PROTECȚIA ȘI OCROTIREA COPIILOR ABANDONAȚI

În 1938 situația centrelor pentru ocrotirea copiilor din romănia era una
imperfectă, tinerii asistați reușind totuși, după 18 ani o oarecare integritate
socială. Aceștia fiind dirijați în general spre locurile de muncă în
întreprinderi de stat care dispuneau de cămine și cantină, continuând astfel
să funcționeze în condiții aproximativ similare vechilor deprinderi și
comportamente din instituțile de ocrotire. În momentul părăsirii instituției
și a contactului dur cu realitatea exterioară, se produce adesea
marginalizarea lor de către societate ca urmare a lipsei de cunoaștere și a
adaptări, producând respingerea tinerilor a normelor acestei societăți
ostile. În prezent abandonul copiilor încă reprezintă o problemă a
societății, încercănd prin politicile sociale și prin reglementările legale să
protejeze și șă promoveze drepturilor copilului .
Abandonul reprezintă una dintre formele grave de neglijare a
copilului. Abandonarea nou-născutui în maternitate cat și în
diverse alte locații care pot pune în pericol viața copilului
reprezintă o infracțiune și este pedepsită de Codul Penal în
vigoare cu închisoare sau amendă.
Mai multe studii au demonstrat că cele mai frecvente cauze ale
abandonului copiilor sunt săracia sau problemele financiare,
depresia post-natală, restricții privind accesul la avort, lipsa
informațiilor legate de planificarea familială, situația de a fi
parinte singur, un posibil handicap al copilului, sarcină
rezultată ca urmare a unui viol, abuz din partea partenerului,
dar și o lipsă a serviciilor și resurselor pentru susținerea
părinților care au copii cu handicap.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, asigură servicii pentru toate categoriile de
copii și tineri sub 18 ani aflați în situații sociale dificile, care le pun în pericol dezvoltarea sau chiar viața.
Membrii comunității, orice alt cetățean, pot sprijini în acest demers oferind informații prompte și corecte
despre cazurile de copii în dificultate lipsiți de ocrotire pe stradă sau în mijloacele de transport în comun,
abandonați de părinți la rude sau cunoscuți, abuzați sau exploatați
Prin intermediul Serviciile Publice de Asistență Socială se asigură :
• monitorizarea situația copiilor și a modului de respectare a drepturilor acestora, precum și de a realiza
activitatea de prevenire a separării copilului de familia sa .
SPAS
• identifică
• evaluează
situațiile care impun acordarea de servicii și/sau prestații pentru prevenirea
separării copilului de familia sa
• elaborează planul de servicii
Planul de servicii prevede serviciile (sociale, medicale, educative) și beneficiile sociale acordate familiilor care se confruntă cu dificultăți
financiare .
Serviciile de zi au rolul de a asigura:
• menținerea
• refacerea
• dezvoltarea capacităților copilului și ale părinților
•depășirea situațiilor care ar putea determina separarea copilului de familia sa

Centre de zi pentru copii Centre de zi pentru părinți

activități de îngrijire activități de sprijin
educație consiliere
recreere-socializare educare
Consiliere
dezvoltare a deprinderilor de viață
Problema abandonului are efecte de lungă durată,cu consecinţe
nu numai asupra grupurilor direct afectate, ci asupra tuturor
membrilor Societăţii deoarece poate duce la:

 Creşterea numărului de copii ai străzii;

 Creşterea delincvenţei juvenile;

 Creşterea numărului de consumatori de droguri.

În România, legislaţia în vigoare promovează şi garantează drepturile copilului pornind de la principiul general al
interesului superior al copilului.
Conform legii în vigoare, copil este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea
deplină de exerciţiu. Legislaţia în interesul copilului primează în raport cu drepturile şi obligaţiile părinţilor ori
reprezentanţilor legali, toate autorităţile publice, organismele private autorizate şi instanţele judecătoreşti fiind
obligate să ţină cont de acest fapt în luarea deciziilor.
Conform Legii 272 din 2004, reglementează cadrul legal privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
Autoritățile administrației publice locale au obligația de a implica colectivitatea locală în procesul de identificare
a nevoilor comunității și de soluționare la nivel local a problemelor ce privesc copiii și de a sprijini părinții,
dezvoltând și asigurând, în acest scop, servicii diversificate, accesibile și de calitate, corespunzătoare nevoilor
copilului.
De dispoziţiile prezentei legi beneficiază, copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;
copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate; copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;
copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor
Nu toate familiile sărace, cu mulți copii, mamele minore sau solitare care trăiesc într-un mediu plin de
prejudecăți ajung să-și abandoneze copilul. Ele însă se află într-o situație de risc social care poate duce
la abandon. De Aceea este important ca asistenții sociali, medicii de familie, asistentele medicale de
familie, specialiștii în protecția copilului să monitorizeze aceste persoane / familii și să le consilieze și
asigure asistența de care au nevoie pentru a preveni abandonul copilului.
Lipsa condițiilor minime pentru un trai decent, lipsa veniturilor și numărul mare de copii în
familie sunt cauze care duc mai ales la abandonul copiilor în instituții de ocrotire.
Părinții se justifică de cele mai multe ori că abandonul era o măsură temporară,
până la rezolvarea problemelor financiare.
Există câteva etape în care puteţi interveni pentru a preveni abandonul:
1) perioada de până la sarcină;
2) perioada sarcinii şi naşterea;
3) primele luni după naştere

1) Perioada de până la sarcină este una dintre cele mai dificile perioade pentru a acţiona, dar unde se
pot obţine cele mai bune rezultate. Este etapa în care, în special, datorită informării, poate fi
prevenită o sarcină nedorită. Prevenirea conceperi unui copil nedorit este de dorit decât să convingi o
familie să nu-şi abandoneze copilul sau să cauţi soluţii pentru un copil abandonat deja.
La această etapă, este bine ca medicii de familie, asistenți sociali şi restul specialiștilor din domeniul
protecției copilului să informeze familiile/persoanele din grupul de risc despre metodele de protecţie
şi de prevenire a unei sarcini nedorite.
2) Perioada sarcinii şi naşterea este cea mai importantă în prevenirea abandonului. În acest moment,
persoanele cu risc de abandon al copilului, sunt încă nesigure de decizia lor. Femeile gravide sunt
oarecum speriate de perspectiva naşterii. Odată ce sarcina nu mai este o taină, ele au foarte mare nevoie
de cineva căruia să i se poată confesa şi căruia să-i poată cere sfatul. Pe perioada sarcinii o mare
responsabilitate în prevenirea abandonului revine, în special, medicilor de familie, asistenţilor sociali,
psihologilor, specialiştilor în problemele drepturilor copilului/ a familiilor cu copii în situaţii de risc.În
această, aparent, scurtă perioadă, mamele îşi pot schimba radical decizia. Acum, când copilul va apărea
pe lume, instinctul matern este mult mai pronunţat şi femeia/familia poate fi convinsă să nu renunţe la
propriul copil.
Dacă mama a ieşit din maternitate împreună cu copilul, înseamnă că munca depusă dat rezultat.
Totuşi, riscul ca ea să-şi abandoneze copilul este încă destul de mare. Primele luni sunt cele mai
complicate, mai ales pentru persoanele care provin din medii şi familii dificile. Este important
ca mama să nu se simtă izolată, marginalizată, separată de restul societăţii. De aceea, asistentul
medical, medicul de familie sau pediatrul să viziteze mama şi copilul acasă, comunicarea cu
mama /familia. Dacă aţi văzut că familia/mama se află într-o situaţie de risc şi ar putea să-şi
abandoneze copilul, sesizaţi asistentul social comunitar care va prelua cazul şi va interveni astfel
încât copilul să nu fie privat de mediul familial.
Efecte ale abandonului copiilor
Separarea mamei de copil îl frustrează pe acesta de satisfacerea trebuinţelor primare de alimentaţie,
tandreţe și comunicare, determinând dezechilibrul biologic şi psihic, numit de Germaine Guex "sindromul
carenţei materne". Aceasta constituie una dintre cauzele crizei de adaptare a copiluluiabandonat și se
manifesta prin: anorexie (negativism alimentar) şi refuzul comunicării (închidere în sine, apatie).
Copilul abandonat cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani:
• Sărăcia repertoriului motric, cognitiv şi socio-afectiv
• Motricitate defectuoasă,
• Mers întârziat,
• Limbaj sărac,
• Dificultăţi de înţelegere,
• Stări afective preponderent negative cu manifestări stridente,
• Deprinderi de igienă automatizate cu întârziere
 Alte efecte ale abandonului asupra copilului sunt:
• Contact vizual deficitar
• Interiorizare
• Minimalizarea valorii personale
• hiperactivitate, comportamentdificil, agresiv
• Afecţiune nediscriminată
• lipsa cunoaşterii de sine
• Dezvoltarea unor complexe de inferioritate
• Uniformizarea comportamentelor
• Iniţierea unor sentimente negative
• Subdezvoltarea capacității de viață independentă
 Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate
îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care,
în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.

Copilul beneficiază de protecţia specială prevăzută de prezenta lege până la dobândirea capacităţii
depline de exerciţiu.
La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă
studiile o singură dată în fiecare formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile
legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.

Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială,
dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu
riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în
scopul facilitării integrării sale sociale. Acest drept se pierde în cazul în care se face dovada că tânărului
i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă cel puţin de două ori, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut
Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:
•plasamentul;
•plasamentul în regim de urgenţă;
•supravegherea specializată.
De măsurile de protecţie specială beneficiază:
a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau
cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi
judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive
neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare;
e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, după
caz, la:
• o persoană sau familie;
• un asistent maternal;
• un serviciu de tip rezidenţial.
Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de
către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale
pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament.
Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la
serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.
Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani poate fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la
asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.
La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:
a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;
b) menţinerea fraţilor împreună;
c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura cu acesta.
Măsura plasamentului se stabileşte de către:
1. Comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor, pentru:
copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive
neimputabile acestora;
copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
2. Instanţa judecătorească, la cererea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru:
copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li
s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau
dispăru ţi, când nu a putut fi instituită tutela, copilul abuzat sau neglijat şi copilul găsit sau copilul
abandonat de către mamă în unităţi sanitare, daca se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă
dispus de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive
neimputabile acestora şi pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde
penal,atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea
acestei măsuri.
Plasamentul în regim de urgență
Plasamentul în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, care se
stabileşte pentru copilul aflat în următoarele situaţii:
abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violenţă;
găsit sau părăsit în unităţi sanitare.
Plasamentul în regim de urgenţă se poate dispune şi în cazul copilului al cărui unic ocrotitor legal sau
ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în situaţia în care, din orice alt motiv, aceştia nu-şi pot
exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil.
Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti,
până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau înlocuirea acestei măsuri şi cu
privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti
privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către persoana, familia,
asistentul maternal sau şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de
urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către
directorul Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Supravegherea specializată
Măsura de supraveghere specializată se dispune faţă de copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu
răspunde penal. În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura
supravegherii specializate se dispune de către Comisia pentru protecţia copilului, iar în lipsa acestui
acord, de către instanţa judecătorească.

Monitorizarea aplicării măsurilor de protecţie specială Împrejurările care au stat la baza stabilirii
măsurilor de protecţie specială, dispuse de Comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa
judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia

Copilului. În cazul în care împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială s-au
modificat, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este obligată să sesizeze de
îndată Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării
sau, după caz, a încetării măsurii.
Dreptul de sesizare privind modificarea împrejurărilor care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie
specială îl au, de asemenea, părinţii sau alt reprezentant legal al copilului, precum şi copilul.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau, după caz, organismul privat autorizat are
obligaţia de a urmări modul în care sunt puse în aplicare măsurile de protecţie specială, dezvoltarea şi
îngrijirea copilului pe perioada aplicării măsurii.
Propunerea de încetare a măsurii de protecţie şi reintegrarea în familie este însoţită, în mod obligatoriu, de
documente din care să reiasă participarea părinţilor la şedinţe de consiliere, astfel încât reintegrarea să se
realizeze în cele mai bune condiţii.