UNIVERSITATEA DIN PETROSANI

FACULTATEA DE STIINTE

SPECIALIZAREA : ASISTENTA SOCIALA

ANUL III, GRUPA AS 32

Neglijarea copilului

Student

GHEORMA (PAPUC ) GABRIELA-ANDREEA

 Introducere

Abuzul si neglijarea afecteaza dimensiunile esentiale ale dezvoltarii copilului. Efectele

acestora sunt profunde si nefaste, putand insoti subiectul de-a lungul intregii sale vieti, fiind
astfel imperios necesara identificarea si tratarea problemelor legate de abuz si abordarea cu
deosebita atentie a traumelor traite in copilarie.Problematica abuzului si neglijarii copilului
este globala, existand in toate tarile lumii forme diverse de manifestare a acestora, uneori fiind
inradacinate in practicile culturale, economice si sociale specifice.

Dacă eşecurile din sectoarele economice sau politice pot fi stopate sau diminuate prin
mijloace legislative sau economice, eşecurile în educaţia copilului sunt pe termen
lung.Adeseori, considerăm că propria noastră maturitate şi experienţă sunt suficiente pentru a
stabili modele educaţionale pentru copii. Părintele îşi atribuie drepturi depline asupra modului
în care îşi creşte şi educă copilul. Cadrul didactic apreciază că pregătirea lui este cea mai
indicată şi suficientă pentru a instrui şi orienta copilul în evoluţia lui, şi am putea continua
enumerarea persoanelor adulte, specialişti sau nespecialişti în creşterea şi educarea copilului
care au aceleaşi convingeri şi care sunt răspunzători de influenţa pe care o produc asupra lui.

Familia rămâne totuşi principalul cadru de dezvoltare a copilului, şi felul în care îşi
îndeplineşte funcţiile specifice, influenţează printr-o paletă de factori funcţionarea societăţii în
ansamblu.Societatea românească se confruntă cu o problemă gravă, aflată, din păcate, în plină
ascensiune, şi anume abuzul asupra copilului, problemă care preocupă şi alarmează societatea,
şi mai ales profesioniştii din domeniul protecţiei copilului şi a familiei.
Insuficienta,cunoaştere teoretică a termenilor, conceptelor, teoriilor care ţin de
problematica abuzului asupra copilului, a consecinţelor acestor fenomene asupra dezvoltării
copilului, lacunele legislative în protecţia copilului, numărul relativ redus al specialiştilor
formaţi şi cu experienţă practică în acest domeniu, constituie, pe lângă complexitatea şi
dificultatea intervenţiei în astfel de cazuri, adevărate obstacole în calea diminuării şi prevenirii
abuzului şi neglijării copilului.

Neglijarea şi abuzul în cadrul intrafamilial afectează dezvoltarea copilului în

dimensiunile sale esenţiale. Efectele acestor fenomene sunt profunde şi nefaste, însoţind
copilul de-a lungul vieţii sale. Cunoaşterea şi înţelegerea nevoilor copilului în funcţie de
etapele de dezvoltare ale acestuia, de către părinţii şi adulţii cu care el interacţionează,
reprezintă posibilitatea de a relaţiona corect cu el şi de a sesiza elementele unor traume,
actionând profilactic şi terapeutic.
Relatia dintre abuz si neglijare este una de interconditionare, una sau mai multe forme
ale neglijarii se pot transforma in prezenta anumitor factori cauzali in una sau mai multe
forme de abuz in fapt, abuzul si neglijarea imbracand rand pe rand fetele maltratarii. Abuzul si
neglijarea asupra copilului pot fi mai mult sau mai putin grave, pot fi de scurta sau de lunga
durata, asociate cu situatii particulare sau poti fi cronice. De asemenea, pot avea o singura
dimensiune, sau mai multe, existand insa si elemente comune, in principal, cele legate de lipsa
de cunoastere si respectare a nevoilor si drepturilor copiilor.

Plecând de la considerentul că nu trebuie ca părinţii să vadă copilul ca şi un bun al lor,

ci ca pe o persoană cu propria personalitate, consider că este necesar a se interveni acolo unde
familia dă greş în educarea şi creşterea copilului. Această intervenţie trebuie să fie în interesul
suprem al copilului, dar şi în interesul familiei.
 În momentul în care se vorbeşte despre abuz asupra copilului gândul ne zboară
automat la abuzul sexual, fizic şi/sau emoţional. Într-adevăr, am fost şi suntem învăţaţi cu
cazuri foarte dure şi grave pe care atât literatura de specialitate şi mass-media ni le prezintă cu
obstinaţie. Uităm însă o formă de maltratare care este şi ea foarte importantă: neglijarea.

Neglijarea

Neglijarea este un mod de a nu furniza unui copil nevoile de baza, in masura in care
starea de bine fizica si psihica a copilului este deteriorata sau pe cale de disparitie. A fi un
,,parinte bun’’presupune ca nevoile de baza ale copilului sa fie satisfacute de timpuriu. Asta
inseamna nevoia de dragoste, de grija, de securitate. Cand aceste nevoi sunt nesatisfacute ori
sunt satisfacute insuficient sau sporadic, dezvoltarea personalitatii copilului in ariile ei
centrale va stagna si va deveni distorsionata.

Conform legislatiei romanesti ,,prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea,

voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau
educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei
responsabilităţi, care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau
socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului şi poate îmbrăca mai
multe forme: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, neglijarea medicală, neglijarea
educaţională, neglijarea emoţională sau părăsirea copilului/abandonul de familie, care
reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.
Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de
drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală,
morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în
familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în unităţi
sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau privată care
furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii”1.

Literatura de specialitate analizeaza diverse perspective ale fenomenului abuzului si

neglijarii. Astfel, sunt identificate unele caracteristici ale maltratarii copilului: raportul inegal
de forte intre victima si agresor; copilul victima se afla in ingrijirea adultului; agresorul are
acces permanent la victima; imoralitatea sau iresponsabilitatea agresorului; efectele asupra
dezvoltarii copilului; forme ale maltratarii: omisiunea unor nevoi ale copilului (neglijare) sau
prin comiterea unor acte agresive (abuz); abuzul se produce cu intentie .Abuzul impotriva
copiilor este privit in general ca un fenomen legat de mediul familial, de persoanele din
familia nucleara sau extinsa, menita sa ingrijeasca copiii, sau de inlocuitorii acestora. Familia
este mediul esential care poate influenta dezvoltarea si destinul copilului prin securizare
materiala, dragoste si educatie. Cu toate acestea, datele despre abuzul copiilor releva faptul ca
mediul cu cel mai mare grad de risc ramane mediul familial.

Forme ale neglijarii

1
Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor,art 94,sectiunea a 3-a,alin 2.
 Dintre formele de neglijare acceptate in literatura de specialitate amintim:

- neglijarea fizica (lipsa grijii alimentare,imbracaminte,igiena,ingrijire medicala,cand este

nevoie,lasarea copilului fara supraveghere corespunzatoare varstei lui);

- neglijarea educationala (lipsa de griji fata de activitatea de invatare a copilului, lipsa de

interes fata de stimularea cognitiva a copilului si educatia extra-curriculara);

- neglijarea medicala ;

- neglijarea emotionala sau afectiva (lipsa atentiei, a semnelor de afectiune, a contactelor

fizice sau a cuvintelor de apreciere).

,,Neglijarea fizică, presupune neasigurarea de catre parinte a conditiilor decente de

trai; neacordarea ajutorului fizic copilului, mai ales in perioada cand este dependent de
parinte; neasigurarea masurilor de supraveghere si protectie; neasigurarea imbracamintii
adecvate; neglijarea realizarii unor amenajari pentru siguranta conditiilor de locuit;
neasigurarea necesarului zilnic de vitamine si substante nutritive, a necesarului caloric in ratia
copilului. Incidenţa acestei categorii este mare atât în S.U.A., de 9 copii dintr-o 1000 după
Costin (Roth, 1999) dar şi în România (9,4% într-o cercetare efectuată de Rotariu pe 485
familii din Cluj). Nesupraveghere adecvată se referă în special la părinţii care îşi lasă timp
îndelungat copiii fără supraveghere. Unora dintre copii li se refuză accesul în locuinţă sau sunt
supravegheaţi de adulţi ce pot abuza de ei. Factorii ce sunt luaţi în considerare fac apel la
durata, vârsta şi maturitatea copilului.

Neglijarea educationala – sustinerea absenteismului scolar este considerata ca fiind

formaa de maltratare daca parintele a fost informat asupra problemei si nu a luat nicio masura;
neinscrierea copilului intr-o forma de invatamant-omiterea inscrierii intr-o forma educatie
adecvata nivelului copilului, ignorarea nevoilor speciale de educatie, refuzul acordarii sau
esecul in obtinerea serviciilor educationale recomandate sau neglijarea obtinerii tratamentului
pentru o dificultate de invatare diagnosticata a copilului sau a nevoilor speciale de educatie
fara un motiv rezonabil.
În România, conform cercetării efecuate de Rotariu în 1996 formele principale se
manifestă prin neasigurarea de către părinţi a rechizitelor necesare (13,1% dintre elevi) şi
dezinteresul lor faţă de şcoală (10,7% în aprecierea profesorilor). O altă cauză a acestui
fenomen o constituie obligarea copiilor de a-şi îngriji fraţii mai mici sau de a munci.

Neglijarea medicala – lipsa de interes a parintelui fata de sanatatea copilului, ajutor

inadecvat dat de catre parinte, comportament neglijent al parintelui fata de copilul bolnav si
fata de tratamentul prescris, neasigurarea medicatiei, neprezentarea la medic.

Neglijare emoţională sau afectiva, cea din urmă menţionată dar nu ultima.Ca şi
abuzul emoţional este foarte des citată şi invocată în diferite convenţii şi legi, este foarte greu
de făcut dovada existenţei ei. O definiţie poate fi lipsa sprijinului emoţional atât de necesar
copilului pentru creşterea lui armonioasă şi sănătoasă. În general aceasta ar trebui să se
manifeste din fragedă copilărie, implicând elemente de atingere fizică, mângâieri, comunicare
verbală între părinte şi copil.’’Un climat afectiv rece poate conduce la tulburări de
personalitate. O altă categorie a neglijării este admiterea de practici contrare interesului
2
copilului, cum ar fi privitul îndelung la televizor (6 –8 ore/zi), acceptarea unei alimentaţii
nesănătoase, cum ar fi exclusiv bazată pe dulciuri etc. Parasirea copilului/abandonul de
familie reprezinta cea mai grava forma de neglijare.
Semnele neglijarii sunt multe si vizibile. Copilul poate fi murdar,urat
mirositor,infometat,imbracat in haine neadecvate varstei lui si de o marime nepotrivita. Dupa
unii autori, consecintele neglijarii pot fi atat de grave incat chiar daca situatia lor se
imbunatateste,recuperandu-se din punct de vedere fizic, latura emotionala va fi insa afectata
toata viata. Sunt si autori sceptici in privinta dezvoltarii fizice ulterioare,argumentand faptul
ca lipsa unei hraniri adecvate afecteaza intodeauna dezvoltarea timpurie a creierului.

Efectele psihologice

Efectele psihologice imediate ale neglijarii sunt teama, izolarea si incapacitatea de a

avea incredere in cineva. Alte dificultati de ordin psihologic asociate neglijarii includ
depresia, retragerea, tulburari de panica, deficit de atentie si hiperactivitate, furie, tulburare
reactiva de atasament, capacitati cognitive, dezvoltarea limbajului, achizitii in plan
educational si performante mai scazute.
Copiii neglijati sunt mai predispusi la comportamente antisociale, tulburari de
personalitate si comportament violent. Uneori neglijarea duce la asumarea de responsabilitati
prea mari. Responsabilitatea de a ingriji fratii mai mici il impiedica pe copil sa participe la
activitati adecvate varstei lui, sa se joace, sa aiba prieteni, mergand chiar pana la absentarea
sau renuntarea la scoala.Pe termen lung, problemele psihologice asociate cu neglijarea includ
tulburari de personalitate, tulburari de stres post-traumatic, depresie, tulburari de anxietate si
psihoze. Depresia este, de obicei, cea mai intalnita consecinta a neglijarii.

Transmiterea intergenerationala a neglijarii este o alta consecinta a acestui abuz asupra

copilului. Adultii care au fost neglijati in copilarie au un risc mai crescut de a neglija proprii
copii.Cu toate acestea, nu toti adultii care au fost neglijati in copilarie vor suferi aceste
consecinte. Unii adulti sunt capabili sa treaca dincolo de neglijarea pe care au experimentat-o,
sunt firi optimiste si se simt mai curand provocati decat atacati de probleme.

Factori de risc sau ce fel de parinti isi neglijeaza copiii ?

Desi situatia fiecarei familii este unica, tinand cont de factorii de stres si de
caracteristicile care pot favoriza neglijarea, exista factori de risc generali, care cresc
vulnerabilitatea unui copil de a fi neglijat:

•Parinti care au fost neglijati la randul lor;

•Parinti cu o stima de sine scazuta, control al impulsurilor scazut, sau care trec prin dificultati
psihologice precum anxietatea sau depresia;
•Parinti care nu au suficiente informatii despre dezvoltarea copilului;
•Parinti care se simt coplesiti de responsabilitatile parentale si resimt negativ orice solicitare
din partea copilului. Astfel de parinti nu au adoptat complet rolul de parinte, au grija mai mult
de propriile nevoi in timp ce le ignora pe cele ale copilului;
•Familiile dezorganizate si izolate social sunt mai predispuse la situatii de neglijare;
•Parinti care nu pot fi empatici, de a intelege sentimentele si nevoile celorlalti;
•Factorii stresanti pot fi resimtiti mai dificil de catre familiile cu un singur parinte.
2
HG nr 49/2011, anexa 1, cap. II.2.1. Definiții operaționale
 Chiar si in familiile instarite, unde copiilor aparent nu le lipseste nimic, se poate
ajunge la situatii de neglijare. Astfel de cazuri se vad cand parintii lipsesc mult de acasa, cand
nu mai au timp si energie ca sa asculte nevoile reale ale copiilor lor, cand nu reusesc sa fie
alaturi de ei in etapele de dezvoltare prin care trec.Consilierea parentala efectuata de catre
specialisti poate ajuta parintii sa evite neglijarea copiilor.

Cauzele neglijării copilului

Factorul cel mai adesea incriminat în cazurile neglijării copilului este atitudinea
parentală perturbată, datorită tulburării relaţiei copil-părinte. Este cazul unor familii cu
disfuncţii în relaţii, care după C. Ciofu (1998) sunt următoarele: familiile dezorganizate sau
dizarmonice şi familiile cu personalităţi nevrotice sau cu părinţi incapabili de a se adapta la
caracterul copilului. „Cea mai des incriminată este atitudinea mamei, care, în urma unor
tulburări psihice temporare sau cronice (nevroze, depresii, tulburări de lactaţie, imaturitate
emoţională, schizofrenie şi altele) poate omite asigurarea condiţiilor de creştere adecvate
nevoilor vârstei copilului. Neglijarea copilului de către adultul în grija căruia el se află se
poate datora unor reacţii la factori stresanţi din mediul psihosocial”3.

În cazul mamelor, asemenea atitudine s-ar putea datora unor factori multipli:
însingurarea mamei prin părăsirea familiei de către soţ sau prin dezinteresul acestuia,
nepregătirea psihologică a mamei pentru îndatoririle ei, adesea din cauza vârstei prea tinere,
sau în urma unor tulburări de personalitate, copleşirea mamei de obligaţii profesionale, fie în
urma unor ambiţii profesionale, fie din cauza presiunii materiale din familie, lipsa de suport
oferit mamei din partea reţelei ei sociale. În cazul unui părinte cu mai mulţi copii, afecţiunea
scăzută faţă de unul anume se poate pune în relaţie cu anumite caracteristici ale copilului:
prezenţa unui handicap, anumite caracteristici fizice sau psihice, care sunt adesea puse de
părinte pe prim plan prin comparaţie cu trăsăturile sorei sau fratelui.

În familiile cu astfel de atitudini parentale, copilul cu nevoi speciale prezintă riscul cel
mai mare de a fi neglijat. (Acest lucru este pus în evidenţă cel mai bine de concepţia socio-
biologică a maltratării).Un nou - născut poate fi neglijat de părinţi din cauza indisponibilităţii
acestora ca urmare a unei toxicomanii, a vârstei prea mici a mamei, a prematurităţii
copilului,a numărului prea mare de copii din familie.

O altă cauză a neglijării poate fi considerat şi contextul disciplinar nepotrivit: într-o zi

totul este permis, a doua zi, la cele mai mici plânsete, copilul este zgâlţâit.

Consecinţele neglijării

Dezvoltarea copilului supus neglijării este serios afectată. Lipsa răspunsurilor sau
stimulării poate duce la dezvoltări întârziate psihomotorii şi de limbaj, precum şi la o slabă
concentrare. Un copil la 12 luni poate arăta ca unul de şase luni. „Pe măsură ce trece timpul
aceşti copii vor înceta să mai plângă şi să-şi comunice propriile nevoi. Gânguritul lor natural
nu se va dezvolta într-un limbaj normal.

3
 Ei nu au şansa să exploreze şi să înveţe ceva legat de mediul înconjurător aflat dincolo
de locul în care dorm. Oricum, unii dintre aceşti copii pot recupera surprinzător de repede,
atât pe plan fizic cât şi pe plan emoţional, dacă, atunci când sunt încă bebeluşi vor fi admişi
într-un spital sau instituţie pentru copii sau în „foster home”20. Ei mănâncă cu „lăcomie” şi
răspund prompt la grija adulţilor şi câştigă în greutate, îşi dezvoltă limbajul şi prosperă.

Dacă îngrijirea lor se îmbunătăţeşte doar atunci când sunt mai mari ei vor recupera din
punct de vedere fizic, dar nu chiar aşa de mult din punct de vedere emoţional. Se poate
întâmpla ca latura emoţională să fie vătămată pentru toată viaţa. Din nou, dacă ne concentrăm
doar asupra aspectului fizic, ne vom distanţa sau vom nega aspectul invizibil mult mai serios,
poate permanent, al vătămării emoţionale.

Neglijarea gravă nu dăunează doar sferei emoţionale a copilului, ci afectează şi

dezvoltarea sa fizică. „Uneori neglijarea poate avea consecinţe mult mai serioase decât abuzul
fizic. Neglijenţa legată de căutarea unui tratament medical sau de urmărirea acestuia poate
avea serioase consecinţe. În ciuda importanţei deosebite a neglijării, aceasta se bucură de o
atenţie redusă atât din partea profesioniştilor, cât şi a mass-media”. În cazul neglijării va
trebui parcursă o cale lungă până se va ajunge în momentul de criză.

Aşa cum spunea Grittenden (1992) „printre copiii neglijaţi nu rămân supravieţuitori
care să se plângă sau să protesteze”. Asta scoate în evidenţă aspectele distructivităţii sale.
„Prin faptul că ucide spiritul celor care au supravieţuit fizic, neglijenţa nu lasă nici un martor”.
Neglijarea poate fi de asemenea mai puţin evidentă şi nu neapărat continuă. Copilul poate fi
ridicat doar după ce a ţipat suficient de mult. Poate primi hrană, dar nu neapărat suficientă sau
adecvată întotdeauna. Poate avea haine, dar nu neapărat adecvate, poate primi afecţiune şi
îngrijire din partea părinţilor, însă prea puţine.

Numeroşi copii neglijaţi preiau un fel de rol de adult la o vârstă fragedă pentru a
compensa ceea ce părinţii lor nu le-au oferit. Ei trebuie să se îngrijească de ei înşişi şi adesea
de proprii părinţi. Se întâmplă ca acest copil să fie lăudat de către adulţi pentru precauţiile şi
comportarea sa matură fără însă ca cineva să observe faptul că el e privat de copilăria sa; e
poate cea mai importantă daună care s-ar putea să nu fie observată decât mult mai târziu. „În
plan emoţional, tabloul consecinţelor neglijării poate fi extrem de diferit.

Copilul neglijat este marcat de o atitudine de indiferenţă sau timiditate şi de

incapacitatea de a-şi organiza activitatea liber. Nu este curios, are tulburări de atenţie, un prag
prea scăzut sau, dimpotrivă, prea ridicat de toleranţă a frustărilor, somatizează uşor (cefalee,
greţuri, dureri abdominale, diverse cenestopatii), nu este dispus să facă efort cognitiv, nu are
nivelul de aspiraţii pe termen lung (nu se poate proiecta în viitor)”. În plan social copilul
neglijat stabileşte contacte interpersonale fragile, are dificultăţi de adaptare şi încearcă să-şi
suplinească nevoile nesatisfăcute, uneori prin fapte antisociale (individual sau aderând la
grupuri de delincvenţi) cu consum de droguri, fugă de acasă, absenteism, însuşire deficitară a
normelor etico-morale.

Consecinţele negative ale neglijării asupra dezvoltării copilului nu sunt inevitabile. Au

fost identificaţi factori care fie diminuează, fie agravează efectele neglijării asupra copilului.
„Stabilitatea mediului familial constituie un factor pozitiv, diminuând efectele negative ale
abuzului, în timp ce multiplele plasamente, stresul cotidian şi depresia părinţilor contribuie la
agravarea consecinţelor neglijării, acţionând negativ asupra dezvoltării”.

Principii de prevenire si interventie in situatii de abuz si neglijare

Prevenirea reprezinta un ansamblu de masuri luate pentru a eradica sau opri

dezvoltarea unei probleme. Sa previi,inseamna sa actionezi in asa fel incat probabilitatea
aparitiei unui eveniment sa se reduca,iar consecintele acestuia sa se limiteze.Cel mai adesea,
prevenirea se realizeaza prin introducerea unor programe de prevenire care se adreseaza
intregii populatii si vizeaza sensibilizarea parintiilor in legatura cu responsabilitatile
lor,cresterea abilitatilor adultilor in recunoasterea situatiilor de abuz, insusirea unor stiluri
parentale non-violente.

In privinta copiilor, programele de prevenire au menirea de a-i informa cu privire la

drepturile lor, de a-i invata strategii care sa le permita sa faca fata abuzurilor, sa identifice
adultii responsabili care ii pot ajuta si sa relateze orice situatie de acest gen. Din informatiile
diseminate in cadrul conferintelor pe aceasta tema, astfel de programe de prevenire
functioneaza si in Romania, in cadrul organizatiilor non-guvernamentale ce au ca grup tinta
victimele diverselor forme de abuz.

Unul din ele este programul ,,Arborele Chicoca’’,utilizat de Asociatia Femeilor

Impotriva Violentei-Artemis,program ce se adreseaza scolarilor intre 8-12 ani si adultilor de
langa ei(parinti si personalul din scoala).Acest program se prezinta sub forma unui film
animat in care personajul principal este o maimutica care invata sa faca fata unor situatii
problematice de tip abuz.

Programul a fost pus la dispozitia Directiilor de Protectie a Copilului din Moldova si

Transilvania si difuzat in multe scoli generale din Cluj-Napoca. In privinta interventiei aceasta
trebuie sa fie in relatie cu dinamica familiei,cu nevoile copilului si ale parintilor,precum si cu
limitele si posibilitatile lor.

Cateva din principiile si metodele care ar trebui sa stea la baza interventiei si care ar
putea fi integrate in abordarile individuale,familiale sau ale retelelor sunt, in opinia
specialistei norvegiene Kari Killen,urmatoarele:

 Reducerea haosului interior al copilului

,,Copiii abuzati isi investesc energia pentru a se adapta haosului interior de sentimente
puternice si contradictorii,pentru a intelege ce se petrece si a gasi modalitatile cele mai bune
de adaptare la situatie.Scopurile terapeutului, in acest caz, vor fi sa-l faca pe copil sa-si
inteleaga situatia si trairile,sa-l convinga ca el,terapeutul, este gata sa-si asume consecintele
acestei intelegeri, ca va incerca sa schimbe situatia in care se afla copilul, adica va deveni, cu
alte cuvinte, aliatul care nu-l va trada. Ajutandu-l pe copil sa dea nume sentimentelor
contradictorii pe care le traieste, vom reduce haosul interior.4’’

 Reducerea sentimentelor de responsabilitate si vinovatie pentru cele traite

4
Killén, Kari, Copilul maltratat, Editura Eurobit, Timişoara, 1997
 (,,m-a pedepsit pentru ca nu am fost cuminte’’) dar, si pentru dezvaluirea unor fapte care-i
invinovatesc pe parinti(situatie care naste in copil teama fata de consecinte si in acelasi
timp, sentimentul tradarii ) se poate realiza prin comunicare terapeutica. O comunicare
terapeutica eficienta trebuie sa contina mesaje de tipul: ,, copiii nu sunt niciodata vinovati
de ce fac parintii lor’’, este responsabilitatea parintilor sa aibe grija de copii si nu
invers’’, ,,unii adulti nu reusesc sa aibe grija de copiii lor,unii pot invata, altii nu’’.

 Ajutarea copilului in exprimarea suferintei

Multi din cei care au trait experiente traumatizante si-au blocat sentimentele, au devenit
confuzi in legatura cu ceea ce simt sau sunt incapabili sa-si exprime sentimentele in
cuvinte.Rolul teraoeutului in acest caz, este sa gaseasca cuvintele potrivite trairilor copilului,
sa ematizeze cu starea copilului fara comentarii cristice, intrebari suparatoare sau predici
despre lucrurile intamplate.

Abuzul afecteaza dezvoltarea copilului in toate dimensiunile sale esentiale. Efectele

abuzului insotesc individul de-a lungul intregii sale vieti. Daca lucrurile ar merge bine si
societatea ar fi mai informata si mai reactiva la ce se intampla in familii sau in diversele
institutii cu care copiii au contact,nu am mai avea atatea situatii in care copiii sunt supusi unor
atitudini incorecte si neadecvate varstei lor. De aceea, consideram ca, imperativ necesar,
tratarea problematicii abuzului si diseminarea pe o scara cat mai larga a informatiilor
privitoare la acest gen de experiente.

Studiu de caz

Analizând cazul, putem constata că succesul intervenţiei în fiecare caz se datoreaza nu

doar profesionalismului specialiştilor,ci şi implicării, cooperării şi tenacităţii acestora in
atingerea scopurilor intervenţiei.

E.A este o fetita de 8 ani si este primul copil al doamnei M .

E.A este inscrisa intr-o scoala speciala, in ciuda faptului ca este dezvoltata intelectual
si fizic normal. Este considerata de catre personalul institutiei un caz tipic social. E. A.
traieste, momentan in plasament de tip apartament, ia fiind indepartata de familie ca urmare a
constatarilor si sesizarilor personalului didactic privind abuzul fizic, sexual si neglijerii. E.A.
a prezentat adeseori, urme de vanatai pe tot corpul, inclusiv in zona fetei, si de cateva ori
sangerari vaginale. E.A. a relatat ca ea si sora ei au fost batute violent de tatal vitreg.

De celel mai multe ori, venea imbracata la scoala cu aceleasi haine murdare, cadrele
didactice atentionand, deseori, mama in privinta acestui aspect, dar de foarte putine ori au fost
loate in seama. Fregvent, se intampla ca E.A. sa fie ,, uitata ” la scoala, personalul auxiliar
avand ,, sarcina” sa contacteze telefonic mama. E.A. nu isi facea niciodata temele si nimeni
din familie nu era interesat de situatia scolara a acesteia.
 Despre sora ei, in varsta de 6 ani, inscrisa la gradinita in cadrul aceleiasi institutii
aflata inca in ,, grija” familiei se stie ca traieste aceleasi experiente, in prezent derulandu-se o
ancheta juridica pentru a putea fi indepartata din familie si plasata in asistenta.

E.A. sufera de tulburare de stres post-traumatica, refuzand sa vorbeasca direct despre

abuzurile traite, desi face unele dezvaluiri spontane. Are dificultati de relationare, manifestand
neincredere in cadrele didactice, asistentii sociali sau in ingrijitori.

In prezent E.A. beneficiaza de servicii de interventi si de consiliere psihologica.

Concluzii

Materialul de fata se adreseaza profesionistilor si viitorilor profesionisti din

educatie,sanatate si asistenta sociala,care prin comportamentul lor au facut ca destinul unor
copiii sa fie schimbat.Realitatea cotidiana ne-a aratat ca sanatatea fizica si psihica a copiilor si
tinerilor se afla in pericol, prin atitudinea unor parinti sau alti membrii ai retelei sociale, poate
chiar profesionisti,care n-au inteles nevoile de baza ale unui copil cu atat mai mult a unui
copil cu nevoi speciale.

Astfel, in familie, somajul, saracia, divortul, liberalismul prost inteles se rasfrang

asupra copilului prin acte de violenta si neglijenta, generatoare de efecte negative profunde
asupra echilibrului sau psihic. Trairea unor comportamente abuzive in copilarie, duce de cele
mai multe ori la formarea unor adulti si parinti ce nu cunosc sentimentul de siguranta,
afectiune si recunostinta, parinti incapabili sa transmita propriilor copii, ceea ce nu au primit
ei insisi, de a perpetua modelul de ingrijire, parinti coplesiti de sarcina cresterii si ingrijirii
propriilor copiii.

In ultimii ani, am fost acaparati cu stiri de presa referitoare la abuzuri si diferite forme
de neglijenta asupra copiilor,in special asupra celor cu diferite forme de deficienta, care din
varii motive prezinta un risc mai crescut de abuz si neglijenta,decat copiii obisnuiti. Fireste,
intrebarea care se poate pune este daca intr-adevar este vorba de o crestere a fenomenului sau
sunt pur si simplu dezvaluiri exagerate ale presei menite sa atraga o cat mai mare audienta.

În concluzie putem spune că potenţarea şi eficientizarea resurselor familiei este

esenţială pentru evitarea şi renunţarea la fenomenul neglijării copiilor. Nimeni nu spune că
este uşor sau simplu, însă fiecare familie reintegrată în cursul normal al societăţii este un
model pozitiv, cu reale valenţe de „contaminare” a societăţii.
 Bibliografie

1. Abuzul si neglijarea copilului, Salvaţi Copiii, Bucureşti, 2000.

2. Killén, Kari, Copilul maltratat, Editura Eurobit, Timişoara, 1997.

3. Legea 272/2004 privind Protecţia şi promovarea drepturilor copiilor,Art 94,sectiunea a

3-a, alin 2.

4. https://iteach.ro/pg/blog/mariana.patrichi/read/32523/cauzele-neglijarii-copilului