Asistenţa socială: funcţii şi caracteristici Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul

, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Asistenţa socială, componenta a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială (Legea nr. 47 din 08 martie 2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială) Menirea asistenţei sociale este de a asigura accesul acelor persoane care nu se pot adapta prin forţe proprii la societatea în care trăiesc, cei care nu se pot bucura de drepturile fundamentale şi elementare precum cel de a beneficia de o alimentaţie corespunzătoare, de un adăpost decent, de servicii de îngrijire a sănătăţii, igienă, educaţie, de o sursă stabilă de venit şi de posibilităţi de autorealizare. Procesul prin care cetăţenii beneficiază de măsuri de protecţie socială şi ajutor profesionist în vederea satisfacerii nevoilor lor şi a unei bune integrări în societate constituie asistenţa socială. Altfel spus ansamblul activităţilor profesionale prin care persoanele pot beneficia de procesul de asistare în vederea rezolvării sau ameliorării situaţiei lor este procesul de asistare socială (M. Roth, A. Rebeleanu, Asistenţa socială Cadru conceptual şi aplicaţii practice, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2007, introducere) Asistenţa socială („Social Work", în ţările de limbă engleză) reprezintă ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză şi deci vulnerabile. Acestea, datorită unor motive personale de natură economicomaterială, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace şi eforturi proprii în colectivitate, în limitele unui mod normal, decent de viaţă. Pentru o anumită perioadă de timp, ele nu pot duce o viaţă activă, auto-suficientă, fără un ajutor economico-material sau fără un suport fizic, moral, social din exterior. Asistenţa socială are deci un rol de promovare a solidarităţii sociale. Acest rol social contribuie la menţinerea unităţii şi specificului asistenţei sociale şi se exprimă în acordarea ajutorului, în sentimentul de compasiune, în încurajarea înţelegerii dintre oameni. Cum am arătat, asistenţa socială funcţională este una din condiţiile bunului mers al unei societăţi democratice, dat fiind că ea desemnează un ansamblu de instituţii, programe măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică, nu az, prin mijloace şi eforturi proprii, posibilitatea unui mod de viaţă decent. Conform definiţiei Asociaţiei Naţionale Americane a practicienilor din domeniul muncii sociale , asistenţa socială este o activitate profesională orientată spre oferirea de ajutor oamenilor – consideraţi ca indivizi, ca membrii de familie sau de grup şi ca membri ai unei comunităţi - în vederea creşterii şi /sau refacerii capacităţii lor de funcţionare socială şi a obţinerii resurselor care să le asigure o viaţă trăită cu demnitate în cadrul social dat.

1

Bocancea şi Neamţu(Elemente de asistenţă socială, Polirom, Iaşi,1999)au definit acţiunea asistenţială ca refacere sau „restaurare ” a capacităţii funcţionale sociale normale, în care normalitatea pe care o vizează asistenţa socială este contraponderea devianţei şi a inadaptării- inadaptare văzută ca incapacitate de acomodare la cerinţele societăţii, neîncadrarea în muncă, comiterea unor acte care dăunează altora, sau alte abateri de la aşteptările din partea familiei, a grupului sau a comunităţii. Asistenţa socială promovează sau reface o interacţiune reciproc benefică între indivizi şi societate, în vederea ridicării calităţii vieţii sociale, atât la nivel individual şi familial, cât şi la nivel de grup şi comunitar(Hepworth şi Larsen, 1993, Direct social work practice: theory and skills. Pacific grove, C.A: Brooks/ Cole ) Reciprocitatea legăturilor interpersonale este una din caracteristicile asistenţei sociale, dat fiind că ceea ce încearcă ea să facă este să includă pe cei aflaţi la marginea societăţii prin practici care le asigură îngrijire, dobândirea unor bunuri necesare şi împărtăţirea sentimentelor. Indiferent de cauzalitatea care a determinat dificultăţile de integrare ale unor persoane, mediul fizic, relaţional şi organizaţional este cel care oferă oportunităţi şi resurse pentru realizarea aspiraţiilor lor. Indivizii trebuie să contrbuie şi ei, cât mai eficient posibil, la propria lor bunăstare, precum şi la bunăstarea celorlalţi din mediul apropiat lor şi la bunăstarea întregii societăţi. Toate acţiunile asistenţei sociale trebuie să conducă la creşterea demnităţii şi a capacităţii de autodeterminare a indivizilor. Având în vedere varietatea manifestărilor excluderii care acţionează practic la toate nivelurile şi formele domeniului social, precum şi marea varietate a formelor de ajutor aşteptările faţă de asistenţa socială se manifestă la toate segmentele societăţii. În acest context asistenţa socială este parte integrantă a socialului, supusă confruntărilor dintre economic şi politic. Unul dintre paradoxurile asistenţei sociale este că având ca preocupare principală categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii ea are de asemenea, rolul de a menţine echilibrul social şi ordinea socială dată, prevenind mişcări de masă sau crize ale sistemelor sociale( Davies M., 1994 The esential social worker). Această funcţie se exprimă în acţiuni de tip reparator (privind echitatea socială) dar şi coercitiv, de reglare a comportamentului persoanelor conform legislaţiei în vigoare şi a regulilor organizaţiei – ajutorul este acordat numai în anumite condiţii a căror nerespectare aduce cu sine pierderea unei anumite forme de protecţie socială. Misiunea asistenţei sociale este de a interveni în favoarea persoanelor defavorizate, marginalizate sau cu risc de excluziune socială, prin oferirea de sprijin pentzru obţinerea condiţiilor unei vieţi decente şi prin susţinerea dezvoltării propriilor lor capacităţi şi competenţe, în vederea integrării lor sociale corespunzătoare. Asistenţa socială (Jordan B. 1997) este un ansamblu de măsuri prin care societatea încearcă să se protejeze pe sine înseşi de membrii ei vulnerabili şi, totodată, să-i compenseze pe aceştia din urmă pentru consecinţele negative ale economiei de piaţă. Necesitatea misiunii specifice asistenţei sociale apare acolo şi atunci unde comunităţile încep să conştientizezez nevoile celor marginali şi sunt dispuse să acţioneze pentru reducerea consecinţelor individuale şi sociale are marginalizării. Obiectivul asistenţei sociale este de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate să obţină condiţiile necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o mai pronunţată funcţionare socială. Pus în serviciul unei cauze demne, asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-

2

economic, politic, cultural, familial, moral etc., posedând cunoştinţe atât despre dezvoltarea lui umană, despre personalitatea lui, cât şi despre contextul socio-cultural şi moral în care el trăieşte. Obiectivele specifice ale asistenţei sociale sunt: a. Ajută oamenii să-şi îmbunătăţească competenţele şi capacitatea de a-şi rezolva singuri problemele. b. AS are menirea de a ajuta oamenii să obţină resursele materiale necesare asigurării unei calităţi a vieţii la un nivel decent facilitând accesul spre serviciile sociale adecvate, în cadrul legal oferit de politicile sociale ale ţării c. AS stimulează organizaţiile şi instituţiile în oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor, familiilor, grupurilor care recurg la ajutor d. Asistentul social va trebui să urmărească îmbunătăţirea relaţiilor clientului ce celelalte sisteme şi subsisteme de care depinde integrarea sa socială. Facilitarea interacţiunilor dintre indivizi şi celelalte persoane care trăiesc în mediul lor va contribui la o mai bună adaptare a acestora la cerinţele mediului social şi le va spori şansele dezvoltării autonomiei e. AS. Are rolu de a influenţa relaţiile dintre diferite instituţii şi organizaţii implicate în activităţile de asistare, în sensul unei mai bune colaborări în favoarea clienţilor f. Influenţarea politicilor sociale pentru favorizarea apariţiei acelor legi sau măsuri care să conducă la un maia mare grad de echitate socială a cetăţenilor şi să asigure o calitate mai bună a vieţii pentru categoriile defavorizate de populaţie. Asistenţa socială oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială, îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială, mobilizează comunitatea, persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar, material, moral, psihoterapie, consiliere. În cadrul programelor de asistenţă socială se înscriu şi activităţile de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrate, stresante sub aspect economic, cultural, psihologic sau moral, pentru indivizi sau grupuri, care pot fi adesea mai puţin costisitoare decât terapia propriu-zisă. În societatea contemporană, asistenţa socială se orientează spre realizarea următoarelor funcţii: (E. Zamfir, C. Zamfir 1995) a. Identificarea segmentului de populaţie care are nevoie de ajutor b. Păstrarea unor evidenţe privind persoanele asistate c. Diagnoza nevoilor şi a problemelor socio-umane - diagnosticarea problemelor de diferit ordin cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc sporit se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii sociale, economice şi culturale d. Identificarea surselor de finanţare a programelor de sprijin e. Evaluarea serviciilor şi a programelor sociale f. Sensibilizarea societăţii, a forurilor politice dar şi civice asupra problemelor celor aflaţi în situaţii de risc g. Apărarea drepturilor persoanelor marginalizate sau defavorizate şi promovarea asigurării unor modalităţi concrete de acces la servicii specializate de protecţie şi asistare

3

vîrstă. profesia de asistent social implică o filosofie proprie centrată umanist. sex. 1984).. de a creşte oportunităţile lor educaţionale. oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială.s. prin mobilizarea resurselor instituţiilor de stat. prin serviciile şi activităţile ei specializate ajută persoane şi grupuri în nevoie nu numai să facă faţă momentelor dificile. Ea foloseşte mijloace complexe de socio şi psihoterapie. Din acest punct de vedere.). mobilizează comunitatea. Dezvoltarea de programe de cercetare ştiinţifică la nivel naţional privin amploarea şi tipologia problemelor sociale şi a felului în care aceste probleme sunt percepute de societate. drept etc. Oferirea de sprijin şi consiliere prin modalităţi de intervenţie individuală. voluntare şi a eforturilor comunităţii. de promovare. moral etc.s. 4 . politic. moral. dezavantajate şi populaţia majoritară. Stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile specializate de asistenţă socială prin cunoaşterea cadrului legislativ . inegalităţile în relaţiile dintre grupurile minoritare. care reprezintă un fundal teoretic general indispensabil metodelor şi tehnicilor specializate pentru ajutor. material. cu semnificaţie apropiată. medicină internă şi socială. îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială. situaţiilor anormale de viaţă care pot să apară pentru o anumită perioadă de timp.s. curtural. este o profesie pronunţat aplicativă. reguli morale (cod deontologic al profesiei care asigură respectarea drepturilor omului. fără deosebire de rasă. economie. familial. pe de altă parte. posedînd cunoştinţe atît despre dezvoltarea lui umană. instituţiilor sau colectivităţii de natură a elimina discrepanţele. antropologie etc. persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Lazăr Vlăsceanu. A. De aceea.. ( Dicţionar de sociologie. sociologie. Se elimină astfel treptat situaţia lor de dificultate. psihologie socială. culoare. pedagogie. abilităţi practice (îndemnuri de a comunica şi lucra cu persoane şi grupuri în dificultate). religie etc. Elena Zamfir) A. Uneori. deprinderi. sociologie. psihopatologie. medicină. prin crearea unor condiţii socio-culturale favorabile. refacerea capacităţilor proprii de integrare socioculturală normală a categoriilor defavorizate. asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-economic.h. în acelaşi timp. un set de valori. de criză. intervenţie şi terapie în situaţiile concrete de criză. psihopatologie. principii. antropologie. termenul de „acţiune afirmativă" („affirmative action") care se referă la un complex de măsuri. dar ea susţine. a. despre personalitatea lui cît şi despre contextul socio-curtural şi moral în care el trăieşte. cunoştinţe teoretice din domeniul ştiinţelor socio-umane (psihologie. A. norme. profesionale. are nevoie de o combinaţie de cunoştinţe specializate de psihologie socială. În acest cadru se utilizează frecvent în ultimul timp. i.s.instituţional.s.. pedagogie. şi nu în ultimul rînd. De aceea. consiliere. A. pe de o parte. presupune. psihoterapie. limbă. economie. Asistentul social are o dublă responsabilitate: faţă de cei în neyoie şi faţă de instituţia pe care o deserveşte (Humphreys & Dinerman. în scopul integrării lor normale în comunitate. în vederea refacerii capacităţilor de integrare socioculturală şi economică a persoanelor aflate în situaţii dificile j.). mai este utilizat şi termenul de „discriminare pozitivă". Cătălin Zamfir. de familie sau de grup. de activităţi organizate la nivelul organizaţiilor. ca mod operativ de punere în aplicare a programelor de protecţie socială. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar.

s. 3. referindu-se la toate activităţile şi formele de ajutor profesional destinate îmbunătăţirii calităţii vieţii unor persoane. cultural.s. şi-a dezvoltat încă de la începutul acestui secol un ansamblu de metode şi tehnici proprii: 1. vagabonzi. a creşterii capacităţilor lor de a face faţă acestor probleme.. Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor materiale şi umane ale colectivităţii către acele persoane şi grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceştia şi populaţia majoritară. Legătura dintre protecţia socială şi asistenţa socială este complexă. ci prin analiza de caz la caz a situaţiilor de viaţă pe baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. activităţi care pot fi adesea mai puţin costisitoare decît terapia propriu-zisă. Avînd în vedere situaţii din cele mai complexe şi diferite din domeniul a. Prin ansamblul său de metode.s. p. nu este stabilit prin lege. reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. În sens general. Din definiţia NASW rezultă ca asistenţa socială cuprinde şi termenul de protecţie socială înţeleasă ca sistem formal de instituţii şi norme legislative.s. a cuplurilor dezorganizate etc. Les paradox du travail social.psihologic sau moral pentru indivizi sau grupuri. Sprijinul dat persoanelor în nevoie prin sistemul de a. centrate pe protecţia copiilor abandonaţi. a şomerilor pe termen lung. p. Ansamblul măsurilor legislative şi administrative. grupuri sau comunităţi. stresante economic.34. a săracilor. P. a. se înscriu şi acele activităţi de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrante. După acelaşi autor asistenţa socială se găseşte la confluenţa acţiunii sociale şi a protecţiei sociale. De asemenea. ci reintegrarea lor în viaţa normală prin stimularea forţelor active. prin care profesioniştii acordă acest ajutor. de pensie socială. cu risc crescut pentru grupuri şi indivizi. abuzaţi. eficient pentru acele persoane şi grupuri care nu pot dispune conform cadrului legislativ de venituri. strategii de acţiune. asistenţa socială ea “ devine instrumentul acţiunii sociale”(Autès. de îngrijire medicală.s.În cadrul programelor de a. a problemelor de rezolvat prin diagnostic diferenţiat. fără ajutor din familie. de resurse economice şi bunuri suficiente. Ansamblu de politici.s. cu dizabilităţi fizice sau psihice. poate să aibă în vedere 5 . scopul ei find de a produce coeziune prin atribuirea unui rol social şi ducând la emanciparea grupurilor şi a indivizilor.s. tehnici de intervenţie. programe şi măsuri specializate. organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale.s. Uneori se consideră că protecţia socială înglobează asistenţa socială (Neamţu şi Bocancea) Alteori termenul de asistare şi de protecţie ele se folosesc ca sinonime. oferă un sprijin direct. minime de viaţă. Prin dispozitivele sale de protecţie socială. a bătrînilor cu pensii mici. instituţii. 4. măsuri. p. de identificare a cazurilor. care defineşte formele de ajutor acordate beneficiarilor dar şi activitatea propriu-zisă. bolnavi. ori acestea nu sînt corespunzătoare în raport cu necesităţile lor de bază. are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependenţă a celor în nevoie. neglijaţi. 2. de suport fizic sau moral etc. familii. Paris: Dunod). de asigurare a unor condiţii speciale pentru respectarea cu stricteţe a standardelor etice specifice profesiei de asistent social. a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii. 1999. de promovare a unor strategii de prevenire (prevenţie) a situaţiilor defavorizante.. a. al serviciilor prin care se reglementeată modalităţile de sprijin oferite cetăţenilor reprezintă protecţia socială. de evaluare a posibilităţilor de intervenţie rapidă prin căutarea unor soluţii specifice şi alegerea unor metode adecvate pentru cazurile particulare.

îl reprezintă sistemul securităţii sociale. conflicte etnice. programele şi acţiunile îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. 3. (siguranţă) socială" (safety net) ca un component de bază al securităţii sociale. protejarea populaţiei în cazuri de calamităţi naturale sau sociale. împotriva drogurilor şi abuzurilor. văduve. Aceasta. Ele se referă la bătrîneţe. copii abandonaţi care nu beneficiază de un venit corespunzător. grupuri defavorizate social şi uman deasupra pragului de sărăcie. pensii minime. oficial stabilit. în caz de deces. Aceste beneficii pot fi monetare (în bani) sau în natură (bunuri şi servicii) Opţiunile şi strategiile care stau la baza ansamblului de măsuri dintr-o ţară. sprijinirea sistemului de educaţie şi învăţămînt pentru toţi. fonduri ale asigurării de stat precum şi din sistemul de taxe şi fonduri speciale. unor venituri minime pe familie. Resursele financiare ale acestui program de sprijin vin din contribuţiile celor angajaţi. care reglementează formele de ajutor la care au dreptul cetăţenii ei(pensii. Un instrument important al politicii de p. asigurarea unui venit minim pe familie.) Măsurile de p. Calificarea pentru un asemenea sprijin se bazează pe analiza veniturilor familiei. asigură un larg program de ajutor pentru cei bătrîni. cele ocazuionale . şomaj. ajutoare sociale în caz de şomaj pentru familii numeroase. normal. prin politici sociale se au în vedere atitudinile. Aceste situaţii pot fi foarte diferite. handicapaţi. protecţia împotriva corupţiei. capabile să situeze aceste persoane. asigurarea unui grad corespunzător de sănătate publică. În această reţea de securitate socială sînt incluse măsuri speciale ce vizează politici sociale active ca: salarii minime. tot mai frecvent este utilizat în acest cadru termenul de „reţea de securitate. la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat. boală. accident. protecţia drepturilor asupra proprietăţii.s. în ciuda beneficiilor obţinute prin sistemele mai generale („means tested benefits"). protecţia mediului etc. asigurarea unui nivel minim de consum.). ajutor de şomaj corespunzător. etc. Pentru a asigura o p. asigură sprijinul şi ocrotirea indivizilor în toate situaţiile în care ei nu mai dispun de resurse materiale şi nu mai sînt capabili să-şi obţină prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent. P.) Protecţia socială poate să fie plasată la niveluri distincte: 1. în toate aceste situaţii de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie. moartea membrilor activi economici din familie etc. violenţe. Acest termen se referă la un set de măsuri publice şi private orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toţi membrii colectivităţii.s. cu disabilităţi. la nivelul diferitelor categorii (copii. bolnavi.s. În ultimul timp. beneficii minime pentru familii cu mulţi copii. handicap. şomeri. vîrstnici. care se plasează sub pragul sărăciei oficial stabilit. prin intermediul unor instituţii şi activităţi. protejarea veniturilor populaţiei de inflaţie. La acestea se mai adaugă ajutorul financiar înalt focalizat pe persoane. protecţia faţă de criminalitate. 2. activi.s. promovarea culturii. bazat pe testarea mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri scăzute. la nivelul întregii colectivităţi (ex. alocaţiile pt copii etc)constituie politicile sociale În sensul cel mai general. pentru persoanele cu handicap. îmbolnăviri în masă. alocaţii pentru copii.). şomeri etc. 6 . împiedicîndu-se astfel instalarea sărăciei.satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunzător prin efort propriu prin intermediul pieţei libere (ex. ajutor pentru handicapaţi care să le permită un nivel minim decent de viaţă. sînt utilizate în principal două tipuri (modalităţi) de sprijin: sistemul asigurărilor sociale şi sistemul asistenţei sociale. alienării politice. protecţia la locul de muncă.

educaţia. securitatea personală etc. care se vrea a fi exhuastivă. acţiunile organizaţiilor nonguvernamentale şi ale persoanelor individuale. grupul sau comunitatea. accepţiunea de utilizator al ajutorului acordat de cineva şi accepţiunea de individ sau entitate multipersonală care este deservită de o agenţie sau o instituţie.s. Beneficiarii serviciilor de asistenţă socială Beneficiarii activităţilor asistenţiale nu au fost dintotdeauna numiţi “clienţi”. a grupului de referinţă şi a comunităţii (a publicului general). nenorociţi. reunind sectoarele public. calici. trebuie precizat că el este o entitate individuală sau multipersonală. sănătatea. Această definiţie sintetică rezultă din combinarea mai multor accepţiuni pe care Emanual Tropp le dădea clientului. constă în enumerarea domeniilor în atenţie. identificarea grupului ţintă este o activitate de evaluare a nivelului de normalitate funcţională a unui sistem social. care beneficiază de ajutorul specializat al unei profesii asistenţiale. În prezent. locuinţa. valorilor şi tradiţiilor ce guvernează relaţiile sociale dintre indivizi. delincventa. Sistemul/grupul ţintă este persoana. Metodologia casework a lansat conceptul de “client”. mizeri). activitate desfăşurată de către asistentul social sau de către un “sistem . cum ar fi securitatea (protecţia) socială cu cele două componente de bază -asigurările şi asistenţa. a fost preferat termenul de “pacient”.s. Ei au fost numiţi în mod diferit (sărăci. se oscilează între o accepţie restrînsă. când asistenţa socială s-a dezvoltat în continuarea asistenţei medicale. potrivit căreia p. Aşadar. O altă strategie de definire a p. Politica socială se defineşte în cadrul principiilor.Indiferent de conceptul utilizat pentru desemnarea asistatului. considerând că acesta ţine cel mai mult de statutul asistatului.martor”. Grupul ţintă se poate transforma în sistem client fie ca urmare a conştientizării propriei situaţii disfuncţionale şi ca urmare a formulării unei cereri de ajutor. sistemul ţintă este un concept care are relevanţă doar din perspectiva asistentului social şi a instituţiei sale. care se află într-o situaţie problematică şi care necesită intervenţia unui serviciu asistenţial specializat. serviciile sociale publice şi personale. grupuri. se foloseşte tot mai mult termenul de “utilizator”. precum şi existenţa unui raport administrativ clar între un beneficiar şi o instituţie asistenţială. Scott Briar şi Henry Miller vorbesc despre “client” în termeni de rol social: clientul este cel care joacă un rol regizat de un complex de norme şi aşteptări ce vin din partea agenţiei asistenţiale. a problemelor sociale de interes. Potrivit lui David 7 . comunităţi şi instituţii cu referire la distribuţia resurselor şi nivelul bunăstării populaţiei. mediul înconjurător. respectiv aceea de persoană sau grup care caută un ajutor specializat. Sistemul client se deosebeşte de ceea ce literatura asistenţială numeşte “system/ grup ţintă”.cuprinde deopotrivă implicarea autorităţilor publice. datorită diversificării crescânde a prestaţiilor de tip social (fapt ce implică extinderea activităţii asistenţiale la categorii de persoane care nu se confruntă cu probleme “clasice” ale asistenţei). la grupul de referinţă şi la autopercepţia celui care beneficiază de ajutorul specializat. privat şi voluntar. Ulterior. în funcţie de situaţia lor materială şi de tipul de prestaţie de care beneficiau. Dacă identificarea clientului presupune o raportare multiplă: la instituţiile asistenţiale. profesionist. priveşte numai instituţiile bunăstării sociale şi o enumerare. statusul social. în sensul schimbării. În fapt. fie ca urmare a iniţiativei asistentului social. fie în urma sesizării instituţiilor asistenţiale de către un terţ. participarea şi distribuţia puterii.

cadrele didactice(ajutor nemandatat). cum sunt membrii familiei.Landy. de asemenea. cel care caută ajutor îşi asumă riscul ca cei apropiaţi lui (familia. grupuri sau comunităţi. Clienţii asistenţei sociale includ cele mai diverse categorii de oameni: pot fi clienţi minori. psiho-afectivă). Astfel: 1. orfani. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii cudomiciliul sau reşedinţa în România. persoane eliberate condiţionat. se poate totuşi o pera cu unele clasificări ale clienţilor. juridico-represivă). Oaltă clasificare a activităţilor de asistenţă socială diferenţiază mai multe tipuri de clienţi: clienţi voluntari. deşi nu au solicitat ajutor. şomerii. procesul prin care o persoană devine client al asistenţei sociale presupune o serie de etape: 1. Se mai pot realiza. a unei localităţi. cunoştinţele) să afle despre incapacitatea lui de a-şi rezolva singur problemele. în alte situaţii ce necesită instituirea tutelei. inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie publică. de construcţie a identităţii marginalilor şi de instituire şi reafirmare a normalităţii. • clientul multipersonal poate fi un grup mic (de tipul familiei) sau o mare comunitate (populaţia unei regiuni. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt: • cetăţeni români cu domiciliul saureşedinţa în România. 4. clasificări ale clienţilor în funcţie de aria problematică. în faţa unui asistent social. individul recunoaşte faţă de sine că ceva nu merge bine în viaţa sa. care solicită acordarea ajutorului şi care devin astfel motivaţi să profite de serviciul oferit şi clienţi involuntari în cazul cărora ajutorul este impus fie prin lege(ajutor mandatat – deţinuţi. • clienţi care solicită ajutor în favoarea altor persoane. întrucât ei constituie un factor de blocaj pentru funcţionarea socială normală a altor clienţi (de ex. care trebuie tratat totdeauna ca persoană unică aflată într-o situaţie unică. 2.). vârstnicii. 8 . • cetăţeni români fără domiciliu. un grup etnic etc. Raporturile care se stabilesc între asistent şi asistat se înscriu într-un context sistemic. În pofida acestei diversităţi. dependenţii de alcool etc. au intrat în zona de interes a asistenţei sociale. 3. cel care solicită ajutorul specializat acceptă să renunţe la o parte din autonomia sa şi să se plaseze într-un rol de dependenţă. familie care constituie un factor educaţional carenţat). • clienţi care caută sau utilizează asistenţa socială ca alternativă la alte tipuri de asistenţă (în special. dominat de procesele de integrare şi excludere. familia unui minor asistat. de vârstă etc. cel care caută ajutor îşi recunoaşte starea critică şi incapacitatea de a o depăşi prin forţe proprii. familiile aflate în criză (economică. În funcţie de componenţa numerică a integrităţii pe care o reprezintă deosebim clienţi individuali şi clienţi multipersonali: • clientul individual este individul aparte.. În funcţie de orientarea ajutorului specializat clienţii pot fi clasificaţi în: • clienţi care solicită ajutor pentru sine. • clienţi care solicită ajutor pentru scopuri inadecvate. 3. fie prin influenţa unor persoane semnificative. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România. abandonaţi. 2. prietenii. • clienţi care. persoanele cu dezabilităţi. persoane obligate să participe la activităţi de consiliere). chiar dacă problemele pe care le au clienţii par asemănătoare.

situaţia familială. cea cu grupurile. 2. Nivele de intervenţie ale asistenţei sociale Asistenţa socială abordează probleme la diferite niveluri: • Individual (asistenţa economică. să contribuie la plata serviciilor. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de dificultate sau risc: • dizabilitate sau handicap. • dependenţă de droguri. să participe activ la procesul de intervenţie. cei cu probleme de integrare în comunitate.În sens larg. tehnici de intervenţie. ale grupurilor marginalizate). ale cuplului. cum ar fi şomerii. alte substanţe toxice. • victime ale violenţei în familie. • Comunitar (rezolvarea conflictelor etnice. • Familial la care persoanele beneficiază de ajutor ca membrii ai unei familiiajutor financiar pentru diferite familii • Interpersonal şi de grup se referă la munca cu grupuri de personae având caracteristici şi scopuri commune. asigurarea confidenţialităţii datelor personale. marginalizate sau excluse în plan social. comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc. fie aflate în situaţii de risc din punct de vedere al marginalizării. asistenţa socială oferă un sprijin direct. obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea. cea în cadrul sistemului familial. de a participa la luarea deciziilor care îi privesc. drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. • infectarea cu HIV/SIDA. • detenţie sau post-detenţie. grupuri în dificultate sau risc. de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc. victime ale abuzurilor de orice fel etc. demnitatea şi intimitatea. de grup. Munca socială cu indivizii. 1. strategii de acţiune. abuzului etc (terapii de familie. Prin ansamblul de metode. cei dependenţi de droguri. dacă este cazul. • victime ale traficului de fiinţe umane • boală cronică sau incurabilă. • părinte singur. fie personae defavorizate. psihologică. eficient pentru acele persoane şi grupuri care din 9 . beneficiarii serviciilor sociale pot fi: • • • persoane şi familii aflate în dificultate sau risc. morală pentru persoanele în nevoie. Intervenţia realizată la aceste multiple nivele ale societăţii umane este una din caracteristicile principale ale asistenţei sociale. • lipsa veniturilor sau venituri mici. mobilizarea eforturilor individuale şi colective întru soluţionarea lor normală). programe şi măsuri specializate.). alcool. medicală şi economică. alcool. Beneficiarii au drepturi şi obligaţii. comunităţile îşi are fiecare specificul ei theoretic şi propria sa metodologie.

10 . în funcţie de merit. aşa cum prevede legislaţia. Actele de caritate orientate spre cei neajutoraţi.) de către biserici. totodată sărăcia dădea prilejul celor bogaţi de a-şi demonstra milostenia. sub forma de ajutor nemijlocit pentru săracii merituoşi şi cei incapabili de muncă datorită bătrâneţii sau unui handicap şi copiilor care înc nu pot munci. • ca sistem de formare şi educare a specialiştilor. În Evul Mediu timpuriu. bolnavi. asistenţa socială. pentru aceasta se cere o analiză concretă.anumite motive nu pot dispune. ale instituţiilor religioase. av-nd ca reper Legea săracilor(43 Elisabeth Poor Low) Adoptată de parlamentul englez în 1601 legiferânduse astfel câteva teme majore ale asistenţei sociale: • s-a iniţiat forma de ajutor public. fie din contribuţiile voluntare individuale sau comunitare şi se repartizează destinatarilor. incluzându-se aici sfera serviciilor. Până la jumătatea sec XIX biserica a constituit un important sprijin al săracilor. Din punct de vedere istoric.. activităţilor practice desfăşurate în vederea soluţionării cazurilor. de pensie socială. • ca sistem instituţional-administrativ. de îngrijirea medicală. al copiilor sua bătr-nilor lipsiţi de sprijinul familiei. sau acestea nu sunt în raport cu necesităţile lor vitale. Asistenţa socială poate fi privită din mai multe perspective: • ca profesie cu un statut propriu. fundamentat pe sistemul de taxe colectate de stat • oraşele şi comunităţile aveau obligaţia să finanţeze şi să administreze pe plan local ajutorul pentru cetăţenii lor • ajutorul se acorda săracilor în mod diferenţiat. Profesia de asistent social Primele încercări de ajutor a persoanelor în nevoie. sprijinul acordat de biserică celor săraci s-a întemeiat pe concepţia “pozitivă” privind sărăcia: să te naşti sărac reprezintă o şansă pentru dobândirea vieţii veşnice. a apărut în Anglia în perioada reginei Elisabeta.. apar ca prime acţiuni în reţeaua de asistenţă socială. În primele secole ale erei noastre. în imperiul roman aflat sub influenţa creştinismului au luat fiinţă cîteva instituţii de asistenţă pentru copiii orfani. care poate fi realizată în baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. bolnavilor. obiective şi caracteristici distincte. iar cei consideraţi apţi de muncă dar leneşi erau obligaţi să muncească • oamenii erau obligaţi sa-şi ajute rudele în cât mai amre măsură • copiii săracilor erau îndrumaţi spre meşteri care le asigurau îngrijirea şi formarea lor profesională. legate de ocrotirea celor în impas (orfani. de fapt forme primare în practica asistenţei sociale au apărut încă din cele mai îndepărtate timpuri. în funcţie de necesităţile lor stringente. de resurse economice şi bunuri suficiente. văduve etc. Epureanu V. Sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul de asistenţă socială nu poate fi strict stabilit şi reglementat prin lege. de venituri. de suport fizic sau moral etc. aceste instituţii se bucurau de suportul material şi de sprijinul bisericii(Mănoiu F. săraci. ca formă de ocrotire asigurată prin legislaţia de stat. aflaţi în nevoie. case de adăpost pentru tinere fete şi aziluri pentru văduve.. Sprijinul financiar sau bunurile materiale destinate asistenţei sociale provin fie de la bugetul de stat (fonduri speciale pentru asistenţa socială). 1996).

unde o parte a locatarilor lucrau pentru susţinerea instituţiei. dobîndind un înalt nivel de pro-fesionalitate. pînă la conştientizarea persoanelor în nevoie de drepturile şi posibilităţile lor de sprijin. Concentrarea populaţiei în zonele urbane la sfârştul sec. în impas. comunităţi. asistenţa socială bazată pe drepturi etc.În acea perioadă era din ce în ce mai răspândită percepţia sărăciei ca pericol social. Deşi activităţile prin care se oferă unor altora ajutor au o lungă istorie. abordează probleme la diferite niveluri. adăpost. De o dezvoltare a profesiei de asistent social se poate vorbi la începutul acestui secol. de aceea ordinea publică avea datoria de a-I face pe săraci inofensivi. ca alternative la milostenie faţă de săraci de până atunci: mişcarea settlement a reformerilor sociali(Anglia şi SUA). atît în extensie cît şi în instrumentajul ei de lucru (metode şi tehnici din ce în ce mai specializate şi mai sofisticate): de la asistenţa individului cu mijloace sociale şi psihologice clasice.s. disperaţi. Au existat numeroase discuţii în jurul statutului a.). de a limita vagabondajul şi cerşetoria . se asistă la o explozie de activităţi de ocrotire socială a celor în dificultate. al cărui administrator a obţinut fonduri federale ale SUA pentru acordarea unor forme de ajutor medical. O încercare de transformare a filantropiei ocazionale într-o formă de protecţie organizată a fost biroul Freedman. ajutor de urgenţă de alimente. mobilizarea energiilor individuale şi colective pentru rezolvarea problemelor comune). În Anglia şi SUA. ca profil distinct.s. indifferent de statutul lor cetăţenesc. asistenţa socială în instituţiile medicale. indivizi în identificarea problemelor nevralgice. vulnerabili. Unii autori au apreciat la începutul acestui secol că a. nu beneficiază de un domeniu propriu 11 . De asemenea. În ultimele decenii. fie prin găsirea unor forme de muncă prin care săracii să se facă utili. asistenţa socială profesionistă are ca predecesori câteva iniţiative remarcabile din sec al XIX-lea şi începutul sec XX. terapie şi sprijin a celor defavorizaţi. Ea şi-a conturat treptat o arie problematică relativ autonomă (un profil profesional distinct) sprijinită pe metode şi tehnici de înţelegere. comunicare. era de fapt o pedeapsă. mişcarea femeilor. grupale. prin care s-au propus modalităţi sistematice de asistare. Profesia de asistent social a evoluat rapid. al XVIII –lea şi începutul sec XIX-lea a impus soluţii locale şi instituţionale pentru problemele de sărăcie care căpătaseră amploare şi influenţau viaţa urbei. În sec. continuînd cu rezolvareaproblemelor interpersonale (terapia familiei. precum şi în proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaţiilor de criză. a. care permitea cu greu supravieţuirea celor condamnaţi să trăiască în acele case. la terapia specializată a grupurilor defavorizate sau a comunităţilor în dificultate. începînd cu cel individual. mişcarea de tineret. a resurselor materiale şi umane disponibile. trecînd la nivelul activităţii profesionale (terapia persoanelor cu probleme de integrare în muncă şi a şomerilor) şi sfîrşind cu nivelul comunităţii (rezolvarea conflictelor etnice. A. adesea inutilă.s. Societăţile de organizare a Carităţii( Scoţia preluat apoi în Germania şi SUA). Munca grea. fie prin forme repressive. asigurarea de locuri de muncă familiilor fără venit. Deşi acest birou a fost susţinut de guvernul American foarte puţin timp el a constituit un modele de protecţie nediscriminatorie a celor lipsiţi de resurse. a relaţiilor dintre soţi. cea mai răspândită formă de protecţie a săracilor erau casele pentru săraci. Una dintre primele instituşii de protecţie socială din lume a fost Comisia de stat pentru problemele imigranţilor din New York înfiinţată în 1847. relaţii în cadrul cuplului etc. în contextul sporirii serviciilor publice şi sociale. părinţi şi copii. Ea folosea resurse federale pentru a ajuta imigranţii să-şi cunoască şansele şi să profite de oportunităţile ivite prin propriile eforturi.s. Al XVII-lea şi al XIX-lea şi s-au extins şi în Statele Unite. asistentul social este cel care poate ajuta grupuri.

În cadrul acestei forme de asistenţă. Odată cu eşecul parţial al curentului solidarist din asistenţa socială de la începutul secolului XX. consiliau tinere mame. odată cu infirmierelevizitatoare şi supraintendentele. creând în 1897. ea este o profesie apărută la începutul secolului al XX-lea. a unei neînţelegeri). odată cu diferenţierea treptată a tipurilor de prestaţii sociale.(Flexner. lucrând la fabrici şi uzine în locul bărbaţilor aflaţi pe front. şi necesitatea ca femeile să susţină producţia industrială de război. din înalta societate ţineau partea săracilor. Primul război mondial a adus cu sine. Însă întreprinderile industriale nu erau pregătite pentru a primi forţa de muncă feminină: condiţiile de muncă şi cele igienice erau precare. pe lângă problemele sociale specifice oricărui conflict armat. Reprezentantele acestei noi profesii activau în America deja la începutul secolului al XX-lea. Formele în care aceste acţiuni erau realizate îndepărtau întru câtva diferenţele dintre clasele sociale. Promotorii “caselor sociale” nu intenţionau. nu existau cantine şi nici creşe pentru copii. împărtăşeau cu ei aceleaşi condiţii de trai. La Congresul internaţional al asociaţiilor de binefacere. Cohen & Wagner. care acţionau în plan asistenţial. începând cu 1922. condiţiile de trai ale acestora etc. susţineau material tinerii care doreau să înveţe o careva meserie. să-şi subordoneze activitatea de asistenţă socială vreunei propagande religioase sau ideologice. Papa Pius al X-lea le recomanda să se dedică acţiunilor sociale urmând doar spiritul evanghelic. au fost pregătite la două specialităţi: infirmiere de spital şi infirmiere-vizitatoare. În aceeaşi perioadă. Statele Unite prima a luat iniţiativa profesionalizării în acest nou domeniu. se dezvoltă un nou tip de strategie asistenţială. centrată pe modelul medical de intervenţie (casework).). trebuiau parcurşi doi ani de pregătire: unul comun ambelor specializări şi unul axat pe tipul de intervenţie spitalieră. 1978. 1915 sau că ea ar trebui considerată doar ca o quasi profesie (Etzion. şi nu de binefacere creştină. cei de sus. s-a pus problema pregătirii de personal specializat pentru o nouă profesie: aceea de asistent social. aveau idei diferite de cele ale părinţilor lor). Pentru obţinerea unei diplome de infirmieră. Profesia de asistent social nu-şi are o istorie îndelungată. prima Şcoală de Asistenţă Socială. le luau apărarea. şi burghezie şi biserică. pe de o parte. într-o adevărată frăţie creştină. care a avut loc în anul 1893. Totuşi. însă. prin experienţa aşa-numitului settlement (în traducere din franceză . Alţii au pus la îndoială specificitatea şi autonomia ei pînă tîrziu (Epstein & Conrad. “casele sociale” au fost supuse unei critici aspre. 1969). ele vor servi drept model pentru centrele de asistenţă socială care vor fi create între cele două războaie mondiale. de dreptate. Prima încercare de apropiere între acestea se realizează în Anglia. În Marea Britanie. În Europa. Insistând prea mult asupra ideii de conflict între clase şi de veşnice neînţelegeri între generaţii (tinerele fiice de burghezi. Această opţiune va crea multiple probleme în raporturile dintre organismele private ce activau în scop de asistenţă. apoi şi în Franţa.aplanarea unui conflict. sau că ar putea fi asociată cu un statut minor în raport cu alte profesii ca dreptul medicina (Glazer. care. în 1914 la Paris a fost creată “Asociaţia infirmierelor-vizitatoare”. În deceniul al doilea ele pot fi întâlnite şi în spitalele Europei 12 . respectiv socio-medicală. pe de altă parte. Astfel. la New York. 1982). apar asistentelesociale propriu-zise. considerând că reconstrucţia socială este o problemă ce ţine de justiţie. aceste probleme au fost parţial soluţionate prin activitatea supraintendentelor (ele supravegheau starea sănătăţii a muncitoarelor. 1874). problema asistenţei sociale era strâns legată de aceea a raporturilor conflictuale dintre clasele înstărite şi cele situate pe treapta de jos a societăţii. îi ajutau să-şi crească şi să-şi educe copiii.

Importată din SUA în Europa după cel de-al doilea război mondial. În timpul regimului comunist.1928) va defini asistenţa socială ca “ansamblul eforturilor menite a alina suferinţele provenite din mizerie. De fapt. sau psihoterapia: modalitatea asistenţială centrată pe clientul individual. sau socioterapia. În fapt a. orientată spre rezolvarea problemelor umane urgente a fost desfiinţată. personalizată. acţionând asupra mediului (familial. sistemul protecţiei sociale în regimul trecut se caracteriza prin: • politica de utilizare integrală a forţei de muncă şi caracterul larg comprehensiv al sistemului de pensii. asigurări de boală. metoda casework se va dezvolta încontinuu. a. asistenţa socială şi-a asumat ca metodă distinctivă ajutorul psihologic individualizat (casework). • prezenţa teoriei conform căreia problemele umane se rezolvă prin mecanisme politice şi administrative. în 1952 (el a funcţionat între 19291952). Pe această linie se înscrie şi desfiinţarea învăţămîntului de grad universitar. centrată pe mediul în care trăieşte clientul. Treptat. Asistentele sociale erau recrutate numai din şcolile de infirmiere. creînd cvasiau-tomat celei mai mari părţi din populaţie resurse de viaţă.s. În fostele ţări socialiste prezintă semne specifice ale subdezvoltării.s. a preveni flagelurile sociale.s. lipsa unei democraţii reale. A. A. şcolar. pensii de bătrîneţe sau de boală. munca lor se va extinde şi în sfera educaţiei sanitare în şcoli şi familii. alocaţii pentru copii. a ameliora condiţiile sociale şi a ridica nivelul de trai”. asistentele sociale aveau ca sarcină completarea diagnosticului medical al pacientului cu un diagnostic social: asistenta socială trebuia “să descopere cauzele sociale pe care medicul le poate ignora şi care întreţin şi agravează maladia”.s. Începând cu lucrarea Social Diagnosic (New York. Primul Congres Internaţional al Serviciilor Sociale (Paris..Occidentale. a replasa indivizii şi familiile în condiţii normale de existenţă. oarecum automat. deşi minime.). căruia i se acordă sprijin psihologic pentru a-i dezvolta capacitatea de înţelegere de sine şi de evaluare a propriei situaţii.s. reducîndu-l apoi la un nivel postliceal (1952) şi desfiinţat şi acesta în 1969. prezentînd un caracter pasiv şi birocratic. îngrijire sanitară gratuită etc. dar relativ sigure: salarii. calitativă. • modul generalizat de acordare a acestui suport cuplat cu iluzia că socialismul rezolvă prin el însuşi dificultăţile social-economice a făcut ca a. 1917). Cauzele care pot explica această situaţie în România sînt: • natura opresivă a fostului sistem comunist. În România avea o pondere extrem de redusă. considerîndu-se că mecanismele birocratice de stat şi cele politico-administrative sînt capabile să rezolve toate problemele. în prezent putându-se identifica două forme de terapie: • • tratamentul direct..s. scrisă de Mary Richmond. tratamentul indirect. de grup. datorită orientării „umaniste" a 13 . asistentul social determină procese pozitive la nivelul clientului individual. Efectul a fost dublu: reducerea la minimum a serviciilor de a. dacă nu eliminată complet. La început. primind un caracter mai mult formal şi birocratic. de muncă etc. ca parte integrantă a protecţiei sociale suportă şi ea limitele subdezvoltării. asistenta socială trebuia “să prelungească în afara spitalului influenţa medicală”. să fie marginalizată.deprofesionalizarea completă a sistemului de a.s. De asemenea. . Specialiştii au fost înlocuiţi de funcţionari.

. Asistentul social apare aici ca avînd o funcţie mai mult corectivă şi compensatorie. sînt alarmante pentru asistentul social. Aceasta a reprezentat mai mult o ideologie justificativă decît un factor explicativ real. în ultimul an. creşterea ratei criminalităţii şi a delincventei. marginalizarea unor grupuri sociale etc. orientat spre soluţionarea problemelor sociale şi umane specifice. De asemenea în cadrul institutelor teologice a. modern. la jumătatea anului 1990 s-a pus problema formării profesionale a asistenţilor sociali în cadrul unei şcoli postliceale. accentuarea unor conflicte etnice. Procese sociale ca scăderea rapidă a veniturilor reale. înalt profesionalizat. În situaţia noastră. De aceea. • indiferenţa practică faţă de om. programul de reconstrucţie. dar şi pe termen lung. Cluj. de reformă pe baza mecanismelor democratice şi a pieţei libere. iar dezvoltarea sistemului de a. de tip manipulativ. aici asistentului social îi revin sarcini suplimentare: el trebuie să intervină activ în conştientizarea acestor procese. De aceea. laşi. Timişoara. apoi a unui colegiu universitar şi. lipsa de transparenţă a conducerii politice în unele situaţii. În aceste din urmă ţări există probabil o tendinţă justificată ca asistentul social să trateze mai mult cazurile reziduale în care sistemul social eşuează. începînd din anul 1929 cînd se înfiinţează Şcoala Superioarăde Asistenţă „Principesa Ileana". ridicarea ratei şomajului.s. în sprijinirea indivizilor şi a colectivităţii în încercarea de a face faţă schimbărilor şi problemelor dificile. Aceasta întrucît în nevoie şi vulnerabilă este nu numai o minoritate împinsă la marginea societăţii. se poate aprecia că societatea noastră trece printr-un proces de reaşezare a tuturor structurilor economice. Învăţămîntul de asistenţă socială a funcţionat pe baza unor bune tradiţii pînă în 1969.sistemului. creşterea insecurităţii locului de muncă. folosindu-se experienţa acumulată în cadrul şcolii sociologice. funcţionează ca o specializare distinctă. Situaţia României din acest punct de vedere este complet diferită de cea a ţărilor în care structurile sociale şi economice sînt relativ stabile. Avînd în vedere prima perspectivă. Sprijinindu-se pe modele profesionale de vîrf din ţările cu o bogată experienţă în formarea asistenţilor sociali. După revoluţie. demoralizarea datorată lipsei formelor eficace de participare la viaţa socialpolitică. procesele de reconstrucţie socială se combină cu cele de dezorganizare socială şi cu vechile mentalităţi şi practici ale unei culturi opresive. Astfel. a creat conştiinţa necesităţii dezvoltării unui sistem de a. 14 .s. în acest context. reculul economic a avut efecte dramatice directe şi indirecte asupra standardului de viaţă al unor largi categorii de oameni. activ. în marile centre universitare din ţară: Bucureşti. competenţa asistentului social trebuie definită numai în contextul provocărilor specifice. din anul 1992. a abuzurilor şi a violenţei de tot felul. social-culturale şi morale.s. a unei secţii universitare în cadrul facultăţii de sociologie. ci în diferite grade şi sfere întreaga colectivitate. trebuie gîndită atît dintr-o perspectivă pe termen scurt şi mediu. creşterea în masă a sărăciei. proces afectat negativ de criza economică care este încă în curs de adîncire. naive ale construcţiei unui „nou tip de societate". chiar de a iniţia schimbări într-o manieră pozitivă. pedagogie. rezultată din sacrificiul individului în raport cu obiectivele utopice. alienarea politică a unei părţi largi a populaţiei. în universităţile noastre s-a dezvoltat un program complex de pregătire a specialiştilor la nivelul standardelor internaţionale.. Atît formarea şi educaţia asistenţilor sociali cît şi tipurile de activităţi pe care trebuie să le realizeze trebuie privite în contextul nevoilor şi problemelor concrete ce apar la noi. neîncrederea în instituţiile şi personalităţile politice. În trecut. în România. psihologie. în România a existat un sistem bun de formare a specialiştilor în a. corupţia accentuată datorată lipsei controlului.s.

ci însăşi colectivitatea. Se asistă la o creştere masivă a delincventei juvenile. orientarea activă către menţinerea sau căutarea unui loc de muncă. diferenţele sociale s-au accentuat rapid. morale. trebuie cultivată iniţiativa fiecăruia de a-şi defini o activitate utilă care să-i ofere şi resursele necesare existenţei sale demne. să-şi 15 . Schimbarea atitudinii faţă de muncă. socialist. De aceea. În acest context.s. Prudenţa conservatoare. sistemul de a. Eliminarea cauzelor trebuie să cîştige în importanţă în raport cu minimizarea efectelor. în nevoie. Grupurile şi comunităţile pot dezvolta mecanisme defensiv-adaptative al căror rezultat este perpetuarea şi extinderea stării de sărăcie. în România. aici.s. mari mase de oameni împinse rapid în sărăcie şi nevoi actuale. Realitatea noastră socială este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale. Sărăcia absolută era un fenomen individual. ci mai degrabă probleme cruciale ale colectivităţii însăşi. ci trebuie gîndită totodată şi ca un instrument eficient al schimbărilor sociale. Rolurile asistentului social Asistentul social în munca sa îndeplineşte un şir de roluri. asistentul social ajută indivizii şi grupurile să-şi determine nevoile. dar şi printr-o cronică frustrare generată de incapacitatea moştenită din trecut de a face faţă acestora. De asemenea. a. Aici terapia individuală trebuie suplimentată cu terapia de grup şi la nivel de colectivitate. să aibă în vedere nu numai acţiunea asupra efectelor patologilor sociale şi umane ci să vizeze şi cauzele care le-au generat. În această perspectivă largă. cu profundele restructurări pe care le implică. dar şi a unei şanse istorice de dezvoltare într-o direcţie care este «nu numai necesară. În ultimii doi ani. dar şi realizabilă. afectează mari grupuri profesionale şi chiar întregi comunităţi. Nu numai unii indivizi sînt în nevoie. practicîndu-se o filosofie a egalitarismului. în România nu trebuie să se limiteze în a sprijini indivizi şi grupuri în nevoie să se adapteze la condiţiile existente date. Pe lîngă ajutorarea săracilor de a trăi mai bine în condiţii de sărăcie.„copiii străzii". Mai mult. Acest rol urmăreşte în esenţă anticiparea apariţiei problemei. să-şi clarifice şi identifice problemele. aflat la începuturile sale. însă.: în sistemul trecut. dar relativ egale. Şomajul reprezintă un adevărat şoc psihologic şi cultural pentru oamenii obişnuiţi în trecut să aibă un loc de muncă găsit cu uşurinţă şi menţinut cu o şi mai mare uşurinţă. puţin răspîndit.Procesul de tranziţie la o economie de piaţă. Un ex. nu face decît să anuleze din start o asemenea şansă. atingînd grupuri şi comunităţi mari. Toate acestea nu mai reprezintă dificultăţi marginale ale unor persoane vulnerabile. asistentul social trebuie să-i sprijine pentru a depăşi situaţiile care-i fac săraci. culturale. peste 90% din populaţie trăia în condiţii modeste. un nou fenomen . el reprezintă totodată colectivitatea care vrea să se asiste şi să se sprijine pe ea însăşi.oferă atenţie problemei apărute sau problemei potenţiale. sprijinind adaptarea unor indivizi şi grupuri la schimbări economice structurale. să-şi selecteze şi să aplice o strategie de lucru. terapia trebuie. este în faţa nu numai a unei provocări generate de numeroase probleme socio-umane. afectate masiv de sărăcie. Asistentul social nu apare ca un simplu consilier sau terapist pentru cei în dificultate. reconversia profesională reprezintă un obiectiv pe care asistentul social îl poate realiza prin consiliere. ci şi ca un actualizator al unor posibile schimbări alternative pe care colectivitatea şi indivizii pot să le aleagă ei înşişi. asistentul social este mult mai mult decît un reprezentant al colectivităţii care asistă persoane izolate. printre care putem evidenţia următoarele: • Iniţiator . Există pericolul ca sărăcia să se transforme dintr-o stare individuală în una colectivă. Au apărut fenomene noi explozive.

nevoile unui client sau ale unui grup. Grupul poate fi de educaţie. proprietarul de bloc-casă cu chiriaşul etc. în special atunci când obiectivul principal este acela de a ajuta oamenii pentru a se organiza.desfăşoară activităţi în cadrul unei echipe. argumentează nevoile şi drepturile clientului. terapeutic. Facilitator de grup . Manager/administrator rol ce presupune scrierea de proiecte şi evaluarea lor în vederea susţinerii resurselor. pentru a le ajuta să ajungă la un consens.un lider pentru grupurile experimentale. Planificator/ director de program rol ce presupune activităţi specifice de scriere de proiecte şi de evaluare a lor în vederea dezvoltării şi susţinerii resurselor . Educator . Consultant (consilier pentru persoane) este un rol activ ce are ca finalitate rezolvarea problemelor acestuia şi/sau obţinerea unor schimbări în capacitatea individului de a-şi rezolva problemele Avocat Este un rol activ şi direct.rolul implică intervenţia asistentului social în dispute dintre părţi. să fie competent în educaţia sexuală. Într-un astfel de rol. De exemplu: unei femei care este deseori bătută de soţ i se propune să se adreseze unui serviciu de violenţă domestică. Pentru a fi un educator bun. a grupurilor şi familiei. asistentul social trebuie să deţină cunoştinţele necesare. Modelul este folosit. în cazul unei familii cu multiple probleme. în căutarea locurilor de muncă pentru tineri. Acest rol este cel mai mult întâlnit în practica consilierii individuale. asistentul social promovează lidership pentru colectarea de informaţii. la fel ca si mediatorul. fiecare asistent social e un cercetător. Broker (agent de legătură) . De exemplu. Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanţă cu nevoile sociale.rolul de educator implică oferirea de informaţii clientului. care au nevoie de ajutor. cât şi servicii de educaţie.în anumite momente. Mediator . Supervizor de stagiu.adună împreună acele persoane care sunt în conflict şi încearcă să le ajute să ajungă la un compromis. care necesită atât servicii de sănătate. Investigaţiile în asistenţa socială includ analiza literaturii de specialitate. în practica comunitară. de autoajutorare etc. Negociator .acest rol asistentul social îl îndeplineşte prin stabilirea legăturilor dintre indivizi sau grupuri sociale. şi serviciile comunitare. pledează pentru drepturile. De exemplu: să-l familiarizeze pe client cu obligaţiunile părinţilor.• • • • • • • • • • • • • • dezvolte capacităţile pentru a se ocupa de problemele lor într-un mod eficient. Coordonator -implică conjugarea a mai multor componente într-o manieră organizată. de asemenea. asistentul social joacă rolul de “case manager” pentru coordonarea acestor servicii. Uneori. vecini în conflict. evaluarea rezultatelor şi studierea nevoilor comunitare. negociatorul găseşte o soluţie de mijloc ce asigură contrapărţilor existenţă în comun. prestatori de servicii sociale dintr-o instituţie sau agenţie. făce legătura între sistemele şi subsistemele în care este implicat clientul Cercetător . De exemplu: divorţuri.supervizează personalul sau studenţii care I-au fost distribuiţi spre îndrumare Membru al unei echipe de profesionişti. în care asistentul social se luptă. serviciilor şi programelor sociale. serviciilor şi programelor sociale Expert consultant – asigură asistenţa în cazul unor cercetări precum şi a altor specialişti sau servicii în efortul de înţelegere şi rezolvare a problemelor sociale. Echipa poate 16 .

De exemplu.examinează şi evaluează faptele şi ia decizii în unele situaţii conflictuale Collectare de fonduri -popularizează serviciile sociale pentru a aduna fonduri în vederea dezvoltării şi implementării de programe sau servicii Relaţii cu publicul -planifică şi desfăşoară acticităţi de relaţii cu publicul în numele agenţiei. un copil care cerşeşte în stradă poate nimeri oricând în mâinile unui infractor. înainte de a decide asupra sentinţei legale. De exemplu.către individ şi către societate . profesiei. a contribui la ameliorarea relaţiilor în cadrul familiei. De exemplu.rolurile ei generează totodată o inerentă sursă de tensiune: contradicţia dintre îngrijire. • Realizarea unor noi interrelaţii între persoanele dezavantajate şi instituţiile de asistenţă socială. De exemplu. • A contribui la dezvoltarea şi modificarea politicii sociale. poate dori să cunoască câte ceva despre viaţa personală a unui tânăr infractor. deci asistentul social va colabora cu ceilalţi specialişti ai serviciului asistenţi sociali. a stabili relaţii de cooperare între două servicii de asistenţă socială care “tratează” aceeaşi problemă. instituţiei. a le învăţa să conducă cu bugetul familial. Sarcinile asistenţei sociale Putem determina un anumit număr de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească asistenţa socială. coordonarea activităţilor diferitelor instituţii de asistenţă socială. un asistent social poate şi trebuie “judece” o familie care nu-şi îngrijeşte corespunzător copiii. Asistenţa socială trebuie să reprezinte de asemenea şi societatea în faţa individului. psihologi. până a ajunge să fie protejat de familia sa (dacă o are). să fie luat sub supraveghere de către anumite instituţii. vindecare şi control. instanţa de judecată. a prezenta unei persoane în vârstă un azil la care aceasta s-ar putea decide să meargă în cazul când este neajutorată şi nu are pe nimeni în preajma sa.• • • fi una interdisciplinară. • Îmbunătăţirea relaţiilor. medici. Natura acestor sarcini reprezintă poziţia deosebită şi deseori dificilă pe care asistenţa socială trebuie să o decidă între îngrijirea individuală şi controlul societăţii Asistenţa socială trebuie să reprezinte individul în faţa societăţii. De exemplu. asistenţii sociali activând concomitent în calitate de agenţi ai controlului social. a ajuta o mamă necăsătorită să obţină de la departamentul de stat respectiv suma de bani ce i se cuvine pentru întreţinerea copilului. 17 . Rolurile asistentului social sunt complexe. avocaţi etc Arbitru. de aceea este necesar ca acest copil. • Acordarea de ajutor în obţinerea unor recompense ce se cuvin conform legii. Sarcinile asistenţei sociale includ: • Ajutorarea persoanelor aflate în nevoi să-şi dezvolte la un grad mai înalt propriile capacităţi de a soluţiona problemele. Este necesar ca asistentul social să fie conştient de faptul că toate activităţile lui cu clienţii trebuie să poarte pecetea unei munci cu dăruire de sine. De exemplu. • Acordarea de ajutor practic. De exemplu. Deoarece activităţile de asistenţă socială trebuie să fie orientate în mai multedirecţii .

credinţele. AS în variatele ei forme se adresează multiplelor şi complexelor acţiuni interacţiuni între oameni şi mediul lor. comunităţii trebuie respectate fără a interveni în evoluţia diferitelor practici şi credinţe • spiritual este esenţial ca a.sistemul politic propriu fiecărei ţări determină modalitatea de protecţie socială(liberal.atunci când scopurile sunt diverse şi contrare. lucrând în diferite organizaţii şi furnizând servicii pentru diferite categorii de populaţie atât la nivel micro. perfecţionarea continuă şi de a furniza informaţii. estimarea aplicarea evaluarea şi modificarea politicilor sociale şi a serviciilor sociale adresate grupurilor şi comunităţilor. capacitate pentru a-şi îmbunătăţi viaţa şi a preveni situaţiile disfuncţionale. de a forma practici în serviciile şi politicile sociale. Pregătirea asistentului social are scopul de a promova dezvoltarea socială de a se implica în autodezvoltarea. fie statul. stat) • politic . socio-economic. Ei intervin în diferite domenii folosind diferite metode de cercetare .Deoarece asistenţa socială reprezintă fie clientul. de a promova justiţia socială AS sunt implicaţi în prevenirea. Rolul teoriei în practica asistenţei sociale Cu cât asistenţii sociali încearcă să înţeleafă mai bine omul cu atât îşi dau seama de complexitatea ariilor lor de interes. Coeziunea socială a unui grup sau naţiune depinde în sens larg de accesul egal la resurse şi servicii • cultural –practicile şi credinţele. Asistenţii sociali nu pot acţiona fără a lua în considerare consecinţele şi efectele acţiunilor lor care trebuie să fie predictibile. idealurile grupului în care lucrează respectându-şi în acelaşi timp şi propriile valori. aspiraţiile. cultura individului.s. îşi desfăşoară activitatea determină caracteristicile muncii sale(agenţie. Utilizând teoriile behavioriste şi a sistemelor sociale a.atunci când se urmăreşte un scop unic. politic. omului şi a justiţiei sociale sunt fundamentale în AS .atunci când trebuie să se ajungă la un anumit consens. cultural şi spiritual • geographic. credinţe A S promovează schimbarea socială. socialist. servicii.un nivel adecvat de viaţă. • de negociere .s intervine în momentul în care individul interacţionează cu mediul. să respecte valorile. familiiilor şi comunităţilor în care lucrează. Asistenţii sociali sunt axaţi pe schimare şi rezolvarea de probleme ei sunt agenţi ai schimbării în societate în viaţa indivizilor. contexte diferite dar care reprezintă parte a unui întreg Aceste contexete sunt geographic. rezolvarea problemelor apărute în cadrul relaţiilor umane promovând în acelaşi timp stimularea capacităţii indiviţilor de a-şi spori bunăstarea. • de conflict . Principiile dr.s. democratic. social democrat etc) • socio-economic . sănătate. regiune. AS este practicată în 5 domenii. IFSW IASSW 2001 Asistentul social are scopul de a servi bunăstării individului de a dezvolta modalităţi ştiinţifice de a cunoaşte comportamentul individual şi social de a dezvolta resurse. acces la servicii sociale reprezintă nevoi de bază pentru fiecare individ. educaţie. meso cât şi macro. fie ONG-urile. grupului. familiei . muncă. Pentru 18 .spaţiul în care a. ea va fi cu clienţii (beneficiarii) în una din următoarele relaţii: • de colaborare . Misiunea sa este de a stimula toate persoanele să-şi dezvolte întregul potenţial .

p 20-24) consideră că în procesul de dezvoltare a asistenţei sociale se pot identifica şapte etape: investigarea. teoria conflictului). behaviorismul). sociologie(teoria sistemelor. Măsuri de asistenţă socială Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte: serviciile sociale şi prestaţiile sociale. Aceste responsabilităţi includ 19 . grupuri care interacţionează reciproc. teorii şi metode în munca lor cu clienţii.. Asistenţa socială este prin excelenţă o profesie practică bazată atât pe cunoaşterea şi experienţa comună cât şi pe intuiţia şi experienţa individuală. psihanaliza. responsabilizarea persoanei pentru ase putea îngriji. abordarea centrată pe client etc. asistenţa socială. Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce înseamnă a funcţiona normal într-o societate. Introducere în teoria asistenţei sociale. funcţionalismul. mobilizarea resurselor instituţionale sau instituţionalizarea (Howe D. p17)spunea că fiecare profesie este interesată de anumite tipuri de fenomene şi uzează de anumite aparate teoretice care o ajută să se constituie în ocupaţie de sine stătătoare. achiziţionarea . contextual. Teoriile sunt modalităţi de acţiune care ghidează comportamentul şi intervenţia. Funcţionarea socială: Îndeplinirea responsabilităţilor faţă de societate în general. Sursele de cunoştinţe ştiinţifice au fost derivate iniţial din sociologie şi psihologie şi au fost adaptate la scopurile . Howe(2001. În urma experimentării diferitelor teorii din psihologie(psihanaliza. efficient asistentul social trebuie să înţeleagă rolul lor în procesul asistenţial. este constituită din trei elemente: asistentul social. Th Kuhm (1976 p. D. organitarea grupurilor profesionale şi organizarea sistemului de educaţie în asistenţa socială. p. Conform lui Malcom Payne(1996. şcoala de diagnoză şi funcţionalism.prin urmare teoriile trebuie să reflecte modul în care interacţionează aceste elemente. structuri sociale. faţă de cei din imediata apropiere sau faţă de propria persoană. asistenţii sociali au putut identifica un set de concepte. clasificarea teoriilor în asistenţa socială. obiectivele şi problematica specifică asistenţei sociale. Toate aceste definesc câmpul de caţiune în asistenţa socială. p 15). De exemplu atunci când încearcă să organizeze activităţi de îngrijire la domiciliu pentru un vârstnic asistentul social va lua în considerare mai multe posibilităţi de acţiune: sprijinirea familiei pentru a se putea ocupa de persoana vulnerabilă.a acţiona corect. scopul comun şi unificarea. p102) este de a creşte capacitatea practicianului de a-şi controla conştient şi deliberat “mediul de lucru”. Asistenţa socială ca domeniu professional este un construct social constituind un complex de contexte.o teorie este înlocuită de alta dar nu se anulează valoarea teoriilor înlocuite. structuralismul.45) adduce în atenţie procesul dezvoltării cunoaşterii ştiinţifice şi spune că acesta se realizează în contextul “competitivităţii modelelor teoretice”. cunoştinţe ce vor duce la costruirea de tehnici şi practici proprii domeniului de ex: abordarea centrată pe sarcină. Deşi iniţial. organizarea instituţiilor şi serviciilor sociale. 2001. inventarierea.( 2001.8) alături de teorii şi concepte foarte importante sunt politicile sociale. Ca activitate practică. cu timpul a ajus să însemne un set de cunoştinţe şi teorii care definesc un camp distinct de caţiune. reţele sociale. clientul. În prezent asistenţii sociali utilizează o serie de paradigme. indivizi. antropologie.funcţia cunoaşterii în asistenţa socială(Polanscky citat de Sporin 1975. înainte de constituirea asistenţei sociale ca domeniu professional autonom practicile asistenţiale existau ca activităţi commune de întrajutorare. Howe D.

servicii de îngrijiri la domiciliu. b. poluarea apei şi a aerului. Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate. 154). care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare imediată. adică beneficiarii sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar. familiale sau de grup.a. serviciile sociale: • reprezintă: măsuri şi acţiuni care răspund nevoilor sociale individuale. p. Nevoile de bază sunt fizice. Prestaţiile pot fi acordate în bani sau în natură. În concluzie. centre de reabilitare şi recuperare de zi. emoţionale. persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/ institutional (Moore. rata ridicată a abandonului şcolar. (Parker.153) Conceptul de nevoie socială aparţine în mod firesc de idea de serviciu social. Nevoie: = o anumită stare de deficienţă. de realizare personală etc. servicii medicale insuficiente în mediul rural. problemele sociale generează nevoi sociale ce impun organizarea de servicii sociale în cadrul unei comunităţi Măsurile/ componentele asistenţei sociale au rolul de a satisface nevoile unei persoane atunci când aceasta nu se mai poate ajuta singură (din cauza unei boli cronice. centre de adapost. în scopul menţinerii autonomiei. 1993). resimţită sau de un grup de indivizi sau individual. 20 . centre de consiliere. 1987. În cazuri speciale. indemnizaţiile de şomaj. alocaţiile pentru copii şi familie. ce impune o anumită rezolvare. consumul de droguri. Servicii sociale: Activităţile asistenţilor sociali sau ale altor profesionişti care ajută oamenii să prevină dependenţa. a resurselor financiare insuficiente. familiilor şi comunităţilor (Parker. Conform OG 86/2004. Exemple de probleme sociale : sărăcia. Din categoria celor băneşti fac parte: pensiile.)). 1987. dar rămân în familia lor şi continuă să locuiască în casa lor. de vulnerabilitate sau dependenţă. p. Istoricul serviciilor sociale are la bază recunoaşterea nevoilor sociale şi organizarea societăţii pentru a le satisface. Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi. a unui handicap fizic sau psihic etc. ajutorul social ş. Prestaţiile în natură pot consta din bunuri (“cornul şi laptele”. Se bazează pe colaborarea cu serviciile medicale. creşterii calităţii vieţii. violenţa domestică etc. să consolideze relaţiile de familie şi să restabilească funcţionarea socială a indivizilor. • urmăresc: prevenirea şi depăşirea situaţiilor de dificultate. = o stare de tensiune la un moment dat.satisfacerea nevoilor de bază ale individului şi ale membrilor de familie care depind de el/ ea. considerate mai degrabă excepţionale. astfel: a. prevenirii marginalizării şi excluziunii sociale. dificilă. Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat.). rechizite pentru şcolarii din familiile cu venituri mici etc. de lipsă. Prestaţii sociale: forme de transfer prin care se realizează alocarea de bunuri şi servicii către indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli şi de roluri reciproce.

comparativ cu relaţiile din familie. Ei tind. vecini. • proces important în menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului. (Chelcea. medici etc. educaţia deficitară sau lipsa acesteia etc. prietenii. 21 . vecinii. prieteni. toate familiile experimentează stresul la un moment dat. de asemenea. • “susţinerea psihologică şi socială a persoanelor: confortul.). de situaţii sociale problematice cum ar fi şomajul. Oamenii care au legături sociale puternice (familiale. consilieri. se înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi îngrijirii în comunitate. Politica de prevenire a instituţionalizării. psihologi etc) sau grupuri de suport comunitare. cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă) etc. 350) • proces prin care se oferă sau se primeşte sprijin cu alte persoane în scopul de a uşura unul sau mai multe obiective ale funcţionării sociale. moartea. Familiile pot oferi un sprijin emoţional imens. mai sănătoşi şi să trăiască mai mult. consilieri. cămine -spital. ea apelează la una dintre sursele de suport social ce-i stau la dispoziţie: familie. Un al doilea tip de suport social este cel oferit de grupurile şi reţelele de prieteni şi colegi. 2003. de prietenie. Sursele şi evaluarea suportului social Atunci când cineva nu reuşeşte să-şi rezolve problemele şi apelează la alte persoane în care are încredere. -instituţii şi servicii sociale. în creşterea stimei de sine şi ajutarea acestuia să aibă încredere în oameni şi să se simţă în siguranţă. când are nevoie de ajutor material sau când are nevoie de o persoană căreia să-i poată împărtăşi temerile şi fricile. să fie mai fericiţi. în integrarea sa. Astfel de crize sunt determinate sau agravate. Colegii cooperează şi se ajută unii pe alţii în timpul serviciului şi se angajează. nu de puţine ori. adoptată în ultimii ani în România. asistenţa şi informaţiile primite din partea indivizilor şi grupurilor în cadrul relaţiilor formale şi informale”. p. în special în momentele de criză. colegii.Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici. într-o mulţime de conversaţii. dezvoltare şi evoluţie. cunoştinţele. Aceste relaţii sunt de obicei mai puţin intense sau apropiate. de asemenea. Suportul social şi relaţiile interpersonale Ce este suportul social? • principala resursă exterioară la care individul poate apela pentru evitarea/rezolvarea anumitor probleme pe care nu le poate rezolva singur. psihologi. Iluţ. de vecinătate sau colegiale) tind să facă faţă stresului mai bine. divorţul sau schimbarea domiciliului pot slăbi fundaţia unei familii. specialişti (asistenţi sociali. Prietenii se implică în activităţile comune de timp liber şi comunică mult unii cu ceilalţi. Schimbări majore în dinamica familiei cum ar fi boala. • formale: .specialişti (asistenţi sociali. Pentru că ele se află întotdeauna în schimbare.Etapă necesară în procesul de evaluare a nevoilor şi resurselor unei persoane aflată în dificultate. colegi. Sursele suportului social pot fi: • informale: familia. sărăcia. grupuri comunitare de support Evaluarea suportului social .

• informaţionale. ceea ce determină persoana în nevoie să caute sprijin. situaţia de criză. grupurile profesionale. colegii. tranziţia la o nouă situaţie. de posibilitatea ca aceste relaţii să deţină funcţii de sprijin la un moment dat. părinţii. prietenii. cluburile sociale. rudele. subordonaţii. vecinii. grupurile religioase. copiii. o sursă importantă de sprijin). grupurile comunitare de suport. • de consiliere. 2. • de interacţiune socială pozitivă etc. Funcţiile relaţiilor sociale suportive Relaţiile sociale pot îndeplini una sau mai multe dintre următoarele funcţii: a. apelând la alte surse de suport.-Se referă la: • reţelele de relaţii pe care le are persoana cu mediul social • aspectele calităţii relaţiilor unei persoane şi posibilitatea ca aceste relaţii să ofere sprijin persoanei în dificultate. devin importante aspecte ce ţin de calitatea relaţiilor acelei persoane. Acest tip de support poate fi oferit de: sursele informale (familia. De exemplu. faza deficitară/finală. vecinii 22 . • de recunoaştere şi afirmare. Suportul social poate acoperi o arie variată de nevoi : • materiale. • de îngrijire. în evaluarea sprijinului social de care poate să dispună o persoană la un moment dat. Funcţia emoţională: este funcţia care oferă confort şi stimă de sine. colegii. nu este suficient ca persoana care are nevoie de sprijin să facă parte dintr-o familie numeroasă (aparent. Reţeaua de relaţii Reţelele de relaţii de care dispune o persoană la un moment dat pot include: soţul/soţia. prietenii apropiaţi. Uneori. 3. Calitatea relaţiilor De asemenea. ocupă un loc central în cadrul conceptului de sprijin social şi este cel mai important tip de sprijin ce poate însoţi toate etapele unei situaţii problematice: 1. ci este necesar să evaluăm şi ce crede persoana respectivă despre sprijinul pe care-l poate primi de la familie. • emoţional-afective. familia se constituie într-o sursă de tensiuni şi conflicte. părinţii soţului/soţiei. grupurile de recreere.

oferirea de bunuri materiale (mobilă. . cum ar fi îmbolnăvirea sau decesul unui membru al familiei. Funcţia de suport material. poate consta în furnizarea de bani. îngrijirea copiilor. Sincronizarea dintre suportul social şi fazele situaţiei problematice Cei ce îşi desfăşoară activitatea profesională în domeniul asistenţei sociale se află deseori în situaţia de a oferi sprijin social clienţilor. disperare. presupune a-i oferi persoanei aflată în dificultate informaţiile de care are nevoie sau de a o învăţa anumite deprinderi ce-i sunt necesare pentru rezolvarea problemei sale include şi un sprijin ce implică informaţii care să ajute persoana să-şi evalueze evoluţia proprie. fiind utilă în special în faza deficitară/ cronică a situaţiei problematice. sursele formale (asistenţii sociali. TRANZIŢIA 3. presupune ca activităţi: asistenţa pentru muncile gospodăreşti. • manifestarea încrederii şi a susţinerii necondiţionate. sfătuirea. sunt: a) suportul emoţional: . o transportul. trăieşte sentimente de inadecvare.etc. consilierii. maşină de spălat. informaţională: este utilă în special în faza de tranziţie de la o situaţie problematică la o situaţie adaptativă. grupurile de suport comunitare etc) şi presupune activităţi precum: • asistenţa sub formă de încurajare. Pentru a realiza acest lucru este util ca ei să cunoască etapele din evoluţia unor situaţii problematice cu care clienţii se pot confrunta la un moment dat.). îndrumarea şi consilierea persoanei în diverse domenii. Fazele situaţiei problematice sunt: 1. cărţi. acordarea unor împrumuturi sau donaţii în bani. CRIZA 2. c. • exprimarea căldurii personale în relaţie cu persoana în nevoie. Prin înţelegerea acestor faze. se pot fi oferite/proiectate răspunsuri cât mai adecvate nevoilor clienţilor. haine etc. important în diferite momente.sursa cea mai importantă o reprezintă membrii familiei. mânie. Funcţia cognitivă. tranziţie sau deficit. Funcţiile particulare ale suportului social. • comunicarea empatică. oferirea de ajutor în perioade critice. tranziţia sau faza cronică/finală). poate ajuta la rezolvarea unor probleme practice. 23 . • manifestarea afecţiunii pentru celălalt. bunuri sau servicii. Exemplu: O persoană care află că este concediată. neputinţă. furie. • comportamentul ce susţine sentimentul de siguranţă şi-l conduce pe individ spre credinţa că este respectat şi că devine conştient de disponibilitatea cuiva cu care poate discuta problemele sale cele mai delicate.). instrumental: este formă de ajutor direct şi material pentru o persoană aflată în dificultate. PERIOADA DEFICITARĂ/CRONICĂ Importantă este sincronizarea dintre suportul social şi etapa situaţiei problematice (criza. b.este necesar în faza de criză.

colegi.) nu există sau nu sunt suficient mobilizate. de formare a unor abilităţi şi deprinderi practice utile pentru găsirea unui nou loc de muncă etc. vinovăţie. persoana respectivă are nevoie în primul rând de sprijin emoţional. Mobilizarea suportului social are în vedere o evaluare iniţială a resurselor individuale şi sociale ale persoanelor.este necesar de-a lungul perioadei de tranziţie de la faza de criză a situaţiei problematice la o nouă situaţie care să permită funcţionarea socială a individului. în special acolo unde sursele informale (familia. c) suport material. de încurajare. Relaţia de suport dintre asistentul social client în practica asistenţei sociale şi O sursă importantă de sprijin. serviciile de asistenţă socială devin extrem de necesare pentru prevenirea apariţiei disfuncţiilor şi integrarea socială a persoanei aflate în dificultate. dincolo de orice alt tip de suport. consilieri etc. vecinii etc. depresie etc. mai ales în situaţiile problematice care pot fi soluţionate. de intervenţii care să îmbunătăţească funcţionarea suportului social. consilieri etc. prieteni. prieteni. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de informaţii legate de posibile oportunităţi existente pe piaţa muncii.inutilitate. Trebuie subliniat caracterul temporar al acestui tip de sprijin. acolo unde este necesar. Asistenţa socială “Arta în care cunoaşterea ştiinţei relaţiilor umane şi a deprinderilor de relaţionare este folosită pentru a mobiliza capacităţi latente existente în orice individ. colegi sau de către asistenţi sociali. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. consilieri etc. Pentru a depăşi această stare de criză. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. Această evaluare este urmată. astfel încât acesta să fie mai bine adaptat 24 . colegii. Doar în aceste condiţii poate fi prevenită crearea dependenţei de acest tip de ajutor şi promovate autonomia şi responsabilitatea personală. relaţiile suportive create între asistentul social şi beneficiari se constituie în cadrul esenţial al procesului de asistenţă socială. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. instrumental: -este necesar în stările deficitare. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de suport material. financiar sau de suport constând în anumite bunuri sau servicii. necesare pentru a depăşi situaţia de dificultate. de facilitare a exprimării şi acceptării emoţionale. prietenii. colegi. în situaţiile de solicitări cronice excesive. b) suportul informaţional sau cognitiv: . Acest sprijin poate fi oferit de familie. prieteni. În cadrul acestor servicii.

Obiectivele relaţiei dintre asistentul social şi client sunt: • • • sprijinirea clientului în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă. Atitudini implicate în relaţia asistent social . .client A.de confidenţialitate. B. vulnerabilitate.la stresul vieţii de zi cu zi. . • interacţiunea dinamică a atitudinilor. de valoare.de a nu fi judecat sau condamnat pentru dificultatea în care se află. stabilirea unor relaţii interpersonale. • satisfacerea lor implică. comportamentului clientului. deseori. • clienţii pot sau nu pot fi conştienţi de aceste nevoi. cererea lor include şi satisfacerea implicită a unor nevoi psihosociale complexe. Atitudinile şi rolul lor în relaţia asistent social-client sunt: • reacţii evaluative favorabile sau nefavorabile faţă de ceva sau cineva. în timp ce evaluarea.” (1949.de a fi înţeles şi de a i se răspunde la sentimentele exprimate. chiar şi atunci când clienţii cer ajutor material sau financiar. interacţiune apărută între client şi asistentul social. • cadrul în care cunoştinţele despre natura umană sunt puse în valoare spre beneficiul clientului. crearea unei atmosfere în care clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze în condiţii de securitate psihoemoţională cu asistentul social. . emoţiilor. . reacţie datorată sistemelor de valori cu care operează individual. • un tip special de relaţie interpersonală. • relaţia dintre asistent social şi client reprezintă un schimb între două surse de • • 25 . identificarea nevoilor şi intervenţia sunt trupul acesteia (cele două sunt oricum inseparabile). demnă. Nevoile psihosociale ale clienţilor reprezintă: surse ale atitudinilor. nu un caz.de a fi considerat o fiinţă umană.de a fi acceptat ca o persoană. în scopul adaptării mai bune a clientului la cerinţele mediului în care trăieşte”. indiferent de gradul de dependenţă. • tipuri de nevoi psihosociale: . satisfacerea nevoilor psihosociale ale clientului. număr de eşecuri din viaţă. . comportamentelor.de a exprima liber sentimente şi emoţii (pozitive sau negative) pentru a se simţiei înşişi.de a alege şi a decide cu privire la propria viaţă. • satisfacerea lor are impact asupra relaţiei cu clienţii şi asupra atitudinilor acestora. Biesteck) RELAŢIA Asistent social . • se exteriorizează în comportament.Client Ce este? • sufletul asistenţei sociale. . reacţiilor emoţionale.

Sistemul de valori în practica asistenţei sociale Noţiunile de cunoştinţe. obicei. o abordare practică şi structurată pentru a veni în sprijinul profesioniştilor din domeniul 26 . fie personală. sau obligaţii şi îndatoriri pe care una numit grup social le impune memebrilor săi. alegerea unor alternative în problemele semnificative etic din practica asistenţei sociale. analiză sistematică asupra moralităţii. componenta emoţională nu încetează atâta timp cât relaţia asistent social-client există. moral-imoral. responsabilitate etc. Etica s-a dezvoltat pe măsură ce oamenii au reflectat asupra intenţiilor şi consecinţelor actelor lor. Astfel să ştii înseamnă să ai cunoştinţe despre…. Valorile sunt acele lucruri pe care le considerăm importante. atitudini ce au la bază un set de valori. idealuri morale-norme sau principii morale. îndatoriri deduse din această ştiinţă. corpurile profesionale şi instituţiile aleg să interacţioneze. Astfel dacă morala reprezintă convenţii sociale(credinţe şi practici) legate de comportamentul uman correct/greşit care sunt atât de larg răspândite şi acceptate încât reprezintă un consens constant în comunitate iar etica o reflectare . obicei) reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului fondat pe valorile de bine-rău. deci o bază teoretică.mores(atitudine morală. În filosofie etica studiază şi evaluează comportamentul uman în lumina principiilor morale . comportamente iar sistemul de valori este reflectat în deciziile şi comportamentul individual. Etica defineşte modul în care indivizii. concepţii. dinamică. fie reprezentând comandamentele unei societăţi cu privire la normele de desfăşurare a vieţii sociale(Dicţionar de Filosofie. relaţii morale. larg răspândite în cadrul unei colectivităţi având un grad mare de interiorizare şi impuse de propria conştiinţă(conştiinţă morală) cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi(opinie publică). interacţiunea asistent-client este una emoţională. un set de reguli. Etica poate fi considerată ştiinţa îndatoririlor umane. cinste. abilităţi. socială etc). idealuri. un system particular de principii şi reguli care se aplică unei sfere a acţiunilor umane(sfera politică. corectitudine. Morala(etimologic)provine din limba latină. cu intensitate şi externalităţi diferite. În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală-convingeri. comportament acceptat tradiţional. pe care oamenii şi le-au stabilit. deprinderi sunt determinate de teorie practică şi valori. un termen generic pentru diferitele modalităţi de înţelegere şi examinare a vieţii morale. atitudinală. obiectivul acesteia din urmă (a eticii) este luarea de decizii. caracter) reprezintă o disciplină filosofică ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei dar şi o concepţie sistematizată şi coerentă. satisfacerea anumitor nevoi creează anumite sentimente şi se exteriorizează prin comportamente verbale/ nonverbale. fie proprie unui current filosofic.• • • • energie. valori. să poţi presupune să ai formate abilităţile necesare obţinute prin practica profesională (experienţa dobândită) iar să vrei presupune să ai atitudini faţă de… . care pot fi considerate standarde de comportament. Ele include scopuri. Etică(etimologic) provine din limba greacă – ethos(morav. creează disponibilitatea clientului de a fi ajutat. 1978).

Codul deontologic reprezintă ansamblul obligaţiilor speciale care rezultă din aderarea deliberată la o anumită profesie.K. credinţe despre oameni şi despre cele mai potrivite căi de a-i trata pe oameni. valorile ne ghidează în alegerea unei soluţii optime. 2003). Una din valorile importante se referă tocmai la libertatea alegerii individuale. includerii şi acceptării altora(Roth M. instituţie. un grup... 1998. Astfel se constituie valorile personale configurate în mod individual dar şi nu independent de valorile grupului sau ale comunităţii din care individul face parte. Berbea N. Lee şi Greene(Miley K.. Valorile sunt implicate în orice decizie care presupune judecăţi etice. Moravuri.asistenţei sociale în identificarea.2006. ajutorului. Sistemul de valori al profesiei de asistent social adduce în atenţia societăţii ideile eticii sociale. Valorile folosite în asistenţa socială fac subiectul a trei instanţe: • normele generale ale societăţii..Din punctual de vedere al asistenţei sociale valorile pot fi private ca păreri. grijii fată de alţii. Deontologie (etimologic) provine din limba greacă deon. profesie sau o parte a acesteia prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţe de elaborare.. datorie. Introducere în etica profesională. p. deontos. Aceste credinţe sunt reflectate în activitatea zilnică şi conduc activitatea profesională. Du Bois B. 2004. în situaţiile în care nu există un mod clar de a rezolva un conflict între principiile morale. Moralitatea se referă la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană.. În sens restrâns deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie. Valoare poate fi definită drept ceva ce este valoros.. O Melia M. Codul etic(Roth M. moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate explicit ca norme morale. • contactul cu clientul.Bucureşti). şi reprezintă un cod al moralei profesionale.. Asistentul social achiziţionează în timpul formării sale o bază de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice necesare desfăşurării activităţii profesionale. Zamfir C.. sensibilitatea culturală şi practica asistenţială 27 . la moralitate. Acesta poate fi scris sau transmis prin tradiţie. al principiilor şi normelor morale specifice pe care le implică exercitarea unei profesii. • funcţiile agenţiei.concept general referindu-se la morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate . Dicţionar de sociologie). o colectivitate.. adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formalşi general acceptate dar fiind larg practicate(Vlăsceanu L. Pentru situaţiile în care nu este evident ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Trei. dezirabil. analiza şi rezolvarea constructivă a dilemelor etice ce pot să apară. 2003) reprezintă un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională.ca grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi cât şi la o serie de practici. aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli(Miroiu M. prin sine însuşi.ceea ce se cade. Cunoaşterea şi respectarea valorilor şi principiilor asistenţei sociale sunt esenţiale în munca cu clienţii dar ele trebuie completate de o practică asistenţială multiculturală competentă. însă modul de a gândi şi a acţiona a asistentului social sunt influenţate şi de propria experienţă de viaţă şi de calităţile sale umane. pe cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicienii unei profesii (Dicţionar de filosfie). Ed. Practica asistenţei sociale ) fac distincţia între competenţa culturală. ceea ce ste necesar şi logos-ştiinţă.93. ale solidarităţii.

Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă la valorizarea personalităţii umane. la creşterea demnităţii ei şi la creşterea demnităţii fiecărei persoane asistate. Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscrie la următoarele valori fundamentale. Astfel competenţa culturală vizează dobândirea cunoştinţelor privind dezvoltarea unui anumit grup cultural într-un context social dat iar sensibilitatea culturală vizează setul de valori al grupului cultural respective.) (Roth-Szamoskozi. Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane . atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora. Valorile fundamentale ale asistenţei sociale combină valori fundamentale ale tradiţiei religioase iudeo-creştine cu cele ale umanismului şi ale liberalismului. Asistentul social trebuie să-şi formeze ca deprindere receptivitatea socială iar abordarea trebuie să fie determinată de cunoştinţele. demnităţii şi a nondiscriminării în oferirea de servicii sociale clienţilor indifferent de gen. Sistemul propriu de valori . cu importanţă cardinală pentru profesie (Codul deontologic. Valorile asistentului social/valorile instituţiei/valorile societăţii/valorile profesionale. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali. 28 . la nevoile şi scopurile sale şi la modalităţile de a obţine resursele necesare vieţii. Afirmarea individualităţii proprii. de exemplu. Sistemul personal de valori poate intra în conflict direct cu valorile instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea. 1994 în Roth-Szamonskozi. Oamenii au dreptul la resursele necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi exprima potenţialul. valorile şi deprinderile asistenţei sociale generale şi se dobândeşte prin interacţiunea cu personae diferite din punct de vedere cultural. Oamenii au dreptul la libertate. avortul. Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare . 2003): 1. Dobândirea acestui tip de competenţă garantează respectarea principiilor unicităţii. 2. 3. religie. homosexualitatea etc )şi pot ridica probleme în alegerea modalităţi de rezolvare a problemele sociale. cu normele societăţii sau cu codul etic professional. Valorile individuale diferă adesea de problemele concrete ale vieţii sociale ca. Valorile individuale diferă adesea de alegerile individuale ale clienţilor fie ei indivizi sau grupuri( avort. Lupta împotriva prejudecăţilor. modalităţile în care acestea au fost interiorizate precum şi modul în care acestea interacţionează ca valorile celorlalţi determină apariţia următoarelor situaţii: Valorile asistentului social/ valorile clientului (ceea ce este important pentru asistentul social nu este obligatoriu important şi pentru client) Valorile asistentului social ca model. De cele mai multe ori asistentul social reprezintă un model pentru client situându-se pe o poziţie de putere în ceea ce priveşte impactul asupra perrsoanei asistate de aceea este foarte important ca asistentul social să-şi înţeleagă sistemul propriu de valori şi modul în care acesta îl influenţează în luarea deciziilor. Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi . Valorile asistenţei sociale se exprimă prin ideile referitoare la atitudinile faţă de oameni. 1996. Alegerea unei cariere profesionale ca cea în asistenţa socială cere o profundă explorare a valorilor individuale şi compararea lor cu valorile profesiei (Hoffman şi Salle. la alegerea propriilor lor valori şi modalităţi de viaţă. Fiecare persoană este o valoare în sine şi este unică. sinuciderea. 4. 2003).culturală. pedeapsa cu moartea. homosexualitatea şi altele. rasă etc. pedeapsa cu moartea.

Responsabilităţile pentru realizarea valorilor menţionate revin în comun indivizilor şi comunităţilor. Am putea spune că în practică nu există un set universal acceptat de valori. rolul nostru este dictat şi de regulile instituţiei în care lucrăm. 2004): 1. 1. dar putem identifica un nucleu de bază (Rădulescu. indiferent de circumstanţe. 6. stabilirea priorităţilor şi alternativelor de intervenţie. 4.caz în care se specifică situaţiile în care este responsabilitatea noastră etică şi profesională de a transmite altora informaţiile obţinute. dar şi pentru respectarea drepturilor persoanei asistate. Codul Deontologic al profesiei de asistent social din România obligă asistentul social să nu decidă în numele beneficiarului ci să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune opţiuni şi limitarea drepturilor beneficiarilor la autodeterminare este posibilă atunci când asistentul social consideră că acţiunile prezente şi/sau viitoare ale beneficiarilor prezintă risc pentru ei înşişi sau pentru ceilalţi. Respectul faţă de persoana asistată nu este inclus aici ca o valoare specifică deoarece mulţi autori îl consideră o precondiţie a celorlalte valori menţionate Autodeterminarea are în practică un dublu sens: • un sens negativ înţeles ca libertate şi suport acordat unei persoane pentru a face propriile alegeri. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor persoanelor asistate. Codul etic al NASW susţine dreptul clienţilor de a lua decizii în ceea ce îi priveşteautodeterminarea reprezintă libertatea alegerii . egalitatea de şanse. Confidenţialitatea este esenţială pentru asigurarea unui climat de încredere. se poate face o diferenţiere între confidenţialitate absolută . Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la persoanele asistate şi în legătură cu aceştia. Regula generală este că nici o informaţie nu poate fi împărtăşită fără acordul persoanei asistate. Asistenţii sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când. în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. Anumite situaţii pot garanta confidenţialitate absolută.caz în care nici o informaţie nu poate fi împărtăşită altora. • un sens pozitiv înţeles ca asigurarea condiţiilor care să faciliteze înţelegerea deciziilor luate şi dezvoltarea personală. în judecata profesională a asistentului social. acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi. Problema confidenţialităţii este una dintre cele mai importante în asistenţă socială. Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a acestora.şi confidenţialitate relativă .5. ca şi de prevederile legale. În afară de nevoile persoanei asistate. Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica scopurile. dar această libertate depinde de 29 . Dar. promovarea bunăstării individuale şi colective. precum şi pentru a decide utilizarea resurselor personale. Societatea va trebui să creeze condiţiile unei participări democratice a cetăţenilor la viaţa socială iar aceştia au responsabilitatea de a fi actori activi în viaţa socială. 3. justiţia socială. 2. • suportul oferit persoanei asistate pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine. respectul faţă de autodeterminare. Autodeterminarea este întâlnită în practica asistenţei sociale ca: • încurajarea persoanei asistate pentru a participa la definirea problemei.

asistentul social trebuie să aibă în vedere interesul altor persoane din vecinătatea persoane asistate precum şi interesul public. Conceptul de justiţie socială este fundamentat pe două reguli de bază: 30 . depinzând de viziunea asistentului social asupra conceptului de bunăstare umană. • drepturile personale stabilite prin lege. Apare întrebarea: în acţiunile întreprinse asistentul social urmăreşte aplicarea propriei înţelegeri a bunăstării sau înţelegerea pe care o are persoana asistată? În standardele etice internaţionale ale asistenţilor sociali (Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali) este menţionată datoria asistentului social de a acţiona în interesul persoanei asistate. accesul clienţilor la resurse este o necessitate imperativă. norme. această prevedere este completată de alte două menţiuni: pe de-o parte. Codul NASW mandatează asistentul social să sprijine crearea de oportunităţi pentru populaţiile dezavantajate şi să promoveze schimbări de politici care ar conduce la îmbunătăţirea condiţiilor sociale. • nevoile individuale. Garantarea accesului clienţilor la alternative şi oportunităţi este un principiu practice fundamental şi o necessitate pentru participare. • oportunităţi egale: eliminarea dezavantajelor persoanei asistate în competiţie cu ceilalţi. activează resursele acestuia şi îi extind oportunităţile.existenţa unor opţiuni şi resurse. dezvoltarea unui punct de vedere al asistentului social asupra a ceea ce reprezintă interesul persoanei asistate în acord cu teoria asistenţei sociale. Resursele reduse limitează opţiunile posibile şi potenţialul de autodeterminare a clientului. Egalitatea de şanse implică stabilirea unor criterii de egalitate a persoanelor aflate în dificultate şi „eliminarea dezavantajelor” acestora în accesul la servicii. Există unele domenii ale practicii unde asistenţii sociali au autoritatea legală de a-l obliga pe client să facă unele acţiuni: • clienţii care au nevoie de protecţie dat fiind statutul lor de dependenţă(copii instituţionalizaţi. Asistenţii sociali care susţin dreptul clienţilor la autodetrminare ghidează procesul de asistenţă. toxicomani. instituţii) şi a barierelor interioare care îi limitează posibilităţile de a găsi modalităţi alternative de acţiune. Capacitatea de autodeterminare poate fi sporită prin activitatea îndreptată spre îndepărtarea barierelor exterioare care limitează posibilităţile clientului(obiceiuri. 4. persoane cu handicap. incluzând asistarea oricărei persoane fără prejudecăţi şi favoruri. Tema promovării bunăstării individuale şi comunitare este interpretabilă. bolnavi mental) 2. Acestă valoare poate fi înţeleasă în trei moduri: • tratament egal: eliminarea dezavantajelor în accesul la resurse şi servicii. de înţelegerea bunăstării de către persoana asistată şi de înţelegerea culturală a nevoii. Conceptul de justiţie socială vizează distribuirea bunurilor în acord cu: • criteriile şi regulile generale stabilite de către fiecare serviciu social. • egalitatea rezultatelor: promovarea bunăstării pentru toate persoanele aflate în dificultate Pentru respectarea demnităţii şi autodeterminării. confirmă capacităţile clientului. bătrâni) • persoane care se reabilitează după ce au încălcat normele sociale(delincvenţi. iar pe de altă parte. 3.

în general. 4. se apreciază că cele mai multe din dificultăţile în calea îmbunătăţirii integrării sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenţiei pe alegerile şi posibilităţile prezente. 5. 1980): • Valorile persoanelor asistate. profesionistul va întări încrederea în sine a asistatului şi demnitatea individului. • Valorile în asistenţă socială. 2.în cazul nostru. Prin urmare. Formarea unei noi competenţe duce adesea la rezolvarea problemelor şi la dezvoltarea personalităţii individului. 2003) specifice profesiei de asistent social: 1. este o activitate des întâlnită în procesul de asistenţă. rezolvarea nu se poate limita la creşterea competenţelor individuale. punctând responsabilitatea asistentului social în distribuţia resurselor publice în acord cu drepturile şi nevoile individuale. Oamenii sunt capabili să înveţe noi comportamente. noţiuni de bază în practica asistenţei sociale. încurajând manifestările sale de independenţă. excluderea şi alte asemenea forme. Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia.(1) egalitatea în evaluarea nevoilor şi a resurselor. familiilor şi grupurilor. resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. Principiile etice (Hepworth şi Larsen în Roth-Szamoskozi. ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială. În relaţia de consiliere şi de sprijin. discriminarea. 3. Asistenţii sociali au responsabilitatea să ajute oamenii să-şi descopere şi să-şi utilizeze capacităţile de schimbare şi dezvoltare. Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri. • Valorile sociale. Multe din problemele indivizilor îşi au originea în societate şi nu se datorează indivizilor înşişi. şomajul. În practica asistentului social sunt implicate (Morales & Sheafor. Ei trebuie lăsaţi şi încurajaţi să-şi asume responsabilităţile propriilor decizii şi să-şi exercite libertatea. (2) acordarea ajutorului în funcţie de nevoi Acest concept este unul dintre cele mai importante. Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale. El este operaţional în multe din acţiunile asistentului social şi poate fi considerat central în asistenţa socială. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori sociali care au o acţiune defavorabilă asupra indivizilor. Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la informaţii. • Valorile personale ale asistentului social. lipsei deprinderilor şi a mecanismelor de adaptare ale acestora. Deşi se acceptă ideea că originea problemelor de viaţă se află adesea în experienţele şi evenimentele trăite anterior şi se ştie că analiza experienţelor trecute poate fi benefică. 31 . atâta vreme cât alocarea resurselor. 7. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea să obţină maximum de independenţă. ca răspuns la nevoi. 6. acceptate în cadrul unei colectivităţi . Principii etice Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei discipline. Problemele de viaţă ale indivizilor se datorează. totuşi. prin mobilizarea potenţialului latent de adaptare al indivizilor. servicii. să ia propriile decizii şi să înveţe să-şi conducă propria viaţă.

Valori în asistenţa socială 1. Justiţia socială Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale. 2001. putând acţiona pentru respectarea dreptului la competiţie (competiţia este deseori impusă de resursele limitate şi se regăseşte în accesul pe baza îndeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului). London. a dreptului la viaţa privată. Mijloacele folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea. Persoana asistată poate să preia modelul şi să îl transpună asupra celorlalte relaţii ale sale. • Înţelege modalităţile de promovare a dreptului persoanei de a alege. • Recunoaşte şi respectă unicitatea şi diversitatea fiecărei persoane. implicându-se în identificarea. 11. Oamenii au nevoie de conştiinţa valorii proprii şi de stimă de sine.8. Dreptul persoanelor asistate la propriile valori şi convingeri este inviolabil. 12. rasismului. Practicianul în asistenţă socială trebuie să demonstreze că: • Identifică propriile valori şi înţelege implicaţia acestora în practica de asistenţă socială. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate. încurajare. folosind metode adecvate rolului asistentului social şi contextului în care persoana trăieşte. înţelegând posibilităţile de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vieţii persoanelor asistate. înţelegerea. • Poate identifica şi acţiona împotriva discriminării. prin grijă. 32 . Relaţia dintre asistentul social şi client poate deveni pentru acesta din urmă model de relaţie deschisă.. Autodeterminarea Asistentul social respectă şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare 5. autentică. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995). BASW. dreptul la autodeterminare şi la confidenţialitate ale asistatului. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor. confidenţialitate şi protecţie. pentru aceasta având nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viaţa lor. 2. Demnitatea şi unicitatea persoanei Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului. • Înţelege formele de asistare a persoanelor aflate în nevoi în demersul de îmbunătăţire a nivelului de trai. inegalităţilor şi injustiţiei. 10. 3. 4. grupurile sau comunităţile asistate. • Poate practica asistenţa socială într-un mod care să nu stigmatizeze sau să dezavantajeze persoanele. Ethics and Values in Social Work. 9. unicitatea şi valoarea fiecărei persoane. Orice metodă de rezolvare a cazurilor de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere că mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca şi scopul. Asistentul social poate contribui la creşterea stimei de sine a clienţilor în cadrul relaţiilor de consiliere. sinceră. evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale. acceptare. S. indiferent de valorile şi convingerile acestora. Autocunoaşterea este o primă etapă necesară în procesul de dezvoltare şi schimbare a persoanei. Banks. Relaţiile interumane Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica profesională.

ei trebuie să ştie să recunoască acele aspecte ale practicii asistenţei sociale care pun în balanţă diferite valori morale. 5. ca urmare a creşterii interesului public pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului. cum ar fi conflictul între valorile personale/ valorile profesionale.proiect elaborat de Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. Rămâne de reţinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în chestiuni de etică “nu putem discuta ceea ce ar trebui să facem. După identificarea şi definirea dilemei etice. responsabilităţi faţă de societate. însă. responsabilităţi faţă de persoanele asistate. Integritatea Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi normele etice profesionale. responsabilităţi faţă de noi înşine ca profesionişti. Sursa: Codul etic al profesiei de asistent social . Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor morale prin luarea unor decizii responsabile. 4. ca şi datorită accentuării interesului statului în problemele sociale şi. 2004 Probleme etice . responsabilităţi faţă de instituţia angajatoare. ea trebuie exersată în activitatea efectivă. Când vom analiza o dilemă etică. în general. responsabilităţi faţă de colegi. să îşi clarifice propriile valori personale. Se spune că morala nu poate fi predată în sălile de curs. responsabilităţi faţă de profesie. valorile personale/ valorile persoanei asistate. ei au de luat singuri decizii. vom investiga cinci categorii de responsabilităţi: 1. scopurile activităţii de asistenţă socială sau concepţiile lor teoretice privind activitatea lor profesională. 3. Uneori au posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu supervizorii lor. Faţă de cine suntem responsabili? Pentru a lua o hotărâre etică. 33 . Teme majore de confruntare etică Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali se pot datora următoarelor trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi. fără să ştim ce anume am putea face”. valorile. Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte publicitatea cazurilor sociale.dileme etice Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. Dilema etică apare atunci când asistentul social se confruntă cu o situaţie în care trebuie să decidă în cazul unei alternative conflictuale. valorile personale/ valorile instituţiei în care lucrează etc. trebuie să clarificăm ce părţi implicate vor fi influenţate de decizia noastră şi pe care dintre ele ne simţim mai obligaţi să le susţinem. nici lămurită în manuale. convingerile lor. 6. expertiza şi experienţa profesională. 7. 2003). 2003): 1. pe care să le raporteze la valorile profesiei (RothSzamoskozi. 2.6. Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca implicând decizii morale dificile. asistentul social va trebui să decidă care din valorile implicate vor fi luate în considerare cu prioritate. În majoritatea cazurilor. Competenţa Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de licenţa. Factori care ţin de asistenţii sociali: presupunerile lor. judecăţile lor de valoare privind natura umană.

caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali ridică problema echităţii. scopurile şi priorităţile care derivă din acest specific. Identificarea problemei. .2.asistentul social îşi va menţine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al relaţiilor profesionale. cu comunitatea. dar sunt situaţii în care ele periclitează serviciul sau chiar viaţa asistentului social.în deciziile sale profesionale. . ambigue sau contradictorii. .obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să le răspundă. . cu consimţământul lor. .respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o obligaţie a oricărui angajat. relaţiile şi situaţia sa profesională etc. 34 . .alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pretinde alegerea între o tehnică mai potrivită pentru persoana asistată şi una mai convenabilă pentru asistentul social . asistentul social trebuie să renunţe la propriile judecăţi de valoare. . dar există situaţii în care cunoaşterea adevărului este greu suportabilă de către persoana asistată sau pare că îi face rău acestuia. relaţiile sale cu alţi membri ai familiei sale.cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile persoanelor asistate de a alege serviciile pe care le doresc. Factori legaţi de client: personalitatea sa. atunci se află într-o poziţie mai bună. . . atunci apare o potenţială dilemă etică. 3.hotărârile privind persoanele asistate trebuie luate împreună cu aceştia. Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei. nivelul său mintal şi educaţional. 1985): 1.asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul. Aspectele etice ale muncii de asistenţă socială apar ori de câte ori există un conflict sau o lipsă de simetrie legată de factorii amintiţi sau când se ciocnesc valori în interiorul diferitelor componente. respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora. dacă eşuezi în a explica persoanei asistate care sunt limitele confidenţialităţii şi informaţia trebuie să fie împărtăşită ca urmare a unor cerinţe legale sau instituţionale. deoarece sunt situaţii în care i se cere comunicarea informaţiilor în interesul clientului sau al altora implicaţi în situaţie. Factori care ţin de mediul instituţional. Dacă asistentul social nu este de acord cu anumite direcţionări din partea instituţiei şi are un argument convingător pentru care lucrurile ar trebui schimbate. interesele persoanelor asistate sunt primordiale faţă de ale profesioniştilor. . strategiile şi opţiunile la care se pretează. . chiar şi în situaţiile în care propriile valori îl fac să încline într-o anumită direcţie. Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali sunt următoarele: .relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu caracter profesional. care vine însă uneori în conflict cu alte cerinţe etice. Factori legaţi de problemă: natura problemei. dar în multe cazuri ei nu înţeleg toate implicaţiile alegerii lor.în general. Care este sursa conflictului? Ce factori sunt implicaţi? De exemplu. Luarea unei decizii etice Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor paşi (Paradise. chiar dacă aceştia manifestă nevoia de o relaţie mai complexă. 4.respectarea confidenţialităţii este adesea dificilă. provenind din înţelegerea diferită a obligaţiilor faţă de persoanele asistate.asistentul social trebuie să ia uneori decizii în situaţii neclare. definirea ei.

Reamintiţi-vă că aveţi responsabilităţi faţă de persoana asistată. în 1924. e important să fiţi cât se poate de realişti. care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie socială. De cele mai multe ori. Astfel. În 1979. va deveni evident propriul sistem de valori. asistentul social poate să nu fie de acord cu şeful său şi drept urmare. a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional. Examinarea valorilor şi normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei. În enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale acţiunii va trebui să luaţi în considerare argumentele dvs. Astfel. în “The Compass”.Primul pas pentru depăşirea unei probleme este recunoaşterea ei. care cuprinde două documente: Declaraţia Internaţională a Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali. Codul deontologic Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi tipărit în 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale” (Experimental draft code of ethics for social case workers). Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat în această întâlnire „Etica Asistenţei Sociale . De exemplu. sarcina cea mai grea a asistenţilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile personale. din fericire. 2003). Cursurile posibile şi probabile ale acţiunii. se susţinea ideea că publicul are şi el dreptul să cunoască principiile pe baza cărora asistentul social ia decizii. Necesitatea unor coduri deontologice a apărut mai evidentă pe măsură ce s-au înfiinţat asociaţii ale asistenţilor sociali. dat fiind numărul mare al acestora şi varietatea lor. 5. astfel de situaţii nu se întâlnesc prea des. 4. pus în mai mare măsură în acord cu realităţile sociale (Roth-Szamoskozi. dar este cert că avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne în urma unei evaluări deontologice asupra subiectelor dilematice. codul deontologic funcţionează ca un ghid de raportare la situaţii etice şi nu reprezintă un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o situaţie dată. luând în considerare fiecare alternativă. profesie şi. 2. având în permanenţă ca preocupare respectarea standardelor profesionale. Sri Lanka. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali (National Association of Social Workers. soluţiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfăcătoare. Alegerea celui mai bun curs al acţiunii. Formarea unei gândiri deontologice presupune evaluare deciziilor în spiritul valorilor profesionale. “În 1994. potrivit căruia asistentul social intervine pentru creşterea bunăstării individuale şi a determinării de sine a individului. faţă de dvs. ci şi pentru standardele profesionale. faţă de instituţia unde lucraţi. De asemenea. foarte important. Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali reglementează relaţiile dintre: 35 . Astfel. Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale. în Colombo. rolul codului deontologic fiind de a face conştient că decizia luată va trebui să fie satisfăcătoare nu numai pentru el/ea însuşi/însăşi. faţă de societate. jurnalul oficial al asistenţilor sociali americani.Principii şi Standarde”. îşi poate pierde slujba. Uneori situaţiile personale afectează decizia pe care o luăm. Abia în 1951 Adunarea Generală a Asociaţiei Americane a Asistenţilor Sociali a adoptat primul cod deontologic valabil pentru toţi membrii asociaţiei. Care sunt implicaţiile alternativelor propuse? Ce se va întâmpla? Este important să identificaţi care este poziţia responsabilităţilor dvs. Plecând de la principiul de bază al profesiei de asistent social. NASW) a adoptat un nou cod deontologic. pentru fiecare acţiune în parte. dar. 3. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra deciziei şi de aceea trebuie luate în considerare.

Acest cod nu privează pe nici un asistent social de libertatea practicii cu condiţia ca acţiunile sale să fie în consens cu principiile etice ale codului deontologic. Astfel. au fost folosite modele de coduri deontologice ale unor ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda. Codul oferă principii generale prin care asistentul social se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează cadrul în care asistentul social poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu persoana asistată. consultarea supervizorului sau consilierului legal al agenţiei. În elaborarea Codului. referitoare la principiile de colectare şi utilizare a informaţiei privind situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul. asistentul social şi colegi. Aplicaţiile principiilor etice trebuie judecate în funcţie de contextul în care acţionează asistentul social. economice. înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale. ca pe un ghid general pe baza căruia specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabili principii etice profesionale proprii. conţinând aspecte referitoare la aspectele ce ţin de procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de agenţie. asistentul social trebuie să utilizeze şi alte surse de informare pentru delimitarea activităţilor sale cum ar fi: legislaţia. 2. consultarea colegilor. când datoria asistentului social de a proteja interesele persoanei asistate poate veni în conflict cu cerinţele eficacităţii şi utilităţii acţiunilor întreprinse de către asistentul social. Spania. asistentul social şi profesie. asistentul social şi agenţia în care lucrează. referitoare la modalităţile de menţinere şi aplicare a valorilor profesionale în practica asistenţei sociale. în care sunt prevăzute standarde referitoare la susţinerea oportunităţilor de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează situaţiile în care este încălcată etica profesională. Pe lângă acest cod. alte coduri etice relevante. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali încurajează specialiştii fiecărui stat să discute şi să clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare ţară. Asociaţia Romană Pentru Promovarea Asistenţei Sociale. când asistentul social trebuie să fie atât cel care ajută persoana asistată cât şi cel care verifică situaţia acestuia. a elaborat primul Cod deontologic al asistentului social în România. asistentul social şi problematica socială. 4. 5. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recomandă „Etica Asistenţei Sociale -Principii şi Standarde”. SUA) şi Codul 36 . metodologia cercetării sociale. Aria problemelor în care Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali apreciază că asistentul social trebuie să decidă conduita pe care o adoptă în consens cu standardele şi principiile etice sunt: când loialitatea asistentului social este în mijlocul unor conflicte de interes. Problematica socială porneşte de la diferite premise de spaţiu geografic. cum ar fi conflictele între interesele clientului şi a altor persoane. condiţii istorice. realizat de un colectiv de specialişti. 3. asistentul social şi client. Plecând de la acest principiu. colegii şi agenţia în care lucrează. sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale în sfera politicilor sociale. politica agenţiei în care lucrează. membri ai Asociaţiei Romane pentru Promovarea Asistenţei Sociale şi fondatori ai Federaţiei Naţionale a Asistenţilor Sociali din România (2002). Codul deontologic al profesiei de asistent social oferă un set de valori. Codul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de comportament pentru toate situaţiile în care poate fi implicat asistentul social. între grupul clientului şi societate sau între diferite grupuri profesionale. principii şi standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social să ia deciziile adecvate persoanei asistate şi contextului său de viaţă.1. în care sunt prevăzute standarde referitoare la identificarea.

cod care a fost discutat de comunitatea profesională a asistenţilor sociali (membri ai asociaţiilor membre în FNASR). 37 .” În 2003. Codul deontologic al profesiei de asistent social. Acesta cuprinde două capitole: A. de către Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. B. a fost finalizat. Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplică tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. instituţia şi colegii. persoanele asistate. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale. în septembrie 2003. Valorile şi normele etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului social. Aceste norme se referă la responsabilităţile asistentului social ca profesionist şi la relaţiile lui cu societatea. profesia. în cadrul Conferinţei Naţionale de Asistenţă Socială desfăşurată la Oradea.Deontologic Profesional al Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali şi Asociaţiei Europene de Asistenţă Socială.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful