Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad

Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei ,Educaţie Fizică

şi Sport
Specializarea: Psihologie

Psihologia Vârstelor

Lector univ. drd.

Radiana MARCU
 Psihologia vârstelor

I. Informaţii generale despre curs

Datele de identificare a cursului

Titlul cursului: Psihologia vârstelor
Codul cursului: PSE.PI.01.03
Anul: I, Semestrul: II
Tipul cursului: obligatoriu
Numărul de credite: 7

Date de contact
Titularul cursului: Radiana MARCU
Adresa: str. Praporgescu nr. 1-3, 310183 Arad

Descrierea cursului

Cursul de „Psihologia vârstelor” face parte din disciplinele obligatorii puse la

dispoziţia studenţilor de la nivel de licenţă înscrişi la Facultatea de Psihologie, Ştiinţe
ale Educaţiei şi Educaţie Fizică, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad,
specializarea Psihologie. Înscrierea la acest curs nu este condiţionată de parcurgerea şi
promovarea altor cursuri.

Structura cursului

Temele abordate în cadrul cursului de „Psihologia vârstelor” sunt grupate pe

cinci module:
1.Caracteristici ale dezvoltării în timpul adolescenței
2.Dezvoltarea emoțională în adolescenţă
3.Dezvoltarea morală în adolescență
4.Identitatea în adolescenţă
5.Probleme de conduită în adolescență

2
 Psihologia vârstelor

Activităţile implicate de curs şi strategii de studiu

O bună însuşire a cunoştinţelor de psihologie a vârstelor implică întâlniri faţă în

faţă ale studentului cu titularul cursului şi cu tutorii, o comunicare activă prin
intermediul Internetului, precum şi muncă individuală. În calendarul cursului de
„Psihologia vârstelor” sunt prevăzute două întâlniri cu titularul cursului. Pe langă aceste
întâlniri studenţii pot solicita titularului cursului şi tutorilor alte întâlniri directe în
funcţie de programul de consultaţii al acestora, precum şi consultaţii prin e-mail.
La fel de importantă ca şi consultaţiile cu titularul cursului sau tutorii este munca
individuală a fiecărui student. Se recomandă ca parcurgerea modulelor cursului să fie
dublată de consultarea bibliografiei obligatorii şi facultative. Rezolvarea temelor de
reflecţie şi a sarcinilor prezentate la sfârşitul fiecărui modul îl vor ajuta pe student să
verifice dacă a înţeles informaţiie prezentate în cadrul cursului şi le poate utiliza în
aplicaţii practice. În cazul întâmpinării unor dificultăţi în înţelegerea conceptelor, a
teoriilor şi a exemplelor prezentate se recomandă studentului să ia legătura prin e-mail
cu titularul cursului sau cu tutorii pentru a cere explicaţii sau bibliografie suplimentară.
Materialele necesare pentru desfăşurarea consultaţiilor cursului de „Psihologia
vârstelor” sunt: calcultor, videoproiector, materiale xeroxate pentru activităţile de
seminar. Pentru desfăşurarea optimă a activităţii de învăţare la acest curs studentul are
nevoie de un calculator conectat la internet (pentru accesarea bazelor de date, pentru
comunicarea cu profesorul titular şi tutorii), accesul la o imprimantă pentru a tipări
materialele necesare pentru curs (suport de curs, bibliografie), sarcinile şi temele, acces
la echipamente de fotocopiere, accesul la resursele bibliografice.

Modalităţile de evaluare şi notare

Verificarea gradului în care au fost însuşite cunoştinţele de la cursul de

„Psihologia vârstelor” se va face atât printr-o evaluare pe parcurs, cât şi printr-un
examen final. Pe parcursul modulelor, precum şi la sfârşitul acestora, studentul va găsi
exemple de subiecte şi sarcini similare celor pe care le va primi la evaluările pe parcurs
şi la examenul final.
Examenul final va consta într-un test grilă pe calculator. În cazul evaluărilor pe
parcurs studenţii vor avea de predat sarcini constând în realizarea a două teme propuse

3
 Psihologia vârstelor

la sfârşitul modulelor. Nota finală obţinută la acest curs va consta dintr-o medie
ponderată între rezultatul obţinut la evaluarea pe parcurs (30%) şi nota obţinută la
examenul grilă (70%). Studenţii sunt încurajaţi să îşi planifice din timp activităţile şi
rezolvarea sarcinilor astfel încât acestea să fie trimise la timp. Orice nerespectare a
formatului cerut de profesor sau a teremnului de predare va face ca sarcina/ tema să nu
fie luată în considerare.
Orice încercare de fraudă în realizarea examenului sau a sarcinilor care trebuiesc
predate pe parcursul semestrului va fi sancţionată conform prevederilor legale şi
regulamentului şcolar.

4
 Psihologia vârstelor

Modulul 1. Caracteristici ale dezvoltării în timpul adolescenței

Obiectivul general: la sfârşitul acestui modul studenţii vor putea
cunoaşte şi înţelege transformărilor fizice şi psihice care au loc în
adolescenţă.

Structura modulului:

 Adolescența, perspectivă istorică

 Caracteristici ale dezvoltării în timpul adolescenței
 Stadiile adolescenței
 Aspecte ale dezvoltării fizice la adolescenţi
 Dezvoltarea psihică în adolescenţ

Etimologic, termenul adolescență are originea în verbul latinesc ”adolescere”

care înseamnă a crește, a dezvolta, punând accent în special pe maturizarea biologică și
dezvoltarea psihologică specifică acestei vârste.
În dezvoltarea noastră, sunt importante toate vârstele pe care le parcurgem, însă
adolescența reprezintă una din cele mai importante deoarece aceasta precede vârstei
adulte iar în interiorul ei se pun bazele sau se definitivează constructe psihologice
esențiale pentru viitorul nostru.
Adolescența este perioada transformărilor intense pe toate planurile, atât fizic cât
și psihic, respectiv social. Toate aceste schimbări fac ca vârsta adolescenței să facă
trecerea dinspre copilărie spre tinerețe. Localizarea exactă a adolescenței este între 14-
25 de ani și este formată din trei stadii:preadolescență, adolescența propriu-zisă și
adolescența prelungită sau târzie .Această perioadă se caracterizează prin trecerea spre
maturizare și integrare în societatea adultă și prin intensa dezvoltare a personalității.
După ieşirea din pubertate are loc în mod intens ieşirea din societatea de tip
tutelar, familiar şi şcolar şi intrarea în viaţa cultural-socială mai largă a şcolii şi chiar a
oraşului. Această intrare este complexă şi dependentă de gradul de integrare a şcolii în
viaţa socială (U. Şchiopu, E. Verza 1997).
În lucrarea „The Adolescent and his world”, Irene M. Josselyn susţine că
dezvoltarea individului nu este stadială, ci mai degrabă se poate spune că este continuă,

5
 Psihologia vârstelor

un procedeu fluid (Irene M. Josselyn, 1963). Acest aspect fiind observabil la toate
vârstele. De aceea autoarea a condamnat dezbinarea adolescenţei în cele trei stadii din
care este formată.
Odată cu acestea, pe plan subiectiv, psihologic are loc un proces de schimbare a
imaginii de sine ce intră în conjuncție cu tendința adolescentului de a se autodefini.
Această ”creare” a unei noi identități are loc, adesea,prin opoziția față de
imaginea adultului și adoptarea unor norme sociale și de grup prezente la ceilalți tineri.
Schimbări majore apar și în plan social astfel încât adolescenții petrec tot mai mult timp
cu alte persoane de aceeași vârstă și mai puțin timp cu părinții și familia. Din punct de
vedere psihologic, este perioada în care se va finaliza structura psihică a individului.
Adolescența poate fi denumită și perioada contracțiilor dramatice, deoarece
poate exista o ruptură între aspirații și posibilitatea de realizare a acestora, ceea ce poate
duce la grave probleme de ordin individual sau chiar social.
Nemulțumit de el și de propriile realizări,adolescentul poate săvârși acte cu
implicații deosebit e grave în plan social, precum delincvența, aceasta fiind adesea prin
implicarea în anturaje cu grave influențe, bande, găști cu un comportament antisocial.
Este vorba despre acei adolescenți care nu se pot adapta la diferitele condiții
impuse de societate, astfel că fuga de acasă, consumul de droguri, încercările de
sinucidere sau încercarea de a refuza autoritatea familială reprezintă frustrări personale
îndreptate spre propria persoană.
Nevoile adolescentului sunt pe o parte generate de trebuințele pe care le resimte
din perspectiva în care se află, dar sunt și nevoi ce au evoluat din perioadele anterioare
și au căpătat o nouă formă datorită situației în care se află individul. Începe acum,
nevoia de singularizare, de manifestare ca personalitate de sine stătătoare, de a ieși din
umbră, de a produce ceva nou, original. În această perioadă, aceștia vor căuta cu orice
prilej să își întreacă prietenii în orice ceea ce va face, ceea ce duce la comportamente
antisociale, deviante, la afișări depravate sexuale.
Astfel că, adolescența reprezintă o perioadă dificilă în care sprijinul celor din jur
are o importanță maximă pentru o dezvoltare armonioasă.Cel mai important aspect al
adolescenței este dat de viața școlară, adică pregătirea profesională.Aceasta poate fi cu
ușurință influențată de mulți factori, iar dezvoltarea armonioasă influențează calitatea
vieții adolescentului din toate punctele de vedere.

6
 Psihologia vârstelor

Rolul consilierului școlar este acela de a-l ghida și susține pe adolescent, astfel
putând să îi asigure formarea unor caracteristici necesare pentru o viață echilibrată și o
dezvoltare optimă.
Comform lui Gheorghe Tomșa(2008), consilierul trebuie să acorde atenție la
ceea ce subiectul gândește,simte și face.Problemele esențiale pe care consilierul trebuie
să le acorde este dezvoltarea la subiect a unui sistem concret de scopuri în viață și
întărirea comportamentelor intenționate.

1.1.Adolescența, perspectivă istorică

Vârsta adolescenţei este diferită de la o epocă istorică la alta. Aceasta a suferit

schimbări, extinderi respectiv restrângeri în funcţie de perioada istorică.
Începând cu vremurile străvechi, când, adolescenţa era aproape inexistentă copii
participau de la vârste fragede la toate treburile casei. Astfel ei săreau peste perioada
adolescenţei, trecând în rândul adulţilor aproximativ pe la 14 ani. Odată consideraţi
adulţi, aceştia erau puşi să muncească la fel ca şi părinţii, poate chiar mai mult,
ajungând de la o vârstă fragedă să-şi întemeieze propriile familii (N. Radu, 1995).
Perioada adolescenţei s-a extins odată cu evoluţia societăţii. „Epoca industrială a
afirmat adolescenţa în forma pe care o cunoaştem, de asemenea şi faptul că forma în
cârei-a dat naştere a fost cea şcolară” (N.Radu,1995,pg 15).
Odată cu evoluţia societăţii, a fost necesară o mai lungă perioadă de pregătire
pentru a deveni un adult muncitor, astfel extinzându-se perioada şcolară şi odată cu ea şi
adolescenţa ca perioadă de vârstă. Având în vedere industrializarea masivă, apariţia
unor noi maşinării cu care omul nu era obişnuit să lucreze, societatea a fost nevoită să-şi
instruiască o perioadă mai lungă copiii pentru a achiziţiona competenţele necesare
folosiri acestora la rândul lor. Prin această întârziere de a intra în tinereţe şi de a-şi
asuma responsabilităţi, adolescenţa a avut în sfârşit ocazia să se manifeste.
În momentul în care s-a făcut trecerea de la societatea de producţie la societatea
serviciilor, stilul de viaţă a adolescentului a suferit o altă schimbare. Având în vedere că
tot ce ne înconjoară este operat de calculatoare, putem spune ca studiul lor este mai
complex şi drept urmare necesită mai mulţi ani de studiu, oferind adolescenţei ocazia să
se extindă din nou. Adolescenţa târzie s-a extins, astfel, până la vârsta de 25 de ani
datorită prelungirii duratei necesare de studiu, aceasta incluzând acum şi anii de
facultate(N. Radu, 1995).

7
 Psihologia vârstelor

1.2. Caracteristici ale dezvoltării în timpul adolescenței

1.2.1. Stadiile adolescenței

Schimbările trăite de adolescent sunt diferite de la un stadiu al adolescenţei la

altul, fiind astfel posibilă împărţirea acestei perioade în cele trei stadii: preadolescenţă,
adolescenţa propriu-zisă şi adolescenţa prelungită.
Subperioada preadolescenței(14-16 ani) caracterizată prin stabilizarea
maturizării biologice și dezvoltarea conștiinței de sine.Dezvoltarea psihică este intensă
și încărcată de conflicte interioare și ca urmare a mentinerii unor stări de agitație și
impulsivitate,a unor momente de neliniște și anxietate.
Identitatea de sine și adoptarea de comportamente individuale se dezvoltă sub influența
planurilor intelectuale și de relaționare.Interesele se diversifică, iar atitudinile și
acțiunile devin tot mai legate de planurile intelectual-afective ce montează viața
interioară;
Subeperioada adolescenței propriu-zise( 16-18 ani) este centrată pe
intelectualizarea intensă, pe îmbogățirea experienței afective și structurarea conduitelor
ca însemn al personalității complexe. Exprimarea independenţei nu mai este
deziderativă şi revendicată ci expresivă, mai naturală. Adolescentul caută mijloace
personale de a fi şi de a apărea în ochii celorlalţi. Îl interesează responsabilităţi în care
să existe dificultăţi de depăşit spre-și măsura forţele. Individualizarea şi conştiinţa de
sine devin mai dinamice şi capătă dimensiuni noi de „demnitate” şi „onoare”.
Apropierea de valorile culturale este de asemenea largă şi din ce în ce mai
avertizată. De la o formă de evaluare impulsivă criticase trece la firme de evaluare în
care caută să se exprime originalitatea. Gustul personal are o mai mare pregnanţă şi se
poate susţine şi demonstra. Intensa este şi socializarea aspiraţiilor, aspecte vocaţionale,
profesionalizarea ce se conturează treptat, cuprinzând în esenţă şi elemente importante
ale concepţiei despre lume şi viaţă. În contextul tuturor acestor aspecte există un
dinamism deosebit ce vizează revoluţionarea vieţii şi a lumii. Tânărul este pregătit
psihologic şi se pregăteşte moral şi aptitudinal, pentru a se exprima ca atare( U.
Şchiopu, E. Verza , 1997,p. 211).
Subperioada adolescenței prelungite(18-20/25 ani)reprezintă perioada
caracterizată prin dobândirea independenței ce duce la dezvoltarea personalității și
afirmării prin stiluri personale în conduite. Tot la această vârstă se manifestă un
oarecare modernism şi se simte nevoia unei participări sociale intense. Viaţa

8
 Psihologia vârstelor

sentimentală este intensă dar relativ instabilă. Aceasta este etapa învăţării rolului
sexual,este o perioadă în care au loc angajări matrimoniale. Acest din urmă fapt va
contura o nouă subidentitate implicată în responsabilităţi legate de constituirea unei noi
familii, ceea ce va crea condiţia intimităţii ca o formă de trăire nouă. Intimitatea nu se
referă ca şi identitatea, numai la sexualitate, ci şi la prietenie, angajare (U. Şchiopu, E.
Verza ,1997,p. 214).

1.2.2.Dezvoltarea psihică
Adolescența se referă la perioada 14-18/19 ani și reprezintă perioada de vârstă
cea mai complexă, unde are loc trecerea în stadiul superior al dezvoltării fizice, psihice
și sociale, ce permite ieșirea din societatea de tip tutelar.
În această perioadă cele mai semnificative caracteristici sunt reprezentate de
dezvoltarea conștiinței în care sunt implicate identitatea ego-ului și plasarea subiectului
în realitate. Adolescentul este confruntat obiectiv și subiectiv cu schimbările legate de
maturizarea sexuală și de descoperirea dimensiunilor realității sociale. Apartenența la un
anumit grup de persoane presupune adaptarea și depășirea situațiilor infantile,
frustrante, de nesiguranță și dependență.
În dezvoltarea conștiinței de sine, imaginea corporală contribuie la organizarea
caracteristicilor pe care adolescentul încearcă să le perceapă în amănunțime și cu
admirație. Percepția de sine poate căpăta o formă negativă sau pozitivă. Ca de exemplu,
atunci când intervin eșecuri în adaptarea profesională sau școlară, tânărul se
subestimează și nu are încredere în forțele proprii, iar pe fondul unor succese acesta
manifestă încredere, dorința de a învinge dificultățile și putere de acțiune.
În adolescență apar conflicte și frustrații frecvente în relația căutării de sine și
raportate la modul de a fi și de a se comporta.
În ceea ce privește dezvoltarea intelectuală a adolescentului se reflectă aviditatea
pentru achiziții de cunoștințe și se evidențiază gândirea discursivă ce cuprinde concepția
despre viață și lume.
Adolescentul dorește să fie unic prin modul pe care îl adoptă, aspirând la
admirația și respectul celor din jur.
Jean Rousselet ( Rousselet J.,1969 -Emil Verza și Florin Verza, 2000 ,pg 192)
relevă trei forme de conduite ce se produc prin prisma dorinței adolescentului de a se
afirma și a fi unic:

9
 Psihologia vârstelor

a) conduita revoltei prin care adolescentul adoptă atitudini negativiste și utilizează

un limbaj iesit din comun,plin de ironie;
b) conduita inchiderii in sine din care transcede un control sever asupra
sentimentelor,atitudinilor și actiunilor ce duce la îndepărtarea de realitate și
închidere în sine;
c) conduita exaltării și afirmării prin care se caută confruntarea cu alții pentru a-și
verifica propriile capacități fizice, intelectuale și afectiv-motivaționale, adoptând
adeseori, atitudini extreme față de ceea ce disprețuiește sau care nu se îcadrează
în vederile sale.
Se adoptă exigențe în exprimare, limbajul începând să se nuanțeze, iar
vocabularul să conțină concepte abstracte. Dezvoltarea psihică contribuie la elaborarea
precoce a unor producții literare, muzicale și tehnico-științifice. Se poate remarca și
aviditatea adolescenților față de cunoaștere, ei fiind mari consumatori de cultură.
Comportamentele de învățare capătă, în această perioadă, un anumit specific în
faptul că sunt numeroase forme ale inteligenței, afectivității și motivației ce imprimă un
caracter selectiv și o încărcătură de investiții psihice complexe.
Adolescentul conștientizează și stări mai puțin plăcute ce îi determină stări
anxioase din care conștientizează ireversibilul și îi provoacă o depresie în plan interior,
însă acesta depășește relativ ușor aceste stări prin antrenarea în activității ce duc la
echilibrarea personalității. Integrarea într-un grup constituie pentru adolescenți o formă
de satisfacere a dorinței de comunicare, relaționare și adaptare la formele de activitate
specifice. În acest context se formează calități de demnitate și responsabilitate, de
erodare a mentalității infantile cu privire la aportul social și profesional pe care îl
implică cerințele vieții.În confruntarea cu aceste opțiuni profesionale și sociale,
adolescentul își clarifică condițiile în care trăiește și eventualele roluri prospective spre
care aspiră.
Strategiile de învățare ale adolescenților presupun aspirații și interese
variate,astfel cu ajutorul limbajului și gândirii se operează cu imagini, simboluri,
concepte, generalizări și abstractizări ce organizează direcțiile mișcării intelectuale.
Utilizarea formelor inteligenței exprimă potențialul individual al fiecăruia și
diferențele ce apar între adolescenți. Astfel se ajunge la activități mai mult sau mai puțin
originale ce definesc personalitatea tânărului.

10
 Psihologia vârstelor

Temă de reflecţie
1. Ce aţi simţit cu privire la mometul maturizării
dumneavoastră,gândiţi-vă la două modificări majore
2. Ce transformări cognitive apar în adolescenţă?

Modulul 2..Dezvoltarea emoțională în adolescenţă

Obiectivul general: la sfârşitul acestui modul studenţii vor putea

diferenţia mai multe aspecte ale fenomenului emoţional specific
adolescenţei,experienţele şi manifestările emoţionale ale adolescentului

Structura modulului:

 Dezvoltarea emoțională
 Schimbări ce survin în perioada adolescenței
 Influențe asupra vieții emoționale ale adolescentului
 Experiența emoțională a adolescentului
 Deprinderile și abilitățile emoționale dezvoltate sau perfecționate în adolescență

2.1 Dezvoltarea emoțională

2.1.1 Schimbări ce survin în perioada adolescenței
Adolescența reprezintă perioada marilor schimbări iar modurile prin care se
caracterizează acestea sunt pe de-o parte evenimentele evolutive ale adolescenței care
reprezintă o etapă spre viața de adult, iar pe de altă parte transformările fizice,
capacitatea cognitivă și experiențele sociale suferă trecând astfel de la formele din
copilărie la viața de adult. Astfel, adolescența reprezintă o poartă către viața de adult, iar
modificările ce o caracterizează sunt o adaptare la transformare din copil în adult.
În adolescență, tinerii se confruntă pentru prima oară cu probleme legate de
caracteristicile corpului legate de atracția sexuală, cogniție și aspect fizic. Schimbările
ce continuă și în viața de adult sunt cele legate de partea fizică și cogniție, iar lipsa de

11
 Psihologia vârstelor

experiență a adolescentului la apariția lor fac ca perioada să fie una dificilă. Experiența
emoțională a adolescentului este o funcție a încorporării noilor evenimente cognitive și
fiziologice și a influențelor lor asupra percepțiilor adolescenților asupra dezvoltării lor.
Unii teoreticieni consideră că intersectarea evenimentelor cognitive, fiziologice,
sociale și emoționale ale adolescenților sunt necesare în scopul maturizării, permițând
dezvoltarea structurilor de sine, cognitive și emoționale pentru funcționarea optimă ca
adult.

2.1.1.1 Competențe emoționale în copilărie

Competența emoțională include dezvoltarea deprinderilor de reglare/adaptare, a
celor de comportament expresiv și a celor de construire a relațiilor. Copiii își dezvoltă
progresiv deprinderile în aceste privințe. Emoțiile astfel conștientizate influențează
dezvoltarea comportamentului și deprinderilor.
Perspicacitatea mare a copiilor în ceea ce privește stările mentale cuprinde
înțelegerea emoțiilor și vieții emoționale ale celorlalți. Cercetătorii Gross și
Balllif,1991 (după Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 308) susțineau
faptul că, încă de timpuriu, copiii urmăresc expresia fețelor în scopul obținerii
informației despre stările și experiențele emoționale a celorlalți. De asemenea, copiii
înțeleg și faptul că manifestările exterioare nu corespund tot timpul cu trăirile
emoționale interne. În jurul vârstei școlare mici, aceștia pot face diferența între emoțiile
simțite și cele manifestate și realizează că emoția reprezintă un lucru personal ce nu
trebuie exprimată oricând. În preadolescență este prezentată capacitatea de a controla
manifestările emoționale, iar în adolescență, tinerii își dezvoltă capacitatea de a
încorpora informații noi și subtile în înțelegerea emoționala și de asemenea își pot
exprima conflictul psihic inerent în care una se simte și alta se face.

2.1.1.2 Influențe asupra vieții emoționale ale adolescentului

Evenimentele care au o implicație majoră asupra emoțiilor din adolescență sunt
reprezentate de dezvoltarea gândirii formale operaționale, modificările hormonale și
fiziologice caracteristice pubertății,schimbarea structurilor identității, orientarea intensă
spre constrângeri, multiplele evenimente din viață și o transformare a cerințelor și
așteptărilor sociale provocate de debutul adolescenței.
Adolescența enunță dezvoltări cognitive importante care au o influență deosebită
asupra vieții emoționale. Astfel că în preadolescență apar operațiunile formale, iar copiii

12
 Psihologia vârstelor

își dezvoltă capacitatea de înțelegere a noțiunilor abstracte. Mai mult, dezvoltarea

gândirii operaționale formale permite tinerilor să aibă reprezentări cognitive ale
propriilor idei, precum și ale altora simultan. Dezvoltarea cognitivă implică înțelegerea
faptului că procesul prin care ajungi să știi ceva este subiectiv și că diferențierea de
înțelegere și interpretare nu se vor rezolva apelând doar la fapte.
Un nou mod de a percepe lumea îl reprezintă tranziția ușoară de la copilărie la
viața de adult ce implică nu numai dobândirea cognitivă a operațiunilor formale ci și o
adaptare emoțională potrivită. În adolescență, deprinderile și competențele trebuie
dezvoltate în vederea înțelegerii și gestionării emoțiilor generate, a integrării noilor
deprinderi cognitive într-o manieră flexibilă și a depășirii ambiguităților.
Adolescența reprezintă și etapa unor schimbări biologice semnificative, ce au loc
între modificările hormonale și stările emoționale. Astfel că instabilitatea emoțiilor la
începutul adolescenței poate fi legată de fluctuația nivelelor hormonale ce caracterizează
această perioadă(Bucham,Eccles și Becker,1992 după Gerald R.Adams si Michael
D.Berzonsky,2009,pg 311).
Schimbările hormonale la adolescenți cuprind o varietate de efecte asupra
variațiilor de dispoziție, astfel încât hormonii par să influențeze trăirile afective și
negative. Reacțiile emoționale ale adolescenților sunt legate de schimbările hormonale
și de mediul social în care au loc.
Simmons, et all.,au susținut ideea conform căreia, preadolescența nu este doar o
perioadă a transformărilor cognitive și fiziologice, ci este una a multiplelor schimbări de
viață. Schimbările hormonale influențează experiența subiectivă a emoțiilor,
schimbările legate de aspectul fizic provocat de pubertate influențează imaginea despre
propriul corp și mediul social al adolescentului, deoarece schimbarea aspectului fizic
declanșează modificări în așteptările și comportamentele altora.

2.1.1.3 Experiența emoțională a adolescentului

Cultura occidentală a privit adolescența ca pe o perioadă de transformări și
tulburări emoționale, iar din punct de vedere istoric, trecerea de la copilărie la
adolescență presupune sporirea intensității emoțiilor, experienței și manifestării
labilității emoționale sau ”capriciilor”(după Gerald R.Adams si Michael
D.Berzonsky,2009,pg 313).
Oamenii percep adolescența ca pe o perioadă tulburătoare pentru viața
adolescentului și consideră că aceștia au șanse foarte mari de a intra în conflicte cu

13
 Psihologia vârstelor

familia, de a trece prin stări de neliniște, nesiguranță si depresie. Natura efemeră a

relațiilor romantice adolescentine pare să fie o cauză a oscilațiilor emoționale. Larson și
colaboratorii,1999 considerau că principala cauză de stres și durere emoțională la
adolescenți, este reprezentată de frustrările și dezamăgirile ce au loc în dragoste.
Adolescența reprezintă, de asemenea și perioada când simptomele de proastă
dispoziție și depresie își fac apariția, iar acestea sunt asociate cu gânduri negative,
deznădejde, nesiguranță și tendința de a medita îndelung asupra problemelor și grijilor.
În general, fetele sunt mai predispuse decât băieții să prezinte factori asociați cu
depresia, iar mai mult decât atât, maturizarea lor tinde să aibă loc la pubertate,
sincronizându-se cu tranzițiile din timpul școlii,ducând astfel la apariția fenomenului de
”copleșire”.
Reimer,1996, consideră că ”rușinea este o latură importantă a lumii emoționale a
adolescentului” (Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009 ,pp 315).Printre factorii
care contribuie la declanșarea timpurie a sentimentului de rușine se numără natura
publică a schimbării corpului provocate de pubertate, individualizarea și nevoia de a
păstra aprobarea și dragostea celor din jur și dezvoltarea psiho-sexuală ce declanșează
apariția sentimentelor, dorințelor și experiențelor sexuale. Adolescentele sunt mai
expuse riscului de a trăi sentimente de rușine decât băieții, datorită maturizării fizice
dezvoltate timpuriu.
Adolescența este plină de experiențe inedite ce servesc pentru prima dată ca
declanșatoare emoționale. Aceasta aduce schimbări și tipurilor de emoții declanșate de
evenimente sau situații în care emoțiile sunt declanșate de evenimente.

2.1.1.4 Deprinderile și abilitățile emoționale dezvoltate sau perfecționate în

adolescență
De foarte devreme, copiii învață că emoțiile pe care le simt nu trebuie neapărat
să le și manifeste .În timp, ei învață să-și mascheze stările interioare prin astfel de
manifestări exterioare. Aceștia dezvoltă disimularea prin dorința de a evita rezultatele
negative, protejarea stimei de sine, a relațiilor și comportarea în conformitate cu
normele și regulile sociale.
Dezvoltarea cognitivă din adolescență declanșează o altă dezvoltare emoțională
majoră, generând o capacitate sporită de conștiinciozitate a emoțiilor prin care trec alții,
adică experiența empatiei.

14
 Psihologia vârstelor

Hoffman, 1984 este de părere că “empatia este rezultatul acțiunilor coordonate a

proceselor emoționale și cognitive”.În plan cognitiv, conștientizarea distincției sine-alții
este fundamentală pentru experiența empatiei. Pentru ca o bună empatie să aibă loc este
necesară înțelegerea sentimentelor celorlalți.
Dezvoltările cognitive ale adolescenței mai fac posibil ca reacțiile emoționale sț
se detașeze de evenimentele importante de moment. Raționarea abstractă nedezvoltată
le permite adolescenților să extrapoleze experiențele emoționale al unui individ la
emoțiile unui grup de persoane. Pe masură ce gândirea abstractă progresează,
adolescenții sunt mai capabili să anticipeze și să reacționeze la schimbările ce au loc în
planul stărilor, manifestărilor și experiențelor emoționale ale altora.

Temă de reflecţie
1. Ce manifestări emoţionale caracterizează viaţa emoţională cotidiană a
adolescenţilor
2. Exemplificaţi şi argumentaţi disimuarea emoţională la adolescent

15
 Psihologia vârstelor

Modulul 3 Identitatea în adolescenţă

Obiectivul general: la sfârşitul acestui modul studenţii vor putea

identifica caracteristicile adolescenţilor în diferite statusuri ale
identităţii

Structura modulului:

 Dezvoltarea identității în adolescență

 Aspecte legate de teoria identității lui Erikson
 Operaționalizări empirice ale identității
 Identitatea și alte contexte sociale

3.1 .Dezvoltarea identității în adolescență

3.1.1 Aspecte legate de teoria identității lui Erikson

O primă abordare psihosocială față de înțelegerea identității a adoptat-o Erikson,

descriind pe de o parte jocul dintre psihologie și biologia individuală, iar pe altă parte
recunoașterea și reacțiile sociale într-un context istoric. Teoreticienii de mai târziu au
constatat că aceste elemente au importanțe diferite, atât în ceea ce privește definirea
identității, cât și cercetarea parametrilor ei.Modelele ce au oferit o definiție psihosocială
a identității au fost cele istorice structurate etapizat, socioculturale și narative.
Erikson a detaliat multe concepte importante în ceea ce privește descrierea
naturii identității ego-ului și a cursului ei de dezvoltare în adolescență. El include astfel
conceptul de identitate a ego-ului, sarcina adolescenței de tip identitate versus
neclaritatea rolului, procesul de formare a identității, criza de identitate și fenomenul de
moratoriu psihosocial. Prin identitatea ego-ului, Erikson(1968-după Gerald R.Adams şi
Michael D.Berzonsky,2009,pagina 241) face referire atât la percepția conștientă a
unicității individului, cât și la efortul inconștient de a obține o continuitate a experienței.
Secvența care primează încă din adolescență este cea de identitate versus neclaritatea
rolului prin care Erikson face referire la faptul că adolescenții vor căuta o cale de mijloc
între cei doi poli, iar în cel mai bun caz vor trece printr-un proces de formare al
identității. Aceasta presupune abilitatea ego-ului de a sintetiza și de a integra identificări

16
 Psihologia vârstelor

importante timpurii într-o formă nouă, pur personală. Un rol important în dezvoltarea
identității îl are rolul jucat în comunitate, atât în recunoașterea adolescentului, cât și în
recunoașterea ei de către adolescentul în curs de maturizare. Erikson a privit moratoriul
psihosocial ca pe un proces de dezvoltare important, “în care tinerii experimentează
roluri de adult pentru a-l gasi pe acela care să se potrivească”(Erikson,1968,p.156 după
Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pagina 242).
Unul dintre cele mai importante concepte pe care Erikson l-a folosit este acela de
criză de identitate. Prin criza de identitate el face referire la un anumit punct critic ce are
loc in viața unui individ, unde dezvoltarea nu mai poate avea loc progresiv, adoptând
astfel un nou curs direcțional.

3.1.1.1 Operaționalizări empirice ale identității

În rândul cercetătorilor, paradigma statusului de identitate a oferit un model
atractiv pentru extinderea și investigarea empirică a noțiunilor lui Erikson legat de
identitate. Statusurile identității au fost inițial conceptualizate de Marcia, ca trăsături
topografice ale unor structuri de fond ale identității. Astfel cu cât există mai multe zone
în care s-a dezvoltat identitatea, cu atât probabilitatea ca o anumită structură a identității
să existe este mai mare. De asemenea indivizii care și-au dezvoltat identitatea au pornit
în explorarea unor direcții în viața înainte de a-și lua angajamente, pe când cei cu
identitate forclusă și-au asumat angajamente înainte să facă explorări.

3.1.1.2 Caracteristicile adolescenților în diferite grupări ale statusurilor

identității
Valorile și rolurile adoptate de indivizii cu identitate forclusă se bazează pe
valorile parentale, cu care adolescenții se identifică în mare parte.
După Cramer și Marcia(1995)”indivizii cu identitate forclusă prezintă
caracteristici de personalitate de tipul nivelelor ridicate de conformism, autoritate și
schimbări ale aspirațiilor cuplate cu anxietate și folosirea narcisismului defensiv”.
Adolescenții sunt foarte puțin capabili să integreze idei și să gândească analitic
în același timp și folosesc un locus al controlului extern, fiind orientați cu precădere
spre viitorul îndepărtat. Cei cu un status de identitate în moratoriu sunt implicați în
procesul de căutare a rolurilor și valorilor de adult,dar fără să-și asume angajamente.
Variabila-cheie a personalității acestora o reprezintă anxietatea, deoarece ei se
află mereu in căutarea angajamentelor definitorii pentru identitate. În plan cognitiv,

17
 Psihologia vârstelor

elevii cu identitate în moratoriu au dovedit că sunt mai sceptici față de faptul că vor știi
vreodată cu siguranță ceva.
Indivizii cu identitate difuză au arătat nivele scăzute ale autonomiei stimei de
sine și simțul identității și nu sunt interesați să-și găsească rolurile și valorile de adult.
Aceștia sunt predispuși la probleme de adaptare la mediu, la timiditate și de
asemenea sunt vulnerabili la presiunile celorlalți. În plan cognitiv, acest tip de
adolescent se bazează pe stiluri intuitive sau dependente de luare a deciziilor și au
tendința de a recurge la mituri și înșelăciune pentru a-și exercita influența asupra altora.
Indivizii cu identitate dobândită au prezentat trăsături de personalitate precum și
nivele ridicate de motivație și respect de sine, un grad scăzut de nevroză, multă
conștiinciozitate și extravertire. În plan cognitiv, aceștia dau dovadă de o capacitate
bună de a funcționa adecvat în condiții de stres precum și de a folosi strategii bine
planificate și logice(după Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 246).

3.1.1.3 Identitatea și alte contexte sociale

Cercetătorii Adams si Marshall au subliniat faptul că identitatea se dezvoltă atât
în urma proceselor individuale, cât și sociale. Ei arată faptul că la baza relației dintre
individ și context stau procesele de diferențiere și integrare, dar și că identitatea
modelează și este modelată în același timp de mediul înconjurător. A mai fost scos în
evidență faptul că modalitatea cea mai bună de a înțelege relația dintre dezvoltarea
identității și context este dat de conturarea dimensiunilor identității explorate în raport
cu un context dat.

Temă de reflecţie
1. Analizaţi opiniile lui Erikson asupra căutării din partea adolescentului
a unei identităţi

18
 Psihologia vârstelor

Modulul 4 Dezvoltarea morală în adolescență

Obiectivul general: la sfârşitul acestui modul studenţii vor putea

cunoaşte şi înţelege schimbările longitudinale în judecata morală a
adolescenţilor.

Structura modulului:

 Aspecte legate de dezvoltarea morală și socială

 Diferențe de gen în moralitatea adolescentului
 Teoria lui Kohlberg asupra moralităţii adolescenţilor
 Judecata morală a adolescentului în situații de risc și coordonările în judecata
acestuia

4.1.Dezvoltarea morală în adolescență

4.1.1 Aspecte legate de dezvoltarea morală și socială

Cercetările din domeniul dezvoltării sociale și morale au dorit să arate că

adolescenții au orientări contradictorii similare față de moralitate. Unii cercetători
sugerează faptul că adolescenții sunt de părere că valorile morale sunt arbitrare, că orice
poziție asumată de un individ sau un grup este la fel de validă ca oricare alta și că
oamenii ar trebui să fie liberi să creadă și să facă ce vor(Kohlberg,1984 după Gerald
R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 284).Alți cercetători avansează ideea
conform căreia înțelegerea fundamentelor morale ale societății au loc pentru prima oară
în adolescență și că judecățile morale care se bazează pe principii apar abia spre sfârșitul
adolescenței(Kohlberg și Gilligan,1971 după Gerald R.Adams si Michael
D.Berzonsky,2009,pg 284), în timp ce angajamentele prosociale la fel ca si grijile
manifestate în relațiile interpersonale se formează tot în adolescență.Pentru a înțelege
moralitatea adolescenților trebuie ținut cont atât de schimbările evolutive cât și de
variațiile ce au loc în judecățile morale și sociale.
Comform lui Kohlberg, judecățile morale apărute în copilăria mijlocie și mare
sunt structurate în funcție de preocupările pentru ascultare, evitarea pedepselor și
nevoilor instrumentale(denumite judecați ”preconvenţionale”). El mai descrie și nivelul

19
 Psihologia vârstelor

judecăților ”post convenționale”, structurate de preocupările pentru respectul reciproc,

angajamente contractuale între indivizi, drepturile și obligațiile lor și concepte diferite
în legatură cu dreptatea și drepturile.
Ideea că în adolescență apar structuri mai avansate ale gândirii se bazează pe
schimbările care apar în structurile morale ale adolescentului și se leagă de apariția
competențelor în domenii precum dezvoltarea gândirii operaționale formale și a
capacităților mai avansate de observare.
Eisenberg a descris o varietate de schimbări ce apar în judecata morală
prosocială, având loc înainte de adolescență. Mai precis, copiii sunt nepăsători în
copilăria mică, dar în școala primară apare o judecată mai profundă față de obținerea
aprobării celor din jur. Spre sfârșitul școlii primare crește frecvența judecății în ceea ce
privește concepțiile stereotipe legate de comportamentul adecvat și inadecvat.
“Preadolescența este caracterizată de orientări autoreflexive și empatice sporite,
care includ grija pentru ceilalți și un mai fin simț al observării”(Eisenberg,1998 după
Gerald R.Adams și Michael D.Berzonsky,2009,pg 286).Referitor la trecerea în
adolescență, tinerii judecă într-o măsura mai mare în ceea ce privește normele și valorile
internalizate, dezvoltarea sentimentelor pozitive legate de respectarea valorilor precum
și o preocupare sporită pentru drepturile celorlalți, dreptate și bunăstare.

4.1.1.1 Diferențe de gen în moralitatea adolescentului

Carol Gilligan(1982) a criticat teoria judecății morale ale lui Kohlberg deoarece
discriminează tinerele adolescente și subestimează maturitatea evolutiva a judecății
morale. Aceasta afirmă că judecata morală a fetelor care se încadrează în moralitatea
interpersonală reprezintă o orientare morală față de cea a băieților care este orientată
după reguli, drepturi și sine, în vreme ce moralitatea fetelor este structurată prin prisma
griji, de responsabilitate față de ceilalți și prin nevoia de a evita răul.

4.1.1.2 Moralitatea ca domeniu distinct al cunoașterii sociale

Lumea socială a adolescenților este complexă și atrage după sine tipuri diferite
de interacțiuni ca și cele ce țin de bunătate, dreptate, bunăstare și drepturi până la cele ce
țin de organizarea socială, de structurile ierarhice, de societate și convențiile sociale
ajungând la încercarea de a primi o înțelegere psihologică a sinelui. Moralitatea reglează
interacțiunile și relațiile sociale ale indivizilor în cadrul societății și este definită ca
înțelegerea morală a indivizilor asupra felului în care oamenii ar trebui să se poarte unii

20
 Psihologia vârstelor

cu alții. Judecățile morale prescriptive se bazează pe concepte de dreptate, bunăstare și

drepturi, iar încălcarea acestora duce la consecințe în ceea ce privește bunăstarea și
drepturile altora.
Moralitatea s-a mai remarcat ca fiind diferită din punct de vedere conceptual în
ceea ce privește cunoștințele psihologice ale indivizilor sau a încercărilor de a se
înțelege pe sine sau pe alții. În preadolescență, tinerii își consolidează înțelegerea
morală a echității și egalității și în combinație cu elementul prescriptiv al moralității
devin mai capabili în a-și extinde conceptele morale de bunătate și corectitudine către
persoane necunoscute. Judecata morală în adolescență devine atât mai generalizată de la
o situație la alta, cît și mai capabilă de a ține seama de variațiile situaționale, deoarece
conceptele de corectitudine devin mai cuprinzătoare și dobândesc o aplicabilitate
universală.
Caracteristicile dezvoltării sociale a adolescenților ar putea avea legătura cu felul
în care ei gândesc și coordonează preocupările morale și non-morale în diferite tipuri de
situații sociale, precum și tipurile inedite de situații sociale pe care adolescenții le
întâlnesc pe măsură ce se aventurează dincolo de granițele familiei, în grupurile de
congeneri.

4.1.1.3 Considerațiile adolescenților despre autoritatea adulților

Concluziile trase în urma unor studii arată că adolescenții consideră că
chestiunile morale sunt legate legitim de adulți, însă judecățile adolescenților în ceea ce-
i privește pe adulți sunt limitate din punct de vedere conceptual. Cercetările au arătat că
adolescenții sunt aproape unanimi în a considera că părinții au autoritatea morală de a
regla actele morale în casă, iar pe de alta parte profesorii sunt priviți ca autorități
legitime ce reglează comportamentul moral al tinerilor în cadrul școlii. În relația
adolescent-părinte, chestiunile morale reprezintă surse de conflicte. Astfel, cercetările
despre conflictul adolescent-părinte scoate în evidență latura adolescenților de a-și spori
factorul activ al sferei de acțiune personală și de a le reflecta autonomia.

4.1.1.4 Judecata morală a adolescentului în situații de risc și coordonările în

judecata acestuia
Baumrind,(1987),descrie adolescența ca o perioadă a asumării sporite de riscuri
iar comportamentul de asumare al riscului, precum consumul de droguri și alcool, au
consecințe mari asupra societății.Cea mai mare parte a cercetărilor s-au concentrat

21
 Psihologia vârstelor

asupra factorilor parentali sau de personalitate care prezic un grad sporit de asumare a
riscului, însă cele mai multe studii au anlizat dacă în cazul acestor chestiuni concepțiile
adolescenților sunt inspirate de preocupări morale.
În scopul educării adolescenților pentru a fi cetățeni de nădejde și pentru a
participa la realizarea democrației a fost identificat un obiectiv important al programelor
de educație morală și de structurare a caracterului adolescenților. Astfel s-au făcut mai
multe cercetări care au avut rolul să facă legătura între ideile adolescenților despre
societate și guvernarea corectă și conceptele lor morale în curs de dezvoltare, iar acestea
au scos în evidență importanța pe care o are separarea preocupărilor morale față de
dreptate.

4.1.1.5 Concluzii
Există o mare varietate contextuală între gândirea morală și socială a
adolescenților. Aceștia emit judecăți morale autonome în unele situații și se
concentrează asupra obiectivelor personale în altele. În judecățile asupra lumii sociale,
adolescenții se folosesc de cunoștințele morale ce pot fi în conflict cu alte tipuri de
preocupări sociale. Prin urmare, dezvoltarea gândirii morale a adolescenților determină
capacitatea acestora de a aplica concepte morale abstracte și complexe în situații
polivalente ce implică anumite conflicte între preocupările morale și cele sociale sau
nesociale.

Temă de reflecţie
1. Pe ce bază fac adolecenţii judecăţi morale?
2. Ce critici au fost aduse teoriei lui Kohlberg?

22
 Psihologia vârstelor

Modulul 5 Probleme de conduită în adolescență

Obiectivul general: la sfârşitul acestui modul studenţii vor putea

cunoaşte şi înţelege cum se poate ajunge la probleme de conduită în
adolescenţă:influenţele exercitate de familie,de cei de-o seamă şi de comunitate.

Structura modulului:

 Interacțiunile individ-mediu
 Riscul temperamentului pentru problemele de comportament
 Problemele de comportament,violența și agresivitatea față de partener
 Depresia și sinuciderea în adolescență
 Prevenirea și intervenția
 Problemele de comportament și comportamentul sexual riscant pentru
sănătate

5.1 Probleme de conduită în adolescență

5.1.1 Înțelegerea problemelor de conduită în raport cu întreaga viață

Există numeroase motive pentru care problemele de comportament sunt în

centrul atenției, cu scopul de a înțelege etiologia acestora, de a informa și de a iniția
intervenții preventive și programe de tratament. Blumstein și colaboratorii,1986 (
Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 519) consideră că “frecvența acestor
probleme de comportament crește foarte mult în primii ani ai adolescenței, atingând
apogeul spre 15-16 ani și scade în primii ani de maturitate, atingând cote și mai mici în
jurul vârstei de 30 de ani”.Astfel de comportamente, în special infracțiunile la adresa
persoanei și proprietății, au consecințe atât la nivel financiar cât și personal.
Părinții și profesorii petrec multe ore în discuții ce încearcă să găsească maniera
cea mai potrivită de a le răspunde sau controla comportamentele. Controlul unor astfel
de probleme tulbură experiența educațională a elevilor și duce la scăderea cunoștințelor
școlare a copilului cu probleme. Cei care renunță la activitățile infracționale în prima
faza a maturității pot suferi la vârsta adultă, consecințe negative precum lipsa abilităților

23
 Psihologia vârstelor

de a obține un loc de muncă, dependența de anumite substanțe, răni provocate de

accidente de mașină, agresiuni fizice și psihice între parteneri, etc. Aceste consecințe au
fost identificate atât la fete cât și la băieți.

5.2 Definiții clinice și extinderea tulburărilor de comportament

Clinicienii folosesc termenul ”tulburare de comportament” pentru a descrie un
model persistent de problemă comportamentală ce încalcă regulile sociale fundamentale
și drepturile altora. Tulburările de comportament includ probleme de comportament,
tulburări de adaptare cu sau fără perturbare emoțională, tulburare comportamentală
distructivă, tulburare de personalitate antisocială(definite ca un model repetitiv și
persistent de comportament, în care drepturile de bază ale celorlalți sunt
încălcate).Acestea includ agresiunea față de oameni și animale, încălcarea proprietății,
caracterul necinstit, furtul, debutul timpuriu de a sta noaptea și chiulul.
În ceea ce privește prevalența s-a estimat că frecvența tulburărilor de
comportament este mai mare în cazul băieților decât al fetelor, parțial din cauza
diferenței de forță fizică. Simptomele problemelor de comportament sunt omniprezente
atât în copilărie, cât și în adolescență.
Factorii de risc din copilărie care sunt asociați cu tulburările de comportament în
adolescență sunt factorii familiali(sărăcie), parentali(consumul de substanțe),
comportamentele părinților(disciplina foarte strictă), comportamentul
copilului(hiperactivitate) și factorii ce țin de egalitate(respingerea de către congeneri).

5.2.1 Interacțiunile individ-mediu

Cercetătorii Scarr si McCarthy,1983,Gerald R.Adams si Michael
D.Berzonsky,2009,pp 521) au descris efectele interacțiunilor dintre individ și mediu, ce
modifică mediul și comportamentele indivizilor. Primul tip de interacțiune este cel
pasiv, prin intermediul căruia individul nu are opțiuni în selectarea mediului și deține o
putere limitată de a-l influența. Acesta apare în mediile în care se oferă îngrijiri încă din
copilărie, dar și în mediile instituționale incluzând școlile și centrele de detenție.
Al doilea tip de interacțiune este cel evocativ prin care răspunsurile sunt obținute
de la alții, astfel că furia unui copil poate prezice o disciplină foarte strictă, iar
agresiunea față de congeneri poate conduce la respingere din partea acestora. Asemenea
respingeri privează copilul agresiv de posibilitatea unei dezvoltări pozitive în cadrul
grupului. Cel de-al treilea tip de interacțiune de efect este reprezentat de cel activ, prin

24
 Psihologia vârstelor

intermediul căruia indivizii își pot alege mediile care se potrivesc înclinațiilor și
stilurilor lor. Astfel, adolescenții își aleg grupurile, iar implicarea în relațiile cu
delincvenții reprezintă principala cauză a problemelor de comportament. Alegerea
anturajului este o componentă suplimentară a caracteristicilor indivizilor, iar
caracteristicile individuale pot conduce la restrângerea sau lărgirea opțiunilor.
Trecerea la un mediu care oferă sprijin pentru problemele de comportament și
puține sancțiuni interpersonale contribuie la menținerea tulburărilor sau la o întărire la
astfel de comportamente. Factorii familiali, precum venitul scăzut, duc la limitari și
restrângerea opțiunilor pentru copii și adolescenți.

5.2.1.1 Riscul temperamentului pentru problemele de comportament

Cercetătorii Rothhart,Posnar si Hersey,1995( Gerald R.Adams si Michael
D.Berzonsky,2009,pg 523) consideră că „temperamentul unui copil, definit ca o stare
emoțională și presupus a fi legat de influențele genetice are atât efecte mediate, cât și
efecte directe asupra riscului în dezvoltarea problemelor de comportament”.Efectele
directe sunt datorate faptului că acei copii care au avut parte de afecte negative și ostile
este de așteptat ca să devină agresivi, iar cei care vor acționa impulsiv cel mai probabil
vor încălca legea. Efectele indirecte, generate de practicile parentale, constau din faptul
că acei copii care au efecte negative pot stârni răspunsuri dure din partea părinților.
Cercetările privind legătura dintre infracționalitatea parentală și delincvența
juvenilă au arătat un efect interactiv:a avea un tată cu cazier reprezintă un factor de risc
pentru copil, mai ales atunci când atribuțiile parentale sunt neglijate(McCord,1999-
după Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 524).
Vârsta debutului problemelor de comportament este considerată de către
majoritatea cercetătorilor o caracteristică definitorie în apariția problemelor. Astfel, că
cei care debutează timpuriu, având probleme de comportament încă din copilărie și o
arestare înainte de 14 ani, sunt posibili infractori periculoși, care și-ar putea continua
activitatea și la maturitate,iar cei care prezintă un debut tardiv în adolescență au mai
multe șanse de a nu comite infracțiuni.
Legătura cu congenerii delincvenți în adolescență, este foarte bine asociată cu
problemele de comportament și cu comportamentul delincvent în adolescență. Dishion
et all.,1995(Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 525) consideră că
“tulburările de comportament și asocierile cu congenerii ce au aceleași probleme sunt
constructe strâns legate, mai ales în adolescență și adolescența prelungită”.

25
 Psihologia vârstelor

5.2.1.2 Problemele de comportament,violența și agresivitatea față de partener

Cercetătorii au susținut că infracțiunile violente comise în adolescență aparțin
unui pattern general cu o rată mare a problemelor de comportament. Astfel că,
multitudinea de acte violente comise de infractorii adolescenți pare a fi determinata de
problemele generale de comportament decât de căi de dezvoltare specifice.
Un factor important în cadrul problemelor de comportament îl constituie
agresivitatea față de partener, ce s-a dezvoltat de-a lungul timpului în relațiile pe termen
lung, în special căsătoria. Agresivitatea fizică este definită drept actele ce implică forța
fizică, variind de la împingeri și îmbrânceli până la utilizarea de arme letale.
Agresivitatea psihologică implică mai ales agresivitate verbală (amenințări și
insulte) și este puternic asociată cu agresivitatea fizică față de partener, atât pentru fete,
cât și pentru băieți.

5.2.1.3 Problemele de comportament și comportamentul sexual riscant pentru

sănătate
Elliott,1993(Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 530) a afirmat că
“modul de viață ce pune în pericol sănătatea implică modele stabile ale
comportamentului, asociate cu situațiile sociale foarte riscante, cum ar fii sărăcia și
șomajul”.Problemele de comportament sunt o trăsătura principală a acestor moduri de
viață și au fost asociate cu eșecul atât în protejarea, cât și în asigurarea sănătății
personale.
În ceea ce privește problemele comportamentale în cazul paternității și
maternității, în adolescență este prezentat riscul ridicat al comportamentului inadecvat al
mamelor adolescente și dezvoltarea tulburărilor de comportamente la copiii lor. Totuși,
maternitatea în adolescență este asociată cu dificultăți în cadrul căsniciei și în educarea
copilului , aceste angajamente familiale le pot ajuta pe fete să iasă din grupurile
delincvente și să nu se mai implice. Asumarea accelerată a rolurilor de adulți, fără a
avea loc de munca si cunoștințe despre viață, la care se adaugă problemele de
comportament poate duce la un risc de eșec pentru acești tineri.

26
 Psihologia vârstelor

Temă de reflecţie
1. Care sunt pricipalele cauze ale comportamentului antisocial la
adolescenţi şi ce se poate face pentru a reduce aceste riscuri?

5.2.2 Prevenirea și intervenția

Strategiile de prevenire și intervenție variază în funcție de interacțiunea
intervențiilor cu trăsăturile individuale, structurile sociale și contextul dezvoltării .Astfel
s-au dezvoltat trei nivele de prevenire: prevenirea primară care încearcă să preîntâmpine
apariția tulburărilor de comportament în cadrul unei populații sau a unui
grup;prevenirea secundară care se referă la detectarea timpurie a problemelor și la
anumite tipuri de acțiuni de remediere a situației și prevenirea terțiară caută să limiteze
efectele negative în urma tulburărilor de comportament în cadrul unei populații.
Obiectivul general al metodelor de prevenire și intervenție este de a reduce
factorii de risc și de a amplifica factorii protectori din diferite domenii ale vieții. Astfel
programul corespondent de intervenție cuprinde trei nivele esențiale. Intervențiile
universale sunt aplicate unei clase întregi de copiii afectați de factori comunitari,
precum sărăcia. Intervențiile selective ajută copiii ce fac parte dintr-un grup supus
riscului comportamentelor antisociale sau care afișează un astfel de comportament.
Intervențiile stabilite au ca scop cazurile cunoscute de tineri delincvenți.

5.3.Depresia și sinuciderea în adolescență

5.3.1 Depresia:privire de ansamblu asupra depresiei la adolescenți
Starea depresivă este un sentiment general de afect negativ, incluzând disforie,
tristețe și iritabilitate. Sindroamele depresive presupun seturi de simptome a căror
simultaneitate a fost demonstrată în mod empiric. Aceste simptome cuprind disforie,
iritabilitate, anhedonie generală, tulburări ale apetitului, luarea sau scăderea în greutate,
insomnie, agitație psihomotorie, oboseală, sentimente de vină și gânduri sau
comportamente suicidale.
Diagnosticul de tulburare depresivă necesită un număr,o durată și o severitate
minimă a acestor simptome, conform DSM IV(American Psychiatric Oganization,1994)
și ICD-10(World Health Organization,1994 după Gerald R.Adams si Michael
D.Berzonsky,2009,pg 602).

27
 Psihologia vârstelor

Tulburările depresive includ tulburările bipolare(care implică episoade succesive

de manie și depresive), tulburările distimice (presupun episoade cronice ale stărilor
depresive) și tulburări depresive majore(caracterizate de unul sau mai multe episoade
depresive).Toate acestea presupun deteriorarea funcțiilor sociale, cognitive, școlare și
funcționale.
Atunci când depresia are loc în adolescență, anumite simtome ale acesteia sunt
comune, cuprinzând izolarea socială ,probleme școlare, plânsul, evitarea contactului
vizual, nemulțumiri legate de aspectul fizic, apetit scăzut.
Depresia în copilărie și adolescența nu este de scurtă durată. Cohen și
colaboratorii ,1995 (Gerald R.Adams si Michael D.Berzonsky,2009,pg 602) au arătat în
studiile longitudinale faptul că simptomele depresive sunt stabile. Astfel, că cel mai bun
indicator al depresiei târzii este existența unui episod depresiv anterior.
Depresia reprezintă o tulburare puternic debilitantă, fiind însoțită de o paletă
largă de probleme, astfel încât dificultățile de concentrare și deficitele emoționale
conduc, de cele mai multe ori la probleme școlare serioase, iar izolarea socială
deteriorează relațiile interpersonale.

5.3.1.1 Sinuciderea:privire de ansamblu asupra sinuciderii în adolescență

National Center for Health Statistics(NCHS) a relevat că sinuciderea reprezintă a
treia cauză de deces în cazul adolescenților. Deși tentativele de sinucidere sunt mai des
întâlnite în rândul fetelor,actul suicidal este mai comun băieților.
De-a lungul adolescenței, incidența sinucideri crește odată cu vârsta.În primul
rând, adolescenții au abilități cognitive mai sofisticate, iar acestea le permit să planifice
o tentativă de sinucidere mai eficienta. În al doilea rând, adolescenții prezintă o
probabilitate mai ridicată de a dezvolta o psihopatologie ce reprezintă un factor de risc
major al sinuciderii.
Metodele prin care adolescenții atentează asupra vieții lor variază în funcție de
gradul de letalitate. Armele de foc, armele ascuțite și supradoza de droguri sunt cele mai
frecvente.

5.3.1.2 Factorii de risc psihologici, comportamentali și familiali

Comportamentul suicidal este de cele mai multe ori asociat cu tulburările
afective, consumul excesiv de substanțe și tulburările de comportament. Ratele ridicate
ale suicidului sunt asociate cu tulburările de personalitate caracterizate printr-o

28
 Psihologia vârstelor

impulsivitate extremă. Problema mentală corelată cu sinuciderea în adolescență o

reprezintă depresia.
DSM IV(American Psychiatric Association,1994 după Gerald R.Adams si
Michael D.Berzonsky,2009,pagina 612) consideră că factorii care încurajează
comportamentul suicidar sunt consumul de substanțe excesiv și dependența. Acestea
sunt catalogate ca factori primari de stres din viața adolescenților cu tendințe suicidale.
Deși depresia, abuzul de substanțe și alte boli psihiatrice sunt factori psihologici
puternici a comportamentului suicidal, importantul indicator al riscului de suicid îl
reprezintă tentativa! Cercetările arată că există diferențe fundamentale între cel care
doar atentează la viața sa și cei care reușesc să se sinucidă, însă faptul că o tentativă
reprezintă cel mai bun indicator al unei viitoare sinucideri este suficient pentru a
considera orice tentativă un factor de risc al sinuciderii.
Un important factor de risc al adolescenților ce au încercat să se sinucidă îl
reprezintă caracteristicile familiei. Factorii cei mai des întâlniți sunt separarea de părinți,
problemele psihiatrice din istoricul familiei, antecedentele familiale și maltratarea în
copilărie,astfel că adolescenții ce manifestă un comportament suicidal înregistrează
nivele ma ridicate de conflict cu părinții.

Adolescența reprezintă perioada în care tinerii își stabilesc un anumit grad de

autonomie față de părinți și familie și fac pași pentru a-și forma identitatea personală. În
acest fel, dezvoltarea unor relații cu grupurile de congeneri, de sexe diferite, semnifică o
importanță majoră, iar în acest proces unii adolescenți se distanțează de părinții lor.
Impulsivitatea, alimentată de un sentiment de invincibilitate îi pot determina pe
adolescenți să recurgă la actul suicidal.
Mulți adulți nu înțeleg de ce o persoană tânără care are în față o viață plină de
oportunități, dorește să se sinucidă. Un sentiment puternic al conștiinței, nivele
fluctuante ale stimei de sine și gradul de impulsivitate reprezintă caracteristici ce
determină un risc crescut pentru adolescenți de a reacționa inadecvat la stres și pot
conduce la sinucidere. Chiar și cea mai mică sesizare a unei lipse, respingeri sau
dezamăgiri poate declanșa impulsuri și comportamente autodistructive.
Atunci când experiențele legate de creșterea copilului și mediul cultural din care
provine compromit dezvoltarea psihologică sau restrâng opțiunile unui comportament
adult optim, adolescenții prezintă în mod deosebit un risc de sinucidere (Group of the

29
 Psihologia vârstelor

Advancement of Psychiatry,1996 după Gerald R.Adams si Michael

D.Berzonsky,2009,pp 616).

Temă de reflecţie
1. De ce reprezintă adolescenţa o perioadă specială?

30
 Psihologia vârstelor

BIBLIOGRAFIE

1. Gerald R.Adams,Michael D.Berzonsky (2009), “Psihologia adolescenței-manualul

Blackwell”, Iași, Editura Polirom ;
2. Stănciulescu, E., (1998), ”Sociologia educației familiale”, Iași, Editura Polirom;
3. Verza E., Verza F., (2000), “Psihologia vârstelor”, București, Editura Pro
Humanitate;
4. Băban, A.,(2001), “Consilierea educațională,ghid metodologic pentru orele de
dirigenție și consiliere”, Cluj-Napoca, Editura Psinet;
5. Irene M. Joselyn,M.D.(1963), “The adolescent and his world”, New York:Family
service association of America;
6. U. Șchiopu,E.Verza(1997), ”Psihologia vârstelor:ciclurile vieții”, București, Editura
Didactică și Pedagogică;
7. N. Radu(1995), ”Adolescența-schiță de psihologie istorică”, București, Editura
Fundația România de mâine;
8. Robin Harwood, Scott A.Miller, Ross Vasta(2010), “Psihologia copilului”, Editura
Polirom
9. Stănciulescu, E.,(1996 c) ”O pespectivă etnologică asupra socializării în familiile
românești” în Revista de Cercetări Sociale,nr.2;
10. Voinea, M.,(1993) “Sociologia familiei”, Universitatea București
11. Cillessen,A.H.N.,Bukowski,W.M(eds.) (2000), “Recent advances in the
measurement of acceptance and rejection in the peer system”,New Directions for Child
and Adolescent Development,nr.88;
12. DiLalla, L. F(2002), “Behavior genetics of aggression in children:Review and
future directions”, Developmental Review,22,pp.253-266;
13. Dinges, M.M., Oetting ,E.R.,(1993), ” Similarity in drug use patterns between
adolescents and their friends”, Adolescence,28,pp.253-266;
14. Dishion,T.J., Bullock,B.M(2002), “Parenting and adolescent problem behavior:An
ecological analysis of the nurturance hypothesis”, în J.G.Borkowski,S.L.Ramey și
M.Bristol-Power(eds.), Parenting and the child’s world:Influences on
academic,intellectual and social-emotional development,Erlbaum,Mahvah,NJ;
15. Hartup, W.W.(1993), “Adolescent and their friends” în B.,Laursen(eds.),New
directions for child development, nr. 60, Close friendship in adolescence,Jossey-
Bass,San Francisco;

31
 Psihologia vârstelor

16. Loehein,C.J., Neiderhise,J.M.,Reiss,D.(2005), “Genetic and environmental

components of adolescent adjustement and parental behavior:A multivariate
analysis”,Child Development,76,pp.1104-1115;
19. Rousselet,J.,(1969), “Adolescentul,acest necunoscut”, București,Editura Politică ;

32