P. 1
Asistenta Sociala - Functii Si Caracteristici

Asistenta Sociala - Functii Si Caracteristici

|Views: 6,371|Likes:

More info:

Published by: Maria Manuela Doandesi on Oct 14, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/21/2015

pdf

text

original

Asistenţa socială: funcţii şi caracteristici Sistemul naţional de asistenţă socială reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul

, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităţilor. Asistenţa socială, componenta a sistemului naţional de protecţie socială, cuprinde serviciile sociale şi prestaţiile sociale acordate în vederea dezvoltării capacităţilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea calităţii vieţii şi promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială (Legea nr. 47 din 08 martie 2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială) Menirea asistenţei sociale este de a asigura accesul acelor persoane care nu se pot adapta prin forţe proprii la societatea în care trăiesc, cei care nu se pot bucura de drepturile fundamentale şi elementare precum cel de a beneficia de o alimentaţie corespunzătoare, de un adăpost decent, de servicii de îngrijire a sănătăţii, igienă, educaţie, de o sursă stabilă de venit şi de posibilităţi de autorealizare. Procesul prin care cetăţenii beneficiază de măsuri de protecţie socială şi ajutor profesionist în vederea satisfacerii nevoilor lor şi a unei bune integrări în societate constituie asistenţa socială. Altfel spus ansamblul activităţilor profesionale prin care persoanele pot beneficia de procesul de asistare în vederea rezolvării sau ameliorării situaţiei lor este procesul de asistare socială (M. Roth, A. Rebeleanu, Asistenţa socială Cadru conceptual şi aplicaţii practice, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2007, introducere) Asistenţa socială („Social Work", în ţările de limbă engleză) reprezintă ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză şi deci vulnerabile. Acestea, datorită unor motive personale de natură economicomaterială, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace şi eforturi proprii în colectivitate, în limitele unui mod normal, decent de viaţă. Pentru o anumită perioadă de timp, ele nu pot duce o viaţă activă, auto-suficientă, fără un ajutor economico-material sau fără un suport fizic, moral, social din exterior. Asistenţa socială are deci un rol de promovare a solidarităţii sociale. Acest rol social contribuie la menţinerea unităţii şi specificului asistenţei sociale şi se exprimă în acordarea ajutorului, în sentimentul de compasiune, în încurajarea înţelegerii dintre oameni. Cum am arătat, asistenţa socială funcţională este una din condiţiile bunului mers al unei societăţi democratice, dat fiind că ea desemnează un ansamblu de instituţii, programe măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică, nu az, prin mijloace şi eforturi proprii, posibilitatea unui mod de viaţă decent. Conform definiţiei Asociaţiei Naţionale Americane a practicienilor din domeniul muncii sociale , asistenţa socială este o activitate profesională orientată spre oferirea de ajutor oamenilor – consideraţi ca indivizi, ca membrii de familie sau de grup şi ca membri ai unei comunităţi - în vederea creşterii şi /sau refacerii capacităţii lor de funcţionare socială şi a obţinerii resurselor care să le asigure o viaţă trăită cu demnitate în cadrul social dat.

1

Bocancea şi Neamţu(Elemente de asistenţă socială, Polirom, Iaşi,1999)au definit acţiunea asistenţială ca refacere sau „restaurare ” a capacităţii funcţionale sociale normale, în care normalitatea pe care o vizează asistenţa socială este contraponderea devianţei şi a inadaptării- inadaptare văzută ca incapacitate de acomodare la cerinţele societăţii, neîncadrarea în muncă, comiterea unor acte care dăunează altora, sau alte abateri de la aşteptările din partea familiei, a grupului sau a comunităţii. Asistenţa socială promovează sau reface o interacţiune reciproc benefică între indivizi şi societate, în vederea ridicării calităţii vieţii sociale, atât la nivel individual şi familial, cât şi la nivel de grup şi comunitar(Hepworth şi Larsen, 1993, Direct social work practice: theory and skills. Pacific grove, C.A: Brooks/ Cole ) Reciprocitatea legăturilor interpersonale este una din caracteristicile asistenţei sociale, dat fiind că ceea ce încearcă ea să facă este să includă pe cei aflaţi la marginea societăţii prin practici care le asigură îngrijire, dobândirea unor bunuri necesare şi împărtăţirea sentimentelor. Indiferent de cauzalitatea care a determinat dificultăţile de integrare ale unor persoane, mediul fizic, relaţional şi organizaţional este cel care oferă oportunităţi şi resurse pentru realizarea aspiraţiilor lor. Indivizii trebuie să contrbuie şi ei, cât mai eficient posibil, la propria lor bunăstare, precum şi la bunăstarea celorlalţi din mediul apropiat lor şi la bunăstarea întregii societăţi. Toate acţiunile asistenţei sociale trebuie să conducă la creşterea demnităţii şi a capacităţii de autodeterminare a indivizilor. Având în vedere varietatea manifestărilor excluderii care acţionează practic la toate nivelurile şi formele domeniului social, precum şi marea varietate a formelor de ajutor aşteptările faţă de asistenţa socială se manifestă la toate segmentele societăţii. În acest context asistenţa socială este parte integrantă a socialului, supusă confruntărilor dintre economic şi politic. Unul dintre paradoxurile asistenţei sociale este că având ca preocupare principală categoriile cele mai vulnerabile ale societăţii ea are de asemenea, rolul de a menţine echilibrul social şi ordinea socială dată, prevenind mişcări de masă sau crize ale sistemelor sociale( Davies M., 1994 The esential social worker). Această funcţie se exprimă în acţiuni de tip reparator (privind echitatea socială) dar şi coercitiv, de reglare a comportamentului persoanelor conform legislaţiei în vigoare şi a regulilor organizaţiei – ajutorul este acordat numai în anumite condiţii a căror nerespectare aduce cu sine pierderea unei anumite forme de protecţie socială. Misiunea asistenţei sociale este de a interveni în favoarea persoanelor defavorizate, marginalizate sau cu risc de excluziune socială, prin oferirea de sprijin pentzru obţinerea condiţiilor unei vieţi decente şi prin susţinerea dezvoltării propriilor lor capacităţi şi competenţe, în vederea integrării lor sociale corespunzătoare. Asistenţa socială (Jordan B. 1997) este un ansamblu de măsuri prin care societatea încearcă să se protejeze pe sine înseşi de membrii ei vulnerabili şi, totodată, să-i compenseze pe aceştia din urmă pentru consecinţele negative ale economiei de piaţă. Necesitatea misiunii specifice asistenţei sociale apare acolo şi atunci unde comunităţile încep să conştientizezez nevoile celor marginali şi sunt dispuse să acţioneze pentru reducerea consecinţelor individuale şi sociale are marginalizării. Obiectivul asistenţei sociale este de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate să obţină condiţiile necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru o mai pronunţată funcţionare socială. Pus în serviciul unei cauze demne, asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-

2

economic, politic, cultural, familial, moral etc., posedând cunoştinţe atât despre dezvoltarea lui umană, despre personalitatea lui, cât şi despre contextul socio-cultural şi moral în care el trăieşte. Obiectivele specifice ale asistenţei sociale sunt: a. Ajută oamenii să-şi îmbunătăţească competenţele şi capacitatea de a-şi rezolva singuri problemele. b. AS are menirea de a ajuta oamenii să obţină resursele materiale necesare asigurării unei calităţi a vieţii la un nivel decent facilitând accesul spre serviciile sociale adecvate, în cadrul legal oferit de politicile sociale ale ţării c. AS stimulează organizaţiile şi instituţiile în oferirea unor servicii adecvate nevoilor indivizilor, familiilor, grupurilor care recurg la ajutor d. Asistentul social va trebui să urmărească îmbunătăţirea relaţiilor clientului ce celelalte sisteme şi subsisteme de care depinde integrarea sa socială. Facilitarea interacţiunilor dintre indivizi şi celelalte persoane care trăiesc în mediul lor va contribui la o mai bună adaptare a acestora la cerinţele mediului social şi le va spori şansele dezvoltării autonomiei e. AS. Are rolu de a influenţa relaţiile dintre diferite instituţii şi organizaţii implicate în activităţile de asistare, în sensul unei mai bune colaborări în favoarea clienţilor f. Influenţarea politicilor sociale pentru favorizarea apariţiei acelor legi sau măsuri care să conducă la un maia mare grad de echitate socială a cetăţenilor şi să asigure o calitate mai bună a vieţii pentru categoriile defavorizate de populaţie. Asistenţa socială oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială, îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială, mobilizează comunitatea, persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar, material, moral, psihoterapie, consiliere. În cadrul programelor de asistenţă socială se înscriu şi activităţile de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrate, stresante sub aspect economic, cultural, psihologic sau moral, pentru indivizi sau grupuri, care pot fi adesea mai puţin costisitoare decât terapia propriu-zisă. În societatea contemporană, asistenţa socială se orientează spre realizarea următoarelor funcţii: (E. Zamfir, C. Zamfir 1995) a. Identificarea segmentului de populaţie care are nevoie de ajutor b. Păstrarea unor evidenţe privind persoanele asistate c. Diagnoza nevoilor şi a problemelor socio-umane - diagnosticarea problemelor de diferit ordin cu care persoanele vulnerabile sau grupurile cu risc sporit se pot confrunta într-o anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii sociale, economice şi culturale d. Identificarea surselor de finanţare a programelor de sprijin e. Evaluarea serviciilor şi a programelor sociale f. Sensibilizarea societăţii, a forurilor politice dar şi civice asupra problemelor celor aflaţi în situaţii de risc g. Apărarea drepturilor persoanelor marginalizate sau defavorizate şi promovarea asigurării unor modalităţi concrete de acces la servicii specializate de protecţie şi asistare

3

persoanele şi grupurile în dificultate de a influenţa activ politicile sociale. material. instituţiilor sau colectivităţii de natură a elimina discrepanţele. inegalităţile în relaţiile dintre grupurile minoritare.. consiliere. i. abilităţi practice (îndemnuri de a comunica şi lucra cu persoane şi grupuri în dificultate). politic. Ea foloseşte mijloace complexe de socio şi psihoterapie. sex. sociologie. curtural. este o profesie pronunţat aplicativă. A. psihopatologie. Oferirea de sprijin şi consiliere prin modalităţi de intervenţie individuală. cunoştinţe teoretice din domeniul ştiinţelor socio-umane (psihologie. Elena Zamfir) A. despre personalitatea lui cît şi despre contextul socio-curtural şi moral în care el trăieşte. reguli morale (cod deontologic al profesiei care asigură respectarea drepturilor omului. sociologie. Se elimină astfel treptat situaţia lor de dificultate. Uneori. deprinderi. principii. are nevoie de o combinaţie de cunoştinţe specializate de psihologie socială.s. prin mobilizarea resurselor instituţiilor de stat. medicină. posedînd cunoştinţe atît despre dezvoltarea lui umană. pe de altă parte. care reprezintă un fundal teoretic general indispensabil metodelor şi tehnicilor specializate pentru ajutor. antropologie etc.s.). Lazăr Vlăsceanu. Asistentul social are o dublă responsabilitate: faţă de cei în neyoie şi faţă de instituţia pe care o deserveşte (Humphreys & Dinerman. mobilizează comunitatea. moral. dar ea susţine. în acelaşi timp. economie. pedagogie. religie etc.s. psihopatologie. de criză. prin serviciile şi activităţile ei specializate ajută persoane şi grupuri în nevoie nu numai să facă faţă momentelor dificile. ca mod operativ de punere în aplicare a programelor de protecţie socială. pe de o parte. drept etc. Cătălin Zamfir. Dezvoltarea de programe de cercetare ştiinţifică la nivel naţional privin amploarea şi tipologia problemelor sociale şi a felului în care aceste probleme sunt percepute de societate. de a creşte oportunităţile lor educaţionale. situaţiilor anormale de viaţă care pot să apară pentru o anumită perioadă de timp. mai este utilizat şi termenul de „discriminare pozitivă".. Ea furnizează celor în nevoie ajutor financiar. culoare. oferă celor în nevoie posibilităţi de cunoaştere şi de acces la servicii specializate de protecţie socială. limbă. 1984). presupune. 4 . fără deosebire de rasă. A. asistentul social trebuie să aibă în vedere permanenta interacţiune dintre cei doi factori: individul şi mediul lui de viaţă socio-economic. Stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile specializate de asistenţă socială prin cunoaşterea cadrului legislativ . pedagogie. psihoterapie. în scopul integrării lor normale în comunitate. norme. Din acest punct de vedere. familial. de familie sau de grup. În acest cadru se utilizează frecvent în ultimul timp. profesionale.h. în vederea refacerii capacităţilor de integrare socioculturală şi economică a persoanelor aflate în situaţii dificile j. moral etc. cu semnificaţie apropiată. de promovare. de activităţi organizate la nivelul organizaţiilor. profesia de asistent social implică o filosofie proprie centrată umanist. De aceea. intervenţie şi terapie în situaţiile concrete de criză. un set de valori. A. refacerea capacităţilor proprii de integrare socioculturală normală a categoriilor defavorizate. medicină internă şi socială.instituţional. prin crearea unor condiţii socio-culturale favorabile. termenul de „acţiune afirmativă" („affirmative action") care se referă la un complex de măsuri. dezavantajate şi populaţia majoritară. vîrstă. şi nu în ultimul rînd. a. îi orientează către înţelegerea şi utilizarea cadrului legislativ de protecţie socială.s.). psihologie socială. economie.. ( Dicţionar de sociologie. De aceea.s. voluntare şi a eforturilor comunităţii. antropologie.

ci reintegrarea lor în viaţa normală prin stimularea forţelor active. a săracilor. care defineşte formele de ajutor acordate beneficiarilor dar şi activitatea propriu-zisă. grupuri sau comunităţi. de promovare a unor strategii de prevenire (prevenţie) a situaţiilor defavorizante.psihologic sau moral pentru indivizi sau grupuri. de identificare a cazurilor. abuzaţi. p. a. de asigurare a unor condiţii speciale pentru respectarea cu stricteţe a standardelor etice specifice profesiei de asistent social.s. ori acestea nu sînt corespunzătoare în raport cu necesităţile lor de bază. Legătura dintre protecţia socială şi asistenţa socială este complexă. şi-a dezvoltat încă de la începutul acestui secol un ansamblu de metode şi tehnici proprii: 1. fără ajutor din familie. măsuri. minime de viaţă.s. de evaluare a posibilităţilor de intervenţie rapidă prin căutarea unor soluţii specifice şi alegerea unor metode adecvate pentru cazurile particulare. Ansamblu de politici. instituţii. În sens general. a bătrînilor cu pensii mici.s. familii. Prin ansamblul său de metode. de pensie socială. de resurse economice şi bunuri suficiente. Din definiţia NASW rezultă ca asistenţa socială cuprinde şi termenul de protecţie socială înţeleasă ca sistem formal de instituţii şi norme legislative.. Ansamblul măsurilor legislative şi administrative. scopul ei find de a produce coeziune prin atribuirea unui rol social şi ducând la emanciparea grupurilor şi a indivizilor. 2. strategii de acţiune.În cadrul programelor de a. Paris: Dunod). 4. are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependenţă a celor în nevoie. referindu-se la toate activităţile şi formele de ajutor profesional destinate îmbunătăţirii calităţii vieţii unor persoane. asistenţa socială ea “ devine instrumentul acţiunii sociale”(Autès.s.s. neglijaţi. a creşterii capacităţilor lor de a face faţă acestor probleme. a şomerilor pe termen lung. Prin dispozitivele sale de protecţie socială. de îngrijire medicală. tehnici de intervenţie. ci prin analiza de caz la caz a situaţiilor de viaţă pe baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii. cu risc crescut pentru grupuri şi indivizi. Les paradox du travail social. a cuplurilor dezorganizate etc. organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale. p. Avînd în vedere situaţii din cele mai complexe şi diferite din domeniul a. După acelaşi autor asistenţa socială se găseşte la confluenţa acţiunii sociale şi a protecţiei sociale. stresante economic. cu dizabilităţi fizice sau psihice. a. cultural. Sprijinul dat persoanelor în nevoie prin sistemul de a. 1999.. centrate pe protecţia copiilor abandonaţi. eficient pentru acele persoane şi grupuri care nu pot dispune conform cadrului legislativ de venituri. reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. al serviciilor prin care se reglementeată modalităţile de sprijin oferite cetăţenilor reprezintă protecţia socială. bolnavi. P. De asemenea. Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor materiale şi umane ale colectivităţii către acele persoane şi grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceştia şi populaţia majoritară. se înscriu şi acele activităţi de prevenire a unor situaţii de viaţă dezechilibrante. oferă un sprijin direct.34. p.s.s. a problemelor de rezolvat prin diagnostic diferenţiat. poate să aibă în vedere 5 . 3. Uneori se consideră că protecţia socială înglobează asistenţa socială (Neamţu şi Bocancea) Alteori termenul de asistare şi de protecţie ele se folosesc ca sinonime. nu este stabilit prin lege. de suport fizic sau moral etc.s. prin care profesioniştii acordă acest ajutor. programe şi măsuri specializate. activităţi care pot fi adesea mai puţin costisitoare decît terapia propriu-zisă. vagabonzi.

capabile să situeze aceste persoane. conflicte etnice. Ele se referă la bătrîneţe. asigură sprijinul şi ocrotirea indivizilor în toate situaţiile în care ei nu mai dispun de resurse materiale şi nu mai sînt capabili să-şi obţină prin eforturi proprii mijloacele necesare unui trai decent. violenţe. văduve.) Măsurile de p. beneficii minime pentru familii cu mulţi copii. programele şi acţiunile îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. accident. cele ocazuionale . activi. sînt utilizate în principal două tipuri (modalităţi) de sprijin: sistemul asigurărilor sociale şi sistemul asistenţei sociale. pensii minime. Acest termen se referă la un set de măsuri publice şi private orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toţi membrii colectivităţii. alienării politice. protejarea populaţiei în cazuri de calamităţi naturale sau sociale. Un instrument important al politicii de p. protecţia mediului etc. care se plasează sub pragul sărăciei oficial stabilit. Aceasta. handicap. etc. prin politici sociale se au în vedere atitudinile.s. împiedicîndu-se astfel instalarea sărăciei. şomeri etc. bolnavi. asigură un larg program de ajutor pentru cei bătrîni. şomaj. unor venituri minime pe familie. Resursele financiare ale acestui program de sprijin vin din contribuţiile celor angajaţi. oficial stabilit. la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea individului la un moment dat.s. La acestea se mai adaugă ajutorul financiar înalt focalizat pe persoane. protecţia faţă de criminalitate. copii abandonaţi care nu beneficiază de un venit corespunzător. protecţia drepturilor asupra proprietăţii.). vîrstnici. împotriva drogurilor şi abuzurilor.). sprijinirea sistemului de educaţie şi învăţămînt pentru toţi. 3. normal. bazat pe testarea mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri scăzute. alocaţiile pt copii etc)constituie politicile sociale În sensul cel mai general. 2. protejarea veniturilor populaţiei de inflaţie. moartea membrilor activi economici din familie etc. Pentru a asigura o p. Calificarea pentru un asemenea sprijin se bazează pe analiza veniturilor familiei. îmbolnăviri în masă. în ciuda beneficiilor obţinute prin sistemele mai generale („means tested benefits"). Aceste beneficii pot fi monetare (în bani) sau în natură (bunuri şi servicii) Opţiunile şi strategiile care stau la baza ansamblului de măsuri dintr-o ţară. pentru persoanele cu handicap. îl reprezintă sistemul securităţii sociale. şomeri. Aceste situaţii pot fi foarte diferite.s. alocaţii pentru copii. asigurarea unui grad corespunzător de sănătate publică. ajutor pentru handicapaţi care să le permită un nivel minim decent de viaţă.s. P. în caz de deces. În această reţea de securitate socială sînt incluse măsuri speciale ce vizează politici sociale active ca: salarii minime. fonduri ale asigurării de stat precum şi din sistemul de taxe şi fonduri speciale.satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza corespunzător prin efort propriu prin intermediul pieţei libere (ex. care reglementează formele de ajutor la care au dreptul cetăţenii ei(pensii. promovarea culturii. ajutor de şomaj corespunzător. boală. ajutoare sociale în caz de şomaj pentru familii numeroase. grupuri defavorizate social şi uman deasupra pragului de sărăcie. tot mai frecvent este utilizat în acest cadru termenul de „reţea de securitate. handicapaţi. asigurarea unui venit minim pe familie. protecţia împotriva corupţiei. protecţia la locul de muncă. cu disabilităţi. (siguranţă) socială" (safety net) ca un component de bază al securităţii sociale.) Protecţia socială poate să fie plasată la niveluri distincte: 1. în toate aceste situaţii de risc pentru persoane sau grupuri în nevoie. la nivelul diferitelor categorii (copii. În ultimul timp. la nivelul întregii colectivităţi (ex. prin intermediul unor instituţii şi activităţi. 6 . asigurarea unui nivel minim de consum.

fie ca urmare a iniţiativei asistentului social. delincventa. în sensul schimbării. locuinţa. cum ar fi securitatea (protecţia) socială cu cele două componente de bază -asigurările şi asistenţa. constă în enumerarea domeniilor în atenţie.s. privat şi voluntar. Scott Briar şi Henry Miller vorbesc despre “client” în termeni de rol social: clientul este cel care joacă un rol regizat de un complex de norme şi aşteptări ce vin din partea agenţiei asistenţiale. nenorociţi. mediul înconjurător. datorită diversificării crescânde a prestaţiilor de tip social (fapt ce implică extinderea activităţii asistenţiale la categorii de persoane care nu se confruntă cu probleme “clasice” ale asistenţei). considerând că acesta ţine cel mai mult de statutul asistatului. la grupul de referinţă şi la autopercepţia celui care beneficiază de ajutorul specializat. grupul sau comunitatea. Metodologia casework a lansat conceptul de “client”. care beneficiază de ajutorul specializat al unei profesii asistenţiale.s. a fost preferat termenul de “pacient”. Sistemul/grupul ţintă este persoana. se foloseşte tot mai mult termenul de “utilizator”. accepţiunea de utilizator al ajutorului acordat de cineva şi accepţiunea de individ sau entitate multipersonală care este deservită de o agenţie sau o instituţie. mizeri). Ei au fost numiţi în mod diferit (sărăci. educaţia. care se vrea a fi exhuastivă. participarea şi distribuţia puterii. fie în urma sesizării instituţiilor asistenţiale de către un terţ. Politica socială se defineşte în cadrul principiilor. Grupul ţintă se poate transforma în sistem client fie ca urmare a conştientizării propriei situaţii disfuncţionale şi ca urmare a formulării unei cereri de ajutor. trebuie precizat că el este o entitate individuală sau multipersonală. În fapt. când asistenţa socială s-a dezvoltat în continuarea asistenţei medicale. O altă strategie de definire a p. valorilor şi tradiţiilor ce guvernează relaţiile sociale dintre indivizi. În prezent. Aşadar. identificarea grupului ţintă este o activitate de evaluare a nivelului de normalitate funcţională a unui sistem social. Potrivit lui David 7 . comunităţi şi instituţii cu referire la distribuţia resurselor şi nivelul bunăstării populaţiei. Ulterior. precum şi existenţa unui raport administrativ clar între un beneficiar şi o instituţie asistenţială. Beneficiarii serviciilor de asistenţă socială Beneficiarii activităţilor asistenţiale nu au fost dintotdeauna numiţi “clienţi”. profesionist. priveşte numai instituţiile bunăstării sociale şi o enumerare. care se află într-o situaţie problematică şi care necesită intervenţia unui serviciu asistenţial specializat. statusul social.Indiferent de conceptul utilizat pentru desemnarea asistatului. respectiv aceea de persoană sau grup care caută un ajutor specializat. a grupului de referinţă şi a comunităţii (a publicului general). se oscilează între o accepţie restrînsă. securitatea personală etc. Sistemul client se deosebeşte de ceea ce literatura asistenţială numeşte “system/ grup ţintă”. Dacă identificarea clientului presupune o raportare multiplă: la instituţiile asistenţiale. a problemelor sociale de interes. serviciile sociale publice şi personale. sănătatea. acţiunile organizaţiilor nonguvernamentale şi ale persoanelor individuale. în funcţie de situaţia lor materială şi de tipul de prestaţie de care beneficiau. reunind sectoarele public. grupuri. sistemul ţintă este un concept care are relevanţă doar din perspectiva asistentului social şi a instituţiei sale.cuprinde deopotrivă implicarea autorităţilor publice. Această definiţie sintetică rezultă din combinarea mai multor accepţiuni pe care Emanual Tropp le dădea clientului. potrivit căreia p.martor”. calici. activitate desfăşurată de către asistentul social sau de către un “sistem .

care trebuie tratat totdeauna ca persoană unică aflată într-o situaţie unică. • clienţi care caută sau utilizează asistenţa socială ca alternativă la alte tipuri de asistenţă (în special.). cel care solicită ajutorul specializat acceptă să renunţe la o parte din autonomia sa şi să se plaseze într-un rol de dependenţă. • clienţi care. fie prin influenţa unor persoane semnificative. Raporturile care se stabilesc între asistent şi asistat se înscriu într-un context sistemic. • clienţi care solicită ajutor pentru scopuri inadecvate. cum sunt membrii familiei.Landy. 2. clasificări ale clienţilor în funcţie de aria problematică. se poate totuşi o pera cu unele clasificări ale clienţilor. dominat de procesele de integrare şi excludere. un grup etnic etc. au intrat în zona de interes a asistenţei sociale. în alte situaţii ce necesită instituirea tutelei. familia unui minor asistat. procesul prin care o persoană devine client al asistenţei sociale presupune o serie de etape: 1. persoanele cu dezabilităţi.. 2. cel care caută ajutor îşi recunoaşte starea critică şi incapacitatea de a o depăşi prin forţe proprii. 8 . În funcţie de orientarea ajutorului specializat clienţii pot fi clasificaţi în: • clienţi care solicită ajutor pentru sine. cel care caută ajutor îşi asumă riscul ca cei apropiaţi lui (familia. prietenii. În pofida acestei diversităţi. Clienţii asistenţei sociale includ cele mai diverse categorii de oameni: pot fi clienţi minori. persoane eliberate condiţionat. de asemenea. Astfel: 1. a unei localităţi. psiho-afectivă). În funcţie de componenţa numerică a integrităţii pe care o reprezintă deosebim clienţi individuali şi clienţi multipersonali: • clientul individual este individul aparte. 3. întrucât ei constituie un factor de blocaj pentru funcţionarea socială normală a altor clienţi (de ex. • cetăţeni ai altor state şi apatrizii cudomiciliul sau reşedinţa în România. 4. Oaltă clasificare a activităţilor de asistenţă socială diferenţiază mai multe tipuri de clienţi: clienţi voluntari. orfani. • clientul multipersonal poate fi un grup mic (de tipul familiei) sau o mare comunitate (populaţia unei regiuni. 3. persoane obligate să participe la activităţi de consiliere). • cetăţeni români fără domiciliu. abandonaţi. cunoştinţele) să afle despre incapacitatea lui de a-şi rezolva singur problemele. dependenţii de alcool etc. familie care constituie un factor educaţional carenţat). şomerii. care solicită acordarea ajutorului şi care devin astfel motivaţi să profite de serviciul oferit şi clienţi involuntari în cazul cărora ajutorul este impus fie prin lege(ajutor mandatat – deţinuţi. chiar dacă problemele pe care le au clienţii par asemănătoare. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt: • cetăţeni români cu domiciliul saureşedinţa în România. cadrele didactice(ajutor nemandatat). • cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România. juridico-represivă). individul recunoaşte faţă de sine că ceva nu merge bine în viaţa sa. în faţa unui asistent social. deşi nu au solicitat ajutor. familiile aflate în criză (economică. de vârstă etc. de construcţie a identităţii marginalilor şi de instituire şi reafirmare a normalităţii. vârstnicii. • clienţi care solicită ajutor în favoarea altor persoane. grupuri sau comunităţi. Se mai pot realiza. inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie publică.

• lipsa veniturilor sau venituri mici. cei dependenţi de droguri. să contribuie la plata serviciilor. cei cu probleme de integrare în comunitate. asigurarea confidenţialităţii datelor personale. medicală şi economică. strategii de acţiune. situaţia familială. Nivele de intervenţie ale asistenţei sociale Asistenţa socială abordează probleme la diferite niveluri: • Individual (asistenţa economică. victime ale abuzurilor de orice fel etc. • infectarea cu HIV/SIDA. Munca socială cu indivizii. ale grupurilor marginalizate).În sens larg. alcool. • Comunitar (rezolvarea conflictelor etnice. de a participa la luarea deciziilor care îi privesc. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii de dificultate sau risc: • dizabilitate sau handicap. eficient pentru acele persoane şi grupuri care din 9 . marginalizate sau excluse în plan social.). fie personae defavorizate. • Familial la care persoanele beneficiază de ajutor ca membrii ai unei familiiajutor financiar pentru diferite familii • Interpersonal şi de grup se referă la munca cu grupuri de personae având caracteristici şi scopuri commune. cum ar fi şomerii. ale cuplului. • detenţie sau post-detenţie. • dependenţă de droguri. Beneficiarii au drepturi şi obligaţii. abuzului etc (terapii de familie. drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. 2. cea cu grupurile. morală pentru persoanele în nevoie. Intervenţia realizată la aceste multiple nivele ale societăţii umane este una din caracteristicile principale ale asistenţei sociale. psihologică. tehnici de intervenţie. de grup. beneficiarii serviciilor sociale pot fi: • • • persoane şi familii aflate în dificultate sau risc. demnitatea şi intimitatea. • victime ale violenţei în familie. cea în cadrul sistemului familial. mobilizarea eforturilor individuale şi colective întru soluţionarea lor normală). asistenţa socială oferă un sprijin direct. alcool. • victime ale traficului de fiinţe umane • boală cronică sau incurabilă. • părinte singur. de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc. să participe activ la procesul de intervenţie. comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc. fie aflate în situaţii de risc din punct de vedere al marginalizării. dacă este cazul. 1. comunităţile îşi are fiecare specificul ei theoretic şi propria sa metodologie. grupuri în dificultate sau risc. obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea. programe şi măsuri specializate. alte substanţe toxice. Prin ansamblul de metode.

al copiilor sua bătr-nilor lipsiţi de sprijinul familiei. în funcţie de necesităţile lor stringente. de suport fizic sau moral etc. aceste instituţii se bucurau de suportul material şi de sprijinul bisericii(Mănoiu F. de îngrijirea medicală. a apărut în Anglia în perioada reginei Elisabeta. • ca sistem de formare şi educare a specialiştilor. • ca sistem instituţional-administrativ.anumite motive nu pot dispune. fie din contribuţiile voluntare individuale sau comunitare şi se repartizează destinatarilor. 10 . iar cei consideraţi apţi de muncă dar leneşi erau obligaţi să muncească • oamenii erau obligaţi sa-şi ajute rudele în cât mai amre măsură • copiii săracilor erau îndrumaţi spre meşteri care le asigurau îngrijirea şi formarea lor profesională. Asistenţa socială poate fi privită din mai multe perspective: • ca profesie cu un statut propriu. obiective şi caracteristici distincte. pentru aceasta se cere o analiză concretă. care poate fi realizată în baza anchetelor sociale efectuate de profesionişti. 1996).. de fapt forme primare în practica asistenţei sociale au apărut încă din cele mai îndepărtate timpuri. incluzându-se aici sfera serviciilor. Actele de caritate orientate spre cei neajutoraţi. săraci. Profesia de asistent social Primele încercări de ajutor a persoanelor în nevoie. de resurse economice şi bunuri suficiente.. în imperiul roman aflat sub influenţa creştinismului au luat fiinţă cîteva instituţii de asistenţă pentru copiii orfani. Sprijinul financiar sau bunurile materiale destinate asistenţei sociale provin fie de la bugetul de stat (fonduri speciale pentru asistenţa socială). apar ca prime acţiuni în reţeaua de asistenţă socială. aşa cum prevede legislaţia. aflaţi în nevoie. av-nd ca reper Legea săracilor(43 Elisabeth Poor Low) Adoptată de parlamentul englez în 1601 legiferânduse astfel câteva teme majore ale asistenţei sociale: • s-a iniţiat forma de ajutor public. Până la jumătatea sec XIX biserica a constituit un important sprijin al săracilor. fundamentat pe sistemul de taxe colectate de stat • oraşele şi comunităţile aveau obligaţia să finanţeze şi să administreze pe plan local ajutorul pentru cetăţenii lor • ajutorul se acorda săracilor în mod diferenţiat. În primele secole ale erei noastre. de pensie socială. activităţilor practice desfăşurate în vederea soluţionării cazurilor.) de către biserici. Din punct de vedere istoric. totodată sărăcia dădea prilejul celor bogaţi de a-şi demonstra milostenia. legate de ocrotirea celor în impas (orfani.. sub forma de ajutor nemijlocit pentru săracii merituoşi şi cei incapabili de muncă datorită bătrâneţii sau unui handicap şi copiilor care înc nu pot munci. sau acestea nu sunt în raport cu necesităţile lor vitale. Sprijinul acordat persoanelor în nevoie prin sistemul de asistenţă socială nu poate fi strict stabilit şi reglementat prin lege. asistenţa socială. În Evul Mediu timpuriu. bolnavi. Epureanu V. ca formă de ocrotire asigurată prin legislaţia de stat. sprijinul acordat de biserică celor săraci s-a întemeiat pe concepţia “pozitivă” privind sărăcia: să te naşti sărac reprezintă o şansă pentru dobândirea vieţii veşnice. văduve etc. în funcţie de merit. case de adăpost pentru tinere fete şi aziluri pentru văduve. de venituri. bolnavilor. ale instituţiilor religioase.

care permitea cu greu supravieţuirea celor condamnaţi să trăiască în acele case. de aceea ordinea publică avea datoria de a-I face pe săraci inofensivi. Ea şi-a conturat treptat o arie problematică relativ autonomă (un profil profesional distinct) sprijinită pe metode şi tehnici de înţelegere. a. începînd cu cel individual. comunităţi.s. relaţii în cadrul cuplului etc. În Anglia şi SUA. fie prin forme repressive. asistenţa socială în instituţiile medicale. a resurselor materiale şi umane disponibile. în contextul sporirii serviciilor publice şi sociale.). pînă la conştientizarea persoanelor în nevoie de drepturile şi posibilităţile lor de sprijin. Munca grea. vulnerabili. O încercare de transformare a filantropiei ocazionale într-o formă de protecţie organizată a fost biroul Freedman. indifferent de statutul lor cetăţenesc. Al XVII-lea şi al XIX-lea şi s-au extins şi în Statele Unite. grupale. cea mai răspândită formă de protecţie a săracilor erau casele pentru săraci. atît în extensie cît şi în instrumentajul ei de lucru (metode şi tehnici din ce în ce mai specializate şi mai sofisticate): de la asistenţa individului cu mijloace sociale şi psihologice clasice. trecînd la nivelul activităţii profesionale (terapia persoanelor cu probleme de integrare în muncă şi a şomerilor) şi sfîrşind cu nivelul comunităţii (rezolvarea conflictelor etnice. asistenţa socială bazată pe drepturi etc.În acea perioadă era din ce în ce mai răspândită percepţia sărăciei ca pericol social. mobilizarea energiilor individuale şi colective pentru rezolvarea problemelor comune). De o dezvoltare a profesiei de asistent social se poate vorbi la începutul acestui secol. ca profil distinct. adesea inutilă. Ea folosea resurse federale pentru a ajuta imigranţii să-şi cunoască şansele şi să profite de oportunităţile ivite prin propriile eforturi. Una dintre primele instituşii de protecţie socială din lume a fost Comisia de stat pentru problemele imigranţilor din New York înfiinţată în 1847. abordează probleme la diferite niveluri. dobîndind un înalt nivel de pro-fesionalitate. ca alternative la milostenie faţă de săraci de până atunci: mişcarea settlement a reformerilor sociali(Anglia şi SUA). al XVIII –lea şi începutul sec XIX-lea a impus soluţii locale şi instituţionale pentru problemele de sărăcie care căpătaseră amploare şi influenţau viaţa urbei. la terapia specializată a grupurilor defavorizate sau a comunităţilor în dificultate. unde o parte a locatarilor lucrau pentru susţinerea instituţiei.s. comunicare. prin care s-au propus modalităţi sistematice de asistare. asistenţa socială profesionistă are ca predecesori câteva iniţiative remarcabile din sec al XIX-lea şi începutul sec XX. disperaţi. mişcarea de tineret. precum şi în proiectarea strategiilor colective de rezolvare a situaţiilor de criză. Deşi acest birou a fost susţinut de guvernul American foarte puţin timp el a constituit un modele de protecţie nediscriminatorie a celor lipsiţi de resurse. era de fapt o pedeapsă. a relaţiilor dintre soţi. al cărui administrator a obţinut fonduri federale ale SUA pentru acordarea unor forme de ajutor medical. indivizi în identificarea problemelor nevralgice. Profesia de asistent social a evoluat rapid. fie prin găsirea unor forme de muncă prin care săracii să se facă utili. Deşi activităţile prin care se oferă unor altora ajutor au o lungă istorie. Societăţile de organizare a Carităţii( Scoţia preluat apoi în Germania şi SUA). se asistă la o explozie de activităţi de ocrotire socială a celor în dificultate. părinţi şi copii. de a limita vagabondajul şi cerşetoria . Concentrarea populaţiei în zonele urbane la sfârştul sec. A. continuînd cu rezolvareaproblemelor interpersonale (terapia familiei. De asemenea. În sec. mişcarea femeilor.s. În ultimele decenii.s. terapie şi sprijin a celor defavorizaţi. Au existat numeroase discuţii în jurul statutului a. asigurarea de locuri de muncă familiilor fără venit. nu beneficiază de un domeniu propriu 11 . ajutor de urgenţă de alimente. adăpost. Unii autori au apreciat la începutul acestui secol că a. în impas. asistentul social este cel care poate ajuta grupuri.

însă. susţineau material tinerii care doreau să înveţe o careva meserie. sau că ar putea fi asociată cu un statut minor în raport cu alte profesii ca dreptul medicina (Glazer. odată cu infirmierelevizitatoare şi supraintendentele. din înalta societate ţineau partea săracilor. 1978. consiliau tinere mame. aceste probleme au fost parţial soluţionate prin activitatea supraintendentelor (ele supravegheau starea sănătăţii a muncitoarelor. care acţionau în plan asistenţial. La Congresul internaţional al asociaţiilor de binefacere. Primul război mondial a adus cu sine. 1969). în 1914 la Paris a fost creată “Asociaţia infirmierelor-vizitatoare”.). Pentru obţinerea unei diplome de infirmieră. Reprezentantele acestei noi profesii activau în America deja la începutul secolului al XX-lea. “casele sociale” au fost supuse unei critici aspre. nu existau cantine şi nici creşe pentru copii. de dreptate. s-a pus problema pregătirii de personal specializat pentru o nouă profesie: aceea de asistent social. Însă întreprinderile industriale nu erau pregătite pentru a primi forţa de muncă feminină: condiţiile de muncă şi cele igienice erau precare. Totuşi.aplanarea unui conflict. ele vor servi drept model pentru centrele de asistenţă socială care vor fi create între cele două războaie mondiale. începând cu 1922. centrată pe modelul medical de intervenţie (casework). prin experienţa aşa-numitului settlement (în traducere din franceză . 1915 sau că ea ar trebui considerată doar ca o quasi profesie (Etzion. Papa Pius al X-lea le recomanda să se dedică acţiunilor sociale urmând doar spiritul evanghelic.(Flexner. şi nu de binefacere creştină. şi burghezie şi biserică. au fost pregătite la două specialităţi: infirmiere de spital şi infirmiere-vizitatoare. cei de sus. la New York. Alţii au pus la îndoială specificitatea şi autonomia ei pînă tîrziu (Epstein & Conrad. împărtăşeau cu ei aceleaşi condiţii de trai. Statele Unite prima a luat iniţiativa profesionalizării în acest nou domeniu. Prima încercare de apropiere între acestea se realizează în Anglia. creând în 1897. care a avut loc în anul 1893. pe lângă problemele sociale specifice oricărui conflict armat. respectiv socio-medicală. aveau idei diferite de cele ale părinţilor lor). În Marea Britanie. şi necesitatea ca femeile să susţină producţia industrială de război. Promotorii “caselor sociale” nu intenţionau. În deceniul al doilea ele pot fi întâlnite şi în spitalele Europei 12 . 1874). apar asistentelesociale propriu-zise. lucrând la fabrici şi uzine în locul bărbaţilor aflaţi pe front. îi ajutau să-şi crească şi să-şi educe copiii. Astfel. într-o adevărată frăţie creştină. Această opţiune va crea multiple probleme în raporturile dintre organismele private ce activau în scop de asistenţă. pe de altă parte. În cadrul acestei forme de asistenţă. condiţiile de trai ale acestora etc. odată cu diferenţierea treptată a tipurilor de prestaţii sociale. a unei neînţelegeri). trebuiau parcurşi doi ani de pregătire: unul comun ambelor specializări şi unul axat pe tipul de intervenţie spitalieră. să-şi subordoneze activitatea de asistenţă socială vreunei propagande religioase sau ideologice. problema asistenţei sociale era strâns legată de aceea a raporturilor conflictuale dintre clasele înstărite şi cele situate pe treapta de jos a societăţii. În Europa. le luau apărarea. Formele în care aceste acţiuni erau realizate îndepărtau întru câtva diferenţele dintre clasele sociale. care. Insistând prea mult asupra ideii de conflict între clase şi de veşnice neînţelegeri între generaţii (tinerele fiice de burghezi. ea este o profesie apărută la începutul secolului al XX-lea. prima Şcoală de Asistenţă Socială. Profesia de asistent social nu-şi are o istorie îndelungată. 1982). se dezvoltă un nou tip de strategie asistenţială. În aceeaşi perioadă. pe de o parte. Cohen & Wagner. Odată cu eşecul parţial al curentului solidarist din asistenţa socială de la începutul secolului XX. considerând că reconstrucţia socială este o problemă ce ţine de justiţie. apoi şi în Franţa.

sau psihoterapia: modalitatea asistenţială centrată pe clientul individual. A. reducîndu-l apoi la un nivel postliceal (1952) şi desfiinţat şi acesta în 1969. oarecum automat. sistemul protecţiei sociale în regimul trecut se caracteriza prin: • politica de utilizare integrală a forţei de muncă şi caracterul larg comprehensiv al sistemului de pensii. în prezent putându-se identifica două forme de terapie: • • tratamentul direct. Treptat. alocaţii pentru copii. Importată din SUA în Europa după cel de-al doilea război mondial. metoda casework se va dezvolta încontinuu. Pe această linie se înscrie şi desfiinţarea învăţămîntului de grad universitar. centrată pe mediul în care trăieşte clientul. De fapt. primind un caracter mai mult formal şi birocratic. de muncă etc. În România avea o pondere extrem de redusă. Asistentele sociale erau recrutate numai din şcolile de infirmiere.s. asistentul social determină procese pozitive la nivelul clientului individual. de grup. considerîndu-se că mecanismele birocratice de stat şi cele politico-administrative sînt capabile să rezolve toate problemele. tratamentul indirect. asistenta socială trebuia “să prelungească în afara spitalului influenţa medicală”. acţionând asupra mediului (familial. Cauzele care pot explica această situaţie în România sînt: • natura opresivă a fostului sistem comunist.s. lipsa unei democraţii reale. În fapt a.Occidentale. creînd cvasiau-tomat celei mai mari părţi din populaţie resurse de viaţă. a ameliora condiţiile sociale şi a ridica nivelul de trai”. Specialiştii au fost înlocuiţi de funcţionari. a. • modul generalizat de acordare a acestui suport cuplat cu iluzia că socialismul rezolvă prin el însuşi dificultăţile social-economice a făcut ca a.). datorită orientării „umaniste" a 13 . La început..s. să fie marginalizată. îngrijire sanitară gratuită etc. În fostele ţări socialiste prezintă semne specifice ale subdezvoltării. deşi minime. asistentele sociale aveau ca sarcină completarea diagnosticului medical al pacientului cu un diagnostic social: asistenta socială trebuia “să descopere cauzele sociale pe care medicul le poate ignora şi care întreţin şi agravează maladia”. Primul Congres Internaţional al Serviciilor Sociale (Paris. În timpul regimului comunist. în 1952 (el a funcţionat între 19291952). prezentînd un caracter pasiv şi birocratic. 1917). dar relativ sigure: salarii. ca parte integrantă a protecţiei sociale suportă şi ea limitele subdezvoltării. căruia i se acordă sprijin psihologic pentru a-i dezvolta capacitatea de înţelegere de sine şi de evaluare a propriei situaţii. a replasa indivizii şi familiile în condiţii normale de existenţă. sau socioterapia. dacă nu eliminată complet. A.s.deprofesionalizarea completă a sistemului de a. Începând cu lucrarea Social Diagnosic (New York. orientată spre rezolvarea problemelor umane urgente a fost desfiinţată. asigurări de boală. pensii de bătrîneţe sau de boală. a preveni flagelurile sociale.1928) va defini asistenţa socială ca “ansamblul eforturilor menite a alina suferinţele provenite din mizerie. • prezenţa teoriei conform căreia problemele umane se rezolvă prin mecanisme politice şi administrative. personalizată. şcolar. scrisă de Mary Richmond. De asemenea. calitativă. Efectul a fost dublu: reducerea la minimum a serviciilor de a. munca lor se va extinde şi în sfera educaţiei sanitare în şcoli şi familii. asistenţa socială şi-a asumat ca metodă distinctivă ajutorul psihologic individualizat (casework).s. ..s.s.

Învăţămîntul de asistenţă socială a funcţionat pe baza unor bune tradiţii pînă în 1969. ridicarea ratei şomajului. în sprijinirea indivizilor şi a colectivităţii în încercarea de a face faţă schimbărilor şi problemelor dificile. modern. se poate aprecia că societatea noastră trece printr-un proces de reaşezare a tuturor structurilor economice. În trecut. Aceasta întrucît în nevoie şi vulnerabilă este nu numai o minoritate împinsă la marginea societăţii. ci în diferite grade şi sfere întreaga colectivitate. naive ale construcţiei unui „nou tip de societate". psihologie. accentuarea unor conflicte etnice. aici asistentului social îi revin sarcini suplimentare: el trebuie să intervină activ în conştientizarea acestor procese. Avînd în vedere prima perspectivă. la jumătatea anului 1990 s-a pus problema formării profesionale a asistenţilor sociali în cadrul unei şcoli postliceale. 14 .sistemului. în acest context. De aceea. folosindu-se experienţa acumulată în cadrul şcolii sociologice. apoi a unui colegiu universitar şi.. neîncrederea în instituţiile şi personalităţile politice. După revoluţie. reculul economic a avut efecte dramatice directe şi indirecte asupra standardului de viaţă al unor largi categorii de oameni. de reformă pe baza mecanismelor democratice şi a pieţei libere. În situaţia noastră. corupţia accentuată datorată lipsei controlului. Astfel.s. Timişoara. social-culturale şi morale. din anul 1992. orientat spre soluţionarea problemelor sociale şi umane specifice. Aceasta a reprezentat mai mult o ideologie justificativă decît un factor explicativ real. în marile centre universitare din ţară: Bucureşti. în România. în România a existat un sistem bun de formare a specialiştilor în a. dar şi pe termen lung. De asemenea în cadrul institutelor teologice a. pedagogie. a unei secţii universitare în cadrul facultăţii de sociologie. activ. sînt alarmante pentru asistentul social. Situaţia României din acest punct de vedere este complet diferită de cea a ţărilor în care structurile sociale şi economice sînt relativ stabile. creşterea ratei criminalităţii şi a delincventei. de tip manipulativ. a creat conştiinţa necesităţii dezvoltării unui sistem de a. funcţionează ca o specializare distinctă. în ultimul an. procesele de reconstrucţie socială se combină cu cele de dezorganizare socială şi cu vechile mentalităţi şi practici ale unei culturi opresive. • indiferenţa practică faţă de om. trebuie gîndită atît dintr-o perspectivă pe termen scurt şi mediu. înalt profesionalizat. demoralizarea datorată lipsei formelor eficace de participare la viaţa socialpolitică. începînd din anul 1929 cînd se înfiinţează Şcoala Superioarăde Asistenţă „Principesa Ileana".s. iar dezvoltarea sistemului de a. De aceea. Cluj. alienarea politică a unei părţi largi a populaţiei. Procese sociale ca scăderea rapidă a veniturilor reale. a abuzurilor şi a violenţei de tot felul. lipsa de transparenţă a conducerii politice în unele situaţii. creşterea în masă a sărăciei. competenţa asistentului social trebuie definită numai în contextul provocărilor specifice. rezultată din sacrificiul individului în raport cu obiectivele utopice. programul de reconstrucţie. Sprijinindu-se pe modele profesionale de vîrf din ţările cu o bogată experienţă în formarea asistenţilor sociali. În aceste din urmă ţări există probabil o tendinţă justificată ca asistentul social să trateze mai mult cazurile reziduale în care sistemul social eşuează.s. marginalizarea unor grupuri sociale etc.. proces afectat negativ de criza economică care este încă în curs de adîncire. laşi.s. creşterea insecurităţii locului de muncă. Atît formarea şi educaţia asistenţilor sociali cît şi tipurile de activităţi pe care trebuie să le realizeze trebuie privite în contextul nevoilor şi problemelor concrete ce apar la noi. chiar de a iniţia schimbări într-o manieră pozitivă. Asistentul social apare aici ca avînd o funcţie mai mult corectivă şi compensatorie. în universităţile noastre s-a dezvoltat un program complex de pregătire a specialiştilor la nivelul standardelor internaţionale.

practicîndu-se o filosofie a egalitarismului. să-şi selecteze şi să aplice o strategie de lucru. mari mase de oameni împinse rapid în sărăcie şi nevoi actuale. dar relativ egale.„copiii străzii". Un ex. asistentul social trebuie să-i sprijine pentru a depăşi situaţiile care-i fac săraci. aici. asistentul social este mult mai mult decît un reprezentant al colectivităţii care asistă persoane izolate. cu profundele restructurări pe care le implică. orientarea activă către menţinerea sau căutarea unui loc de muncă. Rolurile asistentului social Asistentul social în munca sa îndeplineşte un şir de roluri. Prudenţa conservatoare. afectate masiv de sărăcie. în România nu trebuie să se limiteze în a sprijini indivizi şi grupuri în nevoie să se adapteze la condiţiile existente date. Grupurile şi comunităţile pot dezvolta mecanisme defensiv-adaptative al căror rezultat este perpetuarea şi extinderea stării de sărăcie. Şomajul reprezintă un adevărat şoc psihologic şi cultural pentru oamenii obişnuiţi în trecut să aibă un loc de muncă găsit cu uşurinţă şi menţinut cu o şi mai mare uşurinţă. Pe lîngă ajutorarea săracilor de a trăi mai bine în condiţii de sărăcie. ci şi ca un actualizator al unor posibile schimbări alternative pe care colectivitatea şi indivizii pot să le aleagă ei înşişi. dar şi realizabilă. ci trebuie gîndită totodată şi ca un instrument eficient al schimbărilor sociale. el reprezintă totodată colectivitatea care vrea să se asiste şi să se sprijine pe ea însăşi. Nu numai unii indivizi sînt în nevoie.oferă atenţie problemei apărute sau problemei potenţiale. Toate acestea nu mai reprezintă dificultăţi marginale ale unor persoane vulnerabile. sistemul de a. în România. nu face decît să anuleze din start o asemenea şansă.: în sistemul trecut. Eliminarea cauzelor trebuie să cîştige în importanţă în raport cu minimizarea efectelor. Există pericolul ca sărăcia să se transforme dintr-o stare individuală în una colectivă. este în faţa nu numai a unei provocări generate de numeroase probleme socio-umane. trebuie cultivată iniţiativa fiecăruia de a-şi defini o activitate utilă care să-i ofere şi resursele necesare existenţei sale demne. diferenţele sociale s-au accentuat rapid. În ultimii doi ani. De aceea.s. socialist. Sărăcia absolută era un fenomen individual. aflat la începuturile sale. însă. printre care putem evidenţia următoarele: • Iniţiator . să-şi clarifice şi identifice problemele. Acest rol urmăreşte în esenţă anticiparea apariţiei problemei. Mai mult. În această perspectivă largă. ci însăşi colectivitatea. Au apărut fenomene noi explozive. terapia trebuie. afectează mari grupuri profesionale şi chiar întregi comunităţi.Procesul de tranziţie la o economie de piaţă. puţin răspîndit. asistentul social ajută indivizii şi grupurile să-şi determine nevoile. Schimbarea atitudinii faţă de muncă. a. sprijinind adaptarea unor indivizi şi grupuri la schimbări economice structurale. să aibă în vedere nu numai acţiunea asupra efectelor patologilor sociale şi umane ci să vizeze şi cauzele care le-au generat. dar şi a unei şanse istorice de dezvoltare într-o direcţie care este «nu numai necesară. culturale. peste 90% din populaţie trăia în condiţii modeste. Aici terapia individuală trebuie suplimentată cu terapia de grup şi la nivel de colectivitate. dar şi printr-o cronică frustrare generată de incapacitatea moştenită din trecut de a face faţă acestora. Se asistă la o creştere masivă a delincventei juvenile. morale. un nou fenomen . În acest context. De asemenea. ci mai degrabă probleme cruciale ale colectivităţii însăşi.s. Asistentul social nu apare ca un simplu consilier sau terapist pentru cei în dificultate. în nevoie. atingînd grupuri şi comunităţi mari. să-şi 15 . Realitatea noastră socială este caracterizată printr-o explozie a problemelor sociale. reconversia profesională reprezintă un obiectiv pe care asistentul social îl poate realiza prin consiliere.

• • • • • • • • • • • • • • dezvolte capacităţile pentru a se ocupa de problemele lor într-un mod eficient. vecini în conflict.în anumite momente. De exemplu: unei femei care este deseori bătută de soţ i se propune să se adreseze unui serviciu de violenţă domestică. Broker (agent de legătură) . evaluarea rezultatelor şi studierea nevoilor comunitare. negociatorul găseşte o soluţie de mijloc ce asigură contrapărţilor existenţă în comun. făce legătura între sistemele şi subsistemele în care este implicat clientul Cercetător . Pentru a fi un educator bun. argumentează nevoile şi drepturile clientului. în care asistentul social se luptă. Consultant (consilier pentru persoane) este un rol activ ce are ca finalitate rezolvarea problemelor acestuia şi/sau obţinerea unor schimbări în capacitatea individului de a-şi rezolva problemele Avocat Este un rol activ şi direct. prestatori de servicii sociale dintr-o instituţie sau agenţie. în căutarea locurilor de muncă pentru tineri. pledează pentru drepturile. Modelul este folosit. Negociator . Facilitator de grup . Obiectivul este să modifice sau să provoace schimbări ale politicilor sociale în concordanţă cu nevoile sociale. în practica comunitară. asistentul social promovează lidership pentru colectarea de informaţii. Mediator . Acest rol este cel mai mult întâlnit în practica consilierii individuale. care au nevoie de ajutor. de autoajutorare etc. Educator .rolul de educator implică oferirea de informaţii clientului. Supervizor de stagiu. nevoile unui client sau ale unui grup. care necesită atât servicii de sănătate. serviciilor şi programelor sociale Expert consultant – asigură asistenţa în cazul unor cercetări precum şi a altor specialişti sau servicii în efortul de înţelegere şi rezolvare a problemelor sociale. proprietarul de bloc-casă cu chiriaşul etc. Grupul poate fi de educaţie. terapeutic. şi serviciile comunitare. serviciilor şi programelor sociale. să fie competent în educaţia sexuală.rolul implică intervenţia asistentului social în dispute dintre părţi.un lider pentru grupurile experimentale.desfăşoară activităţi în cadrul unei echipe. de asemenea. Investigaţiile în asistenţa socială includ analiza literaturii de specialitate.adună împreună acele persoane care sunt în conflict şi încearcă să le ajute să ajungă la un compromis. fiecare asistent social e un cercetător. pentru a le ajuta să ajungă la un consens. Coordonator -implică conjugarea a mai multor componente într-o manieră organizată. De exemplu. Planificator/ director de program rol ce presupune activităţi specifice de scriere de proiecte şi de evaluare a lor în vederea dezvoltării şi susţinerii resurselor . a grupurilor şi familiei. Într-un astfel de rol. asistentul social joacă rolul de “case manager” pentru coordonarea acestor servicii. Manager/administrator rol ce presupune scrierea de proiecte şi evaluarea lor în vederea susţinerii resurselor. în special atunci când obiectivul principal este acela de a ajuta oamenii pentru a se organiza. De exemplu: să-l familiarizeze pe client cu obligaţiunile părinţilor. Echipa poate 16 . la fel ca si mediatorul.supervizează personalul sau studenţii care I-au fost distribuiţi spre îndrumare Membru al unei echipe de profesionişti. Uneori. asistentul social trebuie să deţină cunoştinţele necesare.acest rol asistentul social îl îndeplineşte prin stabilirea legăturilor dintre indivizi sau grupuri sociale. De exemplu: divorţuri. cât şi servicii de educaţie. în cazul unei familii cu multiple probleme.

un asistent social poate şi trebuie “judece” o familie care nu-şi îngrijeşte corespunzător copiii. a prezenta unei persoane în vârstă un azil la care aceasta s-ar putea decide să meargă în cazul când este neajutorată şi nu are pe nimeni în preajma sa. De exemplu. De exemplu. De exemplu.examinează şi evaluează faptele şi ia decizii în unele situaţii conflictuale Collectare de fonduri -popularizează serviciile sociale pentru a aduna fonduri în vederea dezvoltării şi implementării de programe sau servicii Relaţii cu publicul -planifică şi desfăşoară acticităţi de relaţii cu publicul în numele agenţiei. • Realizarea unor noi interrelaţii între persoanele dezavantajate şi instituţiile de asistenţă socială. un copil care cerşeşte în stradă poate nimeri oricând în mâinile unui infractor. De exemplu. Sarcinile asistenţei sociale Putem determina un anumit număr de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească asistenţa socială. vindecare şi control. De exemplu. 17 .• • • fi una interdisciplinară. coordonarea activităţilor diferitelor instituţii de asistenţă socială. avocaţi etc Arbitru. profesiei. a ajuta o mamă necăsătorită să obţină de la departamentul de stat respectiv suma de bani ce i se cuvine pentru întreţinerea copilului. poate dori să cunoască câte ceva despre viaţa personală a unui tânăr infractor. Sarcinile asistenţei sociale includ: • Ajutorarea persoanelor aflate în nevoi să-şi dezvolte la un grad mai înalt propriile capacităţi de a soluţiona problemele. • A contribui la dezvoltarea şi modificarea politicii sociale. asistenţii sociali activând concomitent în calitate de agenţi ai controlului social. a le învăţa să conducă cu bugetul familial. • Îmbunătăţirea relaţiilor. medici. până a ajunge să fie protejat de familia sa (dacă o are). deci asistentul social va colabora cu ceilalţi specialişti ai serviciului asistenţi sociali. de aceea este necesar ca acest copil. Deoarece activităţile de asistenţă socială trebuie să fie orientate în mai multedirecţii . să fie luat sub supraveghere de către anumite instituţii. înainte de a decide asupra sentinţei legale. a stabili relaţii de cooperare între două servicii de asistenţă socială care “tratează” aceeaşi problemă. instituţiei. Rolurile asistentului social sunt complexe.către individ şi către societate . psihologi. • Acordarea de ajutor practic. De exemplu. • Acordarea de ajutor în obţinerea unor recompense ce se cuvin conform legii.rolurile ei generează totodată o inerentă sursă de tensiune: contradicţia dintre îngrijire. Asistenţa socială trebuie să reprezinte de asemenea şi societatea în faţa individului. instanţa de judecată. Natura acestor sarcini reprezintă poziţia deosebită şi deseori dificilă pe care asistenţa socială trebuie să o decidă între îngrijirea individuală şi controlul societăţii Asistenţa socială trebuie să reprezinte individul în faţa societăţii. a contribui la ameliorarea relaţiilor în cadrul familiei. Este necesar ca asistentul social să fie conştient de faptul că toate activităţile lui cu clienţii trebuie să poarte pecetea unei munci cu dăruire de sine. De exemplu.

servicii.sistemul politic propriu fiecărei ţări determină modalitatea de protecţie socială(liberal. Ei intervin în diferite domenii folosind diferite metode de cercetare . Utilizând teoriile behavioriste şi a sistemelor sociale a.atunci când se urmăreşte un scop unic. lucrând în diferite organizaţii şi furnizând servicii pentru diferite categorii de populaţie atât la nivel micro. sănătate. educaţie. politic. AS este practicată în 5 domenii. Rolul teoriei în practica asistenţei sociale Cu cât asistenţii sociali încearcă să înţeleafă mai bine omul cu atât îşi dau seama de complexitatea ariilor lor de interes. să respecte valorile. socio-economic. Asistenţii sociali nu pot acţiona fără a lua în considerare consecinţele şi efectele acţiunilor lor care trebuie să fie predictibile. socialist. acces la servicii sociale reprezintă nevoi de bază pentru fiecare individ.s intervine în momentul în care individul interacţionează cu mediul. idealurile grupului în care lucrează respectându-şi în acelaşi timp şi propriile valori. AS în variatele ei forme se adresează multiplelor şi complexelor acţiuni interacţiuni între oameni şi mediul lor. familiiilor şi comunităţilor în care lucrează. credinţele. capacitate pentru a-şi îmbunătăţi viaţa şi a preveni situaţiile disfuncţionale.atunci când trebuie să se ajungă la un anumit consens. ea va fi cu clienţii (beneficiarii) în una din următoarele relaţii: • de colaborare . • de conflict . rezolvarea problemelor apărute în cadrul relaţiilor umane promovând în acelaşi timp stimularea capacităţii indiviţilor de a-şi spori bunăstarea. contexte diferite dar care reprezintă parte a unui întreg Aceste contexete sunt geographic. democratic. omului şi a justiţiei sociale sunt fundamentale în AS . perfecţionarea continuă şi de a furniza informaţii. Coeziunea socială a unui grup sau naţiune depinde în sens larg de accesul egal la resurse şi servicii • cultural –practicile şi credinţele. cultura individului. Pentru 18 . • de negociere . aspiraţiile.atunci când scopurile sunt diverse şi contrare. Pregătirea asistentului social are scopul de a promova dezvoltarea socială de a se implica în autodezvoltarea. credinţe A S promovează schimbarea socială.un nivel adecvat de viaţă. stat) • politic . meso cât şi macro.spaţiul în care a. fie ONG-urile. Principiile dr. Asistenţii sociali sunt axaţi pe schimare şi rezolvarea de probleme ei sunt agenţi ai schimbării în societate în viaţa indivizilor. Misiunea sa este de a stimula toate persoanele să-şi dezvolte întregul potenţial . de a promova justiţia socială AS sunt implicaţi în prevenirea. regiune.s. grupului. cultural şi spiritual • geographic. comunităţii trebuie respectate fără a interveni în evoluţia diferitelor practici şi credinţe • spiritual este esenţial ca a.s. social democrat etc) • socio-economic .Deoarece asistenţa socială reprezintă fie clientul. fie statul. îşi desfăşoară activitatea determină caracteristicile muncii sale(agenţie. familiei . estimarea aplicarea evaluarea şi modificarea politicilor sociale şi a serviciilor sociale adresate grupurilor şi comunităţilor. de a forma practici în serviciile şi politicile sociale. IFSW IASSW 2001 Asistentul social are scopul de a servi bunăstării individului de a dezvolta modalităţi ştiinţifice de a cunoaşte comportamentul individual şi social de a dezvolta resurse. muncă.

( 2001. Th Kuhm (1976 p. Funcţionarea socială: Îndeplinirea responsabilităţilor faţă de societate în general. În prezent asistenţii sociali utilizează o serie de paradigme. funcţionalismul. p17)spunea că fiecare profesie este interesată de anumite tipuri de fenomene şi uzează de anumite aparate teoretice care o ajută să se constituie în ocupaţie de sine stătătoare. mobilizarea resurselor instituţionale sau instituţionalizarea (Howe D. Introducere în teoria asistenţei sociale. antropologie.o teorie este înlocuită de alta dar nu se anulează valoarea teoriilor înlocuite.8) alături de teorii şi concepte foarte importante sunt politicile sociale. inventarierea. responsabilizarea persoanei pentru ase putea îngriji. Teoriile sunt modalităţi de acţiune care ghidează comportamentul şi intervenţia. sociologie(teoria sistemelor. p. behaviorismul). efficient asistentul social trebuie să înţeleagă rolul lor în procesul asistenţial. organitarea grupurilor profesionale şi organizarea sistemului de educaţie în asistenţa socială. clasificarea teoriilor în asistenţa socială. scopul comun şi unificarea. Aceste responsabilităţi includ 19 . structuri sociale. indivizi.. Sursele de cunoştinţe ştiinţifice au fost derivate iniţial din sociologie şi psihologie şi au fost adaptate la scopurile . Ca activitate practică. 2001. abordarea centrată pe client etc. achiziţionarea . cu timpul a ajus să însemne un set de cunoştinţe şi teorii care definesc un camp distinct de caţiune. structuralismul. contextual. Asistenţa socială este prin excelenţă o profesie practică bazată atât pe cunoaşterea şi experienţa comună cât şi pe intuiţia şi experienţa individuală. Asistenţa socială ca domeniu professional este un construct social constituind un complex de contexte. asistenţa socială.prin urmare teoriile trebuie să reflecte modul în care interacţionează aceste elemente. organizarea instituţiilor şi serviciilor sociale. p 15). faţă de cei din imediata apropiere sau faţă de propria persoană. şcoala de diagnoză şi funcţionalism. asistenţii sociali au putut identifica un set de concepte.a acţiona corect. Howe(2001. De exemplu atunci când încearcă să organizeze activităţi de îngrijire la domiciliu pentru un vârstnic asistentul social va lua în considerare mai multe posibilităţi de acţiune: sprijinirea familiei pentru a se putea ocupa de persoana vulnerabilă. teorii şi metode în munca lor cu clienţii. Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce înseamnă a funcţiona normal într-o societate. grupuri care interacţionează reciproc. În urma experimentării diferitelor teorii din psihologie(psihanaliza. D. p102) este de a creşte capacitatea practicianului de a-şi controla conştient şi deliberat “mediul de lucru”. Toate aceste definesc câmpul de caţiune în asistenţa socială. Conform lui Malcom Payne(1996. Măsuri de asistenţă socială Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte: serviciile sociale şi prestaţiile sociale. obiectivele şi problematica specifică asistenţei sociale. psihanaliza. clientul. înainte de constituirea asistenţei sociale ca domeniu professional autonom practicile asistenţiale existau ca activităţi commune de întrajutorare. este constituită din trei elemente: asistentul social. reţele sociale.45) adduce în atenţie procesul dezvoltării cunoaşterii ştiinţifice şi spune că acesta se realizează în contextul “competitivităţii modelelor teoretice”. cunoştinţe ce vor duce la costruirea de tehnici şi practici proprii domeniului de ex: abordarea centrată pe sarcină. p 20-24) consideră că în procesul de dezvoltare a asistenţei sociale se pot identifica şapte etape: investigarea. teoria conflictului). Deşi iniţial. Howe D.funcţia cunoaşterii în asistenţa socială(Polanscky citat de Sporin 1975.

În cazuri speciale. indemnizaţiile de şomaj. Nevoile de bază sunt fizice. 154).153) Conceptul de nevoie socială aparţine în mod firesc de idea de serviciu social. considerate mai degrabă excepţionale. centre de consiliere. p. Conform OG 86/2004. Se bazează pe colaborarea cu serviciile medicale. astfel: a. • urmăresc: prevenirea şi depăşirea situaţiilor de dificultate. alocaţiile pentru copii şi familie. rata ridicată a abandonului şcolar. de realizare personală etc. p. de vulnerabilitate sau dependenţă. 20 . centre de reabilitare şi recuperare de zi. Servicii sociale: Activităţile asistenţilor sociali sau ale altor profesionişti care ajută oamenii să prevină dependenţa. Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi. consumul de droguri. a resurselor financiare insuficiente. creşterii calităţii vieţii.). (Parker. familiale sau de grup. persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/ institutional (Moore. 1993). = o stare de tensiune la un moment dat. 1987. 1987. să consolideze relaţiile de familie şi să restabilească funcţionarea socială a indivizilor. adică beneficiarii sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar. Prestaţiile pot fi acordate în bani sau în natură. poluarea apei şi a aerului. Din categoria celor băneşti fac parte: pensiile. de lipsă. În concluzie. Conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat. violenţa domestică etc. serviciile sociale: • reprezintă: măsuri şi acţiuni care răspund nevoilor sociale individuale. Exemple de probleme sociale : sărăcia. ce impune o anumită rezolvare. Istoricul serviciilor sociale are la bază recunoaşterea nevoilor sociale şi organizarea societăţii pentru a le satisface. rechizite pentru şcolarii din familiile cu venituri mici etc.)).a. emoţionale. servicii medicale insuficiente în mediul rural. dar rămân în familia lor şi continuă să locuiască în casa lor. dificilă.satisfacerea nevoilor de bază ale individului şi ale membrilor de familie care depind de el/ ea. Nevoie: = o anumită stare de deficienţă. b. centre de adapost. care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare imediată. Prestaţiile în natură pot consta din bunuri (“cornul şi laptele”. servicii de îngrijiri la domiciliu. a unui handicap fizic sau psihic etc. familiilor şi comunităţilor (Parker. ajutorul social ş. resimţită sau de un grup de indivizi sau individual. Prestaţii sociale: forme de transfer prin care se realizează alocarea de bunuri şi servicii către indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli şi de roluri reciproce. prevenirii marginalizării şi excluziunii sociale. în scopul menţinerii autonomiei. Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate. problemele sociale generează nevoi sociale ce impun organizarea de servicii sociale în cadrul unei comunităţi Măsurile/ componentele asistenţei sociale au rolul de a satisface nevoile unei persoane atunci când aceasta nu se mai poate ajuta singură (din cauza unei boli cronice.

de asemenea. 2003. Familiile pot oferi un sprijin emoţional imens. ea apelează la una dintre sursele de suport social ce-i stau la dispoziţie: familie. Suportul social şi relaţiile interpersonale Ce este suportul social? • principala resursă exterioară la care individul poate apela pentru evitarea/rezolvarea anumitor probleme pe care nu le poate rezolva singur. de vecinătate sau colegiale) tind să facă faţă stresului mai bine. divorţul sau schimbarea domiciliului pot slăbi fundaţia unei familii. • “susţinerea psihologică şi socială a persoanelor: confortul. Politica de prevenire a instituţionalizării. într-o mulţime de conversaţii. educaţia deficitară sau lipsa acesteia etc.specialişti (asistenţi sociali. psihologi. Pentru că ele se află întotdeauna în schimbare. de situaţii sociale problematice cum ar fi şomajul. vecini. Un al doilea tip de suport social este cel oferit de grupurile şi reţelele de prieteni şi colegi. dezvoltare şi evoluţie. Oamenii care au legături sociale puternice (familiale. Sursele şi evaluarea suportului social Atunci când cineva nu reuşeşte să-şi rezolve problemele şi apelează la alte persoane în care are încredere. să fie mai fericiţi. în integrarea sa. nu de puţine ori. -instituţii şi servicii sociale. p. în special în momentele de criză. colegi. comparativ cu relaţiile din familie. psihologi etc) sau grupuri de suport comunitare. de asemenea. colegii. moartea. vecinii. Astfel de crize sunt determinate sau agravate. (Chelcea. 21 .Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici. adoptată în ultimii ani în România. Sursele suportului social pot fi: • informale: familia. consilieri. prieteni. prietenii.). 350) • proces prin care se oferă sau se primeşte sprijin cu alte persoane în scopul de a uşura unul sau mai multe obiective ale funcţionării sociale. cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă) etc. cunoştinţele. grupuri comunitare de support Evaluarea suportului social . • formale: . specialişti (asistenţi sociali. când are nevoie de ajutor material sau când are nevoie de o persoană căreia să-i poată împărtăşi temerile şi fricile. toate familiile experimentează stresul la un moment dat. Colegii cooperează şi se ajută unii pe alţii în timpul serviciului şi se angajează. cămine -spital. • proces important în menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a individului. consilieri. se înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi îngrijirii în comunitate.Etapă necesară în procesul de evaluare a nevoilor şi resurselor unei persoane aflată în dificultate. asistenţa şi informaţiile primite din partea indivizilor şi grupurilor în cadrul relaţiilor formale şi informale”. mai sănătoşi şi să trăiască mai mult. de prietenie. Schimbări majore în dinamica familiei cum ar fi boala. medici etc. Ei tind. Aceste relaţii sunt de obicei mai puţin intense sau apropiate. în creşterea stimei de sine şi ajutarea acestuia să aibă încredere în oameni şi să se simţă în siguranţă. Prietenii se implică în activităţile comune de timp liber şi comunică mult unii cu ceilalţi. sărăcia. Iluţ.

grupurile comunitare de suport. • informaţionale. • de consiliere. situaţia de criză. grupurile religioase. ocupă un loc central în cadrul conceptului de sprijin social şi este cel mai important tip de sprijin ce poate însoţi toate etapele unei situaţii problematice: 1. grupurile profesionale. colegii. • de interacţiune socială pozitivă etc. grupurile de recreere. 3. Acest tip de support poate fi oferit de: sursele informale (familia. în evaluarea sprijinului social de care poate să dispună o persoană la un moment dat. o sursă importantă de sprijin). familia se constituie într-o sursă de tensiuni şi conflicte. prietenii apropiaţi. de posibilitatea ca aceste relaţii să deţină funcţii de sprijin la un moment dat. colegii. Calitatea relaţiilor De asemenea. ceea ce determină persoana în nevoie să caute sprijin. apelând la alte surse de suport. Reţeaua de relaţii Reţelele de relaţii de care dispune o persoană la un moment dat pot include: soţul/soţia. faza deficitară/finală. • de îngrijire. cluburile sociale. devin importante aspecte ce ţin de calitatea relaţiilor acelei persoane. rudele. vecinii. Funcţia emoţională: este funcţia care oferă confort şi stimă de sine. tranziţia la o nouă situaţie. nu este suficient ca persoana care are nevoie de sprijin să facă parte dintr-o familie numeroasă (aparent. Funcţiile relaţiilor sociale suportive Relaţiile sociale pot îndeplini una sau mai multe dintre următoarele funcţii: a. • emoţional-afective. prietenii. 2. Uneori. vecinii 22 . subordonaţii. părinţii. părinţii soţului/soţiei.-Se referă la: • reţelele de relaţii pe care le are persoana cu mediul social • aspectele calităţii relaţiilor unei persoane şi posibilitatea ca aceste relaţii să ofere sprijin persoanei în dificultate. • de recunoaştere şi afirmare. ci este necesar să evaluăm şi ce crede persoana respectivă despre sprijinul pe care-l poate primi de la familie. De exemplu. Suportul social poate acoperi o arie variată de nevoi : • materiale. copiii.

presupune a-i oferi persoanei aflată în dificultate informaţiile de care are nevoie sau de a o învăţa anumite deprinderi ce-i sunt necesare pentru rezolvarea problemei sale include şi un sprijin ce implică informaţii care să ajute persoana să-şi evalueze evoluţia proprie.etc. • manifestarea afecţiunii pentru celălalt. oferirea de ajutor în perioade critice. poate consta în furnizarea de bani. cărţi. o transportul. grupurile de suport comunitare etc) şi presupune activităţi precum: • asistenţa sub formă de încurajare. Exemplu: O persoană care află că este concediată.). • comportamentul ce susţine sentimentul de siguranţă şi-l conduce pe individ spre credinţa că este respectat şi că devine conştient de disponibilitatea cuiva cu care poate discuta problemele sale cele mai delicate. 23 . tranziţia sau faza cronică/finală). sunt: a) suportul emoţional: . sfătuirea. informaţională: este utilă în special în faza de tranziţie de la o situaţie problematică la o situaţie adaptativă. PERIOADA DEFICITARĂ/CRONICĂ Importantă este sincronizarea dintre suportul social şi etapa situaţiei problematice (criza.). Sincronizarea dintre suportul social şi fazele situaţiei problematice Cei ce îşi desfăşoară activitatea profesională în domeniul asistenţei sociale se află deseori în situaţia de a oferi sprijin social clienţilor. Pentru a realiza acest lucru este util ca ei să cunoască etapele din evoluţia unor situaţii problematice cu care clienţii se pot confrunta la un moment dat. poate ajuta la rezolvarea unor probleme practice. sursele formale (asistenţii sociali.este necesar în faza de criză. • comunicarea empatică. . fiind utilă în special în faza deficitară/ cronică a situaţiei problematice. îngrijirea copiilor. oferirea de bunuri materiale (mobilă. cum ar fi îmbolnăvirea sau decesul unui membru al familiei. c. Prin înţelegerea acestor faze. • manifestarea încrederii şi a susţinerii necondiţionate. CRIZA 2. trăieşte sentimente de inadecvare. instrumental: este formă de ajutor direct şi material pentru o persoană aflată în dificultate. Fazele situaţiei problematice sunt: 1. furie. acordarea unor împrumuturi sau donaţii în bani. • exprimarea căldurii personale în relaţie cu persoana în nevoie. mânie. bunuri sau servicii. TRANZIŢIA 3. haine etc. Funcţiile particulare ale suportului social. consilierii. important în diferite momente. se pot fi oferite/proiectate răspunsuri cât mai adecvate nevoilor clienţilor. Funcţia cognitivă. îndrumarea şi consilierea persoanei în diverse domenii. maşină de spălat. b. tranziţie sau deficit. neputinţă. presupune ca activităţi: asistenţa pentru muncile gospodăreşti.sursa cea mai importantă o reprezintă membrii familiei. disperare. Funcţia de suport material.

relaţiile suportive create între asistentul social şi beneficiari se constituie în cadrul esenţial al procesului de asistenţă socială. În cadrul acestor servicii. b) suportul informaţional sau cognitiv: . consilieri etc. Mobilizarea suportului social are în vedere o evaluare iniţială a resurselor individuale şi sociale ale persoanelor. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. Pentru a depăşi această stare de criză. prietenii. vinovăţie. în special acolo unde sursele informale (familia. de încurajare. cunoştinţe sau la serviciile comunitare şi specialişti precum asistenţi sociali. de facilitare a exprimării şi acceptării emoţionale. Doar în aceste condiţii poate fi prevenită crearea dependenţei de acest tip de ajutor şi promovate autonomia şi responsabilitatea personală. colegi. Trebuie subliniat caracterul temporar al acestui tip de sprijin. consilieri etc. astfel încât acesta să fie mai bine adaptat 24 . Această evaluare este urmată. consilieri etc. persoana respectivă are nevoie în primul rând de sprijin emoţional. Acest sprijin poate fi oferit de familie. c) suport material. de formare a unor abilităţi şi deprinderi practice utile pentru găsirea unui nou loc de muncă etc. colegi. prieteni. necesare pentru a depăşi situaţia de dificultate. vecinii etc. serviciile de asistenţă socială devin extrem de necesare pentru prevenirea apariţiei disfuncţiilor şi integrarea socială a persoanei aflate în dificultate. financiar sau de suport constând în anumite bunuri sau servicii. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de suport material. colegi sau de către asistenţi sociali. prieteni.este necesar de-a lungul perioadei de tranziţie de la faza de criză a situaţiei problematice la o nouă situaţie care să permită funcţionarea socială a individului. colegii. dincolo de orice alt tip de suport. în situaţiile de solicitări cronice excesive.inutilitate. mai ales în situaţiile problematice care pot fi soluţionate. depresie etc. Exemplu: Persoana care şi-a pierdut locul de muncă are nevoie în această etapă de informaţii legate de posibile oportunităţi existente pe piaţa muncii. Pentru acest tip de sprijin se poate apela la familie. instrumental: -este necesar în stările deficitare. Relaţia de suport dintre asistentul social client în practica asistenţei sociale şi O sursă importantă de sprijin.) nu există sau nu sunt suficient mobilizate. acolo unde este necesar. prieteni. de intervenţii care să îmbunătăţească funcţionarea suportului social. Asistenţa socială “Arta în care cunoaşterea ştiinţei relaţiilor umane şi a deprinderilor de relaţionare este folosită pentru a mobiliza capacităţi latente existente în orice individ.

de a exprima liber sentimente şi emoţii (pozitive sau negative) pentru a se simţiei înşişi. .de a nu fi judecat sau condamnat pentru dificultatea în care se află. în scopul adaptării mai bune a clientului la cerinţele mediului în care trăieşte”.de confidenţialitate. • interacţiunea dinamică a atitudinilor. cererea lor include şi satisfacerea implicită a unor nevoi psihosociale complexe. . • relaţia dintre asistent social şi client reprezintă un schimb între două surse de • • 25 . nu un caz.la stresul vieţii de zi cu zi. reacţie datorată sistemelor de valori cu care operează individual. stabilirea unor relaţii interpersonale.de a fi înţeles şi de a i se răspunde la sentimentele exprimate. vulnerabilitate. emoţiilor. identificarea nevoilor şi intervenţia sunt trupul acesteia (cele două sunt oricum inseparabile). crearea unei atmosfere în care clientul să se simtă liber să comunice şi să colaboreze în condiţii de securitate psihoemoţională cu asistentul social. demnă. • tipuri de nevoi psihosociale: . • se exteriorizează în comportament. număr de eşecuri din viaţă. . Nevoile psihosociale ale clienţilor reprezintă: surse ale atitudinilor.de a alege şi a decide cu privire la propria viaţă. Atitudini implicate în relaţia asistent social . • clienţii pot sau nu pot fi conştienţi de aceste nevoi. satisfacerea nevoilor psihosociale ale clientului. Biesteck) RELAŢIA Asistent social . B. • satisfacerea lor implică.” (1949. indiferent de gradul de dependenţă.de a fi considerat o fiinţă umană. comportamentelor. deseori. . • satisfacerea lor are impact asupra relaţiei cu clienţii şi asupra atitudinilor acestora. . reacţiilor emoţionale. comportamentului clientului. interacţiune apărută între client şi asistentul social. chiar şi atunci când clienţii cer ajutor material sau financiar.Client Ce este? • sufletul asistenţei sociale. • un tip special de relaţie interpersonală. de valoare. Obiectivele relaţiei dintre asistentul social şi client sunt: • • • sprijinirea clientului în depăşirea unor situaţii problematice de viaţă. Atitudinile şi rolul lor în relaţia asistent social-client sunt: • reacţii evaluative favorabile sau nefavorabile faţă de ceva sau cineva. • cadrul în care cunoştinţele despre natura umană sunt puse în valoare spre beneficiul clientului.de a fi acceptat ca o persoană. . în timp ce evaluarea.client A.

satisfacerea anumitor nevoi creează anumite sentimente şi se exteriorizează prin comportamente verbale/ nonverbale. Astfel să ştii înseamnă să ai cunoştinţe despre…. un set de reguli. componenta emoţională nu încetează atâta timp cât relaţia asistent social-client există.mores(atitudine morală. un system particular de principii şi reguli care se aplică unei sfere a acţiunilor umane(sfera politică. În sfera moralei sunt cuprinse conştiinţa morală-convingeri. atitudini ce au la bază un set de valori. deprinderi sunt determinate de teorie practică şi valori. Valorile sunt acele lucruri pe care le considerăm importante. fie personală. valori. caracter) reprezintă o disciplină filosofică ce studiază problemele practice şi teoretice ale moralei dar şi o concepţie sistematizată şi coerentă. Etica defineşte modul în care indivizii. dinamică. relaţii morale. cinste. Etica s-a dezvoltat pe măsură ce oamenii au reflectat asupra intenţiilor şi consecinţelor actelor lor. În filosofie etica studiază şi evaluează comportamentul uman în lumina principiilor morale . o abordare practică şi structurată pentru a veni în sprijinul profesioniştilor din domeniul 26 . interacţiunea asistent-client este una emoţională. idealuri morale-norme sau principii morale. îndatoriri deduse din această ştiinţă. idealuri. pe care oamenii şi le-au stabilit. obicei) reprezintă un ansamblu de norme de reglementare a comportamentului fondat pe valorile de bine-rău. comportamente iar sistemul de valori este reflectat în deciziile şi comportamentul individual. corectitudine. obicei. un termen generic pentru diferitele modalităţi de înţelegere şi examinare a vieţii morale. Etică(etimologic) provine din limba greacă – ethos(morav. Sistemul de valori în practica asistenţei sociale Noţiunile de cunoştinţe. comportament acceptat tradiţional. cu intensitate şi externalităţi diferite.• • • • energie. corpurile profesionale şi instituţiile aleg să interacţioneze. deci o bază teoretică. moral-imoral. 1978). Astfel dacă morala reprezintă convenţii sociale(credinţe şi practici) legate de comportamentul uman correct/greşit care sunt atât de larg răspândite şi acceptate încât reprezintă un consens constant în comunitate iar etica o reflectare . Morala(etimologic)provine din limba latină. fie proprie unui current filosofic. creează disponibilitatea clientului de a fi ajutat. socială etc). larg răspândite în cadrul unei colectivităţi având un grad mare de interiorizare şi impuse de propria conştiinţă(conştiinţă morală) cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi(opinie publică). concepţii. fie reprezentând comandamentele unei societăţi cu privire la normele de desfăşurare a vieţii sociale(Dicţionar de Filosofie. obiectivul acesteia din urmă (a eticii) este luarea de decizii. abilităţi. să poţi presupune să ai formate abilităţile necesare obţinute prin practica profesională (experienţa dobândită) iar să vrei presupune să ai atitudini faţă de… . responsabilitate etc. Ele include scopuri. alegerea unor alternative în problemele semnificative etic din practica asistenţei sociale. Etica poate fi considerată ştiinţa îndatoririlor umane. atitudinală. sau obligaţii şi îndatoriri pe care una numit grup social le impune memebrilor săi. care pot fi considerate standarde de comportament. analiză sistematică asupra moralităţii.

• funcţiile agenţiei. Acesta poate fi scris sau transmis prin tradiţie.asistenţei sociale în identificarea. instituţie. Introducere în etica profesională. Valorile sunt implicate în orice decizie care presupune judecăţi etice. ceea ce ste necesar şi logos-ştiinţă. Codul etic(Roth M. 2004.ca grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi cât şi la o serie de practici. 2003) reprezintă un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională.concept general referindu-se la morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate .. profesie sau o parte a acesteia prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţe de elaborare. Valoare poate fi definită drept ceva ce este valoros. adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formalşi general acceptate dar fiind larg practicate(Vlăsceanu L. Trei. Deontologie (etimologic) provine din limba greacă deon.93. Zamfir C.K. Pentru situaţiile în care nu este evident ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Ed. pe cale orală şi acceptat tacit de către toţi practicienii unei profesii (Dicţionar de filosfie).ceea ce se cade.. analiza şi rezolvarea constructivă a dilemelor etice ce pot să apară. un grup. datorie.Din punctual de vedere al asistenţei sociale valorile pot fi private ca păreri. în situaţiile în care nu există un mod clar de a rezolva un conflict între principiile morale. Moravuri. credinţe despre oameni şi despre cele mai potrivite căi de a-i trata pe oameni. Aceste credinţe sunt reflectate în activitatea zilnică şi conduc activitatea profesională. 1998.Bucureşti). Una din valorile importante se referă tocmai la libertatea alegerii individuale.. al principiilor şi normelor morale specifice pe care le implică exercitarea unei profesii. p. Astfel se constituie valorile personale configurate în mod individual dar şi nu independent de valorile grupului sau ale comunităţii din care individul face parte. prin sine însuşi. sensibilitatea culturală şi practica asistenţială 27 . ajutorului. ale solidarităţii.2006.. la moralitate. Lee şi Greene(Miley K. Valorile folosite în asistenţa socială fac subiectul a trei instanţe: • normele generale ale societăţii. 2003). aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli(Miroiu M. În sens restrâns deontologia reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie. Moralitatea se referă la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană. şi reprezintă un cod al moralei profesionale. Berbea N. includerii şi acceptării altora(Roth M. grijii fată de alţii. valorile ne ghidează în alegerea unei soluţii optime. dezirabil. însă modul de a gândi şi a acţiona a asistentului social sunt influenţate şi de propria experienţă de viaţă şi de calităţile sale umane. deontos.. Practica asistenţei sociale ) fac distincţia între competenţa culturală. Asistentul social achiziţionează în timpul formării sale o bază de cunoştinţe teoretice şi abilităţi practice necesare desfăşurării activităţii profesionale. Codul deontologic reprezintă ansamblul obligaţiilor speciale care rezultă din aderarea deliberată la o anumită profesie.. moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate explicit ca norme morale. Sistemul de valori al profesiei de asistent social adduce în atenţia societăţii ideile eticii sociale. Cunoaşterea şi respectarea valorilor şi principiilor asistenţei sociale sunt esenţiale în munca cu clienţii dar ele trebuie completate de o practică asistenţială multiculturală competentă. o colectivitate. • contactul cu clientul... Dicţionar de sociologie).. O Melia M. Du Bois B..

homosexualitatea etc )şi pot ridica probleme în alegerea modalităţi de rezolvare a problemele sociale. Procesul de asistenţă socială va trebui să conducă la valorizarea personalităţii umane. 28 . Valorile individuale diferă adesea de alegerile individuale ale clienţilor fie ei indivizi sau grupuri( avort. Sistemul propriu de valori . 1994 în Roth-Szamonskozi. pedeapsa cu moartea. Valorile individuale diferă adesea de problemele concrete ale vieţii sociale ca. Valorile asistentului social/valorile instituţiei/valorile societăţii/valorile profesionale. 2003). cu normele societăţii sau cu codul etic professional.) (Roth-Szamoskozi. pedeapsa cu moartea. rasă etc. Asistentul social trebuie să-şi formeze ca deprindere receptivitatea socială iar abordarea trebuie să fie determinată de cunoştinţele. 2. Valorile fundamentale ale asistenţei sociale combină valori fundamentale ale tradiţiei religioase iudeo-creştine cu cele ale umanismului şi ale liberalismului. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali. Majoritatea practicienilor din domeniul asistenţei sociale subscrie la următoarele valori fundamentale. Lupta împotriva prejudecăţilor. cu importanţă cardinală pentru profesie (Codul deontologic. Fiecare persoană este o valoare în sine şi este unică. Sistemul personal de valori poate intra în conflict direct cu valorile instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea. atâta timp cât acestea nu afectează libertatea altora. demnităţii şi a nondiscriminării în oferirea de servicii sociale clienţilor indifferent de gen. Afirmarea individualităţii proprii. Oamenii au dreptul la libertate. Valorile asistenţei sociale se exprimă prin ideile referitoare la atitudinile faţă de oameni. De cele mai multe ori asistentul social reprezintă un model pentru client situându-se pe o poziţie de putere în ceea ce priveşte impactul asupra perrsoanei asistate de aceea este foarte important ca asistentul social să-şi înţeleagă sistemul propriu de valori şi modul în care acesta îl influenţează în luarea deciziilor. Respectul demnităţii şi încrederea în valoarea fiinţei umane . Dreptul persoanelor de a avea acces la resursele necesare . Astfel competenţa culturală vizează dobândirea cunoştinţelor privind dezvoltarea unui anumit grup cultural într-un context social dat iar sensibilitatea culturală vizează setul de valori al grupului cultural respective. la alegerea propriilor lor valori şi modalităţi de viaţă. 1996.culturală. religie. la creşterea demnităţii ei şi la creşterea demnităţii fiecărei persoane asistate. sinuciderea. de exemplu. 4. Oamenii au dreptul la resursele necesare susţinerii vieţii şi dezvoltării lor şi la posibilităţi de a-şi realiza şi de a-şi exprima potenţialul. Alegerea unei cariere profesionale ca cea în asistenţa socială cere o profundă explorare a valorilor individuale şi compararea lor cu valorile profesiei (Hoffman şi Salle. 3. la nevoile şi scopurile sale şi la modalităţile de a obţine resursele necesare vieţii. Dobândirea acestui tip de competenţă garantează respectarea principiilor unicităţii. Lupta împotriva tiparelor şi a clişeelor în a-i percepe pe ceilalţi . avortul. valorile şi deprinderile asistenţei sociale generale şi se dobândeşte prin interacţiunea cu personae diferite din punct de vedere cultural. modalităţile în care acestea au fost interiorizate precum şi modul în care acestea interacţionează ca valorile celorlalţi determină apariţia următoarelor situaţii: Valorile asistentului social/ valorile clientului (ceea ce este important pentru asistentul social nu este obligatoriu important şi pentru client) Valorile asistentului social ca model. 2003): 1. homosexualitatea şi altele.

stabilirea priorităţilor şi alternativelor de intervenţie. Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi identifica şi clarifica scopurile. Păstrarea confidenţialităţii informaţiilor primite de la persoanele asistate şi în legătură cu aceştia. Codul Deontologic al profesiei de asistent social din România obligă asistentul social să nu decidă în numele beneficiarului ci să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei mai bune opţiuni şi limitarea drepturilor beneficiarilor la autodeterminare este posibilă atunci când asistentul social consideră că acţiunile prezente şi/sau viitoare ale beneficiarilor prezintă risc pentru ei înşişi sau pentru ceilalţi. Încrederea în capacitatea de învăţare şi dezvoltare a acestora. Încrederea în capacitatea de autodeterminare şi în capacitatea de rezolvare a problemelor persoanelor asistate.caz în care nici o informaţie nu poate fi împărtăşită altora. Confidenţialitatea este esenţială pentru asigurarea unui climat de încredere. 1. în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. Responsabilităţile pentru realizarea valorilor menţionate revin în comun indivizilor şi comunităţilor. rolul nostru este dictat şi de regulile instituţiei în care lucrăm. 3. Dar. în judecata profesională a asistentului social. Regula generală este că nici o informaţie nu poate fi împărtăşită fără acordul persoanei asistate. Asistenţii sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când. În afară de nevoile persoanei asistate. se poate face o diferenţiere între confidenţialitate absolută . promovarea bunăstării individuale şi colective. acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi. Codul etic al NASW susţine dreptul clienţilor de a lua decizii în ceea ce îi priveşteautodeterminarea reprezintă libertatea alegerii . 2. 4.caz în care se specifică situaţiile în care este responsabilitatea noastră etică şi profesională de a transmite altora informaţiile obţinute. 2004): 1. Societatea va trebui să creeze condiţiile unei participări democratice a cetăţenilor la viaţa socială iar aceştia au responsabilitatea de a fi actori activi în viaţa socială. Problema confidenţialităţii este una dintre cele mai importante în asistenţă socială. dar putem identifica un nucleu de bază (Rădulescu. Anumite situaţii pot garanta confidenţialitate absolută. Respectul faţă de persoana asistată nu este inclus aici ca o valoare specifică deoarece mulţi autori îl consideră o precondiţie a celorlalte valori menţionate Autodeterminarea are în practică un dublu sens: • un sens negativ înţeles ca libertate şi suport acordat unei persoane pentru a face propriile alegeri. precum şi pentru a decide utilizarea resurselor personale. 6. egalitatea de şanse. ca şi de prevederile legale. Am putea spune că în practică nu există un set universal acceptat de valori. justiţia socială.5. • un sens pozitiv înţeles ca asigurarea condiţiilor care să faciliteze înţelegerea deciziilor luate şi dezvoltarea personală. respectul faţă de autodeterminare. Autodeterminarea este întâlnită în practica asistenţei sociale ca: • încurajarea persoanei asistate pentru a participa la definirea problemei.şi confidenţialitate relativă . dar această libertate depinde de 29 . dar şi pentru respectarea drepturilor persoanei asistate. indiferent de circumstanţe. • suportul oferit persoanei asistate pentru dezvoltarea abilităţilor şi a încrederii în sine.

accesul clienţilor la resurse este o necessitate imperativă. • oportunităţi egale: eliminarea dezavantajelor persoanei asistate în competiţie cu ceilalţi. Resursele reduse limitează opţiunile posibile şi potenţialul de autodeterminare a clientului. asistentul social trebuie să aibă în vedere interesul altor persoane din vecinătatea persoane asistate precum şi interesul public. norme. depinzând de viziunea asistentului social asupra conceptului de bunăstare umană. • drepturile personale stabilite prin lege. activează resursele acestuia şi îi extind oportunităţile. iar pe de altă parte. persoane cu handicap. Egalitatea de şanse implică stabilirea unor criterii de egalitate a persoanelor aflate în dificultate şi „eliminarea dezavantajelor” acestora în accesul la servicii. dezvoltarea unui punct de vedere al asistentului social asupra a ceea ce reprezintă interesul persoanei asistate în acord cu teoria asistenţei sociale. bolnavi mental) 2. 4. Capacitatea de autodeterminare poate fi sporită prin activitatea îndreptată spre îndepărtarea barierelor exterioare care limitează posibilităţile clientului(obiceiuri. Tema promovării bunăstării individuale şi comunitare este interpretabilă. toxicomani. 3.existenţa unor opţiuni şi resurse. confirmă capacităţile clientului. această prevedere este completată de alte două menţiuni: pe de-o parte. incluzând asistarea oricărei persoane fără prejudecăţi şi favoruri. Asistenţii sociali care susţin dreptul clienţilor la autodetrminare ghidează procesul de asistenţă. Conceptul de justiţie socială vizează distribuirea bunurilor în acord cu: • criteriile şi regulile generale stabilite de către fiecare serviciu social. Codul NASW mandatează asistentul social să sprijine crearea de oportunităţi pentru populaţiile dezavantajate şi să promoveze schimbări de politici care ar conduce la îmbunătăţirea condiţiilor sociale. bătrâni) • persoane care se reabilitează după ce au încălcat normele sociale(delincvenţi. Garantarea accesului clienţilor la alternative şi oportunităţi este un principiu practice fundamental şi o necessitate pentru participare. Acestă valoare poate fi înţeleasă în trei moduri: • tratament egal: eliminarea dezavantajelor în accesul la resurse şi servicii. de înţelegerea bunăstării de către persoana asistată şi de înţelegerea culturală a nevoii. Apare întrebarea: în acţiunile întreprinse asistentul social urmăreşte aplicarea propriei înţelegeri a bunăstării sau înţelegerea pe care o are persoana asistată? În standardele etice internaţionale ale asistenţilor sociali (Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali) este menţionată datoria asistentului social de a acţiona în interesul persoanei asistate. Conceptul de justiţie socială este fundamentat pe două reguli de bază: 30 . • egalitatea rezultatelor: promovarea bunăstării pentru toate persoanele aflate în dificultate Pentru respectarea demnităţii şi autodeterminării. Există unele domenii ale practicii unde asistenţii sociali au autoritatea legală de a-l obliga pe client să facă unele acţiuni: • clienţii care au nevoie de protecţie dat fiind statutul lor de dependenţă(copii instituţionalizaţi. instituţii) şi a barierelor interioare care îi limitează posibilităţile de a găsi modalităţi alternative de acţiune. • nevoile individuale.

încurajând manifestările sale de independenţă. prin mobilizarea potenţialului latent de adaptare al indivizilor. Asistenţii sociali se asigură de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate la informaţii. Prin urmare. resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor. 31 . În practica asistentului social sunt implicate (Morales & Sheafor. Ei trebuie lăsaţi şi încurajaţi să-şi asume responsabilităţile propriilor decizii şi să-şi exercite libertatea. (2) acordarea ajutorului în funcţie de nevoi Acest concept este unul dintre cele mai importante. familiilor şi grupurilor. 7. excluderea şi alte asemenea forme. Asistentul social are responsabilitatea de a interveni pentru modificarea acelor factori sociali care au o acţiune defavorabilă asupra indivizilor. să ia propriile decizii şi să înveţe să-şi conducă propria viaţă. 4. 1980): • Valorile persoanelor asistate. Multe din problemele indivizilor îşi au originea în societate şi nu se datorează indivizilor înşişi. acceptate în cadrul unei colectivităţi . Problemele de viaţă ale indivizilor se datorează. Un principiu etic se referă la noţiunile de bază privind desfăşurarea unei vieţi morale. Principiile etice (Hepworth şi Larsen în Roth-Szamoskozi. Formarea unei noi competenţe duce adesea la rezolvarea problemelor şi la dezvoltarea personalităţii individului.în cazul nostru.(1) egalitatea în evaluarea nevoilor şi a resurselor. profesionistul va întări încrederea în sine a asistatului şi demnitatea individului. servicii. se apreciază că cele mai multe din dificultăţile în calea îmbunătăţirii integrării sociale pot fi rezolvate prin centrarea atenţiei pe alegerile şi posibilităţile prezente. Oamenii sunt capabili să înveţe noi comportamente. discriminarea. Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia. El este operaţional în multe din acţiunile asistentului social şi poate fi considerat central în asistenţa socială. • Valorile personale ale asistentului social. noţiuni de bază în practica asistenţei sociale. Oamenii sunt capabili să facă propriile lor alegeri. totuşi. 3. Principii etice Termenul de principiu etic poate fi definit ca totalitatea legilor şi noţiunilor de bază ale unei discipline. 2. 6. 2003) specifice profesiei de asistent social: 1. În relaţia de consiliere şi de sprijin. Asistenţii sociali au responsabilitatea să ajute oamenii să-şi descopere şi să-şi utilizeze capacităţile de schimbare şi dezvoltare. ca răspuns la nevoi. rezolvarea nu se poate limita la creşterea competenţelor individuale. în general. ci necesită implementarea unor măsuri de politică socială. punctând responsabilitatea asistentului social în distribuţia resurselor publice în acord cu drepturile şi nevoile individuale. • Valorile în asistenţă socială. este o activitate des întâlnită în procesul de asistenţă. lipsei deprinderilor şi a mecanismelor de adaptare ale acestora. şomajul. • Valorile sociale. 5. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a asista persoanele pentru ca acestea să obţină maximum de independenţă. atâta vreme cât alocarea resurselor. Deşi se acceptă ideea că originea problemelor de viaţă se află adesea în experienţele şi evenimentele trăite anterior şi se ştie că analiza experienţelor trecute poate fi benefică.

folosind metode adecvate rolului asistentului social şi contextului în care persoana trăieşte. Asistenţii sociali au responsabilitatea de a oferi ajutor indivizilor. Relaţiile interumane Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le promovează în practica profesională. 12. unicitatea şi valoarea fiecărei persoane.8.. Banks. dreptul la autodeterminare şi la confidenţialitate ale asistatului. confidenţialitate şi protecţie. Demnitatea şi unicitatea persoanei Asistenţii sociali respectă şi promovează demnitatea individului. evaluarea corectă şi soluţionarea problemelor sociale. 2. Orice metodă de rezolvare a cazurilor de asistenţă socială trebuie să aibă în vedere că mijloacele de a ajunge la un scop sunt tot atât de importante ca şi scopul. 4. 10. • Înţelege modalităţile de promovare a dreptului persoanei de a alege. Valori în asistenţa socială 1. Practicianul în asistenţă socială trebuie să demonstreze că: • Identifică propriile valori şi înţelege implicaţia acestora în practica de asistenţă socială. rasismului. Mijloacele folosite de asistentul social vor trebui să respecte demnitatea. • Recunoaşte şi respectă unicitatea şi diversitatea fiecărei persoane. încurajare. Autocunoaşterea este o primă etapă necesară în procesul de dezvoltare şi schimbare a persoanei. 3. Autodeterminarea Asistentul social respectă şi promovează dreptul persoanelor asistate la autodeterminare 5. Sursa: CCETSW (The Central Council for Education and Training in Social Work) (1995). Asistentul social poate contribui la creşterea stimei de sine a clienţilor în cadrul relaţiilor de consiliere. Ethics and Values in Social Work. Persoana asistată poate să preia modelul şi să îl transpună asupra celorlalte relaţii ale sale. • Poate identifica şi acţiona împotriva discriminării. 32 . 11. sinceră. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele aflate în dificultate. London. • Poate practica asistenţa socială într-un mod care să nu stigmatizeze sau să dezavantajeze persoanele. inegalităţilor şi injustiţiei. înţelegerea. a dreptului la viaţa privată. S. indiferent de valorile şi convingerile acestora. Justiţia socială Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale. 9. putând acţiona pentru respectarea dreptului la competiţie (competiţia este deseori impusă de resursele limitate şi se regăseşte în accesul pe baza îndeplinirii criteriilor de acordare a ajutorului). pentru aceasta având nevoie de confirmarea valorii lor din partea persoanelor semnificative din viaţa lor. BASW. prin grijă. implicându-se în identificarea. Dreptul persoanelor asistate la propriile valori şi convingeri este inviolabil. autentică. • Înţelege formele de asistare a persoanelor aflate în nevoi în demersul de îmbunătăţire a nivelului de trai. Relaţia dintre asistentul social şi client poate deveni pentru acesta din urmă model de relaţie deschisă. Oamenii au nevoie de conştiinţa valorii proprii şi de stimă de sine. grupurile sau comunităţile asistate. 2001. înţelegând posibilităţile de dezvoltare a aspectelor pozitive ale vieţii persoanelor asistate. acceptare.

responsabilităţi faţă de colegi. 7. nici lămurită în manuale. responsabilităţi faţă de instituţia angajatoare.proiect elaborat de Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. Rămâne de reţinut avertizarea lui Thomas d’Aquino care spunea că în chestiuni de etică “nu putem discuta ceea ce ar trebui să facem. valorile personale/ valorile instituţiei în care lucrează etc. însă. Integritatea Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu misiunea profesiei şi normele etice profesionale. valorile. Competenţa Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă profesională determinată de licenţa. 4. responsabilităţi faţă de profesie. convingerile lor. responsabilităţi faţă de noi înşine ca profesionişti. asistentul social va trebui să decidă care din valorile implicate vor fi luate în considerare cu prioritate. pe care să le raporteze la valorile profesiei (RothSzamoskozi. ca şi datorită accentuării interesului statului în problemele sociale şi. Dilema etică apare atunci când asistentul social se confruntă cu o situaţie în care trebuie să decidă în cazul unei alternative conflictuale. valorile personale/ valorile persoanei asistate. ea trebuie exersată în activitatea efectivă. responsabilităţi faţă de societate. judecăţile lor de valoare privind natura umană. În majoritatea cazurilor. După identificarea şi definirea dilemei etice. vom investiga cinci categorii de responsabilităţi: 1. responsabilităţi faţă de persoanele asistate. ei au de luat singuri decizii.dileme etice Asistenţii sociali sunt confruntaţi zilnic cu nevoia de a lua decizii morale. Se spune că morala nu poate fi predată în sălile de curs. 2003). să îşi clarifice propriile valori personale. Teme majore de confruntare etică Conflictele morale cărora trebuie să le facă faţă asistenţii sociali se pot datora următoarelor trei grupe de factori (din Roth-Szamoskozi. 2003): 1. în general. 33 . trebuie să clarificăm ce părţi implicate vor fi influenţate de decizia noastră şi pe care dintre ele ne simţim mai obligaţi să le susţinem. scopurile activităţii de asistenţă socială sau concepţiile lor teoretice privind activitatea lor profesională. Faţă de cine suntem responsabili? Pentru a lua o hotărâre etică. fără să ştim ce anume am putea face”. cum ar fi conflictul între valorile personale/ valorile profesionale. ei trebuie să ştie să recunoască acele aspecte ale practicii asistenţei sociale care pun în balanţă diferite valori morale. Pentru ca asistenţii sociali să se pregătească pentru sarcina dificilă a rezolvării dilemelor morale prin luarea unor decizii responsabile. 5. Când vom analiza o dilemă etică. 2. Problemele etice apar atunci când asistentul social vede o situaţie ca implicând decizii morale dificile. Factori care ţin de asistenţii sociali: presupunerile lor. ca urmare a creşterii interesului public pentru bunăstarea şi calitatea vieţii individului. 2004 Probleme etice . 6. Problemele etice au luat o amploare mai mare pe măsură ce creşte publicitatea cazurilor sociale. expertiza şi experienţa profesională. Uneori au posibilitatea să discute deciziile pe care le iau cu colegii sau/şi cu supervizorii lor. 3.6. Sursa: Codul etic al profesiei de asistent social .

cunoştinţele profesionale ale celui care oferă ajutor versus drepturile persoanelor asistate de a alege serviciile pe care le doresc. atunci se află într-o poziţie mai bună. asistentul social trebuie să renunţe la propriile judecăţi de valoare. care vine însă uneori în conflict cu alte cerinţe etice. dar sunt situaţii în care ele periclitează serviciul sau chiar viaţa asistentului social. relaţiile şi situaţia sa profesională etc. . interesele persoanelor asistate sunt primordiale faţă de ale profesioniştilor.în general.asistentului social i se cere să fie sincer şi să spună adevărul. dar există situaţii în care cunoaşterea adevărului este greu suportabilă de către persoana asistată sau pare că îi face rău acestuia. Identificarea problemei. .hotărârile privind persoanele asistate trebuie luate împreună cu aceştia. Aspectele etice ale muncii de asistenţă socială apar ori de câte ori există un conflict sau o lipsă de simetrie legată de factorii amintiţi sau când se ciocnesc valori în interiorul diferitelor componente. . strategiile şi opţiunile la care se pretează. . ambigue sau contradictorii. nivelul său mintal şi educaţional. Care este sursa conflictului? Ce factori sunt implicaţi? De exemplu. . Dacă asistentul social nu este de acord cu anumite direcţionări din partea instituţiei şi are un argument convingător pentru care lucrurile ar trebui schimbate. cu comunitatea. definirea ei. Factori legaţi de client: personalitatea sa. relaţiile sale cu alţi membri ai familiei sale. . Factori legaţi de problemă: natura problemei. . Primul pas presupune identificarea problemei sau a dilemei. deoarece sunt situaţii în care i se cere comunicarea informaţiilor în interesul clientului sau al altora implicaţi în situaţie.respectarea regulamentelor interioare şi a dispoziţiilor superiorilor este o obligaţie a oricărui angajat. Factori care ţin de mediul instituţional. 1985): 1. dacă eşuezi în a explica persoanei asistate care sunt limitele confidenţialităţii şi informaţia trebuie să fie împărtăşită ca urmare a unor cerinţe legale sau instituţionale. .în deciziile sale profesionale.relaţiile cu colegii pot deveni conflictuale din cauza unor confruntări cu caracter profesional. cu consimţământul lor. 3. . . 34 . chiar şi în situaţiile în care propriile valori îl fac să încline într-o anumită direcţie. Subiectele principale care constituie elemente ale dilemelor practicienilor asistenţi sociali sunt următoarele: . . dar în multe cazuri ei nu înţeleg toate implicaţiile alegerii lor. atunci apare o potenţială dilemă etică.obligaţiile şi solicitările contradictorii la care asistentul social e nevoit să le răspundă.alegerea modalităţilor de evaluare şi a căilor de intervenţie poate pretinde alegerea între o tehnică mai potrivită pentru persoana asistată şi una mai convenabilă pentru asistentul social .2. chiar dacă aceştia manifestă nevoia de o relaţie mai complexă. Luarea unei decizii etice Luarea unei decizii etice presupune urmarea unor paşi (Paradise. scopurile şi priorităţile care derivă din acest specific. 4.caracterul limitat al resurselor aflate la dispoziţia asistenţilor sociali ridică problema echităţii.asistentul social îşi va menţine raporturile cu persoanele asistate la nivelul limitat al relaţiilor profesionale. respectiv a priorităţilor în distribuirea acestora. provenind din înţelegerea diferită a obligaţiilor faţă de persoanele asistate.respectarea confidenţialităţii este adesea dificilă.asistentul social trebuie să ia uneori decizii în situaţii neclare.

faţă de instituţia unde lucraţi. luând în considerare fiecare alternativă. faţă de societate. Examinarea valorilor şi normelor etice necesare pentru rezolvarea dilemei. având în permanenţă ca preocupare respectarea standardelor profesionale. De exemplu. a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel internaţional. Astfel. Nu se poate elabora o tipologie a dilemelor morale. Asociaţia Naţională Americană a Asistenţilor Sociali (National Association of Social Workers. se susţinea ideea că publicul are şi el dreptul să cunoască principiile pe baza cărora asistentul social ia decizii. Abia în 1951 Adunarea Generală a Asociaţiei Americane a Asistenţilor Sociali a adoptat primul cod deontologic valabil pentru toţi membrii asociaţiei. Care sunt implicaţiile alternativelor propuse? Ce se va întâmpla? Este important să identificaţi care este poziţia responsabilităţilor dvs. Codul deontologic Primul cod deontologic al asistenţilor sociali a fost elaborat de Mary Richmond şi tipărit în 1920 sub numele “Cod etic experimental pentru cei care lucrează cu cazuri sociale” (Experimental draft code of ethics for social case workers). foarte important. pentru fiecare acţiune în parte. Cursurile posibile şi probabile ale acţiunii. profesie şi. Necesitatea unor coduri deontologice a apărut mai evidentă pe măsură ce s-au înfiinţat asociaţii ale asistenţilor sociali. în “The Compass”. jurnalul oficial al asistenţilor sociali americani. 4. 2. Formarea unei gândiri deontologice presupune evaluare deciziilor în spiritul valorilor profesionale. ci şi pentru standardele profesionale. astfel de situaţii nu se întâlnesc prea des.Primul pas pentru depăşirea unei probleme este recunoaşterea ei. îşi poate pierde slujba. În enumerarea tuturor posibilelor cursuri ale acţiunii va trebui să luaţi în considerare argumentele dvs. în 1924. potrivit căruia asistentul social intervine pentru creşterea bunăstării individuale şi a determinării de sine a individului. Uneori situaţiile personale afectează decizia pe care o luăm. în Colombo. 5. Astfel. De cele mai multe ori. Sri Lanka.Principii şi Standarde”. Elemente de genul acesta pot avea un impact asupra deciziei şi de aceea trebuie luate în considerare. asistentul social poate să nu fie de acord cu şeful său şi drept urmare. dat fiind numărul mare al acestora şi varietatea lor. din fericire. care cuprinde două documente: Declaraţia Internaţională a Principiilor Etice ale Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali. soluţiile dilemelor etice nu sunt absolut satisfăcătoare. Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali reglementează relaţiile dintre: 35 . Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a adoptat în această întâlnire „Etica Asistenţei Sociale . NASW) a adoptat un nou cod deontologic. e important să fiţi cât se poate de realişti. Alegerea celui mai bun curs al acţiunii. De asemenea. dar. “În 1994. pus în mai mare măsură în acord cu realităţile sociale (Roth-Szamoskozi. Reamintiţi-vă că aveţi responsabilităţi faţă de persoana asistată. faţă de dvs. 3. dar este cert că avem nevoie de a ne forma capacitatea de a discerne în urma unei evaluări deontologice asupra subiectelor dilematice. Astfel. În 1979. va deveni evident propriul sistem de valori. Plecând de la principiul de bază al profesiei de asistent social. sarcina cea mai grea a asistenţilor sociali fiind de a raporta continuu valorile profesionale la valorile personale. rolul codului deontologic fiind de a face conştient că decizia luată va trebui să fie satisfăcătoare nu numai pentru el/ea însuşi/însăşi. care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul programelor de protecţie socială. codul deontologic funcţionează ca un ghid de raportare la situaţii etice şi nu reprezintă un ansamblu de reguli cu aplicabilitate la o situaţie dată. 2003).

5. cum ar fi conflictele între interesele clientului şi a altor persoane. asistentul social şi profesie. Astfel. înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale. asistentul social şi client. consultarea colegilor. conţinând aspecte referitoare la aspectele ce ţin de procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de agenţie. ca pe un ghid general pe baza căruia specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabili principii etice profesionale proprii. condiţii istorice. în care sunt prevăzute standarde referitoare la susţinerea oportunităţilor de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează situaţiile în care este încălcată etica profesională. 2. principii şi standarde profesionale pentru a-l ajuta pe asistentul social să ia deciziile adecvate persoanei asistate şi contextului său de viaţă. în care sunt prevăzute standarde referitoare la identificarea. Problematica socială porneşte de la diferite premise de spaţiu geografic. 3. 4. alte coduri etice relevante. membri ai Asociaţiei Romane pentru Promovarea Asistenţei Sociale şi fondatori ai Federaţiei Naţionale a Asistenţilor Sociali din România (2002). Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali încurajează specialiştii fiecărui stat să discute şi să clarifice problemele particulare relevante pentru fiecare ţară. economice. asistentul social trebuie să utilizeze şi alte surse de informare pentru delimitarea activităţilor sale cum ar fi: legislaţia. referitoare la principiile de colectare şi utilizare a informaţiei privind situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul. Aplicaţiile principiilor etice trebuie judecate în funcţie de contextul în care acţionează asistentul social. asistentul social şi colegi. referitoare la modalităţile de menţinere şi aplicare a valorilor profesionale în practica asistenţei sociale. Codul deontologic nu reprezintă un set de reguli care prescriu toate tipurile de comportament pentru toate situaţiile în care poate fi implicat asistentul social. între grupul clientului şi societate sau între diferite grupuri profesionale. au fost folosite modele de coduri deontologice ale unor ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda. când datoria asistentului social de a proteja interesele persoanei asistate poate veni în conflict cu cerinţele eficacităţii şi utilităţii acţiunilor întreprinse de către asistentul social. consultarea supervizorului sau consilierului legal al agenţiei. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recomandă „Etica Asistenţei Sociale -Principii şi Standarde”. Codul oferă principii generale prin care asistentul social se orientează în acţiunile întreprinse şi furnizează cadrul în care asistentul social poate lua decizii privitoare la relaţia sa cu persoana asistată. când asistentul social trebuie să fie atât cel care ajută persoana asistată cât şi cel care verifică situaţia acestuia. colegii şi agenţia în care lucrează. Acest cod nu privează pe nici un asistent social de libertatea practicii cu condiţia ca acţiunile sale să fie în consens cu principiile etice ale codului deontologic. politica agenţiei în care lucrează. Spania. Plecând de la acest principiu. În elaborarea Codului. Aria problemelor în care Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali apreciază că asistentul social trebuie să decidă conduita pe care o adoptă în consens cu standardele şi principiile etice sunt: când loialitatea asistentului social este în mijlocul unor conflicte de interes. a elaborat primul Cod deontologic al asistentului social în România. asistentul social şi problematica socială. Pe lângă acest cod. asistentul social şi agenţia în care lucrează. realizat de un colectiv de specialişti.1. metodologia cercetării sociale. Asociaţia Romană Pentru Promovarea Asistenţei Sociale. SUA) şi Codul 36 . Codul deontologic al profesiei de asistent social oferă un set de valori. sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale în sfera politicilor sociale.

Codul deontologic al profesiei de asistent social. Valorile şi normele etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului social. Acesta cuprinde două capitole: A. profesia. persoanele asistate. în cadrul Conferinţei Naţionale de Asistenţă Socială desfăşurată la Oradea. 37 . instituţia şi colegii. Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se aplică tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. de către Federaţia Naţională a Asistenţilor Sociali din România. Aceste norme se referă la responsabilităţile asistentului social ca profesionist şi la relaţiile lui cu societatea.Deontologic Profesional al Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali şi Asociaţiei Europene de Asistenţă Socială. cod care a fost discutat de comunitatea profesională a asistenţilor sociali (membri ai asociaţiilor membre în FNASR). în septembrie 2003.” În 2003. a fost finalizat. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale. B.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->