Asistenţă socială a familiei

şi a copilului
COPII STRĂZII
PROF.ASIST.DR:NINA MIHALACHE
STUDENTĂ: MARGARETA FERENŢ
 . FENOMENUL COPIII STRĂZII
Despre fenomenul ,,copiii străzii” s-a vorbit pentru prima oară în
1979 cu ocazia anului internaţional al copilului. În literatura de
specialitate sunt descrise trei categorii de copii ai străzii:
-Copii ai străzii – cei care trăiesc în mod total în stradă şi ale căror
repere sunt în mod exclusiv reprezentate de stradă;
- Copii pe stradă – cei care alternează momentele petrecute în stradă
cu cele petrecute în centrele de cazare sau în familie;
- Copii în stradă – cei care trăiesc pe stradă, şi care în mod
ocazional, sunt vizitaţi de familie.
Copiii străzii provin, în special, din familii
dezorganizate, reorganizate, numeroase cu status social
redus, un grad scăzut de şcolarizare, lipsă/slabă
calificare, lipsa-insuficienţa veniturilor. Relele tratamente
aplicate de părinţi – în special de tatăl vitreg, alcoolic,
prea autoritar – este principalul motiv al vieţii în stradă,
invocat de copii. Bătăile, indiferentismul afectiv,
agresiunile sexuale sunt invocate ca motive ce au
determinat părăsirea locurilor de ocrotire.
Societatea Românească a fost marcată de apariţia bruscă
a acestui fenomen în 1990 şi de o creştere a numărului
de ,,copii ai străzii”. În 1990 au fost înregistraţi 3500 de
copii ai srăzii, în 1995 erau 6000 iar în prezent sunt la nivel
naţional peste 8500.
• Copii străzii, numiţi aşa pentru că din diferite
motive nu au nici un acoperiş unde să se
adăpostească, au fost denumiţi cu termenul comun
de "aurolaci", nume care, evocă o realitate de
mizerie fizică, de consum de droguri ieftine, de
antecedente penale, de analfabetism, de viaţă fară
rost, în fine de viaţă la marginea societăţii. Sunt la
origine nişte copii ca mulţi alţii care au ajuns pe
stradă în mod principal datorită părinţilor care ori
au murit, ori sunt în închisoare, ori sunt despărţiţi
ori pur şi simplu i-au gonit de acasă pentru că viaţa
era mai comodă fără ei. În alte cazuri sunt ei înşişi
ce au ales strada pentru că situaţia din familie era
de nesuportat sau pentru că nesimţindu-se înţeleşi
şi iubiţi au decis să plece de acasă. Marginalizarea
constantă, modul de a fi trataţi ca o greutate pentru
o societate care - de cele mai multe ori - nu mai are
alt criteriu de valoare decât acela al profitului şi al
eficienţei, îi aruncă într-o spirală a disperării, al
non-sensului vieţii, al inutilităţii celei mai cumplite.
 / 9
B //
i B
v i
o v
l o
l
C
o C
p o
©
p
i UNICEF/Romania
l 009/Bivoli
l
Copil
c care trăieşte şi
a munceştec cpe
r stradă a
e r
e
t
r t
ă r
i ă
e i
ş e
t ş
e t
e
ş
Din păcate, copiii care trăiesc pe străzi sunt
lipsiţi de majoritatea drepturilor. În Bucureşti,
imediat după 1990, locuiau permanent pe străzi
poate câteva zeci de copii. Aproximările cele
mai recente întocmite de Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC)
arată că în jur de 400-500 de copii lucrau şi/sau
trăiau pe străzile din Bucureşti la sfârşitul lui
2004, cu toate că aceasta ar putea fi doar o
estimare conservatoare. Numărul copiilor care
lucrează pe străzi pe timpul zilei a crescut.
Mulţi dintre copiii care lucrează pe stradă se
confruntă cu probleme de sănătate, incluzând
afecţiuni dermatologice, răni şi arsuri, unii
având chiar tuberculoză şi hepatită, în vreme
ce majoritatea dau şi semne de subnutriţie
cronică.
• 1. SCURT ISTORIC AL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA
În primul şi al doilea război mondial, ca urmare a
distrugerilor provocate, problemele de asistenţă socială s-
au amplificat. Starea de sărăcie a locuitorilor a crescut,
bolnavii s-au înmulţit, mulţi copii au rămas orfani, au apărut
cerşetori şi mai mulţi vagabonzi iar toate aceste carenţe
sociale au solicitat atenţie pentru înlăturarea lor. Primul
recensământ în domeniul problemelor de asistenţă socială
în România s-a făcut la începutul anului 1936.
Primele începuturi de organizare a asistenţei sociale – pe
bază de lege în România s-au făcut în anul 1831 prin
Regulamentul Organic, dar abia în 1881 se înfiinţează de
Primăria Capitalei un serviciu al copiilor găsiţi. Comunele
aveau datoria de a sprijini şi procura mijloacele pentru
întreţinerea copiilor găsiţi, infirmilor şi săracilor, având în
acest scop aşezămintele necesare. Din această perioadă,
statul începe să creeze instituţii de protecţie pentru copii şi
pentru adulţii cu probleme fizice, psihice şi sociale.
Istoric vorbind, copiii au fost consideraţi de-a lungul
secolelor ca făcând parte din categoria cetăţenilor de clasă
inferioară şi fiind în proprietatea unor terţe
persoane(părinţi, tutori, stăpâni, etc.) care aveau toate
drepturile asupra lor.
Copiii străzii sunt de asemenea expuşi abuzului
sexual care de obicei începe în cadrul propriilor
familii şi apoi se continuă pe stradă, şi abuzului
fizic, cu aproximativ 50% dintre copiii care lucrează
pe străzile Bucureştiului care susţin că au fost
bătuţi cel puţin o dată, în special de către poliţie –
conform unei evaluări rapide de situaţie din 2002. În
încercarea de a face faţă asprimii vieţii lor pe străzi,
mulţi dintre copii încep să folosească droguri sau
solvenţi, inclusiv diluanţii obişnuiţi pentr u lipici şi
de vopsele.    

Şi mai mult, copiii străzii continuă să fie discriminaţi

de către autorităţi precum poliţia, şcoala şi sistemul
de sănătate. Mulţi copii ai străzii nu au fost
niciodată la şcoală şi sunt analfabeţi.
 Exploatarea prin munca a copiilor
In contextul sărăciei accentuate a populatiei,
atat in mediul rural, cat si în cel urban, copiii,
obligati sau nu de parinti, s-au indreptat din ce
in ce mai mult spre activitati economice prin
care pot castiga bani, care nu indeplinesc in
toate situatiile conditiile impuse de lege.
Institutul National de Statistica estima în anul
2004 ca aproximativ 70.000 de copii sunt
implicati in munca, 8,8% dintre acestia
desfasurand activitati grele, iar in 96,6% din
cazuri fiind ignorate reglementarile privind
varsta minima si durata muncii.
 Ce este munca copiilor ?
 
 Copiii care muncesc reprezinta un fenomen asupra
caruia centrarea atentiei publice si institutionale
ramane inca la un nivel scazut, desi consecintele
asupra dezvoltarii si sanatatii copilului sunt deosebit
de grave.
Exploatarea muncii copilului nu inseamna orice
implicare a unui copil intr-o activitate economica, ci
apare atunci cand copilul are o varsta mica (sub 12
ani) sau cånd durata muncii depaseste un anumit
numar de ore pe saptamana sau aceasta prezinta
anumite riscuri.
• . Numărul şi tipurile de servicii specializate din
reţea - care se adresează în special consecinţelor
vieţii în stradă, cum ar fi:
• - consumul de aurolac;
• - fumatul;
• - consumul de alcool, mai ales adolescenţii şi
tinerii;
• - cerşitul;
• - delictele (de la furt de alimente şi îmbrăcăminte
până la tâlhărie, vătămări corporale, viol, omor);
• - nivelul de pregătire şcolară foarte scăzut;
• - starea nutriţională precară;
• - abuzurile sexuale (viol, pedofilie, prostituţie,
pornografie; angajarea liderilor grupului în trafic
pentru exploatare sexuală);
• - prezenţa activităţii sexuale - infecţiile cu
transmitere sexuală (sifilis).
• Conform estimarilor Institutului National de
Statistica din anul 2004 în Romania aproximativ
70.000 de copii sunt implicati în muncã. 
Majoritatea sunt copii aflati in mediul rural, obligati
de cãtre parintii lor sa contribuie la activitatile
gospodaresti (munca la camp, cu animalele sau in
propria gospodarie) dar pot fi intalniti copii care
muncesc si in mediul urban. Acestia sunt copii din
familii de rromi care cersesc alãturi de pãrintii lor
sau copii din familii cu o situatie economicã precarã
obligati ca prin muncã sã contribuie la întretinerea
familiilor lor. Copiii provin din familii numeroase, cu
situatie socio-economica dificila si nivel
educational scazut. Relatiile din familie sunt
marcate de grija pentru supravietuire si de
mentalitatea conform careia copiii trebuie sa ajute
la depasirea problemelor financiare.
•Abandonul scolar, nivelul redus de
pregatire scolara si profesionala,
excluziunea sociala, abuzurile fizice si
psihice pe care le implica munca ai
exploatarea economica a copilului precum si
amploarea fenomenului sunt doar cativa din
factorii care demonstreaza necesitatea
adoptarii unor masuri mai eficiente de
combatere a acestuia.
 Cerşetoria reprezintă una dintre cele mai
grave forme de exploatare prin muncă a
copilului, indiferent de motivaţiile părinţilor sau
•adulţilor
Cerşetoria reprezintă
cărora una dintre cele
le sînt încredinţaţi mai grave
copiii.
forme de exploatare
Cerşetoria prinun
nu reprezintă muncă a copilului,
comportament
indiferent ci
antisocial, demai
motivaţiile
degrabă părinţilor sau adulţilor
un rezultat al
excluderii sociale
cărora le sînt prin acces
încredinţaţi limitat
copiii. la servicii
Cerşetoria nu
sociale sau un
reprezintă educaţionale
comportamentpentru copilulcicare
antisocial, mai
cerşeşte sau familia acestuia.
degrabă un rezultat al excluderii sociale prin
acces limitat la servicii sociale sau educaţionale
pentru copilul care cerşeşte sau familia acestuia.
• Strada înseamnă pentru copii stăzii,,drog,
libertate, bani şi distracţie “, iar simbolul
vieţii îl constituie casa, căminul, spaţiul în
care s-ar simţi în siguranţă. Visul
căminului este prezent acut la aceşti copii,
casa reprezentând tot ce este normal - ,,o
viaţă ca a oricărui om normal”.
În mediul urban zonele preferate de copiii
străzii sunt cele centrale. În peste 50% din
cazuri aceştia practică cerşetoria, evită
zonele periferice, folosesc adăposturi de
noapte în zonele centrale. Se remarcă un
balans între alegerea zonelor centrale şi
periferice în funcţie de anotimp, de modul
de asociere în grupuri.
O mare parte din copiii străzii au adoptat un
comportament predelicvent şi delicvent, datorat
situaţiilor limită cu care se confruntă.
Agresivitatea şi violenţa sunt manifestate pentru
a obţine hrană sau adăpost, uneori putere asupra
grupului. Principala sursă de existenţă este
cerşetoria. Copiii străzii sunt folosiţi pe piaţa
neagră a forţei de muncă iar ei, pentru a
supraveţui, practică munci grele, periculoase,
inadecvate vârstei şi plătite necorespunzător.
INTERVENŢIA ÎN CAZURILE ,,COPIILOR STRĂZII”
Asistenţa socială stradală s-a format ca o soluţie de intervenţie,
având ca principiu cunoaşterea profundă a problemei ,,copiilor
străzii”.
Profesionistul social trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:
Observarea şi stabilirea legăturii cu clientul- această etpă a
intervenţiei exprimă acţiuni centrate pe stabilirea primului contact,
cunoaşterea iniţială a regulilor, a stilului de viaţă caracteristic străzii
etc.
Stabilirea de relaţii a încrederii reciproce- aceasta exprimă
raporturile dintre asistentul stradal şi client, la atitudinile reciproce
dintre ei, schimburile de dialog, accepare şi respect unul faţă de
celălalt etc.
REINTEGAREA SOCIALĂ A CLIENTULUI
Asistentul stradal trebuie să înglobeze un întreg ansamblu de acţiuni,
care să susţină copilul străzii în reintegrarea sa în societate. Primul
act este de a-i schimba modul de viaţă.
Aceste actiuni presupun ajutorarea copilului pentru a obţine
documentele personale, convingerea sa de a merge într-un internat
sau pentru a se întoarceîn familie; sunt acţiuni şi la nivelul mediului
social, pentru a schimba reprezentările sociale despre copii străzii.
Şansele copiilor de se integra în societate, depind de programele,
proiectele şi strategiile de intervenţie, de calitatea intervenţie, şi nu
în ultim rând de structura şi motivaţia clienţilor.
• Serviciul social stradal pentru copiii
străzii este un serviciu organizat în
cadrul direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului sau, după
caz, a adăpostului ori a centrului de
primire în regim de urgenţă pentru
copiii străzii, a cărui misiune este de a
contacta şi identifica copiii aflaţi pe
stradă, de a contribui la monitorizarea
acestora şi de a asigura premisele
necesare reintegrării lor în familie sau
ale măsurilor de protecţie specială,
precum şi ale serviciilor necesare.
• Cerinţe pentru implementarea standardului 1
• 1.1.Serviciul social stradal organizează şi sprijină acţiuni de
informare a comunităţii în ceea ce priveşte serviciile oferite,
rolul său în comunitate şi modul său de funcţionare, precum
şi despre alte servicii pentru copiii străzii şi familiile
acestora.
• 1.2. Acţiunile de informare se realizează în colaborare cu
centrele de coordonare şi informare pentru copiii străzii.

• 1.3. Serviciul social stradal contribuie la publicarea periodică

a datelor relevante despre copiii străzii, a cărui
responsabilitate revine centrelor de coordonare şi informare
pentru copiii străzii şi/sau furnizorului de servicii
corespunzător.
• 1.4. Şeful serviciului social stradal se asigură că, în
mediatizarea cazurilor, se respectă legislaţia în vigoare cu
privire la protecţia copilului în relaţia cu mass-media şi
prevederile standardelor minime obligatorii prezente,
denumite în continuare SMO, cu privire la confidenţialitatea
datelor despre clienţi.
• 1.5. Serviciul social stradal colaborează cu instituţiile
relevante de la nivelul comunităţii în vederea identificării
locurilor frecventate de copiii străzii.
• Şi aceşti copii au nevoie nu
numai de ceva de mâncare,
de îmbrăcăminte şi de un
acoperiş ci şi de înţelegere,
de afecţiune, de dăruire.