aparent. de posibilitatea ca aceste relaţii să deţină funcţii de sprijin la un moment dat. vecinii 22 . devin importante aspecte ce ţin de calitatea relaţiilor acelei persoane. 3. situaţia de criză. De exemplu. • de recunoaştere şi afirmare. copiii. Suportul social poate acoperi o arie variată de nevoi : • materiale. grupurile religioase. • emoţional-afective. vecinii. Reţeaua de relaţii Reţelele de relaţii de care dispune o persoană la un moment dat pot include: soţul/soţia. grupurile comunitare de suport.

oferirea de bunuri materiale (mobilă. • exprimarea căldurii personale în relaţie cu persoana în nevoie. Funcţiile particulare ale suportului social.sursa cea mai importantă o reprezintă membrii familiei. oferirea de ajutor în perioade critice. maşină de spălat. informaţională: este utilă în special în faza de tranziţie de la o situaţie problematică la o situaţie adaptativă. trăieşte sentimente de inadecvare. cărţi. important în diferite momente. Pentru a realiza acest lucru este util ca ei să cunoască etapele din evoluţia unor situaţii problematice cu care clienţii se pot confrunta la un moment dat. îndrumarea şi consilierea persoanei în diverse domenii. CRIZA 2. o transportul. instrumental: este formă de ajutor direct şi material pentru o persoană aflată în dificultate. Funcţia de suport material. TRANZIŢIA 3. furie. poate ajuta la rezolvarea unor probleme practice. b. Prin înţelegerea acestor faze. presupune ca activităţi: asistenţa pentru muncile gospodăreşti. Exemplu: O persoană care află că este concediată. Funcţia cognitivă. haine etc. Fazele situaţiei problematice sunt: 1. • comportamentul ce susţine sentimentul de siguranţă şi-l conduce pe individ spre credinţa că este respectat şi că devine conştient de disponibilitatea cuiva cu care poate discuta problemele sale cele mai delicate. • manifestarea afecţiunii pentru celălalt. neputinţă. sunt: a) suportul emoţional: . cum ar fi îmbolnăvirea sau decesul unui membru al familiei. bunuri sau servicii. tranziţia sau faza cronică/finală).).). se pot fi oferite/proiectate răspunsuri cât mai adecvate nevoilor clienţilor. fiind utilă în special în faza deficitară/ cronică a situaţiei problematice. poate consta în furnizarea de bani. presupune a-i oferi persoanei aflată în dificultate informaţiile de care are nevoie sau de a o învăţa anumite deprinderi ce-i sunt necesare pentru rezolvarea problemei sale include şi un sprijin ce implică informaţii care să ajute persoana să-şi evalueze evoluţia proprie. mânie. sfătuirea. 23 . îngrijirea copiilor. • comunicarea empatică.este necesar în faza de criză. disperare. grupurile de suport comunitare etc) şi presupune activităţi precum: • asistenţa sub formă de încurajare.etc. • manifestarea încrederii şi a susţinerii necondiţionate. consilierii. Sincronizarea dintre suportul social şi fazele situaţiei problematice Cei ce îşi desfăşoară activitatea profesională în domeniul asistenţei sociale se află deseori în situaţia de a oferi sprijin social clienţilor. PERIOADA DEFICITARĂ/CRONICĂ Importantă este sincronizarea dintre suportul social şi etapa situaţiei problematice (criza. sursele formale (asistenţii sociali. tranziţie sau deficit. acordarea unor împrumuturi sau donaţii în bani. . c.

în situaţiile de solicitări cronice excesive. de încurajare. prietenii. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de informaţii legate de posibile oportunităţi existente pe piaţa muncii. colegi. astfel încât acesta să fie mai bine adaptat 24 . cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali.) nu există sau nu sunt suficient mobilizate. prieteni. Această evaluare este urmată. c) suport material. colegi sau de către asistenţi sociali. financiar sau de suport constând în anumite bunuri sau servicii. de formare a unor abilităţi şi deprinderi practice utile pentru găsirea unui nou loc de muncă etc.este necesar de-a lungul perioadei de tranziţie de la faza de criză a situaţiei problematice la o nouă situaţie care să permită funcţionarea socială a individului. colegii. relaţiile suportive create între asistentul social şi beneficiari se constituie în cadrul esenţial al procesului de asistenţă socială. consilieri etc. Pentru a depăşi această stare de criză. instrumental: -este necesar în stările deficitare. serviciile de asistenţă socială devin extrem de necesare pentru prevenirea apariţiei disfuncţiilor şi integrarea socială a persoanei aflate în dificultate. Trebuie subliniat caracterul temporar al acestui tip de sprijin. consilieri etc. În cadrul acestor servicii. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. prieteni. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie.inutilitate. necesare pentru a depăşi situaţia de dificultate. de intervenţii care să îmbunătăţească funcţionarea suportului social. Doar în aceste condiţii poate fi prevenită crearea dependenţei de acest tip de ajutor şi promovate autonomia şi responsabilitatea personală. Acest sprijin poate fi oferit de familie. depresie etc. dincolo de orice alt tip de suport. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. b) suportul informaţional sau cognitiv: . Relaţia de suport dintre asistentul social client în practica asistenţei sociale şi O sursă importantă de sprijin. prieteni. colegi. Asistenţa socială “Arta în care cunoaşterea ştiinţei relaţiilor umane şi a deprinderilor de relaţionare este folosită pentru a mobiliza capacităţi latente existente în orice individ. vecinii etc. vinovăţie. consilieri etc. mai ales în situaţiile problematice care pot fi soluţionate. de facilitare a exprimării şi acceptării emoţionale. Mobilizarea suportului social are în vedere o evaluare iniţială a resurselor individuale şi sociale ale persoanelor. în special acolo unde sursele informale (familia. acolo unde este necesar. persoana respectivă are nevoie în primul rând de sprijin emoţional. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de suport material.

chiar şi atunci când clienţii cer ajutor material sau financiar.de a alege şi a decide cu privire la propria viaţă.la stresul vieţii de zi cu zi. • cadrul în care cunoştinţele despre natura umană sunt puse în valoare spre beneficiul clientului. • un tip special de relaţie interpersonală. . Atitudini implicate în relaţia asistent social . comportamentului clientului.de confidenţialitate. nu un caz.client A. • satisfacerea lor are impact asupra relaţiei cu clienţii şi asupra atitudinilor acestora.de a fi înţeles şi de a i se răspunde la sentimentele exprimate. Nevoile psihosociale ale clienţilor reprezintă: surse ale atitudinilor. • interacţiunea dinamică a atitudinilor.de a fi acceptat ca o persoană. • satisfacerea lor implică. deseori. • se exteriorizează în comportament. reacţie datorată sistemelor de valori cu care operează individual. . emoţiilor. . satisfacerea nevoilor psihosociale ale clientului. în scopul adaptării mai bune a clientului la cerinţele mediului în care trăieşte”. demnă. . reacţiilor emoţionale. . • clienţii pot sau nu pot fi conştienţi de aceste nevoi. • tipuri de nevoi psihosociale: .de a nu fi judecat sau condamnat pentru dificultatea în care se află. stabilirea unor relaţii interpersonale.de a exprima liber sentimente şi emoţii (pozitive sau negative) pentru a se simţiei înşişi. identificarea nevoilor şi intervenţia sunt trupul acesteia (cele două sunt oricum inseparabile). Obiectivele relaţiei dintre asistentul social şi client sunt: • • • sprijinirea clientului în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă. . interacţiune apărută între client şi asistentul social. în timp ce evaluarea. B. cererea lor include şi satisfacerea implicită a unor nevoi psihosociale complexe.de a fi considerat o fiinţă umană. vulnerabilitate.Client Ce este? • sufletul asistenţei sociale. indiferent de gradul de dependenţă. crearea unei atmosfere în care clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze în condiţii de securitate psihoemoţională cu asistentul social. Atitudinile şi rolul lor în relaţia asistent social-client sunt: • reacţii evaluative favorabile sau nefavorabile faţă de ceva sau cineva. număr de eşecuri din viaţă. de valoare. • relaţia dintre asistent social şi client reprezintă un schimb între două surse de • • 25 .” (1949. comportamentelor. Biesteck) RELAŢIA Asistent social .

fie reprezentând comandamentele unei societăţi cu privire la normele de desfăşurare a vieţii sociale(Dicţionar de Filosofie. sau obligaţii şi îndatoriri pe care una numit grup social le impune memebrilor săi. comportament acceptat tradiţional. corectitudine. pe care oamenii şi le-au stabilit. un termen generic pentru diferitele modalităţi de înţelegere şi examinare a vieţii morale. deprinderi sunt determinate de teorie practică şi valori. valori.• • • • energie. obicei) reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului fondat pe valorile de bine-rău. Valorile sunt acele lucruri pe care le considerăm importante. un system particular de principii şi reguli care se aplică unei sfere a acţiunilor umane(sfera politică. abilităţi. Etica defineşte modul în care indivizii. Astfel dacă morala reprezintă convenţii sociale(credinţe şi practici) legate de comportamentul uman correct/greşit care sunt atât de larg răspândite şi acceptate încât reprezintă un consens constant în comunitate iar etica o reflectare . Astfel să ştii înseamnă să ai cunoştinţe despre…. Sistemul de valori în practica asistenţei sociale Noţiunile de cunoştinţe. să poţi presupune să ai formate abilităţile necesare obţinute prin practica profesională (experienţa dobândită) iar să vrei presupune să ai atitudini faţă de… . fie personală. analiză sistematică asupra moralităţii. dinamică. Etica poate fi considerată ştiinţa îndatoririlor umane. satisfacerea anumitor nevoi creează anumite sentimente şi se exteriorizează prin comportamente verbale/ nonverbale. o abordare practică şi structurată pentru a veni în sprijinul profesioniştilor din domeniul 26 . componenta emoţională nu încetează atâta timp cât relaţia asistent social-client există. caracter) reprezintă o disciplină filosofică ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei dar şi o concepţie sistematizată şi coerentă. socială etc). cinste. idealuri. Etică(etimologic) provine din limba greacă – ethos(morav. În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală-convingeri. În filosofie etica studiază şi evaluează comportamentul uman în lumina principiilor morale . Etica s-a dezvoltat pe măsură ce oamenii au reflectat asupra intenţiilor şi consecinţelor actelor lor. un set de reguli. cu intensitate şi externalităţi diferite.mores(atitudine morală. atitudini ce au la bază un set de valori. obiectivul acesteia din urmă (a eticii) este luarea de decizii. interacţiunea asistent-client este una emoţională. corpurile profesionale şi instituţiile aleg să interacţioneze. obicei. Morala(etimologic)provine din limba latină. moral-imoral. larg răspândite în cadrul unei colectivităţi având un grad mare de interiorizare şi impuse de propria conştiinţă(conştiinţă morală) cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi(opinie publică). fie proprie unui current filosofic. atitudinală. comportamente iar sistemul de valori este reflectat în deciziile şi comportamentul individual. care pot fi considerate standarde de comportament. 1978). concepţii. Ele include scopuri. responsabilitate etc. relaţii morale. idealuri morale-norme sau principii morale. îndatoriri deduse din această ştiinţă. creează disponibilitatea clientului de a fi ajutat. deci o bază teoretică. alegerea unor alternative în problemele semnificative etic din practica asistenţei sociale.

Valorile sunt implicate în orice decizie care presupune judecăţi etice. Dicţionar de sociologie).Din punctual de vedere al asistenţei sociale valorile pot fi private ca păreri. însă modul de a gândi şi a acţiona a asistentului social sunt influenţate şi de propria experienţă de viaţă şi de calităţile sale umane.ceea ce se cade.2006.. 1998. Aceste credinţe sunt reflectate în activitatea zilnică şi conduc activitatea profesională. p. valorile ne ghidează în alegerea unei soluţii optime. 2004.ca grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi cât şi la o serie de practici. profesie sau o parte a acesteia prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţe de elaborare.asistenţei sociale în identificarea. Asistentul social achiziţionează în timpul formării sale o bază de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice necesare desfăşurării activităţii profesionale. Astfel se constituie valorile personale configurate în mod individual dar şi nu independent de valorile grupului sau ale comunităţii din care individul face parte. ceea ce ste necesar şi logos-ştiinţă.. analiza şi rezolvarea constructivă a dilemelor etice ce pot să apară.. O Melia M..concept general referindu-se la morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate . 2003) reprezintă un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională. moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate explicit ca norme morale. Moravuri. Deontologie (etimologic) provine din limba greacă deon. 2003). Pentru situaţiile în care nu este evident ceea ce este bine şi ceea ce este rău. al principiilor şi normelor morale specifice pe care le implică exercitarea unei profesii. ale solidarităţii.. Sistemul de valori al profesiei de asistent social adduce în atenţia societăţii ideile eticii sociale. Practica asistenţei sociale ) fac distincţia între competenţa culturală. adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formalşi general acceptate dar fiind larg practicate(Vlăsceanu L. Du Bois B.. Berbea N. Valoare poate fi definită drept ceva ce este valoros. la moralitate. Codul deontologic reprezintă ansamblul obligaţiilor speciale care rezultă din aderarea deliberată la o anumită profesie. Acesta poate fi scris sau transmis prin tradiţie. În sens restrâns deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie. un grup. Una din valorile importante se referă tocmai la libertatea alegerii individuale. Codul etic(Roth M. includerii şi acceptării altora(Roth M. o colectivitate.K. • funcţiile agenţiei. aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli(Miroiu M.Bucureşti). ajutorului.. instituţie. Cunoaşterea şi respectarea valorilor şi principiilor asistenţei sociale sunt esenţiale în munca cu clienţii dar ele trebuie completate de o practică asistenţială multiculturală competentă. şi reprezintă un cod al moralei profesionale. credinţe despre oameni şi despre cele mai potrivite căi de a-i trata pe oameni. Zamfir C. Lee şi Greene(Miley K. sensibilitatea culturală şi practica asistenţială 27 . pe cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicienii unei profesii (Dicţionar de filosfie). Ed.. în situaţiile în care nu există un mod clar de a rezolva un conflict între principiile morale. Valorile folosite în asistenţa socială fac subiectul a trei instanţe: • normele generale ale societăţii.93. dezirabil.. prin sine însuşi. grijii fată de alţii.. • contactul cu clientul. Moralitatea se referă la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană. datorie. Introducere în etica profesională. Trei. deontos.

) (Roth-Szamoskozi. homosexualitatea şi altele. Afirmarea individualităţii proprii. 1996. Oamenii au dreptul la resursele necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi exprima potenţialul. De cele mai multe ori asistentul social reprezintă un model pentru client situându-se pe o poziţie de putere în ceea ce priveşte impactul asupra perrsoanei asistate de aceea este foarte important ca asistentul social să-şi înţeleagă sistemul propriu de valori şi modul în care acesta îl influenţează în luarea deciziilor. 2003). demnităţii şi a nondiscriminării în oferirea de servicii sociale clienţilor indifferent de gen. avortul. cu normele societăţii sau cu codul etic professional. Valorile individuale diferă adesea de alegerile individuale ale clienţilor fie ei indivizi sau grupuri( avort. de exemplu. 2. Sistemul propriu de valori . atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora. sinuciderea. la creşterea demnităţii ei şi la creşterea demnităţii fiecărei persoane asistate. 4. modalităţile în care acestea au fost interiorizate precum şi modul în care acestea interacţionează ca valorile celorlalţi determină apariţia următoarelor situaţii: Valorile asistentului social/ valorile clientului (ceea ce este important pentru asistentul social nu este obligatoriu important şi pentru client) Valorile asistentului social ca model. Sistemul personal de valori poate intra în conflict direct cu valorile instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea. Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscrie la următoarele valori fundamentale. Valorile individuale diferă adesea de problemele concrete ale vieţii sociale ca. 3. valorile şi deprinderile asistenţei sociale generale şi se dobândeşte prin interacţiunea cu personae diferite din punct de vedere cultural. Oamenii au dreptul la libertate. Fiecare persoană este o valoare în sine şi este unică. Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă la valorizarea personalităţii umane.culturală. religie. homosexualitatea etc )şi pot ridica probleme în alegerea modalităţi de rezolvare a problemele sociale. Dobândirea acestui tip de competenţă garantează respectarea principiilor unicităţii. Alegerea unei cariere profesionale ca cea în asistenţa socială cere o profundă explorare a valorilor individuale şi compararea lor cu valorile profesiei (Hoffman şi Salle. Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane . cu importanţă cardinală pentru profesie (Codul deontologic. Valorile asistenţei sociale se exprimă prin ideile referitoare la atitudinile faţă de oameni. Lupta împotriva prejudecăţilor. Asistentul social trebuie să-şi formeze ca deprindere receptivitatea socială iar abordarea trebuie să fie determinată de cunoştinţele. Valorile asistentului social/valorile instituţiei/valorile societăţii/valorile profesionale. Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare . pedeapsa cu moartea. la nevoile şi scopurile sale şi la modalităţile de a obţine resursele necesare vieţii. 1994 în Roth-Szamonskozi. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali. 28 . rasă etc. Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi . Valorile fundamentale ale asistenţei sociale combină valori fundamentale ale tradiţiei religioase iudeo-creştine cu cele ale umanismului şi ale liberalismului. 2003): 1. la alegerea propriilor lor valori şi modalităţi de viaţă. pedeapsa cu moartea. Astfel competenţa culturală vizează dobândirea cunoştinţelor privind dezvoltarea unui anumit grup cultural într-un context social dat iar sensibilitatea culturală vizează setul de valori al grupului cultural respective.

Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a acestora. Codul Deontologic al profesiei de asistent social din România obligă asistentul social să nu decidă în numele beneficiarului ci să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune opţiuni şi limitarea drepturilor beneficiarilor la autodeterminare este posibilă atunci când asistentul social consideră că acţiunile prezente şi/sau viitoare ale beneficiarilor prezintă risc pentru ei înşişi sau pentru ceilalţi. Autodeterminarea este întâlnită în practica asistenţei sociale ca: • încurajarea persoanei asistate pentru a participa la definirea problemei. Regula generală este că nici o informaţie nu poate fi împărtăşită fără acordul persoanei asistate. Respectul faţă de persoana asistată nu este inclus aici ca o valoare specifică deoarece mulţi autori îl consideră o precondiţie a celorlalte valori menţionate Autodeterminarea are în practică un dublu sens: • un sens negativ înţeles ca libertate şi suport acordat unei persoane pentru a face propriile alegeri. • un sens pozitiv înţeles ca asigurarea condiţiilor care să faciliteze înţelegerea deciziilor luate şi dezvoltarea personală. stabilirea priorităţilor şi alternativelor de intervenţie. în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. În afară de nevoile persoanei asistate. 4. Asistenţii sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când.şi confidenţialitate relativă . 6. 1. promovarea bunăstării individuale şi colective. dar şi pentru respectarea drepturilor persoanei asistate. egalitatea de şanse. indiferent de circumstanţe. ca şi de prevederile legale. 2. Dar.5. Am putea spune că în practică nu există un set universal acceptat de valori. 2004): 1. se poate face o diferenţiere între confidenţialitate absolută . Responsabilităţile pentru realizarea valorilor menţionate revin în comun indivizilor şi comunităţilor. Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica scopurile. dar această libertate depinde de 29 . dar putem identifica un nucleu de bază (Rădulescu.caz în care nici o informaţie nu poate fi împărtăşită altora. Anumite situaţii pot garanta confidenţialitate absolută. precum şi pentru a decide utilizarea resurselor personale. respectul faţă de autodeterminare. 3.caz în care se specifică situaţiile în care este responsabilitatea noastră etică şi profesională de a transmite altora informaţiile obţinute. Confidenţialitatea este esenţială pentru asigurarea unui climat de încredere. Problema confidenţialităţii este una dintre cele mai importante în asistenţă socială. acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi. Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la persoanele asistate şi în legătură cu aceştia. rolul nostru este dictat şi de regulile instituţiei în care lucrăm. Societatea va trebui să creeze condiţiile unei participări democratice a cetăţenilor la viaţa socială iar aceştia au responsabilitatea de a fi actori activi în viaţa socială. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor persoanelor asistate. justiţia socială. în judecata profesională a asistentului social. • suportul oferit persoanei asistate pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine. Codul etic al NASW susţine dreptul clienţilor de a lua decizii în ceea ce îi priveşteautodeterminarea reprezintă libertatea alegerii .

Asistenţii sociali care susţin dreptul clienţilor la autodetrminare ghidează procesul de asistenţă. Garantarea accesului clienţilor la alternative şi oportunităţi este un principiu practice fundamental şi o necessitate pentru participare. Există unele domenii ale practicii unde asistenţii sociali au autoritatea legală de a-l obliga pe client să facă unele acţiuni: • clienţii care au nevoie de protecţie dat fiind statutul lor de dependenţă(copii instituţionalizaţi. Acestă valoare poate fi înţeleasă în trei moduri: • tratament egal: eliminarea dezavantajelor în accesul la resurse şi servicii.existenţa unor opţiuni şi resurse. • nevoile individuale. Conceptul de justiţie socială vizează distribuirea bunurilor în acord cu: • criteriile şi regulile generale stabilite de către fiecare serviciu social. iar pe de altă parte. Conceptul de justiţie socială este fundamentat pe două reguli de bază: 30 . incluzând asistarea oricărei persoane fără prejudecăţi şi favoruri. • drepturile personale stabilite prin lege. Apare întrebarea: în acţiunile întreprinse asistentul social urmăreşte aplicarea propriei înţelegeri a bunăstării sau înţelegerea pe care o are persoana asistată? În standardele etice internaţionale ale asistenţilor sociali (Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali) este menţionată datoria asistentului social de a acţiona în interesul persoanei asistate. dezvoltarea unui punct de vedere al asistentului social asupra a ceea ce reprezintă interesul persoanei asistate în acord cu teoria asistenţei sociale. bolnavi mental) 2. • egalitatea rezultatelor: promovarea bunăstării pentru toate persoanele aflate în dificultate Pentru respectarea demnităţii şi autodeterminării. • oportunităţi egale: eliminarea dezavantajelor persoanei asistate în competiţie cu ceilalţi. asistentul social trebuie să aibă în vedere interesul altor persoane din vecinătatea persoane asistate precum şi interesul public. toxicomani. activează resursele acestuia şi îi extind oportunităţile. Resursele reduse limitează opţiunile posibile şi potenţialul de autodeterminare a clientului. Capacitatea de autodeterminare poate fi sporită prin activitatea îndreptată spre îndepărtarea barierelor exterioare care limitează posibilităţile clientului(obiceiuri. 4. această prevedere este completată de alte două menţiuni: pe de-o parte. depinzând de viziunea asistentului social asupra conceptului de bunăstare umană. bătrâni) • persoane care se reabilitează după ce au încălcat normele sociale(delincvenţi. Codul NASW mandatează asistentul social să sprijine crearea de oportunităţi pentru populaţiile dezavantajate şi să promoveze schimbări de politici care ar conduce la îmbunătăţirea condiţiilor sociale. Egalitatea de şanse implică stabilirea unor criterii de egalitate a persoanelor aflate în dificultate şi „eliminarea dezavantajelor” acestora în accesul la servicii. Tema promovării bunăstării individuale şi comunitare este interpretabilă. de înţelegerea bunăstării de către persoana asistată şi de înţelegerea culturală a nevoii. confirmă capacităţile clientului. persoane cu handicap. 3. norme. accesul clienţilor la resurse este o necessitate imperativă. instituţii) şi a barierelor interioare care îi limitează posibilităţile de a găsi modalităţi alternative de acţiune.

• Valorile sociale.(1) egalitatea în evaluarea nevoilor şi a resurselor. Principii etice Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei discipline. Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la informaţii. excluderea şi alte asemenea forme. Formarea unei noi competenţe duce adesea la rezolvarea problemelor şi la dezvoltarea personalităţii individului. Problemele de viaţă ale indivizilor se datorează. atâta vreme cât alocarea resurselor. 5. 1980): • Valorile persoanelor asistate. 3. 31 . 4. ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială. punctând responsabilitatea asistentului social în distribuţia resurselor publice în acord cu drepturile şi nevoile individuale. ca răspuns la nevoi. El este operaţional în multe din acţiunile asistentului social şi poate fi considerat central în asistenţa socială. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori sociali care au o acţiune defavorabilă asupra indivizilor. Deşi se acceptă ideea că originea problemelor de viaţă se află adesea în experienţele şi evenimentele trăite anterior şi se ştie că analiza experienţelor trecute poate fi benefică. Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea să obţină maximum de independenţă. Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri. Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia. Ei trebuie lăsaţi şi încurajaţi să-şi asume responsabilităţile propriilor decizii şi să-şi exercite libertatea. Multe din problemele indivizilor îşi au originea în societate şi nu se datorează indivizilor înşişi. familiilor şi grupurilor. profesionistul va întări încrederea în sine a asistatului şi demnitatea individului. rezolvarea nu se poate limita la creşterea competenţelor individuale. să ia propriile decizii şi să înveţe să-şi conducă propria viaţă. se apreciază că cele mai multe din dificultăţile în calea îmbunătăţirii integrării sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenţiei pe alegerile şi posibilităţile prezente. şomajul. 7. încurajând manifestările sale de independenţă. servicii. • Valorile în asistenţă socială. este o activitate des întâlnită în procesul de asistenţă. Prin urmare. lipsei deprinderilor şi a mecanismelor de adaptare ale acestora.în cazul nostru. 2. În practica asistentului social sunt implicate (Morales & Sheafor. în general. Asistenţii sociali au responsabilitatea să ajute oamenii să-şi descopere şi să-şi utilizeze capacităţile de schimbare şi dezvoltare. 2003) specifice profesiei de asistent social: 1. totuşi. Principiile etice (Hepworth şi Larsen în Roth-Szamoskozi. În relaţia de consiliere şi de sprijin. acceptate în cadrul unei colectivităţi . noţiuni de bază în practica asistenţei sociale. (2) acordarea ajutorului în funcţie de nevoi Acest concept este unul dintre cele mai importante. • Valorile personale ale asistentului social. resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. 6. discriminarea. prin mobilizarea potenţialului latent de adaptare al indivizilor. Oamenii sunt capabili să înveţe noi comportamente.

11. Autocunoaşterea este o primă etapă necesară în procesul de dezvoltare şi schimbare a persoanei. 9. 4. pentru aceasta având nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viaţa lor. implicându-se în identificarea. London. 3. rasismului. 12. • Poate identifica şi acţiona împotriva discriminării. Practicianul în asistenţă socială trebuie să demonstreze că: • Identifică propriile valori şi înţelege implicaţia acestora în practica de asistenţă socială. înţelegerea. Asistentul social poate contribui la creşterea stimei de sine a clienţilor în cadrul relaţiilor de consiliere. inegalităţilor şi injustiţiei. Orice metodă de rezolvare a cazurilor de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere că mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca şi scopul. BASW. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate. autentică. încurajare. dreptul la autodeterminare şi la confidenţialitate ale asistatului. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995). • Recunoaşte şi respectă unicitatea şi diversitatea fiecărei persoane. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor. prin grijă. Banks. folosind metode adecvate rolului asistentului social şi contextului în care persoana trăieşte. indiferent de valorile şi convingerile acestora. Mijloacele folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea. Ethics and Values in Social Work. • Înţelege modalităţile de promovare a dreptului persoanei de a alege. confidenţialitate şi protecţie. Relaţiile interumane Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica profesională. înţelegând posibilităţile de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vieţii persoanelor asistate. Oamenii au nevoie de conştiinţa valorii proprii şi de stimă de sine. • Poate practica asistenţa socială într-un mod care să nu stigmatizeze sau să dezavantajeze persoanele. • Înţelege formele de asistare a persoanelor aflate în nevoi în demersul de îmbunătăţire a nivelului de trai. grupurile sau comunităţile asistate. sinceră. 32 . Relaţia dintre asistentul social şi client poate deveni pentru acesta din urmă model de relaţie deschisă. a dreptului la viaţa privată. evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale. Autodeterminarea Asistentul social respectă şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare 5. Valori în asistenţa socială 1. Dreptul persoanelor asistate la propriile valori şi convingeri este inviolabil.8. 10. unicitatea şi valoarea fiecărei persoane. putând acţiona pentru respectarea dreptului la competiţie (competiţia este deseori impusă de resursele limitate şi se regăseşte în accesul pe baza îndeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului). 2001. Persoana asistată poate să preia modelul şi să îl transpună asupra celorlalte relaţii ale sale. acceptare.. 2. Justiţia socială Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale. Demnitatea şi unicitatea persoanei Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului. S.

însă. Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte publicitatea cazurilor sociale. responsabilităţi faţă de persoanele asistate. Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor morale prin luarea unor decizii responsabile.proiect elaborat de Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. Rămâne de reţinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în chestiuni de etică “nu putem discuta ceea ce ar trebui să facem. ei trebuie să ştie să recunoască acele aspecte ale practicii asistenţei sociale care pun în balanţă diferite valori morale. responsabilităţi faţă de instituţia angajatoare. Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca implicând decizii morale dificile. Competenţa Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de licenţa. Sursa: Codul etic al profesiei de asistent social . ea trebuie exersată în activitatea efectivă. 7. ca şi datorită accentuării interesului statului în problemele sociale şi. trebuie să clarificăm ce părţi implicate vor fi influenţate de decizia noastră şi pe care dintre ele ne simţim mai obligaţi să le susţinem. 2. scopurile activităţii de asistenţă socială sau concepţiile lor teoretice privind activitatea lor profesională. valorile. să îşi clarifice propriile valori personale. responsabilităţi faţă de profesie. vom investiga cinci categorii de responsabilităţi: 1. Integritatea Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi normele etice profesionale. 2003). 4. convingerile lor. Uneori au posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu supervizorii lor.6. valorile personale/ valorile instituţiei în care lucrează etc. 6.dileme etice Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. Teme majore de confruntare etică Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali se pot datora următoarelor trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi. expertiza şi experienţa profesională. pe care să le raporteze la valorile profesiei (RothSzamoskozi. valorile personale/ valorile persoanei asistate. ca urmare a creşterii interesului public pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului. asistentul social va trebui să decidă care din valorile implicate vor fi luate în considerare cu prioritate. judecăţile lor de valoare privind natura umană. responsabilităţi faţă de societate. în general. 2003): 1. Când vom analiza o dilemă etică. responsabilităţi faţă de noi înşine ca profesionişti. responsabilităţi faţă de colegi. ei au de luat singuri decizii. fără să ştim ce anume am putea face”. Factori care ţin de asistenţii sociali: presupunerile lor. Faţă de cine suntem responsabili? Pentru a lua o hotărâre etică. 5. nici lămurită în manuale. 3. În majoritatea cazurilor. Dilema etică apare atunci când asistentul social se confruntă cu o situaţie în care trebuie să decidă în cazul unei alternative conflictuale. După identificarea şi definirea dilemei etice. Se spune că morala nu poate fi predată în sălile de curs. cum ar fi conflictul între valorile personale/ valorile profesionale. 2004 Probleme etice . 33 .

provenind din înţelegerea diferită a obligaţiilor faţă de persoanele asistate.2.respectarea confidenţialităţii este adesea dificilă. scopurile şi priorităţile care derivă din acest specific. chiar şi în situaţiile în care propriile valori îl fac să încline într-o anumită direcţie.cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile persoanelor asistate de a alege serviciile pe care le doresc.respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o obligaţie a oricărui angajat.asistentul social trebuie să ia uneori decizii în situaţii neclare. Luarea unei decizii etice Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor paşi (Paradise. . definirea ei. Aspectele etice ale muncii de asistenţă socială apar ori de câte ori există un conflict sau o lipsă de simetrie legată de factorii amintiţi sau când se ciocnesc valori în interiorul diferitelor componente. 4. atunci apare o potenţială dilemă etică.asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul. relaţiile şi situaţia sa profesională etc. 3. Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali sunt următoarele: .caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali ridică problema echităţii. relaţiile sale cu alţi membri ai familiei sale. Factori care ţin de mediul instituţional. . interesele persoanelor asistate sunt primordiale faţă de ale profesioniştilor. . care vine însă uneori în conflict cu alte cerinţe etice. ambigue sau contradictorii.hotărârile privind persoanele asistate trebuie luate împreună cu aceştia. dar există situaţii în care cunoaşterea adevărului este greu suportabilă de către persoana asistată sau pare că îi face rău acestuia. cu consimţământul lor. . dar în multe cazuri ei nu înţeleg toate implicaţiile alegerii lor.în general. respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora. . deoarece sunt situaţii în care i se cere comunicarea informaţiilor în interesul clientului sau al altora implicaţi în situaţie. . strategiile şi opţiunile la care se pretează. . 34 . . Dacă asistentul social nu este de acord cu anumite direcţionări din partea instituţiei şi are un argument convingător pentru care lucrurile ar trebui schimbate. dacă eşuezi în a explica persoanei asistate care sunt limitele confidenţialităţii şi informaţia trebuie să fie împărtăşită ca urmare a unor cerinţe legale sau instituţionale. Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei. 1985): 1. asistentul social trebuie să renunţe la propriile judecăţi de valoare.obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să le răspundă. Care este sursa conflictului? Ce factori sunt implicaţi? De exemplu. atunci se află într-o poziţie mai bună. . . dar sunt situaţii în care ele periclitează serviciul sau chiar viaţa asistentului social.alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pretinde alegerea între o tehnică mai potrivită pentru persoana asistată şi una mai convenabilă pentru asistentul social . Factori legaţi de client: personalitatea sa. chiar dacă aceştia manifestă nevoia de o relaţie mai complexă.în deciziile sale profesionale. nivelul său mintal şi educaţional. Identificarea problemei.asistentul social îşi va menţine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al relaţiilor profesionale.relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu caracter profesional. cu comunitatea. . Factori legaţi de problemă: natura problemei.

faţă de dvs. Sri Lanka.Principii şi Standarde”. e important să fiţi cât se poate de realişti. Alegerea celui mai bun curs al acţiunii. 4. faţă de societate. jurnalul oficial al asistenţilor sociali americani. faţă de instituţia unde lucraţi. Plecând de la principiul de bază al profesiei de asistent social. Astfel. din fericire. profesie şi. dar. în 1924.Primul pas pentru depăşirea unei probleme este recunoaşterea ei. De asemenea. Codul deontologic Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi tipărit în 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale” (Experimental draft code of ethics for social case workers). pus în mai mare măsură în acord cu realităţile sociale (Roth-Szamoskozi. 2003). Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali (National Association of Social Workers. Uneori situaţiile personale afectează decizia pe care o luăm. 2. rolul codului deontologic fiind de a face conştient că decizia luată va trebui să fie satisfăcătoare nu numai pentru el/ea însuşi/însăşi. Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali reglementează relaţiile dintre: 35 . Astfel. îşi poate pierde slujba. asistentul social poate să nu fie de acord cu şeful său şi drept urmare. 3. luând în considerare fiecare alternativă. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat în această întâlnire „Etica Asistenţei Sociale . se susţinea ideea că publicul are şi el dreptul să cunoască principiile pe baza cărora asistentul social ia decizii. Care sunt implicaţiile alternativelor propuse? Ce se va întâmpla? Este important să identificaţi care este poziţia responsabilităţilor dvs. dat fiind numărul mare al acestora şi varietatea lor. astfel de situaţii nu se întâlnesc prea des. dar este cert că avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne în urma unei evaluări deontologice asupra subiectelor dilematice. 5. a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional. Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale. Cursurile posibile şi probabile ale acţiunii. având în permanenţă ca preocupare respectarea standardelor profesionale. “În 1994. în “The Compass”. în Colombo. De exemplu. pentru fiecare acţiune în parte. ci şi pentru standardele profesionale. NASW) a adoptat un nou cod deontologic. Astfel. Formarea unei gândiri deontologice presupune evaluare deciziilor în spiritul valorilor profesionale. În 1979. care cuprinde două documente: Declaraţia Internaţională a Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali. De cele mai multe ori. foarte important. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra deciziei şi de aceea trebuie luate în considerare. care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie socială. potrivit căruia asistentul social intervine pentru creşterea bunăstării individuale şi a determinării de sine a individului. În enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale acţiunii va trebui să luaţi în considerare argumentele dvs. soluţiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfăcătoare. Abia în 1951 Adunarea Generală a Asociaţiei Americane a Asistenţilor Sociali a adoptat primul cod deontologic valabil pentru toţi membrii asociaţiei. codul deontologic funcţionează ca un ghid de raportare la situaţii etice şi nu reprezintă un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o situaţie dată. Reamintiţi-vă că aveţi responsabilităţi faţă de persoana asistată. sarcina cea mai grea a asistenţilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile personale. Necesitatea unor coduri deontologice a apărut mai evidentă pe măsură ce s-au înfiinţat asociaţii ale asistenţilor sociali. Examinarea valorilor şi normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei. va deveni evident propriul sistem de valori.

referitoare la modalităţile de menţinere şi aplicare a valorilor profesionale în practica asistenţei sociale. în care sunt prevăzute standarde referitoare la identificarea. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali încurajează specialiştii fiecărui stat să discute şi să clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare ţară. principii şi standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social să ia deciziile adecvate persoanei asistate şi contextului său de viaţă. Astfel. membri ai Asociaţiei Romane pentru Promovarea Asistenţei Sociale şi fondatori ai Federaţiei Naţionale a Asistenţilor Sociali din România (2002). politica agenţiei în care lucrează. Aplicaţiile principiilor etice trebuie judecate în funcţie de contextul în care acţionează asistentul social.1. Spania. asistentul social şi profesie. 5. condiţii istorice. economice. conţinând aspecte referitoare la aspectele ce ţin de procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de agenţie. Codul oferă principii generale prin care asistentul social se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează cadrul în care asistentul social poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu persoana asistată. Codul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de comportament pentru toate situaţiile în care poate fi implicat asistentul social. în care sunt prevăzute standarde referitoare la susţinerea oportunităţilor de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează situaţiile în care este încălcată etica profesională. asistentul social şi colegi. 4. a elaborat primul Cod deontologic al asistentului social în România. asistentul social şi problematica socială. metodologia cercetării sociale. Aria problemelor în care Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali apreciază că asistentul social trebuie să decidă conduita pe care o adoptă în consens cu standardele şi principiile etice sunt: când loialitatea asistentului social este în mijlocul unor conflicte de interes. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recomandă „Etica Asistenţei Sociale -Principii şi Standarde”. Acest cod nu privează pe nici un asistent social de libertatea practicii cu condiţia ca acţiunile sale să fie în consens cu principiile etice ale codului deontologic. 2. referitoare la principiile de colectare şi utilizare a informaţiei privind situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul. realizat de un colectiv de specialişti. consultarea colegilor. între grupul clientului şi societate sau între diferite grupuri profesionale. consultarea supervizorului sau consilierului legal al agenţiei. când datoria asistentului social de a proteja interesele persoanei asistate poate veni în conflict cu cerinţele eficacităţii şi utilităţii acţiunilor întreprinse de către asistentul social. au fost folosite modele de coduri deontologice ale unor ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda. colegii şi agenţia în care lucrează. Asociaţia Romană Pentru Promovarea Asistenţei Sociale. 3. Pe lângă acest cod. sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale în sfera politicilor sociale. ca pe un ghid general pe baza căruia specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabili principii etice profesionale proprii. asistentul social şi client. când asistentul social trebuie să fie atât cel care ajută persoana asistată cât şi cel care verifică situaţia acestuia. În elaborarea Codului. înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale. asistentul social şi agenţia în care lucrează. SUA) şi Codul 36 . Codul deontologic al profesiei de asistent social oferă un set de valori. cum ar fi conflictele între interesele clientului şi a altor persoane. asistentul social trebuie să utilizeze şi alte surse de informare pentru delimitarea activităţilor sale cum ar fi: legislaţia. alte coduri etice relevante. Plecând de la acest principiu. Problematica socială porneşte de la diferite premise de spaţiu geografic.

în septembrie 2003. în cadrul Conferinţei Naţionale de Asistenţă Socială desfăşurată la Oradea. Aceste norme se referă la responsabilităţile asistentului social ca profesionist şi la relaţiile lui cu societatea. Codul deontologic al profesiei de asistent social. B. Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplică tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. 37 .” În 2003.Deontologic Profesional al Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali şi Asociaţiei Europene de Asistenţă Socială. profesia. persoanele asistate. de către Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. cod care a fost discutat de comunitatea profesională a asistenţilor sociali (membri ai asociaţiilor membre în FNASR). a fost finalizat. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale. instituţia şi colegii. Acesta cuprinde două capitole: A. Valorile şi normele etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului social.